https://e-

justice.europa.eu/content_fundamental_rights-176-ro-ro.do?
member=1

https://avp.ro/?
option=com_content&view=article&id=67&Itemid=161&lang=ro-ro

http://www.eoi.at/

AVOCATUL POPORULUI
ROLUL, ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE
ÎNDEPLINITE

1
Cuprins

Introducere…………………………...………………………………………… 3

CAPITOLUL I.
Rolul Avocatului Poporului în asigurarea protecției persoanei….………… 4

CAPITOLUl II.
Organizarea și funcționarea instituției ,,Avocatul Poporului`` …….……... . 6

Secțiunea I. Organele de conducere…………………………………………... 6

1.Avocatul Poporului ……………………………………………… 6
2.Adjuncții Avocatului Poporului …………………………………. 7
3.Consilierii Avocatului Poporului ………………………………... 7

Secțiunea II. Serviciile generale ………………………….…………………… 8

1. Departamentele de specialitate…………………………………. 8
2. Secretariatul general …………………………………………… 8
3. Direcția pentru relații cu instituțiile statului, cu societatea civilă
și relații externe. Biroul de presă și protocol…………………… 8

CAPITOLUL III.
Atribuțiile Avocatului Poporului ………………………………………………9

Secțiunea I. Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului

Poporului, ,,Atribuțiile avocatului poporului``………………… 9

1. Art.13 ………………………………………………………………. 9
2. Art.14 ………………………………………………………………. 9
3. Art.15 ………………………………………………………………. 9
4. Art.16 ………………………………………………………………. 9
5. Art.17 ……………………………………………………………… 10
6. Art.18 ……………………………………………………………….10
7. Art.19 ……………………………………………………………… 10
8. Art.20 ……………………………………………………………… 10
9. Art.21 …………………………………………………………….... 10
10. Art. 22 ……………………………………………………………... 10
11. Art.23 ……………………………………………………………... 11
12. Art.24 ………………………………………………………………11
13. Art.25 ………………………………………………………………11
2
 14. Art.26 ………………………………………………………........... 11

CAPITOLUL IV. Necesitatea reglementării unor raporturi juridice între Avocatul Poporului și
justiție în România………………………………………………………………….12

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….13

Introducere

În anul 2007, an marcat istoric de către aderarea României la Uniunea Europeană, instituţia
Avocatul Poporului împlineşte un deceniu de existenţă, un deceniu de aşteptări şi speranţe, un deceniu în
care această instituţie de inspiraţie vest-europeană s-a impus, încet dar sigur, ca o dimensiune a
democraţiei constituţionale în România. Creată prin Constituţia din 1991, ca o noutate în viaţa juridico-
statală instituţia Avocatul Poporului (Ombudsmanul) a fost înfiinţată practic şi a început să funcţioneze
după adoptarea legii sale organice, Legea nr. 35/1997.      

Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului contribuie la soluţionarea conflictelor dintre

persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog.

  

Experienţa acumulată, dar şi raportarea la exigenţele ombudsmanului european au implicat unele

modificări constituţionale. Astfel, în anul 2003 Parlamentul României, ca putere constituantă, a adus
unele perfecţionări şi anume: stabilirea dreptului Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională
să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora; înscrierea dreptului
Avocatului Poporului de a ridica direct în faţa Curţii Constituţionale excepţii de neconstituţionalitate;
stabilirea de adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate; alegerea Avocatului Poporului, în şedinţa
comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru un mandat de 5 ani, măsuri care au întărit autonomia
instituţiei.

Importante perfecţionări s-au adus legii organice a instituţiei, şi anume: s-a stabilit obligaţia
comunicării de puncte de vedere Curţii Constituţionale în procesele care privesc drepturile omului; s-a
creat posibilitatea înfiinţării de birouri teritoriale (14 la număr pe criteriul teritorial al Curţilor de Apel); s-
a creat o autoritate distinctă pentru supravegherea activităţii în domeniul protecţiei datelor personale (ne-
am aliniat astfel la legislaţia europeană în domeniu); s-au detaliat dispoziţiile constituţionale privind
adjuncţii Avocatului Poporului; s-au completat şi îmbunătăţit regulile privind statutul personalului şi cele
financiare.

