Asistenta psihologica clinica pentru persoanele

cu nevoi
CONSILIEREA ELEVILOR CU NEVOI
SPECIALE
CONSILIEREA ELEVILOR CU NEVOI SPECIALE

1 Cadru conceptual

2 Obiectivele consilierii

3 Sfera tulburarilor de comportament

3.1 Criterii de definire

3.2. Cauze ale tuburarilor de comportament

3.3. Strategii de interventie

4 Comportamentul perturbator si delincvent

4.1. Cauze comportamentului perturbator si delincvent

4.2. Modalitati de interventie

1. CADRU CONCEPTUAL

Asistenta psihopedagogica a persoanelor cu nevoi speciale se

constituie intr-un ansamblu de masuri de natura psihologica si pedagogica
in vederea depistarii, diagnosticarii, recuperarii, educarii, instruirii,
profesionalizarii, adaptarii si integrarii sociale a persoanelor care prezinta
o serie de deficiente de natura intelectuala, senzoriala, fizica, psihica,
comportamentala sau de limbaj. Componentele fundamentale ale
consilierii acestei categorii speciale de copii sunt:

      Asistenta psihologica:

        Cunoasterea particualaritatilor specifice dezvoltarii psihice a persoanei si a

tuturor componentelor de personalitate;

        Identificarea disfunctiilor la nivel psihic;

        Asigurarea unui cadru de securitate afectiva in vederea mentinerii echilibrului

psihic si dezvoltarii armonioase a personalitatii;
         Identificarea modalitatilor de recuperare si compensare a functiilor psihice
afectate;

      Asistenta pedagogica:

        Evidentierea problemelor specifice in educarea, instruirea si profesionalizarea

persoanelor cu diferite tipuri de deficiente;

        Asigurarea unui cadru optim de pregatire, astfel incat fiecare subiect supus
educatiei si instruirii sa asimileze un minimum de cunostinte si deprinderi
practice necesare integrarii sociale;

        Sprijinirea cadrelor didactice in elaborarea de trasee curriculare diferentiate si

personalizate care sa vizeze aceasta categorie speciala de elevi.

Orientarea carierei are o nota specifica atunci cand se adreseaza persoanelor cu nevoi
speciale. In acest caz, consilierea carierei presupune:

 Depistarea timpurie a starii de handicap;

 Evaluarea globala a individului si inregistrarea tuturor datelor
obtinute;
 Identificarea naturii si severitatii handicapului, a cauzelor si
consecintelor acestuia;
 Instituirea precoce de programe de recuperare- in plan biologic,
educational si al socializarii- tinand cont de restantul functional
existent;
 Scolarizarea copilului intr-o institutie adecvata starii sale;
 Reevaluarea periodica a copilului pentru a constata progresul si a-l
orienta spre alte programe de educatie si formare;
 Informarea si formarea membrilor familiei cu privire la natura si
evolutia starii de handicap, a atitudinilor potrivite in aceste situatii si
cointeresarea lor in interventiile recuperatorii programate;
 Sprijinirea incadrarii profesionale. (Jigau, Mihai, 2001)

2. OBIECTIVELE CONSILIERII

Consilierea psihopedagogica a persoanelor cu nevoi speciale are ca scop

dezvoltarea unui proces de sprijinire, orientare , instrumentare cu
mijloacele si resursele de reactie adaptative. Asistenta
psihopedagogica a acestei categorii de persoane este recuperativa si
instructional-educativa. In literatura de specialitate, se precizeaza ca
obiective consilierii persoanelor cu nevoi speciale sunt:

 Prezentarea analitica, descriptiva, comparativa si etiologica a

diferitelor categorii de persoane cu cerinte speciale.
 Analiza sistemului de depistare , recuperare, adaptare si integrare
pentru categoriile de persoane aflate in dificultate;
  Elaborarea unor strategii de interventie pentru prevenirea si/sau
ameliorarea consecintelor diferitelor tipuri de deficiente sau a unor
disfunctii la nivel familial, comunitar si social;
 Identificarea particularitatilor specifice activitatii persoanelor cu
cerinte speciale;
 Elaborarea unui plan de profesionalizare in concordanta cu cerintele
pietei fortei de munca;
 Monitorizarea evolutiei si a gradului de adaptare-integrare al
persoanelor cu cerinte speciale in campul relatiilor sociale.

3. SFERA TULBURARILOR DE COMPORTAMENT

Manifestarile comportamentale indezirabile au o cauzalitatea circulara,

efectele constituindu-se in cauze pentru alte comportamente nedorite.

