FACULTATEA DE DREPT
Migalaș Artiom
Autorul: ___________________
(semnătura)
Chișinău – 2019
0
Cuprins
:
INTRODUCERE.........................................................................................................................................2
CAPITOLUL I: ABORDĂRI DOCTRINARE PRIVIND ORIGINEA BANILOR...........................3
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................13
1
INTRODUCERE
Moneda apare de timpuriu în istoria societății românești, fiind prezentă în tranzacții sub
forma unor mărfuri obișnuite și foarte variat. Exteriorizarea valorii se realiza o dată cu schimbul,
prin raportarea mărfurilor la marfa care îndeplinea rolul de monedă. De la sfârsitul preistoriei, în
Europa, vitele se utilizau ca monedă. În Africa Neagră, etnologii au observat în societățile
tradiționale folosirea monetară a sării și a scoicilor rare care serveau de obicei, ca podoabe.
Același lucru s-a întamplat mult timp în Tibet cu ceaiul.
Odată ce omul utilizează o marfă unica drept intermediar in tranzacții, el iese din sfera
trocului primitiv pentru a intra în cea a economiei de schimb; marfa aleasă permite vânzarea și
cumpărarea bunurilor obișnuite, măsurarea precisă a valorii și economisea. Deci locul trocului
este luat de o marfă care, pe lânga utilizarea sa normală - ca bun de consum sau de producție,
servea drept instrument de schimb.
Evoluția monedei, de la concret la abstract, demonstrează valabilitatea celor două accepțiuni date
monedei, calitatea sa de marfă și de creanță.
2
CAPITOLUL I. ABORDĂRI DOCTRINARE PRIVIND ORIGINEA BANILOR
este expusă pentru prima oară în lucrarea lui Aristotel “Etica Nicomah” şi explică provenienţa
banilor ca rezultat al unui acord între oameni, care s-au convins că pentru înlesnirea transferării
valorii în procesul de circulaţie al acesteia sunt necesare instrumente speciale.
Teoria evoluionistă este conturată pentru prima oară în lucrările lui Adam Smith şi David
Ricardo în sec. al XIX-lea, cel mai reprezentant exponent al ei a fost economistul german Karl
Marx şi explică că provenienţa banilor este rezultatul unui proces evolutiv care indiferent de
voinţa oamenilor a condus la separarea unor obiecte din masa totală a bunurilor (mărfurilor) şi
ocuparea unui loc deosebit în circulaţia valorii.
Descoperirile istorice ulterioare au extins esenţial aria cunoştinţelor despre bani. Nu s-a găsit nici
un document istoric sau arheologic în calitate de argument că banii s-au născut în urma unei
înţelegeri. Toată istoria apariţiei şi funcţionării banilor este, în esenţă, evoluţia lor de la concret
la abstract şi serveşte drept confirmare a teoriei evoluţioniste a provenenţei banilor.
3
CAPITOLUL II. NECESITATEA ŞI APARIŢIA BANILOR
Banul este un fenomen obiectiv, generat de nevoile reale ale oamenilor pentru înlesnirea şi
echivalarea schimbului de bunuri.
Necesitatea monedei:
Moneda, fiind acceptarea de către comunitate a unui bun (marfă) concret în funcție de
intermediar.
Astfel, are loc înlesnirea schimbului, deoarece bunul, oferit înstrăinării putea fi schimbat pe
intermediate, iar acesta – ulterior pe bunul cerut.
Mai are loc și măsurarea valorii, deoarece intermediarul, însuși fiind un bun concret poseda
propria valoare și ca rezultat, devine etalon al valorii și instrument de măsurare a acestuia.
4
CAPITOLUL III. EVOLUŢIA MONEDEI
Formele valorii:
5
3. Forma generală a valorii:
a) odată cu deavoltarea schimbului, o marfă, comparativ cu altele, începe să apară mai
frecvent pe piață, având rolul de intermedier;
b) în procesul de schimb mărfurile aduse la piață se schimbă pe marfă – intermediar, care
exprimă valoarea celorlalte.
