Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Ştiinţe Economice

Departamentul „Finanţe şi Bănci”

Lucrul individual

Varianat 8

Numele, Prenumele: Jemna Elena

Grupa: FB 171

Disciplina Prețuri și Tarife

Chişinău – 2021
Aplicația 1

Calculaţi preţul de vînzare cu amănuntul al unei unităţi de produs şi alcătuiţi structura acestuia, dacă
se cunosc următoarele: Costul unitar de producţie – 750+5*N lei, profitul producătorului 200 lei,
Cota accizului – 70 lei pentru o unitate, Cota TVA – 20%. Adaosul comerciantului(cu ridicata) –
10%, Adaosul unităţii de comerţ(cu amanuntul) – 12%. Determinaţi TVA la fiecare stadiu de
mişcare a bunului de la producător la consumatorul final.

Rezolvare:

1. Calcularea prețului de vînzare al producătorului

a. Prețul de vînzare al producătorului fără TVA = (Costul unitar de producere+Profitul
producătorului +Acciz = 790 lei+ 200 lei+70 lei = 1060 lei
b. Prețul de vînzare al producătorului cu TVA = Prețul de vînzare al producătorului fără
TVA x cota TVA (20%) = 1060 lei *20%=1272 lei
c. Tva afferent bugetului = 212 lei

2. Calcularea prețului de vînzare stabilit de comerciant

a. Adaosul commercial =1060 lei *10% =106 lei
b. Prețul de vinzare al comerciantului inclusiv TVA = 1060 lei+106 lei +20%=1399,20 lei
c. TVA aferent bugetului = 233,2 lei -212 lei =21,2 lei

3. Calcularea prețului de vînzare stabilit de unitatea de comerț

a. Adaosul commercial = 1166 lei *12% = 139,92 lei
b. Prețul de vinzare al unității de comerț inclusiv TVA = 1166 lei+139,92 lei +20%
=1567,10 lei
c. TVA aferent bugetului =401,10 lei -21,2 lei =379,90 lei

Aplicația 2
Completaţi indicatorii lipsă în baza datelor prezentate mai jos:
Tabelul 1
Date privind costurile firmei B
Q FC VC TC AFC AVC ATC MC
10 800 400 1200 40 40 120 -
20 800 2800 3600 40 140 180 240
30 800 3550 4350 40 118,33 145 75
40 800 4350 5150 40 108,75 128,75 80
50 800 6000 6800 40 120 135 165
60 800 10400 11200 40 173,33 186,67 440
Aplicația 3
Se cunosc următoarele date pentru o lună înregistrate de o entitate economică care
activează pe o piaţă cu concurenţă perfectă:

Q,
0 10 20 25 30 35 50 70 100
unități

VC, lei 0 30 58 67,5 75 94,5 145 300 500

FC, lei 0 50 50 50 50 50 50 50 50
TC, mii
0 80 108 117,5 125 144,5 195 350 550
lei
Preț,
0 8 8 8 8 8 8 8 8
lei
Venit
din 0 80 160 200 240 280 400 560 800
vînzări
205,0
Profit 0 52 82,50 115 135,50 210,00 250,00
0

Costurile fixe lunare constituie 50 lei.

Determinaţi cantitatea ce va fi produsă în condiţii de profit maxim, dacă preţul pieţei este egal
cu nr. din registru lei. (N-8)
Concluzie: Pentru obținerea profitului maxim, este recomandat fabricat a 100 buc.

Aplicația 4
De determinat preţul de vînzare conform metodei costului total pentru produsul A şi B
fabricate de agentul economic „X”(baza de repartiţie consumul de muncă) dacă se cunosc
următoarele date:

Indicatori A B

1. AVC total, inclusiv: ? ?

1.1 consum de munca 65 lei 85 lei

1.2 alte consumuri variabile 30 lei 40 lei

2. Costuri fixe total 6300 Lei
3. Rentabilitatea 15%

4. Volumul producției 100+10*8 unități 150+10*8 unități

AVC (A) = Consumul de munca+alte consumuri variablile = 65lei+30 lei= 95 lei

AVC (B) = Consumul de munca+alte consumuri variablile = 85lei+40 lei= 125 lei
K=CF total/ Consumul total de munca
Consumul total de munca= 65 x 180 +85 x 230= 31250
K=6300/31250=0,20
AFC=K x Baza de repartitie
AFC (A)=65 x 0,20=13
AFC(B)=85 x 0,20=17
ATC=AFC+AVC
ATC(A)= 13+95=108
ATC(B)=17+125=142
Pret= ATC+R=ATC x 1,15= ATC+(ATC x R)