3
 Frumuseţea instituţiei şi eficienţa sa nu se pot fundamenta pe puterea de represiune, pe puterea
sancţionatorie. Dacă s-ar fonda pe acestea nu ar mai fi o instituţie a medierii, a dialogului, practic ar
dispărea raţiunea sa de a fi. Mai ales că într-o democraţie constituţională, fondată pe clasicul principiu al
separaţiei şi echilibrului puterilor (principiu înscris de altfel în art. 1 al Constituţiei), Avocatul Poporului
este şi trebuie să rămână autoritatea care să înlesnească echilibrul nu numai între puterile publice, ci şi
între acestea şi societate.

Capitolul I.

Rolul Avocatului Poporului în asigurarea protecției persoanei

În cadrul organizațiilor și instituțiilor care au ca scop protecția persoanei se înscrie și Ombudsman-

ul, instituție apărută în nordul continentului european cu secole în urmă și care astăzi cunoaște o
răspândire geografică destul de întinsă. Încă de la origine, Ombudsman-ul a jucat un rol important în
protecția persoanei, în special în fața adminitrației. Astăzi, Ombudsman-ul poate fi o persoană fizică sau o
persoană juridică numită de Parlament, în baza Constituției sau a unei legi speciale. Principala funcție a
Ombudsman-ului este și în prezent aceea de a proteja drepturile indivizilor care se consideră victime ale
unei injustiții din partea administrației. El primește plângeri pe care le examinează, având acces la toate
documentele autorităților de stat, după care formulează o recomandare. În cazul în care nu se dă curs
recomandării, el poate supune Parlamentului spre dezbatere un raport ad-hoc. De asemenea, poate juca și
un rol de mediator imparțial între individul care se condideră lezat și administrație.

,,Ombudsman-ul constituie o formă de control independent și depolizat al autorităților publice sau

cel puțin al operațiunilor lor administrative. El se prezintă ca o opțiune pentru corectarea greșelilor
administrației publice, întrucât pentru cetățeni el este un agent expert și imparțial a cărui activitate nu
atrage nici o cheltuială pentru reclamații, fără tergiversări, fără tensiunea de a discuta cu o parte
adversă``1.

Ombudsman-ul constituie ,,un organ extraordinar de control al administrației publice situat în afara
procedurilor obișnuite de atacare a acesteia. Datorită creșterii rolului administrației publice, pericolul
abuzurilor săvârșite de aceasta este și el în creștere. Prin urmare o rejuridicizare a activității
administrative devine extreme de interesantă, mai ales în contextul insuficienței mecanismelor de control
eficient, cu riscul de a ne confrunta cu o creștere a intervaționalismului statal. Pentru a se ajunge la o
armonie între libertate și autoritate este necesar controlul activității statale și în special cel al activității
administrative. În prezent, interesul pentru această instituție este sporit datorită legăturii sale strânse cu
protecția drepturilor omului``2.

Ca urmare tocmai a îndeplinirii menirii sale legate de protecția persoanei, Ombudsman-ul are o
puternică influență și în ce privește perfeccționarea însăși a activității administrației publice. Nu este
vorba numai de dezamorsarea unor conflicte, ci și de îmbunătățirea activității sau procedurilor
administrative, îndeosebi în ce privește una din racilele administrației modern- birocrația. Acesta este un
alt aspect, întrucât privește un sector esențial al activității statale, și anume administrația publică.

1
Jorge L. Maiorano, ,,Ombudsman-ul şi protecţia drepturilor omului`` , în Drepturile omului nr.1/1992, p.23
2
Jorge L. Maiorano, op. cit., p.24.
4
 În sistemul juridic românesc, Ombudsman-ul nu a pătruns decât foarte recent, fiind reglementat prin
textul Constituției din 1991 sub denumirea de Avocat al Poporului. ,,Avocatul Poporului are ca funcție
apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, fiind o garanție constituțională instituționalizată a acestora,
în temeiul căreia el acționează atât din oficiu, cât și la cererea persoanelor interesate``3.
Unii autori au susținut că ,,locul și rolul Ombudsman-ului în sistemul constituțional poate fi
considerat un criteriu de clasificare al acestei instituții reglementate în sistemele europene`` 4, distingându-
se astfel un Ombudsman specific țărilor din nordul Europei și unul caracteristic celorlalte țări care au
introdus această instituție în sistemul lor de drept.

