Sunteți pe pagina 1din 27

CAPITOLUL XIII

MARKTING AGROTURISTIC

13.1 MARKTING AGROTURISTIC; CONCEPT ŞI FORMĂ A


PIEŢEI SERVICIILOR DIN AGRICULTURĂ

Tendinţa de adâncire şi specializarea a marktingului este cel mai evident exprimată


de apariţia şi delimitarea destul de timpurie, a marketingului turistic.De altfel, aplicrea în mod
specific a marketingului în domeniul turistic
s-a realizat cu mult timp înaintea conceptualizări marketingului serviciilor fiind determinată
de manifestarea în acest sector a dinamismului economico-social, ale cărui efecte au fost
resimţite de către agenţii economici care s-au văzut confruntaţi cu probleme a căror
rezolvare a impus abordarea lor într-o viziune nouă. Încorporarea marketingului în activitatea
turistică ridică o serie de probleme conceptuale determinate de însuşi conţinutul acesteia.
Prezenţa turiştilor într-o zonă sau staţiune înseamnă, în fond, consum de bunuri şi
servicii, furnizate de o diversitate de agenţi dintre care se detaşează cei care prestează
serviciile turistice. În mod firesc, marketingul turistic se localizează la nivelul acestor agenţi,
toţi ceilalţi (transportatori, comercianţi, prestatori de servicii culturale, de sănătate etc.)
regăsindu-se în sfera altor domenii ale marketingului. Aparent, deci, problematica aplicării
marketingului în turism este destul de simplă. În realitate însă, complexitatea fenomenului
turistic plasează într-o poziţie centrală prestatorul de servicii turistice obligat să se implice,
într-un fel sau altul, în toate celelalte activităţi care au atingere cu turismul. El nu poate face
abstracţie de faptul că orice nemulţumire a turistului provocată de sectoarele adiacente se va
răsfrânge negativ asupra activităţii sale.
De aceea, conectarea activităţii întreprinderii la mediu presupune o mult mai
adâncă implicare a sa în desfăşurarea activităţii celorlalţi coparticipanţi prin acţiuni de
influenţare, cooperare ori conjugare a eforturilor. În aceste condiţii sporeşte rolul
marketingului în coordonarea şi corelarea propriilor acţiuni ce cele ale agenţilor implicaţi în
activitatea de turism.
În atingerea acestui obiectiv trebuie pornit de la faptul că, deşi distincte, activităţile
turistice sunt părţi ale unui întreg care se întrepătrund, dând naştere unui specific "unic şi
original", care nu se identifică cu nici unul din sectoarele tradiţionale ale economiei naţionale.
Separarea acestor activităţi şi desfăşurarea lor în mod izolat, de pe poziţiile celorlalţi agenţi
economici, conduce tocmai la "ruperea" specificului unic şi original, o asemenea abordare
neexcluzând riscul unor consecinţe practice nefavorabile asupra dezvoltării activităţii turistice
în ansamblu.
Realizarea în condiţii de înaltă eficienţă a activităţii firmelor turistice presupune
totodată că acţiunile acestora sa se sincronizeze de-a lungul întregului proces de realizare
a prestaţiei. Altfel, efortul făcut de una sau mai multe verigi ale lanţului de prestaţii va fi
anulat de celelalte.
Legat de aceste probleme generale se poate arăta că în actuala etapă, agricultura nu se
poate limita numai la asigurarea alimentaţiei unei populaţii din ce în ce numeroase şi
urbanizate ci trebuie să contribuie la întreţinerea unui mediu rural, care reprezintă suportul

1
indispensabil pentru turismul rural. Legat de acest lucru, turismul rural cuprinde atât
activitatea turistică ca atare, cât şi activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de
gazdele turiştilor (activităţi productive de prelucrare a produselor din gospodărie şi de
comercializare a acestora către turişti sau prin reţele comerciale), precum şi modul de
petrecere a timpului liber.
Turismul rural este o formă de turism ce se desfăşoară în mediul rural, valorificând
resursele turistice locale (naturale, culturale, umane) ca şi dotările şi echipamentele turistice,
inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice .
Agroturismul este un concept mai restrâns, considerat o formă a turismului rural ce
utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice şi fermele agroturistice,
beneficiindu-se de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi valorile
culturai-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural. Ca atare, agroturismul
face referiri la diferite forme de turism legate de activităţile agricole şi/sau amenajările
agricole. Această formă particulară de turism rural este organizată de fermieri, de obicei ca o
activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit. Uneori se face
distincţie între agroturism şi "turism de fermă", care se referă la folosirea fostelor gospodării
ţărăneşti ca structuri de primire ce pot fi închiriate turiştilor sau amenajate şi sub formă de
cluburi de sănătate.
Marketingul agroturistic urmăreşte (include în obiectul de activitate), valorificarea
integrală a mediului rural cu potenţialul său agricol, turistic şi tehnico-economic. În acest fel
marketingul agroturistic prezintă unele trăsături (caracteristici), ce-1 diferenţiază de turismul
tradiţional, standard şi anume (prelucrat după Glăvan V., 1999):
- consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea primirii şi
serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, originalitatea
produselor turistice;
- oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată şi
condusă de fermieri, deci de oamenii statului,
- este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă
sau o substituţie a acesteia;
- oferă populaţiei, cu venituri reduse, posibilitatea de odihnă şi recuperare, de
petrecere a timpului liber, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative şi
cu o ospitalitate specifică;
- nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi suprastructură
turistică sau pentru alte dotări de profil;
- se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau
montane;
- este un turism "difuz" prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare diseminare
în spaţiu (referitor la această problemă trebuie menţionată necesitatea de a se ţine seama de un
anumit "prag ecologic" şi "prag fizic");
- nu este compatibil cu turismul de masă.
De aici, concluzia că prin marketingul agroturistic se influenţează integrarea
activităţilor agroturistice în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională, regională şi mai
ales locală (dezvoltarea ofertei, promovarea şi organizarea, precum şi dezvoltarea
infrastructurii generale şi tehnico-edilitare). Dar, în actuala etapă, dezvoltarea agroturismului
este încă legată de acţiunea concomitentă a unor factori cu caracter obiectiv şi subiectiv.
_______________________________________________________
*Pe teritoriile UE în mod obişnuit este folosit termenul de "turism verde", în sensul diferenţierii de alte
forme de turism: turism alb (sporturile de iarnă), turism albastru (vacanţele la mare ), turismul luminilor
(turismul urban) etc.
Turismul ecologic constituie o formă de turism care presupune păstrarea mediului natural şi promovarea
tradiţiilor culturale. Conform unor definiţii foarte utilizate, ecoturismui este un turism practicat în spaţii

2
puţin modificate de om şi care trebuie să contribuie nemijlocit la bunăstarea populaţiilor locale.

• O primă problemă o constituie progresul înregistrat în transporturi, prin care se pot


diminua substanţial infuenţele negative ale factorului timp-distanţă şi ca atare se poate
amplifica ponderea călătoriilor turistice pe distanţe lungi şi chiar în cadrul unor sejururi în
mediul rural. Efectiv este pusă în discuţie existenţa unor reţele de drumuri modernizate în
satele româneşti; în, utilizarea timpului său liber, turistul doreşte ca durata transportului până
în zona (regiunea) aleasă pentru petrecerea timpului liber (sejurului) să fie cât mai scurtă.
• Modificarea raportului între cerere şi ofertă în cadrul pieţei turistice rurale suferă
permanent modificări. Această problemă este, însă, strâns legată de produsul turistic, a cărui
cerere este diminuată; ce este justificată prin creşterea disponibilităţilor de timp liber a
populaţiei salariale datorită mărimii duratei concediului de odihnă, a posibilităţilor de
fragmentare a vacanţei, a întreruperii unor perioade de inactivitate datorită sezonalităţii
producţiei unde îşi desfăşoară activitatea turistul potenţial etc. Dar, la această cerere, este
solicitat şi un nivel calitativ din ce în ce mai ridicat al produsului turistic la care în actualele
condiţii oferta nu reuşeşte să o satisfacă. Se pot face referiri, în special, la: gradul de confort
oferit de actualele locuinţe, asigurarea activităţii auxiliare (transport, excursii etc.), gradul de
sezonalitate ce se manifestă printr-o concentrare sezonieră a activităţii turistice pe care
actualele capacităţi turistice nu o pot satisface (o bună parte din timpul perioadelor de sejur
corespunde cu activităţile desfăşurate în agricultură uneori chiar suprapuse cu campaniile
agricole).
• Elementele de propagandă şi informare turistică, au un rol deosebit în cunoaşterea
ofertei turistice în mediul rural (cu referire mai ales la produsul turistic). Acolo, unde aceste
elemente sunt cunoscute - mai ales prin propagandă şi publicitate - există şi o extindere şi
chiar permanetizare a multitudinilor forme de turism rural. Ca urmare a promovării iniţiativei
de angrenare în cadrul circuitelor agroturistice şi a profitului înregistrat de acestea, numărul
gospodăriilor agroturistice a fost din ce în ce mai mare.
• Problema circulaţiei turistice în mediul rural, este foarte mult influenţată şi de
elementele de natură psiho-sociologică. Se pot face referiri atât la nivelul veniturilor
populaţiei, structura pe vârste etc., cât şi la dorinţa de a cunoaşte natura, tezaurul cultural-
folcloric, elementele de agrement ale unei zone rurale într-o anumită perioadă a anului etc.,
elemente care imprimă o anumită predilecţie în atracţiile rurale.
• Sprijinirea de către stat a gospodăriilor ţărăneşti. Se pune problema obţinerii de
către populaţia din mediul rural a sumelor necesare investiţiilor şi a unui nivel accesibil al
dobânzilor care condiţionează înfiinţarea şi/sau modernizarea unor obiective agroturistice. În
frecvente cazuri, producătorii agricoli, din zonele cu vocaţie turistică, evită preluările de
credite, tocmai datorită unor dobânzi exagerate. Creditele acordate prin diferite programe de
întrajutorare internaţională, cooperare şi parteneriat au influenţe benefice în dezvoltarea
agroturismuiui (de exemplu Programul SAPARD).
În concluzie, se poate arăta că în evoluţia sa, agroturismul, practicat în România, a
înregistrat următoarele forme manageriale: sistemul gospodăriilor cu pensiune completă,
sistemul satelor turistice, sistemul mobil itinerat, cu angrenarea gospodăriilor ţărăneşti în
cadrul societăţilor de turism din zonă.

