ATELIERELE ILBAH

PLOIESTI
IANUARIE 2021

PROGRAM DE FORMARE A ADULTILOR

=ADRESAT PARINTILOR=

„COMUNICAREA EFICIENTA SI CUM PUTEM SA

GESTIONAM CONFLICTELE CU COPIII”

FORMATOR :
BUTNARU ELENA CONDINA

1
IDENTIFICAREA NEVOILOR PRIVIND ORGANIZAREA CURSULUI

„Poarta-te cu copiii tai asa cum ti-ai dori sa se poarte altii cu ei”

Analizei nevoilor de formare a fost initiata la solicitarea cadrelor didactice, manageri de școli, dar și
părinți care au constatat ca in ultima perioada se constata o exista comunicare defectuoasa intre parinti si
proprii lor copii, care duce chiar la instalarea unui conflict intre acestia si mai departe la un comportament
agresiv, tacut, de nemultumire constanta, de autoizolare al copilului. Exemple: refuzul de a se schimba
singur, de a a manca singur , il ia pe „ Nu „ in brate, isi loveste parintii, tipa necontrolat.
Fiecae copil este unic si comunica diferit, emotiile sunt diferite, important este ca parintii sa ii inteleaga
limbajul pentru a realiza o comunicare eficienta fara sa duca la un conflict.
Asa cum lumea intreaga este astazi altfel, si copiii sunt diferiti. EI nu mai raspund unei educatii bazate pe
sentimentul de teama. Vechele metoda bazata pe frica si teama, intorc copilul impotriva adultilor si ii
determina sa fie neascultatori. Cand parintii nu comunica cu copiii, sau ridica voceal la ei, de fapt, isi
diminueaza capacitatea de a-i asculta.
Copiii isi asculta parintii cand acestia invata cum sa si asculte copiii- comunicare.
Educatia prescolarului, a copilului in general nu este simpla, trebuie multa rabdare, comunicare si
intelegere. Parintii/adultii trebuie sa cunoasca nevoile vitale ale copilului: de siguranta, de socializare, de
recunoastere, de diferentiere, de educatie, de individualizare, de asigurarea unui mediu de crestere
armonios).
În demersul de studiu a nevoilor concrete care să susțină desfășurarea acestui curs, au fost analizate
următoarele documente și rapoarte:
 Raportul de analiză realizat de către MEN cu privire la necesitatea consilierii parintilor si cresterea
rolului familie in educatia copilului;
 Studii și rapoarte realizate de Institutul de Științe ale Educației la nivel național din care reiese
nevoia de gestionare mai eficientă și empatică a relației cadre didactice – părinți;
 Analiza planurilor manageriale ale directorilor de unități de învățământ, din care nu lipsește
problematica referitoare la comunicarea defectuoasa intre cadru didactic – parinti -copii;
 Analiza SWOT privind activitatea de formare continuă la nivel de județ Prahova.
Scopul programului

Prin acest curs de formare, parintii vor fi familiarizati cu noile forme de comunicare cu copilul, cu
realizarea  lucrului in echipa, cu stimularea dialogului in organizarea activitatilor de cunoastere de
sine sau a copilului, pentru a avea o relatie bazata pe respect reciproc, pe adevaratele valori ale
familiei. De asemenea programul are scopul de a facilita înţelegerea mecanismelor de comunicare cu
copiii mici si metodele prin care parintii isi pot imbunatatii sau consolida relatia cu acestia.
2
Obiective generale
 Cunoasterea si intelegerea mecanismelor de comunicare verbala si nonverbala al
copiilor;
 Constientizarea nevoilor de comunicare;
 Stabilirea concreta a regulilor de catre parinti si incercarea de a nu se abate de la ele;
 Utilizarea povestilor in stabilirea unei relatii armonioase intre parinti si copii;

Grup ţintă: Adulti in rol de parinti, bunici, intretinatori legali.

Cerinţe pentru cursanţi: Nu este necesar

Competenţe asigurate (obiectivele de referinta):

Dupa absolvirea cursului, participantii vor fi capabili sa:

- Gestioneze situatiile conflictuale aparute in realtia lor cu copiii;
- Identifice principalele canale de comunicare eficienta cu proprii copii;
- Indentifice principalele nevoi ale copiilor cat si a propriei personae;
- Aprecieze mai mult timpul petrecut cu propriul copil si sa-l foloseasca intr-un mod pozitiv;
- Propuna si sa aplice reguli noi pentru fiecare membru al famliei astfel incat sa duca la o relationare
pozitiva;
- Aprecieze fiecare efort al copilului pe care il face catre independenta lui ( imbracat, dezbracat singur,
ordinea in camera), incurajandu-l pentru orice reuseste sa faca singur;
Orice incurajare ii ridica stima de sine a copilului si ajuta sa devina un adult care se bazeaza pe fortele
proprii;

Durata şi frecvenţa întâlnirilor

Programul se derulează pe parcursul a 5 şedinţe, cu frecvenţa de 1 şedinţe/săptămână, având o durată de
aproximativ 2 ore, in zilele de sambata.

Metode de lucru si de predare:

- Prezentarea; Expunerea;
- Conversaţia
- Explicaţia;
- Dezbaterea;
- Studiul de caz;
Resurse implicate
Resurse umane: Un formator cadru didactic, cu competențe în pregătirea adulților și cu experiență în
implementarea programelor de consiliere și coaching în educație.
Resursele materialele necesare bunei desfăşurări a activităţilor sunt cele specifice: fişe de lucru/evaluare,
coli albe şi colorate, flipchart, tablă, creioane, pixuri, carioca, markere, videoproiector, materiale Power
Point, reviste, filme de prezentare, laptop.

Evaluare

In prima ora de curs se vor stabili obiectivele urmarite pentru toata durata cursuluu si temele aferente.
Cursantii se vor prezenta si se vor pune bazele une relatii pozitive in vederea parcurgerii cursului in
conditii relaxante.
Chestionare de autoevaluare pentru parintii, urmate de interviu, cu respectarea confidentialitatii,
pentru a facilita identificarea problemelor reale.
Realizarea temelor pentru acasa: observarea comportamentului imbunatatit la copii, realizarea listei de
reguli, analiza performantei inregistrate de parinti;

3
Metodologie de lucru - utilizarea metodelor activ-participative şi a celor expozitive.
Pentru asigurarea unei atmosfere propice asimilării informaţiilor şi creării unei relaţii autentice de
comunicare între formator şi participanţi, dispunerea mobilierului se va face in forma de U cu distantare
intre participanti.

Logistica necesară desfăşurării cursului: Sala de clasa dotata cu flipcheard, videoproiector, laptop.

