MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
Facultatea: Științe economice
Catedra: Economie și turism

Referat
La tema: Echilibru financiar al întreprinderii
Disciplina: Finanțe

A elaborat: studenta

A coordonat: profesor

Chișinău2020
1
CUPRINS
INTRODUCERE 2

1. Conceptul de echilibru financiar 3

2. Ecuațiile de exprimare a echilibrului financiar 4

3. Formele concrete de manifestare a echilibrului financiar: solvabilitatea,

capacitatea de plata si lichiditatea 6
3.1 Solvabilitate 7
3.2 Capacitatea de plată 8
3.3 Lichiditatea 12

4. Fondul de rulment si nevoia de fond de rulment în sistemul echilibrului 13

financiar

CONCLUZII FINALE 16

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE 17

2
INTRODUCERE
În această lucrare sub formă de referat cea mai importantă particularitate este
echilibrul financiar fiind principalu actor într-o entitate. În teoria economica, notinea
de echilibru financiar are semnificatii multiple. Într-o conceptie generala, echilibrul
economico-financiar la nivelul întreprinderii se realizeaza atunci când se recupereaza
integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu costurile.
Mentinerea echilibrului financiar reprezinta un obiectiv permanent al politicii
financiare, care poate fi considerat realizat atunci când exercitiul financiar se încheie
cu o trezorerie pozitiva.
Referatul cuprinde tema cu denumirea ”Echilibru financiar al întreprinderii”.
Ca scop voi urma în special analiza echilibrului financiar al firmei, modul de
calculare a acestea, ecuațiile de exrimare a acestea; vom descrie formele concrete de
manifestare a echilibrului financiar și modul lor de manifestare.
Analiza echilibrului financiar al firmei necesita studierea urmatoarelor aspecte:
- analiza situatiei nete si a patrimoniului net;
- analiza corelatiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si
trezoreria neta;
- analiza ratelor de echilibru financiar;
- analiza corelatiei dintre creantele si obligatiile întreprinderii
În primul compartiment propunem o trecere în revistă a diverselor semnificații
privind și rolul echilibrului fonanciar. Am încercat să oferim imaginea cea mai clară şi
mai convingătoare a conceptului de echilibru financiar.
În compartimentul doi se analizează “ecuațiile de exprimare a echilibrului
financiar”. Aici analizăm metodele de exprimare a echilibrului financiar și indicatorii
de exprimare a acestuia. În special se evidențiaza resursele financiare și folosințele
financiare.
Punctul 3 ne descrie “formele concrete de manifestare a echilibrului financiar:
solvabilitatea,capacitatea de plata si lichiditatea”. Aici se include formulele de calcul
a acestora și tipurile.
Punctul 4 analizează “Fondul de rulment si nevoia de fond de rulment în sistemul
echilibrului financiar” la fel trezoreria.
Asigurarea echilibrului financiar reprezinta o conditie de baza pentru desfasurarea
unei activitati profitabile, iar realizarea acestui echilibru financiar se poate obtine prin
reglarea dezechilibrelor care se manifesta în activitatea curenta a firmei.

3
 1.Conceptul de echilibru financiar
Una din cerințele de bază ale functionării mecanismului financiar al intreprinderii
o reprezintă asigurarea echilibrului financiar, aceasta cu atat mai multcu cat
intreprinderile functioneaza pe principiul autonomiei functionale care le dalibertate in
atragerea si in cheltuirea capitalurilor.
Pentru a determina cât de eficient se desfăşoară activitatea financiară este necesar
evaluarea acesteia. În acest scop, se utilizează o serie de metode de evaluare a
activităţii financiare. Evaluarea activităţii financiare reprezintă un ansamblu de
metode, tehnici, procedee care asigură analiza informaţiilor, în vederea formulării
unor aprecieri referitor la situaţia economico-financiară a întreprinderii, identificarea
cauzelor care au determinat anumite modificări, precum şi a rezervelor interne de
îmbunătăţire a acesteia[1, pp-239].

