Sunteți pe pagina 1din 17

CONVENŢIA DE LA VIENA din

18 aprilie 1961
Privind relațiile diplomatice

Autor: Baeș Corina, gr. TIDE201 Conducător: Nin


Ni
Garștea, dr. conferențiar universitar
CUPRINS

INTRODUCERE

Rezumatul prevederilor

Protocoale opționale

State părți la convenție

Republica Moldova - parte a tratatului internațional

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE

Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961 este un interna țional tratat care define ște un cadru de
relații diplomatice între țările independente. Specifică privilegiile unei misiuni diplomatice care le permite diploma ților
să își îndeplinească funcția fără teama de constrângere sau hărțuire din partea țării gazd ă. Aceasta constituie baza legal ă
pentru imunitatea diplomatică . Articolele sale sunt considerate o piatr ă de temelie a rela țiilor interna ționale moderne.
Începând din octombrie 2018, a fost ratificat de 192 de state.
Prima încercare de codificare a imunității diplomatice în dreptul diplomatic a avut loc la Congresul de la Viena din
1815. Aceasta a fost urmată mult mai târziu de Conven ția privind ofi țerii diplomatici (Havana, 1928). Prezentul tratat
privind tratamentul diploamaților a fost rezultatul unui proiect al Comisiei de drept interna țional . Tratatul a fost
REZUMATUL PREVEDERILOR
• prin expresia "şef de misiune" se înţelege persoana însărcinată de statul acreditant sa acţioneze în aceasta calitate;
• prin expresia "membrii misiunii" se înţelege şeful misiunii şi membrii personalului misiunii;
• prin expresia "membrii personalului misiunii" se înţelege membrii personalului diplomatic, ai personalului administrativ şi
tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii;
• prin expresia "membrii personalului diplomatic" se înţelege membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomati;
• prin expresia "agent diplomatic" se înţelege şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii;
• prin expresia "membrii personalului administrativ şi tehnic" se înţelege membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul
tehnico-administrativ al misiunii;
• prin expresia "membrii personalului de serviciu" se înţelege membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul casnic al
misiunii;
În concordanță cu principiile fundamentale ale suveranității statelor
și egalității lor în drepturi, Convenția de la Viena așează la baza
În sistemul convenției, misiunile diplomatice sînt chemate să exercite un rol activ în
stabilirii relațiilor diplomatice și a schimbului de misiuni principiul
consolidarea și dezvoltarea relațiilor internaionale, prin îndeplinirea funcțiilor de
consimțămîntului mutual al statelor acreditant și acreditar, subiecte
ale raportului diplomatic (art. 2).
reprezentare a statului acreditant și de ocrotire a intereselor acestuia și ale cetățenilor săi în
statul acreditar, de negociere cu guvernul acestui stat, de informare, prin mijloace licite,
despre condițiile și evoluția evenimentelor din statul acreditar și, în final, de
promovare a unor raporturi de prietenie avînd drept scop dezvoltarea relațiilor economice,
culturale și științifice dintre cele două state (art. 3).
Convenția reglementează procedura acreditării șefului misiunii
diplomatice (art. 4 - 7),
cetățenia personalului diplomatic (art. 8), intrarea în funcțiune a
reprezentanței diplomatice (art. 13), clasele șefilor de misiuni (art. 14
- 17).

În interesul îndeplinirii eficace a funcțiilor diplomatice,


convenția stabilește imunitățile și privilegiile recunoscute
misiunii diplomatice, precum și cele de care se bucură
membrii personalului misiunii și familiile lor.

Ținînd seama de finalitatea activității diplomatice - dezvoltarea relațiilor de prietenie și


