Interviuri si lucruri deosebite cu si despre oameni celebri

De ce a fost răspopit „destrăbălatul” Ion Creangă: s-a însurat din interes, avea
multe amante, iubea vinul şi viaţa de noapte, vâna ciori în curtea bisericii
 
              

Ion Creangă diaconul a fost răspopit de biserică

Ion Creangă, humuleşteanul genial care a reinventat cultura populară

românească, a avut o viaţă zbuciumată, marcată de frustrări profesionale,
dezamăgiri personale, sărăcie şi luptă pentru supravieţuire. Unul dintre cele mai
controversate momente ale vieţii sale a fost răspopirea din 1872, când a fost dat
afară din sânul clerului, fiind numit „destrăbălat” şi „necuviincios”.

 
Ion Creangă apare în panteonul literaturii române ca cel mai bun scriitor de opere
populare, dar şi ca un povestitor de geniu. Pentru majoritatea contemporanilor săi,
pentru oamenii de acum 150 de ani care băteau uliţele şi mahalalele Iaşiului, Creangă
era fie popa care trage după ciori de la Golia, fie dascălul din Sărărie sau în cele din
urmă „Răspopitul”. 
 
Dacă opera lui Creangă este veselă, plină de spiritul mucalit al moldoveanului de la
munte, viaţa lui Nică a lui Traian Apetrei, după ce a părăsit Humuleştiul natal, a fost o
luptă, cu propriile patimi, cu mentalităţile şi cu sărăcie. Devenit preot la dorinţa mamei,
Creangă nu s-a adaptat misiunii apostolice, urând după cum au lăsat scris şi
contemporanii lui tagma din care făcea parte. 
 
A încercat în mod utopic să revoluţioneze clerul şi a trăit viaţa din plin. Drept „răsplată“
a fost dat afară din sânul bisericii şi lăsat sărac şi pe drumuri. De vină, spun şi
specialiştii, dar şi contemporanii săi, a fost şi mentalitatea îngustă a clerului, dar şi
viciile de care Creangă nu dorea să scape.
 
S-a făcut popă de gura mamii
 
Ion Ştefănescu, cum s-a numit de fapt Creangă în acte, s-a născut probabil la 10 iunie
1839, după cum arată mitrica bisericii în care a fost botezat. Cu toate acestea, mai
există o dată a naşterii, Creangă mărturisind junimiştilor că s-ar fi născut la 1 martie
1837. În orice caz, Ion Ştefănescu a văzut lumina zilei la Humuleşti, satul făcut celebru
de viitorul Creangă în ”Amintiri din Copilărie”. Petrece o copilărie idilică şi, din motive
puţin cunoscute, renunţă la numele tatălui şi îl ia pe cel al mamei, devenind de la 15 ani
Ion Creangă. Începe şcoala în satul natal în 1847, după care este trimis de mama sa,
cu bunicul matern, David Creangă, să continue şcoala la Broşteni. 
 
În 1853, este elev la şcoala domnească de la Târgu Neamţ, ca mai apoi să aleagă să
meargă pe calea preoţiei, plecând la Şcoala din Fălticeni, „fabrica de popi”, cum o
numea Creangă, în ”Amintirile sale. Pe Ion Creangă, după cum mărturisea chiar el, dar
cum apare şi în opera lui George Călinescu ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”, nu îl
atrăgea preoţia. Provenea dintr-o familie, modestă din Humuleşti, unde într-o căsuţă de
la ţară se înghesuiau opt copii. Mai mult decât atât, tatăl lui Creangă, Ştefan, moare în
1858 şi lasă întreaga familie într-o sărăcie lucie. Visul mamei lui Creangă era ca micul
Ion să nu calce pe urmele tatălui său şi să devină un simplu agricultor. Îşi dorea ca fiul
favorit, cel aplecat către învăţătură şi cu o capacitate intelectuală deosebită, să devină
preot. 
 
Apropiat de mama sa, copilul Ion Creangă a făcut pe plac mamei şi, după desfinţarea
şcolii de la Fălticeni, a ajuns la seminarul teologic de la Socola, din Iaşi, unde, din
cauza problemelor materiale, poate urma doar cursul inferior şi într-un final primeşte
atestatul. Cu toate acestea, cum George Călinescu precizează în ”Viaţa şi opera lui
Creangă”, humuleşteanul nu se dădea în vânt după canoanele bisericeşti şi că mai mult
gândul îi zbura la scăldătoare şi la fete. 
 
