Întrebări Verificare Filosofia Artei

1. Explicitați distincția dintre estetică și filosofia artei.

2. Explicați corelația dintre estetica modernă și estetica contemporană

3. Obiect estetic și obiect artistic. Definiții, trăsături și diferențe între cele două

concepte.

4. Definiți conceptul de opera de artă.

5. Distincția dintre ființă și ființare. Definiți conceptele și analizați legăturile dintre ele.

6. Esența operei de artă ca farmec și seducție.

7. Opera de artă și lumea cotidiană. Explicați conceptul de „substituție de

mundaneitate”

8. Estetica urâtului din perspectiva seducției și farmecului artei.

9. Definiți conceptul de Weltanschauung și arătați relevanța sa pentru filosofia artei.

10. Enunțați și definiți conceptul de lume gândit ca ansamblu de sensuri. Conceptul

natural și conceptul filosofic de lume.

11. Expuneți concepția lui Platon despre artă.

12. Imitație bună și imitație rea. În ce condiții alungă Platon artiștii din cetatea ideală

și în ce condiții îi „primește înapoi”?

13. Rolul artei în societate în filosofia antică grecească: Platon și Aristotel.

14. Expuneți concepția lui Aristotel despre artă.

15. Analizați trăsăturile fundamentale ale teoriei artei ca imitație la Platon și Aristotel.

16. Teoria artei ca armonie sau Marea teorie a frumosului.

17. Concepția lui Plotin privitoare la artă. Legături cu tradiția și elemente de noutate.

18. Explicați de ce neoplatonismul poate fi definit ca o sinteză a Weltanschauung-ului

grecesc și a celui oriental.

19. Enunțați principalele coordonate ale metafizicii plotiniene.

20. Care este locul frumosului în filosofia grecească antică: în obiect sau în simțuri.

Argumentați răspunsul cu exemple din gândirea filosofilor studiați.

21. Care sunt principalele trăsături ale Weltanschauung-ului medieval? (Răspunsul la întrebarea
asta lipseşte)

22. Definiți conceptul de „simbol” și rolul acestuia în Weltanschauung-ul medieval.

23. Iconoclasmul – Războiul icoanelor. Context istoric și fundamente filosofice.

24. Enunțați principalele trăsături ale mentalității și societății bizantine.

25. Arătați diferențele principale dintre viziunea asupra artei în lumea creștină

apuseană și în cea bizantină.

26. Expuneți concepția Sfântului Augustin despre artă.

27. Expuneți concepția lui Toma din Aquino despre artă.

28. Enunțați presupozițiile gândirii renascentiste despre artă.

29. Expuneți pe scurt principalele teorii despre artă din perioada Renașterii.

30. Teoria artei ca imitație în Antichitate și în Renaștere. Asemănări și deosebiri.

31. Teoria proporției în Renaștere și teoria artei ca armonie din Antichitate.

Asemănări și deosebiri.

32. Este teoria artei ca imitație o teorie ce poate fi aplicată la arta modernă și

contemporană? Argumentați-vă răspunsul.

RĂSPUNSURI Verificare Filosofia Artei

1. Estetica este domeniul filosofiei care are ca obiectiv principal analizarea frumosului

in sens larg. Estetica are in vedere datele experientei interne, starile si actele
constiintei noastre, ceea ce se intampla in interiorul nostru, in sistemul trairilor si al

emotiilor noastre, care-l determina pe om sa aiba raportare valorica la sistemele de

obiecte ale lumii (opere de arta, artefacte s.a.), cu scopul de a-si spori placerea si

bucuria de a trai.

Cel care a facut posibila nasterea estetii ca disciplina a fost David Hume, unul dintre

descoperitorii teoriei gustului. Estetica a produs simultan doua tipuri de teorii

intersectate. Primul tip de teorii propune o cunoastere a experientei externe, in timp

ce a doua clasa de teorii are in vedere intelegerea experientei interne.

Filosofia artei reprezinta o specie a Esteticii si reprezinta partea obiectiva a acesteia,

care se ocupa cu probleme legate de obiectul estetic, statutul ontologic al operei de

arta, statutul artistului si procesul de creatie artistica.

2. Unitatea celor două estetici provine din modul în care este privilegiat prezentul, la

nivelul tuturor fenomenelor legate de practicile artistice, de creație, comunicare,

receptare şi evaluare, în raport de celelalte momente temporale.

