1.1 Anatomia functionala a rinichilor. Nefronul ca unitate functionala a rinichiului.

Organele anexe pentru excretie. Mictiunea. Anatomia functionala a vezicii urinare.

Inervatia vezicii urinare. Reflexul de mictiune. Tulburari de mictiune.
Rinichii sunt organele care au functia primordial de eliminare din organism a produsilor finali de
metabolism si a unora dintre substantele ingerate. Ei isi indeplinesc functiile prin filtrarea
plasmei si epurarea cu rate variabile a substantelor de filtrat, in functie de necesitatile
organismului. La finalul procesului, substantele inutile sunt eliminate din filtrat prin excretia
urinara, in timp ce substantele necesare organismului sunt reeabsorbite in torentul circulator.
Asadar, acestia detin urmatoarele functii intru mentinerea homeosaziei:
- Excretia rodusilor finali din metabolism si a substantelor chimice exogene
- Reglarea echiibrului hidro-electric
- Reglarea osmolaritatii si a concentratiei electrolitice a lichidelor organismului
- Reglarea presiunii arteriale
- Secretia, metabolismul acido-bazic
- Gluconeogeneza
Anatomia functionala a rinichilor. Rinichii sunt localizati extraperioneal, la nielul peretelui
abdominal posterior. Greutatea unui rinichi este de cca 150 grame, avand marimea similara cu a
unui pumn.La nivelul fetei mediale se gaseste hilul renal, prin care trec artera, vena renala,
vasele limfatice, nervii ce asigura enervatia rinichiului si ureterul. Fiecare rinichi are o capsula
fibroasa rezistenta. La sectiunea in plan frontal vom vedea ca el are doua regiuni princiale:
corticala si medulara. Zona medulara e impartita in piramidele renale. Baza fiecarei piramide
este situata la limita dintre cele doua straturi, iar varful este situat la nivelul papilei, care se
proiecteaza in pelvisul renal-structura ce continua cu segmentul rpoximal al ureterului. Marginea
externa a pelvisului este subimpartita in calicele mari, care se divid in calicele mici, ce
colecteaza urina prin papile. Acestea se varsa rin ureter in vezica biliara, de unde lichidul e
eliminat prin mictiune.
In rinichi patrunde artera renala, care se va ramifica in artere interlobare, artere arcuate, artere
interlobulare, arteriole aferente din care pornesc capilarele glomerulare, a caror segmente distale
se numesc arteriole eferente, care se ramifica pentru a forma o retea de vase capilare, capilarele
peritubulare. Rinichiul e unic prin aceea ca dispune de 2 retele capilare, glomerulara si
peritubulara, dispuse in serie si separate prin arteriole eferente, care contribuie la reglarea
presiunii hidrostatice la nive acestora.
Nefronul este unitatea functionala a rinichiului. In fiecare rinich se gasesc cca 1 mln de nefroni,
care nu au capacitate de regenerare.Fiecare nefron contine un ghem de capilare glomerulare
denumit glomerul, la nivelul caruia sunt filtrare cantitati mari de plasma si un tubul cu lungime
mare, la nivelul caruia filtratul este transformat in urina pe masura ce este transportat catre
pelvis. Glomerul contine o retea de capilareglomerulare ramificate si anastomozate, la nivelul
carora pres.hidrostatica e ridicata, in interior continand celule epiteliale, iar la exterior, are o
capsula-Bowman.
Mictiunea este procesul prin care vezica urinara este evacuata. Procesul include 2etape: 1.
Umplerea vezicii progresiv pana la momentul cand tensiunea peretilor sai atinge o anumita
valoare prag. 2. Declansarea reflexului de mictiune, care induce dorinta constienta de a urina.
Aceste reflex este unul medular autonom transmis prin nervii spinali.
Vezica urina este alcatuita din 2 parti principale: corp si col. Mm neted al vezicii e denumit
detrusor, cu fibrele dispuse in toate directiile. Contractia fibrelor creste presiunea vezicala pana
la o valoare cuprinsa intre 40 si 60 mm Hg. Pe peretele post. al vezicii se gaseste trigonul
vezical- portiune cu o mucoasa neteda. Colul vezicii e alcatuit din fibre ale mm. Detrusor
intrepatrunse cu fibre elastice. Componenta musculara a acestei structuri e denumita sfincter
vezical intern, ce impiedica patrunderea urinei in uretra si evacuare vezicii urinare pana la
cresterea presiunii. Distal de uetra posterioara , uretra strabate diafragma urogenitala, in structura
careia exista un strat denumit sfincter vezical extern.
Inervatia vezicii urinare este asigurata de nervii pelvieni, care pornesc e la nivelul plexului
sacral si contin in special fibre nervoase cu originea la nivelul segmentelor S2-S3 ale maduvei
sacrale. N.pelvieni contin fibre nervoase senzoriale(gradul de distensie a vezicii) , cat si
motorii(enerveaza m. detrusor)-sunt fibre parasimpatice. De asemenea, vezicia urinara e enervata
si de fibrele motorii ce vin de la n rusinosi(sfincter vezical extern), dar si de fibre somatice ce vin
de la segmentul L2 al maduvei spinarii.
Reflexul de mictiune. Odata cu umplerea vezicii, se produc niste contractii e mictiune, care se
datoreaza reflexului determinat de stimularea receptorilor senzoriali de intindere la nivelul
peretelui uretrei posterioare. Aceste impulsuri se transmit prin n. Pelvieni catre seg. Sacrale ale
maduvei spinale, iar de la acest nivel revin la vezica pe calea fibrelor nervoase parasimpatice.
Asadar, reflxul este un ciclu care consta in: 1. Cresterea progresiva si rapida a presiunii, 2.
Perioada in care presiunea ramane constanta, 3. Revenire presiunii la valoarea bazala, care
corespunde tonusului de fond al m.detrusor.
Tulburari de mictiune:
1. Atonia vezicii urinare(distrugerea fibrelor nervoase senzoriale)
Incontinenta, vezica tabetica
2. Automatismul vezical(lezarea maduvei spinarii)

