Dreptul proprietății intelectuale.

Transmiterea
drepturilor de autor

1
 CUPRINS

1. INTRODUCERE ………………………………………………………………………………3
2. DREPTURILE MORALE……………………………………………………………………...4
3. DREPTURILE PATRIMONIALE……………………………………………………………..4
4. TRANSMITEREA SUCCESORALĂ A DREPTULUI DE AUTOR………………………….5
5. TRANSMITEREA CONTRACTUALĂ A DREPTULUI DE AUTOR ………………………7
6. CESIUNEA……………………………………………………………………………………..7
7. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….....10

8.

2
 1. INTRODUCERE
Dreptul de autor protejează majoritatea creațiilor intelectuale umane, denumite
generic opere, atâta vreme cât sunt originale. Pe lângă acesta, drepturile conexe
protejează contribuții specifice care sunt importante pentru diseminarea operelor
protejate. Deși, urmare a adoptării de reglementări la nivel european și internațional,
majoritatea prevederilor privind dreptul de autor și drepturile conexe sunt foarte
similare în majoritatea statelor lumii, mai există încă diferențe, chiar între statele
membre ale Uniunii Europene.
Transmiterea drepturilor patrimoniale de autor și conexe născute din crearea
unei opere literare se poate face în totalitate sau parțial, atât prin acte (licență,
cesiune), cât şi pe cale succesorală (succesiune legală și testamentară).
Sunt transmisibile, potrivit legii, drepturile de proprietate intelectuală cu
caracter patrimonial, cele care se încadrează în categoria drepturilor nepatrimoniale
(legate de existența și integritatea fizică, identitate, moralitate) fiind, netransmisibile.
Dacă autorii sunt de acord în a admite că, în privinţa dreptului de divulgare,
succesorii vor trebui să respecte voinţa autorului de a comunica sau nu opera,
divergenţele apar atunci când se pune problema de a şti cum se va proceda în cazul
când autorul nu şi-a manifestat voinţa în niciun fel. Unii autori admit că autorizarea
de publicare este prezumată.
Spre deosebire de sistemul dualist francez, în care dreptul moral este net
separat de drepturile patrimoniale, sistemul german este un sistem monist, în sensul
că dreptul moral este un element al dreptului de autor cu acelaşi titlu ca şi dreptul
patrimonial, cu care are o durată egală şi anume cea stabilită pentru dreptul de autor
în ansamblul prerogativelor sale. Consecinţa acestei concepţii este admisibilitatea
transmisiunii dreptului de autor moştenitorilor autorului sau persoanelor indicate de
acesta, cu precizarea că, în persoana succesorului, dreptul moral rămâne acelaşi drept
absolut şi discreţionar ca în persoana autorului. Toate aceste drepturi se
caracterizează prin faptul că sunt inaccesibile în timpul vieţii autorului,
netransmisibile moştenitorilor şi imprescriptibile.
Conform documentelor comunitare, şi aici ne referim la directivele în domeniu,
se consacră aceleaşi moduri de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuală:
cesiunea, acordarea de licenţe şi succesiunea.
Prin directivele menţionate au fost prevăzute proceduri de simplificare a
înregistrării transmiterilor din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor formale,
cum ar fi faptul că printr-o singură cerere se poate solicita înregistrarea transmiterii
drepturilor asupra mai multor mărci sau desene şi modele.
Apreciem că, prin modul de reglementare, legislaţia noastră naţională este
aliniată la prevederile comunitare în ceea ce priveşte transmiterile drepturilor de
proprietate intelectuală. Transmiterile de drepturi prezintă importanţă juridică şi
economică în cazul în care este necesară stabilirea deţinătorului dreptului (solicitant,
titular, cesionar, licenţiat) în cazul unor litigii vizând eventuale încălcări ale
drepturilor de proprietate intelectuală.[1]