In plan intern pot exista tulburari de tipul:

        Anxietate si frustrare prelungita;

        Instabilitate afectiva si depresie;

        Ostilitate si refuzul cooperarii;

        Autoizolarea si evitarea stabilirii de relatii interpersonale;

        Trairea unor tensiuni exagerate;

        Repulsie fata de orice activitate;

Toate acestea determina, in plan extern, handicapuri comportamentale de

forme si intensitati diferite manifestate in exterior prin :

 Reactii afective instabile;

 Agitatie motorie si miscari dezorganizate;
 Negativism si apatie;
 Teribilism si infatuare;
 Minciuna si spirit de contrazicere;
 Furt si vagabondaj;
 Comportament sexual aberant.

Frecventa tulburarilor de comportament inregisteaza un maxim in jurul varstei de 16 ani,

ca apoi sa se atenueze. Tulburarile de comportament se asociaza, de obicei, cu carente de
afectivitate ce determina trasaturi caracteriale egocentriste, de subestimare/supraestimare a e-
ului si o slaba integrare in activitatea grupului.

3.1. Criterii de definire

Tulburarile de comportament pot fi definite pe baza urmatoarelor criterii:

  Comportamentul insusi sau severitatea sa sunt inadecvate in raport
cu varsta si nivelul de dezvoltare al persoanei;
 Comportamentul este periculos atat pentru persoana generatoare
cat si pentru cei din jur;
 Comportamentul determina stres semnificativ pentru persoanele de
contact, ceea ce duce la scaderea calitatii vietii acestora la un nivel
inacceptabil;
 Comportamentul este indezirabil social si scolar;
 Comportamentul reprezinta o deficienta suplimentara semnificativa
pentru persoana prin interferarea si afectarea grava a invatarii de
noi deprinderi sau prin excluderea persoanei de la importante
oportunitati de invatare.

3.2. Cauze ale tulburarilor de comportament

Exista un complex de factori, ce nu sunt exclusivi, care explica tulburarile

comportamentale. Printre acesti factori se regasesc (Zarkowska, E., Clements, J., 1994):

 Factori biologici - disfunctii organice cerebrale, epilepsie,

dificultati audio-vizuale, anumite caracteristici temperamentale cum
ar fi intensitatea inalta a raspunsului emotional si adaptabilitatea
redusa la situatii noi;
 Factori sociali - marginalizari sociale si familiale, accentul exagerat
pe competitie, mediul social insecurizant, etichetarea, relatii
interpersonale tensionate, prejudecati, stereotipuri, atitudini
discriminatorii;
 Factori emotionali - imagine de sine negativa, stima de sine
scazuta, anxietate, "experimentarea"esecului, etc:
 Factori cognitivi - abilitati slabe de comunicare si interrelationare,
strategii defectuoase/inabilitate in rezolvarea unor probleme, etc.

Fiecare dintre factorii enuntati poate afecta adaptarea emotionala si comportamentul

corepunzator ei, indiferent de nivelul intelectual al persoanei. Daca acesti factori actioneaza
impreuna, atunci creste probabilitatea dezvoltarii rapide a unor tulburari de comportament,
conduite deviante si delincvente.

3. 3. Strategii de interventie

A ajuta copilul in depasirea dificultatilor emotionale si comportamentale

presupune identificarea factorilor specifici ce contribuie la aparitia acestor
probleme si intelegerea modului de actiune al acestora. Cauzalitatea
multipla a tulburarilor de comportament presupune proiectarea de
abordari si actiuni diverse in demersul de rezolvare al acestora. In practica
interventiei se pot distinge:

        Abordarea biologica ce se centreaza pe interventia farmacologica

in a reduce, de pilda, anxietatea sau a reprima comportamentul
agresiv;
         Abordarea sociala accentueaza importanta unui mediu de viata
natural, de calitate, dar si nevoia persoanelor cu dificultati de a fi
tratate cu respect si demnitate, de a le oferi o mare autonomie in
mediul lor de viata;

        Abordarea educationala subliniaza importanta dezvoltarii a

deprinderilor precum si a experientei personale;

        Abordarea psihologica vizeaza diminuarea/eludarea starilor

psihice conflictuale, a sentimentelor de inferioritate si a sensibilitatii
exagerate dar si consolidarea trasaturilor pozitive de personalitate.

