Capitolul I.

Generalități

Vegetarianismul este abstinența voluntară în ceea ce privește consumul tuturor produselor animale,
printre care mezelurile, peștele, stridiile, crustaceele și alte derivate ale acestora. Există mai multe variante ale
acestei diete, unele care exclud ouăle și/sau alte produse obținute de la animale precum lactatele, icrele și mierea.
O dietă vegană este o formă a vegetarianismului ce înlătură toate produsele de origine animală din dietă din
diverse motive, cum ar fi religia, sănătatea sau rațiuni etice. Cei care practică veganismul din cauze morale sau
etice exclud folosirea animalelor pentru orice scop deseori pentru a susține drepturile acestora.
Vegetarienii care consumă lapte și/sau ouă pot fi incluși în grupuri precum lacto vegetarieni (includ
produsele lactate însă exclud ouăle), ovo vegetarieni (include ouăle dar exclud lactatele) și lacto-ovo vegetarienii
care le include pe amândouă.
Societatea vegetariană, care a inițiat folosirea termenului „vegetarian” de prin anul 1847, nu recunoaște ca
fiind valid și semi-vegetarianimului (dietă ce include peștele, ouăle, laptele și derivate ale acestora) deoarece ar fi
impropriu consumul alimentelor de origine animală.
Alte practici dietetice asociate frecvent cu vegetarianismul:
 Fructarianismul  este dieta constituită numai din fructe, nuci, semințe și alte produse de la plante, care pot fi
recoltate fără a răni planta.
 Vegetarianismul Su este original din Hinduism, exclude toate produsele animale, precum și legumele rău-
mirositoare: ceapa, usturoiul, prazul sau șalot.
 Dietă macrobiotică este un regim din cereale și fasole. Nu toate macrobioticele sunt vegetariane, unele
conțin pește. urmează o dietă din motive spirituale si filosofice. Își propun sa mențină un echilibru prin mâncare,
percepută ca îmbinarea între ying (pozitiv) si yang (negativ). Dieta presupune zece nivele, devenind din ce in ce
mai restictrivă pe măsura ce urcă spre ultimul nivel. Nu toate aceste nivele sunt vegetariene, însă toate exclud din
start carnea si produsele animale. Penultimele nivele exclud chiar si fructele si legumele, conducând spre ultimul
nivel care constă într-o dietă cu orez brun.
 Veganismul crud este o dietă din fructe, nuci, semințe și legume proaspete, nepreparate.
Unii vegetarieni evită de asemenea și produsele ce pot conține ingrediente animale, care nu sunt incluse pe
etichetă sau care folosesc preparate animale în fabricarea lor (ex. brânzeturi cu cheaguri animale, gelatină - din
piele, oase sau țesuturi ale animalelor, unele feluri de zahăr, ce sunt albite cu măduvă osoasă și alcool purificat cu
gelatină sau crustacee sau sturioni pisați). Vegetarienii care mănâncă ouă le preferă pe cele din piața țărănească (și
nu cele de la fermele industriale) din motive etice.

Diete semi-vegetariene
Aceste diete sunt pe baza celei vegetariene, dar permit consumarea produselor non-vegetariene. Următorii
termeni sunt neologisme derivate de la „vegetarianism”:
 Semi-vegetarianism: O dietă ce exclude anumite cărnuri, în particular carnea roșie, dar permite consumarea
altor feluri în proporții limitate.
 Pescetarianism: Exclude toate cărnurile, exceptând peștele, stridiile și crustaceele.
 Pollotarianism: Elimină tot în afară de mezeluri și carne de pasăre.
 Flexitarianism: Dietă în special din alimente vegetariene, care permit excepții ocazionale.
Istoric vegetarianism și etimologie
Scurta sinteză realizată de prof. dr. doc. I. Mincu și dr. Viorel Mogoș în lucrarea „Bazele practice ale
nutriției omului bolnav“ ne oferã o imagine sintetică foarte vagă legată de situația nutrițională mondială din
perioade foarte îndepărtate, protoistorice, de pânã la milioane de ani:

1
 În perioada Miocenului ( 5 000 000 de ani în urmă) se pare cã fructele reprezentau alimentația de bază a
hominizilor. Dupã ce ramura umană s-a desprins de cea a maimuțelor, în urmă cu 4 000 000 de ani, obiceiurile
alimentare cuprindeau mari cantități de carne provenitã, se pare, parțial din vânat și parțial din cadavre.
În această epocă Homo Habilis, apoi urmașul său Homo Sapiens au început să consume cantități
impresionante de carne (în urmã cu 2 000 000 de ani), mărturie stând marile acumulări de resturi animale găsite în
zonele unde locuiau și uneltele folosite pentru vânătoare.
Odată cu apariția omului modern de Cro-Magnon (acum 600 000 de ani) a crescut și interesul pentru
vânătoare în stil mare. În aceastã perioadã, în unele zone,carnea a asigurat mai mult de 50% din mâncare. Din
cauza vânatului excesiv, a schimbării climei și a creșterii numărului populației, perioada preagricolă a fost marcată
de renunțarea la vânătorile mari, ajungându-se la îmblânzirea primelor animale și îndreptarea spre o viață mai
sedentară.
Cercetări în unele zone ale S.U.A. au pus în evidență, cu ajutorul stronțiului, resturi vegetale și animale care
arată o creștere a consumului de material vegetal în defavoarea celui animal. Vânătorii acestei perioade seamănă
deja cu populațiile primitive actuale.
Agricultura a alterat obiceiurile alimentare, pe parcursul a câtorva milenii, consumul de carne a scăzut
drastic, vegetalele ocupând 90% din alimentație, fapt cu consecințe morfologice (scăderea în greutate și în
înălțime).
