DANIELA TANASE Prelucrarea Metalelor in

Prelucrarea metalelor în lumea barbară la Dunărea Mijlocie şi Inferioară în secolele VI‑VII 1
DANIELA TĂNASE
Prelucrarea metalelor în lumea barbară
la Dunărea Mijlocie şi Inferioară în secolele VI‑VII
2 Daniela Tănase
Concepţia grafică a copertei: Zsuzsanna Kopeczny

Coperta I: Detaliu din Psaltirea de la Stuttgart (prima jumătate a secolului IX)
Sursa imagine coperta I: www.wlb‑stuttgart.de pagina 244 (Wikipedia)
Coperta II: Tipar din bronz pentru aplice de centură descoperit în mormântul de orfevru de
la Felnac (jud. Arad).
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TĂNASE, DANIELA
Prelucrarea metalelor în lumea barbară la Dunărea Mijlocie
şi Inferioară în secolele VI-VII / Daniela Tănase. - Timişoara:
Excelsior Art, 2010
Bibliogr.
ISBN 978-973-592-240-5
902(498.8)”05/06”
© – 2010 – Editura EXCELSIOR ART

Nicio parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă în mod electronic, mecanic, prin fotocopiere
sau prin orice alt mod fără acordul scris, dat în prealabil de către autor şi de către editură.
Editura EXCELSIOR ART

Timişoara, Str. Augustin Pacha, nr. 2, camera 28
CP. 262, OP. 1, cod 300011
e‑mail: editura@excelsiorart.ro
telefon / fax 0256/201078
www.excelsiorart.ro
Pentru a avea în biblioteca personală cărţile noastre, vizitaţi librăria Excelsior Art la
adresele de mai sus.
DANIELA TĂNASE
Prelucrarea metalelor
în lumea barbară
la Dunărea Mijlocie şi Inferioară
în secolele VI‑VII
Editura Excelsior Art

2010
4 Daniela Tănase
Cuprins
Cuvânt înainte ..................................................................................................... 7

Introducere .......................................................................................................... 9
I. Premise istorice ........................................................................................ 15
I.1. Imperiul romano‑bizantin şi barbarii în secolul al VI‑lea ................ 15
I.2. Imperiul Bizantin şi barbarii în secolul al VII‑lea . .......................... 22
II. Stadiul cercetării şi al informaţiei ........................................................... 28
II.1. Perioada antebelică ......................................................................... 28
II.2. Perioada interbelică . ....................................................................... 29
II.3.Perioada postbelică .......................................................................... 31
II.4. Consideraţii cu privire la stadiul cercetării ..................................... 61
III. Izvoare scrise şi arheologice referitoare la practicarea meşteşugurilor .63
III.1. Izvoare scrise ................................................................................. 63
III.2. Contextul de descoperire al izvoarelor arheologice ...................... 63
III.2.1. Ateliere .................................................................................. 64
III.2.2. Morminte ............................................................................... 76
III.2.3. Depozite şi tezaure ................................................................ 83
III.2.4. Descoperiri izolate . ............................................................... 86
IV. Problema surselor de materie primă ...................................................... 89
IV.1. Extragerea şi reducerea minereului de fier .................................... 89
IV.2. Aliaje .............................................................................................. 97
IV.3. Metale preţioase ............................................................................. 99
IV.4. Comerţul, posibilă sursă de materie primă .................................. 103
V. Analiza tipologică . ................................................................................ 109
1. Cleşti . ............................................................................................... 109
2. Ciocane ............................................................................................. 110
3. Nicovale . .......................................................................................... 111
4. Burghie ............................................................................................. 112
5. Filieră . .............................................................................................. 113
6. Unelte pentru cuie şi nituri ............................................................... 114
7. Pile .................................................................................................... 114
8. Gravoare ........................................................................................... 115
9. Dălţi .................................................................................................. 116
6 Daniela Tănase
10. Poansoane ....................................................................................... 117

11. Dornuri . .......................................................................................... 117
12. Pensete ............................................................................................ 118
13. Tipare din os ................................................................................... 118
14. Tipare din metal .............................................................................. 120
15. Linguri pentru turnat metal . ........................................................... 131
16. Creuzete .......................................................................................... 133
17. Tipare din lut . ................................................................................. 135
18. Tipare din piatră . ............................................................................ 136
VI. Tehnici de prelucrare, motive şi stiluri ornamentale ........................... 144
VI. 1. Tehnici de făurărie . .................................................................... 144
VI. 2. Tehnici de bijuterie ..................................................................... 149
VI. 3. Stiluri ornamentale şi motive decorative . .................................. 163
VII. Incadrarea cronologică şi culturală .................................................... 174
VII.1. Necropole ................................................................................... 174
VII.2. Aşezări . ...................................................................................... 180
VII.3. Problema structurilor etnice ....................................................... 190
VIII. Rolul social al meşteşugarului .......................................................... 194
VIII.1. Meştesugar itinerant sau stabil ................................................. 194
VIII.2. Statutul social ........................................................................... 200
IX. Concluzii ............................................................................................. 209
Die Metallverarbeitung im Barbaricum an der mittleren und unteren
Donau im 6-7 jahrhundert (Zusammenfassung)......................................... 215
X. Catalog .................................................................................................. 237
XI. Bibliografie .......................................................................................... 293
Abrevieri din bibliografie...................................................................... 312
XII.Ilustraţii. Anexe ................................................................................... 313
XII.1. Lista ilustraţiilor . ....................................................................... 313
XII.2. Lista hărţilor . ............................................................................. 318
XII.3. Morminte cu unelte. Catalog . .................................................... 333
XII.3.1. Morminte din epoca merovingiană
în care s‑au găsit unelte (după J. Henning 1991) .............. 339
XII.3.2. Morminte cu unelte din bazinul carpatic
din epoca avară (după Die Awaren 1985)........................... 340
Cuvânt înainte
Evul mediu timpuriu este o perioadă mai puţin cercetată în istoriografia

română, deşi a trecut mai bine de o jumătate de secol de când cercetătorii au început
să‑şi îndrepte atenţia asupra sa prin iniţierea unor cercetări arheologice, principala
sursă de documentare în condiţiile penuriei de informaţii scrise. Atenţia s‑a îndreptat
în special spre explicarea evenimentelor politico‑militare ori spre publicarea
monografiilor unor situri arheologice, dar lucrări dedicate unor domenii ale vieţii
cotidiene sunt foarte puţine, deşi acestea pot întregi imaginea societăţii din zorii
evului mediu.
Cartea de faţă reprezintă în cea mai mare parte lucrarea de doctorat pe
care am susţinut‑o în noiembrie 2006 la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”
al Academiei Române din Bucureşti. În această lucrare am încercat să prezint
meşteşugul prelucrării metalelor la Dunărea Mijlocie şi Inferioară, cu precădere pe
teritoriul actual al României, în secolele VI‑VII, perioadă de timp în care au avut
loc importante schimbări politice şi culturale care au condus la configurarea Europei
medievale.
În demersul meu am fost sprijinită de coordonatorul tezei de doctorat, dr. Radu
Harhoiu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti), căruia îi mulţumesc şi
pe această cale.
Le sunt recunoscătoare pentru sugestiile formulate membrilor comisiei de
doctorat: dr. Ioan Stanciu (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj‑Napoca), prof.
univ. dr. Alexandru Barnea (Universitatea Bucureşti) şi dr. Gheorghe Cantacuzino
(Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti).
Îmi exprim gratitudinea faţă de cei care m‑au ajutat în formarea profesională
şi m‑au încurajat constant: conf. univ. dr. Monica Şandor‑Chicideanu (Universitatea
Bucureşti), dr. Ion Motzoi‑Chicideanu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”
Bucureşti) şi dr. Daniela Marcu Istrate (Asociaţia Culturală Hieronymus Braşov).
Recunoştinţă datorez şi unor cercetători care astăzi nu mai sunt printre noi şi
cărora le păstrez o pioasă amintire: dr. Petre Diaconu şi dr. Suzana Móré Heitel.
În timpul pregătirii doctoratului am beneficiat de burse de studiu oferite de
fundaţia Domus Hungarica Scientiarum et Artium a Academiei Maghiare de Ştiinţe,
faţă de care îmi exprim în acest fel gratitudinea. Cu acest prilej doresc să mulţumesc
pentru ajutorul acordat de către cercetătorii de la Institutul de Arheologie din
Budapesta: dr. Csanád Balint, dr. Tivadar Vida, dr. Lászlo Kovács, dr. Miklós Takács.
8 Daniela Tănase
Mulţumesc călduros colegilor mei care m‑au ajutat cu sugestii, informaţii,

material bibliografic, desene şi fotografii ale pieselor: dr. Andrei Măgureanu, dr.
Ervin Gáll (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti), dr. Monica Dejan
(Complexul Muzeal Bucovina Suceava), Bartlomiej Sz. Szmoniewski (Institutul
de Arheologie din Cracovia al Academiei Poloneze), dr. Zsofia Rácz (Institutul de
arheologie al Universităţii „Eötvös Lóránd” din Budapesta), dr. Tudor Sălăgean,
Balázs Gergelyi (Muzeul de Istorie a Transilvaniei Cluj‑Napoca), dr. Luminiţa
Dumitriu, dr. Rodica Oanţă‑Marghitu, dr. Silviu Oţa (Muzeul Naţional de Istorie
Bucureşti), Florin Mărginean (Complexul Muzeal Arad), dr. Mircea Mare, dr.
Alexandru Flutur, Nicoleta Demian, Zsuzsanna Kopeczny şi Liana Flutur (Muzeul
Banatului Timişoara).
Mulţumiri speciale adresez doamnei prof. univ. dr. Doina Benea (Universitatea
de Vest Timişoara) pentru sprijinul acordat ca această carte să vadă lumina
tiparului.
Dedic această carte mamei mele Maria, care a fost mereu alături de mine.
Timişoara,
26.11.2009
Daniela Tănase
Introducere
Izvoarele scrise medievale timpurii, atât cele bizantine, cât şi cele

apusene, atunci când s‑au referit la lumea barbară (adică la cei situaţi dincolo de
frontierele imperiale) au oferit informaţii în primul rând cu privire la evenimentele
politico‑militare sau la elita politică. Destul de rar s‑a scris despre obiceiurile şi
modul lor de viaţă, iar arareori s‑au folosit informaţii veridice. Mai degrabă s‑a apelat
la clişeele istoriografice ale vremii, în care barbarii erau prezentaţi drept sălbatici şi
cruzi, şi nu la surse de prim rang: martori oculari sau chiar barbari. Prin urmare,
avem foarte puţine informaţii demne de luat în considerare despre societatea barbară
propriu‑zisă şi, mai ales, despre statutul şi rolul social al unor segmente ale societăţii.
În acest sens, arheologia are menirea de a scoate la lumină dovezi cu privire la modul
de viaţă şi de exprimare în diferite domenii al oamenilor aflaţi în afara lumii socotite
civilizate în evul mediu timpuriu.
Istoria secolelor VI‑VII este deosebit de importantă pentru teritoriile de la
Dunărea Mijlocie şi de Jos, precum şi pentru Peninsula Balcanică, deoarece aici au
locuit sau au migrat diverse populaţii care au avut un rol important în procesul de
cristalizare al viitoarelor popoare din evul mediu.
În secolul al VI‑lea puterea germanicilor de la Dunărea Mijlocie intră în declin;
longobarzii migrează în Italia unde fondează un regat, iar gepizii dispar treptat din
istorie, chiar dacă mai avem ştiri despre supravieţuirea lor sub stăpânirea avarilor.
Avarii, de neam turcic, au avut o influenţă importantă asupra evenimentelor
derulate în această regiune în a doua jumătate a secolului VI şi în secolul VII. Ei au
contribuit la căderea limesului dunărean al Imperiului Bizantin atât prin cuceririle pe
care le‑au făcut asupra cetăţilor de la Dunărea Mijlocie, cât şi prin invaziile repetate
în Peninsula Balcanică.
Pe parcursul secolului al VI‑lea s‑a făcut tot mai mult simţită prezenţa slavilor
veniţi din zona Mării Baltice. Ajunşi în regiunile extracarpatice, au întreprins frecvent
raiduri în Imperiul Bizantin, unde au început să se şi aşeze la sfârşitul secolului VI,
dar mai ales în prima treime a secolului VII.
În ultima treime a secolului al VII‑lea bulgarii de neam turcic au fost cei care
au determinat coagularea neamurilor slave în jurul hanatului format în nord‑estul
Peninsulei Balcanice, care a fost un factor de putere important în evul mediu în
această regiune. Datorită noii puteri, legăturile între nordul şi sudul Dunării au fost
10 Daniela Tănase
profund afectate, fapt ce s‑a reflectat şi în privinţa culturii materiale, care pierde
treptat din calitate, influenţa bizantină scăzând în mod semnificativ.
Prezenţa acestor populaţii, menţionate de sursele scrise, este dovedită
de cultura materială adusă la lumină de către arheologi. Aşezările şi necropolele
cercetate completează imaginea oferită de istoriografi, mai ales în ceea ce priveşte
felul în care trăiau sau se luptau aceşti barbari.
Un domeniu încă insuficient cercetat, dar relevant pentru orice societate, este
prelucrarea metalelor, a cărei investigare poate aduce la lumină nu doar uneltele
utilizate la munca de extragere şi de prelucrare a materiei prime, ci şi întreaga
reţea socială care făcea posibilă realizarea acestui meşteşug cu implicaţii atât de
importante la nivelul elitelor politice şi al populaţiei de rând. Aceste obiecte de metal
(care confereau putere atunci când erau văzute ca însemne de rang) puteau fi arme,
unelte, precum şi alte piese (accesorii vestimentare, piese de harnaşament etc.); ele
ne pot da informaţii preţioase despre societatea care le‑a produs.
Activitatea propriu‑zisă a făurarilor şi orfevrilor, care era statutul lor în cadrul
societăţii, ce fel de tehnici şi stiluri ornamentale foloseau, pentru cine şi în ce condiţii
lucrau, vor constitui obiectul prezentului demers ştiinţific.
Alături de informaţiile oferite de cultura scrisă, de poemele eroice sau de
credinţele religioase, cele mai importante instrumente de lucru sunt dovezile oferite
de arheologie, produsele acestor meşteşugari, dar mai ales uneltele folosite în
procesul realizării obiectelor, descoperite în morminte şi în aşezări. Cercetările din
ultimele decenii, extrem de specializate din domeniile fizicii şi ale chimiei, au putut
aduce contribuţii valoroase cu privire la producerea propriu‑zisă a obiectelor de către
meşteşugari şi chiar la creionarea unor spaţii în care erau preferate anumite tehnici,
ori au activat anumiţi meşteri toreuţi1.
Demersul nostru se axează pe cercetarea obiectelor din punct de vedere
arheologic, precum şi sociologic: cine au fost comanditarii, cine au fost meşterii,
care este expresia socială a unor fenomene surprinse de arheologie: depunerea
uneltelor în morminte, existenţa unor depozite de unelte2, prezenţa unor ateliere în
aşezări. O altă întrebare este legată de anumite manifestări funerare: dacă ar putea fi
specifice unei anumite populaţii sau se integrează într‑un fenomen general întâlnit la
populaţii diferite, legat de statutul meşterului în cadrul societăţii căreia i‑a aparţinut.
La fel se pune problema şi în privinţa preferării anumitor tehnici de prelucrare:
dacă erau caracteristice anumitor populaţii sau arii culturale. De asemenea, se cuvin
1
Bühler 1998‑1999, Daim, Mehler, Tobias 2005.
2
Spre deosebire de alte perioade în care sunt atestate depozite de unelte, în secolul al IV‑lea
la Bratei: Bârzu 1973, în secolele VIII‑X: Canache, Curta 1994, Curta 1997, pe teritoriul
României pentru secolele VI‑VII nu au fost documentate până în prezent astfel de depuneri.
evidenţiate şi influenţele exercitate de marile culturi asupra acestui meşteşug în evul

mediu timpuriu: moştenirea greco‑romană, celtică, dacică, dar mai ales influenţa
contemporană exercitată de Bizanţ, Persia şi imperiile stepei.
Printre piesele cele mai spectaculoase care provin din această epocă de mari
transformări pe plan politic, etnic şi social sunt produsele de orfevrărie, de o frumuseţe
aparte. Realizate de obicei la comanda unor principi barbari sau a unor membri ai
elitei, acestea ne oferă informaţii despre gustul pentru frumos al acestora, despre
folosirea acestor obiecte drept instrumente ale exercitării puterii. Măiestria cu care
au fost făcute obiectele pun într‑o altă lumină imaginea barbarilor, care nu erau doar
sângeroşii invadatori şi distrugători ai civilizaţiei imperiale romane sau bizantine, ci
erau capabili de a realiza lucrări de artă meşteşugărească şi de a le aprecia. Meşterii
au ştiut să exploateze resursele oferite de mediul înconjurător pentru a obţine fierul
necesar realizării armelor şi uneltelor, iar pentru obiectele de podoabă au folosit
metalul preţios provenit din subsidiile cu care erau plătiţi pentru a trăi în pace cu
imperiul.
Studiile, articolele şi cărţile apărute în România şi dedicate istoriei şi
arheologiei din evul mediu timpuriu tratează problemele prea general în primul rând
din punct de vedere cronologic, perioadele de timp cercetate fiind prea îndelungate,
fără a se lua în calcul schimbările survenite în a doua jumătate a mileniului I p. Chr.,
pe segmente temporale bine delimitate. Prelucrarea metalelor nu a făcut până acum
obiectul unui demers ştiinţific pentru o secvenţă temporală clar delimitată. De aceea,
ne‑am propus să tratăm acest subiect pe parcursul secolelor VI‑VII, perioadă în care
au avut loc importante schimbări în plan politic, militar, demografic şi cultural la
Dunărea Mijlocie şi de Jos şi care marchează începutul epocii medievale din aceste
regiuni.
Primele vestigii legate de meşteşugul prelucrării metalelor pe teritoriul actual
al ţării noastre sunt tiparele descoperite la Felnac (jud. Arad) la sfârşitul secolului al
XIX‑lea; cea mai notabilă descoperire este însă cea a mormântului cu unelte de la
Bandu de Câmpie (jud. Mureş). La sud şi la est de Carpaţi, abia în perioada interbelică
au început să fie făcute descoperiri legate de prelucrarea metalelor: tipare, unelte,
cuptoare de redus minereul, găsite în aşezări sau izolat. Cartografierea descoperirilor
de acest tip, făcute până acum pe teritoriul actual al României, evidenţiază faptul că
aparţin unor arii culturale diferite legate în primul rând de diversele populaţii care
locuiau atunci aceste teritorii; cu toate acestea, influenţa bizantină este sesizabilă
indiferent de arealul cultural.
După cum am afirmat, descoperirile care pot fi puse în legătură cu prelucrarea
metalelor apar în aşezări şi în necropole care aparţin unor orizonturi culturale
contemporane, între care există însă diferenţe în ceea ce priveşte cultura materială.
Astfel, în Transilvania şi Banat urme ale prelucrării meşteşugului provin mai ales din
12 Daniela Tănase
morminte sau descoperiri izolate, posibil tot cu caracter funerar, în timp ce în partea
extracarpatică a României (dar şi în colţul sud‑estic al Transilvaniei – teritoriu aflat
în legătură cu zona extracarpatică prin căile de acces ale Carpaţilor de curbură sau
prin valea Oltului) acestea provin din aşezări în cadrul cărora au funcţionat ateliere
sau care au fost sediul ocazional al unor meşteri itineranţi.
De asemenea, ne propunem să armonizăm interpretarea descoperirilor din
această perioadă de pe teritoriul actual al României cu cele din teritoriile învecinate
sau ceva mai depărtate, dar care sunt de acelaşi tip cu cele discutate de noi. Chiar
dacă unele manifestări ale culturii materiale pot avea la prima vedere un caracter
regional, ele se înscriu în anumite privinţe în aria mai largă a unor culturi care, deşi
pot fi expresia materială a unor populaţii diverse, prezintă în cadrul lor trăsăturile
dominante ale unei anumite populaţii. Astfel, pot fi sesizate anumite caracteristici
ale structurilor de putere barbare, dar este evidentă şi influenţa civilizaţiei bizantine
care a înrâurit foarte mult comportamentul cultural, atât al elitelor, cât şi al oamenilor
de rând. La fel este şi în cazul prelucrării metalelor, deoarece tehnica în care au fost
lucrate anumite piese, stilurile ornamentale, chiar imitarea multor obiecte de port şi
de podoabă sunt tributare gustului şi modei din Imperiul Bizantin.
Un alt subiect care se cuvine discutat este identificarea acestor meşteri. Nu ştim
din rândurile cărei populaţii proveneau, pentru că este greu de definit cu precizie ce
fel de populaţie era la un moment dat într‑un teritoriu, având în vedere că şi sursele
scrise sunt evazive sau menţionează amestecuri de etnii. În istoriografia românească
barbarilor le este pusă în discuţie capacitatea de a fi creatorii unor obiecte, de a
cunoaşte meşteşugul prelucrării metalelor, acesta fiind de obicei apanajul populaţiei
autohtone de origine romanică. Deşi nu trebuie să uităm că pentru lumea bizantină,
populaţiile de la nordul Dunării erau socotite barbare, aflate în afara lumii civilizate,
chiar şi cei denumiţi azi generic romanici erau pentru bizantini tot nişte barbari.
S‑a afirmat că populaţia romanică ar fi fost mai permeabilă influenţelor din lumea
bizantină în primul rând datorită limbii vorbite care ar fi înlesnit comunicarea.
Nimic mai fals, având în vedere influenţele bizantine asupra unor populaţii aflate la
depărtare de graniţele imperiului şi unde nu existau romanici, precum şi asupra unor
populaţii din vecinătate, de exemplu avarii de la Dunărea Mijlocie. În această epocă,
limba vorbită în imperiu putea fi învăţată şi de către barbari, de orice neam ar fi fost,
izvoarele scrise păstrând amintirea unor călăuze care cunoşteau limba imperialilor,
a unor barbari care vorbeau mai multe limbi, cum este gepidul de la curtea regelui
slav Musukios sau Mavros, căpetenia din vestul Pannoniei care avea strămoşi la
Thessalonic3. Prin urmare, cunoaşterea limbii vorbite în imperiu nu era neapărat doar
apanajul urmaşilor romanilor aflaţi la nordul Dunării. Există multiple căi de difuzare
3
Pohl 1988, 217.
a culturii materiale: prin intermediul relaţiilor comerciale (mai ales a negustorilor

itineranţi), prin mercenarii care serveau în armata imperială şi se întorceau mai apoi
în locurile de origine, precum şi prin jefuirea oraşelor din imperiu şi luarea unor
prizonieri meşteşugari.
Trebuie acceptat faptul că în secolele VI‑VII pe teritoriul actual al României a
vieţuit un mozaic de populaţii care s‑au influenţat reciproc, au aparţinut unor culturi
diferite, au fost capabile să creeze noi culturi materiale influenţate de civilizaţia
bizantină a căror perioadă de declin a început când bizantinii şi‑au făcut tot mai puţin
simţită prezenţa la Dunăre în prima treime a secolului al VII‑lea4.
De asemenea, se impune să luăm în considerare faptul că în anumite perioade
de timp harta romanităţii nu a coincis neapărat cu actuala hartă a României, mai ales
când ne referim la vremuri în care exista un continuu amestec de populaţii şi de limbi
din care au rezultat limbile şi popoarele de azi ale Europei. Realităţile de astăzi nu pot
fi proiectate în trecut şi trebuie să acceptăm faptul că, după retragerea romanilor din
provincia Dacia, la nordul Dunării au trăit pe parcursul mileniului I p. Chr. populaţii
care au dat naştere unor structuri de putere care au generat anumite manifestări
caracteristice culturii materiale şi spirituale, oglindite de cercetarea arheologică a
aşezărilor şi necropolelor. Până acum, nu s‑a putut afirma cu certitudine ce fel de
artefacte sunt caracteristice doar romanicilor; prin urmare considerăm că exista o
cultură materială specifică anumitor perioade de timp care era comună mai multor
populaţii pe care doar limba vorbită le deosebea. Legătura cu imperiul a fost vitală
pentru teritoriile de la nordul Dunării, indiferent de populaţiile care au trăit aici.
Arheologia a dovedit faptul că, în momentul în care s‑au rupt legăturile între nordul
şi sudul Dunării prin interpunerea la sud de Dunăre a hanatului bulgar, devine tot mai
vizibilă decăderea culturii materiale şi importul tehnologic din Bizanţ încetează5.
4
Harhoiu 1999‑2001, 133, Fig. 14; 136, Fig. 15.
5
Harhoiu 1999‑2001, 114.
14 Daniela Tănase
I. Premise istorice
În secolele VI‑VII istoria teritoriilor de la la Dunărea Mijlocie şi de Jos a

fost indisolubil legată de cea a mai multor populaţii barbare, de origine germanică:
gepizi, longobarzi; de origine slavă: anţi, sclavini; şi de origine turcică: avarii şi mai
apoi bulgarii.
Marea putere care şi‑a pus amprenta asupra acestor regiuni a fost Imperiul
romano‑bizantin. Ca orice mare putere, a avut o influenţă covârşitoare în privinţa
soartei regatelor efemere pe care barbarii le‑au înfiinţat în această zonă geografică.
Prin politica lor, bizantinii au determinat schimbarea configuraţiei politice de la nordul
Dunării; mereu alte şi alte populaţii au fost chemate, potrivit dictonului roman divide
et impera, pentru a contrabalansa puterea regilor barbari care ameninţau stabilitatea
imperiului.
Imperiul a influenţat modul de viaţă al barbarilor, izvoarele scrise consemnând
înclinaţia unor conducători de a imita viaţa elitelor din imperiu. Nu doar viaţa
elitelor a fost înrâurită, ci şi cea a oamenilor de rând, după cum o dovedesc izvoarele
arheologice.
Evident, istoria bizantină a fost puternic marcată de barbarii atât de dispreţuiţi,
după cum reiese din relatările scrise ale timpului. Germanicii au contribuit la
prăbuşirea Imperiului Roman din Occident, au luat în stăpânire teritoriile recucerite
de împăratul Iustinian, treptat acestea redevenind barbare, iar avarii şi, mai ales,
slavii au dus la prăbuşirea puterii politice bizantine în Peninsula Balcanică, unde
bulgarii de neam turcic şi‑au înfiinţat hanatul.
I.1. Imperiul romano‑bizantin şi barbarii în secolul al VI‑lea
I.1.1. Politica imperiului faţă de barbari
În secolul al VI‑lea, imperiul a fost confruntat cu invaziile slavilor şi ale

avarilor, care nu aveau faţă de împărat respectul purtat de regii germanici6 şi care au
6
Ostrogorsky 1969, 98; Vasiliev 1932, 142, 175.
16 Daniela Tănase
dorit în primul rând prădarea teritoriului roman. Aceşti barbari nu au vrut să se integreze
în lumea romană, chiar dacă au cerut teritorii pe care să se aşeze, aşa cum s‑a întâmplat în
cazul avarilor ce au solicitat provincia Scythia Minor, şi nici să se creştineze.
Pentru a neutraliza elanul războinic al acestor populaţii şi lăcomia nestăvilită
a căpeteniilor avare, s‑au întrebuinţat sume enorme de bani şi s‑a recurs din nou
la iscarea rivalităţilor între neamurile barbare care populau teritoriile de la nordul
Dunării şi al Mării Negre. Izvoarele nu consemnează oferirea unor însemne de rang
şi titluri onorifice, semn că noii conducători din stepă nu aveau nevoie de legitimarea
puterii lor de către imperiu, nici faţă de cei din neamul din care proveneau, nici faţă
de populaţia supusă de la nordul Dunării pentru care stăpânirea imperială era eventual
doar o amintire. Excepţie este doar cazul unei căpetenii a aşa‑numiţilor huni, posibil
bulgari, dar cu siguranţă un neam din stepă, care a venit la Constantinopol în anul 619,
s‑a creştinat şi a primit atât daruri, cât şi demnitatea de patricius. Aceeaşi demnitate a
fost primită în anul 628 şi de Kubrat, căpetenie a unogundurilor (Nicephoros, Scurtă
Istorie, p. 12. 20‑30; p. 24. 9‑15).
Cu toate acestea, nu pare a fi obişnuită practica de a oferi demnităţi căpeteniilor
din lumea stepei, semn mai mult al relaţiilor prieteneşti întărite de cadouri consistente
şi nu titluri care să confere legitimitate stăpânirii asupra unor teritorii şi populaţii.
I.1.2. Relaţiile cu germanicii de la Dunărea Mijlocie
După moartea neaşteptată a lui Attila în anul 453, cel mai fidel „vasal” al
său, gepidul Ardaric, a dat semnalul revoltei contra dominaţiei hunice. Coaliţia
condusă de Ardaric, formată din gepizi şi aliaţii lor: rugi, suevi, skiri şi sarmaţi, s‑a
luptat în anul 454 în Pannonia, aproape de râul Nedao, cu moştenitorii lui Attila pe care
i‑au înfrânt (Iordanes, Getica, 259). Drept urmare, ostrogoţii s‑au aşezat în Pannonia
(Iordanes, Getica, 268), iar gepizii în întreaga Dacie (Iordanes, Getica, 264). Dar, în timp
ce pătrunderea gepizilor în Transilvania după anul 454 poate fi dovedită prin descoperiri
arheologice, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre teritoriile de la sud de Carpaţi7.
După lupta de la Nedao, gepizii de neam germanic au reprezentat noua forţă
politică ce s‑a impus în bazinul carpatic, prin crearea unui regat în Câmpia Pannonică
şi în Transilvania (454‑567). Însă puterea acestora nu era atât de îngrijorătoare pentru
Imperiul romano‑bizantin, fapt dovedit şi de tributul plătit acestor germanici, mult
mai mic decât cel plătit hunilor. Gepizii au început să devină o ameninţare pentru
bizantini abia în momentul în care au ocupat regiunea şi oraşul Sirmium, care a
7
Harhoiu 1991, 11; Pohl 1980, 249, 263.
devenit reşedinţă regală8. Pentru a stăvili ambiţiile gepizilor, diplomaţia bizantină

s‑a folosit de un alt popor germanic, longobarzii, care în secolul al V‑lea erau
consemnaţi în fosta ţară a rugilor, peste Dunăre, în apropierea provinciei Noricum
(Paul Diaconul, Cartea I). În secolul VI, ei se aflau deja în regiunea dintre Dunăre
şi Tisa, fiind invitaţi să se aşeze în fosta provincie Pannonia în anul 5469, ceea ce
va duce la numeroase conflicte între cele două neamuri germanice (Procopius din
Caesarea, Războiul cu goţii III, 34).
În condiţiile reizbucnirii conflictelor cu gepizii în anul 565, longobarzii şi‑au
căutat aliaţi pentru a‑i distruge şi s‑au aliat cu avarii şi francii10. În lupta desfăşurată
în anul 567, undeva, în Câmpia Tisei, regele gepid Kunimund şi‑a pierdut şi regatul
şi viaţa11. Armata gepidă a fost măcelărită şi Paul Diaconul va scrie două sute de ani
mai târziu despre această luptă că nu a mai rămas în viaţă nici un sol al înfrângerii12.
Vestea pierderii bătăliei a semănat teroare în armata gepidă din Sirmium provocând
dezordine şi panică. Şeful trupelor, Usdibad, posibil un rival al lui Kunimund, în loc
să conducă trupele la luptă s‑a predat bizantinilor. Reptila, moştenitorul tronului,
a luat cu sine tezaurul regal şi însoţit de episcopul arian Trasaric s‑au refugiat la
Constantinopol unde li se va pierde urma, deoarece izvoarele nu mai menţionează
soarta lor ulterioară13. Regele longobard Alboin a obţinut o pradă bogată, inclusiv pe
fiica regelui gepid, Rosamunda, pe care a luat‑o de soţie. Fără mare luptă, avarii au
ocupat teritoriul gepizilor din Câmpia Tisei, iar o armată romană comandată de Bonus
ia în stăpânire oraşul Sirmium care după 125 de ani a redevenit oraş roman14.
În timp ce longobarzii victorioşi duceau prizonieri gepizi pe drumul spre
Dunăre, Baian a trecut fluviul pe neaşteptate şi a atacat oraşul Sirmium, dar a fost
respins de garnizoana bizantină. Această ofensivă a relevat intenţiile secrete ale
kaganului atât Iustin al II‑lea, cât şi Alboin fiind înşelaţi în calculele lor. În locul
gepizilor pasivi şi lenţi, bizantinii vor avea în prezenţa acestor nomazi agili nişte
vecini îndrăzneţi şi avizi de pradă gata să se arunce asupra inamicului15. În faţa
presiunii avare, precum şi a slavilor care au început ofensiva din Thuringia până la
Dunărea de Jos, Alboin a luat decizia de a părăsi Pannonia şi a cuceri Italia, însă şi‑a
rezervat dreptul de a reveni peste două sute de ani, într‑un tratat încheiat cu avarii16.
8
Hauptmann 1927‑1928, 142.
9
Pohl 1980, 299.
10
Bóna 1976, 98; Harhoiu 1990, 148.
11
Bóna 1976, 100.
12
Barni 1975, 286.
13
Bóna 1976, 100‑101.
14
Bóna 1976, 100‑101.
15
Bóna 1976, 102.
16
Musset 1969, 140‑141.
18 Daniela Tănase
Marea plecare a avut loc în aprilie 568, când alături de longobarzi au plecat gepizi,
bulgari, sarmaţi, pannonieni, suebi, norici (Paul Diaconul, Cartea I), pătrunzând prin
trecătorile Alpilor în câmpia fluviului Po17.
Deplasarea longobarzilor spre Italia reprezintă un moment de mare importanţă
în istoria continentului. După plecarea lor, în centrul Europei s‑a format primul
kaganat avar, fapt ce a favorizat pătrunderea slavilor şi bulgarilor în Balcani, dar şi
blocarea drumului între Marea Adriatică şi Marea Baltică. Repercursiunile s‑au simţit
până în lumea scandinavă, unde afluxul de aur mediteraneean şi oriental încetează
până în epoca vikingilor18.
I.1.3. Pericolul slav
Slavii au întreprins incursiuni de pradă în imperiu încă din timpul domniei

împăratului Anastasios I, având probabil ca bază de atac regiunile din nord‑estul
Carpaţilor19. Invaziile lor şi ale bulgarilor, în timpul acestui împărat, nu au fost de
o importanţă extremă deoarece s‑au întors de fiecare dată în teritoriile lor, acestea
fiind precursoare ale marilor invazii slave produse în Peninsula Balcanică în vremea
lui Iustinian20. Invazii ale sclavinilor sunt menţionate în anii 548, 550, în care au
avut loc jafuri, masacrări ale locuitorilor, luarea ca prizonieri a femeilor şi copiilor21.
După aceste evenimente, a urmat o perioadă destul de îndelungată în care nu au mai
fost menţionate incursiuni ale slavilor pe teritoriul imperial, posibil ca o consecinţă a
funcţionării sistemului defensiv iniţiat de Iustinian, bazat pe construirea sau refacerea
fortăreţelor de pe Dunăre şi din Peninsula Balcanică.
La jumătatea secolului VI locuitori şi războinici slavi sunt menţionaţi la
graniţa dunăreană (Procopius din Caesarea, Războiul cu goţii, I, 27.2; II, 26.19) dar,
sunt atestaţi arheologic la nordul Dunării de Jos abia după jumătatea acestui secol22.
I.1.4. Afirmarea unei noi puteri a stepei: avarii
În anul 558 a sosit la Constantinopol solia unui neam ce amintea de huni

(Theophanes p. 232, 6‑13, de Boor), care cerea daruri şi teritorii în imperiu pe care
17
Pohl 1988, 51.
18
Musset 1969, 141.
19
Pohl 1988, 95.
20
Vasiliev 1932, 141.
21
Stein 1949, 523‑525.
22
Curta 1996, 255‑310.
să se aşeze (Euagrios V, 1, p. 196, 1‑18; Menander Protector, Fr. 9). Acest popor
nomad de neam turcic va fi la originea evenimentelor care vor schimba configuraţia
politică a Europei centrale şi sud‑estice în următoarea jumătate de secol. Împăratul
a acceptat în principiu alianţa avarilor fără a agrea cererea de stabilire pe teritoriul
roman. Avarii au primit daruri frumoase pentru kaganul lor şi au încheiat un foedus
prin care acesta era incitat la luptă împotriva populaţiilor duşmane imperiului.
Iustinian, consecvent politicii sale de a isca rivalitatea între populaţiile
barbare, i‑a determinat pe avari să lupte împotriva utigurilor, care tot la cererea sa
i‑au învins pe cutrigurii vinovaţi de invazia din anul 559 (Agathias IV, 22; Menander
Protector, Fr.3;5). După înfrângerea utigurilor, zalilor şi sabirilor, avarii conduşi de
kaganul Baian, iscusit comandant de oşti şi abil diplomat, au devenit stăpânii stepelor
nord‑pontice până la gurile Dunării, unde au ajuns în anul 561. Kaganul a continuat
să primească subsidii de la împărat, iar Iustin, fiul lui Germanos, a continuat politica
vigilentă la Dunărea de Jos şi după moartea lui Iustinian. La câteva zile după moartea
împăratului, o solie a avarilor a încercat să îl impresioneze pe noul basileu pretinzând
că au protejat dioceza Traciei împotriva celorlalţi barbari şi au supus numeroase
populaţii23.
I.1.6. Politica defensivă faţă de barbari a urmaşilor lui Iustinian
I.1.6.1. Iustin II (565‑578). În anul 566, Iustin II a denunţat tratatul de alianţă

cu avarii. Drept urmare, hoardele acestora s‑au îndreptat spre apus încheind undeva
între Oder şi Vistula o alianţă cu longobarzii la care au aderat şi francii şi un an mai
târziu coaliţia avaro‑longobardă a distrus regatul gepid, avarii ocupând în virtutea
tratatului din anul 566 întreaga ţară a gepizilor24. Încheierea acestui tratat avea şi o
semnificaţie rituală: kaganul era legitimat ca stăpân al lumii înaintea războinicilor săi.
Ţelul capital al politicii avare în următorul deceniu a fost obţinerea hegemoniei în
Barbaricum şi întărirea poziţiei kaganului în cadrul uniunii polietnice de războinici,
care creştea mereu25. După plecarea longobarzilor în Italia, avarii au devenit o
primejdie permanentă pentru imperiu, multe dintre atacurile lor îndreptându‑se asupra
oraşului Sirmium. La negocierile de pace ei au cerut şi predarea gepizilor refugiaţi la
bizantini, pe care îi considerau supuşi ai lor. Pentru Baian faptul că romanii acordau
azil refugiaţilor era la fel de grav ca şi ocuparea unui teritoriu stăpânit de el26.
23
Stein 1949, 544.
24
Harhoiu 1987, 148.
25
Pohl 1988, 48.
26
Pohl 1988, 59.
20 Daniela Tănase
În anii următori, profitând de faptul că armatele bizantine erau concentrate

în luptele cu perşii, Baian a organizat campanii de pradă în imperiu (570, 573,
574), ajungând până în Tracia, de unde s‑a întors încărcat de prăzi şi cu numeroşi
captivi27.
I.1.6.2. Tiberius II (578‑582). În anul 578, în timp ce lupta contra perşilor,

noul împărat, Tiberius II, a cerut ajutorul avarilor împotriva slavilor de la nordul
Dunării care au organizat mai multe raiduri în provinciile sud‑dunărene (Menander
Protector, Fr. 48) după o perioadă de linişte de aproape douăzeci de ani.
Kaganul Baian a acceptat să pornească împotriva slavilor, deoarece se
considera şef al tuturor războinicilor barbari şi nu tolera invaziile solitare ale celor
pe care îi socotea supuşi ai săi. Baian a trimis solie la conducătorul sclavinilor,
Daurentios/Dauritas, să i se supună şi să‑i plătească tribut. Solii au fost ucişi de către
sclavini, acesta fiind pretextul pentru atacarea teritoriilor lor de către avari sprijiniţi
de bizantini. Bizantinii i‑au transportat pe la sudul Dunării de‑a lungul limesului
şi i‑au trecut fluviul pe la Durostorum. pentru a‑i ataca pe sclavinii aflaţi în estul
Munteniei sau în sudul Moldovei. Kaganul Baian era convins că sclavinii aveau
multe bogăţii deoarece au prădat de atâtea ori imperiul, fără ca pământul lor să fi
fost călcat de alte neamuri (Menander Protector, Fr. 47, 48). Drept urmare a acestei
expediţii, avarii au primit un tribut anual de 80.000 de solidi (Teofilact Simocata,
Istorii, I,3).
În ultimul an al domniei sale, împăratul Tiberius a trebuit să îndure pierderea
unor posesiuni bizantine în favoarea avarilor. După un îndelungat asediu, care a
durat trei ani, cetatea Sirmium a fost cucerită de către kaganul Baian. Locuitorii au
părăsit oraşul fără să ia ceva din agoniseala lor, conform înţelegerii făcute cu trimisul
împăratului, care a cerut avarilor să le cruţe viaţa. Acordul de pace prevedea şi reluarea
plăţii subsidiilor, sistate în urmă cu trei ani (Menander Protector, Fr. 64, 66).
I.1.7. Reluarea ofensivei la frontiera dunăreană în vremea lui Mauriciu
La începutul domniei lui Mauriciu (582‑602), situaţia în Balcani era aproape

haotică din cauza repetatelor incursiuni ale slavilor şi avarilor28. Avarii şi slavii au
devastat provinciile balcanice, au asediat oraşe – între care şi oraşul Thessalonic,
pentru prima oară în anul 586, fapt relatat în cartea I a Miracolelor Sfântului Dimitrie.
Asediul a durat o săptămână, dar, fiind menţionat doar în acest izvor, nu pare a fi avut
27
Hauptmann 1927‑28, 154‑155.
28
Ostrogorsky 1969, 110.
un larg ecou în epocă, având doar o semnificaţie locală, amploarea forţelor păgâne
fiind exagerată29.
Abia după încheierea păcii cu Persia din 591, în primăvara anului următor
Mauriciu şi‑a îndreptat atenţia spre provinciile din Balcani şi a iniţiat o serie de
campanii conduse de generalii Priscus şi Petrus împotriva slavilor aflaţi la nordul
Dunării de Jos şi a avarilor de la Dunărea Mijlocie. Între anii 593 şi 594‑595 au avut
loc noi incursiuni ale slavilor la sud de Dunăre fiind afectată în special provincia
Scythia Minor: Zaldapa, Histria, Tropaeum, Dinogetia30. Din acest motiv, în anul
594 generalul Priscus şi‑a îndreptat ofensiva împotriva slavilor aflaţi în Muntenia, a
trecut Dunărea pe la Durostorum şi a luptat contra lui Ardagast (Teofilact Simocata,
Istorii, VI. 7), după care a traversat râul Helibachia (posibil Ialomiţa) şi l‑a învins
pe Musukios (Teofilact Simocata, Istorii, VI. 8‑9). În toamna anului 595, generalul
Petrus a reluat ostilităţile, confruntându‑se cu cetele de slavi şi de bulgari chiar pe
teritoriul imperial, în Moesia Secunda. Apoi a trecut la nordul Dunării şi a ajuns din
nou la râul Helibachia, unde s‑a confruntat cu sclavinii al căror comandant, Piragast,
a fost ucis (Teofilact Simocata, Istorii, VII. 4).
Ofensiva împotriva avarilor a fost declanşată de generalul Priscus în anul
596, fiind recucerite cetăţile Singidunum şi Viminacium (Teofilact Simocata, Istorii,
VII. 7, 10). Ca răspuns la aceste succese ale bizantinilor, avarii au trecut şi ei la
atacarea provinciilor limitrofe Dunării, asediind printre altele cetatea Tomis din
Scythia Minor (Teofilact Simocata, Istorii, VII, 4‑5, 13, 14‑15). În anul 600 Priscus
a traversat Dunărea şi Tisa pentru a‑i ataca pe avari pe propriile lor teritorii. La
trecerea Tisei, Priscus a nimicit trei aşezări ale gepizilor ai căror locuitori au fost
luaţi prin surprindere în toiul nopţii, în măcel şi‑au pierdut viaţa 30.000 de barbari
(Teofilact Simocata, Istorii, VIII.3). Kaganul a mobilizat trupele şi a venit la Dunăre
unde a organizat contraofensiva asediind câteva oraşe, printre care şi Singidunum, în
ajutorul căruia a venit Priscus (Teophanes Confessor, Cronografia, p.278). Bizantinii
au luat numeroşi prizonieri pe care kaganul i‑a răscumpărat indiferent de neamul lor:
3000 de avari, 800 de slavi, 3200 de gepizi şi 2000 de alţi barbari (Teofilact Simocata,
Istorii, VIII,3), spre deosebire de împăratul Mauriciu care a refuzat răscumpărarea
numeroşilor captivi luaţi de avari, chiar la un preţ derizoriu (Teophanes Confessor,
Cronografia, p.279‑280, Georgios Monachos, Cronică, IX.20). În anul 601 noul
comandant al armatei bizantine, Petrus, s‑a confruntat cu avarii conduşi de Apsih
pentru controlul asupra Cataractelor (azi Porţile de Fier), dar ambele armate s‑au
retras în cele din urmă (Teofilact Simocata, Istorii, VIII, 5. 5‑7), această regiune
rămânând sub control roman.
29
Curta 2001, 54.
30
Madgearu 1997, 21.
22 Daniela Tănase
I.2. Imperiul Bizantin şi barbarii în secolul al VII‑lea
I.2.1. Revolta armatelor bizantine şi ascensiunea lui Focas
În anul 602 comandantul Petrus a reluat ofensiva împotriva sclavinilor de

la nordul Dunării, aşezaţi în Moldova, fapt dovedit de îngroparea unor tezaure
monetare [de la Movileni (jud. Galaţi) şi Horgeşti (jud. Bacău)]31. Dar împăratul
Mauriciu a făcut o greşeală fatală ordonând ca trupele bizantine să rămână la nordul
Dunării pe timpul iernii (Teofilact Simocata, Istorii, VIII, 6). Acest ordin de a petrece
iarna în mijlocul slavilor, pe malurile îngheţate ale fluviului, fără provizii şi fără
nici o perspectivă de pradă, a determinat revolta armatei care a dus la detronarea
împăratului (Teofilact Simocata, Istorii, VIII, 10).
În general, se consideră că evenimentele din toamna anului 602, revolta
armatei bizantine de la Dunăre şi urcarea pe tron a uzurpatorului Focas (602‑610),
ar fi condus la prăbuşirea limesului dunărean şi la aşezarea masivă a slavilor la sud
de Dunăre. Dar descoperirile arheologice nu sprijină aceste păreri, deoarece nici pe
limes, nici în interiorul provinciilor nu a existat o distrugere generală în perioada
602‑61032. Armata s‑a întors la Dunăre după răsturnarea lui Mauriciu, iar de aici
abia în anul 604 (Theophanes Confessor, Cronografia, p. 292), după încheierea unei
păci între kagan şi împăratul Focas, a fost mutată pe frontul de răsărit pentru a lupta
împotriva perşilor33.
Anul 602 nu este semnificativ din punct de vedere arheologic pentru aşezările
bizantine din nordul Balcanilor. De fapt, multe oraşe şi fortăreţe au suferit distrugeri
între domniile lui Iustinian şi Mauriciu, în multe cazuri fiind urmate de reconstrucţii.
Numărul fortificaţiilor abandonate fără semne de violenţă este mult mai mare decât
al celor prezumtiv jefuite şi distruse de barbari.
Abia în anul 620 împăratul Heraclius a mutat toate trupele pe frontul împotriva
perşilor; un alt motiv pentru retragerea trupelor din Balcani a fost încetarea furnizării
grâului necesar pentru hrana soldaţilor, care provenea din Egipt, provincie căzută în
mâinile perşilor34. Prin urmare, nu doar forţa atacurilor barbarilor şi numărul mare al
acestora au condus la prăbuşirea puterii imperiale în Balcani, ci ea a fost determinată
şi de dificultăţile economice cauzate de pierderi teritoriale, precum şi de preocuparea
pentru menţinerea puterii în provinciile orientale ale imperiului, ameninţate de perşi
şi de arabi.
31
Madgearu 1997, 23.
32
Madgearu 1997, 23.
33
Curta 2001, 106.
34
Curta 2001, 189.
I.2.2. Heraclius (610‑641)
În primii ani de domnie ai împăratului Heraclius, care a urcat pe tron în anul

