Râul Nistru

Rîul Nistru izvorăşte din Carpaţii Ucraineni, dintr-un izvor de pe versantul de nord-vest al
muntelui Rozluci, lîngă satul Volcie şi se varsă în limanul Nistrului din Marea Neagră, la 35 km
spre nord-vest de or. Odesa. Lungimea rîului este de 1362 km; suprafaţa bazinului - 72100 km 2;
cota izvorului - 870 m de-asupra nivelului mării, a gurii de vărsare - 1,0 m, căderea rîului - 869 m,
panta medie - 1,78‰, maximă - 39,0‰ (în primii 4 km), minimă - 0,1‰ (în cursul inferior al rîului)
(fig. 3.3-3.5).

Bazinul Nistrului are forma unui oval neregulat, strangulat la mijloc, cu o lungime de cca
700 km, şi lăţimea medie de 120 km. Partea superioară a bazinului este situată la joncţiunea cîmpiei
Europei de Est cu Carpaţii Ucraineni. Carpaţii Ucraineni, fiind o parte componentă a Carpaţilor de
Est, sunt orientaţi de la nord-vest spre sud-est şi pătrund în bazin cu versanţii de nord-est, care
cuprind teritoriul Carpaţilor Centrali şi Externi. Partea lor de vest (de la frontiera Ucrainei cu
Polonia pînă la r. Strîi) poartă denumirea de Beschidele de Est. Aceşti munţi sunt constituiţi dintr-
un şir de catene cu vîrfuri rotungite acoperite cu pădure şi cu un relief specific munţilor joşi, numai
în unele locuri ridicîndu-se mai sus de 1000 m (vf. Magura, 1363 m, vf. Buchiuska, 1409 m ş.a.).
Spre est se întind munţii Gorgana, pentru care sunt specifice ramificări de la lanţul montan central.
Aici catenele montane sunt situate în formă de zigzag, evidenţiindu-se vîrfuri conice solitare şi
stînci zimţate cu versanţi abrupţi şi mulţimi de grohotişuri. Vîrfurile ating o altitudine de 1500 m şi
mai mult (vf. Lopuşna, 1836 m, vf. Sîvulea, 1818 m, vf. Vîsokaia, 1808 ş.a.). Făşia premontană este
îngustă (15-20 km), cu o altitudine medie de 500-600 m. Versanţii Carpaţilor şi a piemontului sunt
întretăiate de afluienţii de dreapta ai Nistrului (Bîstriţa, Strveaj, Lomniţa ş.a.), care, curgînd din
munţi, formează văi destul de largi printre dealuri cu vîrfuri rotungite.

Partea montană şi premontană a bazinului ocupă doar cca 9% din suprafaţa totală.

Podişul Precarpatic prezintă o cîmpie deluroasă cu multe depresiuni, despărţită de văile

rîurilor în mai multe platouri alungite cu altitudinea de 300-400 m. În direcţia cursului rîurilor
acestea trec în terase joase, iar în regiunea Sambor-Strîi formează mari suprafeţe de terenuri
înmlăştinite. Cumpăna de apă deluroasă cu morene dintre rîurile Nistru şi San la fel este
înmlăştinită.

Spre nord-est de Carpaţi se află podişul imens Volîno-Podolian, extremitatea nord-vestică

a căroia (Rostocie) este ocupată de bazinul r. Vereşciţa. Fiind întretăiat de numeroase văi adînci ale
rîurilor, podişul prezintă un teritoriu deluros cu altitudinile de 360-470 m.
 La est de el se alipeşte Opolie, un podiş deluros, întretăiat de rîuri cu cursul paralel (Zubra,
Lug, Svirj, Gnilaia Lipa, Naraevka, Zolotaia Lipa), cu văi mai puţin adînci, cu lunca lată şi versanţi
cu pante line. Partea podişului Volîno-Podolian, situată spre est de r. Zolotaia Lipa şi spre nord de r.
Nistru, poartă denumirea de podişul Podoliei. Rîurile, care desparte acest podiş într-un şir de masive
orientate în direcţie meridională, la început curg prin vîlcele nu prea adînci. În cursul mediu şi
inferior adîncimea văilor atinge 100-150 m. La nord altitudinea podişului este de 340-360 m, spre
sud ea scade treptat atingînd în Transnistria 200-260 m.

Spre sud-vest, în avalul cursului rîului, altitudinea reliefului treptat scade şi în regiunea or.
Dubăsari nu depăşeşte 180 m. În partea centrală a podişului Podoliei, de la nord-vest spre sud-est,
se întinde un lanţ de recifi coralieri - toltre. Aceasta se ridică cu 60-70 m deasupra cîmpiei aferente
pentru care este specific carstul bine exprimat. Din formaţiunile carstice sunt răspîndite pîlniile,
farfurioarele, la fel şi formele subterane - fisuri, canale, peştere. Pe malul stîng al Nistrului, spre sud
de vestul podişului, se află Pokutie, un podiş ondulat cu cotele reliefului de cca 300-400 m

O continuare a podişului Volîno-Podolian este podişul Nistrului, cu care are multe trăsături
comune. Cotele lui ating valori de 460 m, suprafaţa este deluroasă, întretăiată de vîlcele, ravene şi
ogaşe. Partea nordică a podişului, care se alipeşte Nistrului la sud, poartă denumirea de podişul
Hotinului.

De-a lungul Nistrului se întinde un lanţ de dealuri, care-l separă de r. Răut, în bazinul
căruia se află stepa Bălţului. Este un spaţiu relativ neted, puţin deluros, fără păduri, cu altitudinea de
180-200 m. Spre sud de stepa Bălţului se află podişul Moldovei Centrale - Codrii, cu altitudini
relativ înalte (înălţimea medie este de 280-350 m, maximă - 428 m), cu un relief foarte accidentat.
Spre sud înălţimea podişului treptat scade şi mai jos de debuşarea r. Botna în Nistru cotele
cumpenei de apă nu depăşesc 150 m. În general, podişurilor le revin cca 75% din suprafaţa
bazinului r. Nistru.

Extremitatea de sud a bazinului Nistrului este situată pe cîmpia Mării Negre, un şes care
coboară lin spre mare.

Relieful bazinului r. Nistru este determinat de structura geologică a teritoriului. Regiunea

de cîmpie a bazinului se află în limitele cîmpiei Europei de Est, care are la bază roci cristaline vechi
(granit, gnais, sienit) ce ies la suprafaţă în regiunea or. Iampol şi în amonte de s. Bernaşovka, de
asemenea şi pe un şir de afluenţi de stînga (Muraşka, Nemia, Derlo, etc). Ele sunt acoperite de o
cuvertură de roci sedimentare - nisipuri, calcare, marnă şi alte roci de vîrstă paleozoică, mezozoică
şi terţiară, care se disting clar în valea r. Nistru şi a afluenţilor săi. Toltrele prezintă un recif coralier
al mărilor din miocen, constituit din calcare.

