Cauza 292/89 Antonissen

Cauza 53/81 Levin

Putem defini muncitorul sau lucratorul ca fiind orice persoana care exercita o
activitate in mod dependent in sistem de salarizare.Orice persoana care face
ceva pt altul sub indrumarea acestuia si pt care va fi platit de respectiva
persoana ca si o contravaloare(stabilite de jurisprudenta Curtii de Justitie).
Conditiile care trebuiesc indeplinite sunt:
-munca sa fie lipsita de risc;
-sa existe o subordonare fata de un strain ;
-muncitorul sa provina dintr-un alt stat(muncitorului care se intoarce din
strainatate nu i se poate refuza recunoasterea calificarilor obtinute si nu poate
fi obligat la contributii sociale mai mari);
-sa nu fie vorba de o angajare in administratia publica sau in institutiile
publice.
Conform jurisprudentei CJ profesiile de sora medicala,medic
specialist,profesor,instructor NU fac parte din posturile din administratia
publica.Jurisprudenta Curtii a evoluat,astfel ca dreptul de libera circulatie se
extinde/s-a extins si la persoanele care isi cauta de lucru in alt stat
membru.Astfel,statele membre trebuie sa permita accesul acestora pe
teritoriul lor pt a studia piata fortei de munca si pt a depune diligentele
necesare in vederea angajarii.Celui care cauta de lucru i se poate cere de
catre statul membru sa paraseasca teritoriul dupa 6 luni de la intrare daca nu
face dovada ca este in continuare in cautarea unui loc de munca si are sanse
de a fi angajat.
In cauza 292/89 Antonissen CJ a extins campul de aplicare al art 45 TFUE si
a stabilit ca dispozitiile acestui articol se aplica si celor care isi cauta de
lucru,desi inainte de aceasta hotarare se considera ca libera circulatie a
persoanelor si anume libera circulatie a unui lucrator permite deplasarea
acestuia pe teritoriul altui stat membru doar ca raspuns la o oferta deja
existenta.Ca urmare,hotararea din cauza 292/89 a extins campul de aplicare
al art 45 si la un lucrator potential care ajunge pe teritoriul altui stat membru
cu scopul de a-si cauta de lucru fara ca in prealabil sa fi avut o oferta de
munca de la un angajator din acel stat.
In cauza 53/81 Levin CJ a interpretat si alte aspecte cu privire la notiunea de
lucrator si anume:
1.dispozitiile dreptului comunitar privitoare la libera circulatie a lucratorilor se
refera si la un resortisant al unui stat membru care exercita pe teritoriul altui
stat o activitate salariata din care castiga venituri mai mici decat venitul
considerat in statul respectiv ca fiind minimul de subzistenta,indiferent daca
pers respectiva isi completeaza veniturile obtinute din activitatea salariata cu
alte venituri atingand valoarea minima necesara sau daca aceasta se
multumeste cu veniturile respective.Conditia este ca activitatea pe care o
efectueaza sa fie reala si efectiva.
2.motivele posibile care l-au putut determina pe lucratorul unui stat membru
sa caute de lucru in alt stat membru nu au nicio importanta in ceea ce
priveste dreptul sau de intrare sau de sedere pe teritoriul statului respectiv
avand in vedere ca lucratorul exercita sau doreste sa exercite o activitate
reala si efectiva.

2.lucratorii independenti —> prevederile esentiale referitoare la lucratorii

independenti sunt cuprinse in art 49 si 56 din TFUE.Conform dispozitiilor art
49 consacrat dreptului de stabilire sunt interzise restrictiile privind libertatea
de stabilire a resortisantilor unui stat membru stabiliti pe teritoriul altui stat
membru.Aceasta interdictie se intinde si asupra restrictiilor de creare de
agentii,sucursale sau filiale.Conform art 56 consacrat serviciilor,restrictiile
privind libera prestare a serviciilor in cadrul uniunii sunt interzise in ceea ce ii
priveste pe cetatenii statelor membre stabiliti in alt stat al UE decat cel al
beneficiarului serviciilor.Dupa cum se poate concluziona,lucratorii
independenti pot sa invoce fie prevederile art 49,fie prevederile art 56.Spre
deosebire de dreptul de stabilire,prestarile de servicii au caracter
ocazional.Art 57 din tratat defineste serviciile ca fiind prestatiile furnizate in
mod obisnuit in schimbul unei remuneratii in masura in care nu sunt
reglementate de dispozitiile privind libera circulatie a marfurilor,a capitalurilor
si a persoanelor.
Serviciile cuprind in special:
-activitati cu caracter industrial
-activitati cu caracter comercial
-activitati artizanale
-cele care tin de profesiile liberale.
In concluzie,pers fizice pot sa se stabileasca intr-un alt stat membru cu titlu
principal sau cu titlu secundar.Prima situatie intervine in momentul in care o
persoana fizica se stabileste intr-un alt stat membru,situatie in care isi incepe
activitatea in noul stat sau isi transfera activitatea in statul respectiv.Daca pers
fizica se stabileste cu titlu secundar intr-un alt stat membru inseamna ca va
incepe in statul respectiv o activitate dependenta de activitatea din primul
stat.Pers fizice care beneficiaza de dreptul de stabilire si de prevederile legale
referitoare la libera prestare a serviciilor in cadrul UE sunt cele care au
cetatenia unui stat membru si desfasoara o activitate independenta.
Libera prestare a serviciilor presupune potrivit art 56 din TFUE ca prestatorul
sa fie stabilit intr-un alt stat membru diferit de cel al destinatarului serviciului
respectiv.CJ a atenuat in practica conditia stabilita de art 56 hotarand ca
prevederile legale comunitare se aplica si in imprejurarea in care persoana
care presteaza un serviciu si destinatarul acestuia sunt stabiliti intr-un anumit
stat membru,iar serviciul va fi furnizat in alta tara din comunitate.

