Strucutra chimică

Dacă aceste piese Lego ar fi existat la începutul secolului 19, chimiștii le-ar fi putut folosi pentru a
ilustra ceea ce vedeau în experimente, un fenomen care a condus la următoarea mare descoperire.
Atomii de sodiu sau de clor se combină în proporții fixe. Acest atribut al atomilor l-a determinat pe
chimistul german August Kekule să creeze un sistem pentru vizualizarea structurii chimice a
moleculelor.

Kekule a reprezentat atomii prin simboluri, apoi, a adăugat linii pentru a indica cum se leagă unii de
alții, asemenea zalelor dintr-un lanț.

Era o formă simplă, dar elegantă. Chimiștii dispuneau acum de un sistem pentru a ilustra structurile
chimice ale moleculelor pe care le studiau. Exista o singură problemă. Benzenul era singurul element
chimic care nu concordă cu formula lui Kekule. Lanțul benzenului din atomii de carbon și hidrogen
necesita o putere de combinare pe care formula nu o permitea.

Toți profesorii de chimie organică au oferit diferite explicații. August Kekule a adormit într-o seară
lângă șemineu și a visat un șarpe care își prinsese coada cu gura, formând un inel. Asta i-a oferit
chimistului răspunsul la enigmă.

Cei șase atomi ai moleculei de benzen nu erau legați în lanț ci asemenea șarpelui formau un inel:
fiecare avea atașat un atom de hidrogen și legăturile dintre atomii de carbon erau simple sau duble.
La scurt timp, ideea lui Kekule a fost confirmată și efectul său a fost revoluționar.

Chimiștii știau că toate substanțele organice conțin în moleculă unul sau mai mulți atomi de carbon.
Descoperirea lui Kekule, le-a oferit formula de bază care explica cum se combină carbonul cu alte
molecule pentru a forma o mulțime de compuși chimici. Astfel, a debutat era modernă a chimiei
organice. Era o chestie simplă, dar de ce e considerată o mare descoperire? E o rețetă pentru
obținerea de medicamente și de cunoștințe noi. Pe vremea lui Dalton existau numai 100 de compuși
chimici. La scurt timp, au fost 1.000, 10.000, apoi, 100.000. În 2012 au fost înregistrate 15 milioane
de compuși noi, toți construiți pe baza acestui model simplu. Aceasta e descoperirea unui geniu.

Electricitatea transformă elementele chimice

La începutul secolului 19, electricitatea era o invenție la modă. Oamenii fabricau baterii și le
conectau la aproape orice pentru a le observa reacțiile. Parcă s-ar fi descoperit un nou tip de foc.
Unul dintre fanaticii bateriilor era Humphry Davy, un chimist autodidact. În 1807, Davy efectua un
experiment în laboratorul său. A topit carbonat de potasiu, un mineral din sol, care se formează și în
cenușa rezultată în urma arderii lemnului. Chimiștii credeau că era un compus din mai multe
elemente, dar nu putuseră să dovedească. Davy a vrut să vadă dacă electricitatea îi poate oferi un
răspuns. A conectat una dintre bateriile sale cele mai mari la carbonatul de potasiu și a obținut
potasiu pur. Davy descoperise cum electricitatea reacționează cu elementele chimice ți le
transformă. Mai târziu, electrochimia a condus la apariția industriei aluminiului, la producerea
semiconductorilor, a panourilor solare, a ecranelor LED.
 Electronii formează legături chimice

Oamenii de știință abia începuseră să descopere ”anatomia” atomului. Voiau să-i înțeleagă
comportamentul, în special mecanismul care le permitea atomilor unor elemente să se combine cu
atomii altor elemente pentru a forma substanțe noi. La începutul secolului 19, chimistul american
Gilbert Lewis a creat un model nou al atomului care a oferit un răspuns.

El a explicat că, în chimie, sunt importanți electronii, nu nucleele, și că electronii sunt pe straturi
electronice în jurul nucleului. În modelul atomic al lui Lewis, fiecare înveliș atomic permite numai un
număr maxim de electroni. Lewis a teoretizat că cele două elemente chimice se pot combina pentru
a forma un compus, atunci când cedează sau acceptă electroni din învelișul electronic.

De exemplu, sodiul și clorul sunt imprevizibili, dar când un atom de sodiu cedează un electron din
învelișul electronic și învelișul electronic al clorului îl acceptă, acest schimb le permite elementelor să
se combine și să formeze clorura de sodiu(sarea de bucătărie). Teoria lui Gilbert Lewis a construit o
mare inovație. Le-a permis cercetătorilor să înceapă crearea a milioane de compuși chimici, care au
influențat viața modernă.