Sunteți pe pagina 1din 1

Lacul

de M. Eminescu
-opinia cu privire la mesajul textului-

Consider că opera "Lacul" de Mihai Eminescu este o creaţie de o mare sensibilitate şi


profunzime artistică, ce face referire la o poveste de dragoste neîmplinită.
În primul rând, mesajul textului, acela că iubirea poate produce încântare și suferință
în egală măsură, este pus în valoare prin intermediul eului liric, surprins în ipostaza
îndrăgostitului, prezent în text prin mărci lexico-gramaticale specifice: pronume de persoana I
("eu", "-mi") şi verbe de persoana I singular si plural ("trec", "ascult", "să sărim"). Discursul
liric este organizat pe două planuri: unul exterior, al naturii, reprezentat de motive poetice
precum: "lacul", ”codrilor”, "nuferi", "maluri" şi unul interior, al stării sufleteşti, ce domină
întregul text, regretul iubirii neîmplinite ("Dar nu vine... Singuratic/ În zadar suspin şi sufăr").
Acest sentiment de profundă dezamăgire este atenuat de puterea binefăcătoare a naturii care
parcă mai alină dorul îndrăgostitului: ”Lângă lacul cel albastru/ Încărcat cu flori de nufăr”.
În al doilea rând, titlul devine o cheie de lectură în descifrarea semnificaţiilor poetice.
Acesta este unul sintetic şi constituie elementul central al cadrului natural în care se desfăşoară
povestea de iubire: ”Lacul codrilor albastru”. Structurată pe cinci catrene, poezia surprinde în
secvența I (str. I-II) momentul așteptării pline de emoție a iubitei :”Parc-ascult și parc-aștept/ Ea
din trestii să răsară”. Secvența a doua (str. III-IV) înfățișează visul de iubire al îndrăgostitului:
”Să plutim cuprinși de farmec/ Sub lumina blândei lune”. Strofa finală aduce cu sine
dezamăgirea eului liric care constată: ”Dar nu vine…”.
În plan stilistic, mesajul este pus în evidenţă printr-o abundenţă de imagini artistice:
vizuale ("lacul codrilor albastru", "cercuri albe"), auditive ("vântu-n trestii lin foșnească"),
dinamice ("să sărim în luntrea mică", "să plutim cuprinși de farmec"), create cu ajutorul figurilor
de stil: epitete cromatice ("nuferi galbeni", "lacul albastru"), epitete ale substantivului ("luntrea
mică"), epitete ale verbului ("lin foşnească"), inversiuni ("unduioasa apă", "blândei lune"),
personificări (”glas de ape"). Asonanța (rima imperfectă) este prezentă prin construcții de tipul:
”încarcă-barcă” ce creează efecte eufonice (sonore) de o mare expresivitate.
În plan morfologic, remarcăm prezenţa verbelor la indicativ prezent, ce conturează o
atmosferă de vrajă ("încarcă", "cutremură"), dar asigură şi revenirea la planul real ("suspin",
"sufăr"). Descriere artistică de tip tablou este evidențiată prin intermediul grupurilor nominale
substantiv-adjectiv cu rol stilistic de epitet: ”luntrea mică”.
În plan semantic, predomină câmpul lexical al culorilor ("galbeni", "albastru", "albe") şi
al acvaticului ("lacul", ”maluri”, ”nuferi”), punând în valoare relația strânsă a poetului cu natura
în mijlocul căreia chiar și durerea devine mai ușor de suportat.
În concluzie, opera literară în discuţie creează un tablou mirific şi original al universului
iubirii, transmițând cititorului ideea că acest sentiment înălțător poate produce și multă suferință.