Programa de pregatire si studiu:

Cursul de formare a fost structurat in 5 teme principale

Tema nr. 1- „Fiecare copil este unic si diferit”
Tema nr. 2 – „ Cum sa- mi imbunatatesc comunicarea cu copilul meu?”
Tema nr. 3 – „Regulile si importanta lor primordiala in dezvoltarea si educatia copilului - ceea ce
duce la dezvoltarea unui adult responsabil.
Tema nr. 4 – „Educatia prin iubire si atasament pozitiv”
Tema nr. 5- „Importanta povestilor in relatia dintre parinte si copil”
Portofoliul final va fi realizat de catre cursanti din temele primite acasa si analiza modului in care s-
au achitat de aceste sarcini, cumprizand desene, o poveste realizata de catre ei.

SUPORT DE CURS

Tema 1. „Fiecare copil este unic si diferit”

Personalitatile noastre sunt diferite: unii sunt echilibrati si calmi, altii razboinici si furtunosi.
Tocmai in asta consta frumusetea lumii: in diferentele dintre noi. Daca intelegem acest lucru, vom elimina
competitia si comparatiile. Influentele negative ale societatii de astazi afecteaza comportamentul fiecarui
copil.
Un mod de a contracara acest lucru este sa-l invatam pe copil sa-si aprecieze unicitatea, sa aprecieze
ceea ce-l face diferit de restul lumii. Definirea modurilor in care copilul tau este unic sau special il poate
incuraja sa valorizeze aceste diferente, pentru ca celor mici le place sa se vorbeasca despre ei ca fiind
speciali.
Poti prezenta notiunea de "diferit" copilului tau incepand cu propria familie. Este vreo trasatura
specifica familiei tale – o culoare deosebita a parului, a ochilor? Sau poate bunicii au o mostenire culturala
specifica, unica. Spunandu-i povesti adevarate despre membrii familiei, despre figuri istorice sau modele
reale din ziua de zi ii poti consolida copilului tau aprecierea mostenirii sale culturale. Ii poti explica in ce
mod este diferit fiecare membru al familiei, ce trasaturi sunt mostenite si cu ce talente native este inzestrat.
Cunoscand si apreciind diversele trasaturi fizice si mostenirea culturala specifice familiei tale, copilul isi
va construi o imagine pozitiva a sinelui si va putea aprecia diversitatea si in afara familiei. Nu lasa
niciodata copilul sa insulte, sa tachineze sau sa respinga o alta persoana pe motive de gen, rasa sau
provenienta etnica! Faceti din asta o regula in familie si respect-o si tu! Nu denigra alti oameni pentru ceea
ce sunt si nu permite atacarea identitatii vreunei persoane. Daca totusi il auzi pe copil insultand-l pe altul
sau alti copii tachinandu-l pe al tau, ia atitudine imediat. Daca nu reactionezi sub nici o forma, acest lucru
va fi perceput de copil ca o permisiune de a actiona ranindu-i pe cei din jur.

4
In primul rand, alina-l pe cel care a fost ranit, aratandu-le celorlalti ca dezaprobi actiunea lor. Apoi
incearca sa afli ce a stat la baza insultei. Nu va fi usor sa gasesti raspunsul: poate fi vorba de dificultatea de
a imparti cu ceilalti sau de a inapoia un lucru s.a.
Invata-l pe copil sa puna problema direct, nu sa-i atace pe ceilalti pe motiv ca au alt gen sau alta
rasa. Ajuta-l pe cel mic sa vada ca diferentele de culoare a pielii sau provenienta etnica nu au de-a face cu
problema in cauza. Daca frica de oamenii care sunt diferiti este cauza, atunci este indicat sa gasesti
activitati prin care copilul sa poata interactiona si socializa cu alti copii care provin din medii diferite.
Suntem unici, cu calitati si defecte fizice sau intelectuale.
Copilul trebuie sa inteleaga ca aceste diferente nu stirbesc nimanui dreptul la o viata normala in
cadrul societatii. Fiecare trebuie sa aiba propriul mod de a fi, fiecare trebuie sa-si dezvolte propriul EU.
Incercarea de a fi ca ceilalti nu ne aduce nimic bun, ci, dimpotriva, ne schilodeste sufletul. Fiecare s-a
nascut pentru a-si pune in valoare propria personalitate, propria unicitate si propria esenta. Fiecare este
unic pe acest pamant si acest lucru trebuie respectat si apreciat cum se cuvine.
Suntem deseori tentaţi să ne comparăm copiii. „De ce nu poţi lua note la fel de bune ca fratele
tău?”; „Sora ta învaţă la pian, aşa vei face şi tu.”
Mai jos voi prezenta un decalog al parintilor, care va poate ajuta in al descoperii ca fiinta unica si
sensibila.
DECALOGUL PARINTELUI
“Copilul este o persoana in devenire.
Eu il respect!
Copilul este curios!
Eu discut cu el!
Copilul se minuneaza eu il conduc sa cautre frumosul!
Copilul cauta un model, eu ii ofer un exemplu,!
Copilul se indoieste de el eu apreciez ceea ce face!
Copilul vrea sa fie independent, eu il invit sa fie responsabil!
Copilul nu se cunoaste decat pe sine , eu il invat sa cunoasca lumea!
Copilul are nevioe de un ideal, eu il ajut sa dea un sens vietii sale , sa fie el insusi!”
Ca parinti, avem nevoie sa observam unicitatea fiecarui copil al nostru.
Exercitii :
Raspundeti la intrebari!
Ce daruri şi talente speciale vedem în ei?
Cum îi putem încuraja şi dota pentru a-şi dezvolta la capacitate maximă acele daruri şi talente?
Nu va comparati copiii intre ei si nici cu alti copii, ci bucurati-va de acele lucruri care îi deosebesc!
De exemplu, daca vedeti in copilul vostru aptitudini speciale si un interes pentru astronomie, luati-l la
biblioteca si cautati carti despre planete, stele si programul spatial etc.

Tema 2 „ Cum sa- mi imbunatatesc comunicarea cu copilul meu?”