III. Glanda pituitară (Hipofiza)

A. Sistemul Hipotalamo-pituitar
1. Lobul anterior al hipofizei este unit cu hipotalamusul prin intermediul sistemului portal
hipotalamo-hopofizar. De aceea, sîngele din hipotalamus, conţinînd hormoni hipotalamici este
livrat direct şi în concentraţii înalte în adenohipofiza.
2. Lobul posterior al hipofizei derivă din ţesut neuronal şi formează tractul hipotalamo-hopofizar.
Corpurile celulelor nervoase sunt locallizate în nucleii hipotalamici. Hormonii lobului posterior al
glandei pituitare sunt sintetizaţi în hipotalamus, împachetaţi în granule secretoare şi
transportate de-a lungul axonilor pentru a fi depozitate pentru eliberare ulterioară în lobul
posterior.
B. Hormonii lobului Anterior
- Hormonul creşterii şi prolactina sunt discutate în detaliu în această secţiune. Ceilalţi hormoni ai
adenohipofizei vor fi discutaţi în context (ex. Hormonul TSH împreună cu hormonul tiroidia - în
secţiunile ulterioare ale capitolului.
1. Hormonul Creşterii ( Somatotropina)
- este cel mai important hormon pentru creşterea normală
- este un polipeptid identic prolactinei
a. reglarea secreţiei hormonului creşterii
- Hormonul creşterii este eliberat înntr-un mod pulsatil
- Secreţia este crescută prin somn, stres, hormonii legaţi de pubertate, inaniţie exerciţiu şi
hipoglicemie
- Secreţia este scăzută de somatostatină, somatomedină, obezitate, hiperglicemie şi sarcină
(1) Controlul hipotalaminc – hormonul releasing al creşterii (GHRH) şi somatostatina
- GHRH stimulează sinteza şi eliberarea hormonului creşterii
- Somatostatina inhibă eliberarea hormonului creşterii prin blocarea răspunsului adenohipofizei
faţă de GHRH
(2) Controlul de feedback negativ – somatomedinele
- Somatomedinele sunt produse cînd hormonul creşterii acţionează asupra ţesuturilor ţintă.
- Somatomidinele inhibă secreţia hormonului creşterii printr-un efect direct asupra
adenohipofizei şi prin stimularea eliberării de somatostatină din hipotalamus.
(3) Controlul prin Feedbakc negativ-GHRH şi hormonul creşterii
- GHRH inhibă eliberarea proprie din hipotalamus.
- Hormonul creşterii de asemenea inhibă secreţia proprie prin stimularea eliberării somatostatinei
din hipotalamus

b. Acţiunile hormonului creşterii

- În ficat hormonul creşterii generează producerea somatomedinelor (factorul de creştere
asemeni insulinei (IGF), care sunt intermediari in diferite acţiuni fiziologice ale hormonului
creşterii
- Receptorul pentru IGF are activitate tirozinkinazică, similar receptorului pentru insulină.
(1) Acţiunea directă a hormonului creşterii
(a) ↓ utilizarea glucozei (diabetogenic)
(b) ↑ lipoliza
(c) ↑ sinteza proteinelor în muşchi şi ↑ masa musculară corporală
(d) ↑ sinteza proteinelor în organe şi ↑ mărimea organelor.
(2) Acţunile hormonului creşterii prin IGF
(a) ↑ sinteza proteinelor în condrocite şi ↑ creşterea lineară ( creşterea bruscă pubertală)
(b) ↑ sinteza proteinelor în muşchi şi ↑ masa musculară corporală
(c) ↑ sinteza proteinelor în majoritatea organelor şi ↑ dimensiunile organelor

c. Patofiziologia hormonului creşterii

(1) Deficienţa hormonului creşterii
- la copii, cauzează nanizmul hipofizar - incapacitatea creşterii, statură joasă, obezitate medie, şi
pubertate întîrziată
- poate fi cauzată de oricare din următoarele
(a) Lipsa hormonului creşterii a adenohipofizei
 (b) Disfuncţie hipotalamică (↓ GHRH)
(c) Incapacitatea de a genera IGF în ficat
(d) Deficienţă de receptori
(2) Excesul hormonului creşterii
(a) Înaintea pubertăţii, excesul de hormon al creşterii cauzează mărirea creşterii lineare
(gigantism)
(b) După pubertate, excesul de hormon al creşterii măreşte creşterea periostală a oaselor,
creşterea mărimii organelor, şi intoleranţă la glucoză (acromegalie).
- Analoagele somatostatinei pot fi utilizate pentru tratamentul acromegaliei deoarece ele inhibă
secreţia hormonului creşterii de către adenohipofiză.

2. Prolactina
- este hormonul major responsabil de lactogeneză
- participă la dezvoltarea sînilor
- este structural omologul hormonului creşterii
a. Reglarea secreţiei prolactinei
(1) Controlul hipotalamic – dopamina şi tireotropina (TRH)
- Secreţia prolactinei este inhibată tonic de către dopamină (factorul inhibitor de de prolactină
(PIF) din hipotalamus.) De aceea, intreruperea tractului hipotalamo-hipofizar cauzează lactaţia
prelungită
- TRH măreşte secreţia prolactinei
(2) Controlul prin feedback negativ
- Prolactina îşi inhibă proprua secreţie prin stimularea eliberării de către hipotalamus a
dopaminei.
b. Acţiunile prolactinei
(1) ↑ producerea laptelui în sîni (cazeină, lactalbumină)
(2) ↓ sinteza şi eliberarea hormonului Gonadotropin Releasing GnRH, care inhibă ovulaţia
(3) Inhibă spermatogeneza (prin ↓ GnRH)
c. Patofiziologia prolactinei
(1) Deficienţa prolactinei (distrucţia adenohipofizei)
- duce la incapacitatea lactaţiei
(2) Excesul de prolactină
- Cauzează galactoreea şi scade libidoul.
- Cauzează lipsa ovulaţiei şi amenoreea deoarece inhibă secreţia GnRH
- Rezultă prin distrucţia hipotalmusului (din cauza pierderii controlului inhibitor normal de către
dopamină) sau din cauza tumorilor secretoare de prolactină (prolactinoamele)