În general, locul și rolul instituției Ombudsman-ului pot fi identificate prin următoarele trăsături:

 independența Ombudsman-ului; în toate sistemele constituționale unde este ea consacrată,

instituția Ombudsman-ului coexist alături de alte mijloace și forme de control reglementate la
nivelul statului. Ca o tendință general se poate observa că desemnarea Ombudsman-ului este
realizată cel mai adesea de Parlament, fără ca aceasta să semnifice ulterior o eventual subordonare
în desfășurarea activității. De asemenea, Ombudsman-ul cunoaște o independență relative
pronunțată față de celelalte autorități statle;
 modalitățile de sesizare a Ombudsman-ului; punerea în mișcare a procedurii ce se desfășoară în
fața Ombudsman-ului se poate face atât la cerere, cât și din oficiu;
 metodele de instrucție a cazului cu care a fost sesizat; acestea sunt destul de variate de la un sistem
la altul, dar în principiu aproape în toate statele sunt fixate prin lege. În funcție de această
trăsătură, Ombudsman-ul se poate clasifica în instituție similară procurorului sau mediatorului;
 mijloacele de acțiune ale Ombudsman-ului sunt destul de diferite; ca o caracteristică general se
poate totuși remarca faptul că raportul annual adresat Parlamentului este unul dintre cele mai des
întâlnite. Comun tuturor Ombudsman-ilor este și faptul că ei nu pot anula sau modifica vreun act,
ci pot doar să formulize recomandări sau, în unele cazuri interpretări ale legii.

Textul Constituției României precizează că Avocatul Poporului apără ,,drepturile și libertățile

cetățenilor``5. Aceasta înseamnă că protecția juridică oferită de Avocatul Poporului se referă la
totalitatea drepturilor cuprinse în Constituție și în alte legi. Introducerea Avocatului Poporului cu rol
de apărător al drepturilor și libertăților persoanei în peisajul juridic românesc permite ca cererile
formulate de cei lezați de către autoritățile administrației publice să cunoască cel puțin trei căi de
soluționare fără ca între acestea să se fi stabilit vreo ordine ierarhică. Aceste trei opțiuni la îndemâna
oricărei persoane sunt: procedura administrativ-ierarhică, procedura necontencioasă ăn fața Avocatului
Poporului și procedura contencioasă în fața instanțelor judecătorești.

Apare deci evident faptul că în dreptul românesc s-a instituit un sistem complex și eficient de
garanții juridice pentru protecția persoanei, iar Avocatul Poporului constituie una din aceste garanții, al
cărei rol concret nu poate decât să crească o dată cu intensificarea activității sale.

3
Ioan Muraru şi Mihai Constantinescu ,, Studii constituţionale`` , Vol.I , Ed.Actami, 1995, Bucureşti, p. 49
4
Gheorghe Iancu ,, Rolul şi locul Ombudsman-ului în sistemele constituţionale europene, intervenţie la cea de-a doua ediţie a Zilelor
constituţionale franco-române `` , Iunie 1996, p.1 , publicată în Revista Română de Drept umanitar nr. 2-3/1996
5
Conform Art. 55 din Constituţie
5
Capitolul II.

Organizarea și funcționarea instituției ,,Avocatul Poporului``

Articolul 55 din Constituție arată că, în vedrea realizării scopului pentru care a fost instituit Avocatul
Poporului, va trebui creată și o structură organizatorică cu același nume. Organizarea instituției
Avocatului Poporului rezultă din prevederile legii și ale regulamentului său intern; ea cuprinde Avocatul
Poporului, adjuncții Avocatului Poporului și instituției, a căror structură și număr de personal se aprobă
de Biroul Permanent al Senatului, în funcție de necesitățile realizării atribuțiilor ce le revin. Structura sa
organizatorică presupune existența unor organe de conducere- Avocatul Poprului ajutat de adjuncții și
consilierii săi și a unor organe de executare a atribuțiilor specifice, servicii generale- departamentele de
specialitate, secretariatul general și direcția pentru relațiile cu instituțiile statului, cu societatea civilă și de
relații externe.
1.Organele de conducere :