Omul de Cro-Magnon și cel de Neanderthal, care erau,asemenea eschimoșilor, mari consumatori de carne,
aveau oase mari și constituție robustă – dovadã a aportului suficient, uneori prea crescut,de calciu. În alimentația
paleoliticului vitaminele au fost suficiente, chiar în exces.
Cantitatea de fibre vegetale ingerate a fost mai mare decât cantitatea de fibre vegetale indicatã în
alimentația omului modern, apropiindu-se de cea consumatã actualmente de unele triburi africane, unde,unde
incidența bolilor cauzate de prezența acestora în alimentație este scãzutã.
Sub raport sanitar,epoca neolitică prezintă deosebiri notabile față de paleolitic. În aceastã epocã, aparținând
mileniilor III și II î.Hr. folosirea vaselor de lut ars a permis o coacere mai completă a alimentelor. O dată cu
aceasta, prin distrugerea vitaminelor, au apãrut insă diferite deficiențe: rahitismul, pelagra, scorbutul etc. De
asemenea, au apărut și cariile dentare. În această epocă, deși nu se poate vorbi de o adevãrată diviziune a muncii,
există o categorie semispecializatã de indivizi care se ocupau și se întrețineau din vânătoare, pescuit, agricultură și
creșterea vitelor.
Această foarte scurtă prezentare a evoluției alimentației speciei umane de-a lungul a milioane de ani ne
sugerează cum alimentația a „crescut“ și dezvoltat în paralel cu evoluția corpului omenesc. Astfel, între
particularitățile scheletului uman dintr-o anumită perioadă istorică și stilul alimentar al acelui moment (întins pe
sute de mii sau chiar milioane de ani) se remarcă similitudini interesante, care sunt foarte atent studiate și
aprofundate de către antropologi, mai ales pentru perioada modernă și contemporană. De altfel, acest aspect – al
cores-pondenței dintre anatomia și fiziologia diverselor specii animale, inclusiv omul, și particularitățile nutriției la
fiecare din acestea.
Imaginea sintetică rezultată din scurta prezentare legată de protoistoria nutriției este foarte vagă, generală și
cât se poate de relativã. Cea mai mare parte a aprecierilor legate de istoria hranei de acum câteva milioane de ani
nu poate fi decât relativă, cu foarte mari aproximări, iar de multe ori realizată doar prin simple presupuneri.
Deși unii istorici și antropologi spun că omul istoric este omnivor, echipamentul nostru anatomic: dinții,
maxilarul și sistemul digestiv favorizează o dietă fără carne. Asociația Americană de Dietă subliniază faptul că „în
istorie majoritatea oamenilor au avut o dietă vegetariană sau apropiată de cea vegetariană”.
Dr. Robert W. Sussman, profesor de antropologie, a ținut o scurtă conferință de presă cu subiectul “Meniul
primilor oameni”. Cercetările dr. Sussman s-au bazat pe studierea fosilelor vechi de câteva milioane de ani si care

2
demonstrează că omul nu era deloc un vânător. De exemplu, specia Australopithecus afarensis nu deținea dentiția
pentru a putea consuma carne.
Prima Societate Vegetariană fondată în 1847 susține că a creat cuvântul din latinescul „vegetus”
însemnând „plin de viață” (așa cum acești primi vegetarieni spuneau că dieta îi fac să se simtă).
Noţiunea de “vegetarian” apare pentru prima dată la filosoful grec Pitagora, care considera vegetarianismul
condiţia esenţială pentru o viaţă armonioasă, prin abţinerea de la orice fel de carne.
Hipocrate spunea: “Alimentele trebuie să fie medicamentele voastre iar medicamentele voastre să fie
alimentele.” El recomandă atât celor bolnavi, cât şi celor sănătoşi o alimentaţie alcătuită din crudităţi bine alese.
Acestea ajută la eliminarea toxinelor. Astfel se recapătă forţa vitală pierdută printr-un regim de viaţa nesănătos.
Diferitele religii recomandă excluderea cărnii din alimentaţie, care va determina în timp o stare de sănătate
excelentă.
Albert Einstein susţine de asemenea vegetarismul: “Nimic nu va fi atât de benefic pentru sănătatea
oamenilor şi nu ne va mări şansele de supravieţuire pe Terra ca evoluţia la o dietă vegetariană.”
Seneca, unul din marii filozofi stoici, a fost susținătorul elocvent al vieții simple. Era sigur că decadența din
timpul său trebuia pusă pe seama exceselor și senzualității fără limite. El spune: „Pentru libertatea noastră
interioară trebuie sã avem stomacul bine disciplinat“. El nota că „o datã cu numărul bucătarilor crește și numărul
bolnavilor“. Era convins cã în orice caz carnea deșteaptă instinctele inferioare ale omului ,în timp ce regimul
vegetarian purifică și împrospătează spiritual.
Primele registre ale vegetarianismului ca și concept și practică, printre un număr considerabil de oameni,
sunt din India antică și antica civilizație greacă în Sudul Italiei și în Grecia în secolul al VI-lea î.e.n.. În ambele
cazuri, dieta a fost corelată cu ideea non-violenței față de animale și a fost promovată de grupuri religioase și
filozofi. Urmând creștinarea Imperiului Roman în antichitate, vegetarianismul a dispărut practic din Europa. Câțiva
călugări din Europa Medievală au interzis consumarea cărnii din motive ascetice, dar niciunul dintre ei nu
excludeau peștele. Vegetarianismul a reapărut în Europa în timpul epocii Renașterii. A devenit o practică populară
prin secolele al XIX-lea și al XX-lea.În 1847, prima Societate Vegetariană a fost fondată în Anglia,
Germania, Olanda și alte țări au urmat exemplul. Uniunea Vegetariană Internațională, o uniune a societăților
naționale, și-a pus bazele în 1908. În Vest, popularitatea vegetarianismului a crescut prin secolul al XX-lea ca
rezultat al interesului față de nutriție, etică și, mai recent, economie și ecologie. Azi, vegetarienii indieni, în special
lacto-vegetarienii, sunt estimați a fi 70% din totalul vegetarienilor din toată lumea. Ei constituie 20%-42% din
populația Indiei. În S.U.A., sondajele arată doar 1%-2,8% din adulți care nu mănâncă carne.