3
13.2 INPORTANŢA ŞI SITUAŢIA ACTUALĂ A AGRICULTURII
ÎN DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI

Locul agriculturii din România este dat de importanţa pe care aceasta o ocupă în
totalul fondului funciar pentru toate categoriile de teren agricol, numărul şi structura
efectivelor de animale, precum şi ponderea populaţiei în zonele rurale. Totodată importanţa
agriculturii în zonele de şes, deal şi munte
se referă şi la populare, la menţinerea şi exploatarea unor teritorii (mai ales montane), cu
condiţii mai grele de muncă şi viaţă, la crearea echilibrului agroeco-silvo-pastoral, la
obţinerea unor produse nepoluante, la conservarea mediului înconjurător.
Zonele rurale de şes, deal şi munte se diferenţiază net între ele prin caracterul lor
pluriactiv şi prin marea diversitate şi varietate a activităţilor de la o zonă la alta.
De exemplu, intensificarea activităţii de producţie a gospodăriilor montane presupune
o creştere a aportului de capital în factori de producţie: seminţe selecţionate, material săditor
adecvat şi de mare randament, animale de rasă cu producţii ridicate pe cap de animal,
tractoare şi maşini agricole adaptate la condiţiile de relief şi la structurile agrare moderne,
modernizarea construcţiilor productive şi electrificării în gospodărie etc. Acestea pornind de
la faptul că fermele româneşti montane sunt în cea mai mare parte a producţiei lor destinate
consumului propriu.
Agroturismul reprezintă o formă particulară de turism care într-un sistem complex
include activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulaţie turistică, prestarea unor
servicii de bază suplimentară etc.) şi activitatea economică, în special cea agricolă, practicată
de gazdele turiştilor (de producţie agricolă, de prelucrare şi comercializare a produselor
agricole, de petrecere a timpului liber).
Agroturismul mai este cunoscut sub numele generic de "turism verde", ceea ce
încadrează noţiuni cu caracter general care privesc (după Cocean P., 1993): punctul turistic
(cu referire la resurrsă şi infrastructura necesară punerii în vedere), centru turistic (care
conturează spaţiul a mai multor resurse atractive), zona turistică (care include puncte şi centre
turistice ca o entitate), regiunea turistică (în cadrul căreia activităţile turistice se desfăşoară în
întreaga lor complexitate pe arii vaste).
Ca atare, la nivelul regiunilor rurale în actuala etapă este necesar a se avea în vedere
modul de identificare a potenţialului agroturistic sub toate aspectele sale, potenţarea
gospodăriilor în scopul pregătirii ofertei şi a reclamei publicitare.
În acest context este necesară delimitarea principalelor funcţii ale agroturismului
acestea putând fi considerate următoarele (prelucrat după Csosz, L, 1997):
- reducerea şi chiar oprirea migraţiei populaţiei mai ales în zonele montane;
- asigurarea pentru populaţia din unele zone montane a unui nivel de trai şi
civilizaţie comparabil cu cei din zonele de şes sau mediu urban;
- valorificarea complexă a resurselor naturale din anumite zone;
- protecţia mediului şi combaterea tuturor factorilor de poluare;
- valorificarea resurselor hidroenergetice şi piscicole;
- armonizarea raporturilor dintre subramuri şi sectoare agricole şi meşteşugăreşti din
zonă.
Evaluarea potenţialului agroturistic se face prin prisma agreerii zonei, a existenţei unei
infrastructuri minime şi a unei integrări în cadrul natural, a posibilităţilor intensificării şi
realizării unor programe de odihnă şi agrement, care să activeze tradiţia şi meşteşugurile ce
pot constitui elemente de atracţie pentru turişti.

4
Capacităţile agroturistice se pot evalua conform unor proceduri specifice, în
urma cărora gospodăriile amplasate în puncte centrale, zone şi regiuni turistice sunt situate pe
o anumită treaptă care trebuie să corespundă unei clase de confort.
Gospodăria rurală care materializează oferta de cazare şi de servicii agroturistice poate
crea motivaţia gospodarului pentru a pregăti şi amenaja interiorul şi exteriorul gospodăriei în
scopul obţinerii de venituri, stimulând în acelaşi timp proprietarul din mediul rural să
investească în propria gospodărie, să dezvolte activităţi complementare preocupărilor sale. În
acest fel gospodarul care va intra în competiţie îşi va desfăşura activitatea într-un mediu
concurenţial şi va fi obligat să devină competitiv, să ridice calităţile serviciilor şi a produselor
proprii pentru a fi solicitat.
Totodată dezvoltarea turismului rural şi în special a agroturismului, contribuie la
amplificarea şi diversificarea activităţilor economice ale satului prin următoarele:
- perspectiva dezvoltării satului pe termen lung în strânsă legătură cu agricultura,
infrastrustura necesară spaţiului rural, protecţia mediului;
- posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă care să
determine o dezvoltare pe plan local;
- încurajarea activităţilor locale, cu precădere artizanatul, dar şi cele care pot
determina dezvoltarea unui comerţ specific şi cererea de noi locuri de muncă;
- creşterea veniturilor locuitorilor din localităţile rurale fenomene generate prin
valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiştilor
sau vânzarea către aceştia;
- creşterea calităţii vieţii în mediul rural.
Practicarea agroturismului are şi efecte de natură psiho-socială şi culturală, cu
referire la: creşterea nivelului de cultură şi civilizaţie a locuitorilor din zona rurală,
respectiv, lărgirea orizontului de cunoaştere a acestora; sporirea confortului interior şi
îmbunătăţirea amenajărilor pentru casele ţărăneşti; punerea în valoare a peisajului natural, a
obiceiurilor, tradiţiilor şi obişnuinţelor din diverse zone ale ţării; valorificarea în interes
turistic şi introducerea în circuitul internaţional a aptrimoniului natural peisagistic românesc
şi a patrimoniului construit, constând din monumente istorice, de cult şi memoriale, schimbul
de cunoştinţe şi experienţe între sat şi oraş (prelucrat după Mitrache Şt., ş.a. 1990).
Agroturismul cumulează astfel o experienţă inedită pentru cei doi parteneri care intră
în această relaţie: gazda şi turistul.

5
13.3 PIAŢA AGROTURISTICĂ; DEFINIRE, CARACTERISTICI

La baza adâncirii şi specializării marketingului serviciilor stă diferenţierea pronunţată


a unor categorii de servicii a căror dezvoltare a determinat constituirea lor ca ramuri şi
subramuri ale economiei naţionale. Specificul acestora se regăseşte, în primul rând, în
specificul pieţelor ce reflectă raportul cerere - ofertă care se formează şi acţionează în cadrul
acestor ramuri.
Marketingul agroturistic reprezintă ansamblul activităţilor privind crearea şi
adoptarea produselor şi serviciilor, strategia comercială şi utilizarea mijloacelor necesare
pentru aplicarea acestei strategii în spaţiul rural. Totodată piaţa agroturistică include o
multitudine de elemente constitutive specifice diferitelor forme de agroturism între care se pot
delimita: ofertantul de produse turistice, cererea de produse turistice, actele normative în
vigoare, canalele de distribuţie, mijloacele de informare pentru oferta turistică, mijloacele de
transport, concurenţa de produse turistice, mediul ambiant (care include existenţa şi
modalităţile de manifestare a multitudinii condiţiilor naturale economice, sociale, politice
etc.). Caracteristica celor două laturi ale pieţei agroturistice constă în faptul că acestea sunt
separate în spaţiu, ceea ce face ca realizarea actelor de vânzare-cumpărare să fie posibilă
numai printr-o deplasare a cererii spre ofertă, adică spre zonele de interes turistic.
Şi formele unităţilor agroturistice similar celor dinalte domenii de activitate, apare în
cadrul pieţei în calitate de ofertant, adresându-se cu serviciile sale atât clienţilor proveniţi din
alte zone, cât şi celor domiciliaţi în zona de amplasare a unităţilor. Pe această bază se poate
aprecia că piaţa întreprinderii turistice prezintă, din punct de vedere geografic, două
componente: una locală, în cadrul căreia are loc confruntarea unei părţi a ofertei cu cererea
din perimetrul în care este amplasata întreprinderea şi o alta naţională şi internaţională, în
cadrul căreia se confruntă oferta de servicii cu cererea provenită din alte zone. Raportul
cantitativ în care se găsesc aceste două componente conferă unei zone caracterul de
emiţătoare sau receptoare de fluxuri turistice .
Fizionomia pieţei întreprinderii turistice este determinată de trăsăturile specifice ale
celor două categorii corelative ale sale -cererea şi oferta. Conţinutul acestora, modul de
formare şi de manifestare în timp (în decursul unui an calendaristic), de confruntare şi de
adaptare reciprocă etc. - se cer atent observate, pentru a clarifica dinamica însăşi a pieţei
turistice, posibilităţile de dezvoltare şi perfecţionare a activităţii întreprinderilor de turism. De
aici reiese că, piaţa agroturistică evoluează sub influenţa a numeroşi factori cum sunt (după
Mitrache Şt., ş.a.1996):
- volumul, structura şi calitatea resurselor agroturistice care exprimă potenţialul
agroturistic al unui anumit teritoriu. Un potenţial turistic ridicat determină o capacitate
ridicată a pieţei agroturistice, după cum un potenţial redus determină o capacitate scăzută.
Această capacitate poate fi numai potenţială, ea trebuind să fie pusă în valoare prin lucrări de
amenajare;
- gradul de amenajare agroturistică care diferenţiază piaţa agroturistică. Un
teritoriu amenajat insuficient oferă posibilităţi limitate de extindere a pieţei, în tirnp ce un
teritoriu amenajat integral oferă posibilităţi mai mari de creştere, cu referire la căile de
creştere intensivă;
- nivelul de dezvoltare a infrastructurii oferă posibilităţi mai mari sau mai reduse
de valorificare a unor resurse turistice. Astfel, un teritoriu cu o ofertă potenţială va fi mai uşor
de valorificat în condiţiile unei infrastructuri dezvoltate şi ca urmare posibilităţile de extindere
a pieţei agroturistice vor fi mai mari.
Întrucât aceşti factori sunt într-o continuă evoluţie apare necesitatea studierii

