Biomateriale utilizate in realizarea componentei de placare
Se deosebesc trei grupe de materiale utilizate la realizarea componentei de placare a protezelor
unidentare mixte: - Organice – rasinile acrilice - Anorganice – masele ceramice - Compozite ( organice+anorganice) Materiale organice Produşii metacrilici utilizaţi în stomatologie poartă. denumirea de polimetacrilat de metil sau polimetacrilat de metil (conform specificaţiilor FDI) Proprietăţile ideale ale unei mase plastice utilizate în realizarea protezelor dentare: - -să aibă culoarea ţesutului care-l înlocuieşte şi să aibă transluciditate sau transparenţă pentru a reproduce estetica acestuia; - -să nu-şi modifice culoarea şi transparenţa după fabricaţie şi în mediul bucal; - -să nu prezinte modificări volumetrice în timpul prelucrării şi nici ulterior; - -să fie impermeabil pentru fluidele din cavitatea bucală prevenind apariţia miei halene dezagreabile; - -să nu retenţioneze pe suprafaţa lor alimentele sau alte materiale introduse în cavitatea bucală; - - să se lege de preferinţă chimic cu alte materiale care sunt utilizate în realizarea protezelor unidentare; - -temperatura de plastifiere să fie mult mai mare decât a alimentelor introduse în cavitatea bucală. Clasificarea materialelor organice de placare Răşinile acrilice folosite pentru placare pot fi termopolimerizabile: în sistem monocomponent sau bicomponent, autopolimerizabile şi fotopolimerizabile. Compoziţia materialelor organice de placare: Polimetacrilatul de metil (PMMA) este obţinut în urma unei reacţii de polimerizare care are loc între un monomer şi un polimer sub acţiunea unui catalizator şi iniţiator.
Proprietăţile răşinilor acrilice
Proprietăţile răşinilor acrilice nu satisfac toţi parametrii necesari unui material de placare optim: -ele nu aderă la suprafeţele mecanice decât prin intermediul macroretenţiilor; -au un coeficient mare de contracţie volumică - 0,53 %; -în structura lor se pot evidenţia porozităţi importante. Unul din cele mai mari dezavantaje ale răşinilor acrilice ieste reprezentat de valoarea mare a coeficientului de dilatare termică liniară (81 x 10-6 l/°C) faţă de cel al substratului metalic (14x 10-6 1/0C). Astfel, în urma unor variaţii mari de temperatură apar la nivelul interfeţei metal-polimer forţe de forfecare (tangenţiale). Răşinile acrilice au un modul de elasticitate scăzut şi o rezistenţă mică la abrazie„ nepenniţând menţinerea stopurilor ocluzale şi a dimensiunii verticale de ocluzie. Prezintă modificări volumetrice importante din cauza absorbţiei mari de apă, cu efecte secundare asupra condensării şi a stabilităţii lor la interfaţă. Monomerul prezintă toxicitate crescută, ceea ce contraindică amplasarea componentei acrilice în apropierea şanţului gingival. Răşinile termopolimerizabile Structura PMMA este formată din lanţuri macromoleculare polimerizate liniar, dar se pot întâlni şi reţele tridimensionale (rezultate prin polimerizare reticulată). Absorbţia apei antrenează şi variaţii vohunetrice, determinând scăderea rezistenţei la solicitări mecanice şi apariţia unor pete albe în grosimea răşinii. În cursul polimerizării, PMMA are variaţii volumetrice importante: -o dilatarea termică volumică de circa 60℅, determinată de diferenţa dintre temperatura chiuvetei şi a pastei de acrilat şi cea a apei în care se face polimerizarea şi -o contracţie volumică de circa 5% consecutivă polimerizării monomerului; - contracţia termică are loc în faza de răcire a tiparului şi este limitată de aderenţa PMMA de pereţii tiparului. Dintre proprietăţile fizico-mecanice semnificative se menţionează: ,,. duritatea Knoop inferioară smalţului şi a dentinei ; - rezistenţa la încovoiere scade cu reducerea gradului de polimerizare, a timpului de polimerizare, a grosimii stratului de material şi din cauza prezenţei aerului oclus în structura polimerului; Rezistenta la abrazie este redusă, fiind unul din principalele dezavantaje ale acestui material. fenomenul de îmbătrânire în timp a răşinii determină opacizarea, modificarea cromaticii şi apariţia microfisurilor ce conduc în final la scăderea rezistenţei la acţiuni mecanice. Stomatopatiile paraprotetice sunt generate mai mult de o igienă deficitară asociată cu un aparat gnatoprotetic neadaptat sau neechilibrat care favorizează colonizarea microorganismelor. Datorită structurii lor, răşinile acrilice tennopolimerizabile sunt indicate în realizarea protezelor unidentare provizorii. Rasinile autopolimerizabile Structura rasinilor autopolimerizabile este identica cu cea a rasinilor termopolimerizabile.