De altfel, chiar şi Creangă, în ”Amintiri din copilărie”, recunoaşte că despărţirea de
Humuleştiul natal a fost foarte greu. ” Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi
băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam
pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind,
cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi
mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii!
Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care
luam parte cu cea mai mare însufleţire.”, scria Creangă.
 
Cum ajunge preot Creangă
 
După ce termină şcoala la Socola, Ion Creangă nici nu se gândeşte să intre în rândul
preoţimii, după cum spunea chiar povestitorul, tânjea după casă şi nici nu simţea vreo
chemare apostolică. Lipsurile materiale, sărăcia de la Humuleşti, lipsa de perspective îl
fac pe Creangă să se întoarcă la Iaşi, unde caută să-şi găsească un rost cu şcoala pe
care a terminat-o.
 
”Clericul Creangă se reîntorcea la Iaşi tocmai în clipa în care începea era profesorilor şi
a noii burghezii liberale. Acum un ţăran ca el îşi găseşte semeni printre popi, învăţători,
profesori şi sălile de curs deschise oricui ţin locul saloanelor în care n-ar fi putut intra.
Înscrierile lui pe la felurite şcoli vin şi dintr-o plăcere de cetăţean de clasă nouă de a
intra peste tot, de a se simţi om”, scria George Călinescu, despre reîntoarcerea lui
Creangă la Iaşi.
 

 Ion Creangă, după ce a fost răspopit

 
Vrea să ajungă diacon, nu este căsătorit, însă, şi nu are nici relaţii, deci nu putea fi
hirotonit. În cele din urmă, recurge la o soluţie de compromis: se căsătoreşte din interes
cu fata unui preot. Episodul este descris de George Călinescu, Creangă hotărându-şi
viitorul la un pahar de vin cu un preot.
 
”Anecdota spune că preotul Ivanciu, care-l cunoştea, întâlnindu-l într-o zi, i-ar fi zis: -
Măi băiete, nu-i păcat de tinereţele tale să umbli aşa teleleu?...Mai bine te-ai însura şi-
ai intra în rândul oamenilor”. Creangă, mărturisind că n-are bani, părintele Ivanciu îi
puse un pitac de zece parale în palmă. Jucând mai departe gluma preotului, clericul,
şugubăţ, scuipă în monedă în chip de afacere bună, o puse în pungă şi zise hotărât: -
Noroc să dea Dumnezeu părinte, de-acu mă însor!”, relata Călinescu, în cartea sa. 
 
Preotul Ivanciu îl duce pe Creangă după aldămaşul sub forma unui pahar de vin băut la
cramă şi îl prezintă preotului Grigoriu de la Biserica Patruzeci de Sfinţi. Acesta avea
fată de măritat, o copilă de 14-15 ani pe care o chema Ileana. Preotul Grigoriu, văduv,
dorea să scape de ea şi a dat-o imediat lui Creangă. Călinescu scoate clar în evidenţă
că din start Creangă nu şi-a plăcut mireasa, totul fiind din interes. ”Oricum din înclinaţie
nu o lua, fiindcă motivul de căpetenie al căsătoriei era îndeplinirea formalităţii
pregătitoarei hirotonisirii”, preciza George Călinescu. În aceste condiţii, după căsătoria
ce a avut loc pe 23 august 1859, Ion Creangă îşi începe cariera clericală ca şi diacon,
fiind hirotonisit. Se înscrie şi la facultatea de teologie.
 
De ce a fost răspopit preotul Ion Creangă
  
După 12 ani de slujit în rândul clerului, la 10 octombrie 1872, Ion Creangă este
răspopit. Imediat este destituit de ministrul Educaţiei la acea vreme, Christian Tell, şi
din funcţia de institutor. Practic, Ion Creangă era lăsat pe drumuri, fără nicio sursă de
venit. De ce a fost luată drastica decizie? Răspunsul este, de fapt, un cumul complex
de factori şi, în principal, incompatibilitatea dintre Creangă şi sistemul clerical din
Moldova acelor vremuri. Motivele clare pentru care a fost răspopit Creangă au fost
prezentate în 1872, printre acestea numărându-se faptul că şi-a părăsit nevasta, a tras
cu puşca după ciori, a mers la teatru.
 