Comunicarea in relatia parinte-copil se dovedește a fi în realitate cea mai provocatoare dintre toate,
caci aduce cu sine un amalgam de sentimente, dorințe, idealuri. Pe de o parte, părintele intenționează să
transmită mesajele care să fie utile copilului său în dezvoltarea ulterioară, pe de altă parte copilul dorește
să își transmită exact punctul de vedere care să fie luat în seamă și respectat. Nu de puține ori, în
comunicarea părinte-copil apar tensiuni, tonul vocii devine ridicat și dorința de a ne impune punctul de
vedere primează în detrimentul realizării unei bune comunicări.
Comunicarea interpersonală este o nevoie de bază a fiecăruia dintre noi și ca și rolul de părinte,
comunicarea NU este o abilitate înnăscută, dar poate fi ÎNVĂȚATĂ.
Dacă ar fi să răspundem sincer la întrebarea: De la cine am învățat să comunicăm? cu siguranță printre
primele răspunsuri se vor afla PĂRINȚII.
Ei sunt primele persoane care ne vorbesc, care ne dăruiesc limbajul (cuvinte, gesturi, semne), care ne ajută
să comunicăm cu ei și cu cei din jurul nostru. Prin urmare, este foarte important modul în care ne
transmitem ideile, concepțiile de viață, punctele de vedere, sentimentele către copiii noștri, căci în calitate
de părinți suntem primele lor modele. Și cu siguranță ne dorim să fim un model de urmat.
Cum comunic eficient cu al meu copil:

5
 Stabilește clar ce dorești să îi transmiți! Mesajul tău să fie concis, la obiect și exprimat într-un
mod pozitiv, afirmativ. De exemplu, mesajul ”Nu faci nimic în casa asta! Mereu ești pe telefon!” poate fi
transmis astfel: ”Mi-ar prinde bine ajutorul tău la curățenie. Sunt destul de obosit/ă și sunt sigură că
amândoi am face treaba bine și repede!”;
 Alege momentul potrivit pentru a comunica! Atunci când copilul tău te invită la o discuție, iar tu
ești foarte prins, ocupat cu treburi, îi poți cere să aștepte câteva minute, în așa fel încât discuția să aibă loc
într-un climat relaxat. Dacă ceea ce are de transmis copilul tău este realmente o urgență, atunci lasă la o
parte ceea ce faci, fii conștient că în acel moment este prioritatea numărul 1 și acordă-i atenția ta și punctul
tău de vedere într-un mod afectuos;
 Privește-l în ochi! Așază-te la nivelul privirii lui și vorbește cu el de la egal la egal. E destul de
neplăcut pentru copil să își ațintească privirea în sus, atunci când tu alegi să îi transmiți mesajul de la
nivelul tău. Este destul de obositor pentru gât, dar se transmite subliminal ideea că tu ești autoritatea și că
opinia lui nu contează. Ori o comunicare eficientă are loc atunci când interlocutorii își pot expune punctele
de vedere într-un context relaxat;
 Fără atac la persoană! În orice comunicare firească, de bun simț, nu se fac aluzii jignitoare la
persoana din față. Se dezbat ideile, opiniile, bazate pe argumente și niciodată nu atacăm interlocutorul
nostru;
 Sentimentele sunt în centru! Fiind vorba despre o comunicare între părinte și copil, încearcă să
recunoști sentimentele celeilalte persoane. Adulții și copiii comunică mai bine și mai deschis când
sentimentele lor pot fi exprimate, auzite, înțelese și acceptate. E important să reții că Sentimentele nu sunt
bune sau rele, ele doar SUNT!
In calitate de parinte, eu sunt transmitatorul, iar copilul meu este receptorul proiectez in
exterior cee ace este inregistrat in mine. Daca vreau sa transmit ceva ce nu am, imi revine misiunea de a
dobandii acel ceva. Cu siguranta, nu veti putea darui in mod correct cee ace nu aveti. Este absolut necesar
sa intelegeti acest lucru, indifferent ca atentia dumneabvoastra este preocuparea pentru binele copiilor.
Chiar daca incercati sa le dati tot cee ace nu ati avut , este imposibil sa transmiteti in mod adecvat valori si
feluri de a fi, daca nu asimilati dumneavoastra insiva cee ace doriti atat de mult sa le daruiti:
- Vreau sa fie fericit. Eu sunt fericit?
- Vreau sa se respecte. Eu ma respect pe mine?
- Vreau sa fie respectuos fata de ceilalti. Eu ii respect pe ceilalti?
- Vreau s afie ordonat. Eu am aceasta calitate?
Cum ar putea copilul sa-si dezvolte dragostea pentru ceilalti, intelegerea, capacitatea de a impartasii si alte
valori positive, daca nu are un model pentru ele sau daca nu lea experimentat?
Copilul asimileaza intotdeauna ceea ce vede si percepe de la principalele sale modele de viata-
parintii/bunici.
Primele nevoi pe care le simt copiii- si la care trebuie sa raspundem in primul rand- sunt:
- sa fie intampinati cu bucurie;
- sa fie acceptati ca personae minunate;
-sa obtina hrana necesara cresterii lor;
- sa primeasca afectiune si protective impotriva potentialelor pericole si accidente. Este essential pentru
copil sa se poata baza pe o sursa de Securitate prietenoasa si inepuizabila, sa fie imbratisat, atins,
mangaiat, sa simta ca cineva e plin de grija fata de el.
De asemenea, copilul va avea nevoie sa dezvolte un sentiment puternic de apartenenta, sa fie
ascultat, inteles, sa se experimenteze sis a se simta compotetent atuci cand face acest lucru. Fermitatea
parintilor, care ii fixeaza limite si modele pentru a-l proteja, contribuie in egala masura la confirmarea
grijiiresponsabile a acestora fata de el.

Exercitiu
 Cititi cu atentie ! ganditi-va ce greseli faceti in comunicarea cu copilul dumneavoastra.

6
 Precizati metodele dumneavoastra de a inbunatati comunicarea cu copilul/copiii dumneavoastra!
 Va analizati comportamentul fata de copil?
 J o c d e r o l . C u r s a n t

eparinte si altul de copil. Vor purta o scurta conversatie si se va urmari modul de comunicare dintre
cei doi actori. Se trag concluzii de catre ceilalti participanti.

Tema 3. „Regulile si importanta lor primordiala in dezvoltarea si educatia copilului - ceea ce duce
la dezvoltarea unui adult responsabil.”

De muklte ori parintii isi pun adesea intrenbarea “De ce sunt regulile și rutinele
importante?”
Regulile și rutinele obișnuiesc copiii cu moduri de comportament. Odată ce copilului îi este clar
care sunt comportamentele acceptabile și neacceptabile începând de acasă, îi va fii cu mult mai
lesne să se adapteze în afara casei, la diferitele reguli și rutine.
De ce ar trebui ca toți membrii familiei să cunoască și să urmeze aceleași
reguli?

