Sunteți pe pagina 1din 25

DISCREPANTELE TENTATIEI

Constantin George

Ploiesti 2016

În iubire ne gustăm, ne
savurăm pe noi înșine, ne
încântăm cu voluptățile
tremurului nostru erotic,
din acest motiv, iubirea
este cu atât mai intensă
și mai profundă cu cât
distanta de persoana
iubită e mai mare.

Emil Cioran
PROLOG

Iubirea – portanţa dualistă si reciprocă cu caracter afectiv ce se manifestată ca


urmare a atracţiei umane.
Sunt multe definiții, care mai de care mai sofisticate în ceea ce privește
iubirea, dar dacă simplificăm, ce rămâne? Iubirea este echivalentul vieții, întru-
tot.Putem spune că dacă nu există iubire, nu există viață.Un om fără iubire e
doar o carcasă umană care nu reprezintă absolut nimic.
Privind din ansamblu, e doar un sentiment, dar oare prin ce se diferențiază de
celelalte sentimente? E însoțită deseori de tristețe sau fericire, de frică sau
dezinvoltură, disperare sau speranță.Cum e posibil că iubirea să se amestece cu
atâtea trăiri, fără să-și piardă identitatea?
Care este motivul pentru care iubești o anumită persoană? Niciunul! Dacă ar
exista un motiv, și-ar face apariția recunoștința sau oportunismul.Dacă simți că
trebuie să primești ceva pentru iubirea ta, înseamnă că ceea ce simți, e altceva,
în niciun caz iubire.
Merită să iubești? Merită să investești timp împărtășind trăiri atât de intense
cu o persoană pentru ceva ce nu ești sigur nici “cand moartea vă va desparti” ?
În principiu, nu. Nu merită!Dar problema e următoarea:Când iubești cu
adevărat, nu mai ești capabil să îți pui astfel de întrebări.
Când te lași cuprins de profunzimea iubirii și centrezi toată atenția asupra
persoanei pe care o iubești cu adevărat, ești de-a dreptul orb.Și da, poate nu
este ceva rău, dar nu cumva ești déjà captiv într-o altă lume?
Să iubesti…este fără “dar” și “poate” cel mai frumos sentiment trăit de o
persoană normală, dar oare normalul poate fi definit ca fiind normal dintr-un
punct de vedere general?
De ce ar consideră un incapabil să iubească acest sentiment ca fiind cel mai
frumos, cel mai grandios și mai profund dintre toate simțirile inter-umane?
Răspunsul nu este deloc ușor, iar o dezbatere pe această temă ar însemna timp
pierdut, deoarece iubirea nu poate fi dezbătută, doar simțită.În momentul în
care o simți, e total diferit de ceea ce simte celălalt.Adevărat, e un singur
sentiment, dar interpretabil pentru fiecare persoană în parte.

