TSTM Tema 7 Multiplexarea canalelor în timp (TDM)

Sisteme de transmisiuni digitale

Avantaje
1. Protecție înaltă contra perturbații. Informația se transmite prin combinații de simboluri cu
un număr mic de stări (de obicei cu 3 stări) ce se transmit cu o viteză de transmisiune
predefinită, ceea ce permite de a realiza regenerarea semnalului transmis prin linia de
transmisiune, ca rezultat se micșorează influența perturbațiilor și distorsiunilor asupra
calității transmisiunii a informației.
2. Calitatea de transmisiune nu depinde de lungimea canalului de transmisiune. În limitele
sectorului de regenerare distorsiunile sunt destul de mici și nu influențează asupra
calității transmisiunii a informației.
3. Stabilitatea canalelor de transmisiune. Stabilitatea și identitatea parametrilor canalelor
(atenuarea reziduală. CAF, etc.) se determin de partea analogica a canalului, care este o
parte foarte mică sau lipsește.
4. Eficiența utilizării a capacității canalului la transmisiunea semnalelor discrete. Viteza de
transmisiune prin canalul digital este aproape de 64kb/s, la canalele analogice 9,6 kb/s.
5. Permite de a realiza rețele digitale de telecomunicații – transmisiune numai digitală fara
conversie analog-digital și invers.
6. Indici economici tehnici înalți. Se unifică tipul de echipament, ce permite de a
tehnologiza producerea și ca urmare de a micșora costul echipamentului.

Transformarea semnalului analogic în semnal digital.

Conversia (transformarea) semnalului analogic în semnal digital se realizează prin următoarele

operațiuni: discretizarea, cuantizarea, codarea. Schema funcțională de unui astfel de sistem este
prezentată în fig. 7.1.

Fig. 7.1

1. Discretizarea

Discretizare – prezentarea semnalului analogic continuu (neîntrerupt) în timp printr-un șir

de valori discrete periodice. Discretizarea în timp poartă numele de eșantionare. Frecvența de
eșantionare f d = 1/T, reprezintă frecvența cu care sunt prelevate eșantioanele semnalului
1
analogic. Pentru ca un semnal să poate fi refăcut complet din eșantioanele sale, conform
teoremei eșantionării, trebuie satisfăcut criteriul Nyquist (Cotelnicov) și anume că frecvența de
eșantionare trebuie să fie cel puțin dublul frecvenței maxime f max din spectrul semnalului:
f d ≥ 2 f max
f d – frecvența de discretizare

Figura 7.2.
1
𝑓0 =
𝑇0
Impulsurile posedă o durată finită 𝜏𝑖 . Purtătorul de informație este secvențe de impulsuri
𝑇0
consecutive. Succesiunile periodice se poate caracteriza prin factorul de umplere 𝑞 = . Spectrul
𝜏𝑖
după Fourier a secvenței periodice este

1 1 𝑛𝜋
𝑈Ψ(𝑡) = 𝑈0 ( + ∑∞
𝑛=1 𝛾𝑛 cos 2𝜋𝑛𝑓0 𝑡), unde 𝛾𝑛 = sin .
𝑞 𝑛𝜋 𝑞

Spectrul este alcătuit din componenta continuu și armonici a frecvenței f 0, armonice de ordine
multiple q lipsesc. În figura 7.3 sunt prezentate componentele spectrale cu factorul de umplere
10, 4 și 2. În practică se folosesc secvențe cu factorul de umplere de ordin de zeci, ce corespunde
spectrul semnalului devine practic plat.