Regiunea premontană a bazinului Nistrului se află în avanfosa Precarpatică, în care

predomină depunerile terţiare - nisipuri, argilite, calcare, argile, ghips etc. Partea montană a
bazinului constă din roci cretacice şi paleogene - nisipuri, argilite, etc.

Cuvertura cuaternară se compune din loessuri, argile loessoidale şi luturi în regiunea de

cîmpie a bazinului, şi din depuneri aluvionare contemporane şi relicte în munţi şi regiunea
premontană.

Majoritatea solurilor din bazinul Nistrului (Rostocie, Opolie, podişul Podoliei) sunt argilo-
nisipoase; pe podişul Nistrului şi în Pokutie - argiloase, în Carpaţi - nisipoase cu intruziuni de
pietriş.

Rocile materne pe podişul Volîno-Podolian sunt loessurile şi rocile loessoidale, pe care

sunt dezvoltate cernoziomurile şi solurile podzolice sure de pădure. În Carpaţi, pe scoarţa de
dezagregare a rocilor dure, s-au format soluri brune podzolice şi podzolice montane. Cuvertura
pedologică Precarpatică constă, în special, din soluri podzolice, care în luncile rîurilor sunt înlocuite
de solurile aluviale.

Bazinul Nistrului este bogat în ape subterane. Partea Podolică a bazinului este bogată în
depuneri argilo-nisipoase (sarmaţiene), care conţin mai multe orizonturi acvifere. Din ele izvorăsc
practic toţi afluenţii Nistrului din Podolia şi tot din ele şi se alimentează. În văile rîurilor, care
drenează aceste orizonturi acvifere, sunt mule izvoare, bogată în apă de calitate bună. La sud, lîngă
Nistru, orizonturile acvifere sarmaţiene sunt mai puţin bogate în apă, de aceea şi izvoare sunt mai
puţine, cu un debit redus. Aici predomină orizonturile acvifere de origine cretacică, de unde iau
naştere un şir de izvoare, care sporesc debitul rîurilor din bazinul Nistrului

Printre rocile fisurate de vîrstă siluriană, situate sub cele cretacice, circulă ape subterane,
care dau naştere mai multor izvoare în părţile inferioare ale văilor aferente r. Nistru. Debitul unora
oscilează de la 26 pînă la 100 m3/oră. Din aceste izvoare se alimentează cu apă or. Moghilev-
Podolsk. În afară de orizonturile acvifere enumerate, mai există un acvifent instabil, camuflat de
argilele loessoidale şi nisipurile cuaternare cu prundiş. Din cauza neuniformitaţii extreme în timp,
aceste ape nu au o importanţă practică. În partea de sud a bazinului Nistrului straturile impermeabile
pătrund la adîncimi mari şi, respectiv, importanţa apelor freatice aici este minimă.
 Apele subterane ale piemontului Carpatic, care zac în sedimentele paleozoice şi cretacice,
sunt puternic mineralizate, saline şi nu sunt potabile sau utile pentru folosinţe tehnice. Acviferele
din sedimentele terţiare, care se manifestă în straturile de nisipuri şi argile nisipoase, nu au o
răspîndire uniformă şi se află la o adîncime de la 40 pînă la 300 m şi mai mult; la adîncimi sub 300
m apele sunt puternic mineralizate. Mari rezerve de ape freatice se conţin în sedimentele aluvionare
din lunca văii rîului Nistru şi ale afluenţilor săi din Carpaţi. Aceste ape pot fi folosite la sporirea
volumului scurgerii rîurilor prin construirea aşa numitelor baraje subterane.

În Carpaţi, ca urmare a gradului înalt de dezmembrare verticală a reliefului şi prezenţei

cuverturii impermeabile de argile deluviale, precipitaţiile atmosferice se scurg rapid în văile rîurilor.
De aceea aici sunt relativ puţine izvoare, însă multe rîuleţe mici, deseori fără nume.

În Carpaţi sunt prezente multe izvoare cu apă minerală, care au o mare importanţă practică
(staţiile balneare Truskaveţ, şi Morşin).

Marea majoritate a suprafeţei bazinului este valorificată sub terenuri arabile, pădurile
ocupă doar cca 13% din suprafaţa totală. Partea montană a bazinului aproape complet este acoperită
de păduri: la talpa munţilor şi în partea inferioară a versanţilor (pînă la 600 m altitudine), deseori şi
în văile rîurilor, cresc păduri de foioase; mai sus ele sunt înlocuite de păduri de fag şi păduri mixte,
iar mai sus de 1000-1500 m munţii sunt acoperiţi de păduri conifere. Încă mai sus (peste 1500 m) se
află regiunea de floră alpină cu crînguri de pini montani, care deseori cresc solitar. Acest peisaj se
caracterizează prin păşuni montane (polonine), care pe larg se folosesc pentru fîneţe.

Podişul Volîno-Podolian se caracterizează prin vegetaţie de silvostepă. Pe sectoarele de

stepă, în prezent valorificate sub terenuri arabile, sub formă de pete sunt prezente masive de pădure,
care deseori au o formă alungită şi sunt specifice cumpenelor de apă sau altor locuri mai înalte de
relief a bazinului. Sunt prezente numai păduri de foioase cu subarboret des. Pe versanţii vîlcelelor
cresc crînguri dese de pădure. Tot spaţiul dintre masivele împădurite, în trecut cu vegetaţie de stepă,
în prezent prezintă terenuri arabile. Mai la sud de r. Camenca pe cumpenele de apă păduri se
întîlnesc tot mai rar, devenind mai puţin dese, creşte cantitatea desişurilor de arbuşti, care apoi tot
dispar de pe cumpene, păstrîndu-se doar sub formă de pete mici în văile rîurilor şi pe versanţii
vîlcelelor.

Vegetaţia podişului Nistrului este prezentată prin păduri şi stepă cu zona de tranziţie a
silvostepei. Toate sectoarele mai înalte (peste 250 m) sunt acoperite de păduri, predominant de
foioase. Pe versanţii abrupţi ai r. Nistru, deseori stîncoşi, sunt prezente desişuri imense de arbuşti. În
stepa Bălţului pădurile lipsesc; în prezent ea complet este valorificată, păşuni şi fîneţe sunt foarte
puţine. Spre sud-vest de or. Bender, unde bazinul Nistrului brusc se îngustează, pădurile de
asemenea lipsesc, cu excepţia fîşiii înguste de păduri de stejar de-a lungul văii rîului şi a celor de
plop din luncă. În regiunea de stepă, în prezent valorificată, uneori se întîlnesc desişuri de arbuşti. În
pădurile din luncă cresc ulmul, mesteacănul, stejarul, frasinul, în amonte de or. Tiraspol - salcia şi
plopul.

