Sunteți pe pagina 1din 6

SPĂRGĂTORUL DE NUCI

E.T.A. HOFFMANN

În Ajunul Crăciunului, cît este ziua de lungă, copiilor medicului consilier


Stahlbaum nu le era deloc îngăduit să intre în odaia de mijloc, şi cu atît mai
puţin alături, în salon.
Strînşi unul într—altul, Fritz şi Măria şedeau ghemuiţi într—un ungher al
cămăruţei din spate. Se întunecase de—a binelea şi pe copii îi cuprinse teama,
căci, aşa cum se întîmpla de obicei în această zi, au fost lăsaţi fără lumină.
Pe şoptite, Fritz îi dezvălui surioarei sale (care abia împlinise şapte ani) că în
odăile încuiate ar fi auzit, încă dis—de—dimineaţă, foşnete, hîrşîieli şi uşoare
pocnete, şi că nu demult s—ar fi strecurat în casă un om mărunt şi tare
misterios, purtînd sub braţ o cutie mare.
Despre acesta el ştie însă foarte bine că nu e altul decît naşul Drosselmeier. De
bucurie, Măria bătu din palmele—i mici şi strigă:
— Ce minunăţie o mai fi născocit pentru noi naşul Drosselmeier?!
Consilierul de curte Drosselmeier nu era un bărbat frumos: mic şi sfrijit, avea
un obraz adînc brăzdat, un plasture mare, negru, în locul ochiului drept, şi
păr deloc, din care pricină purta o foarte frumoasă perucă albă care — ce
credeţi?
— era de sticlă, o adevărată operă de artă
De altfel, naşul însuşi era un maestru în felul său; se pricepea pînă şi
la ceasuri, ba ştia chiar să le şi facă. Atunci cînd la Stahlbaum acasă se
îmbolnăvea una din frumoasele pendule şi nu voia să cînte, venea naşul
Drosselmeier, îşi scotea peruca de sticlă, îşi dezbrăca hăinuţa lui galbenă şi—
şi punea un şorţ albastru. Apoi scormonea ceasul cu unelte atît de ascuţite,
încît pe măicuţa Măria o cuprindea o adevărată jale.
Dar asta nu—i pricinuia nici un rău pendulei, dimpotrivă, ea se înviora şi
începea îndată să zbîrnîie, să bată şi să ticăie veselă, spre bucuria tuturora.
Ori de cîte ori venea, naşul avea în buzunar cîte ceva pentru copii, ba un
omuleţ caraghios ce îşi rostogolea ochii şi făcea plecăciuni, ba o cutie din
care sărea o păsărică, ba altele.
De Crăciun însă el meşterea de obicei cu multă trudă o operă de artă atît de
preţioasă, încît, deşi o dăruia copiilor, părinţii grijulii o luau de îndată în
păstrare.
— Ce minunăţie o mai fi făcut nenea Drosselmeier pentru noi?! exclamă
Măria.
Fritz era de părere că de data asta nici n—ar putea fi vorba de altceva decît de
o cetate în care tot felul de soldaţi tare chipeşi au să mărşăluiască încoace şi
încolo şi au să facă instrucţie.
Apoi au să vină alţi soldaţi, care au să încerce să se strecoare în cetate, iar
soldaţii dinăuntru au să tragă vitejeşte cu tunurile, aşa de tare, de o să se
cutremure pămîntul.
— Nu, nu, îl întrerupse Măria, naşul mi—a vorbit de o grădină
frumoasă. Acolo se află un lac mare, pe care alunecă lebede minunate, cu
salbe de aur la gît, şi cîntă cele mai încîntătoare melodii. Pe urmă, o fetiţă
vine din parc la marginea lacului, cheamă lebedele şi le hrăneşte cu marţipan
dulce.
— Lebedele nu mănîncă marţipan, replică Fritz, şi un parc întreg nu
poate să facă nici măcar nenea Drosselmeier... De fapt, nu prea ne alegem cu
mare lucru din jucăriile lui; ni le iau de îndată ce le primim; aşa că acelea
dăruite de tata şi de mama îmi sînt mult mai dragi, fiindcă măcar le putem
păstra şi putem face ce vrem cu ele.
Apoi copiii făcură tot soiul de presupuneri în legătură cu jucăriile pe care
aveau să le primească.
Măria era de părere că madmazel Trudchen, păpuşa cea mare, s—a schimbat
mult, căci, mai stîngace ca oricînd, cade în fiecare clipă pe podea, rămînînd
totdeauna cu cîte o urmă urîtă în obraz; cît despre curăţenia rochiţelor, nici să
nu mai vorbim, mustrările cele mai aspre nu mai ajută la nimic.
În schimb, Fritz o încredinţa că ar trebui să—şi întregească herghelia cu un
roib zdravăn şi că trupelor sale le lipseşte cu desăvîrşire cavaleria, lucru de
altfel bine cunoscut de tata.
De bună seamă, copiii ştiau că părinţii le cumpăraseră tot felul daruri
frumoase, pe care acum le pregăteau pentru ei. Micuţa Măria rămase pe
gînduri în vreme ce Fritz mormăi:
— Eu totuşi aş vrea nişte husari şi un roib!
Se întunecase de—a binelea. Lipiţi unul de altul,Frite şi Măria nu îndrăzneau să mai rostească
nici un cuvînt în clipa aceea răsună limpede un sunet cristalin: cling—cling, cling—cling. Uşile
săriră în lături şi din odaia cea mare năvăli o lumină atît de puternică, încît copiii rămaseră
încremeniţi în prag, exclamînd uimiţi,
Tata şi mama se îndreptară spre uşă şi, luîndu—i pe copii de mînă, le spuseră:
— Veniţi, hai veniţi, dragi copii!

