Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
©
Autor: Oana - Raluca Neagu
Examenul psihiatric este diferit de un examen medical obişnuit, atât în ceea ce priveşte
paşii de urmat, cât şi modul de desfăşurare. Ȋn cadrul examenului psihiatric există mai
multe etape ce trebuie urmate pe parcursul discuţiei cu pacientul:
- Identificarea prezenţei unei tulburări psihiatrice;
- Identificarea semnificaţiei ei din punct de vedere semiologic;
- Stabilirea etiologiei;
- Înţelegerea personalităţii pacientului;
- Corelarea patologiei cu vârsta pacientului.
Pentru examenul psihiatric, informaţia cea mai importantă şi mai utilă provine din ceea ce
se obţine din discuţia cu pacientul.
Un bun psihiatru trebuie să ştie să asculte. Să nu se înţeleagă că examenul psihiatric este
un interogatoriu, ci din contra, este un dialog, întrebările pe care le pune examinatorul
fiind diferite în funcţie de patologie şi de pacient.
Între examinator şi pacient trebuie să se stabilească o relaţie de deplină încredere din
partea bolnavului, astfel încât acesta să îi poată încredinţa medicului problemele şi cele
mai ascunse gânduri.
Din partea examinatorului este necesară o mare flexibilitate atât cu privire la răspunsurile
cât şi la întrebările oferite bolnavului, flexibilitate ce se obţine de obicei prin practică. Este
foarte important ca examinatorul să rămână pentru pacient pe tot parcursul examinării
medic, şi să nu adopte atitudini de evitare a confruntării cu pacientul. De asemenea, nu
trebuie să existe o atitudine ostilă sau agresivă faţă de bolnav, indiferent de atitudinea
verbală şi gestuală a acestuia.
1
Examinarea stării psihice
Examinarea stării psihice este la fel de ordonată şi sistematizată ca orice examinare
medicală. Structurarea acestei examinări este de obicei foarte importantă pentru medicul
începător.
Istoricul marital
Se va întreba pacientul dacă a mai fost căsătorit, vârsta la care şi-a cunoscut soţul/soţia,
când s-a căsătorit, vârsta partenerului, dacă are încredere în acesta, dacă au avut
vreodată probleme în căsnicie.
De asemenea se vor pune întrebări despre copii, notându-se pentru fiecare în parte vârsta
şi eventualele probleme de sănătate.
Istoricul profesional
Din istoricul personal de obicei se obţin date foarte importante cu privire la personalitatea
pacientului.
Întrebările utilizate vor fi formulate cât mai simplu: „Cu ce vă ocupaţi în momentul de
faţă?”, dacă nu lucrează, „De când nu mai lucraţi?”, „Câte locuri de muncă aţi avut?”,
„Unde aţi lucrat cel mai mult timp?”. Dacă şi-a schimbat frecvent locul de muncă, ar trebui
să întrebăm pacientul ce nu este în regulă de îşi schimbă aşa frecvent locul de muncă.
2
Istoricul medico-legal
La acest capitol, pacientul va fi întrebat dacă a avut vreodată probleme cu poliţia, dacă a
fost acuzat sau condamnat vreodată de o instanţă, şi dacă da, ce sentinţă a avut.
V. Examenul psihic
Se va identifica conştiinţa pacientului faţă de boală.
Se folosesc întrebări de genul: „Vă consideraţi bolnav?”, „De ce fel de boală credeţi că
suferiţi?”, „Din ce cauză credeţi că a apărut această boală?”, „V-a supărat ceva în ultima
perioadă?”, „Ce fel de ajutor necesitaţi acum?” ce vor identifica capacitatea pacientului de
a aprecia situaţia.
De foarte multe ori pacientul va susţine că nu are nevoie de un psihiatru, familia fiind cea
care l-a obligat să vină aici.
3
Mimica este foarte importantă în limbajul non-verbal.
Hipermimiile sunt prezente în boli psihice precum depresia, tulburarea anxioasă, stările
maniacale, iar hipomimiile în schizofrenia catatonică, în boala parkinson, în oligofrenie.
