Cod ECLI ECLI:RO:TBSMU:2018:004.

000009
Dosar nr. 940/251/2017

ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT MUREŞ
LITIGII CU PROFESIONIŞTII

DECIZIE Nr. 9/R/2018

Şedinţa publică de la 27 Februarie 2018
Completul compus din:
Preşedinte : Irina Daniela Dumitru
Judecător : Ioan-Eugen Maier
Judecător : Buliga Nicu Valentin
Grefier : Szőts Cristina Melinda

Pe rol se află soluţionarea recursului promovat de către recurenţii PĂUN

OVIDIU LUCIAN, PĂUN ANA ZELINA în contradictoriu cu intimata societatea EOS
CREDIT FUNDING BL DESIGNATED ACTIVITY COMPANI, REPREZ, PRIN B2
KAPITAL PORTFOLIO MAGEMENT SRL, împotriva sentinţei nr.825 pronunţată de
Judecătoria Luduş la data de 22.06.2017.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanţa constată că dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 20.02.2018
fiind consemnate în încheierea de şedinţă care face parte integrantă din prezenta decizie,
termen la care, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea
pentru data de azi, 27.02.2018
TRIBUNALUL,

Prin sentinţa civilă nr. 825/22.06.2017, pronunţată de Judecătoria Luduş, a fost

respinsă excepţia prescripţiei executării silite,respectiv contestaţia la executareformulată
de contestatorii Păun Ovidiu Lucian şi Păun Ana Zelina, în contradictoriu cu intimata
EOS credit Funding BL Designated Activity Company reprezentat prin B2 Kapital
Portfolio Management SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că la data de 7 mai 2007 s-a
încheiat contractul de credit nr. 1497 cu Banca BCR S.A. - Agenţia Iernut. Cuantumul
creditului de nevoi personale de care au beneficiat contestatorii a fost de 15.000 euro.
Pentru a beneficia de împrumutul mai susmenţionat au garantat atât cu imobilul situat în
Iernut, str. 1 Decembrie 1918, sc. A, etaj 3, ap. 13, înscris în CF nr. 3190/XIII
individuală nr. top. 1454/2/2/7/XIII, cât şi cu veniturile lor.
Din cauza întârzierilor înregistrate la plata ratelor lunare, Banca a declarat soldul
creditului scadent anticipat, suma împrumutată de ei devenind în întregime certă, lichidă
şi exigibilă. Ulterior, creanţa, împreună cu orice drepturi, fructe şi beneficii prezente şi
viitoare a fost cesionată de către Banca BCR S.A. către Suport Colect SRL prin
contractul de cesiune nr. J450/30.06.2010. Despre aceste aspecte au fost informaţi prin
Notificarea nr. HC 8458/08.07.2010. Ulterior cesiunii, societatea Suport Colect SRL a
demarat împotriva lor procedura executării silite, iar prin încheierea civilă nr.
658/C/2012 pronunţată la data de 21 decembrie 2012 în dos. nr. 1922/251/2012 de către
această instanţă, cererea societăţii Suport Colect SRL a fost admisă.
Au arătat că, de la data încuviinţării executării silite (21 decembrie 2012),
respectiv de la data ultimei corespondenţe purtate cu societatea Suport Colect SRL (13
februarie 2013), şi până la data emiterii actelor de executare silită (8 martie 2017) nu au
mai primit niciun act de executare. Conform prevederilor art. 389, alin. 1 din

1
V.C.proc.civ., aplicabil în prezenta speţă, "dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la
data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire,
executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei". Astfel,
instanţa de fond urma să constate că după încuviinţarea cererii de executare silită din 21
decembrie 2012, în urma unui angajament de plată cu societatea Suport Colect SRL, au
mai achitat timp de aproximativ 1 an câte 150 euro lunar. După ultima corespondenţă
purtată cu firma de recuperări datată din 13 februarie 2013, creditorul Suport Colect
SRL nu a mai făcut niciun act de executare sau urmărire silită. Astfel, somaţia
imobiliară şi actele de executare silită atacate sunt nelegale, având în vedere că
executarea silită s-a perimat.
Mai mult decât atât, actele de executare silită atacate au fost întocmite la cererea
intimatului EOS Credit Funding Bl Designated Activity Company, care a preluat
creanţa de la Suport Colect SRL. În perioada anilor 2013-2017 ei nu au fost notificaţi
de faptul că această firmă de recuperare ar fi preluat creanţa de 12.718,6 euro. În lipsa
comunicării cesiunii, potrivit dispoziţiilor legale, către debitorul cedat (împrumutatul
din contractul de credit), cesiunea de creanţă nu produce niciun efect, astfel că
executarea silită demarată de cesionar (firma de recuperări creanţe) este nelegală.
Contestatorii au mai arătat că raportat la faptul că soldul restant a fost declarat
scadent anticipat de către Banca BCR S.A. încă în anul 2010, sunt aplicabile prevederile
legale generale privind prescripţia. Astfel, chiar dacă executarea silită a fost demarată
împotriva lor în anul 2012, având în vedere că din anul 2013 creditorul nu a mai făcut
niciun act de executare silită, debitul restant de 12.718,6 euro s-a prescris. Conform
prevederilor art. 405 V.C.proc.civ. "dreptul de a cere executarea silită se prescrie în
termenul general de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel". "Termenul de prescripţie
începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită", iar dreptul
de a cere executarea silită s-a născut o dată cu declararea anticipată ca fiind scadent a
debitului restant. Astfel, intimatul creditor care nu a notificat cesiunea creanţei, nu poate
solicita continuarea executării silite demarate de un alt creditor, a unui sold restant care
s-a prescris (în anul 2016) în procedura unei executări silite perimate.
În drept, contestatorii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 399 şi urm.
V.C.proc.civ., art. 389, art. 405 V.C.proc.civ.
În probaţiune, s-a anexat cererii:dovadă de comunicare, somaţie imobiliară,
contract de credit bancar, contract de fidejusiune, contract de ipotecă, proces-verbal de
stabilire a cheltuielilor de executare, proces-verbal de situaţie, încheiere BCPI Luduş,
extras CF, Încheierea nr. 658C/2012 a Judecătoriei Luduş, adresă Suport Colect SRL.
La data de 20 aprilie 2017 BEJ Vintilă Marius Andrei a depus copia certificată a
dosarului execuţional nr. 418/E/2012.
La data de 24 aprilie 2017 intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat
respingerea contestaţiei la executare respingerea contestaţiei la executare formulate
împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare silite nr. 418/E/2012
aflat pe rolul BEJ Vintila Marius Andrei; obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor
de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că între creditorul iniţial si
contestatorii din prezenta cauza a fost încheiat contractul de credit nr. 1497 la data de
07.05.2007 prin care banca a pus la dispoziţia împrumutaţilor un împrumut în cuantum
de 15.000 EUR, în vederea rambursării sumei împrumutate fiind încheiat şi contractul
de ipotecă numărul 352/7 mai 2007. Ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale
banca a declarat scadenta anticipata a contractului de credit, suma împrumutată
devenind astfel exigibilă în integralitate.
La data de 16.12.2016 Suport Collect SRL S.A. a cesionat societăţii sale,
respectiv EOS Credit Funding BL Designated Activity Company creanţa pe care o