CAPITOLUL
1
Îi simt și acum energiile ce mă făceau să cred că nu aparțin acestui univers,
că nu am vreo tangență cu materia, pur și simplu aparțin ei și fac parte din
‘ea’.
Poate simțeam ce trebuie, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că avea
prieten de mai bine de un an.Totuși, când privești în gol, nu vezi nimic, doar
lucruri pe care nu le înțelegi, chiar dacă te uiți la ele secunde, minute, sau
chiar ore intregi…
Nu m-am ancorat în ceva ce nu cunoșteam, totuși.Ceea ce simțeam mă
făcea să cred cu adevărat că ea urmează să fie a mea, iar eu al ei.Singurul
lucru pe care îl vedeam era un viitor promițător în care va dăinui echilibrul.
Niciodată nu am crezut în zodiac și în ceea se generalizeza în acest
domeniu, dar mereu am crezut că ea e singura persoană pe care zodia o
reprezintă și cred în continuare că nu ar fi putut fi altceva decât balanța.Nu
mi-am imaginat niciodată cum ar fi să o privesc și să nu văd în ochii ei aceeași
strălucire ce inspiră toată armonia de care am nevoie să mă încarc efectiv.Nu
aș spune nimic fantastic dacă aș asimila întâlnirile noastre cu meditația, un
tratament Wellness sau acea stare de bine pe care o simți într-o activitate de
binefacere.
Evident că cel mai posibil în ziua de azi este să cunoști pe cineva pe o rețea
de socializare, așa s-a întâmplat și cu noi, printr-o prietenă comună de care ne-
am cam îndepărtat în ultimul timp, nu din cauza că ne-am apropiat noi, ci din
cauza mentalității, cel puțin în ceea ce mă privește pe mine.
Din prima zi am simțit ca ceva se întâmplă și am știut că nu e o fată
oarecare, chiar dacă era o perioadă destul de grea pentru ea, bunicul ei avea
să se stingă, iar ea avea nevoie de cineva care să îi fie aproape.Am fost acolo
pentru ea, dar habar nu aveam despre moartea bunicului ei, am aflat la mult
timp după ce s-a întâmplat.
Interesant felul în care a abordat situația încă la început:
-Poți să desfaci sutienul unei fete cu o furculița?
-Nu știu, nu am încercat niciodată.Am răspuns eu râzând.
-Păcat.
-Pot încerca, dar am nevoie de ține aici.
-Haha.
Nu știu ce a fost mai ciudat, faptul că ea a pus o întrebare atât de
neașteptată sau felul în care am încercat să o atac?A fost un atac lipsit de
brutalitate, sau poate doar o replică dezinvoltă, nu cred că a deranjat-o.
Teodora nu e genul de față care vrea să iasă în evidența sau care e obsedată
de estetică și care vrea să atingă perfecțiunea.Niciodată nu mi-au plăcut fețele
de genul asta și mă bucur că nu am avut relații serioase cu asemenea fete.
Tipul trece în timp alert când faci ceea ce îți place, lafel s-a întâmplat și cu
mine din momentul în care am cunoscut-o.Nu exagerez când spun că vorbeam
toată ziua, mereu exista un subiect de discuție sau aveam ceva să ne spunem.E
momentul acela în care practic ești dependent de ceva, pur și simplu nu te mai
poți opri.Așa am fost noi de când ne-am cunoscut, iar asta nu s-a schimbat în
aproape trei ani de zile de când vorbim și sper să nu se schimbe niciodată.Cred
că este singurul lucru pe care mi-l doresc în momentul de față, lafel cum îmi
doream și la puțin timp de când am cunoscut-o.Teo era singura de care aveam
nevoie, și o știa prea bine, dar nu asta e problema.
Dacă ar vrea să mă rănească, pur și simplu nu mi-ar mai scrie, dar cred că s-
ar răni și pe ea însăși.Așa cum eu nu pot sta fără să-i scriu, nici ea nu poate să
stea fără să îmi scrie.
Trecuseră déjà 2 săptămâni de când ne-am cunoscut, era o zi lafel de
neobișnuită de iulie, în care am aflat lucruri noi unul despre celălalt.Nu m-am
așteptat niciodată să-mi spună că mă iubește atât de repede, nu știam cum să
reacționez.Nu am vrut să o supăr sau să îi dau o stare negativă, așa că am spus
ceea ce trebuia, chiar dacă nu știam ce simt.Singurul lucru pe care îl știi atunci
când cunoști o față și pare că o cunoști de o veșnicie, e că ați fi fost fericiți
împreună, dacă nu exista nimic în afară de voi doi.Două persoane într-un vid în
care materia e inexistentă, acolo poți fi sigur că o relație poate funcționa.
Era trecut de oră 23:00, îi dădusem în jur de 5 mesaje, iar ea nu a răspuns,
presemne că a adormit.Dintr-odată am primit un mesaj:
-Teo doarme, cine ești si ce vrei de la ea? Eu sunt tatăl ei
-Sărut mână, eu sunt George și nu vreau nimic de la Teo
-Ok
-O seară bună
A fost un moment extreme ce ciudat și dificil într-o oarecare măsură, dar
cred că m-am descurcat și am vorbit ce trebuia.Întrebarea e: Ce valoare mai
are conversația asta, când urmă să aflu după aproape doi ani că de fapt a fost
ea? Voia să îmi testeze reacțiile.
Nu m-am supărat pe ea, cred că și asta e un mod de a cunoaște pe cineva, să
îi pui la încercare reacțiile.Cred că s-a amuzat puțin pe seamă mea, totuși.
A două zi plecase la liceu să dea un examen la pedagogie, ceva de genul
asta.După ce a terminat mi-a spus cât de singură se simte, voia să fiu acolo cu
ea.Atunci mi-am dat seamă că era momentul să ne vedem.Recunosc, i-am
propus asta simțindu-mă și puțin vinovat că am lăsat-o singură, dar important e
că am făcut-o.A fost de acord, chiar a încântat-o ideea.
Ziua următoare am plecat cu trenul de 9:30, am ajuns în jurul orei 10:00 în
Ploiești.
Mi-a trimis mesaj că e undeva pe bulevard, rondul 1.Bulevardul era destul de
aglomerat, foarte multă lume se plimbă de colo colo într-un hazard total. Fie
că se plimbau, fie că erau cu treabă, toți își vedeau de treabă lor, mergând că
niște zombie mahmuri grăbiți și panicați de ce va fi mâine.
Am ajuns la trecere, mergeam destul de încet și neatent.Nu am observat