Avocatul Poporului- autoritate publică unipersonală, Avocatul Poporului reprezintă organul de

conducere al acestei instituții publice.
Aplicare a dispoziției constituționale de la articolul 55, legea organică enumeră aceste atribuții în
articolul 13. O analiză a conținutului lor relevă faptul că ele pot fi regrupate în două categorii:
unele specifice scopului instituției, care condiționează intrinsec buna sa funcționare și altele care
țin în exclusivitate doar de conducere acesteia.
Articolul 13 vorbește despre primirea și repartizarea cererilor făcute de persoanele lezate
prin încălcarea drepturilor sau libertăților cetățenești de către autoritățile administrației publice
și luarea unei decizii cu privire la aceste cereri, precum și despre urmărirea rezolvării legale a
cererilor primite și solicitarea autorităților sau funcționarilor administrației publice în cauză de
a înceta încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești, de a pune în drepturi petiționarul și de a
repara pagubele. După cum a rezultat însă din analiza funcționării instituției, Avocatul
Poporului intervine de fapt pe întreaga durată a procedurii, întreg parcursul fiind condiționat de
participarea sa.

Din cea de a doua categorie de atribuții fac parte:

 coordonarea activității instituției Avocatul Poporului;
 reprezentarea instituției Avocatul Poporului în fața Camerei Deputaților, a Senatului și
a celorlalte autorități publice, precum și în relațiile cu persoanele fizice;
 angajarea salariaților instituției Avocatul Poporului și exercitarea dreptului de autoritate
disciplinară asupra acestora;
 exercitarea funcției de ordonator de credite.

În îndeplinirea tuturor atribuțiilor sale, atât cele proprii cât și cele de conducere, Avocatul
Poporului este total independent; el nu este subordonat nici unei autorități publice centrale sau locale.
Însă aspectul cel mai important în exercitarea atribuțiilor Avocatului Poporului constă în faptul
6
 că el nu se poate substitui nici unei autorități în exercitarea compotențelor care îi sunt proprii acesteia.
Avocatul Poporului desfășoară o activitate specială și specializată doar în materia apărării drepturilor
și libertăților cetățenești; el nu poate înlocui organul competent, ci poate numai să îl controleze. În
plus, acest control se desfășoară în limitele legii și numai în legătură cu activitatea legată de protecția
persoanei care i-a adresat o cerere.În directa subordine a Avocatului Poporului se află și alt organism,
Colegiul Consultativ, din care mai fac parte adjuncții și consilierii săi, șefii departamentelor de specialiate
și secretarul general al instituției6.

Adjuncții Avocatului Poporului- dat fiind atribuțiile destul de generoase pe care le are de
îndeplinit Avocatul Poporului și aria extrem de largă a competențelor sale, el își poate numi, cu avziul
Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări ale Senatului, doi adjuncți pentru întreaga
durată a mandatului său. Legea nu mai precizează nici un fel de condiții necesar a fi îndeplinite pentru
numirea în această funcție; avizul Comisiei Senatoriale fiind doar consultativ, competența Avocatului
Poporului în această materie este una quasidirecționară, limitată doar de obligația publicării rezultatului
final în Monitorul Oficial7. Simetric, și măsura revocării din funcție a adjuncților nu poate fi luată decât
de Avocatul Poporului.
Totuși, regulile referitoare la durata mandatului, solemnitatea instalării în funcție, răspunderea,
imunitățile și incompatibilitățile Avocatului Poporului se vor aplica în mod identic și adjuncțiilor săi, cu
singura deosebire a autorității și modalității de desemnare. Adjuncții Avocatului Poporului vor depune
jurământul de credință în fața unei vicepreședinte al Camerei Deputaților și a unui vicepreședinte al
Senatului.
Adjuncții se conturează astfel ca subalterni ai acestuia care, în cazul imposibilității temporare
de exercitare a funcției de către titular, îndeplinesc atribuțiile sale în ordinea stabilită de acesta. În mod
curent însă aceștia au ca principală sarcină să asigure coordonarea exercitării atribuților instituției
Avocatului Poporului, în conformitate cu legea și cu dispozițiile primite. În special ei răspund fiecare de
mai multe departamente de specialitate, a căror activitate o conduc, coordonează și controlează
nemijlocit, trebuind să informeze sistematic Avocatul Poporului în legătură cu aceasta. De altfel, ei au și
unele atribuții care le sunt specifice:
 aducerea la îndeplinire a dispozițiilor primite;
 informarea operativă cu privire la desfășurarea lucrărilor;
 conducerea, coordonarea și controlul activității departamentelor de specialitate aflate sub
autoritatea lor respectivă;
 verificarea proiectelor de raport ce se prezintă spre însușire Avocatului Poporului;
 întocmirea programului de primire a cererilor și de audiențe, conform planificării aprobate;
 întocmirea, la sfârșitul fiecărui an sau la cererea Avocatului Poporului, de informări privind
activitatea departamentelor de specialitate aflate sub autoritatea lor respectivă.