Diferența dintre „estetica modernă” şi „estetica contemporană” provine, din modul în

care este gândită corelația dintre timp şi natura stărilor interne, emoționale şi

cognitive ale conştiinței

În consecință, „estetica modernă” şi „estetica contemporană” trebuie concepute atât

în unitate, cât şi în diferență. Unitatea este dată de faptul că ambele configurații sunt

interesate de aceleaşi probleme, anume explorarea practicilor (ling- vistice, teoretice

şi conceptuale) legate de practicile artistice creative, producătoare de obiecte

artistice şi opere de artă. Diferențele însă survin din principii de organizare a

conținutului argumentativ, din metode şi arii de aplicabilitate diferite.

Estetica modernă s-a fundat pe un model esențialist al minții şi pe teoria facultăților

specializate, în condițiile în care au fost privilegiate mecanismele psihologice ale

gustului şi apoi mecanismele logice legate de judecata cognitivă şi judecata de gust,

în vreme ce estetica contemporană s-a fundat pe o viziune funcționalistă şi

atitudinală a minții.

3. Obiectul estetic este opera de arta, asa cum este experimentata adesea de

privitor, ca o sursa sau pretext de trairi estetice.

Obiectul artistic este "vazut ca un produs al unui techne si este un ustensil", cum

spune Heidegger; este ceva care ne slujeste si se afla la indemana noastra; un bun.

Asadar, opera de arta, asa cum este experimentata adesea de artist, ca un lucru
produs cu ajutorul unui anumit mestesug.

Opera de arta trebuie gandita, in acelasi timp, ca obiect estetic si ca obiect artistic.

„Esteticul” din arta o face ca ea sa se diferentieze de alte obiecte produse cum ar fi

saibele si cuiele: „Artisticul” o face sa se diferentieze de alte obiecte ce pot produce

placere, cum ar fi un peisaj natural.

4. "Opera de artă” este un construct cultural-valoric, cu circulație publică, care

înglobează atât obiecte artistice, creații „obiectuale” ale profesioniştilor artei, cât şi

obiecte estetice, adică obiecte care plac, dar care nu sunt, în mod obligatoriu, creații

omeneşti, cum ar fi obiectele naturale ori obiectele numite cu expresia „arta

animalelor.

"Opera" este un mod de a fi a omului, ceva construit fiintarii, specific uman si se

refera la capacitatea sa de a produce tehnosfera, adica un univers de "obiecte" care

nu sunt existente in natura.

5. Fiintarea este orice lucru sau vietate care exista la nivel concret si care poate fi

vazuta cu ochii, reprezentata in imaginatie, etc.

Fiinta este felul de a fi al lucrurilor sau esenta lor-acel set de trasaturi specifice unei

intregi clase de fiintari si doar lor.

Spre deosebire de fiintare, fiinta nu e ceva existent la nivel concret.De aceea ea nu

poate fi vazuta si, riguros vorbind nici imaginata.

Cuvantul „fiinta” se poate folosi in mai multe sensuri:

1) Se refera la faptul de a fi al tuturor fiintarilor-ceea ce filosofii numesc fiinta ca fiinta

2) Se poate referii la fiinta unei anumite clase de fiintari(ex. Operele de arta)- ceea ce

filosofii numesc fiinta fiintarii sau esenta fiintarii.

6. Seductia si farmecul sunt doua trasaturi de esenta ale operei de arta ce au la baza

iesirea din lumea cotidiana si intrarea in lumea artei. Din punct de vedere filosofic

aceste doua trasaturi pot fi intelese ca substitutia de mundaneitate.

Seductia se refera la faptul ca opera de arta ne atrage atentia, abatandu-ne de la

mersul cotidian al vietii. Fara acest caracter seducator, opera de arta nu se poate

constitui ca obiect estetic, ci poate fi privita cel mult ca obiect artistic.

Farmecul reprezinta calitatea operelor de arta datorita careia ele au capacitatea de a

ne schimba starea de spirit.

Momentul seductiei arata cum atentia este atrasa de opera de arta astfel incat sa

uitam de grijile, problemele si preocuparile noastre cotidiene.

Momentul farmecului arata cum opera de arta are capacitatea de a deschide o alta

lume, care depoziteaza in sine un alt Weltanschauung.