Mlaştinile se întîlnesc doar pe sectoare mici, de acea mai corect ar fi să le numim terenuri
înmlăştinite, în văile rîurilor, şi ocupă doar cca 1,6% din suprafaţa bazinului NIstrului. Cel mai
mare masiv mlăştinos sunt Marele Mlaştini Nistrene, situate în partea de est a cîmpiei Sano-
Nistrene, cu o suprafaţă de cca 100 km2. Aceste mlaştini se întind de-a lungul malului drept al
Nistrului, de la  s. Kornalovici pînă la s. Rozvadov pe o lungime de cca 40 km. La masivul principal
se alipesc sectoare solitare de terenuri  înmlăştinite, situate de-a lungul cursului inferior al rîurilor
Strveaj, Vereşciţa, Klodniţa, Bîstriţa şi Tîsmeniţa. Suprafaţa totală a mlaştinilor din bazinul
Nistrului în amonte de s. Rozvadov este de cca 250 km 2. Cea mai mare parte a mlaştinilor a fost
desecată fiind, ocupată în prezent de păşuni şi terenuri agricole fertile. În afara desecărilor, prin
canale deschise se efectuează captarea mlaştinilor de către rîurile Nisru şi Strveaj.

Restul sectoarelor înmlăştinite din bazinul r. Nistru prezintă mlaştini de luncă, răspîndite
predominant în văile rîurilor din Rostocie şi ale afluenţilor Podolieni, la fel şi în cursul inferior al
rîurilor Iagorlîc, Trostianeţ şi Cuciurgan. Acelaşi caracter de înmlăştinire îl au şi rîurile Răut (pe
unele sectoare ale cursului mediu) şi Bîc (în cursul inferior). Sectoare înmlăştinite se întîlnesc şi în
plaurile cursului inferior al r. Nistru, pe piemontul Carpaţilor la altitudinea de 400-500 m, mai ales
în bazinele rîurilor Svicea şi Lomniţa.

Cantitatea maximă de precipitaţii (800-1000 mm şi mai mult) cade în partea montană a

bazinului; afluenţii de stînga din cursul superior al r. Nistru, care izvorăsc de pe podişul Volîno-
Podolian (pînă la r. Strîpa), primesc anual pînă la 600-750 mm de precipitaţii. În aval, de-a lungul
cursului Nistrului, cantitatea de precipitaţii scade uniform de la 600-650 mm pînă la 400-350 mm pe
an. În lunile de iarnă cad 10-15% de precipitaţii, de vară - 35-45%; precipitaţiile de primăvară şi
toamnă alcătuiesc în mediu cîte 20-25% din cantitatea anuală. Maximele diurne de precipitaţii revin
lunilor de vară şi cad sub formă de averse torenţiale, ce ating 100-200 mm şi mai mult (296 mm în
regiunea or. Podgaiţy, 218 mm la Chişinău). Înălţimea cuverturii de zăpadă în bazinul rîului Nistru
este mică şi nu depăşeşte în medie 25 cm în partea superioară şi 10 cm în cea inferioară. În iernile
grele ea atinge o grosime de 50-60 cm la nord şi 20-25 cm în partea de sud a bazinului. În iernile
blînde, în partea de sud a bazinului nu se formează o cuvertură stabilă de zăpadă. Rezervele de apă
din zăpadă la începutul topirii ei în munţi constituie 50-65 mm, la sud cca 15-30 mm.
 Schema generală a reţelei hidrografice a Nistrului are forma unei pene de pasăre cu artera
principală - rîul Nistru - bine exprimată şi care primeşte de pe ambele maluri o mulţime de afluenţi
mici. Lipsa afluenţilor mari este principala trăsătură distinctivă a reţelei hidrografice a Nistrului. În
bazinul Nistrului există 16890 rîuri cu o lungime totală de 42751 km. Predomină rîuleţele cu o
lungime de pînă la 10 km (16294 rîuri cu o lungime totală de 26164 km); 449 rîuri cu lungimea de
10-25 km, 86 rîuri cu lungimea de 26-50 km; 45 rîuri cu lungimea de 51-100 km, 15 rîuri cu
lungimea 101-300 km şi doar rîul principal are mai mult de 1000 km.

Gradul de dezvoltare al reţelei hidrografice în diferite părţi ale bazinului nu este uniform.
Cel mai bine este dezvoltată în partea carpatică a bazinului, unde densitatea ei constituie 1-1,5
km/km2, şi în partea stîngă a Podoliei - 0,75 km/km 2. În partea sudică, de stepă, densitatea reţelei
hidrologice este de doar 0,2 km/km2. Dezvoltarea reţelei hidrografice este neuniformă în ambele
maluri de-a lungul cursului rîului. În prima treime a cursului inferior al Nistrului predomină
afluenţii de dreapta cu rîurile Bystriţa, Stryi, Svicea, Lomnitsa, Lukva, Bysritsa Solotvinscaya şi
Bystritsa Nadvorneanskaya; în aval de ultimul rîu, cursul mediu predomină afluenţii de stînga
(Seret, Zbruci, Strypa, Smotrici, Uşitsa, Leadova, Nemia, Derlo, Murafa ş.a.). În cursul inferior
numărul afluenţilor de dreapta iarăşi creşte - Răut, Ichel, Bîc şi Botna.

Pentru bazinul r. Nistru este specifică bifurcarea rîurilor. La creşteri extreme ale nivelului
apei în timpul apelor mari de primăvară sau a viiturilor, o parte din apa Nistrului se revarsă în
bazinul r. San în regiunea depresiunii Sano-Nistrene.

În bazinul rîurilor Stryi şi Opor, Svicea, Cecyva şi Bistrytsa Nadvorneanskaya sunt

frecvente torentele de noroi. Deosebit de puternice au fost cele din vara anilor 1927 şi 1955. După
consistenţă predomină torentele de apă cu pietriş. Depunerile torentelor de noroi sunt prezentate
prin pietre, prundiş, bolovani cu diametrul pînă la 0,6 m. Torentele de noroi aduc daune mari
agriculturii, spălînd sau inundînd terenurile agricole.

Bazinul Nistrului nu este bogat în lacuri naturale. În lunca cursului inferior al rîului, în
regiunea plaurilor, sunt prezente multe lacuri belciug şi lacuri limane, în majoritatea cazurilor unite
între ele şi cu r. Nistru prin braţe. Un număr mare de lacuri-belciug se întîlnesc între satele
Kirilovny şi or. Galici, cîteva în masivul mlăştinos Nistrean.

În bazinul Nistrului există foarte multe iazuri-lacuri de acumulare, mai ales în văile
afluenţilor de stînga - Vereşcitsa, Lug, Svirj, Zolotaia Lipa, Stryi, Seret, Zbruci, mai puţine în văile
rîurilor Leadova, Murafa, Rusavka şi pe teritoriul Republicii Moldova (Răut ş.a.). Cu puţine
excepţii, în bazinul Nistrului nu există nici un afluent, pe care nu ar fi construite baraje cu acumulări
de apă în amonte. Suprafaţa totală a acumulărilor de apă în bazin este de cca 450 km 2 (cca 0,6% din
suprafaţa bazinului).

