UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “I. I. de la BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
ANUL UNIVERSITAR 2018-2019

BOTANICĂ ȘI FIZIOLOGIA PLANTELOR

FAMILIA ROSACEAE

Profesor
Șef lucr. Dr. Paraschiv Nicoleta

Student
Popescu(Ștefan)
Elisabeta-Loredana
Anul I
Sem. I
 FAMILIA ROSACEAE
PREZENTARE GENERALĂ

Rozacee (Rosaceae) este o familie din ordinul Rosales,

subclasa Rosidae, care cuprinde plante ierboase și lemnoase (arbori și
arbuști).
Familia Rosaceae include specii cu habitus foarte diferit,
numeroase specii de trandafiri și o gama foarte larga de pomi si
arbusti fructiferi. Aceasta paleta variază de la cele mai cunoscute și
comune tipuri de fructe de padure (precum măceșul), până la cele mai
spectaculoase soiuri de trandafiri si alte specii de plante decorative.

 Rădăcina este rămuroasă

 Tulpina este simplă sau ramificată, avand aspect de tufa,
arbust, sau pomi
 Frunzele sunt alterne, de obicei prevăzute cu stipele
 Florile sunt actinomorfe,hermafrodite, pentamere, dialisepale
şi dialipetale, cu receptaculul plan, convex sau concav,
androceul format dintr-un mulţiplu de 5 stamine, dispuse pe
mai multe cicluri, iar gineceul apocarp sau sincarp, din 1-∞
carpele libere sau parţial unite, cu ovarul superior sau inferior
(¤ K5C5A5xG1-∞). Poziția gineceului în floare este diversă: de
la hipogină - (superioară), la perigină și epigină (inferioară),
cînd se afundă în receptacul, cu care concrește sau nu.
Florile sunt radiale simetrice, in general cu 5 sepale unite la
baza, 5 petale si numeroase stamine.
 Fructele pot fi : polifolicule,poliachene, polidrupe,
poame(merele), drupe(cireșele) sau fructe de pădure(mure).
PEAR RUBUS PHOTINIA LAGERSTROEMIA

1.
2.
 FAMILIA ROSACEAE
PREZENTARE GENERALĂ DETALIATĂ (SUBFAMILII)

Datorită variabilității receptaculului, gineceului și fructului, se

pot delimita 4 subfamilii:
I. Subfamilia Spiraeoideae (Rosaceae cu G 2-5 şi fruct
polifoliculă)

Spiraea vanhouttei (cununiţă)

Arbust cu ramuri arcuite, brunroşcate,frunze simple, rombic-

ovate, flori albe, cu receptacul ± plan, grupate încorimb. Florile sunt
actinomorfe și au receptaculul plan, iar gineceul este alcătuit din 2-5
carpele libere sau concrescute la bază. Fructul este o foliculă, formată
din 1-5 carpele. Frunzele sunt simple sau compuse, dispuse altem.
Frunzele sunt nestipelate, iar carpelele sunt libere. Fructele nu sunt
umflate și se deschid numai de-a lungul suturii ventrale.
Se cultivă ca plantă ornamentală.
 3.

II. Subfamilia Rosoideae (Rosaceae cu G ∞ sau ∞ şi fruct poliachenă

sau polidrupă)

II.1.a.Rosa Canina (măceș)

Este o specie de plantă nativă în Europa, nord-vestul Africii și

în vestul Asiei. Este un arbust cu frunze căzătoare, cu o înălțime care
variază între 1 și 5 metri
Creşte spontan prin păduri, poieni, tufărişuri ,având ramuri
prevăzute cu ghimpi înconvoiaţi;

Frunzele sunt imparipenat-compuse, cu foliole serate şi

stipele concrescutecu peţiolul;
 Florile sunt mari albe-rozii, cu receptaculul plan, conic sau
concav (în formă de urcior) și sunt hipogine sau epigine, de tipul 5
(rar 4). Unele genuri prezintă calicul. Staminele și carpelele sunt în
număr nedefinit, adesea fiind incluse în hipantiu.