Una din modalitatile fundamentale de interventie in cazul persoanelor cu

nevoi speciale este terapia comportamentala. Ea porneste de la
constatarea ca stimuli pozitivi (recompensele) intaresc comportamentul, in
timp ce stimuli negativi (sanctiunile) il reduc sau il anihileaza. Acordarea
unei recompense mici imediat dupa comportamentul dezirabil, il va intari
in mod eficient; utilizarea unei recompense/pedepse consistente, dar
indepartata in timp, este mai putin eficienta.

R.H.Beech a aplicat teoriile moderne ale invatarii la terapia

manifestarilor nevrotice si a determinat trei procedee importante de
interventie:

        Conditionarea aversiva

Conditionarea aversiva are unele puncte comune cu pedeapsa. Atunci

cand subiectul ajunge la un raspun neadaptativ, i se aplica un stimul
nociv in vederea oferirii de catre subiect a unui comportament dezirabil si
a evitarii pedepsei.

        Practica negativa

Procedeul consta din faptul ca manifestarile comportamentale

neadaptative pot fi inhibate sau chiar anihilate prin determinarea subiectul
sa le produca pana la epuizare. Dupa o perioada de timp, comportamentul
va dispare sau se va produce ocazional.

        Provocarea unor sentimente negative

Subiectul va invata sa asocieze situatiile de tip anxios cu trairile placute

care, cu timpul, devin dominante si care vor modifica atitudinea si
raspunsul subiectului la diversi stimuli.

In proiectarea asistentei copiilor cu tulburari de comportament trebuie

parcursi urmatorii pasi:
         Crearea unui confort psihic in care sa se acorde importanta
componentei afectiv-motivationale, stimulandu-se pe de o parte
sensibilitatea copilului si receptivitatea sa fata de trairile celorlalti,
iar pe de alta parte sa se dezvolte motivatii complexe pentru
activitate;

        Dezvoltarea compotentei intelectual-cognitive presupune

organizarea proceselor intelectului si a achizitiilor complexe,
instrumentarea copiilor cu tehnici de rezolvare a conflictelor,
abilitarea cu proceduri de dezvoltare a capacitatii de comunicare si
interrelationare;

        Reconsiderarea componentei sociale presupune implicarea

copilului in viata scolii si a clasei, reducerea ostilitatii fata de cei din
jur, etc.

4. COMPORTAMENTUL PERTURBATOR SI DELINCVENT

4.1 Cauzele comportamentului perturbator si delincvent

M. Saunders in Class Control and Behavior Problems: a Guide for Teachers, 1979
descrie urmatoarele cauze ale comportamentului perturbator:

      Antipatie in raport cu scoala

Scoala a devenit o institutie lipsita de relevanta pentru unii elevi. In acest caz profesorul se
confrunta cu urmatoarele probleme:

-valorizarea pozitiva si eficienta a activitatii scolare;

- evitarea conflictelor de interese cu ele

Daca relevanta activitatii scolare, exprimata in termenii reusitei in

viata, nu este dependenta de munca profesorului ramane posibilitatea
motivarii elevilor prin intermediul unor factori specifici.

Din pacate, asistam la o limitare si ineficienta a modalitatilor de interventie din partea

educationalului asupra aspectului motivational al invatarii. Kenneth Moore considera ca
factorii proprii institutiei ce pot motiva elevii sunt :

 expectantele maxime in raport cu elevii;

 prezentarea modelului propriu de comportament;

 formarea si dezvoltarea capacitatilor empatice ale elevilor;

 statuarea unui climat pozitiv, empatic;
 informarea elevilor asupra scopurilor propuse;
 cultivarea increderii in sine a elevilor;
 elaborarea de trasee curriculare de interes, diferentiate si
personalizate;
  utilizarea eficienta a sistemului de intarire a comportamentului prin
recompensa si pedeapsa;
 reducerea anxietatii elevilor;
 stimularea competitiei in relatie directa cu cooperarea;
 asigurarea starii de sanatate fizica, psihica si spirituala a elevilor.

               Nevoia de recunoastere sociala

Omul este o fiinta sociala iar nevoia individului de recunoastere personala este o nevoie
fundamentala. Aceasta nevoie este dublata de multe ori de caracteristicile psihologice ale
varstei. De pilda, adolescentii isi dezvolta si testeaza conceptul de sine prin afilierea la un
grup social. Unii elevi incearca autoritatea profesorului din nevoia de intariri periodice care
sa le ateste ascendenta pe care o detin printre cei de aceiasi varsta. Autoritatea profesorului
are de suferit daca provocarea nu este acceptata, fenomenul extinzadu-se la nivelul intregii
clase.