2
deţinea împotriva debitorilor Păun Ovidiu Lucian şi Păun Ana Zelina cu toate
drepturile, garanţiile, privilegiile, inclusiv contractul/contractele de ipotecă imobiliară,
astfel cum rezultă din Contractul de confirmare a cesiunii de creanţa autentificat sub nr.
5455 de către BNPA Costescu, Stroe şi Asociaţii la data de 16.12.2016.
Toate drepturile Suport Collect SRL, în baza Contractului de Credit nr.
1497/07.05.2007 sau în legătură cu acesta, inclusiv drepturile litigioase, precum şi
contractele de garanţie accesorii, inclusiv contractul/contractele de ipotecă imobiliarăa,
au fost legal transferate către societatea sa.
Intimatul a arătat că prin contestaţia formulată se învederează instanţei de judecată
că în dosarul de executare silită numărul 418/E/2012 a intervenit perimarea executării
silite, deoarece nu s-au mai efectuat de către executorul judecătoresc acte de executare
silita, in cadrul dosarului.
Astfel, potrivit art. 389 alin 1 din Codul de procedura dacă creditorul a lăsat să
treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat şi alte acte
de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere
desfiinţarea ei.
Însă, exista şi o excepţie de la norma mai sus menţionată, aşadar potrivit
dispoziţiilor art. 390 alin 1 CPC, acestea privind incidenţa perimării, respectiv
dispoziţiile art. 387 si 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea
silita fără somaţie.
Coroborând dispoziţiile legale mai sus menţionate cu prevederile art. 454 alin l
CPC, reiese că poprirea se înfiinţează fără somaţie prin adresa insolita de o copie
certificată de pe titlu executoriu comunicată celei de a treia persoane arătate la art. 452
fiind înştiinţat totodată şi debitorul despre măsura luata.
Intimatul a solicitat instanţei de fond să constate că în cadrul dosarului de executare
silită a fost înfiinţată poprirea, conform înscrisurilor existente în dosar, fără somaţie
conform prevederilor legale mai sus invocate.
Iar în cazul în care poprirea se înfiinţează fără somaţie nu este aplicabil art. 389 alin
1 CPC, care stabileşte situaţiile în care este incidenţa perimarea, delimitând sfera
acesteia de aplicare.
Astfel, din înscrisurile existente la dosar se observă cu uşurinţă că poprirea a fost
înfiinţată în cadrul dosarului de executare nr.418/E/2012, conform adreselor existente în
dosar, precum şi din răspunsurile instituţiilor la care debitorii figurează ca având conturi
bancare, aceasta fiind o procedura suplă şi rapidă în vederea recuperării creditului, art.
454 C. proc. civ. având ca finalitate tocmai asigurarea celerităţii executării prestaţiei la
care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu.
Sancţiunea procesuală a perimării se întemeiază pe ideea de culpă în delăsarea
procedurii, respectiv pe ideea de desistare a creditorului, nu poate fi ignorat faptul că, pe
de o parte, şi contestaţia la executare este un act procedural în cadrul executării silite,
ceea ce denotă lipsa vinei creditoarei, lipsa culpei fiind dublată totodată şi de
continuitatea actelor de executare prin poprire.
Intimatul a arătat că pentru constatarea perimării de drept a unei executări silite
pendinte, nu este suficientă dovada faptului că au trecut mai mult de 6 luni de la data
îndeplinirii oricărui act de executare, această situaţie trebuind să fie însoţită şi de culpa
creditoarei, ori în situaţia de faţă nu este probată culpa creditoarei, nefiind întrunite în
mod cumulativ cerinţele aplicării sancţiunii procedurale a perimării.
În ceea ce priveşte împlinirea termenului de prescripţie, a arătat că termenul de
prescripţie nu s-a împlinit.
Prin semnarea contractului de ipotecă contestatorii şi-au dat consimţământul expres
ca, în caz de culpă, acesta să poată fi executat silit, culpa pe care chiar aceasta o
recunoaşte.

3
 Conform propriilor declaraţii, din cuprinsul cererii de chemare în judecată,
contestatorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată asumate prin contractul de credit,
dând astfel dreptul creditorului de a proceda la executarea silită a contractului de
ipoteca.
Cazul de culpă imputabil contestatorilor este dincolo de orice dubiu, chiar din
cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese recunoaşterea expresă a omisiunii de
plată a ratelor de credit, fapt ce îndrituieşte creditorul să procedeze la executarea silită a
contractului de ipotecă.
Prin urmare, a solicitat instanţei de fond să constate că la sesizarea organului de
executare şi-a exercitat un drept legitim, în interiorul termenului de 10 ani aplicabil în
procedura de executare silită.
Decretul nr. 167/1958 nu este aplicabil cauzei.
Art. 6 din Decretul nr. 167/1958 reglementează termenul general de prescripţie a
dreptului de a cere executarea silită.
Aşa cum şi în privinţa dreptului material la acţiune legiuitorul s-a preocupat să
reglementeze termenul general şi termene speciale, tot aşa şi în privinţa dreptului de a
cere executarea silită au fost instituite, pe lângă termenul general, si termene speciale.
În materie imobiliară, termenul de 10 ani este un termen de prescripţie special, care
derogă de la cel general de 3 ani.
Dacă s-ar admite contrariul, respectiv că termenul prevăzut în decret este aplicabil
prioritar, ar însemna că termenul de 10 ani să fie inaplicabil. Or, legiuitorul a
reglementat acest termen cu scopul de a produce efecte, nu de a nu produce, astfel încât
teza propusă de intimată nu poate fi primită. Mai mult, atât art. 405 din Codul de
Procedură Civilă de la 1865 astfel cum a fost modificat, cât şi art. 705 din noul Cod de
Procedură Civilă sunt ulterioare Decretului nr. 167/1958.
Art. 405 al Codului de Procedură Civilă de la 1865 care reglementează termenul
special de prescripţie de 10 ani face parte din secţiunea VI 2 a Capitolului I din Cartea a
V-a a Codului care a fost introdusă prin O.U.G. nr. 138/2000.
Aşadar, termenul de 10 ani a fost introdus printr-un act normativ anterior decretului,
fiind astfel evidentă intenţia legiuitorului de a reglementa o situaţie speciala,
derogatorie.
Termenul de 10 ani, amintit mai sus, este defipt atât de vechea reglementare - art.
405 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă de la 1865-cât şi de noua reglementare - art.
705 alin. (l)din noul Cod de Procedura Civila, devenit art. 706 alin. (I) după
renumerotarea codului.
Prin urmare, indiferent de legea aplicabilă executării silite, dreptul de a cere
executarea unei ipoteci este prescriptibil în 10 ani, termen ce nu se împlinise la data
începerii procedurii execuţionale.
Intimatul a arătat că temeiul executării silite demarate de către creditoare nu este
reprezentat doar de contractul de credit, ci şi contractul de ipotecă, contractul de credit
fiind analizat de instanţa de executare la momentul învestirii cu formula executorie doar
pentru a verifica provenienţa şi caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei urmărite.
Această încuviinţare fiind de natură a conduce la concluzia că titlul executoriu este
contractul de credit însoţit de contractul de ipotecă, cel care dă dreptul creditoarei de a
executa bunul în mâinile oricui s-ar afla, valorificând astfel acţiunea ipotecara
prescriptibilă în 10 ani.
Contractul de credit la rândul sau este un titlu executoriu, care ar fi putut fi
valorificat de bancă pentru urmărirea altor bunuri ale împrumutaţilor, în mod distinct de
bunurile imobile asupra cărora a fost instituită ipoteca.
Prin legislaţia actuală în materie de prescripţie, respectiv art. 2504 din noul Cod
Civil se clarifică intenţia legiuitorului în legătura cu termenul în care poate fi exercitat