Fig. 7.3

Modulatorul amplitudine-impuls (figura 7.4) prezintă o cheie, care se conectează pe

durata impulsului 𝜏𝑖 , ce permite ca semnalul de la intrare să treacă la ieșire. Astfel de modulare
se numește modulare amplitudine-impuls de genul 1 (MIA-1). MIA-1 se caracterizează prin
varierea amplitudinii impulsului, ceea ce conduce la probleme de prelucrare în continuare a
semnalului. Ca urmare se utilizează MIA de genul 2 (MIA-2), la care valoarea amplitudinii
2
impulsului rămâne constantă pe durata întregului impuls și corespunde valori momentane a
semnalului în momentul conectării cheii. Semnalele MIA-1 și MIA-2 sunt prezentate în figura
7.5.
Modulator MIA

Fig. 7.4

Fig.7.5

Spectrul MIA conform metodei de superpoziție (socotind că modularea este liniară) va

constitui înmulțirea a unei componente spectrale a semnalului modulator cu spectrul semnalului
purtător (semnal binar pentru cazul nostru) și de a distribui rezultatul pe întreagă sumă a
componentelor spectrale a semnalului. Pentru semnal bipolar obținem (conform Fourier)

1
𝑈c = 𝑈0 [𝑚 𝑖 cos(Ω𝑖 𝑡 + Θ𝑖 )] ∙ ( + ∑∞
𝑛=1 𝛾𝑛 cos 2𝜋𝑓0 𝑛𝑡),
𝑞

unde: 𝜔𝑖 = 2𝜋𝑓𝑖 – frecvența componentei spectrale i,

Θ𝑖 – faza inițială a componentei spectrale,
mi – coeficientul ce caracterizează amplitudinea componentei spectrale.

Suma a tuturor coeficienților mi este egală cu 1, adică

∑𝑙𝑖=1 𝑚𝑖 = 0,

unde l - numărul de componente spectrale.

3
 Din formula rezultă, ca spectrul semnalului de canal (succesiunii de impulsuri modulați)
va conține spectrul semnalului inițial și spectrele benzilor laterale de jos și de sus a fiecarei
componente spectrale a succesiunii de impulsuri, ți este prezentat în figura 7.6 pentru MIA-1 și
MIA2.

Fig. 7.6

Prezența în semnalul de canal a spectrului semnalului inițial permite la recepție de a

restabili semnalul utilizând un FTJ cu frecvența de taiere Fs (Figura 7.7). Spectrele semnalelor
MIA-1 și MIA-2 se deosebesc, dar cu mărirea lui q diferența între MIA-1 și MIA-2 se
micșorează.

4
 Fig. 7.7.

După cum se observă din figura 7.7 este necesar de corectat distorsiunile amplitudine-
frecvență.
Deoarece în cazul utilizării MIA1 amplitudinea impulsului variază în timp este destul de
dificil să determinăm amplitudinea impulsului (poleierul impulsului se schimbă în timp) de aceia
se trece la utilizarea MIA2. Un astfel de convertor este compus dintr-o cheie electronică K, un
condensator C, un amplificator de intrare A 1 cu rezistența de ieșire minimală, un amplificator de
ieșire A2 cu rezistența de intrare maximală (figura 7.8). Funcționarea convertorului se explică
prin diagramele prezentate în figura 7.9.
La aplicarea a impulsului următor MIA-1 se efectuează strobarea lui – pe durata de timp
foarte scurtă τ s cheia K a comutatorului se închide și condensatorul C se încarcă până la
tensiunea egală cu amplitudinea impulsului MIA-1 la momentul de deschidere a cheii K. În
continuare tensiunea pe condensator rămâne neschimbată până la următorul moment de aplicare
a impulsului de strobare, când are loc reîncărcarea sau descărcarea condensatorului C până la
valoarea amplitudinii a următorului semnal MIA-1. Astfel la ieșirea convertorului se obține
semnalul MIA-2 cu vârful plat a impulsului. Constanta de timp de încărcare a condensatorului τ s
=RiesC trebuie să fie cât posibil mai mică, în caz contrar din cauza ca condensatorul nu a să
reușească să se încarce/descarce vor apărea influențe reciproce între impulsurile adiacente. În
cazul, dacă semnalul MIA-1 este de grup (sunt multiplexate mai multe semnale de la diferite
surse), acestea influențe vor conduce la perturbații simțitoare între canale. Constanta de timp de
descărcare τ s =RinC din potrivă se alege destul de mare, pentru ca condensatorul C să nu să se
descarce semnificativ pe durata de timp între impulsurile de strobare. Această condiție
garantează ca ploierul impulsului MIA-2 a să fie plat, ce este necesară pentru efectuarea
operațiunii următoare de codare.