Paramimiile se definesc prin o expresie facială neadecvată discuţiei la care participă
interlocutorul.
Conduita motorie
Examinatorul va analiza poziţia, mersul, modul de executare a mişcărilor, eventualele
tulburări motorii induse de neuroleptice.
c. Vorbirea
Pacientul poate răspunde spontan la întrebările examinatorului, sau uneori, doar la
insistenţele acestuia. Uneori răspunsurile pot lipsi în totalitate. Vorbirea poate fi fluentă,
logică sau pe parcursul discuţiei pot apărea momente de blocaj ideativ sau verbal.
4
Debitul verbal poate prezenta următoarele modificări:
- Logoreea = creşterea fluxului cuvintelor la care se adaugă accelerarea ritmului verbal;
- Hiperactivitatea verbală simplă, în care fluxul cuvintelor este crescut;
- Hipoactivitatea verbală simplă, în care vocea este monotonă, iar vorbirea ezitantă;
- Inactivitatea totală - mutismul reprezintă absenţa vorbirii determinată de obicei de un
factor emoţional fără a exista o leziune la nivelul centrilor vorbirii sau a organelor implicate
în fonaţie;
- Inactivitatea totală – mutacismul = absenţa vorbirii ce este voluntară.
d. Starea de conştienţă
De obicei, în cadrul anamnezei psihiatrice, pacientul examinat este lucid, vigil, însă există
cazuri în care pacientul răspunde anormal la stimuli, este adormit sau nu răspunde deloc.
Tulburările stării de conştiinţă se pot clasifica în tulburări cantitative şi tulburări
calitative.
5
- Soporul;
- Suspendarea completă a conştiinţei.
e. Orientarea temporo-spaţială
Examinatorul va întreba pacientul dacă ştie:
- cum se numeşte;
- ce vârstă are;
- în ce zi, lună şi an se află;
- instituţia în care se găseşte în momentul de faţă.
Orice pacient ar trebui să ştie să dea un răspuns corect cu privire la întrebările despre
nume şi vârstă. De asemenea ar trebui să ştie că se află într-un spital şi să precizeze ziua
săptămânii în care se află. Examinatorul trebuie să noteze orice dezorientare temporo-
spaţială.
6
f. Percepţia
Examinatorul va întreba pacientul dacă a avut vreodată senzaţia de a auzi voci sau de a
vedea lucruri pe care nu şi le poate explica, dacă el sau corpul lui s-au schimbat
(depersonalizare) sau, deşi el este la fel, mediul înconjurător s-a schimbat (derealizare).
Iluziile pot apărea în mod fiziologic (fata Morgana) sau datorită unor tulburări funcţionale
sau leziuni la nivelul receptorilor, a căilor de conducere sau a zonelor integrative.
7
Halucinaţiile exteroceptive se pot împărţi în:
- Halucinaţii auditive - sunt prezente de obicei în afecţiunile din sfera ORL, în intoxicaţii,
delirul din bolile infecţioase, depresie, schizofrenie, aura epileptică.
- Halucinaţii vizuale - sunt frecvent întâlnite în afecţiunile oftalmologice, stările de
surmenaj sau în afecţiunile neurologice;
- Halucinaţiile autoscopice - pacientul îşi percepe componente ale propriului corp -
„imaginea dublă”
- Olfactive şi gustative;
- Tactile.
8
h. Memoria
Este un proces psihic al orientării retrospective ce se realizează prin întipărire, păstrare
şi evocare.
Tulburări cantitative
Hipermnezia reprezintă creşterea capacităţii mnezice.
Hipomnezia reprezintă scăderea capacităţii mnezice şi se întâlneşte în:
- Stări nevrotice;
- Oligofrenie;
- Demenţă;
- Surmenaj.
Amneziile pot fi împărţite la rândul lor în amnezii anterograde (bolnavul nu îşi mai
aminteşte evenimentele petrecute după debutul bolii) şi retrograde (bolnavul nu îşi mai
aminteşte evenimente din trecut).
Allomneziile
Pseudoreminescenţele reprezintă reproducerea unor evenimente ce aparţin trecutului ca
fiind evenimente prezente.
