Analiza principalelor elemente ale mecanismului de funcţionare a pieţei se bazează pe cercetarea

interacţiunii dintre cerere şi ofertă. Modificările înregistrate în cerere şi ofertă sub influenţa
factorilor preţ şi non-preţ influenţează echilibrul pieţei. Prezintă interes nu doar direcţia
modificărilor, dar şi mărimea sensibilităţii, intensităţii reacţiei consumatorului şi producătorului la
aceste modificări.

Scopul acestui capitol este de a determina măsura în care cererea şi oferta răspund la modificarea
condiţiilor pieţei. Pentru a măsura oscilaţia cantităţii cerute ori a cantităţii oferite dintr-un bun la
modificarea preţului acelui bun sau sub influenţa altor factori, se utilizează conceptul de elasticitate.
Acest concept permite realizarea unor observaţii cantitative cu privire la efectele modificării cererii
sau ofertei.

Obiectivele capitolului sunt axate pe:

 explicarea esenţei şi conţinutului elasticităţii cererii şi ofertei;

 prezentarea, măsurarea şi interpretarea principalelor modele de analiză a elasticităţii cererii şi
ofertei;
 caracterizarea elasticităţii cererii şi ofertei prin prisma factorilor de influenţă;
 explicarea aspectelor aplicative ale elasticităţii cererii şi ofertei.

Conţinutul elasticităţii

Pentru a defini elasticitatea este suficient să existe o relaţie cauză–efect presupusă între două
variabile. Elasticitatea se referă la un raport între schimbările relative a două variabile şi nu la un
raport între schimbările absolute ale acestora.

Elasticitatea reprezintă variaţia procentuală a variabilei dependente ca urmare a unei variaţii a

variabilei independente cu un procent.

Noţiunea de elasticitate a fost împrumutată din fizică şi aplicată la teoria economică de A.Marshall,
care a propus evaluarea ei printr-un coeficient, denumit coeficient de elasticitate.

Coeficientul de elasticitate reflectă cu câte procente s-a modificat variabila dependentă Y în urma
modificării variabilei independente X cu un procent. Formula cea mai generală a coeficientului de
elasticitate este următoarea:
unde: ;

Coeficientul elasticităţii poate avea valori de la -∞ până la +∞ .

Elasticitatea cererii
Reacţia cererii la modificarea factorilor ei de influenţă a primit denumirea de elasticitate a cererii .
Această reacţie poate fi calculată cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii prin următoarea
formulă:

unde E D – reprezintă coeficientul elasticităţii cererii, ΔQ D % – modificarea cu un procent a cantităţii

cerute; ΔF % – modificarea cu un procent a valorii factorului de influenţă.

Incursiune istorică

Elasticitatea în gândirea economică, născută din noţiunile de proporţionalitate şi neproporţionalitate,

devine concept operaţional în formulările neoclasice, fiind intuită de Antoine-Augustin Cournot
(1801-1877) şi autentificată instrumental de Alfred Marshall (1842-1924) prin intermediul
coeficientului de elasticitate.

Deşi ideea elasticităţii nu a fost o pură invenţie a lui Marshall, meritul transformării ei în categorie
imanentă a analizei economice îi aparţine anume lui Marshall, care a început să aplice elasticitatea
atât la cererea bunurilor, cât şi la cererea factorilor de producţie, precum şi la ofertă. Regula generală
pentru bunurile de larg consum a fost apreciată în felul următor:
Elasticitatea cererii este înaltă în cazul preţurilor înalte, este mare sau considerabilă în cazul
preţurilor moderate, însă, pe măsura reducerii preţurilor, se reduce şi elasticitatea cererii, ea
devenind nulă în cazul satisfacerii nevoii.

Deoarece consumatorii reacţionează prompt la modificările intervenite în preţuri şi în mărimea

veniturilor personale, deosebesc următoarele tipuri ale elasticităţii cererii:

 elasticitatea cererii în funcţie de preţ ;

 elasticitatea cererii în funcţie de venit ;
 elasticitatea încrucişată a cererii .

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ reflectă gradul de sensibilitate a mărimii cererii de consum
faţă de un anumit bun economic, determinată de modificarea preţului acestuia, cu condiţia
respectării principiului ceteris paribus.

Coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ ( EDP) arată cu câte procente va creşte sau se va
reduce cantitatea cerută de bun (ΔQ D %) ca rezultat al modificării cu un procent a preţului bunului
dat (ΔP%):

De exemplu, dacă preţul bunului economic scade cu 3%, iar cantitatea cerută creşte cu 7%,
coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ va constitui:

Sau, dacă elasticitatea cererii în funcţie de preţ constituie (–2), atunci o majorarea cu 5% a
preţului bunului economic va contribui la diminuarea cantităţii cerute cu 10%:

Cu cât sensibilitatea consumatorului faţă de preţ este mai mare, cu atât cererea este mai elastică,
mărimea absolută a coeficientului de elasticitate devenind mai mare. Şi invers, o reacţie mai redusă
a consumatorului faţă de modificarea preţului determină un coeficient de elasticitate mai mic. Dacă
modificarea preţului tinde la zero, atunci relaţia ΔQ D / ΔP devine echivalentul funcţiei derivate a
cererii după preţ:

Astfel, din punct de vedere matematic, elasticitatea poate fi exprimată prin relaţia:

Deoarece pentru marea majoritate a bunurilor economice (cu excepţia bunurilor Giffen şi Veblen),
între cantitatea cerută de bunuri şi preţul acestora există o dependenţă inversă, coeficientul
elasticităţii cererii în funcţie de preţ va avea semnul negativ (–). De obicei, economiştii ignoră
semnul coeficientului de elasticitate, acordând importanţă mărimii absolute a acestuia. Deci,
coeficientul de elasticitate este egal cu valoarea absolută a raportului dintre modificarea procentuală
a cantităţii cerute şi modificarea procentuală a preţului.

Elasticitatea cererii poate fi calculată fie într-un anumit punct al curbei cererii, fie pe un interval.
Decizia de a utiliza o metodă sau alta depinde de scopul dorit a fi atins. Oricum, în ambele cazuri
elasticitatea cererii exprimă reacţia consumatorului la modificarea preţului bunului.

Elasticitatea cererii într-un punct măsoară gradul de sensibilitate a cererii într-un anume punct pe
curba cererii. Pentru a deduce formula de calcul a elasticităţii cererii într-un punct, determinăm
iniţial modificările procentuale în mărimea cantităţii cerute şi în preţ:
unde Q D0 , P 0 – valoarea iniţială a cantităţii cerute şi respectiv a preţului; Q D1 , P 1 – valoarea finală a
cantităţii cerute şi respectiv a preţului.

Substituind datele de mai sus în formula de calcul al coeficientului elasticităţii în funcţie de preţ
deducem coeficientul elasticităţii cererii în punct pentru preţul iniţial P 0 şi cantitatea iniţială Q 0 :

Modalitate similară poate fi aplicată pentru calculul coeficientului de elasticitate pentru preţul final
P 1 şi cantitatea finală Q 1 :

Formula se aplică în cazul modificării neesenţiale în preţ (de regulă < 5%), ea fiind simplă şi
permiţând compararea elasticităţii la acelaşi preţ pe mai multe curbe ale cererii sau la mai multe
preţuri pe aceeaşi curbă.

Elasticitatea cererii în arc măsoară mărimea sensibilităţii cererii pe o porţiune a curbei cererii.
Când se determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ între două puncte (A, B) ale curbei
cererii, este posibil ca elasticitatea din punctul A în punctul B să fie diferită de elasticitatea din
punctul B în punctul A. Pentru a elimina acest neajuns, în calcularea elasticităţii se foloseşte metoda
punctului de mijloc sau elasticitatea în arc. Potrivit acestei metode, pentru calcularea modificărilor
relative se foloseşte ca numitor valoarea medie de modificare a preţului şi, respectiv, a cantităţii:
Respectiv,

Substituind datele de mai sus în formula de calcul al coeficientului elasticităţii în funcţie de preţ
deducem coeficientul elasticităţii cererii în arc :

Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

În funcţie de valoarea coeficientului elasticităţii cererii ca funcţie de preţ, economiştii deosebesc

următoarele tipuri de cerere:

 elastică;
 inelastică (rigidă);
 cerere cu elasticitate unitară;
 perfect elastică;
 perfect inelastică.