Adjuncții beneficiază de același statut de independență în exercitarea atribuțiilor lor ca și Avocatul

Poporului și îl sprijină efectiv pe acesta în activitatea de conducere operativă, internă a instituției, din
momentul primirii sesizării și până în momentul aducerii la cunoștința petiționarului a rezultatului
cererii sale.

Consilierii Avocatului Poporului- sunt persoane numite și revocate liber de Avocatul Poporului,
care îndeplinesc anumite atribuții care le sunt specifice:
 examinează și propun soluții în probleme legate de organizarea și funcționarea instituției;
 efectuează sau participă la efectuarea unor studii, evaluări, lucrări de sinteză legate de
specificul activității instituției;

6
A se vedea Art. 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului.
7
A se vedea Art. 11 din Legea nr.35/1997
7
  asigură informarea Avocatului Poporului aspura posibilităților de rezolvarea a problemelor
ridicate de persoanele primite în audiență sau prin cererile adresate instituției, colaborând în
acest sens cu departamentele de specialitate;
 îndeplinesc orice altă activitate solicitată de Avocatul Poporului.

2. Serviciile generale

Serviciile generale sunt organe de executare efectivă a atribuțiilor proprii instituției Avocatul Poporului.
Structura și numărul lor de personal sunt aprobate de Biroul Permanent al Senatului. Prin Regulamentul
de organizare și funcționare au fost stabilite trei mari componente ale acestor servicii: departamentele de
specialitate, Secretariatul general și Direcția pentru relații cu instituțiile statului, cu societatea civilă și
relații externe.

Departamentele de specialitate- sunt organe interne de lucru care execută, în concret, activitățile
specifice instituției Avocatul Poporului. Ele sunt în funcție de domeniul de activitate în care se asigură
protecția drepturilor și libertăților, unele regrupând mai multe domenii conexe. Instituția Avocatul
Poporului cuprinde opt astfel de departamente.
În structura acestor departamente sunt incluși consilieri, experți, consultanți și referenți; fiecare
departament este condus de câte un șef , aflat în directa subordonare a Avocatului Poporului sau a
adjunctului acestuia.

Secretariatul general- este organismul intern care asigură condițiile organizatorice,

informaționale și materiale pentru buna desfășurare a activității instituției. El este condus de un Secretar
general numit și eliberat din funcție de către Avocatul Poporului. El are în subordinea directă Direcția de
Relații cu Publicul și Informatică, Direcția Economică și Serviciul Organizare și Resurse Umane și
Contencios.

Direcția pentru relații cu instituțiile statului, cu societatea civilă și relații externe. Biroul de
presă și protocol- este organismul intern ce asigură legăturile instituției Avocatul Poporului cu toate
celelalte componente ale ansamblului social pentru a cărui bună funcționare a fost instituționalizată.
Însăși titulatura direcției indică principalii parteneri de dialog ai instituției cu care aceasta trebuie să se
afle într-un contact permanent.
Pentru angajarea personalului în funcții de specialitate de execuție se organizează concurs de
către Comisia de numiri și disciplină a instituției, constituită din trei consilieri numiți de Avocatul
Poporului. În practică, până la constituirea efectivă a acestei Comisii de numiri și disciplină, toate
atribuțiile ei au fost îndeplinite de către Avocatul Poporului. Întreg personalul de execuție este angajat și
își desfășoară activitatea în regimul juridic specific funcționarilor publici; acesta include atât drepturile și
obligațile cât și răspunderea disciplinară, penală și administrativă.
Funcționarea instituției a fost concepută de legiuitorul român de o manieră ce presupune cu
necesitate participarea efectivă a Avocatului Poporului (conducătorul instituției) în etapele sale esențiale,
aspectele de pură executare a atribuțiilor fiind realizate autonom de organele executive. Astfel,
declanșarea procedurii se produce doar cu participarea nemijlocita a Avocatului Poporului, raporturile cu
celelalte autorități publice reclamă cu necesitate contribuția acestuia, iar finalizarea activității depinde în
exclusivitate de îndeplinirea competențelor sale.