7
 Copiii sesizează repede atunci când adulții sunt neconcordanți între ceea ce spun și ceea ce fac.
Dacă spre exemplu, regula este ca în timpul cinei nimeni să nu folosească device-urile la masă,
însă unul dintre părinți își verifică e-mailurile de pe telefon, atunci copiii vor sesiza rapid această
neconcordanță între ceea ce se spune și ceea ce se face propriu – zis, iar ei la rândul lor vor
avea tendința să copieze această neconcordanță și în alte situații și comportamente.
Cum pot toți membrii familiei să se pună de acord și să respecte aceleași
reguli?
Principiul de aur în implementarea și respectarea oricăror reguli în interiorul casei, este ca adulții
– figurile de autoritate din familie să se pună ei între ei de acord asupra regulilor care vor fii
implementate. Dacă atât mama, cât și tatăl s-au pus de acord, respectă aceleași reguli și se
așteaptă și de la copii să respecte regulile care au fost clar comunicate, atunci copilul va primi
un mesaj clar și ferm din partea părinților. Dacă însă părinții se contrazic între ei și mai ales de
față cu copilul, acesta din urmă va pricepe repede că regulile sunt interpretabile în funcție de
context sau de persoana alături de care te afli. Dacă alături de părinți, în casă se mai află și o
bunică sau un bunic care ajută în creșterea copilului, este nevoie ca și aceștia să respecte și să
implementeze aceleași reguli ca restul familiei.
Care este numărul ideal de reguli de urmat de către copiii de vârste mai mici?
Dacă vorbim de copii de vârste mici sau preșcolari, trebuie să țineți cont de capacitățile lor
cognitive de a  înțelege și de a memora ceea ce le transmiteți. De aceea un număr de două –
trei reguli comunicate clar și simplu, ar trebui să fie suficiente pentru început. Pe măsură ce
copilul demonstrează că poate urma regulile deja comunicate și care sunt implementate la nivel
de familie, atunci puteți introduce treptat noi reguli.
Cum puteți crea reguli în familia dumneavoastră?
1. Înainte de toate, identificați ce reguli sunt importante și ați dori să fie respectate în
familie – exemple de reguli adesea folosite în familie: nu ne lovim, nu ne întrerupem când
vorbim, nu țipăm în casă, nu distrugem lucrurile, nu sărim sau ne urcăm pe mobilă; Odată ce ați
identificat regulile care doriți să fie respectate, formulați-le cât mai specific (fii un copil cuminte
vs. Mă aștept să nu mă întrerupi cînd vorbesc  și să îți aștepți rândul) și comunicați-le tuturor
membrilor familiei, indiferent că sunt copii sau adulți.
2. Odată ce ați comunicat regulile, explicați-le pe înțelesul copilului - Pentru a vă asigura că
a înțeles, puneți-l să le repete. Dacă nu a înțeles corect, corectați și rugați-l din nou să vă explice
ce a înțeles. Alături de comunicarea și explicarea regulilor, este necesar să explicați care vor fii
efectele sau consecințele nerespectării regulilor. Oricât de mic ar fii, copilul poate înțelege că un
anumit comportament implică niște efecte sau consecințe și are libertate de decizie dacă să dea
curs sau nu unui anumit comportament. Atunci când regulile nu sunt respectate, luați în calcul că
este posibil ca acestea să fii fost uitate de copil. Reamintiți-le care sunt regulile și efectele lor –
este o modalitate bună de a reîntări regulile stabilite în familie;
3. Urmați și aplicați regulile stabilite – iar acest lucru este valabil pentru întreaga familie.
Copiii sunt atenți la orice discrepanță apare între ceea ce spun părinții și ceea ce fac, așa încât
aveți grijă ca toți membrii familiei să respecte aceleași reguli. Spre exemplu, dacă regula în casă
este că nimeni nu țipă, dar părintele ridică vocea adesea la copil, este de așteptat că și copilul
va face același lucru;
4. Atunci când regulile nu sunt respectate, aplicați imediat consecințele sau efectele – a
avea o reacție imediată la o regulă încălcată, îi transmite copilului mesajul că sunteți congruenți
cu ceea ce spuneți. Spre exempu, dacă regula în casă este că atunci când copilul lovește, nu
mai are voie să se joace pe telefon o zi, însă îl primește după doar trei ore, copilul înțelege că
regula nu este fermă, că părinții nu sunt congruenți cu ceea ce afirmă și că la limită,
comportamentele nepotrivite pot fi trecute cu vederea.
Părinții renunță adesea la a aplica efectele sau consecințele nerespectării regulilor întrucât au
senzația că îl fac pe copil să sufere. Însă este de făcut diferența între suferința copilului rezultată
dintr-un comportament de abuz sau neglijare din partea adultului și suferința tolerabilă interior de
către copil a retragerii unui beneficiu (ca de exemplu timpul pe telefon). Dacă în schimb adultul
țipă sau lovește, este necesar să-i arate copilului că regretă suferința cauzată acestuia și

8
 încălcarea regulii stabilite. În acest sens, cel mai bun model furnizat copilului este să vă duceți
să îi cereți scuze și să-i transmiteți că regretați că ați încălcat ceea ce se stabilise în familie.