Cererea se consideră elastică dacă o modificare procentuală a preţului duce la o modificare

procentuală mai mare în cantitatea cerută, astfel încât mărimea coeficientului de elasticitate este mai
mare de o unitate:
De exemplu, dacă la o majorare a preţului cu 15% cantitatea cerută scade cu 60%, coeficientul de
elasticitate va avea valoarea (–4):

Prin urmare, consumatorii reacţionează prompt la modificarea preţului şi orice creştere sau scădere
cu un procent al preţului va determina o diminuare sau majorare de 4% a volumului de bunuri
consumate. Drept exemple de bunuri care au o cerere elastică la preţ sunt mobila, obiectele de lux,
automobilele, imobilul, blănurile naturale, articolele giuvaiere, bunurile care au substituenţi ş.a.

Cererea se consideră inelastică dacă o modificare procentuală a preţului determină o modificare

într-o măsură mai mică a cantităţii cerute din partea consumatorului, astfel încât mărimea
coeficientului de elasticitate este mai mică de o unitate .

De exemplu, la o diminuare a preţului cu 15%, cantitatea cerută creşte cu 5%. În acest caz
coeficientul de elasticitate va constitui (–0,33).

Orice majorare sau diminuare procentuală în preţ va determina o scădere sau creştere de 0,33% în
cantitatea cerută din bunul dat. O astfel de situaţie poate fi explicată printr-o indiferenţă a
consumatorului la modificările înregistrate în preţul bunului sau serviciului dat. Exemple de bunuri
care posedă o cerere inelastică în funcţie de preţ pot fi: bunurile de primă necesitate, medicamentele,
bunurile cu grad redus de substituibilitate, cum ar fi sarea, energia electrică, petrolul ş.a.

Cererea se consideră cu elasticitate unitară când modificarea procentuală a preţului determină o

modificare în aceeaşi măsură în cantitatea cerută, respectiv coeficientul de elasticitate devine unitar:

De exemplu, creşterea preţului cu 2,5% determină o reducere de 2,5% a volumului cererii:

Dacă o variaţie nesemnificativă a preţului contribuie la o modificare destul de semnificativă în

mărimea cantităţii cerute, cererea acestui bun este considerată perfect elastică . Coeficientul de
elasticitate a cererii în funcţie de preţ tinde la infinit: situaţie în care curba cererii este o linie
orizontală.

Cererea la bunurile unei firme de talie mică pe o piaţă perfect concurenţială, posedând un segment
destul de modest în volumul vânzărilor pe piaţă, poate servi drept exemplu de cerere perfect elastică.
Chiar şi o modificare foarte minoră în majorarea preţului poate contribui la o diminuare destul de
mare în volumul bunurilor vândute, şi invers – o diminuare neesenţială în preţ poate provoca o
majorare infinit de mare a volumului de bunuri vândute.

Cererea este considerată perfect inelastică în funcţie de preţ, dacă mărimea cererii nu reacţionează
la modificările în factorul preţ. În acest caz, coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ este
zero: situaţie în care curba cererii este o linie verticală.

Exemple de bunuri ce posedă o cerere perfect inelastică sunt drogurile, precum şi bunurile vitale
care asigură continuitatea vieţii, cum ar fi insulina pentru persoanele diagnosticate cu diabet
zaharat.

Reprezentările grafice ale fiecărui tip de elasticitate sunt prezentate în figura 3.1.

a) Cerere elastică ΔP% <ΔQ%

b) Cerere inelastică

ΔP% >ΔQ%

c) Cerere cu elasticitate unitară

ΔP% =ΔQ%

d) Cerere perfect elastică

ΔP% =0
e) Cerere perfect inelastică

ΔQ%=0

Figura 3.1. Diversitatea tipurilor elasticităţii cererii în funcţie de preţ

Înclinaţia curbei cererii ilustrează tipul elasticităţii cererii. Cu cât panta curbei este mai abruptă, cu
atât elasticitatea cererii în funcţie de preţ este mai redusă (figura 3.1b şi 3.1c). Şi invers, cu cât
panta curbei cererii este mai înclinată, cu atât mai mare este elasticitatea cererii în funcţie de preţ
(figura 3.1a şi 3.1d).

Elasticitatea pentru funcţia liniară a cererii

În cazul în care curba cererii este descrisă sub forma unei funcţii liniare de tipul ΔQ D = a-bxP,
elasticitatea cererii se manifestă diferit pe diferite segmente, indiferent de inclinaţia pantei faţă de
sistemul de coordonate. La intersecţia axei verticale, elasticitatea cererii va tinde la infinit Pe măsura
deplasării în jos pe panta funcţiei liniare, coeficientul de elasticitate se micşorează şi până la punctul
de intersecţie cu mediana rămâne elastic.