4
dreptul de ipotecă, stabilind în mod expres că prescripţia dreptului la acţiune privind
creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară.
În drept, intimatul şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 389-390,4541,
1578 Codului de Procedură Civilă şi pe dispoziţiile legale la care a făcut referire în
cuprinsul acesteia
În cadrul probatoriului instanţa a administrat proba cu înscrisuri.
Împotriva sentinţei de mai sus a formulat apel contestatorii Păun Ovidiu Lucian şi
Păun Ana Zelina, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în tot a sentinţei apelate cu
consecinţa admiterii contestaţiei la executare în sensul de a proceda la anularea somaţiei
imobiliare nr. 418/E/2012 emisă în dosarul de executare silită nr. 418/E/2012 a BEJ
Vintilă Marius Andrei şi a tuturor actelor de executare silită aferente, ca fiind nelegale.
În motivarea apelului contestatorii arată că instanţa de fond, prin sentinţa apelată, a
constatat în mod greşit că executarea silită a fost demarată în conformitate cu
prevederile legale în vigoare şi că nu au invocat niciun motiv de nulitate absolută.
Considerentele avute în vedere de către prima instanţă sunt greşite din mai multe
puncte de vedere. În primul rând, instanţa de fond, fără a arăta motivele de drept şi de
fapt, prin încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2017 a constatat că în prezenta speţă
perimarea executării silite nu operează.
Apelanţii au mai arătat că ultimul act de executare silită a fost efectuat în data de 31
ianuarie 2013. De atunci şi până la data de 4 ianuarie 2017, când BEJ Vintilă a primit
notificarea de cesiune intervenită între societatea Suport Colect SRL şi intimat, au trecut
mai mult de 6 luni de zile. Atâta timp cât creditorul a declanşat procedura execuţională
prin cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc, acesta trebuia să fie
mai diligent, deoarece printr-o îndelungată lipsă de stăruinţă în executarea silită, se
consideră că a pierdut orice interes în soluţionarea cererii sale, intervenind astfel
perimarea executării silite, sancţiune procesuală care constă în desfiinţarea tuturor
actelor de executare îndeplinite în dosarul execuţional.
Conform prevederilor art. 389 alin. I din V.C. pr. civ. (aplicabil în prezenta speţă)
"Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare,
fără să fi urmat alte acte de urmărire,, executarea se perimă de drept şi orice parte
interesată poate cere desfiinţarea ei. Astfel, somaţia imobiliară nr. 418/E/2012 din data
de 8 martie 2017 este lovită de nulitate absolută, deoarece începând de la ultimul act de
executare silită şi până la data de 8 martie 2017, dosarul execuţional a rămas în
nelucrare mai mult de 6 luni.
S-a arăt şi faptul că, contrar susţinerilor intimatului, prevederile art. 390, alin. 1 din
vechiul C.proc.civ. nu pot fi aplicate în prezenta speţă, nefiind vorba de executare silită
demarată prin poprire.
Cu privire la prescripţie, arată că executarea silită a fost demarată sub imperiul
vechiului cod de procedură civilă. În privinţa legii de drept material aplicabilă în cauză
potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a dispoziţiilor Codului civil
se vor avea în vedere dispoziţiile care reglementează prescripţia, în vigoare la data
începerii prescripţiei. Astfel, potrivit art. 705 din Codul de procedură civilă, dreptul de a
obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.
Totodată au menţionat că instanţa de fond a constatat în mod greşit că în prezenta
speţă nu operează prescripţia de 3 ani, ci aceea de 10 ani. Considerentele avute în
vedere de către instanţa de fond sunt greşite deoarece executarea silită a fost demarată în
temeiul contractului de credit bancar nr. 149F/07.05.2007, pentru recuperarea creanţei
de 12.718,6 euro şi 6.445,5 lei, cheltuieli de executare silită. Pentru garantarea restituirii
creditului a fost constituită ipoteca de rangul 1 asupra imobilului apelanţilor, însă
potrivit art. 1746 Cod civil ipoteca este un drept real accesoriu. Prima instanţă nu a ţinut
cont de faptul că prin stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal,