semaforul de la trecere, nici nu știam că e unul acolo, dar era roșu. Mai aveam
câțiva metri să trec pe partea cealaltă și am auzit o mașină ce venea cu
viteză. Era un Golf 5, m-am speriat puțin, am grăbit pasul și am trecut.Ușurat
că eram în afară oricărui pericol, am privit nedumerit unde mă aflu și dint-
odată a apărut ea.Era prima oară când o vedeam în realitate, nici măcar nu
știam cum sa reacționez.
Avea părul scurt, până la umeri,poate chiar mai scurt, cu noante
predominante de verde închis.Ochi căprui, puțin mai deschiși decât ai mei, am
observant chiar dacă nu m-a privit în ochi în acea zi.Era îmbrăcată cu pantaloni
scurți, model militar, tricou cu Mickey și niște sandale albe.Felul în care s-a
îmbrăcat atunci, nu e deloc genul ei, nu știu la ce se gândea, dar mie îmi
plăcea.Probabil era în momentele de cumpănă în care își descoperea stilul și
felul ei de a fi, nu se cunoștea atât de bine.
-Hei. Am spus încet și descumpănit.
-Hei. Vocea ei era caldă și plină de entuziasm.
-Ce faci? Aveam aceeași voce, nimic schimbat, cred că am speriat-o puțin cu
felul în care vorbeam.
-Bine, mergem?
-Da, de ce nu?
Am plecat spre stația de autobuz, era destul de aproape, eram déjà acolo în
două minute.
-Mă doare maseaua… a spus ea fără vlagă
-Ow.Nu e nimic, pup eu și trece, ok?
-Nu cred că o să meargă, am mai încercat asta
-Poate nu ai încercat cu cine trebuie
-Poate.Haide, a venit 30-ul
Ne-am urcat în autobuz, era aglomerat, nici un loc liber.Am stat în picioare,
rezemați de barele de susținere din lateral.Am fost destul de tăcuți până la
coborâre, dar pentru că era larmă totală, nu am fi auzit ce vorbeam.Pe drum
am studiat-o, i-am luat mână și m-am uitat la brățările pe care le avea, a fost
primul moment în care am atins-o.
Am coborât, așteptăm următorul autobuz.
-Auzi, tu ai abonament, nu?
-Nu.Am spus eu schițând un zâmbet
-Eh, lasă așa.
Desigur, vorbea despre abonamentul pentru mijloacele de transport în
comun din Ploiești, ea avea pe toate traseele.Nu mi-am luat bilet, putea veni
în orice moment controlul și aș fi primit amendă, dar nu s-a întâmplat așa.
Am ajuns în nord.Am mers mai întâi la Spitalul Județean, mama ei fiind
asistentă medicală, secția cardiologie.Am urcat scările, am ajuns la intrarea
într-un hol.
-Asteapti aici, da?
-Ok, o să dureze mult?
-Nu, doar vorbesc cu mamă să îmi dea niște bani
-Pentru ce îți trebuie?
-Nu pot să merg fără niciun ban la mine.Mă întorc imediat
-Bine
S-a întors în mai puțin de 5 minute, apoi am decis să mergem la un
Mcdonald's, îi era foame.Ajunși acolo ne-am întâlnit cu prietena ei, Anca. O
fată blondă, grăsuța, puțin mai mică de înălțime decât ea.
-Hei, eu sunt Anca
-George, îmi pare bine
Am intrat și ne-am așezat la o masă pusă central, aproape de centrul de
producție și comandă.Teo a vrut un Hamburger, Anca un Shake de ciocolată,
iar eu coca-cola.
-Deci,Teo.L-ai înlocuit pe Mihai cu el? A fost o întrebare prostească din partea
ei, m-am simțit puțin ofensat, dar nu am zis nimic
-A, nu…George e doar un prieten, atâta tot.
-Ok, de cât timp ești cu Mihai?
-Mai bine de un an
Nu îmi plăcea că se vorbea de relația ei cu el, mă simțeam în plus, dar am
preferat să tac, până la urmă s-a schimbat subiectul.Nu eram chiar în largul
meu, nu știam că o să vina și prietenă ei, aveam Impresia la un moment că nu e
o lupă corectă, doi contra unu.
După mai bine de jumătate de oră, am plecat din McDonald’s. Ne-am plimbat
ceva timp, am ajuns într-un parc. Anca s-a urcat pe o construcție de piatră
care avea în jur de 2 m înălțime și a început să facă poze. M-a prins și pe mine
într-una, Teo mi-a arătat-o după mult timp.Am intrat apoi într-un magazin de
animale în care am stat destul de mult timp.Ne opream la fiecare animal în
parte, le admiram, le puneam nume.Lui Teo i-a plăcut cel mai mult un hamster
gri, foarte jucăuș care nu stătea nici o secundă.
Am ieșit, ne-am plimbat în continuare, am ajuns pe undeva prin centru, am
intrat într-un pasaj unde am văzut mingiuțe de cauciuc. Mi-am luat și eu și Teo
câte una, apoi am făcut schimb, că a mea să rămână la ea și a ei să rămână la
mine,a fost ceva pe moment.Încă mai am mingiuța, e imprimata cu multe
culori calde cum ar fi galbenul și portocaliul, care predomina, dar și verdele își
face simțită prezența.Din câte știu și ea o are, chiar dacă e posibil să fi uitat
de unde o are, măcar știu că a rămas la ea.
Am intrat într-un KFC, nu era lafel de liniște că în McDonald’s. Ne-am luat
câte un Crushers și în timp ce vorbeam, l-am observat la o masă mai
îndepărtată pe Mădălin, un prieten de al meu.A spus dacă ies cu el și pritenii
lui, dar vorbisem déjà cu Teo, așa că l-am refuzat, am spus că am treabă
acasă.Cred că nu m-a văzut, dar nu știu cât de tare s-ar fi supărat, acum nu
mai suntem atât de apropiați.
Mama ei a sunat, presupun că terminase programul la spital, iar Teo a spus
că trebuie să plece.După ce am plecat din KFC.
-Te-ai distrat?
-Da, a fost ok.
-Ar trebui să facem asta mai des.
-Ar trebui…Acolo e mașină mamei, te descurci să ajungi înapoi în sud, nu?
-Da, voi fi bine.Vorbim mai târziu, da?
-Da
Nu m-am descurcat, mă cam rătăcisem la un moment dat, dar am trebat o
bătrână și mi-a arătat exact pe unde trebuie să merg și de unde să iau
autobuzul.Teodora probabil nici nu știe cât de pierdut în spațiu am fost în ziua
aia, pur și simplu habar nu aveam unde mă aflu. Singurul lucru pe care îl
cunoasteam era Colegiul Ion Luca Caragiale, locul unde avea să învețe ea
primul semestru din clasa a 9-a..
CAPITOLUL
2