6
permanente a pieţei agroturistice în profil teritorial. Aceasta constituie un imperativ major al
mecanismului economiei de piaţă şi este determinat şi în spaţiul rural de următorii factori:
- dezvoltarea, diversificarea şi adâncirea specificului şi complexităţi
agroturismului;
- exercitarea simultană a influenţei asupra pieţei agroturistice a multitudinii
factorilor economici, demografici, politici, culturali, conjuncturali, etc. (strategiile actuale
privind dezvoltarea rurală constituie rezultate car implică în mare măsură activităţile de
agroturism);
- marea varietate a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor oferite de
Managementul şi marketingul modern, a cărei alegere şi utilizare reclamă, printre altele şi o
cunoaştere aprofundată a pieţei agroturistice;
- necesitatea alegerii celor mai adecvate strategii de penetrare pe paţă.
In urma prezentării acestor factori este necesară determinarea şi cunoaşterea funcţiei
turistice a zonelor, aceasta fiind rezultatul unei analize complexe prin care să se cuprindă toate
elementele ce generează atractivitatea turistică. Succint acestea pot fi considerate următoarele
(după Mitrache Şt., ş.a.1996):
- poziţia geografică faţă de zonele turistice, căi de comunicaţie, puncte de
frontieră;
- infrastructura generală cu referire la situaţia şi accesibilitatea căilor de
comunicaţie;
- cadrul natural-economic cu referire la populaţia zonei (urbanizare,
structură), industrie (tip, nivel de poluare), agricultură (structura ramurilor agricole etc.);
- mediul şi calitatea ecologică cu referire la sursele de poluare şi degradare, tip şi
nivel de poluare, existenţa unor elemente perturbatorii privind turismul-mediu sau economic-
mediu-turismn;
- resursele turistice ce pot fi naturale (peisaj, relief, ape minerale, fond cinegetic
şi piscicol, rezervaţii ştiinţifice etc.), entropice (de etnografie şi folclor).
Legat de această problemă şi în ţara noastră după decembrie 1989 a apărut un nou
concept de turism şi anume, turismul rural ecologic.
Având în vedere funcţia turistică şi factorii care o determină sub aspectul ariei pieţei,
pot fi conturate principalele forme de agroturism ce pot fi de tip naţional, tip internaţional şi
tip îmbinat (naţional şi internaţional).
Totodată trebuie ţinut seama că o creştere a capacităţii agroturistice presupune în
primul rând organizarea pe plan local a aprovizionării cu produse animaliere şi vegetale
obţinute în cadrul gospodăriilor ţărăneşti din microzonă, iar în al doilea rând existenţa unor
condiţii de confort în linie acceptabile privind mai ales perioada sezonului estival. Ca atare
conform structurii economico-sociale din zonele rurale pot fi enumerate următoarele forme de
agroturism (prelucrat după Mitrache Şt., 1995):
1) Agroturismul de tip familial, situaţie care presupune ca gospodăria-gazdă să pună
la dispoziţia turiştilor familişti bucătăria proprie, sursa de energie, ustensilele bucătăriei şi
eventual, un surplus de alimente, urmând ca turişti să-şi asigure singuri prepararea prânzului
şi a cinei.
2) Agroturism de tip gospodărie-pensiune, caz în care, în cadrul unei gospodării cu
animale puţine, dar cu un spaţiu suficient se organizează o mică pensiune destinată unui grup
de 10-20 gospodării apropiate, care practică agrotrismul în limitele de cazare şi micul dejun,
aprovizionarea acestei pensiuni urmând să se realizeze din resurse proprii sau alte surse,
pensiuni urmând să se realizeze din resurse proprii sau alte surse.
3) Agroturismul de tip spontan, care se referă la circulaţia turistică internă,
ocazională, nedirijată. Aceasta constă în existenţa unor gospodari ţărăneşti care pentru scurt
timp pot caza turişti, dar fară pretenţii deosebite pentru confortul cazării, cantitatea şi calitatea

7
alimentelor, prepararea mesei şi alte servicii.Întrunirea condiţiilor pentru încadrarea la una din
formele menţionate anterior este legată şi de gradul de ocupare al familiei-gazdă în perioada
de vară, pentru care se determină forma de asigurare numai cu servirea micului dejun, dar şi
forma de agroturism cu pensiune extensivă şi.prepararea meselor de prânz şi cină de către
însăşi turiştii găzduiţi.
Din ansamblul celor prezentate reiese că însăşi metodele cantitative de studiere a
pieţei agrotunstice sunt diversificate şi sub impactul nemijlocit al dezvoltării spaţiului rural, în
profil teritorial aceste metode sunt axate pe analiza statistică a pieţei turistice teritoriale (prin
sondajul statistic, panelurile de turişti şi gospodării/pensiuni agroturistice etc.), metode de
estimare (prognoză) a pieţei turistice (prin coeficienţi de elasticitate, corelaţii, proiecţii privind
puterea de cumpărare etc.), analiza efectului multiplicator (cu referire la evidenţierea efectelor
agroturismului asupra zonelor rurale), analiza diagnostic, alături de simulări şi optimizări.

8
13.4 CEREREA ÎN AGROTURISM

Cererea turistică exprimă un cerc de nevoi de ordin superior, ceea ce face ca ea să fie
extrem de elastică faţă de acţiunea factorilor de influenţă.
Caracterul variabil al cererii, pe de o parte, nivelul relativ constant al unor elemente
din structura ofertei, pe de altă parte, pun cele două laturi corelative ale pieţei în situaţii
diferite una faţă de cealaltă, acestea particularizând evoluţia raportului dintre ele în decursul
unui an calendaristic. Astfel, în decursul anului, cererea şi oferta se pot afla într-una din
situaţiile tip considerate caracteristice în cadrul pieţei turistice.
Cererea agroturistică reprezintă totalitatea persoanelor care solicită şi utilizează
servicii de turism rurale sau persoanelor care se deplasează în alte scopuri în mediul rural şi
sunt şi beneficiarii unor astfel de servicii. Cererea agroturistică are un mare grad de mobilitate
datorită faptului că turistul trebuie să "migreze" până la zona de existenţă a produsului turistic.
Întrucât şi cererea agroturistică exprimă nevoi de ordin superior acesta îşi manifestă
elasticitatea faţă de acţiunea factorilor de influenţă. Factorii de acţiune specifică în cereiea
agroturistică pot fi consideraţi următorii (după Mitrache Şt., 1996): durata concediilor,
programarea vacanţelor, mărimea veniturilor, amplasarea şi atracţia unor zone cu vocaţie în
agroturism, legătura cu satul pentru persoanele care au migrat de la sat la oraş etc.
De aici concluzia că cererea agroturistică are un caracter foarte eterogen, care este dat
tocmai de diversitatea categoriilor de purtători ai cererii turistice (diversitatea care este
generată de nevoile exprimate şi zonele din care provin solicitatorii). În această situaţie este
necesar a fi cunoscute segmentele cererii în piaţa agroturistică.
Un segment al cererii agroturistice încadrează acei turişti care doresc să revadă
meleagurile natale, obiceriurile tradiţionale ale satului, preocupările şi realizările celor mai
vârstnici etc., aceasta cu atât mai mult cu cât pot să le arate propriilor copii.
Un alt segment al cererii turistice este format din copii şi tineri în formare care pot să
cunoască activităţi agricole tradiţionale în mediul sătesc, (activităţi cum sunt păscutul
animalelor, recoltatul fructelor sau strugurilor, strângerea plantelor medicinale, pescuitul,
etc.), care nu presupun un efort deosebit şi în acelaşi timp fac plăcere tinerilor şi chiar
copiilor, aceştia putându-se simţi utili şi responsabili.
Un al treilea segment al cererii agroturistice cuprinde orăşeni care au sau nu origini
rurale, dar care sunt plictisiţi de ritmul citadin, obosiţi de agitaţia existentă mai ales în marile
centre urbane. Această categorie de cetăţeni doresc să fie departe de zgomot şi praf, să se
poată bucura de un regim alimentar sănătos şi care solicită pentru o anumită perioadă linişte şi
relaxare sau odihnă activă.
Un al patrulea segment al cererii turistice este reprezentat şi de turiştii cu posibilităţi
financiare deosebite, aceştia dorind ceva nou. Această categorie de turişti sunt cazaţi în
hoteluri care dispun de servicii şi oferte de programe speciale (uneori organizate chiar în
fermele agricole).
Un ultim segment al cererii turistice încadrează persoanele cu venituri mai mici care
nu-şi permit un concediu într-o staţiune balneo-climaterică, motiv pentru care apelează la
această formă de turism care este ieftină şi accesibilă.Dar odată cu solicitarea serviciilor de
agroturism, consumatorul are şi anumite drepturi privind protecţia cererii turistice şi anume:
- protejarea împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea, ori să le afecteze
drepturile şi interesele legitime;
- să fie informaţi asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor
prestate;

9
- să fie despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a
produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege.

13.5 OFERTA AGROTURISTICĂ

Oferta turistică este definită, în lucrările de specialitate, ca reprezentând fie


ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti, fie totalitatea bunurilor şi
serviciilor care satisfac la un moment dat cererea turistică sau, într-o exprimare referitoare la
oferta de servicii, prin capacitatea organizatorica a reţelei (baza tehnico-materială,
infrastructura etc.) de a satisface în anumite condiţii cererea populaţiei.
În toate aceste definiţii, oferta turistică este privită unilateral. Cei mai mulţi autori
includ în sfera sa numai acele elemente care fac obiectul actelor de vânzare - cumpărare, în
timp ce alţii se opresc asupra acelora care motivează cererea turistică.
După opinia noastră, în definirea ofertei trebuie pornit de la conţinutul produsului
turistic, în cadrul căruia sunt incluse atât elementele de atracţie, cât şi cele destinate să
valorifice aceste elemente.
De altfel, când analizează, în mod detaliat, structura ofertei turistice, toate lucrările de
specialitate menţionează atât elementele de atractivitate, cât şi pe cele de reţea, destinate să
satisfacă cererea turistică. Apartenenţa acestora din urmă la oferta turistica nu credem că mai
trebuie demonstrată. Includerea elementelor de atractivitate (naturale, istorice etc.), în
structura ofertei turistice, se justifică prin aceea că ele reprezintă o componentă a produsului
turistic, fără de care celelalte elemente nu pot exista.
Cererea turistică nu se manifestă, de pildă, pentru un loc de cazare şi masă, în general,
ci pentru un loc de cazare şi masă la munte, la mare etc. Mai mult, în cadrul destinaţiei alese
de turist, cererea se manifestă numai pentru anumite perioade ale anului.
Elementele luate în considerare în alegerea destinaţiei turistice şi a perioadei de
efectuare a călătoriei particularizează un produs turistic faţă de altul şi nu pot fi neglijate când
analizam oferta turistică.
Pe baza acestor consideraţii, putem defini oferta turistică prin ansamblul atracţiilor
(naturale, istorice etc.) care pot determina vizitarea anumitor zone de către turişti, împreună
cu capacitatea organizatorică a reţelei (bază tehnico - materială, infrastructură etc.) de a
satisface, în anumite condiţii, cererea populaţiei.
Observăm ca oferta turistică este formată din două grupuri de elemente: pe de o parte,
elementele de atractivitate, existente la un moment dat numai potenţial, iar pe de altă parte,
oferta de servicii, prin intermediul căreia acestea sunt puse în valoare şi împreună cu care
formează oferta reală.
Primul grup de elemente nu are aceeaşi valoare turistică în tot cursul anului ;
asociindu-se cu condiţiile de climă, ele prezintă o anumită variabilitate în timp, determinând,
în ansamblu, sezonalitatea ofertei.
Cel de-al doilea grup conţine o parte variabilă în anumite limite (personalul turistic,
desfacerile din alimentaţia publică) şi o altă parte (baza tehnico-materială, infrastructura) fixă,
rigidă, practic neputând fi deplasate în spaţiu pentru a întâlni cererea. Această componentă
conferă întregii oferte o anumită rigiditate.
Din acest motiv, consumul produsului se realizează pe loc, numai anumite elemente -
mărfurile nealimentare achiziţionate de pe piaţa turistică (amintiri, produse specifice zonelor
vizitate) fiind destinate "consumului" în zonele de origine ale turiştilor. De remarcat, că însăşi
noţiunea de consum, în cazul majorităţii elementelor de ofertă turistică, este alta decât în cazul
ofertei de mărfuri.
Unele elemente se "consumă" prin simpla prezenţă a turistului în mediul natural.

