Cum vad copiii cearta sau divortul in familie

Multii copii cresc in familii in care se ajunge deseori la certuri.

Ei sunt martori la tipete, tensiuni, gelozii, reprosuri tacite sau
critica intre parinti. Adeseori nu se opresc la violenta psihica ci
se ajunge la violenta fizica si agresiune. In
Multii copii cresc in familii in care se ajunge deseori la certuri.
Ei sunt martori la tipete, tensiuni, gelozii, reprosuri tacite sau
critica intre parinti. Adeseori nu se opresc la violenta psihica ci
se ajunge la violenta fizica si agresiune. In decursul timpului
multi parinti divorteaza. Deseori doar in momentul divortului
parintii isi fac griji cu privire la starea de bine a copiilor. Si uita
ca despartirea s-a intamplat in realitate cu multi ani inaintea
divortului.

Copiii simt cu mult timp inainte ca parintii nu se mai inteleg.

Efectele asupra copiilor nu incep cu ziua divortului ci cu mult
mai devreme. Chiar daca parintii sunt divortati sau inca nu ori
au intentia sa divorteze, copiii lor traiesc cu frica permanenta
ca parintii lor ar putea sa inceteze, sa se iubesca si sa se
desparta. Nu toti copiii reactioneza similar la o astfel de
amenitare. Felul si intensitatea reactiei depinde de
personalitatea copilului si de tipul conflictului dintre parinti si
cum il gestioneza acestia . In afara de aceasta, un mare rol il
joaca pe ce pozitie fraternala se afla copilul, ce varsta si sex are
si cata sustinere primeste din partea altor persoane ca de
exemplul bunicii, prietenii sau rudele.

Reactiile copiilor
Exista diferite reactii pe care copiii le pot dezvolta in familiie cu
conflicte. O reactie larg raspandita este sa preia
responsabilitatea asupra lor pentru starea de bine a parintilor.
Copilul simte ca parintii nu se mai inteleg, sunt nefericiti si face
tot posibilul sa inchege relatia parintilor. O posibilitate este sa
devina foarte cuminti si sa produca prin asta cat ma multa
bucurie parintilor. Acest copil este permanent preocupat de
parintii sai ca sa le fie bine, unul cu celalalt. Cei mici, le fac
permanet parintilor cadouri, in timp ce copiii mai mari pot
pregati o masa buna sau le fac cadou de exemplu cupoane
preplatite pentru „o seara in doi”. Acesti copii devin parintii
propriilor lor parinti si au grija de parintii lor.

Mai efectiva s-a dovedit o metoda drastica pentru impacarea

parintilor, asa numita „dezvoltare de simptom”. Copiii care
aleg aceasta strategie, dezvolta fara un motiv vizibil, simptome
- adica probleme – care sunt foarte apasatoare pentru parinti.
Acestea pot fi din domeniul sanatatii fizice sau sufletesti, fie ca
sunt la gradinita sau la scoala. Cu cat o tema este mai
importanta pentru parinti: mancarea, somnul, scoala sau
sanatatea, cu atat este mai potrivita pentru dezvoltarea
simptomului deoarece asa copiii castiga intreaga atentie si grija
a ambilor parinti. Indata ce acestia sunt ingrijorati de starea de
bine a copilului lor, ei pun deocamdata propriile probleme pe
loc secundar, pentru a se ocupa de copil.Cu forte unite incerca
sa „dreaga” copilul... Copilul insa va avea grjia sa nu renunte
la simptom deoarece nu vrea sa pericliteze cu nici un pret
reunificarea parintilor sai. Pentru acesta merita chiar sa
pastreze simptomele. Din aceasta tendinta de preluare a
responsabilitatii, la copii, deriva o alta reactie data de
conflictele parentale si anume sentimentul de vina. Exista 2
feluri: unul, este de a fi vinovat pentru dificultatile parintilor.
Acest sentiment de culpabilitate se lasa usor inlaturat atunci
cand parintii discuta deschis si clar cu copilul si ii arata ca
conflictele parentale nu au nimic de-a face cu aceasta.

Mai greu de inlaturat este al doilea fel de vina, pe care copilul

o ia asupra sa. In acest caz, copilul observa, ca nu este in stare
sa salveze relatia parintilor si se simte culpabil de nereusita.
Vina ia nastere pe baza mentionatului sentiment de
responsabilitate fata de parinti. Pe acesti copii, nu-i ajutam
explicandu-le ca nu-i necesar ca ei sa preia responsabilitatea.
Ei se simt usurati abia atunci cand simt si traiesc aievea
sentimentul ca parintii lor isi rezolva conflictele cu
resposabilitate si preiau ei insisi (parintii) responsabilitatea.

Atunci cad parintii ii dovedesc ca isi dau silinta de a-si salva

relatia, copilul nu mai trebuie sa preia sarcina asta. O solutie
ar fi ca in urma certurilor solutionate sa i se comunice copilului
solutia sau drumul ales. Important este si ca parintii sa evite sa
atraga copilul in conflicte sau sa-i ceara sfatul. Este un mod
care obliga copilul sa fie intr-o pozitie careia nu-i poate face
fata si aici el se va simti fortat de a prelua responsabilitate si va
dezvolta sentimente de vina. Pot prelua sentimente de vina si
copiii care stiu ca nasterea lor nu a fost planificata. Ei cred
adeseori ca au deranjat relatia parintilor prin simpla lor
existenta.

