Sunteți pe pagina 1din 1

„Ce mai faci?

„Cum ești?”

„Cum te simți?”

Din când în când se deschide o fereastră de messenger și apar întrebările astea. Le pun și eu altora uneori, pe
Zoom, pe WhatsApp, pe Instagram, la telefon. Suntem cu toții închiși în case și ne legăm cum putem de ceilalți
prizonieri. Vrem să știm ce fac, cum sunt, cum se simt în colțul lor de oraș, vrem să aflăm de-ai lor, să împărtășim
rețete, să râdem un pic, să ne amintim.

Suntem prieteni și discuțiile de felul ăsta reprezintă îndeletniciri prietenești, dar eu, cel puțin, n-am mai făcut
exercițiul ăsta de ceva vreme. Ce loc are prietenia în lumea asta ciudată în care învățăm să supraviețuim printre
propriile frici? Ce căutăm unul la celălalt? Cum ne putem repara prieteniile?

Caut să înțeleg mai multe despre nevoile mele legate de prieteni în perioada asta și să aflu ce e dincolo de
întrebările astea călduțe. Știu că ani la rând n-am fost acolo pentru oamenii din viața mea și acum încerc să schimb
câte ceva. Nu știu dacă o fi prea târziu sau dacă pare ușor patetic în vremurile astea, dar vreau să știu ce e un
prieten bun și cum pot fi și eu unul, dacă se poate.

S-ar putea să vă placă și