 Exista o literatura ampla despre cum sa ii crestem pe cei mici astfel incat viata sa le fie frumoasa si
fericita. Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de libertate si de… limite! Poate suna putin
paradoxal, dar importanta limitelor in cresterea unui copil n-ar trebui neglijata vreodata. Copiii au nevoie
de limite atat pentru a intelege conceptul de libertate si de autonomie, cat si pentru a fi in siguranta.De
aceea, este util sa stim sa stabilim limite, sa le impunem copiilor nostri intr-un mod corect si sa ii facem sa
inteleaga care sunt consecintele incalcarii lor. Totusi, inca de la inceput este important sa retinem ca
limitele se stabilesc si se impun intr-un climat cald, afectuos, in care parintele nu inceteaza sa isi manifeste
dragostea pentru copil. Se pare ca micutii care se simt iubiti accepta mai usor regulile si corectarile
comportamentale.
Iata cateva puncte de reper cu privire la limite, importanta lor si cum sa le introducem in viata
copilului:
1. Fiti gata sa spuneti NU! … Si sa explicati de ce nu e voie. A insoti o interdictie de detaliile care sa
comunice de ce acel lucru nu este permis garanteaza, pe de o parte, faptul ca tratati copilul ca pe un individ
liber, il respectati si il investiti cu incredere, iar pe de alta parte il face pe el sa se simta partener in actul de
comunicare, un partener dornic sa inteleaga, sa se poarte bine si sa va multumeasca prin comportamentul
lui. “NU e voie sa bagi degetele in priza!” poate suna destul de clar pentru o persoana de varsta
dumneavoastra, dar necesita clarificari pentru el. Explicati-i intr-un mod potrivit nivelului sau care sunt
riscurile, consecintele si de ce dumneavoastra nu va doriti ca el sa faca acest lucru (va intelege ca impuneti
o limita pentru va pasa de el).
2. Cooperare – limitele nu sunt intotdeauna ceva ce trebuie impus copilului din afara. Negociati acele
limite si duceti negocierile pana in punctul in care cel mic poate intelege care este beneficiul respectarii
acestor limite. Daca el sau ea doreste sa se joace in zapada fara manusi, explicati-i la ce se poate astepta
apoi. Eventual, permiteti-i sa incerce joaca pentru cateva secunde si sa inteleaga ca frigul exercitat asupra
manutelor pentru mai mult timp il poate face sa-si petreaca urmatoarele zile in pat, cu febra, pastile sau
injectii.
3. Intarirea limitelor: Dupa ce ati stabilit o limita pentru copil, aveti grija ca ea sa fie intarita. In
niciun caz nu ii permiteti sa stea cu 10 minute in plus la televizor daca intelegerea a fost de jumatate de ora
de desene animate! In caz contrar, copilul va deduce ca poate sa va forteze mana si nu e de mirare daca
regulile pe care incercati sa le instaurati vor fi, apoi, incalcate sistematic.
4. Nu impuneti mai multe limite o data. Pentru ca un copil sa accepte mai usor limitele, el are nevoie
de incurajari si de succes in urmarea sarcinii impuse. A reusi sa respecte o limita, alaturi de “aplauzele”
dumneavoastra pentru reusita sa garanteaza ca le va accepta si pe urmatoarele mai usor. De exemplu, daca
vreti sa se concentreze mai mult pe o activitate, nu ii impuneti sa stea la birou o ora si sa nu se ridice pana
nu termina o anumita sarcina. Mai degraba, incepeti cu un timp mai scurt, in care il insotiti la birou in timp
ce isi rezolva sarcina, dupa care il lasati singur sa isi rezolve sarcina, iar peste un timp mariti durata
sarcinii. Pasii mici dau rezultate!
5. Atentie la raspunsul lui: Copilul nu este un robotel si scopul impunerii limitelor este ca lui sa ii fie
bine. Limitele nu se impun pentru a-i arata copilului cine este seful, ci pentru a-l face pe el, in cele din
urma, autonom. Asigurati-va ca el se simte iubit chiar daca trebuie sa i impuneti anumite reguli. Altfel,
spiritul de progres si avantul spre o dezvoltare libera, de succes, specifice copiilor vor fi infrante. Iar
scopul este sa le dam aripi, nu sa le frangem!

9
Tema 4 „Educatia prin iubire si atasament pozitiv”

Patternurile de ataşament  se formeaza  în mica copilărie, sunt rezistente la schimbare, se menţin

în timp şi influenţează modul în care viitorul adult va intra în relaţiile sale sociale şi parteneriale.
Exista trei tipuri de ataşament  si fiecare dintre acestea genereaza la varsta adulta modele diferite de a
initia si mentine o relatie:                                                         
1.  securizant
 • copilul experimentează trăiri pozitive: se simte în siguranţă, iubit şi protejat;
 • abilităţi de relaţionare şi comunicare: stabileşte uşor relaţii sociale, îşi face uşor prieteni;
  • încredere în el însuşi şi încredere în cei din jur;   
  • adaptare rapidă la  mediu şi la situaţii noi; 
  • la varsta adulta:                                        
 2. nesigur – evitant
• copilul manifestă timiditate, plânge uşor, este anxios;
 • are o conduită evitantă şi neîncrezătoare în raport cu ceilalţi, este suspicios şi se retrage în sine;
  • are dificultăţi în adaptarea la situaţii noi şi în rezolvarea problemelor;
 • copilul nu este obişnuit cu suportul emoţional din exterior şi nu ştie să ceară ajutor când are probleme. 
  • la varsta adulta:                                                       
 3.  ataşament nesigur -insecurizant  (ambivalent-rezistent)
  • copilul are nevoie de prezenţa efectivă a figurii de ataşament pentru a se simţi în siguranţă;
• grad înalt de dependenţă în raport cu ceilalţi;
 • în absenţa figurii de ataşament (a mamei), copilul experimentează trăiri negative: anxietate crescută,
spaimă, plâns, ţipete etc;  
   • încredere foarte redusă în sine; dificultăţi în adaptarea la mediu şi la  situaţiile noi;
   • agitaţie, agresivitate, redusă capacitate de autocontrol, dependenţă
  • la varsta adulta:
             Mary Ainsworth (1913 -1999) a realizar primul experiment asupra atasamentului, in 1969,  si
situatia experimentala a fost denumita Clasificarea ,,Situatia ciudata”
S- au relevat ca  forme in care atasamentul s-a manifestat la copiii inclusi in studiu:
                                         - 70 % - sigur
                                        - 15 % - ambivalent
                                        - 15% - nesigur
Main si Solomon ( in 1990) adauga la aceste forme si forma de  atasament dezorganizat (inconsistent):
comportamente de atasament inconsistent (sub 4% din copiii inclusi in studiu)
Redam mai jos etapele experimentului lui Mary Ainsworth:

10
  
 

Ataşamentul reprezintă legătura emoţională dintre copil şi persoanele apropiate acestuia.

În primii ani de viaţă se dezvoltă ataşamentul copilului faţă de persoanele semnificative din viaţa sa:
copilul se ataşează de figuri pe care le simte ca fiind disponibile pentru satisfacerea nevoilor sale fizice şi
emoţionale.
 În special relaţia cu mama (preferinţa afectivă pentru mamă), răspunde nevoii de securitate emoţională a
copilului.
 Ataşamentul se  formează, iniţial, pe baza generalizărilor senzorio-motorii, pornind de la o multitudine de
experienţe similare cu persoana care-l îngrijeşte.
 La baza formării relaţiilor de ataşament stau interacţiunile similare, repetate, cu  figurile centrale din viaţa
copilului: mamă, tată, bunici, fraţi, surori etc.
Un alt teoretician important al atasamentului,  J.Bowlby (1973) afirma ca  formarea relaţiilor pozitive de
ataşament şi a sentimentului de securitate emoţională constituie fundamentul dezvoltării emoţionale a
copilului şi influenţează modul în care acesta va intra în relaţiile cu semenii.
Ataşamentul are funcţia de protecţie fizică şi psihologică.
Figura de ataşament reprezintă punctul de plecare (reperul) în explorarea mediului şi, totodată, refugiul
securizant.
Ataşamentul are la bază sentimentul copilului că este în siguranţă şi că există una sau mai multe persoane
care îi pot veni în ajutor atunci când întâmpină dificultăţi.
Copilul care experimentează de timpuriu starea de bine, care se simte iubit şi protejat, se simte totodată
liber să exploreze încrezător lumea şi să stabilească relaţii pozitive cu cei din jur.
Există un echilibru dinamic între ataşament şi explorare, evident în special după vârsta de un an (când
copilul se poate deplasa mai mult): copiii cu un tip de ataşament securizant au o conduită exploratorie
evidentă, sunt curioşi, încrezători, deschişi la experienţe noi.
                                                                                     