“Daca ar vrea sa ma raneasca, pur si simplu nu mi-ar mai scrie, dar cred ca s-ar
rani si pe ea insasi.Asa cum eu nu pot sta fara sa-i scriu, nici ea nu poate sa
stea fara sa imi scrie.”, asta pana la un moment dat…
De obicei ea era cea care dadea mesajul de “buna dimineata”, pentru ca ea
se trezea mai devreme. M-am trezit, nu aveam nici un mesaj, asa ca am trimis
eu unul.
-Neata.
-Hei, neata.
-Ce faci?
-Bine, maine o sa plec la mare
-Ok, bun, dar o sa vorbim, nu?
-Daca gasesc wi-fi, da. O sa vorbim toata ziua
-Bine.Esti suparata? Mi s-a parut ca vorbea destul de ciudat.
-Nu.
-Atunci ce ai?
-Nimic.
Genul de conversatie care iti lasa un gust amar si care iti da o stare de
antipatie, a fost prima oara cand s-a intamplat asta de cand vorbeam cu ea.Nu
m-am gandit la vreo tragedie, poate doar avea o zi proasta, atata tot.Nici nu
am insistat, poate o suparam si mai rau, asa ca am lasat lucrurile sa se resolve
de la sine, nu era cazul sa intervin.
Era in jur de 21:00, am pimit mesaj de la prietenul ei, Mihai.Nu prea stiam
cum sa reactionez, a fost prima si singura oara cand mi se intamplat asta, asa
ca pur si simplu m-am lasat dus de val.Am raspuns la amenintari, am facut pe
durul, lafel cum facea si el si nu am ajuns nicaieri.Nu m-a deranjat faptul ca el
mi-a spus sa o las in pace sau ca o sa vina dupa mine sa ma bata daca nu termin
cu ea, era prietena lui, relatia lor, nu aveam niciun drept sa ma bag asa. M-a
deranjat cand am auzit ca ea i-a spus lui ca nu o las in pace, nu mai integeam
nimic.Eram atat de nervos si plin de manie, incat nu i-am dat mesaj in seara
aia, am zis sa ma mai calmez si a vorbesc cu ea a doua zi dimineata.Cred ca am
facut alegerea corecta aici, nu e loc de discutie cand e o intensitate asa mare
de nervi.
A doua zi, m-am trezit, nu aveam niciun mesaj de la ea, nici eu nu am bagat-
o in seama.Eram ingrijorat de faptul ca nu era diferenta mare intre starea pe
care o aveam si starea de aseara, ma simteam lafel de iritat si antipatic.
Aveam sa vorbim mai tarziu, nu stiam cum sa o bag in seama, asa ca nu am
stat pe ganduri, am trecut direct la subiect:
-Ce i-ai spuis lui Mihai?
-Nimic, doar ca vorbim.
-De ce ai facut asta?
-Pur si simplu.
-Chiar era necesar?
-Da, era. Si tu sa ma lasi in pace, nu vreau sa ma cert cu Mihai din cauza ta.
-De ce nu ai zis asta inainte sa il spui lui ca nu te las in pace?
-Nu stiu, lasa-ma.
Cum ai putea sa iesi dintr-o conversatie ca asta decat de doua ori mai
surescitat si mai manios?
Nu m-am gandit niciodata ca o sa se intample asta, de ce mi-ar face una ca
asta? Am decis dorm, sa ma gandesc ce o sa fac si cum o sa rezolv asta, chiar
nu vedeam nicio solutie, ma simteam de-a dreptul neputincios.
M-am trezit oboist, nu am dormit deloc bine, iar starea aceea de neliniste si
neputinta persista.Ore intregi m-am gandit, ore intrebi mi-am pus intrebari.De
ce sa fiu eu singurul care suporta asta? Imi venise o idée.
Varul meu, Robert a venit la mine, nu stia ce s-a intamplat, dar el mereu mi-a
spus ca nu merita sa imi bat capul atat de tare pentru o fata.Dupa ce am
discutat cu el si a inteles situatia, i-am impartasit ideea mea.
-Ce mai astepti? Fa-o.
-Nu sunt sigur, iti dai seama ce o sa iasa?
-Cui ii pasa, ei i-a pasat de tine?
-Totusi, nu cred ca merita asta.
-O merita din plin, tu doar fa-o si o sa vezi ca vei fi mai bine.
-O fac…dar mai tarziu, nu acum.
-Nu te-am vazut niciodata asa, nu inteleg care e problema.Iti e frica?
-Da, imi e frica. Nu imi era frica de ce urma sa fac, imi era frica de cat de tare
o sa o ranesc, de cat de dezamagita o sa fie…
Am stat pe ganduri in jur de 2 ore, apoi m-am horarat. Am facut printscreen
la conversatiile cu ea.In ele imi spunea cat de mult ma iubeste, vorbeam ca doi
iubiti, cel putin asta reiesea din poze, asta era si ideea.
Dupa ce am scos pozele in format JPEG, am deschis chat-ul cu Mihai, am
incarcat pozele, trebuia doar sa mai dau un click.Un click distanta, doar un
click.Am stat cel putin un sfert de ora uitandu-ma in gol la ecranul laptopului,
apoi s-a intamplat. Parca s-a apasat singur, nu stiam ce sa fac, vedeam cu
pozele se trimit rand pe rand, nu mai puteam sa le opresc.Incercam sa ma
linistesc, mi-am atins scopul, nu? Nu…nici eu nu ma credeam, nu stiam de ce
ma simt mai rau ca inainte.M-am lungit in pat, ma simteam slabit, aveam o
durere ciudata, dar nu era a corpului, era ceva ce venea din interior.Incepeam
sa realizez ce am facut, iar starea se amplifica odata cu gandurile ce veneau
unul dupa altul de parca nu se mai opreau.
Nu am aflat niciodata ce s-a intamplat dupa, cum a decurs relatia lor, daca s-
au certat sau daca s-a schimbat ceva intre ei.Nici nu vreau sa aflu, de ce as
vrea sa stiu raul pe care l-am facut, pentru a ma afunda si mai rau de atat in
vinovatia pe care o simteam déjà? Nu ar avea sens sa traiesc in trecut.Da, imi
pare rau, regret si in ziua de azi ce am facut, stiu ca am lasat urme in sufletul
ei, asta ma doare cel mai tare, ca am ranit-o…
In momentul ala nu ma gandeam la nimic altceva, decat la ea. La ce s-a
intamplat cu ea, la ce s-a intamplat dupa ce am facut-o. Stiam ca e
dezamagita, era normal sa fie, dar nu puteam sa suport motivul pentru care am
fost in stare de asa ceva.Un motiv prostesc, o razbunare care nu a fost deloc
dulce si in cele din urma nu a schimbat nimic in relatia lor, in momentul de
fata presupun ca ei nici nu isi mai amintesc de asta, au trecut doi ani de
atunci.
Mi-am zis: “Gata, s-a terminat, nu o sa-mi mai vobeasca niciodata”. Probabil
atunci parea destul de clar acest lucru, nu mai exista o cale de mijloc sau ceva
de genul asta, asa ca am incercat sa accept, chiar daca nu am putut sa mi-o
scot din minte niciodata.
Era momentul sa uit, sa fac ceva care sa-mi ocupe timpul si sa ma faca sa ma
simt mai bine.Am incercat sa vorbesc cu alte fete, dar nu ma atragea nimic,
eram atat de antipatic incat nu puteam nici macar sa le raspund la mesaje, pur
si simplu eram ca un naufragiat pierdut in Oceanul Atlantic. Singura scapare
era sa cad dupa pluta mea si sa ma manance un rechin flamand, sa dispar de
odata pentru totdeauna.Exact asa gandeam atunci, nu mai eram bun de nimic,
efectiv.
Au urmat zile negre.Zile in care nu faceam nimic, nu vorbeam cu nimeni, pot
spune ca traiam degeaba.Imi puneam tot felul de intrebari sinucigase si
denigratoare, sunt genul de om care daca isi pune ceva in minte, o face, dar
aici era vorba de cel mai important lucru din viata mea, Teodora.
Chiar daca a fost destul de greu, cu timpul am realizat ca totul poate lua o
intorsatura favorabila, greu de inteles.Asta nu se poate intampla treptat, doar
dintr-odata, ca o explozie a unei bombe nucleare ce are sa distruga tot ce are
in jur pe o raza imensa.Evident ca nu am vrut ajutorul celor din jur, totdeauna
am fost pe cont propriu, iar asta nu se va schimba vreodata.