Ion Creangă, ţiitoarele şi amantul soţiei
 
Primul motiv al răspopirii a fost viaţa de familie dezastruoasă a lui Creangă. De altfel, a
şi început cu stângul, luându-şi o nevastă despre care Călinescu spune că o dorea din
interes, pentru a fi hirotonisit. Apoi, mutându-se în parohia şi în casa socrului, au
început neînţelegerile dintre cei doi, Creangă şi părintele Grigoriu, tatăl soţiei sale.
Creangă se plângea deseori că soţia lui preferă luxul şi este obişnuită cu teatrul,
saloanele, cochetăriile, eforturi financiare pe care cu un salariu de institutor şi de diacon
nu le putea susţine. George Călinescu spune că Ion Creangă, pe cât de liberal era în
viaţa publică, pe atât de conservator era în familie, era humuleşteanul clasic, venit din
satul de munte. 
„Judecând drept chiar fără a cunoaşte purtările Ilenei, este hotărât că Ion Creangă n-a
fost iubit de nevastă, care, dacă l-a înşelat cumva, a făcut acesta cu cugetul cel mai
onest. Fetiţa de 15 ani devenită femeia tânără de 22 de ani se găsi în faţa unui om
vesel, slobod la gură şi la purtări, însă aprins la mânie, încăpăţânat în ideile lui, de
mentalitate ţărănească, hotărât să pună rânduială în familie dăscăleşte, lovindu-şi
copilul cu palma peste gură la vreo necuviinţă şi, prin urmare, cruţând tot mai puţin
femeia, pe care n-o vedea superioară bărbatului”, spune George Călinescu, în ”Viaţa şi
Opera lui Creangă”. 
De altfel, s-a vehiculat zvonul că Ileana, soţia lui Creangă, avea un amant în persoana
unui călugăr de la Golia, pentru care l-ar fi părăsit pe humuleştean. Totodată, Călinescu
scoate în evidenţă că nici Creangă nu era uşă de biserică, având mai multe ţiitoare prin
Iaşi. Oricare ar fi fost adevărul, cert este că în 1867, deşi avea împreună un copil, pe
Constantin, Ileana pleacă definitv şi nu vrea să mai audă de „diacul Creangă”, după
cum scotea în evidenţă presa vremii. 
 
 De ce trăgea Creangă în ciori
 
Un alt motiv al răspopirii lui Creangă a fost trasul în ciori. George Călinescu spune că
pentru scriitorul humuleştean ciorile erau simbolul clerului pe care nu îl suferea. Când
trăgea cu puşca în ciori, parcă ar fi tras în popi. Culmea, pus de mama sa să devină
preot, obligat de cirumstanţe să se hirotonisească, Călinescu arată că, de fapt, Creangă
nu avea chemare şi era şi împotriva canoanelor şi ritualurilor pe care le considera
inutile în Biserică. De altfel, a comis şi o nefăcută: în plin secol XIX şi-a tăiat pletele şi
barba, fiind singurul diacon ortodox tuns şi bărbierit. Pentru Creangă, popa era ”cu
patru ochi”, cu ”picioare de cal, gură de lup, obraz de scoarţă şi pântece de iapă” dar şi
spunea că ”Popa are mână de luat, nu de dat”.

Biserica Golia, unde a slujit Creangă

 
”Creangă venea de la Humuleşti cu un dispreţ de ţăran care munceşte faţă de preotul
care strânge. Critica lui Creangă se îndreaptă numai asupra formelor care sunt deşarte,
atunci când nu se ţin de bunul simţ. Întrucât lanţul de aur şi crucea scumpă sunt mai
bine văzute de Dumnezeu decât crucea de lemn şi sfoara de cânepă a părintelui Duhu?
Biserica s-a întepenit în forme goale”, prezenta George Călinescu părerile diaconului
din Humuleşti, despre clerul moldovean. Mai mult decât atât, sunt cunoscute
momentele de revoltă ale lui Creangă, atunci când ostentativ mânca pască şi cozonaci
în Vinerea Mare şi fasole în ziua de Paşti. Şi trasul în ciori, spun contemporanii lui, a
fost o formă de revoltă, camuflat de un scop practic: ciorile murdăreau turlele bisericii
Golia. 
 