10
Aceasta face ca oferta turistică să nu poată fi stocată, un raport necorespunzător cu cererea
conducând la pierderi efective pentru întreprinderea turistică.

Elementele constitutive ale ofertei turistice satisfac un mare număr de nevoi, fiind
diferite ca mod de prezentare, fiecare element constituindu-se, de fapt, într-o ofertă separată.
unele dintre acestea sunt create de mâna omului, altele sunt naturale; unele îşi sporesc
valoarea în timp (în special cele istorice), devenind tot mai atractive, intervenţia omului fiind
de conservare şi înnobilare, altele (baza tehnico - materiala şi infrastructura) se uzează fizic şi
moral, trebuind să fie produse şi reproduse în permanenţă. Această diversitate a elementelor
componente imprimă ofertei un caracter eterogen şi totodată complex. Deşi distincte,
elementele constitutive ale ofertei nu pot fi privite izolat: este de ajuns ca numai unul dintre
ele să nu fie în concordanţă cu cererea pentru ca nici celelalte să nu se realizeze.
Cu toate acestea, trebuie remarcat că elementele constitutive ale ofertei nu se bucură
de aceeaşi importanţă, în cadrul ordinii stabilite de către consumatori pentru satisfacerea
nevoii turistice. Totodată, trebuie reţinut că această ordine variază de-a lungul anului, existând
posibilitatea compensării unora pe seama celorlalte în "ocuparea" timpului afectat călătoriei
sau sejurului. De modul în care întreprinderea combină elementele din structura ofertei sale,
astfel încât să găsească cele mai potrivite căi prin care să suplinească diminuarea atractivitâţii
ori absenţa temporară a unor condiţii naturale favorabile satisfacerii cererii, depinde în mare
măsură eficacitatea activităţii sale.
Conform elementelor menţionate anterior se poate arăta necesitatea unor alternative
strategice şi în oferta serviciilor turistice ( agroturistice ). Utilizarea lor în practică îmbracă o
serie de forme particulare determinate de frecvenţa, de utilizare, modul de formare etc.
În turism, de pildă, oferta, variaţia sezonieră a cererii şi definirea valorii prin calitate
şi prin tot ce poate oferi serviciul sunt criterii frecvent utilizate.
Rolul tarifelor şi preţurilor în reglarea raportului dintre cerere şi ofertă este însă
exprimat într-o mai mare măsură de diferenţierea lor pe sezoane - instrument important al
politicii de marketing a întreprinderii turistice.
O asemenea politica este impusă de necesitatea realizării serviciilor turistice şi în
perioadele în care cererea este mai redusă decât oferta. Aspectul esenţial al diferenţierii
tarifelor şi preţurilor îl formează stabilirea nivelului lor minim şi maxim de-a lungul ciclului
de sezonalitate.
Nevandabilitatea produsului turistic în ansamblu, determină ca şi componentele sale,
considerate separat, să fie greu vandabile. De aceea, reducerea de tarife trebuie operată la
toate serviciile componente ale produsului turistic. Posibilitatea unor asemenea reduceri nu
este însă aceeaşi în cadrul fiecărei categorii de servicii.
Ea este mult mai mare în cadrul celor de cazare, a căror utilizare nu afectează volumul
ofertei şi nici nu antrenează cheltuieli ridicate.In cazul serviciilor de masă, elementul
nevandabil îl formează utilajele şi spaţiile destinate preparării şi servirii mesei; celelalte
componente, preparatele culinare, nu sunt afectate de sezonalitate.
Reducerea tarifelor pentru masă, fără afectarea calităţii meniurilor, nu poate fi făcută
decât în anumite limite.
Serviciile de tranport, ca şi cele de agrement, antrenează cheltuieli al căror volum este,
în principiu, independent de coeficientul de utilizare a capacităţii, în consecinţă, reducerea
tarifelor la transport şi agrement poate fi făcută, fără nici o pierdere.Legat de problema
strategiilor ofertei agroturistice se poate spune că această ofertă este dispersată teritorial, la
care se adaugă o diferenţiere în structura capacităţilor şi formelor de cazare.
Dispersarea ofertei turistice este dată în primul rând de formele diversificate de relief
şi apropierea sau încadrarea teritorială în anumite zone cu vocaţie turistică sau rezervaţii

11
naturale*.
Capacităţile agroturistice reprezentate prin formele de pensiune şi cazare care sunt
concretizate prin diferitele tipuri de case rurale (diferenţa între pensiune şi cazare la cetăţeni
este de ordin juridic). Aceste capacităţi au un caracter familial şi sunt de mici dimensiuni.
Nivelul calitativ al capacităţilor agroturistice este dat de structura familială şi artizanală a
gospodăriei prin care este atras turistul potenţial.
Structurile capacităţilor oferite de agroturism, cu referire la cazare, pot fi materializate
în principal prin (după Csosz I., 1996 şi Crăciun Şt., 1997) pensiuni turistice, forme foarte
adecvate în alte ţări (sub denumirea de "Gate"), fiind amenajate în special în zonele rurale
echipate in vederea închirierii pentru o vacanţă în toate sezoanele, pentru copii, adolescenţi
sau tranzit (forma de închirieri cu ziua).
Din punct de vedere al structurii calitative aceste tipuri de capacităţi trebuie să
îndeplinească anumite criterii calitative cu referire la:
- situarea spaţiilor de cazare şi amenajărilor exterioare (privelişte, spaţii verzi, flori,
etc.);
- concepţia spaţiului (dispunerea pieselor, încălzire);
- mobila şi echipamentul (mobilierul, echipamentul, decoraţiuni
interioare).
Oferta agrdturistică include, este fundamentată chiar, pe motivaţiile privind
cunoaşterea produselor agroalimentare regionale.
Sub acest aspect se poate defini produsul turistic agroalimentar** ca noţiune legată
de forma circuitelor turistice pentru cunoaşterea produselor agroalimentare tradiţionale, în
cadrul regiunilor cu vocaţie în obţinerea şi prelucrarea tradiţională a unor produse
agroalimentare.
Astfel prezentarea sub formă de ofertă a unui produs agroalimentar din punct de vedere
tehnic în cadrul gospodăriei/pensiunii agroturistice se poate face ţinându-se seama de
patru elemente majore: dimensiunea în timp (cu referire la perioada de producţie),
tehnologiile ce pot fi vizualizate, cunoaşterea termenilor tehnici şi de piaţă în
comercializarea produsului mai ales prin degustare etc.
Totodată prin oferta turistică tendinţele motivaţionale de investigare a calităţii
produselor pot fi încă adâncite şi prin cunoaşterea patrimoniului culinar în zonele cu vocaţie
în obţinerea şi prelucrarea produselor agroturistice.
Însuşirile alimentelor posedă pe lângă calităţi nutritive, higenice, psihosenzoriale şi
calităţi simbolice, specifice regiunilor turistice cu vocaţie în obţinerea şi prelucrarea
produselor agroalimentare. Acest patrimoniu culinar încadrat în structura simbolismului
alimentar se poate manifesta în diferite forme ale ofertei agroturistice (prelucrat după
Bessiere, I., 1996, p. 9-58):
- prin cunoaşterea patrimoniului culinar al regiunii care se identifică cu comunitatea
locală, marcându-se în acest fel un "aliment emblemă:;
- prin nominalizarea produselor în cadrul unei clasificări care sugerează
(indică chiar), stilul de viaţă al comunităţii locale şi alte elemente sociale, semnalându-se în
acest caz un "aliment marcat de clasă";

______________________________
*În funcţie de elementele care le caracterizează s-au creat zece categorii de arii protejate: I –
Rezervaţii ştiinţifice; II – Parcuri naţionale; III – Monumente ale naturii; IV – Rezevaţii de conservare a naturii;
V – Peisaje terestre sau maritime protejate; VI – Rezervaţiinaturale amenajate în scopul unor utilitări multiple;
VII – Regiuni biologice naturale (rezevaţii antropologice); VIII – Regiuni naturale amenajate în scopul unor
utilizări multiple; IX – Rezevaţii ale biosferei; X – Obiective de patrimoniu mondial (după UNLNPA, 1990, citat

12
de Şchiopu D., 1997).
**Însăşi conceptul de produs turistic agroalimentar se referă la obţinerea produsului turistic (ca materi
primă), gradul de prlucrare a produsului (încadrat într-o tfhnologie artizanală), gradul de specializare în filiera de
consum alimentar al produsului, cunoaşterea gamei de produse derivate produsului alimentar de bază etc.