5
 Figura 7.8

Fig.7.9
În procesul de transmisiune se deplasează impulsurile la recepție față de punctele de ceas
la emisie (fluctuații lente vander), ce conduce la apariția erorilor la etapa de restabilire a
semnalului la recepție, figura 7.10, unde cu linie întreruptă este prezentat semnalul la transmisie
iar cu linie continuu la recepție.

Fig. 7.10

Semnalul la recepție este suma semnalului util și erorii care se caracterizează prin eroarea de
cuantizare, care se interpretează ca distorsiune neliniară în canal.

6
 Puterea perturbației de discretizare este:

2 ( 2
𝑃𝑝𝑑 = 𝜋 2 𝑈𝑒𝑓 𝑎𝑑 + 𝑏𝑑2 )

unde a d, b d - factori ce determină devierea frecvențelor de sincronizare în regeneratoare și în

punctele de recepție.
Protecția contra perturbațiilor de discretizare Ppd:

𝑃𝑠
𝐴 𝑝𝑑 = 10𝑙𝑔 = −10𝑙𝑔 [𝜋 2 (𝑎 2𝑑 + 𝑏𝑑2 )].
𝑃𝑝𝑑

Practic Apd ≥ 34 dB.

2. Cuantizarea
Cuantizarea este procesul de asociere pentru fiecare eșantion cu o amplitudine anumită a unei
valori conform scalei predefinite de valori. Valorile momentane a semnalului se rotunjește până
la valorile momentane permise, cum este ilustrat în figura 7.11.

Figura 7.11.

În urma procesului de cuantizare apare eroarea de cuantizare. Puterea perturbației de cuantizare

2
2 𝑈𝑙𝑖𝑚 ∆𝐹
𝑃𝑝.𝑐𝑢𝑎𝑛𝑡 = ∙ 2𝑚 ∙
3 2 𝑓𝑑

unde: 𝑈𝑙𝑖𝑚 – tensiunea de limitare în codor,

m – numărul de biți a codului (𝑁 = 2𝑚 ),

7
 ∆𝐹 – banda canalului,
𝑓𝑑 – frecvența de discretizare.

Puterea perturbației de cuantizare trebuie de comparat cu semnalul minimal ce se

cuantizează, de unde se poate de determinat numărul necesar de pași de cuantizare și ca urmare
numărul de biți în codul binar m.
Protecția contra perturbației pentru semnale cu nivel mic

𝑃𝑠 𝑚𝑖𝑛
𝐴 𝑝.𝑐𝑢𝑎𝑛𝑡 = 10𝑙𝑔 = 6𝑚 − 𝐷𝑠 + 8,4 = 6𝑚 − 31,6 𝑑𝐵 .
𝑃𝑝.𝑐𝑢𝑎𝑛𝑡𝑘 2𝑝𝑠𝑜𝑓

unde: 𝑘 𝑝𝑠𝑜𝑓 = 0,75 – coeficient psofometric;

𝐷𝑠 – gama dinamică;
m – numărul de biți în codul binar.
Practic sa determinat ca calitatea suficient înaltă de transmisiune se asigură penru 𝐴 𝑝.𝑐𝑢𝑎𝑛𝑡 ≥
22𝑑𝐵. Aceasta se asigură când numărul de biți în codul binar m = 12. În figura 7.12 este ilustrată
dependența protecției contra perturbațiile de cuantizare pentru diferit număr de biți în codul
binar. După cum se observă din figură, pentru toate valorile momentane a semnalului, cu
excepția celui minimal, protecția contra perturbației este redundantă (prea mare), deoarece
prezintă în sine eroarea relativă de cuantizare, exprimată în unități logaritmice