3
 2. DREPTURILE MORALE 
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări,
sunt inalienabile şi imprescriptibile și sunt protejate începând cu momentul creării și
până la data decesului autorului.
După moartea autorului, se transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei civile,
pe durată nelimitată, exerciţiul următoarelor drepturi de autor și conexe:
 dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa
publică;
 dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
 dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei
modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază
onoarea sau reputaţia sa;
 dreptul de a pretinde recunoașterea paternității propriei interpretări sau
execuții;
 dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul său să fie indicat ori
comunicat la fiecare spectacol și la fiecare utilizare a înregistrării acestuia;
 dreptul de a pretinde respectarea calității prestației sale și de a se opune
oricărei deformări, falsificări sau alte modificări substanțiale a interpretării
ori execuției sale sau oricărei încălcări a drepturilor sale, care ar prejudicia
grav onoarea ori reputația sa.
În exercitarea acestor drepturi morale, moştenitorii au obligaţia exploatării
operei astfel încât să nu prejudicieze moral memoria autorului şi a respectării în
totalitate a operei întocmai cum ea a fost creată.

3. DREPTURILE PATRIMONIALE
Acestea sunt cuprinse în conţinutul dreptului de autor, se transmit potrivit
dispozițiilor Codului civil, transmiterea acestora fiind limitată în timp.
Drepturile patrimoniale se nasc chiar din momentul creării operei şi durează pe
tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia ele se transmit prin moştenire
potrivit legislaţiei civile pe o perioadă determinată.
După împlinirea termenului de protecţie, opera cade în domeniul public,
încetează exclusivitatea exploatării operei acordată titularilor drepturilor
patrimoniale, iar din acel moment opera poate fi liber utilizată, fiind asimilată
patrimoniului comun al umanităţii.
În reglementarea anterioară, perioada maximă de timp prevăzută pentru
transmiterea acestor drepturi era stabilită de legiuitor la 50 de ani.
Motivat de transpunerea convențiilor internaționale la care România este parte,
a tratatelor și directivelor europene în legislația noastră, legiuitorul român a
armonizat legislaţia internă cu cea europeană, astfel că drepturile patrimoniale se
transmit potrivit legislaţiei civile pe o perioadă de 70 de ani. 
Transmiterea drepturilor patrimoniale de autor se efectuează la moartea
autorului, însă, prin derogare de la normele de drept comun, dispozițiile legii speciale
dispun cu privire la calculul duratei termenelor de protecție începând cu data de 1
ianuarie a anului următor morţii autorului sau aducerii operei la cunoştinţa publică
4
(art. 34 din Legea nr. 8/1996), deşi data deschiderii moştenirii coincide cu data morţii
celui ce lasă moştenirea.
Prin moștenire se transmit atât drepturile, cât și obligațiile care decurg din
înregistrarea obiectului proprietății intelectuale, dezbaterea moștenirii din a cărei
masă succesorală fac parte drepturile de autor intrând sub incidența normelor de drept
comun[2].
În literatura juridică, unul dintre aspectele supuse dezbaterii este
beneficiul operelor postume (divulgarea tardivă); astfel, persoana care publică o astfel
de operă va beneficia de toate drepturile patrimoniale care i s-ar fi cuvenit autorului,
însă numai pentru o perioadă de 25 de ani, perioadă care începe să curgă din
momentul în care opera a fost adusă la cunoştinţa publicului pentru prima dată.
În cazul succesiunii vacante, exerciţiul acestor drepturi revine organismului
de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după caz,
organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie.
De aceeaşi durată de 70 de ani se bucură şi moştenitorii operei aduse la
cunoştinţa publicului, sub pseudonim sau fără indicare de nume, precum şi cei ai
autorului operei realizate în colaborare, numai că în acest caz termenul de 70 de
ani va începe să curgă din momentul morţii ultimului coautor. În cazul în care
contribuţia fiecărui coautor este distinctă, durata dreptului patrimonial, pentru fiecare
dintre moştenitorii coautorilor, este de 70 de ani de la moartea fiecărui coautor pe
care îl moştenesc.
În cazul operelor colective, durata drepturilor patrimoniale asupra acestor
opere este de 70 de ani şi începe să curgă de la data aducerii operei la cunoştinţa
publicului. În situaţia în care înăuntrul acestui termen opera nu a fost adusă la
cunoştinţă publicului, durata drepturilor patrimoniale expiră la trecerea unei perioade
de 70 de ani de la crearea operei.
În cazul programelor pentru calculator, drepturile patrimoniale ale autorului se
transmit pe cale succesorală tot pentru o perioadă de 70 de ani.
Transmiterea drepturilor născute din crearea unei opere literare, artistice se
face atât pe cale succesorală cât şi prin acte inter vivos.