5
se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile subiective accesorii, potrivit regulii
accesorium sequitur principale. Termenul de la care curge prescripţia este 31 iulie 2013,
începând cu expirarea celor 6 luni de la data ultimului act de executare silită (31
ianuarie 2013). Fiind vorba de o creanţă, dreptul de a solicita executarea silită s-a
prescris la data de 31 iulie2016.
Mai precizează că la data de 30.06.2010, Banca BCR S.A. a cesionat creanţa
declarată scadentă anticipat în favoarea societăţii Suport Colect SRL. Ulterior, la data de
16 decembrie 2016, societatea Suport Colect SRL a cesionat creanţa în favoarea
intimatului EOS CREDIT FUNDING BL DESIGNATED ACTIVITY COMPANY.
Precizează că societatea Suport Colect SRL a demarat executarea silită în lipsa
unui titlu executoriu, cu încălcarea prevederilor art. 372 din V.C.proc.civ. Titlul
executoriu reprezintă acel înscris care, întocmit în conformitate cu prevederile legii de
către organul competent, permite punerea în executare silită a creanţei pe care o
constată. Executarea nu este posibilă decât în raport cu obiectul şi cu părţile pe care
titlul executoriu le-a determinat. Potrivii Deciziei nr. 387/2016 a Tribunalului
Specializat Cluj: Contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu ce poate fi
executat silit în mod direct, neexistând nici un text de lege care să prevadă aşa ceva.
Prin urmare, legătura dintre contractul de credit (ce poale fi executat silit, el fiind titlu
executoriu, fără investire cu formulă executorie doar de către împrumutător) şi
contractul de cesiune de creanţă (ce nu poate fi executat silit împotriva împrumutatului),
a fost întreruptă, ea neputând fi făcută doar prin subrogaţia pe care legea o prevede.
Subrogaţia ivită în cauză dă dreptul cesionarului să îl urmărească pe debitor pentru a-și
recupera paguba, respectând prevederile legale, nu şi să ceară direct executarea silită a
unui contract de credit, în care cesionarul nu este parte.
De asemenea, arată că în cauză nu sunt în prezenţa unei cesiuni de contract pentru
ca intimata să preia inclusiv valoarea executorie a acestuia, prin subrogare fiind preluat
doar dreptul de a solicita restituirea împrumutului de la debitori-apelanţi, neputându-se
bucura şi de forţa executorie a contractului de împrumut bancar.
Mai mult decât atât, cesiunea intervenită între societatea Suport Colect SRL şi
intimat nu le-a fost comunicată, iar conform prevederilor legale în vigoare, în lipsa
comunicării cesiunii de creanţă actele de executare silită sunt lovite de nulitate absolută.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 466 şi urm. C.proc.civ., art. 453 CPC.
La data de 15.09.2017 intimata EOS Credit Funding BL Designated Activity
Company a depus la dosar note scrise, solicitând recalificarea apelului formulat de către
debitori în recurs,admiterea excepţiei netimbrării recursului,admiterea excepţiei
tardivității capătului de cerere privind anularea executării silite pentru lipsa titlului
executoriu.
În măsura în care se va admite recursul formulat și se va reține cauza spre judecare
a solicitat admiterea excepţiei tardivității contestației la executare, admiterea excepţiei
tardivității capătului de cerere privind anularea executării silite ca urmare a intervenirii
prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită,respingerea recursului ca nefondat şi
obligarea recurenţilor-contestatori la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de
purtarea prezentului litigiu, conform art. 274 Cod procedură civilă.
În măsura în care instanța va admite recursul formulat și contestația la executare, a
solicitat reducerea onorariului de avocat aferent reprezentantului convenţional al
contestatorilor, în temeiul art. 274 alin. (3) Cod de procedură civilă, exonerarea sa de la
plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, în temeiul art.274
Cod procedură civilă, având în vedere procedura de restituire reglementată prin
dispoziţiile art. 45 lit. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În cuprinsul notelor a arătat că la data de 28.03.2017, numiţii Păun Ovidiu Lucian
și Păun Ana Zelina au formulat contestație la executare, solicitând anularea somaţiei

6
imobiliare nr. 418/E/2012 din data de 08.03.2017 și a tuturor actelor aferente din
dosarul de executare nr. 418/E/2018, aflat pe rolul BEJ Vintilă Marius Andrei, deci, a
întregii executări silite începute și desfășurate împotriva acestora. De asemenea, prin
acţiune, aceştia au invocat inopozabilitatea cesiunii de creanţă, perimarea executării
silite și prescripţia dreptului de a solicita executarea silită a acestora.
La data de 22.06.2017, Judecătoria Luduş a respins contestația la executare,
apreciind că nu a intervenit prescripţia dreptului de a solicita executarea silită a
debitorilor și că executarea silită a fost demarată şi s-a desfășurat cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei sentințe, debitorii au formulat cale de atac, solicitând instanței de
control judiciar să admită apelul formulat, reiterând motivele din contestația la
executare. De asemenea, în calea de atac, contestatorii au adus un nou motiv de anulare
a executării silite, respectiv lipsa titlului executoriu.
În ceea ce priveşte legea aplicabilă și recalificarea căii de atac intimata a arătat că
potrivit dispoziţiilor art. 24 din Noul Cod de procedură civilă și art. 3 alin. (1) din Legea
nr. 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, dispoziţiile legii noi de
procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea
acesteia în vigoare.
Conform art. 371 indice 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, în cazul în care
debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin
executare silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel.
De asemenea, potrivit art. 373 indice 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, cererea
de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel.
Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanța de
executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul
executoriu.
Cu alte cuvinte, executarea silită a debitorului începe prin sesizarea executorului
judecătoresc.
Executarea silită este un proces de sine stătător, cu incidente procedurale, căi de atac
ş.a.m.d. În raport de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, legea veche este incidenţa,
în ansamblul său, asupra tuturor actelor de procedură, incidentelor și căilor de atac
aferente procedurii de executare silită.
Totodată a arătat că nu trebuie confundate dispoziţiile generale ale art. 3 alin. (1) cu
cele ale art. 3 alin. (2), care se referă la o chestiune particulară: determinarea lex
temporis processus în ipoteza înregistrării (nu comunicării) unei cereri introductive de
instanța după 15 februarie 2013.
Prin „proces", în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, se înțelege un proces
de fond, ori cel puţin de sine stătător, iar nu o procedură judiciară în legătură cu
executarea silită.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că, în cazul contestațiilor la
executare este aplicabilă legea în vigoare la momentul sesizării organului de executare,
respectiv a executorului judecătoresc. Având în vedere că Suport Colect SRL a formulat
cererea de executare silită anterior datei de 15 februarie 2013, dosarul de executare fiind
continuat de intimată, consideră că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Vechiului Cod de
procedură civilă.
Potrivit art. 402 din Vechiul Cod de procedură civilă, hotărârea pronunțată cu
privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunțate în temeiul
art. 400 indice 1 și al art. 401 alin. (2).
Potrivit art. 301 din Vechiul Cod de procedură civilă, termenul de recurs este de 15
zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar dispoziţiile art. 284 se
aplică în mod corespunzător.