610, avarii împreună cu slavii au organizat raiduri devastatoare şi au asediat oraşele
din Peninsula Balcanică, cel mai răsunător fiind asediul Thessalonicului, relatat în
cartea a II‑a a Miracolelor Sfântului Dimitrie. Ecoul acestor evenimente au ajuns
în toată Europa şi le regăsim în scrierile unor contemporani, dar şi a unor autori
mai târzii, Isidor din Sevilla, Paul Diaconul, Georgios Pisides35. În anii 613‑614, au
căzut pradă atacurilor slavilor o salbă de oraşe bizantine: Naissus, Serdica, Iustiniana
Prima, Caričin Grad şi Histria, doar Thessalonicul a reuşit să scape de un nou asediu,
cândva între anii 614/615‑61836. Astfel, o migraţie masivă a slavilor la sudul Dunării
a avut loc nu la mult timp după accederea la tron a noului împărat. Chiar şi pentru
istoriograful Teofilact Simocata, care a scris despre evenimentele din timpul domniei
lui Mauriciu şi de la începutul secolului VII, Sclavinia era tot la nordul Dunării.
Abia la mijlocul secolului al VII‑lea Sclaviniile sunt menţionate în vecinătatea
metropolelor bizantine, Constantinopol şi Thessalonic37.
Când a preluat coroana imperială Heraclius, imperiul se afla într‑o situaţie
foarte grea, Asia Mică fiind sub dominaţie persană, iar Peninsula Balcanică devenind
un teritoriu slav. Se impuneau măsuri pentru răsturnarea acestei situaţii. Împăratul
a iniţiat mari reforme, organizaţia administrativă şi militară a imperiului a fost în
întregime refăcută şi înnoită, iar regimul themelor a marcat o ruptură definitivă
cu sistemul administrativ perimat al lui Diocleţian şi Constantin. Noua organizare
administrativă avea o amprentă militară incontestabilă38. Reformele şi‑au arătat
roadele în scurt timp, războaiele bizantino‑persane luând o turnură favorabilă pentru
bizantini39.
Pe plan extern, Heraclius a părăsit politica dunăreană a lui Mauriciu spre
a căuta victoria contra perşilor şi arabilor care ocupaseră Ierusalimul, deşi Tracia
a fost invadată de slavi şi de avari, care au ajuns sub zidurile Constantinopolului.
Înainte de a porni împotriva perşilor, împăratul a dorit mai întâi să îşi asigure liniştea
în partea occidentală şi a încheiat în anul 619 un tratat cu avarii, foarte costisitor
pentru imperiu40. La scurtă vreme, barbarii au rupt tratatul şi au continuat invaziile
în provinciile din Balcani.
35
Curta 2001, 105‑106.
36
Fiedler 1992, 13.
37
Curta 2001, 114.
38
Ostrogorsky 1969, 124‑125.
39
40
24 Daniela Tănase
I.2.2a. Asediul Constantinopolului din anul 626 şi urmările sale
Pentru a‑şi menţine prestigiul în Barbaricum, în anul 626 avarii împreună cu

slavi, bulgari, gepizi şi în alianţă cu perşii au asediat capitala imperială pe uscat şi pe
mare (Teophanes Confessor, Cronografia, p. 315). Asediul asupra capitalei imperiale
a fost relatat de mulţi scriitori bizantini care au subliniat înainte de toate miracolul
făcut de Sfânta Fecioară Maria, ocrotitoarea oraşului, dar şi curajul şi dăruirea
soldaţilor şi a locuitorilor Constantinopolului ce au luptat din toate forţele pentru
a respinge atacurile terestre şi maritime. Omilia atribuită lui Theodor Syncellos
(I‑LII), dar şi Cronica pascală (pp. 716, 9‑726, 10 ed. Bonn), ne oferă o imagine
extrem de plastică şi de detaliată cu privire la amploarea forţelor barbare. Pentru
barbari asediul oraşului a fost foarte obositor şi serios; pe de o parte au construit
maşini de asediu, iar pe de altă parte se pregăteau monoxilele slavilor pentru ca să
aibă loc un asalt în acelaşi timp pe uscat şi pe mare contra oraşului. Într‑unul dintre
asalturi ambarcaţiunile slavilor şi ale perşilor au fost nimicite, golful Cornului de
Aur fiind numit Marea Roşie după acest eveniment (Theodor Syncellos, XXIV). Pe
tot parcursul acestei scrieri, autorul insistă asupra faptului că oraşul a fost protejat
de Dumnezeu şi de Fecioara Maria graţie rugăciunilor neobosite ale locuitorilor
oraşului însufleţiţi de către patriarhul Sergios (Theodor Syncellos, LII). Asediul
capitalei bizantine a luat sfârşit cu o înfrângere zdrobitoare pentru avari, care din
acest moment şi‑au pierdut supremaţia la nordul Dunării şi în stepele nord‑pontice41.
Câţiva ani mai târziu, bulgarii de la nordul Mării Negre şi al Mării Caspice conduşi
de hanul Kubrat au încheiat o alianţă cu Heraclius, care i‑a conferit hanului titlul de
patriciu42.
După anul 626 provinciile balcanice au devenit centre de putere regională
slavă, iar în bazinul carpatic kaganatul avar a fost măcinat de conflicte interne care au
dus la slăbirea puterii sale43. Înfrângerea kaganului a marcat şi un eşec al planurilor
de atac persane, acesta a fost de altfel şi momentul începerii ofensivei bizantine44.
Avarii nu au mai constituit o ameninţare pentru Bizanţ şi au dispărut din atenţia
izvoarelor bizantine. Doar Theophanes Confessor menţionează pentru anii 677‑678
o ambasadă avară la Constantinopol, iar în Miracolele Sfântului Dimitrie este relatată
fuga sermesienilor conduşi de Kuber din cuprinsul regatului avar, la 682‑68445. Cu
puţin timp înainte de trecerea bulgarilor lui Asparuch la sudul Dunării, în anul 678,
41
Pohl 1988, 255.
42
Ostrpogorsky 1969, 133.
43
Pohl 1988, 274.
44
45
Fiedler 1992, 14.
a avut loc ultimul contact diplomatic între kagan şi împărat. Avarii au trimis daruri
prin care vroiau să‑şi dovedească pacea şi prietenia, precum şi dorinţa unei eventuale
alianţe împotriva noilor vecini, bulgarii, dar mijloacele unei asemenea politici nu
mai erau posibile; marea politică nu se mai făcea la Dunăre şi Tisa46.
I.2.3. Politica faţă de barbari a urmaşilor lui Heraclius
Dintre toate evenimentele externe, nici unul nu a avut repercursiuni atât de

importante pentru Imperiul Bizantin ca aşezarea slavilor în Balcani. Despre slavii
din Balcani după asediul Constantinopolului, izvoarele vorbesc destul de puţin.
Totuşi, în cartea a II‑a a Miracolelor Sfântului Dimitrie (cea mai documentată sursă
pentru stabilirea slavilor în Balcani), se dau mai multe informaţii importante despre
slavi care erau de acum pentru bizantini o prezenţă familiară, deoarece trăiau în
vecinătatea Thessalonicului şi organizau raiduri îndreptate împotriva capitalei
imperiale. Acest fapt a determinat campaniile împăratului Constans al II‑lea
(641‑668) din anii 656‑657 contra Sclaviniei localizate aproape de Constantinopol.
A fost prima campanie încununată de succes după anul 602, acum fiind transferat şi
un mare număr de prizonieri sclavini în Asia Mică şi Siria47.
Împăratul Iustinian al II‑lea (685‑695) a dus campanii împotriva bulgarilor
şi slavilor în anii 688/689, ceea ce înseamnă că slavii erau clienţi ai hanatului
bulgar. Theophanes sugerează că cele şapte triburi slave erau clientelare împăratului
bizantin. Dar se pare că formarea hanatului bulgar a înclinat balanţa de putere în
nordul Balcanilor şi a condus Sclaviniile în orbita noului stat bulgar48.
I.2.4. Luptele cu bulgarii
În prima treime a secolului al VII‑lea s‑a născut o nouă putere în stepele din
nordul Mării Negre: probabil în anul 628, hanul Kubrat, vărul lui Organa, stăpânul
unogundurilor, s‑a revoltat contra avarilor şi a încheiat pacea cu împăratul Heraclius
(Nicephoros, Breviarium, a.628, p.249‑15).
Din cauza expansiunii kaganatului khazar, o parte a bulgarilor conduşi de
Asparuch, unul dintre fiii lui Kubrat, au ajuns în Onglos, regiune de la nordul Deltei
46
Pohl 1988, 278.
47
Curta 2001, 110.
48
Curta 2001, 112.
26 Daniela Tănase
Dunării, de unde au început atacurile împotriva Imperiului Bizantin, deşi încheiaseră

anterior un acord cu Bizanţul prin care se obligau să protejeze frontiera dunăreană
contra atacurilor altor barbari. Împăratul Constantin al IV‑lea Pogonatul (668‑685),
după victoria contra arabilor din anul 680, a început o ofensivă în ţinuturile
mlăştinoase de la nordul Dunării (Teophanes Confessor, Cronografia, p.358‑359,
de Boor). Războiul s‑a terminat cu înfrângerea armatei bizantine condusă de însuşi
împăratul, obligat să plătească bulgarilor un tribut anual şi să le cedeze teritoriul
cuprins între Dunăre şi Balcani: Scythia Minor şi Moesia. Gurile Dunării şi o parte a
litoralului Mării Negre rămân în mâna bulgarilor, noul regat, recunoscut de împăratul
bizantin, devenind astfel un vecin primejdios pentru imperiu49.
I.2.5. Crearea hanatului bulgar
Bulgarii, de neam turcic, organizaseră incursiuni de pradă asupra imperiului

încă din secolul al V‑lea (Iordanes, Faptele Romanilor, 363), dar în cursul secolului
al VI‑lea raidurile lor devin tot mai frecvente. În cadrul kaganatului avar, bulgarii
au avut un rol important în calitate de populaţie aliată şi nu de populaţie supusă, ei
trimiţând ocazional trupe în ajutorul avarilor, dar au rămas aşezaţi în sudul Rusiei.
Au existat şi grupuri de bulgari în bazinul carpatic, de unde împreună cu avarii au
migrat spre Bavaria între 630‑63550.
În anul 681, împăratul Constantin al IV‑lea a încheiat pacea cu Asparuch şi
s‑a obligat să îi plătească un tribut anual. Pentru bizantini erau doar subsidii în baza
unui foedus, dar de fapt era recunoscut noul regat bulgar, aceasta fiind de altfel data
naşterii statului bulgar51. Aşezarea bulgarilor între Dunăre şi Balcani va avea drept
consecinţă şi ruperea legăturilor dintre avari şi Bizanţ, reflectată şi pe plan arheologic,
solidi emişi în timpul lui Constantin al IV‑lea sunt ultimele monede bizantine găsite
în mormintele avare52.
Bizantinii au mai avut tentative de a controla Balcanii. Theophanes Confessor
relatează că în anii 687‑688, împăratul Iustinian al II‑lea (685‑695) a încheiat pacea
cu bulgarii plătindu‑le un tribut, iar în anii următori au fost întreprinse campanii
încununate de succes contra slavilor din zona dintre Thessalonic şi Constantinopol53.
Bulgarii au mărit progresiv posesiunile teritoriale şi au intrat în conflict cu populaţia
49
Vasiliev 1932, 289‑290.
50
Fiedler 1992, 20.
51
Fiedler 1992, 25.
52
Pohl 1988, 278.
53
Fiedler 1992, 26.
slavă compactă din provinciile învecinate. Ei au fost un element de unificare în mijlocul

triburilor slave din Peninsula Balcanică, care trăiau în grupuri separate. Noii veniţi
au introdus organizarea militară şi disciplina la slavi şi au fondat un stat puternic,
indezirabil pentru Bizanţ. Numeric inferiori slavilor, bulgarii au fost influenţaţi câte
puţin de aceştia, în secolul al IX‑lea fiind slavizaţi aproape complet54.
Prin urmare, evenimentele politice principale în zona Dunării şi a Balcanilor
în cursul secolului al VII‑lea au fost apariţia Sclaviniilor, ţări ale slavilor, la sud de
Dunăre şi întemeierea hanatului bulgar în nord‑estul Balcanilor în anul 681, ceea ce
a determinat implicit pierderea acestor teritorii de către Imperiul Bizantin. De altfel,
autoritatea politică imperială a fost anulată între anii 620‑680 la Dunărea de Jos, iar
după crearea hanatului acest teritoriu a fost controlat practic de acesta55.
54
Vasiliev 1932, 290.
55
Harhoiu 2000, 353.
28 Daniela Tănase
II. Stadiul cercetării şi al informaţiei
II.1. Perioada antebelică
În anul 1899, în localitatea Felnac (jud. Arad), pe valea Mureşului, au fost

descoperite primele piese care pot fi puse în legătură cu prelucrarea metalelor
în secolele VI‑VII pe teritoriul actual al ţării noastre. În anul 1900, J. Hampel a
publicat pentru prima dată 26 dintre tiparele găsite la Felnac, într‑un articol despre
descoperirile avare din Ungaria, menţionând că aceste matriţe pentru bijuterii au fost
recuperate în timpul unor lucrări de asanare a terenului. Descoperirea era importantă
deoarece lămurea utilitatea unor piese de acelaşi tip găsite la Adony (Ungaria) şi
constituia o dovadă a producerii obiectelor de podoabă pe teritoriul kaganatului
avar, acestea nefiind aduse numai din Imperiul Bizantin prin jaf de către avari şi
bulgari, aşa cum se crezuse până atunci56. Un an mai târziu, profesorul arădean L.
Dömötör a venit cu noi informaţii despre descoperirea de la Felnac şi a publicat
alte 17 tipare aduse la Societatea Kolcsey din Arad57. Autorul a dat detalii despre
condiţiile de descoperire, deosebit de importantă fiind menţiunea că tiparele au fost
găsite împreună cu oase umane şi oase de cal. În continuare, autorul considera că
piesele provin din mormântul unui meşter itinerant care ori a murit întâmplător, ori a
fost ucis şi considera imperativă recuperarea de la muncitori şi a altor unelte pe care
defunctul le‑ar fi putut avea asupra sa58. Piesele de la Felnac au fost prezentate de
József Hampel şi în importanta sa lucrare despre antichităţile din Ungaria59, în care
le‑a descris amănunţit şi a menţionat că tiparele au fost găsite împreună cu oase de
cal; cel care publicase deja această descoperire, L. Dömötör, considera că în acel loc
şi‑a găsit sfârşitul un meşteşugar călător împreună cu uneltele şi calul său60.
În Câmpia Tisei a mai fost descoperit un mormânt cu unelte la Gátér (Ungaria),
unde alături de obiecte de port s‑au găsit şi opt tipare în relief, asemănătoare celor
56
Hampel 1900, 117‑123.
57
Dömötör 1901, 63.
58
59
Hampel 1905, vol. II, 392‑396, vol. III, 747‑751.
60
Hampel 1905, 747.
de la Felnac, un ciocan şi două vârfuri de săgeată cu trei muchii61. E. Kada nu a

făcut alte comentarii pe marginea acestei descoperiri, s‑a limitat doar la descrierea
condiţiilor de descoperire şi a pieselor.
În anul 1913, I. Kovács a publicat necropola de la Bandu de Câmpie (jud. Mureş),
în cadrul căreia a fost descoperit şi un mormânt care conţinea unelte. Mormântul era
jefuit din vechime, recuperându‑se doar un coif din fier aflat în zona capului şi cutia
cu unelte aflată în zona picioarelor ce conţinea: cleşti, ciocane, nicovală, burghie,
burghiu acţionat mecanic, fragmente de materie primă şi de zgură62. Autorul a făcut
doar o descriere amănunţită a inventarului şi a intuit corect că este vorba despre un
mormânt de fierar63, dar nu a făcut alte comentarii legate de această situaţie.
II.2. Perioada interbelică
II.2.1. Anii 1920‑1929
Despre tiparele descoperite la Felnac, precum şi despre un inel din aur decorat
în stil animalier II cu decor dinţat găsit în necropola de la Bandu de Câmpie, a scris
şi Nándor Fettich într‑o lucrare în care discuta stilurile ornamentale specifice epocii
avare. Cercetătorul ungur atrăgea atenţia asupra asemănării dintre inelul menţionat
mai sus şi un inel descoperit la Keszthely (Ungaria)64, piesa fiind importantă pentru
datarea necropolei şi implicit a mormântului de meşteşugar de la Bandu de Câmpie.
Într‑o notă, Fettich a menţionat faptul că o parte a tiparelor descoperite la Felnac a
ajuns la Budapesta şi o parte la Muzeul din Arad, iar în anul 1925 cînd a întreprins
o călătorie de studiu la Arad, a constatat că şapte dintre piesele păstrate aici s‑au
pierdut65. Această informaţie este confirmată şi de repertoriul arheologic al judeţului
Arad, publicat recent66.
N. Fettich a analizat stilul ornamental al pieselor descoperite în bazinul carpatic
în care se regăsesc influenţele bizantine, germanice şi avare, precum şi simbioza
artistică a acestora. Totodată a subliniat importanţa culturii stepei şi susţinea că în
perioada de „descălecare” a avarilor în bazinul carpatic au apărut noi forme artistice,
61
Kada 1905, 368‑370.
62
Kovács 1913, 398‑403.
63
Kovács 1913, 428.
64
Fettich 1926, 47‑48.
65
Fettich 1926, 49.
66
Repertoriu 1999, 68
30 Daniela Tănase
noi procedee tehnice şi noi obiecte de port, centura devenind piesa cea mai importantă
a costumului67. Autorul a prezentat detaliat tehnica de producere prin presare a
pieselor de podoabă cu ajutorul tiparelor de tipul celor descoperite la Felnac şi Gátér
şi a subliniat importanţa influenţelor bizantine în arta meşteşugărească avară68.
II.2.2. Anii 1930‑1939
Un mormânt cu unelte a fost descoperit în bazinul carpatic şi la Jutas (Ungaria),

publicat în anul 1931, în care au fost depuse unelte: ciocan, cleşte, foarfecă pentru
tablă, pilă, o balanţă cu o greutate bizantină, la care se adaugă şase vârfuri de săgeţi69.
Scheletul a beneficiat de o analiză antropologică şi s‑a stabilit că aparţine tipului
mongoloid. Autorii au comentat originea obiectelor care provin după părerea lor din
mormântul unui orfevru: balanţă şi greutăţi bizantine, tipare de bijutier, precum şi
obiecte tipice unui războinic70.
În timpul săpăturilor arheologice din anul 1931 desfăşurate la Wallerstädten
(Germania) a fost descoperit un mormânt din epoca merovingiană (mormântul 4),
în care, pe lângă un inventar bogat în piese de port, arme, piese de harnaşament,
monedă din aur şi vase, s‑a descoperit o balanţă cu greutăţi, o piatră de probat
metalul, precum şi un vas mic globular, care folosea în opinia autorului la păstrarea
mirodeniilor sau pentru toaletă71 (care este de fapt un creuzet din lut). Autorul nu
a făcut comentarii asupra prezenţei uneltelor, doar a subliniat faptul că este vorba
despre un personaj de rang înalt72.
În anul 1928, la Kunszentmárton (Ungaria), pe malul Crişului, a fost descoperit
un mormânt cu unelte al cărui inventar are analogii apropiate la Felnac, dar şi la
Bandu de Câmpie. În studiul publicat în anul 1933, D. Csallány a menţionat că este
un mormânt de orfevru din perioada avară, care a fost înmormântat cu calul său, cu
arme şi cu unelte (41 de tipare, 40 din bronz şi unul din plumb, pentru realizarea
prin tehnica presării a unor garnituri de centură complete şi a unor piese disparate,
precum şi ciocane, nicovală, balanţă cu greutăţi bizantine, bucăţi de zgură din fier şi
bronz)73.
67
Fettich 1926, 58.
68
Fettich 1926, 62.
69
Rhé, Fettich 1931, 32.
70
Rhé, Fettich 1931, 57‑58.
71
Schnellenkamp 1932, 63‑70. La pagina 65, Fig. 5, este ilustrat inventarul.
72
Schnellenkamp 1932, 70.
73
Csallány 1933, 49‑53.
În anul 1939 a fost publicată descoperirea unui mormânt la Neuwied

(Germania), care avea în inventar unelte: un creuzet, cleşte, poanson, daltă, balanţă
şi piatră de probat metalul. Autorul consideră că este vorba despre un meşter orfevru
care îşi desfăşura activitatea într‑un sat din bazinul Neuwied şi care s‑ar putea să fi
fost un om liber, pentru că în mormânt s‑au descoperit arme, deşi nu exclude să fi
fost un şerb aflat în proprietatea unui nobil74. K. Böhner este primul cercetător care
a pus în discuţie statutul juridic al meşterilor orfevri din epoca merovingiană şi vine
cu argumente atât pro, cât şi contra acestei teze. El consideră că meşterii şerbi puteau
fi din rândurile populaţiei romanice, iar cei liberi dintre germanici, deoarece saga în
care apare povestea făurarului Wieland, ce a luptat să‑şi redobândească libertatea, ar
dovedi existenţa orfevrilor liberi.
II.3.Perioada postbelică
II.3.1. Europa
II.3.1.1. Anii 1950‑1959

În această perioadă pe plan internaţional se remarcă cercetările lui Joachim
Werner cu privire la prelucrarea metalelor, în special cele legate de baterea monedelor
şi de activitatea monetarilor şi a bijutierilor. Într‑un articol despre monedele şi tipurile
de balanţe utilizate în epoca merovingiană, autorul a făcut referiri la mormintele
de meşteşugari descoperite în bazinul carpatic la Jutas şi Kunszentmárton, iar la
sfârşitul articolului a anexat un catalog al descoperirilor de balanţe şi de morminte
de meşteşugari din Europa. Mormântul de la Bandu de Câmpie este datat în secolul
VI şi atribuit gepizilor75, însă nu sunt menţionate mormintele de la Felnac şi Gátér
(Ungaria).
În anul 1959 a fost publicată descoperirea necropolei de la Aradac‑Mečka, din
Banatul sârbesc. Între cele 86 de morminte se află unul în care au fost descoperite
unelte: cleşti, foarfeci de tăiat tablă, pilă, bulgăre de bronz, cute76. Un alt mormânt are
în inventar un tipar din bronz pentru realizat aplice de centură în tehnica presării şi
materie primă77. Această necropolă a fost datată între a doua jumătate a secolului VI
74
Böhner 1939, 113‑119.
75
Werner 1954, 25‑26; 39‑40.
76
Nagy 1959, 57; 71, Pl. IV. 7‑21; 72, Pl. V. 1‑6.
77
Nagy 1959, 62‑63; 92, Pl. XXV. 9‑17; 93, Pl. XXVI.1‑16.
32 Daniela Tănase
şi începutul secolului VII78. Din păcate, autorul nu a discutat mai detaliat mormintele
cu unelte.
II.3.1.2. Anii 1960‑1969

În anul 1966 E. Benninger a publicat necropola de la Poysdorf (Austria),
cercetată între anii 1931‑1936. În mormântul 6 a fost descoperit un număr important
de unelte: cleşti, ciocane, pile, nicovală, daltă, tipare pentru turnat fibule, care au
aparţinut unui orfevru. Această categorie socială se bucura de o înaltă consideraţie în
cadrul societăţii longobarde79.
Tot în anul 1966 a fost publicat un mormânt din secolul VI (mormântul 3),
descoperit în Norvegia la Vestly, în care, alături de piese din aur, arme, pahar din
sticlă, vase din ceramică şi metal, au fost descoperite unelte: cleşte, ciocan, nicovală,
daltă, gravoar şi burghiu acţionat mecanic. Autorii consideră că în acest mormânt
a fost înhumat un orfevru80. Această descoperire este importantă deoarece burghiul
acţionat mecanic este asemănător celui de la Bandu de Câmpie, fapt ce dovedeşte
existenţa unor caracteristici comune ale tehnicilor de prelucrare a metalelor în lumea
germanică.
II.3.1.3. Anii 1970‑1979

În anul 1970, J. Werner a publicat un studiu deosebit de important pentru
problema meşteşugarilor în epoca merovingiană şi implicit pentru cele descoperite
în bazinul carpatic. Interesante sunt opiniile cu privire la statutul social al meşterilor
orfevri, Werner fiind unul dintre susţinătorii ideii existenţei unui meşter liber din
punct de vedere juridic, itinerant, proprietar al trusei de unelte, care lucra mai ales la
comandă81. Cercetătorul german consideră că răspândirea anumitor tipuri de piese a
avut loc prin schimburi comerciale, precum şi prin căsătorii la distanţă. Pe baza unui
anumit tip de piesă de podoabă poate fi determinat arealul unui trib, cel al activităţii
meşterului, iar prin comerţ se puteau răspândi şi tiparele pentru confecţionarea
podoabelor82.
În anul 1971 a fost publicată o necropolă din epoca merovingiană descoperită
la Hérouvillette, în nordul Franţei, în cuprinsul căreia a fost găsit un mormânt cu un
inventar foarte bogat în unelte83, a cărui opulenţă aminteşte de mormântul de la Bandu
78
Nagy 1959, 102.
79
Benninger 1966, 177‑178, 179, 186, Fig. 5; 187, Fig. 6.
80
Magnus, Mollerop, Siovold 1966, N 3. 5 (1‑4).
81
Wener 1970, 68‑70.
82
Werner 1970, 73‑78.
83
Decaens 1971, 12‑17.
de Câmpie, cu care se aseamănă foarte mult în ceea ce priveşte tipurile de unelte.

Autorii au comentat acest mormânt şi din punct de vedere sociologic84, aducând
o contribuţie importantă în metodologia de cercetare a acestui tip de monument
arheologic. Nu au menţionat însă analogii exacte pentru această descoperire; fac
doar trimitere la lista mormintelor de orfevri din articolul lui J. Werner publicat în
1954, pe care l‑am comentat mai sus.
Într‑un studiu foarte interesant, care aduce o contribuţie valoroasă în problema
statutului meşteşugarilor din secolele VI‑VII, J. Driehaus analizează locul ocupat
de orfevri în cadrul societăţii de altădată, domeniul de lucru, modul de producţie şi
felul în care îşi dezvoltau aria de desfacere a produselor. Cercetătorul este de părere
că orfevrii erau dependenţi din punct de vedere juridic încă de la începutul secolului
VI şi aduce în acest sens mărturii din codurile de legi barbare: vizigote, burgunde,
alamane, france, în care era consemnată amenda pentru uciderea unui orfevru, în cazul
uciderii oamenilor liberi fiind prevăzute alte pedepse şi nu amenda în bani85. Autorul
consideră că dependenţa meşteşugarilor este indicată şi de inventarul mormintelor
cu unelte în care nu apare armamentul complet. Prin urmare, aurifex‑ul merovingian
era dependent, imobil, tradiţionalist în meşteşugul său, mobilitatea sa fiind acceptată
doar în cazul în care erau împrumutaţi de stăpânii lor, vânduţi sau dăruiţi86.
H. Vierck are meritul de a fi adus în atenţia specialiştilor viaţa şi opera unui
meşter orfevru din epoca merovingiană. Eligius, înalt prelat, orfevrul şi monetarul lui
Clothar al II‑lea (584‑629) şi al lui Dagobert I (623‑638), a realizat în special obiecte
de cult, pe care H. Vierck le‑a analizat din punctul de vedere al tehnicii de prelucrare
şi al stilului ornamental87. Astfel, prin prisma izvoarelor scrise şi arheologice a fost
conturat tabloul activităţii meşteşugăreşti în secolul VII.
Într‑un studiu despre făurarul scandinav din evul mediu timpuriu, axat
pe discutarea descoperirilor funerare, Michael Müller‑Wille analizează uneltele
descoperite în morminte din Scandinavia şi menţionează că tipul de burghiu
mecanic descoperit într‑un mormânt de la Vestly, din Norvegia, se regăseşte doar în
mormântul de la Bandu de Câmpie88. Totodată, autorul este adeptul teoriei conform
căreia meşteşugarul făurar ocupa un loc important în cadrul societăţii, după cum
atestă şi celelalte elemente de inventar: arme, cal, harnaşament, şi putea să aparţină
înaltei societăţi sau chiar elitei care conducea comunitatea respectivă89.
84
Decaens 1971, 82‑90.
85
Driehaus 1972, 400‑402.
86
Driehaus 1972, 403‑404.
87
Vierck 1974, 309‑378.
88
Müller‑Wille 1977, 159.
89
34 Daniela Tănase
În anul 1978 a fost publicat un mormânt de incineraţie descoperit la Pókaszepetk

(Ungaria), datat în secolul VII, în care au fost descoperite o balanţă cu greutăţi,
două vârfuri de lance, fragmente de catarame din fier şi o cataramă de pungă cu
cursor (decorată cu figuri de cai, turnată în bronz). După opinia autoarei, mormântul
a aparţinut mai degrabă unui negustor (al cărui statut social în interiorul comunităţii
era cel de războinic) şi nu unui orfevru90.
În anul 1979 a fost publicat un mormânt de orfevru descoperit în Suedia la
Hovgärdsberg Vendel. Mormântul 39 conţine, pe lângă piese de podoabă din argint,
bronz şi os, arme şi unelte (cleşte, două pile şi un toporaş, care după opinia unor
cercetători ar fi folosit la prelucrarea lemnului; după părerea autoarei, putea fi folosit
şi la tăierea sârmei). B. Arrhenius consideră că mormântul aparţinea unui meşter
itinerant, proprietar al uneltelor sale şi liber din punct de vedere juridic, deoarece au
fost găsite arme, care constituie un indiciu că defunctul avea un rang înalt în cadrul
societăţii91.
Un alt mormânt care conţine unelte a fost descoperit la Beckum (Germania)
(mormântul 65) în anul 1863, dar a fost publicat şi discutat abia 100 de ani mai
târziu. După inventar, cleşte şi ciocan, se pare că este vorba în primul rând de un
fierar, care ştia însă să prelucreze şi metalul preţios, după cum o dovedeşte prezenţa
balanţei. Autorul înclină spre ipoteza că meşterul înmormântat la Beckum nu era
itinerant şi nici liber din punct de vedere juridic92.
II.3.1.4. Anii 1980‑1989

În anul 1984, cercetătorul slovac V. Turčan a publicat un articol cu privire
la mormintele de meşteşugari din secolele VI‑VII, în care a făcut câteva observaţii
interesante: în bazinul carpatic nu s‑au descoperit ateliere, doar morminte cu unelte
de orfevri, alături de care apar şi arme, simbol al libertăţii sociale. Meşterii erau
itineranţi şi foloseau produse semifabricate din imperiu, pe care le finisau apoi
la dorinţa şi după gustul clientului. Metalul pentru piesele din aur era obţinut din
monedele bizantine plătite barbarilor ca subsidii, dar putea proveni şi din exploatarea
zăcămintelor aurifere din munţii Carpaţi atât în Slovacia, cât şi în România93. În
privinţa exploatării aurului în această perioadă, situaţia este discutabilă, deoarece până
acum, după informaţiile pe care le deţinem, nu au fost făcute descoperiri arheologice
care să ateste extragerea aurului din vechile mine romane din Transilvania sau din
alte mine descoperite în epoca migraţiilor. Pe de altă parte, aurul putea proveni şi din
90
Sós 1978, 423‑430.
91
Arrhenius 1979, 393‑414.
92
Capelle 1979, 31‑32, 49‑50; Planşa 27.
93
Turčan 1984, 481‑489.
nisipul râurilor aurifere, dar până acum nu au fost făcute analize metalografice care
să valideze astfel de supoziţii.
În anul 1985, în catalogul unei expoziţii despre tezaurul arheologic al epocii
avare, secolele VI‑VIII, au fost discutate, printre altele, structurile sociale la
avari, subliniindu‑se faptul că fierarii şi orfevrii ocupau un rol important în cadrul
societăţii94.
În anul 1986 Helmuth Roth a publicat o carte cu privire la arta meşteşugărească
în evul mediu timpuriu, inclusiv prelucrarea metalelor, în care a prezentat izvoarele
scrise din epoca merovingiană unde apar menţiuni despre ateliere şi meşteri; a expus
şi tehnici de prelucrare a metalelor: turnarea, presarea, niellarea, încrustarea cu
argint, aurirea la cald95. Autorul este de părere că meşterii din perioada merovingiană
erau dependenţi, lucrau ca servi pentru regi, nobili şi înalţi prelaţi96.
II.3.1.5. Anii 1990‑1999

Un articol deosebit de interesant a fost scris de cercetătorii bulgari A. Angelova
şi V. Penčev despre un tezaur de obiecte de argint descoperit la Silistra. Tezaurul
conţine 21 de cercei de două tipuri, verigi care se purtau în Imperiul romano‑bizantin
în secolele IV‑VI şi cercei stelaţi, din secolul VII, la care se adaugă două inele şi trei
monede. Între aceste monede există o distanţă în timp de aproape o sută de ani, motiv
pentru care autorii consideră că monedele au fost folosite ca materie primă de către
un bijutier bizantin97.
Un studiu deosebit de important pentru problematica mormintelor cu unelte
este cel publicat de J. Henning, despre mormintele din epoca La Tène şi epoca
romană, referindu‑se şi la cele din epoca merovingiană. La sfârşitul articolului,
autorul a elaborat un catalog al mormintelor cu unelte din Europa, datate în epocile
mai sus amintite. Între acestea figurează şi mormintele descoperite în bazinul carpatic,
inclusiv mormântul de la Bandu de Câmpie98. Din păcate, descoperirile de la Felnac
şi Aradac‑Mečka au fost ignorate (probabil mai greu accesibile autorului, având în
vedere publicaţiile în care au apărut).
J. Henning are meritul de a fi făcut observaţii cu privire la inventarul funerar,
la tipurile de unelte depuse, în opinia sa, depunerea uneltelor era selectivă. De
asemenea, a discutat influenţele pe care le‑au exercitat uneltele fierarilor romani
asupra celor din lumea barbară şi consideră uneltele din mormintele de făurari din
94
Awaren in Europa 1985; I. Bóna, 5‑20; 65, Fig. 61.
95
Roth 1986, 40‑65.
96
Roth 1986, 128‑130.
97
Angelova, Penčev 1990, 43.
98
Henning 1991, 80.
36 Daniela Tănase
epoca merovingiană o sinteză între tradiţia germano‑celtică şi demersul tehnologic

roman. Autorul s‑a referit şi la mormântul făurarului gepid de la Bandu de Câmpie,
care conţine acel burghiu mecanic deosebit de rar, o noutate în spaţiul germanic99.
Cercetătorul german mai susţine că trebuie luată în considerare libertatea juridică a
fierarului, altfel nu s‑ar fi putut dezvolta viitoarele structuri ale vieţii economice din
oraşele medievale occidentale100.
O descoperire interesantă a fost făcută într‑o aşezare de pe Nistrul Mijlociu, la
Bernašivka (Ucraina). Într‑un bordei, s‑au găsit vestigiile unui atelier de orfevrărie: o
lingură din lut pentru turnat metal şi 64 de tipare din piatră, calcar şi marnă, care erau
folosite pentru realizarea unor piese de port şi de podoabă: fibule digitate, catarame,
pandantive semilunare, triunghiulare şi în formă de clopoţei, cruciuliţe. Alături de
acestea s‑au găsit şi fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată care datează din
între sfârşitul secolului V şi prima jumătate a secolului VI. Autorul consideră că este
vorba despre un atelier ce a aparţinut unui bijutier care îşi desfăşura activitatea în
această aşezare, adevărat centru al artei orfevrăreşti din zona de graniţă a anţilor şi
sclavinilor101.
II.3.1.6. Anii 2000‑2009

În anul 2000, a fost publicată necropola de la Vác‑Kavicsbánya (Ungaria)
în care a fost găsit şi un mormânt de femeie care are în inventar un tipar din piatră
pentru turnat podoabe102. În legătură cu această piesă din inventarul mormântului
autoarea a remarcat doar că este o descoperire rară103.
Un alt mormânt cu unelte a fost descoperit la Kölked‑Feketekapu B (Ungaria)104,
în care pe lângă piese de port, de podoabă şi arme s‑a descoperit un lot de obiecte din
fier şi bronz, aflat la picioarele scheletului: ciocane, cleşti, dălţi, poanson, o filieră
asemănătoare celei de la Bandu de Câmpie, un baton de bronz cu urme de ciocănire
(probabil o piesă în curs de prelucrare sau un rebut) şi o serie de piese folosite ca
materie primă: monede romane din bronz, fragmente de statuete şi vase romane din
acelaşi material. A. Kiss nu s‑a ocupat în detaliu de acest mormânt de meşteşugar105,
ci se limitează să spună că este vorba despre un mormânt de făurar care se înscrie
în spaţiul cultural din bazinul carpatic în secolele VI‑VII şi enumeră descoperirile
99
Henning 1991, 70‑73.
100
Henning 1991, 77.
101
Vynokur 1998, 226
102
Tettamanti 2000, 32‑33; 133, Pl. 5; 167, Pl. 39.
103
Tettamanti 2000, 121.
104
Kiss 2001, 24, Fig. 7; 24‑25; 38‑41, Pl. 24‑27.
105
Complexul urma să fie valorificat de H. Vierck.
analoage: mormântul longobard de la Poysdorf, mormântul gepidic de la Bandu

de Câmpie şi mormintele avare timpurii de la Aradac‑Mečka, Kunszentmárton,
Csákberény, Gátér, Rákóczifalva‑Kastélydomb, precum şi mormântul avar târziu de
la Čelarovo/ Dunacsébi106.
Un articol interesant cu privire la situaţia juridică a orfevrilor, termen
generic folosit pentru artizanii metalului (inclusiv argintari şi fierari), a scris C.
von Carnap‑Bornheim, care, referindu‑se la orfevrii germanici din primele cinci
secole ale mileniului I p. Chr., a susţinut că factorii ce definesc poziţia socială sunt
mobilitatea personală, independenţa economică şi puterea politică şi militară107.
De asemenea, autorul îi citează pe alţi cercetători care s‑au ocupat îndeaproape de
piesele de podoabă ale epocii şi au ajuns la concluzia că mobilitatea meşterilor poate
fi reliefată şi de piese caracterizate prin aceeaşi tehnologie şi combinaţie de modele,
dar şi de preferinţa regională pentru anumite obiecte şi detalii decorative, pentru că
meşterii din acea perioadă dispuneau de mobilitate, putând să îşi procure şi singuri
materialele, mai ales cei din apropierea limesului, de pe piaţa romană fiind preluate
nu doar modele, ci şi unelte108. Transferul de tehnologie (dar şi de unelte şi materie
primă) de la romani la barbari este văzut ca o expresie a marii mobilităţi a orfevrilor
germanici, care putea fi şi o expresie a poziţiei lor privilegiate109.
Într‑o carte dedicată pieselor de origine bizantină de perioadă avară din bazinul
carpatic, Eva Garam discută despre tiparele decorate cu semicercuri şi motivul
„punct‑virgulă”, decor numit de „tip Felnac” în literatura de specialitate, precum şi
despre podoabele care poartă acest tip de decor descoperite în sudul lacului Balaton şi
în sudul Câmpiei Tisei, mai ales în zona Mureş‑Tisa. Autoarea consideră că aplicele
descoperite la Sânpetru German imită cel mai fidel unul dintre tiparele de tip Felnac,
însă nu întâmplător, pentru că în apropiere, la Felnac, s‑au găsit tipare pe care apare
acest motiv şi afirmă că podoabele descoperite ar putea delimita aria de activitate a
orfevrului110.
În anul 2003 a fost publicat un fragment dintr‑o necropolă din epoca avară
târzie descoperită la Szeged‑Kiskundorozsma‑Härmashatár. În mormântul nr. 4,
de bărbat, a fost găsit un cleşte de dimensiuni mai mici, considerat a fi un cleşte
de bijutier, autoarea susţinând că aici a fost înmormântat fără îndoială un artizan
al metalelor111. Această descoperire este cea mai târzie documentare a ritualului de
depunere a uneltelor de meşter toreut în arealul necropolelor din epoca avară târzie.
106
Kiss 2001, 332‑333.
107
Carnap‑Bornheim 2001, 263.
108
Carnap‑Bornheim 2001, 265‑267.
109
Carnap‑Bornheim 2001, 276
110
Garam 2001, 116‑119.
111
Vályi 2003, 223, 226, Fig. 3. 10.
38 Daniela Tănase
Într‑un studiu cu privire la garniturile de centură de tip Martinovka din bazinul

carpatic, C. Ballogh a publicat mormântul nr. 60 de la Klárafalva care are în inventar
plăcuţe de centură din argint şi bronz, pumnal, arc şi vârfuri de săgeţi, precum şi o
trusă cu unelte de prelucrare a metalelor112. Inventarul mormântului de meşter este
descris şi ilustrat, dar sunt discutate din perspectiva tipocronologiei doar piesele de
centură de tip Martinovka, care constituie de altfel obiectul studiului.
Într‑un articol despre mormintele de făurari din mediul longobard, de la Brno şi
Poysdorf au fost expuse idei cu privire la categoriile de obiecte depuse în morminte,
la statutul făurarilor, la călătoriile de formare profesională care se puteau desfăşura
dincolo de graniţele politice şi culturale. La acestea se adaugă rezultatele analizelor
metalografice asupra uneltelor din trusele meşterilor113.
Orsolya Heinrich‑Tamáska a publicat în anul 2006 o carte despre arta încastrării
sticlei şi a pietrelor preţioase şi semipreţioase în secolele VI‑VII în bazinul carpatic.
Autoarea a discutat în amănunt tehnicile de ornamentaţie şi a prezentat tipurile de
obiecte decorate cu pietre şi sticlă. De asemenea, a făcut un catalog, sub formă de
tabel, al tuturor pieselor ornamentate prin încastrarea sticlei sau a pietrelor, unde
apar şi piese descoperite pe teritoriul României114. Pe baza tehnicilor de realizare
a încastrării sticlei şi a pietrelor, a ornamentaţiei şi a funcţionalităţii obiectelor, a
realizat o clasificare a obiectelor în funcţie de arealul artei meşteşugăreşti care le‑a
produs – o grupă merovingiano‑germanică, una bizantină respectiv est‑pontică,
precum şi o grupă locală, de sorginte avară115. Un indiciu al activităţii unor ateliere
locale în vestul bazinului carpatic îl reprezintă piesele de centură decorate cu celule
îmbinate prin lipire, descoperite în mormântul de fierar de la Kölked‑Feketekapu B,
umplute cu un material care nu mai poate fi detectat, probabil email116. În mediul
avar, tehnica încastrării sticlei şi a pietrelor în celule nu era familiară şi se constată
mai degrabă imitarea tehnicilor provenite din alte spaţii culturale117.
Într‑un studiu referitor la uneltele de orfevrărie şi de fierărie din perioada avară,
Z. Rácz a discutat în detaliu uneltele descoperite în mormintele de meşteşugari din
bazinul carpatic, de la sfârşitul secolului VI şi din secolul VII. Autoarea observă faptul
că ritualul de depunere a uneltelor se surprinde şi în secolul VIII, dar într‑o formă mult
redusă, una sau două piese, incomparabil mai puţine decât în perioada anterioară. Au
fost prezentate în premieră câteva descoperiri, dintre care unele menţionate sumar
112
Ballogh 2004, 266‑267; 291‑294, Fig. 15‑18.
113
Daim, Mehofer, Tobias 2005, 201‑224.
114
Heinrich‑Tamáska 2006, 93‑183.
115
116
Heinrich‑Tamáska 2006, 34.
117
Heinrich‑Tamáska 2006, 80.
în literatura de specialitate (Csákberény, Rákóczifalva B). Uneltele au fost analizate

tipologic şi după procedurile tehnice la care erau folosite, observându‑se că unele
dintre ele sunt de origine romană târzie, altele de sorginte germanică118.
II.3.2. România
După cel de‑al doilea război mondial săpăturile arheologice au luat amploare
în România şi au fost cercetate aşezări din secolele VI‑VII, în care au fost descoperite
dovezi ale prelucrării metalelor.
II.3.2.1. Anii 1950‑1959