Spărgătorul de nuci: povestea unei


tradiţii vechi germane
Spărgătorul de nuci este important pentru sărbătorile de iarnă la fel ca pomul sau chiar
ca Moş Crăciun. Această jucărie de lemn este iubită în întreaga lume, atât de copii, cât şi
de adulţi. Germania este lider mondial incontestabil în producţia şi exportul acestor
figurine de lemn. Dacă în SUA spărgătorul de nuci a devenit popular abia în anii ’50 ai
secolului trecut, în Germania maeştrii locali au început să creeze aceste figurine încă din
vremuri străvechi.
Erou al celui mai cunoscut balet din lume
„Spărgătorul de nuci și regele şoarecilor”, povestea scriitorului german Ernst Theodore
Amadeus Hoffmann, a fost publicată pentru prima oară în anul 1816. Ulterior, în 1844,
Alexander Dumas (tatăl) le-a oferit cititorilor propria versiune a basmului, care s-a aflat,
apoi, la baza libretului pentru balet „Spărgător de nuci” de P. I. Ceaikovski, premiera
căruia a avut loc la Teatrul Mariinsky în anul 1892.

Mitologie
Jacob Grimm, cel mai mare dintre frații Grimm, descrie în cartea sa intitulată „Mitologia
germană” rolul tradițional al figurinelor sculptate din lemn în cultura germană.
Spărgătorul de nuci nu doar sparge nuci, ci simbolizează, totodată, puterea și
autoritatea, acționează ca un protector şi aduce fericire și noroc. Cu dinţii săi
înfricoşători, el îndepărtează spiritele rele şi nu le permite acestora să intre în casă.
„Tatăl Friedrich”
Părintele spărgătorului de nuci este considerat tâmplarul Friedrich Wilhelm Füchtner.
Inspirat din povestea lui Hoffmann, el a realizat în anul 1870 primul spărgător de nuci,
așa cum îl ştim astăzi. De la această figurină a pornit producția în masă a renumitei
jucării din lemn. Astăzi, de continuarea tradiţiei şi de crearea spărgătorului de nuci se
ocupă cea de-a opta generație a fabricii Füchtner.

De la cavaleri, la soldaţi
Producţia în masă a acestor figurine din lemn a început la sfârşitul secolului XIX. La
Muzeul Spărgătorului de Nuci din localitatea Neuhausen sunt expuşi de la cavaleri (primul
cavaler din lemn a fost realizat în anul 1650) până la soldaţi (cel mai recent model de
spărgător de nuci, realizat în SUA).
Procedură laborioasă
Procesul de realizare a unui spărgător de nuci tradiţional german presupune cel puţin 130
de operaţiuni de lucru. Fiecare figurină este creată din 60 de părţi componente, de regulă
din lemn de fag sau brad. Iar pictura se realizează, desigur, manual. Un spărgător de
nuci original costă de la 70 de euro în sus.

Tradiție și tendințe
Compania Steinbach din Hanovra este cel mai cunoscut producător de spărgătoare de
nuci. Afacerea familiei s-a dezvoltat cel mai tare în perioada postbelică. La aceasta a
contribuit şi legătura cu soldații americani care slujeau pe teritoriul Germaniei de Vest: la
întoarcerea acasă, ei cumpărau spărgătoare de nuci ca suveniruri. În fiecare an,
compania Steinbach propune modele noi. Iar cel mai nou spărgător de nuci îl
întruchipează pe Darth Vader, personaj principal din filmul Războiul Stelelor.