7
 Intimata a solicitat să se observe că instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.
825/22.06.2017, menţionând la final că părţile pot formula „apel" în termen de 10 zile
de la comunicarea hotărârii. La data de 11.07.2017 contestatorii au formulat „apel"
împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Luduş. A solicitat să se procedeze la
recalificarea căii de atac din apel în recurs și să se constate că instanța nu este cea care
dă calea de atac, ci legea, indicarea greşită în dispozitivul hotărârii nefiind susceptibilă
să deschidă părții un alt drept decât cel pe care legea îl prevede.
A invocat excepţia netimbrării recursului, menţionând că potrivit art. 10 alin. (2) din
OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în cazul contestației la executarea
silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la
valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor
urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent
de valoarea contestată.
Potrivit art. 23 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, cererile pentru exercitarea apelului
(recursului - în cazul lor) împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din:
a) taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluționată de
prima instanță, dar nu mai puţin de 20 lei;
b) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acţiunilor evaluabile în bani,
dar nu mai puţin de 20 lei.
De asemenea a solicitat să se observe că dispoziţiile art. 23 din OUG nr. 80/2013 se
aplică inclusiv căii de atac a recursului formulată împotriva sentinței prin care a fost
respinsă/admisă contestația la executare în temeiul dispoziţiilor din Vechiul Cod de
procedură civilă, întrucât recursul pe vechea legislaţie, la fel ca și apelul conform noilor
dispoziţii, reprezintă o cale de atac devolutivă, ce provoacă o nouă judecată asupra
fondului.
De asemenea, a solicitat să se observe că dispoziţiile OUG nr. 80/2013 au fost
reglementate în contextul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, ce
reglementează ca și cale de atac ordinară doar apelul.
Astfel, reglementările din OUG nr. 80/2013 proprii apelului exercitat pe dispoziţiile
Noului Cod de procedură civilă vor fi aplicabile și recursului exercitat pe dispoziţiile
Vechiului Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 33 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc
anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
În măsura în care recurenţii nu au depus la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru
astfel cum prevăd dispozițiile OUG nr. 80/2013, solicită sancţionarea cu nulitatea
absolută a recursului.
A invocat şi excepţia tardivității capătului de cerere privind anularea executării silite
pentru lipsa titlului executoriu, arătând că potrivit art. 401 alin. (1) din Vechiul Cod de
procedură civilă, „ contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data
când:
a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau de
refuzul de a îndeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înfiinţarea
popririi, dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de
contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din
aceste venituri de către terțul poprit;
c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somaţia ori de la data când a
luat cunoștința de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau
executarea se face fără somaţie".
Astfel cum Înalta Curte de Casaţie și Justiție a statuat în Decizia nr.
500/06.02.2013, termenele imperative pentru exercitarea acţiunilor și căilor de atac sunt

8
reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general
de o înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei
cauze.
Intimata a solicitat să se observe că prin contestația la executare, debitorii nu au
solicitat anularea executării silite ca urmare a lipsei titlului executoriu. Acest motiv este
adus în discuţie pentru prima dată în apel. Ori acest lucru nu poate fi primit de vreme ce
nu a fost invocat în termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei
la executare. Prin urmare, acest capăt de cerere trebuie respins ca fiind tardiv formulat.
A menționat că excepţia tardivității reprezintă o excepţie de ordine publică, absolută
și peremptorie, ce poate fi invocată oricând în cursul procesului.
În cazul în care se admite recursul și se va reține cauza spre judecare, a invocat
excepţia tardivității întregii contestații la executare, menţionând că potrivit art. 401 alin.
(1) din Vechiul Cod de procedură civilă, „ contestația la executare se poate face în
termen de 15 zile de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau de
refuzul de a îndeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea
popririi, dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de
contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din
aceste venituri de către terțul poprit;
c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somaţia ori de la data când a luat
cunoștința de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau
executarea se face fără somaţie".
Astfel cum a menționat, debitorii au formulat contestația la executare la data de
28.03.2017. Prin acţiune, aceştia au solicitat anularea somaţiei imobiliare nr.
418/E/2012 din data de 08.03.2017 și a tuturor actelor aferente din dosarul de executare
nr. 418/E/2018, aflat pe rolul BEJ Vintilă Marius Andrei, deci, a întregii executări silite
începute și desfășurate împotriva acestora. De asemenea, prin acţiune, aceştia au invocat
inopozabilitatea cesiunii de creanţă, perimarea executării silite și prescripţia dreptului de
a solicita executarea silită a acestora.
Intimata a solicitat să se observe că la data de 28.03.2017 debitorii nu se mai aflau în
termenul legal de 15 zile nici pentru contestarea ultimului act de executare emis de către
BEJ Vintilă Marius Andrei în dosarul nr. 418/E/2012.
De asemenea, solicită să se observe că petenții, prin acţiunea lor, nu contestă acest
ultim act de executare sub aspectul legalității, ci solicită anularea acestuia ca urmare a
unor alte motive, respectiv intervenirea perimării executării silite sau prescripţia
dreptului de a solicita executarea silită. În mod indirect, petenții, în lipsa celorlalte
motive, recunosc validitatea ultimului act de executare silită.
Având în vedere aceste considerente, intimata a solicitat să se constate că susţinerile
privind anularea actelor de executare silită nu pot fi primite.Precizând că debitorul
încearcă să se folosească de termenul în care putea contesta ultimul act de executare,
încercând să conteste, peste termenul legal întreaga executare silită.
A invocat şi excepţia tardivității capătului de cerere privind anularea executării silite
ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, solicitând să
se observe că excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită poate fi
invocată în două cazuri, respectiv în situația în care debitorii se raportează la data
începerii executării silite împotriva acestora sau dacă, pe parcursul executării silite, trec
mai mult de 3 ani (în cazul drepturilor de creanţă) sau 10 ani (în cazul drepturilor reale)
și în aceşti ani executorul nu realizează niciun act de executare ori nu are loc un alt act
întreruptiv de prescripţie.

9
 În primul caz, conform art. 401 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă, debitorii pot
invoca prescripţia dreptului de a solicita executarea silită în termen de 15 zile de la data
comunicării încheierii de încuviințare a executării silite.
În literatura de specialitate s-a statuat că „prescripţia dreptului de a obţine
executarea silită nu poate fi invocată decât pe calea contestației îndreptate împotriva
executării silite propriu-zise, în termen de 15 zile de la data la care debitorul urmărit a
luat la cunoștință de primul act de executare, potrivit art. 715 alin. (1) pct. 3 Cod
procedură civilă (s.n. - art. 401 din Vechiul Cod de procedură civilă), întrucât efectul
prescripţiei constă în pierderea puterii executorii a titlului, iar, în consecinţă, o astfel de
chestiune viciază însăși declanşarea executării silite, lipsind-o de temei. Ca urmare,
invocarea prescripţiei urmează acelaşi regim juridic cu invocarea lipsei titlului
executoriu, neputând fi opusă într-un stadiu ulterior al executării silite, pe calea unei
contestaţii la executare împotriva unor acte subsecvente".
De asemenea, Judecătoria Buzău, în Sentința civilă nr. 1138/09.02.2016, a reținut
că „în ceea ce priveşte contestația la executarea însăși, determinată de motive de
nelegalitate a executării silite raportat la împlinirea termenului de prescripţie și la lipsa
caracterului executoriu, instanța reține că termenul de formulare a acesteia a început să
curgă, potrivit dispoziţiilor legale incidente, de la momentul în care contestatorului i-a
fost comunicată încheierea de încuviințare a executării silite".
În cea de-a doua situație, prescripţia dreptului de a solicita executarea silită poate fi
invocată de către debitori în termen de 15 zile de la data la care le-a fost comunicat
primul act după ce s-a scurs presupusul termen de prescripţie în care intimata putea
solicita executarea silită.
Prin urmare, din formularea acţiunii, constată că debitorii recunosc că până la data
de 30.07.2016 actele de executare au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale şi,
totodată, contestă actele emise de către executor după această perioadă.
Astfel cum rezultă din actele dosarului de instanță, debitorii au formulat contestația
la executare la data de 28.03.2017, deci peste termenul de 15 zile de la data comunicării
încheierii de încuviințare a executării silite și peste termenul de 15 zile de la data
comunicării primului act de executare după presupusa scurgere a termenului de
prescripţie de 3 ani ce a curs începând cu data de 31.07.2013, astfel cum susţin
contestatorii în acţiunea lor.
Astfel, a solicitat să se admită excepţia tardivității capătului de cerere privind
anularea executării silite ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a solicita
executarea silită.
Totodată, a menționat că excepţia tardivității reprezintă o excepţie de ordine publică,
absolută și peremptorie, ce poate fi invocată oricând în cursul procesului.
Astfel cum Înalta Curte de Casaţie și Justiție a statuat în Decizia nr. 500/06.02.2013,
termenele imperative pentru exercitarea acţiunilor și căilor de atac sunt reglementate
prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura
orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
Intimata a arătat că recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a solicita executarea silită, a solicitat să se
aibă în vedere că potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă,
„dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin
împlinirea unui termen de 3 ani".
De asemenea, potrivit art. 405 alin. (1) Cod procedură civilă, „(1) dreptul de a cere
executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul
titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10
ani".