P(A)=108+ 15%=124,20

P(B)=142+15%=163,30

Aplicația 5
De determinat preţul de vînzare conform metodei costului total pentru produsul A şi B
fabricate de agentul economic „X”(baza de repartiţie volumul vînzărilor) dacă se cunosc
următoarele date:
Indicatori A B
1. AVC total, inclusiv: ? ?
1.1 consum de munca 85lei 105 lei
1.2 alte consumuri variabile 50 lei 250 lei
780
2. Costuri fixe total 0 lei
3. Rentabilitatea 20%
4. Volumul vînzărilor 100+10*8 unităţi 200 +10*8 unităţi
AVC (A) = Consumul de munca+alte consumuri variablile = 85 lei+50 lei= 135 lei

AVC (B) = Consumul de munca+alte consumuri variablile = 105 lei+250 lei= 355 lei

VVtotal=180+280=460 lei

K=CF total/ Consumul total =7800/460=16,96

K=AFC

ATC=AFC+AVC

ATC(A)= 16,96+135=151,96

ATC(B)=16,96+355=371,96

Pret= ATC+R=ATC x 1,20= ATC+(ATC x R)

P(A)=151,96+ 20%=182,35

P(B)=371,96+20%=446,35
 Aplicația 6
Un bun de consum este importat de un agent economic şi revândut unui detailist. În
documentele vamale sunt înregistrate următoarele date: preţul extern/unit 50+5*N$ (cursul de schimb
20.02 lei 1$), cheltuielile de transport/unit 1$, cheltuielile de asigurare/unit 0,75$, cheltuielile de
încărcare-descărcare/unit 0,25$. Regimul fiscal la frontieră cuprinde taxa vamală 20%, taxa pentru
procedurile vamale 0,2%, TVA 20%. De calculat preţul de import.

Rezolvare:

1.Echivalentul prețului de extern în lei = 90$ x 20.02 lei = 1801,80 lei

2.Valoare cheltuielilor de transport = 1 $ x20.02 lei =20.02 lei

3. Valoarea cheltuielilor de asigurare= 0,75 $ x20.02 lei = 15,02 lei

4.Valoarea cheltuielilor de încărcare-descărcare = 0,25$ x 20.02 lei =5 lei

5.Valoarea mărfii in vamă = prețul de cumpărare+cheltuielile de transport+cheltuielile de asigurare+

cheltuielile de încărcare-descărcare = 1801,80 lei +20,02 lei+15,02 lei+5lei = 1841,84 lei

6. Valoare Taxei Vamală = 1841,84 lei *20% = 368,37

7. Valoarea Procedurilor vamale = 1841,84 lei* 0,2%= 3,68 lei

8. TVA la importul de marfă = (Valoarea mărfii in vamă+ taxa vamală+ procedurile vamale)x20% =
(1841,84 lei+368,37 lei+3,68 lei ) x20% = 2213,89 lei x20% =442,78 lei

9. Prețul de import al mărfii = Valoarea mărfii in vamă+ Valoare Taxei Vamală+ procedurile
vamale+TVA la import = 1841,84 lei+ 368,37 lei+3,68 lei+442,78 =2656,67 lei
 Aplicația 7
Incoterms – standard de interpretare a regulilor în comerţul internaţional.
„Incoterms” reprezintă prescurtarea pentru International Commercial Terms. Publicată pentru
prima dată în 1936, reprezintă de fapt un set de 11 reguli, care definesc responsabilitatea în cadrul
tranzacțiilor internaționale. Conditiile de livrare codificate – incoterms – reprezinta un indrumar
deosebit de util pentru toti agentii economici angajati in tranzactiile comerciale internationale. Ele
permit definirea exacta a intinderii obligatiilor partilor in legatura cu una din componentele esentiale
ale derularii contractului: LIVRAREA.
Conditiile Incoterms au fost create pentru a evita neintelegerile si confuziile intre companii si
reprezinta termenii comerciali international acceptati ce definesc si statueaza cadrul in care
cumparatorul si vanzatorul isi desfasoara rolul in privinta transportului de marfa, proprietatea asupra
marfii, asigurarea marfii. Primul set de clauze INCOTERMS a fost publicat de catre Camera
Internationala de Comert (I.C.C.) in 1936, urmat de amendamente si modificari in anii 1953, 1967,
1990, 2000, ultimul set de reguli fiind publicat in Ianuarie 2011 si denumit INCOTERMS 2010. 