Fructul poliachenă închisă în receptaculul cărnos şi de culoare

roşie la maturitate este comestibil și cu valoare medicinală(conține
vitamina C, acizi organici, pectine, antociani, caroten etc.).Datorită
conținutului ridicat în acid ascorbic și dehidroascorbic (care formeazâ
un "sistem redox"), produsele alimentare și farmaceutice au rol major
în oxido-reducerile biologice și în respirația celulară. Conțin diverse
vitamine, mai ales C și P, precum și numeroase săruri necesare
organismului uman.
Ceaiul de măceșe tratează intoxicațiile, diarea, afecțiunile
hepatice, febra, viermii intestinali (în acest caz, și pulberea de măceșe
este foarte eficientă), palpitațiile. Afecțiunile rinichilor și ale vezicii
urinare pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de semințe de măceș. Din
pulpa măceșelor se prepară siropuri, gemuri, dulceață și vin.Este o
specie comună prin tufișuri, la margini de păduri.

Înmulțirea măceșului se poate face prin semințe, prin ramuri

înrădăcinate obținute prin despărțirea tufelor existente în flora
spontană sau în cultură și prin marcotaj. Pentru obținerea unei semințe
apte de reproducere, se vor recolta fructele de măceș numai în stadiul
de galben-portocaliu, deci la început de maturizare.

4.
ROSA CANINA
 FRUNZĂ CU STIPILE FLORI MĂCEȘ FRUCTE,MĂCEȘE

5.

Alte specii,cultivate ca ornamentale:

II.1.b.Rosa multiflora(trandafir urcător)
Arbust urcător, cu flori mici involte, albe sau roşii, cu stilele
unite într-o coloană ce se ridică evident din receptacul.

II.1.c.Rosa centifolia(trandafir de dulceață)

Arbust cu ghimpi neuniformi, unii viguroşi, în amestec cu peri
rigizi, cu flori în general involte, roşii, cu stile exerte,libere.
Frunzele sunt prevăzute cu glande roşii.

II.1.d.Rosa damascena(trandafir de Damasc)

Arbust cu flori mari, involte, cu stilele închise în receptacul,
frunze neglanduloase.Petalele trandafirului de Damasc se utilizeaza la
fabricarea apelor parfumate si a cosmeticelor.

6.

II.2.a. Fragaria vesca(frag de pădure)

 Specie cu un areal mare de răspândire, cuprinzând Europa,
Nordul Africii, America de Nord și de Sud. Creşte prin pajişti,
tufărişuri, rariştişi tăieturi de pădure.
Fragaria vesca,numit popular agrange, buruiană de fragi,
căpșuni de pădure, fragi de pădure, frăguță sălbatică, frunză, vărăguțe
și fragi-de-câmp, este o plantă perenă,ierboasă cu rizom, tulpini
aeriene nefoliate şi stoloni lungi, bazali.
Frunzele sunt trifoliate, mătăsos-păroase,dispuse în rozetă
bazală.
Florile sunt albe, cu caliciul dublu (în afară de cele 5
sepalenormale, mai există alte 5 sepale care formează un caliciu
extern), grupate încime, în vârful tulpinilor
Fructul poliachenă situată pe receptaculul roşu, conic,cărnos,
foarte aromat şi dulce, de până la 1 cm în diametru, care se desprinde
cu uşurinţă la maturitate de pe pedunculul florii.Fructele sunt
consumate proaspete sau sub formă de magiunuri, dulcețuri. Fragul
este renumit pentru gustul deosebit de parfumat al fructelor mici,
asemănătoare cu căpșunul. Fructele conțin mucilagii, pectine, glucide,
vitaminele A, B1, B2, PP și C, acid salicilic, antocianidina, protide,
lipide, taninuri, acizi organici, săruri minerale de potasiu, sodiu,
calciu, magneziu, fier, fosfor. Frunzele conțin taninuri elagice,
fragarol, cvercetol, cvercitrină, citrol, săruri minerale, ulei volatil,
zaharuri, vitamina C, acizi organici (citric, malic).

FRAG FRUCT FRAG

7.

FLOARE FRAG FRUNZĂ FRAG

 FRAGARIA VESCA

8.

Alte specii:
II.2.b. Fragaria viridis(frag de câmp)
La fragul de câmp,receptaculul fructifer nu se desprinde de pe
pedunculul florii, fiind strâns alipit de sepale.

II.2.c. Fragaria moschata(căpșuni de câmp)

Este planta cu stoloni lipsă sau puţini şi scurţi.