- prin transmiterea unor informaţii semnificative concomitent cu consumul


alimentului; în acest caz semnalându-se denumirea de "aliment ca semn de comunicare
- prin prezentarea anumitor alimente care constituie elemente importante şi ca
un prestigiu simbolic, constituind astfel un "element simbol".
Deci patrimoniul culinar trebuie să fie considerat tot un produs turistic, care în acelaşi
timp constituie un reper alimentar teritorial, care poate fi încadrat în oferta turistică.
Ca atare, protecţia şi impulsionarea ofertei agroturistice trebuie să găsească
corespondenţă în sprijinirea tuturor factorilor care concură la dezvoltarea gospodăriei
ţărăneşti.
Structura ofertei la nivel teritorial încadrează frecvent centrele teritoriale la care se
adaugă multitudinea şi diversitatea formelor de sate turistice etnografic-folclorice de creaţie
artistică si artizanală, climaterice şi peisagistice, pescăreşti şi de interes vânătoresc, viti-
pomicole, pastorale, pentru practicarea sporturilor etc.
De aici se deduce că problema agroturistică trebuie abordată în conformitate cu
particularităţile potenţialului turistic din spaţiul rural şi anume (după Csosz I., 1996 şi Crăciun
Şt., 1997):
- valoarea şi varietatea resurselor turistice montane, ocupaţiile agropastorale şi
tradiţiile etnofolclorice din zonă;
- poziţia favorabilă pe o arteră turistică importantă şi în apropierea unor centre şi
staţiuni montane renumite;
- apropierea de masive montane de mare atractivitate şi circulaţie turistică;
- dezvoltarea socio-economică ridicată a satelor care conduce la un nivel de trai
confortabil al gospodăriilor, cu efecte benefice pentru primirea şi găzduirea turiştilor, inclusiv
a celor din străinătate;
- trăsături psibosiructurale ale populaţiei ce-i conferă un grad de ospitalitate, cinste şi
moralitate;
- gradul mai înalt de emancipare a locuitorilor din sate (cunoscători şi de limbi
străine).
Totodată oferta turistică, care în actuala etapă din România este reprezentată de
gospodăria ţărănească ce are nevoie de consultanţă, asistenţă şi fonduri pe tot parcursul
implementării acesteia ca entitate în turismul rural. Pe lângă sprijinul educaţional este necesar
un sprijin material. Sprijinul material trebuie concretizat în acordarea de credite necesare
modernizărilor, amenajărilor şi construcţiilor de locuinţe în mediul rural. Condiţiile pentru
acordarea creditelor trebuie să fie avantajoase pentru întreprinzător cu referire la dobânda şi
termenul de rambursare.
În prezent, este necesară stabilirea unor criterii pentru determinarea potenţialului
turistic la nivel microteritorial, respectiv a satelor, pe baza cărora se poate face evaluarea
cantitativă şi calitativă a ofertei turistice.
În mod sintetic criteriile pentru identificarea ofertei materializată în satele turistice
sunt considerate următoarele:
- existenţa unor gospodării/pensiuni agroturistice care să asigure masă şi cazare
corespunzător normelor în vigoare;
- cadrul natural, pitoresc şi nepoluant;
- tradiţii etnografice, folclorice si arhitectură populară specifică zonelor
etnografice;
- resurse turistice variate (locale şi împrejurimi), care să permită realizaea unei

13
ofete diversificate de programe turistice;
- accesibilitate uşoară şi o infrastructură adecvată;
- dotări tehnico-edilitare, comerciale, de comunicaţii, culturale şi sanitare.

Sub aspectul protecţiei sociale, membrii gospodăriilor ţărăneşti din cadrul reţelei de
turism rural, dacă nu au calitate de salariaţi în alte sectoare, pot participa facultativ la
constituirea fondului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Ţăranul ce posedă o
gospodărie agroturistică este mai prosper decât ceilalţi: ei va fi dispus să investească pentru
creşterea nivelului său de trai şi implicit a prospcrării întregii gospodării şi comunităţii rurale
al cărui membru este.
Dezvoltarea ofertei de cazare prin consolidarea gospodăriei ţărăneşti conduce şi la
îmbunătăţirea aspectului arhitectonic al satului. Apar de asemenea mutaţii în concentraţia
constructivă a spaţiilor de locuit, precum şi a gradului de confort, de aceasta beneficiind atât
turistul cât şi proprietarul.
Pentru prezentarea în detalui a ofertei agroturistice atât la nivel judeţean cât şi naţional
este necesară realizarea unor cataloage realizate pe baza unor documentării cu informaţii de
detaliu (cunoaştera locuinţelor, gradul de confort, natura serviciilor oferite etc.) şi informaţii
generale (preţ, preferinţe, certificate de atestare agroturistică etc.).

14
13.6 STRUCTURI ÎN REŢEAUA AGROTURISTICĂ TERITORIALĂ

Structura instituţionalizează, cu referire la activităţile de marketing agroturistic,


poate începe de la asociaţii turistice locale, la cele naţionale, cu multiple forme de cooperare
şi parteneriate la organizaţii din alte ţări. Această organizare include atât activitatea de
agroturism cât şi sfera de ansamblu a turismului rural, ambele desfaşurându-se pe teritoriul
"satului turistic" sau în aria limitrofă.
Organizaţii profesionale specializate în activităţile de turism rural. Sunt foarte
numeroase, prezenţa acestora fiind semnalată înainte de anul 1989. Instituite sub formă de
asociaţii, fundaţii sau societăţi naţionale, au rolul de a susţine interesele comune ale
locuitorilor din mediul rural.
• La nivel de sat turistic, se poate menţiona mai ales Asociaţia sătească de turism
(ĂST), ce are ca scop evaluarea potenţialului turistic al zonei, realizarea unei oferte turistice
proprii, informare, promovare, publicitate turistică şi alte prestări de servicii, dezvoltare
rurală etc. Activitatea se desfăşoară prin adunarea generală din cadrul AST, cu rol de
coordonare, care alege consiliul de administraţie şi comisii pe domenii de activitate, în cadrul
acestei structuri, comisia de marketing şi animaţie propune tipul fundamental de sat turistic,
serviciile turistice ce urmează să constituie "specializarea satului" şi formele de prioritate în
turism.
• La nivel judeţean, AST se pot grupa în Asociaţii Judeţene de Turism Rural (AJTR),
la care predomină activităţile de îndrumare pentru anumite domenii. Legat de problemele de
marketing, pot fi menţionate: îndrumarea în domeniul promovării, publicităţii şi iniţierii
pentru activităţile de turism rural, a iniţierii unor schimburi de experienţă şi târgurilor de
profil etc.
• La nivel naţional, există atât Federaţia Naţională de Turism Rural (FNATR), cât şi
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). FNATR susţine
interesele asociaţiilor în faţa ministerelor şi autorităţilor centrale sau organizaţiilor a căror
activitate are legătură cu .turismul rural şi realizează un lobby eficient pentru agroturism. Ca
principale atribuţii se pot enumera: organizează târguri şi expoziţii de profil, editează
cataloage, prospecte şi alte materiale prin care se definesc ofertele rurale pe care le
promovează pe piaţa turistică etc.
ANTREC, prin filialele regionale, reprezintă interesele membrilor săi în relaţiile cu
organele publice, precum şi alte facilităţi în asigurarea cadrului legal de desfăşurare a
activităţii de turism rural.
Organizaţii cu activităţi în dezvoltarea rurală. Există foarte multe organizaţii de acest
fel ce au relaţii cu MAA şi pot fi considerate profesionale într-un anumit domeniu cum sunt:
Asociaţia Crescătorilor de Animale, Societatea Naţională a Horticultorilor, Societatea
Viticultorilor Ecologişti, Fundaţia Agricultorilor Privaţi, Federaţia Română pentru Dezvoltare
Montană şi Rurală (FRDMR).
Dintre acestea un rol deosebit .revine FRDMR. care include în
domeniile de interes, alături de fermele private şi pensiunile agroturistice, unităţile de
transport etc. Ca obiective strategice, prin aceste organizaţii sunt urmărite strategii de
sprijinire a micilor producători agricoli, obţinerea de credite pentru înfiinţarea unor proiecte
cu rol de dezvoltare rurală etc. Iniţiativele de perspectivă sunt materializate prin diferite
programe, putându-se menţiona în acest sens programul de dezvoltare şi implementare a
turismului rural şi agroturismului.

15
13.7 DISTRIBUŢIE ŞI PROMOVARE ÎN REŢEAUA
AGROTURISTICĂ
Caracteristici aparte apar în conţinutul şi operaţionalizarea distribuţiei în cadrul
diferitelor tipuri de servicii. Ele sunt determinate de tipul relaţiei client - prestator, modalitatea
de cumpărare, de plată etc.
În turism, distribuţia este cu atât mai eficace cu cât punctele de vânzare sunt mai
apropiate de consumatori. Aria largă de răspândire a cererii turistice şi caracterul nevoii pe
care o exprimă, impune adoptarea unor soluţii prin care să poată fi "colectată" întreaga cerere
potenţială dintr-o anumită zonă sau localitate.
De regulă, comercializarea produsului turistic se realizează de prestatori prin două
sisteme de desfacere: direct către clienţi şi indirect, printr-un lanţ de intermediari sau agenţi de
voiaj care, în schimbul unui comision, preiau sarcina legării prestatorilor de servicii turistice
cu consumatorii acestora.
Distribuţia directă, de tipul prestator servicii turistice -turist este specifică formelor
neorganizate de turism. În acest caz, turistul se adresează prestatorului de servicii turistice
solicitând serviciile fie în momentul efectuării călătoriei, fie prin rezervări anticipate,
confirmate de prestatori.
În cazul formelor organizate de turism se practică o distribuţie de tipul prestator
servicii turistice - agenţie voiaj –turist. În acest caz, turistul solicită unei agenţii de voiaj să-i
asigure serviciile de rezervare a camerelor de hotel, a biletelor de călătorie etc.
În cazul unor pieţe turistice îndepărtate (în special externe) canalele de distribuţie pot
fi şi mai lungi, numărul intermediarilor fiind în consecinţă mai mare.
În cadrul distribuţiei turistice un element cheie îl formează sistemul de rezervare a
locurilor de cazare şi de transport.
Acesta poate fi organizat în trei moduri:
a) Sistemul manual, tradiţional, prin care în diferite forme grafice sunt făcute
înregistrări ale solicitărilor primite ţinându-se o legătura permanenta cu prestatorul de servicii
care realizează evidenţa vânzărilor efectuate.
b) Sistemul parţial computerizat prin care evidenţele sunt ţinute cu ajutorul unui
computer, legaturile dintre prestator si agenţii realizându-se telefonic.
c) Sistemul complet automatizat prin care evidenţele şi legaturile sunt realizate
prin intermediul unor computere interconectate. Sistemul asigura instantaneu posibilitatea
alegerii locului de cazare în funcţie de preferinţe şi scoaterea din circuit după ce locul a fost
achiziţionat.
Colectivităţile rurale sunt de cele mai multe ori, de mici dimensiuni, dispun de
capacitate financiară redusă, motiv pentru care sunt nevoite să caute parteneri atât pentru
finanţarea echipamentelor, cât şi pentru promovarea şi comercializarea produselor turistice*.
Totodată pieţele turistice prin sistemul evolutiv al economici de piaţă îşi măresc aria, îşi
diversifică produsele agroturistice etc., motiv pentru care aceste pieţe trebuie să se integreze
într-o imagine de marcă spaţială. De aici, rezidă existenţa intermediarilor în distribuţia şi
vânzarea produsului agroturistic care se încadrează într-o multitudine .de reţele specifice.
Astfel, pot fi delimitate reţele profesionale, teritoriale, bancare, de consumatori etc. Principalii
agenţi economici în filierele de agroturism junt denumiţi "touroperatorii" (TO). Aceştia se
interesează de produsele turistice forfetare, ţinând seama de toate componentele cererii,
locuinţe, servicii, loisir (respectiv petrecerea timpului liber a celor ce vin în spaţiul rural),
elemente de animaţie sau de compunere a programelor specifice (manifestări cu caracter de
eveniment, vizite la ferme), circuite culturale etc. TO caută acele produse turistice din spaţiul
rural (agroturistice), ce se încadrează în anumite norme de calitate, certificate şi care fac parte
dintr-un sistem de rezervare informatizată. La aceşti TO vânzarea poate fi directă sau

16
indirectă.
Prin acţiunea de informatizare, TO desfăşoară activităţi privind difuzarea de informaţii
turistice, editarea de documente, montarea (materializarea) operaţiilor de promovare şi
comercializare a produselor turistice. Cheltuielile de promovare, rezervare informatizata etc
rezuUate dm prestaţiile TO sunt recuperate prin preţurile de vânzare ale producătorului sau
intermediarului.