11
Atasamentul, desi format in copilarie, se poate consolida in forme mai pozitive pe perioada intregii vieti,
prin factorii protectori ai persoanei si resursele interne si externe ale persoanei. Resursele persoanei rezulta
din:
                 - relatiile persoanei cu anturajul imediat si extins (capacitatea ei de a stabili relatii)
                 - activitatile zilnice (sentimental de competenta
                 - sensul atribuit existentei (rezulta din cultura familiala, comunitara si valorile transmise de
acestea)
Experientele pozitive ale copilului si faptul ca a putut experimenta sentimentul de siguranta ajuta la
dezvoltarea stimei de sine (a fi iubit, a conta pentru ceilalti) si astfel, la:
- suportarea pierderilor si doliului
- invatarea din experienta dureroasa suportata pentru a o putea lua de la capat, vindecati, imbogatiti si
calmi
- a indrazni sa actionezi, deoarece stii ca ai competente pentru aceasta, chiar si dupa un esec, o frustrare
sau o pierdere
- este posibil datorita capacitatii  persoanei de a restabili o relatie cu o persoana, un obiectiv sau un proiect
de viata
In ceea ce priveste cauzele formarii tulburarilor de atasament, multa vreme s-a considerat ca mama
este factorul principal si cel care poarta intreaga vina, insa cercetarile au adus o intelegere stiintific
dovedita (studii si experimente stiintifice) asupra multiplelor cauze, schimband termenul din ,,vina” in
,,contributie”:
                                
                                        Contributia cauzala in tulburarile de atasament:
A. Parentala / A persoanelor de ingrijire
- abuzul sau neglijenta
- ingrijire incompetent sau insensibila
- depresia (parintelui sau a persoanei de ingrijire): unipolara, din tulburarea bipolara sau depresia
postpartum
- tulburari severe sau/si cronice psihologice de natura biologica sau emotionala
- parinti adolescent
- abuz de substante
- dificultati de atasament transmise intergenerational: probleme nerezolvate din familia de origine, istorie
de separate, pierdere, doliu, rele tratamente in familie
- absenta prelungita (inchisoare, spital, abandon)
B. a copilului
- temperament dificil
- lipsa ,,potrivirii” cu  parintii sau cu personalul de ingrijire
- nastere prematura
- conditii medicale: durere nealinata, prelungita (ex. urechea interna, colici)
- spitalizare: separare si pierdere
- dificultati de dezvoltare (sindromul subdezvoltarii)
- problem congenitale si/sau biologice: deficite neurologice, sindromul alcoholic fetal, expunerea la drog
in utero, handicapuri fizice
- factori genetici: istirie familiala de boli mentale, depresie, agresvitate, criminalitateabuz de substanta,
personalitate antisociala
C. a mediului
- saracia
- violenta: victim si / sau martor
- lipsa sprijinului, a suportului: absenta tatalui sau a familiei extinse, izolare, lipsă de servicii
 - mutari dese ale locuintei, plasari in multiple case( mutari multiple în sistemul de asistență maternală,
îngrijitori multipli
Stres ridicat: conflicte maritale, dezorganizare si haos familial, comunitate violentă
Functiile de baza ale atasamentului: asigura siguranta si protective pentru cei mici prin apropierea de
persoana de ingrijire
                                                             

12
      Alte functii ale atasamentului
1. Invata încrederea de bază și reciprocitatea, care servește ca un șablon pentru toate viitoarele relații
emoționale.
2. Exploreaza mediul cu sentimente de siguranță și securitate ("bază sigură"), ceea ce duce la o
dezvoltare cognitivă și socială sănătoasă.
3. Dezvolta  capacitatea de autoreglare, care conduce la gestionarea eficientă a impulsurilor și a
emoțiilor.
4. Creaza o fundație pentru formarea identității, care include un sentiment de competență, valoare de
sine și un echilibru între dependență și autonomie.
5. Stabileste un cadru moral prosocial, care implică empatie, compasiune și conștiință.
6. Generează sistemul de credințe de bază, care cuprinde evaluări cognitive ale eului (de sine),
îngrijitorilor, altora și vieții în general.
7. Ofera o apărare împotriva stresului și traumei, care încorporează inventivitatea, resursele și
rezistența.
Redau mai jos o sinteza sub forma grafica atractiva a relatiei intre tipul de atasament dezvoltat de catre
copil – comportamentul parintelui ca factor contributiv si comportamentul copilului ca factor exprimat in
termeni de consecinte emotionale si comportamentale.
 
 

13
 Sursa: https://www.suntparinte.ro/teoria-atasamentului
           Evaluarea patternului de ataşament  este realizata de specialisti in domeniul sanatatii si patologiei
mintale si presupune abordarea unei serii de intrebari in interviuri cu persoanele care au ingrijit copilul la
varste mici si abordarea  unor obiective de observare a copilului.
In cadrul interviului cu părinţii sunt urmărite o serie de aspecte emoţionale, de organizare şi de
conţinut ale descrierilor pe care le fac părinţii şi ale reprezentărilor pe care le au despre copil:
-          descrierea relaţiei cu copilul (ne interesează cum descrie părintele relaţia cu copilul, ce simt şi ce gândesc
părinţii despre copiii lor);
-          descrierea experienţelor timpurii legate de ataşament: de exemplu, cum a fost comportamentul emoţional
în mica copilărie sau prima experienţă socială a copilului - intrarea la grădiniţă;
- descrierea personalităţii copilului în termeni de calităţi şi defecte; modul în care caracteristicile copilului
sunt descrise de părinte;
                        
