Sunteți pe pagina 1din 7

Aristotel 

(în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul dintre
cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator
al școlii peripatetice. A fost discipol al lui Platon și a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și
a dezvoltat-o, putându-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință
de sine stătătoare.
A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca metafizica, logica formală, retorica, etica. De
asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în
Europa.
În lucrările de logică a analizat exemple de demonstrație din matematici[12].

Cuprins

 1Biografie
 2Opera
o 2.1Discursuri cu caracter retoric
o 2.2Dialoguri în genul celor platonice
o 2.3Tratate de erudiție
o 2.4Lucrările lui Aristotel sunt împărțite în cinci categorii și formează Corpus Aristotelicum
o 2.5Scrieri despre logică
o 2.6Scrieri despre știință
o 2.7Scrieri metafizice
o 2.8Scrieri etice
o 2.9Scrieri estetice
o 2.10Scriere în afara  Corpus Aristotelicum
 3Traduceri în limba română
 4Concepte
 5Posteritatea
 6Note
 7Bibliografie
 8Legături externe
 9Vezi și

Biografie[modificare | modificare sursă]
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din Peninsula
Calcidică, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, era medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea,
tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru cel Mare. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din
familie aristocratică.
Rămas orfan de copil, Aristotel își petrece primii ani la Stagira și Pella, iar la 17 ani intră în
Academia lui Platon, unde rămâne 20 de ani, mai întâi ca elev apoi ca profesor. După moartea
lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt,
acesta este începutul unei serii de călătorii pentru cunoașterea și studiul formelor de stat și de
conducere existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., era chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a
desăvârși educația tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare).
Despre înfățișarea sa se știe că avea ochii mici, picioare subțiri, vorba cepeleagă, însă avea
îmbrăcăminte plăcută, tunsoare îngrijită și inele cu pietre scumpe de o rară frumusețe. Referitor la
viața sa personală se afirmă că s-a îndrăgostit de amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit
cu ea, și-i aducea daruri care se aduceau doar divinităților.
În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira, dar nu pentru multă vreme. Pacea impusă de Macedonia cetăților
grecești i-a dat prilejul să revină la Atena, unde a înființat propria lui școală – Lykeion (școala
peripatetică), școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani și
își va continua neobosit cercetările.
În 323 î.Hr., odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea dușmănie față de
macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu. La
conducerea școlii îi succede Teofrast, cel mai important discipol al său.

Opera[modificare | modificare sursă]

Platon și Aristotel de Raphael

Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și autorul o istorie
interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renașterii, deci
unele dintre ele pot rămâne necunoscute și până în prezent. După moartea lui Teofrast, urmașul lui
Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sunt duse în Asia Mică, unde putrezesc în
subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sunt aduse la Roma și ajung mai târziu
până la Andronicus din Rodos.
Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate
(logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza
gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al
XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios menționa 145), s-au
păstrat 47.
Opera sa cuprinde:

Discursuri cu caracter retoric[modificare | modificare sursă]


 Elogiul lui Platon
 Elogiu către Alexandru
 Elegia pentru Eudemos
Dialoguri în genul celor platonice[modificare | modificare sursă]
 Despre filosofie
 Despre justiție
 Despre poeți - păstrate fragmentar
Tratate de erudiție[modificare | modificare sursă]
 Constituția atenienilor
 Istoria animalelor (Historia Animalium)
 Despre cer (De caelo)
Lucrările lui Aristotel sunt împărțite în cinci categorii și
formează Corpus Aristotelicum[modificare | modificare sursă]
Scrieri despre logică[modificare | modificare sursă]
 http://en.wikipedia.org/wiki/Organon  en  (Organon) – scrierile despre logică (titlul „Organon”
nu îi aparține lui Aristotel)
 Categorii (Categoriae)
 Despre interpretare (De Interpretatione)
 Analitica Primă (Analytica Priora)
 Analitica Secundă (Analytica Posteriora)
 Topica (Topica)
 Respingerile Sofistice (De Sophisticis Elenchis)
Scrieri despre știință[modificare | modificare sursă]
 (184a) Fizica (Physica)
 (268a) Despre cer (De Caelo)
 (314a) Despre generare și corupere (De Generatione et Corruptione)
 (338a) Meteorologicele
 (391a) Despre Univers (De Mundo) *
 (402a) Despre suflet (De Anima)
 (436a) Scurte tratate naturale (Parva Naturalia):
o Despre simțuri și sensibile (De Sensu et Sensibilibus)
o Despre memorie și reamintire (De Memoria et Reminiscentia)
o Despre somn și veghe (De Somno et Vigilia)
o Despre vise (De Insomniis) *
o Despre divinație (De Divinatione per Somnum)
o Despre lungimea și scurtimea vieții (De Longitudine et Brevitate Vitae)
o Despre tinerețe și bătrânețe (De Juventute et Senectute)
o Despre respirație (De Respiratione)
 (481a) Despre spirit (De Spiritu) *
 (486a) Istoria animalelor sau Descrierea animalelor (Historia Animalium)
 (639a) Despre părțile animalelor (De Partibus Animalium)
 (698a) Despre mișcarea animalelor (De Motu Animalium)
 (704a) Despre deplasarea animalelor (De Incessu Animalium)
 (715a) On the Generation of Animals (De Generatione Animalium)
 (791a) Despre culori (De Coloribus) *
 (800a) Despre lucruri auzite (De audibilibus)*
 (805a) Fizionomica (Physiognomonica) *
 (815a) Despre plante (De Plantis) *
 (830a) Despre minuni auzite (Mirabilibus Auscultationibus) *
 (847a) Probleme mecanice (Mechanica) *
 (859a) Probleme sau Întrebări (Problemata) *
 (968a) Despre liniile indivizibile (De Lineis Insecabilibus) *
 (973a) Despre poziția și denumirile vânturilor (Ventorum Situ et nominibus) *
 (974a) Despre Melissus, Xenophanes și Gorgias (MXG) *
Scrieri metafizice[modificare | modificare sursă]
 (980a) Metafizica (Metaphysica)
Scrieri etice[modificare | modificare sursă]
 (1094a) Etica Nicomahică (Ethica Nicomachea)
 (1181a) Etica Mare (Magna Moralia) *
 (1214a) Etica eudemică (Ethica Eudemia)
 (1249a) Despre virtuți și vicii (De Virtutibus et Vitiis Libellus) *
 (1252a) Politica (Politica)
 (1343a) Economicele (Oeconomica)
Scrieri estetice[modificare | modificare sursă]
 (1354a) Retorica (Ars Rhetorica)
 Retorica lui Alexandru (Rhetorica ad Alexandrum) *
 (1447a) Poetica (Ars Poetica)
Scriere în afara Corpus Aristotelicum[modificare | modificare sursă]
 Constituția atenienilor (Athenaion Politeia)
Copii după manuscrise au fost păstrate în bibliotecile arabe; gânditorii arabi l-au readus pe Aristotel
în Europa în sec. XII – XIII.