Tot George Călinescu descrie acest episod, povestit de un contemporan al lui Creangă.
”Întunecat la suflet din cauza vremii, cu urechile iritate de croncănitul păsărilor ale căror
pene negre îi deşteptau prin asociaţie stolul negru al călugărilor, lăsaţi asupra bisericii
române, Creangă puse mâna plin de ciudă pe puşcă (de unde se crede că vâna
haiduceşte pe la Humuleşti, când nu era în calea superiorilor), se repezi pe uşă afară şi
o descărcă în pâcla cu ciori. Tocmai atunci păşea în ograda bisericii protopopul care,
descoperind în Nembrodul cu halat pe diacon, zise uimit: ”-Dar bine, diacone, unde s-a
mai văzut faţă bisericească umblând cu puşca? Creangă răspunse iar în stilul lui
Nastratin: - D-apoi eu nu-s judan, cinstite părinte, să mă tem de puşcă”, arată George
Călinescu în lucrarea sa despre Ion Creangă. ”Curierul de Iaşi”  a făcut publică
întâmplarea, iar mitropolitul Calinic a ordonat o anchetă.
 
Creangă şi ”păcatul” mersului la teatru
 
Al treilea şi ultimul motiv pentru care Ion Creangă a fost răspopit a fost pasiunea
diaconului pentru teatru. De altfel, specialiştii, au descoperit din mărturiile
contemporanilor că humuleşteanul îşi descoperise pasiunea pentru cariera didactică şi
îşi sfida superiorii, fără să-i fie teamă de consecinţe. Pasiunea pentru reprezentaţiile
teatrale au atras oprobiul superiorilor clerici cu vederi ceva mai înguste, iar
reprezentaţiile teatrale erau în epocă considerate imorale, instigatoare şi provocatoare
de sminteală. Motivul scandalului a fost o participare a lui Ion Creangă, alături de alţi
colegi în sutană, mediatizată în presa ieşeană.
 

Teatrul Naţional din Iaşi în perioada în care diaconul Creangă mergea la teatru
 
Mai precis, este vorba de spectacolele din ianuarie 1868, susţinute la Teatrul Naţional
din Iaşi, ”Descoperirea Americii” şi ”Istoria fiilor lui Eduard”. Ziarul ”Conveţiunea” din
februarie 1868 denunţă pe feţele bisericeşti, instigate de ”diacul” Creangă, într-un
articol ”atingătoriu despre mergerea unor preoţi la theatru”. În aceste condiţii,
consistoriul bisericesc ”se înfioră” de cele întâmplate, iar mitropolitul a cerut din nou
explicaţii. Creangă trimite răspuns mitropolitului contrazicându-l şi arătându-i că
spectacolele de teatru nu au nimic imoral şi, mai mult decât atât, recunoaşte că
frecventează teatrul. 
 
Este o nouă răzvrătire a diaconului Creangă împotriva tagmei din care făcea parte.
”Luată ca expresie a libertăţii de gândire, ca moment în istoria stării de spirit a bisericii
române, scrisoare este una dintre acele manifestări strălucite ale spiritelor răzvrătite,
care determină cu sacrificiul persoanei lor urnirea formelor răzvrătite”, scria şi George
Călinescu despre gestul lui Creangă. Tunderea pletelor şi a bărbii, dar şi zvonurile
despre distracţiile cu femei, băutură şi băi în pielea goală prin râuri a pus capac
mitropolitului care a decis răspopirea lui Creangă. Fără remuşcări, diaconul
humuleştean a trimis potcapul.
 
Răzbunarea lui Creangă
 
Sărac lipit, locuind în bojdeuca din Ţicău, Creangă a obţinut un nou post didactic şi s-a
concentrat pe latura educativă, punându-şi în valoare talentul didactic, iar mai apoi, sub
influenţa lui Eminescu, care a locuit cu el o perioadă în bojdeucă, şi talentul literar. Ca o
dulce răzbunare, Creangă a închiriat un spaţiu lângă Golia şi vindea ţigări chiar lângă
biserică, pentru a supravieţui.