Conflicte de loialitate
Cand unul dintre parinti se exprima negativ in fata copilului cu
privire la celalalt parinte se observa efecte devastatoare pentru
ca copilul ajunge intr-un conflict de loialitate. Este fortat sa se
alieze cu o parte sau cu cealalta, pentru a fi loial fata de un
parinte si de cele mai multe ori cu acela care are dreptul tutelar.
Aceste coalizari dintre un parinte si copil il duc la un sentiment
„de a fi rupt in doua intre parinti”, crezand ca trebuie sa se
decida pentru o parte paternala sau alta. Acest lucru nu este
posibil deoarece pentru copil atat mama cat si tatal ii sunt la fel
de dragi si de importanti si se poate ajunge la tulburari masive
la nivel fizic sau psihic.

Deoarece fiecare copil isi iubeste parintii si are nevoie de ei,

independent de faptul ca acestia se comporta iubitor sau nu. Nu
doreste si nu vrea sa fie nevoit sa decida intre ei. Se uita
adeseori ca mama si tatal vor ramane mereu mama si tata
pentru copil chiar daca acestia s-au purtat rau, l-au neglijat sau
respins. Chiar si un copil care nu si-a vazut niciodata tatal, stie
ca are unul. Are in emotionalitatea sa o imagine despre acest
tata, are o relatie proprie cu el, si are nevoie de el. Desi aceste
sentimente sunt adeseori un amestec de dragoste si furie, ele
sunt totusi prezente chiar si daca uneori avem impresia ca un
copil este indiferent fata de un parinte sau ambii.

Acest fapt este de multe ori o protectie pe care copilul si-a

cladit-o, deoarece gandul la persoana pierduta este prea
dureros. Este posibil sa prezinte aceasta indiferenta doar pentru
a fi lasat in pace sau pentru a nu produce griji. Din acest motiv
este foarte important ca in timpul despartirii si in urma
acesteia, ambii parintii sa-si dea silinta de a mentine o relatie
intensiva cu copilul lor.

Chiar daca exista greutati ca de exemplu amenintari din partea

parintelui cu drept de custodie sau piedici de alt fel, acestea nu
trebuie sa duca la interiorizare sau resemnare. Doar astfel i se
poate da copilului siguranta ca parintii sai nu il vor parasi
chiar daca ei nu mai traiesc impreuna.
Efectele conflictelor asupra dezvoltarii copiilor
Studiile stintifice cu privire la „efectele conflictelor paternale
asupra dezvoltarii copiilor” arata ca: „Nu despartirea sau
divortul in sine, sunt cauza pentru aparitia problemelor copiilor
ci conflictele dintre parinti si legat de acestea, ele sunt cele care
duc la tulburari comportamentale”. Urmatoarele rezutate
confirma acesta afirmatie:

1) Apar mai multe tulburari comportamentale la copiii ai

caror parinti s-au despartit prin divort decat la cei ai caror
parinti au fost despartiti printr-un deces.

2) Copiii care provin din familii cu multe conflicte, care insa

nu traiesc despartite reprezinta mai multe probleme
comportamentale decat cei care vin din familii care sunt
despartite dar unde nu exista conflicte majore.

3) Casniciile divortate cat si casniciile conflictuale intacte,

duc la tulburari asemanatoare la copiii, cu predilectie la
comportament agresiv si la retragere in sine.

4) Copiii ai caror parinti au divortat si care in urma

divortului continua sa-si perpetueze conflictele, au probleme
mai mari decat copiii ai caror parinti s-au oprit sa se certe
dupa divort.

5) Multe dintre problemele pe care le au copiii sunt prezente

mult inainte de momentul divortului, deoarece familia s-a
„rupt” mult mai devreme.

Vedem ca problemele de comportament ale copiilor apar pe

baza conflictelor multiple din familia de origine, indiferent daca
se ajunge la un divort sau nu. De aici se poate deduce ca un risc
mai mare il au copiii din familiie cu multe conflicte si ei sunt
expusi de a prezenta tulburari fata de copiiii din famili divortate
unde tensiunile s-au diminuat.

Asta nu inseamna ca in cazul unor conflicte dificile, parintii sa

ajunga la divort pentru ca pentru copil este important de a-i
avea pe ambii parinti acasa si de a vedea ca ei stiu sa isi rezolve
problemele constructiv. Trebuie atrasa atentia ca exista multi
specialisti care-i pot ajuta pe parinti in astfel de situatii.
Rezultatele studiilor contin urmatoarele sfaturi:

1) Parintii trebuie sa-si dea silinta sa atraga copiii cat mai

putin posibil in conflictele lor. Atunci cand cei mici sunt
martortii conflictelor, sa li se comunice rezolvarea.

2) Cel putin in fata copilului sa prezinte unitate in metodele

educative.

3) Fiecare dintre parinti sa mentina individual o relatie buna

cu copilul sau.

4) Parintii sa tinda spre o relatie buna cu partenerul divortat.