C. Hormonii lobului posterior al hipofizei – hormonul antidiuretic (ADH) şi

oxitocina
- sunt nonpeptide omoloage
- sunt sintetizate în nucleii hipotalamici şi sunt împachetate în granule secretoare cu neurofizine
- traverseaza prin axon pentru a fi eliberate de lobul posterior al hipofizei
1. Hormonul antidiuretic ADH
- îşi are originea primară în nucleii supraoptici ai hipotalamusului
 - reglează osmolaritatea serului prin creşterea permeabilităţii H 2O în tubii distali şi ducturile
colectoare

a. reglarea secreţiei ADH

Reglarea secreţiei ADH
Produce creşterea secreţiei ADH Produce micşorarea secreţiei ADH
↑ osmolarităţii serului ↓ osmolarităţii serului
Volum contracţia Etanolul
Durerea α-Agoniştii
Greaţa ANF
Hipoglicemia
Nicotina, opiaceele, medicamentele antineoplastice
b. Acţiunile ADH
(1) ↑ permeabilitatea H2O ai tubilor distali şi tubilor colectori (receptor V2 cu mecanism AMP
ciclic)
(2) Constricţia muşchilor netezi vasculari (receptor V1 cu mecanism IP3)
c. Patofiziologia ADH

2. Oxitocina
- işi are originea primară în nucleii paraventriculari ai hipotalamusului
- cauzează ejecţia laptelui din sîn, ceea ce e stimulat prin sugere
a. reglarea secreţiei oxitocinei
(1) alăptarea
- este stimulul major pentru secreţia oxitocinei
- fibrele eaferente conduc impulsurile de la mamelon spre măduva spinării. Trăgaciul din
hipotalamus eliberează oxitocina din lobul posterior al hipofizei
- observarea sau sunetele bebeluşului pot stimula neuronii hipotalamici pentu a secreta oxitocină.
(2) Dilatarea colului uterin şi orgasmul
- măresc secreţia oxitocinei
b.Acţiunile oxitocinei

(1) Contracţia celulelor mioepiteliale ale glandei mamare

- Laptele este forţat din alveole în ducturi şi livrat bebeluşului
(2) Contracţia uterului
- Pe parcursul sarcinii, numărul receptorilor pentru oxitocină creştecu apropierea naşterii
- Oxitocina poate fi utilizată pentru a induce naşterea şi a reduce hemoragia postpartum

IV Cortexul Adrenal
A. Cortexul Adrenal
1. Sinteza hormonilor adrenocorticalei
- Zona fasciculată produce maimult glucocorticoizi (cortizol)
- Zona reticulară produce hormoni sexuali (estrogeni şi androgeni)
- Zona glomerulară produce mineralocorticoizi (aldosteron)
2. Reglarea secreţiei
a. Secreţia Glucocorticoizilor.
- oscilează cu o periodicitate de 24 ore sau ritmul cicardian
- pentru acei care dorm noaptea, nivelul de cortizol este cel mai inalt inainte de trezire
(aproximativ 6 dimineaţa) şi cel mai mic seara (la miezul nopţii)
(1) Controlul Hipotalamic – factorul eliberator e corticotropiă (Corticotropin Releasing Factor –
CRF)
- neuronii ce conţin CRF sunt situaţi în nucleii paraventriculari ai hipotalamusului
- Cînd sunt stimulaţi, CRF este eliberat în sistemul hipofizal-portal în sînge
- CRF se uneşte cu receptorii pe corticotrope în adenohipofiză şi direcţionează sinteza şi secreţia
ACTH
- Mesagerul secund pentru CRF este AMP ciclic.
(2) Adenohipofiza – ACTH
- ACTH stimulează steroidogeneza în zona fasciculată şi reticulară prin creşterea conversiei
colesterolului în pregnenolon
- ACTH de asemenea reglează receptorii proprii astfel sensibilitatea pentru dozele următoare de
ACTH este crescută
- Nivele mărite cronic de ACTH cauează hipertrofia glandelor suprarenale
- Mesagerul secund pentru ACTH este AMP ciclic.
(3) Controlul de Feed-back negativ - cortizol
- Cortizolul inhibă secreţia de CRF din hipotalamus, şi inhiubă secreţia ACTH din adenohipofiză
- Daca nivelul de cortizol (glucocorticoid) este mereu crescut atunci sinteza CRF şi de aici şi a ACTH
est inhibată
b. Secreţia Aldosteronului
(1) ansa Renin-Angiotensin-Aldosteron
(a) Scăderea în volum a sîngelui cauzează o descreştere a presiunii de perfuzie renale, care la rîndul
său creşte secreţia de renină. Renina catalizează conversia angiotensinogenului în angiotensina
I. Angiotensina I este transformată în angiotensina II de către enzima angiotensin convertază.
(b) Angiotensina II acţionează asupra celulelor zonei glomerulate pentru a creşte conversia
corticosteronului în aldosteron
(c) Aldosteronul creşte resorbţia renală de Na+, astfel crescînd volumul lichidului extracelular (ECF)
şi volumul sanguin inapoi in limitele normei şi inhibînd secreţia ulterioară de renină
(2) Hiperkalemia
- măreşte secreţia de aldosteron