Clasificarea maselor ceramice dentare
ceramica feldspatică ceramica aluminoasă ceramica sticloasă În funcţie de existenta scheletului metallic: -sisteme metalo-ceramice cu schelet metalic obţinut prin turnare din aliaje nobile; cu schelet metalic obţinut prin galvanizare cu schelet metalic obţinut prin tehnica folierii cu schelet metalic obţinut prin prelucrare mecanică asistată de calculator -sisteme integral ceramice sisteme ceramice stratificate cu nucleu din masă ceramică de bază sisteme ceramice nestratificate ceramică armată cu straturi de leucit În funcţie de temperatura de sinterizare a maselor ceramice, acestea se pot clasifica după cum urmează: ceramică aplicabilă la temperatură înaltă de sinterizare (1280-1390°C); ceramică aplicabilă la temperatură medie de sinterizare (l090--l260°C); ceramică aplicabilă la temperatură joasă de sinterizare (870-1065°C) ceramică aplicabilă la temperatură foarte scăzută de sinterizare ( 660- 780°C) În funcţie de microstmctura masei ceramice se disting: mase ceramice cu matrice vitroasă şi încărcătură cristalinăa dispersată mase ceramice cu matrice cristalină cu faţă vitroasă dispersată În funcţie de structura atomică Schuller şi Hennicke le clasifică astfel: mase ceramice silicarice; mase ceramice oxidinice; mase ceramice neoxidinice; După modalitatea de prezentare comercială se întâlnesc: pulberi (frite) - pentru tehnica depunerii de straturi succesive; lingouri prefabricate - pentru prelucrarea la cald (turnare, injectare); lingouri prefabricate ... pentru prelucrarea la rece (CAD/CAM); In funcţie de topografia straturiJor există: masă ceramică de bază (miezul de ceramică); masă ceramică pentru dentină; masă ceramică pentru smalţ.
Compoziţia şi structura chimică a maselor ceramice
Componentele de bază ale ceramicii clasice sunt feldspatul, cuarţul şi caolinul.
Proprietăţile maselor ceramice
Densitatea variază în funcţie de tipul de masă ceramică utilizată Greutatea specifică Porozitatea depinde de tipul de ardere Dilatarea termicii depinde de compoziţia chimică Contracţia este mare, Izotropia apare la ceramica clasică, amorfă Transluciditatea Cromatica se referă la nuanţa şi saturaţia culorii Materiale organo-anorganice Compoziţia răşinilor diacrilo-compozite Răşinile diacrilo-compozite sunt alcătuite dintr-o fază organică (matrice) şi o fază anorganică (umplutură). Proprietăţile fizico-mecanice ale răşinilor diacrilocompozite şi rezistenţa în timp la factorii agresivi din cavitatea bucală sunt asigurate doar dacă între faza organică şi cea anorganică se stabileşte o legătură suficient de puternică şi stabilă. Acest lucru se obţine prin silanizarea particulelor anorganice, silanii realizând legarea celor două faze anorganice