4.TRANSMITEREA SUCCESORALĂ A DREPTULUI DE AUTOR

Drepturile personal nepatrimoniale din conţinutul dreptului de autor deşi în
principiu sunt ne transmisibile, datorită faptului că iau naştere din creaţia intelectuală
sunt exceptate de la dreptul comun în sensul că trei dintre cele patru drepturi şi
anume dreptul de divulgare, dreptul la paternitatea operei şi cel la inviolabilitatea
operei se transmit prin moştenire potrivit dreptului comun pe durată nelimitată.
În caz de moştenire vacantă exercitarea acestor drepturi este preluată de
oganismul de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa
unui mandat, de organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare numar de membri,
din domeniul respectiv de creaţie.
Soluţia propusă de legea actuală ni se pare justă deoarece aceste trei drepturi
sunt intrinsec legate de un anumit autor.

5
 Moştenitorii acestor drepturi morale au obligaţia de a le exercita în aşa fel încât
să nu prejudicieze moral memoria celui dispărut şi pentru a respecta în totalitate
adevărul istoric. Este firesc ca cel care moşteneşte dreptul de a exploata opera după
moartea autorului să vegheze ca acea operă să apară sub numele celui care a creat-o şi
întocmai cum ea a fost creată.
O problemă care s-a pus în literatura juridică este aceea a operelor postume
(divulgarea tardivă). Cel care publică o astfel de operă va beneficia de toate drepturile
patrimoniale care ar fi aparţinut autorului dar numai pentru o perioadă de 25 de ani,
perioadă care începe să curgă din momentul în care opera a fost adusă la cunoştinţa
publicului pentru prima data.
În privinţa drepturilor patrimoniale, acestea se transmit potrivit Codului civil,
numai că durata transmiterii este limitată în timp. În vechea reglementare perioada
maximă de timp , pentru care se transmiteau aceste drepturi , era de 50 de ani.
Deoarece în legislaţia ţărilor membre a U.E. această perioadă este de 70 de ani
legiuitorul român a armonizat şi în această privinţă legislaţia internă cu cea europeană
astfel că drepturile patrimoniale se transmit potrivit legislaţiei civile pe o perioadă de
70 de ani. Această perioadă nu este influenţată de faptul că opera a fost adusă la
cunoştinţă publică sau nu.
În situaţia moştenirilor vacante avem de asemenea o derogare de la dreptul
comun în sensul că nu revin statului, ci drepturile lui de cuius sunt preluate de
organisme de gestiune colectivă care au ca membrii un număr mai mare de membrii
din domeniul în care a creat autorul.
De aceeaşi durata de 70 de ani se bucură şi moştenitorii operei aduse la
cunoştinţa publicului, sub pseudonim, sau fără indicare de nume cât şi cei ai autorului
operei realizate în colaborare, numai că în acest caz termenul de 70 de ani va începe
să curgă din momentul morţii ultimului coautor.
Dacă contribuţia fiecărui coautor este distinctă, durata dreptului patrimonial,
pentru fiecare dintre moştenitorii coautorilor este de 70 de ani de la moartea fiecărui
coautor pe care îl moştenesc.
În cazul operelor colective durata drepturilor patrimoniale asupra acestor opere
este de 70 de ani şi începe să curgă de la data aducerii operei la cunoştinţa publicului.
În situaţia în care înăuntrul acestui termen, opera nu a fost adusă la cunoştinţă
publicului durata drepturilor patrimoniale expiră la trecerea unei perioade de 70 de
ani de la crearea operei.
În cazul programelor pentru calculator ; drepturile patrimoniale ale autorului
programelor de calculator se transmit pe cale succesorală tot pentru o perioadă de 70
de ani.
O excepţie de la dreptul comun este aceea că deşi data deschiderii moştenirii
coincide cu data morţii celui ce lasă moştenirea, durata termenelor de protecţie se
calculează începând cu data de 01 ianuarie a anului următor morţii autorului sau
aducerii operei la cunoştinţă publică – art. 32 din lege .

