CUPRINS:

I.SENSURI ȘI FORME ALE ÎNVĂȚĂRII

II.MECANISMELE PSIHICE IMPLICATE ÎN ÎNVĂȚARE

III.TEORIILE ÎNVĂȚĂRII

IV.PRINCIPALELE ÎNVĂȚĂRI

V.MODELE DE ÎNVĂȚARE

VI.MOTIVAȚIA ÎNVĂȚĂRII ȘCOLARE

„Există numeroase definiții date conceptului de învățare,în funcție de domeniul

stiințific care a cercetat acest
fenomen(biologic,fiziologic,psihologic,sociologie,pedagogie).Unele dintre definițiile date
extend sfera conceptului,în timpp ce altele o restrâng”. ( Curelearu, 2012, pp 5).
 „Atunci când vorbim despre învățare, suntem mereu tentați să o raportăm la ființa
umană.Învățarea nu este însă un fenomen exclus uman.Ea se regăsește și în conduita
animalelor și,în general,în întreaga lume vie,împletindu-se strâns cu un alt fenomen ,anume
cel de adaptare.Unii autori chiar definesc învățarea ca fiind un proces de adaptare a
organismului la mediu.Învățarea este răspandită în întreaga lume vie,dar
sfera,conținutul,complexitatea și,mai ales,semnificația ei pentru organism depind de treapta de
evoluție pe care se află organismele care sunt supuse învățării”. ( Sălăvăstru, 2004, p. 13).

I.SENSURI ȘI FORME ALE ÎNVĂȚĂRII:

„În psihologie există diverse moduri de a clasifica învățarea.J.Linhart distinge între

învățarea directă,intențională,în care sarcina de învățare joacă un rol important ,și învățarea
„’indirectă,spontană,nonintențională,în care individul nu caută în mod direct să învețe.Prin
aplicarea unor criterii de conținut ,au fost indentificate următoarele tipuri de învățare :

-Habituarea sau învățarea prin obișnuire,care se manifestă fie în cadrul adaptării

senzoriale,fie în plan psihoafectiv,ca atenuare sau estompare treptată a efectului inițial al unui
sistem,ca urmare a prelungirii în timp a acțiunii lui sau a creșterii frecvenței lui în câmpul
nostru perceptiv;

-Învățarea prin condiționare de tip clasic(pavlovial),care se realizează fie în planul primului

sistem de semnalizare (legătura temporară între stimuli fizici),fie în planul celui de-al doilea
sistem de semnalizare(legătura între stimuli fizici concreți și denumirile lor verbale,așa cum
se întâmplă în formarea conceptelor sau în învățarea discriminatorie a formelor,sau legătura
între doi stimuli verbali în baza căreia se stabilesc raporturi semantice între cuvinte);

-Învățarea prin condiționarea instrumentala(de tip skinnerian),care constă în stabilirea unei

legături adaptative între secvențele comportamentale și elementele situației externe potrivit
distribuției întăririlor (recompensă sau pedeapsă);

-Învățarea perceptivă.

-Învățarea motorie
 -Învățarea verbală ,care pe de o parte ,înlesnește formarea și îmbogățirea în timp a
vocabularului intern,iar pe de altă parte,asigură dezvăluirea și fixarea legăturilor semantice și
sintactice între cuvinte.” (Dorina Sălăvăstru ,2004,pp 15)

II. MECANISMELE PSHICE IMPLICATE ÎN ÎNVĂȚARE:

A.1.Atenția involuntară-când orientarea în câmpul perceptiv se face de la sine,fără un efect

din partea noastră.

2.Atenția voluntară-presupune încordarea voinței.

B.Percepția-aceasta presupune cunoasterea obiectivelor și fenomenelor în integritatea lor în

momentul când ele acționează asupra organelor senzoriale.

C.Reprezentările-sunt procese cognitive bazate pe imagini intuitive a obiectelor și

fenomenelor.

D.Gândirea-este un proces psihic intelectual de reflectare mijlocită și general abstractă a

obiectivelor și fenomenelor și a legăturilor logice,dintre însușirile acestora.

III.TEORIILE ÎNVĂȚĂRII:

“Pentru a eficientiza învățarea în context școlar,educatorii trebuie să cunoască mecanismele

care stau la baza acestei activități complexe care se produce la mai multe niveluri ale
sistemului psihic uman:

-Cognitiv\Intelectual

-Social și emoțional

-Comportamental

O grupare a principalelor teorii sau modele ale învățării este redată mai jos.

