RESPECTAREA PRINCIPIULUI PREZUMȚIEI DE NEVINOVĂȚIE ÎN

COMUNICAREA PUBLICĂ

Principiul prezumţiei de nevinovăţie reprezintă o regulă de bază a procesului penal şi unul

din drepturile fundamentale ale omului. Această prezumţie este una legală şi relativă și se explică
prin faptul că este prevăzută expres în lege şi este posibilă răsturnarea acestei prezumţii.

Prezumţia de nevinovăţie reprezintă o regulă de bază în desfăşurarea procesului penal şi

totodată, prin implicaţiile pe care le are, reprezintă unul din drepturile fundamentale ale omului.
Astfel poate fi explicată înscrierea acestui principiu într-o serie de documente de drept
internaţional care vizează drepturile fundamentale ale fiecărei persoane. Deşi Convenţia
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale este principalul
instrument internaţional în domeniul drepturilor omului ce are drept scop apărarea unui larg
ansamblu de drepturi civile şi politice, constituind în acelaşi timp un contract cu forţă juridică
obligatorie pentru părţile contractante şi instituind un sistem de control privind realizarea acestor
drepturi în cadrul statelor, pentru prima dată prezumţia de nevinovăţie a fost indicată pentru
prima dată în legislaţia SUA şi apoi formulată în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului
de la 1789.

Derivând din scopul procesului penal, prezumţia de nevinovăţie constituie baza

drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului. Astfel, numai acceptându-se ideea
ce decurge din prezumţia de nevinovăţie că simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei
şi că asupra acesteia se va statornici doar printr-o hotărâre judecătorească definitivă a instanţei de
judecată, învinuitul sau inculpatul trebuie să fie tratat ca un nevinovat şi aceasta nu se poate face
decât recunoscândui-se calitatea de parte în cauză . Funcţionalitatea prezumţiei de nevinovăţie
este mult mai largă decât aspectele faptice legate de probaţiune, care se manifestă în câteva
direcţii principale:

1. Prezumţia de nevinovăţie garantează protecţia persoanelor în procesul penal împotriva

arbitrarului în stabilirea şi tragerea la răspundere penală. Ceea ce dreptul poate acorda este
garanţia juridică prin care asigură că nimeni nu va fi tras la răspundere penală şi sancţionat
discreţionar, iar atunci când este învinuit de săvârşirea unei infracţiuni se va urma o procedură
juridică prin care să se stabilească vinovăţia lui.

2. Prezumţia de nevinovăţie stă la baza tuturor garanţiilor procesuale legate de protecţia

persoanei în procesul penal. În raporturile penale trebuie să se acorde protecţie juridică
învinuitului sau inculpatului, în aşa fel încât acesta să nu fie pus în inferioritate nici faţă de
organele judiciare şi nici faţă de părţi.
3. Prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de aflarea adevărului şi dovedirea corectă a
împrejurărilor de fapt ale cauzei, în aşa fel încât vinovăţia să fie stabilită cu certitudine. Acest
principiu are o deosebită importanţă teoretică şi numeroase implicaţii practice legate de
administrarea şi aprecierea probelor. O importanţă deosebită pentru consolidarea prezumţiei de
nevinovăţie a avut-o consacrarea sa în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de
Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948. Art.11 al Declaraţiei inserează prezumţia de
nevinovăţie, şi anume: „Orice persoană învinuită (acuzată) a fi săvîrşit o infracţiune este
prezumată nevinovată atâta timp cât şi vinovăţia sa nu a fost stabilită (dovedită) într-un proces
public cu asigurarea garanţiilor necesare apărării dovedită.” A fost o reacţie a comunităţii
internaţionale, care avea în memorie crimele de război, crimele contra păcii şi crimele contra
umanităţii comise sub regimul hitlerist, organizate de căpeteniile naziste şi înfăptuite de cei care
au stat pe banca acuzării Nurenberg 1945-1946.

Aşa cum am constatat, prezumţia de nevinovăţie s-a impus ca o reacţie împotriva regimurilor
fasciste, după Al Doilea Război Mondial, pe plan internaţional fiind inclusă în mai multe
documente, printre care se numără: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de
Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 şi Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice, adoptat de acelaşi forum la 16 decembrie 1966 etc.

În 1950, în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, membrii Consiliului

Europei au adoptat Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului, prezumţia de nevinovăţie fiind prevăzută în art. 6 pct. 2 al acesteia. În unele ţări se
consideră că semnarea convenţiilor în care se recunoaşte că prezumţia de nevinovăţie are rolul de
drept fundamental şi, de regulă, a procesului penal, echivalează cu înscrierea prezumţiei în
legislaţia internă, deoarece convenţiile au forţă juridică pentru părţile contractante. În acest sens
invocăm doctrina belgiană şi franceză care recunoaşte prezumţia de nevinovăţie ca principiu
fundamental. Acest principiu îl găsim şi în legislaţia internă a Republicii Moldova, şi anume în
art.21 al Constituţiei care prevede: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată
nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar
public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Acelaşi principiu
mai este prevăzut şi în art. 8 al Codului de procedură penală al RM.