CAPITOLUL
3

Au trecut doua luni de atunci, apele s-au mai linistit, am inceput sa uit, am
invatat sa-mi canalizez sentimentele. M-am facut ordine in ganduri si chiar am
fost mandru de mine pentru ce am reusit.Totusi, nu era zi in care sa nu ma
gandesc la ea.Da, am uitat.Am uitat ce era rau, ceea ce nu ma ajuta.Sa o uit
pe ea ca persoana mi-e imposibil, nu cred ca o sa se intample vreodata.
Trezit dupa un somn adanc si linistitor, in care am avut zeci de vise, am
inceput aceeasi zi abatuta ce se tot repeta.Monotonitatea era singurul lucru
stabil In viata mea, nici acum nu inteleg cum am suportat tratamentul asta.Ma
simteam exact ca intr-un azil de batrani, asteptandu-mi moartea, fiind mai
trist decat o bucata de sticla uitata de vreme ce e prinsa in lumea asta mii si
mii de ani, fara a avea dreptul la descompunere.
Era ora 21:00, am verificat telefonul, aveam 3 mesaje, unul de la verisoara
mea, celalalte doua de la Oana, fata cu care ma mai vedeam din cand in
cand.Intamplator am vazut chat-ul cu Teodora, l-am deschis, am recitit
ultimele mesaje si i-am scris, fara sa stau pe ganduri.
-Hei.
-Hei.
-Ce faci?
-Bine…
-Mhm, deranjez?
-Poate.Ce e cu tine de mi-ai scris, tocmai acum?
-Nu stiu, pur si simplu, s-a intamplat…
-Ok…
-Imi pare rau.
-Te cred, nu mai poti face nimic acum, ai stricat totul.
-Mda…
Nu a fost o conversatie prea fericita, dar cel putin am vorbit, m-am simtit
usurat, parca m-am incarcat cu energie, eram entuziasmat.
Treptat am inceput sa vorbim din nou, o vedeam din ce in ce mai des, faceam
naveta cu acelasi tren sa mergem la scoala.Nu am vorbit mult timp fata in fata,
privirea ei era destul de rece de fiecare data cand o priveam, dar asta ma
motiva si mai tare sa ma apropii de ea si sa fac ceva sa devenim ca inainte.
Vorbeam din ce in ce mai mult, simteam cum totul revine la normal. Am
ajuns la un moment dat sa vorbim toata ziua, exact ca inainte, devenise o
obisnuinta.Am incercat sa repar ceea ce am facut, nu am reusit.Nu m-a iertat
niciodata, dar a cautat in mine ce era bun, cred ca asta e singurul motiv pentru
care inca vorbim si acum.
Zilele treceau foarte repede, scriam sute de mesaje, zeci de subiecte pe care
le discutam deschis, ma facea sa cred ca sunt o persoana de incredere pentru
ea si asta ma facea sa ma simt in al noualea cer.Am vorbit despre ea si Mihai,
relatia lor era ok, nu s-a intamplat nimic intre ei, au ramas impreuna si mi-a
parut bine ca nu s-au despartit din cauza mea, era vorba de fericirea ei.La
urma urmei, daca ea era fericita, atunci eram si eu, nu mai conta ca e intr-o
relatie, conta ca ce e intre noi a ramas si nu o sa dispara prea curand.
A venit vorba de ziua ei, era peste doua zile, astepta nerabdatoare si
entuziasmata sa vina momentul, precum un copil mic care asteapta sa vina Mos
Craciun.Mereu a avut latura ei copilaroasa, pe care o ador si acum.
Nu stiam ce cadou sa ii iau, nu am fost niciodata bun la asta.M-am gandit
mult, ascultam ticaitul acului ceasului si atunci mi-a venit ideea. A doua zi am
mers in Omnia, la un magazin de ceasuri.Am vazut din prima ceasul potrivit,
avea rama si cureaua de culoare argintie, cadran simplist, geam de sticla si
fundal negru.Un design minimalist, marca Alpha Basic, era perfect. L-am
cumparat, vanzatoarea l-a impachetat si am plecat spre scoala.O zi care a
trecut greu, a fost destul de incarcata, nu prea am avut timp de vorba, nu am
vorbit foarte mult cu Teo in acea zi.Seara am ajuns oboist si am adormit
devreme, nu era loc de conversatii profunde de dupa 00:00, pur si simplu eram
epuizat.
Ziua urmatoare m-am trezit buimac, as fi dormit o eternitate in patul meu
moale pe asternuturile albe si curate, dar alarma, cu un sonor strident nu mi-a
dat nici o sansa, telefonul era prea departe sa o inchid si sa ma bag la loc in
pat.De ce
Am plecat spre scoala, aveam trenuri la 10:30 si 13:15, iar eu intram la
12:30.Am ajuns ca de obicei in jurul orei 11:00.Eram cu Robert si Florin, cei doi
verisori cu care faceam naveta si Alex, unul dintre cei mai buni prieteni.Am
ajuns in parc, locul unde stateam de obicei. Un parc micut, aglomerat inainte
sa se intre la ore, situat in fata liceului unde invat eu, L.T.A.S.“Victor
Slavescu”. Era destul de rece frigul era alterat de vantul ce batea tardiv si ma
lovea in crestetul capului gol. Tremuram de-a binelea!
Teodora a venit si ea in parc cu prietenele ei, care locuiesc in aceeasi
localitate cu ea: Andreea, care era de altfel si prietena mea si Rebeca, o fata
de etnie roma cu care niciodata nu m-am inteles.Oare de ce?
Cand am vazut-o am avut un gol in stomac, m-am panicat putin, era destul
de multa lume in parc, iar eu sunt cea mai emotiva persoana pe care o
cunosc.Florin stia ca urma sa ii dau cadoul, vazandu-ma ca ezit, mi-a zis ca
vrea sa vada.M-a incurajat putin si am facut-o, am mers la ea si i-am dat
ceasul, era pus intr-o cutie neagra, simpla.Ma privea cu niste ochi mari
nedumerita, m-am apropiat de ea, i-am sarutat pometii incet, am simtit
atingerea ca o apasare usoara si degajata, uitatand de toti cei care erau in jur
si se uitau la noi.
Am stiut ca a fost un moment bun, pe care nu il va uita prea curand.Nu
neaparat pentru cadou in sine, ci pentru curaj.Acum nu ma simt in stare sa fac
asta in fata atator oameni, din pricina mizantropiei care s-a accentuat.Sunt
nesociabil cu majoritatea oamenilor, dar nu ma plang, asta imi place cel mai
mult la mine.Pot vorbi numai si numai cu persoanele care consider eu ca sunt
ok, fara exceptii.
In ziua aia am trait doar cat am stat in parc, nici nu imi amintesc ce facusem
restul zilei, probabil a fost lafel de plictisitor si de monoton ca intr-o zi
obisnuita, pana cand am ajuns acasa.Am vorbit prin mesaje pana atunci ,dar
lucruri marunte, mai tarziu a inceput adevarata conversatie. -Deci, ti-a placut
cadoul de la mine?
-Da…nu trebuia sa faci asta.
-Totusi, am facut-o.
-Mda.Nu vreau sa par materialista, dar pot spune ca esti pe jumatate iertat.
-Serios? Speranta-mi revenise.
-Mhm, multumesc
A fost prima noapte in care am dormit linistit si nu m-am gandit decat la ziua
de maine, la faptul ca o sa o vad din nou.Nu am visat nimic din cate imi
amintesc, dar m-am trezit energic si plin de viata.