Declarații oficiale ale celor mai importante autorități mondiale in domeniu
Asociația Medicală Britanică canstantă că vegetarienii au rate mai scăzute ale obezității, bolii coronariene,
hiper-tensiunii arteriale, afecțiunilor intestinului gros, cancerelor și pietrelor la vezica biliară.Nivelul colesterolului
este mai scăzut la vegetarieni.
Poziţia Asociatiei Americane Dietetice referitor la dieta vegetariană este urmatoarea: alimentaţia
vegetariană, organizată în mod corespunzător, inclusiv strict vegetariană sau vegană, este benefică pentru sănătatea
omului, satisface nevoile nutriţionale şi poate aduce beneficii la prevenirea şi controlul anumitor boli. Dieta
vegetariană bine planificată este potrivită pentru fiecare persoană la orice etapă a vieţii, inclusiv sarcina, alăptatul,
vârstă fragedă, copilăria, adolescenţa, şi poate fi recomandată sportivilor. De asemenea aceștia confirmă că
vegetarienii au un risc mai mic pentru bolile degenerative, inclusiv bolile renale și diabetul, și s-a afirmat că
adoptarea dietei vegetariene poate face boalile cardio vasculare să regreseze.S-a expus și motivul pentru aceasta
dietele vegetariene oferă protecție față de boli prin conținutul lor redus in grăsimi saturate, cholesterol ăi proteine
de origine animal, și prin concentrațiile mai mari de acid folic, antioxidanți (vitaminaC, E și carotenoizi) și
substanțe fitochimice din plante.

3
 Superioritatea alimentației vegetariene
Alimentația vegetariană în care se consumă o mare varietate de produse integrale, neprocesate, nerafinate și
corespunzător pregătite și ingerate ca hrană, furnizeaza toți nutrienții necesari și în cantitatea necesară, cu o singură
excepție, vitamin B12 care trebuie suplimentată în dietele strict vegetariene.
Alimentația vegetariană are următoarele mari avantaje:
 Aport de proteine de cea mai bună calitate- proteinele din leguminoase (fasole, soia, mazăre, linte, năut) sunt foarte
bine assimilate și folosite de organism;
 Aport de grăsimi nesaturate (uleiul de măasline, avocado, nuci, alune,) care pot reduce riscul bolilor cardio
vasculare;
 Lipsa complete a colesterolului din alimenție (alimentele de origine vegetală nu conțin coolesterol)
 Lipsa grăsimilor saturate (cu excepția uleiului de palmier și de cocos dar care, în lipsa colesterolului alimentar, nu
sunt dăunătoare);
 Aport crescut de vitamine și minerale – din fructe și legume, leguminoase, cereale;
 Aport de glucide de calitate superioară din cereale și produse pe bază de cereale, din fructe, leguminoase;
 Aport crescut de fibre alimentare care ajută in special tranzitul intestinal și eliminarea toxinelor din organism,
prezente in legume, fructe, leguminoase și cereal;
 Prezența în cantitate mare a cmpușilor fitochimici, substanțe utilizate de organism în lupta împotriva bolilor.
Vegetarienii au un risc mai scăzut şi deci o incidenţă mai mică a următoarelor boli:
 Cancer de: colon, stomac, esofag, plămân, prostată, sân, ficat, etc
 Boli cardiovasculare: atero şi arterioscleroza, hipertensiunea arterial, cardiopatia ischemică, infarctul
miocardic,accidentul vascular cerebral, boala varicoasă, hemoroizi
 Metabolice -endocrine: Obezitate, diabet de tip 2, osteoporoză
 Digestive: hernia hiatală, reflux gastroesofagian, gastrită, ulcer, apendicită, constipaţie, diverticuloză, afecţiuni ale
ficatului, colecistului şi pancreasului, calculi biliari
 Infecţii cu germeni ca E. coli, Camphylobacter, etc.
 Boli infecţioase transmisibile
Efecte ale trecerii la dieta vegetariană
Efecte asupra digestiei: unul dintre primele efecte care se constată după trecerea la alimentaţia vegetariană
este ameliorarea majorităţii problemelor de digestie. Digestia este îmbunătăţită deoarece alimentaţia vegetariană nu
presupune un consum mare de energie pentru a fi digerată.
Alimentaţia vegetariană este mult mai bogată în fibre decât cea omnivoră, de aceea favorizează tranzitul
intestinal, evitându-se constipaţia şi stagnarea reziduurilor în intestine, aşadar nu apare auto-intoxicarea
organismului. Timpul de golire a colonului în cazul persoanelor carnivore este crescut, mai mare de 24 de ore, în
timp ce la vegetarieni este scăzut,în jur de 16-20 de ore, evitându-se resorbirea toxinelor la nivelul intestinului gros
şi asigurându-se detoxifierea organismului. Tot printre primele efecte vizibile ale trecerii la dieta vegetarian este
îmbunătăţirea aspectului pielii, ca urmare a detoxifierii.
Vegetarianismul si longevitatea
Vegetarienii sunt mai longevivi şi se bucură de o stare de sănătate general mai bună.Eschimoşii, care trăiesc
preponderant cu carne, îmbătrânesc foarte repede, având o medie de viaţă de numai 27,5 de ani. Kirghizii, trib
nomad din Rusia Orientală, al căror regim se compune preponderant din carne, îmbătrânesc la rândul lor premature
şi mor destul de repede, nedepăşind cel mai adesea vârsta de 40 de ani.Dimpotrivă, centenari întâlnim în Tibet sau
în insula Okinawa, în care consumul de carne este redus.