Inserarea legislativă a principiului prezumţiei de nevinovăţie în ţara noastră a fost

determinată de integrarea Republicii Moldova în evoluţia generală a societăţii internaţionale
privind protecţia juridică a drepturilor omului. Iniţial, prezumţia de nevinovăţie a fost consacrată
în Constituţie, iar mai apoi s-a impus înserarea ei şi în Codul de procedură penală. Înscrierea
prezumţiei de nevinovăţie în principiile Codului de procedură penală nu este necesară doar pentru
aplicarea de către practicieni, ci obligă pe legiuitor să armonizeze toate prevederile Codului de
procdură penală cu dispoziţia acestui principiu. În acest sens putem observa mai multe prevederi
ale codului care evident derivă din obligativitatea respectării principiului prezumţiei de
nevinovăţie, una din principalele prevederi o constituie obligativitatea organelor de urmărire
penală de a colecta probe care învinuiesc sau care dezvinovăţesc persoana.
 Analizând dispoziţia art.8 Cod de procedură penală, putem sublinia că principiul
prezumţiei de nevinovăţie este constituit din 3 atribute:

– persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât
vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar
public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi
constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă;

– nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa;

– concluziile despre vinovăţia persoanei de săvârşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe

presupuneri, totodată toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate în condiţiile
codului de procedură penală se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.
Fiecare din atributele enunţate mai sus au un grad sporit de importanţă pentru respectarea
drepturilor persoanei în procesul penal, iar excluderea cel puţin a unuia dintre acestea va pierde
esenţial din aceste drepturi. Atributele menţionate constituie garanţii procesuale ale bănuitului,
învinuitului, inculpatului, acordându-i acestuia posibilitatea de a se apăra efectiv în procesul
penal, excluzând condamnarea ilegală a acestuia. O problemă care necesită a fi explicată în
legătură cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovăţie îl constituie faptul publicării în
mass-media a informaţiilor privind tragerea la răspundere penală a unei persoane.

În aceste situaţii apare întrebarea încălcării principiului prezumţiei de nevinovăţie de către

massmedia. Este necesar de menţionat că acceptarea ideii că informaţia, publicaţiile, dezvăluite
de către mass media pot să încalce prezumţia de nevinovăţie, este periculoasă, deoarece aceasta
dă posibilitate de a învinui practic orice sursă de informaţie de răspunderea penală care vine din
presă sau de la televiziune, indiferent de faptul dacă e corectă, situaţie în care sursele mass-media
vor fi obligate să se limiteze la publicaţii neutre sau de laudă. Sursele mass-media de cele mai
dese ori nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, deoarece publicarea informaţiei privind
participarea unei persoane în procesul penal în calitate de bănuit, învinuit, inculpat conţine doar
fapte reale, iar calitatea procesuală pe care o are persoana în cauză nu presupune faptul că aceasta
a săvârşit infracţiunea.

În cazul în care considerăm că este încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie prin

publicarea acestor informaţii, atunci ar trebui să punem pe poziţie de egalitate şi faptul
recunoaşterii persoanei în calitatea respectivă, ceea ce ar însemna că odată cu recunoaşterea
persoanei în calitate de bănuit, învinuit sau inculpat organele de drept deja încalcă principiul
prezumţiei de nevinovăţiei, fapt incaceptabil din mai multe considerente.

În primul rând, dacă acceptăm acest fapt trebuie să recunoaştem că întreaga procedură
prevăzută de Codul de procedură penală contravine principiilor fundamentale.

În al doilea rând, anume noţiunea de bănuit, învinuit şi inculpat arată faptul fie că se
presupune că persoana respectivă a săvîrşit infracţiunea, fie că în privinţa acestei persoane există
aumite probe că ar fi putut săvârşi infracţiunea, adică nu se vorbeşte despre o certitudine privind
faptul săvârşirii infracţiunii. Certitudinea cu privire la faptul săvârşirii infracţiunii apare odată cu
devenirea definitivă a sentinţei judecătoreşti. Incertitudinea şi relativitatea nu pot fi compatibile
cu o hotărîre judecătorească. De asemenea, orice probă odată făcută, nu înseamnă că este
insurmontabilă, ea putând fi răsturnată prin apărarea învinuitului sau inculpatului, care are dreptul
de a proba lipsa de temeinicie a acesteia.