Conform structurii văii, pantelor, caracterului luncii şi albiei, rîul Nistru poate fi divizat în
trei sectoare morfologice principale:

1.  Cursul superior - de la izvor pînă la s. Nijnee.

2.  Cursul mediu - de la s. Nijnee pînă la or. Dubăsari

3.  Cursul inferior - de la or. Dubăsari pînă la gura de vărsare a rîului

În primii 45 km rîul curge printr-o vale adîncă (80-100 m) în formă de V latin, în unele
locuri cu caracter de defileu cu versanţi aproape verticali, acoperiţi cu păduri de conifere. În aval de
or. Staryii Sambor, valea rîului se lărgeşte brusc, atingînd în aval de s. Ciaikovici lăţimea de 13 km.
Aici rîul traversează masivul mlăştinos din depresiunea Sano-Nistreană, actualmente desecat printr-
o reţea densă de canale În aval de s. Rozvadov şi pînă la debuşarea r. Stryi, Nistru curge în limitele
depresiunii Nistru-Stryi. De-a lungul malurilor aici se întind păşuni, iar pe alocuri sectoare
înmlăştinite. Versantul stîng al văii este predominant abrupt cu înălţimea de 30-50 m, cel drept fiind
mai jos (10-25 m) şi mai domol.

Pînă la s. Nijnii valea are formă de ladă, cu lăţimea de 5-6 km, îngustîndu-se pe alocuri
pînă la 3-1,5 km. Versanţii sunt abrupţi şi foarte abrupţi, uneori aproape verticali, cu înălţimea de
40-80 km, concavi, întretăiaţi de ravene, valorificaţi sub terenuri arabile, la muchii acoperiţi de
crînguri constituiţi din argile nisipoase. Pe unele sectoare se observă terase.

Albia Nistrului este bilaterală, cu lăţimea de 0,5-3,0 km (lîngă s. Ciaikovici pînă la 7,5
km),  cu vegetaţie de pajişte, parţial valorificată, constituită din nispuri argiloase, pe a locuri cu
moviliţe, înmlăştinită, chiar cu sectoare de turbă. În timpul apelor mari de primăvară şi viiturilor se
acoperă pe o durată de 3-10 zile cu un strat de apă cu grosimea de 0,5-3,0 m.

La izvor rîul are aspectul unui pîrîu cu lăţimea de 0,5-1,0 m şi adîncimea de 1.0-5.0 cm.
Primind de-a lungul cursului o sumedenie de rîuleţe mici, devine un torent furtunos cu multe
praguri şi cascade mici. Lîngă or. Staryi Sambor albia rîului se ramifică, formănd insule destul de
mari. Pînă la debuşarea r. Stryi albia este canalizată: lăţimea rîului pînă la or. Sambor este de 10-20
m, în restul cursului (pînă la s. Nijnii) de 50-100 m, pe a locuri - 250-330 m. Adîncimea la
repezişuri este de 0,5-1,5 m, în locurile mai adînci - 2,0-5,0 m, maximă - 7,7 m. Viteza cursului de
apă variază de la 0,3-0,7 m/s pînă la 2,5 m/s la repezişuri. Patul albiei este pietros, cu prundiş;
pietrişul şi prundişul ajung în Nistru din afluenţii montani. Malurile sunt abrupte, cu înălţimea de
1.0-5.0 m, argilo-nisipoase, cu plaje din prundiş, acoperite cu iarbă şi arbuşti.

Lîngă s. Nijnii, valea Nistrului se îngustează brusc şi treptat se adînceşte. Este în formă de
V latin, pe unele sectoare de canion ce lăţimea de 0,4-1,5 km pînă la or. Moghilev-Podolsk, pe
unele sectoare, în special la gura afluenţilor, lărgîndu-se pînă la 2.0-3.0 km (lîngă s. Bakota - 6 km).
Versanţii sunt puternic dezmembraţi, predominant concavi, abrupţi şi foarte abrupţi, uneori chiar
verticali, cu înălţimea de 100-180 m. Sunt constituiţi din calcare, şisturi argiloase, nisipuri argiloase,
predominant deschise cu multe prăbuşiri şi numai unele sectoare sunt înierbate, la debuşarea
afluenţilor şi gura ravenelor împăduriţi.

De la or. Moghilev-Podolsk şi pînă la or. Dubăsari valea îşi păstrează forma de V latin,
mărindu-şi lăţimea pînă la 3,0 km (la 3 km spre sud de s. Mihailovca pînă la 5,5 km). Înălţimea
versanţilor scade treptat de la 15 pînă la 80-100 m, versanţii abrupţi şi foarte abrupţi fiind urmaţi de
cei medii şi domoli, constituiţi din calcare şi şisturi argiloase cu o cuvertură din argile şi argile
nisipoase. Lîngă s. Beranşevka şi or. Iampol se dezgolesc granite.

În cursul mediu al r. Nistru se disting şase terase, conturate cel mai bine în regiunea or.
Moghilev-Podolsk. Prima terasă, cu o lăţime de 300 m, se află la înălţimea de 5-7 m peste nivelul
de etiaj al rîului, inundată parţial la creşteri înalte ale nivelului apei este valorificată în bună parte
sub terenuri arabile. A doua terasă, cu înălţimea de 12-15 m şi lăţimea de 0,3-1,0 km, este acoperită
cu o cuvertură de loess. Aici se întîlnesc livezi, grădini, vii, culturi de cîmp. A treia terasă, situată la
altitudinea de pînă la 50 m, este constituită din depuneri de nisip şi prundiş. A patra terasă, cu
înălţimea de cca 100 m deasupra albiei, s-a păstrat doar parţial, a cincea ocupă suprafeţe netede
mari de-a lungul văii la altitudinea de pînă la 150 m. A şasea terasă este situată la 15-20 km distanţă
de la rîu la o altitudine de cca 200 m şi este constituită din nisip şi prundiş.

La talpa versanţilor se observă ieşirea la suprafaţă a apelor freatice cu un debit de 0,5-1,0

l/s.

Albia Nistrului este întreruptă. Pînă la debuşarea r. Zbruci are lăţimea de 50-100 m are şi
aglomerări de pietriş şi prundiş spălate din nenumăratele vîlcele şi ravene. În aval de confluenţa cu
r. Jvan se îngustează (10-50 m) şi numai pe unele sectoare se lărgeşte pînă la 400-500 m. Suprafaţa
ei este netedă, uscată, cu vegetaţie de păşune, arbuşti rari, constituită din soluri argilo-nisipoase. Se
foloseşte în agricultură pentru grădini.
 De la gura de vărsare a rîului Jvan şi pînă la s. Mihailovca lunca are o lăţime de 50-100 m,
uneori 0,7-1,1 km, predominant arabilă, ocupată de livezi şi grădini, la maluri cu arbuşti, rareori cu
crînguri. În perioada apelor mari de primăvară şi a viiturilor pluviale este acoperită cu un strat de
apă cu grosimea de 1-5 m. În aval de s. Mihailovca este inundată de apele lacului de acumulare
Dubăsari.

În cursul mediu al rîului albia este mai puternic meandrată decît în cel superior, lungimea
meandrelor atingînd 12-15 km, iar raza arcurilor 2-10 km. Lăţimea istmurilor nu depăşeşte 0,6-1,0
km. Ramificaţii sunt puţine, rîul curgînd printr-un singur torent. Relativ rar se întîlnesc insule (peste
5-7 km) mici, joase, inundabile, înierbate şi cu arbuşti, folosite pentru grădini.