La începutul anilor 1950 au fost efectuate cercetări arheologice pe teritoriul
municipiului Bucureşti. În curtea hanului Manuc a fost descoperit, în anul 1953,
un creuzet pentru topit metalul, dovadă a existenţei unei aşezări din secolul VI, ai
cărei locuitori, după părerea autorilor, aveau ca ocupaţie principală păstoritul, dar se
ocupau şi cu agricultura. Practicarea metalurgiei este atestată şi de alte descoperiri
de pe teritoriul oraşului Bucureşti: un tipar, o lingură din lut pentru turnat metal şi
resturile unui cuptor găsite în cartierul Dămăroaia, într‑o aşezare contemporană celei
de la Curtea Veche119.
În 1953 a fost publicată o scurtă informare despre rezultatele cercetărilor
arheologice de pe şantierul de la Sărata Monteoru (jud. Buzău). Pe teritoriul necropolei
a fost descoperit un mormânt de incineraţie în care au fost depuse opt creuzete cu
gura trilobată, alături de care au apărut bucăţele de fier, probabil de la un cuţit120.
Autorii au datat descoperirea în secolul VII, dar nu au identificat corect piesele pe
care le‑au numit păhărele şi pentru care în acel moment nu aveau analogii121.
Kurt Horedt semnalează în cartea sa despre istoria Transilvaniei în secolele
IV‑XIII, descoperirile izolate de tipare de la Corund (jud. Harghita) şi Dumbrăveni
(jud. Sibiu), pe care le socoteşte de factură avară, fiind folosite pentru realizarea
prin presare a pieselor ornamentale aplicate pe centură sau harnaşament. Pe baza
descoperirilor similare din Câmpia Tisei, Horedt consideră că este posibil ca tiparele
să provină din morminte şi le datează la sfârşitul primei jumătăţi a secolului VII122.
118
Rácz 2009, 67‑95.
119
Lăzărescu‑Ionescu et alii 1954, 259‑260; 231, Fig. 40.8.
120
Nestor et alii 1953, 85, Fig. 16.
121
Nestor et alii 1953, 85.
122
Horedt 1958, 69‑70; 75. 5‑7; 88; 95.
40 Daniela Tănase
II.3.2.2. Anii 1960‑1969

În 1965 a fost descoperit la Olteni (jud. Teleorman), cu ocazia unor sondaje
arheologice care au relevat existenţa unei aşezări, un tipar din gresie, fragmentar,
pentru turnat bijuterii. Pe o parte este reprezentat un cercel granulat, iar pe cealaltă
parte o cruce cu braţe egale123. Acest tipar a fost încadrat în secolul VI, aparţine
culturii Ipoteşti‑Cândeşti‑Ciurelu şi are analogii în lumea bizantină124.
O altă descoperire pusă în legătură cu prelucrarea metalelor a fost făcută la
Priseaca (jud. Olt) tot în 1965, unde s‑a găsit un tezaur de monede de argint din
timpul lui Constans al II‑lea (641‑668) şi Constantin al IV‑lea Pogonatul (668‑685)
şi doi cercei stelaţi. S‑a emis ipoteza că monedele ar fi fost aduse la nordul Dunării
de o căpetenie, un şef „străromân” aflat în solda bizantinilor, pentru a fi transformate
în podoabe, M. Butoi susţinând că monedele au fost folosite doar ca materie primă125.
Nu excludem posibilitatea ca acest tezaur să fi aparţinut unei căpetenii, mai degrabă
slave, dat fiind faptul că descoperirile arheologice efectuate în Oltenia, datate în
secolul VII, au permis schiţarea câtorva posibile centre de putere (pe baza tezaurelor
monetare şi de podoabe)126.
O cercetare mai detaliată a tezaurului de la Priseaca a realizat Bucur Mitrea,
care a analizat din punct de vedere numismatic tezaurul, referindu‑se şi la cercei şi la
vasul de lut în care au fost depuse piesele127. În privinţa prezenţei acestui tezaur la nord
de Dunăre, autorul consideră că ar fi fost adus de meşterii bizantini care lucrau pentru
căpeteniile de la nordul fluviului128. Posibilitatea ca din aceste monede să se poată
prelucra piese de podoabă nu trebuie exclusă, dar că el ar fi aparţinut unor meşteri
bizantini este greu de crezut, dat fiind faptul că meşterii nu dispuneau de materie
primă, ci o prelucrau pe cea care le era pusă la dispoziţie de către comanditari129, în
cazul nostru căpetenii de la nord de Dunăre, beneficiare ale stipendiilor primite din
imperiu. Totodată, se ştie că meşterii bizantini erau citadini, sedentari, organizaţi în
colegii130; în vremurile tulburi din secolul VII mai degrabă s‑au refugiat în oraşe mai
sigure decât să meargă la nord de Dunăre având asupra lor metale preţioase pentru a
lucra la comanda barbarilor.
Importante pentru cercetarea producerii pieselor de podoabă şi de port la
123
Preda 1967, 513‑515.
124
Preda 1967, 515‑516.
125
Butoi 1969, 97‑102.
126
Madgearu 1997, 163‑165.
127
Mitrea 1975, 113‑125.
128
Mitrea 1975, 121.
129
Werner 1970, 69‑70.
130
Oikonomides 2000, 169.
nordul Dunării şi ale influenţelor bizantine asupra acestui meşteşug sunt articolele
lui Aurelian Petre despre producerea fibulelor digitate, în care spunea că exemplarele
cele mai luxoase şi complicate cum ar fi cele de la Coşovenii de Jos sunt lucrate în
atelierele din imperiu şi apoi ajunse la nordul Dunării, unde ulterior au fost copiate
şi transformate fie prin simplificare treptată până la dimensiuni miniaturale, fie
prin adăugirea unor noi elemente în care se mai poate recunoaşte tipul iniţial131. De
asemenea, A. Petre susţine că fibulele descoperite la nordul Dunării de Jos (include
şi Transilvania) sunt luate din centrele romano‑bizantine după sfârşitul secolului VI,
mai apoi copiate şi transformate în concepţie locală, proprie secolului VII132.
Într‑un articol în care trata despre elementele bizantine în cultura materială
din Muntenia în secolele VI‑VII (cultura Ciurel), Margareta Constantiniu s‑a referit
şi la obiecte folosite pentru prelucrarea metalelor, creuzete din lut şi tipare, găsite
pe teritoriul Bucureştiului la Băneasa, Străuleşti‑Lunca, Străuleşti‑Măicăneşti şi Str.
Soldat N. Ghivan133. Tiparul cu cruce găsit la Străuleşti‑Lunca este adus ca argument
în sprijinul ideii fondului profund autohton daco‑roman al aşezărilor de tip Ciurel,
iar factura creştină a tiparului ar indica legăturile strânse ale romanicilor creştini cu
imperiul în timpul lui Iustinian134.
Primele contribuţii cu privire la prelucrarea metalelor în sec. VI‑VII din
Moldova, îi aparţin lui Dan Gh. Teodor, care, într‑un articol despre evoluţia culturii
materiale din această regiune în secolele VI‑X, menţionează descoperirea unor
fragmente de lupe din fier găsite la Lozna‑Dorohoi (jud. Botoşani), Prodana‑Bârlad
(jud. Vaslui) şi Băiceni (jud. Iaşi), care dovedesc prelucrarea locală a minereului
de fier şi producerea uneltelor în cadrul aşezărilor, precum şi a unor tipare din os
folosite pentru producerea podoabelor prin presare, descoperite la Costeşti (jud.
Iaşi), şi a unora din piatră, de la Lozna‑Dorohoi (jud. Botoşani) şi Traian (jud.
Bacău)135. Autorul consideră că meşteşugurile erau destul de dezvoltate şi satisfăceau
necesităţile locuitorilor din fiecare aşezare136.
II.3.2.3. Anii 1970‑1979

Într‑un articol în care discuta influenţele bizantine asupra culturii materiale
131
Petre 1965, 90.
132
Petre 1965, 277.
133
Constantiniu 1966, 673‑674; 674, Fig. 5.1‑creuzetul de la Băneasa, Fig. 5.2‑ tipar de la str.
Soldat N. Ghivan, Fig. 5.3‑ tipar de la Străuleşti‑Lunca.
134
Constantiniu 1966, 675.
135
Teodor 1969, 269, Fig.10; 270, Fig. 11; 271, Fig. 12; 272, Fig. 13; tiparul de marnă de la
Lozna‑Dorohoi este menţionat la pagina 271.
136
Teodor 1969, 273.
42 Daniela Tănase
din Moldova în secolele V‑XI, Dan Gh. Teodor menţionează din nou tiparele de
piatră pentru turnat de la Lozna‑Dorohoi (jud. Botoşani) şi Traian (jud. Bacău), dar
şi cele pentru presat din os de la Costeşti–Iaşi, găsite împreună cu foiţe din aramă şi
argint, care foloseau la realizarea unor obiecte de podoabă: cercei, aplice, pandantive,
nasturi, pafta137. Autorul consideră că cei care au produs aceste podoabe sunt meşteri
bizantini sau localnici şi aduce ca exemplu mormintele de la Felnac şi Bandu de
Câmpie138. În timpurile tulburi din epoca medievală timpurie, în care exista o continuă
mişcare de populaţii din diverse motive (politice, militare şi economice), termenul
de localnic, cel care este din partea locului, nu este potrivit, deoarece este greu de
apreciat atât perioada în care a fost locuită o aşezare mai mult sau mai puţin de o
generaţie, cât şi etnia, deoarece după o generaţie deja, a fi localnic putea însemna cu
totul altceva decât în generaţia precedentă datorită amestecului de diverse populaţii
sau a căsătoriilor exogame. Nu suntem de acord nici cu aprecierile cu privire la cele
două morminte de meşteşugari. Considerăm că mormântul de la Bandu de Câmpie
provine dintr‑un mediu germanic, iar cel de la Felnac aparţine unui meşter itinerant
din lumea avară.
În anul 1970 a fost publicat un tipar din piatră pentru turnat bijuterii descoperit
la Cristurul Secuiesc (jud. Harghita), unde a fost cercetată o aşezare din secolele
VII‑VIII, în care au mai fost descoperite opt bordeie cu vatră de tip pietrar, ceramică
lucrată cu mâna şi la roată139.
Într‑un articol despre elementele bizantine din civilizaţia secolelor VI‑VIII
în sud‑estul Transilvaniei, Z. Székely a prezentat analogii din Muntenia şi Moldova
pentru tiparul de la Cristurul Secuiesc şi a spus că alături de alte piese de podoabă,
acesta constituie o dovadă a pătrunderii culturii bizantine în această regiune sau
chiar integrarea acesteia în sfera sa de interes, dar şi faptul că meseria de bijutier
era cunoscută în aria civilizaţiei Ipoteşti‑Cândeşti, a cărei populaţie avea relaţii
permanente cu lumea romano‑bizantină140.
O primă discuţie axată doar pe problema prelucrării metalelor a realizat Victor
Teodorescu într‑un studiu cu privire la centrele meşteşugăreşti din sec. V/VI‑VII din
Bucureşti, în care a prezentat un scurt istoric al cercetărilor de până atunci, precum
şi tiparele descoperite pe teritoriul oraşului. Autorul susţine că tiparul descoperit în
cartierul Tei, considerat până atunci fibulă, ar fi de fapt un model‑amprentator pentru
turnat fibule, similar celui de la Felnac. Apoi a prezentat alte unelte meşteşugăreşti
descoperite pe teritoriul oraşului şi a făcut observaţia că toate uneltele provin din
137
Teodor 1970, 101‑102; 106; 107, Fig. 6/12.
138
Teodor 1970, 106.
139
Székely 1970, 222.
140
Székely 1971, 57‑58.
descoperiri izolate, cu excepţia pieselor găsite într‑un complex asigurat din aşezarea
din zona str. Soldat N. Ghivan, unde a apărut un număr ridicat de unelte de orfevru141.
Autorul discută detaliat fiecare piesă şi face trimitere şi la situaţia constatată în
aşezările din valea Budureasca (jud. Prahova), unde s‑au găsit numeroase obiecte
care atestă prelucrarea metalelor, aceste artefacte ar fi aparţinut meşteşugarilor
romanici deja creştinaţi, care se deosebesc de slavii păgâni142. Cele mai vechi tipare
pentru turnat calapoade‑modele de la nordul Dunării au fost găsite la Poieniţa (jud.
Vrancea) şi la Aldeni (jud. Buzău), în aria culturii daco‑romanice Ipoteşti‑Cândeşti.
De aici, piesele de podoabă circulau în mediile avarice timpurii; aşa cum odinioară
dacii produceau oglinzi ponto‑sarmatice, în secolele VI‑VII meşterii locali produceau
pentru migratori piese preferate de aceştia143. În finalul articolului, V. Teodorescu a
prezentat şi un catalog al vestigiilor meşteşugăreşti din sec. V/VI‑VII descoperite în
Bucureşti.
După părerea noastră, în acest articol sunt importante aprecierile strict cu privire
la prezentarea uneltelor. Consideraţiile istorice, explicabile într‑o lume dominată
de ideologia naţional‑comunistă, sunt totuşi exagerate (mai ales afirmaţia conform
căreia doar de la daco‑romani s‑au răspândit anumite piese în mediile avarice). La
data redactării studiului erau publicate descoperiri care atestau meşteşugul producerii
podoabelor atât la avarii din câmpia Tisei, cât şi la slavii din regiunile de silvo‑stepă din
Rusia şi Ucraina. Mai degrabă se poate vorbi despre o influenţă exercitată de Imperiul
Bizantin asupra tuturor acestor populaţii de la nordul Dunării şi al Mării Negre, care a
făcut posibilă apariţia unor anumite caracteristici comune în cultura materială.
O cercetătoare cu contribuţii importante în investigarea aşezărilor din perioada
post‑romană este Suzana Dolinescu‑Ferche, care a scris în anul 1974 o carte despre
rezultatele săpăturilor arheologice din aşezarea de la Dulceanca I (jud. Teleorman),
datată în secolele III‑VI. Autoarea menţionează descoperirea unor dovezi care atestă
prelucrarea metalelor în aşezarea din secolul VI, respectiv o dăltiţă din bronz şi
tipare din piatră144. Consideră că meşteşugul prelucrării fierului în secolele VI‑VII
în aşezarea de la Dulceanca este apanajul populaţiei romanice, deoarece depozitele
metalurgice ar fi fost greu de depistat şi descoperirea lor de către o populaţie nou
venită constituia un lucru aproape imposibil; aceste informaţii se transmiteau din
generaţie în generaţie doar la populaţiile locale care cunoşteau din cele mai vechi
timpuri existenţa lor145.
141
Teodorescu 1972, 74‑77.
142
143
Teodorescu 1972, 92.
144
Dolinescu‑Ferche 1974, 83; 87, Fig. 5; 87; 90; 96, Fig. 106, 4, 8.
145
Dolinescu‑Ferche 1974, 129.
44 Daniela Tănase
Într‑un studiu despre istoria Transilvaniei şi a Banatului în secolele VI‑IX,

Mircea Rusu face referiri la obiectele de metal şi la prelucrarea lor. Fără a diminua
rolul unor meşteri statornici sau ambulanţi care au prelucrat metalele şi sunt atestaţi
arheologic în Transilvania, Banat şi Ungaria, autorul consideră că un număr mare
de arme, unelte şi obiecte de podoabă se confecţionau în ateliere stabile unde se
produceau în cantităţi mari, anume pentru a fi exportate. Astfel de ateliere funcţionau
doar în oraşele mari de pe Dunăre: Sirmium, Singidunum, Viminacium, sau altele din
Pannonia, unele dintre acestea fiind cucerite de către kaganul avar146. O altă problemă
este felul în care îşi procurau avarii materiile prime (fierul, cuprul, aurul, argintul),
deoarece aceştia, la fel ca alte populaţii migratoare, nu se ocupau cu mineritul,
principalii producători fiind romanicii, care pe lângă o lungă şi veche experienţă,
cunoşteau sursele de procurare a materiei prime. Numărul tezaurelor prefeudale
pledează pentru ipoteza că exploatarea şi prelucrarea aurului a fost una dintre
ocupaţiile de bază ale unora dintre localnici147. Totuşi autorul consideră ocupaţia
de extragere a minereurilor ca sezonieră, principalele ocupaţii ale populaţiei fiind
agricultura şi creşterea animalelor148.
La constatările şi ipotezele autorului trebuiesc aduse câteva observaţii. Alături
de romanici, a căror existenţă este susţinută, fără să fi fost însă aduse dovezi arheologice
irefutabile, şi care s‑ar fi putut îndeletnici în special cu extragerea minereului de fier,
trebuiesc menţionaţi gepizii, care sunt atestaţi arheologic în tot cursul secolului VI
pe aceste meleaguri, chiar şi după căderea regatului în 567. Populaţiile germanice
cunoşteau tehnicile de extragere şi prelucrare a fierului, dovadă în acest sens fiind
descoperirile din lumea alamană149. În studiu au fost menţionate o serie de localităţi
de unde se extrăgea sau se spăla aurul, dar activitatea în aceste mine este certă doar
în epoca romană – nu avem dovezi că aceste îndeletniciri au fost continuate şi în
epoca migraţiilor. Nu suntem de acord cu autorul, care susţine că obiectele de aur
din bazinul carpatic ar proveni din Transilvania şi nu din subsidii. Nu au fost făcute
până acum analize ale metalului care să spună dacă acestea au fost produse din aur
monetar, dar în lipsa oricăror dovezi arheologice că aurul din minele ardelene ar fi
fost exploatat şi în aceste vremuri, considerăm că aurul provenea din subsidii aşa
cum susţine majoritatea specialiştilor150. Suntem de acord cu existenţa unei activităţi
sezoniere de extragere a minereurilor, precum şi a practicării făurăriei mai ales în
146
Rusu 1976, 191‑192.
147
Rusu 1976, 192; 207‑210‑lista zăcămintelor şi spălătoriilor de aur; 210‑lista zăcămintelor
de fier şi cupru.
148
Rusu 1976, 199‑200.
149
Amrein, Binder 1997, 359‑360.
150
Aufleger 1996, 618.
lunile de iarnă, care poate fi acceptată la comunităţile de agricultori şi păstori din

Transilvania şi Banat, fiindcă aceeaşi situaţie a fost constatată şi la alte populaţii din
Barbaricum151.
A. Opaiţ semnalează, într‑un raport preliminar cu privire la sondajele efectuate
în Tulcea, (anticul oraş Aegyssus), descoperirea unei valve de tipar din piatră pentru
turnat cercei, care se încadrează cronologic între sfârşitul secolului VI şi în secolul
VII, în aceeaşi secţiune fiind descoperită şi ceramică tip Praga, dovadă a prezenţei
federaţilor slavi în această fortificaţie de graniţă a imperiului152. Cerceii de tipul celor
care apar desenaţi pe tipar, se datează mai degrabă la sfârşitul secolului VII şi în
secolul VIII, contextul efectuării acestei descoperiri fiind destul de neclar; de aceea,
o datare mai exactă este foarte dificilă.
În monografia aşezării de la Moreşti – „Podei” (jud. Mureş), Kurt Horedt a
făcut unele afirmaţii cu privire la prelucrarea metalelor. Descoperirea unui cleşte
asemănător cu cele care provin din morminte de făurari, de la Poysdorf (Austria),
Aradac‑Mečka (Serbia) şi unul dintre cleştii de la Bandu de Câmpie, precum şi a
unor bucăţi de zgură, atestă activitatea topirii metalului de către un făurar. Aşa cum
s‑a dovedit pe baza descoperirii mormintelor de orfevri din necropolele unor aşezări
ţărăneşti pe care aceştia le deserveau, s‑ar putea ca la Moreşti să fi trăit un făurar care
îşi avea aici atelierul în care lucra pentru locuitorii din aşezările şi fermele apropiate
de pe valea Mureşului153.
Tratând în linii generale situaţia istorico‑arheologică din teritoriile est‑carpatice
în secolele IV‑XIII, Dan Gh. Teodor menţionează câteva descoperiri, un creuzet şi o
lingură din lut pentru turnat metal topit de la Botoşana (jud. Suceava), un fragment
de creuzet mic din lut de la Suceava‑Şipot şi evidenţiază importanţa pe care o au
tiparele din piatră pentru turnat podoabe descoperite la Traian (jud. Bacău), Davideni
(jud. Neamţ), Poieniţa (jud.Vrancea), Dolheştii Mari (jud. Suceava) şi Botoşana,
precum şi tiparele din os de la Costeşti (jud. Iaşi), care se foloseau la obţinerea
podoabelor prin tehnica au répoussé154.
Într‑un articol despre aşezarea de la Izvoare‑Bahna (jud. Neamţ), I. Mitrea
menţionează descoperirea în stratul de cultură a unei dăltiţe, iar la planşa numărul 10
sunt publicate, sub genericul obiecte din fier şi din lut din aşezarea prefeudală, mai
multe unelte155.
Într‑un studiu cu privire la aşezarea de la Ciurel, în care a discutat în principal
151
Carnap‑Bornheim 2001, 263.
152
Opaiţ 1977, 309‑310, Fig. 6.
153
Horedt 1979, 150; Planşa 43.1.
154
Teodor 1978, 18; 30‑31; 161, Fig. 2/2; 166, Fig. 7/1.
155
Mitrea 1978, 215; 230, Fig. 10.10; 230, Fig. 10. 9‑12.
46 Daniela Tănase
locuinţele şi ceramica, Suzana Dolinescu‑Ferche s‑a referit şi la tiparele de podoabe

descoperite la Budureasca 4 şi Olteni, dar numai ca elemente de cronologie relativă;
prezenţa tiparelor este considerată o mărturie a contactelor pe care le‑a avut populaţia
locală, romanică, cu bizantinii156.
Într‑un articol despre influenţele bizantine în cultura materială şi spirituală
din regiunea subcarpatică a Moldovei în secolele VI‑IX, I. Mitrea a discutat mai
ales rezultatele săpăturilor arheologice din aşezările de la Mănoaia (com. Costişa,
jud. Neamţ), Oituz (jud. Bacău), Izvoare‑Bahna şi Davideni, unde s‑au descoperit
monede, piese de podoabă şi de port, vase din ceramică. El menţionează şi un
tezaur de obiecte din bronz, un colier şi monede emise în vremea lui Iustin al II‑lea
(565‑578), Tiberiu al II‑lea Constantin (579‑582) şi Mauriciu Tiberiu (582‑602), aflat
într‑un vas din bronz descoperit la Horgeşti (jud. Bacău). Sunt amintite şi tiparele din
piatră folosite pentru obiecte de podoabă şi pentru turnat calapoade‑modele, tiparul
de la Rădeni (jud. Neamţ), tiparul de la Ştefan cel Mare (jud. Bacău), analog cu cel
de la Bucureşti‑Soldat Ghivan N., tiparul de la Davideni folosit pentru turnarea unor
piese mici are analogii în Muntenia şi sud‑estul Transilvaniei157. Autorul consideră că
elementele de cultură şi influenţă bizantină s‑au difuzat spre regiunea subcarpatică
a Moldovei de‑a lungul văii Siretului şi a principalilor săi afluenţi, Trotuş, Bistriţa
şi Moldova, iar aceste materiale constituie o dovadă a menţinerii acestei regiuni
în sfera civilizaţiei bizantine şi o confirmare a prezenţei unei populaţii autohtone
romanice în acest spaţiu158.
Într‑un articol care tratează în linii foarte generale cultura materială din regiunea
Moldovei în secolele V‑XIII, în încercarea de a demonstra continuitatea de locuire a
populaţiei străromâneşti şi româneşti, Ghenuţă Coman menţionează printre ocupaţii
şi prelucrarea metalelor, fără o datare precisă, şi aduce drept dovadă descoperirea
unor fragmente de lupe de fier, de zgură, creuzete, precum şi cuptoarele de redus
minereul descoperite la Fedeşti (jud. Vaslui), Horga (jud. Vaslui), Bârlad‑Prodana,
Dodeşti (jud. Vaslui); metalurgia era strâns legată de făurirea uneltelor din fier
destinate agriculturii159.
În anul 1979, într‑o locuinţă din aşezarea de la Băleni‑Romani (jud. Dâmboviţa),
au fost descoperite două creuzete pentru topit metalul, unul fragmentar şi celălalt de
formă cvasi‑cilindrică cu cioc pentru turnat. Piesele au fost găsite împreună cu o
cataramă din bronz cu plăcuţa ovală şi cu vase de factură slavă160.
156
Dolinescu‑Ferche 1979, 221; 229.
157
Mitrea 1979, 145‑149; 151‑152; 153, Fig. 4.
158
Mitrea 1979, 159.
159
Coman 1979, 187.
160
Muscă, Muscă, 1980, 427, 428, Fig. 8.
II.3.2.4. Anii 1980‑1989

În anul 1980, I. Miclea şi R. Florescu au publicat o carte‑album cu vestigii
arheologice de pe teritoriul României, volumul II fiind dedicat daco‑romanilor,
adică perioadei romane şi epocii migraţiilor. Deşi este o carte de popularizare în care
mai importante sunt fotografiile decât textul, totuşi au fost publicate anumite piese
care sunt în legătură cu prelucrarea metalelor în secolele VI‑VII. Este vorba despre
unelte descoperite în aşezările de la Budureasca 9 (jud. Prahova): ciocane‑baros,
Budureasca 4: dăltiţe, poansoane‑gravoare, dorn, datate în secolele V‑VI, tipuri de
unelte întâlnite în atelierele romane şi romano‑bizantine şi trei tipare pentru turnat
podoabe, despre care autorii susţin că aparţin sferei civilizaţiei romane târzii şi le
datează în secolul V161, deşi este evidentă datarea lor în secolele VI‑VII. Mai sunt
prezentate în premieră dăltiţe şi un cuţitaş de gravor de la Băleni (jud. Dâmboviţa),
datate în secolul VII, dar şi câteva dintre tiparele de la Felnac, despre care se spune
că provin dintr‑un mormânt de meşteşugar şi că sunt confecţionate din plumb,
deşi sunt din bronz masiv; uneltele descoperite în mormântul de meşteşugar de la
Bandu de Câmpie sunt trecute incorect ca provenind de la Teiuş162. Se mai cuvine
să subliniem faptul că descrierea a trei tipare descoperite la Budureasca 4163, într‑o
groapă considerată ca provenind din secolul al V‑lea, este atât de neclară încât nu se
pot utiliza cu certitudine informaţiile (deşi piesele au un anumit număr de catalog,
respectiv 820‑822, la descriere apar cu totul alte numere, 820, 823, 825, şi nu ne
putem da seama exact care sunt dimensiunile pieselor). Deşi se face o descriere a
două dintre tipare, acestea pot fi identificate după ilustraţie şi nu după numărul piesei
dat de autori, iar al treilea tipar, 820, nu este descris deloc.
În anul 1980, Ligia Bârzu a publicat o carte despre continuitatea materială şi
spirituală a poporului român pe teritoriul fostei provincii Dacia, în care face referiri
şi la cultura materială a secolelor VI‑VII. Adoptarea tehnicilor artizanale cum este
turnarea bijuteriilor şi a altor obiecte de tip bizantin este privită ca o dovadă a
integrării spaţiului danubian şi a populaţiei de aici în circuitul comercial al Bizanţului.
Dintre piesele folosite în tehnica turnării, descoperite până la momentul publicării,
au fost prezentate tiparele de turnat podoabe, mai ales cele cu însemne creştine,
de la Budureasca (jud. Prahova), Olteni (jud. Teleorman) şi Bucureşti‑Străuleşti164.
De asemenea, este accentuat nivelul scăzut al culturii materiale a slavilor care nu
aveau tradiţie în domeniul metalurgiei165. Cultura Ipoteşti‑Cândeşti‑Ciurelu, aflată
161
Miclea, Florescu, 1980, Fig. 818, Fig. 820‑822; 212.
162
Miclea, Florescu 1980, Fig. 840; Fig. 850; 213; Fig. 844; 212.
163
Miclea, Florescu 1980, 212, 820‑822.
164
Bârzu 1980, 63, Fig. 14. 1‑3; 68, Fig. 16.4‑5; 80.
165
Bârzu 1980, 81.
48 Daniela Tănase
în apropierea Dunării, a putut păstra puternice tradiţii romano‑bizantine în domeniul

olăriei şi al orfevrăriei, precum şi în modul de viaţă, sesizabile în grade diferite
şi în celelalte areale culturale din epocă: Bratei 2, Suceava‑Botoşana II, în care se
constată coexistenţa între autohtonii daco‑romani şi slavi166.
Într‑un raport despre aşezarea de la Lozna‑Străteni (jud. Botoşani), Dan Gh.
Teodor menţiona descoperirea unui atelier meşteşugăresc aflat într‑un bordei care avea
în inventar fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roata înceată, numeroase lupe
de fier, unelte şi obiecte din fier, bronz, os, lut: cuţitaşe, dălţi, cârlige, străpungătoare,
catarame, pietre pentru ascuţit, precum şi fragmente de creuzete din lut, resturi de
tuburi de suflat provenite de la foale, unele cu porţiuni zgurificate de foc şi cu urme de
oxizi de fier, toate atestând o intensă activitate de prelucrare a minereului de fier167.
Într‑un alt articol despre istoria Moldovei în secolele VI‑IX, I. Mitrea se referă
şi la prelucrarea metalelor. Ca dovezi ale practicării acestui meşteşug sunt prezentate
cuptoarele de lut în faţa cărora s‑au găsit bucăţi de zgură, iar ca unelte sunt menţionate
gravoare, o dăltiţă, un burghiu, un dorn, descoperite la Davideni şi Izvoare‑Bahna şi
care au analogii în cadrul culturii Ipoteşti‑Cândeşti168. În categoria uneltelor de piatră
sunt incluse tiparele din gresie şi şisturi verzi descoperite la Davideni (jud. Neamţ),
Ştefan cel Mare (jud. Bacău), Rădeni (jud. Neamţ), cu care se turnau obiecte de
factură sau de influenţă bizantină169.
Într‑un studiu cu privire la aşezările din secolul VI de pe teritoriul oraşului
Bucureşti, Suzana Dolinescu‑Ferche şi Margareta Constantiniu fac o descriere
sumară a siturilor şi se axează în principal pe aşezarea de la Fundeni‑str. Soldat
Ghivan Nicolae, unde au fost descoperite locuinţe cu un inventar care consta mai ales
în material ceramic, pe care îl discută în detaliu. Din păcate, nu este expusă detaliat
situaţia din bordeiul numărul 10, fiind discutată doar ceramica, deşi aici s‑au găsit şi
unelte care mărturisesc existenţa unui atelier artizanal. Autoarele menţionează doar
faptul că prelucrarea bronzului şi a fierului este atestată de un tipar din piatră şi
o lingură de turnat metalul, descoperite în alte locuinţe, iar datarea aşezării a fost
stabilită în a doua jumătate a secolului VI170. Cele două cercetătoare compară situaţia
din Moldova, Muntenia şi sud‑estul Transilvaniei considerând că această cultură
materială are un caracter unitar şi aparţine unei populaţii romanice171.
166
Bârzu 1980, 84.
167
Teodor 1980, 456‑459.
168
Mitrea 1980, 71, 90; 188, PL. XLVIII. 4, 5, 8; Pl. XLVIII. 3; 184, Pl.XLIV. 7; 188, Pl.
XLVIII. 10.
169
Mitrea 1980, 92.
170
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, 293‑324; 321, Fig. 17.16; 323, Fig. 19.1.
171
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, 329‑330.
Fără îndoială că este vorba despre un orizont cultural care are trăsături
asemănătoare: aşezări nefortificate, economie agro‑pastorală, ocupaţii artizanale, iar
influenţele din provinciile bizantine sunt puternice. Ele se vor estompa treptat pe
măsură ce decăderea provinciilor sud‑dunărene devine tot mai pronunţată, însă nu se
poate spune cu exactitate ce fel de populaţie locuia aici, s‑ar putea să fie vorba despre
o populaţie amestecată în care există un element slav destul de puternic, manifestat
prin ceramica lucrată cu mâna şi formele acesteia, între care predomină tigăile de
lut.
În anul 1979, în aşezarea de la Şirna (jud. Prahova), a fost găsit un cuptor care
avea o crustă de oxizi de fier şi care folosea la reducerea minereului de fier. Acest
complex arheologic aparţine fazei Ipoteşti‑Cândeşti şi dovedeşte pe baza cantităţii
mari de zgură că în aşezarea respectivă exista o intensă activitate de reducere a
minereului172.
Într‑o lucrare despre tehnologia fierului şi problema continuităţii în mileniul
I p. Chr., Şt. Olteanu şi colaboratorii consideră că barbarii nu au distrus structurile
găsite, n‑au împiedicat transmiterea experienţei colective, asigurând continuitatea
progresului tehnic de la Antichitate la Evul Mediu. Rezultatele cercetărilor cu privire
la obţinerea fierului din minereu în mileniul I p. Chr. pe teritoriul României vin
să confirme în bună măsură continuitatea procesului tehnologic în valorificarea
fierului, transmis din generaţie în generaţie173. Migratorii ar fi considerat înjositoare
meşteşugurile de aceea foloseau populaţia locală pentru prelucrat materia primă,
cu toate că este menţionată şi existenţa unor meşteri ambulanţi locali sau migratori
sedentarizaţi174, deşi această afirmaţie contrazice ideea enunţată. Autorii consideră că
existenţa cuptoarelor de redus minereul descoperite la Şirna (jud. Prahova) şi analiza
unor metale descoperite la Ciurel şi Târgovişte (jud. Dâmboviţa) demonstrează
dăinuirea unui procedeu tehnologic atestat şi în vremea dacilor la Ocniţa (jud.
Vâlcea) şi care ar documenta activitatea neîntreruptă de producere a minereului de
fier la populaţia autohtonă romanică175.
O lucrare dedicată prelucrării metalelor în secolele VI‑IX, în zona subcarpatică
a Moldovei, a scris şi Ion Mitrea care consideră că extracţia şi prelucrarea minereului
făceau parte din preocupările unuia şi aceluiaşi meşteşugar176. Principalele
descoperiri din secolele VI‑VII menţionate sunt cele de la Davideni, Ştefan cel
Mare şi Izvoare‑Bahna: zgură şi lupe din fier, cuptoare de redus minereul, dar şi
172
Olteanu, Teodorescu, Neagu 1980, 417‑419.
173
Olteanu, Neagu, Şeclăman 1981, 218‑219.
174
Olteanu, Neagu, Şeclăman 1981, 226.
175
176
Mitrea 1981, 13.
50 Daniela Tănase
tipare pentru realizarea unor podoabe, precum cele de la Davideni, Rădeni, Ştefan
cel Mare, Botoşana, care atestă realizarea în centre locale a unor produse de factură
bizantină; o atenţie specială i se acordă aşezării de la Davideni177.
Într‑un articol cu privire la principalele rezultate ale cercetărilor arheologice
din aşezarea de la Davideni (jud. Neamţ) efectuate în perioada 1970‑1974, I. Mitrea
menţionează descoperirea într‑o locuinţă a unui cuptor în apropierea căruia au fost
descoperite bucăţi de zgură şi a tras concluzia că aceste cuptoare puteau fi folosite
şi la reducerea minereului de fier178. În aşezare au fost descoperite şi alte dovezi ale
prelucrării fierului şi bronzului, cum ar fi o dăltiţă şi un tipar din piatră pentru podoabe
pe care apare braţul unei cruciuliţe, dar şi forme pentru aplice de cercei179. Autorul
consideră această aşezare ca fiind autohtonă, romanică, avându‑şi începuturile în
secolul V p. Chr. şi perioada de înflorire în secolul VI. Aşezarea a existat şi în cea mai
mare parte a secolului VII, iar comunitatea de aici se ocupa cu agricultura, creşterea
animalelor, precum şi cu meşteşugurile, un loc deosebit ocupându‑l confecţionarea
uneltelor şi cea a podoabelor din metal180.
Într‑o carte despre relaţiile dintre romanitatea de la nordul Dunării şi Bizanţ
în secolele IV‑XI, Dan Gh. Teodor se referă şi la activitatea meşteşugărească, la
influenţele bizantine asupra tehnicii prelucrării podoabelor şi a stilului decorativ.
Autorul menţionează la modul general existenţa unor ateliere în Muntenia, Moldova,
Transilvania şi consideră că podoabele erau produse de către meşteri bizantini
itineranţi sau stabiliţi la nordul Dunării, ori chiar de către meşteri localnici181.
În anul 1980 au mai fost descoperite noi dovezi care atestă prelucrarea metalelor
în aşezarea de la Şirna (jud. Prahova). În prezentarea făcută la sesiunea naţională de
rapoarte arheologice sunt menţionate un tipar fragmentar din piatră pentru podoabe
şi un cuptor de redus minereul de fier182.
V. Bobi a publicat în 1981 un repertoriu arheologic al judeţului Vrancea
cu siturile care se datează în secolele II‑VII e. n. şi care dovedesc, în opinia sa,
continuitatea de locuire a populaţiei autohtone ce a evoluat în strâns contact cu
romanitatea sud‑dunăreană183. Între obiectivele enumerate este şi Răcoasa, unde
în zona de sud‑est a punctului „Vatra satului ” a fost descoperit un tipar din piatră
177
Mitrea 1981, 14;17, Fig. 3; 18.
178
Mitrea 1981a (1974‑1976), 70.
179
Mitrea 1981a, 70‑72; 82‑84.
180
Mitrea 1981a, 88‑89.
181
Teodor 1981, 31‑33. Sunt ilustrate şi tipare: 103, Fig. 11‑Costeşti Iaşi; 105, Fig. 13: 1.
Botoşana, 2. Dumbrăveni, 3. Străuleşti Bucureşti, 4. Olteni, 5. Traian, 6. Poieniţa, 7. Cristur.
182
Olteanu, Neagu 1983, 385‑386.
183
Bobi 1981, 113.
pentru turnat podoabe, alături de fragmente ceramice aparţinând secolelor VI‑VII184.