Totodată, Comisia Europeană pentru drepturile omului consideră că persoanele cu funcţii

de răspundere din cadrul statului pot informa societatea despre mersul urmăririi penale, să arate
că o anumită persoană este bănuită de săvârşirea infracţiunii sau a recunoscut faptul săvârşirii
infracţiunii, însă cu menţionarea că respctivul caz mai întâi trebuie să fie examinat de către
instanţa judecătorească competentă, pentru ca afirmaţiile lor să nu încalce prevederile pct. 2 al
art.6 al Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Dacă e să analizăm momentul din care îşi are aplicabilitate asupra persoanei principiul respectiv,
putem constata că acesta se aplică doar după recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit prin
modalităţile prevăzute expres în art.63 Cod de procedură penală, iar pe de altă parte, organele de
urmărire penală resimt aplicabilitatea acestui principiu asupra activităţii lor din momentul
începerii urmăririi penale, fapt care se datorează sarcinii probaţiunii, care stă pe umerii acestor
organe.

O menţiune importantă care necesită a fi făcută în legătură cu aplicarea principiului

prezumţiei de nevinovăţie îl constituie faptul că respectarea acestui principiu este limitată în timp,
comparativ cu alte principii. Astfel, prezumţia de nevinovăţie în timp este limitată de momentul
devenirii definitive a hotărîrii instanţei judecătoreşti prin care s-a stabilit vinovăţia persoanei
respective. Orice afirmaţie privitoare la vinovăţia persoanei după ce hotărârea instanţei
judecătoreşti este definitivă nu constituie încălcare a prezumţiei de nevinovăţie din motiv că
aceasta reflectă o hotărâre a organului competent de a stabili vinovăţia persoanei.
Caz concret:

* ofițerul din cadrul Poliției Municipiului Brăila, Cornel Cîmpeanu, a fost trimis în
judecată de procurorii anticorupție, în iunie 2016, însă ulterior instanța a admis excepțiile
invocate de inculpat și a dispus refacerea urmăririi penale * întrucât nu a fost
confirmată  redeschiderea urmăririi penale, dosarul în care polițistul era acuzat de abuz în
serviciu  și favorizarea făptuitorului a fost clasat * și în dosarul deschis la Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Galați, în 2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru
că  faptele nu existau
 
Nevinovat.
Acuzațiile penale din dosarul DNA care îl aveau ca inculpat pe ofițerul Cornel Cîmpeanu
din cadrul Poliției Municipiului Brăila nu au fost fondate, astfel că s-a dispus clasarea cauzei.
Cornel Cîmpeanu era acuzat de procurorii DNA de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și
favorizarea făptuitorului, însă, se pare, procurorii au insistat cu prea mult zel pe aceste acuzații,
care, practic, nu existau. Este de menționat faptul că în ceea ce îl privește pe ofițerul Cîmpeanu
au existat două dosare, cu aceleași acuzații, unul fiind din 2011, la Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Galați. Aici s-a dat repede soluția: Neîncepere a urmăririi penale, întrucât fapta nu
există. Practic, procurorii au stabilit de la început nevinovăția ofițerului de poliție brăilean, numai
că în 2016 a mai fost deschis un alt dosar de către procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galați.
În final însă, ofițerului căruia i-a fost dată cariera peste cap i s-a stabilit nevinovăția. Mai mult,
potrivit unor surse, în acest dosar procurorii DNA ar fi comis și unele abuzuri, intenția clară fiind
aceea de a-l scoate vinovat pe Cornel Cîmpeanu.
 