Figura1.1. Aspecte ale evaluării financiare

Notiunea de echilibru financiar este una dintre cele mai greu de definit din
domeniul financiar, datorita ipotezelor pe care se bazeaza si a formelor de exprimare
pe care le are. Ipotezele in functie de care se poate defini si analiza echilibrul financiar
se refera la modul de functionare a pietei financiare si la comportamentul celor
interesati in cunoasterea situatiei financiare a agentului economic. Este vorba de
actionari si creditori [2].
In acest context, economistul G. Charreaux arata ca, echilibrul financiar este
satisfacut daca reabilitatea investitiilor permite satisfacerea exigentelor in termeni de
reabilitate a actionarilor si creditorilor, tinand cont de riscurile pe care acestia le
suporta. Riscurile pot aparea in conditiile in care piata financiara nu functioneaza
perfect. In acest caz se modifica si comportamentul tertilor agentului economic:
actionarii, in cazul in care acesta este cotat la bursa, opereaza cu actiunile lor, iar
creditorii reduc imprumuturile acordate acestuia.
De asemenea, echilibrul financiar depinde de flexibilitatea financiara cu care
uneori se confunda. Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea pe care
intreprinderea o manifesta in materie de mobilizare rapida de lichiditati. Ea inseamna
o structura financiara adecvata, un arbitraj intre marimea capitalurilor proprii, a
4
datoriilor si a costului acestora, care sa asigure finantarea unor oportunitati de
investitii, strategice sau de natura comerciala. Altfel spus se urmareste modul de
utilizare a resurselor proprii si imprumutate ale agentului economic.
Echilibrul financiar al intreprinderii este o componenta a echilibrului financiar
macroeconomic. Dar faptul ca este o componenta dependenta de echilibrul financiar
macroeconomic, nu inseamna ca echilibrul financiar microeconomic nu are trasaturi
proprii, reguli proprii de stabilire si mentinere. Tinand seama de aceste
precizari, echilibrul financiar al intreprinderii poate fi definit ca fiind acea stare
de corespondenta permanenta intre volumul nevoilor de resurse pentru
asigurarea desfasurarii normale a activitatii, pe de o parte, si posibilitatile de
procurare a acestora, pe de alta parte.
Ca parte componenta a echilibrului economic, echilibrul financiar este dat de
egalitatea intre capitalul economic si resursele sale de constituire, intre incasari si
plati, intre fonduri si resurse.
Analiza echilibrului financiar se poate face cu ajutorul ratelor financiare ca, de
exemplu, prin rata de inanţare determinată ca raport dintre capitalurile permanente și
activul bilanţului, aratând gradul de acoperire a folosinţelor cu asemenea capitaluri
sau prin următoarele rate inanciare: - rata de lichiditate, calculată ca raport între
valorile disponibile și datorii; - rata de acoperire, calculată ca raport între datorii și
activele de exploatare[3, pp-209].
De echilibru financiar al firmei sunt cointeresate următoarele personae [4,
pp.58]:
1) Acţionarii sau fondatorii întreprinderii – pentru ei prezenţa echilibrului
financiar presupune asigurarea unui randament a investiţiilor sale.
2) Managerul întreprinderii – pentru el echilibrul financiar însemnă maximizarea
valorii întreprinderii creşte flexibilităţii financiare şi a gradului de autonomul
financiar.
3) Creditorii întreprinderii – sunt persoanele care au acordat împrumut
întreprinderii şi cointeresaţi în menţinerea echilibrului financiar al acestuia în vederea
garantării rambursării creditului.
2.Ecuațiile de exprimare a echilibrului financiar
O modalitate prin care se poate exprima echilibrul financiar este egalitatea dintre
resursele financiare si folosintele acestora, adica:

5
 RESURSE FINANCIARE = FOLOSINTELE RESURSELOR
Resursele financiare ale unei intreprinderi pot fi:
· veniturile ce provin din activitatea de baza si alte activitati (V);
· pasivele de exploatare si cele din sectorul de investitii (Pe);
· creditele de la banci si alte organisme financiare (C);
· finantari de la bugetul de stat (Fb);
· aporturi noi ale actionarilor (A);
· alte resurse (Ar).

