O scrisoare pierdută

Un eseu de 2-3 pagini în care să prezinți particularitățile de construcție ale unui

personaj:
Comedia O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, a treia dintre cele patru scrise de autor, este o
comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată
din farsa electorală din anul 1883.
Ca dramaturg, I.L.Caragiale se remarcă prin talentul excepţional in ceea ce priveşte realizarea
personajelor. Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv.
Personajele sale sunt aşadar tipuri umane, personaje de factura clasică, având ca dominantă o trăsătură
căreia i se subordonează alte trăsături.
Personajul feminin din comedia O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, Zoe Trahanache,
soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipatescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care
reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte, ca celelaite eroine, din lumea
mahalalelor. Zoe întruchipează tipul cochetei, este inteligentă, autoritară, ambiţioasa şi îşi impune voinţa
în faţa oricui.

Prezentarea statutului social, psihologic și moral al personajului

Statutul social al personajului este surprins încă din lista cu “Persoanele” de la începutul piesei.
Zoe Trahanache e “soția celui de sus”, cea de-a doua soție a lui Zaharia Trahanache. Este singura
femeie într-o lume a politicului, dominată de bărbați. De altfel, Zoe e cea mai distinsă dintre toate
personajele feminine ale teatrului caragialian. Nimic nu o încadrează în tipologia ignorantelor sau a
femeilor vulgare. Dimpotrivă, plasarea numelui ei la sfârșitul listei cu “Persoanele” nu sugerează lipsa
puterii într-o lume a bărbaților, ci capacitatea de a-i manipula asemenea unui păpușar propriile
marionete. Zoe depășește, așadar, tipologia cochetei și a adulterinei, fiind o femeie voluntară.
Din punct de vedere psihologic, Zoe e un personaj voluntar, care joacă o comedie a slăbiciunii
feminine. Speriată de șantajul lui Cațavencu, Zoe încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte
condițiile avocatului, recurgând la șantaj sentimental. Ea reușește să îl determine să accepte candidatura
lui Cațavencu, apelând la metode tipic feminine: lacrimi, leșinuri, țipete. Zoe este un personaj al cărei
comportament îi trădează ambiția.
Din punct de vedere moral, Zoe nu trebuie percepută drept o femeie frivolă sau o stricată.
Dimpotrivă, e o femeie normală și aproape serioasă. Femeia se dovedește cinstită, respectându-l pe
Trahanache. De asemenea, nici relația cu Tipătescu nu e una josnică sau degradantă. Ține la cinstea ei,
prin urmare, ține la pacea, unitatea, și stabilitatea familiei speciale. Vrea să-și conserve "imaginea" în
ochii urbei, a oamenilor politici și chiar a familiei. De aceea, luptă cu strășnicie, pentru a-și salva
onoarea ce e pe cale a fi pătată de Cațavencu. Trahanache însuși e conștient că cei doi se iubesc,
luptându-se pentru onoarea soției sale, pentru păstrarea femeii și a respectului ei. Zoe nu e pur și simplu
amanta lui Tipătescu, ea e în familie un alt tip de soție, e o "soție specială".
 Prezentarea principalei trăsături de caracter ale personajului exemplificată prin două
secvențe semnificative

Zoe e, prin excelență, o ființă rațională și autoritară. Femeie fiind, Zoe nu are vocație politică,
dar are în schimb vocația conservării vieții, a fericirii, a cuplului, a familiei. Semnificativă, în acest sens,
este Scena VI din Actul al II-lea al comediei, când Zoe se arată exasperată în fața rezistenței prefectului,
care nu vrea cu niciun preț să-l sprijine pe Cațavencu la alegeri în schimbul scrisorii compromițătoare.
Pentru Zoe toate disputele politice sunt "mofturi" ale barbatilor, cand este in joc reputatia ei. Este o
luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea, de la rugaminti la
plans si la santaj sentimental.” Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de rușinea
mea, de viața mea, lasă-mă! Să mor…”. În aceste scene de "luptă", ea îl domină pe Tipătescu prin
motivația puternică, prin energie si inițiativă, atitudine care reliefează o trăsătură dominantă a
personajului feminin, și anume voluntarismul. Până la urmă, bărbatul se lasă învins, iar, în final, se
retrage în urma ei, confirmându-i autoritatea.

Pe tot parcursul acțiunii se poate remarca, din atitudinea celorlalte personaje, ca nimeni nu se
indoieste ca adevaratul centru de putere al judetului este Zoe. O secvență semnificativă este cea dintâi
apariție a lui Zoe în scenă, moment în care ea il pune pe Ghita Pristanda intr-o mare incurcatura,
intrucat primise ordin de la Tipatescu sa o anunte pe Zoe ca nu poate veni la dejun, dar aceasta, care se
afla deja in casa prefectului, intr-o camera alaturata, asteptand sa plece sotul ei, ii face semn sa vina la
ea. Ghita se indreapta cand spre iesire, cand spre interiorul casei, spre surpriza lui Tipatescu, dar in cele
din urma asculta de semnul Zoei. Ori de cate ori umilul politai, care cunoaste toate secretele mai marilor
sai, primeste ordine contradictorii de la acestia, el il executa cu prioritate pe cel al Zoei. Oricat de furiosi
ar fi Farfuridi si Branzovenescu pentru ca nu sunt partasi la deciziile care se iau, in momentul in care
Trahanache aduce in discutie fidelitatea absoluta a sotiei sale, cei doi se grabesc sa il asigure de
respectul lor total pentru ea, desi cunosteau si ei, ca toata lumea buna a targului, vechea ei legatura cu
prefectul.