Punctul median corespunde elasticităţii unitare şi reprezintă trecerea de la cererea elastică la cea
inelastică. Pentru toate valorile situate mai jos de punctul median, funcţia cererii devine inelastică,
iar la intersecţia cu axa orizontală devine absolut inelastică (figura 3.2).
Figura 3.2. Elasticitatea în cazul funcţiei liniare a cererii

Pentru funcţia liniară a cererii, formula coeficientului de elasticitate a cererii în funcţie de preţ are la
baza următoarea expresie:

Cum , rez ΔQ D = a-bxP ultă că

Evident, când P = 0, cererea pentru bunul X devine perfect inelastică, deoarece coeficientul
elasticităţii cererii în funcţie de preţ obţine valoarea zero Pentru Q = 0, cererea devine perfect
elastică şi tinde spre infinit

Coeficientul de elasticitate a cererii ca funcţie liniară de preţ, poate fi calculat, pentru punctul E, ca
raportul lungimilor segmentelor (figura 3.3):

 
Figura 3.3. Funcţia liniară a cererii ΔQ D = a-bxP

Valorile elasticităţii şi modificarea încasărilor totale

Există o strânsă dependenţă între elasticitatea cererii influenţată de preţ şi încasările totale obţinute
în urma vânzării bunurilor. Ca urmare, de elasticitate cererii se interesează, în primul rând,
producătorii, deoarece încasările totale reprezintă unul din cei mai importanţi indicatori ai activităţii
firmei. Încasările totale TR pot fi calculate ca produsul dintre preţul unitar al bunului economic (P)
şi cantitatea realizată de bunuri (Q):

TR = P x Q

Dinamica încasărilor totale poate fi determinată în baza coeficientului de elasticitate în funcţie de

preţ (figura 3.4).
Figura 3.4. Modificarea încasărilor totale în funcţie de preţ

În cazul unei cereri elastice după preţ, mărimea cantităţii cerute din bunul X se va modifica într-o
proporţie mult mai mare decât modificarea preţului, adică ΔQ D % > ΔP% . Dacă firma va lua
decizia de a majora preţul bunului X cu scopul de a majora încasările totale, în realitate va pierde,
deoarece cantitatea vândută va scădea într-o proporţie mai mare, consumatorii orientându-se spre
alte bunuri. Astfel, veniturile de la majorarea preţului bunului X nu vor compensa pierderile de la
reducerea cantităţii vândute. Dacă firma va lua decizia de a reduce preţul, va câştiga prin vinderea
unei cantităţi mai mari din bunul X. Deci, pierderea de la reducerea preţului va fi compensată prin
câştigurile de la creşterea volumului de bunuri vândute.

În cazul unei cereri relativ inelastice în funcţie de preţ, situaţia este inversă. Dacă firma optează
pentru strategia de diminuare a preţului, pentru a atrage consumatorii, cantitatea cerută va creşte,
însă într-o măsură mai mică decât modificarea preţului ΔQ D % > ΔP%. Ca rezultat, câştigurile
obţinute de la această creştere nu vor acoperi pierderile de la reducerea preţului. Dacă însă se va opta
pentru majorarea preţului bunului X, cantitatea cerută va scădea, dar iarăşi intr-o măsură mai mică
decât modificarea preţului, firma obţinând venituri de la majorarea preţului.

Astfel, în cazul unei cereri elastice între modificarea preţului şi încasările totale ale firmei există o
relaţie inversă (P↓ TR↑ sau P↑ TR↓). În cazul unei cereri inelastice aceşti indicatori se află într-o
relaţie directă (P↓ TR↓ sau P↑ TR↑). În cazul unei cereri unitare, veniturile firmei vor rămâne
neschimbate, deoarece pierderile de la modificarea preţului vor fi compensate de câştigurile de la
modificarea volumului de bunuri vândute. Relaţia dintre modificarea preţului, modificarea
încasărilor totale şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ este reprezentată în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1 Corelaţia încasări totale şi elasticitatea cererii

  Cerere elastică ΔQ D % Cerere inelastică ΔQ D % Cerere cu elasticitate unitară ΔQ D

> ΔP% < ΔP% % >=ΔP%
Preţul TR scade TR creşte TR nu se modifică
creşte
Preţul TR creşte TR scade TR nu se modifică
scade

Factorii de influenţă a elasticităţii cererii în funcţie de preţ

Elasticitatea cererii este influenţată de următorii factori:

Existenţa bunurilor substituibile

Cererea pentru unele bunuri care au unul sau mai mulţi substituenţi (de exemplu: automobilul,
telefonul mobil, detergenţii, lâna ş.a.) se caracterizează printr-o elasticitate mai înaltă, deoarece, în
cazul creşterii preţului bunului dat, consumatorii se vor orienta la substituenţii acestora, ale căror
preţuri au rămas intacte. Pe de altă parte, cu cât este mai redusă alegerea pentru consumatori în
substituenţi (sarea, grâul, energia electrică, petrolul, gazele naturale ş.a.), cu atât cererea devine mai
puţin elastică.