CAPITOLUL
4

Intrasem in programul de iarna, intram la 12:30, ieseam la 17:30, un program


destul de rezonabil, deoarece se schimbase si cursul trenurilor.Ajungeam la
scoala in jurul orei 13:00.Aveam tren sa ma intorc la 17:30, iar eu aveam
permisiunea sa plec la 17:10.Teodora invata la Colegiul “Ion Luca Caragiale”,
destul de titrat in Ploiesti.Avea acelasi program ca inainte, intra la aceeasi ora
ca si mine, dar iesea tarziu, in jurul orei 19:00 si era nevoita sa plece cu trenul
de 20:10.
O vedeam in fiecare zi, in acelasi loc, acelasi parc mic, destul de aglomerat in
cursul saptamanii.Vorbeam lafel de mult, dar nu am vorbit foarte mult cu ea
fata in fata, statea cu prietenele ei, iar eu cu prietenii mei.Nu mi se parea
ceva iesit din comun, nici nu as vrea sa vorbesc cu ea presat de ceilalti si fiind
nevoit sa vorbesc cu ezitari.
Abia incepuse saptamana, era o zi destul de friguroasa, dar linistita, vantul
nu isi facea simtita prezenta, insa asta nu impedica frigul sa intre prin
haine.Eram la ore, vorbeam cu Teodora.
-Ce faci dupa ore?
-Nu stiu, ma plimb.Plec cu trenul de 20:10, tu?
-Eu ies la 17:10, voiam sa plec cu trenul de 17:30.Vrei sa raman sa stai cu
mine?
-Cum vrei…
Era genul de raspuns la care nu puteam sa raspund decat afirmativ.”Cum
vrei” l-am luat ca pe un “Daca nu ramai o sa te omor”, poate am gandit putin
cam departe, dar nu cred ca am facut rau, era un motiv de suparare, cel putin
asa credeam atunci. Acum cred doar ca eram paranoic si tratam lucrurile dintr-
o perspective prea matura pentru o relatie de prietenie.Genul asta de gandire
nu ar trebuie sa fie nici macar intr-o relatie.
Am iesit, am asteptat in gara pana la ora la care a iesit de la scoala.Ne-am
vazut , a fost destul de ciudat, am stat in tren pe locul unde statea ea cu Mihai
de obicei.Canapeaua din fata era plina de scris de marker, totul era creatia
lor.Erau chestii legate de ei doi, nici nu am citit tot ce era acolo, chiar nu m-a
interesat, as fi fost si mai gelos, deci ce sens ar fi avut?
Nu am vorbit foarte mult, am avut o conversatie simpla, mai mult ne-am
studiat.A fost ca o prima intalnire, in care nu sti ce sa spui si esti foarte
agitat.Totusi, nu cred ca a fost un esec, cand a ajuns trenul unde trebuia sa
cobor, m-a lasat sa o pup pe obraz.
Au urmat multe zile in care ne-am vazut, am profitat de aproape fiecare
oportunitate pe care o aveam de a ma vedea cu ea, era destul de dificil.Mihai
invata si el tot dupa masa, majoritatea timpului era si el la trenul de 20:10.Au
fost dati in care am preferat sa nu plec cu 17:30, doar pentru a o vedea pe ea,
stiind ca o sa fie si el la tren.Imi era de ajuns sa o privesc doar odata, sa imi
incarc energiile si sa continui drumul meu trist spre nimic.
Am continuat sa ne vedem, era joi, ieseam ca de obicei la aceeasi
ora.Andreea invata in acelasi liceu cu mine, eram prieteni foarte buni la
vremea aia, ne intelegeam de minune.O fata frumoasa, cu ochi albastrii si
verzi, schimbatori in functie de anotimp, par lung, saten.S-a intamplat sa stam
toti trei in tren, Andreea statea singura jos, pe locul dintre scarile pe care
coboram si geam,iar in spatele ei era capat de compartiment.Eu stateam cu
Teodora pe o canapea de doua persone care era situata fata in fata cu locul in
care statea Andreea.
Am vorbit, am ras, am mancat ciocolata, mi s-a parut destul de ok.Atunci a
fost prima oara cand am mancat ciocolata cu menta, e preferata mea acum.
Venise vorba de gadilat, nu stiu ce a fost cu mine, m-am lasat dus de val, am
gadilat-o, atingeri pe undeva prin zona abdominala, a fost destul de ciudat, dar
siamuzant, radeam copios.Andreea stia de ce s-a intamplat intre noi, ele fiind
foarte apropiate, nu prea ii venea sa creada ce se intampla.Eu si Teo pe un
scaun, iar scaunul sa nu explodeze?
Ziua urmatoare am stat din nou impreuna in tren, de data asta singuri, a fost
mult mai deschisa, ne-am uitat la poze, am vorbit despre ce a facut la scoala,
lucruri relative simple, dar care contau pentru mine.
-Nu-mi place camasa ta, serios. Nu stiam ce sa raspund la asta, am stat putin
pe ganduri cautand un raspuns defensiv care sa ma salveze, dar totusi sa nu o
supere.
-Se mai intampla, care e problema? Esti smechera, ha? Vezi ca musc.
-Da, sigur…nu ai tupeu. Eram putin constrains de situatie.
-Haha, ti-am spus ca nu ai tupeu.
De data asta chiar m-a facut sa reactionez.Ea statea la geam, cu privirea
indreptata spre canapeaua din fata, mimand durerea si asteptand sa fac
asta.Am stat aproape un minut doar privind si facandu-mi curaj.Pana la urma,
ce se putea intampla rau? M-am apropiat incet, am muscat-o pe pometele
stang, ceva la care nu se astepta, fiind indreptata cu partea dreapta a fetei
spre mine.Nu am muscat foarte tare, totusi in momentul ala i-am simtit carnea
sub presiune, apasand cu dintii, atat cat sa nu o doara foarte tare.
-Ok…a fost ciudat
-A, da…Ma asteptam sa o faci pe partea dreapta.
-Si eu, serios.
Ma simteam din ce in ce mai apropiat de ea, cred ca si ea simtea lafel,
vorbeam foarte deschis, chiar daca avea uneori unele ezitari, o intelegeam.
Timpul trecea foarte repede, mai era putin pana la vacana de iarna, doar ma
gandeam la faptul ca nu o voi mai vedea doua saptamani si ma intristam
instant.Mereu vedeam parte negativa a ecuatiei, aici recunosc ca era vina mea,
nu am interpretat niciodata dintr-o perspective optimista.
O noua zi, am fost la scoala, nu prea eram in apele mele, ma simteam
rau.Vorbind cu ea mi-a amintit ca era seara in care trebuia sa vina Mos Nicolae.
M-am gandit sa ii fac o surpriza, ideea a venit spontan, nici eu nu m-am
asteptat.Imadiat dupa ce am iesit, am fost in Kaufland-ul de la sud si i-am
cumparat o punga de dulciuri.A fost destul de surprinsa, nu stiu daca s-a simtit
ca si cum Mos Nicola ar fi venit mai devreme, dar a reactionat destul de bine si
asta m-a bucurat. Ce i-am cumparat nu valora foarte mult, am dat toti banii
care ii aveam la mine, 20 de lei, dar gestul a contat pentru ea, asta m-a
bucurat cel mai tare.A fost unul din momentele in care a demonstrat ca e o
persoana extraordinara.Eu am stiut asta in ea din primul moment in care am
vazut-o, dar nu i-am spus niciodata.
Era ultima zi de scoala, vacanta se apropia in pasi repezi. Sincer, eu nu o
asteptam, de ce as vrea sa stau acasa? Timp pierdut in care as fi putut sa ma
vad cu ea.Daca era posibil, as fi stat cu ea in permanenta, nu m-as plictisi
privind-o niciodata. In favoarea mea, Mihai nu era la trenul de 20:10, asa ca am
ramas. Nu am facusem ultima ora, iesisem mai devreme, la ora 16:50 ieseam
pe poarta liceului.Frigul era nemilos, pana am ajuns in gara inghetat la propriu,
chiar daca nu era o distant foarte mare.
Am intrat in gara, era destul de pustie, toate bancile erau goale.M-am
asezat, nu am stat mult, iar frigul a revenit.Nu era diferenta mare intre ce era
afara si ce era inauntru, singurul lucru bun era ca nu batea vantul.Am asteptat
tremurand doua ore jumatate, vorbind cu Teo prin mesaje.
A ajuns.Am urcat, era o aglomeratie de nedescris, trenul era plin de-a
binelea.M-am uitat stanga-dreapta, era liber un scaun din partea dreapta, cu
care se termina compartimentul de sus al trenului, era exact lafel ca cel pe
care a stat Andreea cu o saptamana inainte.Am incercat sa stam amandoi,
stateam destul de inghesuiti fiind pentru o sigura persoana.Nu puteam sa stau
altfel, decat sa tin mana stanga peste umarul ei.
-E ok daca stam amandoi aici, nu? Adica, nu te deranjeaza?
-Nu, e ok.Stai
-Scuze…nu pot sta altfel, nu avem loc.
-Da, m-am prins, nu-i nimic.
-Bine.
Era ciudat, parca ceva conspira ca noi sa stam impreuna, apropiati, nu era
nimic care sa ne poata sta in cale.Ba da, era. Timpul.Era momentul sa cobor,
eram deprimat, nu imi doream asta.
-Trebuie sa cobor.
-Mda…
-Vrei sa vezi ceva dragut?
-Ok
M-am ridicat, am privit-o in ochi si am sarutat-o pe frunte.A fost ceva pe
moment, instinctual.Nici eu nu ma asteptam sa fac asta.Sunt lucruri pe care le
facem fara sa mai gandim, asa a fost si atunci.
Am coborat din tren abatut si grabit, voiam sa ajung cat mai repede acasa,
era in jur de 20:30, iar vantul batea puternic si frigul persista.Am ajuns in doua
minute, locuiesc destul de aproape de statie.M-am schimbat si m-am asezat in
pat, eram oboist, priveam in gol spre tavan.Apoi am inceput sa ma gandesc la
lucruri pe care nu le intelegeam si pentru care nu am raspuns nici in prezent.
Care era rolul meu? Sa vorbesc cu o fata ce avea prieten de un an si
jumatate.Asta nu e un scop, dar nici un capriciu.Pot spune ca e un capriciu de
lunga durata si face parte din mine si in prezent.Nu eram insistent, ii placea sa
vorbeasca cu mine lafel de mult cum imi place si mie, iar eu nu voiam sa
renunt la ea, niciodata nu am renuntat la ceva ce imi doream cu adevarat, asta
e felul meu de a fi.Asta imi place cel mai mult la mine, dar e si motivul pentru
care ma urasc atat de tare.

CAPITOLUL
5

A fost o vacanta interminabila, doar doua saptamani care au trecut parca


intr-un an.Zapada era prezenta inca din ajunul Craciunului, valuri de nameti se
intensificau tot mai mult, incercam sa imi gasesc ceva de facut, am scris destul
de mult in perioadata aia.Acum mi se par niste tampenii, poate pentru ca au
trecut mai mult de 2 ani de atunci.
Vorbeam cu Teodora foarte mult, cred ca era singurul lucru pe care il
faceam constant in afara de a scrie.Poate ca ea era si motivul pentru care
scriam atat de mult, ma inspira prin tot ceea ce face ea.Nu am considerat-o
muza care sta la baza a tot ceea ce scriu eu, dar mereu a avut o importanta
emblematica in tot ceea ce faceam.Recunosc ca a avut o mare influenta
asuprea mea, am luat multe de la ea, dar nu am incetat niciodata in a fi eu si
nici nu am s-o fac.Motivul e destul de simplu:
Fiecare dintre noi e diferit, iar cand e vorba de afectiune, diferentele dintre
noi se imbina armonios, rezultand iubirea.

EL:Privesc in ochii tai caprui,


Raspunsul scanteia lor il soptesc
Ea:Nu-nteleg,ce vrei sa spui?
El:Ce vreau sa spun e greu de inteles.

O strange-n brate si urmeaza


Un sarut pasional, dar lent,
Iar inimile lor creeaza
Un "intreg sentimental" perfect.