Toate acestea pot fi sintetizate in relatia de mai jos, astfel:

Resursele financiare = V + Pe + C + Fb + A + Ar (2.1)

Folosintele resurselor pot fi :

· stocuri, clienti si conturi asimilate (S);
· cheltuieli legate de personal (Cp) referitoare la actiuni sociale,
culturale, sportive, de stimulare suplimentara, protectie sociala, etc;
· cheltuieli de investitii (Ci);
· cheltuieli pentru tehnica noua (Ctn);
· cheltuieli ce se suporta din venituri (Csv);
· plata obligatiilor referitoare la impozitul pe profit si circulatia
marfurilor; restituirea creditelor si plata dobanzii (Of);
· alte cheltuieli (Ac);

Folosintele resurselor devin :

Folosintele resurselor = S + Cp + Ci + Ctn + Csv + Of + Ac (2.2)

In consecinta, tinand seama de componenta resurselor financiare si a folosintelor

acestora, echilibrul financiar al intreprinderii (E), devine:

E = V + Pe + C + Fb + A + Ar = S + Cp + Ci + Ctn + Csv + Of + Ac (2.3)

Evident ca pentru a stabili acest echilibru general, se impune sa se inventarieze cat

mai riguros toate resursele financiare si toate folosintele, relatia de mai sus fiind data
doar pentru ilustrarea unei modalitati de calcul al echilibrului.
6
 Alti indicatori prin care echilibrul financiar poate fi exprimat sunt:
 raportul dintre capitalurile permanente si activul economic;
 raportul dintre datoriile fata de furnizori si activele circulante;
 fondul de rulment;
 ratele de lichiditate.

Diferitele aspecte ale echilibrului financiar pot fi redate printr-o serie de ecuatii
liniare, cum sunt:
► capital economic = fonduri proprii si imprumutate sau activul bilantier =
pasivul bilantier;
► veniturile = destinatiile sau folosintele acestuia.

Astfel, beneficiul brut trebuie sa fie egal cu cheltuielile care se acopera direct din
rezultate + impozitul pe profit + utilizarea profitului pentru dezvoltare, cointeresarea
materiala a actionarilor si personalului + celelalte destinatii:
► Soldul initial al resurselor financiare din sectorul investitiilor + intrarile de
resurse = utilizare + soldul final sau, tot in sectorul investitiilor, cheltuielile de
investitii – resursele interne de finantare = resurse externe de finantare;
► Necesarul final al exploatarii =fondul de rulment+credite de trezorerie;
► Fondul de rulment + capitaluri permanente = imobilizari;
► Sold initial al trezoreriei + incasari = plati + sold de la sfarsit, etc

Ecuatiile de echilibru redau aspectul cantitativ al echilibrului financiar reflectand

participarea diverselor resurse la acoperirea nevoilor de fonduri si utilizarile date
fondurilor, dar si participarea finantarii, autofinantarii si creditarii in realizarea
echilibrului financiar [2].

3.Formele concrete de manifestare a echilibrului financiar:

solvabilitatea,capacitatea de plata si lichiditatea

Atat echilibrul cat si dezechilibrul financiar se manifesta la nivelul unei

intreprinderi prin consecintele pe care le exercita in planul solvabilitatii, lichiditatii si
al capacitatii de plata.
Astfel, realizarea echilibrului financiar presupune obtinerea unor coeficienti
optimi de lichiditate, capacitate de plata si solvabilitate.

7
 3.1. Solvabilitatea
Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a-si achita toate obligatiile
banesti fata de terti. Ea rezulta din echilibrul intre fluxul incasarilor si cel al
cheltuielilor[2].
O firmă este solvabilă când suma activelor sale investite în active corporale,
necorporale și active circulante este mai mare sau cel putin egală cu totalul pasivelor
exigibile. Sub acest aspect, o firmă poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, nu
are capacitatea de plată și nu dispune de lichiditate financiară, dacă firma este
rentabilă, eficientă[3].
Analiza solvabilitatii firmei se poate face apeland la o serie de indicatori care sa
ne prezinte mai multe aspecte ale solvabilitatii. In aceasta lucrare vom folosi urmatorii
indicatori[2]:
 solvabilitatea generala (Sg);
 raportul de solvabilitate generala (RSg);
 solvabilitatea financiara (Sf).
Solvabilitatea generala (Sg) ne arata masura in care activele totale ale firmei pot
acoperi datoriile totale ale firmei. De fapt, ea arata masura in care datoriile pot fi
acoperite pe seama activelor.