3. Acţiunile Glucocorticoizilor (cortizol)

- În general, glucocorticoizii sunt esenţiali in răspuns la stres
a. Stimularea gluconeogenezei
- Glucocorticoizii măresc gluconeogeneza prin mecanismele ce urmează:
(1) Măresc catabolismul proteic în muşchi şi micşoreză sinteza proteinelor, astfel oferind mai multi
aminoacizi pentru ficat pentru gluconeogeneza
(2) Scad utilizarea glucozei şi sensibilitatea la insulină a ţesutului adipos
(3) Cresc lipoliza, ce oferă mai mult glicerol ficatului pentru gluconeogeneza
b. Efecte anti-inflamatoare
(1) Glucocorticoizii induc sinteza lipocortinei un inhibitor al fosfolipazei A2. Fosfolipaza A2 este o
enzima care eliberează arahidonatul din fosfolipidele membranare, oferind precursorul sintezei
prostoglandinelor şi leukotrienelor). Deoarece prostoglandinele şi leukotrienele sunt implicate
in răspunsul inflamator, glucocorticoizii au proprietăţi anti inflamatoare prin inhibarea formării
precursorilor (arahidonatul).
(2) Glucocorticoizii inhibă producerea interleukinei-2 (IL-2) şi inhibă proliferarea T limfocitelor.
(3) Glucocorticoizii inhibă eliberarea histaminei şi serotoninei
c. Supresarea răspunsului imun
- Glucocorticoizii (cum s-a menţonat mai sus) inhibă producerea interleukinei-2 şi limfocitelor T ,
lucru critic pentru imunitatea celulară. În doze faracologice glucocorticoizii sunt utilizaţi pentru
prevenirea rejetului organelor transplantate.
- Menţinerea răspunsului vascular la catecolamine

4. Acţiunile mineralocorticoizilor
a. ↑ resorbţia renală de Na+
b. ↑ secreţia renală de K+
c. ↑ secreţia renală de H+

5. Fiziologia patologică a corticosuprarenalei

a. Insuficienţa corticoadrenală
(1) Insuficienţa corticosuprarenalei primare – boala Addison
- cel mai frecvent este cauzată de distrucţia autoimună a cortexului suprarenalei şi cauzează criză
suprarenală acută.
- Se caracterizează prin următoarele:
(a) ↓ glucocorticoizii, androgenii şi mineralocorticoizii suprarenale
(b) ↑ POMC şi ACTH (nivelul scăzut de cortizol scade feedbackul negativ asupra adenohipofizei)
(c) Hipoglicemie ( deoarece cortizolul este hiperglicemic)
(d) Pierdere în greutate, slăbiciune, greaţă şi vomă
(e) Hiperpigmentare
(f) ↓ pilozitatea pubică şi axilară la femei (cauzată de absenţa androgenilor suprarenalei)
(g) contracţia volumului ECF, hiperkalemie, şi acidoză metabolică (cauzată de absenţa
aldosteronului)
(2) Insuficienţă corticosuprarenale secundară cauzată de scăderea ACTH
- se datorează insuficienţei primare de ACTH
- nu provoacă hiperpigmentarea (deoarece este o insuficienţă primară de ACTH)
- nu apare hiperkalemia, sau acidoza metabolică deoarece aldosteronul e în normă
- celelalte simptome sunt similare cu cele din boala Addison)
b. Excesul de corticosuprarenală - sindromul Cushing
- este cel mai frecvent cauzat de administrarea în doze farmacologice a glucocorticoizilor
- este mai rar provocat de hiperplasia bilaterală a suprarenalelor
- este numit sindromul lui Cushing în cazul în care e cauzat de supraproducerea ACTH
 - se caracterizează prin următoarele:
(1) ↑ nivelul cortizolului şi androgenilor
(2) ↑ ACTH ( numai daca e cauzată de suprarpoducerea ACTH)
(3) Hiperglicemie (cauzată de excesul de cortizol)
(4) ↑ catabolismul proteic şi oboseala musculară
(5) Obezitate centrală (faţă rotundă, grăsime supraclaviculară, „gheb de bivol”
(6) Virilizarea femeilor (cauzată de excesul androgenilor)
(7) Hipertensiune (cauzat de excesul de aldosteron)
(8) Osteoporoză(excesul de cortizol cauzează resorbţia osoasă)
(9) Slabă încălzire la răni
- Ketakonazolul, unhibitor al sintezei hormonilor steroizi poate fi ftuilizat pentru tratamentul bolii
Cushing
c. Hiperaldosteroinism – sindromul lui Conn
- este cauzat de o tumoare secretoare de aldosteronse caracterizează prin urmotoarele:
- se caracterizează prin următoarele:
(1) Hipertensiune (din cauza că aldosteronul ↑ resorbţia de Na+
(2) Hipokalemie (deoarece aldosteronu ↑ secreţia de K+)
(3) Alcaloză metabolică (deoarece aldosteronul măreşte secreţia de H+)
(4) ↓ secreţia reninei (din cauza nivelului mărit de aldosteron)

V Pancreasul endocrin – Glucagonul şi Insulina

A. Organizarea pancreasului endocrin
- insulele pancreatice conţin 4 tipuri de celule
- Joncţiuni GAP unesc celulele una lîngă alta, celulele alfa între ele şi celule alfa cu celulele beta
pentru comunicare rapidă.
Tipul celulei Localizarea Funcţia
Beta Centrul insulei Secretă insulin
Alfa Portiunea periferică a insulei Secretă glucagon
Delta Intermediară Secretă somatostatină şi gastrina
Secretă polipeptidul pancreatic