Calitatea sângelui la vegetarieni este îmbunătăţită, pe de o parte asigurându-se mineralele şi vitaminele
necesare, iar pe de de altă parte datorită clorofilei din verdeţuri, sângele este purificat şi alcalinizat. Aceasta ajută la

4
 regenerarea celulelor şi încetinirea procesului de îmbătrânire. Gradul de inflamare a sângelui scade şi este întărit
sistemul imunitar.
Proteinele din carne favorizează procesul inflamatoriu, care în timp poate duce la leziuni tisulare,
favorizând apariţia tuturor bolilor reumatismale, alergice şi degenerative, dând vasoconstricţie, conducând la
ateroscleroză şi la formarea de microcheaguri în circulaţia sangvină. Alimentaţia vegetariană este antiinflamatoare,
desensibilizantă şi vasodilatatoare, opunându-se apariţiei tuturor bolilor reumatismale, alergice şi degenerative,
dând şi o protecţie vasculară sigură şi eficientă.
Durata de viaţă în funcţie de tipul generic de alimentaţie:
 Omnivor–bază de referinţă=> +/- 5% ani
 Dieta ovo-lacto-vegetariană=> + 10-15 ani
 Dieta lacto-vegetariană=> + 20-25 ani
 Dieta vegetariană totală (vegană) => > 30 de ani
 Dieta vegan crudivoră =>centenar
Beneficii privind creșterea imunității si rezistența fizică
Studiile făcute de dr. Galina Schatalova demonstrează că alimentaţia vegetariană creşte rezistenţa fizică.
Între 1983 şi 1990 a făcut o serie de experimente, prin care a urmărit stabilirea necesarului zilnic de hrană pentru
fiinţa umană. În acest scop, a condus mai multe expediţii-maraton prin deşerturile şi munţii Uniunii Sovietice, pe
distanţe de sute de kilometri, în condiţiile asigurării numai unui necesar zilnic minim de hrană. La primul maraton
din 1983, pe o distanţă de 500 de kilometri, li s-a asigurat participanţilor aflaţi sub conducerea doamnei Schatalova
o hrană cu un conţinut de numai 800 pâna la 1200 de calorii pe zi. Hrana consta în fructe uscate, legume, salate şi
diferite plante verzi, lipii de secară, fasole fiartă, nuci, miere şi deşi temperaturile în deşert erau foarte ridicate pe
timpul zilei, se consuma numai 1 litru de apă. Grupa condusă de doamna Schatalova s-a aflat sub controlul unei
comisii medicale, iar datele astfel înregistrate au fost comparate permanent cu cele ale unei grupe de control,
formată din participanţi care se hrăneau absolut normal, aceştia primind o raţie zilnică de hrană cu un conţinut de
6000 calorii. Membrii grupei de control au ajuns la finalul expediţiei epuizaţi şi au pierdut greutate corporală, în
ciuda hranei foarte consistente pe care o primiseră, iar membrii grupei Schatalova erau foarte vioi si bine dispuşi,
activi şi nu pierduseră deloc greutate corporală.
Vegetarianismul și bolile cornice
Dieta omnivoră, prin aportul redus de alimente vegetale şi prin prezenţa cărnii, (la care adesea se adaugă
sedentarismul şi supraalimentarea) creşte riscul de apariţie a cancerului, diabetului, obezităţii şi a bolilor
cardiovasculare. Cercetările arată că persoanele care consumă o dietă vegetariană au un risc mai scăzut de a
dezvolta boli cronice. În cazul bolilor cronice nu există un factor cauzal unic şi de aceea se vorbeşte de factori de
risc şi favorizanţi: factorii din mediul înconjurător, comportamentul, stilul de viaţă (alimentaţie, exerciţiu fizic,
odihnă), factorii genetici şi factorii sociali. Vindecarea este un proces de durată şi presupune schimbări hotărâte şi
permanente în stilul de viaţă.
Un studiu făcut în diverse regiuni ale globului (Interheart 2004) relevă faptul că o dietă nesănătoasă este
răspunzătoare de 50% dintre infarctele miocardice, indiferent de zona geografică. Dieta vegetarian scade riscul de
a dezvolta diabet la jumătate celui dat de dieta omnivoră. Rolul dietei nesănătoase în geneza cancerului este
estimate la 35%.

Siguranța dată de alimente

Escherichia coli
Se crede că vegetarianismul reduce infecțiile cauzate de E. coli (Escherichia coli), iar susținătorii arată
legătura dintre contaminările cu E. coli a mâncării și fermele de carne și lactate la scara industrială. Cea mai
recentă epidemie de E. coli în America de Nord a demonstrat, încă o dată, această legătură deoarece sursa infecției
5
a fost descoperită a fi o fermă mare din Salinas Valley, ce prelucrează carnea de vită, care se situează la un
kilometru de o pășune de spanac, unde spanacul a devenit contaminat.
Sunt mai multe specii de E. coli și pot fi găsite în intestinele unui om sănătos, dar de cea letală, Escherichia
coli O157:H7, nu s-a auzit până în anii 1980. Se crede că acest tip a evoluat în intestinele vitelor hrănite cu cereale
din fermele mari industriale. Pe aceste ferme grânele sunt folosite ca mâncare pentru vite deoarece conțin nutrienți.
Un efect secundar este creșterea nivelului acid din stomac - iar în acest acid, letalul O157:H7 prosperă.
În 2003, un articol al Journal of Dairy Science (rom. Jurnalul Lactatelor) a găsit că între 30% și 80% din
vite cară E. coli O157:H7. În același articol, a fost relevat că la vacile ce li se schimbă dieta de la grâne la furaj, în
5 zile, abundența O157-ului descrește de 1000 de ori. Dar până când asemenea schimbări sunt făcute, sursa multor
epidemii de E. coli va continua să fie carnea prelucrată industrial sau fermele de lacatate.