8
Capitolul III.

Atribuțiile Avocatului Poporului

Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, ,,Atribuțiile

avocatului poporului``.

Art.13 - Avocatul Poporului are următoarele atribuțiuni:

a) coordoneză activitatea instituţiei Avocatul Poporului;
b) primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea
drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice
şi decid asupra acestor cereri;
c) urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi cere autorităţilor sau
funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti, repunerea în drepturi a petiţionarului, şi repararea
pagubelor;
d) reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a
Senatului, şi a celorlalte autorităţi publice, precum şi relaţiile cu persoanele
fizice sau juridice;
e) angajează salariaţii instituţiei Avocatului Poporului şi exercită dreptul de
autoritate disciplinară asupra acestora;
f) exercită funcţia de ordonator principal de credite;
g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare
şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului.

Art. 14- (1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile, din oficiu sau la cererea persoanelor
lezate prevăzute la art. 13 lit. b).
(2) Cererile pot fi adresate de orice persoană fizică, fără deosebire de cetăţenie,
vârstă, sex, apartenenţă politică sau convingeri religioase

Art. 15- (1) Cererile adresate avocatului poporului trebuie să se facă în scris și să indice
numele și domiciliul persoanei lezate în drepturile și libertățile cetățenești,
drepturile și libertățile încălcate, precum și autoritatea administrativă ori
funcționarul public în cauză.
Petiționarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administrației
publice de a soluționa legal cererea.
(2) Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate împotriva
unor încălcări ale drepturilor cetățenești mai vechi de un an de la data la care
persoana în cauză a luat cunoștință despre faptele care fac obiectul plângerii.
(3) Avocatul poporului poate respinge motivat cererile vădit nefondate sau poate cere
date suplimentare pentru analiza și soluționarea cererilor.
(4) Nu fac obiectul activității instituției Avocatul Poporului și vor fi respinse fără
motivare cererile privind actele emise de Camera Deputaților, de Senat sau de
Parlament, actele și faptele deputaților și senatorilor, ale Președintelui României și
ale Guvernului, precum și ale Curții Constituționale, ale președintelui Consiliului
Legislativ și ale autorității judecătorești.

9
 Art. 16.
Cererile adresate avocatului poporului sunt scutite de taxa de timbru.

Art. 17.
(1) Conducerea penitenciarelor, a instituțiilor de reeducare și resocializare, precum și
Ministerul Public și organele de poliție sunt obligate să permită, fără nici o restricție,
persoanelor care execută pedeapsa inchisorii sau, dupa caz, se află arestate ori
reținute, să se adreseze în orice mod avocatului poporului cu privire la lezarea
drepturilor și libertăților lor, cu excepția restrângerilor legale.
(2) Această obligație revine și comandanților unităților militare în privința persoanelor
care își satisfac serviciul militar obligatoriu sau serviciul utilitar alternativ, cu privire
la lezarea drepturilor și libertăților lor, cu excepția restrângerilor legale.

Art. 18.
În situațiile în care avocatul poporului constată că soluționarea cererii cu care a fost sesizat este de
competența Ministerului Public, se află pe rolul unei instanțe judecătorești sau are ca obiect erori
judiciare, el îl va sesiza pe Procurorul general sau Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit competenței
acestora, care sunt obligați să comunice concluziile la care s-a ajuns și măsurile luate.

Art. 19.
(1) Avocatul poporului are acces la documentele secrete deținute de autoritățile publice, în
măsura în care le consideră necesare pentru soluționarea plângerilor care i s-au adresat.
(2) Avocatul poporului are obligația de a nu divulga sau de a nu face publice informațiile sau
documentele secrete la care a avut acces. Această obligație se menține și după încetarea
activității sale ca avocat al poporului și se extinde asupra adjuncților săi, precum și asupra
personalului aflat în serviciile sale, sub sancțiunea prevăzută de legea penală.