Un rol important în formarea albiei îl au conurile de dijecţie din vîlcelele şi ravenele

laterale, constituite din roci de diferite dimensiuni (de la pietriş pînă la bolovani mari), acoperite în
timp de mîl şi nisip, şi formînd bancuri pietroase. Sunt frecvente grindurile de nisip cu prundiş şi
plajele cu o lungime pînă la 100 m şi lăţimea de 10-20 m. Repezişurile se repetă fiecare 5-10 km,
măsurînd o lungime de 0,4-3,0 km, şi o lăţime de 150-250 m, panta - 0,7-1,2‰. Prin ieşirea rocilor
cristaline în albia r. Nistru lîngă or. Soroca şi s. Poroghi s-au format praguri cu o lungime de pînă la
400 m, lăţime de 200 m, şi adîncime de 1,2 m, în prezent distruse (au fost aruncate în aer).

Lăţimea rîului pînă la debuşarea r. Zbruci este în medie de 100 m, pînă la s. Podoima -
150-200 m, în aval. Datorită remuululi apei din lacul de acumulare Dubăsari, creşte treptat pînă la
300-500 m. Adîncimea rîului pînă la confluenţa cu r. Zbruci, la repezişuri, atinge 0,5-0,7 m, în
locurile mai adînci - 1,5-4,0 m, în aval de afluent, la repezişuri - 0,9-1,5 m, în locurile mai adînci -
5,0-8,0 m. Viteza cursului de apă variază de la 0,3 pînă la 2,0 m/s. Patul albiei este pietros, pe
alocuri cu bolovani şi chiar fragmente de stîncă, la maluri parţial înnămolit şi cu vegetaţie în albie
(multe alge).

Malurile predominant sunt abrupte şi înalte (8-10 m înălţime), înierbate, la muchie

acoperite de arbuşti şi copaci pe soluri argiloase şi nisipo-argiloase. Lîngă or. Rîbniţa, şi Rezina, s.
Ciorna malurile parţial sunt îndiguite.

În cursul mediu al r. Nistru pe teritoriul Republicii Moldova este situat lacul de acumulare
Dubăsari. Relieful din jurul lacului şi al rîului este de cîmpie. Lacul se întinde de la nord spre sud pe
o lungime de 125 km, fiind amplasat în cea mai îngustă (35-40 km lăţime) şi mai asimetrică parte a
bazinului r. Nistru. Ţărmul lacului de acumulare este dezmembrat de o reţea densă de ravene
ramificate, care se deschid în luncă, prin care se transportă cantităţi mari de aluviuni, mai ales în
timpul ploilor torenţiale.
 De pe malul drept în lacul de acumulare se varsă doi afluenţi mici - r. Ciorna şi r. Rezina,
iar de pe malul stîng şase rîuri - Camenca, Rîbniţa, Beloci, Molochiş, Iagorlîc şi Podoimiţa.

În plan morfologic, lacul de acumulare se împarte în trei sectoare principale: superior,

mediu şi inferior. Sectorul superior are o lăţime de 250-300 m şi o lungime de 45 km, şi se întinde
de la or. Camenca pînă la or. Rîbniţa (la nivel normal de retenţie, NNR). Practic pe tot sectorul dat
nivelul apei depăşeşte cu puţin nivelul apei din albia rîului în perioada etiajului (la NNR). Profilul
transversal are trăsături tipice albiei rîului, iar cel al patului este asimetric - malul stîng este cu mult
mai abrupt, decît cel drept.

Nivelul apelor nivale şi pluviale pe toată întinderea sectorului depăşeşte cu mult NNR.
Drept urmare, se formează o pantă relativ mare a suprafeţei apei, practic naturală pentru sectorul
dat, ceea ce condiţionează o scurgere rapidă a apei. La scăderea nivelului apei în împrejurimile or.
Rîbniţa cu 3-4 m sub NNR, în partea superioară a lacului se crează o pantă mare de etiaj a suprafeţei
apei şi aspectul regimului hidrologic se restabileşte aproape de cel natural.

Sectorul mediu al lacului (de la or. Rîbniţa şi pînă la s. Ţîbuleuca) are o întindere de cca 50
km. Aici influenţa dinamică a nivelului apelor de viitură se manifestă slab, deoarece el puţin întrece
NNR. La niveluri foarte ridicate ale apelor mari de primăvară, cînd surplusul de apă se evacuează
din lac, se formează o pantă bine exprimată a suprafeţei apei şi se restabileşte provizoriu regimul
hidrologic natural. Panta medie a acestui sector este de 12 cm/km.

În aval de debuşarea r. Rîbniţa, versanţii văii Nistrului sunt stîncoşi şi înalţi, cu talpa
aproape de malul lacului şi doar lîngă s. Popeasca se retrag treptat. Pe sectoarele Popeasca - Lalova
şi Lopatna - Jura, lacul se lărgeşte pînă la 1,2-1,5 km. Malurile aici sunt deschise, domoale, cu o
zonă de litoral lată. În aval de s. Jura valea se îngustează pînă la 500-600 m, iar malurile se
dezmembrează. În sectoarele inundate ale afluenţilor Nistrului (rîurile Ciorna, Rezina, Rîbniţa) s-au
format golfuri înguste, care înaintează adînc în uscat, cu adîncimi mici, patul albiei cărora se
dezgoleşte la scăderea nivelului apei în lac cu 1,5-2,0 mai jos de NNR.

În multe locuri de pe acest sector, profilul transversal al albiei naturale a suferit mari
schimbări din cauza colmatării.

Sectorul inferior al lacu lui de acumulare începe de la s. Ţîbuleuca cu o strangulare care

rareori atinge 500 m la NNR. Aici malul drept al văii Nistrului este înalt şi abrupt, talpa se apropie
de ţărm, iar terasele sunt relativ înguste. Ca rezultat, profilul transversal al cuvetei lacului la
începutul acestui sector are un caracter asimetric bine exprimat.
 Sectorul inferior al lacului de acumulare este cel mai scurt, lungimea sa nu depăşeşte 30
km la o lăţime medie de 0,8-1,5 km. În regiunea s. Molovata sectorul se lărgeşte pînă la 2 km.
Oglinda apei lacului la NNR alcătuieşte aproximativ jumătate din suprafaţa totală a acumulării.
Adîncimile aici sunt mari - 8-10 m, iar locul albiei naturale a rîului ajungînd pînă la 10-15 m. Panta
sectorului inferior este de două ori mai mică decît cea medie şi de două ori şi jumătate mai mică
decît cea superioară.

Zona de litoral a sectorului inferior este slab dezmembrată, existînd doar un singur golf,
deşi cel mai mare, format în lunca r. Iagorlîc, afluent de stînga a Nistrului. Oglinda apei la NNR
constituie cca 300 ha. Regimul de niveluri ale lacului de acumulare este determinat, în special, de
regimul Nistrului şi de regimul de umplere şi descărcare a acumulării.