Vegetarianismul și cancerul
Patologia care provoacă cele mai multe decese în zilele noastre este cu siguranță cancerul. Doar 3%-
5% dintre cazurile de cancer sunt determinate de factori genetici (antecedente de cancer în familie). "În restul
cazurilor, cel mai important factor de risc în dezvoltareaacestei boli este alimentaţia. Bineînţeles, alături de stilul
de viaţă dezorganizat, de fumat sau poluare. Adoptarea unei diete adecvate stimulează mecanismele naturale de
detoxifiere a organismului şi inhibă apariţia şi dezvoltarea tumorilor. Alimentul acţionează de la nivelul
genelor", arată prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de CercetăriAlimentare. Cu
alte cuvinte, prin dietă putem preveni cancerul şi ţine în frâu chiar şi factorii genetici. Dacă însă dezechilibrul
este caracteristica principală a regimului alimentar, atunci totul scapă de sub control.
Este evident că metodele convenționale de tratare a acestei maladii dau greș, tocmai de aceea din ce in ce
mai mulți oameni se îndreaptă către tratamentele naturiste, care de cele mai multe ori au rezultate remarcabile.
Unul dintre factorii de risc ar fi consumul de carne. Carnea conservată prin sărare, afumare sau friptă pe
grătar dezvoltă compuşi capabili să se transforme în nitrozamine cancerigene. De aceea carnea puternic prăjită,
bogată în astfel de compuşi, este acuzată de creşterea riscului de leziuni precanceroase ale colonului, cum sunt
adenoamele. Sunt studii care arată că şi cancerele renale şi ale vezicii urinare sunt cauzate mai ales de abuzul de
carne prăjită şi de tutun, precum şi de excesul de greutate.
Influenţa alimentaţiei asupra incidenţei cancerului este susţinută de faptul că s-a observat schimbarea
tipului de cancer la populaţiile care migrează, păstrând caracteristicele genetice, dar schimbându-se mediul. La
japonezii stabiliţi în Hawai a scăzut frecvenţa cancerului de stomac şi a crescut cancerul colorectal şi mamar în
decursul a 2-3 generaţii. Emigrând în SUA, după o generaţie, japonezii încep să sufere de bolile datorate
consumului de carne, grăsimi şi zahăr, la fel de frecvent ca americanii.
Conform studiilor, consumul crescut de carne creşte riscul de a dezvolta cancer. Takashi Hiramaya,
urmărind 140.000 de femei, timp de 10 ani, a găsit că riscul de neoplasm mamar la femeile din straturile sociale
sărace, care nu consumau carne decât extreme de rar sau deloc, era foarte mic, în timp ce riscul femeilor bogate,
care consumau zilnic carne, era de 8 ori mai mare. Un studio efectuat în Norvegia asupra a 14.000 de femei arată
că cele care consumau carne de minim 5 ori pe săptămână au prezentat un risc de 2 ori mai mare de cancer mamar
în comparaţie cu femeile care aveau pe masă carne de două sau de mai puţine ori pe săptămână.
Profesorul T.C.Campbell de la Universitatea Cornell, NewYork, a arătat pe animale că un aport scăzut de
proteine poate împiedica dezvoltarea cancerului hepatic iniţiat de alfatoxină. Tot el a arătat că în timp ce proteina
din carne şi produse lactate stimulează dezvoltarea cancerului, proteina de origine vegetală, din cereal şi
leguminoase, inhibă creşterea tumorală. Fiind bogate în aminoacizi cu sulf (cisteină, metionină) şi aminoacizi
aromatic (fenilalanină şi tirozină), proteinele animale produc cantităţi mai mari de cresol şi fenol, care favorizează
apariţia cancerului şi influenţează negativ sistemul imunitar. Consumul crescut de proteine animale se asociază cu
o frecvenţă mai mare de tumori ale sistemului limfatic, de glandă mamară, ficat şi endometru.
De obicei, pregătirea produselor din carne necesită expunerea la temperaturi ridicate, cu formarea de
peroxizi, aldehide, cetone, hidroperoxizi, polimeri şi monomer cu efecte toxice, precum şi de acizi trans, care cresc
colesterolul “rău”, LDL, şi-l scad pe cel “bun”, HDL. Sub acţiunea căldurii, nitriţii se fixează pe proteinele din
carne dând naştere la nitrosamine, iar în carnea pregătită pe gratar se acumulează benzpiren, acestea fiind substanţe
cancerigene.
6
 Hormonul de creştere administrat animalelor poate grăbi creşterea în greutate şi poate stimula apariţia
cancerului mamar cu receptori de estrogen. În schimb, consumul de proteine vegetale, mai ales de soia, scade riscul
de cancer mamar, dar şi pe acela al bolilor cardiovasculare şi al diabetului de tip 2. Modul lor de acţiune este
complex: scăderea colesterolemiei totale, a fracţiunii LDL, a trigliceridelor, creşterea colesterolului bun şi creşterea
activității adenozintrifosfatazei mitocondriale din ficat.
S-a constatat că dacă ar fi să facem o comparaţie între cantitatea de substanţe antioxidante prezente în
sângele unei persoane cu cancer şi a unei persoane sănătoase, descoperim că la cel cu cancer, nivelul antioxidanţi
este extrem de redus.
Antioxidanţii au rolul de a împiedica apariţia radicalilor liberi şi de a distruge celulele canceroase înainte ca
acestea să poată provoca vătămări. Concluzia firească este că antioxidanţii protejează corpul prevenind cancerul.
Aşadar sunt substanţe extrem de benefice în tratamentul natural anti-cancer, iar aportul lor la aceste persoane va
trebui să fie substanţial. Acelaşi fenomen s-a constatat la pacienţii cu SIDA şi la cei cu leucemii sau limfoame.