Regula FCA– se introduce locul de livrare – poate fi utilizată indiferent de modul de transport
selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult de un tip de transport este angajat.
"Free Carrier" înseamnă că vânzătorul livrează bunurile către transportator sau către o altă persoană
nominalizată de către cumpărător la sediul vânzătorului sau în alt loc numit.

Părţile sunt sfătuite să precizeze cât mai clar posibil locul de livrare, pentru ca riscul să treacă în
grija cumpărătorului. În cazul în care părţile intenţionează să livreze marfa la sediul vânzătorului, ei
trebuie să identifice adresa acestor premise ca locul de livrare. Dacă, pe de altă parte, părţile intenţionează
ca mărfurile să fie livrate într-un alt loc, ele trebuie să identifice un alt loc specific de livrare. Cu toate
acestea, vânzătorul nu are nicio obligaţie clară de a vămui mărfurilor de import, de a plăti taxele de import
sau de efectuare a oricăror formalităţi vamale de import.”

Regula CPT şi CIP – se introduce locul de destinaţie – „Această regulă poate fi utilizată indiferent
de modul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult de un tip de
transport este angajat. „Transport plătit până la” (CPT) înseamnă că vânzătorul livrează bunurile către
transportator sau altă persoană nominalizată de către vânzător într-un loc convenit (în cazul în care orice
astfel de loc este convenit între părţi). „Transport şi asigurare plătit pentru” (CIP) înseamnă că vânzătorul
livrează bunurile către transportator sau o altă persoană nominalizată de către vânzător într-un loc
convenit (în cazul în care orice astfel de loc este convenit între părţi) şi că vânzătorul trebuie să
contracteze pentru orice plată a cheltuielilor de transport necesare pentru a aduce bunurile la locul de
destinaţie numit. De asemenea, vânzătorul asigură acoperirea riscului cumpărătorului de pierdere sau
deteriorare a bunurilor în timpul transportului. Cumpărătorul ar trebui să reţină că, în temeiul CIP,
vânzătorul este obligat să obţină o asigurare cu minimă acoperire. În cazul în care cumpărătorul doreşte o
asigurare care să scadă riscul, acesta va trebui să fie de acord în mod expres cu vânzătorul să îşi ia
propriile măsuri suplimentare de asigurare. Când CPT, CIP, CFR sau CIF sunt utilizate, vânzătorul îşi
îndeplineşte obligaţia de a livrare atunci când predă bunurile spre transportator şi nu atunci când mărfurile
ajung la locul de destinaţie. Aceste reguli au două puncte critice, deoarece riscul trece şi costurile sunt
transferate în locuri diferite. Părţile trebuie să identifice în contract cât mai precis locurile de livrare, în
cazul în care riscul trece la cumpărător, şi locul de destinaţie pe care vânzătorul trebuie să-l treacă în
contract. Dacă sunt folosiţi mai mulţi transporatori pentru transportul la o destinaţie stabilită şi părţile nu
sunt de acord asupra unui anumit punct de livrare, poziţia implicită este aceea că riscul trece când
mărfurile au fost livrate la primul transportator într-un punct ales în întregime de vânzători şi asupra
căruia cumpărătorul nu are niciun control.
Regula DAT – se introduce numele terminalului la port sau locul de destinaţie – Această regulă
poate fi utilizată indiferent de tipul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care
mai mult de un tip de transport este angajat. „Livrată la terminal” înseamnă că atunci când vânzătorul
livrează mărfurile, odată descărcate din mijloacele de transport ce au sosit, sunt puse la dispoziţia