Sg = Total activ / Datorii totale (3.1)

Nivelul minim acceptabil este de 1,66, sub acest nivel firma aflandu-se in
pericolul incapacitatii de plata. Nivelul optim al solvabilitatii generale este considerat
3,00.
Raportul de solvabilitate generala(RSg) arata ponderea activului contabil net
(activul neangajat in datorii) in totalul pasiv.
RSg = (Activ net contabil / Total activ) x 100 (3.2)
Solvabilitatea financiara (Sf) arata masura in care activele totale ale firmei pot
acoperii datoriile financiare totale.
Sf = Total activ / Datorii financiare totale (3.3)
8
 Nivelul minim acceptat este de 2,00 , sub acest nivel intreprinderea se confrunta
cu dificultati in ceea ce priveste plata datoriilor financiare totale.
Conform [3, CIUMAC, pp.211] Pierderile din patrimoniu, apărute ca urmare a
unei activităţi ineiciente, conduc la starea de insolvabilitate. Solvabilitatea
patrimonială se determină prin relaţia[3]:
Capital propriu
Solvabilitatea patrimonială= ×100 (3.4)
Datorii+ Capital propriu

Solvabilitatea este pozitivă când indicatorul se apropie de 100%, limita minimă

iind 50%. Gradul de solvabilitate se calculează și cu următorii indicatori:

Disponibilități băneşti+ Plasamente

a) Solvabilitatea imediată= (3.5)
Obligații pe termen scurt

Disponibilități băneşti+Creanțe
b) Solvabilitateacurentă=
Obligații pe termen scurt + Împrumuturi pe termen scurt
(3.6)

c) Solvabilitatea precizională = Active curente / Obligații pe termen scurt +

Împrumuturi + rate împrumut + Dobândă pe termen scurt împrumut
(3.7)

3.2. Lichiditatea

Lichiditatea este un imperativ si o latura strategica a gestiunii financiare, chiar a

supravietuirii firmelor. Prin lichiditate se intelege capacitatea unei firme de a-si onora
in orice moment datoriile, facand sa circule optim, in angrenajul sau, lubrifiantul
necesar, care este moneda. Astfel, o intreprindere, pentru a face fata datoriilor, trebuie
sa dispuna in orice moment de mijloace banesti cel putin la nivelul platilor exigibile la
termene foarte scurte si este indicat sa se poata face fata angajamentelor asumate [2].
Ratele de lichiditate pe termen scurt se pot calcula astfel:
a) lichiditatea curenta (Lc);
b) lichiditatea rapida (Lr);
c) lichiditatea imediata (Li);
d) lichiditatea la vedere (Lv).

9
 Lichiditatea inanciară este un indicator ce caracterizează calitatea activitătii
economico-inanciare și menţinerea echilibrului inanciar. Gradul de lichiditate scade
când mijloacele bănești sunt avansate în elemente de active circulante cu o rotaţie
încetinită sau întreruptă (clienţii neîncasaţi la termen etc.)[3,pp. 210].
Lichiditatea curenta (Lc) arata masura in care datoriile curente pot fi acoperite
pe seama activelor curente.
Lc = Active curente / Pasive curente
(3.8)

Acest indicator ne da posibilitatea sa verificam daca capitalurile utilizate pentru

finantarea unei valori de activ vor ramane la dispozitia intreprinderii pe o perioada cel
putin egala cu durata acestui activ. In acest fel ar fi indeplinita regula traditionala a
echilibrului financiar minim. Valoarea minim acceptabila a acestui indicator este de
1,00 iar valoarea maxima este de 2,00[2].

Un test mai strict de lichiditate este acela în care activele circulante mai puţin
lichide (stocurile) nu sunt incluse. Activele circulante rămase - creanţele şi
disponibilităţile băneşti - sunt comparate cu datoriile curente, raportul fiind cunoscut
sub denumirea de rata lichidităţii curente[5, pp.198]:
active circulante stocuri
Rlc= (3.9)
datorii curente

În teoria economică este acceptată ca valoare optimă a ratei lichidităţii curente o

valoare cuprinsă între 0.8 şi 1.

