Colesterolul este un alcool monohidroxilic policiclic nesaturat care se prezintǎ sub formǎ de cristale

albe, insolubile în apǎ, acizi şi baze şi solubiel în solvenţi organici ca: eter, benzene, cloroform. Este
principalul sterol din organism, reprezentând 2g/kg greutate corporalǎ. Este present în toate ţesuturile
organismului, sub formǎ liberǎ sau esterificatǎ; se gǎseşte mai ales în creier, mǎduva spinǎrii, piele, uleiuri
de peşte şi lanolinǎ. La nivelul plasmei este distribuit astfel: 60% în LDL, 20% în HDL,15% în VLDL şi 5%
în chilomicroni.
Organismul uman poate sintetiza colesterolul mai ales în ficat şi în partea corticalǎ a glandelor
suprarenale, sinteza lui pornind de la acetil-CoA.
Colesterolul seric cuprinde douǎ fracţiuni:
1.una liberǎ (20-30%);
2.una esterificatǎ (70-80%).
O alimentaţie normalǎ conţine cantitǎţi importante de steride (1,5-1,8g/zi); cea mai mare parte a
colesterolului se gǎseşte sub formǎ liberǎ.Variaţiile colesterolului sunt paralele cu cele ale lipidelor totale,
dar colesterolul nu prezintǎ variaţii diurne semnificative.
Rolurile biochimice ale colesterolului sunt:
1.participǎ la formarea membranelor celulare – inclusiv sub formǎ de lipoproteine;
2. se combinǎ cu saponinele şi le anihileazǎ acţiunea hemoliticǎ;
3. este antitoxic şi antihemolitic;
4. sub formǎ de ester reprezintǎ un protector al epidermei;
5. tot sub formǎ de ester se depune pe pereţii interni ai arterelor în aterosclerozǎ formând plǎci de aterom;
6. este precursor structural al vitaminei D (antirahitice), ala cizilor biliari şi al hormonilor steroizi şi
corticosuprarenali;
7. este component major al LDL care transportǎ colesterolul esterificat de la ficat la ţesuturi pentru a fi
stocat; intrǎ şi în componenţa HDL care transportǎ colesterolul de la ţesuturi la ficat pentru a fi catabolizat.
Scopurile determinǎrii colesterolului seric:
1. evaluarea riscului pentru aterosclerozǎ şi boli coronariene;
2. screeningul tulburǎrilor metabolismului lipidic;
3.diagnosticul afecţiunilor hepatice, pancreatitelor, sindromului nefrotic, hiper- sau hipotiroidismului.

Dozarea colesterolului total din ser (metoda Lieberman-Buchard)

Principiul metodei: Serul este tratat cu un amestec de acid acetic, anhidridǎ aceticǎ şi acid sulfuric. În
aceste condiţii, colesterolul se deshidrateazǎ şi rezultǎ un cmpus cu un sistem polienic puternic cromofor în
mediu acid; este un compus de culoare verde fotometrabil la λ=610 nm. Intensitatea culorii compusului
format este direct proporţionalǎ cu concentraţia colesterolului din proba analizatǎ.
Se omogenizezǎ şi se lasǎ eprubetele timp de 10’ la 25 oC
Se omogenizeazǎ pânǎ ce se dizolvǎ precipitatul format.
Se citesc extincţiile probei şi standardului faţǎ de martor la λ=625nm.
Calcul: EP/ES x 250 = mg colesterol/dl ser.
Valori de referinţǎ: 170-220mg/dl ser.
Variaţii fiziologice:
- la naştere, valoarea colesterolului seric este scǎzutǎ şi ea începe sǎ creascǎ dupǎ câteva ore sau la câteva
zile;
- valorile lui variazǎ în funcţie de vârstǎ, sex, rasǎ, alimentaţie, echilibru neuroendocrin, profesie,
fumat,stres.Datoritǎ triadei hipercolesterolemie-hiperbetalipoproteinemie-aterosclerozǎ, în ultimii 10-15 ani
s-a acordat o atenţie deosebitǎ studiului factorilor care modificǎ valorile colesterolului.
Statistici efectuate în SUA pe persoane de origine europeanǎ au pus în evidenţǎ variaţii ale colesterolului
în funcţie de sex şi de vârstǎ. La bǎrbaţi, valoarea medie este de 250mg/dl ser la vârsta de 50 de ani, dupǎ
care scade uşor.La femei, valorile cresc odatǎ cu vârsta, atingând valoarea maximalǎ de 280mg/dl ser în jurul
vârstei de 50 de ani, dupǎ care scad uşor.La femei, valorile colesterolului seric scad în perioada de mijloc a
ciclului menstrualşi cresc în perioada premenstrualǎ şi în timpul sarcinii.