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]


Aristotel, Categorii, traducere și interpretare de Constantin Noica, Editura Humanitas, București,
1994.
Aristotel, Despre interpretare, traducere de Constantin Noica, Editura Academiei, București, 1971.
Aristotel, Organon, vol. I: Categoriile, Despre interpretare. Traducere, studii introductive, introduceri
și note de Mircea Florian, Editura Științifică, București, 1957; vol. II: Analitica primă, traducere și
studiu introductiv de Mircea Florian, Editura Științifică, București. 1958; (reeditate la IRI, 1997), vol.
III: Analitica secundă, traducere, studiu introductiv și note de Mircea Florian, Editura Științifică,
București, 1961; vol. IV: Topica, Respingerile sofistice, traducere, studiu introductiv și note la
“Topica”, traducere și note la “Respingerile sofistice” de Mircea Florian, notiță introductivă la
“Respingerile sofistice” de Dan Bădărău, Editura Științifică, București, 1963
Aristotel, Fizica, traducere și note de N. I. Barbu, studiu introductiv, note, indice tematic și
terminologic de Pavel Apostol; studiu analitic și note de Al. Posescu, Editura Științifică, București,
1966 (reeditare Moldova, Iași, 1995).
Aristotel, Despre cer, traducere și studii introductive de Șerban Nicolau, în Revista de filosofie,
Editura Academiei, București, numerele 3/1989, 2/1990, 2/1992 (ediție incompletă).
Aristotel, Despre cer, traducere de Șerban Nicolau, Editura Paideia, București, 2006.
Aristotel, Despre suflet, traducere, note și indice terminologic de N. I. Ștefănescu, Editura Științifică,
București, 1969.
Aristotel, Parva Naturalia. Scurte tratate de științe naturale, traducere de Șerban Mironescu și
Constantin Noica, notă introductivă de Alexandrru Boboc, Editura Științifică, București, 1972.
Aristotel, De anima. Parva naturalia. Traducere și note de N. I. Ștefănescu, Șerban Mironescu și
Constantin Noica, Postfață și îngrijire de ediție de Gh. Vlăduțescu, Editura Științifică, București,
1996.
Aristotel, Despre suflet, traducere și note de Alexander Baumgarten, Editura Humanitas, București,
2005.
Aristotel, Metafizica, traducere de Șt. Bezdechi, studiu introductiv și note de Dan Bădărău, Editura
Academiei, București, 1965. Reeditare, IRI, 1996, 1999.
Aristotel, Metafizica A-E, traducere din limba greacă și note de Gh. Vlăduțescu, Editura Paideia,
București, 1998.
Aristotel, Metafizica, traducere de Andrei Cornea, Editura Humanitas, București, 2001.
Aristotel, Etica nicomahică, Editura Casa Școalelor, București, 1944.
Aristotel, Etica nicomahică, traducere, studiu introductiv, comentarii și index de Stella Petecel,
Editura Științifică și enciclopedică, București, 1988 (ediția a II-a, IRI, 1998).
Aristotel, Politica, ediție bilingvă, traducere, comentarii și index de Alexander Baumgarten, cu un
studiu introductiv de Vasile Muscă, Editura IRI, București, 2001.
Aristotel, Politica, traducere de El. Bezdechi, Editura Cultura Națională, 1924. Reeditare Antet, 1996.
Aristotel, Retorica, ediție bilingvă, traducere, studiu introductiv și index de Maria-Cristina Andrieș,
note și comentarii de Ștefan-Sebastian Maftei, Editura IRI, București, 2004.
Aristotel, Poetica, traducere C.I. Balmuș, Editura Științifică, București, 1957.
Aristotel, Poetica, traducere, studiu introductiv, comentarii de D. M. Pippidi. Editura Academiei,
București, 1965 (reeditare, IRI, 1998).
Aristotel, Statul atenian, traducere de Ștefan Bezdechi, Editura Casa Școalelor, București, 1944
(reeditare Agora, Iași, 1992).
Aristotel, Protrepticul, ediție bilingvă, text grec stabilit de Ingemar During, traducere din greaca
veche, studiu introductiv, sinopsă, note, glosar, bibliografie și anexă de Bogdan Minică și Cătălin
Partenie, Editura Humanitas, București, 2005.
Aristotel, Plotin, Augustin, Ioan Filopon, Toma din Aquino, Alkindi, Avicenna, Avencebrol, Algazel,