B. Insulina
- Conţine un lanţ A şi unul B, unite prin punţi bisulfidice
- Proinsulina - un singur lanţ, se transformă în insulină de către o protează în granule de
depozitare
1. Reglarea secreţiai insulinei
a. Concentraţia glucozei sanguine
- este factorul major în reglarea secreţiei insulinei
- Concentraţia înaltă a glucozei în sînge stimulează secreţia de insulină.
b. Secreţia de insulină.
 - este mediată de deschiderea canalelor de Ca++ în membrana celulelor beta, un influx de Ca++ şi
o creştere ne întreruptă a [Ca++] intracelular.
- Influxul de Ca++ cauzează depolarizarea celulelor beta, similar cu potenţialul de acţiune, şi
cauzează o secreţie ulterioară de insulină.
2. Receptorul insulinic
- este un tetramer cu două subunităţi α şi două subunităţi β
a. β-subunitatea penetrează membrana şi are activitate tirozin-kinazică. Cînd insulina se cuplează
cu receptorul, tirozinkinaza autofosforilează subunitatea β. Receptorul fosforilat apoi
fosforilează proteinele intracelulare.
b. Complexele insulin-receptor într-adevar intră în celula ţintă.
c. Insulina reglează negativ proprii receptori
- numărul receptorilor pentru insulină este mărin în foame, şi e scăzut în obezitate
3. Acţiunile insulinei
a. Scade concentraţia glucozei în sînge.
- prin următorul mecanism:
(1) Sporeşte transportul de glucoză în membranele celulare, captarea glucozei de către celulele
ţintă. Odata cu intrarea glucozei în celule, concentraţia acesteia in sînge scade.
(2) Promovează formarea glicogenului din glucoză în muşchi şi ficat, şi simultan inhibă glicogenoliza
b. Scade concentraţiile acizilor graşi şi corpilor cetonici în singe.
- În ţesutul adipos, insulina stimulează depunerile de grăsime şi inhibă lipoliza.
- ↓ concentraţia corpilor cetonici, deoarece degradarea scăzută a acizilor graşi oferă mai puţin
substrat acetil-CoA pentru formarea acestora.
c. Scade concentraţia aminoacizilor în sînge.
- Insulina măreşte sinteza proteică şi inhibă degradarea proteinelor. Deci, insulina este anabolică.
d. Scade concentraţia sanguină a K+
- Insulina sporeşte captarea K+ în celule astfel micşorînd concentraţia sanguină a acestuia

4. Patfiziologia Insulinei – diabetul zaharat

a. Hiperglicemia
- este în concordanţă cu insuficienţa insulinei
b. hipotensiunea

- Glucoza acţionează ca un diuretic osmotic în urină, cauzează poliurie ↑ FCC - ↓PA

b. Acidoza Metabolică.
- este rezultatul supraproducţiei cetoacizilor ( β-hidroxibutiratul şi acetoacetatul)
c. Hiperkalemia
- rezultă din insuficienţa de insulină, care în mod normal promovează captarea de K+ în celule,
deci [K+] în singe este ridicată.

C. Glucagonul
1. Reglarea secreţiai glucagonului
- Glucoza sanguină scăzută stimulează secreţia glucagonului.
Cauzele Secreţiei crescute a Glucagonului Cauzele secreţiei scăzute a Glucagonului
↓ glucoza sanguină ↑ glucozei sanguine
↑ amino acizii (în special arginina) Insulina
CCK ( avertizează celulele alfa de o alimentaşie Somatostatina
proteică) Acizii graşi, cetonele
Norepinefrina, epinefrina
ACh

2. Acţiunile glucagonului
- Spre deosebire de insulină (care acţionează asupra ficatului, ţesutului adipos şi muşchi),
glucagonul acţionează NUMAI asupra FICATULUI.
- Mesagerul secund pentru glucagon este AMP ciclic.

D. Somatostatina
- este secretată de celulele delta în pancreas
- inhibă secreţia insulinei, glucagonului şi gastrinei, inhibă absorbţia intestinală de glucoză.

VI Glanda TIROIDĂ
A. Sinteza hormonilor tiroidieni
- fiecare pas în sinteza hormonilor tiroidieni este stimulat de TSH
1. Pompa iodată (I-)
- este prezentă în celulele epiteliale foliculare ale tiroidei
- transportă activ I‾ in celulele tiroidiene
2. Oxidarea I‾ în I2
- este catalizată de către o enzimă oxidază în membrana foliculară externă. I 2 este forma reactivă
care va fi organificată prin combinarea cu tirozină
3. Organificarea I2
a. Tireoglobulina este sintetizată pe ribozomii celulelor foliculare tiroidiene, este împachetată în
vezicule secretorii în aparatul Golgi, şi este ulterior eliminată în lumenul folicular.
b. În lumenului foliculului, tirozina (din tireoglobulină) şi I 2 formează monoiodtirozină (MIT) şi
diiodtirozină (DIT)
4. Reacţia de cuplare
- Fiind încă parte a tireoglobulinei, MIT şi DIT pot să se cupleze:
a. daca 2 molecule de DIT se combină, atunci se formează tiroxina (T4)
b. Daca o moleculă de DIT se combină cu MIT, se formeazo triiodtironina (T3)

5. Tiroglobulina iodată
- este depozitată în lumenul folicular pentru elberarea mai tîrzie a hormonilor tiroidieni.
6. Stimularea celulelor tiroidei de către TSH
- Cînd celulele sunt stimulate, tiroglobulina iodată trebuie mai intii preluată înapoi în celulele
foliculare. Enzimele lizozomale apoi digeră tiroglobulina, eliberînd T4 şi T3 în circulaţie
- MIT şi DIT rămase sunt deiodate de către deiodinaza tiroidiană. I 2 eliberat este reutilizat pentri
sinteza mai multor hormoni tiroidieni. De aceea, deficienţa deiodinazei tiroidiene simulează
deficienţa I2.
7. Legarea T4 şi T3
- În circulaţie majoritatea T3 şi T4 sunt legate de globulina fixatoare de tiroxină (TGB)
8. Conversia T4 în T3 şi conversia T3
- În ţesuturile periferice T4 este transformat în T3 sau invers.
- T3 este mai activ biologic ca T4, iar T3 convertit este inactiv. Din care cauză transformarea T4 în
T3 este un pas activator.
B. Reglarea secreţiei hormonilor tiroidieni
1. Controlul hipotalamo+pituitar – TRH şi TSH
a. TRH este secretat de către hipotalamus şi stimulează secreţia TSH de către adenohipofiză.
b. TSH măreşte atît sinteza cît şi secreţia hormonilor tiroidieni de către celulele foliculare prin
mecanism AMP ciclic. Mărirea cronică a TSH-ului cauzează hipertrofia glandei tiroide.
c. Utilizarea feed-backului negativ, T3 şi T4 inhibă secreţia TSH din adenohipofiză prin micşorarea
sensibiltăţii celulelor secretoare de TRH