4. Forma de bani a valorii:
a) banul propriu-zis se încetățenesc definitiv ca intrument de intermediere a schimbului și de
măsurare a valorii.
- blănuri;
- peşte;
- vite;
- pietre de moară;
- bolovani;
- scoici etc.
6
3.2 EPOCA MONEDEI DE AUR
Inventarea monedei este considerată de istoria economiei o invenţie tot aşa de mare ca şi
invenţia scrisului. Celebrul economist român Victor Slăvescu scria că „moneda este tot atât de
necesară schimbului de bunuri şi servicii economice, pe cât este de necesar graiul pentru
înţelegerea oamenilor între ei.
Primele monede pot fi considerate cele bătute sporadic în sec. al XI-lea î. Hr. În China,
circulau monezi metalice în sec. X înainte de naşterea lui Cristos. Herodot ne informează că
prima monedă bătută din metal în Europa ar data din secolele VII sau VI î. Hr., locul ei de
origine fiind Lydia. Dacă ar fi să îl credem pe lexicograful Pollux, regele Gyges al Lydiei,
autorul prezumat al acestei monezi, n-ar avut alt merit decât că şi-a pus pecetea pe bucăţi
ovoidale de electrum, aliaj de aur şi argint. Adevăratul părinte al monezii metalice ar fi fost
Phidon, regele din Argos, care a trăit înaintea lui Gyges, de vreme ce a prezidat Jocurile
Olimpice în anul 748 înainte de naşterea lui Cristos. Această presupunere este confirmată de alte
izvoare, ca de pildă de Cronica din Paros.
Separarea celor două laturi ale banului – banulmarfă şi banul-semn – a fost punctul în care
forma monedei s-a detaşat de conţinutul ei valoric (etalonul monetar), fiecare din acestea având
în continuare evoluţie separată. Banul-marfă a fost scos pentru totdeauna din circuitul monetar.
7
De acum înainte va circula numai banul-semn. Acesta, pierzând valoarea intrinsecă şi devenind
reprezentant al valorii, obţine caracter de credit.
Odată cu separarea celor două laturi ale banului începe o nouă fază în evoluţia formei
banului, pe care o vom intitula epoca banilor semn, perioadă care s-a extins până în zilele
noastre.
BANII DE HÂRTIE
8
Pentru punerea în circulaţie a banilor de hârtie statul a parcurs o lungă cale de la apariţia
primelor monede (China sec. al Xl-lea î. Hr.) şi organizarea primului sistem monetar naţional
(Lidia sec. al VI - lea î.Hr.) până la primii bani de hârtie (China, sec. al XII-lea d.Hr.); emiterea
monedei de hârtie în Imperiul Britanic demarează în a. 1690, iar din 1697 emisiunea bancnotelor
este monopolizată de Banca Angliei. în Rusia banii de hârtie (asignaţii) au fost puşi în
circulaţie în a. 1769 în timpul domniei Ecaterinei a II-a.
BANII DE CONT
Cambia este unul din cele mai vechi instrumente de plată folosit în activitatea comercială
internă şi internaţională, care sub diverse forme şi cu unele modificări funcţionale se foloseşte şi
astăzi. Din punct de vedere istoric, cambia a apărut în China prin anii 500 – 600, apoi sa extins în
Italia. Comerţul dintre Extremul Orient şi Europa era mijlocit de arabi şi italieni şi cambiile au
devenit un instrument de plată internaţional pentru comercianţi. Cambia reprezintă un titlu
negociabil care face dovada existenţei unei creanţe într-o sumă concretă şi plătibilă imediat sau
9
pe termen scurt, de regulă, până la 90 zile. Biletul la ordin este o forma mai simpla a cambiei
care reflecta relaţiile numai dintre doi parteneri - beneficiar şi plătitor. Emitentul biletului la
ordin este plătitorul care se angajează ferm să plătească la scadenţă suma înscrisă pe document.
