Sunteți pe pagina 1din 3

Ion

de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este considerat de catre istorici si critici un intemeietor al romanului


romanesc si modern. “Ion” a fost publicat in 1920, fiind primul roman al lui Liviu Rebreanu, o
capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist.
Opera literara “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv apartinand prozei
interbelice. De aseamenea este un roman realist, social, cu teamatica rurala.
Tema romanului este problema pamantului devenita actuala in perioada interbelica cand
se punea problema impartirii Romaniei in cele 3 provincii romanesti. Vechiul regat, Ardealul,
propunea aceasta tema ca fiind existentiala, sociala si politica, deoarece Transilvania este
atribuita pana la 1918 Imperiului Austro-Ungar.
Subiectul romanului este linear, simplu, derulandu-se pe 2 planuri: Ion, baiat sarac,
iubeste o fata de aceeasi conditie, pe Florica, dar se simte atras de Ana doar pentru ca este
bogata si casatorindu-se cu ea ar obtine pamanturile tatalui ei, Vasile Baciu. Virtualul socru nu
se arata deloc incantat de relatia Anei cu Ion, iar tanarul pentru al determina sa accepte casatoria
se foloseste de mijloace lipsite de scrupule, neortodoxe seduncand-o pe aceasta. Odata nunta
facuta, Ion se indeparteaza de Ana si se intoarce la prima sa iubire. Florica, devenita acum sotia
lui George Buluc, care ii va cauza moartea lui Ion. Celalalt plan al romanului urmareste situatia
familiilor Herdelea si Belciug, ambii invatator si preot, facand parte din clasa intelectuala a
vremii.
In roman exista scene reprezentative, simbolice cum ar fi scena horei de la inceputul
romanului. Aceasta are loc intro zi de duminica in care locuitorii din Pripas se afla la hora,
acesta avand loc in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate
personajele principale, timpul si spatiul. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Naratorul
descrie jocul traditional, somesana, prin portul popular, pasii specifici , vigoarea dansului si
navala cantecului sustinut de catre lautari. Cercul horei reprezinta centrul lumii satului, unde
toata lumea se distreaza si se destine cantand si dansand.
Modul in care privitorii sunt asezati reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale
barbatilor reprezinta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta
separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. Pe atunci, lipsa pamantului ,care era insasi averea
lor, era echivalenta cu lipsa demnitatii umane, dandune seama din spusele lui Alexandru
Glanetasu.
Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre
gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. La hora este prezenta si Savista, oloaga
satului, piaza rea, colpoltoare a vestilor rele in sat, infatisata ca un portret grotesc.
Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca
“petrecerea poporului” fara a se amesteca in joc.
Prin aceasta traditie, cea a horei, tinerii ajung sa se cunoasca mai bine, ajungand sa-si
aleaga viitorul sot sau sotie, deci, intemeierea unei familii dar respectand principiul economic.
De aceea la hora, participa numai flacai si fete.

Personajul Ion este unul de referinta litarara romana, concentrand tragica istorie a
taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.

Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidenteaza dintre jucatori, feciorului


lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion , urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, ‘’parca nedumerire si
un viclesug neprefacut’’, apoi o vede pe Florica ‘’mai frumoasa ca oricand (…) fata vaduvei lui
Maxim Oprea’’. Desi ii era draga Florica, Ion este constient ca ‘’Ana avea locuri si case si vite
multe’’. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul
romanului. ‘’Iute si harnic ca ma-sa’’, chipes, voinic dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre
el si ‘’bocotanii’’ satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice ‘’fleandura, sarantoc, hot si
talhar’’, Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput Ion este
sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.

Patima pentru pamant il macina pentru ca ‘’pamantul ii e drag ca ochii din cap’’. Toata
fiinta lui este mistuita de ‘’dorul de a avea pamant mult, cat mai mult’’, deaoarece ‘’iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil (…) de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama’’.
Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o dorinta navalnica, un temperament
controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi
urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este
trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca
intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: ‘’glasul pamantului
patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un
vierme pe care-l calci in picioare.’’ Alta data, Ion exclama impatimit: ‘’cat pamant, Doamne.’’

Dupa ce planul ii reuseste datorita ‘’inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales
vointei imense’’, Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placere
‘’nesfarsita’’. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede ‘’mare si puternic ca un urias din
basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori’’.

Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion este rece, distanta, cinica, refuza sa
vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu
Vasile Baciu, Ion este ‘’semet si cu nasul in vant’’, sfidator, constient ca detine controlul
absolute asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise, astfel in urma
comportamentului sau, Ion fiind caracterizat indirect. Cand s-a insurat cu Ana , Ion s-a insurat,
de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul ‘’Nunta’’ il
surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai ‘’ce-ar fi oare daca as
lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta’’, ca apoi, in clipa imediata
urmatoare sa gandeasca in sine cu dispret ‘’si sa raman tot calic pentru o muiere…’’.

Trairile lui Ion in lupta pentru a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele
mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare, astfel el fiind caracterizat
indirect.

Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea
patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de catre
George, care ii prinde pe cei doi in flagrant. Astfel personajul este drastic pedepsit de autor,
intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si al copilului lor,
tulburand lunistea unui camin, a unei intregi colectivitati.

Dintre eroinele propuse de romanul interbelic, de fiecare reprezentand o ipostaza a


misterului feminin, unele de o feminitate tulburatoare, Ana ,fata instaritului Vasile Baciu,pare
nascuta sub semnul nefericirii ,fiind predestinata unei existente tragice .
Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral
prin analiza sufletului ei chinuit :cea de tanara femeie ,indragostita profund de Ion ,caruia ii
incredinteaza cu generozitate viata ,aceea de sotie ,indurand cu umilinta vorbele grele si
loviturile barbatului ,si aceea de mama ,ipostazata care in circumstante normale ar fi putut
deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita .

Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete ,virtuti care intregesc un
portret moral superior .Ea este harnica ,supusa,rusinoasa ,prototipul femeii de la tara .Din punct
de vedre fizic,Ana este insignifianta ;pentru Ion ea este o fata “slabuta” si “uritica”,mai ales in
comparatie cu Florica ai carei “obraji fragezi ca piersica” si “ ochii albastri ca cerul de
primavara “ii tulburase sufletul flacaului .Lui George Bulbuc ,flacaul bogat pe care Baciu il voia
ginere “Ana ii placea”,lui nu i se parea urata ,insa nu ii zicea ca-i “cine stie ce frumoasa”.

Firava si fara personalitate ,asa cum pare la inceput ,covarsita de vointa lui Ion ,imbatate
de cuvintele si gesturile lui dragostoase ,Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat
numai de zestrea sa.In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol ,Ana va dovedi
pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare.nu numai Ion e un revoltat
,incalcand normele colectivitatii;Ana insasi traieste aceeasi conditie ,intrucat nesocoteste
obiceiul tipic lumii rurale de a accepta casatoria planuita de parinti ,in care latura sentimentala
nu are importanta .Autorul comenteaza”Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc
de nevasta .Ea ,fata cu stare ,el fecior de botocon, se potriveau .”

Din dragoste pentru Ion ,Ana accepta relatia cu acesta si , chiar si atunci insarcinata
,ajunge de rasul satului si e crunt batuta de tatal ei ,nu-i reproseaza nimica lui Ion .

Pentru ca a “crescut singura ,lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare … sufletul ei


trist cauta o dragoste sfioasa si adanca “.Din dragoste isi infrunta tatal ,acceptand orice umilinta
din partea lui si a colectivitatii .Ceea ce o distruge insa este totala lipsa de afectiune al lui Ion
,pentru care sacrificase totul si fara de care viata ei nu-si aflase rostul :”isi zicea mereu , ca fara
el ar trebui sa moara “.

Framantarile fetei ,nesigura de dragostea lui Ion ,complexata de frumusetea Floricai ,sunt
surprinse cu fina intuitie psihologica ,autorul insistand mai ales pe deznadejdea ei care ii da
adesea “ganduri de moarte”.

Nunat Floricai cu George e un moment de cumpana in existenta Anei ,care intrevede acum
moartea ca pe unica scapare din acest univers cuprins parca de niste “ape tulburi”.Femeia simte
acum “ o sila grea pentru tot ceeea ce o inconjoara”,iar copilul I se pare o povara .Obsesiv ii
apare imaginea lui Avrum care se spanzurase .sinuciderea ei este descrisa minutios intr-un
capitol de mare forta analitica ,streangul .Moartea ei ,fara sa fie in intentia asta ,devine,prin
urmarile ei , o cumplita pedeapsa aplicata aceluia care I-a distrus viata ..Destinul ei este tipic
lumii rurale ,unde “femeia reprezinta doua brate de lucru , o zestre si o producatoare de copii”.