      Izolare sociala

Elevii mai labili psihic simt nevoia acuta a unei acceptari de catre colegii
lor. Ei sunt marginalizati pentru ca se integreaza greu, ceea ce le provoaca un
mimetism exagerat in raport cu comportamentul grupului. In dorinta lor de
acceptare ei vor exagera provocand dificultati celor din jur.

      Comportament impulsiv

Comportamentul impulsiv este caracteristic persoanelor ce par incapabile

sa anticipe consecintele actelor lor. Impulsivii pot reprezenta o problema
datorita incapacitatii lor de a-si reprima comportamentele indezirabile.

W. Gnagey in Motivating Classroom Control (1981) precizeaza ca motive

ale comportamentului perturbator:

      Ignorarea regulilor

Instituirea unui sistem de reguli se face in timp. Intotdeauna va functiona

un sistem de reguli formal si unul actual/informal. Sistemul actual este cel ce
functioneaza de fapt si care se instituie, de multe ori, prin "presiunile" pe care
elevii le fac asupra adultilor pentru a vedea in ce masura acestia renunta la
regulile formale.

      Conflictele intre sistemele opuse de reguli apar atunci cand un elev poseda
seturi opuse de reguli. Ciocnirea dintre aceste seturi de reguli poate genera comportamente
deviante.

      Transferul afectiv

Pe langa transferul de comportamente, elevii pot opera si transferuri

afective; astfel, antipatia fata de tatal sau se poate transfera si asupra
scolii.Transferul afectiv cu efecte negative de comportament se produce cand
in viata copilului apar probleme in familie: separarea/divortul parintilor, etc.
Dintre factorii mediului familial care induc comportament perturbator,
J.Feldhusen, J.Thurston si J.Benning amintesc:

        Regulile familiei sunt prea stricte/prea lejere/lipsite de coerenta;

        Parintii manifesta indiferenta, uneori chiar ostilitate fata de copii;

        Membrii familiei sunt angrenati in medii socio-culturale si profesionale

diferite;

        Comunicare defectuoasa parinti-copii;

        Relatiile dintre membrii cuplului sunt relatii de inegalitate;

        Dezaprobarile parintilor sunt mai numeroase decat incurajarile;

        Timpul liber al parintilor este lipsit de semnificatii pozitive;

        Pentru a-si masca dezinteresul parintii, prefera sa creada ca influenta

hotaratoare asupra propriilor copii o au colegii/prietenii.

      Anxietatea poate genera comportamente inadecvate ca forma de aparare impotriva

unor elemente din mediu percepute ca ostile.

      Modul de manifestare a profesorului poate crea problme de indisciplina:

 Desconsiderarea elevilor;
 Ignorarea dispretuitoare a elevilor;
 Evaluarea elevilor in termeni constant negativi si depreciativi.

Intr-un studiu al lui R.Dierenfield, Classroom Distruption in English Comprenhensive

Schools, (1982), principalele cauze ale comportamentului perturbator al elevilor sunt:

 Mediul familial dezechilibrat;

 Presiunea colegilor;
 Lipsa de interes pentru o anumita disciplina de studiu;
 Dezinteres pentru scoala in general;
 Instabilitatea psihica/ emotionala a elevilor;
 Lipsa abilitatii de a lucra in clasa;
 Revolta impotriva autoritatii adultului;
  Lipsa de apreciere pentru propria persoana;
 Lipsa de afectiune pentru profesor;
 Utilizarea drogurilor.

Pentru contracararea acestor cauze ale comportamentului perturbator, se recomanda:

 Stabilirea si mentinerea de standarde comportmentale coerente,

 Aplicarea consecventa a standardelor de comportament;
 "Tratarea" cauzelor comportamentelor inadecvate;
 Consecventa masurilor stricte de respectare a disciplinei;
 Personalitatea adultului trebuie sa fie pozitiva.

Comportamentul delincvent se defineste ca ansamblul conduitelor aflate in

conflict cu valorile ocrotite de norma penala. Exista numeroase teze ce
incearca sa explice, de pe pozitii diferite, cauzalitatea comportamentului
delincvent.