𝑃𝑠
𝐴 𝑝.𝑐𝑢𝑎𝑛𝑡 = 10𝑙𝑔 = 𝑃𝑠 − 𝑃𝑝.𝑐𝑢𝑎𝑛𝑡
𝑃𝑝.𝑐𝑢𝑎𝑛𝑡

Fig. 7.12

Protecția contra perturbațiilor creste proporțional cu creșterea nivelului semnalului până

când nu va atinge Ps max, ce corespunde tensiunii de limitare în limitatorul de amplitudine.
Creșterea în continuarea a nivelului semnalului va conduce la apariția erorii din cauza limitării

8
semnalului după amplitudine, ca urmare protecția contra perturbației va începe să scadă din
cauza perturbației de limitare (vedeți dependența din figura 7.12 penru m=8).
Pentru a exclude acest neajuns este necesar de utilizat cuantificarea neliniară.
Cuantificarea neliniară presupune micșorarea inclinării dependenței protecții contra perturbației,
ce se obține prin micșorarea valorii pasului de cuantizare pentru semnale de nivel mic și mărirea
pasului pentru semnale de valori mari. Pentru a exclude distorsiunile neliniare la recepție este
necesar de efectuat operațiune inversă numită expandare (lățirea) a gamei dinamice. În figura
7.13 este prezentată dependența caracteristicii de cuantizare de tipul A87,6/13 (ramura pozitivă),
utilizată în convertoarele analog digitale în rețelele telefonice digitale PDH europene.
Caracteristica este simetrică față de zero, ramurile pozitive și negative conțin 8 segmente, fiecare
segment fiind împărțit în 16 pași identici (cuantizare uniformă în interiorul segmentului).

Figura 7.13 Caracteristica de amplitudine pentru cuantizarea neliniară

9
 Dependența protecției contra perturbațiile de cuantizare de semnalul de intrare în cazul
cuantizării neliniare este prezentată în figura 7.14. Aceasta caracteristică satisface cerințele
impuse, protecția contra zgomotul de cuantizare nu este mai mică de 38dB în întreagă gamă
dinamică de 40 dB.

figura 7.14

3. Codarea semnalului
Codarea semnalului – transformarea nivelului semnalului discretizat (obținut în urma
cuantificării) în combinații de cod. Numărul de biți m în cuvântul de cod depinde de numărul de
pași de cuantizare.
Codul poate fi (figura 7.15):
a) natural – se utilizează pentru codarea impulsurilor unipolare,
b) natural simetric – se utilizează pentru codarea impulsurilor bipolare,
c) reflectat – grupele vecine se deosebesc printr-un simbol.

Fig. 7.15
10
 Codul natural
Dezavantajul codului natural este ca grupele de cod, ce corespund pașilor adiacente de cuantizare
se pot deosebi în mai mulți biți a codului. La schimbarea valorii eșantionului în timpul codării
poate să se realizeze trecerea de la un pas de cuantizare la altul, care foarte mult se deosebește.
Exemplu: Centrul caracteristicii când se codifică nivelul 7 nivelul momentan a semnalul
brusc crește până la nivelul 8, atunci în locul grupei 0111 se va transmite 0000 – nivelul zero.
Codul natural simetric
La transmisiunea semnalului vocal probabilitatea de ca semnalul va avea nivel momentan mic
este maximală. Pentru astfel de semnale biții grupurilor de cod adiacente în centrul caracteristicii
de cuantizare trebuie să se deosebească printr-un minim de biți. Din acest considerent se
utilizează codul natural simetric. Acest cod se utilizează la transmisiunea semnalului bipolar.
Valoarea primului bit determină valoarea eșantionului (plus sau minus), iar ceilalți biți determină
valoarea eșantionului.
Codul reflectat
Acest cod se deosebește prin faptul că grupele de cuantizare adiacente se deosebesc numai
printr-un singur bit (Codul Gray).
La momentul de realizare a codecului (codor-decodor) este important alegerea punctului
de origine a caracteristicii amplitudine-cuantizare. În figura 7.16 sunt prezentate trei variante de
realizare.

