INSTANŢELE COMUNICĂRII ÎN TEXTUL POETIC

1. Eul empiric (biografic) - reprezentarea poetului ca autor, persoană cu existenţa

reală, limitată în timp şi spaţiu, cu o anumita personalitate biografică. Eul empiric
este izvorul diferitelor ipostaze ale eului liric din creaţiile artistice.
2. Eul liric – „vocea” care exprimă în text gândurile şi sentimentele poetului,
individualitate care nu trebuie confundata cu personalitatea biografică a autorului.
Eul liric are ca sursă eul empiric.

Mărci lexico – gramaticale ale eului liric (sunt aceleasi cu marcile subiectivitatii):

- pronume si verbe de persoana I si a II-a, singular si plural

- derivate lexicale folosite cu rol afectiv (diminutivele si augmentativele)
- substantivele in cazul vocativ
- superlativele stilistice ale adjectivului
- interogaţia si exclamatia retorică

În funcţie de expresia stilistică a subiectivităţii în poezie identificăm:

1. o lirică a eului în care poetul se identifică cu cel care spune „eu”

2. o lirica a măştilor în care poetul îşi exprimă sentimentele sub o identitate străină.
3. o lirica a rolurilor în care poetul asimilându-se cu un personaj diferit, aşa cum
face întotdeauna creatorul de caractere dramatice si epice, exprimă sentimente
care nu sunt propriu – zis ale sale, deşi energia generală a sufletului său le susţine
şi pe acestea.