Informaţii mai detaliate despre regimul hidrologic al lacului de acumulare Dubăsari se

prezintă în continuare.

În cursul inferior albia Nistrului se lărgeşte brusc. Pînă la or. Bender are o lăţime medie de
4-6 km, în aval - 6-12 km, la bifurcarea braţului Turunciuc atinge 16 km, în sectorul aferent gurii de
vărsare - 22 km. Versanţii văii sunt asimetrici; cel drept în majoritatea cazurilor este abrupt şi înalt
(100-150 m), coborînd spre gura rîului pînă la 50-70 m. Terasele acestui versant, camuflate de
numeroase alunecări de teren, practic nu sunt exprimate şi se manifestă doar prin trepte solitare cu
înălţimea de 8-25 m şi pante abrupte. Versantul stîng este mai domol şi mai jos, cu o înălţime de
pînă la 70 m deasupra rîului, în aval de or. Tiraspol coboară şi mai jos - pînă la 30-50 m, devenind
foarte domol.

La altitudinea de 11-25 m deasupra rîului este situată prima terasă cu o lăţime de 2-8 km,
predominant valorificată. Pe cea de a doua terasă cu o înălţime de 25-60 m, şi o lăţime de cca 2 km
este situat or. Tiraspol.

Versanţii sunt constituiţi din marnă afînată, argile şi nisipuri, predominant valorificaţi
pentru cultivrea viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. Versantul drept este acoperit pe alocuri cu
vegetaţie ierboasă şi mici crînguri şi arbuşti, la s. Copanca şi Cioburciu - împăduriţi.

Lunca Nistrului este ocupată de plauri, care pînă la or. Bender sunt răspîndite sporadic şi
nu prezintă trăsături tipice ale peisajului de plauri. 

Lăţimea luncii pe acest sector este de 0,4-1,5 km (maximă - 5 km lîngă s. Hagimus).

Suprafaţa este netedă, uscată, constituită din argile nisipoase, mai rar nisipuri cu vegetaţie de
pajişte, predominant valorificată, ocupată de livezi şi vii, pe unele sectoare acoperită de arbuşti şi
pădure. De-a lungul albiei, la o distanţă de 20-100 m de rîu, sunt construite diguri de protecţie cu o
înălţime de pînă la 4 m, care protejează lunca de inundare. La creşteri excepţionale de nivel, apa se
revarsă peste diguri, distrugîndu-le şi acoperind lunca pentru o perioadă de 1-3 săptămîni cu un strat
de apă cu grosimea de pînă la 3 m.

În aval de or. Bender lăţimea luncii creşte pînă la 4-6 km, iar lîngă s. Cioburciu pînă la
13,5 km. Coraportul sectoarelor cu plauri pe malul drept şi stîng al rîului este diferit. Masivul
principal de plauri este concentrat pe malul drept (lîngă s. Talmaza lăţimea lor atinge 8-9 km), iar în
locul bifurcării braţului Turunciuc trec pe malul stîng, formînd o luncă insulară cu aceeaşi
denumire. Suprafaţa plaurilor este neregulată. Cele mai înalte sectoare se află lîngă malul rîului şi
lacurile-belciug, ridicîndu-se deasupra rîului cu 1-3 m. Au forma unor valuri naturale şi sunt
acoperite cu crînguri dese de pădure, vii şi livezi, parţial grădini. Sectoarele mai joase sunt ocupate
de stufărişuri. Pe unele sectoare lunca este îndiguită cu înălţimea digurilor de 1-4 m, dar la creşteri
mari a nivelului apei din rîu plaurile se inundează totalmente. Plaurile sunt intersectate de multe
braţe, canale, lacuri şi albii vechi.

În aval de s. Olăneşti caracterul plaurilor se schimbă. Grindurile de-a lungul malurilor sunt
mai joase şi se spală mai uşor, suprafeţe mari sunt înmlăştinite, fiind acoperite cu desişuri dese de
stuf, trestie şi rogoz. Sectoarele mai înalte, cu o lăţime de pînă la 5 km, sunt ocupate de crînguri de
salcie şi răchită. Primăvara aceste terenuri sunt acoperite timp de 1-2 luni cu un strat de apă cu
grosimea de 1-3 m.

În cursul inferior albia Nistrului este foarte şerpuitoare (coeficientul de meandrare atinge
2,5), formînd un şir de lanţuri cu raza mare a curburii, şi foarte instabilă. Atît albia principală, cît şi
braţele sale, cu care comunică permanent sau periodic, cu timpul îşi schimbă direcţia.

La 1 km aval de s. Cioburciu, la 148 km de la gura de vărsare, Nistru se bifurcă în braţul

Turunciuc cu o lungime de 58 km, care apoi se varsă în Nistru prin lacul Beloe, la 21 km de gura
rîului, lîngă s. Beleaevka. Albia rîului este şerpuitoare, slab ramificată, cu lăţimea de 34-270 m,
predominant 60-75 m, şi adîncimea de 5-7 m, uneori - 10-13 m, spre gura de vărsare adîncimile
scad pînă la 2-4 m. Viteza cursului de apă este de 0,5-1,0 m/s. Patul albiei este nisipos şi mîlos,
malurile abrupte, constituite din argile nisipoase, cu o cuvertură de iarbă, arbuşti şi copaci solitari,
uneori stufăriş. Lacul Beloe are o lungime de 2,5 km, lăţimea de 2 km, malurile joase, domoale,
acoperite ca şi tot întreg lacul cu stuf şi trestie.
 Dintre alte formaţiuni de albie ale Nistrului trebuie menţionate plajele şi grinduri de nisip
ce se întind pe sute de metri.

Pantele rîului sunt foarte mici (cca 0,05‰) şi se repartizează relativ uniform. Lăţimea
rîului pînă la bifurcarea braţului Turunciuc este de cca 50-100 m, maximă - 600 m în dreptul satului
Beliaevka. Adîncimea la repezişuri este de 1,6-2,5 m, în locurile mai adînci - 4,0-8,0 m, îar în unele
locuri chiar şi 10-12 m, lîngă s. Purcari - 16 m. Viteza cursului de apă este de 0,2-0,4 m/s, la
repezişuri pînă la 0,5-0,9 m/s.

Albia este deschisă, sunt frecvente cazurile prăbuşirii copacilor de pe maluri, în cursul
inferior malurile sunt acoperite cu stuf şi rogoz.

Patul albiei este neuniform, pînă la or. Bender nisipo-argilos, în aval nisipo-mîlos, la
debuşare în liman - nisipo-argilos, acoperit cu un strat gros de nămol.

Malurile rîului sunt abrupte, cu înălţimea de 3-6 m, argiloase şi nisipo-argiloase cu plaje

nisipoase, acoperite cu iarbă, arbuşti şi copaci. În sectorul aferent gurii de vărsare, sunt  joase,
domoale, acoperite de trestie şi rogoz, mai rar de arbuşti.

După condiţiile de alimentare, în acord cu specificul climateric şi orografic, bazinul r.

Nistru se împarte în trei părţi: Carpatică, Volîno-Podoliană şi inferioară sau sudică.