1
Implicaţii ale valorilor anormale
Valorile recomandate sunt sub 200mg/dl ser.
Valorile între 200-240mg/dl ser sunt valori de graniţǎ şi cu risc pentru afecţiuni coronariene.
Valori peste 240mg/dl ser indicǎ un risc crescut pentru boli cardiovasculare şi necesitǎ investigarea
completǎ a tabloului lipidic şi prescrierea unui tratament.
Semnificaţie diagnosticǎ:
a) Hipercolesterolemii apar în:
 aterosclerozǎ, boli cardiovasculare, diabet zaharat, obezitate;
 hipercolesterolemie familialǎ (I), hipotiroidism, icter obstructive;
 pancreatitǎ, ictere prin retenţie, sindrom nefrotic, mixedem;
 ateromatozǎ, diverse xantomatoze;
 intoxicaţii cu fosfor, tetraclorurǎ de carbon, alcool, morfinǎ;
 sarcinǎ.
a) Hipocolesterolemii apar în:
 reducerea absorbţiei colesterolului la nivelul tubului digestive;
 boli hepatice; anemie, infecţii, stress, terapie cu antibiotice;
 infecţii bacteriene: tuberculozǎ, difterie, leprǎ, febrǎ tifoidǎ;
 hemopatii severe: anemia Biermer, anemia pernicioasǎ, boala Hodgkin, maladia Kahler.
 afecţiuni genetice: boala Tangier, abetalipoproteinemia.
 Raportul colesterol esterificat/colesterol total normal este între 0,65-0,75.
Valorile scǎzute sunt asociate cu prezenţa cancerului de colon.
Valorile colesterolului prezintǎ interes practic pentru diferenţierea şi prognosticul icterelor, bolilor
cardiovasculare, obezitǎţii.

Trigliceridele serice
Trigliceridele (triacilglicerolii) sunt esteri ai glicerolului cu acizi graşi – saturaţi sau nesaturaţi –
dintre care cel mai frecvent întâlniţi sunt acidul palmitic, stearic, oleic. Ele pot avea origine:
a) exogenǎ - prin absorbţia lipidelor alimentare.Trigliceridele sunt parţial degradate sub acţiunea lipazelor în
intestin şi re-esterificate la nivelul mucoasei intestinale şi apoi transportate spre sistemul vascular prin
sistemul limfatic sub formǎ de kilomicroni – picǎturi microscopice de lipide alcǎtuite în cea mai mare parte
din trigliceride (triacilgliceroli), cholesterol, şi un înveliş de fosfolipide şi apoproteine. Lipidele pot fi
oxidate la nivel hepatic pentru a produce energie sau depozitate în ţesutul adipos.
b) endogenǎ – pornind de la glicerol-3-fosfat şi acizi graşi activaţi; ficatul constituie principalul organ de
producere a trigliceridelor.
Principalul rol al triacilglicerolilor este cel de stocare a energiei în ţesutul adipos şi de eliberare la
nevoie a acizilor graşi care – prin catabolizare – vor furniza energie. Ei au şi rol de izolator termic.
Metabolismul lipidelor se aflǎ sub control hormonal.