Caracteristici ale copiilor cu atasament securizant:
•         Progreseaza in timp in toate domeniile
•         Stima de sine
•         Independenti si autonomi
•         Rezilienta in fata adversitatilor
•         Abilitatea de a-si gestiona impulsurile si sentimentele
•         Prietenii pe termen lung
•         Relatii autentice cu parintii, cu personalul de ingrijire / ingrijitorii si alte figure ale autoritatii ( profesori,
etc.)
•         Abilitati de coping prosociale
•         Incredere, intimidate si afectiune
•         Un system de credinte pozitiv si cu speranta despre sine, despre familie si despre societate
•         Empatie, compasiune si constiinta
•         Performante comportamentale si success academic in scoala
•         Dezvolta atasament securizant in propriii copii, pe care ii au dupa ce devin adulti
Tulburari de atasament: trasaturi si simptome
afectează toate aspectele legate de funcționarea unui copil, o combinație de simptome:
Comportament: opoziție și sfidare, impulsivă, distructivă, minciună și fură, agresivă și abuzivă,
hiperactivă, auto-distructivă, crudă la animale, iresponsabilă, stabilirea focului.
Emoții: furie și temperament intens, trist, deprimat și lipsit de speranță, capriciosi-instabili, fricosi și
anxiosi (deși adesea ascuns), reacții emoționale iritabile și inadecvate.
Gânduri: credințe negative despre sine, relații și viață în general ("model de lucru negativ"), lipsa gândirii
cauzei și efectului, atenție și probleme de învățare.
Relații: lipsa încrederii, controlant (“bossy"), manipulativ, nu dă sau nu primește o afecțiune și o iubire
autentică, se ataseaza nediferențiat față de străini, relații instabile cu egalii, îi învinuieste pe alții pentru
propriile greșeli sau probleme, ii victimizează pe alții / se victimizeaza.
Fizice: igiena slabă, defensivă tactilă, enurezis și encoprezis, predispoziția la accidente, toleranța ridicată
la durere, predispozițiile genetice (de exemplu, depresia, hiperactivitatea).
Moral / Spiritual: lipsa credinței, compasiunea, remușcarea, a semnificației și alte valori prosociale, se
identifică cu răul și partea întunecată a vieții.
Parintii acestor copii  Se simt neajutorati, demoralizati, epuizati emotional.

Sursa https://www.qualform.snsh.ro/

14
Tema 5 „Importanta povestilor in relatia dintre parinte si copil”
Poveștile îl vor face pe cel mic să își dorească să fie el însuși personajul pozitiv.
Mesajul poveștilor va fi mereu faptul că în povești există totdeauna o cale către un final fericit, nu
contează câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Normal că de fiecare dată personajul negativ,
cel rău, cel mincinos, cel crud, cel zgârcit și urât are de pierdut.
Prin intermediul poveștilor, copilul descoperă lumea. Prin lupta dintre bine și rău, copilul învață strategii
de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive.
Psihologii prezintă câteva sugestii de activităţi pe care le puteţi face cu copilul d-voastră şi
care au ca şi consecinţe dezvoltarea şi menţinerea comportamentelor pozitive. «Timpul meu pentru tine.»
Oferindu-i copilului d-voastră în fiecare zi momente în care să se simtă apreciat şi iubit de d-voastră.
Exprimă acest lucru în cuvinte şi prin timpul petrecut împreună. Nu cantitatea de timp este importantă, ci
calitatea timpului petrecut împreună cu copilul.
Ce faceţi împreună atunci când vă programați o astfel de activitate?
Citiţi o poveste, vă jucaţi, îl ascultaţi ce vrea să vă povestească, îi răspundeți la întrebări, vorbiți despre
personajele poveștii, despre emoții, bucurii, tristeți. Copiii pun întrebări părinților, se bucură pentru
victoria personajului cu care se identifică, devin triști sau îngrijorați atunci când personajul respectiv se
află în dificultate și învață să își definească propriile emoții în raport cu anumite situații de viață. Este
foarte important pentru copil şi îi dă sentimentul că îl apreciaţi şi iubiţi dacă poate să discute aceste lucruri.
Tot în acest context, copilul învață să își definească emoțiile pozitive, în raport cu cele negative și dezvoltă
anumite comportamente de tip social.
Povestile îi mai ajută pe copii să se simtă și confortabil și în siguranță și să creeze o legătură specială cu
„părintele care îi citește povești”. Există o diferența dintre o poveste și un desen animat, este relația
specială care se crează între povestitor și ascultător, comunicarea bidirecțională întrebările rostite și
nerostite ale poveștii și explicațiile suplimentare care devin dependente de fiecare poveste și stârnesc
curiozitatea copilului.
Dacă ar fi să rezumăm ceea ce aduce povestea în viața copilului, putem menționa că povestea îl învață pe
copil să o asculte, să urmărească firul ei, face legătura dintre imagine și ceea ce se aude, copilul observă
descrieri, însușiri, emoții, comportamente și limbaj.
Pentru a stimula interacțiunea cu copilul, uneori este bine să-l punem să ne descrie personajul, să deseneze
ceva din poveste, să reproducă dialoguri sau fapte etc. Astfel, apelăm la imaginația lui și îl punem în pielea
personajului, îi cerem să acționeze ca ele, creăm un mic joc de rol care sigur îi va plăcea, apoi îl solicităm
să descrie emoțiile trăite fiind transpus în personaj. Toate aceste jocuri vor crea legături indistructibile
dintre povestitor și micuțul auditor.
Biblioterapia este recunoscuta pentru beneficiile ei, iar la copii functioneaza foarte
bine, pentru ca ei au darul de a intra usor in lumea povestilor si a imaginarului. Multe dintre lucrurile pe
care ne-am dori ca un copil sa le dezvolte i le putem transmite prin intermediul unei povesti, el reusind
astfel sa integreze mult mai usor valori, solutii si modele de comportament. De asemenea, citindu-i
povesti, ii stimulam dorinta de a citi si inteligenta verbal-lingvistica. Povestile terapeutice sunt croite
intr-un fel aparte. Ele se axeaza foarte mult pe empatie si pe a-l ajuta pe erou sa-si descopere propriile
resurse, fie prin interventia unui personaj magic, precum o zana sau un spiridus care il ghideaza, fie
invatand singur din propriile experiente. Spre deosebire de povestile clasice, actiunea nu este construita
in jurul luptei dintre bine si rau. Acest lucru nu inseamna ca povestile clasice nu au lucruri valoroase pe
care copiii sa le invete. Spre exemplu basmele clasice pot fi interpretate ca un ritual de trecere de la
copilarie la adolsecenta, iar fiecare personaj oglindeste un aspect al sinelui – mama vitrega (detasarea
copilului de familie), personajul negativ (aspectul de umbra din noi), batrana (vocea intelepciunii), probele
care duc la decoperirea unor resurse s.a.m.d. Fiecare poveste ne vorbeste despre noi. Atunci cand ne place
o tema anume, cand ne regasim intr-un personaj, cand identificam calitati ale eroului pe care ni le asumam
si le manifestam mai apoi in comportamentul nostru, cand vindecam anumite parti ranite din noi, atunci
inseamna ca povestea a avut un scop terapeutic. Terapeutic nu este ceea ce aduce povestea, ci modul in
care ea este integrata de o persoana.
Pentru copii este esential ca tema sa ii atinga in mod personal, sa fie un aspect din viata lor care ii
framanta. Spre exemplu, temele generale in care sa se regaseasca toti copiii care asculta povestile de
seara: temeri, dificultati in gestionarea furiei, timiditate, gestionarea reactiilor agresive ale unei alte
15
persoane, dificultatea de a-ti face prieteni noi, lipsa de atentie, teama de a pierde la un joc sau de a nu fi cel
mai bun. Acestea sunt teme care se regasesc, intr-o masura mai mica sau mai mare, in viata oricarui copil.
povestile  ajuta la conectarea dintre parinte si copil. Povestile au un mod magic de a uni sufletele si de
a cununa partile rupte din noi insine.
Povestile sunt spuse de mii de ani, la gura sobei, pe genunchii bunicului, sub o plapuma calduroasa. Daca
sapam adanc in amintirile noastre putem readuce sentimentul acela de bucurie si siguranta pe care il aveam
atunci cand eram copii si parintii sau bunicii ne spuneau povesti. Era un mod magic de a ne impartasi
dragostea si inetelepciunea lor, in acelasi timp.
in al doilea rand parintii pot folosi povestile pentru a deschide o discutie cu cei mici despre un subiect pe
care vor sa-l abordeze. Povestile sunt cai blande care te duc catre sufletul copilului.
Iar in al treilea rand, resursele descoperite de personajul din poveste le pot fi extrem de utile parintilor
pentru a-i ajuta pe copii in dezvoltarea lor emotionala si pentru a-i ghida in gestionarea emotiilor si in alte
aspecte care tin de aceasta latura. Stiu ca prin aceste dezvaluiri ale aspectelor tehnice se pierde putin din
magie, insa in munca mea sunt o persoana foarte structurata si recunosc ca citesc multe carti teoretice din
care imi iau idei pe care le deghizez, mai apoi, in personaje si situatii fantastice care se impletesc in
povesti.
Cele mai bune povesti pentru copil sunt cele pe care le compunem special pentru el. Iar parintii pot fi
excelenti povestitor in astfel de situatii. Nu exista o reteta anume, insa ca sa raspund la intrebarea aceasta,
as da ca exemplu cativa pasi pe care ii poate urmari parintele in crearea povestii.
Iata cum putem construi o poveste:
1. Gasim un personaj – putem alege un personaj pe care copilul il place, spre exemplu un supererou, sau
un animal, sau tocmai un personaj care sa puna in evidenta aspectul pe care vrem sa-l abordam in poveste,
spre exemplu un personaj foarte paros care nu voia deloc sa se tunda
2. Identificam o problema cu care se confrunta personajul – care desigur are in vedere situatia pe care
copilul o intampina in viata reala
3. Identificam ajutoarele personajului – pot fi din registrul real, spre exemplu alte animale, sau prieteni,
sau personaje din registrul fantastic
4. Identificam obstacolele – probele pe care le va depasi personajul
5. Gasim o solutie pentru personaj – o zana buna care vine sa-l ajute sa ia decizia corecta, sau un mod in
care personajul descopera singur cum poate depasi obstacolele
6. Finalul – incheierea povestii
Pentru ca povestea sa aiba mai multe efect se pot folosi marionete sau papusi pentru a pune in scena
povestea. Un fel de dramatizare a povestii. Iar copiii iubesc tare mult acest lucru.
Pentru a creste un copil sanatos si echilibrat emotional, acesta are nevoie de prezenta parintilor si de
un cadru sigur in care sa se dezvolte. Acestia sunt cei mai importanti factori care il influenteaza in
primii ani de viata. Iar seara, inainte de culcare, poate fi un moment excelent pentru povesti.