      Exista teorii care supraliciteaza rolul cauzelor individuale, psihologice,

considerand ca manifestarile deviante sunt rezultatul elementelor de ordin

psihic, individual. Cauzele interne ale comportamentului delincvent sunt:

 Anxietate;
 Nevroze;
 Depresii nervoase;
 Trasaturi pshice specifice adolescentei;
 Esecul asimilarii normelor de conduita;
 Esecul de rezolvare al conflictului oedipian din cadrul familiei,
 Instabilitate emotionala;
 Crize de identitate;
 Interiorizarea etichetarii;
 Lipsa unei autonomii afective;
 Agresivitatea;
 Incapacitatea de adaptare la mediu, etc.

      Delincventa poate fi considerata o consecinta directa a dezorganizarii

sociale implicata in procesele de schimbare si dezvoltare. Cauzalitatea "primara" trebuie

cautata in consecintele negative si conflictuale generate de perioade de criza si instabilitate
economica.

      Comportamentul delincvent este o consecinta a conflictelor normative intre

persoane si obstructiile organizationale de a avea accces la status si putere. Delincventa este

datorata esecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime.

Comportamentul delincvent nu poate fi explicat in functie de un singur factor, ci el

este dependent de un complex de factori , psihologici, sociologici, etc., aflati in interactiune.
El este un protest afectiv impotriva situatiei in care se gaseste copilul. Studiile efectuate au
evidentiat particularitatile comportamentului delincvent:

      Incapacitate de autocontrol;

      Instabilitate emotiv- comportamentala;

      Agresivitate;

      Incapacitatea de a anticipare a consecintelor;

      Nivel minim de empatie;

      Impulsivitate;

      Inexistenta unui sistem de inhibitii elaborate social;

      Majore conflicte axiologice;

      Autoevaluari incorecte, etc.

4.2. Modalitati de interventie

In consilierea psihopedagogica a comportamentului pertubator si delincvent

se utilizeaza aproximativ aceleasi metode si procedee (de pilda, negocierea)
folosite in asistenta celorlalte categorii de consiliati. Elementele specifice
consilierii acestei categorii de subiecti sunt: modelul Glasesr si modelul
consecintelor logice.

Emil Stan (1999) considera ca aproape toate conflictele de interese sunt generate de
diferenta dintre sistemele de valori ale agentilor implicati . Acelasi autor precizeaza ca una
din modalitatile de rezolvare a conflictelor este negocierea. Procedura de negociere cuprinde
patru pasi :

 confruntarea pozitiilor presupune exprimarea deschisa a

sentimentelor de catre ambele parti; sentimentele trebuie orientate
catre problemele implicate si nu catre persoane;
 definirea conflictului in termenii acceptati de ambele parti se
refera la centrarea pe comportamente si nu pe caracteristicile
indivizilor; constrangerea indivizilor nu poate da decat rezultate
precare si pe termen scurt;
 stimularea dorintei de cooperare are ca efect reducerea
suspiciunii si a neincrederii, o mai buna intelegere a punctului de
vedere opus, o percepere in termeni pozitivi a conflictului si o
acceptare mai rapida a intelegerii cu partea adversa, perceputa
acum ca fiind partener de negociere;
 negocierea si adoptarea unei perspective comune de
abordare a conflictului presupune detasarea de pozitia initiala si
 disponibilitatea de a privi problema si din punctul de vedere al
celuilalt.

Modelul Glasser este o tehnica de prevenire a comportamentului perturbator ce

recomanda terapia realitatii ca mijloc de disciplinare a copilului. Terapia realitatii este actul
orientarii consiliatului catre realitate, adica al sprijinirii in procesul devenirii lui ca individ
responsabil, capabil a-si satisface interesele in lumea reala. Responsabilitatea copilului
trebuie subliniata continuu, iar consiliatii trebuie sa ia cunostinta de propiul comportament si
sa emita judecati de valoare in ceea ce ii priveste.

Modelul consecintelor logice, initiat de Rudolf Dreikurs, se centreaza pe autodisiplinarea

copilului. Cheia corectarii comportamentului indezirabil sta in identificarea scopurilor gresite
si in stradania de a-l face pe consiliat sa inteleaga ca este vorba despre o problema de
comportament. Subiectul este informat asupra consecintelor negative ale comportametului sau
si este asistat in dezvoltarea unui comportament dezirabil. In acest proces, Thomas Gordon
recomanda parcurgerea urmatorilor pasi:

 Definirea problemei;
 Generearea de solutii posibile;
 Evaluarea solutiilor;
 Alegerea solutei adoptate;
 Identificarea modalitatii de implementare a solutei alese;
 Evaluarea eficacitatii solutiei adoptate.