Art. 20.
(1) În exercitarea atribuțiilor sale, avocatul poporului emite recomandări care nu pot fi supuse
controlului parlamentar și nici controlului judecătoresc.
(2) Prin recomandările emise, avocatul poporului sesizează autoritățile administrației publice
asupra ilegalității actelor sau faptelor administrative. Sunt asimilate actelor administrative
tăcerea organelor administrației publice și emiterea tardivă a actelor.

Art. 21.
(1) Avocatul poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităților administrației
publice orice informații sau documente necesare anchetei, să audieze și să ia declarații de la
conducătorii autorităților administrației publice și de la orice funcționar care poate da
informațiile necesare soluționării cererii.
(2)Dispozițiile alin. (1) se aplică autorităților administrației publice, instituțiilor publice,
precum și oricăror servicii publice aflate sub autoritatea autorităților administrației publice.

Art. 22.
(1) În cazul în care, în urma cererilor făcute, avocatul poporului constată că plângerea persoanei
lezate este întemeiată, el va cere în scris autorității administrației publice care a încălcat
drepturile acesteia să reformeze sau să revoce actul administrativ și să repare pagubele
produse, precum și să repună persoana lezată în situația anterioară.
(2)Autoriățile publice în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea
ilegalităților constatate, repararea pagubelor și înlăturarea cauzelor care au generat sau au
favorizat încălcarea drepturilor persoanei lezate și îl vor informa despre aceasta pe avocatul

10
 poporului.

Art. 23.
(1) În cazul în care autoritatea administrației publice sau funcționarul public nu înlătură, în
termen de 30 de zile de la data sesizării, ilegalitățile comise, avocatul poporului se adresează
autorităților administrației publice ierarhic superioare, care sunt datoare să îi comunice, în
termen de cel mult 45 de zile, măsurile luate.
(2) Dacă autoritatea publică sau funcționarul public aparține administrației publice locale,
avocatul poporului se adresează prefectului. De la data depunerii cererii la prefectul județului
curge un nou termen de 45 de zile.

Art. 24.
(1) Avocatul poporului este îndreptățit să sesizeze Guvernul cu privire la orice act sau fapt
administrativ ilegal al administrației publice centrale și al prefecților.
(2) Neadoptarea de către Guvern, în termen de cel mult 20 de zile, a măsurilor privitoare la
ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate de avocatul poporului se comunică
Parlamentului.

Art. 25.
(1) Avocatul poporului va aduce la cunoștința persoanei care i-a adresat cererea rezultatele
cererii sale. Acestea pot fi făcute publice de către avocatul poporului, prin mijloace de
informare în masă, cu consimțământul persoanei sau al persoanelor interesate și cu
respectarea prevederilor art. 19 privind informațiile și documentele secrete.
(2) Dacă avocatul poporului constată, cu prilejul cercetărilor întreprinse, lacune în legislație sau
cazuri grave de corupție ori de nerespectare a legilor țării, va prezenta un raport, conținând
cele constatate, presedinților celor două Camere ale Parlamentului sau, dupa caz, primului-
ministru.

Art. 26.

Prevederile prezentei legi se aplică și actelor administrative ale regiilor autonome.8

8
A se vedea Cap.IV. din Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, ,,Atribuțiile avocatului
poporului``.
11
Capitolul IV.