Lichiditatea rapida (Lr) exprima capacitatea firmei de a-si onora datoriile pe

termen scurt din creante si disponibilitati banesti. Ea exprima lichiditatea
intreprinderii, excluzand stocurile din mijloacele curente de plata, acestea
reprezentand elementul cu lichiditatea cea mai mare din activul circulant.
Creante+ Disponibilitati
Lr= (3.10)
Pasive curente

Valorile de referinta ale indicatorului sunt: - valoarea minima este de 0,65; -

valoarea maxima acceptabila este de 1,00.

10
 Capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi datoriile curente prin activele circulante
de care dispune este cunoscută sub denumirea de rata lichiditatii generale[5,
pp.198]:
active circulante
Rlg= (3.11)
datorii curente

În economiile occidentale o rată a lichidităţii generale mai mare de 2 era apreciată

ca prudentă, dar actualmente ratele cu valori între 1-1,5 au devenit obişnuite. Dacă
rata lichidităţii generale este prea mare, este posibil ca întreprinderea să aibă prea
multe stocuri sau să aibă prea multe disponibilităţi băneşti care ar putea fi folosite mai
profitabil în altă parte. O valoare supraunitară a acestei rate este efectul unui fond de
rulment pozitiv, al existenţei unui excedent de resurse permanente utilizabil în
finanţarea activităţii curente.

Lichiditatea imediata (Li) apreciaza masura in care datoriile exigibile pe termen

scurt pot fi acoperite pe seama disponibilitatilor banesti. Acest indicator pune in
corespondenta elementele cele mai lichide ale activului cu datoriile pe termen
scurt[2].
Disponibilitati+ Plasamente
Li= (3.12)
Pasive curente

Valoarea minima este de 0,35 in timp ce valoarea maxima este de 0,65. acest
indicator cunoaste fluctuatii a caror interpretare este cel mai adesea incerta.

Rata lichidităţii imediate cunoscută şi sub denumirea de "testul acid" indică

abilitatea întreprinderii de a-şi plăti datoriile fără să fie nevoie să apeleze la vânzarea
stocurilor. De aceea se spune că testul acid furnizează dovada lichidităţii imediate a
întreprinderii [5].
plasamente dispobilităţi
Rli= (3.13)
datorii curente

Valorile normale pentru această rată sunt considerate a fi mai mari de 0,3. O
valoare ridicată înregistrată de rata lichidităţii imediate poate fi justificată printr-o
situatie de moment, generată de coincidenţa unor încasări masive, dar şi de folosirea
mai puţin performantă a disponibilităţilor. În aceeaşi măsură o valoare scăzută a
lichidităţii imediate poate fi însoţită de creanţe cu termen de încasare scăzut sau
stocuri cu viteză de rotaţie ridicată, fără a fi vorba de o stare critică a întreprinderii
11
privind lichiditatea. Prin compararea disponibilităţilor întreprinderii cu volumul
creditelor bancare pe termen scurt contractate, se caracterizează rata lichidităţii la
vedere[5, pp. 199]:
dispobilităţi
Rlv= (3.14)
credite bancare pe termen scurt

Lichiditatea se află sub jocul decalajului dintre durata medie de încasare a

creanţelor şi durata medie de plată a datoriilor curente. Este posibil ca datoriile
curente să fie acoperite într-o mare măsură de activele circulante, dar întreprinderea să
fie pusă în situaţia de a nu dispune de lichidităţi necesare acoperirii datoriilor
scadente. Decalajul favorabil dintre activele circulante şi datoriile curente este benefic
în ideea de întrerupere a activităţii întreprinderii (de lichidare) şi nu de asigurare a
continuităţii activităţii[5].
Înlaturarea acestui neajuns a impus abordarea analizei financiare într-o viziune
nouă, prin metoda fluxurilor, pornind de la conceptul de flux de fonduri, care permite
identificarea surplusurilor monetare din activitatea întreprinderii. Ca instrument
adaptat acestei cerinţe s-a elaborat un “tabloul de flux” prin care se urmăreşte în
primul rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate.
În elaborarea tabloului de flux, se recurge la separarea fluxurilor pe categorii de
activitate ce le angajează: fluxuri de exploatare şi fluxuri de investiţii. Concomitent,
sunt separate şi modalităţile de finanţare: autofinanţare şi îndatorare. Analiza bazată
pe metoda fluxurilor are ca punct de pornire excedentul brut global al exploatarii,
respectiv autofinanţarea economică a întreprinderii [5, pp. 200]:

12
 Figura 3.1.Tabloul fluxurilor de trezorerie
Expresia lichidităţii redată de tabloul fluxurilor este fluxul de trezorerie
disponibilă. Dacă valoarea fluxului de trezorerie disponibilă este pozitivă, prin
activitatea desfaşurată de întreprindere sunt acoperite datoriile curente, asigurând în
acelaşi timp şi un excedent de trezorerie. Iar dacă excedentul de trezorerie acoperă
necesarul net pentru activitatea de investiţii, atunci se asigură echilibrul financiar prin
activitatea desfasurată. Dacă excedentul de trezorerie global nu este capabil să asigure
rambursarea împrumuturilor şi a celorlalte datorii scadente, starea financiară a
întreprinderii se deteriorează, fiind afectată lichiditatea şi implicit echilibrul financiar.
3.3. Capacitatea de plata
Capacitatea de plata este o rezultanta a fluxurilor materiale si banesti, un efect si o
conditie a rotatiei de ansamblu a fondurilor si a echilibrului financiar, exprimand
puterea unei firme la un moment dat de a face fata platilor scadente (fata de furnizori,
bugetul statului, organisme financiar -bancare, etc.).
Capacitatea de plată exprimă posibilităţile întreprinderilor de a face faţă plăţilor
scadente faţă de furnizori , salariaţi, bănci etc. Capacitatea de plată se referă la
raportul dintre o anumită parte a activelor lichide (lichidităţile primare) și obligaţiile
de plată scadente. Sub aspect static, capacitatea de plată este dată de echilibrul dintre
13
mijloacele de plată disponibile la un moment dat și obligatiile exigibile la aceeași
dată. Capacitatea de plată, sub aspect dinamic, este dată de echilibrul dintre luxurile
monetare pozitive și negative, adică dintre încasări și plăţi [3].
Capacitatea de plată este corespunzatoare atunci când disponibilităţile bănești
proprii și împrumutate acoperă plăţile exigibile. Ea se obţine pe baza corelării
termenelor de plată a datoriilor cu termenele de încasare a debitorilor și a altor
creanţe.
În economia de piaţă, falimentul reprezintă un act de justeţe economică, deoarece
elimină din competiţie irmele nerentabile, neviabile. Falimentul este deci expresia
incapacităţii de plată și a ineicienţei economice.
Dacă soldul clienţilor este mai mare sau egal cu soldul furnizorilor, situaţia
inanciară este beneică pentru întreprindere. În ultimă instanţă, lucrul cel mai
important pentru menţinerea capacităţii de plată îl constituie realizarea unei activităţi
eiciente, a unei rentabilităţi superioare ratei inlaţiei și dobânzii de pe piaţa inanciară.
Între capacitatea de plată și echilibrul inanciar al întreprinderii există o strânsă
legatură. Echilibrul inanciar, exprimat prin bugetul de venituri și cheltuieli al
întreprinderii, constituie o premisă a menţinerii capacităţii de plată. Dar capacitatea de
plată poate i inluenţată de o serie de factori cum sunt: regimul preţurilor, inlaţia,
puterea de cumpărare a monedei naţionale, gradul de acumulare pentru autoinanţare
etc.
Ea compara disponibilitatile banesti cu obligatiile intreprinderii si se calculeaza
dupa relatia urmatoare, obtinandu-se o exprimare absoluta:
Capacitatea de plata = Disponibilitati banesti – Obligatii
Deoarece marimile absolute nu permit intotdeauna efectuarea unor comparatii in
timp si in spatiu datorita influentelor factorilor dimensionali se folosesc marimile
relative. Astfel, coeficientul capacitatii de plata (K) se determina cu relatia:
Coeficientul capacitatii de plata =(Disponibilitati / Obligatii) x 100
Cand K > 1 intreprinderea se afla intr-0 situatie buna.

