In cadrul procesului penal, învinuitul sau inculpatul este persoana cea mai importanta, care

cunoaste cel mai bine fapta săvârșita, care poate oferi cele mai multe date cu privire la aceasta,
astfel ca in jurul lui se desfasoara toata activitatea de administrare a probelor.1
Declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, obtinute ca urmare a ascultarii de catre
organele judiciare, constituie un mijloc de proba in cauza, fie in apararea, fie in acuzarea sa,
deoarece unele fapte sunt cunoscute numai de el, iar altele, desi sunt cunoscute și de altii, el le
cunoaste cel mai bine .
Ascultarea învinuitului sau inculpatului este activitatea procesuala și de tactica
criminalistica ce prezinta o importanta deosebita intrucat, in cadrul ei, învinuitul sau inculpatul
poate face marturisiri, complete sau partiale, cu privire la infracțiunea pe care a săvârșit-o, la
circumstantele legate de comiterea ei2, putand totodata sa-si formuleze si apararea cu privire la
circumstantierea faptei ori cu privire la nevinovatia sa.
Ascultarea învinuitului sau inculpatului se detasează, sub raportul importantei, de restul
activităților de strangere a probelor, reprezentând activitatea cu frecventa cea mai ridicata, pentru
ca, fie datorita naturii lor, fie datorita modului de săvârșire a infracțiunilor, nu in toate cauzele
penale aspecte legate de fapta sau de făptuitor pot fi dovedite prin inscrisuri, prin constatari
tehnico-stiintifice sau expertize, in schimb desfasurarea procesului penal, atat in cursul urmaririi
penale, cat si al judecații, este de neconceput fara ascultarea celui in jurul caruia se va concentra
intreaga activitate a organelor judiciare si a partilor, purtatorul celor mai ample și utile informații
- învinuitul sau inculpatul3. Lipsa acestei activitati are caracter de exceptie producandu-se doar in
cazul cand învinuitul sau inculpatul este disparut ori se sustrage urmaririi penale sau judecații.
Stabilirea adevarului intr-o cauza penala depinde in buna masura de pregatirea
profesionala, de iscusinta, de aptitudinile persoanei care efectuează urmarirea penala sau
judecata, de rabdarea și obiectivitatea cu care se aduna probele necesare in cauza4, probe printre
care se numara și declarațiile învinuitului sau inculpatului, rezultat al ascultarii acestuia.

1
Basarab, Matei, Criminalistica , Litografia Universitatii “ Babes-Bolyai “, Cluj, 1969, pag. 272
2
Aionitoaie Constantin, Berchesan Vasile, Butoi Tudorel, Marcu Ilie, Palanceanu Eugen, Pletea Constantin, Sandu
Ion-Eugen, Stancu Emilian, Tratat de tactica criminalistica, Editura “ Carpati “, 1992, pag. 90
3
Ciopraga Aurel, Criminalistica -Tactica, Litografia Universitatii “ Al. I. Cuza “, Iasi, 1986, pag. 107-108
4
Mircea Ion, Criminalistica , Editura Fundatiei “ Chemarea “, Iasi, 1992, pag. 335