Perioada de timp

În perioadă scurtă de timp cererea este mai puţin elastică decât într-o perioadă lungă de timp,
deoarece modificarea gusturilor, preferinţelor, adaptarea la noile preţuri, obţinerea informaţiilor
despre substituenţi necesită timp. În plus, producătorii de asemenea vor avea nevoie de un timp mai
îndelungat pentru a produce un sortiment mai variat pentru bunurile substituibile.

Ponderea cheltuielilor efectuate pentru procurarea unui bun în bugetul personal

De regulă, cererea pentru imobil, automobile, tehnică de calcul, mobilă ş.a. este elastică, deoarece
aceste bunuri posedă o pondere destul de mare în bugetul consumatorului. Orice modificare în preţul
acestora va determina o influenţă semnificativă în cheltuielile personale. Cheltuielile pentru
cumpărarea chibriturilor, creioanelor, clamelor, şireturilor deţin o pondere neînsemnată în bugetul
unui individ şi majorarea în preţ nu va influenţa puternic veniturile personale. Deoarece
consumatorii nu vor căuta substituenţi şi nu-şi vor schimba obiceiurile, cererea pentru aceste bunuri
va fi inelastică în funcţie de preţ.

Gradul de importanţă a bunului în consum

Cu cât bunurile sunt mai necesare în consum (produsele alimentare de bază, sarea, pâinea, articole
de igienă, chibrituri ş.a.), cu atât cererea pentru aceste bunuri va fi mai inelastică: indiferent de
creşterea preţurilor, consumatorii vor continua să le procure. La creşterea preţurilor pentru bunurile
de lux (anticariat, articole giuvaiere, automobile de colecţie, articole de vestimentaţie a renumiţilor
designeri ş.a.), consumatorii se vor orienta spre substituenţii acestora, mai ieftini. În acest caz,
cererea pentru aceste bunuri va fi mai elastică faţă de preţ.

Valoarea unică a bunurilor

Unice sunt acele bunuri care, datorită însuşirilor lor excepţionale, nu pot fi asemănate cu nimic.
Exemple pot fi drepturile de autor, patentele, brevetele de invenţie, bunurile de profil îngust ş.a. Cu
cât bunul este mai rar şi mai exclusiv, cu atât reacţia consumatorului la modificarea preţului este mai
redusă, respectiv şi cererea are o elasticitate mai mică.

Influenţa factorului timp asupra elasticităţii cererii

Pentru a ilustra influenţa factorului timp asupra elasticităţii, ne vom referi la exemplul devenit
clasic: consecinţele crizei petrolului din deceniile opt şi nouă ale secolului al XX-lea asupra
consumului. În acea perioadă preţul petrolului a cunoscut o creştere spectaculoasă – de la 5$ pe baril
la începutul anilor 70 la 40$ pe baril în anul 1981. Apoi preţul a scăzut în 1986 la valori cuprinse
între 12$ şi 15$ pe baril. Ca urmare, preţul carburanţilor şi al combustibililor a manifestat o variaţie
semnificativă.

Imediat după creşterea preţurilor, care a urmat embargoului impus statelor arabe în 1973-1974,
analiştii economici preziceau imposibilitatea reducerii consumului de produse petroliere,
considerând cererea la ele inelastică. Acest lucru a fost valabil pe termen scurt. Acestora le-a luat un
timp să-şi adapteze treptat consumul la noile preţuri, reuşind însă a-l reduce substanţial în câţiva ani.

Ca urmare a creşterii preţului energiei şi combustibililor, consumatorii au început să ia măsuri

pentru izolarea termică a locuinţelor. Conştienţi de economiile financiare mari pe care le vor face,
consumatorii casnici au început să-şi înlocuiască în timp aparatele de uz casnic cu altele, cu
randament energetic mai bun. Consumatorii industriali au devenit şi ei mai atenţi la consumul
energetic, adaptându-şi tehnologiile la noile condiţii. Astfel, în câţiva ani, consumul de energie şi
combustibil a scăzut simţitor.