Confabulaţiile reprezintă reproducerea de către pacient a unor evenimente imaginare,
acesta fabulând asupra trecutului, având certitudinea că îl evocă cu adevărat.
Ecmnezia reprezintă o regresie a personalităţii bolnavului la perioade din trecut.
Anecforia reprezintă capacitatea pacientului de a reproduce aminitiri considerate uitate
atunci când i se furnizeză anumite detalii legate de eveniment.
9
pacientul adresa şi numele oraşului. După încă 3 minute, pacientul este întrebat din nou.
În mod normal, pacientul ar trebui să fie capabil să repete adresa şi numele oraşului şi
după 5 minute. Prezenţa a trei greşeli la 5 minute sugerează un deficit de memorie.
Memoria recentă poate fi testată prin întrebări din ultimele zile de genul: „De când sunteţi
la spital, cine v-a adus? Ce ati mancat dimineata?”.
Memoria de lungă durată este cercetată prin intermediul unor întrebări precum numele
liceului absolvit, data căsătoriei.
j. Gândirea
Gândirea reprezintă procesul central al vieţii psihice.
Poate fi definită drept activitatea cognitivă complexă, mijlocită şi generalizată ce distinge
esenţialul de fenomenal, în ordinea lucrurilor şi ideilor, pe baza experienţei şi prelucrării
informaţiei.
Gandirea are la bază cinci procese:
- Analiza;
- Sinteza;
- Comparaţia;
- Abstractizarea;
- Generalizarea.
10
Exemple de idei delirante:
- Idei de persecuţie;
- Idei hipocondriace;
- Idei de gelozie;
- Idei de filiaţie;
- Idei de vinovăţie, autoacuzare;
- Idei erotomanice.
k. Critica bolii
De multe ori pacientul va susţine că nu are nevoie de un psihiatru, că nu este bolnav sau
că familia a considerat că este necesar să se prezinte la spital. De obicei, examinatorul
reuşeşte să stabilească doar privind pacientul, datorită comportamentului său non-verbal,
dacă este bolnav, deşi el susţine cu totul altceva.
l. Afectivitatea şi dispoziţia
Afectivitatea defineşte relaţia dintre subiect şi obiect, dintre subiect şi situaţiile de viaţă ale
acestuia, prezente, evocate sau proiectate.
11
Tulburările dispoziţiei sunt reprezentate de:
- Hipotimia = scăderea tensiunii afective;
- Hipertimia = creşterea tensiunii afective;
- Atimia = scăderea marcată a tensiunii afective şi absenţa rezonanţei afective;
- Apatia = dezinteres auto şi allopsihic;
- Anxietatea = teama fără obiect;
- Indiferenţa = dezinteres pentru lumea exterioară;
- Depresia = prăbuşirea dipoziţiei bazale cu apariţia de trăiri neplăcute, triste şi
ameninţătoare;
- Disforia = stare de dispoziţie de tip depresiv la care se adaugă disconfort somatic şi
excitabilitate crescută;
- Euforia = creşterea dispoziţiei cu o tonalitate afectivă pozitivă, expansivă.
m. Voinţa
Voinţa reprezintă procesul ce orientează activitatea psihică spre realizarea unui scop.
Actul de voinţă curpinde mai mulţi paşi reprezentaţi de formularea scopului, disputa
motivelor, adoptarea hotărârii, îndeplinirea acţiunii şi angajarea în acţiune.
n. Viaţa instinctuală
În această secţiune, examinatorul va întreba pacientul dacă şi-a păstrat pofta de mâncare
la fel ca înainte, dacă este mulţumit de viaţa sa intimă, dacă nu, de ce.
12
o. Ritmul nictemeral
O mare parte din tulburările psihice sunt însoţite de tulburări de somn, de aceea,
examinatorul este obligat să întrebe pacientul cum se odihneşte, câte ore doarme, dacă se
simte odihnit dimineaţa, dacă are coşmaruri, dacă adoarme cu dificultate, dacă somnul
este întrerupt, dacă se trezeşte devreme, dacă ia medicamente pentru a adormi şi dacă
da, ce doze.
13