Fig.13.1. – Circuitul de distribuţie în turismul rural (după Marketing, sesion de


synthese, 10/1993).

De menţionat faptul că acţiunile de promovare de produse turistice de către TO sunt


condiţionate de următoarele: calitatea produselor, volumul ofertei, unicitatea partenerului (cu
activităţi comerciale sau agroturistice), marja comercială necesară acoperirii cheltuielilor de
comercializare şi obţinerii unei plus-valori pentru toţi partenerii din circuit etc.
Complexitatea activităţilor de agroturism are o mare varietate şj valoare diversificată
de resurse turistice, motiv pentru care promovarea acestor activităţi trebuie să fie prezentă la
toate nivelurile (prelucrat după Mitrache Şt. 1996):
La nivelul gospodăriilor populaţiei rurale, problemele privind concretizarea
activităţilor promoţionale sunt limitate de posibilităţile financiare, în situaţia în care se
dispune de posibilităţi financiare, se pot prezenta materiale publicitare privind situaţia
gospodăriei, condiţiile de cazare şi transport, informaţii despre bucătăria familiei, meşteşuguri
etc. Pentru situaţia în care gospodăria nu dispune de resurse financiare suficiente pentru
întocmirea unui astfel de material, datele informative se vor limita la întocmirea unei fişe,
care însoţită de o prezentare grafică va fi inclusă într-un material mai amplu la nivel teritorial
(zonă, judeţ etc.).
La nivel de stat, zona turistică, promovarea se poate face prin intermediul unui
material publicitar scris (ghid turistic), casete video etc. Acest material trebuie să inventarieze
totalitatea gospodăriilor care sunt amenajate prin agroturism, fiind incluse informaţii
referitoare la ansamblul teritoriului, elemente inedite ce pot fi întîlnite etc.
_________________________________
*O analiză a circuitelor de informaţii în vânzarea şi distribuţia produselor turistice duce
la stabilirea politicii de produs, întrucât aceasta are repercusiuni asupra: capacităţii dea
anticipa, investiţiilor în animaţie şi confort, creaţiei şi inovaţiei, diversificarea distribuţiei,

17
răspunsului aşteptărilor clienţilor etc. (fig.16.1.)
La nivel regional, se va avea în vedere elaborarea unui mterial mai amplu care să
surprindă mai multe elemente caracteristice ansamblului respectiv (de exemplu Ţara Oaşului).
La nivel naţional, se pate concepe un ghid, un îndrumător agroturistic ce poate orienta
asupra unei arii cu un anumit potenţial turistic. Informaţiile oferite vor fi de ordin general,
urmând ca amănuntele să fie oferite de agenţiile teritoriale specializate (ghidul respectiv va
cuprinde lista acelor agenţii, adresele şi numerele de telefon etc.)
De menţionat că informaţiile agroturistice trebuie să conţină, în mod obligatoriu,
următoarele:
- prezentarea cât mai amănunţită a gospodăriei agroturistice (număr de camere,
amenajări etc,);
- prezentarea modului cum se poate ajunge în satul, zona respectivă (distanţa faţă de
cele mai apropiate oraşe, mijloace de transport etc.);
- prezentarea celor mai interesante elemente ale programului agroturistic.
Există însă şi modolităţi specifice de promovare a agroturismului prin organizare unor
expoziţii cu imagini din gospodării, publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători
legale, manifestări prilejuite de anumite obiceiuri (agricole îndeosebi), precum şi organizarea
unor anumite mese pe anumite trasee turistice, cu mâncăruri tradiţionale sau degustări de
vinuri, fructe etc. Cu prilejul tuturor acestor situaţii pot fi distribuite materiale publicitare
reprezentând zona şi posibilităţile de practicare a agroturismului.
De precizat insă că independenţa administrativă nu coincide întotdeauna cu entităţile
turistice ceea ce conduce la grupări intercomunale necesare pentru constituirea coerenţelor
spaţiale turistice.
În distribuţia şi promovarea produsului agroturistic un rol important revine
identificării relaţiilor parteneriale, considerate o formă caracteristică a legăturilor între
nivelul local şi cel central (se pot enumera: natura acordului de parteneriat, părţile implicate în
decizie, dimensiunile obiectivelor turistice incluse în acordul de parteneriat, nivelul de decizie
la care sunt stabilite obiectivele parteneriale, nivelul la care se află partenerii şi starea lor
financiară etc.).Motivele de ordin administrativ, juridic, economic dar mai ales de ordin
practic, în integritatea formelor de parteneriat în reţelele de agroturism, rezidă tocmai din
asocierea intereselor şi regruparea mijloacelor necesare pentru activităţile integrate în reţelele
de promovare şi distribuţie agroturistică.
Relaţiile parteneriale se pot stabili şi în vederea promovării dezvoltării agroturistice
între instituţiile publice şi cele private la diferite niveluri, pe plan local, naţional şi
International. În acest sens însăşi legislaţia va trebui să aibă în vedere atât uşurarea accesului
părţilor interesate la diferite resurse (financiare, materiale, umane, informaţionale), cât şi la
modalităţile lor de alocare. Pot fi exemplificate următoarele forme instituţionale ca rezultat al
cooperărilor în agroturism: asociaţii profesionale (sate turistice de exemplu), gospodării
agricole familiale, alţi agenţi economici şi grupuri de interese.
Dar în promovare şi distribuţie este necesară şi cunoaşterea specificităţii structurilor
parteneriale agroturistice, fiind necesar a se ţine seama de următoarele:
- diversificarea antivităţilor ce au loc în spaţiul rural, cu referire la agroturism, în
scopul sporirii gradului de stabilitate socială în localităţile rurale;
- surprinderea complexităţii legăturilor între agroturism şi sectoarele din amonte cu
scopul diminuării costului tranziţiei în spaţiul rural;
- integrarea dimensiunilor ecologice ale habitatului rural în activităţile de turism rural.
Prin organizarea şi funcţionarea parteneriatului în reţelele de promovare şi distribuţie
agroturistică şi apoi de implementare în spaţiul rural, este necesară cunoaşterea a o serie de
condiţii specifice actualei etape de tranziţie din tara noastră şi anume:
- fixarea clară a obiectivelor de agrotunsm la nivel de zona, bazin turistic sau

18
localitate rurală;
- crearea unei situaţii avantajoase pentru toţi partenerii din cadrul reţelei de
distribuţie în arealul teritoriului respectiv;
- responsabilitatea participării părţilor implicate în activităţile de agroturism.
Propunerea de a se introduce în practică „Cartea pensiunii turistice” reperzintă un
mijlc inportant în programele reţelelor de distribuţie agroturistică. Prin aceasta se presupune
instituirea unui sistem de colaborare între mai multe instituţiişi organisme interesate; respectiv
proprietarii pensiunilor turistice, primăriile locale, institutele de cercetare, Centrele de
consultanţă etc. Existenţa Cărţii pensiunii turistice este astfel utilă pentru toţi agenţii
economici cin reţeaua de promovare ţi distribuţie agroturistică, mai ales în cunoaşterea şi
analizarea unor date reale şi operative.

19
13.8 STRATEGII ÎN PROMOVAREA
PRODUSULUI AGROTURISTUC

Turismul este considerat un sector strategic, datorită posibilităţilor de dezvoltare


economică pe care le oferă şi totodată o componentă a strategiei de consolidare a pieţei
Uniunii Europene. Cu referire, la sfera de activitate a turismului rural se poate arăta că acesta
determină stabilirea unor legături între demografie şi politica spaţială; legături politice (cu
referire la declinul lumii la ruralitate), legături economice (diversificarea activităţilor în
spaţiul rural), legături umane (o mai bună cunoaştere între săteni şi orăşeni) Ca atare,
politicile dezvoltării şi protejării turismului rural urmăresc materializarea acestor strategii pe
termen mediu şi lung. În definirea strategiilor o atenţie deosebită se va acorda următoarelor
aspecte:
1) Elaborarea de planuri strategice pentru turism prin care să fie examinate cele mai
bune modalităţi de dezvoltare şi administrare a regiunilor, comunităţilor şi ecosistemelor,
nevoilor de infrastructură a acestora, tehnicile de administrare agroturistică etc. Este totodată
necesară măsurarea eficienţa strategiilor în funcţie de costurile de elaborare şi de aplicare a
strategiei, de succesul comercial, de eficienţa conservării mediului şi comunităţii locale, de
menţinerea şi diversificarea locurilor de muncă etc.
2) La nivel tactic, aplicarea planurilor strategice cer o cunoaştere, precisă a
problemelor şi a sistemelor de gestiune, fluxurilor de vizitator, de cunoaştere şi argumentare a
potenţialului patrimoniului agroturistic local, a mijloacelor de încurajare a noilor profesionişti
în agroturism, a sistemelor transporturi publice rurale etc.
Elaborarea strategiilor de dezvoltare în turismul rural, (implicit şi pentru agroturism)
trebuie să ţină seama de următoarele elemente de bază:
- clienţii care au cerinţe crescânde, solicitând locuri mai bine administrate pentru
vacanţe;
- turismul rural, care este diferit de turismul în staţiune, ceea ce presupune un mediu
fizic şi uman deosebit, ce poate fi regăsit prin vacanţele în ariile rurale;
- existenţa în activităţile de turism rural (agroturismului) a unui număr mai mare de
mici întreprinderi, noi şi neexperimentate (cum sunt de exemplu gospodăriile agroturistice),
care necesită strategii specifice pentru planificarea activităţilor (cu referire la dezvoltarea
iniţială a acestui nou sector ce solicită frecvent subvenţii publice);
- activităţile de implementare a planurilor strategice care evoluează de la simpla
planificare a amenajării teritoriului şi a infrastructurii, spre o structură suplă şi orientată a
gospodăriei agroturistice.
Chiar dacă modalităţile de practicare a turismului rural sunt diferite de la o regiune
(zonă) la alta, este necesară în continuare cunoaşterea factorilor implicaţi în realizarea
obiectivelor strategice.
Aceştia pot fi consideraţi următorii: conservarea, crearea şi diversificarea locurilor de
muncă, conservarea clădirilor şi habitatului tradiţional, susţinerea comunităţii, modernizarea
reţelei de transport, susţinerea agriculturii şi exploatării forestiere, ameliorarea calităţii vieţii
pentru protecţia rurală, crearea de noi funcţiuni, profesii pentru grupurile (colectivităţile)
defavorizate.
De menţionat că însăşi contextul politicilor de dezvoltare a turismului rural
(agroturismului), delimitează laturile strategice de marketing cu specificitate regională
(zonală). Acestea se referă la următoarele:
- formarea şi lărgirea treptată a unei structuri turistice specifice fiecărei zone ţinând
seama de mutaţii socio-economice pentru fiecare perioadă (de exemplu pqpularea zonelor
defavorizate, introducerea şi eficientizarea unor activităţi zonale etc.);