2
Dozarea trigliceridelor serice prin metoda colorimetrică cu fenilhidrazina
Acest test asigurǎ analiza cantitativǎ a trigliceridelor, principala formǎ de depozit a lipidelor în organism
care asigurǎ 95% din ţesutul adipos. Dozarea lor permite identificarea precoce a hiperlipemiei (caracteristica
sindromului nefrotic şi în alte condiţii) şi a riscului bolilor arterelor coronariene.
Condiţii standard pentru determinarea nivelului seric al trigliceridelor:
1. respectarea unui post nocturn de 12-14h înaintea recoltǎrii;
2. repetarea acestei analize la un interval de douǎ sǎptǎmâni atunci când concentraţia trigliceridelor este mai
mare de 400mg/dl ser şi schimbǎ aspectul serului, acesta devenind opalescent sau lactescent.
Scopul determinǎrii:
1. stabilirea riscului afecţiunilor cardiovasculare;
2. screeningul hiperlipemiilor.
3. identificarea tulburǎrilor asociate cu modificarea nivelului trigliceridelor.
Principiul metodei: Triacilglicerolii se saponificǎ cu KOH, eliberând glicerol care se oxideazǎ pânǎ la
formaldehidǎ.Aceasta condenseazǎ cu fenilhidrazina formând un compus de culoare roşie. Rezultatul dozǎrii
reprezintǎ glicerolul total din trigliceride plus cel preexistent în ser. Glicerolul liber se dozeazǎ în probe
paralele, fǎrǎ saponificare, iar valoarea lui se scade din valoarea glicerolului total.Restul de proteine,
fosfolipide, pigmenţi etc, se îndepǎrteazǎ prin absorbţie pe sulfat de magneziu.
Calcul (ET-EL)/ES x 100 = mg trigliceride/100 ml ser
Valori de referinţǎ: 50-150mg/dl ser.

Nou-nǎscuţii au hipolipidemie fiziologicǎ (în jur de 20 de mg triglyceride/dl ser). Valorile cresc brusc în
cursul primei sǎptǎmâni de viaţǎ, iar la aproximativ 9 luni se stabilesc în jurul medie pentru grupa de vârstǎ de
pânǎ la 9 ani.
Concentraţia trigliceridelor serice creşte moderat dupǎ un prânz cu un conţinut crescut de lipide, vârful
valorilor fiind atins la 4-5 ore postprandial; variaţii ale trigliceridelor pot apare şi în sarcinǎ sau la menopauzǎ.
Semnificaţie daignosticǎ:
1. Valori crescute (hipertrigliceridemii) pot fi:
a) primare sau familiale;
b) secundare - se întâlnesc în hiperlipemie esenţialǎ, aterosclerozǎ, alcoolism acut, afecţiune hepaticǎ
obstructivǎ, steatozǎ hepaticǎ, pancreatitǎ acutǎ, diabet zaharat insulinodependent sau necontrolat,
hipotiroidism, sindrom Cushing, obezitate, insuficienţǎ renalǎ, sindrom nefrotic, bolnavi dializaţi, stǎri de şoc
(arsuri extinse, traumatisme grave, infarct, septicemiie), sarcinǎ şi menopauzǎ, terapie cu anticoncepţionale
orale, cu glucocorticoizi, cu retinoizi, diuretice tiazidice sau cu betablocante neselective.
Valorile mai mari de 200mg/dl ser se asociazǎ cu risc crescut pentru afecţiunile
cardiovasculare. Riscul este cu atât mai mare cu cât acestor valori li se asociazǎ factori de risc cum sunt:
regimul alimentar hiperglucidic sau cu un conţinut ridicat de grǎsimi saturate, de origine animalǎ, stres,
fumatul şi lipsa exerciţiului fizic (sedentarismul).
2. Valorile scǎzute (hipotrigliceridemii) sunt prezente in infecţii cornice, neoplasme, hipertiroidism,
afecţiuni congenitale rare (maladia Tay-Sachs), sindroame de denutriţie sau de malabsorbţie digestivǎ,
insuficienţǎ hepaticǎ, malnutriţie sau într-o boalǎ rarǎ – abetalipoproteinemia – caracterizatǎ de absenţǎ LDL.

Identificarea corpilor cetonici urinari

Corpii cetonici sunt produşi ai catabolismului acizilor graşi şi lipidelor. In organism, corpii cetonici
sunt reprezentaţi de trei compuşi organici: acetona, acidul beta-hidroxibutiric şi acidul acetilacetic. Sediul
biosintezei lor numite cetogenezǎ este ficatul şi ea are ca punct de plecare acetilCoA. Reprezentantul principal
este beta-hidroxibutiratul; acetona este metabolizatǎ foarte lent şi – fiind foarte volatilǎ – se eliminǎ la nivelul
alveolelor pulmonare. În condiţii normale, corpii cetonici produşi în ficat sunt degradaţi raipid pânǎ la CO 2 şi
H2O fiind utilizaţi ca sursǎ de energie de cǎtre ţesuturile extrahepatice (miocard, muşchi scheletici, rinichi) şi
numai o micǎ parte sunt eliminaţi pulmonar (acetona) şi urinar (cetonurie). Corpii cetonici produşi în cantitǎţi
peste limitele normale sunt substanţe toxice.
Atunci când glucoza plasmaticǎ este indispensabilǎ pentru necesitǎţile organismului, concentratia
corpilor cetonici plasmatici creşte, asigurând un alt combustibil pentru organism şi se instaleaxǎ cetoza