cumpărătorului la terminalul numit, la portul sau la locul de destinaţie. „Terminal” include orice loc,
indiferent dacă este acoperit sau nu, cum ar fi un cheu, depozit, container de curte sau rutier, feroviar sau
terminal aerian de marfă. Vânzătorul suportă toate riscurile implicate în aducerea bunurilor şi descărcarea
acestora la terminalul de la portul sau locul de destinaţie. Părţile sunt bine sfătuite să precizeze cât mai
clar posibil terminalul şi, dacă este posibil, un anumit punct în cadrul terminalului de la portul agreat sau
locul de destinaţie, ca riscurile din acel moment să fie în grija vânzătorului. Vânzătorul este sfătuit să-şi
procure un contract de transport care să se potrivească exact acestei alegeri. Mai mult decât atât, în cazul
în care părţile intenţionează ca vânzătorul să suporte riscurile şi costurile implicate în transportul şi
manipularea mărfurilor de la terminal la un alt loc, atunci regulile DAP şi DDP ar trebui să fie utilizate.
Cu toate acestea, vânzătorul nu are nicio obligaţie să vămuiască mărfurilor de import, să plătească taxele
de import sau să completeze orice formalităţi vamale de import.
Regula FAS – se introduce numele portului de expediere – necesită ca vânzătorul să vămuiască
mărfurile pentru export acolo unde este posibil. „Liber alături de navă” înseamnă că vânzătorul livrează
atunci când mărfurile sunt plasate alături de navă (de exemplu, pe un chei sau un şlep), pe un loc
nominalizat de către cumpărător la portul de expediere. Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor
trece, atunci când mărfurile sunt alături de navă, şi cumpărătorul suportă toate costurile începând cu acel
moment. Părţile trebuie să precizeze cât mai clar posibil punctul de încărcare în portul de expediere numit,
deoarece costurile şi riscurile la acest punct sunt în grija vânzătorului, iar aceste costuri şi cheltuieli
aferente manipulării pot varia în funcţie de practica portului. Vânzătorul este obligat fie să livreze marfa
alături de navă, fie să achiziţioneze bunuri deja livrate spre expediere. În cazul în care mărfurile sunt în
containere, vânzătorul depune bunurile către transportator la un terminal, şi nu de-a lungul navei. În astfel
de situaţii, regula FCA Auld ar fi utilizată. Cu toate acestea, vânzătorul nu are nicio obligaţie să
vămuiască mărfurile pentru import, să plătească taxele aferente de import sau să completeze formularele
de import.

Regula FOB – se introduce numele locului de destinaţie – este folosită în trasportul pe mare şi în
transportul naval intern. „Liber la încărcare” înseamnă că vânzătorul livrează mărfurile la bordul navei
desemnate de către cumpărător în portul de expediere sau achiziţionează bunurile deja livrate. Riscul de
pierdere sau deteriorare a bunurilor trece atunci când mărfurile sunt la bordul navei, iar cumpărătorul
suportă toate costurile începând din acel moment. Vânzătorul este obligat fie să livreze marfa la bordul
navei, fie să achiziţioneze bunuri deja livrate spre expediere. FOB nu poate fi adecvat în cazul în care
bunurile sunt predate operatorului de transport înainte de a fi la bordul navei, de exemplu mărfurile în
containere, care sunt, de obicei, livrate la un terminal. În astfel de situaţii, ar trebuie utilizată regula FCA.
FOB implică obligaţia vânzătorului de vămuire a mărfii pentru export, acolo unde este cazul. Cu toate
acestea, vânzătorul nu are nicio obligaţie de vămuire a mărfurilor de import, să plătească taxele de import
sau să efectueze orice formalităţi vamale de import.