4.Fondul de rulment si nevoia de fond de rulment în sistemul

echilibrului financiar
Fondul de rulment reprezintă diferenţa dintre capitalul permanent și activele
imobilizate. Cu cât fondul de rulment este mai mare, cu atât crește gradul de
14
lichiditate inanciară, de aceea el este un indicator sintetic de analiză a lichidităţii,
exprimând o inanţare minima[3].
Definirea a trei indicatori fundamentali pentru aprecierea calitativa a starii de
echilibru financiar al intreprinderii si definirea relatiei de trezorerie, respectiv: Fondul
de rulment, Nevoia de fond de rulment si Trezoreria neta.
 Fondul de rulment:

FR = Active circulante (curente) – Datorii pe termen scurt

(nevoi temporare) (resurse temporare)

 daca FR este pozitiv inseamna ca activele circulante depasesc datoriile

curente, adica exista posibilitatea transformarii in lichiditati a activelor
circulante pe termen scurt, ceea ce permite rambursarea datoriilor si degajarea
unor lichiditati suplimentare; este considerata o situatie favorabila din punct de
vedere al solvabilitatii intreprinderii; 
 daca FR este negativ inseamna ca activele sunt insuficiente pentru a
acoperi rambursarea datoriilor pe termen scurt, reprezentand o stare de
dezechilibru la nivelul firmei si o situatie nefavorabila din punct de vedere al
solvabilitatii intreprinderii; 
 daca FR = 0 inseamna ca exista echilibru perfect intre activele circulante
si datoriile pe termen scurt, fiind o situatie ipotetica.
FR = Capital permanent – Active imobilizate
(resurse permanente) (nevoi permanente)

 daca FR este pozitiv inseamna ca in principiu capitalul permanent

finanteaza o parte din activele circulante, dupa finantarea in totalitate a
activelor imobilizate; aceasta situatie evidentiaza FR ca o expresie a realizarii
echilibrului pe termen lung si ca participare la realizarea echilibrului financiar
pe termen scurt;
 daca FR este negativ inseamna ca, capitalul permanent este insuficient
pentru acoperirea activelor imobilizate, ceea ce reflecta obtinerea unei parti din
resursele temporale pentru acoperirea nevoilor permanente; situatia reflecta un
dezechilibru financiar si poate fi considerata o situatie alarmanta pentru firmele
cu activitate industriala ;
 daca FR = 0 inseamna ca, capitalul permanent este egal cu activele
imobilizate, aceasta fiind o situatie ipotetica deoarece trebuie sa existe o
armonizare perfecta intre activele imobilizate si capitalul permanent.

15
 Din punct de vedere al structurii capitalului permanent, fondul de rulment are 2
componente:

FR propriu = Capital propriu – Active imobilizate

FR imprumutat (strain) = FR – FR propriu

 Nevoia de fond de rulment:

NFR = Active circulante – Datorii pe termen scurt

(exclusiv activele de trezorerie) (exclusiv pasivele de trezorerie)

unde: Active de trezorerie: disponibilitati, valori mobiliare de plasament.

 Trezoreria neta:
TN = FR – NFR sau
TN = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie
 daca trezoreria neta este pozitiva atunci se inregistreaza un excedent de
finantare datorita desfasurarii unei activitati eficiente, iar imbogatirea
trezoreriei arata ca intreprinderea dispune de lichiditati suficiente, care ii vor
permite rambursarea datoriilor, dar si realizarea unor plasamente eficiente atat
pe piata monetara, cat si pe cea financiara. In acest context intreprinderea se
bucura de autonomie financiara pe termen scurt.
 daca trezoreria neta este negativa atunci firma se confrunta cu o stare de
dezechilibru financiar, apare un deficit monetar, care va fi acoperit pe seama
unor noi resurse monetare (credite pe termen scurt sau de trezorerie). Aceasta
arata ca intreprinderea depinde de resurse financiare externe. In cazul in care se
apeleaza la resurse financiare externe, firma va fi interesata sa aleaga acele
surse ce se caracterizeaza prin cel mai mic cost posibil. Ideal ar fi ca acoperirea
deficitului sa se realizeze prin utilizarea mai multor tipuri de surse de finantare.
Atunci cand trezoreria neta este negativa se limiteaza autonomia financiara pe
termen scurt, dar nu apare implicit starea de insolvabilitate.
 daca trezoreria neta este egala cu 0, aceasta este o situatie ipotetica
deoarece reflecta un echilibru perfect intre resurse si nevoi, fondul de rulment
permite finantarea integrala a nevoii de fond de rulment, evitandu-se astfel
dependenta de surse de finantare externe [6].