Lupe de fier au fost găsite şi la Cândeşti, Palanca, Coroteni; în ultima localitate a fost
găsit şi un tipar din piatră, în apropierea unei locuinţe185.
Într‑un raport despre săpăturile arheologice efectuate în aşezarea de la
Lozna‑Străteni, Dan Gh. Teodor menţionează descoperirea unei gropi amenajate
pentru prelucrarea metalelor în care erau resturi de cărbuni şi cenuşă, fragmente
ceramice de la tigăiţe, un creuzet mic din lut, un fragment de tipar din lut, mai multe
resturi de zgură de fier şi bulgări din aramă. Tot aici s‑a mai găsit un bordei‑atelier
destinat prelucrării fierului care conţinea resturi de zgură de fier, creuzete mari din
lut, fragmentare, fragmente ceramice, unelte din os, lut şi piatră186.
În 1984 a fost publicată monografia sitului arheologic de la Botoşana (jud.
Suceava), datat în secolele V‑VII. În această aşezare au fost descoperite complexe
arheologice, o locuinţă‑atelier şi un cuptor de redus minereul, situat în afara unei
locuinţe, precum şi diverse piese care dovedesc efectuarea unor activităţi de
prelucrare a metalelor: creuzete şi lingură din lut, tipare din piatră, zgură de fier187.
Autorul remarcă strânsele analogii din Muntenia ale creuzetelor şi a lingurii de turnat
metal şi discută tiparul pentru turnat cruciuliţe, caracteristic secolelor VI‑VII, toate
aceste vestigii fiind, în opinia sa, specifice romanicilor din nordul Dunării în secolele
VI‑VII188.
Tot în anul 1984 au fost publicate cercetările efectuate în aşezările de la Dodeşti
(jud. Vaslui), datate între secolele VI‑XI e.n. În complexele de locuire aparţinând
secolelor VI‑VII, au fost descoperite câteva unelte pentru prelucrat metale. Astfel,
în umplutura locuinţei nr. 4, de tip bordei, şi în preajma sa s‑au descoperit două
tipare din piatră pentru realizat podoabe, o lingură din lut pentru turnat metal, două
dăltiţe din fier, un împungător‑pilă din fier şi două bucăţi mici fragmentare de aramă
folosite pentru prelucrat podoabe189. În opinia autorului, în acest bordei a funcţionat
un atelier specializat în producerea unor obiecte de podoabă sau vestimentare, care
relevă stadiul de dezvoltare „a forţelor de producţie din această vreme şi a relaţiilor
social‑economice existente în sânul comunităţilor umane autohtone, daco‑romanice,
în general”190.
M. Peneş şi Victor Teodorescu au publicat un articol în care au încercat să
184
Bobi 1981, 107.
185
Bobi 1981, 111‑112; 138, Fig. 25.6.
186
Teodor 1983, 452‑454.
187
Teodor 1984a, 36‑37; 46‑48; 56‑57; 89, Fig. 10.a; 99, Fig. 20. 1‑6; 100, Fig. 21.1‑2.
188
Teodor 1984a, 57.
189
Teodor 1984b, 25; 29, Fig. 6.1, 3, 11; 30, Fig. 7.1‑3; 31, Fig. 8.6‑7.
190
Teodor 1984b, 35.
52 Daniela Tănase
demonstreze „continuitatea multimilenară de viaţă şi activitate la Budureasca” şi

au redat descoperirile într‑un sistem matricial sub forma tabelelor combinatorii.
În articol apare o bogată ilustraţie care atestă prelucrarea intensă a metalelor în
centrul meşteşugăresc de la Budureasca în secolele IV‑VII, fiind prezentate unelte
descoperite în atelierele meşteşugarilor străromâni: gravoare, dornuri, nicovală de
bijutier, cleşti, creuzete, tipar din piatră, ciocan191.
După aproape 90 de ani, descoperirea de la Felnac a fost discutată mai pe larg în
literatura de specialitate din România, într‑o carte despre Banat în lumina izvoarelor
arheologice, în care apar numeroase inadvertenţe. Din păcate, interpretările lui Liviu
Mărghitan sunt preluate fără simţ critic de unii cercetătorii care se ocupă de istoria
şi arheologia mileniului I p. Chr. Autorul informează despre modul în care au ajuns
autorităţile vremii în posesia tiparelor de la Felnac şi susţine că au fost descoperite
44 de tipare din bronz şi unul din lut ars, iar cei care le‑au publicat în 1900 şi 1901
nu ar fi afirmat că este vorba despre mormântul unui personaj de etnie avară192. Din
păcate, Liviu Mărghitan nu a beneficiat de o bună traducere a ceea ce se spunea în
articolele din 1900 şi 1901 şi în cartea lui J. Hampel, sau poate a omis cu bună ştiinţă
informaţiile respective; nicăieri nu apare vreo menţiune că s‑ar fi descoperit vreun
tipar din lut, ci toate tiparele au fost executate din bronz masiv193. De asemenea, L.
Dömötör spunea că a fost la Felnac şi a aflat cum au fost descoperite aceste tipare,
adică împreună cu oase de om şi de cal şi considera că au aparţinut unui meşteşugar
itinerant, spusele sale fiind preluate şi de J. Hampel care aminteşte doar de oasele
de cal194. L. Mărghitan susţine că este vorba despre un depozit de ştanţe unicat pe
continent, fără să se cunoască un alt lot atît de numeros şi de variat195, afirmaţie
curioasă având în vedere că în Ungaria la Kunszentmárton într‑un mormânt de
meşteşugar, s‑au descoperit 41 de tipare din metal împreună cu alte tipuri de unelte,
cu arme şi oase de cal, mormânt publicat încă din anul 1933196.
După o descriere a tuturor tiparelor, L. Mărghitan dă informaţii şi despre alte
descoperiri din mileniul I p. Chr., făcute pe teritoriul comunei Felnac şi consideră că
se poate vorbi despre o aşezare sătească autohtonă cu perioada de dezvoltare maximă
în secolele VII‑IX, iar lotul de ştanţe din 1899 certifică existenţa unui meşter care
prelucra metalul: „în cadrul masei româneşti pe durata migraţiilor existând meşteri
191
Teodorescu 1984, 18; 44, Fig. 19; 46, Fig. 2.
192
Mărghitan 1985, 43‑44.
193
Hampel 1900, 117; Hampel 1905, II, 392; III, 747.
194
Vezi supra, notele 120‑124.
195
Mărghitan 1985, 44.
196
Csallány 1933.
specializaţi ce nu refuzau solicitări din partea căpeteniilor migratoare”, meşteri

băştinaşi care întreţineau felurite şi permanente legături cu Bizanţul şi aşa se explică
prezenţa acestor ştanţe folosite în tehnica bizantină a presării197. După părerea noastră,
aceste afirmaţii sunt nefondate, deoarece încă nu s‑a putut stabili nici o legătură între
descoperirea din 1899 şi cercetările efectuate în anii ’70 ai secolului XX de Muzeul
Arad, când s‑a mai descoperit un mormânt cu inventar sărăcăcios, databil în secolul
VII. Existenţa unor meşteri itineranţi, din rândurile populaţiei migratoare, a fost deja
dovedită prin descoperiri databile în secolele V‑VIII. Altfel, a spune că prelucrarea
artistică a metalului era apanajul doar a unor meşteri autohtoni cu legături cu Bizanţul
este fără temei. Nu excludem posibilitatea să fi existat meşteri care au venit din
Bizanţ, dar aceştia lucrau, după părerea noastră, exclusiv pentru persoane cu statut
social foarte înalt care le puteau oferi materia primă necesară. Totodată termenul de
autohton nu poate desemna doar romanicii; să nu uităm că în acele vremuri pe spaţiul
actual al ţării noastre, dar şi în Peninsula Balcanică, exista o populaţie eterogenă din
punct de vedere etnic. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că migratorii
veniţi în contact cu civilizaţia bizantină au fost puternic influenţaţi de aceasta. Fără
îndoială, la Felnac a fost înmormântat după ritualul avar un meşter orfevru.
În anul 1986, S. Dolinescu‑Ferche a informat despre rezultatele cercetărilor
arheologice din aşezarea de la Dulceanca II şi a făcut o descriere generală a sitului,
apoi a fiecărui bordei, menţionând că s‑a găsit ceramică lucrată la roată şi cu mâna în
proporţii aproape egale şi că aşezarea a fost distrusă de un puternic incendiu. Autoarea
face referiri şi la prelucrarea fierului, dovedită de uneltele descoperite, care sunt de
slabă calitate şi de zgura care provine din depozitele de minereu de fier de pe malurile
râpoase ale râului Vedea, exploatate de populaţia ţărănească de origine romană198.
I. Mitrea şi M. Eminovici au prezentat noi dovezi pentru prelucrarea metalelor
descoperite în aşezarea de la Ştefan cel Mare (jud. Bacău). În interiorul unor locuinţe
s‑au găsit o tablă rectangulară din aramă cu urme de prelucrare, probabil un rest
sau deşeu de la confecţionarea unor obiecte, şi un cuptor de redus minereul de fier,
folosit pentru o singură şarjă. De asemenea, pe lângă fragmente de ceramică lucrate
cu mâna şi o tigăiţă din lut, s‑a găsit şi un gravoar din fier, iar întâmplător a fost
descoperit un tipar din piatră; toate obiectele fiind datate larg de autori, în a doua
jumătate a mileniului I p. Chr.199.
Într‑un articol cu privire la cercetările arheologice din aşezarea de la Epureni
(jud. Vaslui), Dan Gh. Teodor menţionează descoperirea unui cuptor de redus
197
Mărghitan 1985, 59‑60.
198
199
Mitrea, Eminovici 1986‑1987, 224‑225.
54 Daniela Tănase
minereul, a unor bucăţi de zgură, lupe de fier, un creuzet din lut, toate acestea atestând
dezvoltarea pe scară largă a meşteşugului de prelucrare a metalelor cu o străveche
tradiţie în spaţiul carpato‑danubiano‑pontic200.
II.3.2.5. Anii 1990‑1999

Într‑o carte despre dovezile existenţei creştinismului la est de Carpaţi de la
origini şi până în secolul al XIV‑lea, Dan Gh. Teodor menţionează şi tiparele pentru
turnat cruciuliţe‑pandantiv sau obiecte ornamentate cu simboluri creştine, descoperite
la Botoşana, Davideni, Traian, Rădeni şi Costeşti, văzute ca dovezi ale implantării
creştinismului în mediul local201.
Într‑un studiu cu privire la aşezarea Dulceanca IV, Suzana Dolinescu‑Ferche
menţionează vestigii care atestă metalurgia fierului în cursul secolului VII: prezenţa
în toate locuinţele şi gropile menajere a unor mari cantităţi de zgură, compactă sau
spongioasă, linguri din lut pentru turnat metal, întregi sau fragmentare, impregnate
cu zgură şi cu urme puternice de arsură, obiecte din fier de o calitate nu prea bună
şi unelte: dăltiţe din fier, poanson din os202. Autoarea consideră că în aşezarea de la
Dulceanca IV a trăit o comunitate care avea legături cu Imperiul romano‑bizantin (fapt
dovedit de importurile ceramice), a cărei activitate principală era axată pe reducerea
minereului de fier şi confecţionarea obiectelor finite. Prin analiza fizico‑chimică a
metalului s‑a dovedit că meşterii nu cunoaşteau un procedeu prea bun de obţinere a
minereului de fier provenit din formaţiuni sedimentare‑aluvionare203.
Într‑un raport al cercetărilor efectuate în staţiunea arheologică de la Budureasca
în anul 1992, V. Teodorescu şi colaboratorii au menţionat descoperirea unui cuptor
de redus minereul, al cincilea din orizontul secolelor VI‑VII, în care s‑ar fi efectuat
patru şarje succesive fără a fi dărâmat şi care avea o gură laterală prin care se scotea
metalul. Acest cuptor era în genul cuptoarelor dacice de redus minereul descoperite
la Doboşeni (jud. Harghita), utilizate şi în secolul IV p. Chr., după cum o dovedeşte
descoperirea de la Fizeş (jud. Caraş‑Severin). Cuptorul de la Budureasca 4 ar
constitui prima atestare a perpetuării tipului de cuptor străvechi dacic până în epoca
străromânească204. În continuare, autorii trec în revistă ocupaţiile locuitorilor de la
200
Teodor 1987, 148.
201
Teodor 1991, 87‑89; tipare din gresie: 126, Fig. 8/1‑Botoşana‑Suceava, Fig.8/3,
Davideni‑Neamţ, Fig. 8/4, Rădeni‑Neamţ, Fig.8/5 Traian‑Bacău; tipar din os pentru turnat de
la Costeşti, Fig. 8/2 şi 127, Fig. 9‑ matriţe din os de la Costeşti.
202
Dolinescu‑Ferche 1992, 153; 157; 171, Fig 35. 24; 29; 172; 167, Fig. 31.8; 168, Fig.
32.27; 169, Fig. 33. 13; 31.
203
Dolinescu‑Ferche 1992, 174‑175.
204
Budureasca, printre care şi meşteşugurile, şi afirmă că secretele tehnologice de strictă

specializare (de exemplu prelucrarea fierului şi a altor metale prin turnare, forjare)
nu puteau fi stăpânite decât de autohtonii cu bogate tradiţii dacice şi romane, iar
cuptoarele de redus minereul aşezate în vatra aşezării dovedesc faptul că operaţiunile
de obţinere şi prelucrare a metalului se efectuau în văzul tuturor stimulând interesul
comunităţii, în special a copiilor, faţă de acest meşteşug205.
Într‑un articol despre săpăturile arheologice din aşezarea de la Davideni,
desfăşurate între anii 1988‑1991, Ioan Mitrea menţionează la modul general
descoperirea unor creuzete, tipare, gravoare şi dornuri, cu analogii în spaţiul
est‑carpatic, având drept scop realizarea unor obiecte de uz casnic, unelte şi podoabe
din metal, de către comunitatea autohtonă romanică206.
Într‑un studiu dedicat cercetărilor arheologice din aşezarea nr. 2 de la Bratei
(jud. Sibiu), Eugenia Zaharia a publicat o lingură din lut pentru turnat metal
descoperită într‑un bordei care aparţine fazei de locuire a secolelor VI‑VII, fără a
insista asupra prezenţei acestei piese în cadrul aşezării, menţionându‑se doar că este
o dovadă a practicării meşteşugului prelucrării metalelor207.
Într‑o carte dedicată exclusiv meşteşugurilor de la nordul Dunării de Jos în
secolele IV‑XI, Dan Gh. Teodor se referă la tehnologia obţinerii lupelor de fier şi a
modului de extragere al minereului. El aduce în discuţie descoperiri din Moldova
şi consideră că acest meşteşug era apanajul populaţiei locale care cunoştea locul
zăcămintelor de unde se extrăgea minereu, nu şi al marii majorităţi a migratorilor
care au locuit temporar regiunea Daciei208. De asemenea, este evidenţiată influenţa
bizantină în domeniul dezvoltării capacităţii de producţie şi se susţine că meşterii
locali realizau produse de bună calitate şi acordau un interes aparte producerii
uneltelor agricole şi meşteşugăreşti209. În linii generale este menţionată exploatarea
minereului din fier, aur, cupru, a aliajelor, pe întreg teritoriul României şi se dau
exemple de astfel de descoperiri. Autorul susţine că în secolul VI apar ateliere
specializate ce nu îşi încetează activitatea pe tot parcursul mileniului I p. Chr. în ciuda
prezenţei migratorilor, meşterii locali continuând să făurească unelte, arme, podoabe
destinate tributului impus de noii veniţi, dar şi pentru schimburi comerciale. Dan Gh.
Teodor menţionează că populaţiile migratoare au solicitat meşterilor daco‑romani
şi celor itineranţi veniţi din Bizanţ, făurirea unor podoabe specifice culturilor
lor sau aflate la modă în imperiu şi descrie procedeele tehnice folosite de aceştia
205
206
Mitrea 1994, 393.
207
Zaharia 1995‑1995, 301, 328‑329, 356, Fig. 20.8.
208
Teodor 1996, 12‑23.
209
Teodor 1996, 25.
56 Daniela Tănase
exemplificând cu descoperirile de la Felnac şi Costeşti, fără a face alte comentarii

în legătură cu acestea210. După părerea noastră, această lucrare tratează problema
prelucrării metalelor într‑un mod prea general, dat fiind faptul că i‑a fost dedicat doar
un capitol. Se mai cuvine remarcat faptul că de la primul articol în care trata această
problematică, publicat în 1969, opiniile autorului au rămas neschimbate cu privire
la mediile culturale din care proveneau meşterii toreuţi, care nu puteau aparţine unei
populaţii alogene. Lucrarea prezintă succint câteva dintre caracteristicile prelucrării
metalelor pe o perioadă de timp foarte îndelungată, sec. IV‑XI, şi, din păcate, nu
a fost realizat un catalog al descoperirilor, deşi ar fi fost un bun prilej de a publica
numeroasele descoperiri în domeniu ale autorului, rămase încă inedite.
În 1997 Ştefan Olteanu a publicat o carte despre structurile demo‑economice
şi social‑politice din spaţiul carpato‑danubiano‑pontic în secolele IV‑XI, în care sunt
tratate la modul general, pe o durată de timp prea îndelungată, perioada complexă a
epocii migraţiilor şi a evului mediu timpuriu. În capitolul intitulat Structura economică
a societăţii în secolele IV‑XI, subcapitolele Valorificarea bogăţiilor miniere ale
solului şi subsolului ţării şi Practici meşteşugăreşti, este tratată problema prelucrării
metalelor pe teritoriul actual al ţării noastre. Din nou, este reiterată teza conform căreia
cunoştinţele de extracţie şi de obţinere a minereului de fier prin reducere s‑au transmis
de‑a lungul secolelor din tată în fiu în cadrul unei societăţi sedentare, iar zăcămintele
puteau fi depistate doar de localnici care cunoşteau locurile, deoarece populaţiile
în migraţie ar fi considerat înjositoare practicarea îndeletnicirilor de valorificare
a bogăţiilor miniere211. De asemenea, autorul susţine că aceste îndeletniciri erau
incompatibile cu nomadismul sau chiar cu migraţia de lungă durată şi că populaţiile
nomade şi multe dintre cele în migraţie nu practicau asemenea ocupaţii, aducând ca
argument scrierile autorilor bizantini din secolele IV‑VII, care au arătat că „hunii,
avarii şi ceilalţi nomazi erau nestatornici, nu sălăşluiau mult în acelaşi loc şi nu
aveau asemenea îndeletniciri complexe”212.
Nu se poate exclude existenţa unei populaţii romanice la nordul Dunării
care să exploateze minereul de fier şi nici posibilitatea, discutabilă având în vedere
exploatarea minereului la popoarele din stepele Asiei, că nomazii nu ar fi fost în
stare să depisteze acele zăcăminte şi să le valorifice. Să nu uităm însă că în zonele
extracarpatice au locuit şi slavii, populaţie sedentară care cunoştea procedeele de
obţinere a minereului de fier, după cum stau mărturie vestigiile din aşezări slave
descoperite în Ucraina şi Slovacia213. În Transilvania, pe lângă populaţia romanică au
210
Teodor 1996, 26; 30‑33.
211
Olteanu 1997, 106; 109 şi trimitere la nota 176 cu bibliografia.
212
Olteanu 1997, 111.
213
Nedopako 1999, 77‑81; Pribulová, Mihok, Mácelová 1999, 94‑102.
locuit şi gepizi, sedentari, care cunoşteau exploatarea fierului. Vestigii ce dovedesc

extracţia şi prelucrarea fierului se găsesc la toate neamurile germanice de când acest
minereu a început să fie utilizat, deci şi în cazul acestora se poate vorbi despre o
tradiţie de prelucrare a metalelor214.
Autorul susţine că meşteşugul prelucrării metalelor era deosebit de însemnat
pentru că se obţineau unelte agricole, obiecte de uz casnic, meşteşugăreşti, arme şi că
cercetările din aşezările datate în secolele IV‑VII din toată România au scos la iveală
un număr impresionant de unelte meşteşugăreşti folosite la prelucrarea fierului şi a
aramei, precum şi obiecte în curs de elaborare care atestă existenţa unor ateliere de
fierărie: cleşti, dălţi, dornuri, tipare etc215. Au fost enumerate descoperiri de unelte
de făurar cum sunt cele de la Bandu de Câmpie, fiind discutată mai ales „maşina
de perforat”, acţionată mecanic şi care atestă prezenţa unor meşteri specializaţi
ce foloseau unelte de o valoare tehnică deosebită. De asemenea, sunt menţionate
tiparele care puteau fi folosite la realizarea podoabelor şi este amintită descoperirea
de la Felnac, dar din păcate autorul preia fără să verifice spusele lui Liviu Mărghitan,
potrivit cărora aceasta este o descoperire unică ce se integrează în mediul cultural
localnic216. Una dintre ideile demne de luat în seamă din acest capitol se referă la
faptul că nu exista o specializare în cadrul atelierelor şi că acelaşi meşteşugar putea fi
şi miner, topitor, realizator al obiectelor solicitate de comunitate; nu se poate exclude
totuşi existenţa specializărilor, deoarece există ateliere în care lipsesc vestigii de
reducere a metalelor, dar există cele de prelucrare propriu‑zisă, respectiv tipare şi
creuzete. Autorul susţine că s‑ar putea să fi existat o diferenţiere mai pronunţată
în cadrul comunităţii, unii meşteri extrăgeau materia primă pe care o puneau la
dispoziţia consătenilor lor care executau piesele necesare217.
Referiri despre prelucrarea metalelor a făcut şi Al. Madgearu în cartea sa
despre situaţia istorico‑arheologică la Dunărea de Jos în secolele VI‑VIII. În discuţia
despre piesele de podoabă descoperite la nordul Dunării, care se datează în sec.
VI‑VIII, menţionează două tipare pentru cercei stelaţi descoperite la Budureasca, ce
se datează la sfârşitul secolului VI şi susţine, bazându‑se pe afirmaţiile Synei Uenze,
că unele podoabe din bronz puteau fi turnate „pe loc” de către meşteri mai mult sau
mai puţin improvizaţi, iar cele din argint ar fi fost executate doar de către meşteri
specializaţi; unui meşter i‑ar fi aparţinut şi tezaurul de la Priseaca218. Autorul ia în
214
Vezi lucrările deja menţionate ale lui K. Horedt, J. Henning, M. Müller‑Wille, J. Werner
etc.
215
Olteanu 1997, 127‑128; 128, Fig. 10; 129, Fig. 11; 131, Fig. 12; 132, Fig. 13; 133, Fig. 14.
216
Olteanu 1997, 129‑133.
217
Olteanu 1997, 134.
218
Madgearu 1997, 45‑46
58 Daniela Tănase
considerare continuitatea tehnicilor meşteşugăreşti romano‑bizantine la Dunărea de

Jos, atestată de producerea cerceilor stelaţi şi derivaţi din aceştia, în secolele VII‑IX,
cercei ce au fost produşi fie în centre din fostele provincii care au supravieţuit la
sudul Dunării, fie în atelierele unor meşteri itineranţi219.
Într‑un articol despre fibulele de origine bizantină de la nordul Dunării,
Dan Gh. Teodor menţionează şi un tipar de potin pentru turnarea de fibule digitate
descoperit în Banat, aflat în muzeul din Timişoara, care fusese considerat fibulă220.
Gh. Popilian şi M. Nica au publicat în anul 1998 monografia cercetărilor
efectuate la Gropşani (jud. Olt), unde au fost cercetate două aşezări din secolele
VI‑VII, în care au fost descoperite vestigii care mărturisesc prelucrarea metalelor:
lupe de fier, lingură din lut pentru turnat metalul221. Autorii nu au făcut comentarii sau
interpretări detaliate asupra acestor piese, mărginindu‑se la prezentarea descoperirilor,
fapt subliniat în încheierea prezentării222. S‑a opinat pentru datarea acestor descoperiri
în secolele VI‑VII, dar, după părerea noastră, aceasta s‑ar restrânge mai degrabă la
secolul VI în care se datează o fibulă turnată, cu picior întors dedesubt descoperită
într‑o secţiune din sectorul „Gura Gorgotei”, tip produs la mijlocul secolului VI şi în
a doua sa jumătate223.
D. Boghian a publicat într‑un articol din 1999 un tipar din piatră descoperit
la Cucuteni (jud. Iaşi). Au fost prezentate condiţiile de descoperire, o descriere
detaliată a piesei şi analogii din zona Vrancea şi Neamţ224. În opinia autorului, aceste
piese de podoabă erau realizate pentru aristocraţia populaţiilor nomade cu care
romanicii aveau raporturi tributare, după cum o dovedesc descoperirile de aplice
din mormintele avare din Ungaria225. Această ipoteză trebuie demonstrată, deoarece
este neclar cum anume erau preluate piesele de podoabă realizate prin turnare, în
condiţiile în care în kaganatul avar erau preferate piesele realizate prin presare şi
nici izvoarele nu pomenesc plătirea vreunui tribut avarilor în obiecte meşteşugăreşti
de către populaţiile supuse lor. Autorul a sesizat corect faptul că în spaţiul de la
estul şi sud‑estul Carpaţilor Orientali existau accesorii de acelaşi tip226, dar concluzia
ulterioară a fost aceea a „exportului” de piese când în mod firesc acestea erau produse
pentru consumul local, eventual oglindind moda la un moment dat sau gustul unor
219
Madgearu 1997, 67.
220
Teodor 1997, 87; 88, Fig. 8.3.
221
Popilian, Nica 1998, 124; 172, Fig. 20‑locuinţa 13.5.
222
Popilian, Nica 1998, 126.
223
Popilian, Nica 1998, 125.
224
Boghian 1999, 115‑118; 122, Fig.2.1a‑b; 124, Fig.4. A‑B.
225
Boghian 1999, 118.
226
Boghian 1999, 118.
bijutieri pentru anumite tipuri de piese copiate după cele văzute la populaţiile cu care
au intrat în legătură: nomazi, bizantini.
II.3.2.6. Anii 2000‑2008

În anul 2001 au fost publicate câteva tipare din piatră pentru realizarea unor
pandantive în formă de cruciuliţă, dar şi a unor cercei stelaţi şi plăcuţe de centură,
descoperite în localităţi din Muntenia şi sudul Moldovei227. Deoarece este un catalog
de expoziţie, piesele sunt doar descrise şi fotografiate. La descriere este trecută
datarea în cursul secolelor VI‑VII, acreditându‑se ideea că este vorba despre vestigii
ale romanicilor creştini.
În 2001, I. Mitrea a publicat monografia aşezării de la Davideni, rezultatul
săpăturilor efectuate între anii 1970‑1979 şi 1986‑1997. Autorul face o descriere
amănunţită a complexelor arheologice descoperite şi a inventarului acestora. Deşi
majoritatea covârşitoare a materialului constă în fragmente ceramice, totuşi au fost
descoperite şi obiecte de metal printre care şi unelte: dăltiţe din fier, gravoare, tipare
din piatră, dornuri, creuzete din lut cu urme de oxizi, bucăţi de tablă din aramă cu
indici de prelucrare parţială care pot fi puse în legătură cu o activitate meşteşugărească
pentru confecţionarea unor obiecte mici de port sau chiar de podoabă228. I. Mitrea
datează locuinţele care au în inventar unelte în a doua jumătate a secolului V –
prima jumătate a secolului VI229. În capitolul dedicat structurilor demo‑economice
şi social‑politice, aminteşte argumentele de ordin arheologic care atestă prezenţa
unor activităţi legate de prelucrarea fierului şi a altor metale, în unele locuinţe ar fi
existat chiar mici „ateliere”. Comunitatea de la Davideni din această perioadă era
autohtonă, romanică, cu o puternică amprentă romano‑bizantină, deşi este exagerată
opinia conform căreia teritoriul est‑carpatic poate fi considerat o provincie culturală
romano‑bizantină230.
În anul 2001, Florin Curta a publicat o monografie cu privire la formarea
slavilor, discutând atât sursele scrise, cât şi izvoarele arheologice din secolele VI‑VII.
În capitolul despre dovezile arheologice de la nordul Dunării privind elitele şi
grupurile de identitate socială, a făcut referiri şi la prelucrarea metalelor. Referindu‑se
la tiparele pentru realizat fibule digitate, autorul menţionează că acestea puteau fi din
aliaj de cupru la fel cu cel descoperit în mormântul de bijutier de la Felnac împreună
227
Două milenii 2001, 34, Fig. 33, 35; 35, Fig. 38, 40.
228
(L= locuinţă), Mitrea 2001, L 5, 42; L. 17, 55, (fig. 63/6); L. 33, 63, (fig. 94/5, 98/2); L.
36, 71‑72, (fig. 103/5, fig. 61/5, fig. 65/5); L. 39, 80, (fig.61/3); L. 42, 85, (fig. 60/8‑9); L. 46,
88, fig. l; 112, 113, fig. 60/1
229
Mitrea 2001, 133.
230
Mitrea 2001, 193‑194; 203.
60 Daniela Tănase
cu tipare pentru plăcuţe de centură, descoperire ce se poate data în deceniul patru al

secolului VII231. Chiar dacă au fost descoperite tipare pentru producerea fibulelor,
imaginea meşterului care căra cu sine numeroase tipare din bronz şi plumb este
absurdă, în opinia autorului, deoarece fiecare fibulă a fost realizată după propriul
model şi există suficiente probe pentru o producţie locală, de exemplu tiparul din
piatră de la Bernašivka232.
Într‑un articol cu privire la tiparele pentru podoabe descoperite în secolele
VI‑XI în regiunea carpato‑nistreană, D. Gh. Teodor enumeră procedeele tehnice
la care acestea erau folosite şi susţine că acestea dovedesc existenţa unor ateliere
specializate în care lucrau meşteri locali sau meşteri itineranţi veniţi din Bizanţ,
precum şi contactele dintre civilizaţia bizantină şi cea locală, romanică. A fost realizat
şi un catalog al tiparelor descoperite în această regiune, fiind publicate în premieră
tiparele din lut descoperite la Lozna (jud. Botoşani)233.
Într‑un articol cu privire la activitatea metalurgică din valea Budureasca în
secolele VI‑VIII, A. Măgureanu şi B. Ciupercă au meritul de a aduce informaţii
precise despre condiţiile de descoperire ale tiparelor găsite în aşezările din valea
Budureasca, publicate sau doar menţionate anterior de către descoperitor, V.
Teodorescu. De asemenea, au fost publicate şi tipare despre care nu au fost făcute
menţiuni anterioare, deşi au fost descoperite de câteva decenii, cum este tiparul de
la Vadu Săpat, găsit în anul 1981. Autorii au prezentat analogii atât pentru tipare,
cât şi pentru tipurile de podoabe care puteau fi realizate cu acestea. Datarea acestor
piese se poate plasa în cursul secolelor VI‑VII, prezenţa lor fiind pusă în legătură cu
existenţa unor ateliere, dar şi a unor meşteri itineranţi. Totodată a fost evidenţiată
legătura atelierelor din valea Budureasca cu spaţii culturale aflate la distanţă, Câmpia
Pannonică şi Ucraina centrală234.
Într‑un articol cu privire la câteva obiecte databile în secolele VI‑VII,
descoperite în cetatea romano‑bizantină de la Argamum (azi Jurilovca, jud. Tulcea),
Rodica Oanţă‑Marghitu discută detaliat şi un tipar din piatră utilizat la turnarea
granulelor şi a unor cruciuliţe granulate, al cărui decor seamănă izbitor cu unele
tipare descoperite în Muntenia şi sud‑estul Transilvaniei. De altfel, autoarea face
câteva observaţii interesante cu privire la exportul tehnologic dinspre Imperiul
Bizantin spre lumea barbară, precum şi la eventualele căi de comunicare între aceste
spaţii culturale235
231
Curta 2001, 263‑264.
232
Curta 2001, 271‑272.
233
Teodor 2005, 159‑174.
234
Măgureanu, Ciupercă 2007, 301.
235
Oanţă‑Marghitu 2006, 355‑361; Pl. I.
În anul 2007 a fost publicată monografia sitului de la Şirna de către Şt.

Olteanu, N. Grigore şi V. Nicolae. S‑au prezentat detaliat descoperirile din aşezări
succesive databile din secolul II p. Chr. până în sec. X p. Chr. Fazei secolului V
– prima jumătate a secolului VI îi corespund 16 locuinţe, în trei dintre acestea fiind
descoperite cuptoare pentru reducerea minereului din fier (locuinţele nr. 12, 17)236;
în locuinţa nr. 19 s‑au găsit pietre de culoare albă prelucrate, presupunându‑se că au
fost folosite la turnarea obiectelor din metal237. În cele zece locuinţe care corespund
fazei din a doua jumătate a secolului VI – secolul VII, au fost descoperite cuptoare de
reducere a minereului în locuinţele nr. 1, 2, 3, 9, 84, în locuinţa 27 multă zgură de fier;
există şi trei cuptoare exterioare locuinţelor238. În locuinţa nr. 61 a fost descoperită
o lingură din lut pentru turnarea metalelor în tipare, iar în locuinţa nr. 84 a fost
descoperită o daltă din fier, apreciată drept o unealtă de prelucrat lemnul, care putea
fi folosită şi la alte activităţi casnice‑meşteşugăreşti239.
Pe teritoriul acestei aşezări s‑a descoperit o mare cantitate de zgură din fier,
fapt care indică importanţa exploatării şi prelucrării fierului din minereu, extras
din lentilele feruginoase ale rocilor sedimentare situate pe malurile râului Prahova
aflat la 2‑3 km distanţă240. Aceste descoperiri sunt considerate rodul activităţii unor
comunităţi romanice, locale, care au transmis din generaţie în generaţie procedeele
tehnice folosite în procesul extractivo‑reducător241.
Într‑un articol cu privire la unele tipare din piatră descoperite în zona
extracarpatică a României, Andrei Măgureanu, pornind de la o analiză tipologică
a acestora, face câteva consideraţii interesante cu privire la tipurile de obiecte
realizate, la tehnica de producere. El discută şi posibilele influenţe exercitate atât de
către Imperiul Bizantin, cât şi de către mediul avar în privinţa modei vestimentare şi
a tehnologiei de producere a pieselor242. De remarcat sunt observaţiile cu privire la
semnificaţiile din punct de vedere economic şi sociologic243.
II.4. Consideraţii cu privire la stadiul cercetării

Am considerat necesar să discutăm în primul rând articolele, studiile şi
cărţile în care au fost publicate descoperirile de pe teritoriul actual al României,
236
Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 42‑43.
237
Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 43, 176, Fig. 23. 4‑5.
238
239
Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 46, 187, Fig. 34. 1; 50.
240
241
Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 111.
242
Măgureanu 2008, 173‑190.
243
Măgureanu 2008, 180‑181.
62 Daniela Tănase
cele din bazinul carpatic, precum şi principalele descoperiri şi contribuţii cu privire

la domeniul prelucrării metalelor în secolele VI‑VII atât din Europa occidentală şi
nordică, cât şi din Ucraina, Bulgaria şi Serbia.
Din expunerea cercetărilor desfăşurate în România, se poate observa o
abordare relativ superficială în studierea problematicii prelucrării metalelor din
epoca medievală timpurie. Chiar şi atunci când au fost elaborate studii mai detaliate
pe această temă, se observă preferinţa pentru o perioadă de timp prea îndelungată, de
exemplu secolele IV‑XI, ca şi cum nimic nu s‑ar fi întâmplat în acest interval atât din
punct de vedere al mişcărilor de populaţii şi al schimbărilor din cultura materială, cât
şi în privinţa folosirii anumitor tehnologii şi stiluri ornamentale.
De asemenea, din punct de vedere metodologic s‑au tratat unele probleme
la modul general, fără a se discuta în detaliu, altele nefiind luate deloc în discuţie.
Într‑adevăr, există domenii ale artizanatului metalelor care nu au evoluat sute de
ani, cum ar fi unele procedee făurăreşti ce s‑au păstrat din epocile mai vechi şi au
fost moştenite inclusiv de fierarii medievali, situaţie constatată şi la alte populaţii
din Europa. Dar aceasta nu trebuie văzută neapărat ca o dovadă de continuitate de
locuire a aceleiaşi populaţii, ci ca o moştenire tehnologică care s‑a transmis celor
care au ocupat teritoriul actual al României de‑a lungul a opt veacuri.
Dovezi ale prelucrării metalelor în secolele VI‑VII se găsesc în toată Europa
şi se constată caracteristici asemănătoare pe teritorii întinse atât în ceea ce priveşte
realizarea pieselor de podoabă, influenţată de modă, cât şi a statutului social al
artizanilor metalelor în cadrul societăţii.
III. Izvoare scrise şi arheologice referitoare

la practicarea meşteşugurilor
III.1. Izvoare scrise
În scrierile din antichitatea târzie şi din epoca medievală timpurie apar destul
de rar informaţii despre meşterii toreuţi. Ştiri despre aceştia şi despre meşteşugul
propriu‑zis al orfevrăriei şi al fierăriei ne oferă atât sursele occidentale244 (codurile
de legi, cronicile, scrierile despre vieţile sfinţilor), cât şi izvoarele romano‑bizantine.
Acestea nu fac referiri despre practicarea prelucrării metalelor în lumea barbară din
preajma Dunării; există doar menţiuni despre existenţa unui aflux de materie primă
şi obiecte finite dinspre imperiu245. Teofilact Simocata, în istoria despre domnia
împăratului Mauriciu, susţine că slavii nu erau deprinşi să poarte arme pentru că în ţara
lor nu se cunoştea fierul şi nu erau războinici (Teofilact Simocata, VI, 2. 15). Spusele
lui Teofilact sunt de fapt o expresie stereotipă preluată de la Tacitus, care susţinea
acelaşi lucru despre aestii, în contrast cu relatările sale despre campaniile armatei
imperiale contra slavilor de la nordul Dunării, care cunoşteau arta războiului246. De
altfel, descoperirile arheologice nu confirmă afirmaţia istoriografului bizantin, în
spaţiul dintre Marea Baltică şi Dunăre fiind descoperite cuptoare de redus minereul
şi unelte din fier de provenienţă locală.
III.2. Contextul de descoperire al izvoarelor arheologice
În ceea ce priveşte izvoarele arheologice, descoperirile atestă prezenţa unor

dovezi ale prelucrării metalelor în cadrul unor aşezări sau în necropole unde au fost
găsite truse cu unelte de orfevri şi fierari.
Se cuvine remarcat faptul că în cadrul aşezărilor au fost documentate două
244
Claude 1981, Nehlsen 1981, Weidemann 1982, 301.
245
Vezi cap. IV.3 şi cap. IV.4.1.
246
Curta 2001, 58.
64 Daniela Tănase
seturi de complexe: în primul rând cuptoare pentru reducerea minereului în locuinţe

sau exterioare acestora, care atestă atât activitatea extractiv‑reducătoare, cât şi cea de
prelucrare propriu‑zisă a fierului; în al doilea rând locuinţe în care au fost descoperite
unelte specifice activităţii de turnare şi prelucrare la rece şi la cald a metalelor, care
pot fi numite cu rezervă ateliere (oricum sediul unor meşteri care se pricepeau să
lucreze metalele din care, potrivit artefactelor, executau bijuterii sau obiecte de
uz cotidian). Prin urmare, am preferat să denumim aceste locuinţe drept ateliere,
pentru că a fost dovedit în cadrul unor descoperiri că în locuinţele cu cuptor de redus
minereul s‑au descoperit lupe din fier şi unelte pentru prelucrarea fierului şi a altor
metale. Cel mult, se poate face o diferenţiere în cadrul acestor locuinţe‑atelier între
cele de făurar, axate pe prelucrarea fierului, şi cele de bijutier, în care s‑au găsit mai
ales unelte de turnare a metalului, precum şi de deformare plastică a sa.
III.2.1. Ateliere
III.2.1.1. Transilvania
În aşezările atestate arheologic în Transilvania, ale căror cercetări au fost
publicate până în prezent, există destul de puţine vestigii care pot fi puse în legătură
cu prelucrarea metalelor.
În aşezarea de la Moreşti‑„Podei” (jud. Mureş) (Pl. XXVIII.2) a fost descoperit
întâmplător, de către un ţăran, un cleşte de 30,5 cm lungime, aflat la o adâncime
de 30 de cm în apropierea suprafeţei cercetate de arheologi. Această piesă a fost
socotită contemporană aşezării pe baza analogiilor cu cleşti descoperiţi în morminte
de meşteşugar din Europa, iar în opinia lui K. Horedt ar fi o dovadă pentru existenţa
unui atelier de făurărie, deşi nu mai sunt alte mărturii în acest sens. În suprafaţa
LIII din aceeaşi aşezare a apărut zgură de fier care nu poate fi ordonată cronologic
şi care indică, după părerea autorului, mai degrabă reducerea minereului de fier, şi
nu făurăria247. Totuşi, K. Horedt consideră că în aşezarea de la Moreşti a locuit un
meşter făurar, deoarece în necropole care aparţin unor aşezări rurale contemporane
celei discutate au fost descoperite morminte de orfevri şi de făurari, unde au fost
depuşi cleşti asemeni celui de la Moreşti, ceea ce face plauzibilă ipoteza că în această
aşezare îşi avea sediul un fierar ce deservea aşezările şi fermele apropiate din valea
Mureşului248. Deşi K. Horedt a dat dovadă de multă prudenţă în a explica prezenţa
cleştelui şi a zgurei în aşezare, transpare ideea existenţei unui atelier. De altfel, şi în
opinia noastră, aceste vestigii sunt mărturii ale practicării reducerii minereului de
247
Horedt 1979, 150; Planşa 43.1.
248
Horedt 1979, 150.
fier şi a meşteşugului făurăriei. Pe de altă parte, este lesne de înţeles rezerva lui K.
Horedt, deoarece au fost cercetate 37 de locuinţe şi în nici una dintre ele nu au apărut
vestigii care să confirme că în aria lor a funcţionat un atelier.
În aşezarea nr. 2 de la Bratei (jud. Sibiu), în bordeiul nr. 1, datat în secolele
VI‑VII, alături de fragmente ceramice, în majoritate covârşitoare lucrate cu mâna, a
fost descoperită şi o lingură din lut cu mâner lat şi tubular249 (Pl. V). De asemenea,
este consemnată practicarea metalurgiei fierului în cursul secolelor VII‑VIII prin
prezenţa zgurei de fier în aproape toate bordeiele, cea mai mare cantitate provenind
din bordeiul nr. 16, cu cuptor pietrar250.
În arealul aşezărilor din podişul Transilvaniei, datate clar în secolul al VI‑lea,
există extrem de puţine mărturii în privinţa prelucrării metalului, deoarece în aşezări
contemporane de la Porumbenii Mici251, Ţaga252, Soporu de Câmpie253, nu au fost
făcute astfel de descoperiri. O altă situaţie a fost documentată în partea de sud‑est
a podişului Transilvaniei şi în zona de nord‑vest, în judeţul Satu Mare, teritorii
mărginaşe ale provinciei.
În sud‑estul Transilvaniei, în aşezarea de la Cristurul Secuiesc ‑„Valea
Pârâului Cetăţii” au fost cercetate opt bordeie cu vetre‑pietrar, în unul dintre acestea,
notat cu nr. 4, a fost descoperită jumătatea unei valve de tipar pentru turnat bijuterii,
alături de fragmente ceramice databile în secolele VII‑VIII254. Au mai fost cercetate
aşezări din secolele VII‑VIII la Bezid şi Sălaşuri255, dar nu au fost descoperite
vestigii care să ateste clar prelucrarea metalelor, doar un sfredel descoperit într‑un
bordei la Bezid‑Fâneaţa Mare256 ar putea să fie o unealtă de meşteşugar, dar datorită
ambiguităţii exprimării şi lipsei ilustraţiei, nu putem să considerăm că este o dovadă
certă pentru activitatea unui meşter făurar.
În partea de nord‑vest a Transilvaniei, în aşezarea de la Lazuri (jud. Satu‑Mare)
în umplutura locuinţei nr. 1a, a fost descoperită o lingură din lut prevăzută cu un cioc
de scurgere şi un manşon scurt, tubular, iar în umplutura locuinţei nr. 8, un fragment
mic dintr‑o lupă de fier. În această aşezare a fost descoperit şi un tipar din lut257 (Pl.
XXVII).
249
Zaharia 1994‑1995, 301‑302, 356, Fig. 20.8.
250
Zaharia 1994‑1995, 327.
251
Székely 1959.
252
Protase 1959.
253
Protase 2003.
254
Székely 1970, 222; 223, Fig. 3.4; Székely 1971, 354, Fig. 1.3; 357.
255
Székely 1962, 47‑58.
256
Székely 1962, 48
257
Stanciu 1998‑1999, 156‑157; 172, 216, Pl. V.8, 226, Pl. XIV.5. Mulţumim şi pe această cale
domnului dr. Ioan Stanciu pentru amabilitatea cu care ne‑a oferit desenul (inedit) al tiparului.
66 Daniela Tănase
III.2.1.2. Oltenia şi Muntenia

Până acum, în Oltenia au fost cercetate puţine aşezări care se datează în
secolele VI‑VII. La Gropşani (jud. Dolj) au fost cercetate două aşezări în punctele
„Gura Gurgotei” şi „Ovrei”. În bordeiul nr. 13 din sectorul „Gura Gurgotei”, dotat
cu un cuptor construit pe un bloc de pâmânt cruţat, cu vatra în formă de potcoavă,
alături de vălătuci de lut şi fragmente ceramice s‑a descoperit şi o lingură din lut
pentru turnat metale, rotundă, cu un mâner lat şi scobit în interior (Pl. XXVI.1).
Aceasta se pare că a fost descoperită în preajma cuptorului, ca marea majoritate a
materialelor arheologice grupate în cuptor sau în imediata sa apropiere. În stratul de
cultură contemporan locuinţelor din acest sector au fost descoperite şi lupe de fier,
care ar dovedi confecţionarea pe loc a obiectelor de metal folosite în gospodărie şi
agricultură258.
În Muntenia, aşezările din secolele VI‑VII sunt mai bine documentate. Una
dintre cele mai importante zone în care au fost descoperite unelte de orfevru şi făurar,
precum şi cuptoare de redus minereul, este valea Budureasca (jud. Prahova). Din
păcate, nu există o monografie a acestor aşezări, ci doar informaţii laconice în câteva
articole; de multe ori obiectele nu sunt ilustrate sau, dacă sunt, calitatea ilustraţiei
lasă de dorit, iar contextul de descoperire nu este lămurit. În articolul despre centrele
meşteşugăreşti din Bucureşti, V. Teodorescu a ilustrat pentru comparaţie şi câteva
piese descoperite la Budureasca 4: gravoare, poansoane, o lingură‑căuş din lut, bucăţi
de plumb, precum şi două tipare din piatră pentru turnat bijuterii, iar de la Budureasca
3 un gravoar259. La fel se prezintă situaţia şi în cazul albumului de fotografii publicat
de I. Miclea şi R. Florescu, în care au fost prezentate dăltiţe, gravoare, poansoane,
un dorn şi trei tipare din piatră pentru turnat bijuterii, descoperite la Budureasca 4260,
precum şi ciocane de făurar, baroase, descoperite la Budureasca 9, fără a se oferi alte
detalii261.
Într‑un articol din anul 1984, V. Teodorescu lămureşte toponimia zonei
Budureasca, doar numerotată până atunci, Budureasca 3 – „La Greci”, „La Stupina
CAP Vadu”, Budureasca 4 – „Puţul Tătarului” sau „Puţul Mare”, Budureasca 5 –
„Onceşti” şi Budureasca 9 – „La Puţul lui Burciu”. Totodată, prezintă într‑o ilustraţie
defectuoasă câteva obiecte pentru prelucrarea metalelor, fără a menţiona contextul
de descoperire deoarece articolul îşi propusese să prezinte matricea de incidenţă a
siturilor arheologice de la Budureasca.
Din aceste informaţii se poate spune doar că aceste vestigii au fost descoperite
258
Popilian, Nica 1998, 28; 124; 272, Fig. 20.5.
259
Teodorescu 1972, 85, Fig. 6. 1‑3, 5‑13.
260
Miclea, Florescu 1980, Fig. 819, 820‑822; 212.
261
Miclea, Florescu 1980, Fig. 818, 212.
în cadrul unor aşezări care se datează în cursul secolelor VI‑VII. Astfel, la