Averroes, Albert cel Mare, Henri din Gand, Siger din Brabant, Boethius din Dacia, Despre eternitatea
lumii. Fragmente sau tratate, traducere din limba latină, tabel cronologic, note și postfață de
Alexander Baumgarten, Editura Iri, București, 1999.
Aristotel, Alexandru din Afrodisia, Plotin, Themistius, Averroes, Albert cel Mare, Sf. Toma din
Aquino, Siger din Brabant, Despre unitatea intelectului. Fragmente sau tratate, traducere, tabel
cronologic, note și postfață de Alexander Baumgarten, Editura Iri, București, 2002.
Concepte[modificare | modificare sursă]
Filosofia = știință a cauzelor prime, o cercetare a ființei ca ființă
Substanță = Ființa în sine, imuabilă (identică cu sine). Acel tip de realitate a cărei existență
nu este dependentă de altceva (v. Categorii, 2). În acest sens, substanța poate fi universală,
adică substanță secundă (ca gen, specie, esență), respectiv particulară sau substanță primă
(înțeleasă ca individual).
Materia = "Forma în potență" sau "potențialitate pură". Ființa în potență, în stare
nedeterminată (virtualitate).
Forma = ființa în act, determină materia (energie)
Primul Motor = cauza mișcării din lume; este mișcătorul nemișcat, Act pur, imaterial,
gândire pură (divinitatea supremă)
Omul = este un compus din materie și formă. Corpul nu este materie decât într-un sens
metaforic deoarece, ca substanță primă, și corpul trebuie înțeles tot ca un compus formă-
materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca și corp este act al corpului, adică formă în act.
De asemenea, sufletul individual este la rândul său un compus care are drept formă
intelectul. În concluzie, omul este o substanță având ca formă sufletul intelectiv.
= ființă morală, capabilă de acțiuni în vederea binelui
= ființă socială "zoon politikon" (viețuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască în stat și
folosește statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiției necesare
practicării virtuții dianoetice.
= caută frumosul, arta fiind o imitație a realității cu rol de Katharsis (purificare a sufletului prin
disciplinarea pasiunilor)
Statul = anterior familiei și individului, este un organism natural; ideal este statul având
clase sociale bine determinate
Statul = scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoțește practicarea virtuților; statul
condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de
guvernământ sunt aristocrația (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în
demagogie – guvernarea celor inculți)
Științele = sunt:

 Teoretice (matematică, fizică, metafizică)


 Practice (etică, politică, economie)
 Poetice (arte tehnice, retorica, poetica)
Adevărul = corespondența conceptelor cu realitatea
Logica = introducere și pregătire a tuturor științelor, analiză a legilor gândirii (care sunt și
legi ale realității)
Categoriile = modalitățile de exprimare a ființei: Substanța, Cantitatea, Calitatea, Relația,
Locul, Timpul, Poziția, Averea, Pasiunea, Acțiunea. Substanța semnifică faptul de a fi (ființa
nedeterminată), în timp ce restul de nouă categorii exprimă determinații ale substanței.
Substnța este o realitate care nu are nevoie de altceva ca să existe, în timp ce categoriie
desemnează realități a căror existență depinde de substanță ("nu pot fi în afara unui
substrat" - v. Categorii, cap. 2).
Silogismul = procedeul dialectic de gândire care ne duce necesar la adevăr.

Posteritatea[modificare | modificar
e sursă]
Cultura aristotelică a fost preluată de arabi,
prin traducerile siriene, de unde a trecut
în Evul Mediu creștin.
Lucrările lui sub formă de dialoguri totalizează
peste 2.000 de pagini. O clasificare a lucrărilor
lui Aristotel a fost realizată de către Andronic
din Rhodos, Adraste d'Aphrodisias, M. Bühle.
Operele sale au fost editate de
către Tauschnitz în 16 volume în 1832.