C. Acţiunea hormonilor T4 şi T3
1. Creşterea
- Hormonii tiroidieni acţionează sinergetic cu hormonul creşterii şi somatomedina pentru ajutarea
formării oaselor
- Hormonii tiroidieni stimulează maturarea oaselor ca rezultat al osificării şi fuziunii plachetelor de
creştere. În deficienţa hormonilor tiroidien, vîrsta oaselor este mai mică ca vîrsta cronologică.
2. Sistemul nervos central (SNC)
a. Perioada perinatală
- Maturizarea SNC este absolut dependentă de hormonii tiroidieni în perioada perinatală.
- Deficienţa hormonilor tiroidieni cauzează degradare mentală ireversibilă
b. Perioada de adult
- Hipertiroidismul cauzează hipeexcitabilitate şi iritabilitate
- Hipotiroidismul cauzează slăbiciune, vorbire lentă, somnolenţă, memorie slabă şi capacitate
mentală scăzută.
3. Sistemul nervos Autonom
- Hormonii tiroidieni au multe acţiuni identice cu stimularea β-adrenergică. Din care cauză o
terapie ajutătoare pentru hipertiroidism este tratarea cu agenţi β-blocanţi, cum ar fi propanolul.
4. Rata metabolică bazală (RBM)
- Consumul de O2 şi RBM sunt crescute de către hormonii tiroidieni în toate ţesuturile cu excepţia
creierului, gonadelor, şi splinei. Creşterea producţiei de căldură denotă rolul hormonilor
tiroidieni în reglarea temperaturii
- Hormonii tiroidieni măresc sinteza de Na+-K+--ATP-aza, şi consecutiv măresc consumarea O2
legată de pompa Na+-K+.
5. Sistemele cardiovascular şi respirator
- Efectele hormonilor tiroidieni asupra activităţii inimii şi ratei ventilare se combină pentru a
asigura livrarea mai multui O2 către ţesuturi.
a. ↑ frecvenţa cardiacă şi volumul cardiac→ ↑ lucrul cordului
b. ↑ rata ventilaţiei
6. Efectele metabolice
- În general, metabolismul e majorat, cauza utilizarea mărită a ratei O2
- ↑ absorbţia glucozei în tractul gastroointestinal
- ↑ glicogenoliza, gluconeogeneza şi oxidarea glucozei
- ↑ lipoliza
- ↑ sinteza şi degradarea proteinelor. Efectul general este catabolic.

D. Patofiziologia glandei tiroide.

 Hipertiroidism Hipotiroidism
Simptomele ↑rata metabolismului ↓rata metabolică
pierdere în greutate Adaos în greutate
balanţ atotat negativ Bilanţ azotat pozitiv
↑ producerea căldurii (transpiraţie) ↓producerea căldurii (sensitivitate la
↑ lucrul cardiac rece)
Dispnee ↓ lucrul cardiac
Tremor, slăbiciune Hipoventilaţie
Exoftalm Letrargie, încetinire mentală
guşă Ochii semiînchişi
Mixedem
Creştere şi retard mental (perinatal)
guşă

Cauzele Boala lui Graves (producere de Tiroidită (tiroidită autoimună;

anticorpi pentru receptorii TSH)
Neoplasm tiroidian
Nivelul TSH ↓ (deoarece are loc inhibiţia prin
feedback negativ a glandei
adenohipofizei prin nivele inalte de
hormoni tiroidieni )
Tratament Propiltiouracil (inhibă sinteza
hormonilor tiroidieni prin blocarea
oxidării ionului I- în I2)
Tiroidectomie
¹³¹I- (distruge tiroida(
β-blocanţii (terapia ajutătoare)
tiroidită Hashimotto)
Distrugerea chirurgicală a tiroidei
Deficienţa ionilor de I-
Cretinismul (congenital)
↓TRH sau TSH
↑(deoarece scade inhibiţia prin
feedback negativ asupra
adenohipofizei prin nivele joasede
hormoni tiroidieni)
↓ daca defectul primar e in
hipotalamus sau pituitară
Înlocuirea hormonilor tiroizi

VII Metabolimul Calciului (Prathormonu, VitaminaD, Calcitonina)

A. Homeostaza absolută a Ca2+
- Nivelul de [Ca++] din ser depinde de colaborarea absorbţiei intestinale, excreţiei renale şi
remodelării oaselor (resorbţia şi formarea oaselor). Fiecare component este relgat hormonal.
- Pentru a menţine un balans hormonal, absorbţia intestinală netă trebuie să fie exact balansată
de excreţia urinară
1. Bilanţ Ca++ pozitiv
- este observat la copiii în creştere, cînd absorbţia intestinală prevalează excreţia urinară, şi
diferenţa este depozitată în oasele în creştere.
2. Bilanţ Ca++ negativ
- este prezent la femeile îsărcinate sau în perioada lactaţiei, cînd absorbţia intestinală este mai
mică decît excreţia urinară şi diferenţa se ia din oasele materne.
B. Parathormonul.
- este hormonul major în reglarea concentraţiei serice a Ca++
- este sintetizat şi secretat de celulele principale ale glandelor paratiroide
1. Secreţia PTH
- este controlată de concentraţia seriă Ca++ prin feed-back negativ. Concentraţii serice scăzute de
Ca++ măresc secreţia PTH
- Scăderile uşoare ale concentraţiei Mg in ser de asemenea stimulează secreţia PTH
- Scăderile severe ale concentraţiei Mg în ser inhibă secreţia PTH şi produce simptomele
hipoparatiroidismului
- Mesagerul secund al secreţiai PTH de către glandele paratiroide este AMP ciclic.
2. Acţiunile PTH
a. PTH măreşte resorbţia din oase a Ca++ şi a fosfaţilor, deoarece fosfaţii fac complexe cu Ca++
b. PTH inhibă resorbţia renală de fosfaţi în tubii proximali şi de aceea măreşte excreţia fosfaţilor
(efectul fosfaturic). Ca rezultat, fosfaţii reabsorbaţi din os sunt excretaţi în urină, permiţînd să
crească concentraţia Ca++ seric
c. PTH creşte resorbţia renală de Ca++ în tubii ditstali, ceea ce de asemenea măreşte [Ca++] în
sînge
d. PTH măreşte absorbţia intestinală de Ca++
3. Fiziologia patologică a PTH
a. Hiperparatiroidism primar
- este cel mai frecvent cauzat de către adenoma paratiroidă
- se caracterizează prin următoarele:
(1) ↑ [Ca++] serică