16
CHESTIONAR DE AUTOEVALUARE

1. Ce v-a impresionat cel mai mult la acest curs?

2.Aveti sugestii pentru urmatorul curs?

2. Ceea ce imimplace la copilul meu este ca......

3. Acest curs m -a ajutat sa...................................................

4. In acest curs am invatat sa.............................................................

5. Numiti un lucru care l-ati invatat in timpul acestui curs si care v-a ajutat sa aveti o relatie mai buna

cu copilul dumneavoastra.

6 . Considerati ca acest curs v-a ajutat la o mai buna comunicare cu copilul dumneavoastra?

17
 UN EXEMPLU DE TEMA PENTRU ACASA CU ETAPE CLARE DE REALIZAT (OBIECTIVE)

Tema!

1. Srieti pe o coala de hartie nevoile copilului dar si ale dummeavoastra. Ce observati?

2. Observati copilul timp de o saptamana, ce face el ca sa va atraga atentia?

Acordati atentie mai ales lucrurilor bune pe care le face.

3. Numiti trei lucruri bune pe care le afacut copilul dumneavoastra si 3 lucruri mai putin bune. Notati cum

ati reactionat dumneavoastra in cele doua comportamente ale copilului. Considerati ca ati procedat

correct?

4. Dati exeple de laude;le pe care le acordati copilului dumneavoastra. Ati exagerat vreodata?

5. Ganditi-va la o problema cu care se confrunta copilul dumneavoastra ( frica, teama) si alcatuiti o scurta

poveste inventata de dumneavoatra urmarind etapele de mai jos:

1. Gasim un personaj – putem alege un personaj pe care copilul il place, spre exemplu un
supererou, sau un animal, sau tocmai un personaj care sa puna in evidenta aspectul pe care vrem sa-l
abordam in poveste, spre exemplu un personaj foarte paros care nu voia deloc sa se tunda
2. Identificam o problema cu care se confrunta personajul – care desigur are in vedere situatia pe care
copilul o intampina in viata reala
3. Identificam ajutoarele personajului – pot fi din registrul real, spre exemplu alte animale, sau prieteni,
sau personaje din registrul fantastic
4. Identificam obstacolele – probele pe care le va depasi personajul
5. Gasim o solutie pentru personaj – o zana buna care vine sa-l ajute sa ia decizia corecta, sau un mod in
care personajul descopera singur cum poate depasi obstacolele
6. Finalul – incheierea povestii
Pentru ca povestea sa aiba mai multe efect se pot folosi marionete sau papusi pentru a pune in scena
povestea. Un fel de dramatizare a povestii. Iar copiii iubesc tare mult acest lucru.

Alcatuiti un mic portofoliu unde adaugati toate gandurile, exercitiile din timpul cursului si temele pentru
acasa. Cand va simtiti epuizati ... reveniti la detaliile din curs si le recititi.

Succes!

18