3.persoanele fizice care sunt destinatare ale unui serviciu —> desi de
cele mai multe ori se deplaseaza persoana care presteaza un serviciu,alteori
se poate deplasa chiar beneficiarul serviciului.
Directiva 73/148 privitoare la inlaturarea in materia dreptului de stabilire si a
prestarii serviciilor,a restrictiilor la deplasarea si sederea cetatenilor statelor
membre in cadrul comunitatii stabileste in mod expres suprimarea unor
asemenea ingradiri pt cetatenii statelor membre care doresc sa se deplaseze
in alta tara din comunitate in calitate de destinatar ai unui serviciu.
In deciziile sale CJ a hotarat ca libertatea prestarii serviciilor include si
libertatea destinatarilor acestora de a se deplasa in alt stat membru.

4.membrii familiei lucratorilor salariati sau independenti,precum si

membrii familiei persoanelor care sunt destinatare ale unui serviciu —>
membrii familiei pers aratate se bucura de libertatea de
circulatie.Regulamentul 1612/68 privitor la libera circulatie a lucratorilor in
interiorul comunitatii stabileste in art 10 ca membrii familiei lucratorului
salariat au dreptul sa se instaleze pe teritoriul tarii din comunitate unde
lucratorul respectiv isi desfasoara activitatea,iar directiva 73/148 cuprinde in
art 1 dispozitii similare referitoare la membrii familiei lucratorului independent
si la membrii familiei persoanelor care sunt destinatare ale unui serviciu.
Membrii familiei se pot deplasa pe teritoriul tarii de primire chiar daca nu au
cetatenia unui stat membru,familia beneficiind de aceleasi drepturi.Directiva
2004/38 stabileste categoriile care pot fi considerate membru de familie si
anume: conform art 2 prin membru de familie se intelege :
1.sotul
2.partenerul cu care cetateanul UE a contractat un parteneriat inregistrat in
temeiul legislatiei unui stat membru,daca potrivit legislatiei statului membru
respectiv parteneriatele inregistrate sunt considerate drept echivalente
casatoriei
3.descendentii directi in varsta de cel mult 21 de ani sau care se afla in
intretinerea sa,precum si descendentii directi ai sotului sau ai partenerului
4.ascendentii directi care se afla in intretinere si cei ai sotului sau ai
partenerului.
Dreptul membrilor familiei este un drept derivat si nu unul propriu.Membrii
familiei se pot stabili pe teritoriul tarii de primire,inclusiv in situatia in care nu
locuiesc impreuna cu lucratorul respectiv.

5.persoanele juridice care indeplinesc cerintele legale inscrise in cadrul

prevederilor comunitare —> societati deschise, societati in comandita,
societati de drept civil.
Libertatea de stabilire si libertatea de prestare a serviciilor este recunoscuta si
persoanelor juridice conform dispozitiilor art 49,54 si 62 din TFUE.Conform
dispozitiilor art 54 societatile constituite in conformitate cu legislatia unui stat
membru si avand sediul social,administratia centrala sau locul principal de
desfasurare a activitatii in cadrul UE sunt asimilate persoanelor fizice
resortisante ale statelor membre.
Prin societati se inteleg societatile constituite in conformitate cu dispozitiile
legislatiei civile sau comerciale,inclusiv societatile cooperative si alte
persoane juridice de drept public sau privat,cu exceptia celor fara scop
lucrativ.Potrivit art 62 din TFUE reglementarile de la art 51 si 54 se aplica si
serviciilor.In cadrul societatilor comerciale dreptul comunitar recunoaste doar
un drept secundar de stabilire,deoarece existenta lor este recunoscuta numai
in temeiul legii nationale care le guverneaza crearea si functionarea.
In cazul dreptului de stabilire cu titlu secundar si a liberei prestari a
serviciilor,persoanele juridice trebuie sa indeplineasca si o conditie
suplimentara si anume ca activitatea acestora sa aiba o legatura efectiva si
continua cu economia unui stat membru(jurisprudenta CJ).
Persoanelor juridice carora li se aplica prevederile legale comunitare
referitoare la dreptul de stabilire si la libera prestare a serviciilor trebuie sa fie
constituite in conformitate cu legislatia unui stat membru.
O alta conditie este ca persoana juridica sa aiba sediul statutar,administratia
centrala sau locul principal de desfasurare a activitatii in interiorul UE.
In concluzie,in ceea ce priveste persoanele juridice :
1.societatea trebuie sa fie infiintata potrivit normelor juridice dintr-un stat
membru si trebuie sa aiba sediul in spatiul UE
2.organizatiile de caritate si cele nonprofit nu intra in categoria societatilor
reglementate
3.aceleasi reguli se aplica si persoanelor juridice straine care si-au infiintat un
sediu pe teritoriul unui stat membru dupa care doresc sa infiinteze filiale sau
sucursale pe teritoriul altor state membre.