Partea Carpatică, montană, cuprinde partea superioară, de dreapta a bazinului de recepţie,

pînă la confluenţa cu r. Bîstriţa. Posedă o reţea hidrografică bine dezvoltată, constituind principala
regiune de formare a scurgerii rîului Nistru.

Partea Volîno-Podoliană ţine de suprafeţele din stînga Nistrului, de la debuşarea r.

Vereşcitsa pînă la or. Camenca. Este un versant deluros de sud al podişului Volîno-Podolian, cu o
reţea hidrografică bine dezvoltată, dar care influenţează mai puţin scurgerea r. Nistru decît partea
precedentă.

Partea inferioară, sudică a bazinului Nistrului, care se întinde de la or. Camenca pînă la

limanul Nistrului, este o cîmpie dezmembrată, cu pante mici şi o reţea hidrografică slab dezvoltată.

Diferite părţi ale bazinului de recepţie joacă un rol diferit în alimentarea Nistrului. Cea mai
mare pondere în alimentare o au afluenţii din Carpaţi. Din bazinul Nistrului superior pînă la or.
Zaleşciki, care ocupă doar 30% din suprafaţa totală, se formează, în mediu, 70% din volumul
scurgerii rîului, restul - 30% se scurge de pe 70% suprafaţă din cursul mediu şi inferior. Ponderea
înaltă a volumului scurgerii format în partea superioară a bazinului a fost determinată din graficul
corelării debitelor de apă din două puncte - or. Zaleşciki şi or. Bender (fig. 3,6).

QZ=0,70QB,

Unde QZ şi QB - debitele medii anuale la or. Zaleşciki şi or. Bender în m3/s.

În funcţie de condiţiile de alimentare, regimul scurgerii în diferite sectoare ale Nistrului

prezintă particularităţi specifice bine exprimate.

Pentru partea superioară a bazinului este specific un număr mare de viituri pe parcursul
anului ca rezultat al căderii ploilor de scurtă durată, dar cu o intensitate mare, în perioada caldă a
anului, topirii rapide a zăpezilor în perioada moinelor de iarnă şi topirii generale a zăpezilor
primăvara.

Afluenţii din cursul mediu şi inferior se evidenţiază prin ape mari de primăvară, rezultate
din topirea zăpezilor primăvara. Precipitaţiile pluviale din perioada caldă a anului nu sunt atît de
abundente şi nu provoacă viituri intensive, spre deosebire de rîurile de munte. Afluenţii din partea
inferioară a bazinului nu influenţează regimul scurgerii arterei principale, debitele r. Nistru aici au
un caracter de tranzit.

Deci, regiunea principală de formare a scurgerii r. Nistru este partea superioară, montană a
bazinului, cu un regim de viitură pe tot parcursul anului. Deoarece scurgerea Nistrului superior
alcătuieşte 70% din volumul total, regimul de viitură se menţine pe toată lungimea rîului, de la izvor
spre gură. În cursul inferior configuraţia hidrografului rămîne aceeaşi ca şi în sectoarele din amonte,
deosebindu-se doar după înălţimea sa în timp, ca urmarea transformării undei de viitură de-a lungul
rîului.

Observaţiile asupra regimului hidrologic al rîului şi se efectuează şi în prezent în secţiunile

localităţilor - Strelki, Sambor, Karnolovici, Ciaikovici, Zalestsy, Juravno, Galici, Nijnii, Zaleşciki,
Jvaneţ, Moghilev-Podolsk (Ucraina); Soroca, Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Bender, Tiraspol,
Olăneşti, Nezavertailovca (Moldova); Maiaki (Ucraina). Materialele observaţiilor sunt publicate în
buletinele a Cadastrului de Stat al Apelor (CSA).

Debitele medii anuale variază de-a lungul rîului de la  9,8 m3/s în or. Sambor pînă la 330
m3/s în or. Bender (tab. 3.2).
 Modulul scurgerii medii anuale de asemenea variază de-a lungul rîului: în cursul superior,
pînă la confluienţa cu r. Strveaj, el este cel mai mare - 15-19 l/s*km 2, apoi scade pînă la 11,6
l/s*km2, la or. Sambor, pînă la 6,1 l/s*km2 la s. Hruşca, atingîng doar 5,0 l/s*km2 la or. Bender.

Repartizarea scurgerii rîului pe parcursul anului este deosebită, condiţionat de specificul

climateric şi orografic ale părţii superioare a bazinului. Cantitatea mare de precipitaţii, mai ales sub
formă de averse, moinele frecvente, apele mari de primăvară, favorizează formarea hidrografului
scurgerii în formă de „ferestrău". Din cauza viiturilor frecvente, perioada de etiaj este slab
exprimată.

Cele mai mari debite medii lunare sub aspect multianual se înregistrează loc în perioada
aprilie-iulie, în restul lunilor scurgerea este relativ uniformă. 32,4-43,2% din scurgerea anuală se
înregistrează primăvara, 25,6-30,0% - vara, 15,4-20,5% - toamna, 15,4-17,1% - iarna. Ponderea
scurgerii de primăvară, după cum se vede, se micşorează de-a lungul rîului.

La nordul Moldovei (s. Hruşca) apele mari de primăvară se formează la sfîrşitul primei
decade a lunii martie sau la mijlocul lunii martie la sud (or. Bender) apele mari de primăvară întîrzie
doar cu cîteva zile. Durata medie a apelor mari de primăvară de-a lungul rîului variază de la 44 pînă
la 53 zile; debitul şi nivelul maxim de apă înregistrîndu-se în anul 1969. Ponderea totală a scurgerii
apelor mari de primăvară constituie 20-25% din volumul scurgerii anuale. Intensitatea creşterii
nivelului de apă la s. Hruşca constituie 0,5 m/zi (în 1969), la or. Bender - 0,4 m/zi.

Maximul debitului de apă este influienţat de lacul de acumulare Dnestrovsk, construit pe

teritoriul Ucrainei, nu departe de intrarea Nistrului pe teritoriul Republicii Moldova, şi dat în
exploatare din 1988. Informaţia disponibilă la moment este insuficientă pentru o apreciere corectă a
variantei debitelor maxime. Însă conform datelor de proiect, maximurile se reduc considerabil.
Lacul de acumulare Dubăsari mai puţin diminuează maximurile, transformînd şi el undele de
viitură.

Viiturile pluviale au loc de regulă în perioada de vară-toamnă. În medie pe an au loc 3-5

astfel de viituri, în unii anii ploioşi numărul este mai mare loc, în cei secetoşi mult mai mic, 1-2
(1946, 1950). Durata medie a viiturilor nistrene la s. Hruşca este de 18 zile; faza de creştere durează
în medie 7 zile, iar de scădere - 11 zile. Stratul scurgerii la o viitură echivalează cu 18 mm. Cel mai
mare debit maxim s-a observat în 1969 - 4500 m3/s, cel mai mic din cele maxime - 631 m3/s,
înregistrat în 1992.
 Una din cele mai grandioase viiturii pluviale din sec. XX a avut loc în 1941, provocînd
distrugeri şi daune materiale enorme. Unele date despre această viitură le reproducem din literatură.