Fig.7.16.

Caracteristicele prezentate în fig. 7.16 se deosebesc prin nivelul și pasul de cuantizare.

Nivelul de cuantizare prezintă nivelul, depășirea a căruia (după valoarea absolută) conduce la
trecerea la următorul pas de cuantizare.
Pentru caracteristica din fig. 7.16,a nivelul de cuantizare se află hotarul de jos a pasului
de cuantizare, adică atâta timp cât valorile momentane au valoarea situată în limitele acestui pas,
valoarea se codifică cu valoarea acestui pas de cuantizare.
De exemplu, pentru codul simetric (figura 7.16,b):
Când Uin = 0…+1 codul va fi 1000
Uin = +1…+2 codul va fi 1001
Și a.m.d.
* bitul cu ponderea superioară indică polaritatea semnalului
Pentru caracteristica din fig. 7.16,b punctul de origine a caracteristicii amplitudine cuantizare se
află la jumătatea pasului de cuantizare, adică pentru codul simetric
Când Uin = 0…+0,5 codul va fi 1000
11
 Uin = +0,5…+1,5 codul va fi 1001
Și a.m.d.
Pentru caracteristica din figura 7.16,c nivelul de cuantizare se află la hotarul de sus a pasului de
cuantizare.
Caracteristicile amplitudine-cuantizare pentru aceste trei cazuri sunt:
Caracteristica amplitudine-cuantizare figura 7.16,a figura 7.16,b figura 7.16,c
Zgomotul sau semnalul minim transmis ±Δ ±Δ/2 de la 0 în sus
Eroarea de cuantizare Δ Δ ± Δ/2
unde Δ – pasul de cuantizare
Practic se utilizează codarea cu caracteristica din figura 7.16,a. Pentru a micșora eroarea
absolută de cuantizare la decodare la valoarea decodată se adaugă Δ/2. Aceasta va conduce la
faptul ca caracteristica amplitudine a tractului codor-decodor va corespunde caracteristicii din
figura 7.16,c, dar cu suprimarea zgomotului ca în figura 7.16,a.

Codec-ul. Codec – codor + decodor.

Există o mulțime de scheme de codoare și decodoare. În figura 7.17 este prezentat
decodorul în pondere de 8 biți cu cuantizare liniară și semnal digital în cod natural simetric la
intrare. După cum a fost deja menționat codec-ul prezintă un ansamblu de codor și decodor.

Fig. 7.17 Decodor în pondere de 8 biți cu cuantizare liniară și semnal digital

în cod natural simetric la intrare.

Componenta de bază a decodorului este sursa de curent etalon (SCE), care constă din rezistoare
cu rezistența 2R, R, R/2, …R/64. Fiecare rezistor poate fi conectat în circuitul serie: sursa de
tensiune etalon +Eet sau –Eet, rezistor și sarcina decodorului. Rezistența sarcinii este mică în
comparație cu rezistența a orișicărui rezistor din SCE, astfel curentul prin acest circuit este invers
proporțională cu rezistența (totală activă) rezistorului SCE, iar polaritatea curentului se
determină de polaritatea tensiunii etalon U et. conectate. Ca urmare, curentul în sarcină este egal
cu suma curenților, ce curg prin rezistoarele, care în acest moment sunt conectate în circuit de
către modulul logica de dirijare (LD).

