Universitatea din Pitesti, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie si Arte

Specializarea: Istorie
Anul III

Referat

Istoria relatiilor internationale sec.

XIX-XX/ Politica externa si diplomatie

Prof. Coord: Miloiu Silviu

Student: Grasu Doru Catalin

Pitesti
2020
 Universitatea din Pitesti, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie si Arte
Specializarea: Istorie
Anul III

Epoca poststalinista

Prof. Coord: Miloiu Silviu

Student: Grasu Doru Catalin

Pitesti
2020
Introducere

Vestea mortii lui Stalin a facut milioane de oameni sa planga. Destalinizarea a insemnat exact ceea ce
implica termenul. Procesul a indepartat acele trasaturi ale regimului sovietic legate direct de Stalin
insusi - ”cultul personalitatii”, ”edino-nauchalie” sau conducerea unui singur om, dar si practica
terorii aleatorii in masa. S-a initiat astfel o perioada cunoscuta ca ”Dezghetul” , dupa titlul romanului
lui Ehrenburg.
Cand Beria a fost impuscat la chiar prima sedinta a Politburo, conducerea colectiva a colegilor
colegilor sai asasini a reusit sa mai reduca din puterea NKVD, devenit KGB prin reorganizare. Au
pastrat insa intact caracterul totalitar. Dupa trei ani, conducerea colectiva a facut loc suprematiei
personale a lui Hrusciov.
Exuberantul Hrusciov a fost probabil cel mai putin enervant dintre ipochimenii lui Stalin. Era un tipic
proletar oportunist care isi facuse drum avansand in sistemul aparatului de partid in anii cei mai grei ai
Terorii. Isi facuse un renume sumbru ca sef al lui Stalin pentru Ucraina; alfabetizat tarziu, era un
filistin cultural de cea mai bruta speta. Cu toate acestea, avea un farmec neslefuit, taranesc, mai ales
cand batea cu pantoful in masa la ONU. Era inconjurat de mari sperante. Senzationalul sau ” discurs
secret” de la al XX-lea Congres al partidului, care a avut loc in luna martie 1956, trebuie analizat in
context. El a stabilit precedentul momentului in care fiecare lider sovietic trebuia sa-l condamne pe
predecesorul sau ca fiind criminal; iar dezvaluirile lui foarte selective despre crimele de razboi ale lui
Stalin au fost cu grija asortate nevoilor partidului. Ele ascundeau mai mult decat dezvaluiau si,
minimalizand caracterul criminal al regimului sovietic, si-a dobandit un exagerat renume de persoana
onesta. Apartine unui gen de ”deschidere” sovietica in evolutie, care merge de la discursurile
revelatoare ale lui Stalin insusi si pana la succesele lui Gorbaciov, repurtate treizeci de ani mai tarziu.
In etapa poststalinista (1953-1968), satelitii URSS si-au construit calea spre o etapa etichetata fie
drept ”comunism national”, fie ca ”policentrism”. Fiecare dintre partidele fratesti isi cerea dreptul de
a-si stabili propriul ”drum spre socialism”. PCUS si-a rezervat dreptul de a interveni in forta in cazul
in care castigurile socialismului ar fi puse in discutie. ”Castigurile socialismului” era numele de cod
pentru monopolul puterii comuniste si pentru loialitatea fata de Kremlin.
In climatul de nesiguranta promovat de luptele intestine din cadrul conducerii colective de la
Moscova, elementele cele mai curajoase si-au luat soarta in propriile maili. In 17 iunie 1953,
muncitorii din Berlinul de Est au organizat demonstratii care amenintau sa se transforme intrr-o
rebeliune curata. Demonstratiile au fost zdrobite fara mila de tancurile sovietice. O revolta similara a
avut loc la Pilsen in Cehoslovacia. Protestele populare treceau de limita acceptabilul. In Polonia,
partidul a renuntat pe tacute la cateva dintre masurile politice cruciale. A fost oprita colectivizarea
fortata; liderii de partid aflati in inchisoare si arhiepiscopul inchis au fost eliberati.
In plan politic

Pactul de la Varsovia a luat nastere in 14 mai 1955. Armatele democratiilor populare se dezvoltasera
timp de sapte ani; se ajunsese la punctul in care corpul de ofiteri ai fiecarei tari trebuia sa-si asume
responsabilitati mai mari. Multumita structurilor politice integrate, Pactul de la Varsovia nu a fost o
alianta reala intre parteneri liberi si egali; niciuna dintre armatele membre nu avea capacitatea pentru
actiuni independente. Existau insa evidente avantaje militare in detinerea de armament standardizat si
in pregatirea comuna; era si un gest puternic pentru mandria nationala. A fost un semnal transmis
catre NATO de avertizare fata de admiterea Germaniei Federale.
Anul 1956 s-a dovedit a fi unul critic. Cuvantarea lui Hrusciov la Congresul Al XX-lea a propagat o
inevitabila unda de soc peste toata Europa de Est. Partidele fratesti fusesera obligate sa se impace cu
crimele pe care Stalin le comisese impotriva lor. Delegatia poloneza, de exemplu, care a lasat sa se
scurga informatii despre lucrarile congresului catre presa occidentala, care a aflat ca intreaga
conducere a miscarii comuniste poloneze antebelice fusese omorata pe baza unor acuzatii imaginare.
Bierut a murit pe loc, in urma unui atac de cord. Pana in vara, lucrurile au evoluat pana la un punct
exploziv. Agitatiile cu caracter social cresteau, in timp ce veghea garda a partidelor conducatoare era
zguduita de cererile posibililor reformatori. In luna iunie 1953, la Poznan, muncitorii polonezi au fost
ucisi atunci cand armata poloneza a tras asupra demonstrantilor care purtau pancarte in care cereau
”Paine si Libertate” si ” Rusilor plecati acasa”. In luna octombrie, mai intai la Varsovia si apoi la
Budapesta, doua partide fratestia au facut pasi esentiali spre schimbarea compozitiei birourilor
politice, fara a cere mai intai la Moscova aprobarea alegerilor facute.