Viitura s-a format la începutul lunii septembrie în urma ploilor intensive, care au căzut în
partea montană a bazinului timp de cîteva zile. S-a făcut remarcată ziua de 2 septembrie, cînd ploaia
a ţinut jumătate de zi, populaţia crezînd că „s-a rupt cerul". Bătrînii afirmau, că nu au mai aşa ceva
văzut pînă acum". Aversa a fost atît de puternică, încît pe versanţi stratul de apă atingea grosimea de
10 cm; iar depresiunile de pe suprafaţa pămîntului se umpleau momentan. Torentele furtunoase de
apă „măturau" totul din cale: case, animale, oamenii, etc.

Aversele au ajuns şi pe teritoriul de cîmpie al bazinului (moldovenesc), şi aici viiturile

fiind foarte înalte.

Întrucît în anii interbelici, obsevări şi măsurători hidrologice nu s-au efectuat, datele despre
debitele maxime au fost restabilite, în baza informaţiilor adunate de la băştinaşi şi a cercetării
urmelor cotelor orizonturilor apelor înalte pe malurile cursurilor de apă şi pe construcţiile aferente
lor.

În conformitate cu datele din literatura, maximul viiturii din 1941 a fost cel mai înalt după
viitura din 1700 şi nu a fost depăşit nici în prezent. Aceasta ne permite să afirmăm, că viiturile ca
cea din 1941 au o frecvenţă de odată la 300 ani.

Nivelurile maxime de apă sunt de regulă, niveluri viiturilor pluviale, iar în cursul inferior al
rîului - apele mari de primăvară. Însă în unii ani niveluri maxime pot fi provocate şi de apele mari
de primăvară, şi de viiturile de toamnă, chiar şi de viiturile de iarnă. Datorită caracterului de viitură
al scurgerii, perioada de etiaj în majoritatea cazurilor nu este clar exprimată, iar din cauza
nivelelurilor scăzute de vară nu este bine definită şi diferită de la an la an. Perioada scurgerii scăzute
poate fi observată practic în tot cursul anului, precum a fost în anii 1903, 1943 şi 1994, sau toată
vara (1928, 1946, 1950, 1990 - ani cu etiaj foarte scăzut), sau este întreruptă permanent de viituri
pluviale dese, care nu permit stabilirea debitelor mici. Regimul de iarnă este la fel de instabil,
deseori se observă moine, însoţite de creşteri de nivel şi distrugerea cuverturii de gheaţă. Uneori în
aceste perioade pe rîu se formează zăpoare de gheaţă, care denaturează mersul nivelului de apă.

Valoarea medie multianuală a debitului anual de aluviuni în r. Nistru pe sectorul din

Moldova variază de-a lungul cursului de la 27 la 140 kg/s, iar a turbidităţii de la 130 la 380
g/m3 (tab 3.8). Turbiditatea maximă instantanee atinge maximul la s. Hruşca - 15000 /m 3 . Lacul de
acumulare Dubăsari are o mare influenţă de limpezire a apei .
 Temperatura medie lunară a apei în lunile de iarnă la s. Hruşca este de cca 0 0C, primăvara -
2,50C, vara 18-210C. În aval - la or. Bender - temperatura de iarnă practic se menţine aceeaşi,
primăvara creşte cu 1,0-1,50C, vara cu 1,5-2,00C. Temperatura maximă instantanee a apei în aceste
două puncte cercetate alcătuieşte 28,50C.

Regimul de îngheţ al rîului se caracterizează prin instabilitate şi o diversitate mare a

formelor primare de gheaţă (gheaţă la mal, năboi, scurgerea sloiurilor de gheaţă, etc.). Sunt
frecvente moinele, uneori pe toată durata iernii se observă doar gheaţă la mal, năboi, scurgerea
sloiurilor de gheaţă. În cursul superior gheaţa la mal începe să se formeze la sfîrşitul lunii noiembrie
- începutul lunii decembrie, apoi în 15-20 zile se răspîndeşte pe tot cursul Nistrului.

Podul de gheaţă se stabileşte la sfîrşitul lunii decembrie la s. Hruşca, la or. Grigoriopol şi

or. Bender cu 1-3 zile mai tîrziu. Durata medie a podului de gheaţă în secţiunea acestor puncte
alcătuieşte, corespunzător, 48, 33 şi 13 zile, adică durata podului de gheaţă se micşorează spre
avalul rîului. Deseori podul de gheaţă în genere nu se formează. Spre sfîrşitul iernii grosimea gheţii
între Hruşca şi Bender se micşorează de la 35-40 pînă la 25-35 cm, cu maximul de 63-45 cm.

Pe teritoriul Republicii Moldova în bazinul Nistrului au fost construite:

-         51 lacuri de acumulare cu un volum mai mare de 1 mln. m3;

-         1100 acumulări mici de apă (iazuri) cu un volum mai mic de 1 mln. m3.

Valoarea sumară a volumului activ al tuturor lacurilor de acumulare, către anul 2000 a
alcătuit 434 mln. m3, iar suprafaţa totală a oglinzii apei - 142 km 2. Multe lacuri de acumulare sunt
puternic colmatate şi, la moment, practic nu mai pot fi exploatate normal.

În 1988 pe teritoriul Ucrainei a fost construit un mare nod hidrotehnic, în componenţa

căruia au intrat CHE Dnestrovsc şi acumularea de apă din bieful de jos. Volumul total al lacului de
acumulare Dnestrovsc este de 3000 mln. m3, suprafaţa oglinzii apei - 142 km 2. Parametrii
acumulării de apă din bieful de jos sunt 31,0 mln. m3 şi 5,9 km2 respectiv.

Lacul de acumulare Dnestrovsc, care este un obiect acvatic de folosire comună a Ucrainei
şi Moldovei, asigură cele două state cu apă pentru diferite folosinţe, navigaţie şi irigare  în aval,
irigare, contaminarea viiturilor şi producerea energiei electrice. Acumularea de apă din bieful de jos
serveşte la echilibrarea debitelor evacuate din lacul Dnestrovsc. La reglarea volumului scurgerii
prin albia r. Nistru participă şi lacul de acumulare Dubăsari - al doilea lac după dimensiuni din
Moldova.
 Construcţia lacului de acumulare Dnestrovsc s-a răsfrînt asupra regimului şi valorilor
cantitative ale caracteristicilor hidrologice. Menţionăm printre altele, micşorarea scurgerii anuale cu
10-20% (la or. Bender).

Deoarece evacuarea apei se efectuează din straturile de jos ale lacului, care au o
temperatură mai scăzută (4-80C), în aval şi temperatura apei din rîu devine mai joasă. Astfel,
temperatura medie a apei în lunele de vară, comparativ cu cea naturală, a scăzut cu mult: la or.
Moghilev-Podolsk - cu 5-90C, la or. Camenca - cu 2-40C. Coborîrea temperaturii apei a avut
repercusiuni negative asupra reproducerii peştilor şi a calitaţii apei pentru irigaţie.