Regula CFR – se introduce numele portului de destinaţie „Cost de marfă” înseamnă că vânzătorul
livrează mărfurile la bordul navei sau achiziţionează bunurile livrate deja, astfel riscul de pierdere sau
deteriorare a bunurilor este ridicat atunci când bunurile sunt la bordul navei. Când CPT, CIP, CFR sau
CIF sunt utilizate, vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de a livra atunci când predă bunurile către
transportator în modul specificat în regula aleasă şi nu atunci când mărfurile ajung la locul de destinaţie.
Această regulă are două puncte critice, deoarece riscul trece şi costurile sunt transferate în locuri diferite.
În timp ce contractul va specifica întotdeauna un port de destinaţie, este posibil ca portul de expediere să
nu fie specificat, acolo unde riscul este transferat către cumpărător. În cazul în care portul de expediere
este portul de interes ales de cumpărător, părţile trebuie să-l identifice cât mai precis posibil în contract.
Vânzătorul trebuie să încheie contracte de transport care se potrivesc exact pentru această alegere. În cazul
în care vânzătorul suportă costurile în baza unui contract de transport referitor la descărcarea la punctul de
destinaţie specificat, vânzătorul nu are dreptul de a recupera costurile respective de la cumpărător, cu
excepţia cazului în care s-a convenit altfel între părţi.
Regula CIF – se introduce numele portului de destinaţie – „Cost, asigurare şi transport” înseamnă
că vânzătorul livrează mărfurile la bordul navei sau achiziţionează bunurile astfel livrate deja. Riscul de
pierdere sau deteriorare a bunurilor trece atunci când mărfurile sunt la bordul navei. Vânzătorul încheie
contracte de asigurare pentru acoperirea riscului de pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul
transportului. Cumpărătorul ar trebui să reţină că, în temeiul CIF, vânzătorul este nevoit să obţină
asigurări numai pe acoperirea minimă. În cazul în care cumpărătorul doreşte să obţină mai multă protecţie
pentru asigurarea bunurilor, acesta va trebui să fie de acord cu vânzătorul sau să îşi ia propriile măsuri
suplimentare de asigurare. Când CPT, CIP, CFR sau CIF sunt utilizate, vânzătorul îşi îndeplineşte
obligaţia de a livra, atunci când predă bunurile către transportator, în modul specificat în regula aleasă şi
nu atunci când mărfurile ajung la locul de destinaţie Această regulă are două puncte critice, deoarece
riscul trece şi costurile sunt transferate în locuri diferite. În timp ce contractul va specifica întotdeauna un
port de destinaţie, este posibil ca portul de expediere să nu fie specificat, acolo unde riscul este transferat
către cumpărător. În cazul în care portul de expediere este portul de interes ales de cumpărător, părţile
trebuie să-l identifice cât mai precis posibil în contract.”

Aplicația 8
Analizați sistemului actual de preţuri al Republicii Moldova.
Totalitatea preţurilor care stau la baza schimburilor de mărfuri pe piaţa internă şi internaţională,
precum şi totalitatea relaţiilor dintre ele formează sistemul de preţuri. Acest sistem se prezintă ca
un mecanism complex bazat pe principii, metode şi tehnici de funcţionare foarte variate, integrând
categorii, forme şi tipuri de preţ, limitele de diferenţiere a acestora în funcţie de anumite variabile
economice, elementele structurale ale preţurilor, limitele de competenţă şi responsabilitate ale
organelor cu drept de decizie în domeniul de preţ.
 Sistemul de preţuri cu componentele sale este dependent de nivelul producţiei, al productivităţii
muncii, al evoluţiei şi structurii Produsului Intern Brut, precum şi de alţi factori, dar, în special, de
modul de organizare a economiei. Pornind de aici, se deosebesc două tipuri de sisteme de preţuri:
1. Sistemul de preţuri administrate,
2. Sistemul de preţuri libere.
În Republica Moldova crearea unui sistem de preţuri libere a început odată cu Decretul
Preşedintelui R.M. nr.256 din 26-12-1991 „Despre liberalizarea preţurilor şi tarifelor şi protecţia
pieţei interne”.
La etapa actuală, sistemul de preţuri în R. Moldova include următoarele categorii de preţuri:

1. După modul de formare:

a) preţuri libere,
b) preţuri reglementate.
2. După domeniul de aplicare:
a) preţuri cu ridicata (en-gros),
b) preţuri de achiziţie a producţiei agricole pentru necesităţile statului,
c) preţuri de consum

a) preţuri în construcţii capitale,

b) dobânda (preţul creditului),
c) salariul (preţul muncii),
d) preţul la pământ şi resurse naturale.
 Aplicația 9
FUNDAMENTAREA PREŢURILOR LA PRODUSELE NOI.
METODE DE FUNDAMENTARE SI CORELARE A PRETURILOR PRODUSELOR NOI

1. Relatia dintre noutatea produselor si pretul lor

Innoirea produselor inseamna modificarea structurii pe ramuri, subramuri, grupe de produse si
produse. Caile de infaptuire a innoirii produselor sunt:
- diversificarea structurii sortimentale prin reproiectare, urmarindu-se imbunatatirea performantelor
valorii de intrebuintare a acelorasi produse;
- crearea de produse noi in intregime din punct de vedere constructiv si functional si folosirea unei noi
materii prime.
Preturile si costurile reprezinta expresiile economice ale noutatii produselor.
Din punct de vedere al stabilirii preturilor, produsul nou este acela care asigura un grad superior de
satisfacere a cerintelor si care se obtine cu modificari constructive esentiale sau care reprezinta un nou
tip fata de produsul existent.
Gradul de satisfacere a cerintelor economice sau a populatiei exprima:
o parametrii tehnici si functionali;
o continutul in substante utile;
o valoarea calorica;
o gradul de confort;
o gradul de finisare;
o durabilitatea;
o precizia si siguranta in exploatare;
o durata si rezistenta in functionare.
o Nu pot fi considerate produse noi:
o produsele care nu prezinta caracteristici diferite;
o produsele care modifica minime si care nu aduc avantaje;
o produsele care sunt asimilate si fabricate si de alte unitati;
o produsele ce se executa sub o alta denumire si cu o alta schita.
In intreprinderi functioneaza compartimente specializate de preturi ce au ca sarcina delimitarea exacta a
noutatii produselor.
2.Stategii de fundamentare a pretului noilor produse pe piata concurentiala

Pentru fundamentarea pretului noilor produse se au in vedere:

estimarea cererii, ceea ce presupune urmatoarele etape:
a. exploatarea preferintelor consumatorilor si a posibilitatilor de stimulare a consumului pentru noul
produs avandu-se in vedere:
- consumatorii actuali ai produsului pe care-l inlocuieste cel nou;
- consumatorii potentiali, atrasi printr-o politica adecvata de promovare a noului produs.
b. estimarea unui interval privind ordinul de marime pentru pretul noului produs prin dialog direct cu
distribuitorii;
c. vanzarile probabile pentru diferitele niveluri de preturi se determina pe baza de experienta si
cercetarea pietei;
d. reactia la pretul stabilit din partea productiei si a vanzarii produselor inlocuite prin noul produs care
se manifesta sub forma micsorarii preturilor la aceste produse.
2. stabilirea strategiei de promovare a noului produs presupune precizarea obiectivelor strategice
privind pozitia de piata si de organizare a productiei:
-alegerea cifrei de afaceri de realizat;
-identificarea si evaluarea actiunilor de intreprins pentru realizarea produselor;
-identificarea canalelor de distributie eficiente.
Aceste obiective au in vedere urmatoarele elemente:
a. costurile implicate de modificarea tehnologiilor, de extinderea si modificarea capacitatii de
productie, cheltuielile de desfacere;
b. evaluarea si previziunea efortului institutional in ceea ce priveste capitalul angajat, costurile de
finantare si costurile de exploatare.
Numai in masura in care exista siguranta ca totalul costurilor legate de introducerea noului
produs vor fi acoperite inainte de momentul in care acesta devine un bun comun usor de inlocuit
trebuie sa se ia decizia de lansare a noului produs.
In practica intalnim doua strategii privind preturile noilor produse:
1. Preturi mari in prima perioada concomitent cu cheltuielile mari pentru reclama si continuat apoi cu
reducerea treptata a pretului. Aceasta se bazeaza pe:
- cererea mai putin sensibila (elastica) in primele etape de aparitie si afirmare a produsului fata de
perioada de maturitate;
- se realizeaza o argumentare in timp a pietei, la inceput pretul mare se adreseaza segmentului de cerere
insensibil la pret, iar reducerile succesive de pret vor face posibil accesibil produsul segmentului de
piata din ce in ce mai sensibil la pret;
- da un plus de siguranta productiei asigurandu-i venituri importante chiar in faza de lansare a
produsului micsorand riscul de a nu-si acoperi costurile.
2. Preturi mici de la inceput care sa actioneze ca o bariera eficace, protectoare impotriva concurentei:
-asigura o patrundere rapida si larga a produsului pe piata;
-pretul devine accesibil unei largi game de consumatori;
-presupune o mai mica micsorare a pretului in timp;
-reprezinta o politica de pret cu risc mai mare ceea ce impune anumite conditii de aplicare in fazele
initiale: existenta unei cereri de elasticitate mai mare de pret; produsul nou nu trebuie sa fie privit de
consumatori ca o “ciudatenie”, ci sa fie rapid integrat in consum; pretul trebuie sa fie o bariera pentru
posibilii concurenti directi; produce efecte de scara importante in planul costurilor de productie;
modificarile mici de preturi duc la cresterea vanzarilor si deci si a profitabilitatii.
3. Continutul si necesitatea corelarii preturilor
Corelarea preturilor presupune efectuarea comparatiilor pe baza carora sa se stabileasca raportul
corespunzator intre produsele noi si cele similare existente atat sub aspectul valorii de intrebuintare, cat
si sub aspectul eficientei economice la produse si consumatori.
Prin corelare se stabilesc preturi in apropierea preturilor existente al caror nivel si structura au fost
confirmate pe piata.
Comparatiile se efectueaza:
- pentru valoarea de intrebuintare necesara pentru a delimita modificarea performantelor tehnico –
functionale;
- pentru elementele structurale ale pretului noului produs, separat pentru costuri ( pe elemente primare
sau articole de calculatie) si separat pentru venitul net.
Corelarea preturilor inlatura arbitrariul in stabilirea preturilor; permite luarea in considerare a noilor
conditii economice si sociale in care se vor produce si se vor consuma produsele si presupune in acelasi
timp si o analiza a preturilor rezultate din corelare, analiza ce se efectueaza pe baza unor obiective
economice si financiare in cadrul politicii economice.

Aplicația 10

Care este rolul statului în reglementarea prețurilor și tarifelor?

În cadrul economiei de piaţă, în situaţia fundamentării deciziilor cu privire la preţ, sunt puşi înainte
de toate agenţii economici, care vând şi cumpără mărfuri materiale şi nemateriale, precum şi diferite
organisme ale statului, însărcinate să asigure echilibrul economic şi financiar la nivel macro. Ori de
câte ori formarea liberă a preţurilor nu este posibilă sau recomandată, în luarea deciziilor de preţ
intervine statul.
Intervenţia statului în stabilirea, dirijarea şi urmărirea evoluţiei preţurilor este determinată de mai
multe situaţii sau cerinţe economice, şi anume: penuria de resurse de materii prime şi energie, oferta
deficitară la unele produse importante pentru economie şi populaţie, cu influenţă negativă asupra cererii
şi a nivelului de trai al populaţiei, protejarea producţiei autohtone de concurenţa străină, combaterea
unor situaţii de monopol sau oligopol, precum şi al concurenţei neloiale. Cu cât piaţa reală este mai
îndepărtată de concurenţa perfectă, cu atât necesitatea şi eficienţa controlului statului, a intervenţiei lui
asupra preţurilor este mai mare. În general, intervenţia statului în domeniul preţurilor a fost prezentă în
toate timpurile, fiind mai intensă în perioadele de criză economică, declin economic, sau în timp de
război etc. şi mai uşoară în perioadele de stabilitate economică. Prin amestecul în procesul formării
preţurilor se urmăreşte asigurarea unei stabilităţi economice şi protecţii sociale, satisfacerea unui minim
de cerinţe şi interese.