Doua jumatati,se completeaza


Chiar daca totul merge-ncet
Inimile lor nu inceteaza
Sa bata puternic in piept

El:Privesc in ochii tai caprui


Raspunsul scanteia lor il soptesc
Ea:Acum inteleg ce vrei sa spui
Si sa sti,si eu te iubesc!

Chiar daca vorbeam aproape toata ziua, vacanta ne-a indepartat destul de
mult.Se vedea cu Mihai in fiecare zi, probabil ca intalnirile cu el ii dadeau de
gandit in ceea ce ma priveste.Simteam asta si atunci, ca ne indepartam din ce
in ce mai mult, e unul dintre motivele pentru care timpul trecea atat de
greu.Eram destul de ingrijorat, chiar daca stiam ca perioade de genul exista si
in relatiile normale.
Vacanta a trecut pana la urma, era prima zi de scoala.Nu eram deloc
incantat, dar se compensa de faptul ca era posibil sa o vad pe Teodora, ceea ce
mi-a schimbat starea in bine.Avea influenta asta asupra mea, de a ma face sa
ma simt bine, fara sa faca ceva, era de ajuns faptul ca era acolo, ca
exista.Mult timp m-am gandit ca ar fi o idée buna creez o persoana
imaginara.Probabil nu ar putea sa ma raneasca vreodata, dar nu ar exista,
decat in mintea mea, iar eu as stii asta.Totusi, acum nu mi se mai pare o idée
asa de rea.Cui ii pasa de realitate? O lume anosta plina de carcase umane
insetate material.Daca asta e normal, prefer sa-mi creez propriul meu univers,
care sa fie exact asa cum vreau eu.
Un firg de nedescris, asteptam venirea trenului.In mod normal trebuia sa
ajunga pana la 12:30, era deja 12:35, se vorbea ca are o intarziere de
aproximativ 15 minute din cauza ninsorii, ceea ce insemna ca nu mai ajung la
prima ora.Nu era chiar atat de importanta, aveam Biologie.Trenul a ajuns intr-
un tarziu, am urcat si am ramas la intrare. Era un tren mic si rosu cu doar doua
vagoane, stil tramvai, foarte aglomerat, toata lumea ii spunea “Gargarita”.
Cum sa stau in interiorul a asa ceva? Preferam sa stau la intrare, cu usa
deschisa, fiindu-mi mai frig decat atunci cand eram afara.Mereu am avut rau
de masini, microbuze, tramvai, pur si simplu ma simt sufocat.La tren a fost
asa, pana au bagat aceste minunatii, probabil aveau ceva personal cu mine, sau
varianta mai plauzibila: nu faceau profit, de ce sa intretina trenurile normale?
Trenul a intarziat destul de mult, am facut jumatate de ora pana am ajuns in
Ploiesti.Am coborat, ii asteptam pe Robert si Florin.M-am intors sa vad daca
erau pe partea cealalta, apoi am vazut-o pe Teodora coborand. Am avut un gol
in stomac, nu o mai vazusem de mult, trecuse mai bine de doua saptamani.Nu
m-a privit, nimic macar nu a observat ca sunt acolo.Nu m-am suparat, nu a fost
vina ei, eram fericit ca am vazut-o.Am continuat ziua vorbind, nimic
neobisnuit, totul parea ca merge destul de bine.Suficient de bine incat sa ne
intalnim din nou.
Trecuse ceva timp, multe zile in care nu am avut deloc noroc.Mihai a fost la
trenul de 20:10 in fiecare zi, nu am putut sa ne vedem, doar priviri de dupa
amiaza cu care ma mai incarcam, nici asta nu se intampla constant.Era o zi
normala, iar eu si Teodora discutam ca de obicei.
-Tu ai mai fumat vreodata?
-Da, nu foarte mult..
-Vreau si eu, dar tigari mentolate
-Pai, se rezolva. I-am spus eu, fara sa stau pe ganduri, era un moment bun de a
ma intalni cu ea.
-Sigur.
-Da, iau un pachet, din jumate ne facem praf
-Cand?
-Intr-o vineri, iesi mai devreme vinerea.
-Bine, o sa vad.
-Ok.
Nu a fost “intr-o vineri”, a fost chiar in vinerea din saptamana respectiva.
Iesisem de la scoala, era in jur de 17:15.Vremea era destul de buna, nu era nici
foarte frig, nici foarte cald.In cateva minute avea sa se intunece, am ajuns la
un magazin situate pe coltul unei statii de autobuz, in fata garii de sud.Am luat
5 tigari kent mentol si o bricheta, apoi am mers sa imi fac abonament pe
tren.Se apropia de ora 19:00, nu mai era mult si urma sa ajunga Teodora.Nu
stiam unde sa ne intalnim, era posibil sa ne vada cineva, prieteni ei, prietenii
lui Mihai, nu puteam risca, asa ca i-am propus sa stam pe scarile podului din
apropiere de Kaufland.Acolo stau eu de obicei, e un loc ferit si linistit, pe unde
nu prea trecea lume.Am ajuns destul de repede, eram in apropiere.Mi-am scos
un caiet pe care sa stau si m-am asezat.Nu am avut foarte mult de asteptat, in
jur de zece minute care au trecut imediat.
A ajuns, o auzeam pasind pe scarile de jos, fiecare pas parca era in
concordanta cu inima mea care batea intr-o tonalitate tahicardica.Imi era
destul de frica, nu stiam ce sa ii spun, a trecut mult de cand nu ne-am mai
intalnit si nu stiam cat de bine dispusa e.
-Hei. Am spus eu fara pic de vlaga
-Hei
-Ce faci?
-Bine…
Am scos un caiet si pentru ea, s-a asezat la perete, era aproape un metro
intre noi.Apoi am scos pachetul de tigari din buzunarul gecii.
-Esti pregatita?
-Nu.
-Eh, nu-i nimic.
M-am apropiat de ea, ne desparteau doar cativa centimetri.Am scos o tigara
din pachet, am reusit sa o aprind din a doua incercare, apoi am spart biluta de
mentol din filtru.Imediat s-a simtit un miros puternic, poate prea puternic.Am
tras primul fum, a fost o senzatie ciudata, nu mai fumasem de mai bine de o
luna, apoi i-am dat si ei.Cred ca a fost prima oara cand a tras dintr-o tigara,
fumul a patruns in interior, a incercat il traga in plamani.Normal ca s-a
innecat, si eu m-am inecat prima oara.Am fumat doua tigari in cinsprezece
minute, nu am vorbit foarte mult, era un limbaj anume, ne priveam constant,
pot spune ca era o comunicare din priviri.Am scos a treia tigare din pachet, am
aprins-o din prima.Am fumat mai mult de jumate din ea apoi Teodora a zis ce
gandea:
-Vrei sa incercam ceva? A spus cu o voce nehotarata.
-Da, spune.
-Trage din tigara si imi paseaza-mi mie fumul tras de tine.
-Ok..
Am tras un fum adanc, aproape ca ma innecasem, imi apropiasem fata de a ei,
ii priveam buzele subtiri de culoare rosie aprinsa, parca erau colorate de un ruj
puternic.Am suflat fumul spre gura ei care era atat de aproape de a mea incat
simteam ca ma sufoc.Am facut-o inca odata, intensitatea crestea din ce in ce
mai mult, parca eram tot mai aproape. Am tras ultimul fum, care a fost cel mai
tare, parca mergeam spre mirosul lasciv al parfumul ei, apropiindu-ma din ce
in ce mai mult in timp ce suflam fumul.Tentatia era prea mare sa nu se
intample, buzele noastre s-au atins tardiv printr-o atingere delicata ce m-a
facut sa simt fiori pe sira spinarii.
Reactia ei nu a fost tocmai pe placul meu, s-a ridicat si s-a indepartat urcand
cateva trepte.
-Ce s-a intamplat? Am spus eu imediat ca am vazut-o reactionand in felu lasta
-De ce ai facut asta?
-Nu stiu..s-a intamplat
-Bine, eu plec.
-Unde pleci?
-Merg pana in Kaufland.
-Bine…
A plecat fara sa stea la discutii, nu am incercat sa o opresc, stiam ca nu pot
sa fac asta, ma simteam neputincios.Am ramas acolo pana la 20:00, apoi am
plecat spre tren.Trenul era compartimentat, de obicei era multa lume la ora
asta.Totusi, am urcat in primul vagon al trenului, marea majoritate a
compartiemntelor pe care le-am vazut erau ocupate de maxim trei
persone.Am ajuns la capatul vagonului, ultimul compartiment, in care era doar
Teo.Am stat putin pe ganduri, apoi am intrat.M-am asezat pe scaunul din fata
ai, nu i-am spus nimic, nici nu m-ar fi auzit, avea castile in urechi.Inainte sa
plec am incercat sa vorbesc cu ea, fara folos totusi.
-Scuze...
-Pentru?
-Pentru ce s-a intamplat.
-Mda…
-Dar nu a fost nimic rau in ce am facut
-Spune-mi, e corect pentru Mihai ce am facut?
-Nu…
-Sigur ca nu.De ce ai facut-o?
-Pentru ca te iubesc.
-Si?
M-a inchis.Imediat ce a ajuns trenul, am plecat fara sa spun nimic, ce as mai
putea spun? Mi-am dat seama ca nu s-a suparat pentru ca nu simtea ce simteam
si eu, ci pentru ca nu era corect fata de Mihai.Asta m-a bucurat pe de o parte,
pe de alta parte eram trist pentru ca ea s-a suparat din cauza asta.Nu am
vorbit mult timp dupa asta, si nu o condamn.Mi s-a parut ciudat modul in care
s-au intamplat lucrurile, am fost atat de aproape, iar ceea ce ne-a apropiat,
ne-a indepartat lafel de repede.

