Morfina

Este principalul agent activ din opiu (sub

formă de meconat), concentrația sa în extractul
de opiu variind între 8 și 14%, cu o medie de
10%. Este un analgezic foarte puternic.Face
parte din grupa alcaloizilor morfinanici propriu-ziși
alături de codeină și tebaină.
Morfina se administrează de obicei
parenteral, sub formă de clorhidrat de morfină.
Administrarea orală (per os) a morfinei nu este
avantajoasă, deoarece biodisponibilitatea în
acest caz este foarte mică. Sulfatul de morfină are o biodisponibilitate ceva mai
bună la administrarea orală. Se poate administra și pe cale rectală, sub formă de
supozitoare sau clisme.

In doze terapeutice morfina poate produce:

- somnolenta;
- indiferenta;
- micsorarea performantelor mentale;
- diminuarea mobilitatii spontane;
- senzatie de caldura;
- prurit la nivelul fetei.
In 10-20% din cazuri aceste efecte sunt resimtite placut (rar disforie cugreturi si
varsaturi).

1. Morfina, la nivelul SNC determina:

- analgezie - se manifesta prin anularea aspectului de suferinta al senzatiei
dureroase (cresterea pragului la durere este moderata).
- deprimarea respiratiei creste cu doza (la doze toxice poate sa apara respiratia
periodica "Cheyne-Stokes"), bradipneea fiind accentuata pana la oprirea
respiratiei.
- morfina are efect antitusiv marcat (prin deprimarea centrului bulbar al tusei) -
efect putin folosit in terapia moderna datorita pericolului de instalare a
dependentei. Potenta relativa a morfinei este descrescatoare: deprimarea
tusei>deprimarea centrului respirator>actiunea analgezica.
- stimuleaza zone chemoreceptoare declansatoare ale vomei de la nivelul
bulbului determinand greata si aparitia vomei (la doze mici); la doze mari
deprima centrul vomei.
- dozele mari determina hipotermie prin deprimarea centrului termoregulator.
- la doze mari se produce mioza (semn important pentru morfinomanie).
2. Actiunea morfinei asupra aparatului respirator:
- determina bronhospasm (efect pronuntat la astmatici).

1
3. Actiunea morfinei asupra aparatului digestiv:
- scade secretia si motilitatea gastrica;
- creste tonusul musculaturii stomacului;
- determina contractura antrului si pilorului;
- creste tonusul si scade peristaltismul intestinului subtire si al colonului;
- determina scaderea secretiei pancreatice si intestinale;
- are efect constipant puternic;
- are actiune spastica biliara.

4. Actiunea morfinei asupra aparatului genito-urinar:

- are actiune spastica urinara, crescand tonusul sfincterului vezical si al
detrusorului determinand retentie urinara;
- determina contractii ale uterului.

5. Actiunea morfinei asupra secretiei endocrine:

- stimuleaza secretia de ADH determinand scaderea diurezei;
- este influentata activitatea adenohipofizei (in special in cazul administrarii
prelungite);
- scade secretia de testosteron.

6. Actiunea morfinei la nivel vascular:

- produce vasodilatatie arteriolara si venoasa (prin mecanism endorfinic si
eliberarea de histamina) ducand astfel la hipotensiune arteriala;
- deprima reflexele circulatorii;
- determina o dilatare a vaselor cerebrale (datorita CO 2 care se acumuleaza prin
deprimarea centrului respirator);
- creste presiunea LCR;
- vasodilatatie cutanata cu congestia pielii, prurit si transpiratie.

In particular la toxicomani (morfinomania) se manifesta prin leucocitoza,

hiperpirexie, edem pulmonar precum si abcese ale pielii, endocardita,
mioglobinurie, aritmii cardiace si tromboflebite.

Indicatiile administrarii morfinei:

- dureri acute - postoperator, fracturi, infarct miocardic, edem pulmonar acut - in
tratament de scurta durata;
- colici rebele (biliare si renale) in asociere cu antispastice pentru antagonizarea
hipertoniei;
- neoplasme;
- mica chirurgie, preanestezie.

Contraindicatiile administrarii morfinei:

- cazurile cu limitarea functiei respiratorii (emfizem, cord pulmonar cronic, astm);
- insuficienta hepatica severa (aceasta prelungeste efectul si creste toxicitatea
morfinei);

2
- hipertiroidie;
- sarcina si alaptare;
- travaliu (provoaca asfixia nou-nascutilor);
- traumatisme craniene (deprima respiratia si creste presiunea LCR);
- hipertrofie de prostata (produce retentie de urina);
- pancreatita acuta;
- abdomen acut (mascheaza evolutia);
- copii mai mici de 2 ani.

In intoxicatia subacuta victima prezinta stare letargica cu mioza,

scaderea tensiunii arteriale, scaderea alurii ventriculare, relaxare musculara. La
inceput se instaleaza o faza euforica, apoi una deprimanta cu somn profund si
coma.
La doze mari apare triada specifica opioidelor:
- deprimare SNC pana la coma profunda (copiii pot prezenta convulsii);
- mioza accentuata. Midriaza se poate instala in caz de hipoxie accentuata si
reprezinta un semn de gravitate.
- deprimare respiratorie intensa si respiratie Cheyne-Stokes.
Moartea in intoxicatia acuta este aproape intotdeauna cauzata de insuficienta
respiratorie, complicata insa si de alti factori ca edemul pulmonar, socul
cardiogen si pneumonia. De obicei survine in 3-12 ore.
Afectarea toxica a bulbului determina - hipotermie, colaps, tahicardie, dispnee,
bradipnee accentuata pana la apnee, cianoza generalizata, piele rece si
vascoasa, hipotonie musculara, scaderea diurezei, constipatie.