9.
II.2.d. Fragaria x ananassa(căpșun cultivat)
 Este planta cu flori mari şi receptaculul fructifer de cca. 3 cm
în diametru.
Căpșunile au un gust care variază în funcție de soi, și variază de
la „destul de dulce” până spre „mai degrabă tartă”. Căpșunile sunt o
importantă cultură de fructe comerciale, cultivate pe scară largă în
toate regiunile temperate ale lumii.
Căpșunul, planta din care cresc căpșunele, are tulpina aeriană,
frunza ovală, cu margine zimțată, penat compusă. Are fructul fals,
format din îngroșarea receptaculului floral. Are culoarea roșie și este
cărnos, parfumat și foarte gustos,dulce.
Florile sunt albe, cu 5-6 petale.
Fructele sunt false; fructele adevarate sunt tari și se află pe
receptaculul cărnos, aromat și de culoare roșie.
Căpșunul și plantele înrudite cu el sunt fructe bogate în
vitamine și zahăruri. Sunt tonice, gustoase și aromate și au foarte
multe proprietăți terapeutice: remineralizează organismul, stimulează
imunitatea naturala și funcțiile hepatice, reglează tensiunea, au efect
detoxifiant, scad colesterolul și au foarte puține calorii. Căpșunile
sunt alcătuite din apă în proporție de 90%, și din zahar 5%  având
astfel un efect diuretic și depurativ. Această cantitate mică de zahar se
eliberează lent în sânge și nu duce la o creștere semnificativa a
glicemiei, căpșunile încadrându-se în categoria alimentelor cu indice
glicemic scăzut, din acest motiv, fructele sunt recomandate
diabeticilor.
Căpșunile conțin flavonoide, principii bioactive prețioase
pentru menținerea elasticității vaselor de sânge, pentru buna
funcționare a inimii și a circulației sangvine.
Datorită conținutului de calciu și fosfor, căpșunile sunt
benefice pentru prevenirea osteoporozei și anemiei, prin conținutul
bogat în vitamine C, B și E, căpșunile ajută la scăderea nivelului
colesterolului din sânge și influențează funcționarea sistemului
nervos, fiind benefice în astenii și în prevenirea insomniilor, vitamina
C și polifenolii din compoziția căpșunilor au un puternic efect
antiinflamator si antioxidant. Unul dintre polifenoli este antocianina,
pigmentul care conferă fructului culoarea roșie.

10.
 Datorita polifenolilor, consumul de căpșuni reduce inflamația
cronică, fiind benefic persoanelor care suferă de artrită, astm, dar și
ateroscleroză.
Acestea sunt conservate sau prelucrate în compoturi, siropuri,
gemuri, dulcețuri.
Persoanele alergice trebuie să evite căpșunile sub orice formă!

II.3.a. Potentilla sp.(cinci degete,scrântitoare,coada racului)

Cuprinde plante care se deosebesc de genul Fragaria prin

tulpini foliate, florile galbene (rareori albe) şi prin faptul că
receptaculul nu devine cărnos la maturitate, iar frunzele sunt de obicei
5-foliolate.
11.
 Coada racului este o plantă erbacee, înaltă de 15–20 cm, cu
frunze întrerupt-penatifide și flori mari, galbene. Este întâlnită în
locuri nisipoase umede, pe marginea șanțurilor, lacurilor și râurilor,
atât la câmpie cât și în zone mai înalte. Înflorește din luna mai până
toamna târziu.
Coada racului este o plantă erbacee pitică ce prezintă o tulpină
culcată și mai mulți stoloni din care cresc alte plante.
Frunzele sunt așezate sub formă de rozetă având o culoare
verde-alburie pe față si verde-argintie pe spate.
Florile sunt solitare, susținute de un pedicel lung și au o culoare
gălben-aurie.
În scopuri medicinale se întrebuințează părțile aeriene(Herba
Anserinae), recoltate în perioada înfloririi, alcătuite din tulpinile
laterale și frunzele bazilare și uneori rădăcina.

Indicații terapeutice:

Intern: în anemie, diaree, hipermenoree (reglează durerile în

menstruațiile abundente), enterocolită, calculoză renală, colici gastrice
și convalescență, dureri stomacale, afecțiuni ginecologice de orice
natură, hemoragii de orice natură, cancer uterin sau de colon, dureri
abdominale, paraziți intestinali, dureri uterine, dismenoree,
menstruații abundente, leucoree, osteoporoza, spasme pioroce,
reglarea menstrelor.