Este dovedit faptul că anumite plante care conţin unii antioxidanţi au efect preventive faţă de unele cancere,
previn apariţia bolilor cronice şi degenerative, cresc imunitatea, durata şi calitatea vieţii. Coaja, pieliţa unor fructe
şi legume este o sursă majoră de antioxidanţi: struguri, mere, citrice, prune, tomate.Orice plantă, în starea ei nativă
(proaspătă) conţine cel puţin o substanţă cu efect antioxidant (anti-cancerigen), în vreme ce orice produs de origine
animală conţine cel puţin un element / substanţă cu efect pro-cancerigen. Alteori prin digestia, absorbţia, ori
metabolizarea unui produs de origine animală rezultă subproduşi cu efect dovedit cancerigen. Alimentele de
origine vegetală sunt aşadar surse de antioxidanţi pentru organism, în vreme ce alimentele de origine animală şi
cele ultrarafinate (dulciurile concentrate, sarea, făina albă), murăturile şi alimentele alterate consumă din
antioxidanţii organismului, tentând să-l secătuiască.
În rândul populaţiilor de vegetarieni, incidenţa cancerului indiferent de localizare este nulă, în schimb în
rândul populaţiilor omnivore prevalenţa bolii este semnificativă, iar în prezent într-o creştere alarmantă. În
concluzie, dieta unei persoane care doreşte să se vindece de cancer, leucemii, limfoame va trebui să fie vegană.
Legat de acest aspect s-a constatat că frecvenţa cancerului la ierbivore este extrem de rară, în vreme ce la carnivore
procentul este semnificativ. Toate alimentele de origine vegetală propri consumului (în stare de maturitate, coapte)
induc în organism bazicitate, în vreme ce toate alimentele de origine animală, ultrarafinate (dulciurile concentrate,
făina albă şi produsele de panificaţie făcute din făină albă), murăturile, alimentele alterate, fructele necoapte sau
foarte acre, induc în organism aciditate.
Există dovezi ştiinţifice care atestă faptul că unele substanţe existente în anumite plante produc distrugere
tumorală directă, altele distrug vasele sangvine care irigă tumora, altele provoacă creşterea numărului de limfocite
T killer reactivându-le, iar altele stimulează cele 3 enzime redutabile legate de apărarea anti-tumorală (superoxid-
dismutaza SOD, glutationul şi catalaza).
Studiile epidemiologice transculturale confirmă rolul protector al fructelor şi legumelor împotriva
cancerelor, a bolilor cardiovasculare şi, în special a accidentelor vasculare cerebrale: „Acest efect protector –
explică Comitetul Francez de Educaţie pentru Sănătate –poate fi legat de acțiunea mai multor componente ale
fructelor și legumelor, îndeosebi a compușilor antioxidanți capabili să se supună acumulării la nivel cellular a
radicalilor liberi, acești derivați active ai oxigenului a căror acumulare conduce la leziuni ale AND-ului și ale
membrelor , favorizând procesele de cancerogeneză și de aterogeneză. Riscul de a dezvolta un cancer sau boală
cardiovasculară este de două ori mai mare la subiecții ale căror aporturi sau niveluri serice de beta-caroten,
vitamina C, vitamina E sunt cele mai slabe.”
Specialiştii subliniază importanţa fructelor şi legumelor în cazul cancerelor colorectale, prin fibrele pe care
le conţin şi joacă rolul de „mătură”, evitând stagnarea în intestin a elementelor neasimilabile care pot, prin prezenţa
şi transformarea lor, să perturbe funcţionarea mucoasei intestinale.
Vegetalele conţin substanţe cu efect anticancerigen, cum sunt betacarotenul, vitaminele C şi E, seleniul,
zincul, resveratrolul. Substanţele indolice, inhibitori ai activării carcinogenelor, din vegetalele crucifere (varză,
conopidă, broccoli, varză de Bruxelles) previn apariţia cancerului de sân, esofag, stomac, ficat şi colon. Lignanii
din seminţele de in blochează efectul stimulator al estrogenilor asupra dezvoltării de celule canceroase la nivelul
sânului şi al colonului. Fibrele vegetale insolubile din tărâţele de grâu, fasole şi ţelină asigură o importantă
prevenţie împotriva cancerului de sân, cervical, pulmonar şi de colon, favorizând eliminarea toxinelor. Uleiul de
7
măsline previne cancerul mamar atât la femeie, cât şi la bărbat. Terpenele existente în ţelină, mentă, busuioc şi
chimen reduc riscul apariţiei oricărui tip de localizare tumorală. Compuşii sulforaţi din aliacee (usturoi, ceapă)
previn dezvoltarea tumorilor (de esofag, ficat, colon). Ceapa verde protejează împotriva cancerului genital, ovarian,
tiroidian, renal şi mamar. Usturoiul reduce drastic şansa contactării oricărei forme de cancer, dar mai ales a celor
cu localizare pulmonară, pancreatică, colonică, genitală şi esofagiană. Caisele protejează împotriva cancerelor
indiferent de localizare. Cireşele şi vişinele dau protecţie împotrivă cancerului de colon şi a celui localizat la
nivelul aparatului excretor. Frunzele de pătrunjel au specificitate împotriva localizărilor pulmonare, hepatice,
cerebrale şi renale ale cancerului. Licopenul din roşie scade riscul de cancer, în special pentru cel de prostată.
Polifenolii din infuzia de ceai verde au efect protector în special împotriva unor forme de cancer cutanat şi a
cancerului de colon.
Consumul zilnic de soia dă o protecţie redutabilă împotriva oricărei forme şi localizări a
cancerului.Substanţele anticancerigene din soia inhibă creşterea tumorilor canceroase, izoflavonele (fitoestrogeni)
împiedicând dezvoltarea vaselor sangvine învecinate necesarecreşterii tumorilor şi formării metastazelor.Aşa se
explică de ce femeile japoneze, care consumă multe alimente pe bază de soia, prezintă un risc de cancer de sân mai
scăzut decât americancele, iar bărbații japonezi un risc mai scăzut de cancer de prostate.