10
 Potrivit art. 405 alin. (2) Cod procedură civilă „termenul de prescripţie începe să
curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită". De asemenea, potrivit
art. 7 din Decret, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul
de a obţine executarea silită.
Mai mult decât atât, a solicitat să se observe că sunt în prezenţa unei executări silite
ce vizează atât un drept de creanţă, cât și un drept real de ipotecă.
Nu poate fi luată în considerare susţinerea conform căreia dacă s-a scurs termenul de
prescripţie aferent dreptului de creanţă se stinge și termenul de prescripţie aferent
dreptului real de ipotecă deținut împotriva debitorului.
La o simplă analiză a textului de lege, a reținut faptul că, în cazul dreptului real de
ipotecă, legiuitorul a reglementat ca și termen de prescripţie -10 ani. În cazul în care ar
fi de acord cu susţinerea debitorilor, ar însemna că termenul de 10 ani reglementat de
către legiuitor nu și-ar găsi aplicabilitatea niciodată.
Tocmai pentru a explica acest text de lege și a clarifica problemele apărute în
practică cu privire la acesta, legiuitorul a reglementat în Noul Cod civil în mod clar
această situaţie, în sensul menţionării în mod expres a faptului că, odată stins dreptul
principal de creanţă,dreptul real de ipotecă nu se stinge și poate fi exercitat în termen de
10 ani de la data exigibilităţii obligaţiei debitorului.
Totodată, a arătat că nici termenul de 3 ani aferent dreptului de creanţă și nici
termenul de 10 ani aferent dreptului real de ipotecă nu s-au scurs.
A solicitat să se aibă în vedere că termenul de prescripţie se calculează de la data
declarării scadenţei anticipate a creditului și nu de la data efectuării ultimei plăţi de către
debitor.
După cum se poate observa din actele aflate la dosarul de executare silită, banca a
declarat scadenţa anticipată a creditului în anul 2010 și a cesionat creanţa deținută
împotriva debitorilor în acelaşi an.
În termenul de prescripţie, Suport Colect SRL, noua creditoare, a obținut la data de
21.12.2012, împotriva debitorilor, încheierea de încuviințare a executării silite și a
procedat, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin intermediul BEJ Vintilă Marius
Andrei, la efectuarea de acte de executare silită.
A menţionat că la finalul anului 2016, Suport Colect SRL i-a cesionat creanţa
deținută împotriva debitorilor, înștiințând, totodată, și executorul cu privire la
modificarea creditorului.
În continuare, executorul judecătoresc a emis acte de executare silită în conformitate
cu dispoziţiile legale.
Intimata a solicitat să se observe că, potrivit art. 405 indice 2 Cod procedură civilă,
efectul introducerii cererii de executare silită constă în întreruperea termenului de
prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită și totodată. În ştergerea prescripţiei
începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și curgerea unui nou
termen de prescripţie după întrerupere.
Ulterior, atât executorul judecătoresc, banca, Suport Colect SRL, cât și intimata au
emis acte de întrerupere a cursului prescripţiei, efectul acestora constând în întreruperea
termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită și totodată, în ştergerea
prescripţiei începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și curgerea
unui nou termen de prescripţie după întrerupere.
Totodată, a solicitat să se aibă în vedere și angajamentul de plată realizat de către
debitori și plăţile efectuate de către aceştia ce au întrerupt termenul de prescripţie,
efectul fiind cel enunţat mai sus.
Bineînțeles, întreruperea termenului de prescripţie privind dreptul de a se solicita
executarea silită a debitorului pentru creanţa datorată va produce efecte și în ceea ce
priveşte termenul de 10 ani aferent executării silite imobiliare.

11
 Pentru toate aceste considerente, solicită să se constate că intimata se află în
termenul de prescripţie prevăzut de lege și poate uzita de dreptul sau de a solicita și
obţine executarea silită împotriva debitorilor.
În ceea ce priveşte perimarea executării silite, a solicitat să se aibă în vedere că
dispoziţiile art. 389 din Vechiul Cod de procedură civilă nu sunt aplicabile prezentei
speţe.
Astfel cum rezultă din actele dosarului de executare silită, executorul judecătoresc a
înființat mai multe popriri, în conformitate cu dispoziţiile art. 454 din Vechiul Cod de
procedură civilă. Potrivit dispoziţiilor art. 454 alin. (1) din Vechiul Cod de procedură
civilă, „poprirea se înființează fără somaţie, prin adresa însoțită de o copie certificată de
pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-
se totodată și debitorul despre măsura luată".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 390 din Vechiul Cod de procedură civilă,
„dispoziţiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea
fără somaţie".
Art. 389 din Vechiul Cod de procedură civilă prevede următoarele: „dacă creditorul a
lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte
acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere
desfiinţarea ei".
Astfel, din coroborarea celor trei articole, rezultă că în cazul în care executorul
judecătoresc înființează poprirea, potrivit art. 454 alin. (1) din Vechiul Cod de
procedură civilă, cu privire la sumele de bani pe care terțul poprit le datorează
debitorului, termenul de 6 luni referitor la perimarea de drept a executării silite nu
începe să curgă, dispoziţiile art. 389 nefiind aplicabile în aceasta situaţie.
Prin urmare, a solicitat să se constate că instanța de fond a apreciat în mod corect că
în dosarul de executare nr. 418/E/2012 nu a intervenit perimarea.
În ceea ce priveşte inopozabilitatea cesiunii de creanţă, calitatea sa de creditor, dar și
caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, menționează că,creanţa ce
urmează a se recupera de la intimat își are izvorul în contractul de credit încheiat între
debitori și BCR S.A., și nu în contractul de cesiune de creanţă încheiat între intimată și
Suport Colect SRL și prin care i-a fost transmisă și creanţa deținută împotriva
debitorilor.
A menţionat că cesiunea de creanţă reprezintă doar o procedură de transmitere a
obligaţiei, potrivit Codului civil, iar încheierea acestui contract nu afectează în vreun fel
existenţa contractului de credit și efectele pe care acesta continuă să le producă în
prezent.
Atât efectele, cât și întinderea cesiunii de creanţă sunt reglementate în mod detaliat,
respectiv transferul către cesionar a tuturor drepturilor pe care cedentul le are în legătură
cu creanţa cedată, dar și regimul drepturilor de garanţie și toate celelalte accesorii ale
creanţei cedate (art. 1568 din Noul Cod civil).
Potrivit art. 1566 alin. (1) din Noul Cod civil, cesiunea de creanţa este convenţia
prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terț. De
asemenea, potrivit art. 1578 alin. (1) și (2), debitorul este ținut să plătească cesionarului
din momentul în care:
a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic,
în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată și
se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie
indicată și întinderea cesiunii.
Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorii nu se pot libera decât
plătind cedentului.