Budureasca 3262 au fost descoperite gravoare, poansoane şi deşeuri de tablă (Pl.
IX.1), la Budureasca 4263 apar gravoare, poansoane, dorn, nicovală, ciocan, cleşte,
creuzete din lut şi lingouri de plumb şi bronz (Pl. X, Pl. XI), la Budureasca 5 (Pl.
XII. 1) un dorn şi un tipar din piatră, iar la Budureasca 9264 creuzete, ciocane întregi
şi fragmentare (Pl. XII. 2).
A fost publicat contextul clar de descoperire pentru un tipar din piatră,
monofacial, descoperit printre pietrele cuptorului‑pietrar din bordeiul nr. 15 de la
Budureasca 4, care aparţine fazei Ipoteşti – Cândeşti (sec. V/VI‑VII)265. Din păcate,
deşi în text se face trimitere la o figură, piesa nu apare în ilustraţia articolului şi
astfel nu ne putem da seama cum arăta tiparul, pentru turnarea căror tipuri de piese
folosea.
S‑au mai publicat informaţii potrivit cărora bucăţi de zgură şi de minereu au
fost descoperite în aşezarea de la Budureasca 4, iar în aşezarea de la Budureasca 5 a
fost descoperit atelierul unui făurar, cuptoare pentru redus minereul de fier şi arme
care evident erau produse de meşterul făurar266.
Recent, au fost aduse câteva precizări cu privire la complexele descoperite în
aşezările din valea Budureasca, în care au fost găsite tipare din piatră. La Budureasca
3‑La Greci s‑au descoperit trei tipare în bordeiul nr. 6 (Pl. IX.1). În acelaşi complex
s‑au găsit ceramică lucrată cu mâna, vase şi tigăiţe, fusaiole, o brăţară din bronz cu
un capăt îngroşat şi celălalt subţire, un pieptene din os bilateral şi fragmente de la un
recipient din metal267.
La Budureasca 4‑Puţul Tătarului, două tipare au fost descoperite în groapa
A din 1965 şi două au fost descoperite în groapa G.T. din 1967, gropi care la prima
vedere par a fi două complexe diferite (Pl. XI). Dar A. Măgureanu şi B. Ciupercă
consideră că provin toate patru din acelaşi complex; de fapt groapa A a fost investigată
complet în anul 1967, când a fost numită G. T. Un alt tipar din lut a fost găsit la
Budureasca 4, fără a se specifica din ce complex provine 268.
În Budureasca 5‑La Onceşti s‑a descoperit un tipar în bordeiul nr. 5, alături
de ceramică tip Koločin, o fibulă romano‑bizantină, un chaton de inel decorat cu
262
Teodorescu, Peneş 1984, 46, Fig. 21.2, 16.
263
Teodorescu, Peneş 1984, 45, Fig. 30.6 (piesă care apare şi la Teodorescu 1972, Miclea,
Florescu 1980), 46, Fig. 21. 1, 3‑5, 7‑14, 17‑19, 21, 23‑24).
264
Teodorescu, Peneş 1984, 46, Fig. 21. 20, 22.
265
Teodorescu et alii 1999, 93.
266
Comşa 1975, 183.
267
268
Măgureanu, Ciupercă 2007, 293‑294.
68 Daniela Tănase
cruce, un vas decorat cu semnul crucii, un gravoar, o daltă şi bucăţi de zgură (Pl.
XII.1.1). Un alt tipar a fost descoperit întâmplător pe teritoriul comunei Vadu Săpat,
localitate din valea Budureasca situată în zona de contact dintre coline şi câmpie269
(Pl. XXX.4).
Tot din zona Prahova provine şi un instrument din fier, lingviform, pătat de
plumb, descoperit la Târgşor, ilustrat de V. Teodorescu în articolul publicat în anul
1972, fără a da detalii cu privire la contextul de descoperire270.
La Şirna (jud. Prahova) au fost descoperite doar câteva unelte pentru prelucrat
metale: fragmente de tipare, un creuzet, o lingură din lut pentru turnat metal şi
fragmente de dăltiţe (Pl. XXX.1.1‑4). Preponderente sunt cuptoarele pentru reducerea
minereului din fier: două aparţin fazei secolului V – prima jumătate a secolului VI:
locuinţele nr. 12, 17271 şi opt aparţin fazei datate din a doua jumătate a secolului al
VI‑lea şi în secolul VII. Cinci dintre acestea provin din locuinţele nr. 1, 2, 3, 9, 84 şi
trei sunt exterioare locuinţelor272.
Pe teritoriul de astăzi al municipiului Bucureşti au fost cercetate mai multe
situri care se datează în secolele VI‑VII, dar urme de prelucrare a metalului nu s‑au
găsit decât în unele dintre acestea. Una dintre cele mai importante descoperiri este
cea de pe str. Soldat Ghivan Nicolae, unde în bordeiul nr. 10 au fost descoperite mai
multe unelte, situaţie care l‑a determinat pe V. Teodorescu să susţină că este vorba
despre un atelier: un tipar din piatră bifacial cu matriţe pentru cercei, o lingură din
lut pentru turnat metalul topit, cinci unelte dintre care una este pensetă de giuvaergiu
(celelalte nu au fost denumite), precum şi un deşeu, un cosor din fier cu mâner torsadat,
o limbă de curea şi un vârf de săgeată273 (Pl. VIII.6). Aceeaşi opinie este reiterată în
anul 1981, când este prezentată mai pe larg descoperirea, totuşi informaţiile cu privire
la contextul descoperirii uneltelor sunt sumare şi imprecise. În bordeiul semiîngropat
nr. 10, de formă rectangulară, situat în partea centrală a aşezării, de dimensiuni 2,5
x 2 m, dotat cu un cuptor săpat în pământ cruţat la bază în formă de potcoavă, a fost
găsită o mare cantitate de ceramică, mai ales lucrată cu mâna, dar şi la roată, precum
şi o lingură ovală din lut pentru turnat metalul, cu o coadă tubulară, modelată într‑o
pastă fină, de calitate superioară, de culoare galbenă cu pete întunecate. Faptul că
aici a funcţionat un atelier este dovedit de numărul mare de unelte, dar din păcate
acestea nu sunt enumerate, ci doar câteva au fost ilustrate: lingura din lut, tiparul din
piatră şi o pensetă de bijutier, deşi nu este menţionat clar că această ultimă piesă face
269
270
Teodorescu 1972, 85, Fig. 6.4.
271
272
273
Teodorescu 1972, 77; 81, Fig. 3, 1‑5; 83, Fig. 5.1.
parte din inventarul bordeiului nr. 10274, informaţie confirmată doar în articolul din
anul 1972 al lui V. Teodorescu. Recent, s‑a emis ipoteza că aici ar fi vorba despre
o groapă menajeră, folosită ca atare după stricarea locuinţei, aceasta în condiţiile în
care s‑au găsit 1124 de fragmente ceramice275. Prin urmare, condiţiile de descoperire
a uneltelor rămân în continuare neclare şi nu avem certitudinea că acest bordei a
funcţionat ca atelier înainte de a deveni groapă menajeră.
Un creuzet din lut cu gura trilobată, cu înălţimea de 3,5 cm, care păstrează încă
pe pereţi urmele bronzului topit, a fost găsit în cuptorul unei locuinţe din aşezarea
de la Bucureşti‑Băneasa‑„La stejar”276 (Pl. VIII.1). Un tipar din lut a fost găsit în
aşezarea de la Străuleşti‑Lunca, de culoare cenuşie, dreptunghiular, ce folosea la
turnarea pandantivelor în formă de cruce (Pl. VIII. 4). Din păcate, nu se dau alte
detalii cu privire la contextul de descoperire277.
În aşezarea de la Bucureşti‑Dămăroaia, practicarea metalurgiei este atestată
de descoperirea unui tipar din piatră (Pl. VIII. 3), a unei linguri din lut pentru turnat
metalul şi de resturile unui cuptor pentru redus minereul278.
În aşezarea de la Bucureşti‑Tei s‑au descoperit un tipar‑amprentator din potin
pentru fibule digitate, un tipar din lut ars pentru cercei şi „perle” ‑ melon, o lingură
căuş din fier, posibil pentru topit şi turnat metale (Pl. IX. 2), un creuzet din lut similar
ca formă celui de la Băneasa, în formă de bol cu gura trilobată279.
Un creuzet din lut a fost descoperit la Bucureşti‑Casa Armatei280 (Pl. VIII. 2).
Din păcate, autorii nu au oferit alte detalii despre condiţiile de descoperire. Demn
de menţionat este faptul că atunci când aminteşte creuzetul din lut descoperit la
Casa Armatei, V. Teodorescu susţine că fragmente de creuzete asemănătoare,
cvasi‑cilindrice, cu gura rotundă şi fund ovoidal (ca cele dacice), au fost descoperite
la Târgşor‑Ploieşti şi Budureasca 9, în complexe din secolul VI281. Din păcate, până
în prezent nu au fost valorificate ştiinţific aceste vestigii, cu excepţia unui creuzet de
la Budureasca 9282.
În aşezările de la Ciurelu şi Străuleşti s‑au descoperit bucăţi de zgură; în ultima
localitate chiar şi un cuptor pentru redus minereul283.
274
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, 292, Fig, 1; 293, 307, 309, 320, 321, Fig. 17.18,
323, Fig. 19.1.
275
Teodor 2001, 115.
276
Constantiniu 1966, 673; 674, Fig. 5.1.
277
Constantiniu 1966, 674, Fig. 5.3.
278
Lăzărescu‑Ionescu et alii, 1954, 259‑260; 231, Fig. 40.8.
279
Teodorescu 1972, 82, Fig. 4.1, 4‑5; 95‑96.
280
Rosetti, Morintz 1959, Planşa XXXI, 11‑12.
281
Teodorescu 1972, 75, nota 11.
282
Teodorescu, Peneş 1984, 46, Fig. 21.20.
283
Comşa 1971, 183; Olteanu 1972, 111; Dolinescu‑Ferche 1979, 179‑230.
70 Daniela Tănase
Se poate spune, date fiind aceste descoperiri, că pe teritoriul actual al oraşului

Bucureşti au existat mai multe aşezări care indică prezenţa în regiune a unor
comunităţi cu legături între ele, probabil triburi înrudite.
O altă zonă intens cercetată este cea din judeţul Teleorman. La Dulceanca I,
aşezare cercetată exhaustiv, au fost descoperite şi dovezi de prelucrare a metalelor.
În bordeiul nr. 1, în cuptorul locuinţei, construit într‑un bloc de pământ cruţat în
formă de potcoavă, dar şi pe acesta, au fost descoperite fragmente ceramice, precum
şi obiecte din bronz şi fier, între care se află o dăltiţă din bronz şi o cute din piatră
cenuşie, poroasă, în formă de calapod284. De asemenea, în umplutura bordeiului nr.
2, atât pe cuptor, cât şi în apropierea acestuia, au fost descoperite două fragmente
de tipare din piatră şi trei cute din piatră285 (Pl. XIX.1). S‑a menţionat şi existenţa
zgurii de fier, fără a se da alte detalii286. În schimb, în aşezarea de la Dulceanca II,
care conform autoarei S. Dolinescu‑Ferche se datează tot în secolul VI, nu au fost
descoperite urme care să ateste prelucrarea fierului287.
În aşezarea de la Dulceanca IV, în groapa nr. 13, datată în secolul VII, plină
cu deşeuri menajere, a fost descoperit şi un fragment de lingură pentru turnarea
metalului topit288. Pe podeaua locuinţei nr. 23, datată în secolul al VII‑lea, dotată cu
o vatră rotundă din lut, s‑a găsit un fragment de lingură din lut pentru turnat metal,
alături de cuţite din fier, fragmente ceramice şi o mare cantitate de zgură compactă
şi spongioasă289. Linguri din lut au mai fost descoperite în locuinţele nr. 25 şi 27 (Pl.
XIX.2), dar nu au fost menţionate în text, ci doar ilustrate, în explicaţia ilustraţiei
fiind menţionat complexul din care provin290.
Pe o terasă din nord‑estul satului modern, au fost efectuate săpături de salvare
la o aşezare notată Dulceanca III, recuperându‑se complexe arheologice şi vestigii din
secolul VII. În groapa B, plină de resturi menajere fragmente ceramice şi de zgură, a
fost descoperită o lingură din lut pentru turnat metal291. Toate lingurile descoperite la
Dulceanca poartă urme de zgură topită, spongioasă, foarte puternic arsă292.
În aşezarea de la Băleni (jud. Dâmboviţa), în locuinţa nr. 28 (cu cuptor la bază
în formă de potcoavă, la fel cu cele de la Dulceanca, Străuleşti‑Lunca, Băneasa‑„La
284
Dolinescu‑Ferche 1974, 81, 83, 86, Fig. 91.4; 87, Fig. 92.5.
285
Dolinescu‑Ferche 1974, 86, 87, 96, Fig. 106.4, 6‑8.
286
287
288
Dolinescu‑Ferche 1992, 155; 167, Fig. 31.7.
289
Dolinescu‑Ferche 1992, 157; 167, Fig. 31. 35.
290
Dolinescu‑Ferche 1992, 168, Fig. 32.27; 169, Fig. 33.13.
291
Dolinescu‑Ferche 1992, 158, 169, Fig. 33. 31.
292
Stejar” şi Ciurel) au fost descoperite două creuzete, unul fragmentar şi unul de

formă cvasi‑cilindrică, cu cioc de turnare, alături de fragmente ceramice în cantitate
însemnată, descoperite atât pe podeaua locuinţei, cât şi în jurul cuptorului, ceramica
fiind de tip Praga293. Din aceeaşi aşezare provin două dăltiţe şi un cuţitaş de gravat,
care au fost publicate în albumul editat de I. Miclea şi R. Florescu; autorii au greşit
însă denumirea localităţii, fiind menţionat Văleni ca loc de descoperire şi nu Băleni;
locul de depozitare a pieselor este muzeul din Târgovişte294. Alte detalii despre
contextul de descoperire nu se cunosc (Pl. I.2).
Se poate remarca faptul că există destul de puţine dovezi că au existat

ateliere în aceste aşezări, excepţie ar face doar descoperirea de la Bucureşti‑Soldat
Ghivan‑bordeiul nr. 10 şi piesele din valea Budureasca, acestea din urmă doar
amintite nu şi valorificate din punct de vedere ştiinţific pentru a putea fi utilizate. De
asemenea, se cuvin menţionate locuinţele de la Dulceanca IV în care s‑au descoperit
multe linguri din lut cu urme de metal şi multă zgură, ceea ce înseamnă, în opinia
noastră, că a existat o activitate intensă de prelucrare a metalelor, probabil din
nevoia de a satisface cerinţele crescute pentru metalul necesar realizării armelor şi
a uneltelor. Pe de altă parte, se poate ca lingouri de fier şi arme să nu mai fi ajuns
la nordul Dunării, cum se întâmplase anterior, cu toate că existau legi prohibite,
deoarece în cursul secolului VII Imperiul Bizantin a pierdut teritorii importante în
Peninsula Balcanică, evenimentele politico‑militare stânjenind economia şi implicit
extragerea şi prelucrarea fierului din munţii Haemus.
Ipotezele formulate nu pot fi validate decât atunci când vor fi publicate toate
complexele şi uneltele din aşezări şi vor fi elaborate analize metalografice ale tuturor
obiectelor descoperite la nordul Dunării de Jos. Momentan, existenţa unor importante
centre de extragere şi prelucrare a fierului este dovedită în valea Budureasca şi zona
Şirna, precum şi la Dulceanca, iar centre importante de orfevrărie au existat în zona
Budureasca şi pe teritoriul actual al oraşului Bucureşti.
III.2.1.3. Moldova
În Moldova, fragmente de lupe de fier au fost descoperite în aşezarea de la
Lozna‑Străteni (jud. Botoşani)295. În aceeaşi aşezare au fost descoperite bordeie‑atelier
în interiorul cărora s‑au găsit fragmente de lipitură din lut zgurificată de foc, care
indicau locul în care se reducea minereul de fier, limonitul – obţinut fie din depozitele
de oxizi de fier din turbăria de la Lozna, fie din depunerile aluvionare ale pârâului
293
Muscă, Muscă 1980, 426‑427; 428, Fig.8.
294
Miclea, Florescu 1980, Fig. 840, 213.
295
Teodor 1969, 268.
72 Daniela Tănase
Bahna. A mai fost descoperită o groapă circulară cu prag, în interior cu multă cenuşă,
cărbune, zgură de fier şi bulgări de aramă, precum şi fragmente de creuzet din lut,
de tipar din lut şi fragmente ceramice lucrate cu mâna, între care tigăiţe296. În această
aşezare, într‑unul dintre cuptoarele de lut exterioare locuinţelor, s‑a găsit şi un obiect
fragmentar lucrat dintr‑o marnă, de formă dreptunghiulară, perforat în două locuri,
care s‑a presupus că ar fi o formă pentru turnat metal topit. Nu se dau detalii precise
cu privire la descoperirea acestui obiect, dar se susţine că provine dintr‑un cuptor de
meşteşugar297 (Pl. XXVIII. 1). Alte trei tipare au un context mai clar de descoperire,
prezentat pe scurt într‑un articol recent: în locuinţa nr. 37, din anul 1986, a fost găsit
un tipar fragmentar din lut pentru turnat cercei lunulari (Pl. XXVIII.2); alte două
tipare au fost descoperite în anul 1979 în locuinţele 7 şi 8 (Pl. XXVIII.3‑4)298; pentru
un alt tipar nu s‑au dat alte detalii decât ilustraţia (Pl. XXVIII.5)299.
În aşezarea de la Botoşana (jud. Suceava), datată în secolele V‑VII, s‑au
descoperit câteva obiecte relevante pentru exercitarea activităţilor de făurărie şi de
producere a pieselor de podoabă. Un vas miniatural, care ar fi putut fi folosit şi drept
creuzet, a fost descoperit în locuinţa nr. 18, între cuptorul de tip pietrar şi peretele
de nord, printre alte fragmente ceramice lucrate la roată şi cu mâna300 (Pl. VI.2). În
locuinţa nr. 20 dotată cu un cuptor pietrar, situat în partea de nord‑est, precum şi cu
un cuptor cotlonit, pardosit cu gresie, situat în colţul de sud‑vest, s‑au descoperit
următoarele unelte: printre pietrele răvăşite ale primului cuptor, înspre latura de est
a locuinţei, a fost descoperită o lingură din lut fragmentară, folosită pentru turnat
metale, iar printre pietrele căzute de la gura celui de‑al doilea cuptor, un mic creuzet
din lut, păstrat fragmentar. Printre pietrele căzute din cuptorul situat la nord‑est
a fost găsită o monedă din bronz de la Iustinian I301 (Pl. VI.3). Tot în legătură cu
prelucrarea metalelor este pus şi un vas mic cu buza uşor evazată şi fundul drept găsit
în apropierea vetrei pe latura dinspre est302, ipoteză discutabilă atât datorită formei,
cât şi faptului că nu sunt menţionate urme de metal în interiorul său. În interiorul
locuinţei nr. 25, printre pietrele căzute din cuptor s‑a descoperit un tipar fragmentar
lucrat din rocă negricioasă folosit la prelucrarea obiectelor de podoabă303 (Pl. VII.1).
În umplutura locuinţei nr. 27, cu cuptor pietrar, a fost descoperit un tipar fragmentar
din marnă locală, folosit pentru turnat cruciuliţe şi obiecte de podoabă304 (Pl. VII.2).
296
Teodor 1983, 452.
297
Teodor, Mitrea 1966, 280; 282; 287‑288; 288, Fig. 8.13.
298
Teodor 2005, 164, 172, Fig. 7. 1‑2 şi 6.
299
Teodor 2005, 172, Fig. 7. 7.
300
Teodor 1984a, 35, 99, Fig. 20.6.
301
Teodor 1984a, 37, 99, Fig. 20.2, 5.
302
Teodor 1984a, 37, 99, Fig. 20.4.
303
Teodor 1984a, 40, 99, Fig. 20.3.
304
Teodor 1984a, 41, 99, Fig. 20.1.
În aşezarea de la Izvoare‑Bahna (jud. Neamţ), în stratul de cultură al fazei mai

vechi de locuire, respectiv secolele VI‑VII, a apărut o dăltiţă din fier, descoperită
în afara complexelor de locuire; din acelaşi strat mai provine o unealtă, probabil o
daltă, care este doar ilustrată, fără să se facă referiri în text305. Tot la Izvoare Bahna,
în locuinţa nr. 28, în pământul de umplutură, aproape de podea, s‑a găsit o lingură
din lut pentru turnat metale (PL. XXVI.2). În dreptul orificiului de fixare s‑au găsit
resturile carbonizate ale cozii sub forma unei dungi de cărbune de circa 30 de cm
lungime306. Mai sunt ilustrate câteva unelte, cel mai probabil dăltiţe, descoperite în
stratul de cultură contemporan locuinţelor din secţiunile 7 şi 44307.
O altă aşezare în care au fost descoperite unelte care atestă prelucrarea
fierului este cea de la Ştefan cel Mare (jud. Bacău). În urma cercetărilor arheologice
întreprinse în anul 1977, în locuinţa nr. 2 a fost descoperit un tipar din piatră,
împreună cu ceramică tipică secolelor VI‑VII308 (Pl. XXX.2). Cercetările din anii
1984‑1986 au scos la iveală alte urme ale prelucrării metalelor. Pe podeaua locuinţei
nr. 4 a fost descoperită o bucată de tablă din alamă cu urme de prelucrare, probabil
un rest sau un deşeu de la confecţionarea unor obiecte309. Locuinţa nr. 5 era dotată cu
un cuptor pietrar, precum şi cu un cuptor din lut de dimensiuni mici, tronconic, care
avea pe vatră o crustă zgurificată (probabil un cuptor de redus minereu folosit pentru
o singură şarjă). În zona cuptorului (presupunem că cel din lut; nu este menţionat
în mod clar), s‑a descoperit un gravoar din fier lung de 15 cm, alături de numeroase
fragmente ceramice lucrate cu mâna sau la roată de la oale‑borcan şi tigăi310.
În locuinţa nr. 4 de la Dodeşti (jud. Vaslui), de tip bordei, vatra cuptorului‑pietrar
era puternic arsă de foc, în unele porţiuni până la zgurificare. Printre pietrele răvăşite
ale cuptorului dinspre latura de nord s‑au găsit două tipare din piatră folosite la
turnarea unor accesorii pentru realizarea cerceilor. Un mic împungător‑pilă din fier
şi o dăltiţă din acelaşi material s‑au aflat chiar pe podea lângă mijlocul peretelui de
la nord. O altă dăltiţă din fier a fost descoperită în umplutura gropii bordeiului, iar
două bucăţi mici fragmentare, de aramă, s‑au descoperit printre pietrele răvăşite ale
cuptorului. În stratul de cultură din imediata apropiere a bordeiului s‑a găsit o lingură
din lut pentru turnat metal topit311. Concluzia este că acest bordei, în care s‑au mai
găsit fragmente de împungătoare din os şi de ceramică lucrată cu mâna, de amfore
305
Mitrea 1978, 215, 240, Fig. 10.10; 239, Fig. 9.11.
306
Mitrea 1998, 37‑38, 141, Fig. 25.7.
307
Mitrea 1998, 171, Fig. 55. 10‑12; 172, Fig. 56. 11, 13.
308
Mitrea 1980, 108; Pl. XLVI/1.
309
Mitrea, Eminovici, Momanu 1986‑1987, 224, 250, Fig. 17.1.
310
Mitrea, Eminovici, Momanu 1986‑1987, 224‑225, 250, Fig. 17.2.
311
Teodor 1984b, 24‑25, 27, Fig. 5.d, 29, Fig. 6.1‑3, 10‑11, 30, Fig. 71‑3.
74 Daniela Tănase
bizantine lucrate la roată, precum şi o fusaiolă ornamentată din lut, era folosit ca
atelier pentru confecţionarea podoabelor din metal312 (Pl. XX‑XXI).
Una dintre aşezările cele mai intens cercetate din Moldova, în proporţie de
cca. 75‑85%, este aşezarea de la Davideni (jud. Neamţ)313, în care s‑au descoperit
piese care atestă activitatea de prelucrare a metalelor. În locuinţa nr. 5 de tip bordei,
dotată cu două cuptoare din lut cotlonite în peretele locuinţei, pe vatra cuptorului din
colţul de nord‑vest s‑a găsit o dăltiţă din fier. În bordei a mai apărut o cantitate mare
de ceramică lucrată cu mâna şi foarte puţină la roată, un cuţit din fier, o cataramă
din fier şi un ac din os314. În locuinţa nr. 16, de tip bordei semiîngropat, cu cuptor
pietrar, alături de fragmente ceramice, o fusaiolă din lut şi obiecte mărunte (între care
o cruciuliţă din bronz, o fibulă din fier de tip romano‑bizantin, un cuţit), s‑a găsit un
gravoar din fier, fără a se spune exact locul de unde provine, precum şi un creuzet
din lut315 (Pl.XVI.1). În locuinţa nr. 17 de tip bordei, cu vatră simplă, s‑a descoperit
şi un mic gravoar din fier, alături de fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată,
două cuţite, o cataramă şi o cange. Locul exact al descoperirii gravoarului nu este
precizat316.
În locuinţa nr. 33 de tip bordei semiîngropat, cu cuptor din lut de tipul celor
cotlonite în peretele bordeiului, în faţa gurii cuptorului la cca. 1 m, probabil pe podea,
s‑a găsit un gravoar din fier, iar în pământul de umplutură a apărut un tipar din piatră
fragmentar, folosit la turnatul unor accesorii pentru obiecte de podoabă. Printre
fragmentele ceramice numeroase, de la vase borcan şi tipsii, lucrate cu mâna, se află
şi un fragment de pahar, care potrivit autorului, ar fi putut folosi drept creuzet317. În
locuinţa nr. 35 de tip bordei, cu cuptor pietrar, alături de fragmente ceramice lucrate
cu mâna (de la oale‑borcan şi tigăiţe) şi lucrate la roată s‑au descoperit, în pământul
de umplutură şi mai ales pe podea, un dorn şi un gravoar din fier, alături de două
cuţite şi mânere din os pentru cuţite. Datorită bogăţiei inventarului şi a resturilor de
bârne carbonizate s‑a apreciat că bordeiul a fost distrus de un incendiu şi inventarul
nu a mai putut fi luat318 (Pl. XVI.2). În locuinţa nr. 36, de tip bordei cu cuptor pietrar,
s‑au descoperit, fără a se preciza locul exact, un tipar din piatră, un dorn mic din fier
şi un gravoar din fier, precum şi un vas mic din lut, care s‑a presupus a fi un creuzet.
Au mai fost descoperite o fusaiolă din lut, ceramică lucrată cu mâna, vase borcan şi
312
Teodor 1984b, 25.
313
Mitrea 2001, 10.
314
Mitrea 2001, 42.
315
Mitrea 2001, 54.
316
Mitrea 2001, 55.
317
Mitrea 2001, 71‑72, 321, Fig. 61.5; 325, Fig. 65.5; 364, Fig. 103.5.
318
Mitrea 2001, 73‑75, 320, Fig. 2.
tipsii, precum şi ceramică lucrată la roată319 (Pl. XVII). După inventar se pare că în
acest bordei funcţiona un atelier de producere a podoabelor. În locuinţa nr. 37 de tip
bordei, cu un cuptor‑pietrar şi un cuptor din lut, a fost descoperit un gravoar din fier
(fără a se preciza exact locul) – alături de o mare cantitate de fragmente ceramice
lucrate cu mâna, oale‑borcan şi tigăiţe, câteva fragmente ceramice lucrate la roată320.
În locuinţa nr. 39 de tip bordei semiîngropat, cu cuptor pietrar, s‑a găsit o mare
cantitate de ceramică lucrată cu mâna (vase borcan şi tigăiţe) şi puţină ceramică
lucrată la roată; printre bolovanii din faţa cuptorului s‑a găsit un gravoar de fier,
alături de un amnar şi un vârf de săgeată romboidală, un cuţit şi o fusaiolă de lut321.
În locuinţa nr. 46 de tip bordei semiîngropat, cu vatră simplă de bolovani de
râu şi pământ, alături de fragmente ceramice lucrate cu mâna, vase borcan şi tigăiţe,
au apărut un gravoar din fier şi două fusaiole din lut, fără a se preciza clar locul322.
În locuinţa nr. 69 de tip bordei, cu trei instalaţii de foc – două cuptoare din lut (care
nu au fost folosite simultan) şi unul de tip pietrar – s‑a descoperit un gravoar din
fier, alături de străpungătoare din os, un ac din acelaşi material şi un cuţit din fier,
precum şi o mare cantitate de ceramică lucrată cu mâna, oale‑borcan şi tigăi, precum
şi oale‑borcan lucrate la roată323. În locuinţa nr. 72 de tip bordei semiîngropat, cu
cuptor pietrar, s‑a descoperit un mic gravoar din fier, fără a se preciza unde anume.
În bordei a mai fost descoperită o cantitate apreciabilă de ceramică lucrată cu mâna,
oale‑borcan şi tigăi; într‑o cantitate mai mică – ceramică lucrată la roată, la care se
adaugă o fibulă cu piciorul întors dedesubt de tip romano‑bizantin324. În pământul
de umplutură al locuinţei nr. 74, de tip bordei, cu pietrar, s‑a găsit un mic gravoar
din fier, un fragment de seceră şi două fusaiole bitronconice, iar pe podea un cuţit.
Ceramica a fost aproape în totalitate lucrată cu mâna, fiind vorba despre tigăi şi
oale‑borcan325. În locuinţa nr. 75, cu cuptor din bolovani de râu, s‑a descoperit o
lingură din lut pentru turnat metal, modelată dintr‑o pastă mai densă. În afară de
aceasta au mai apărut numeroase fragmente ceramice lucrate cu mâna, oale‑borcan,
tipsii, ceramică lucrată cu mâna, printre care fragmente de amforete şi o fibulă din
bronz cu piciorul întors dedesubt326 (Pl. XVIII.2). Izolat, în secţiunea XXX s‑a
319
Mitrea 2001, 75‑76, 321, Fig. 61, 9‑10; 325, Fig. 65.4; 370, Fig. 109.4.
320
Mitrea 2001, 77‑78, 320, Fig. 60.4.
321
Mitrea 2001, 79‑80, 323, Fig. 51.3.
322
Mitrea 2001, 87‑88.
323
Mitrea 2001, 112‑113, Fig. 320, Fig. 60.1.
324
Mitrea 2001, 117‑119, 321, Fig. 61.4.
325
Mitrea 2001, 120‑121, 321, Fig. 61.6.
326
Mitrea 2001, 121‑122, 326, Fig. 56.6, 335, Fig. 74.5
76 Daniela Tănase
descoperit un burghiu mic din fier327. În secţiunea LIV, pe nivelul de călcare din
secolele V‑VII, s‑a găsit un dorn de fier, iar în secţiunea LVIII s‑a găsit un gravoar de
fier328 (Pl. XVIII.1). În secţiunea S I din anul 1970, în stratul de cultură, în apropierea
unei fibule de tip romano‑bizantin, s‑a descoperit un tipar din piatră, pentru turnat
granule329.
Din cele expuse mai sus se poate observa că există aşezări din Muntenia
şi Moldova în care au fost depistate ateliere, în unele dintre acestea existând mai
multe unelte asociate, iar în altele doar tipare sau linguri din lut pentru turnat metal.
Aceasta dovedeşte că existau bijutieri locali care produceau podoabe potrivit modei
şi gustului clienţilor din zonele în care activau. S‑ar putea ca situaţia de la Davideni
să nu fie singulară; şi în alte situri va fi fost un material la fel de bogat, dar acestea
nu au fost cercetate exhaustiv, iar valorificarea ştiinţifică a rezultatelor de până acum
lasă de dorit.
Pe văile afluenţilor Siretului se constată o activitate meşteşugărească
importantă, la fel ca şi în cazul văii Budureasca.
III.2.2. Morminte
Fenomenul de depunere a uneltelor în morminte, apărut în preistorie, este

prezent în lumea barbară în epoca romană330 şi în evul mediu timpuriu. Ritualul
este atestat la populaţiile de neam germanic pe o arie geografică foarte largă din
Transilvania până în Norvegia, dar îl întâlnim şi în Câmpia Tisei în timpul primului
kaganat avar.
Morminte de orfevri au fost descoperite de‑a lungul râurilor sau a drumurilor
romane, atelierele fiind situate la puncte de răscruce sau în locuri importante ale
reţelei de drumuri331. Această constatare este valabilă mai ales pentru bazinul
carpatic, deoarece aşezările extracarpatice se află mai ales de‑a lungul râurilor care
ofereau zone propice locuirii. În zona extracarpatică nu există dovezi foarte clare
pentru existenţa unor drumuri comerciale în această epocă, deşi aşezările erau situate
de‑a lungul unor râuri sau văi care ar putea fi socotite drept căi de acces. Demn de
semnalat este şi faptul că morminte de inhumaţie cu unelte nu apar în afara arcului
327
Mitrea 2001, 129, 323, Fig. 63.4.
328
Mitrea 2001, 130, 320, Fig. 60.3, 321, Fig. 61.8.
329
Mitrea 2001, 128.
330
Henning 1991, 66.
331
László 1970, 79.
carpatic. Singurul mormânt susceptibil de a fi aparţinut unui orfevru este mormântul

nr. 14, de incineraţie, de la Sărata Monteoru (jud. Buzău), în care s‑au descoperit opt
creuzete din lut332.
Mormintele din secolele VI‑VII în care au fost depuse unelte nu sunt
numeroase în lumea germanică şi cea avară, deşi se cunosc necropole întinse333. Pe
de o parte, este posibil ca doar meşteşugarii cu atribuţii în conducerea comunităţii
să fi fost înmormântaţi cu uneltele lor. Pe de altă parte, se poate să nu fie încă
atestate arheologic, pentru că în anul 1954 (când Joachim Werner334 s‑a ocupat
mai îndeaproape de această problemă) se cunoşteau doar 7 morminte în care s‑au
descoperit unelte, iar în catalogul publicat de Joachim Henning335 în 1991 au fost
menţionate 28 de morminte; iar în acest moment se cunosc 46 de astfel de descoperiri
în 43 de localităţi europene (Harta 2).
Demersul nostru se bazează pe cercetarea mormintelor cu unelte din România:
Bandu de Câmpie (Pl. II‑IV), Felnac (Pl. XXII‑XXV), Sărata Monteoru (Pl.
XXIX.7); nordul Franţei: Herouvillette (Pl. XXXVIII‑XLII); Norvegia: Vestly (Pl.
LXIII‑LXV); Suedia: Hovgärdsberg Vendel (Pl. XLIIIL); centrul şi sudul Germaniei:
Beckum (Pl. XXXIII), Dittigheim (Pl. XXXVI), Neuwied (Pl. LVII), Schönebeck (Pl.
LXI), Wallerstädten (Pl. LXVI); Austria, Poysdorf (Pl. LIX‑LX); Cehia: Brno (Pl.
XXXIV‑XXXV); Ungaria: Gátér (Pl.XXXVII), Jutas (Pl. XLIV‑XLV), Klárafalva
(Pl. XLVI‑XLIX), Kölked‑Feketekapu B (Pl. L‑LIII), Kunszentmárton (Pl. LIV‑LVI),
Pókaszepetk (Pl. LVIII), Vác‑Kavicsbánya (Pl. LXII) şi Serbia: Aradac‑Mečka (Pl.
XXXI‑XXXII).
Se pot deosebi două tipuri de morminte: cele care aparţin lumii germanice,
în care alături de defunct sunt depuse obiecte personale, arme, eventual şi vase cu
ofrande alimentare, precum şi cele din lumea avară, descoperite în câmpia Tisei – au
în inventar şi calul defunctului, oase de cal fiind descoperite la Kunszentmárton şi
la Felnac. Cum nu cunoaştem astfel de depuneri rituale în lumea stepei în secolele
VI‑VII, înclinăm să credem că este vorba despre preluarea de către avari a unor
ritualuri ale germanicilor.
Există şi morminte de incineraţie, de bărbaţi, după inventar, care atestă
preferinţa pentru activităţile de bijuterie: la Pókaszepetk336 şi la Sărata Monteoru.
În general, se constată preferinţa pentru depunerea în morminte a anumitor
tipuri de unelte: este aproape nelipsit ciocanul şi cleştele. Acestea sunt în general
332
333
Werner 1962, 308.
334
Werner 1954, 39‑40.
335
Henning 1991, 80‑81.
336
Sós 1978, 424, Fig. 1; 426, Fig. 3.
78 Daniela Tănase
de dimensiuni mici, rar apar cleşti mari de făurar cum este cel din mormântul de la
Bandu de Câmpie (Fig. 1). Alături de ciocane şi cleşte mai apar şi nicovale, pile,
poansoane, gravoare, dăltiţe, foarfeci pentru tăiat tabla, burghie, cute, balanţe cu
greutăţi; mai rar se găsesc creuzete. Aceste unelte formează o adevărată trusă, uşor
de transportat. Unii meşteri nu erau doar făurari, ci ştiau să prelucreze şi metalul
preţios, fapt dovedit de prezenţa balanţelor cu greutăţi şi a pietrelor pentru probat
metalul, a tiparelor, poansoanelor şi gravoarelor cu care se realizau bijuterii.
III.2.2.1. Morminte de inhumaţie

1. La începutul secolului XX, au fost efectuate cercetări arheologice la Bandu
de Câmpie (jud. Mureş), de către arheologul István Kovács, fiind descoperite
mai multe cimitire, între care unul datat în epoca migraţiilor. Cimitirul din epoca
migraţiilor conţine 186 de morminte, aproape toate jefuite sau deranjate, datate de
către autor, pe baza materialului arheologic recuperat, în cursul secolelor V‑VII337.
În marginea de sud a necropolei, în mormântul nr. 10 au fost găsite unelte
într‑o cutie de lemn depusă la picioare. Mormântul era orientat V‑E, cu lungimea de
250 cm, lăţimea de 100 cm, adâncimea de 50 cm, considerat de I. Kovács cel mai
bogat în vestigii, chiar dacă fusese jefuit (Pl. II‑IV).
Mici fragmente de oase ale craniului s‑au descoperit în partea de vest a gropii,
unde s‑au găsit şi resturile unui coif din fier; unul dintre braţele superioare şi un os
al coapsei se aflau spre partea sudică a gropii, într‑o poziţie secundară, iar în partea
dreaptă a gropii au fost descoperite două oase ale piciorului în poziţie anatomică
normală a unui individ culcat pe spate, în timp ce coastele erau la genunchi. Cele
mai multe oase lipsesc.
În zona bazinului a fost descoperită o cataramă de centură din fier şi în
apropierea ei o limbă de curea din fier; în exteriorul osului de la picior s‑au găsit un
pumnal cu teacă şi o piatră mare de ascuţit, o lance mică şi un fragment de lance,
un cârlig din fier (după părerea noastră un fragment de amnar), mai multe bastonaşe
cilindrice sau prismatice care sunt ori părţi de unelte, ori vârfuri de lance, un capăt
de măciulie din os. Cea mai mare parte a obiectelor se aflau în capătul estic al
mormântului, aproape de tălpile defunctului, aşezate într‑o cutie de lemn din care
s‑au mai descoperit bucăţi de lemn.
Cutia conţinea toată gama de unelte ale unui făurar: cleşti cu braţe lungi, cleşti
cu braţe scurte, burghie, un burghiu acţionat mecanic, o daltă, o unealtă în formă
de ciocan pentru făurit cuie şi nituri şi o unealtă de o formă asemănătoare pentru
tras sârma cu care se puteau face eventual şi cuie, un ciocan mare şi unul mic, o
nicovală de dimensiuni mai mari şi una de dimensiuni mai mici, o piatră mică pentru
337
Kovacs 1913, 396‑429.
ascuţit, patru bastonaşe prismatice din bronz, 22 cuie din bronz, bulgări de fontă,
două discuri din bronz, două plăci din bronz, piese de placă de centură, fragmente de
oglindă din argint de proastă calitate, plăci din bronz care ornamentau cutia de lemn,
deşeuri de la fabricarea obiectelor din bronz, vergea din bronz şi mici fragmente de
fier, o fusaiolă din lut338.
Bogăţia inventarului oferă suficiente argumente pentru a emite ipoteza că
defunctul ar fi putut avea şi piese de podoabă din metal preţios, chiar şi monede,
luate de jefuitorii care au deranjat mormântul. În favoarea acestei ipoteze pledează
inventarul unor morminte cu unelte din Europa, în care au apărut şi piese deosebite.
Morminte similare ca inventar de unelte au fost descoperite în mai multe
regiuni ale Europei. La Herouvillette, în nordul Franţei, a fost descoperit mormântul
cu cel mai bogat inventar în unelte din Europa. Alături de obiecte de port – ac şi inel
de bronz – au fost găsite monede: în gura mortului‑o monedă din aur emisă în regatul
franc (Reims) în timpul lui Iustinian între anii 534‑537 şi 27 monede din argint emise
de ostrogoţi şi franci la mijlocul secolului al VI‑lea, depuse într‑o pungă la centură.
Inventarul funerar conţinea şi arme: lancea aflată la cap – în partea stângă – spadă
cu teacă, scramasax, topor. La picioare a fost depusă o cutie în care erau unelte339:
cleşti, ciocane, dălţi, pile, sfredele, poansoane, foarfeci de tablă, cuţite, securi, cuie;
lipseşte doar nicovala. Au mai fost găsite fragmente de la o balanţă, pastile de sticlă
verde (probabil folosite ca greutăţi), o capsulă cu urme de mercur, precum şi monede
romane din bronz şi cupru, folosite ca materie primă340.
Alte morminte din spaţiul locuit de diverse populaţii de neam germanic,
în care au fost descoperite truse de unelte ce conţineau cleşti, ciocane, nicovală,
pile, menghine, au mai fost descoperite într‑o necropolă situată în Banatul sârbesc,
pe malul Tisei, la Aradac‑Mečka341, la Brno342 (Cehia), Poysdorf (Austria)343,
Kölked‑Feketekapu B (Ungaria)344, Schönebeck345 (Germania) etc. (vezi Lista
mormintelor cu unelte din Europa, cap. XII).
Dar poate cel mai interesant este mormântul cu unelte de la Vestly346, din
Norvegia, care are un inventar bogat nu doar în unelte, ci şi în piese fastuoase. Alături
338
Kovacs 1913, 398‑403.
339
Decaens 1971, 12‑17.
340
Decaens 1971, 84.
341
Nagy 1959, 57; 71, Pl. IV, 7‑21; 72, Pl. V, 1‑6.
342
Werner 1954.
343
Beninger 1966, 177.
344
Kiss 2001, vol. I, 24, Fig. 7; 24‑25; vol. II, 8‑41: Pl. 24‑27.
345
Schmidt 1975.
346
Magnus 1966, N 3, 5 (1‑5).
80 Daniela Tănase
de defunct au fost depuse: la cap – scut, vârf de săgeată, cuţit, foarfecă, pietre de
ascuţit şi pietre de cremene; la piept – cuţit, pahar din sticlă reparat cu o bandă din aur
decorată în stil animalier I, spadă, o placă subţire din aur, un nasture din argint aurit,
decorat în stil animalier I, un inel de deget din aur; în partea dreaptă – la şold s‑a
găsit o pensetă, în zona femurului un vas din bronz, iar în zona gambei: suliţă, lance,
vas în formă de găleată din lemn cu cercuri din fier şi 2 cm de bandă din aur decorată
în stil animalier I. La picioare s‑au găsit un vas din lut şi unelte: ciocan, nicovală,
cleşte, sfredel, daltă, foarfece, poanson, pietre de ascuţit. Piesa aproape similară cu
cea de la Bandu de Câmpie este un burghiu acţionat mecanic. De altfel, există o mare
asemănare între cele două morminte şi din punct de vedere al componenţei trusei de
unelte şi al armelor, ne referim la lănci.
La Bandu de Câmpie a fost depusă şi o fusaiolă, poate pentru a sublinia
priceperea defunctului la diverse meşteşuguri, mai ales dacă ţinem cont de faptul
că unele dintre uneltele din mormânt, cum ar fi burghiele, puteau fi folosite şi la
prelucrarea lemnului. Această situaţie a fost documentată şi la Herouvillette unde
anumite tipuri de unelte au putut fi folosite şi la prelucrarea lemnului; faptul că
orfevrii puteau fi şi sculptori în lemn este relatat de izvoarele scrise347.
Fusaiole nu au mai fost documentate şi în alte morminte cu unelte din epocă;
doar în mormântul B, de incineraţie, din cimitirul 1 de la Bratei348, datat în secolul
V, a fost descoperită o fusaiolă, alături de un cleşte de făurar. S‑ar putea să fie vorba
despre perpetuarea în regiune a statutului special de care se bucurau făurarii.
2. Mormântul de la Felnac nu a fost găsit de cercetători, ci întâmplător, în
anul 1899, pe o suprafaţă restrânsă, situată pe o porţiune de teren pe care Mureşul
nu o mai inunda, fiind asanată. Acolo se afla o carieră de pietriş pe al cărei teritoriu
au fost descoperite piesele ce au fost împărţite între muncitori şi patron. În apropiere
se afla şi o movilă cu şanţ pe care se mai vedeau ruinele unor clădiri349. Tiparele
au fost găsite amestecate cu oase de om şi oase de cal, fapt care l‑a determinat pe
autor să susţină că este vorba despre un meşter itinerant, care ori întâmplător, ori
din cauze violente şi‑a găsit moartea în mlaştină. S‑au recuperat 44 tipare din bronz,
care foloseau la producerea pieselor de podoabă pentru vestimentaţie, centură şi
harnaşament, precum şi o aplică de centură din bronz, în formă de cruce malteză350
(Pl. XXII.2‑XXV).
La Felnac a mai fost descoperit un mormânt de inhumaţie din secolul VII351,
347
Roth 1986, 41.
348
Bârzu 1973, 224.
349
350
Hampel 1900, 117‑123; Dömötör 1901, 62‑65; Hampel 1905, 392‑396; 747‑749.
351
Zdroba, Barbu 1976, 49.
deşi în repertoriul arheologic al judeţului sunt menţionate două morminte din acest
secol352, însă nu poate fi stabilită o legătură între acestea şi mormântul descoperit în
secolul al XIX‑lea.
Mormântul cu tipare de la Felnac are analogii relativ apropiate nu doar din punct
de vedere al ritualului şi al tipologiei pieselor, ci şi din punct de vedere geografic.
În mormântul nr. 1 de la Kunszentmárton, localitate situată pe malul Crişului, în
Ungaria, defunctul a fost înmormântat cu calul, avea un cuţit la cap, apoi platoşă,
spadă şi lance, fragmente de vârfuri de săgeată, în zona brâului au fost descoperite
resturi de la o cutie de lemn cu plăcuţe din bronz şi argint, în cutie era o balanţă cu
greutăţi bizantine din bronz şi sticlă; pe schelet s‑au găsit piese de bronz şi fier, iar la
picioare s‑au găsit 41 de tipare, 40 din bronz şi unul din plumb, o lingură din bronz,
tuburi de la foale, ciocan, nicovală şi o cute, bucăţi de fier şi de bronz353.
În mormântul III de la Aradac‑Mečka (Serbia) a fost găsit doar un tipar din
bronz pentru presat aplice de centură, cu decor animalier, şi materie primă, alături de
piese de centură din bronz şi din fier, între care o cataramă de tip Pápa, apoi un topor,
cuţit şi amnar cu piatră de cremene354.
Tipare au mai fost găsite şi dincolo de Tisa, în mormântul 11 de la Gátér,
unde nu s‑au putut recupera toate piesele şi nici nu s‑a putut observa poziţia fiecărui
obiect deoarece în groapă era apă. S‑a documentat faptul că doi cercei din argint
erau la cap; în zona bazinului – catarame din bronz, plăcuţe de centură din argint şi
opt tipare din bronz cu decorul realizat în relief. S‑au mai descoperit: o lamă de cuţit
din fier, amnar, bare din fier, plate, de diferite dimensiuni (poansoane?), un ciocan şi
două vârfuri de săgeată cu trei muchii 355.
Dacă avem în vedere cele două morminte cu tipare, mai sus‑menţionate, se
poate afirma cu certitudine că şi la Felnac a fost înmormântat un orfevru împreună cu
calul său, cu trusa de unelte şi probabil chiar şi cu armele sale, potrivit ritualului de
înmormântare al cavalerilor avari, semn că defunctul avea şi atribuţii de războinic.
În opinia noastră, nu există dubii în privinţa interpretării arheologice a acestei
descoperiri, care este un mormânt şi nu un simplu depozit de unelte al unui atelier.
III.2.2.2. Morminte de incineraţie