Extern: spălături locale în leucoree, în ulcerații ale pielii

precum și în tratarea gingivitei, în arsuri se aplică cataplasme cu
decoct de coada racului pe zonele afectate, ten seboreic, lăcrimarea
ochilor, eczeme, având acțiune sedativă pe lângă proprietățile
antiseptice, friguri, ulcerații cutanate, cicatrizante și hemostatice.
Coada racului se poate folosi sub formă de infuzie, decoct sau
tinctură.

12.
 POTENTILLA

Alte specii:

II.3.b.Pontentilla argentea
Are frunzele argintiu păroase pe faţa inferioară

II.3.c.Pontentilla anserina
Este comună prin locuri ruderale și pe aluviuni, iar frunzele
sunt penat compuse. Părțile aeriene ale plantei au acțiune astringentă,
scăzînd secrețiile mucoaselor și permeabilitatea capilarelor. Are și
efecte spasmolitice asupra musculaturii netede a intestinelor și a
uterului. Intră în compoziția ceaiului antidiareic.

13.
II.4.a.Geum sp.(cerențel)

Se deosebeşte de genul Potentilla prin stilele lungi şi

persistente ale poliachenei.

II.4.b. Geum urbanum

Creşte frecvent prin păduri ruderalizate.
Cerențelul este o plantă erbacee înaltă până la 30 – 40
centimetri, erectă, cu peri aspri pe tulpină.
Frunzele bazale sunt în formă de rozetă sau cele tulpinale sunt
pețiolate cu 3 – 5 lobi. Se utilizează rizomii nedecorticați ce prezintă
numeroase striuri transversale tinere. Suprafața nu este vizibilă din
cauză că sunt acoperiți de numeroase radicele subțiri de dimensiuni
inegale sau de vasele persistente ale acestora.
Prin uscare radicelele se înfășoară sau se răsucesc în jurul
rizomului. Culoarea la exterior este brună închis, iar la interior roz –
brună. Gustul este astringent, iar mirosul este slab aromat. Rizoamele
în stare proaspătă au miros de cuișoare și mai exact compusul
eugenol. De aici provin denumirile populare de ridichioară, cuișoriță.
Se utilizează în gargarisme și stomatite în combinație cu
tinctura de propolis sub formă de badijonaje (gei rhizoma –
astringentă, iar propolisul – antimicrobian);
Are proprietăți antiseptice, datorită eugenolului;
Se poate utiliza și ca medicament antidiareic (1 linguriță de
cerențel cu 200 mililitri de apă se fierbe până când apa ajunge la
jumătate). Această soluție se utilizează pentru copii mai mici de 1 an,
pentru tratarea diareielor, administrată în 2 prize: dimineața și seara.
14.
 Intră în compoziția ceaiului antidiareic și a ceaiului pentru
gargară. Nu prezintă toxicitate, în formele farmaceutice cu mare
cantitate de zahăr efectul antidiareic este redus. Se mai utilizează
pentru spălături vaginale, pentru tratarea leucoreei datorită principiilor
antiseptice, uleiului volatil și taninurilor.

GEUM

II.5.a. Rubus caesius (murul de miriști)

Sunt arbuști și subarbuști, cu tulpini plagiotrope , cu frunze de

obicei trifoliolate, flori albe, cu receptacul conic.
Fructul polidrupă,comestibil, cu drupeole albăstrui, pruinoase,
care nu se desprind de receptacul la maturitate, cu gust acrişor.
Este comun prin zăvoaie, dar și ca buruiană prin culturi.

15.
 RUBUS CAESIUS

II.5.b. Rubus idaeus (zmeurul)

Este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte,

arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseori plasați
numai pe partea inferioară.
Florile zmeurului sunt albe, compuse din 5 sepale, 5 petale și
numeroase stamine, și reprezintă o sursă importantă de nectar pentru
albinele producătoare de miere.
Frunze 5-foliolate și sunt folosite proaspete sau uscate la
preparea de ceaiuri medicinale, care sunt recomandate pentru tratarea
durerilor menstruale.
Fructul,care se numește zmeură, este de culoare roșie, cu miros
plăcut și gust acrișor-aromat.
Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor
în stare proaspătă și pentru procesare industrială. Din zmeură se
extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai ales în
tratarea și prevenirea cariilor dentare. Zmeurul înflorește începând
din luna mai până în iulie.