Pe piaţa carburanţilor, situaţia a fost similară. Imediat după triplarea preţului, cantitatea cerută a
scăzut într-o măsură mică, singura posibilitate de reducere a consumului fiind o utilizare mai
judicioasă a autovehiculelor consumatoare de benzină ori motorină. Cu timpul însă acestea au fost
înlocuite cu altele, cu un consum mai mic. Totodată, şoferii au redus viteza şi, ca urmare, consumul
de benzină.

Concluzia este că nici reducerea, nici creşterea consumului nu se produce imediat după modificarea
preţului. Deci, cererea este iniţial inelastică, dar în timp devine elastică.

Elasticitatea cererii în funcţie de venit

Uneori, economiştii doresc să cunoască reacţia consumatorilor în situaţia în care preţul bunului
rămâne constant, dar se modifică alţi factori ai cererii. Un factor important care influenţează cererea
este mărimea veniturilor personale.

Elasticitatea cererii în funcţie de venit permite de a determina sensibilitatea consumatorilor la

modificarea venitului, în condiţiile ceteris paribus.
Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit (EID ) indică modificarea procentuală a
cererii la modificarea cu un procent a venitului consumatorului.

Coeficientul poate fi calculat prin următoarea formulă:

unde

E D – coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de veni I;

ΔQ D % – modificarea procentuală a cererii bunului;

ΔI% – modificarea procentuală a venitului consumatorului.

Coeficientul poate fi determinat aplicând atât formula de calcul a elasticităţii cererii într-un punct:

cât şi formula de calcul a elasticităţii cererii în arc :

unde Q D 0 , I 0 – valoarea iniţială a cererii şi respectiv a venitului; Q D1 , I 1 – valoarea finală a cererii

şi respectiv a venitului.

Valorile coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de venit pot fi pozitive şi negative. Pentru
majoritatea bunurilor dependenţa dintre cerere şi venit este directă: pe măsura majorării veniturilor
consumatorilor, creştre şi cererea la ele, şi invers, micşorarea veniturilor contribuie la reducerea
cererii. Astfel, pentru bunurile normale coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit este
pozitiv .

Pentru bunurile inferioare, pe măsura creşterii veniturilor consumatorului, cererea la bunurile

corespunzătoare scade, iar coeficientul de elasticitate obţine valoare negativă. Prin urmare, creşterea
veniturilor va determina o reducere a cererii pentru cartofi, margarină, paste făinoase, deoarece
consumatorii vor avea posibilitatea să includă în consumul personal alte bunuri, cum ar fi peşte,
legume, fructe, carne ş.a.

Dacă valoarea coeficientului de elasticitate în funcţie de venit este mai mare de o unitate, atunci
cererea este elastică. Bunurile de lux, vinurile de colecţie, bunurile de folosinţă îndelungată posedă o
cererea elastică la venit. Cu cât este mai înalt coeficientul de elasticitate în funcţie de venit, cu atât
cererea este mai sensibilă la modificarea veniturilor consumatorilor.

Cererea se consideră inelastică în funcţie de venit, dacă modificarea procentuală a cererii este mai
mică decât modificarea procentuală a venitului consumatorului. Daca pentru bunurile normale
coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit obţine valori între zero şi unu, atunci bunul
normal face parte din categoria bunurilor de primă necesitate.

Elasticitatea cererii încrucişate

În procesul decizional managerii trebuie să ţină cont şi de reacţia consumatorilor la modificarea
preţurilor altor bunuri sau servicii care pot influenţa modificări în volumul vânzărilor. De exemplu,
cererea pentru serviciile companiei de telefonie mobilă va fi influenţată şi de modificările preţurilor
la telefoanele mobile, iar volumul vânzărilor de portocale va depinde de preţul mandarinelor.

Elasticitatea cererii încrucişate reprezintă raportul modificării procentuale a cererii bunului X, ca

urmare a modificării preţului bunului Y cu un procent:

unde

E D – coeficientul de elasticitate a cererii încrucişate;

ΔQ X % – modificarea procentuală a cererii bunului X;

ΔP Y % – modificarea procentuală a preţului bunului Y.