Aceste doua momente pot explica cum se face trecerea de la o atitudine pragmatic-

ustensilica la una estetica.

7. Substituţia de mundaneitate reprezintă schimbarea de atitudine si de structură a

lumii care apare in timpul contemplarii estetice.

Lumea cotidiana este formata dintr-o suma de practici si atitudini existentiale prin

care noi ne acomodam mediul in care traim. Substitutia de mundaneitate reprezinta

schimbarea la nivelul fiintei noastre care are loc si care ne face sa „reconstituim” intr-

un anume fel lumea propusa de opera. Opera de arta realizeaza o substitutie de

mondaneitate in lumea cotidiana cu ajutorul caracteristicilor ei de seductie si farmec,

care uneori, prin familiarizare si cu ajutorul timpului poate disparea.

8. Seductia poate desemna atat captivarea pozitiva a atentiei, cat si coruperea.

Obiectul seducator, poate sa ne stimuleze trairea estetica pe plan luminos sau

intunecos ale experientei noastre interne. Acelasi lucru se poate spune si in cazul

farmecului; vraja in care ne prinde obiectul fermecator poate sa ne incante sau sa ne

dezguste.

Bipolaritatea atractie se refera la faptul ca suntem atrasi in egala masura atat de

frumos, cat si de urat. Seductia si farmecul artei nu trebuie privite doar in sens pozitiv

ca si cand arta ar oferi doar placere si delectare. Seductia poate captiva pozitiv

atentia si o poate indruma pe o cale opusa uratului. La fel stau lucrurile in cazul

farmecului, care ne poate produce incantare in suflet si in aceeasi masura poate

produce dezgust.

9. Conceptul de Weltanschauung (viziune asupra lumii) reprezinta totalitatea

atitudinilor si prejudecatilor nereflectate prin intermediul carora omul se raporteaza la

o lume intr-o anumita epoca istorica.

Ideea de Weltanschauung explica de ce putem distinge cu usurinta tablouri care

apartin unor epoci diferite de cea in care traim.

10. Ideea greceasca de „lume” se refera la un intreg organic si ordonat, inteles din

perspectiva estetica drept podoaba, care este guvernat de un principiu ordonator.

Intrucat ideea greceasca de lume se suprapune ideii de ordin si frumusete, grecii au

gandit doua tipuri fundamentale de ordine, caror le corespund doua idei diferite de

frumos:

1)Ordinea sau lumea sensibila-ordinea sensibila a lucrurilor ce poate fi surprinsa cu

ajutorul organelor de simt.

2)Ordinea sau lumea inteligibila-ordinea spirituala sau inteligibila a lucrurilor, care

pate fi surprinsa cu ajutorul spiritului sau gandirii umane.

11. In filosofia artei, Platon a instituit distinctia dintre frumosul sensibil (cel al

lucrurilor) si cel inteligibil (al ideilor). Intre lumea sensibila si cea inteligibila exista o

relatie de participare. Intrucat lucrurile obisnuite participa la idei in mod firesc,

procesul de creatie poate fi privit ca un fel de imitatie (mimesis) prin care un lucru

este facut sa participe la o idee. Orice creatie poate fi vazuta ca imitatie in doua

sensuri:

1) Imitatie a unei idei

2) Imitatie a unui lucru

Spre deosebire de ideea contemporana de imitatie, la Platon mimesis-ul nu avea

sensul unei opere lipsite de originalitate care imita opere celebre.

Pentru Platon exista o imitatie „buna” si o imitatie „rea”

 • Imitatia „buna”= imitarea ideilor eterne care serveste la reamintirea

(anamnesis) a acestora. (imitatie creatoare)

• Imitatia „rea”= imitarea lucrurilor concrete fara cunoasterea adevarata a

ideilor. (este iluzorie)

12. Motivul principal de alungare a „artelor imitative” (în special a tragediei) din

cetatea ideală a lui Platon este acela al faptului că „toate acestea par a dăuna

gândurilor celor care le ascultă, în măsura în care nu dețin leacul de a cunoaşte chiar

lucrurile cu care se întâlnesc”. Aşadar, caracterul otrăvitor sau curativ al artei este dat

de cunoaşterea deținută de privitor. Farmecul artei trebuie administrat cum trebuie şi

cui trebuie pentru a nu destabiliza ordinea şi armonia sufletească. Arta imitativă de

proastă calitate, care nu se întemeiază pe o cunoaştere adecvată, poate aduce

daune sufleteşti, poate induce în eroare şi poate corupe.