12
 Cu alte cuvinte, în măsura în care notificarea se realizează potrivit art. 1578 din
Noul Cod civil, debitorii cedaţi (contestatorii) urmează să răspundă în fața cesionarului,
restituirea sumei de bani realizându-se față de acesta din urmă. De asemenea, lipsa
consimțământului dat de către debitorii cedaţi nu afectează în vreun fel contractul de
cesiune de creanţă.
Astfel cum rezultă din actele dosarului de executare, cât și din actele ataşate
prezentelor note scrise, cesiunea a fost comunicată debitorilor cedaţi, astfel cum prevăd
dispoziţiile art. 1578 din Noul Cod civil, astfel că, de la acel moment, aceştia din urma
erau obligaţi să răspundă față de intimată.
Intimata a solicitat să se observe că prin contractul de cesiune i-a fost cesionată o
creanţă și nu contractul de credit. Prin urmare, nu se poate vorbi de vreun acord din
partea debitorilor cu privire la semnarea contractului de cesiune.
În continuare, arată că, potrivit art. 120 din OG nr. 99/2006 privind instituțiile de
credit și adecvarea capitalului - contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie
reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titlur i executorii.
De asemenea, menționează că prin Decizia nr. 3/2014 privind examinarea sesizării
formulate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 15427/211/2013 privind
pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și
aplicare a dispoziţiilor art. 120 din OG nr. 99/2006, coroborat cu art. 1396 din Codul
civil din 1864, în dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie și Justiție a
statuat următoarele:
„Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și
completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o
instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii
(creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei
respective.
În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca
atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri
executorii, creanţa însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității
nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susținut titularul sesizării,
ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.
Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările
și completările ulterioare, nu o conferit contractelor de credit trăsătură de titlu
executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a
naturii respectivelor convenţii.
Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu
afectează substanța titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil
succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în
legătură cu creanţa”.
Prin urmare, a solicitat să se respingă ca nefondat recursul formulat şi, pe cale de
consecinţă, contestația la executare și să se observe că prin cesiunea creanţei deținute
împotriva debitorilor contractul de credit nu și-a pierdut caracterul de titlu executoriu.
De asemenea, a arătat că a respectat dispoziţiile legale, respectiv, a continuat
executarea silită cu privire la o creanţă certă (existenţa ei neîndoielnică rezultă din
însuși titlul executoriu),lichidă (obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu
conţine elementele care permit stabilirea lui),exigibilă (obligaţia debitorului este ajunsă
la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Intimata a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

13
 În măsura în care va fi respins recursul formulat, solicită aplicarea dispoziţiilor art.
274 Cod procedură civilă, în sensul în care, să îi oblige pe recurenţi la plata cheltuielilor
de judecată ocazionate de purtarea prezentului litigiu.
Iar în situaţia în care se va admite recursul și contestația la executare, solicită :
a) Reducerea onorariului de avocat aferent reprezentantului convenţional al
recurenţilor, în temeiul art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, prin raportare la lipsa de
complexitate a speţei, cât și la numărul termenelor de judecată și suma diligenţelor
depuse de către acesta;
b) Exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de
timbru în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere procedura specială
reglementată de art. 45 lit. f) din OUG nr. 80/2013:
Astfel, potrivit art. 274 din Vechiul Cod de procedură civilă, „partea care cade în
pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Conform art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de
timbru „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz,
integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situații: [..] lit.
f) - când contestația la executare a fost admisă".
Potrivit art. 45 alin. (5) din acelaşi act normativ, cererea de restituire soluționată de
instanța de judecată va fi depusă în vederea restituirii la unitatea administrativ-teritorială
la care a fost achitată taxa.
După cum se poate observa, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată constând în
taxa judiciară de timbru, OUG nr. 80/2013 stabilește o procedură specială de
restituire/obținere a acesteia în cazul în care contestația la executare este admisă.
Astfel, în cazul în care contestatorului îi este admisă acţiunea, acesta nu va mai fi
nevoit să parcurgă procedura de executare silită în cazul în care debitorul nu doreşte
achitarea sumei de bani la care a fost obligat, ci o va obţine de la unitatea administrativ-
teritorială în circumscripţia căreia se află adresa sa de domiciliu.
Cu toate acestea, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale rezultă faptul
că, în măsura în care petentul nu solicită în termenul de 15 zile restituirea taxei judiciare
de timbru, în cazul în care instanța admite contestația la executare, aceasta nu va putea
obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, în
conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă și nici nu va putea dispune restituirea
taxei judiciare de timbru în temeiul art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr, 80/2013, petentul
având posibilitatea recuperării acesteia printr-o acţiune pe cale separată, în termen de 1
an de zile, în temeiul art. 45 alin. (3) din OUG nr. 80/2013 („dreptul de a solicita
restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data naşterii sale").
De asemenea a solicitat să se observe că în speţa de faţă, contestatorii nu au solicitat
restituirea taxei judiciare de timbru, ci au solicitat obligarea intimatei la plata
cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, în temeiul art. 274 Cod
procedură civilă. A solicitat să se respingă solicitarea contestatorilor.
În drept, a invocat dispoziţiile Codului de procedură civilă, OUG nr. 80/2013, Codul
civil.
Prin încheierea din 19.09.2017 pronunţată de Tribunalul Mureş-Secţia civilă, s-a
recalificat calea de atac din apel în recurs.
Examinând hotărârea recurată instanţa de control judiciar reţine următoarele:
Aşa cum bine a constatat instanţa de fond, la data de 7 mai 2007 s-a încheiat între
Banca Comercială Română SA, în calitate de bancă şi contestatorii Păun Ovidiu Lucian în
calitate de împrumutat şi Păun Ana Zelina în calitate de garant, contractul de credit bancar
pentru persoane fizice nr. 149F/07.05.2007, având ca obiect acordarea unui credit în
cuantum de 15.000 Euro, cu o perioadă de rambursare de 300 de luni.