Necesitatea reglementării unor raporturi juridice între Avocatul Poporului

şi justiţie în România

În aplicarea art.55 din Constituţie şi conform dispoziţiilor articolului 18 din Legea nr. 35/1997,
modificată şi completată, Avocatul Poporului nu îşi poate extinde atribuţiile aspura Ministerului Public şi
aspura justiţiei, ci poate doar să sesizeze, în legătură cu problema ivită, pe ministrul justiţiei, Ministerul
Public sau pe preşedintele instanţei de judecată, după caz, care sunt obligate să îi comunice măsurile
luate. Pe cale de consecinţă, prin noţiunea de ,,autorităţi publice, la care se referă articolul 1 din lege,
trebuie să înţelegem, de lege lata doar autorităţile administraţiei publice. Deşi dispoziţiile legale, nu
rezultă că ar exista raporturi între Avocatul Poporului şi justiţie, credem că de lege ferenda, astfel de
raporturi ar putea fi reglementate. Astfel, nici o dispoziţie constituţională nu interzice Avocatului
Poporului de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor în raport cu justiţia, interdicţie prevăzută în mod
expres în mai multe constituţii ale mai multor state, desigur într-o modalitate sau alta. Organizarea şi
funcţionarea făcute prin lege organică şi exercitarea atribuţiilor în limite stabilite de lege, nu pot deroga
de la scopul prevăzut în dispoziţiile constituţionale neprohibitive, referitoare la raporturile juridice ale
Avocatului Poporului cu autorităţile publice, (inclusiv deci cu justiţia).

Cu alte cuvinte, faţă de prevederile Constituţiei, Legea nr.35/1997 ar trebui să cuprindă şi

atribuţii de supraveghere a modului de desfăşurare al procedurilor în faţa instanţelor judecătoreşti şi
numai dacă în desfăşurarea acestor proceduri s-au produs încălcări ale drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti. Asemenea atribuţii există, aşa cum deja s-a examinat, în alte sisteme constituţionale cu mare
tradiţie în domeniu şi care, de aceea nu ar putea fi ignorate. Cât priveşte întinderea acestor atribuţii ale
Avocatului Poporului, acesta este o problemă care se poate soluţiona în lumina prevederilor Art. 6 din
Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi a
jurisprudenţei Curţii Europene a drepturilor omului. Dar, daca aceste argumente ar putea fi combătute,
există un altul care greu ar putea fi înlăturat şi anume prevederile Art. 6 din Convenţia Europeană pentru
protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care este aplicabilă în sistemul nostru de drept,
în condiţiile Art. 20 din Constituţie şi pe baza Legii nr. 30/1994 de ratificare a acestor convenţii.

Conform Art. 6 din Convenţie, orice persoană are dreptul să îi fie examinată cauza în mod
echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit de lege.
Şi în România este posibilă încălcarea acestui text de însăşi autoritatea judecătorească, iar soluţiile de
sancţionare a judecătorilor, dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii şi pentru tergiversarea
soluţionării proceselor, stau mărturie în acest sens. Intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii nu
înlătură încălcarea Art.6 din Convenţie şi nu elimină astfel necesitatea intervenţiei Avocatului Poporului,
pentru că printr-o asemenea tergiversare se ajunge, cel putin, la încălcarea unui principiu al drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, şi anume egalitatea în drepturi, prevăzută de Art.16 din Constituţie. O astfel de
încălcare nu este examinată de nici o instituţie din România, iar consecinţele, uneori, sunt şi de ordin
pecuniar.9

9
Gheorghe Iancu, ,,Avocatul poporului și justiția`` , articol publicat în Revista de Drept public nr.1/2002, Ed. C.H.Beck, București 2002,
p.118
12
BIBLIOGRAFIE

 Constantin Brânzan, ,,Avocatul Poporului - o instituție la dispoziția cetățeanului``, Editura

Juridică, București, 1999

 Gheorghe Iancu, ,,Avocatul poporului și justiția`` , articol publicat în Revista de Drept public
nr.1/2002, Ed. C.H.Beck, București 2002

 Gheorghe Iancu ,, Rolul şi locul Ombudsman-ului în sistemele constituţionale europene,

intervenţie la cea de-a doua ediţie a Zilelor constituţionale franco-române `` , Iunie 1996, p.1 ,
publicată în Revista Română de Drept umanitar nr. 2-3/1996

 Ioan Muraru şi Mihai Constantinescu ,, Studii constituţionale`` , Vol.I , Ed.Actami, 1995,

Bucureşti

 Jorge L. Maiorano, ,,Ombudsman-ul şi protecţia drepturilor omului`` , în Drepturile omului

nr.1/1992

Acte normative :

 ,, Constituția României : 2003 ``- Ed. a 2-a,revizuită, Editura Steaua Nordului, Constanța, 2009

 Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului,

,,Atribuțiile avocatului poporului``.

Surse virtuale: www.avp.ro

13