Pentru a înțelege mai bine acest gând, trebuie să avem în vedere faptul că sistemul

artelor se împarte la Platon în trei mari ramuri. Una este arta de a folosi, care se

referă la abilitatea de a folosi lucrurile din jurul nostru ntr-un mod adecvat. Alta este

arta de a face, de a confecționa, prin care omul, cu mintea la idee, face un anumit

lucru cu folos practic.Cea de-a treia ramură a artelor se referă la artele imitative în

care artistul care nu este stăpân asupra priceperii de a folosi şi de a face cele pe

care le desenează.

Asadar, ceea ce face Platon este să exileze arta dăunătoare din cetate, cea care

induce în eroare şi provoacă confuzie la nivelul mulțimii, cea care nu are nimic

adevărat de comunicat, ci este doar imitație a unei imitații sau pură joacă de copii.

13. Pentru Aristotel si pentru Platon arta este un proces de imitatie a unei idei
dezvaluite in mintea artistului cu ajutorul discursului. Aristotel rafineaza si dezvolta

idea de mimesis de la Platon. Aristotel, la fel ca Platon, se gândea la artă ca la un

remediu (pharmakon). Însă leacul,de această dată, era croit pe măsura naturii întreite

a sufletului uman. Unul din principalele roluri ale artei, cel social, era gândit în mod

special ca pharmakon. Farmecul artei ajuta să combată neliniștea (ascholia) din

sufletele oamenilor sau, cum am spune noi astăzi, stresul. Cu alte cuvinte, arta avea

în societate un rol pe care l-am putea numi terapeutic, ea vindeca stresul cronic și

lipsa de răgaz o omului preocupat de ziua de mâine. De aceea, poate că astăzi, mai

mult decât în Grecia antică, se simte nevoia regândirii artei ca terapie socială, astfel

de demersuri fiind făcute deja pe domeniul psihologiei contemporane. Arta la ambii

filosofi se bazeaza mult pe principiul de mimesis adica de imitare. Copierea aici are

sens pozitiv nu de copiere manuala ci de patrundere a esentii. În această ordine de

idei, arta nu privește preocupările cotidiene ale fiecăruia dintre noi sau, cum spune

Aristotel, ea nu te ajută „să nu fii înșelat la cumpărarea și vinderea lucrurilor

trebuincioase”, ci „te face să contempli corpurile cele frumoase”. Ea formează

deprinderea privirii curioase, dezinteresate, care stă la baza oricărei cercetări

intelectuale și oricărui demers științific și filosofic.

14. Multe dintre scrierile originale ale lui Aristotel au fost pierdute. Se presupune ca

multe scrieri care s-au salvat au fost scrise de elevii lui și deci nu refleactă sută la

sută gîndirea lui Aristotel. În aceste conditii, folosofia sa privitoare la arta a fost

pierduta partial. (Aristotel punea accent pe , adevărul lumii „de aici”, cel ce poate fi

pătruns de oameni cu propria rațiune, fără ajutorul vreunei revelații) astfel pentru

Aristotel arta este un process de imitatie a unei idei dezvaluite in mintea artistului cu

ajutorul discursului. Aristotel rafineaza si dezvolta idea de mimesis de la Platon.

Aristotel, la fel ca Platon, se gândea la artă ca la un remediu (pharmakon). Însă

leacul,de această dată, era croit pe măsura naturii întreite a sufletului uman. Unul din

principalele roluri ale artei, cel social, era gândit în mod special ca pharmakon.

Farmecul artei ajuta să combată neliniștea (ascholia) din sufletele oamenilor sau,

cum am spune noi astăzi, stresul. Cu alte cuvinte, arta avea în societate un rol pe

care l-am putea numi terapeutic, ea vindeca stresul cronic și lipsa de răgaz o omului

preocupat de ziua de mâine. De aceea, poate că astăzi, mai mult decât în Grecia

antică, se simte nevoia regândirii artei ca terapie socială, astfel de demersuri fiind

făcute deja pe domeniul psihologiei contemporane. Arta la ambii filosofi se bazeaza

mult pe principiul de mimesis adica de imitare. Copierea aici are sens pozitiv nu de

copiere manuala ci de patrundere a esentii. În această ordine de idei, arta nu

privește preocupările cotidiene ale fiecăruia dintre noi sau, cum spune Aristotel, ea

nu te ajută „să nu fii înșelat la cumpărarea și vinderea lucrurilor trebuincioase”, ci „te

face să contempli corpurile cele frumoase”. Ea formează deprinderea privirii

curioase, dezinteresate, care stă la baza oricărei cercetări intelectuale și oricărui

demers științific și filosofic.