6
5. TRANSMITEREA CONTRACTUALĂ A DREPTULUI DE AUTOR
Prima reglementare privind transmiterea contractuală a dreptului de autor a fost
Legea nr. 956 din 24 iulie 1946. Anterior acestei legi contractul de valorificare a
dreptului de autor era supus reglementărilor dreptului comun. Legea amintită nu s-a
ocupat decât de operele literare şi de contractul de editare; dispoziţiile ei erau aplicate
prin extindere şi contractului de reprezentare.
O nouă reglementare a contractului a intervenit în anul 1949 prin Decretul nr.
17 din 14 ianuarie (completat ulterior prin Decretul nr. 19 din 16 februarie 1051)
conform căruia : „dreptul de autor putea fi valorificat direct sau prin contractul de
editare, de reprezentare publică, prin contractul de folosinţă a unei într-un film şi prin
contractul de difuzare a unei opere prin radio şi televiziune”,
În noua reglementare legiuitorul a analizat amplu şi distinct contractul de
cesiune a dreptului de autor, contract pe care îl vom întâlni doar în cadrul proprietăţii
industriale.
De asemenea sunt reglementate contractul de editare, de reprezentare în public
a unei opere (formele prin care se poate realiza această comunicare sunt variate : de la
recitarea publică, execuţie lirică, reprezentare dramatică până la difuzarea prin orice
procedee a cuvintelor sunetelor şi imaginilor.), contractul de difuzare a unei opere
prin radio sau televiziune, contractul de comandă cât şi contractul de închiriere a unei
opere.
Privitor la contractul de cesiune, acesta este definit astfel : „convenţia prin care
o parte, numită cedent (autorul operei), transmite cu titlu oneros sau gratuit, în tot sau
în parte unei alte persoane numită cesionar (persoană fizică sau juridică) drepturile
patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau tehnice”. Titularul
dreptului de autor poate ceda prin contract numai drepturile sale patrimoniale .
Caracterele juridice ale contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de
autor sunt :
 are ca obiect transmiterea drepturilor patrimoniale de autor ;
 este un contract consensual ;
 este un contract cu titlul oneros ;
 este un contract , în principiu , intuitu personae ;
 este un contract sinalagmatic .
Legea nr. 8/1996 reglementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor în
capitolul VII , care conţine regulile comune pentru contractele de valorificare a
drepturilor patrimoniale , şi regulile speciale pentru contractul de editare , contractul
de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală , contractul de închiriere şi
contractul de comandă . Regulile comune ale cesiunii se aplică , în mod
corespunzător , în completarea regulilor speciale , pentru celelalte tipuri de contracte
reglementate de lege , precum şi în cazul încheierii unor contracte nenumite prin care
se valorifică drepturi patrimoniale de autor.