20
- existenţa pe lungă perioadă de timp a unei liberalizări a politicilor de dezvoltare
rurale, a liberei iniţiative în turismul rural, dar şi a unei permanente adaptări şi adoptări de
acte normative specifice;
- politica ajutoarelor de stat pentru majoritatea formelor de turism rural ce
nominalizează beneficiarii din spaţiul rural, sursele de finanţare, modul de intervenţie (cu
referire la perioada şi limitele costurilor de subvenţie);
- prin politicile de dezvoltare a turismului rural, trebuiesc urmărite permanent şi
efectele indirecte în sectoarele de complementaritate (sectoarele ce asigură baza tehnico-
materială în turismul rural; sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală şi
agroturistică; sectorul comercial; sectorul industriilor uşoare şi alimentare; sectoarele de
prestări de servicii etc.)
- necesitatea unei integrări şi în domeniul turismului rural, prin existenţa sistemului
integrant (reprezentat prin structurile turistice existente).
- necesitatea unei integrări şi în domeniul turismului rural, prin existenţa sistemului
integrant (reprezentat prin structurile turistice existente) şi a mediului integrator (cu referire la
actele normative ce reglementează activităţile de turism rural).
De menţionat că adoptarea şi implicit transpunerea în practică a strategiilor de dezvoltare
a turismului rural trebuie să respecte specificul ruralităţii regionale întrucât:
- nu toate regiunile consimt să se dezvolte pe această cale sau chiar nu se pretează
pentru unele activităţi agroturistice;
- există limite de dezvoltare într-o zonă dată;
- practica poate solicita tehnici particulare de management al fluxurilor de
vizitatori pentru a împiedica distrugerea echilibrului ecologic al comunităţii.
Pentru acest motiv în strategiile de marketing agroturistic este necesară o analiză
prospectivă a posibilităţilor de constituire şi valorificare a produsului turistic cu referire la
(după Bran F., 1996):
- amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apă, încălzire,
canalizare, epurarea apelor uzate, repararea şi modernizarea drumurilor de acces la obiectivele
sau de legături cu magistrarele rutiere);
- ridicarea gradului de confort al gospodăriilor ce primesc turiştii;
- dotări pentru agrement sportiv (pârtii de schi, transport pe cablu, terenuri de sport,
poteci turistice, echitaţie etc.).
Implementarea acestui ansamblu de amenajări şi dotări este considerată absolut
necesară impunându-se la nivel teritorial, respectiv în toate satele turistice, în acest context
elaborarea unei strategii viabile în dezvoltarea agroturismului în etapa actuală la nivel zonal
are la bază cunoaşterea potenţialului de producţie agricolă şi evaluarea activităţilor tehnico-
economice a gospodăriei agricole familiale.
Aceasta şi pentru motivul că spaţiuldomestic are o amploare determinativă pentru
întreaga activitate productiră a gospodăriei rurale, iar strategiile de determinare trebuie să-i
determine o infrastructură specifică dar şi eficientă.
Sucesul activităţi de turism constă nu numai în dotările realizate, ci mai ales în
calitatea serviciilor oferite de gospodari*.
Aceasta presupune profesionalism din partea gazdelor, al celor care acordă servicii
turistice. În acest sens formarea şi specializare forţei de muncă, în profesii de bază (recepţie,
bucătărie, patiserie, ospătărie, animaţie, ghid, etc.), trebuie să constituie o preocupare
importantă pentru Asociaţia turistică sătească.
Totodată diversitatea formelor de turism rural impun strategii diferenţiate mai ales în
zonele turistice consacrate, unde se remarcă tendinţe de cooperare şi parteneria.
Implementarea dar şi viabilitatea unei strategii de parteneriat de inters local în dezvoltarea

21
tirismului rural sau a agentului economic prin intermediul unor forme de cooperare,
presupune succesiunea unor etape considerate specifice, acestea fiind:
- existenţa unei politici de dezvoltare a turismului rural la nivel local;
- delimitarea zonelor, bazinelor turistice şi loclităţilor cu dificultăţi pe plan economic
şi social sau a problemelor de turism rural;
- elaborarea proiectului pentru materializarea problemelor identificate;
- modalităţilor de rezolvare în cazul implicării părţilor parteneriale din domeniul de
activitate al turismului rural pentru care este necesară stabilirea acordului de parteneriat;
- runire partenerilor şi reparizarea responsabilităţilor;
- începerea acţiunilor specifice în funcţie de obiectivul principal, obiectivele secundare
şi modul de asigurare a resurselor;
În concluzie turismul, în calitate de consumator de programe şi servicii agroturistice,
intră în posesia unor informaţii de agroturism prin intermediul agenţiilor de turism
specializate, reţele şi forme de organizare a agroturismului, mijloace publicitare, distribuitori
de produse agroturistice, reclama făcută de turişti ce au beneficiat de această formă de turism.
În acest fel în cadrul activităţii complexede promovare a agroturismului se face
indirect o publicitate pentru zona respectivă.

_____________________________
*În acest context strategiile de lansare şi dezvoltare a produsului turistic, un rol
important revine identificării şi prezentării specificităţii patrimoniului culinar care constituie
un element esenţial în cadrul pieţei agroturistice. Materializarea acestora implică însă
cunoaşţerea principiilor de strategie alimentară ce trebuie respectate de către operatorii
turistici din mediul rural şi anume: inventarierea tuturor elementelor de patrimoniu;
colaborarea şi cooperarea tuturor operatorilor din rural; reconstituirea ofertei alimentare într-
un context istoric şi teritorial; existenta şi protejarea ofertei alimentare specifice zonei, alături
de adaptarea acesteia la cerinţele clientelei heterogene; comunicarea privind patrimoniul
culinar şi stimularea creativităţii.
Tendinţele motivaţionale în cunoaşterea produselor agroalimentare locale pot fi astfel
prospectate prin studii de fezabilitate (tabelul 16.1). Intr-un asemenea studiu, formele de,
turism agroalimentar, structurate etapizat, pot fi completate cu cele mai adecvate forme şi
criterii de aplicare. Astfel pentru început trebuie să fie cunoscute condiţiile tehnice şi
economico-organizatorice ale modulului precum, şi structurii pieţei produsului agroalimentar
din zonă (nominalizări de firme şi/sau exploataţii cu un sector agroalimentar reprezentativ,
posibilităţi de vizitare a sistemelor de producţie, de achiziţionarea produselor, logistica
primirii turiştilor etc.). Definirea unui astfel de proiect, considerat strategic, încadrează
obiective, mijloace şi rezultate scontate, fiind descrise implicaţiile dotărilor, avantajele
rezultate, dar şi limitările determinate de posibilele diminuări ale cererii şi/sau ofertei. In
continuare printr-un sistem tehnic pot fi precizate condiţiile de alegere si amenajare spaţială a
primirii turiştilor (fiind luate în considerare şi costurile), care se completează cu organizarea
de circuite si degustări în scopul cunoaşterii produsului. Intr-un studiu de fezabilitate
informaţiile la faţa locului, comunicaţiile interne şi internaţionale au un deosebit rol în
realizarea efectivă a proiectului (unde sunt precizate formele structurilor juridice si
financiare).

22
Tabelul 13.1

Elementele şi etapele unui studiu de fezabilitate în proiectarea formelor de turism rural


agroalimentar.

Etape de studiu Forme şi criterii de aplicare


STUDIUL MEDIULUI LA NIVEL:
(condiţii tehnice şi economico-organizatorice)
Microeconomic Prezentarea globală a sectorului agroalimentar (producţie,
cooperaţie, comerţ).
Macroeconomic Prezentarea zonei (agenţi economici, caracteristicile turismului şi
sectorului agroalimentar cu vocaţie).
Tematica Existenţa şi consultarea unor proiecte locale pe această temă.
STUDIUL CONDIŢIILOR EXISTENTE IN ZONA
(cunoaşterea pieţei produsului)
Ofertă Cunoaşterea firmelor şi/sau exploataţiilor cu tradiţie în zona
respectivă.
Excursii ce pot fi organizate pe tema cunoaşterii produsului.
Elemente de popularizare a cunoaşterii produsului
agroalimentar cu vocaţie în zonă.
Cererea Posibilităţi de a se vizita anumite obiective specifice zonei (cu
referire la obţinerea produsului agroalimentar).

Structura Modalităţi şi structura logistică adecvată în primirea


turiştilor.
DEFINIREA PROIECTULUI
Obiective Atragerea clientului spre regiunea cu vocaţie pentru un anumit
produs agroalimentar.
A se face cunoscută producţia locală şi dezvoltarea imaginii de
calitate.
Amenajarea (punerea la punct) a unui centru de cunoaştere
şi promovare a produsului agroalimentar. Formarea unei
atmosfere de popularizare locală.
Mijloace Crearea unui depozit cu o amenajare specifică stocări produsului
agroalimentar (de exemplu o vinotecă). Amenajarea (punerea la
punct) a operaţiilor ajutătoare (de semnalizare, circuite, etc.)
Rezultate (considerate Turistice: atragerea de turişti, dezvoltarea infrastructurilor
avantajoase) necesare (de cazare şi masă).
Sociale: dinamizarea dezvoltării zonei prin crearea posibilităţilor
de utilizare mai bună a forţei de munca.
Economice şi comerciale: creşterea imaginii de marca
şi de vânzare a produselor agroalimentare din zonă; dezvoltarea
economiei locale.
Limite Problema importanţei şi amplificării proiectului în raport de
posibilele diminuării ale cererii si ofertei.