15. Pentru Aristotel si pentru Platon arta este un proces de imitatie a unei idei

dezvaluite in mintea artistului cu ajutorul discursului. Aristotel rafineaza si dezvolta

idea de mimesis de la Platon. Aristotel, la fel ca Platon, se gândea la artă ca la un

remediu (pharmakon). Însă leacul,de această dată, era croit pe măsura naturii întreite

a sufletului uman. Unul din principalele roluri ale artei, cel social, era gândit în mod

special ca pharmakon. Farmecul artei ajuta să combată neliniștea (ascholia) din

sufletele oamenilor sau, cum am spune noi astăzi, stresul. Cu alte cuvinte, arta avea

în societate un rol pe care l-am putea numi terapeutic, ea vindeca stresul cronic și
lipsa de răgaz o omului preocupat de ziua de mâine. De aceea, poate că astăzi, mai

mult decât în Grecia antică, se simte nevoia regândirii artei ca terapie socială, astfel

de demersuri fiind făcute deja pe domeniul psihologiei contemporane. Arta la ambii

filosofi se bazeaza mult pe principiul de mimesis adica de imitare. Copierea aici are

sens pozitiv nu de copiere manuala ci de patrundere a esentii. În această ordine de

idei, arta nu privește preocupările cotidiene ale fiecăruia dintre noi sau, cum spune

Aristotel, ea nu te ajută „să nu fii înșelat la cumpărarea și vinderea lucrurilor

trebuincioase”, ci „te face să contempli corpurile cele frumoase”. Ea formează

deprinderea privirii curioase, dezinteresate, care stă la baza oricărei cercetări

intelectuale și oricărui demers științific și filosofic.

16. Marea teorie a frumosului vizeaza doar o anumita prejudecata adusa acestei

teorii in timpul practicii sale. Artistii si mestesugarii abordau Marea

Teorie intr-un mod simplist considerand ca proporțiile și simetriile care conferă unui

lucru caracterul de a fi frumos constau doar în proporții măsurabile matematic. Plotin

spune că dacă Marea Teorie ar fi înțeleasă în acest sens superficial, am ajunge la

concluzia că Zeul însuși este urât. Din perspectiva lui Plotin armoniile dintre ideile

divine și punerea laolaltă a părților lucrurilor în care sunt concretizate ele sunt cele

care fac un lucru sa fie considerat frumos. Logos-ul și ideea dă lucrului ceea ce am

putea numi armonie invizibilă, care este mai puternică decât cea vizibilă pentru că

este eternă și imaterială. Plotin adâncește înțelesul teoriei pitagorice și dă armoniei și

simetriei un alt sens mai profund. Gândirea plotiniană despre artă are un caracter

preponderent soteriologic, el văzând arta ca un mod în care omul se poate apropia

de divin, de logos-ul adevărat și de Ideea de Frumos.

Plotin urmează aceeași idee pitagorică, marea teorie a frumosului, conform căreia
frumusețea este una obiectivă, o găsim în operele de artă și consta în armonie,

simetrie și proporții. Mărimea (megethos) se referă la faptul că un obiect

disproporționat de mare sau de mic nu poate fi frumos. În primul caz, el este prea

ostentativ, violentează simțul armoniei și este respins ca nefiind conform ordinii

generale a lucrurilor. Pe de altă parte, în cel de-al doilea caz, al obiectului mic, el

poate trece neobservat sau, dacă este observat, pentru a-l contempla, necesită o

încordare mult prea mare a simțurilor omului. Or, după cum am văzut mai devreme,

arta este relaxare, răgaz, nu încordare. Așadar, o operă de artă minusculă, prin faptul

că trebuie să ne forțăm pentru a o percepe, aduce exact contrariul relaxării pe care

este menită să o provoace. Dispunerea (taxis) se referă la buna alcătuire a obiectului