În mormântul de incineraţie nr. 14 descoperit în anul 1952 la Sărata Monteoru
(jud. Buzău), deasupra pachetului de oase şi amestecate printre ele, au fost descoperite
352
Repertoriul arheologic Arad 1999, 68.
353
Csallány 1933, 3; 49‑51.
354
Nagy 1959, 93, Taf. XXVI.1‑16.
355
Kada 1905, 368‑370.
82 Daniela Tănase
opt păhărele din ceramică, prost arse, de formă conică, cu gura trilobată. Paharele
erau aşezate în parte cu vârful în sus, în parte culcate. Nici unul nu conţinea oase
arse; pe lângă acestea s‑au mai găsit fărâme provenind probabil de la un cuţit din
fier356.
Recipientele numite păhărele sunt de fapt creuzete, asemănarea dintre
acestea şi cele descoperite la Bucureşti‑Băneasa a fost observată şi de Margareta
Constantiniu357. De altfel, au existat cercetători care nu au trecut cu vederea această
descoperire şi au formulat ipoteza că mormântul a aparţinut unui artizan, cel mai
probabil unui bijutier358.
Creuzete din lut au mai apărut în morminte de inhumaţie descoperite în
Germania la Schönebeck, Wallerstädten şi Neuwied, dar şi în morminte de acelaşi
rit, ale balţilor şi finilor, în special în morminte de femei, şi nu în morminte ale
femeilor din lumea slavă, aşa cum s‑a menţionat de către T. Capelle şi H. Vierck359.
Ritualul de depunere a uneltelor în morminte de incineraţie a fost documentat
şi la Pókaszepetk (Ungaria), unde a fost găsită o balanţă cu greutăţi şi materie
primă, şi s‑a interpretat că ar fi fost mormântul unui negustor360, deşi alţi cercetători
consideră că defunctul era un orfevru361, supoziţie mult mai plauzibilă. În opinia
noastră, este posibil, mai degrabă, ca cel înmormântat să fi fost un bijutier, deoarece
s‑au descoperit şi monede romane, unele perforate, mult anterioare, din secolele I
şi IV p. Chr., a căror prezenţă poate fi pusă în legătură cu utilizarea lor ca materie
primă. Legat de practicarea comerţului, mai potrivită, poate, ar fi fost depunerea
monedei care circula în secolul al VII‑lea, când este datată descoperirea. Dar nu
trebuie omis nici faptul că în kaganatul avar nu exista o economie monetară, balanţa
fiind prezentă doar în condiţiile prelucrării metalului preţios.
Chiar dacă oasele defuncţilor din aceste descoperiri au fost arse, analiza
antropologică fiind astfel compromisă, inventarul s-a păstrat: cuţitul (?) de la Sărata
Monteoru, precum şi piesele de centură între care catarama de tip Pápa şi două
vârfuri de lance (Pókaszepetk), dovedesc faptul că aici au fost înmormântaţi bărbaţi.
De asemenea, se poate susţine că aceştia au fost artizani ai metalelor: creuzete şi
balanţe cu greutăţi sau materie primă au fost găsite în morminte de bijutieri (vezi
cap. XII.3.).
356
Nestor et alii 1953, 84‑85.
357
358
Comşa 1975, 186, 188.7
359
Capelle, Vierck 1971, 77.
360
Sós 1978, 424, Fig. 1, 426, Fig. 3.
361
Garam 2001, 163.
III.2.3. Depozite şi tezaure
III.3.2.1. Depozite
Ca să luăm în discuţie posibilitatea existenţei depozitelor de unelte în secolele
VI‑VII, este necesar să definim atât termenul de depozit, cât şi cel de depunere.
Astfel, depunerea este considerată un act deliberat de abandon în bunuri362. Aceasta
poate fi pe timp limitat – în terenuri uscate – sau ireversibilă, cu caracter sacral
– în terenuri mlăştinoase sau albii de râuri363. Prin „depozit ” se înţelege complexul
arheologic cuprinzând un număr suficient de mare de piese găsite laolaltă, în acelaşi
context, despre care se poate afirma cu certitudine că nu aparţin inventarului vreunei
locuinţe sau vreunui mormânt364.
Nici una dintre uneltele descoperite până acum în situri din secolele VI‑VII
nu pot fi interpretate drept depozite de unelte. Această carenţă a depozitelor este cu
atât mai uimitoare, cu cât acest fenomen a fost atestat în bazinul carpatic la sfârşitul
epocii romane şi începutul epocii migraţiilor, cum este depozitul de la Tattabánya
(sec. IV‑V)365, dar mai ales ulterior, în secolele VIII‑IX366. 
În literatura română de specialitate s‑a vehiculat termenul de depozit pentru
tiparele de la Felnac prima dată de către K. Horedt, care a arătat că în morminte
de meşteşugari există depozite de tipare367. Ulterior, alţi cercetători au folosit doar
termenul de depozit pentru întregul inventar368, evident în mod eronat, deoarece
împreună cu tiparele au fost descoperite oase umane şi de cal, fiind vorba despre un
complex arheologic bine definit, un mormânt. Loturi de tipare al căror context de
descoperire nu se cunoaşte au mai fost descoperite la Adony (Ungaria)369 şi Biskupija
(Croaţia)370; în aceste cazuri considerăm că este vorba mai degrabă de morminte, nu
de depozite de unelte.
Se mai poate surprinde o schimbare a ritualului de apreciere a unui meşteşug,
dar şi a modului de accentuare a statutului social, care s‑a manifestat doar în varianta
funerară, sesizată şi în secolul al V‑lea, după cum o dovedesc descoperirile de la
362
Curta 1997, 214.
363
Harhoiu 1992, 426; Schmauder 2002, 36‑37.
364
Curta 1994, 182.
365
László 2003, 168.
366
Curta 1997, vezi catalogul.
367
Horedt 1958, 70.
368
Mărghitan 1985, 44; Olteanu 1997, 130.
369
Fettich 1926, Pl. VI.1‑13.
370
Vinski 1958, 27‑30; Tab. XVI
84 Daniela Tănase
Bratei‑cimitirul 1‑mormântul B (cleşte, cinci seceri, bucşă şi osie de car)371, precum

şi Csongrád‑Kenderfőldek‑mormântul 2 (cleşte, ciocan, burghiu) şi mormântul A
(nicovală, cleşte, ciocan, burghiu)372. Observăm că la Bratei nu au fost depuse doar
unelte de meşteşugar, ci şi seceri, precum şi piese componente ale carului, ceea ce
ar putea eventual să indice diversitatea obiectelor din metal efectuate de către făurar,
corespunzătoare ocupaţiilor din comunitatea respectivă. O altă ipoteză plauzibilă este
cea potrivit căreia ar fi mormântul unui personaj de rang înalt, stăpân al agricultorilor,
crescătorilor de animale şi meşterilor din comunitatea sa, a căror paletă de ocupaţii a
fost reliefată prin ritualul funerar. Aşa s‑ar putea interpreta această descoperire, dacă
luăm în considerare faptul că depozitele de unelte din secolele VIII‑IX au fost văzute
ca o manifestare a preţuirii meşteşugului, dar şi ca element în definirea statutului
social sau a aspiraţiilor sociale373.
Constatăm un hiatus de două secole în ceea ce priveşte depunerea depozitelor
de unelte, fenomen întâlnit anterior şi posterior secolelor VI‑VII, care s‑ar putea
explica prin aprecierea directă a meşterului însoţit în mormânt de uneltele sale, o
individualizare a sa şi dincolo de moarte.
III.3.2.2. Tezaure
Prin tezaur se înţelege acumularea de bunuri de valoare, în acelaşi timp bunuri
de prestigiu, aflate în proprietatea unui personaj de rang înalt, care are valoare
materială, dar şi una socială374, menit să fie etalat în diverse ceremonialuri. Îngroparea
tezaurelor pe teritoriul actual al României în epoca migraţiilor s‑a făcut în urma unor
evenimente care au tulburat situaţia politică; nu au nicidecum un caracter sacral375.
La Priseaca (jud. Olt) a fost descoperit un tezaur depus într‑o oală din lut,
constituit din 141 monede de argint [opt emise în timpul lui Constans al II‑lea
(641‑668) şi 133 în vremea lui Constantin al IV‑lea Pogonatul (668‑685)] şi doi
cercei, tot din argint376. În încercarea de a desluşi semnificaţia acestui tezaur, au fost
emise două ipoteze:
1. ar fi aparţinut unui meşter bizantin care ar fi adus monedele din imperiu cu
scopul de a fi transformate în podoabe pentru conducătorii locali, deoarece argintul
lipsea la nordul Dunării377;
371
Bârzu 1973, 224; 302, Pl. XXI.
372
Párducz 1959, 310; Pl. I.3; 317; Pl. I.1‑2.
373
Curta 1997, 248.
374
Schmauder 2002, 37‑38.
375
Harhoiu 1992, 426.
376
Butoi 1965, 98‑101.
377
Butoi 1968, 102; Mitrea 1979, 125.
2. a aparţinut unui conducător local care a servit cu războinicii săi temporar

în armata bizantină378. Din analiza numismatică s‑a ajuns la concluzia că tezaurul
trebuie interpretat drept averea unei persoane la un moment dat; nu a fost format
din acumulare în decursul vremii379. În privinţa îngropării acestui tezaur, părerile
cercetătorilor coincid, acesta fiind considerat reflexul arheologic al migraţiei
bulgarilor la sud de Dunăre380.
La nordul Dunării în secolul VII domină moneda de argint sub formă de
hexagrame, monedă cu care erau plătiţi mercenarii recrutaţi pentru războaiele contra
perşilor. Tezaurele de argint de la Priseaca şi Galaţi pot fi plăţi sau daruri trimise de
împărat bulgarilor sosiţi la Dunărea de Jos, pentru ca să îşi asigure relaţii bune cu
noii vecini de la frontiera nordică a imperiului381.
Un tezaur cu acelaşi tip de piese, podoabe şi monede de argint, a fost descoperit
pe malul drept al Dunării, la Silistra (Bulgaria), într‑o bazilică distrusă de un incendiu.
Alături de 21 de cercei şi două inele digitale, au fost găsite trei monede, una din
vremea lui Iustin al II‑lea (565‑578) şi două din vremea lui Constantin al IV‑lea
(668‑685), emise în Sicilia382. Diferenţa de o sută de ani dintre emiterea monedelor
semnifică faptul că au fost tezaurizate ca materie primă pentru bijuterii; aceasta ar
fi aparţinut unui orfevru bizantin care lucra în secolul al VII‑lea pe teritoriul cetăţii
paleobizantine Durostorum pentru o populaţie eterogenă pe plan etnic383. Ipoteza
formulată de cercetătorii bulgari cu privire la apartenenţa tezaurului pare verosimilă.
Această descoperire de la Silistra este importantă pentru aprecierea tezaurului de la
Priseaca, în care există în primul rând monede, abia după aceea podoabe – doar doi
cercei – fapt pentru care nu considerăm că acestea ar fi putut constitui materia primă
care a aparţinut unui orfevru, fie el bizantin sau alogen. Poate dacă podoabele ar fi
fost mult mai variate tipologic, mai numeroase, iar emisiunile monetare ar fi fost din
perioade de timp aflate la o distanţă apreciabilă, s‑ar fi putut lua în calcul această
ipoteză. La aceasta ar trebui să se adauge şi analiza metalografică a monedelor şi
a podoabelor de la Priseaca pentru a se dovedi dacă podoabele au fost produse din
acel argint monetar. Aceasta nu a fost efectuată nici până azi, deşi ar fi trebuit luată
în calcul în primul rând şi abia după aceea să se emită ipoteza realizării podoabelor
din aceste monede.
Tezaurele de argint nu sunt depozite de materie primă sau deşeuri, deoarece
378
Butoi 1968, 103.
379
Mitrea 1979, 117.
380
Butoi 1968, 103; Mitrea 1979, 117.
381
Curta 2005, 118.
382
Angelova, Penčev 1990, 38‑41.
383
Angelova, Penčev 1990, 43.
86 Daniela Tănase
nu există obiecte cu conservare precară sau reziduuri de prelucrare. Alegerea

deliberată a obiectelor, de obicei găsite pereche, indică o risipă ostentativă, care în
vremuri de convulsii sociale şi politice avea funcţiuni precum marcarea unui ritual
de trecere sau accesul la putere şi reflectă privilegiile unui grup aristocratic384. Din
aceste considerente, optăm mai degrabă pentru ipoteza conform căreia tezaurul de la
Priseaca ar fi aparţinut unui personaj de rang înalt, având rolul de bun de prestigiu, şi
nu unui orfevru care folosea monedele la realizarea pieselor de podoabă.
III.2.4. Descoperiri izolate
În Transilvania, la Corund (jud. Harghita) au fost descoperite două tipare din

bronz pentru presat podoabe de harnaşament, care s‑au păstrat odinioară la muzeul
din Sf. Gheorghe (Pl. XIII.2). Piesele sunt azi pierdute şi nu se cunosc informaţii
despre condiţiile de descoperire. Nu se cunosc detalii nici despre descoperirea
tiparului din bronz pentru turnat limbi de curea de centură, găsit la Dumbrăveni (jud.
Sibiu), aflat astăzi în Muzeul Naţional din Budapesta (Pl. XXII.1). K. Horedt nu
exclude ca aceste tipare, cunoscute ca descoperiri izolate, să provină din morminte,
deoarece potrivit ritualului de înmormântare din epoca avară, alături de argintar erau
depuse şi tiparele pentru piese de podoabă385.
În Banat, în zona de clisură a Dunării, a fost descoperit un tipar‑amprentator
din potin, folosit pentru turnarea fibulelor digitate. Această piesă provine dintr‑o
colecţie particulară aflată în Muzeul Banatului din Timişoara şi nu s‑au păstrat alte
date cu privire la descoperirea sa. Iniţial, tiparul avea şi un apendice în formă de
mască umană, după cum reiese din desenul realizat de către colecţionar386 (Pl. I.1).
Masca umană s‑a rupt ulterior, piesa apărând aşa încă de la prima sa publicare în anul
1938387. Din păcate alte lucruri nu se cunosc despre el, doar că provine din colecţia
lui Imre Pongrácz, comandant al portului Orşova în ultima treime a secolului al
XIX‑lea. Cu toate acestea, nu este exclusă provenienţa dintr‑un mormânt de meşter
toreut, având în vedere faptul că şi în trusa de la Felnac s‑a găsit un fragment de tipar
din metal pentru fibule digitate.
În Muntenia, la Olteni, cu ocazia unor sondaje de verificare în necropola din
această localitate, pentru a se vedea dacă aceasta se întindea şi la vest de şoseaua
Alexandria‑Piteşti, s‑a săpat o secţiune între marginea şoselei şi malul stâng al
384
Curta 2001, 224‑225.
385
Horedt 1958, 69‑70, 75, Fig. 13.6‑8, 95.
386
Tănase, Mare 2001, 206.
387
Nestor, Nicolăescu‑Plopşor 1938, Planşa 9.2; Teodor 1997, 88, Fig. 8.3.
pârâului Teleormănel. Nu s‑au descoperit morminte, ci doar fragmente ceramice din

prima epocă a fierului, din secolul IV şi secolele IX‑X, precum şi un tipar fragmentar
pentru turnarea de bijuterii (Pl. XXIX.1). Datorită caracterului foarte redus al
sondajului şi răvăşirii terenului din cauza săpării unor gropi de bordeie din epoca
medievală, condiţiile stratigrafice de descoperire au rămas neclare, tiparul fiind datat
în secolul al VI‑lea, pe baza analogiilor cu descoperiri similare din Muntenia, dar şi
pe baza unor cruciuliţe din tezaurul de obiecte din aur descoperit la Histria388.
Tiparele de la Poieniţa (jud. Vrancea) (Pl. XXIX.2) şi de la Aldeni (jud. Buzău)
(Pl. I.3) au fost amintite şi ilustrate pentru prima dată de V. Teodorescu389. Tiparul de
la Aldeni a fost descoperit de elevii şcolii; despre locul şi condiţiile de descoperire
urma să se scrie un articol, intenţie care nu s‑a materializat până în prezent.
În localitatea Dichiseni (jud. Călăraşi) a fost descoperit întâmplător un tipar din
piatră pentru turnat cruciuliţe, pandantive în formă de lunulă, circulare şi pătrate390
(Pl. XIII. 6).
În Moldova, a fost descoperit întâmplător un tipar din gresie pentru turnat aplice
de centură pe teritoriul localităţii Traian (jud. Bacău); în literatura de specialitate
această localitate mai apare şi sub vechile denumiri, Parincea şi Prăjeşti391 (Pl.
XXX.3).
În anul 1960, la Costeşti (jud. Iaşi) un locuitor a descoperit întâmplător mai
multe tipare din os, achiziţionate în acelaşi an de către medicul I. Diaconescu din
Fălticeni. Alături de tipare au mai existat mai multe foiţe din aramă şi din argint, care
s‑au pierdut392 (Pl. XIV‑XV). Din păcate, nu se cunosc alte date despre condiţiile de
descoperire, dacă piesele au fost descoperite la suprafaţă sau în timpul unor lucrări
agricole şi nici dacă s‑au mai descoperit şi alte artefacte, de exemplu fragmente
ceramice. Chiar dacă nu cunoaştem aceste detalii, este clar că avem de‑a face cu trusa
unui bijutier itinerant. În absenţa altor detalii cu privire la contextul descoperirii,
orice supoziţie are caracterul de speculaţie, astfel că la întrebarea dacă a fost sau nu
un mormânt nu se poate răspunde.
În localitatea Coroteni (jud. Vrancea), în timpul săpăturilor de salvare
efectuate între anii 1977‑1980 în punctul „sediul C.A.P.”, au fost identificate trei
locuinţe‑bordei cu pietrar din secolele VI‑VII, cu un bogat inventar compus din
ceramică lucrată cu mâna şi la roată, unelte din os, ceramică şi fier, lupe de fier în
locuinţele nr. 2 şi nr. 3, precum şi un tipar din piatră pentru turnat podoabe, care apare
388
Preda 1967, 513, 512, Fig. 1; 515.
389
Teodorescu 1972, 86, Fig. 7.1‑ Poieniţa, Fig. 7.3‑ Aldeni; 91, nota 47.
390
Două milenii 2001, 34, Fig. 33.
391
Teodor 1969, 272.
392
Teodor 1970, 102, 103, Fig. 3; 104, Fig. 4; 105, Fig. 5; 106.
88 Daniela Tănase
în ilustraţie, menţionându‑se doar că s‑a descoperit în apropierea unei locuinţe din

secolele VI‑VII393 (Pl. XIII.4). La Răcoasa (jud. Vrancea), în punctul „Vatra satului”,
în zona de S‑E au fost descoperite numeroase fragmente ceramice lucrate la roată,
de culoare brună şi roşie, din secolele VI‑VII şi un tipar din piatră pentru turnat
podoabe394 (Pl. XXIX. 4). Din păcate, nu se dau detalii dacă au existat complexe
arheologice sau în ce condiţii au fost descoperite piesele menţionate.
Un tipar din piatră pentru turnat podoabe a fost descoperit întâmplător în anul
1985 în grădina unui sătean din localitatea Cucuteni (jud. Iaşi). Alături de acest tipar,
au fost descoperite fragmente ceramice provenite de la oale‑borcan lucrate la roata
rapidă, dintr‑o pastă cu pietricele, de culoare brun‑roşiatică, datată în secolele V‑VII,
dar şi de fragmente aparţinând epocii medievale târzii395 (Pl. XIII.5).
Deşi nu se cunosc condiţiile de descoperire pentru tiparele descoperite izolat

pe tot teritoriul actual al României, se poate presupune că unele provin din arealul
unor aşezări, cum sunt cele din piatră, altele din morminte, în cazul tiparelor din
metal.
Tiparele descoperite la Olteni396 şi Coroteni397, deşi au fost descoperite în
aşezări, nu au o poziţie stratigrafică clară, de aceea le‑am inclus în această categorie.
Celelalte tipare provin în urma unor cercetări de suprafaţă398. Prin urmare, se poate
formula ipoteza că aceste tipare pot fi puse în legătură mai degrabă cu aşezările
contemporane lor şi nu cu necropole, mai ales că acestea sunt foarte rare, iar
mormintele descoperite până acum nu au în inventar piese legate de meşteşugul
prelucrării metalelor. Excepţie face doar mormântul cu creuzete din lut descoperit la
Sărata Monteoru (vezi cap. III.2.2.2.).
393
Bobi 1981, 107, 138, Fig. 25.6; 140, Fig. 27. 6‑7.
394
Bobi 1981, 107, 140, Fig. 27.5.
395
Boghian 1999, 115‑116, 122, Fig. 2.1; 124, Fig. 4.
396
Preda 1967, 513, 512, Fig. 1; 515.
397
Bobi 1981, 107, 138, Fig. 25.6; 140, Fig. 27. 6‑7.
398
Teodor 1969, 272; Boghian 1999, 115‑116, 122, Fig. 2.1; 124, Fig. 4.
IV. Problema surselor de materie primă
În comparaţie cu piatra sau osul, metalele ofereau multiple posibilităţi de

prelucrare, la rece şi la cald, în stare moale, în stare lichidă şi în aliaje, precum
şi posibilitatea de a refolosi deşeurile şi obiectele ieşite din uz. În antichitate se
cunoşteau doar opt dintre cele 75 de metale utilizate astăzi: aur, argint, cupru, cositor,
zinc, fier, plumb şi mercur399.
IV.1. Extragerea şi reducerea minereului de fier
Dovezi ale prelucrării minereului de fier există mai ales în aşezări din secolul
al IV‑lea. Cuptoare de redus minereul şi cantităţi mari de zgură au fost descoperite
în aşezări din Banat la Fizeş (jud. Caraş‑Severin)400, din Transilvania la Sfântu
Gheorghe‑Chilieni (jud. Covasna)401, dar şi în Muntenia402. În cazul descoperirilor
din Muntenia, aşezarea în care au fost descoperite cuptoare de redus minereul este
cea de la Şirna (jud. Prahova), unde acestea au apărut în nivelul de locuire al secolelor
IV‑V403.
Abia în cursul secolului VI şi mai ales în cel următor există tot mai multe
indicii arheologice cu privire la prelucrarea fierului şi a altor metale în aşezările din
afara arcului carpatic, dar şi din Transilvania.
IV.1.1. Exploatarea zăcămintelor de fier
Potrivit uneia dintre teoriile cercetătorilor români care se ocupă de studiul

arheologiei celei de‑a doua jumătăţi a mileniului I p. Chr., vechile mine din epoca
399
Aufleger 1996, 618.
400
Iaroslavschi, Petrovszky 1974, 147‑155.
401
Székely 1994, 299‑304.
402
Olteanu 1997, 111.
403
Olteanu‑Neagu 1983, 385; Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 29‑41.
90 Daniela Tănase
romană au continuat să fie folosite după retragerea administraţiei romane de la

nordul Dunării, pe tot parcursul evului mediu timpuriu404. Din păcate, în sprijinul
acestor afirmaţii nu se aduc dovezi certe: urme ale exploatării însoţite de artefacte
care au aparţinut minerilor sau făurarilor şi care să plaseze în timp această activitate
sau urme de aşezări aflate în apropierea vechilor galerii miniere.
Se mai consideră că valorificarea minereului de fier a continuat pe teritoriul
vechii Dacii în perioada secolelor IV‑VII, dar şi după aceea, folosindu‑se aceeaşi
tehnologie, în cadrul aceloraşi aşezări în care se practicase în epocile anterioare, fapt
care conferă argumente pentru continuitatea de locuire, situaţie documentată în 20 de
aşezări405. Însă, dintre aşezările exemplificate, majoritatea sunt de fapt din secolele
II‑III, câteva sunt din secolul IV şi alte câteva din secolele VI‑VII, între care se
detaşează aşezarea de la Şirna (jud. Prahova)406, unde s‑au descoperit şase cuptoare
de redus minereul (în aşezarea din a doua jumătate a sec. VI‑sec. VII). Prin urmare,
nu se poate stabili cert o continuitate neîntreruptă din epoca romană, aşezările luând
fiinţă de fapt în cursul secolului VI; chiar dacă există vestigii din secolele anterioare
nu se poate stabili nici o legătură cu acest orizont cultural (Harta 12).
M. Rusu a elaborat o listă a zăcămintelor de cupru (39 de localităţi) şi fier
(49 de localităţi), precum şi aria lor de răspândire, din care rezultă că cele două
metale erau exploatate şi prelucrate pentru făurirea uneltelor, armelor şi obiectelor
de podoabă407. Localităţile din Transilvania şi Banat de pe această listă, preluată după
Tabula Imperii Romani, au furnizat de fapt mărturii ale exploatării minereului în
epoca romană, însă nimic nu dovedeşte exploatarea şi pe parcursul epocii regatului
gepid şi a kaganatului avar.
În epoca medievală timpurie se exploatau mai ales mineralizaţiile sedimentare
locale, a căror prezenţă explică de altfel activitatea de reducere a minereului în
aşezările respective408. Analizele efectuate asupra unor vestigii de metal descoperite
în Muntenia la Dulceanca II şi IV au indicat prezenţa aluminiului în mare cantitate,
9%, precum şi marea densitate de dioxid de siliciu, 66%, ceea ce oferă un indiciu
asupra sursei de exploatare a minereului de fier, anume şisturile silicioase, conţinând
mineralizaţii de oxizi de fier de neoformaţiune, existente în acele zone409.
Din analiza zgurii provenite din ateliere datate în întreg mileniul I p. Chr.,
404
Teodor 1996, 12.
405
Olteanu, Neagu, Şeclăman 1981, 226, 231, Fig.3 – Harta aşezărilor în care s‑au găsit
vestigii ale prelucrării minereului de fier pe teritoriul României.
406
407
Rusu 1976, 192.
408
409
descoperite în aşezări şi castre din Transilvania şi Banat din secolele II‑IV şi IX‑XII,
dar şi din aşezări din Muntenia din secolele VII‑X, a rezultat că în metalurgia fierului
s‑au folosit ca materii prime două tipuri de minereuri de fier: limonitul de natură
sedimentară şi magnetitul aluvionar din zona zăcămintelor de fier „de adâncime”.
Procesul metalurgic consta în reacţii de reducere şi de zgurificare a minereului la
temperaturi înalte, la o şarjă de minereu se introducea fondant reducător, la care
se adăuga un generator de căldură, cărbune de lemn (mangal)410. Prin prelucrarea
aliajului fier‑carbon se obţineau sorturile: oţel, fier moale (forjabil) şi fonte albe sau
negre. Procedeul metalurgic de reducere‑zgurificare aplicat în antichitate şi în epoca
medievală timpurie era simplu, universal şi uşor de realizat prin utilizarea unei părţi
a minereului de fier pentru formarea topiturii de silicaţi fuzibili la temperaturi relativ
scăzute (1200°C) şi pentru elaborarea fierului metalic brut din restul minereului,
metodă rămasă valabilă inclusiv în secolul al XII‑lea411.
Fondanţii folosiţi în procesul de reducere a fierului erau calcarul şi piatra de
var, fapt dovedit de analizele efectuate asupra artefactelor descoperite la Ciurel şi
Târgovişte, datate în secolul VI412. Folosirea calcarului ca fondant a fost documentată
şi în aşezarea de la Şirna413
Până acum, nu s‑a dovedit că fierul era exploatat în epoca migraţiilor, mai cu
seamă în secolele VI‑VII, în minele de fier din Transilvania. Pare tot mai plauzibil
ca exploatarea fierului provenit din sedimente aluvionare să fi fost practicată şi aici
la fel ca în Moldova sau Muntenia, zgură fiind descoperită în aşezările de la Moreşti,
Bratei şi Lazuri. Analize metalografice s‑au efectuat mai ales pentru zgura şi diverse
obiecte din fier descoperite în aşezări din secolele VI‑VII situate la est şi la sud de
Carpaţi, dovedindu‑se că acestea erau de o calitate proastă, lucru explicabil având
în vedere că minereul era redus în cuptoare rudimentare, aflate de cele mai multe
ori în locuinţe, şi nu în cuptoare special amenajate în acest scop. De altfel, doar la
Şirna (jud. Prahova) este atestată arheologic o aşezare în care principala ocupaţie a
locuitorilor pare să fi fost extragerea şi reducerea minereului de fier. Nu excludem
posibilitatea ca lingourile de fier să fi fost utilizate şi pentru comercializarea lor
în zone în care nu se găseau zăcăminte de suprafaţă; dar un răspuns cert îl pot da
analizele metalografice ale tuturor obiectelor din metal găsite în aşezări din această
epocă.
Difuzarea la distanţă a produselor metalurgice este relevată de izvoarele scrise
din evul mediu timpuriu doar pentru Europa occidentală. Conform unui document
410
Stoicovici 1983, 240‑241.
411
Stoicovici 1983, 245‑246.
412
413
Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 77
92 Daniela Tănase
din anul 788, mănăstirea Lorsch primea 30 kg de fier în fiecare an de la satul Weilnau,
iar în anul 912, mănăstirea din Fulda a primit o cantitate neprecizată de metal de la
unul dintre binefăcătorii săi414.
IV.1.2. Reducerea minereului în cuptoare
Descoperirea cuptoarelor de redus minereul şi a atelierelor de făurărie relevă

încă o dată importanţa acestei activităţi atât de necesare în viaţa cotidiană a comunităţii.
Fierarii puteau furniza atât uneltele agricole, cât şi arme pentru vânătoare şi război.
Mai multe sate puteau fi deservite de către un fierar al cărui sediu era adesea în
apropierea locurilor prielnice în care se găsea minereu de fier415. Pe teritoriul actual
al României au fost documentate situaţii în care minereul era redus atât în cuptoare
situate în afara locuinţelor, cât şi în interiorul acestora; nu era însă singura modalitate
de obţinere a fierului din minereu, ci se utilizau şi alte metode: reducerea minereului
în gropi sau în vase din ceramică.
Extragerea fierului presupunea ca roca să fie mai întâi curăţată cu apă şi apoi
uscată. Din pietre mari, nisip şi lut se construiau cuptoarele de redus minereul, care
erau încinse cu cărbuni de lemn până la 1200‑1300°C. Pentru a se ajunge la această
temperatură, aerul era permanent condus cu ajutorul foalelor, al căror vârf era
introdus într‑o deschizătură scobită în peretele cuptorului416. În cuptor se desprindeau
din zgura topită părţi de metal care erau periodic îndepărtate printr‑o deschizătură.
Fierul obţinut prin procesul de reducere nu era lichid, ci era moale şi amestecat cu
cărbune. În vatra cuptorului mai rămâneau amestecate împreună cu zgura şi bucăţi
de fier, care după răcire erau scoase. Aceste bucăţi de fier trebuiau curăţite prin batere
cu ciocanul, erau încălzite la foc şi apoi eliberate, tot prin batere, de resturile de
zgură417. Pentru atingerea temperaturii de topire a fierului erau necesare cuptoare de
redus minereul de o înălţime relativ redusă, acestea putând avea partea inferioară
săpată în sol418.
La Fizeş (jud. Caraş‑Severin) au fost descoperite cuptoare pentru redus
minereul, datate în secolul al IV‑lea, dar care sunt interesante în cazul nostru pentru
414
La Salvia 1999, 85.
415
Aceeaşi situaţie s‑a perpetuat şi în evul mediu, un exemplu în acest sens fiind răspândirea
cuptoarelor de redus minereul din sudul Bielorusiei, unde şi în secolele IX‑XII, un făurar
deservea o rază de 5‑15 km². Lit.: Werner 1962, 309.
416
Amrein, Binder 1997, 359.
417
418
Curta 1997, 246.
procedeul folosit şi în secolele următoare. Cuptoarele erau rotunde ca formă, cu

diametrul la bază de 75 cm la exterior şi 40 cm la interior, înălţimea păstrată fiind de
85 cm, în preajma lor găsindu‑se bucăţi de ţevi suflante din lut, zgură de fier, cărbune.
În cuptor, pe lângă minereu şi cărbune de lemn se punea şi piatră de var, rocă ce
ajuta procesul de reducere prin antrenarea impurităţilor din minereu. Temperatura
ridicată, necesară pentru începerea procesului de reducere, era asigurată de arderea
mangalului întreţinută de un curent de aer, introdus prin tuburile suflante din lut ale
foalelor confecţionate din piele, material perisabil care nu s‑a mai păstrat. În pereţii
cuptorului nu există nici un orificiu prin care să fi fost introdus tubul suflant, acesta
era trecut prin semidiscul din lut ce forma uşa cuptorului419.
O situaţie interesantă se conturează prin compararea descoperirii de la Fizeş
(jud. Caraş Severin) din secolul IV cu cea de la Lozna‑Străteni (jud. Botoşani),
aşezare din secolele VII‑VIII, unde s‑au găsit tuburi suflante de lut asemănătoare
cu cele din secolul IV. Se poate observa că această metodă de reducere a minereului
în cuptoare alimentate cu ajutorul foalelor nu era specifică unei anumite perioade
cronologice sau unei anumite populaţii, ci a fost utilizată tocmai datorită simplităţii
ei.
La Lozna‑Străteni au fost descoperite mai multe ateliere şi cuptoare destinate
prelucrării limonitului prelevat atât din turbăria420 aflată în apropierea aşezării unde
se aflau numeroase lentile de mineralizaţii aluvionare în cantităţi apreciabile, cât
şi din malurile pârâului Bahna care mărgineşte aşezarea şi izvorăşte din turbăria
menţionată, antrenând şi depunând pe traseul lui o cantitate apreciabilă de oxizi
de fier. În cuptoarele cu o înălţime nu prea mare, probabil de circa 0,40‑0,60 m,
se introducea materia primă, care se prezenta sub forma unor pulberi de culoare
roşie‑portocalie, împreună cu lemne şi cărbune de fag şi de stejar, amestecate cu oase
de animale sfărâmate intenţionat pentru a se obţine calcarul necesar ca fondant. Cu
ajutorul foalelor, de la care s‑au găsit numeroase tuburi suflante din lut, temperatura
se menţinea la circa 800‑1000°C, necesară pentru separarea unei anumite cantităţi de
fier din masa minereului folosit421.
În aşezările din zona extracarpatică, mai ales în cele din Moldova şi Muntenia,
au fost descoperite cuptoare de redus minereul în interiorul locuinţelor, acestea fiind
folosite pentru una sau mai multe şarje.
419
Iaroslavschi, Petrovski 1974, 148‑149; 150, Fig. 36.
420
Utilizarea minereului de fier provenit din turbării a fost dovedită şi pentru artefactele
dintr‑o aşezare din Slovacia, Sliač‑Zorné (sec. VII‑IX), prin observaţii macroscopice şi
analize chimice şi microscopice asupra zgurii şi a obiectelor finite. Lit.: Pribulová, Mihok,
Mácelová 1999, 102‑103.
421
Teodor 1996, 17‑18.
94 Daniela Tănase
În aşezarea de la Botoşana au fost descoperite două cuptoare care pot fi puse

în legătură cu prelucrarea metalelor, deşi în apropierea acestora nu s‑a găsit zgură, ci
doar lupe de fier. Această destinaţie este argumentată şi de sistemul de construire al
cuptoarelor; cuptorul din locuinţa nr. 20 avea pietrele de la baza lui puternic înroşite
şi lipitura bolţii destul de arsă, ceea ce arată că aici a fost necesară obţinerea şi
menţinerea unei temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit, aceleaşi caracteristici
avându‑le şi un cuptor situat în imediata apropiere a locuinţei nr. 28422.
În aşezarea de la Ştefan cel Mare (jud. Bacău), locuinţa nr. 5, s‑a descoperit un
cuptor de redus minereul de fier, folosit pentru o singură şarjă. Acesta avea o formă
aproape rotundă, cu diametrul la bază de 50 cm, vatra era uşor alveolată şi pereţii
puternic arşi; pe vatră era o crustă zgurificată. Cuptorul avea o formă tronconică cu
baza mare în jos, partea superioară a cuptorului fiind distrusă din vechime, era cotlonit
în partea de sud a locuinţei, în partea sa de sud‑vest situându‑se un cuptor‑pietrar423.
În aşezarea de la Davideni (jud. Neamţ), locuinţa nr. 19, s‑a descoperit un
cuptor cotlonit în perete, corpul său fiind situat în afara perimetrului bordeiului. Vatra
cuptorului era circulară, cu diametrul de circa 125 cm, lutuită, bolta fiind înaltă de
aproximativ 40 cm. În faţa cuptorului au fost descoperite mai multe bucăţi de zgură,
fapt pentru care s‑a spus că a fost folosit şi la prelucrarea metalelor424.
În Muntenia, până acum, cele mai reprezentative aşezări pentru practicarea
reducerii minereului de fier sunt cele de la Budureasca, Şirna (jud. Prahova) şi
Dulceanca IV (jud. Teleorman).
În staţiunea arheologică de la Budureasca s‑au descoperit cinci cuptoare de
redus minereul, într‑unul dintre ele, care avea o gură laterală pe unde se scotea
metalul, s‑ar fi efectuat patru şarje succesive fără a fi dărâmat425.
În aşezarea de la Şirna (jud. Prahova), fazele de locuire corespunzătoare
secolelor V‑VI şi secolelor VI‑VII, în opt locuinţe au fost găsite cuptoare circulare,
al căror creuzet avea cruste de oxizi de fier şi bucăţi de lupe de fier de forma unor
„cuiburi de pasăre”, alături de care erau bucăţi de zgură426.
În aşezarea Dulceanca IV au fost descoperite în toate locuinţele şi gropile
menajere mari cantităţi de zgură, compactă sau spongioasă. Analizele fizico‑chimice
pe trei categorii de zgură au stabilit provenienţa metalului topit: o primă categorie
dovedeşte conţinut de fier de 72,10%, calciu 1,75%, dioxid de siliciu 8,90%; un
422
Teodor 1984, 47, 56‑57.
423
Mitrea, Eminovici 1986‑1987, 225, 239, Fig. 6.
424
Mitrea 1981a, 56, 70, 287, Fig. 27.3.
425
426
Olteanu, Teodorescu, Neagu, 1980, 417‑419; Olteanu, Neagu 1983, 385‑386; Olteanu,
Grigore, Nicolae 2007, 79‑80.
alt eşantion – 60% sticlă cu cristale de quarţ şi alte elemente, de unde concluzia
că artizanii nu cunoşteau un bun procedeu de preparare. Conţinutul de sticlă
reprezintă un indiciu că mineralul redus în această aşezare provenea de la formaţiuni
sedimentare‑aluvionare localizate în zonă, unde colinele de pe râul Vedea şi pârâul
Burdea conţin depozite de minereu de fier exploatate încă din secolul al III‑lea427.
Dimensiunile cuptoarelor sunt relativ mici, cuva avea între 0,25‑0,45 m; nu erau
prevăzute cu orificii de evacuare a zgurii şi a lupelor de fier, fiind distruse după
fiecare şarjă obţinută şi uneori refăcute chiar pe acelaşi loc428.
Într‑un bordei, datat în prima jumătate a secolului VI; din aşezarea de la
Lunca‑Bârzeşti (jud. Ilfov) s‑a găsit un cuptor situat în colţul nord‑estic, care avea
partea superioară în formă de trunchi de con şi cea inferioară semisferică. În jurul
său s‑au descoperit lupe concave sau deformate din fier impur, o bară subţire din fier,
bucăţi mari de zgură topită amestecată cu cărbuni, pietre şi chirpici429. Prezenţa gurii
de alimentare şi a lupelor demonstrează că acest cuptor, în care se reducea minereul
provenit din depozitele secundare ale terasei unde a fost situată aşezarea, a servit la
obţinerea mai multor şarje430.
Reducerea minereului de fier în cuptoare asemănătoare cu cele de pe teritoriul
actual al României a fost documentată în aşezări care au aparţinut diverselor populaţii
barbare din centrul şi vestul Europei431.
427
428
Teodor 1996, 17‑18.
429
Sandu 1992, 186, 188, Fig. 2.
430
Sandu 1992, 189.
431
Urme ale unei prelucrări locale a minereului de fier de către avari nu s‑au descoperit decât
în perioada timpurie, şi anume la Eperjes (Ungaria), unde s‑au găsit resturile unui cuptor de
topit metalul şi zgură de fier. Lit.: Pohl 1988, 195.
Cuptoare de redus minereul realizate din piatră, nisip şi lut, alimentate cu aer cu ajutorul
foalelor al căror vârf era introdus într‑o deschizătură scobită în peretele cuptorului s‑au
descoperit în munţii Jura la Boécourt, la Nonnenweier şi Kippenheim, sud‑estul regiunii
Ortenau, precum şi în regiunea de la Frickenhausen până la Esslingen, fiind utilizate de
către alamani. Săpăturile de la Boécourt au dovedit că locurile de reducere a minereului erau
în apropierea zăcămintelor de minereu. De aici, făurarul aducea în sat fierul obţinut, care
era transformat mai apoi în obiecte de uz cotidian sau în arme. Lit.: Amrein, Binder 1997,
359‑360.
În nordul Italiei, în valea Gabbia, a fost descoperită o exploatare a minereului de fier care, pe
baza analizelor cu C 14, se datează în perioada anilor 590‑680. Cuptorul de redus minereul
a fost construit din piatră şi lut nisipos pe o terasă artificială, ridicată special în acest scop;
în interiorul cuptorului temperatura ajungea la 1200º C. În apropierea localităţii Misobolo
(Piemont), situată în apropierea unor mine de fier, s‑a descoperit un cuptor de redus minereul
96 Daniela Tănase
IV.1.3. Reducerea minereului în oale de lut
În aşezarea de la Lozna‑Străteni a mai fost documentat un procedeu de reducere

a minereului. Astfel, în bordeiul‑atelier nr. 2 au fost descoperite lupe de fier, creuzete
din lut şi fragmente din pereţii groşi ai unor oale care prezintă puternice urme de
arsură, uneori până la zgurificare, precum şi resturi de oxizi de fier432. Metoda de
reducere consta în introducerea minereului din sedimentele aluvionare în oale din
lut, special lucrate din loess amestecat cu siliciu, care funcţionau ca nişte mici
cuptoare. Oalele cu pereţii groşi de aproximativ 2‑4 cm, de formă tronconică sau
semisferică, erau prevăzute în partea inferioară lateral cu un orificiu de aproximativ
2 cm în diametru. În oale era introdus minereul amestecat cu cărbune de lemn şi
bucăţi de calcar, oase de animale sfărâmate, apoi umplutura era acoperită cu o
piatră, oala introdusă în cuptor şi puternic încălzită. În acelaşi timp, cărbunii erau
aprinşi, iar pentru obţinerea temperaturii necesare, prin orificiul prevăzut la partea
inferioară a oalei se introducea aerul cu ajutorul foalelor. Temperatura obţinută era
de aproximativ 900º C, reducerea fierului având loc fără topire. Pe fundul oalei se
forma o lupă de metal cu aspect buretos, destul de impurificată cu sterili, resturi de
cărbune, calcar, care devenea utilizabilă numai după repetate prelucrări prin ciocănire
la cald. Procentajul de carbon din lupă era destul de mic, fierul obţinut fiind moale şi
necesitând călirea pentru a i se da duritatea necesară întrebuinţării cu randament bun.
Această metodă de reducere a minereului în oale de lut a fost atestată la Valea Mare
(jud. Vaslui), la Borniş (jud. Neamţ), Udeşti (jud. Suceava), precum şi în Ucraina
subcarpatică şi Basarabia433.
IV.1.4. Reducerea minereului în gropi
O altă metodă era reducerea minereului în aşa‑numite „guri de lup”, gropi în

care se aşezau cărbuni de lemn, minereu şi calcar ca fondant. Asemenea gropi au fost
într‑o aşezare datată în secolele VII‑VIII. Cuptorul de formă circulară era săpat superficial, iar
în interiorul său a fost găsită zgură de fier. Cavitatea cuptorului a fost construită prin săparea
unei gropi cu adâncimea de 30 de cm şi diametrul de 40‑50 cm, iar la bază era acoperită cu
un strat de pietre. Acest cuptor avea o înălţime mică şi era reconstruit după fiecare şarjă. În
regatul longobard din Italia sunt caracteristice exploatările de suprafaţă şi doar la o scară
mică se foloseau galerii şi mine adânci (probabil se refoloseau vechile mine, dar această
refolosire este greu de relevat). Lit.: La Salvia 1999, 84‑85.
432
Teodor 1980, 457.
433
Teodor 1996, 19‑20.
atestate arheologic în aşezările de la Lozna‑Străteni, Horga (Vaslui), sau la Petruha