12
 Se conectează numai acele rezistoare, la care bitul din codul P 2, P 3,…P 8 corespunde
valorii ”1” logic, a iar P 1 determină care sursa de tensiune etalon +Eet sau –Eet trebuie sa fie
conectată. Dacă curentul ce circulă prin rezistorul conectat cu cheia dirijată de bitul P8 va fi δ0,
atunci curentul ce circulă prin rezistorul conectat cu cheia dirijată de bitul P7 va fi 2δ 0, și a.m.d.,
curentul ce circulă prin rezistorul conectat cu cheia dirijată de bitul P2 va fi 64δ 0. Logica de
dirijare este dirijată de semnalele ce se aplică de la convertorul de cod serie natural simetric în
cod paralel. Rezistorul 2R din SCE adaugă valoarea de δ0/2, ce permite micșorarea erorii
absolute de codare de două ori.
De exemplu, dacă intrarea decodorului se aplică codul 11011001, atunci la ieșire obținem
un impuls pozitiv cu amplitudinea +64Δ+16Δ+8Δ+1Δ+0,5Δ = +89,5Δ, iar dacă se aplică codul
00111110, atunci la ieșire obținem un impuls negativ cu amplitudinea -32Δ-16Δ-8Δ-4Δ-2Δ-0,5Δ
= -62,5Δ
În figura 7.18 este prezentat codorul în pondere de 8 biți cu cuantizare liniară și semnal
digital în cod natural simetric la ieșire. Codarea în pondere constă în compărea valoarii
momentane a amplitudinii semnalului ce se codifică cu valorile generate de SCE (sursa de curent
etalon). Comparația se începe cu determinarea polarității valorii momentane a amplitudinii
semnalului, apoi se compară începând cu valoarea etalon cea mai mare. Dacă valoarea etalon
este mai mică de cât amplitudinea momentană a semnalului se considera că bitul cu ponderea cea
mai mare are valoarea ”1”, tensiunea la ieșirea comparatorului este ne nivel înalt, iar dacă este
mai mare se consideră că bitul are valoarea ”0” și tensiunea la ieșirea comparatorului este de
nivel jos. La ieșirea comparatorului se obține ”1” dacă tensiunea la intrarea + este mai mare
decât tensiunea de la intrarea – (𝑈 + > 𝑈 −) și se obține ”0” în caz contrar (𝑈 + < 𝑈 −). În SCE se
generează curenții etalon δ0, 2δ0, 4 δ0, …, 64δ0.

Fig.7.18

Exemplu de codare a semnalului cu valoarea amplitudinii semnalului MIA-2 de +53,4Δ.

Pasul Codul Tensiunea la intrarea U- a comparatorului Iesirea comp. Bitul Pi
1 00000000 U- = 0 nivel înalt P1 = 1
2 11000000 U = 64Δ>+53,4Δ
- nivel jos P2 = 0
3 10100000 U- = 32Δ<+53,4Δ nivel înalt P3 = 1
4 10110000 U = 32Δ+16Δ=48Δ<+53,4Δ
- nivel înalt P4 = 1
5 10111000 U- = 32Δ+16Δ+8Δ=56Δ >+53,4Δ nivel jos P5 = 0
13
6 10110100 U- = 32Δ+16Δ+4Δ=52Δ<+53,4Δ nivel înalt P6 = 1
7 10110110 U- = 32Δ+16Δ+4Δ+2Δ=54Δ>+53,4Δ nivel jos P7 = 0
8 10110101 U- = 32Δ+16Δ+4Δ+Δ=53Δ<+53,4Δ nivel înalt P8 = 1

Se obține 101101012 = 5310, adică se codifică eșantionul cu amplitudinea 53Δ, eroarea de codare
este 0,4Δ. La recepție se va adaugă +0,5Δ și se va obține +53,5Δ, eroarea de codare va fi 0,1Δ.

Concluzii:
1. Operațiunea de cuantizare tehnic se combină cu operațiunea de codare.
2. Pentru codarea corectă a valorii semnalului la intrarea coderului trebuie să se aplice
valoarea constantă a semnalului pe durata codării (semnal MIA-2).

Arhitectura sistemei de transmisiune cu divizare în timp

Fig. 7.19

Unde D – divizorul, MIA – Cheie f d=8kHz, FSL – formatorul semnalului liniar, ID emiț, IDrecept –
informație discretă transmisie/recepție, SD emițător, SD receptor – semnale de dirijare
transmisie/recepție, TC – transformator de cod (binar în cod liniar), TL – transformator de linie,
AD – alimentarea la distanță, RSS – receptorul semnalelor de sincronizare.

14