și a părților sale. Este armonizarea între ele a părților, articularea întregului într-un

mod care să nu atragă atenția asupra nici uneia dintre părți. Dacă o anumită parte a

operei, ci nu opera în întregul ei, ne sare în ochi, atunci există o dizarmonie acolo,

ceva nu este „la locul lui”, nu este bine dispus. Pe de altă parte, atunci când toate

părțile se încheagă bine într-un întreg, noi putem să contemplăm opera de artă ca

obiect estetic unitar și ne putem bucura de ceea ce vedem, KALOGATIA, ritm,

proportie, fibonaci, matematica,conform căreia frumusețea este una obiectivă, o

găsim în operele de artă și consta în armonie,simetrie și proporții.Majoritatea artistilor

si mestesugarilor gandeau Marea teorie intr-un mod simplist si considerau ca

proportiele si simetriile care confera unui lucru caracterul de a fi frumos constau doar

in proportii masurabile matematic.

17. Reflectia lui Plotin asupra artei este similara intregii gandiri grecesti de sursa

metafizica. Pentru Platin frumosul si binele coincid. Asadar problema artei ne va

purta prin toata problematica metafizica. Si la Plotin ca la Platon arta este vazuta ca
un semn al ideii si ca inceput al drumului sufletului inapoi catre adevarata natura

divina.

18. Sinteza dintre Weltanschauung-ul oriental – iudaic care a dat nastere

crestinismului si cel classic grecesc care a facut posibila asimilarea traditiei grecesti

de catre ganditorii crestini timpurii a condus la gandirea dogmatica si filozofia crestina

care continua sa existe in epoca moderna. Fara aceasta sinteza intre cele doua

Weltanschauung-uri, filozofia crestina ar fi fost diferita. Cu alte cuvinte Platon si

neoplatonismul sunt la intersectia care a facut posibila trecerea de la

Weltanschauung-ul greco-latin la Weltanschauung–ul crestin. Platin a marcat destinele filosofiei

europene intr-un mod decisiv prin faptul ca in

doctrina neoplatonica se pot gasi primele urme ale sintezei dintre 2 Weltanschauung-

uri diferite, cel oriental care a dat nastere crestinismului si cel clasic grecesc. Aceasta

sinteza a facut posibila asimilarea traditiei grecesti de catre ganditorii crestini timpurii

care a condus la nasterea gandirii dogmatice si a filosofiei crestine ce va urma sa

domine peisajul intelectual al lumii civilizate pana in epoca moderna. Fara o asftel de

sinteza dintre cele doua facuta in stilul gandirii grecesti, filosofia crestina ar fi fost

foarte diferita, cel mai posibil, apropiindu-se mai mult hinduism si ,ulterior, de

islamism.

19. Reflectia lui Plotin asupra artei este similara intregii gandiri grecesti, de sursa

metafizica. Toate proiectiile metafizice grecesti propun o serie de tesaturi

conceptuale ce unfica intr-un intreg binele, adevarul si frumosul. O alta coordonata a

metafizicii gecesti este tema Unu- multiplei care apare odata cu Anaximandros. Spre
deosebire de filosofii moderni devorati de orgoliu originalitatii, Plotin este un simplu

comentator al metafizicii platoniene, respectiv al ideii de Bine. Plotin plaseaza binele

in varful ierhiei ideilor, devenind, in viziunea lui, cunoasterea suprema.

20. Frumosul este vazut in viziunea greaca a lui Platon ca “o prezenta a ideii in

lucruri”. Orice experienta estetica la Platon si Aristotel este una “logica” aceasta

implica o judecata a sufletului si atunci cand noi insine spunem “Acest lucru este

frumos”, putem vedea adevarata frumusete a obiectului respectiv.

21. LIPSĂ.

22. Weltanschauung-ul crestin, prin ideea harului, a cunosterii prin credinta, face din

simbol instrumenual privilegiat in cunoastere. Folosindu-se de simbol mintea

omeneasca poate “vorbi” despre ce este Dincolo si, prin analogie, isi poate

reprezenta lumea. Simbolul exista in lumea crestina inca de la inceputul acesteia,

acest lucru este solidificat de simbolurile gasite in pesterile crestine. Termenul de

“simbol” vine de la cuvantul grecesc “symbolon” care inseamana “a pune impreuna”.