(Republica Moldova)434.
Deoarece s‑au descoperit cuptoare de redus minereul în toate zonele din Europa
unde existau zăcăminte de suprafaţă sau de adâncime, putem presupune că meşterii
din rândurile diverselor populaţii din Barbaricum ştiau să recunoască diversele roci
în mediul înconjurător, din care se putea obţine minereu.
Dacă facem o comparaţie între situaţia atestată în România şi cea din alte
regiuni din Europa, observăm că tehnologia de obţinere a minereului de fier era
asemănătoare atât în ceea ce priveşte reducerea în cuptoare special amenajate în
afara aşezărilor, cât şi în cuptoare din interiorul locuinţelor. Condiţiile de mediu
şi inteligenţa practică au determinat descoperirea unor mijloace cât mai simple
şi eficace de obţinere a fierului, fapt care explică apariţia unor tipuri de cuptoare
de redus minereul foarte asemănătoare, care se găsesc în zone geografice aflate la
distanţe considerabile.
Pe de altă parte, este posibil ca existenţa unor meşteri metalurgi pricepuţi
sau locuirea într‑o zonă bogată în zăcăminte să fi conferit prestigiu conducătorului
comunităţii respective. Până acum, nu s‑a făcut o analiză cu privire la numărul şi
valoarea vestigiilor care provin din aceste aşezări, deoarece multe dintre descoperirile
de pe teritoriul actual al României au rămas inedite. Analiza ar fi utilă pentru a vedea
în ce măsură producţia de fier a determinat acumularea unor bunuri de prestigiu sau
dacă inventarul aşezărilor respective este mai bogat decât al celor în care nu s‑au
depistat urme de prelucrare a metalului ori acestea sunt foarte slabe.
IV.2. Aliaje
Aliajele folosite în epoca medievală timpurie erau bronzul (cupru, cositor

şi plumb), precum şi alama (cupru, zinc, cositor şi plumb). Aliajul de bronz antic
conţinea circa 90% cupru şi 10% cositor amestecat cu plumb. Aceeaşi proporţie se
păstrează şi în evul mediu timpuriu, când cuprul apare aliat atât în bronz, cât şi în
alamă, indiciu că vechiul material aliat a fost reutilizat435. Un exemplu în acest sens
îl oferă vasele cu marginea perlată din regatul merovingian, datate în secolele V‑VI,
care, conform analizei metalului, au foarte mari variaţii ale aliajului, deoarece tabla
din care erau lucrate provenea de la obiecte antice din bronz de diferite origini436.
434
Teodor 1996, 21; 34, notele 54‑56.
435
Aufleger 1996, 618.
436
Werner 1962, 312.
98 Daniela Tănase
Refolosirea vechiului material din construcţiile antice este amintită şi de

Grigore din Tours, iar în Gesta Dagoberti se relatează despre furnizarea plumbului
extras de la Melle, necesar pentru învelirea acoperişului unei biserici din sudul
Franţei, în timpul regelui Dagobert I (629‑638). La Melle se extrăgeau metale încă
din epoca romană, dar potrivit acestei informaţii, vechile galerii au fost utilizate şi
în epoci mai târzii. Asocierea naturală a minereului de plumb şi de argint determină
concluzia că aici se exploata şi argintul437.
Aceasta este una dintre rarele informaţii cu privire la exploatarea vechilor
mine romane din Europa barbară în evul mediu timpuriu. La fel ca şi în cazul
minelor de fier, pe actualul teritoriu al României nu se poate susţine exploatarea
unor metale care compuneau bronzul sau alama. De altfel, o asemenea exploatare ar
fi determinat o abundenţă de lingouri şi produse din material aliat, care până acum
nu a fost atestată arheologic în ciuda numeroaselor situri cercetate, ceea ce denotă
că obiectele proveneau din importuri şi, mai ales, din refolosirea materialului din
obiectele antice. Prezenţa pieselor de import la nordul Dunării a fost confirmată şi de
analiza unor catarame de tip Sucidava şi cu placa cruciformă, care a dovedit faptul
că sunt de factură bizantină provincială, de o calitate destul de scăzută, la producerea
lor fiind utilizată o tehnologie asemănătoare438.
Cu excepţia mai‑sus menţionată, nu există dovezi că metalele care compuneau
aliajele erau exploatate în stare nativă, piesele de podoabă din morminte proveneau
din retopirea şi prelucrarea metalelor din epoca romană: monede, podoabe, vase,
obiecte uzuale, statui din bronz din oraşele romane părăsite, de unde se recupera
materie primă atât pentru meşterii toreuţi, cât şi pentru comanditarii care le puneau
la dispoziţie materia primă sub formă de metal vechi439.
Folosirea monedelor mai vechi ca materie primă este documentată de
cercetările arheologice: în lada cu unelte din mormântul nr. 10 de la Herouvillette
(Franţa) s‑a descoperit un mic lingou de bronz, fragmente de tablă provenite de la un
vas din bronz, monede romane din bronz, dintre care cea mai timpurie era emisă în
vremea lui Vespasian (77/78), iar cea mai târzie de Antoninus Pius (158/159), precum
şi monede romane din cupru, cea mai veche de la Claudiu al II‑lea (spre 270) şi cea
mai recentă emisă în vremea lui Theodosius I (388‑392)440. În trusa cu unelte din
mormântul nr. 80 de la Kölked‑Feketekapu B (Ungaria) au fost găsite fragmente de
statuete şi vase romane din bronz, precum şi monede romane din acelaşi material441.
437
Aufleger 1996, 618.
438
Barnea, Bercea 2004, 47.
439
Werner 1962, 309, 314.
440
Decaens 1971, 84.
441
Kiss 2001, vol. I, 26; vol. II, 38, Pl. 24. 36, 42, 44‑46.
În mormântul nr. 18 de la Aradac‑Mečka (Serbia), alături de unelte a fost descoperit şi

un bulgăre din bronz442, provenit probabil din topirea unor obiecte antice. Fragmente
de obiecte din fier şi bronz s‑au găsit şi în mormântul nr. 60 de la Klárafalva‑B443.
În mormântul nr. 10 de la Bandu de Câmpie au fost descoperite fragmente
de bucăţi de fontă, discuri şi plăci din bronz, văzute drept deşeuri de fabricaţie, dar
şi o cataramă din bronz rebutată, precum şi fragmente de la o oglindă din argint
de proastă calitate444. După părerea noastră, cu excepţia cataramei rebutate, aceste
obiecte nu sunt neapărat deşeuri, ci mai degrabă fragmente de obiecte antice folosite
ca materie primă de acest meşter care prelucra bronz, fier, argint şi poate aur.
Lingouri de bronz şi plumb, dar şi tablă din aramă şi bronz, unele cu urme de
prelucrare, au fost documentate în aşezări din afara arcului carpatic, la Budureasca 3
şi 4445, Dodeşti446 şi Davideni447. Tabla provenea probabil de la obiecte mai vechi sau
chiar contemporane, cum ar fi vasele, a căror utilitate nu mai corespundea gustului
clienţilor erau sfârâmate; bucăţile rezultate erau reutilizate la confecţionarea unor
piese vestimentare sau de podoabă. Considerăm viabilă această ipoteză, chiar dacă nu
există analize metalografice, deoarece acest fapt s‑a constatat atât pentru descoperiri
din regatul merovingian, după cum am mai afirmat, cât şi în Ucraina, unde metalul
care compunea plăcile de la cap şi de la picior ale fibulelor era de origini diferite448.
Componenţa tezaurului de la Horgeşti449 (un vas din aramă în care s‑au găsit un
lanţ din bronz, 13 bucăţi de plăcuţă din aramă şi 57 de monede din bronz, emisiuni din
vremea lui Iustin al II‑lea, Tiberiu al II‑lea Constantin şi Mauriciu Tiberiu – încheiat
cu emisiuni din anii 601/602) pare să indice că acesta era sursa de materie primă a
unui meşteşugar, îngropată în vremurile tulburi din timpul incursiunilor armatelor
bizantine de la nordul Dunării.
IV.3. Metale preţioase
După retragerea romanilor din Dacia nu a mai fost exploatat aurul într‑un
cadru organizat şi nici minele de aur din Transilvania nu au mai fost folosite. Cel
442
Nagy 1959, 57, 71, Pl. IV. 18.
443
Balogh 2004, 267.
444
Kovács 1913, 402.
445
Teodorescu 1972, 85, Fig. 6. 11‑12; Teodorescu, Peneş 1984, 46, Fig. 21. 16, 23‑24.
446
Teodor 1984a, 25, 31, Fig. 8. 6‑7.
447
Mitrea 2001, 85, 166.
448
Curta 2001, 271.
449
Căpitanu 1971, 253‑255.
100 Daniela Tănase
puţin până acum, nu au fost aduse dovezi arheologice în această privinţă. Există însă
opinii potrivit cărora o parte a aurului pentru producţia de bijuterii putea fi extras din
munţii Carpaţi în Slovacia, la Kremnica, Štiavnica sau în Transilvania450. Extragerea
aurului în mine din Transilvania în epoca post‑romană şi medievală timpurie nu a
fost confirmată până în prezent, deşi au avut loc cercetări arheologice de anvergură la
minele de aur de la Alburnus Maior, azi Roşia Montană, care au dovedit exploatarea
intensă şi locuirea în epoca romană, pe parcursul secolelor II‑III451, reluată apoi în
epoca medievală, fiind documentate în zonă nivele de locuire din secolele XI‑XIII452
şi secolele XVI‑XVII453. Prin urmare, principala sursă de materie primă pentru
meşterii orfevri de la nordul Dunării în epoca migraţiilor era aurul monetar, provenit
din subsidiile considerabile plătite regilor germanici, hunilor şi avarilor de către
imperiali.
M. Rusu susţinea că exploatarea şi prelucrarea aurului a fost una dintre
ocupaţiile de bază ale unora dintre localnicii de pe teritoriul fostei provincii Dacia
şi că, deşi nu s‑au efectuat săpături arheologice în zonele aurifere pentru a dovedi
dacă erau exploatări în epoca avară, în schimb, există dovezi pentru spălarea aurului
din văile bogate în nisip aurifer, deoarece multe dintre obiectele din aur din epoca
migraţiilor au fost executate din aur transilvănean şi nu din aur monetar topit din
subsidiile oferite de Bizanţ454.
În momentul în care se vor efectua analize metalografice ale pieselor din aur
descoperite în bazinul carpatic şi zonele extracarpatice ale României şi se va stabili
provenienţa din zăcămintele locale, se va putea susţine exploatarea aurului în aceste
zone, idee cu care cochetează şi alţi cercetători din Europa Centrală şi răsăriteană,
dar, până atunci, ne exprimăm rezerva faţă de această posibilitate.
Refolosirea aurului antic era frecventă în epoca medievală timpurie. Faptul
este dovedit chiar şi prin descoperiri din îndepărtata Norvegie; inele din aur, care
aparţin secolului V şi primei jumătăţi a secolului VI, au fost produse din topirea
monedelor de aur din epoca romană târzie şi bizantină455. În Scandinavia, analizele
metalografice arată că materialul din care sunt făcute podoabele este foarte bine
prelucrat, procentul de aur fiind foarte ridicat, ceea ce dovedeşte că era aur importat,
iar dovezi ale prelucrării aurului din zăcăminte locale nu au fost descoperite456.
450
Turčan 1984, 489.
451
Ciugudean et alii 2001, 209‑213, Roman et alii 2002, 257.261, Cauuet et alii 2002, Damian
et alii 2004, Damian et alii 2005.
452
Crăciun 2001, 214.
453
Damian et alii 2004.
454
Rusu 1976, 192.
455
Werner 1954, 21.
456
Roth 1986, 65‑66.
Familiarizarea orfevrilor barbari cu monedele bizantine este documentată şi de

descoperirea în morminte de meşteşugari din bazinul carpatic la Kunszentmárton, Jutas,
Kölked Feketekapu A, Pókaszepetk a balanţelor cu greutăţi care erau echivalentul a
unuia sau a mai multor solidi, ori ale submultiplilor acestora. Calitatea aurului monetar
era verificată cu greutăţi de fabricaţie bizantină, apoi acesta era topit şi prelucrat. Până
acum nu există indicii că la nordul Dunării de Jos şi în bazinul carpatic moneda de aur
ar fi fost folosită la schimburi comerciale, la fel ca în Europa Occidentală.
IV.3.1. Aurul şi argintul bizantin la nordul Dunării
Spre regiunile nord‑dunărene, chiar şi după căderea imperiului hunic, fluxul

de aur monetar a continuat. După lupta de la Nedao din anul 454, împăratul Marcian
a recunoscut regatul lui Ardaric, i‑a numit pe gepizi aliaţi acordându‑le subsidii
anuale, însă mult mai mici decât cele acordate hunilor, diplomaţia bizantină sesizând
diferenţa dintre cele două puteri457. Subsidiile au fost plătite regulat până în vremea
lui Iustinian, când acestea au fost retrase şi apoi reluate, în condiţiile conflictelor
pe care gepizii le‑au avut cu bizantinii pentru oraşul Sirmium şi împrejurimile sale
(Procopius din Caesarea, Războiul cu goţii, III, 33. 8‑9).
Avarii primeau de la bizantini daruri fastuoase, încă de la prima lor ambasadă
la Constantinopol: „lanţuri împodobite de aur, paturi, haine de mătase şi foarte multe
alte lucruri capabile să înmoaie inimile pline de trufie” (Menander Protector, Fragm.
5). Ioan din Ephes spunea că trimişii kaganului au primit de la Iustinian aur şi argint,
centuri şi harnaşamente din aur, iar în Lexiconul lui Suidas sunt amintite pretenţiile
avarilor în privinţa aurului, argintului şi a pietrelor preţioase458. De altfel, mormintele
princiare din secolul al VII‑lea din partea centrală a bazinului carpatic, de la Igar459
sau de la Kunbábony460, stau mărturie cu privire la bogăţiile principilor avari.
Scriitorii bizantini menţionează indirect faptul că avarii primeau tribut, dar
şi că aceştia cumpărau diverse produse din Bizanţ. Menander povesteşte despre
asedierea oraşului Sirmium în anul 568, când kaganul Baian solicita un disc din
argint, puţin aur şi o manta de mătase (Menander Protector, Fragm. 27) sau despre
solia lui Targitios, care a reuşit să obţină plătirea unui tribut anual de 80.000 de
monede din aur şi s‑a întors în ţara avarilor nu doar cu aurul, ci şi cu mărfurile
cumpărate (Menander Protector, Fragm. 63).
457
Bóna 1976, 16.
458
Pohl 1988, 180.
459
Fülöp 1988, 151‑190.
460
Tóth, Horváth 1992.
102 Daniela Tănase
Un alt scriitor bizantin ce consemnează plata unor uriaşe sume către avari este
Teofilact Simocata, care confirmă tributul de 80.000 solidi pe an (364 kg de aur)
(Teofilact Simocata, Istorii I, 3), dar şi ridicarea acestuia la 100.000 solidi (Teofilact
Simocata, Istorii I, 6). La asediul Singidunumului în anul 592, kaganul a primit
pentru a‑şi retrage armatele 2000 de monede din aur, o masă bătută cu aur şi un
veşmânt (Teofilact Simocata, Istorii, VI.4).
Existenţa unei cantităţi imense de metal preţios la avari este confirmată şi de
cronica lui Eginhard despre viaţa şi faptele lui Carol cel Mare (768‑814). Eginhard a
consemnat faptul că regele a distrus puterea avarilor ale căror bogăţii au fost jefuite
de către franci, care în urma acestui război şi‑au sporit averea mult mai mult decât
de pe urma celorlalte războaie pe care le avuseseră: „au găsit în palatul kaganului
atâta aur şi argint, au luat în lupte atâtea prăzi preţioase, încât cu adevărat s‑ar putea
socoti că francii le‑au răpit pe drept hunilor ceea ce hunii răpiseră pe nedrept de la
alte neamuri” (Eginhard, Vita Karoli Magni, 13).
Aur din Bizanţ (probabil şi monede, dar mai ales obiecte: podoabe, vase,
arme placate cu metal preţios) este posibil să fi existat şi la sclavini, după cum
relatează tot Menander în legătură cu expediţia kaganului Baian contra sclavinilor
de la nordul Dunării de Jos: „… era încredinţat că va găsi în ţara lor multe bogăţii,
deoarece ţinuturile romanilor fuseseră pustiite în multe rânduri de către sclavini, pe
când pământul lor nu fusese călcat niciodată de alte neamuri” (Menander Protector,
Soliile, p. 164‑165. 48).
La Dunărea de Jos afluxul de monedă din argint a continuat în secolul al
VII‑lea; tezaurele de la Priseaca (jud. Olt), Vârtop (jud. Dolj) şi monedele de la
Drăgăşani (jud. Vâlcea), în opinia noastră, au aparţinut unor persoane de rang înalt
şi ar fi putut fi surse de materie primă pentru podoabe din argint preferate în acea
perioadă, un exemplu în acest sens fiind tezaurul de la Coşovenii de Jos461. Din
păcate, nu există o analiză a metalului din care au fost realizate piesele de port şi
de podoabă descoperite până acum, ca să putem susţine dacă au fost sau nu lucrate
din argint monetar bizantin, dar socotim că este cea mai plauzibilă sursă de materie
primă, deoarece în zona extracarpatică a României nu există astfel de zăcăminte.
În lumina celor expuse, monedele din aur şi argint de la nordul Dunării nu
aveau rolul de monede de schimb, ci erau tezaurizate de conducătorii locali indiferent
de etnie, atât ca bunuri de prestigiu, cât şi ca materie primă pentru confecţionarea
podoabelor462.
Materia primă mai putea fi procurată şi din morminte unde ajungea mult metal
preţios sub formă de podoabe sau prin monede depuse drept obol al lui Charon. Acesta
461
Nicolăescu‑Plopşor, Nestor 1938, 33‑35.
462
Madgearu 1997, 89; Harhoiu 1998, Pl. CXXII‑CXXVII, CXXX.
a fost unul dintre motivele principale pentru jefuirea sistematică a mormintelor, în

zona unde era locul pieselor de podoabă, din marile necropole merovingiene, în
cursul secolului al VII‑lea463. Această situaţie a fost documentată şi în necropolele în
şiruri din Transilvania464.
Totuşi, continuarea folosirii fibulelor din argint şi a altor podoabe din acest
metal, precum şi depunerea tezaurelor din obiecte de argint realizate în imperiu
şi ajunse la barbari ca daruri diplomatice465, dovedesc faptul că, spre deosebire de
regatul merovingian, în cursul secolului al VII‑lea exista un aflux de metal preţios
spre kaganatul avar şi zona extracarpatică a României.
IV.4. Comerţul, posibilă sursă de materie primă
IV.4.1. Relaţiile comerciale între Bizanţ şi barbari oglindite de izvoarele

scrise
Existenţa unui comerţ între romani şi barbarii din zona dunăreană este
atestată pentru secolul al IV‑lea prin tratatul de la Noviodunum, în care s‑au limitat
schimburile de mărfuri la două cetăţi aflate pe fluviu, pentru a nu mai fi lăsat la bunul
plac al barbarilor negoţul şi pieţele comerciale de pe urma cărora aveau de câştigat
ambele părţi (Themistios, Discursul X. 133‑140).
Posibilitatea cumpărării de sclavi şi de diverse produse de la barbari este
amintită de Priscus Panites, care, aflat la curtea lui Attila, povesteşte că solii din
Constantinopol au fost împiedicaţi să cumpere sclavi, cai sau alte mărfuri în afară
de cele strict necesare pentru hrană (Priscus Panites, Despre soliile romanilor la cei
de alt neam, p. 129 De Boor). Existau în continuare târguri de frontieră în care se
schimbau produse, Attila solicitând mutarea unui astfel de târg de pe malul Dunării
la Naissus, ce devenise loc de graniţă între huni şi romani (Priscus Panites, Despre
soliile romanilor la cei de alt neam, p. 579 De Boor, 5). În vremea împăratului Leon I
(457‑474), fiii lui Attila solicitau să se încheie pacea şi, după vechiul obicei, să existe
un târg lângă Istru la care să poată veni şi romanii să‑şi cumpere cele trebuincioase,
dar au fost refuzaţi (Priscus Panites, Despre soliile romanilor la cei de alt neam, p.
587 De Boor, 18; p. 588 De Boor)
463
Werner 1962, 324.
464
Horedt 1977, 267‑268.
465
Curta 2001, 218.
104 Daniela Tănase
În codicele lui Iustinian au fost consemnate legile împăraţilor romani, printre

care şi cele cu privire la restricţionarea comerţului cu lumea barbară, aflate în vigoare
şi în secolul VI chiar dacă fuseseră emise în secolele anterioare. Împăratul Marcian
(454‑457) a emis o lege prin care se interzicea ca barbarilor, veniţi la Constantinopol
ori în alte locuri din imperiu, să li se vândă arme de orice fel şi nici măcar o bucată de
fier (lucrat sau încă nelucrat), fapt văzut ca o trădare a negustorului care îi înzestra pe
barbari cu arme, pedeapsa fiind confiscarea bunurilor şi pedeapsa capitală (Corpus
Iuris Civilis, Codex Iustinianus, IV, 41, 2). Necesitatea emiterii unei astfel de legi a
fost determinată cu siguranţă de posibilitatea facilă în achiziţionarea din imperiu a
lingourilor de fier.
De altfel, restricţiile de natură economică în legislaţia bizantină apar şi în
corpusul juridic elaborat în vremea domniei lui Leon I între anii 887‑893, fiind
preluate prevederile legislative din epoca anterioară prin care era interzis exportul
de arme şi fier466.
Cât era de luată în serios această prohibiţie, ilustrează episodul narat de
Menander Protector în legătură cu solii avari la Constantinopol în anul 562, care
deşi nu au dobândit ceea ce au dorit de la împărat, au primit daruri, şi‑au cumpărat
veşminte şi armament. Armele au fost recuperate însă de comandantul Iustinus la
porunca împăratului (Menander Protector, Fragm. 9). Prin urmare, trebuie luată în
considerare posibilitatea de procurare a lingourilor de metal din Bizanţ, chiar dacă
până acum, analizele metalografice ale unor obiecte, provenite din aşezări, au dovedit
exploatarea minereului de fier provenit din zăcăminte de suprafaţă locale.
Tratatele între avari şi Bizanţ prevedeau ca tributul anual să fie plătit „în forma
unui comerţ” cu mărfuri. La avari erau trimise din Bizanţ obiecte din aur şi argint,
mai ales podoabe, dar şi vase din sticlă şi amfore, haine de mătase, mirodenii, vinuri,
iar într‑o mai mică măsură exista şi un schimb de mărfuri cu Italia longobardă şi
regatul merovingian, după cum o arată descoperirile funerare467. Ce anume exportau
avarii, izvoarele nu menţionează; foarte probabil că era vorba despre sclavi, deşi nu
este exclus să fi exportat şi vite şi piei de animale, izvoarele menţionând comerţul cu
vite, cai şi blănuri scumpe între onoguri şi Bizanţ în secolul VI, sau caii importaţi de
chinezi de la popoarele din stepă468.
În contextul practicării unor schimburi comerciale, probabil că meşterii barbari
îşi puteau procura anumite tipuri de unelte pentru prelucrat şi controlat metale,
sau piese semifabricate. Conceperea şi turnarea tiparelor din bronz descoperite în
mormintele cu unelte din bazinul carpatic nu erau opera unui singur om, cele mai
466
Canache, Curta 1994, 195.
467
Pohl 1988, 195‑196.
468
Pohl 1988, 196‑197.
primitive şi mai simple tipare posibil să fi fost turnate de meşteri, dar majoritatea
tiparelor sunt de origine străină. De aici, se poate trage concluzia că prin comerţ nu se
răspândeau doar produse finite, ci şi tipare pentru realizarea pieselor de podoabă sau
balanţe cu greutăţi provenite din atelierele şi bazarele oraşelor bizantine469. Aceeaşi
concluzie este valabilă şi în legătură cu tiparele din mormântul de orfevru de la
Felnac, pe unele dintre acestea sunt desenate motive decorative specifice podoabelor
din Bizanţ: punct‑virgulă, palmete, stropi470. Demnă de semnalat este şi prezenţa
balanţelor cu greutăţi bizantine şi nu imitaţii ale acestora, în morminte din vremea
primului kaganat avar: Kunszentmárton, Jutas, Pókaszepetk.
IV.4.2. Drumuri comerciale şi circulaţia monetară la nordul Dunării
Practicarea comerţului presupunea existenţa unor drumuri comerciale a căror

rută putea coincide cu vechile drumuri romane. Folosirea reţelei de drumuri în
schimburile comerciale din epoca merovingiană este dovedită printre altele şi de
izvoarele scrise; în secolul al VI‑lea, Grigore din Tours menţiona drumuri, poduri şi
stâlpi miliari, majoritatea covârşitoare fiind construită în antichitate471.
Posibil ca şi la nordul Dunării vechile drumuri romane să fi fost folosite
şi în perioada romano‑bizantină. Astfel, o posibilă rută a curierului regelui gepid
Kunimund (550‑567), al cărui sigiliu de plumb a fost descoperit la Tomis, ar fi
trecerea munţilor Carpaţi prin unul dintre pasurile utilizate în epoca romană, apoi de‑a
lungul văii Oltului urmărind Limes Alutanus de odinioară şi mergând spre Dunăre
pe ruta Romula‑Sucidava, marcată de noi miliari în timpul lui Constantin cel Mare
(304‑337) 472. În secolele VI‑VII sunt încă bine reprezentate drumurile principale de
pe văile afluenţilor Dunării care vin din Carpaţi, prin descoperirile arheologice şi
numismatice de pe râurile Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi a afluenţilor lor,
ce permit retrasarea drumurilor de circulaţie spre şi dinspre fluviu473.
Pe de altă parte, s‑a observat că şi mormintele de orfevri sunt plasate de‑a
lungul râurilor sau a drumurilor romane, fapt care demonstrează că atelierele lor erau
puncte de răscruce sau locuri importante pe lângă drumuri474.
În ceea ce priveşte circulaţia monedei de bronz în zona Dunării de Jos, care
469
Werner 1970, 72‑73.
470
Garam 2001, 335, Pl. 84; 341, Planşa 90.7; 351, Planşa 100.5; 356, Planşa 105.8.
471
Henning 1996, 972.
472
Barnea 1997, 30.
473
Barnea 1997, 39.
474
László 1970, 79.
106 Daniela Tănase
avea valoare de circulaţie curentă, se poate remarca faptul că majoritatea pieselor

provin din preajma Dunării şi aparţin în special ultimei treimi a secolului al VI‑lea.
Intervalul anilor 565‑582 a fost ultimul în care a existat o pătrundere masivă a monedei
de bronz, ceea ce contrastează cu scăderea apreciabilă din anii 545‑565; după anul
595 şi, mai ales, după anul 600 pătrunderea monedei de bronz este sporadică475.
Se pare că în cursul secolului VI, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei au
beneficiat de un flux destul de puternic de monedă bizantină din bronz, în comparaţie
cu restul Moldovei şi Transilvania, majoritatea monedelor fiind descoperite în zona
Dunării. Intensitatea pătrunderii monedei depindea de distanţa faţă de teritoriul
Imperiului, iar evoluţia acesteia a fost influenţată şi de momentele şi intervalele de
nesiguranţă476.
S‑a observat că în Oltenia există o concentrare a monedelor din bronz din
secolul VI în zona în care se grupează cele mai multe descoperiri de fibule digitate
din secolul VII (tezaurul de podoabe de la Coşoveni sau tezaurele monetare de
la Priseaca, Drăgăşani şi Vârtop), ceea ce ar putea semnala existenţa unui centru
de putere evidenţiat arheologic de prezenţa unor bunuri de valoare477, care îşi are
începuturile în ultima treime a secolului VI. Prin urmare, prezenţa negustorilor în
această zonă este firească, în condiţiile în care existau şi fortăreţe bizantine la nord
de Dunăre: Theodora (Drobeta‑Turnu Severin) şi Sucidava (Celei).
După căderea limesului şi dispariţia administraţiei provinciale din regiunile de
la sud de Dunăre, pătrunderea monedelor din bronz la Dunărea de Jos a devenit un
fenomen întâmplător, în Oltenia şi Muntenia singura monedă din bronz fiind cea de
la Novaci (jud. Gorj) din anii 646‑659478, iar în Moldova tezaurul de la Obârşeni (jud.
Vaslui) cu emisiuni eşalonate între anii 602/603‑662479. De altfel, una dintre cauzele
încetării pătrunderii monedelor bizantine de bronz la nordul Dunării după anul
626 a fost încetarea vieţii urbane din regiunea dunăreano‑pontică480. Prin urmare,
eventualele schimburi comerciale dintre bizantini şi barbari au încetat, moneda de
bronz fiind inutilă ca mijloc de schimb. Un semn de întrebare este impus de tezaurul
de la Obârşeni (jud. Vaslui), a cărui acumulare locală este îndoielnică, deoarece nu
există descoperiri izolate care să ofere un mijloc de comparaţie cu emisiunile ce intră
în alcătuirea tezaurului şi lipsesc informaţii cu privire la depozite similare provenite
475
Madgearu 1997, 68; 70; 72, Fig. 43.
476
Madgearu 1997, 74‑75.
477
Madgearu 1997, 72.
478
Madgearu 1997, 74.
479
Butnariu 1983‑1985, 212.
480
Butnariu 1983‑1985, 216.
din spaţiul carpato‑dunărean481. Nu este exclusă posibilitatea ca acest depozit

monetar, despre care ştim doar că s‑a găsit în hotarul comunei vasluiene, să fi fost
sursa de materie primă a unui meşter itinerant.
Aceaşi situaţie a monedei de bronz este şi în Transilvania şi Banat, unde nu
s‑au descoperit piese din secolul VII, ci doar monede de aur sau argint, acestea
concentrându‑se mai ales în zona Mureşului Inferior, în Banat482.
Moneda de bronz este legată de prezenţa armatei şi flotei bizantine, de micul
comerţ între populaţia locală şi soldaţi pentru hrană proaspătă, deoarece această
monedă nu putea fi utilizată pentru cumpărarea de obiecte scumpe, de exemplu arme,
ci relevă existenţa unei pieţe locale în care se găseau produse comestibile în cantităţi
mici483.
În opinia noastră, aceste monede din bronz constituie dovada unor legături
comerciale între cetăţile de pe limes, cele două fortăreţe de la nordul Dunării şi
populaţiile situate în afara graniţelor imperiului. De altfel, dacă privim harta răspândirii
monedei de bronz, se observă că aceasta apare pe văile afluenţilor Dunării şi mai ales
în apropierea fluviului, ceea ce ar putea indica perindarea unor negustori.
Negustorii bizantini veniţi la nord de Dunăre după sclavi, vite, piei de animale
sau chiar sare din salinele din Transilvania ori din munţii din nord‑estul Munteniei,
pentru a face schimburi profitabile cu barbarii au adus produse de bună calitate:
podoabe, vase din metal şi ceramică, ţesături şi mirodenii. Această ipoteză nu trebuie
neglijată, deoarece preferinţa barbarilor pentru produse de lux din Imperiu primite în
dar a fost relatată de cronicari (Priscus Panites, Despre soliile romanilor la cei de alt
neam, p. 130‑131 De Boor; Menander Protector, Fragm. 27).
Cercetările arheologice au scos la lumină obiecte cu provenienţă clară din
Bizanţ în necropole şi aşezări de la nordul Dunării Mijlocii şi de Jos, dintre care
exemplificăm: limba de curea cu cruce de la Noşlac484, catarame de tip Sucidava,
Salona‑Histria, Siracuza sau cu placa cruciformă, descoperite atât în zona
extracarpatică a României, cât şi în Transilvania şi Banat485. Aceste piese au fost
imitate de către meşterii barbari, astfel au apărut cataramele de tip Pápa, care derivă
din cele de tip Salona‑Histria486. Imitaţii ale cataramelor tip Sucidava au fost găsite şi
481
Butnariu 1983‑1985, 212.
482
Butnariu 1983‑1985, 213, Pl. VII.
483
Curta 2005, 121‑124.
484
Rusu 1962, 272, Fig. 2.17.
485
Teodor 1991, 130‑131, 132, Fig. 1, 133, Fig.2, 134, Fig. 3, 135, Fig. 4, 136, Fig. 5, 137 Fig.
6, 138, Harta răspândirii pieselor de port de origine bizantină.
486
Madgearu 1993, 174‑176.
108 Daniela Tănase
în Câmpia Tisei la Szelevény (Ungaria)487. În aşezarea de la Budureasca 3, bordeiul nr.

15, s‑a găsit o cataramă din fier, imitaţie a cataramelor bizantine turnate488. Realizarea
în Barbaricum a unor replici ale fibulelor cu picior întors dedesubt romano‑bizantine
este sugerată şi de fibulele descoperite la Bârlăieşti şi Hansca489.
Importul tehnologic este dovedit şi de preluarea unor unelte pentru realizarea
bijuteriilor, semnificative în acest sens sunt tiparele pentru realizat pandantive
triunghiulare, a căror asemănare este izbitoare, găsite atât în lumea barbară la
Budureasca 3 (jud. Prahova) şi la Bernašivka (Ucraina), cât şi în imperiu la Oescus
şi Tropaeum Traiani. Prezenţa acestor tipare în oraşele de la frontiera cu barbarii
arată difuzarea dinspre imperiu a unor tipuri de podoabe, precum şi modalitatea de
producere a acestora.
487
Varsik 1992, 99, Planşa 1.4.
488
489
Curta 2001, 245.
V. Analiza tipologică
Uneltele pentru prelucrat metalul, descoperite în aşezări şi în morminte, se

completează reciproc în conturarea imaginii activităţii făurarilor şi orfevrilor. Uneltele
din aşezări sunt destul de puţine ca număr şi ca tipologie, mult mai interesante fiind
cele descoperite în morminte, unde au fost depuse cele mai reprezentative.
Remarcăm faptul că sunt unelte, cum ar fi de exemplu cleştii, ciocanele, dălţile,
care abia pot pretinde un interes tipologic, deoarece, o dată găsită forma optimă,
aceasta abia se schimbă de‑a lungul epocilor490. Există şi unelte care pot reflecta
mai bine schimbarea de la o epocă la alta atât din punct de vedere tehnologic, cât şi
din cel al vestimentaţiei, cum sunt tiparele pentru produs podoabe, al căror decor se
regăseşte pe piese care se pot plasa mai exact în timp.
1. Cleşti
Cleşti de forjă (Fig. 1): Bandu de Câmpie, Moreşti; cleşti de bijutier (Fig. 2):
Bandu de Câmpie, Budureasca 4
Una dintre uneltele descoperite cel mai adesea în mormintele de meşteşugari,

mai rar în aşezări, este cleştele. Cleştii cu braţe lungi şi buclă rotunjită sau alungită,
cu mânerele cu capete drepte, erau diferiţi de cei din epoca La Tène, prevăzuţi cu
braţe care au capătul globular, şi erau mai apropiaţi de cleştii de origine romană491.
Diferenţe există şi faţă de cleştii din secolul V, care aveau bucla în formă de ceapă,
exemplu în acest sens fiind cei descoperiţi la Bratei (cimitirul 1 – mormântul B) sau
la Csongrád‑Kenderfőldek‑mormântul 2. La Csongrád‑Kenderfőldek, mormântul
A, a fost descoperit şi un exemplar cu bucla alungită, asemănător celor utilizaţi cu
predilecţie în secolele VI‑VII.
Cleştii executaţi din fier erau folosiţi în diverse operaţiuni de făurărie şi
orfevrărie: la forjare şi chiar la turnarea pieselor; exemplarele cu bucla arcuită şi braţe
lungi puteau fi utilizate la manevrarea creuzetelor din lut în care se topea metalul.
Cleşti cu braţe lungi de până la 30 cm se utilizau la muncile de fineţe ale bijutierilor,
în timp ce cleşti cu braţe mai lungi, de până la 70 cm sau chiar 1 m, erau folosiţi în
490
Brather 2004, 362.
491
Henning 1991, 69.
110 Daniela Tănase
munca de făurărie. Cleştii aveau diverse forme ale gurii potrivite diferitelor operaţiuni
la care erau folosiţi; unele exemplare au bucla arcuită şi vârfurile drepte şi netede,
cu care se prelucra tabla; cele cu vârfurile ascuţite şi paralele erau folosite la ţinerea
lupelor de fier şi a bucăţilor mari de metal, cărora urma să li se dea o formă492.
Un cleşte de dimensiuni mai mici, care putea fi folosit la manevrarea unor
piese de podoabă, dar şi la prelucrarea pieselor componente pentru armuri şi coifuri,
cum ar fi niturile, a fost descoperit în mormântul nr. 10 de la Bandu de Câmpie
(jud. Mureş) şi are lungimea de 22,5 cm. Un fragment din bucla unui cleşte a fost
descoperit şi la Budureasca 4, care provenea de la un cleşte de dimensiuni mici,
similar celui de la Bandu de Câmpie, folosit pentru lucrări de bijuterie.
Cleşti de dimensiuni mai mari, de făurărie, au fost descoperiţi în mormântul
nr. 10 de la Bandu de Câmpie (cu lungimea de 45,5 cm) şi în aşezarea de la Moreşti
(jud. Mureş), cu lungimea de 30,5 cm.
Cleşti mari similari celor de la Bandu de Câmpie şi Moreşti au fost descoperiţi
în mormintele de la Kölked Feketekapu B (Ungaria) – cu lungimea de 44, 5 cm
– (Pl. LIII), de la Aradac‑Mečka (Serbia) – cu lungimea de 35 cm – (Pl. XXXI), de la
Poysdorf (Austria)493 (Pl. LX), Dittigheim (Germania)494(Pl. XXXVI), Kisújszállás
(Ungaria)495, Schönebeck (Germania)496(Pl. LI), Herouvillette (Franţa)497 (Pl.
XXXIX).
2. Ciocane
Bandu de Câmpie (Fig. 9‑10), Budureasca 4 şi 9 (Fig. 11)
Ciocane de diverse forme şi mărimi apar frecvent în descoperiri funerare, mai

rar în aşezări. Indispensabil în prelucrarea metalelor, se folosea în făurării la operaţiuni
precum forjarea, baterea, nituirea, precum şi ca unealtă ajutătoare în mânuirea altor
unelte de fineţe necesare în munca bijutierilor (spre exemplu la impulsionarea
uneltelor de gravat sau presarea foiţelor de metal pe tipare). De asemenea, era utilizat
în tehnici de decorare fără pierderi de material, cum ar fi obţinerea unor motive
decorative prin „împingere”, dar şi la cizelarea suprafeţelor pieselor care erau depuse
pe un suport de plumb, răşină, smoală sau piele, ultima operaţiune se făcea cu ajutorul
unor ciocane de mici dimensiuni498.
492
Müller‑Wille 1979, 153, 156.
493
Benninger 1966, 177.
494
Armrein, Binder 1996, 361.
495
Rácz 2009, 79, Fig. 13.5.
496
Schmidt 1975, 32.
497
Decaens 1971, 12‑17.
498
Bühler 1998‑1999, 431.
Funcţionalitatea ciocanelor este indicată de mărimea şi forma lor. Ciocanele

cu lungimea între 10‑14 cm, cu capetele pătrate sau rotunde, dreptunghiulare, uşor
arcuite, cu coada de înmănuşare ovală erau ciocane grele de fierărie, pentru batere, iar
ciocanele pentru împingere (Treibhammer), folosite la prelucrarea tablei, cu lungimi
între 8,5 şi 14 cm, aveau capetele lărgite499.
La Bandu de Câmpie, mormântul nr. 10 (Fig. 9), a fost descoperit un ciocan cu
vârful încovoiat, de dimensiuni mici, de aproape 7 cm lungime, utilizat în operaţiunile
care presupuneau fineţe, cu ajutorul său se puteau obţine modele în relief, în tehnica
au repoussé sau suprafeţe globulare500, se cizelau suprafeţe. În acelaşi mormânt a
mai fost descoperit un ciocan de dimensiuni mai mari, de 15 cm lungime (Fig. 12),
cu unul dintre capete dreptunghiular şi celălalt uşor rotunjit, folosit la munci de
fierărie.
În aşezarea de la Budureasca 9 au fost descoperite două ciocane dreptunghiulare,
cu gaură de înmănuşare ovală, drepte la unul dintre capete, la celălalt capăt sunt
uşor evazate şi profilate. Unul dintre ciocane este întreg, cu lungimea de 13,1 cm şi
lăţimea de 6,4 cm, celălalt, păstrat fragmentar, este lung de 12,1 cm şi lat de 6 cm
(Fig. 11). Un alt fragment de ciocan a fost găsit în aceeaşi aşezare. Aceste ciocane
grele de făurărie erau folosite la lucrări de forjă, la zdrobirea minereului de fier,
precum şi la spargerea lupei de fier extrasă din cuptorul de redus minereu501.
Ciocane similare cu cele descoperite la Bandu de Câmpie au fost găsite în
morminte cu unelte din toată Europa, dintre acestea exemplificăm câteva: Kölked
Feketekapu B (Ungaria) (Pl. LIII), Kisújszállás (Ungaria)502, Dittingheim (Pl.
XXXVI), Beckum (Pl. XXXIII) (Germania), Herouvillette (Franţa) (Pl. XL), Vestly
(Norvegia) (Pl. LXV).
Se cuvine să observăm frecventa depunere a ciocanelor în morminte, precum
şi asocierea cu diverse unelte, în primul rând cu cleşti.
3. Nicovale
Bandu de Câmpie (Fig. 13, Fig. 14), Budureasca 4 (Fig. 12)
Nicovalele se găsesc destul de rar în descoperirile din sec. VI‑VII, apar mai
ales în morminte cu unelte. Au înălţimea între 5 şi 16 cm, sunt în formă de bloc
sau de piron şi se termină într‑un ştift care era fixat într‑un suport din lemn. Unele
exemplare au o teşitură laterală în formă de corn. Acest tip de unealtă era folosit la
499
500
Bühler 1998‑1999, 432.
501
Miclea, Flrescu 1980, 212. 818.
502
Rácz 2009, 75, Fig. 8.4.
112 Daniela Tănase
ciocănire, la curbare şi împingere sau la realizarea cuielor, precum şi la munci de