Ca şi în cazul elasticităţii cererii în funcţie de venit, coeficientul elasticităţii cererii încrucişate
poate fi calculat atât într-un punct:

cât şi în arc:

unde Q X1 , P Y1 – valoarea iniţială a cererii bunului X şi respectiv a preţului bunului Y; Q X2 , P Y2 –

valoarea finală a cererii bunului X şi respectiv a preţului bunului Y.

Cunoaşterea elasticităţii încrucişate permite a aprecia interdependenţa bunurilor în consum.

Coeficientul elasticităţii cererii încrucişate poate avea valori pozitive, negative sau zero.

Dacă coeficientul este pozitiv, adică creşterea procentuală a preţului unui bun determină creşterea
procentuală a cererii la alt bun, aceste bunuri sunt substituibile. Astfel, scumpirea articolelor din
blănuri naturale va determina o reducere în cantitatea cerută şi orientarea consumatorilor spre
articolele din blănuri artificiale, care sunt mai ieftine. Cu cât valoarea coeficientului este mai mare,
cu atât relaţia de substituibilitate este mai pronunţată.

Dacă coeficientul este negativ bunurile se află în relaţie de complementaritate. O creştere a preţului
unui bun complementar va determina o reducere în cererea celuilalt bun. Astfel, o creştere a preţului
benzinei va determina o scădere a cererii de ulei de motor; o reducere în preţ la imprimante, va
determina o creştere în cerere pentru tonere, cerneală, hârtie pentru imprimare.

Dacă coeficientul are valoarea zero atunci între aceste bunuri nu există nicio legătură, ele fiind
autonome în consum. De exemplu, cererea pentru biciclete nu depinde de preţul articolelor de
patiserie.

Elasticitatea ofertei
Esenţa şi tipurile elasticităţii ofertei

Producătorii reacţionează şi ei la modificările ce survin în preţurile bunurilor pe piaţă. Ca urmare,

evaluarea elasticităţii se aplică şi în cazul ofertei bunurilor şi serviciilor.
Elasticitatea ofertei E S exprimă reacţia ofertei la modificarea factorilor ei de influenţă. Această
reacţie poate fi determinată cu ajutorul coeficientului de elasticitate, exprimat prin formula:

unde E S – elasticitatea ofertei ;

ΔQ s % – modificarea procentuală a cantităţii oferite;

ΔF% –modificarea procentuală a factorului de influenţă.

Analizând factorii de influenţă ai ofertei, s-a constatat: cantitatea oferită creşte odată cu creşterea
preţului. Astfel a devenit clară direcţia de modificare a cantităţii cerute, dar nu şi mărimea acestei
modificări.

Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ reflectă gradul de sensibilitate a mărimii ofertei unui bun
economic, determinată de modificarea preţului acestuia, cu condiţia respectării principiului ceteris
paribus.

+ ( ) arată cu câte procente va creşte sau va diminua cantitatea oferită dintr-un bun (ΔQ S %) ca
rezultat a modificării cu un procent a preţului bunului dat (ΔP%):

La calcularea elasticităţii ofertei pot fi utilizate aceleaşi modalităţi de calcul ca şi în cazul elasticităţii
cererii.

Calculul elasticităţii ofertei într-un punct . Formula se aplică în cazul unei modificări minore în
preţ:

Calculul elasticităţii ofertei în arc :

Spre deosebire de cazul cererii, raportul este pozitiv, indicând că între preţ şi cantitatea oferită există
o dependenţă directă, ceea ce înseamnă că modificările ambelor variabile au loc în acelaşi sens.
Rezultă că şi coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ poate avea doar valoare pozitivă

Ca şi în cazul cererii, oferta în funcţie de preţ poate fi:

 Elastică;
 relativ inelastică sau rigidă;
 ofertă cu elasticitate unitară;
 perfect elastică;
 perfect inelastică.