Există şi populaţii care nu cunosc cancerul, de exemplu locuitorii din Valea Hunza (Pakistan) sau
amerindienii din Valea Centenarilor (Ecuador) la care se observă foarte puţine cazuri de cancere de prostată.
Alimentaţia acestor populaţii conţine cantităţi importante de nuci, care sunt bogate în seleniu, factor protective faţă
de cancer.
La mormonii din Salt Lake City, care interzic total alcoolul, tutunul şi urmează principiile unei alimentaţii
echilibrate, cu un consum moderat de carne, se observă mai puţine cancere de sân, stomac şi colon, comparative cu
situaţia americanilor.
Populația Cretei, graţie regimului lor mediteranean bogat în vegetale (cereale, leguminoase, fructe şi
legume, nuci şi diverse seminţe), peşte şi în grăsimi nesaturate (ulei de măsline) şi sărac în grăsimi nesaturate
(produse lactate şi carne) se bucură de o protecţie excepţională în ceea ce priveşte speranţa de viaţă, de o incidenţă
scăzută a bolilor coronariene, a anumitor cancere şi a altor boli legate de alimentaţie.
Consumul zilnic a 500 g fructe reduce frecvenţa oricărei forme de cancer cu 30%, iar dacă la aceasta se mai
adaugă şi un consum de cereale integrale sau de fulgi din cereale integrale, procentul creşte până spre 50%.
Incidenţa cancerului, indiferent de localizare, se reduce cu cel puţin 40% doar neconsumând carne. Tot în cadrul
măsurilor preventive anti-cancer trebuie menţionat şi faptul că normoponderalitatea (menţinerea greutăţii în
limitele normale) este la rândul său, un factor de prevenţie. În schimb supraponderea şi /sau obezitatea sunt factori
siguri care pot induce cancerul, în special pe cel cu localizare în sfera genitală şi de sân, la ambele sexe. Celulele
adipoase, cu cât sunt mai multe şi mai pline cu grăsime, vor produce o serie de hormoni, potenţial inductori ai
carcinogenezei. Iar vegetarienii sunt de obicei normoponderali.
În prevenţia şi tratarea bolilor tumorale sunt folosite şi suplimente alimentare vegetale: ciuperci– Reishi,
Maitake, Shitake, curcumin, pudra de orz verde, chlorella. Acţiunea preventivă a substanţelor conţinute în
alimente, în special în fructe şi legume, se exercită în trei moduri diferite:
1.Împiedică, încă de la început, formarea substanţelor cancerigene
2.Transformă declanşatorii cancerului în compuşi inofensivi
3.Încetinesc dezvoltarea celulelor canceroase

Gradul de nocivitate al consumului de carne

Carnea este consumată de om încă din cele mai vechi timpuri, însă trebuie să ținem cont că oamenii
consumau vânatul care era mult mai bogat din punct de vedere nutritional și nu conține diferite substanțe nocive
care sunt prezente astăzi în produsele de origine animală.
Toxinele – Adoptând un regim vegetarian se poate evita conținutul în substanțe chimice (de ex: antibiotice,
hormoni sau alte substanţe care se administrează animalelor, pesticide, etc.), care se concentrează în produsele de
origine animală. Produsele de origine animală conţin unele metale grele (Pb, Hg, U, Cd), în special peştele şi
produsele lactate, cu risc de acumulare în organism. În carne se găsesc pesticide în cantitate de 7-90 ori mai mare

8
decât a produselor de origine vegetală, dar și acestea pot conţine unele pesticide şi fungicide,însă adesea în cantităţi
mult mai reduse decât în produsele de origine animală, ca : DDT, HCH, paration, ecotiopat etc.
În momentul de faţă, mai mult de 70% din carnea consumată la noi şi în toată lumea "civilizată" este
obţinută în crescătorii intensive, având, aşadar, "nivelul de igienă şi de calitate corespunzător". În realitate situația
mult diferită deoarece într-o asemenea crescătorie, un pui ajunge la maturitate în doar 12 săptămâni, în timp ce
unuia care creşte liber, îi este mult mai timp că să ajungă la aceleaşi dimensiuni. Această situație este posibilă
ținând animalul într-un spaţiu foarte restrâns, oferindu-i o alimentație cu nutreţuri concentrate, pline de vitamine şi
de minerale sintetice, administrându-i antibiotice chiar și profilactic şi, mai ales, grăbindu-i dezvoltarea cu
hormoni de creştere. Toate aceste substanţe se acumulează în carne și prin consumul de alimente de origine
animală poate aduce consecințe nefaste asupra organismului. Excesul de greutate, efeminarea excesivă a bărbaţilor
occidentali au ca sursă dezechilibrele glandulare şi metabolice produse de carnea de crescătorie.
Conform studiilor recente, consumul de carne roşie, cum este carnea de vacă sau de porc, creşte riscul
apariţiei endometriozei cu 80 până la 100%. Aceasta poate avea ca efecte infertilitatea, menstruaţia dureroasă,
crampe severe, sau se poate corela cu diferite forme de cancer. Soluţia pentru scăderea numărului de endometrioze
la femeile tinere este reducerea consumului de carne şi creşterea consumului de legume şi vegetale proaspete. O
altă legătură ce a fost făcută de cercetători se referă la consumul de mezeluri, strâns corelat cu apariţia afecţiunilor
ovariene şi ale anexelor. Aproape toate tipurile de mezeluri sunt tratate cu nitrit de sodiu, un aditiv alimentar cu
toxicitate crescută, care odată ingerat, determina în sistemul digestiv apariţia nitrozaminelor, cunoscute că factori
cauzatori de cancer, şi care interferează totodată cu activitatea normală a organelor reproducătoare.