(2) ↓ concentraţia serică de fosfaţi

(3) ↑ excreţia urinară de fosfaţi ( efectul fosfatic al PTH)

(4) ↓ excreţia urinară de Ca++ (cauzat de reabsorbţia crescută de Ca++)

b. Hipoparatiroidism
- cel mai frecvent ca consecinţă a intervenţiei chirurgicale asupra tiroidei sau este congenitală
- se caracterizează prin următoarele:
(1) ↓ concentraţia serică de Ca++ şi tetania
(2) ↑ concentraţia serică de fosfaţi
(3) ↓ excreţia urinară de fosfaţi

C. Vitamina D
- Oferă Ca++ şi fosfaţi lichidului extracelular pentru mineralizare osoasă nărmală
- La copii, deficienţa vitaminei D cauzează rahitism, la adulţi deficienţa vitaminei D cauzează
osteomalaţie
1. Metabolismul Vitaminei D
- Forma activă a vitaminei D este 1,25-dihidroxicolecalciferol. Producţa sa în rinichi este catalizată
de 1α-hidroxilază
- Activitatea 1α-hidroxilazei este mărită de următoarele:
- ↓ concentraţia serică de Ca++
 - ↑ nivelurile PTH ( secundar ↓ Ca++ )
- ↓ concentraţia fosfaţilor serici ( secundar ↑ PTH)
2. Acţiunea Vitaminei D
a. creşte concentraţia de Ca++ şi fosfaţi pentru mineralizarea noilor oase.
b. Măreşte absorbţia intestinală de Ca++.
c. Măreşte absorbţia intestinală a fosfaţilor
d. Măreşte resorbţia renală de Ca++ şi fosfaţi analog acţiunii asupra intestinului
e. Măreşte resorbţia oaselor, ce oferă Ca++ şi fosfaţi de la osul „vechi” pentru mineralizarea osului
„nou”
PTH Vitamina D Calcitonina
Stimulează secreţia ↓ [Ca++] în ser ↓[Ca++] în ser ↑ [Ca++] în ser
↑ PTH
↓ [fosfaţi] în ser
Acţiunle asupra:
Oase ↑ resorbţia ↑ resorbţia ↓ resorbţia
Rinichi ↓ reabsorbţia P (↑ AMP ↑ reabsorbţia P
ciclic urinar) ↑ reabsorbţia Ca++
↑ reabsorbţia Ca++

Intestin ↑ absorbţia Ca++ (via vit. ↑ absorbţia Ca++ (vit. D

D) dependent
proteină fixatoare de Ca+
+)
↑absorbţia P
Efectul absolut asupra :
[Ca++] serice ↑ ↑ ↓
[fosfaţi] serici ↓ ↑
C. Calcitonina
- este sintetizată şi secretată de celulele parafoliculare în tiroidă
- Secreţia este stimulată de o concentraţie serică crescută de Ca++
- Acţiunea majoră a calcitoninei este de a inhiba resorbţia oaselor.

VIII Reproducerea masculină

A. Sinteza testosteronului
- Testosteronul este androgenul cel mai major
- LH măreşte sinteza testosteronului prin stimularea desmolazei colesterlului
- Organele genitale accesorii conţin 5α-reductaza, care transformă testosteronul în
dihidroxitestosteron (forma activă)
B. Reglarea testiculelor
1. Controlul hipotalamic – GnRH
- nucleii arcuaţi ai hipotalamusului secretă GnRH în sîngele hipofizo-portal. GnRH stimulează
adenohipofiza să secrete FSH şi LH.
2. Adenohipofiza – FSH şi LH
- FSH menţine spermatogeneza.
- LH - sinteza testosteroului. Testosteronul acţionează prin mecanism intratesticular paracrin
pentru a media efectele FSH asupra spermatogenezei
3. Controlul prin Feedback negativ – testosteronul
- Testosteronul inhibă secreţia LH prin inhibarea eliberării GnRG din hipotalamus şi prin inhibarea
directă a eliberării LH din adenohipofiză
 C. Acţiunile testosteronului
1. Cauzează diferenţierea genitalelor externe
2. Cauzează dezvoltarea caracterelor de sex secundare caracteristice pubertăţii ( incluzind
distribuţia pilozităţii caracteristice masculine, creşterea organelor genitale externe, lărgirea
laringeală, masa musculară crescută)
3. Cauzează creşterea bruscă pubertală
4. Măreşte dimensiunile şi activitatea secretorie a epididimului ductului, prostatei şi veziculelor
seminale
5. Măreşte libidoul
D. Pubertatea (masculină şi feminină)
- este iniţiată de începutul eliberării pulsatile a GnRH din hipotalamus
- FSH şi LH sunt secretate la rîndul lor în mod pulsatil
- GnRH măreşte numărul (şi senzitivează) receptorii proprii în adenohipofiză

IX Reproducerea feminină
A. Sinteza Estrogenului şi Progesteronului
- Producerea de androgeni este stimulată de LH. Androgenii difuzezaă în celulele granuloase, care
conţin aromatază ce transformă androgenul ăn estrogen (stimulat de FSH).
B. Reglarea ovarului
1. Controlul hipotalamic- GnRH
- Ca şi la bărbaţi, GnRh pulsatil stimulează adenohipofiza pentru a stimula secreţia FSH şi LH
2. Adenohipofiza – FSH şi LH
- Stimulează următoarele:
a. Steroidogeneza în foliculii ovarieni şi corpus luteum
b. Dezvoltarea foliculară după stadia antrală
c. Ovulaţia
d. Luteinizarea
3. Controlul prin feedback negativ şi pozitiv – estrogenul şi progesteronul (vezi tabela)