6.CESIUNEA
Cesiunea poate fi limitată în timp, în spaţiu sau la un anumit drept, putând fi
exclusivă sau neexclusivă.
7
 Cesiunea exclusivă. Cesiunea este exclusivă în situaţia în care titularul
dreptului de autor, nu mai poate utiliza opera în modalitatea sau pe teritoriul convenit
cu cesionarul. De asemenea, el nu mai poate transmite drepturile respective şi unei
alte persoane.
Cesiunea neexclusivă. Cesiunea este neexclusivă în situaţia în care titularul
dreptului de autor îşi poate păstra el însuşi opera şi poate transmite dreptul său
neexclusiv şi altor persoane.
Clauzele obligatorii în contractele de cesiune :
1 – părţile contractante cu indicarea exactă a elementelor de identificare ale
acestora,
2 – precizarea expresă a dreptului patrimonial care se transmite prin contractul
în cauză,
3 – modalitatea de utilizare a operei,
4 – durata în timp a cesiunii,
5 – felul cesiunii (exclusivă sau neexclusivă),
6 – remuneraţia titularului dreptului de autor.
Lipsa oricăreia dintre aceste clauze poate duce la anularea contractului, anulare
care poate fi cerută de partea interesată. Este lovit de nulitate absolută contractul de
cesiune care are drept obiect cedarea dreptului patrimonial privitor la totalitatea
operelor viitoare ale autorului, nominalizate sa ne nominalizate.
Contractul trebuie să îmbrace forma scrisă cerută însă numai ad probationem şi
nu ad validitatem. De la această regulă există o excepţie : contractul care are ca obiect
folosirea operei în presă.
În privinţa remuneraţiei care i se cuvine autorului, aceasta se va stabili prin
acordul părţilor şi va putea fi proporţională cu încasările provenind din utilizarea
operei sau se poate stabili o sumă fixă.
Dacă părţile nu au stabilit prin contract modalitatea de remunerare, autorul are
dreptul să ceară acest lucru pe cale judecătorească, instanţa urmând a stabili suma
datorată, ţinând cont de sumele care se plătesc uzual pentru astfel de situaţii, cât şi de
opera în sine, în funcţie de felul cesiunii.
Legea noastră reglementează şi o acţiune specială pentru revizuirea
contractelor lezionare , având unele asemănări cu acţiunea în resciziune pentru
leziune din dreptul comun . Potrivit art. 43 alin. 3 din lege , în cazul unei disproporţii
evidente între renumeraţia autorului şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea
drepturilor patrimoniale , autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente
revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei .
În cazul operelor create în cadrul unui contract individual de muncă, drepturile
patrimoniale sunt stabilite prin acel contract de muncă şi ele (drepturile patrimoniale)
pot aparţine fie, unităţii care l-a angajat pe autor, fie autorului. Dacă prin contractul
de muncă s-au cedat unităţii drepturile patrimoniale născute din crearea operei este
obligatorie precizarea termenului pentru care ele au fost cedate, iar în cazul în care
acest termen nu se regăseşte în contract, acesta nu va putea fi mai mare de 3 ani de la
predarea operei.

8
 După expirarea acestui termen, drepturile patrimoniale vor reveni autorului. De
asemenea, autorul unei opere create în baza contractului individual de muncă, îşi
păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei create în baza contractului ca parte
componentă din ansamblul creaţiei sale.

9
 BIBLIOGRAFIE:

[1] Transmiterea drepturilor de proprietate intelectuală – Alice Mihaela Postăvaru, bursier

cercetător postdoctorand la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul
Academiei Române. Sursa:
http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/133/PostavaruAM_Ilf.pdf?
sequence=1&isAllowed=y
[2] În materie succesorală, legea aplicabilă dezbaterii moștenirii se stabilește prin determinarea
datei/locului deschiderii succesiunii, moștenirea legală fiind guvernată de legea în vigoare la data
deschiderii succesiunii, adică la data decesului autorului (reglementarea anterioară prevedea,
potrivit art. 651 C. civ. 1864, faptul că „succesiunile se deschid prin moarte”).
3. https://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/mo/md/md119mo.pdf
4. Legea nr. 77/1998 pentru aderarea României la Convenția de la Berna pentru protecția operelor
literare și artistice din 9 septembrie 1886, în forma revizuită prin Actul de la Paris la 24 iulie 1971 și
modificată la 28 septembrie 1979;
5. http://www.inm-lex.ro/fisiere/ – Aplicarea în timp a noului Cod civil, prof. dr. Gabriel Boroi
6. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar notarial,
vol. I, Editura Monitorului Oficial, București, 2011, p. 325
7. http://file.ucdc.ro/cursuri/8_4_do_3643_Dreptul_proprietatii_intelectuale_Jucan_Codruta.pdf

10