IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTAZI IN CULTURA ROMANA

Studiul, aparut pentru prima data în Convorbiri Literare, în anul 1868, poate fi
considerat, o buna ilustrare a teoriei sale a formelor fara fond. Tema centrala a
acestui text este drumul gresit pe care merge cultura româneasca a epocii
sale, situatie în care pare sa se complaca întreaga societate.
Maiorescu îsi propune sa evidentieze problemele de natura culturala cu care se
confrunta România, cu scopul de a trage un semnal de alarma celor care ar
putea sa le rezolve, dar mai ales tinerilor care ar putea sa le evite. El
zugraveste o imagine (poate chiar exagerând) care nu mai poate si nu trebuie
sa mai fie ignorata.
o cultura are nevoie de baze solide, nu de argumente mincinoase. Din pacate,
asa cum o arata Titu Maiorescu, incapacitatea de a crea un fond înaintea
unor forme, este un viciu al societatii. Pentru a evidentia mai bine aceasta
idee, autorul trece în revista câteva exemple: s-au fondat jurnale fara sa aiba
un public dornic sa le citeasca, s-au construit scoli fara sa existe profesori care
sa predea in ele, s-a înfiintat Societatea academica româna în ciuda lipsei
preocuparilor stiintifice, s-au deschis conservatorul si scoala de belearte desi
lipsesc cu desavârsire artistii de valoare, lucru valabil si in cazul inaugurarii
teatrului national si a ateneului.
 „În aparență, după statistica formelor din afară, românii posed astăzi aproape întreaga civilizare
occidentală. Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee,
conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituțiune. Dar în realitate toate aceste sunt producțiuni
moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr, și astfel cultura claselor mai înalte ale
românilor este nulă și fără valoare, și abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai
adânc”.

Prezenta acestor institutii ar putea indica un grad ridicat de cultura si

civilizatie a tarii. Dar cum aceste institutii sunt fade, lipsite de substanta, nu
pot fi luate în considerare; cultura, evolutia stiintei, a politicii, nu pot fi
masurate prin cantitatea de lucrari scrise, prin numarul discursurilor sustinute,
si nici prin multimea de institutii si asociatii deschise, ci prin calitatea lor. Mai
mult decât atât, Maiorescu sustine ca mai bine ne-am lipsi de aceste strucuri
proaste, create artificial care atrag dupa sine ruina unei societati,
împiedicându-i dezvoltarea.
Acesta observă de fapt acea abundență de forme culturale străine care nu se potrivește deloc fondului
național. Modernizarea i se pare lui Maiorescu forțată el fiind de părere că numai fondul esențial
românesc ar putea să nască formele viitoare ale culturii române.
“Căci fără cultură poate încă trăi un popor cu nădejdea că în momentul firesc al dezvoltării sale se va ivi
și această formă binefăcătoare a vieții omenești; dar cu o cultură falsă nu poate trăi un popor, și dacă
stăruiește în ea, atunci dă un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: că în lupta între civilizarea
adevărată și între o națiune rezistentă se nimicește națiunea, dar niciodată adevărul.”

Ca o concluzie,cultura româna moderna nu era una solida, ci una aflata la

începuturi, în cautare de identitati, directii, raspunsuri.
sfatul catre cititori al lui Titu Maiorescu este sa evite mediocritatea, si sa dea
fond formelor care în lipsa acestuia nu vor face decât sa conduca la pervertirea
perceptiei a ceea ce îsi propun sa reprezinte