Cecul este un înscris prin care o persoană dă ordin unei bănci, la care are fonduri, să plătească o
sumă de bani unei terţe persoane.
Cu toate că evoluţia etalonului monetar nu a mers în pas cu evoluţia formei monedei, acesta a
suportat transformări esenţiale.
S-a instituit odată cu apariţia monedei propriuzise, denotă că piesă confecţionată din aur, se
păstrează pentru o anumită perioadă şi după îmbrăcarea de către monedă a formei banilor de
hârtie şi a banilor de cont.
După intrarea în circulaţia largă a banilor de hârtie şi banilor de cont şi consolidarea tendinţei
de declin a cererii de monedă de aur, s-a observat inutilitatea baterii monedei de aur în proporţii
mari. Acum a devenit suficientă stabilirea conţinutului de aur în unităţi de greutate pentru o
unitate monetară, iar aurul să fie păstrat în lingouri în rezervele băncii emitente. Aşa are loc o
transformare a conţinutului valoric a monedei, care de acum în colo devine etalon monetar aur-
lingou. În aşa mod, etalonul monetar materializat în aur, rămas în depozitul băncii, îşi
îndeplineşte funcţia de măsurător al valorii fără a fi prezent nemijlocit la această operaţiune.
În funcţie de garant valoric, de rând cu aurul depozitat în bancă, au fost admise şi alte active:
efecte comerciale publice, creanţe asupra producţiei aflate pe piaţă, efecte bancare etc. În aşa
10
mod, echilibrul dintre banii-semn şi banii-marfă, datorită modificării esenţiale a conţinutului
substanţialmaterial al etalonului monetar, a fost menţinut. În aceste împrejurări se instituie
sistemul monetar bazat pe etalonul monetar aur-devize. Acest mecanism a funcţionat suficient de
lung timp şi destul de eficient, aurul servind convertibilitatea banilor de hârtie şi de cont şi
exercitând funcţia de măsură a valorii.
11
CONCLUZIA
Pot spune că, în contextul economiilor contemporane, deși s-au produs modificări importante
din punctul de vedere al formei de existență, moneda totuși continuă să îndeplinească rolul de
etalon al valorii, instrument de olată și mijloc de tazaurizare.
Astfel, în cele mai vechi timpuri, omul și-a procurat direct ceea ce el avea nevoie prin
vânătoare, prin pescuit și prin cules. Treptat, specializându-se, fiecare individ s-a consacrat unei
anumite activități, care nu-i mai oferea posibilitatea satisfacerii tuturor nevoilor, nevoi care, o
dată cu progresul civilizației, au devenit din ce în ce mai variate.
12
BIBLIOGRAFIA:
1) Stratulat, Oleg; Stratulat, Olga. The appereance of monetary circulation on the territory of
Moldova and its role // Simposia Professorum: materialele sesiunii şt. din 8-9 octombrie
2004/ Univ. Liberă Int. Din Moldova. –Ch.: ULIM; 2005.
2) https://ru.scribd.com/doc/75328245/Moneda-Si-Rolul-Sau-in-Economie
3) https://www.slideshare.net/ninaburlack/tema-2-15547233
4) https://ro.wikipedia.org/wiki/Moned%C4%83
5) Bran, Paul. Mecanismul monetar. - Chişinău: Ştiinţa, 1991. –P. 31.
6) Cezar Basno, Nicolae Dardac, C-tin Floricel - Moneda, Credit, Banci, Editura Didactica
si Pedagogica RA, Bucuresti, 1997, pg. 19-21
7) Berdilă-Cîrlan, Ana. Oboroc Iurie. Monedă şi credit: (scheme, st. de caz, teste). –Ch.:
Evrica, 2006. –P. 5-18.
13