sec.

XIV - XVI
Între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea cultura medievală românească a fost
profund influenţată de valorile spirituale şi estetice ale ortodoxiei bizantine –
caracteristice pentru sud-estul Europei de la acea vreme. Faptul a fost marcat,
printre altele, prin adoptarea slavonei ca limbă aulică şi d

nfluenţa sud-dunăreană a ajuns în spaţiul românesc pe filieră politică,

religioasă şi culturală. În primul mileniu creştin slavii din zonă erau suficient de
puternici încât să-şi poată impune anumite elemente de spiritualitate. Tradiţia
acestei relaţii a fost continuată, mai târziu, prin menţinerea unor raporturi
diplomatice şi bisericeşti – întărite de legăturile dinastice stabilite între domnii
români şi conducătorii sârbi ori bulgari. Mediul din care proveneau anumite
persoane marca în mod aproape decisiv felul în care putea evolua cineva din
punct de vedere cultural. Mobilitatea socială era mult mai limitată în trecut faţă
de astăzi – lucru care crea aproape o predestinare pentru cursul vieţii cuiva. Prin
urmare, aveau acces la cultură aproape în mod exclusiv categoriile sociale care
puteau investi în instruirea urmaşilor. Informaţia scrisă era cu atât mai dificil de
accesat cu cât analfabetismul era un fenomen aproape general.