Simbolul era folosit de camarazii de razboi ca sa se recunoasca dupa ani de batalie.

Pe scurt simbolul poate face prezenta o persoana sau un lucru chiar si atunci cand

acesta este absent, simbolul arata prezenta fizica si cea spiritual.

23. Conflictul iconoclast este cel mai mare conflict produs de o dezbatere a filozofiei

artelor din istorie. In acest conflict este vorba despre infatisarea divina sub forma

umana. Acest conflict duce la dispute brutale in toate rancurile societatii. Se

presupune ca acest conflict a inceput dupa eruptia unui Vulcan din marea Egee care

a provocat un tsunami ce a dus la moartea a mii de oameni. Ca orice altceva in

societatea bizantina, acest eveniment a fost interpretat ca un semn divin de catre

Leon al III – lea. Acesta a ordonat distrugerea tuturor icoanelor si inlocuirea lor cu

simboluri crestine: crucea, viata de vie si pestele.

24. Sinteza dintre ordinea administrative romana si cultura crestina sunt elementele

cele mai importante in societatea bizantina. In aceste Conditii, imparatul fiind trimisul

lui Dumnezeu trebuie sa aduca divinitatea mai aproape de oameni prin implicarea

directa in treburile Bisericii. Imparatul construieste biserici pentru a pastra ordinea pe

Pamant, la constructia acestor biserici lucrau numai cei mai buni arhitecti si erau

pictate de cei mai buni pictori din imperiu. Societatea era impregnata de sentimental

sacrului prin structura ierarhica a Bisericii si statului.

Pe de altă parte însă, cum spuneam, societatea bizantină moștenește spiritul roman

de ordine și organizarea dministrativă strictă. Dezbaterile teologice erau ridicate la

nivel de dezbateri politice în Imperiul Bizantin, logica politică fiind contaminată de

logica teologică.

25. Logica dogmatică a Părinților Bisericii avea să se constituie într-un set de reguli și

norme care vor forma ceea ce numim canonul bizantin al artei. Drept urmare,

canonul bizantin trebuie gândit ca un fel de „structură de rezistență” a operei de artă,

fără de care acest obiect își pierde menirea și utilitatea. În ochii omului medieval
oriental, canonul liturgic și canonul artistic aveau în spate aceeași idee și erau

construite pe aceeași logică existențială creștină. Prin canon, bizantinii asigurau

sensul sacru al artei, caracterul său simbolic și corectitudinea trimiterii acestuisimbol.

In lumea crestina apuseana, arta trebuie să înfățișeze omul și trupul său în toată

corporalitatea lui și să redea toate umbrele și trăsăturile cât mai fidel. În acest

context, spre deosebire de Bizanț, în Apus apare o tendință spre realism și o

apetență pentru sculptură, care nu are nici o legătură cu austeritatea canonului

răsăritean. Artiștii occidentali studiază atent fizionomia umană și toate trăsăturile feței

pentru a le putea reda în toată claritatea și frumusețea lor, slăvind astfel creația

divină și aducându-se pe sine, în calitate de creator, mai aproape de Dumnezeu.

26. Privitor la arte, Sfantul Augustin arată în “De ordine”, cum toate iau naștere din

rațiune (ratio), care este o „mișcare a minții” spre un anumit scop iși constituie

facultatea sufletească prin care îl putem cunoaște pe Dumnezeu. Scopul acestei

rațiuni este dublu: de a distinge lucrurile și de a face conexiuni. Așadar, ea este o

facultate metafizică prin excelență – recunoaște în lucruri ideea și face conexiuni

între ele și, în același timp, instituie distincții, afirmă individualitatea fiecărui lucru.

Ratiunea pleaca de la artist la opera de arta, care este data de orientarea catre un

scop. Frumosul este o atentionare ca respectivul lucru este facut cu scop. Omul se

recunoaste in opera ca si creator si creatura.

27. Toma gândește creația artistică ca o schimbare a formei unui anumit material, ca

o transformare a respectivului material și o diferențiază de creația stricto sensu, care

este gândită ca un fel de „emanație a lucrurilor din primul principiu”15. În acest

concept de creație divină gândită ca emanație se simte influența neoplatonică

pătrunsă în Evul Mediu prin intermediul scrierilor lui Dionisie (Pseudo-)Areopagitul,

dar și prin neoplatonismul de sorginte augustiniană.