Există două metode

de intervenţie a
statului în materie de
pre
 Legea R. Moldova nr.845-XII „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”
specifică că: întreprinderile au dreptul să stabilească de sine stătător preţurile (tarifele)
la produsele fabricate, lucrările şi serviciile prestate. În afară de agenţii economici,
competenţe decizionale privind preţurile mai au:
- Ministerul Finanţelor stabileşte tarifele pentru determinarea titlului şi marcarea
articolelor din metale preţioase, pentru expertiza articolelor ce conţin metale preţioase
şi pietre scumpe, precum şi tariful pentru înregistrarea agenţilor economici care
folosesc în activităţile lor metale preţioase, pietre scumpe şi articole ce conţin metale
scumpe; exercită controlul respectării legislaţiei privind impozitele şi alte plăţi în buget
şi în fondurile extrabugetare;
- Ministerul Economiei contribuie la formarea şi stabilirea relaţiilor de piaţă pe baza
dezvoltării concurenţei şi a reglementării activităţii monopoliste; exercită controlul
asupra respectării legislaţiei antimonopol şi altor legi ce conţin prevederi referitoare la
protecţia concurenţei; promovează politica statului în domeniul formării preţurilor şi
tarifelor; contribuie la asigurarea metodologică şi organizatorică a procedeelor de
formare şi aplicare a preţurilor şi tarifelor; participă la realizarea politicii statului în
domeniul controlului asupra circulaţiei mărfurilor strategice; examinează şi prezintă
propunerile vizând politica statului în domeniul activităţii investiţionale şi formării
preţurilor; înaintează propuneri privind modificarea legislaţiei cu privire la comerţ,
tarifele şi taxele vamale;
- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, urmăreşte corelarea veniturilor populaţiei
cu
evoluţia preţurilor bunurilor de consum şi elaborează acte normative referitoare la
protecţia socială a populaţiei,
- Organele administraţiei publice locale efectuează reglementarea preţurilor şi
controlul asupra disciplinei preţurilor în limitele competenţelor sale,
În R. Moldova, statul mai acorda acordat subvenţii de la buget pentru acoperirea
pierderilor unor întreprinderi, în special, din agricultură. Au fost folosite preţuri subvenţionate
la pâine, lapte, până la momentul actual se subvenţionează tarifele pentru transportul de
călători de către Regia de Transport Electric urban.
- Agenţia Naţională de Protecţie a Concurenţei se ocupă cu promovarea
concurenţei şi acordă consultaţii Guvernului în ce priveşte actele normative
referitoare la preţ.
La fel, exercită controlul modificărilor în structura pieţelor de mărfuri, controlul
asupra atragerii investiţiilor străine de proporţii mari, supravegherea circulaţiei
 pachetelor mari ale hârtiilor de valoare, controlul asupra formării preţurilor,

Subvenţionarea este caracteristică anumitor perioade, este necesară în unele situaţii

concrete şi prezintă unele avantaje şi dezavantaje. Astfel, subvenţia pentru acoperirea
pierderilor asigură rambursarea costului de producţie ce rezultă din anumite cause obiective.
Însă este greu de presupus că pierderile au fost determinate în întregime de cause obiective, şi
nu de cauze subiective. În al doilea rând, prin practicarea unor preţuri neacoperitoare nu sunt
stimulaţi producătorii în creşterea producţiei resurselor respective, iar consumatorii resurselor
nu sunt cointeresaţi în economisirea şi valorificarea superioară a acestora. În al treilea rând,
chiar dacă producătorii primind subvenţia şi-au acoperit în întregime cheltuielile, situaţia nu
este similară aceleia când prin preţurile încasate şi-ar fi acoperit operativ aceste cheltuieli, sau
ar fi obţinut în plus şi profit. Este de subliniat că subvenţia se acordă de la buget numai pe
bază de documentaţie, cu multe verificări sau analize pe trepte ierarhice. Atitudinea faţă de
subvenţie a agentului economic este una negativă comparativ cu veniturile proprii obţinute
prin preţ.
Prin intermediul metodelor indirecte statul tinde să asigure echilibrul dintre cerere şi
ofertă în vederea majorării lente a preţurilor în cadrul întregii economii. În dependenţă de
situaţia concretă, reglarea preţurilor poate avea caracter antiinflaţionist. Statul foloseşte
controlul indirect prin intermediul politicii fiscale, politicii monetar-creditare, prin
reglementarea cheltuielilor de stat şi a sistemului de remunerare a muncii.