cooperare între state - convenția statornicește îndatoririle misiunii diplomatice față de
statul acreditar, avînd ca obiect, în esență, respectarea legilor țării de reședință și
neamestecul în treburile interne ale acesteia. În mod corelativ, convenția prevede
îndatorirea statului acreditar de a face toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcțiilor
misiunii (art. 21, 25 și 26).
În ce privește prevederile art. 48 și 50, care consfințesc vechiul sistem al O.N.U.
privind accesul anumitor categorii de state la tratatele multilaterale - sistem contrar
principiului universalității tratatelor multilaterale generale - se consideră necesară
formularea unei declarații, fără caracter de rezervă, în care să se reafirme principiul
universalității convenției.
Aderarea la convenție
Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice prevede deschiderea
spre semnare de către toate categoriile de state. Țările trebuie să fie membre ale
Națiunilor Unite sau ale altor agenții specializate, să participe la Statutul Curții
Internaționale de Justiție sau să fie invitate de Adunarea Generală a ONU. Acest
lucru este menționat direct în articolele 48 (documentele din 1961) și 76
(documentele din 1963).
De exemplu, din acest motiv, Osetia de Sud nu a fost recunoscuta ca parte la
Conventia de la Viena. Parlamentul Osetiei de Sud a mărturisit că țara lor nu se
încadrează în niciuna din categoriile respective și că unele articole ale Convenției
sunt clar discriminatorii. Totuși, Osetia de Sud a devenit parte la Convenția de la
Viena privind relațiile diplomatice (1961), însă a aderat unilateral la aceste
documente.
PROTOCOALE OPȚIONALE
În același an în care a fost adoptat tratatul, au fost adăugate două protocoale de modificare .
Țările pot ratifica tratatul principal fără a ratifica neapărat aceste acorduri opționale:

În ceea ce privește dobândirea naționalității. În ceea ce privește soluționarea obligatorie a


Șeful misiunii, personalul misiunii și litigiilor. Litigiile care decurg din
familiile acestora nu vor dobândi cetățenia interpretarea acestui tratat pot fi aduse în
țării beneficiare. fața Curții Internaționale de Justiție .
STATELE PĂRȚI LA CONVENȚIE
Semnat- 18 aprilie 1961
Locație- Viena
Efectiv- 24 aprilie 1964
Condiție- Ratificarea de către 22 de
state
Semnatari- 60
-Statele care au ratificat convenția Petreceri- 192 (din octombrie 2018)
Depozitar- Secretarul general al ONU
-Statele membre ale ONU care nu sunt părți
Limbi- Chineză , engleză , franceză ,
rusă și spaniolă
În octombrie 2018, există 192 de state părți la convenție, inclusiv
toate statele membre ale ONU, cu excepția Palau , Insulele
Solomon și Sudanul de Sud . Sunt incluse ca state părți Sfântul
Scaun și statul Palestina , cele două state observatoare ale ONU .
Republica China a semnat și ratificat Convenția de la Viena
privind relațiile diplomatice la 18 aprilie 1961 și 19 decembrie
1969 , respectiv , înainte de ONU de acordare a scaunului Chinei
către Republica Populară Chineză . Nu există state care să fi
semnat tratatul, dar nu l-au ratificat.
La data de 04-08-1992 Parlamentul Republicii Moldova hotărăște ca Republica Moldova să adere la Convenţia de la
Viena cu privire la relaţiile diplomatice (18 aprilie 1961).

Baza juridică a serviciului diplomatic o constituie Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privirea la serviciul diplomatic al
Republicii Moldova din 27 decembrie 2001, tratatele internaţionale, unde una dintre părţi este Moldova independentă, în primul
rând Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice de la 18 aprilie 1961 şi Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare de la 24
aprilie 1963, precum şi alte acte normative.
CONCLUZIE

Convenţia de la Viena din 1961 constituie un pas important în procesul de codificare a normelor de drept
internaţional care fuseseră anterior general acceptate de state. Concomitent, Conven ţia a codificat şi a
formulat norme şi reguli noi, care nu erau până atunci acceptate universal, contribuind prin aceasta la
dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional. În Convenţie au fost soluţionate problemele echilibrului
de interese dintre statul acreditant şi statul acreditar, statului acreditar fiindu-i impus un ansamblu de
prerogative speciale, care pot împiedica m ărirea excesiv ă a efectivului misiunii diplomatice str ăine.
Important a fost şi faptul că Convenţia a transformat în norme de drept simplele reguli de curtoazie privind
procedura de cerere a agrementului, scutirea vamal ă etc.
BIBLIOGRAFIE

1. Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Ediţie oficială. Vol.4.
Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p. 37-52.
2. https://legal.un.org/ilc/texts/instruments/english/conventions/9_1_1961.pdf (visitant 23.01.2021)
3. http://www.corpsdiplomatique.cd/VIENNA_CONVENTION_1961_ON_DIPLOMATIC_RELATIONS.pdf (vizitat 23.01.2021)
4. https://legal.un.org/avl/ha/vcdr/vcdr.html (vizitat 24.01.2021)
5. http://frispa.usm.md/wp-content/uploads/11.-Serviciul-diplomatic-%C8%99i-consular.pdf (vizitat 24.01.2021)