Felul in care Hrusciov a gestionat criza din Europa de Est a fost inlesnit de faptul ca ea a coincis cu
alegerile prezidentiale din SUA si Criza Suez. Puterile occidentale au fost distrase de diferendele
dintre ele privind Orientul Mijlociu; URSS a avut, asadar, mana libera in rezolvarea problemelor de la
Varsovia si Budapesta.
La Budapesta, evenimentele au luat o turnura tragica care ar fi putut usor marca Varsovia. Hrusciov
era ingrijorat ca nu cumva generozitatea sa fata de iugoslavi si acum fata de polonezi sa nu fie
considerate semnele unei slabiciuni generale. Inabusirea revoltei din Ungaria a pus mai multe
probleme de ordin militar decat actiunea din Polonia. Iar tovarasii maghiari, spre deosebire de
polonezi, erau profund divizati. In noaptea zilei de 23-24 octombrie, exact in momentul cand criza
poloneza era dezamorsata, secretarul general stalinist al partidului maghiar si seful securitatii, Erno
Gero, succesorul lui Rakosi, a solicitat interventia militara a sovieticilor pentru a-l salva de la
demitere. Ungaria a fost fortata prin agresiune sa se supuna, in mai putin de o luna. Se parea la
inceput ca se va ajunge la o intelegere. Armata sovietica s-a retras din capitala; ambasadorul sovietic,
Yuri Andropov, l-a abandonat pe Gero si a aprobat inlocuirea lui cu Janos Kadar – un comunist loial
care, la fel ca Gomulka, suferise de pe urma persecutiilor staliniste.

Pe plan economic

Noua strategie economica sovietica a anilor 1960 a fost adoptata in parte ca imitatie a CEE si in parte
ca recunoastere a neajunsurilor metodelor staliniste existente. O directie a fost promovarea profilului
CAER sia rolului lui de coordonator al planificarii comune. Reforma economica putea continua fara
amenintarea unor tulburari politice. ”Gulas-comunismul” avea sa-i lecuiasca pe cetatenii bine hraniti
de visele lor de libertate. Principala idee era introducerea mecanismelor de piata limitate intr-un
sistem controlat inca de stat si incurajarea initiativei, mai ales in agricultura, prin relaxarea
controalelor asupra livrarilor obligatorii si a proprietatii de teren. Rezultatele nu au intarziat sa apara:
la jumatatea anilor 1960 prosperitatea Ungariei a facut ca oamenii sa uite de nefericirea politica.
Budapesta era un oras cu restaurante care prosperau, cu rafturi pline si fara atitudine politica.
”Kadarizarea” parea sa fi oferit un compromis atractiv intre comunism si capitalism, mai ales in ochii
economistilor occidentali fara simt politic.
Republica Democrat Germana era cea mai nefireasca dintre democratiile populare. Conformismul ei
ideologic rigid si tendintele excesiv prosovietice erau promovate de Stasi, un aparat de securitate cu o
reputatie de temut. Tara era marcata de continua divizare a Berlinului, de prezenta a celor aproape 40
de divizii militare sovietice de ocupatie si mai presus de toate, de exodul constant al cetatenilor ei. In
13 august 1961 au fost sigilitate toate punctele de trecere dintre Berlinul de Est si Berlinul de Vest.
Pentru urmatorii 28 de ani, Zidul Berlinului a transformat RDG intr-o cusca, simbolul cel mai
previzibil al opresiunii comuniste in Europa. Toate planurile legate de o Germanie unita au fost
abandonate in favoarea teoriei ca Germania de Est era locuita de o natiune separate, cu traditii
separate.
Romania s-a dat inapoi din fata oricaror schimbari, dar nu a fortat niciodata o desprindere deschisa.
Nicolae Ceausescu (1918-1989), care a devenit secretar general al Ligii Romane a Comunistilor in
1965, a urmat o linie pe cat de excentrica, pe atat de rau defaimata. In pozitia de conducator a creat un
cult neostalinist al personalitatii si un tip de despotism al nepotismului perfect descris ca ”socialismul
unei singure familii”. A inventat o Constitutie care prevestea ajungerea Romaniei in cel mai inalt
stadiu ”socialist” al dezvoltarii, in timp ce poporul sau era tinut in teama si saracie lucie.
Inspaimantatoarea Securitate a facut ca membrii KGB-ului acelei epoci sa para niste adevarati
gentlemeni. A dobandit un minimum de avantaj diplomatic facand echilibru intre Moscova si Beijing;
a castigat si o oarecare admiratie (nemeritata) din partea Occidentului recunoscand statul Israel si
mentinandu-se mai rezervat in cadrul CAER si al Pactului de la Varsovia. A fost primit la palatul
Buckingham unde a stat, impreuna cu dezgustatorul lui personal, iar la recomandarea Foreign Office,
regina Angliei i-a acordat titlul de cavaler. Romania a fost numita pe buna dreptate Coreea de Nord a
Europei de Est – o tara inchisa, acut constienta de inferioritatea ei, excesiv de mandra de
performantele dubioase si dedicata instinctiv activitatii de mediator intre alte bande mafiote.

Bibliografie

1. Tony Judt – Epoca Postbelica, Editura Litera, Bucuresti, 2019

2. Norman Davies – O istorie a Europei, Editura Rao, Bucuresti, 2011
3. Ian Kershaw – Un continent fracturat, Editura Litera, 2017