Sunteți pe pagina 1din 2

Paine turceasca

Categorii: Retete aluaturi, Retete cu iaurt, Retete ieftine, Retete lact-ovo-vegetariene, Retete turcesti

11 Martie 2015

Paine turceasca

Dupa mult timp am facut paine framantata manual. Fiindca m-au napadit amintirile. Adnana, cea care s-a dat peste cap
sa-mi faca rost de reteta de la cumnata din Turcia, mi-a scris ca aluatul se framanta pana are consistenta "lobului
urechii". Si asa mi-am amintit de primele mele aluaturi, de primul cozonac la care am framantat mai bine de jumatate
de ora tot verificandu-mi lobul urechii vesel Azi sunt ok, ma simt bine, mana e la locul ei, tehnologia nu m-a "inmuiat"
de tot vesel
Cat despre painea asta, aveam si eu o ambitie. Dupa ce am mancat pide in Paris, am redescoperit-o anul trecut in
Bodrum. Mi-a placut de fiecare data textura ei usoara si miezul usor gumat, moale dar nu pufos... simti ca e paine
adevarata cand musti din ea. De aceea e foarte buna servita cu muhammara, salata de vinete sau hummus. Am incercat
de cate ori sa fac pide ekmek, dar miezul era intotdeauna prea pufos, foarte departe de pidele din Turcia. De data asta
insa m-am apropiat foarte tare de textura dorita, as zice cam... 85%. Sunt multumita si de acum stiu ca va iesi din ce in
ce mai bine.

Ingrediente Paine turceasca

350 gr faina alba (tip 550 sau 650)

120 gr iaurt gras (7%)

150 ml apa calduta

7 gr drojdie uscata

1/4 lingurita zahar

1 lingurita sare

1 lingura ulei

nigella si susan (pentru decorat)

putin ulei pentru format si uns

Bucati: 3

Preparare

Se dizolva drojdia si zaharul in 50 ml apa. Se acopera si se lasa la loc caldut 10-15 minute, pana devine ca o spuma.

Se pune faina amestecata cu sare intr-un bol si se face o gaura in mijloc. Se adauga acolo drojdia activata si iaurtul. Cu
mana incepeti sa trageti incet faina spre mijloc, amestecand in cercuri. Treptat incepeti sa adaugati si apa ramasa si
continuati sa amestecati concentric pana trageti toata faina in lichid. Cand aveti un aluat legat incepeti sa framantati,
dar inainte ungeti-va manile cu o lingura de ulei.

Framantati manual timp de 35 minute, cu pauze mici in care luati aluatul si-l loviti de masa de 5-6 ori. Va rezulta un
aluat foarte elastic, dar deloc lipicios.

Puneti aluatul intr-un bol uns usor cu ulei, introduceti-l intr-o punga de plastic si lasati-l sa creasca la loc caldut (26-28C)
timp de 1.5 ore.

Taiati aluatul in 3 bucati egale. Framantati-le usor si dati-le forma rotunda.


Pe masa data cu putina faina intindeti fiecare bucata sub forma de disc de cca 15-16 cm. Ungeti-va mainile cu putin ulei.
Puneti ambele maini pe partea de sus a foii si cu varfurile degetelor impingeti aluatul in sus. Mutati degetele mai jos si
impingeti iar in sus. Practic e ca si cum ati face un masaj aluatului vesel Lasati o margine de 1 cm neatinsa. In aluatul vor
ramane urmele degetelor, niste identatii mici. Dupa ce ati "masat" toata foaia, intoarceti-o la 90 de grade si repetati
"masajul".

Prindeti foaia de laterale si ridicati-o. Se va intinde sub propria greutate, luand forma ovala. Puneti-o in tava.

Dupa ce ati terminat toate foile le puteti unge cu ou batut cu putin lapte sau cu inca putin ulei (eu am folosit ulei).
Presarati painile cu seminte de nigella sau/si cu susan.

Coaceti painile la 240C timp de 10 minute (pana sunt placut rumene deasupra). Daca vreti sa fie coaja mai moale, le
puteti acoperi cu un prosop imediat ce le-ati scos din cuptor.

Paine turceasca - Aluatul

1. Aluatul

Paine turceasca - Aluatul crescut

2. Aluatul crescut

Paine turceasca - Aluatul taiat in bucati

3. Aluatul taiat in bucati

Paine turceasca - Formam painea

4. Formam painea

Paine turceasca - Painile in tava

5. Painile in tava

Paine turceasca - Painile decorate

6. Painile decorate

S-ar putea să vă placă și