16.
 Crește spontan în locuri stâncoase, luminișuri de păduri, regiuni
deluroase și muntoase. Poate fi intâlnit pe întreg teritoriul României,
fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.

III. Subfamilia Maloideae (Rosaceae cu receptacul concav,G(2-5) și

fruct poamă)

17.
- Subfamilia Maloideae (Pomoideae). Include arbori cu frunze simple, alteme, cu
stipele caduce. Florile sunt actinomorfe și au un receptacul concav, gineceul fiind
format din 5(2) carpele libere, care la maturitate concresc cu receptaculul și
formeazâ fructul fals, baciform numit poamă.

Genul Malus cuprinde numeroase specii răspîndite în emisfera nordică. Au flori

mari, grupate în corimbe, cu antere galbene. Androceul este format din 15-50
stamine, iar gineceul din 5 carpele libere, însă stilele sunt unite la bază. Fructul
are atît cavitate caliceară, cât și pedicelară și nu conține sclereide. M. sylvestris
(L.) Mill. (măr pădureț) este întîlnit sporadic prin păduri de foioase, de la cîmpie
până în etajul montan . Fructele de măr sunt recomandate în numeroase afecțiuni,
deoarece ușurează digestia, reglează funcțiile intestinale și au proprietăți diuretice,
cu efecte favorabile in artrite, gută, reumatism. Scad presiunea sanguină și
diminuează colesterolul (previn ateroscleroza și infarctul miocardic). Acționează
ca pectorale și sedative asupra sistemului nervos (ușurează somnul cănd sunt
consumate seara).

Crataegus monogyna Jacq. (păducel) este un arbust cu ramuri spinoase, cu frunze

rombic ovate, adînc lobate (pînă la jumatatea limbului). Florile, de tipul 5, cu
petale rotunde, sunt grupate în corimbe rotunde, albe. Fructele sunt ovoide, roșii,
cărnoase, de 0,7–1 cm (sunt fructe false deoarece partea cărnoasă provine din
receptacol). Atît fructele, cît și frunzele și florile, au multiple utilități terapeutice.
Acționează asupra sistemului nervos central, avînd efecte simpaticolitice,
vasodilatatoare și hipotensive. Au rezultate benefice și în anghina pectorală.

Tot din această subfamilie fac parte genurile: Pyrus (păr), cu staminele roșii;
Cydonia (gutui), la care fructul conține sclereide; Crataegus (păducel); Sorbus
(scoruș); Chaenomeles (gutui japonez); Mespilus (moșmon) etc.

- Subfamilia Prunoideae. Sunt arbori sau arbuști cu frunze simple și flori solitare
sau grupate în inflorescențe. Receptaculul florii este concav, tubulos sau
infundibuliform, nu participă la formarea fructului. Androceul este format din 20-
30 stamine, iar gineceul este redus la o singură carpelă. Fructul este o drupă care
prezintă: exocarpul subțire, pielos; mezocarpul cămos și zemos; endocarp pietros,
sclerificat, închizînd în interior o sămînță.

Genul Prunus este reprezentat prin numeroase specii spontane și cultivate, cu

frunze simple și flori pedicelate, grupate cîte 1-6. P. spinosa L. (porumbar) este un
arbust spontan, alcătuind tufișuri compacte la marginea pădurilor, pe coaste
însorite. Fructele sale sunt utilizate în medicina empirică. Conțin glicozizi,
flavonoizi, antociani, acizi organici, polifenoli, zaharuri etc. Florile sunt utilizate
pentru acțiunea lor diuretic-depurativă, precum și în hipertensiunea arterială, iar
fructele au efect antidiareic, fiind recomandate și în afecțiuni renale și dischinezii
biliare.

Denumirea sa populară este corelată cu fenofaza de înflorire, legată de creșterea

temperaturii solului, care permite semănatul porumbului. Genul Cerasus are flori
mai mari și mai lung pedunculate, grupate în umbele sau corimbe sirnple. C.
avium (cireș sâlbatic) are fructele drupe sferice, dulci-amărui. C. vulgaris Mill.
(vișin) are fructe astringente. În medicina populară se folosește și scoarta, ca
febrifug și antigutos. Din această subfamilie mai fac parte genurile: Armeniaca
(cais), Amygdalus (migdal), Padus (mălin).