Intoxicatia cronica evolueaza in mai multe etape:

- etapa 1 - predomina efectele euforice (poate fi precedata de efecte neplacute);
- etapa 2 - de ezitare (subiectul este constient de comportamentul sau si in
functie de vointa poate renunta sau trece la etapa urmatoare);
- etapa 3 - creste toleranta si se instaleaza dependenta psihica si fizica;
- etapa 4 - declin pe plan psihic si fizic cu scadere ponderala, piele uscata cu
eruptii, secretii scazute, paloare, privire fixa, mioza, comportament antisocial.
Dependenta de morfina (morfinomania) include:
1. Dependenta psihica- de fapt singura caracteristica,atat necesara cat si
suficienta pentru a defini dependenta de drog.Dependenta fizica si toleranta pot fi
prezente, dar niciuna nu estenici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a
defini dependenta de drog. Dependenta psihica reprezinta necesitatea de
ordinpsihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala
"craving"(dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta
cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.
Este favorizata de efectul euforizant si de terenul psihic al subiectului (anxiosilor
le confera senzatia de siguranta impotriva agresiunilor, precum si o stare de bine
permanenta).

3
2. Toleranta - caracterizata prinnecesitatea de doze semnificativ crescute pentru
a obtine starea deintoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial
lacontinuarea folosirii aceleiasi cantitati.
3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de
retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului,ca o consecinta a adaptarii
organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul sindromului de
dependenta,dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara,
legatde teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a
evitasenzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari aorganismului in ceea
ce priveste raspunsul la administrarea repetata aunei substante (drog), aceasta
afectand echilibrul a diverse sisteme;ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari
pentru a ajunge la un nouechilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei
respective. Inacord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o
stare de adaptare a organismului in care efectele primare ale unei
substante(drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza
deasemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiileprizelor
regulate de substanta (drog). La oprirea brutala aadministrarii, recontroalele nu
mai sunt compensate de efectelesubstantei, conducand la o tulburare
functionala, adesea cu manifestariclinice zgmomotoase, care pot imbraca
aspecte periculoase, cu riscvital - sindromul de retragere.
4. Sindromul de abstinenta - estecaracterizat prin simptomele (incadrare si
grad de severitatevariabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui
drog, inspecial narcotic, la care individul este adictiv si care a fostconsumata in
mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau indoze mari. Exista
tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de"sindrom de abstinenta" cu
"sindrom de retragere". Sindromul deretragere, expresie a dependentei fizice,
este unul din indicatoriisindromului de dependenta.
Apare la 12 ore de la ultima priza, se dezvolta treptat atingand un maxim la 2-3
zile. Mecanismul il reprezinta heteroreglarea "up" cu sensibilizarea si
externalizarea unui numar mare de receptori adrenergici in sinapsele activatoare
modulate de heterosinapsele opioid-adrenergice la nivelul carora actioneaza
morfinomimeticul.
Debutul sindromului de abstinenta este caracterizat de:
- anxietate;
- midriaza;
- hipersecretie lacrimala si salivara;
- rinoree.
In continuare se instaleaza agitatia, insomnia, mialgiile, polipnee, tahicardia,
hipertensiunea arteriala, crampele abdominale, voma, deshidratarea marcata,
bufeuri cu sudoratie excesiva alternand cu frisoane cu piloerectie, dezechilibru
acido-bazic. Aceste manifestari se atenueaza si dispar in 7-10 zile, dar
simptomele reziduale psihice si vegetative pot persista timp indelungat.
Copiii nascuti din mame dependente de morfina prezinta simptome ale
abstinentei: iritabilitate, hiperreflexie, cascat, tremor, tahipnee, diaree, voma,
febra.

4
Tratamentul intoxicatiei acute
In intoxicatia acuta se permeabilizeaza mai intai caile respiratorii pentru
eventuala oxigenoterapie. Ca antidot se foloseste naloxona i.v. 0.4-2 mg pentru
antagonizarea deprimarii respiratorii si comei. Daca nu apar semne de raspuns,
se repeta administrarea antidotului la 2-3 minute pana la o doza totala de 10-20
mg. Pacientii trebuie observati cel putin 6-12 ore.
Metodele de decontaminare (in cazul pacientilor constienti si dupa ingerarea
recenta) sunt provocarea vomei sau lavajul gastric. Se poate administra carbune
vegetal sau purgativ salin. Este importanta reechilibrarea acido-bazica.

Tratamentul intoxicatiei cronice

Pentru tratamentul morfinomaniei (dependentei de morfina) se recomanda
intreruperea brusca a administrarii drogului. Pentru a evita sindromul de
abstinenta se inlocuieste morfina cu metadona, aceasta din urma prezentand un
sindrom de abstinenta mai putin grav atunci cand este intrerupta (dupa
aproximativ 10 zile).

Dupa dezintoxicare se pot administra timp indelungat doze mici de antagonisti,

de tipul naloxonei in vederea protectiei fata de o eventuala reluare a toxicului,
astfel evitand dependenta si sindromul de abstinenta.