Tabelul 3.2

Tipuri de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ

Tipul de
Coeficientul de
elasticitate a Corelaţia preţ–cantitate oferită
elasticitate
ofertei
La majorarea (diminuarea) preţului, cantitatea oferită creşte
Ofertă elastică 1< E S < ∞
(scade) într-o măsură mai mare decât se modifică preţul.
Ofertă inelastică La majorarea (diminuarea) preţului, cantitatea oferită creşte
0< E S < 1
(rigidă) (scade) într-o măsură mai mică decât se modifică preţul.
Ofertă cu La majorarea (diminuarea) preţului, cantitatea oferită creşte
E S =1
elasticitate unitară (scade) în aceeaşi măsură.
Ofertă perfect La o majorare (diminuare) nesemnificativă a preţului
E S =∞
elastică cantitatea oferită creşte (scade) infinit de mult.
Ofertă perfect
E S =0 Cantitatea oferită nu se modifică la modificarea preţului.
inelastică

În cazul unei funcţii liniare a ofertei de tipul: Q S = a+bP, în care a şi b sunt coeficienţi constanţi,
coeficientul de elasticitate în punct a ofertei poate fi determinat conform formulei:
Grafic, pentru o funcţie liniară a ofertei, diferitor tipuri de elasticitate le corespund diferite
configuraţii ale curbei ofertei. În cazul ofertei elastice, graficul va intersecta axa verticală a
preţurilor, astfel P / Q S > ΔP / ΔQ S , respectiv E S < 1 pentru orice valoare a preţului (figura 3.5).

Figura 3.5. Curba ofertei elastice

Oferta va fi inelastică dacă dreapta ofertei porneşte din axa absciselor, astfel şi P / Q S > ΔP / ΔQ S ,
0< E S < 1 pentru orice valoare a preţului (figura 3.6). Oferta cu elasticitate unitară va reprezenta o
funcţie liniară care îşi are coordonata iniţială în originea sistemului, astfel P / Q S = ΔP / ΔQ S ,
respectiv E S =1 , pentru orice valoare a preţului (figura 3.7).
Figura 3.6. Curba ofertei inelastice

Figura 3.7. Curba ofertei cu elasticitate unitară

Factorii de influenţă a elasticităţii ofertei în funcţie de preţ

Caracterul elasticităţii ofertei depinde de următorii factori:

Factorul timp este considerat cel mai important factor de influenţă a elasticităţii ofertei. Deoarece
este nevoie de timp pentru ca firmele să-şi adopte cantităţile produse, oferta unui bun va fi cu atât
mai elastică, cu cât perioada de timp avută în vedere este mai mare. Se disting trei perioade de timp:

 Perioadă ultra scurtă – oferta se limitează la cantităţile deja disponibile de pe piaţă şi nu

poate fi extinsă chiar dacă survine o creştere substanţială în preţ. Ca urmare, oferta este
perfect inelastică în funcţie de preţ.
 Perioadă scurtă – se caracterizează printr-o ofertă inelastică, existând o limită până unde
oferta poate creşte. Această limită este determinată de capacităţile de producţie ale
întreprinderii care rămân nemodificate. O creştere nesemnificativă în ofertă se poate obţine
printr-o utilizare intensivă a capacităţilor de producţie.
 Perioadă lungă – se caracterizează printr-o ofertă elastică datorită posibilităţilor firmelor de
a se adapta la condiţiile pieţei. Firmele existente se pot extinde, iar altele noi pot intra pe
piaţă. Pe termen lung se modifică programele de producţie şi de investiţii.

Excesul de capacitate şi stocurile nevândute

Pe termen scurt este posibil ca ofertele să crească substanţial, dacă există un segment de forţă de
muncă neutilizată sau un utilaj nefolosit (factori cunoscuţi drept exces de capacitate). În mod
similar, dacă industria a acumulat un stoc mare de bunuri nevândute, ofertele pot imediat să crească.
Ca urmare, oferta va fi cu atât mai elastică, cu cât excesul de capacitate şi nivelul stocurilor
nevândute sunt mai mari.

Gradul de mobilitate a resurselor economice

Orice creştere a ofertei înseamnă un transfer de factori de producţie de la un tip de utilizare spre
altul. Există totuşi diferite probleme care pot limita mobilitatea factorilor. Forţa de muncă poate să
respingă ideea de a-şi părăsi familia ori poate avea nevoie de recalificare înainte de a fi aptă pentru o
nouă ocupaţie. De asemenea, echipamentul folosit în anumite scopuri se poate dovedi total
nepotrivit pentru altele.

Tocmai această eterogenitate a muncii şi capitalului limitează mobilitatea resurselor. În unele

industrii aceasta nu constituie o problemă serioasă şi, dacă este timp suficient, oferta poate fi
elastică. În multe alte industrii însă, munca ar putea solicita o recalificare complexă, iar
echipamentul ar putea necesita o înlocuire completă. În asemenea cazuri, oferta va fi inelastică, deşi
nu pentru o perioadă foarte lungă