23
STUDIUL TEHNIC
Alegerea locului O poziţie avantajoasă în spaţiul comercial. Construcţie (adăpost)
bine consolidat şi spaţiu suficient.
Costuri acceptabile.
Amenajare Spaţii (holuri) de primire, informare şi vânzare a produselor.
Spaţii de stocare a produselor.
Spaţii de prezentare şi degustare a produselor.
Spaţii de întâlnire a vizitatorilor.
Definirea şi Permanentizarea sărbătoririi produsului şi a gastronomiei.
prezentarea unor Iniţiere de degustări.
elemente anexe Organizarea de circuite pentru cunoaşterea produsului. Crearea unor
produse simboluri (ce pot reprezenta elementele cele mai specifice
pentru produsul respectiv).

POLITICA DE COMUNICARE
Informaţii la faţa locului (prin publicaţii în mai multe limbi,
Informaţii diapozitive, expoziţii permanente asupra produselor agroalimentare din
zone cu vocaţie de prestigiu).
Comunicaţii interne şi internaţionale referitoare la:
Comunicaţii - scopuri şi sejururi turistice;
- suporturi publicitare prin utilizarea diferitelor forme de publicitate,
pliante etc.;
- promovarea prin diferite manifestări;
- indicarea locului unde se poate găsi produsul şi descrierea acestuia.
REALIZAREA PROIECTULUI
Ştructuri juridice Din punct de vedere al provenienţei (vocaţia zonei agricole). Gestiunea
activităţilor.

Structuri financiare Stabilirea formelor de finanţare (aportul membrilor fondatori,


subvenţii, sponsori, împrumuturi).
Evaluarea sumelor necesare cheltuielilor (cu infrastrusctura,
amenajări, întreţinere).
REPERCUSIUNI
Turistice Creşterea fluxurilor turistice.
Diversificarea produselor turistice.
Economice Refacerea financiară a producătorilor agricoli.
Refacerea şi/sau relansarea economică favorabilă a agenţilor
economici din sectoarele de comercializare şi distribuţie.
Sociale Posibilităţi în utilizarea deplină a forţei de muncă.
Dezvoltarea unor relaţii de comunicare şi reţele de schimb între
agricultori şi/sau alţi agenţi economici.
Prelucrat după Charvet, N., 1995, pag. 17-18

24
13.9 ELABORAREA PROGRAMELOR DE MARKETING
AGROTURISTIC

Elaborarea programului are un rol esenţial în activitatea agroturistică, fiind necesară


adoptarea unor metode şi căi specifice pentru nivelurile de dezvoltare a zonelor. Oricare ar fi
metodele de evaluare şi formulare a programelor de marketing la nivel teritorial acestea
trebuie să includă obiective economice, sociale, de amenajare teritorială, financiară etc.
Pentru studiul situaţiei existente, este frecvent utilizată metoda de corectare selectivă
pe bază de eşantion concretizată prin "Fişa chestionar", prin care se intervievează fiecare
subiect (gospodar) în parte, în acest fel se pot obţine informaţii privitoare la mărimea şi gradul
de dispersare al proprietăţii, modul de exploatare (muncă proprie, asociaţie, arendă, modul de
prelucrare şi comercializare al producţiei, veniturile şi cheltuielile aferente producţiei agricole
etc.
Prin culegerea., gruparea şi prelucrarea informaţiilor se pot elabora programe de
marketing agroturistic structurate şi etapizate adecvat potenţialului zonei. Ca principale
elemente incluse într-un asemenea program de marketing agroturistic se pot enunţa (după
Mitrache Şt. ş.a., 1996);
Prezentarea ofertei de cazare, cu referire la prezentarea capacităţii de cazare şi a
serviciilor ce pot fi asigurate la nivelul gospodăriei sau a comunităţii rurale. Esie necesară
cunoaşterea serviciilor incluse, precum preţul pentru fiecare în parte.
Inventarierea atuurilor zonei, concretizate prin avantajele create de caracteristicile
zonei pentru turist. Se pot face referiri la cadrul natural (peisaj, calitatea aerului), cadrul
construit (arhitectura tradiţională, specificitatea materialelor de construcţie utilizate etc.),
obiective istorice şi economice ce pot fi vizitate, obiceiuri specifice zonei (cu referire la
anumite sărbători anuale considerate tradiţionale) etc.
Participarea (opţională) a turiştilor la activităţile specifice zonei sau sezonului.
Anumite activităţi privind culesul fructelor de pădure, cositul fânului, lucrări artizanale etc.,
care pot fi executate cu plăcere la acestea adăugându-se caracterul lor educativ.
Prezentarea activităţilor recreative posibil de realizat. In cadrul fiecărei gospodării
conform zonei şi posibilităţilor gospodăriei se pot desfăşura anumite activităţi recreative, ce
pot include: activităţi sportive specifice sezonului, vânătoare, pescuit, sporturi acvatice, mese
la stână şi câmpeneşti etc.
Elemente de atracţie ale zonelor limitrofe prin care se urmăreşte organizarea unor
acţiuni, programe sau excursii. Atracţiile turistice pot fi date de formele de relief şi peisaje
atractive, locuri şi monumente istorice, manifestări folclorice etc.
Cunoaşterea de către turişti a activităţilor desfăşurate în atelierele meşteşugăreşti şi
de industrie mică din zonă. Sunt situaţii în care turiştii sunt dornici să cunoască sau chiar să se
iniţieze asupra unui anumit domeniu al artei populare sau al unui anumit meşteşug.
O iniţiativă deosebită o prezintă programele de cooperare şi parteneriat în
agroturism. Acţiunile înscrise în aceste programe au un caracter bilateral şi multilateral, la
nivel interregional şi transnaţional, scopul fiind obţinerea unui profit reciproc pentru fiecare
partener prin acţiuni comune de promovare sau de scoatere pe piaţă. Referitor la această
problemă de cooperare sunt semnalate iniţiative privind: primirea turiştilor în cadrul fermelor
agricole, cazarea turiştilor la locuitorii satelor etc.
Existenţa mai multor programe de cooperare europeană în turismul rural, încadrează
organizatori din majoritatea ţărilor UE cu partenerii aferenţi (de exemplu Programul
SAPARD). Descrierea proiectelor redau forme de susţinere a turismului rural, a protecţiei
mediului etc., concretizate prin obiective care să devină operaţionale în diferite zone, iar
populaţia să beneficieze în urma dezvoltării turismului rural. Legat de existenţa programelor

25
de cooperare şi parteneriat în turismul rural se poate lua încă în discuţie cunoaşterea formelor
de intervenţie a colectivităţii locale pentru constituirea şi/sau consolidarea regiunii (bazinului
local).
Ca atare elementele ce condiţionează introducerea unor forme de cooperare şi
parteneriat în programele de turism rural au la bază: intervenţiile publice ce implică punerea
la dispoziţie a factorilor de producţie necesari constituirii ofertei turistice, identificarea şi
organizarea ofertei, coordonarea diferiţilor operatori turistici, anticiparea diferitelor riscuri
(colapsuri) econonîice, sociale sau culturale, iniţiative pentru dezvoltări intercomunale etc.;
formele intervenţiilor colectivităţilor locale, cele mai importante referindu-se la factorii de
producţie, accesul la resursele strategice (financiare, juridice, de formare a personalului de
informare etc.), achiziţionarea, instalarea şi controlul gestiunii utilajelor specifice
comercializării, cunoaşterea cu exactitate a prestaţiilor şi posibilităţile de realizare locală a
acestora etc. Costurile totale şi mai ales contribuţia UE, dau o garanţie a aplicării acestor
programe.
Elaborarea programelor turistice se face şi prin consultarea şi sprijinul unor organizaţii
specializate din cultură şi învăţământ.
Orice program turistic va trebui să includă şi următoarele elemente: adresantul (turistul
individual sau grupuri de turişti), responsabilul de program, durata programului şi perioada de
timp pentru care este valabil.
Pentru perspectiva dezvoltării agroturismului programele vor trebui să includă măsuri
şi activităţi specifice cum sunt crearea şi/sau perfecţionarea în continuare a măsurilor
legislative; identificarea potenţialului românesc ce se pretează dezvoltării turismului de acest
gen; formarea profesională pentru turismul rural prin organizarea de acţiuni specifice;
cooperarea cu organizaţiile internaţionale în domeniul turismului rural; pregătirea
gospodăriilor ţărăneşti pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice; atestarea
gospodăriilor ţărăneşti selecţionate pentru prestarea serviciilor agroturistice; lansarea pe piaţa
internă şi internaţională a ofertei de agroturism românesc; realizarea fondului de date privind
unităţile/gospodăriile cuprinse în reţeaua naţională a turismului rural; formarea experţiolor în
management agroturistic; facilitarea colaborării între organismele şi organizaţiile implicate în
dezvoltarea turismului rural din România şi alte ţări europene; sprijinirea dezvoltării
turismului rural prin accesul gospodăriilor ţărăneşti la fondurile alocate de la bugetul statului;
credite şi dobânzi subvenţionate etc.
In fig 16.2. este redată schema unui program agroturistic la nivel local şi zonal.
Totodată aceste programe pot fi "standard" în cadrul unor perioade de timp modulate
şi cu servicii prestabilite) sau comandate (pentru anumite perioade solicitate în mod special de
turişti).
In ultimii ani la nivelul UE s-au iniţiat programe pe tema "turism şi mediu", având la
bază diversificarea culturală şi sensibilităţile de mediu între nordul şi sudul Europei şi întreaga
problematică privind turismul şi mediul înconjurător. Prin această iniţiativă s-a condus la:
- existenţa unei reţele de experţi în ecoturism, numit ECOTRANS, prin care s-a
dezvoltat o Bancă de proiecte pilot şi date, precum şi un buletin informatic intitulat
"Ecoletter";
- realizare a două lanţuri hoteliere ecologice;
- crearea de manuale şi module privind formarea gestiunii de mediu; iniţierea unor
module de planificare regională.

26
Fig. 13.2. – Prag-anual agroturistic la nivel local şi zonal
(după MitracheŞt., 1996).

Utilitatea acestor programe sunt de un real folos în dezvoltarea turismului rural


contemporan şi integrarea acestor activităţi cu celelalte ţări din Estul Europei.
Prin serviciile oferite şi activităţile incluse în programele agroturistice este necesar să
se urmărească ridicarea prestigiului satului agroturistic creându-i o anumită popularitate
încadrându-1 în rândul destinaţiilor turistice de mare interes şi atractivitate.

27

S-ar putea să vă placă și