Prezentarea a patru elemente de construcție a discursului dramatic semnificative pentru

construcția personajului

Din punct de vedere tematic, "O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri, în
care sunt surprinse inclusiv aspecte ale vieții de familie de la sfârșitul sec. al IXX-lea. Triunghiul
conjugal alcătuit din Zoe, Trahanache și Tipătescu reliefează imoralitatea și superficialitatea care
caracterizează relațiile de familie și prietenie din cadrul marii burghezii.
Familia aceasta este o tranziție către familia modernă sau, altfel spus, către degradarea și moartea
familiei în istorie. În această familie, fiecare bărbat iși are funcția lui, iși joacă rolul său, altfel familia
neputând să funcționeze. Tipătescu joacă rolul iubitului și al bărbatului, în vreme ce Trahanache joacă
rol de părinte, de stăpân al "cuibului", de prieten pentru Tipătescu și de iubit paternal pentru Zoe. Zoe
are marele merit de a fi Principiul feminin, cărămida de temelie, liantul care leagă și întreține familia.
Titlul comediei denumește obiectul în jurul căruia se va desfășuratoată acțiunea. Scrisoarea “de
amor” pe care Tipătescu i-o trimite lui Zoe devine un document de interes public și un instrument al
șantajului.
Constructia personajelor respecta modelul realist clasic, personajele incadrandu-se in tipologii.
Dar scriitorul depășește cadrul comediei clasice, având capacitatea de a individualiza personajele, prin
comportament, particularități de limbaj, nume, dar și prin combinarea elementelor de statut social și
psihologic. Deși Zoe este tipul adulterinei adulterinei și al cochetei, ea se distinge, totuși, prin eleganță și
inteligență de alte personaje feminine caragialiene.
Principalele mijloace de caracterizare a personajelor sunt sursele comicului, foarte variate si
sugestive. În conturarea trasaturilor protagonistei se remarcă comicul de moravuri, de situatie și de
caracter. Astfel, înfăţişând relaţia dintre Tipătescu şi Zoe, I. L. Caragiale realizează un comic de
moravuri. Este vizată viaţa de familie, în care soţul în vârstă acceptă şi prezenţa amantului. Dialogul
constituie o modalitate principală de caracterizare indirecta. De exemplu, vorbele lui Zoe pun în
evidență caracterul ei voluntar, ea fiind o femeie stapana pe sine, care stie ce vrea si care ii manipuleaza
pe toti in functie de propriile dorinte. Ea face parada de iubirea si de sacrificiile ei pentru Tipatescu
("Omoara-ma pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine"), incercand sa-l determine sa
sustina candidatura lui Catavencu.
Caracterizarea directa este facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg, prin
didascalii (parantezele autorului). Nae Catavencu o caracterizeaza pe Zoe ca fiind un inger, in timp ce
pentru alte personaje este doar o dama bine, expresie ce o caracterizeaza direct, avand in vedere
caracterul ei de femeie usuratica.  Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa.
De pilda, atunci cand Zoe il intalneste pe Trahanache prima oara dupa aflarea despre existenta scrisorii,
dramaturgul noteaza: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", pentru a sugera
siretenia femeii de a parea sensibila si distrusa de suparare, iar putin mai jos , "(toți o ingrijesc)", care
trimite aluziv la ideea ca Zoe se bucura de simpatia barbatilor, asupra carora exercita o seductie
deosebita. Tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca
lesinata in brate)", ("zdrobita)", "(revenindu-i deodata toata energia) ", "(cu energie crescanda) .

Susținerea unei opinii despre modul în care se reflectă tema operei studiate studiate în
construcția personajului

În opinia mea, "O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri, în care Caragiale îşi
propune să demaşte şi să condamne aspecte negative ale vieţii publice şi de familie a marii burghezii. În
cadrul acestei comedii, Zoe marchează triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale
ale societăţii burgheze.
Când afirm aceasta, am în vedere faptul că triunghiul conjugal alcătuit din Zoe, Trahanache și
Tipătescu reliefează imoralitatea și superficialitatea care caracterizează relațiile de familie și prietenie
din cadrul marii burghezii. În acest context,  Zoe Trahanache iese în evidenţă, ea fiind diferită faţă de
celelalte personaje feminine din operele lui Caragiale, despre care se poate spune că sunt inculte şi
mahalagioaice. Zoe este tipul damei din societate care se face remarcată prin frumuseţe şi inteligenta şi
pe care moralitatea în sine nu o interesează, ci doar moralitatea aparenta, ea având oroare de scandal.
Este cocheta, inteligenta, autoritară, voluntară , ambiţioasa şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Când este
stăpână pe situaţie devine bună, iertătoare, toleranţă. Îşi întemeiază liniştea şi fericirea pe bătrânul,
bogatul şi influentul ei soţ şi pe mai tânărul şi capabilul ei amant, cu totul robit de farmecele ei. În elită
capitalei de provincie cuplul perfect înseamnă, de fapt, un triunghi. Zoe e artizana acestui triunghi
conjugal.
În concluzie, opera O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale, în care autorul reușește, într-un
mod umoristic, să scoată în evidență tramele burgheziei , rămâne o creație reprezentativă a dramaturgiei
românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.