Platon exilează din cetate toți poeții și „artiștii imitativi” care nu au pătruns în mod

filosofic ideile pe care le înfățișează și ia în considerare arta ca scop în sine. In

antichitate opera de artă folosită în scop educativ este o imitație a ideilor

corespunzătoare unui anumit ideal social acceptat, care are drept scop sugerarea la

nivel ontic, pe înțelesul copilului, a ideii ca atare. Așadar, apare în plus o variabilă în

definiția artei – aceea a scopului educativ și al acceptării sociale a artei. Termenul

„imitație” nu are în Renaștere înțelesul peiorativ de „copie” lipsită de valoare, ce imită

originalul, aşa cum îl numim noi astăzi. Pe de altă parte, „imitația” nu are nici

conotațiile ontologice ale platonismului, de copii sensibile ale lumii inteligibile.

ÎnRenaștere, cuvântul „imitație” este sinonim cu „creație”. Imitația după model era

considerată forma cea mai înaltă de creație. De aceea, canonul ideii de „creație” în

Renaștere este „imitația".

28. Arta are o funcție de cunoaștere a lumii externe, și artiștii adepți ai teoriei artei ca

expresie, conform căreia obiectul artistic este reprezentativ pentru formula de

personalitate a artistului însuși. Conform acestora din urmă, opera de artă transpune

într-o formă sensibilă, unicitatea de trăire și de viziune personală a artistului. Așadar,

este pusă în balanță arta ca imagine obiectivă a lumii cu arta înțeleasă ca proiecție
subiectivă a artistului.

29. Exista doua teorii in perioada renasterii:

• Teoria proportiei – stabilirea unor reguli de indrumare pentru artisti ca sa

ajunga la un anume nivel de “frumos”. Aceasta teorie a fost stabilita in tratatul

lui Vitruviu, care a stabilit un canon universal al frumusetii plecand de la corpul

uman.

• Teoria perspective – Perspectiva si perspectivismul a permis alinierea formelor

natural ale lumii in jurul datelor de context ale observatorului. Ochiul uman

propune ordinea proprie a obiectelor lumii.

30. Platon exilează din cetate toți poeții și „artiștii imitativi” care nu au pătruns în mod

filosofic ideile pe care le înfățișează și ia în considerare arta ca scop în sine. In

antichitate opera de artă folosită în scop educativ este o imitație a ideilor

corespunzătoare unui anumit ideal social acceptat, care are drept scop sugerarea la

nivel ontic, pe înțelesul copilului, a ideii ca atare. Așadar, apare în plus o variabilă în

definiția artei – aceea a scopului educativ și al acceptării sociale a artei. Termenul

„imitație” nu are în Renaștere înțelesul peiorativ de „copie” lipsită de valoare, ce imită

originalul, aşa cum îl numim noi astăzi. Pe de altă parte, „imitația” nu are nici

conotațiile ontologice ale platonismului, de copii sensibile ale lumii inteligibile. În

Renaștere, cuvântul „imitație” este sinonim cu „creație”. Imitația după model era

considerată forma cea mai înaltă de creație. De aceea, canonul ideii de „creație” în

Renaștere este „imitația".

31. Tratatul lui Vitruviu a fost citit și admirat de toți mari artiștii, pictori, sculptori și

arhitecți ai Renașterii și constituie principala sursă de inspirație a teoriei proporției în

artă, cu toate că obiectul lui de analiză este arhitectura.Vitruviu stabilește că simetria

edificiilor derivă din proporțiile corpului uman.„Compoziția edificiilor constă în

simetrie, de ale cărei raporturi arhitecții trebuie să țină seama cu multă grijă.Simetria

se naște din proporție… proporția este subordonarea la un modul, în părți alicote, a

membrelor unei lucrări și a lucrării în ansamblu. De aici rezultă raportul

simetriilor.Într-adevăr, niciun edificiu nu poate fi în mod rațional compus fără simetrie

și proporție, ci numai dacă membrele sale se găsesc într-un raport bine chibzuit, așa

cum e cazulși cu un om bine făcut".

32. Arta poate avea un rol insemnat in orice tip de societate, atat timp cat farmeca si

are putere de seductive, prin intermediul artei, se poate face educatie si se pot

sugera idei importante, utile si valoroase.