Faza ciclului menstrual Hormonul Tipul feed-backului şi situsul

Foliculară Estrogen Negativ, adenohipofiza
Mijlocul ciclului Estrogen Positiv, adenohipofiza
Luteală Estrogen Negativ, adenohipofiza
Progesteron Negativm hipotalamus

C. Acţiunile Estrogenului
1. Are atît efect feedback negativ cît şi pozitiv asupra secreţiei FSH şi LH
2. Cauzează maturizarea şi menţinerea tubelor lui Fallope, uterului, colului şi vaginului
3. Este responsabil de dezvoltarea caracterelor sexuale secubdare la pubertate
4. Este responsabl de dezvoltarea sînilor
5. Reglează pozitiv (măreşte numărul) receptorii estrogenului, LH şi progesteronului
6. Este responsabil de proliferarea şi dezvoltarea celulelor granuloase
7. Menţine sarcina
8. Scad pragul uterin al stimulilor contracţiilor în timpul sarcinii
9. Stimulează secreţia proşactinei (dar apoi blochează acţiunile ei asupra sînilor)
D. Acţiunile progesteronului
1. Are efect de feedback negativ asupra secreţiei FSH şi LH
2. Menţin activitatea secretorie a uterului in timpul fazei luteale
3. Menţine sarcina
4. Măreşte pragul uterin la stimuli contractli în timpul sarcinii
5. Este responsabil de creşterea sînilor
E. Ciclul menstrual
1. Faza foliculară (zilele 5-14)
- Un folicul primordial se dezvoltă la stadiul digraf cu atrezia foliculilor vecini
- LH şi FSH stimula sinteza androgenilor şi estradiolului (FSH)
- Nivelul estradiolului creşte şi cauzează proliferarea endometrului
- Nivelurile FSH şi LH sunt supresate de feed-back negativ a estrandiolului asupra adenohipofizei
- Nivelurile progesteronului sunt scăzute
2. Ovulaţia (ziua 15)
- are loc cu 14 zile înaintea menstruaţiei propriu zise, în dependenţă de lungimea ciclului. Deci, la
un ciclu de 35 zile are loc la ziua a 21.
- O sinteză bruscă de estradiol la finele fazei foliculare ce a supresat FSH şi LH are un efect de
feed-back pizitiv asupra secreţiei FSH şi LH
- Ovulaţia se produce ca rezultat al valului de LH indus de estrogen
- Nivelul estrogenului cade imediat după ovulaţie (dar creşte iarăşi în faza luteală)
- Mucusul cervical, devine mai puţin vîscos şi mai penetrabil de către spermă
3. Faza luteală (zilele 15-28)
- Începe dezvoltarea corpului galben, care sintetizează estrogen şi progesteron
- Are loc mărirea vascularităţii şi activităţii secretorii al endometriului pentru a pregăti primirea
oului fertilizat
- Temperatura corporală bazală creşte din cauza efectului progesteronului aupra centrului de
termoreglare din hipotalamus
- Daca fertilizarea nu se produce, are loc regresia corpului luteal. Ca rezultat, are loc o micşorare
bruscă a nivelelor estradiolului şi progesteronului
4. Faza menstuală propriu zisă
- endometriul se descuamează din cauza lipsei estradiolului şi progesteronului
F. Graviditatea
- este caracterizată prin creşterea nvelului de estrogen şi progesteron, care menţin endometriul
pentru făt, supresează funcţia foliculară a ovarului (prin inhibarea secreţiei FSH şi LH) şi
stimulează dezvoltarea sînilor
1. Fertilitatea
- În fertilitate, corpul galben este salvat de regresie de Gonadotropina corionică umană (HCG)
care este produsă de placentă
2. Primul Trimestrul
- Corpul luteal (stimulat de HCG) este responsabil de producerea estradiolului şi progesteronului
- Picul nivelului HCG se produce în saptamina gestaţională 9 şi apoi merge spre declin
3. Trimestrul doi şi trei
- Progesteronul e produs de placentă
- Estrogenul este produs de colaborarea placentei cu suprarenalele fătului. Suprarenalele fătului
sintetizează dehidroepiandrosterone-sulfat, care apoi este hidroxilat în ficatul fetal, ambele sunt
transferate în placenta unde enzimele înlătură sulfatul şi aromatizează estroenii. Estrogenul
major al placentei este estriolul
- Lactogenul placentar uman, care are efecte similare hormonului creşterii şi prolactinei este
produs pe parcursul întregii sarcini

4. Naşterea
- Pe parcursul sarcinii, progesteronul creşte pragul pentru contractiile uterine
- Evenimentul iniţiator în naştere este necunoscut (Deşi oxitocina este un timulant puternic a
contracţiilot uterine, nu sunt schimbări în nivelurile oxitocinei înainte de naştere)
5. Lactaţia
- Estrogenul şi progesteronul stimulează creşterea şi dezvoltarea sinilor pe parcursul sarcinii
- Prolactina creşte semnificativ în perioada gravidităţii deoarece estrogenul stimulează secreţia sa
din adenohipofiză
- Lactaţia nu se produce in perioada gravidităţii eoarece estrogenul şi progesteronul blocheaza
acţiunea prolactinei asupra sînilor
- După naştere, nivelele progesteronului şi estrogenului cad rapid astfel încît lactaţia se produce
- Lactaţia se menţine prin supt, care stimulează ambele secreţia oxitocinei şi prolactinei
- Ovulaţia este supresată atîta timp cît lactaţia continuă deoarece prolactina are următoarele
efecte:
a. Inhibă secreţia hipotalamică a GnRH
b. Inhibă acţiunea GnRH asupra adenohipofizei, şi consecutiv inhibă secreţia LH şi FSH
c. Antagonistul acţiunii LH şi FSH asupra ovarelor