Judecătorii au constatat neregularitatea rechizitoriului DNA
 
Dosarul în care ofițerul Cornel Cîmpeanu a fost acuzat de DNA de infracțiunile de abuz în
serviciu și favorizarea făptuitorului a fost clasat, întrucât nu s-a confirmat redeschiderea urmăririi
penale față de cel acuzat. Judecătorii restituiseră cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați în vederea
refacerii urmăririi penale.
După cum se arată în ordonanța de clasare a dosarului, DNA - Serviciul Teritorial Galați nu are
calitatea procesuală de a cere confirmarea redeschiderii urmăririi penale. În plus, cererea de
confirmare a redeschiderii urmăririi penale a fost înaintată la circa 9 luni și jumătate de la data
redeschiderii urmăririi penale, deci peste termenul de 3 zile prevăzut de art 335 alin 4 Cod
Procedură penală, cererea fiind tardiv formulată.
“Date fiind aceste considerente, întrucât nu a fost confirmată redeschiderea urmăririi
penale, se consideră  că  ordonanța de neîncepere a urmăririi penale 872/P/2011 a Parchetului
de pe lângă  Curtea de Apel Galați este încă  în vigoare și își produce efectele juridice. Dispun
clasarea dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și
favorizarea făptuitorului, întrucât există autoritate de lucru judecat”, este soluția dată.
Oricum, în ianuarie 2017, judecătorul de cameră preliminară a Curții de Apel Galați a
soluționat contestația formulată de inculpatul Cornel Cîmpeanu care invoca neregularitatea
rechizitoriului din iunie 2016 a DNA - Serviciul teritorial Galați. Curtea aprecia faptul că, atât
ordonanța din 09.04.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați către DNA - Galați de
începere a urmăririi penale față de suspectul Cîmpeanu Cornel, cât și ordonanța de punere în
mișcare a acțiunii penale din 03.05.2016 a DNA Galați, față de inculpatul Cîmpeanu Cornel, sunt
nelegale. Sa arăta faptul că inculpatul se bucura de o soluție de neîncepere a urmăririi penale în
cauză și nu putea fi urmărit de către DNA - Serviciul Teritorial Galați, pentru aceeași faptă.
“Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați trebuia
să  procedeze la redeschiderea urmăririi penale și abia apoi la declinarea cauzei în favoarea
DNA - Serviciul Teritorial Galați. Neprocedând în acest mod, în prezent rezoluția de
neîncepere a urmăririi penale a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
este în vigoare și produce efecte juridice”, au arătat judecătorii CA Galați.
La ședința din aprilie 2017, de la Curtea de Apel Galați, s-a judecat cererea formulată de DNA -
Galați, având ca obiect “confirmare redeschidere urmărire penală”, privindu-l pe inculpatul
Cîmpeanu Cornel. În data de 19 aprilie, aceasta a fost respinsă de Curtea de Apel Galați, ca
inadmisibilă, decizia fiind definitivă.
 
Ofițerul Cîmpeanu trimis în judecată
La începutul lunii mai 2016, procurorii Serviciului Teritorial Galați au pus în mișcare
acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, față
de inculpatul Cornel Cîmpeanu. Acesta era acuzat de fapte de corupție și fapte conexe, comise în
anul  2011, pe când era la Cercetări Penale. În data de 13 iunie 2016, procurorii din cadrul
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, sub
control judiciar, a inculpatului Cornel Cîmpeanu, la data faptelor comisar șef în cadrul Poliției
Municipiului Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public
a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și favorizarea făptuitorului.
După cum se arăta în comunicatul DNA, în cursul anului 2011, inculpatul, în calitate de ofițer de
poliție cu atribuții pe linia cercetării penale, cu știință, a readministrat probatoriul existent într-un
dosar pe care-l instrumenta. Practic, s-a făcut propunerea unei soluții favorabile față de o
persoană învinuită pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
"Concret, inculpatul a dirijat în mod voit declarațiile părții vătămate și ale martorilor,
în scopul disculpării persoanei față de care se efectuau cercetări. Demersurile sale au fost
finalizate prin întocmirea unui referat cu propunere de scoatere de sub urmărire penală a
învinuitului, trimis spre avizare conducerii Poliției Municipiului Brăila, în vederea înaintării
către unitatea de parchet corespunzătoare. Prin această  conduită  ofițerul de poliție a procurat
persoanei respective un folos necuvenit, constând în pronunțarea unei soluții de netrimitere în
judecată, cu consecința atingerii grave a interesului general de înfăptuire a justiției  și,
implicit, a intereselor legitime ale Poliției Române", au stabilit procurorii anticorupție. Dosarul a
fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila.
Chiar dacă procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a ofițerului
din cadrul Poliției Municipiului Brăila, acesta a invocat unele excepții. Dacă în primă instanță
procurorilor DNA li s-a dat dreptate, excepțiile fiind respinse, la Curtea de Apel Galați s-a dispus
refacerea urmăririi penale de către procurori.

SURSĂ

http://obiectivbr.ro/content/poli%C8%9Bist-acuzat-pe-nedrept-de-abuz-%C3%AEn-serviciu-%C8%99i-
favorizarea-infractorului
Bibliografie

1. Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale

semnată pe 4 noiembrie 1950.

2. Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului adoptată la 26 august 1789.

3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10

decembrie 1948.

4. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea Generală a

ONU la 16 decembrie 1966.

5. Constituţia Republicii Moldova 29.07.1994.

6. Codul de procedură penală din 14.03.2003.

7. D. Mîrza, „Aspecte teoretice ale prezumţiei de nevinovăţie în doctrina şi legislaţia

contemporană”, în Revista naţională de drept, nr. 5, 2006.

8. Ioan Doltu, „Prezumţia de nevinovăţie în Legislaţia românească şi în unele legislaţii ale

statelor Europei”, în Dreptul, 1998.

9.Gh. Nistoreanu, M. Apetrei, Drept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, 1994.