3
fiziologicǎ, ce trebuie tratatǎ ca un mecanism de adaptare a organismului. Corpii cetonici reprezintǎ o
alternativǎ vitalǎ pentru glucozǎ – ei sunt folosiţi drept combustibil pentru activitatea cerebralǎ, dacǎ
îmfometarea a durat intre 24-48 de ore. Atunci când creşte rata cetogenei, creşte şi nivelul lor în sânge peste
0,1mM; cetoza se instaleazǎ atunci când concentraţia lor este mai mare de 0,2mM, de exemplu în perioadele
de post, în sarcina terminalǎ, dupǎ un efort fizic susţinut, concentraţia lor creşte peste 0,2mM. Practic, trebuie
fǎcutǎ diferenţa între cetoza fiziologicǎ, cea patologicǎ şi cetoacidozǎ. La indivizii sǎnǎtoşi, corpii cetonici
sunt complet metabolizaţi şi cantitǎţi foarte mici ajung în urinǎ.

Scopurile determinǎrii:
1. screening pentru cetonurie la internare, postoperator, femei însǎrcinate, copii diabetici;
2. identificarea cetoacidozei diabetice şi a aportului scǎzut de glucide;
3. diferenţierea dintre coma diabeticǎ şi cea non-diabeticǎ;
4. monitorizarea diabetului zaharat, a scǎderii în greutate însoţitǎ de cetogenezǎ, a tratamentului cetoacidozei
diabetice.
Cetoza se manifestǎ prin:
 cetonemie; cetonurie;
 miros de acetonǎ al aerului expirat;
 acidozǎ (scǎderea pH-ului sanguin, întrucât corpii cetonici au character acid);
 scǎderea rezervei alcaline a sângelui, întrucât eliminarea corpilor cetonici se face sub formǎ de sǎruri
alkaline, iar eliminarea lor în cantitǎţi mari şi timp indelungat duce la pierderea ionilor de sodiu şi de potasiu
Cauzele cetozei:
 insuficienţa aportului alimentar de glucide;
 diabet zaharat şi inaniţie;
 vomismentele intense associate cu sarcina;
 stǎrile febrile;
 starea de acidozǎ produsǎ de unii acizi organici aflaţi în exces în alimentele impropriu conservate;
 starea de acidozǎ este frecventǎ şi la femeile care alǎpteazǎ, la care se creeazǎ un deficit de glucozǎ care
este mobilizatǎ masiv pentru biosinteza lactozei din glanda mamarǎ.

Identificarea acidului acetil-acetic si acetonei

Reacţia Legal-Imbert
Principiul metodei:
Acidul acetil-acetic şi acetone reacţioneazǎ în mediu alcalin cu nitroprusiatul de sodiu (reactiv Legal-Imbert)
determinând apariţia unui inel violet care dispare la fierbere.
Tehnica de lucru:
 Într-o eprubetǎ se pipeteazǎ 10 ml de urinǎ filtratǎ şi 10-15 picǎturi de reactiv Legal-Imbert.
 Se lasǎ sǎ se prelingǎ pe pereţii eprubetei 1 ml de ammoniac concnetrat.
 Se lasǎ în repaus 5 minute.
Interpretarea rezultatelor:
 Apariţia la rece a unui inel violet la limita de separare dintre cele douǎ lichide şi care dispare la
fierbere indicǎ prezenţa acidului acetil-acetic şi acetonei.
 Intensitatea culorii variazǎ în raport cu concentraţia corpilor cetonici prezenţi în urinǎ.
 În condiţii fiziologice, reacţia este negativǎ.
 Creatinina în cantitǎţi mari poate da reacţie fals pozitivǎ.
Semnificaţie diagnosticǎ:
Cetonuria apare în:
 Inainiţie; regim alimentar sǎrac în glucide, dar bogat în lipide şi proteine.
 Diabet zaharat avansat.
 Tulburǎri gastrointestinale acute sau cronice, mai ales la copiii cu dispepsie acutǎ.
 Toxicozǎ, vǎrsǎturi produse de sarcinǎ.
 Efort muscular intens.