Animalele consumă o mare cantitate de alimente, înainte ca ele să fie ucise pentru carne. De exemplu, o
vacă mănâncă zilnic aproximativ 30 de kg de alimente. Organismul unei bovine , depune toate eforturile necesare
să elimine toxinele, însă ca şi la oameni, nu toate toxinele sunt eliminate prin urmare 100 kg de carne, poate
conține majoritatea toxinelor concentrate din aproximativ 30 de tone de alimente ingerate. Rezumând, carnea
conţine o concentraţie de toxine, de sute de ori mai mare, decât cele conţinute în alimentele mâncate iniţial de
animal.
Un articol publicat de către o fundaţie a medicilor din Statele Unite arată că există o legătură directă între
consumul de carne şi grăsimi, în cantităţi medii, şi disfuncţiile erectile la bărbaţi. Marea problema este că după 40
de ani, vasele de sânge sunt obturate şi sclerozate mult mai rapid la consumatorii de carne, favorizând apariţia
impotenţei vasculare, care este cea mai răspândită formă de impotenţa. Apoi, hormonii de creştere, folosiţi în
crescătoriile de animale în mod curent şi ajunşi în alimentaţia noastră prin intermediul cărnii, duc la scăderea
concentraţiei de testosteron (hormonul masculinităţii) la bărbaţi. Rezultatul: numărul de spermatozoizi din spermă
scade dramatic, la fel ca şi motilitatea acestora, ceea ce are drept consecinţă apariţia sterilităţii masculine în
diferite grade.
Un studiu efectuat în Spania arată că 85% din expunerea la pesticide a populaţiei se datorează consumului
de carne şi produse lactate. Pesticidele se acumulează în grăsimea animalelor, deci în ea se vor găsi în concentraţii
mult mai mari decât în fructe sau zarzavaturi. În studiu s-a precizat că persoanele care aveau cele mai puține
pesticide în organism erau femeile vegetariene datorită consumului exclusiv de alimente de origine vegetală.
Spre deosebire de plante, care au o membrană celulară rigidă şi un sistem circulator simplu, celulele
animale mor repede atunci când circulaţia sângelui este oprită. Imediat ce viaţa încetează, proteinele animale se
coagulează şi încep să secrete enzime autodistructive. Astfel, se formează o nouă substanţă, numită ptomaină.
Carnea şi peştele se descompun şi putrezesc repede. Putrefacţia şi înmulţirea bacteriilor încep aproape imediat după
moartea animalului. De aceea, obişnuinţa de a consuma carne creează otrăvuri violente în colon şi îmbătrâneşte
prematur tractul intestinal. În plus, în carnea animalelor ucise se generează mari cantităţi de toxine, cum ar fi acidul
uric, fapt explicabil prin schimbările biochimice produse în timpul agoniei animalelor.
În plus, industria alimentară, pentru a împiedica degradarea rapidă a cărnii şi a o face să rămână roşie şi cu
aspect proaspăt mai mult timp, foloseşte în mod curent nitraţi şi alţi conservanţi artificiali, care afectează în timp
sănătatea omului, chiar favorizând apariţia cancerului.
Pentru a fi apreciată de consumatori, carnea trebuie conservată şi prezentată într-o formă cât mai
atrăgătoare. La ceva timp după ce a fost procesată, ea capătă însă în urmă oxidării un aspect brun-cenuşiu, deloc
apetisant, are adesea multă grăsime în ea, iar mirosul aduce foarte bine cu cel al animalului de la care provine.Cu
9
 ajutorul E-urilor, începând cu nitriţii (care dau cărnii o culoare roşie şi produc numeroase tipuri de cancer) şi
terminând cu amelioratori de aromă folosiţi în industria mezelurilor. Toate aceste substanţe, cu foarte puţine
excepţii, sunt extrem de dăunătoare organismului, afectând mai ales ficatul, intestinele, pancreasul, sistemul
imunitar şi cel nervos.
O parte din toxine rezultă în urma digestiei cărnii. Oamenii au un tract intestinal foarte lung, tipic pentru
toate fiinţele care mănâncă plante. Toate fiinţele mâncătoare de carne, au de mai multe ori intestine mai scurte.
Într-un intestin lung, carnea petrece o lungă perioadă de timp, înainte de a fi evacuată. Nu numai că această
carne este mai dificil de digerat şi mai toxică, dar şi petrecând prea mult timp în intestine, ea blochează de fapt
sistemul creând constipație.
Medicamente ca steroizi anabolizanţi, antibiotice, hormoni de creştere şi alte substanţe chimice sunt
adăugate la produsele alimentare de origine animală, pentru a “spori” producţia de carne. Cele mai multe dintre
astfel de medicamente şi produse chimice, sunt interzise pentru consumul uman. Animalele de fermă primesc
foarte multe suplimente sub formă de hormoni de creştere sau antibiotice. Acestea stimulează creşterea şi previn
apariţia unor boli. Specialiştii avertizează că aceste antibiotice pot avea consecinţe grave, printre care apariţia
bacteriilor rezistente la antibiotic şi imunizarea organismului uman la antibiotic.
Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor a publicat un studiu care relevă că 75% din carcasele de
pui pentru rotisat din mai mult de 500 de abatoare din UE conţin bacteriile Campilobacter şi Salmonella. Un alt
studiu ne arată că în Marea Britanie o mare parte din cazurile de contaminare cu Camphylobacter nu răspund la
tratament, din cauza dezvoltării rezistenţei la antibiotice.
Bibliografie licență
1. T Colin Champbell, Thomas M Campbell - Studiul China
2. Marian Paraschiv Claudiu - Tratat pentru alimentația naturală a Om-ului
3. Robert O Young – Dieta Young
4. Elena Pridie – Copilul vegetarian
5. David S Schreiber – Anticancer
6. Marie-Amelie Picard – Alimentația preventivă împotriva cancerului
7. Laurent Chevallier – Alimentele, adevăr și impostură
8. Ernst Gunter – Hrană vie
9. http://suntsanatos.ro
10. http://nutritionfacts.org

10