14
 Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 149F/07.05.2007 a fost
garantat cu contractul de ipotecă nr. 149F/07.05.2007 autentificat sub nr.
352/07.05.2007 de BNP Nyaradi Daniela.
Banca Comercială Română SA a cesionat creanţa rezultantă din contractul de credit
bancar pentru persoane fizice nr. 149F/07.05.2007 pe care o are împotriva
contestatorilor în favoarea cesionarului Suport Colet SRL la data de 05.07.2010,
cesiunea de creanţă fiind înregistrată în Arhivă Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Având în vedere că contestatorii nu au achitat cesionarului Suport Colet SRL debitul
datorat, aceasta din urmă a solicitat BEJ Vintilă Marius-Andrei prin cererea înregistrată
la data de 17.12.2012 în dosarul execuţional nr. 418/E/2012 al BEJ Vintilă Marius-
Andrei să pună în executare silită contractul de credit în vederea recuperării creanţei în
sumă de 4802,23 lei datorată de contestatoare.
BEJ Vintilă Marius-Andrei în vederea punerii în executare a titlului executoriu
reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 149F/07.05.2007, a
solicitat instanţei de executare încuviinţarea începerii executării silite, astfel că
Judecătoria Luduş prin încheierea civilă nr. 658/C din data de 21.12.2012 a admis
cererea, încuviinţând începerea executării silite în dosarul execuţional nr. 418/E/2012 al
BEJ Vintilă Marius-Andrei.
După obţinerea încuviinţării începerii executării silite, în data de 18.01.2013 în dosarul
execuţional nr. 418/E/2012 al BEJ Vintilă Marius-Andrei s-a procedat la stabilirea
cheltuielilor de executare silită, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal din data de
18.01.2013, din care rezultă că totalul cheltuielilor de executare în sarcina debitoarei
sunt de 6486,95 lei.
Tot în data de 18.01.2013 în dosarul execuţional nr. 418/E/2012 al BEJ Vintilă
Marius-Andrei a fost emisă somaţia de plată prin care contestatoarii Păun Ovidiu Lucian
şi Păun Ana Zelina erau somaţi ca în termen de o zi de la primirea somaţiei şi a titlului
executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.
149F/07.05.2007, să achite al BEJ Vintilă Marius-Andrei suma de 12718,6 Euro
reprezentând credit restant, iar suma de 6.486,95 lei reprezintă cheltuieli de executare
silită.
În data de 31.01.2013 în dosarul execuţional nr. 418/E/2012 al BEJ Vintilă Marius-
Andrei a emis adrese către Primăria Iernut, care a comunicat răspunsul în data de
13.02.2013 şi Inspectoratul teritorial de muncă Mureş, care a comunicat răspunsul în
data de 07.02.2013.
În data de 21.11.2013 cesionarul Suport Colet SRL a comunicat BEJ Vintilă
Marius-Andrei prin adresa nr. 477/21.11.2013 (fila 79 dosar de fond) faptul că stăruie în
continuarea executării silite demarate în dosarul execuţional nr. 418/E/2012 al BEJ
Vintilă Marius-Andrei.
Conform prevederilor art. 389, alin. 1 din V.C.proc.civ, aplicabil în prezenta speţă,
"dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare,
fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte
interesată poate cere desfiinţarea ei".
De la data de 21.11.2013 au trecut 6 luni fără a se îndeplini vreun act de executare,
astfel că la data de 21.05.2014 executarea silită a fost perimată.
Alte acte de executare s-au îndeplinit după cesionarea creanței din contractul de
credit bancar pentru persoane fizice nr. 149F/07.05.2007 în favoarea intimatului EOS
Credit Funding Bl Designated Activity Company.
Astfel, în data de 08.03.2017 în dosarul execuţional nr. 418/E/2012 al BEJ Vintilă
Marius-Andrei s-a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare silită, fiind emisă
somaţia imobiliară prin care apelanții Păun Ovidiu Lucian şi Păun Ana Zelina erau
somaţi ca în termen de o zi de la primirea somaţiei şi a titlului executoriu reprezentat de

15
 contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 149F/07.05.2007, să achite al BEJ
Vintilă Marius-Andrei suma de 12718,6 Euro reprezentând credit restant, iar suma de
6421 lei reprezintă cheltuieli de executare silită, s-a întocmit procesul verbal de situaţie
prin care s-a procedat la identificarea imobilului urmărit şi la emiterea adreselor către
Primăria Iernut, Serviciul public Comunitar Regimul Premise de Conducere şi
Înmatriculare a Vehiculelor şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Luduş .
Prin urmare, instanța de control judiciar constată că a intervenit perimarea executării
silite desfașurată în dosarul executional nr. 418/E/2010 al BEJ Vintilă Marius Andrei.
Văzând cele reținute mai sus, potrivit art. 496 Cod proc. civ, Tribunalul va admite
recursul și va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite contestația la executare
formulată de contestatorii Păun Ovidiu Lucian şi Păun Ana Zelina împotriva actelor de
executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 418/E/2012 al BEJ Vintilă Marius
Andrei, va constata perimarea executării silite efectuată în dosarul execuțional nr.
418/E/2012 al BEJ Vintilă Marius Andrei și va desființa actele de executare silită
efectuate în acest dosar execuțional.
Văzând și prevederile art. 453 Cod proc. civ, intimata EOS Credit Funding BL
Designated Activity Company va fi obligată la plata către recurenți a sumei de 800 lei
cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenţii Păun Ovidiu Lucian şi Păun Ana Zelina,
ambii cu domiciliul în Iernut, str. 1 Decembrie 1918, bl. 10, sc. A. etaj 3, ap. 13, jud.
Mureș, împotriva sentinței civile nr. 825/22.07.2017, pronunțată de Judecătoria Luduș
în dosarul nr. 940/251/2017 și, în consecință:
Modifică hotărârea recurată în sensul că admite contestația la executare formulată de
contestatorii Păun Ovidiu Lucian şi Păun Ana Zelina împotriva actelor de executare
silită efectuate în dosarul execuțional nr. 418/E/2012 al BEJ Vintilă Marius Andrei.
Constată perimarea executării silite efectuată în dosarul execuțional nr. 418/E/2012
al BEJ Vintilă Marius Andrei.
Desființează actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.
418/E/2012 al BEJ Vintilă Marius Andrei.
Obligă pe intimata EOS Credit Funding BL Designated Activity Company la plata
către recurenți a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.02.2018.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

Irina Daniela Dumitru Ioan-Eugen Maier Nicu Valentin Buliga

Grefier,
Szőts Cristina Melinda

Red.I.E.M ./27.03.2018
Imprimat G.G./30.03.2018
J.fond I.F.M angu 5 ex

16
17