16
CONCLUZII FINALE
În concluzie la tema ”Echilibru financiar al întreprinderii” am definit termenul
cheie echilibru financiar și concepțiile ei teoretice. Într-o conceptie generala,
echilibrul economico-financiar la nivelul întreprinderii se realizeaza atunci când se
recupereaza integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu
costurile. Echilibrul financiar este dat de egalitatea intre capitalul economic si
resursele sale de constituire, intre incasari si plati, intre fonduri si resurse.
- Dezvoltarea întreprinderii este legată de asigurarea echilibrului inanciar, care
reprezintă o parte constitutivă a echilibrului economic exprimat valoric. Echilibrul
inanciar exprimă egalitatea și corelaţiile dintre necesarul de resurse inanciare și
posibilităţile de colectare a acestor resurse. Acest echilibru este asigurat de modul în
care este folosit patrimoniul întreprinderii.
- Obiectivul gestiunii inanciare este de a stapâni luxurile inanciare în așa fel, încât să
se realizeze un echilibru între plăţi și încasări, fapt ce se poate urmări prin
elaborarea și executarea bugetului de trezorerie pe perioade mai restrânse .Urmărirea
și analiza echilibrului inanciar se pot realiza și prin planul de investiţii și de inanţare
întocmit pe o perioadă mai mare de un an, precum și pe baza bugetului general de
venituri și cheltuieli al întreprinderii.
- Un instrument de măsurare a echilibrului financiar este fondul de rulment.
Determinarea unui fond de rulment minim necesar este o decizie fundamentală de
politică inanciară, întrucât deinește condiţiile de echilibru global și, în consecinţă,
gradul de autonomie al întreprinderii.
- Realizarea echilibrului financiar presupune obtinerea unor coeficienti optimi de
lichiditate, capacitate de plata si solvabilitate.
In concluzie, menţinerea capacităţii de plată, a lichidităţii și solvabilităţii este
rezultatul unei activităţi complexe desfășurate de întreprindere în sectoarele de
aprovizionare, producţie, comercializare
Echilibrul financiar poate fi considerat ca fiind: un imperativ permanent pentru
orice agent economic, în sensul că menţinerea solvabilităţii este o restricţie ce se
impune întreprinderii în mod curent. Dacă apar întârzieri în achitarea datoriilor, adică
orice necorelare poate atrage după sine prejudicii şi este necesară o corectură urgentă;
un imperativ absolut care nu poate fi omis sub nicio formă.

17
 Echilibrul financiar reprezintă una din condiţiile esenţiale în derularea unei
activităţi profitabile.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
1. Vornices-Boiarschi, Doina. Importanţa şi modul de evaluare a activităţii
financiare a întreprinderii / Doina Vornices-Boiarschi // Tradiţie şi inovare în
cercetarea ştiinţifică, Ediţia a 5-a : Materialele Colloquia Professorum din 10
octombrie 2014. – Bălţi. – 2015. – P. 237-241.
2. REFERAT. Echilibrul financiar al intreprinderii. Bogoi Cristina
Andreea. Grupa 2 An II MTC , Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”
(online, consultat/accesat:3 noiembrie 2020)
http://docshare03.docshare.tips/files/30509/305090449.pdf
3. CIUMAC, Maria. doctorandă, Universitatea Tehnică din Moldova. Teoria şi
practica administrării publice. 2011. Capitolul “ECHILIBRUL FINANCIAR
AL ÎNTREPRINDERII” , pp. 209-2011. (sursa online, consultat/accesat: 3
noiembrie 2020)
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/209-211_6.pdf
4. DUHLICHER, Grigore, Doctor în științe economice. Note de curs “Finanțe”.
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA, Chisinau
2018.
5. CĂRUNTU, CONSTANTIN, PROF.UNIV.DR. UNIVERSITATEA
“CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, LĂPĂDUŞI, MIHAELA LOREDANA,
LECT.UNIV.DR. UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI”. Analele
Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr.3./2011.
Pp. 195-204. (sursă online: consultat/accesat: 3 noiembrie 2020)
https://core.ac.uk/download/pdf/6294195.pdf
6. Stancu I. ,,Finante”, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, pg. 442-443
(Online) disponibil la:
https://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/ANALIZA-
ECHILIBRULUI-FINANCIAR14.php
consultat/accesat: 3 noiembrie 2020

18