Sunteți pe pagina 1din 4

1

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “ DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE SI ADMINITRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ: FACULTATEA DE DREPT

DREPT DIPLOMATIC SI CONSULAR

TEMA LUCRĂRII:

Institutiile interne ale statului pentru relatii internaționale și reglementarea pe


cale pașnica a diferendelor, mijloace cu caracter jurisdicțional

CADRU DIDACTIC: CONF. UNIV.DR. TITUS CORLĂȚEAN

STUDENT: RĂDUȚU M. LIVIU MARIAN

NR. MATRICOL: 19707

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IFR


2

TEMA: Institutiile interne ale statului pentru relatii internaționale și reglementarea pe


cale pașnica a diferendelor, mijloace cu caracter jurisdicțional

STATUL – SUBIECT AL DREPTULUI INTERNAȚIONAL AL DREPTURILOR OMULUI

Doctrina este unitară în a considera ca noțiunea de stat presupune reunirea comulativă a trei
elemente constitutive: teritoru, populație și guvernare, în sens larg.

Statul poate definit, în consecință, drept o colectivitate umană, instalată permanent pe un teritoriu
și având o structură de organe ale puterii care se bucură de suveranitate.

Tratatul de la Montevideo, din 1933, încheiat între Statele Unite ale Americii si statele latino-
americane cu privire la drepturile și obligațiile statele, adaugă un al patrulea element, necesar
acceptării entității statale definită prin cele trei elemente evocate mai sus în comunitatea
internațională, respectiv capacitatea de a intra în relatii cu alte state. Statul este deci o colectivitate
organizată și independentă situată în limitele unui spațiu definit și are calitatea de subiect de drept atât
in ordinea juridică internă, cât și in cea internațională. Această dubla calitate îi este conferită de
caracterul suveran al puterii sale. In baza suveranității, statul are dreptul de a conduce societatea in
interior și de a stabili raporturi cu alte state, în exterior. Suveranitatea asigură astfel baza politică și
juridică a calității de subiect de drept internațional.

Teritoriul delimitează spațiul în interiorul căruia se exercită suveranitatea unui stat, sub toate
aspectele sale interne și în legătură cu care își manifestă autoritatea în raporturile cu alte subiecte de
drept internațional. Teritoriul statului include solul, subsolul, apele interioare, apele maritime
interioare și marea teritorială, în cazul în care există acces la mar, spațiul aerian de deasupra acestora.

Populația reprezintă comunitatea umană legată permanent sau temporar de un anumit teritoriu și
organizată în interioruș acestor limite geografice prin autoritatea legilor interine și a organelor puterii
de stat. Guvernarea, în sens larg, reprezintă o structură de organe care exercită prerogativele puterii
de stat asupra ansamblului teritoriului și populației.

Modalități și mijloace de soluționare pașnică.

În vederea rezolvării diferendelor internaționale, statele pot recurge la următoarele trei modalități
sau categorii de mijloace:1) politico-diplomatice, care cuprind a) negocierea, b) bunele oficii, c)
3

medierea, d) ancheta, e) concilierea, 2) jurisdicționale constând din: a) arbitrajul internațional și b)


jurisdicția internațională, 3) organizațiile internaționale cu caracter universal sau regional.

Recurgerea la oricare dintre aceste mijloace este facultativă. Statul putând să recurge la unul sau
altul dintre mijloacele menționate. În acest sens, Carta ONU art. 33, face o enumerare acestor
mijloace, aratand că statele pot decurge la: negocieri, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj,
reglementarea judiciară, recurgerea la organizașii internaționale sau la oricare alt mijloc la alegerea
lor.

Mijloace politico-diplomatice

Negocierile, deși nu face o ierarhizare, art. 33 din Carta ONU, enumeră pe primul loc tratativele.
Într-adevăr, tratativele diplomatice directe reprezintă unul dintre cele mai uzitate mijloace de
soluționare pentru că aceastea se află la îndemâna fiecarui stat, sunt cel mai putin costisitoare și în
desfăsurarea carora părțile vin în contact una cu alta în mod direct ceea ce este de natură a situa
părțile pe baze egale în discuții, dandu-le posibilitatea de a-și exprima direct – fără rezervele și
formalismul propriu procedurii judiciare sau arbitrale- opiniile lor și a-și apăra interesele.

Din faptul că negocierile sunt enumerate pe primul loc în gama mijloacelor de soluționare,
precum și din faptul ca intr-o serie de tratare bilaterale de conciliere și arbitraj – încheiate mai ales
între cele doua razboaie mondiale – se prevede că părțile vor recurge la arbitraj numai daca ce
negocierile nu au dat rezultate, s-a argumentat ideea existentei unui principiu al anterioritatii
tratativelor față de celelalte mijloace de soluționare.

Tratativele privind soluționarea unui diferend trebuie sa se desfășoare cu bună credință, în vederea
ajungerii la o solutie convenabilă părților și nu pentru tergiversarea diferendului.

Bunele oficii și medierea, acestea se caracterizează prin acțiuni întreprinse de către un tert la cerere
sau din propria inițiativă, în scopul de a ajuta părțile pe calea negocierilor. Medierea, desemnează
acțiunea unui terț de participare la organizarea negocierilor, pe care de regulă le conduce examinand
fondul diferendului și făcând prouneri pentru soluționarea lui. Deci mediatorul participă în mod direct
și activ la tratative, făcând propuneri de soluționare a părților în diferend, propuneri care au însă
numai caracter facultativ între părți.
4

BIBLIOGRAFIE :
1. TITUS CORLĂȚEAN, PRACTICĂ EUROPEANĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ A
DREPTURILOR OMULUI, EDITIA A II-A REVIZUITĂ, UNIVERSUL JURIDIC,
BUCUREȘTI, 2015.
2. DUMITRA POPESCU, FLORIAN COMAN, DREPT INTERNAȚIONAL PUBLIC,
EDITURA MINISTERULUI DE INTERNE, BUCUREȘTI, 2015