CAPITOLUL
6

Cu timpul am reusit sa trecem peste asta, dar nu ne-am mai intalnit de


atunci.Luni de zile in care vorbeam non-stop, dar care nu ajutau cu nimic ceea
ce era intre noi.Ne ajutam reciproc cand venea vorba de probleme , discutam
si gaseam solutii.Nu spun ca asta nu ne apropia, ba din potriva, eram foarte
apropiati, dar ne apropia intr-o relatie de prietenie din care parea ca e
imposibil sa iesim.In ceea ce privea iubirea noastra, o priveam cum se
indeparteaza fara a putea face ceva.Poate ca a fost bine ce s-a intamplat, pe
ea a ajutat-o in relatia ei cu Mihai, iar pe mine m-a adus cu picioarele pe
pamant.Totusi, uram efectiv sa vorbesc cu ea din pozitia de prieten.
Era joi, ultima zi de scoala din clasa a 9-a, era o zi lafel de trista, departe
de ea, totusi aproape in lumea noastra.Am coborat din tren, am simtit aerul
curat ce ma lovea printr-un vant puternic de inceput de vara.Eram imbracat in
bugi lungi, negri, impusi de regulamentul scolar, bascheti negri cu dungi gri
metalizat in lateral si un tricou de culoare albastra imbinata cu violetul din
imaginea frontala.In mod normal trebuia sa port camasa alba si sacou negru,
dar cine ar veni imbracat asa cand afara erau cel putin 30 de grade? Evident ca
erau multi care veneau imbracati asa, nu i-am inteles niciodata pe cei care
faceau asta.Teodora a coborat din tren.Era atat de frumoasa incat lumina
soarelui care imi batea in ochi nu facea fata, nu m-am oprit nici o clipa sa o
privesc.Avea parul lung, castaniu, fiind culoarea naturala, si suvite nuantate cu
verde si rosu.Ochii ei de un caprui inchis si dens priveau spre scarile
pasajului.Era imbracata cu niste blugi mulati, albastri, un tricou alb, simplu si
niste bascheti turcuoaz.Nu ne-am vorbit, dar m-a privit in ochi, ceea ce a
insemnat mai multe cuvinte decat ar fi avut timp sa imi spuna o zi intreaga.A
fost ultima oara cand ne-am vazut, apoi aveau sa treaca multe zile pana sa
avem ocazia sa o facem din nou, uram asta.
A fost o vacanta lunga, mi-a prins bine, in ciuda faptului ca nu puteam sa nu
ma gandeasc la ea.Nu cred ca as fi rezistat daca nu vorbeam cu ea atat de
mult, nu ne-am certat nici macar odata timp de aproape trei luni de zile.Bine,
certuri mici si copilaresti evident ca am avut, dar nimic grav dupa care sa nu
mai vorbim o perioada de timp.
----------------------------------------------------

CAPITOLUL
7

Da, sunt gelos.Foarte gelos.Ok, cel mai gelos om pe care il cunosc.Cum as


putea sa nu fiu? E ceva caracteristic omului.Gelozia nu e nimic altceva decat o
emotie umana pe care e normal sa o simtim.Poate am ajuns la un grad de
gelozie destul de ridicat, dar nu ma simt inferior fata de nimeni, cu toate ca
tind sa cred ca singurul mod de a fi fericit este de a ma vedea langa ea, fara sa
fiu nevoit sa o impart cu nimeni altcineva.
Nu regret ca sunt asa, as regreta daca ar deveni o problema, daca as lasa
gelozia sa ma consume, evident ca asta mi-ar strica relatia cu ea.Pot sa ii spun
relatie, nu? S-ar intelege relatie de prietenie daca vreau sa maschez ceea ce e
intre noi.Doar eu si ea am stii ca de fapt ne iubim.Pot spune si ca ne iubim,
doar noi doi stim felul in care o facem, altcineva poate considera ca ne iubim
ca doi prieteni.
Mereu am observant ca toata chestia asta se declanseaza cand vine vorba de
el.E prima oara cand ma gandesc daca reactiile mele au fost sau nu
rezonabile.E un fel reflex, simtindu-ma amenintat, reactionez, dar de cele mai
multe ori nu a fost nimic ingrijorator, doar ceva nejustificat, iar totul s-a
sfarsit prin a o indeparta de mine.
Acum e mult mai simplu, a trecut destul de mult timp incat am realizat ca
putem discuta despre emotiile pe care le simtim, confruntand problema in mod
direct.Ca sa-ti controlezi gelozia, mai intai trebuie sa inveti sa comunici cu
persoana respectiva despre asta deschis, fara retineri.Pentru noi doi e destul
de simplu, chiar daca avem momentele noastre tensionate, fac parte din
intreg.
Totusi……..
Sa astepti o fata care e intr-o relatie, e ca si cum ai juca la lotto.O sa continui
sa pun bilete, dar timp nu o sa mai investesc, nu ma urasc chiar atat de tare.
Prefer sa-ti spun o mie de cuvinte decat sa-ti fac o poza
Nu sunt obsedat de tine ci doar in stare de hipnoza…

---------------------------------------------------
Iarta-ma ca ne-am pierdut timpul cu ‘noi’.