1.Teoriile (modelele)asociaționiste-învățarea este rezultată relaționării a două clase de

evenimente (ex: relația dintre un stimul și un comportament sau reacție:S-R).
2.Teorii(modele) constructiviste-învățarea presupune o construcție care se realizează
progresiv prin interacțiunea dintre subiectul activ si obiectul învățării.

3.Teorii(modele) cognitive recente-învățarea umană poate fi explicată prin mecanismele de

procesare a informației.

4.Teoria social-cognitivă-învățarea este rezultatul interacțiunii reciproce dintre factorii de

personalitate,factorii de mediu si comportament (triplul determinism reciproc).”(Versavia
Curelaru,2012,pp 9)

IV.PRINCIPALELE ÎNVĂȚĂRI:

“Cele opt tipuri de învățare indentificate de Gagne sunt:

1. Învățarea de semnale ,prin care se are în vedere clasicul reflex condiționat al lui
Pavlov;O caracteristică importantă este aceea că individul învață să dea un răspuns
general,difuz,la un semnal.
2. Învățarea stimul-răspuns,ce corespunde condiționării operante a lui Skinner.Ea se
diferențiază de forma precedentă prin faptul că subiectul este capabil de adiscerne si
de a da un răspuns specific la un stimul determinat.
3. Inlănțuirea este,de asemenea, o formă simplă de învățare.Ea se mai numește
și”învățarea de secvențe “,și presupune învățarea unor serii de legături S-R înlănțuite
într-o ordine determinate.
4. Învățarea de asociații verbale,ce presupune tot serii de legături S-R,dar acestea sunt de
natură verbal.
5. Învățarea prin discriminare,în care subiectul învață să răspundă diferențiat acelor
caracteristici ale obiectelor care servesc la distingerea acestora: forme,mărimi,culori.
6. Învățarea noțiunilor, ce se referă la faptul că subiectul poate să clasifixe obiectele pe
baza unor proprietați comune.
7. Învățarea regulilor,care se bazează pe învățarea noțiunilor.În termenii cei mai simpli,o
regulă este un lanț de două sau mai multe concept.
8. Rezolvarea de probleme,care este un tip de învățare ce necesită eforturi interioare
numite în mod obișnuit gândire.”( Sălăvăstru, 2004, pp 16-17).
 V.MODELE DE ÎNVĂȚARE

„De pildă.Hilgard și Bower (1974, p.14) Identifică două direcții principale în analiza
psihologică a învățării,teoriile de tip stimul-reacție(S-R) și teoriile cognitive.

Psihologia gestaltistă(Koffka,Kohler,Wertheimer) exprimă ideea că învățarea ca proces nu

se poate considera în funcție de elementele componente ale procesului,deoarece întregul este
mai mult decât suma părților sale.

R.E.Mayer(1992),care arată că,până în prezent,psihologia educațională a operat cu trei

metafore(sau paradigme) ale învățării:metafora asociaționistă,metafora construnctivistă,și
metafora procesării informației.”( Sălăvăstru, 2004, pp 19-20).

VI.MOTIVAȚIA ÎNVĂȚĂRII ȘCOLARE:

Dacă îi întrebăm pe elevi ce anume îi determină să întreprindă eforturi pentru a

învăța,răspunsurile pe care le primim sunt,de obicei, foarte variate.Aflăm,de exemplu,că
învață pentru a obține o calificare profesională,pentru a reusi în viață,pentru a lua note
bune,din dorința de a cunoaște un conținut nou,interesant,din ambiția de a-i depăși pe
alții,pentru a primi laude din partea profesorilor și a părinților ori pentru a evita anumite stări
conflictuale.

Practica educațională indică faptul că,de regulă,activitatea de învățare este

plurimotivantă,fiind susținută de un ansamblu de motive și nu doar de unul singur.Totuși
unele motive predomină,și atunci putem constata că unii elevi învață,în primul rând pentru a
obține note bune și a fi astfel în fruntea clasei,în tim ce altiii învață pentru că îi interesează o
anumită disciplină și doresc să afle cât mai multe din domeniul respectiv.Elevii buni indică,de
obicei,alte motive decât elevii slabi.în timp ce elevii buni vorbesc despre dorința de a ști cât
mai multe,despre dorința de afirmare profesională,despre prestigiu,elevii slabi vorbesc despre
teama de eșec,despre dorința de a obține note satisfăcătoare pentru a promova clasa sau despre
evitare conflictelor cu părinții.(Sălăvăstru, 2004, p. 84).
 Bibliografie:

Dorina Sălăvăstru,Psihologia educației,editura Polirom,Iași ,2004.

Versavia Curelaru,Psihologia educației,2012.