bijutier care presupuneau fineţe503.
Două nicovale s‑au găsit în mormântul nr. 10 de la Bandu de Câmpie. Una
are înălţimea de 10,5 cm, este trapezoidală, cu baza mare a trapezului în partea
superioară, unde are şi o teşitură laterală. Cealaltă are o înălţime de 6,2 cm, o formă
conică, cu capul în formă de „ciupercă”. I. Kovács a afirmat că această piesă este o
daltă, dar în opinia noastră pare mai degrabă o nicovală folosită pentru piese a căror
realizare presupunea fineţe în execuţie.
În aşezări nu s‑au găsit nicovale, nici măcar bucăţi de metal care să permită
supoziţia că ar fi avut această destinaţie; excepţie face aşezarea de la Budureasca 4
(jud. Prahova)504, unde s‑a descoperit o nicovală mică de bijutier, cu înălţimea de
aproape 4 cm, de formă dreptunghiulară, prevăzută cu un ştift.
S‑au mai găsit nicovale la Brno (Cehia)505, în mormântul de orfevru
de la începutul secolului al VI‑lea, în mormântul de la Kunszentmárton
(Ungaria), datat în prima jumătate a secolului VII, precum şi la Kisújszállás şi
Csákberény‑Orondpuszta‑mormântul 369 (Ungaria)506. Nicovale au mai apărut în
morminte din mediul germanic la Poysdorf (Austria), Schönebeck (Germania) şi la
Vestly (Norvegia). Dintre aceste nicovale, cea mai asemănătoare ca formă cu cea
descoperită la Bandu de Câmpie este piesa de la Brno.
Nicovala descoperită la Budureasca 4 este asemănătoare nicovalei descoperite
în mediul alamanic în aşezarea de la Runden Berg bei Urach (Germania)507. Se cuvine
să mai amintim o analogie interesantă pentru nicovala de la Budureasca 4, anume
nicovala miniaturală prinsă pe lanţul de aur din tezaurul I de la Şimleul Silvaniei,
alături de un ciocan pentru lucrat tabla şi pentru munci fine de bijuterie508.
4. Burghie
Bandu de Câmpie (Fig. 8), Davideni (Fig. 7), Dodeşti (Fig. 6)
Între uneltele folosite la prelucrarea metalului un rol important îl aveau şi

burghiele, folosite la perforare. Acestea apar destul de rar în descoperiri, un burghiu
s‑a găsit în aşezarea de la Davideni (jud. Neamţ), iar o pilă‑burghiu în aşezarea de la
503
504
Teodorescu, Peneş 1984, 46, Fig. 21.9. Autorii au prezentat doar ilustraţia, fără a oferi
detalii cu privire la condiţiile de descoperire.
505
Werner 1954, 24.
506
Rácz 2009, 77, Fig. 10.3; 96, Tabel 2.
507
Amrein, Binder 1997, 362, Fig. 402.
508
Capelle 1994, 49‑50.
Dodeşti (jud. Vaslui). O adevărată trusă de burghie de diverse mărimi a fost găsită în
cutia din mormântul nr. 10 de la Bandu de Câmpie (Pl. IV. 3, 5‑7): 4,8 cm, 5,4 cm,
5,6 cm.
Dintre aceste piese, se detaşează burghiul din oţel cu roată motrice, acţionat
mecanic, descoperit la Bandu de Câmpie (Pl. IV. 14). Partea păstrată are o lungime
de 14 cm, iar discurile roţii au diametrul de 4‑4,5 cm. Axa cilindrică este ruptă în
partea sa superioară, ceea ce ne împiedică să ştim cum era unealta la acest capăt, dar
capătul inferior, unde se află vârful perforator, se păstrează. Spre mijlocul axului se
găseşte roata motrice formată din două discuri din bronz cu marginile curbate în sus
şi în jos; spaţiul dintre acestea, de aproximativ 2 cm, este umplut cu plumb. Mişcarea
de rotaţie a burghiului era dată cu ajutorul unui arc şi putea funcţiona vertical sau
orizontal prin greutatea pe care o furniza plumbul din interiorul roţii509.
Deşi sunt destul de numeroase descoperirile de unelte, doar două burghie
mecanice au fost descoperite până acum în toată Europa, cel de la Bandu de Câmpie
şi cel din mormântul de la Vestly, din Norvegia510 (Pl. LXV). O roată motrice din
plumb a fost găsită şi în mormântul de la Brno511.
Acest tip de unealtă este o noutate în lumea germanică, un rezultat al sintezei
între tradiţiile tehnice germano‑celtice şi tehnologia avansată romană512.
5. Filieră
Bandu de Câmpie (Fig. 3)
Sârma de diferite grosimi se obţinea prin răsucire pe o matriţă rotativă sau prin
tragerea unui fir metalic printr‑o placă din metal, cu orificii de diverse mărimi.
În mormântul nr. 10 de la Bandu de Câmpie, a fost găsită o unealtă pentru
obţinerea sârmei prin tragere, cu lungimea de 10,5 cm (Pl. IV. 8). Unealta are forma
unui ciocănel dreptunghiular, cu un capăt ascuţit, scobit în interior; în scobitură sunt
cinci orificii de diverse mărimi.
O unealtă cu aceeaşi funcţionalitate, dar realizată mai simplu, a fost descoperită
în mormântul nr. 80 de la Kölked‑Feketekapu B. Piesa este o placă dreptunghiulară
din fier, îndoită în unghi drept pe lungimea unei părţi a plăcii şi este prevăzută cu 21
de orificii dispuse pe trei şiruri (Pl. LIII).
Despre filiera de la Bandu de Câmpie s‑a susţinut că nu era pentru realizat
509
Kovács 1913, 294.
510
Magnus, Mollerop, Sjovold, 1966, N 3, 5 (4).19.
511
Daim, Mehofer, Tobias 2005, 206.
512
Henning 1991, 74.
114 Daniela Tănase
sârma ci pentru realizarea acelor din fier513, dar unii cercetători consideră că era şi
pentru sârmă şi pentru ace514.
Filiere în formă de ciocănel au fost descoperite în morminte de făurari din
Norvegia, de la Skredtveit şi Bygaland, datate în secolul al IX‑lea515, în care s‑au
mai găsit cleşti, ciocane, pile, dălţi şi care alcătuiesc truse de unelte asemănătoare
din punct de vedere al componenţei cu cea a meşteşugarului de la Bandu de Câmpie.
Chiar dacă aceste morminte din epoca vikingă sunt mai târzii, se cuvin a fi menţionate
deoarece, pe de o parte, dovedesc folosirea îndelungată a acestui tip de unealtă şi pe
de altă parte, sunt sugestive pentru aria de răspândire în lumea barbară.
6. Unelte pentru cuie şi nituri

Bandu de Câmpie (Fig. 4)
La Bandu de Câmpie, mormântul nr. 10, a fost descoperită şi o unealtă folosită

la realizarea niturilor cu cap conic şi a cuielor cu măciulie (Pl. IV. 11). Unealta are
forma unui ciocănel, cu unul din capete prevăzut cu un apendice în formă de trunchi
de con, asemănător cu coaja unei ghinde, bine şlefuit; la mijloc are un orificiu oval.
Apendicele este secţionat longitudinal. La celălalt capăt al ciocănelului sunt urme de
fier ruginit, dovadă că odinioară avea ataşat un baton din fier, posibil pentru fixarea
într‑un suport care să permită utilizarea sa cu uşurinţă. Făurarul ajusta cuiele deja
realizate, cu capul plat, trecându‑le prin apendicele în formă de trunchi de con şi
le forja pe acesta, sau folosea această formă când bătea printr‑o singură lovitură
de ciocan măciulia nitului ori a cuiului, care lua forma unei pălării de ciupercă
(semirotundă). În mormântul de la Bandu de Câmpie s‑au descoperit numeroase
nituri cu măciulie care se potrivesc perfect cu forma apendicelui uneltei516. Această
unealtă folosea la realizarea niturilor necesare pentru armuri şi piese de port; chiar şi
coiful descoperit în acelaşi mormânt avea plăcile prinse cu nituri. Până în prezent, nu
s‑a mai găsit o unealtă asemănătoare ca formă şi funcţionalitate.
7. Pile
Dodeşti (Fig. 6)
Pilele erau folosite la îndepărtarea urmelor lăsate de uneltele cu care era

prelucrată piesa prin diverse procedee, la netezirea suprafeţei metalului prin degroşare
şi şlefuire, precum şi la ascuţirea uneltelor.
513
Capelle 1994, 21.
514
Müller‑Wille 1977, 157, Fig. 11.
515
Müller‑Wille 1977, 257, Fig. 22; 258, Fig. 23.
516
Kovács 1913, 402.
Aceste unelte produse din oţel masiv aveau diferite forme şi grosimi, puteau fi
de secţiune rotundă, semirotundă, pătrată, triunghiulară, late sau înguste. Procedeul
de obţinere a striurilor pilei a fost descris de Teophilus Presbiter, călugăr din secolul
al XII‑lea: „după ce vârful era format cu ciocanul, dalta sau un cuţit, se ungea (pila)
cu untură veche de porc, se înfăşura cu fâşii din piele de ţap şi se lega cu aţă de in.
Apoi se învelea cu lut bine frământat fără a se acoperi mânerul. După ce se usca, se
băga în foc şi se sufla puternic până pielea ardea. Se îndepărta repede lutul care se
dezlipea şi (pila) era băgată în apă, apoi era scoasă afară şi se usca în foc”517.
O pilă de secţiune rotundă cu vârf ascuţit, folosită şi pe post de burghiu, a fost
descoperită în aşezarea de la Dodeşti (jud. Vaslui) în locuinţa nr. 4, în care funcţiona
atelierul unui bijutier, deoarece s‑au mai găsit o dăltiţă, o lingură din lut pentru turnat
metalul şi două tipare din piatră518. Alte pile nu au mai fost descoperite în România,
nici măcar în mormântul cu unelte de la Bandu de Câmpie.
Asemenea unelte au mai fost descoperite în morminte de meşteşugari din Europa
centrală la Aradac‑Mečka (Pl. XXXI), Brno (Pl. XLII), Kisújszállás (Ungaria)519,
Poysdorf (Pl. LX) şi Jutas (Pl. XLIV), dar şi în vestul Europei la Dittigheim (Pl.
XXXVI), Schönebeck (Pl. LI) şi Herouvillette (Pl. XLI). Între aceste descoperiri, se
detaşează trusa de unelte din mormântul nr. 166 de la Jutas, care cuprindea mai multe
pile; una lată, prevăzută cu limbă pentru mâner, are lungimea de 24 cm, o pilă mai
mică, de secţiune semirotundă, cu lungimea de 17 cm şi o alta de 16 cm lungime,
precum şi o pilă‑burghiu, similară celei de la Dodeşti520.
8. Gravoare
Budureasca 3 (Pl. IX.1), Budureasca 4 (Pl. X.14), Budureasca 5, Băleni (Pl.
I.2), Davideni (Pl. XVI.2, Pl. XVII, Pl. XVIII.1), Ştefan cel Mare
Gravoarele (Fig. 16‑18) sau cuţitaşe‑gravoar (Fig. 16), ori ace pentru gravat
(Fig. 18), erau unelte asemănătoare cu dălţile, dar spre deosebire de acestea, aveau
şi un capăt foarte ascuţit cu care se gravau liniile motivelor decorative sau se cizela
piesa (Fig. 17). Acest instrument se folosea prin apăsarea cu mâna pe suprafaţa
metalului521. Gravarea era un procedeu ce se folosea pentru obiecte turnate, masive,
plăcile subţiri fiind în pericol să fie străpunse522.
517
Brepohl 1987, 81.
518
Teodor 1984, 25; 29. Fig. 1‑3, 10‑11; 30, Fig. 7. 1‑3.
519
Rácz 2009, 82, Fig. 16. 5‑6.
520
521
Bühler 1998‑1999, 434‑435.
522
Aufleger 1996, 625.
116 Daniela Tănase
La fel ca şi dăltiţele, gravoarele trebuiau să fie făcute dintr‑un metal mai dur
decât cel prelucrat, vârful trebuia întărit, restul piesei rămânând moale şi elastic.
Teophilus Presbiter descrie cum se realiza o astfel de unealtă: „uneltele de gravat
erau întărite după următoarea metodă: după ce piesa era îndreptată şi potrivită într‑un
mâner, se băga vârful în foc până devenea roşu aprins şi apoi se scotea şi se băga în
apă”523.
Gravoarele descoperite în România sunt de secţiune rotundă, pătrată sau
dreptunghiulară, au mărimi variate, cuprinse între 6 şi 12 cm, dar de multe ori
dimensiunile pieselor publicate nu se cunosc, deoarece nu se menţionează mărimea
lor în text şi nici desenele nu au scară.
Gravoare nu apar doar în aşezări, ci şi în morminte cu unelte, la
Kölked‑Feketekapu B (Pl. LIII) şi Jutas (Pl. XLIV).
9. Dălţi
Davideni, Dodeşti (Pl. XX), Bandu de Câmpie (Pl. IV.10), Budureasca 3,
Budureasca 4 (Pl. X.10, 12), Băleni (Pl. I.2), Izvoare‑Bahna, Botoşana (Pl. VI.1)
Unelte utilizate în special de către bijutieri la săparea adânciturilor pentru

niellare şi încrustare cu argint, dar şi la realizarea decorului în relief, dălţile erau
mânuite cu ajutorul ciocanului524. Tot cu dalta se lucrau detaliile mai minuţioase ale
pieselor, în special formele plastice, spre deosebire de gravoare, mai ascuţite, cu care
se aplicau doar linii525.
Existau mai multe tipuri de dălţi, unele folosite la tăierea plăcilor mai groase
şi a barelor metalice şi altele mai mici, eventual cu crestături, folosite la străpungere.
Acestea trebuiau realizate dintr‑un metal mai dur decât metalul care trebuia prelucrat;
chiar dacă unealta era moale şi elastică, vârful era întărit526 (Fig. 19).
Dălţi au fost descoperite în locuinţa‑atelier de la Dodeşti, în bordeiul‑atelier de
la Budureasca 3, în aşezările de la Davideni, la Budureasca 4, Băleni, Izvoare‑Bahna,
Botoşana, în aşezarea de la Dulceanca IV din secolul VII527.
În mormântul cu unelte de la Bandu de Câmpie (Pl. IV.9‑10), au fost descoperite
două dălţi, una uşor concavă şi cu un vârf teşit, cealaltă cu vârful mai subţire şi
523
Brepohl 1987, 71.
524
Bühler 1998‑1999, 434‑435.
525
Bühler 1998‑1999, 440.
526
Bühler 1998‑1999, 436‑437.
527
Dolinescu‑Ferche 1992, 153; 157; 171.
mai ascuţit. Dălţi au fost găsite şi în alte morminte cu unelte: mormântul nr. 80 de
la Kölked‑Feketekapu B (Pl.LIII), Herouvillette – mormântul 10 – (Pl.XLII), Jutas
– mormântul 166 – (Pl.XLIV), Kunszentmárton – mormântul nr. 1‑, Neuwied (Pl.
LVII), Vestly (Pl. LXIX).
10. Poansoane
Davideni (Pl. XX.1, Pl. XXII. 1), Budureasca 4 (Pl. XI.1), Budureasca 5 (Pl.
XI.2)
Poansoanele erau realizate din oţel, aveau un vârf ascuţit şi altul boltit, cu
ajutorul cărora se executau decoruri punctiforme şi operaţii de cizelare a pieselor,
urmele lor fiind îndepărtate apoi prin polisare. Cu vârful boltit se putea face şi
modelarea în relief pe partea din spate a plăcii, tehnică numită şi au repoussé528 (Fig.
15).
Pe unele obiecte de podoabă din evul mediu timpuriu s‑au observat linii
ajutătoare foarte fine pentru realizarea decorului care urma să fie gravat, la trasarea
cărora se foloseau poansoane foarte ascuţite529.
Poansoane, cu dimensiuni între 11,2‑12,5 cm, au fost descoperite în aşezările
de la Davideni, Budureasca 4 şi Budureasca 5.
Unelte de acest tip au fost găsite şi în mormintele cu unelte de la Herouvilette
(Pl.XLII), Kölked Feketekapu B (Pl. LIII), Neuwied (Pl. LVII), Vestly (Pl. LXIX).
11. Dornuri
Budureasca 4 (Pl. X. 6, 13), Davideni (Pl. XVII.14)
Aceste unelte, de forma unei tije cilindrice sau conice, aveau rolul de a prinde,
de a degaja, de a deplasa o piesă, de a perfora sau de a lărgi găurile (Fig. 21), unele
fiind prevăzute cu un ştift pentru fixare.
Dornuri cu lungimea de 8 şi 8,5 cm, asociate cu gravoare, au fost descoperite
în două locuinţe din aşezarea de la Davideni (Fig. 20). În locuinţa nr. 36 s‑au mai
găsit un tipar din piatră şi un vas mic în formă de pahar, folosit drept creuzet, indiciu
că aici a funcţionat atelierul unui bijutier530(Pl. XVII). Dornuri au mai fost găsite în
aşezarea de la Budureasca 4 (Fig. 20). În alte morminte nu s‑au găsit dornuri; doar la
Poysdorf există o menghină de mână cu rolul de a prinde piesa, care are un capăt ce
putea fi folosit şi la perforare (Pl. LX).
528
Bühler 1998‑1999, 431‑432.
529
Bühler 1998‑1999, 437.
530
Mitrea 2001, 320, Fig. 60.2‑3; 321, Fig. 61.10.
118 Daniela Tănase
12. Pensete
O pensetă de giuvaergiu, realizată din fier, a fost descoperită în bordeiul nr. 10

de la Bucureşti‑str. Soldat Ghivan, alături de alte unelte: un tipar din piatră cu matriţe
pentru cercei, o lingură‑căuş din lut pentru turnat metalul topit etc.531 (PL. VIII.6.3).
Această unealtă avea rolul de a facilita prinderea, manevrarea obiectelor, dar
şi de fixare în timpul prelucrării pieselor de mici dimensiuni din care se asamblau
podoabele (Fig.5).
Până în prezent, nu au fost descoperite piese similare ca formă şi funcţionalitate.
Totuşi, se cuvine să amintim că pe lanţul din aur cu pandantive miniaturale din
tezaurul I de la Şimleul Silvaniei se află grupate două unelte considerate a fi de
sticlar, care s‑ar putea să fie şi de bijutier, o pensetă şi o lingură pentru topit sticla
sau metalul532.
13. Tipare din os
Pentru realizarea podoabelor în tehnica presării au fost utilizate şi tipare din

os. O astfel de descoperire a fost făcută în Moldova la Costeşti (jud. Iaşi). Alături
de tipare s‑au descoperit foiţe de aramă şi argint pentru realizarea podoabelor şi un
instrument conic din os care folosea la apăsarea foiţelor pe tipar533 (Pl. XIV‑XV).
Modelul obiectelor era incizat pe matriţe: aplice, pandantive, plăcuţe de centură.
Unul dintre tipare are o formă trapezoidală şi este gravat pe ambele feţe (Fig.
62). Pe una dintre feţe (Pl. XIV.1A) sunt reprezentaţi doi cercei stelaţi cu placă
în formă de semilună, apoi un pătrat folosit probabil pentru aplice, dar şi câteva
linii incizate care par să schiţeze un vârf de săgeată sau de suliţă. Pe cealaltă faţă
(Pl. XIV.1B) este gravată o plăcuţă dreptunghiulară cu chenar şnurat, decorată cu
motivul solzi de peşte (unii dintre solzii de pe marginea piesei au în interior mici
cavităţi rotunde); mai apoi un negativ rotund, folosit pentru realizarea unor aplice
semisferice sau pentru perle de cercei, precum şi două romburi cu chenar dublat şi
în mijloc cu cercuri concentrice, care puteau fi utilizate pentru realizarea unor aplice
sau pandantive.
Al doilea tipar are o formă dreptunghiulară, fiind rupt la unul din capete
(Fig. 64). Pe una dintre feţe (Pl. XIV. 2a) este incizată o placă pătrată, cu un decor
antropomorf reprezentând trei personaje de aceeaşi mărime care poartă barbă şi
veşminte clericale, desenul fiind înconjurat de un chenar şnurat. În partea dreaptă
531
Teodorescu 1972, 77; 81, Fig. 3.4.
532
Capelle 1994, 56‑57.
533
Teodor 1970, 106.
superioară a matriţei este gravată silueta stilizată a unei căprioare cu două corniţe,
reprezentată cu capul întors spre spate. Pe cealaltă faţă (Pl. XIV. 2b) este săpată o aplică
rotundă reprezentând patru cercuri concentrice, precum şi o placă dreptunghiulară
decorată cu motive geometrice: linii orizontale şi verticale formează dreptunghiuri,
iar în colţuri şi în mijloc sunt dispuse cercuri concentrice.
Al treilea tipar, de formă paralelipipedică, are săpate, pe cele patru suprafeţe,
negative pentru perle de cercei, aplice, butoni de centură (Fig. 49‑51). Pe prima faţă
sunt patru negative rotunde de diferite mărimi şi o aplică dreptunghiulară cu chenar
şi o linie pe mijloc, care desparte cercuri concentrice, dispuse câte trei de fiecare
parte (Pl. XV. 1a). A doua faţă are trei cavităţi rotunde de diverse mărimi şi una
ovală, precum şi două cercuri concentrice incizate situate între cavităţile rotunde din
partea superioară (Pl. XV. 1b). A treia faţă are trei cavităţi rotunde de mărimi diferite
şi o cavitate pătrată (Pl. XV. 1c), iar a patra faţă are trei cavităţi, una ovală şi două
rotunde (Pl. XV. 1d).
Alături de tipare a fost descoperit un obiect conic din os de dimensiuni mici,
cu suprafeţele neornamentate, având unul din capete alungit şi rotunjit. Dacă ţinem
cont de forma sa, acesta a folosit ca instrument pentru presarea foiţelor metalice pe
tipare, deoarece un ciocănel din metal ar fi distrus repede tiparele din os (Pl. XV. 2).
Se cuvine să menţionăm faptul că au mai fost descoperite doar două tipare din
os, unul pentru limbi de curea, la Zimne, şi altul pentru aplice semisferice perforate,
la Pastyrskoe, ambele în Ucraina534.
În ceea ce priveşte tipurile de piese realizate cu aceste tipare, am afirmat deja că
acestea erau cercei (sau accesorii pentru ei), aplice, plăci şi butoni pentru centură.
Un semn de întrebare se pune în legătură cu funcţionalitatea plăcii pătrate
pe care au fost reprezentate cele trei figurine umane. Acestea ar reprezenta pe cei
trei sfinţi părinţi ai bisericii răsăritene, Ioan Chrysostomul, Grigore de Nazianz şi
Vasile cel Mare, fapt pentru care s‑a presupus că placa ar fi putut fi utilizată pentru
producerea unor elemente ale cutiilor‑relicvar din material organic sau pentru icoane
miniaturale535.
Ipoteza este plauzibilă deoarece un motiv antropomorf aproape identic a fost
descoperit pe o aplică din argint placată cu lemn, de provenienţă bizantină, descoperită
în Polonia536. Posibil ca piesa să nu fie o aplică, ci mai degrabă un relicvar.
Căprioara care apare pe aceeaşi faţetă a tiparului 2B este tot un motiv iconografic
paleocreştin şi reprezintă o alegorie a sufletului în căutarea lui Dumnezeu, motiv
decorativ comun în frescele şi mozaicurile din bisericile bizantine537.
534
Szmoniewski 2002, 121.
535
536
Teodor 1981, 32.
537
120 Daniela Tănase
14. Tipare din metal
În a doua jumătate a secolului VI şi în secolul VII era dominantă producerea

obiectelor de podoabă din aur, argint şi bronz, prin presarea unor foiţe de metal pe
tipare pozitive sau negative, un procedeu tehnic simplu şi necostisitor. Toate aceste
tipare erau realizate din potin sau bronz masiv şi aveau reversul neted. Tiparele din
bronz erau produse dintr‑un material foarte bun; chiar şi în cazul tiparelor pozitive
s‑a observat că uzura lor era mică, deoarece meşterii ciocăneau cu grijă partea din
spate a tiparului538, care era aşezat peste foiţa de metal, aşezată la rândul ei pe un
suport moale din ceară, smoală, plumb, piele sau răşină.
Tiparele erau pozitive – cu decorul în relief ‑, sau negative – cu decorul adâncit539.
Acest tip de unelte ilustrează modificările tehnicii şi ale modei; la începutul secolului
al VI‑lea erau preferate piesele turnate, în timp ce în ultima treime a acestui secol şi în
secolul al VII‑lea, cele presate. Până acum, la germanici s‑au găsit în morminte doar
tipare pentru turnat, în timp ce la avari s‑au găsit tipare pentru presat, excepţie face
doar tiparul‑amprentator pentru turnat fibule digitate, descoperit la Felnac. Tipare
pentru turnat obiecte au fost găsite în mormântul cu unelte din necropola longobardă
de la Poysdorf, mai exact pentru fibule în formă de „S” şi fibule cu butoni, decorate
cu crestături în tehnica Kerbschnitt540; potrivit unor cercetări recente ar fi vorba, de
fapt, de semifabricate541 (Pl. LX).
Există şi tipare‑amprentator din potin şi bronz, cu reversul neted, folosite
pentru obţinerea tiparelor din lut pentru turnare. De remarcat este faptul că, până
acum, au fost descoperite tipare de acest tip doar pentru turnarea fibulelor digitate.
14. 1. Tipare amprentator
Procedeul de obţinere a fibulelor cu ajutorul tiparelor-amprentator consta

în apăsarea tiparului din metal într‑un calup de lut moale, după care în amprenta
devenită matriţă se turna metalul topit.
14.1.1. Tipar din bronz al unei fibule digitate cu cinci butoni rotunzi care
reprezintă muguri stilizaţi; placa de la cap are un chenar de liniuţe crestate ce
încadrează o volută, iar gâtul fibulei are incizate două linii verticale. Placa de la
picior, păstrată fragmentar, are doi butoni netezi şi două linii verticale încadrate de
un chenar de liniuţe orizontale, crestate (Pl. XXII.2.2). Tiparul a fost descoperit în
538
Bühler 1998‑1999, 434.
539
540
Werner 1961, 7.
541
mormântul de meşteşugar de la Felnac (jud. Arad). Iniţial s‑a susţinut că este un

tipar folosit pentru presarea foiţelor din metal542, dar s‑a demonstrat că de fapt a fost
folosit ca tipar‑amprentator pentru turnarea fibulelor, mai ales că fibulele digitate,
descoperite până acum, au fost realizate prin turnare şi nu prin presare543. D. Gh.
Teodor a stabilit că acest tipar aparţine tipului Desa‑Felnac‑Vârtoape544.
Dimensiuni: L: 3,5 cm, l: 3,1 cm – placa de la cap şi 2,2 cm – placa de la picior
MNIR* nr. inv.: 72.646.
14.1.2. Tipar din potin pentru fibule digitate miniaturale cu placa de la cap
semicirculară, care are cinci butoni rotunzi şi un chenar format dintr‑o linie ce
încadrează trei adâncituri; gâtul curbat are două linii incizate (Fig. 22). Placa de
la picior este romboidală, flancată de patru capete de pasăre stilizate, în centru este
reprezentată stilizat o lalea care are în interior o linie în formă de litera „S” culcată,
iar la capăt are un apendice rotund cu două linii profilate la bază. Tiparul a fost
descoperit la Bucureşti‑Tei, iniţial crezându‑se că este vorba despre o fibulă545.
14.1.3. Tipar din potin pentru fibule digitate cu şapte butoni rotunzi ce au la
bază un inel profilat; placa de la cap are decor geometric compus din linii curbate
intersectate de linii drepte, iar chenarul este compus din două linii profilate (Fig.
23). Gâtul are patru linii profilate, verticale, placa de la picior este flancată de patru
capete de pasăre dispuse câte două de o parte şi de cealaltă; în continuare are forma
ovală şi două orificii în formă de lacrimă, la capăt este rupt.
Dimensiuni: L: 7,9 cm, l: 4,6 cm placa de la cap şi 1,2 cm la cea de la picior.
Muzeul Banatului Timişoara, nr. inv. 2134.
Tiparul a fost descoperit în Banat, în zona de Clisură a Dunării, şi face parte
din colecţia lui Imre Pongrácz, comandant al portului Orşova în ultima treime a
secolului al XIX‑lea. Colecţionarul a desenat toate piesele din colecţia sa, motiv
pentru care avem posibilitatea de a vedea cum arăta tiparul întreg. Acesta era prevăzut
cu un apendice în formă de mască umană, rupt abia după ce a fost donat muzeului
din Timişoara546.
Publicată iniţial drept fibulă, piesa a fost încadrată în grupul de fibule de tip
Gâmbaş547. D. Gh. Teodor a atras atenţia că piesa este de fapt un tipar‑amprentator
pentru realizarea fibulelor turnate548.
* MNIR = Muzeul Naţional de Istorie a României.

542
Hampel 1905, 748.
543
Teodorescu 1972, 74, 79‑80.
544
Teodor 1987, 89, Fig. 9.5.
545
546
Tănase, Mare 2001, 206, Pl. VIII.
547
Nicolăescu‑Plopşor, Nestor 1938, Pl. 9.2; Werner 1950, 153.
548
Teodor 1997, 78.
122 Daniela Tănase
Se cuvine să menţionăm asemănarea izbitoare între apendicele în formă de

mască umană al acestui tipar şi cel al fibulei fastuoase de la Coşovenii de Jos. Cu
toate acestea, piesa are mult mai multe similitudini ca formă şi decor cu fibulele
de la Gâmbaş, aparţinând clar acestui tip simplificat şi nu tipului Coşoveni‑Veţel
caracterizat prin forme şi decoruri opulente, mult mai complicate. Prin urmare,
chiar dacă luăm în considerare şi apendicele în formă de mască umană, până acum
ignorat, nu există suficiente elemente pentru a propune o nouă încadrare tipologică
a tiparului.
Decor asemănător celui de pe tiparul amprentator descoperit în Banat se
regăseşte pe fibulele din mormântul III, de inhumaţie, de la Gâmbaş, dar şi pe
fragmentul de fibulă descoperit la Horga (jud. Vaslui) sau pe fibula digitată (cu cinci
butoni) descoperită într‑un mormânt de incineraţie de la Săcuieni (jud. Bihor)549.
14. 2. Tipare pentru presat cu decorul incizat
14.2.1. Tipare pentru garnituri de centură
Aceste tipare foloseau la realizarea unor garnituri de centură formate din limbă
de curea principală, limbă de curea secundară (alăturată), plăcuţă de centură în formă
de dublu scut, plăcuţă de centură în formă de scut şi plăcuţă în formă de litera „U”.
14.2.1.1. Tipare tip Felnac (Fig. 24)

Acest tip de decor apare în trei variante pe tiparele descoperite la Felnac:
a) Tipar din bronz pentru limbă de curea principală cu trei linii inicizate în
partea superioară, două liniuţe curbate în partea inferioară; central sunt două cercuri
concentrice flancate de două liniuţe şi de cercuri grupate câte trei (Pl.XXII.2.4).
Dimensiuni: L: 8 cm, l: 2,5 cm, grosime: 0,5 cm.
MNMB**, nr. inv. 201/1899.2.
b) Două tipare din bronz pentru limbă de curea principală pe care sunt figurate:
în partea superioară două liniuţe urmate de două cercuri şi apoi de trei semicercuri
dispuse în şir; la mijloc grupate trei cerculeţe şi unul suprapus, ce par a simboliza o
floare; în partea inferioară este un punct încadrat de două virgule. Tiparul întreg s‑a
pierdut (Pl. XXVIII.2.3), în schimb s‑a păstrat tiparul rupt în două.
** MNMB = Magyar Nemzeti Múzeum Budapest.

549
Chidioşan, Nánássy 1968, 518, Fig.2.
Dimensiuni: ambele aveau: L: 7,2 cm, l: 3 cm, grosime: 0,4 cm (Pl.

XXII.2.7‑8).
MNIR, nr. inv. 72. 639 (Pl. XXII. 2.8).
MNMB, nr. inv. 201/1899.4 (Pl. XXII. 2.7).
2. Tipar din bronz pentru limbă de curea secundară, în partea superioară sunt
figurate trei liniuţe, urmate de două cercuri sub care este un şir de trei semicercuri; în
mijloc cerculeţele sunt grupate la fel ca la piesele anterioare, iar în partea inferioară
apare un punct încadrat de două virgule (Pl. XXII. 2.9)
Dimensiuni: L: 4,7 cm, l: 3 cm, grosime: 0,4 cm.
MNMB, nr. inv. 201/1899.3.
3. Tipar din bronz pentru plăcuţă în formă de scut dublu; în jumătatea superioară
este incizat un cerc, iar în partea inferioară un şir de trei semicercuri urmate de patru
cerculeţe dispuse în formă de floare (Pl. XXII. 2.10).
Dimensiuni: L: 5,2 cm, l: 3,2 cm, grosime: 0,5 cm.
MNMB, nr. inv. 201/1899.6
4. Tipar din bronz pentru plăcuţă în formă de scut; în partea superioară cu un
şir de trei semicercuri, iar în mijloc cu patru cerculeţe suprapuse în formă de floare
(Pl. XXII. 2.11).
MNIR, nr. inv. 72.638.
c) 1. Tipar din bronz pentru limbă de curea principală, în partea superioară cu
un punct încadrat de două lini orizontale, urmat de două grupuri de cercuri suprapuse
în formă de floare, înconjurate de trei puncte şi separate de puncte şi virgule dispuse
în formă de acoladă; în partea inferioară este reprezentat un punct încadrat de două
virgule (Pl. XXII. 2.5).
MNMB, nr. inv. 201/1899.2
2. Tipar din bronz pentru plăcuţă în formă de scut; în partea superioară cu un
punct încadrat de două liniuţe drepte, în mijloc cu patru cerculeţe tangente (la mijloc
unul suprapus care formează o floare); în partea inferioară – un punct încadrat de
două virgule (Pl. XXII. 2.6).
MNMB, nr. inv. 201/1899.5.
Numit astfel după locul de descoperire al tiparelor, decorul tip Felnac nu

se regăseşte pe alte tipare descoperite în bazinul carpatic, ci numai pe piese de
podoabă.
124 Daniela Tănase
14.2.1.2. Tipare decorate cu palmete (Fig. 25)

1. Tipar din bronz pentru limbă de curea principală, decorată cu două palmete
care încadrează o rozetă compusă din linii radiale înscrise într‑un cerc (Pl. XXIII.
1).
Piesă azi pierdută.
2. Tipar din bronz pentru limbă de curea secundară; în partea superioară are
un punct încadrat de două linii duble, iar palmeta care ocupă aproape toată suprafaţa
piesei este încadrată de motivul punct‑virgulă (Pl. XXIII. 2).
MNMB, nr. inv. 72/1899.9
3. Tipar din bronz pentru plăcuţă în formă de dublu scut, pe fiecare scut fiind
reprezentată o palmetă înconjurată de puncte şi virgule (Pl. XXIII. 4).
4. Tipar din bronz pentru plăcuţă în formă de scut, pe care apare o palmetă
înconjurată de puncte şi virgule (Pl. XXIII. 3).
MNMB, nr. inv. 72./1899.8.
5. Tipar din bronz pentru plăcuţă care mărginea gaura curelei, Lochschützer;
în partea superioară are marginea dreaptă, iar în cea inferioară este concavă, decorată
cu o palmetă încadrată de linii şi virgule (Pl. XXIII.5).
Acest tip de decor nu mai apare şi pe alte tipare, el fiind găsit numai pe piese
de centură.
14.2.2. Tipare pentru limbi de curea şi aplice de centură
14.2.2.1. Tipar tip Martinovka (Fig. 26)

Tipar din bronz pentru limbă de curea decorată cu puncte şi linii curbe care par
să figureze o mască umană şi un cap de animal; descoperit la Felnac (Pl. XXIII.6).
Piesa este astăzi pierdută.
Decorul de tip Martinovka mai apare pe tipare pentru o garnitură de centură şi
pentru o limbă de curea principală, care au fost descoperite în mormântul cu unelte
de la Kunszentmárton550 (Pl. LIV).
550
Csallany 1933, Planşa I, 10‑12, 21.
14.2.2.2. Tipar tip Tarnaméra (Fig. 27)

Tipar din bronz pentru limbă de curea pe care apare un decor compus din
linii duble în semicerc grupate câte două, în interiorul cărora sunt stropi aranjaţi
triunghiular; marginile tiparului sunt arcuite; descoperit la Felnac (Pl. XXIII.7).
CMA*** nr. inv. 1832.
14.2.2.3. Tipar tip Pančevo (Fig. 29)

Tipar din bronz pentru plăcuţe de centură în formă de dublu scut, descoperit la
Corund (jud. Harghita), decorat cu un chenar perlat care încadrează panglici împletite,
schematizate. O variantă a acestui tip de decor se întâlneşte pe tiparele pentru limbă
de curea secundară şi plăcuţă de centură descoperite la Gátér (Ungaria)551 (Pl.
XXXVII).
14.2.2.4. Tipar decorat în stil animalier II cu decor dinţat (Fig. 37)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, pentru aplică de centură, cruciformă,
compusă din patru cercuri cu o scobitură rotundă la mijloc, ce încadrează un romb
în care sunt înscrise romburi mai mici. Rombul are un chenar pe care apare decorul
dinţat (Pl. XXIV.1).
Un tipar pentru plăcuţă de centură, decorat în stil animalier II cu decor dinţat
„Zahnschnitt”, a fost descoperit la Kunszentmárton552 (Pl. LIV).
14.2.2.5.Tipar pentru aplice semisferice (Fig. 51)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, în formă de baton cu marginile uşor
concave, din care s‑au mai păstrat două forme pentru realizat aplice semiglobulare,
una întreagă şi cealaltă fragmentară (aceasta de dimensiuni mai mari decât precedenta)
– Pl. XXIV.11.
MNMB, nr. inv. 205/1899.1.
14.2.2.6. Tipar pentru aplice patrulatere (Fig. 44)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, în formă de patrulater, decorat cu un
chenar perlat şi cu cercuri concentrice dispuse în colţuri şi în mijloc (Pl. XXIII.10).
*** CMA = Complexul Muzeal Arad

551
Kada 1905, 369, Fig. 11. 3‑4.
552
Csallany 1933, Planşa I, 18.
126 Daniela Tănase
MNMB nr. inv. 205/1899.23.
14.2.2.7. Tipar pentru aplice în formă de „biscuit” (Fig. 43)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, de formă dreptunghiulară, cu marginile
arcuite, trei arcade de o parte, trei de cealaltă, decorat cu linii care formează nişte
bucle în interiorul cărora se află cerculeţe şi „stropi” (Pl. XXIII. 12).
MNMB nr. inv. 205/1899.22.
14.2.2.8. Tipare pentru aplice zoomorfe (Fig. 52‑53)

La Felnac au fost descoperite tipare pentru aplice în formă de animale, unul
reprezintă un câine (?) în mişcare (Fig. 52 – Pl. XXIII.14) şi celelalte două reprezintă
doi lei în poziţie agresivă cu gurile căscate (Fig. 53 – Pl. XXIII. 15‑16). Tiparele
în formă de leu au analogii apropiate într‑o descoperire din Caucaz, la Pregradnaia
Stanica, pe râul Urup, unde a fost descoperită o aplică turnată în argint, leul fiind
reprezentat într‑o manieră bizantină, în opinia lui Cs. Bálint553. Asemănarea este
izbitoare între tiparele de la Felnac şi această aplică, în ceea ce priveşte poziţia leului
şi reprezentarea părţilor anatomice: coama, botul căscat.
Reprezentarea animalelor într‑un mod cât mai natural este specifică artei
nomade din Eurasia, fiind preferate reprezentarea animalelor: cerbi, mistreţi, şoimi,
capete de dragoni cu gurile căscate şi lei, dar nu şi animalele cele mai cunoscute: cai,
păsări de curte, peşti554. Din acest motiv, este interesantă reprezentarea câinelui de
pe tiparul de la Felnac.
Tiparul în formă de câine şi cel în formă de leu cu capul orientat spre dreapta
s‑au pierdut, s‑a mai păstrat doar leul cu capul orientat spre stânga (Pl. XXIII. 16).
Dimensiuni: L: 6,8 cm, l max: 4,1 cm, grosime: 0,4 cm.
MNMB nr. inv. 205/1899.25.
14.2.3. Tipare pentru limbi de curea şi aplice de harnaşament
14.2.3.1. Tipar cu decor geometric (Fig. 30)

Tipar din bronz pentru limbă de curea, cu chenar crestat ce imită şnurul şi care
încadrează bande împletite, descoperit la Felnac (Pl. XXV.2). Acesta este o variantă
a tipului de decor geometric regăsit pe câteva dintre tiparele pentru limbi de curea şi
plăcuţe de centură descoperite la Kunszentmárton555 (Pl. LIV).
553
Bálint 1989, 27, 28. Fig. 6.2.
554
Fettich 1926, 39‑41.
555
Csallany 1933, Planşa I, 14, 20, Pl. II. 20.

Limbi de curea de harnaşament, din argint, identice cu tiparul de la Felnac, au
fost descoperite la Budapesta‑Csepel‑Háros‑mormântul 55556.
14.2.3.2. Tipare decorate în stil animalier II cu decor dinţat (Zahnschnitt)

(Fig. 31, Fig. 35)
1. Tipar din bronz pentru limbă de curea, descoperit la Felnac. Decorul este
reprezentat de două şiruri de panglici împletite care reprezintă animale stilizate, ale
căror gheare sunt accentuate de decorul dinţat (Pl. XXV.1).
MNIR, nr. inv.72.642.
2. Tipar din bronz, descoperit la Felnac, folosit la realizarea unor aplice de
harnaşament treflate; trei dintre braţe sunt în formă de cerc şi încadrează un romb,
iar cel de‑al patrulea braţ are o formă dreptunghiulară (Pl. XXV.7). Pe toată suprafaţa
tiparului sunt incizate panglici împletite în stil animalier II pe care apare decorul
dinţat.
Dimensiuni: L: 7,2 cm, l min.: 2 cm, l max.: 4,8 cm, grosime: 0,3 cm.
MNMB, nr. inv. 205/1899.10.
14. 3. Tipare pentru presat cu decorul în relief
14.3.1. Tipare pentru pandantive
14.3.1.1.Tipar pentru pandantive în formă de „lacrimă” (Fig. 40)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, pentru pandantive în formă de lacrimă,
cu chenar perlat; în interior are un lăcaş pentru pietre semipreţioase sau preţioase, de
aceeaşi formă cu pandantivul (Pl. XXIII.8).
MNMB, nr. inv. 205/1899.20.
14.3.1.2. Tipar pentru aplice în formă de scoică (Fig. 41)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, pentru pandantive în formă de scoică
de mare (Pl.XXIII.9). De menţionat că pandantivele din scoică de mare originală
se găsesc uneori printre piesele care compun colierele femeilor înmormântate în
556
Nagy 1998a, vol. I, 163; vol II, 119, Pl. 111.55.9, 11.
128 Daniela Tănase
necropole din bazinul carpatic. Se poate să fi fost o cerere însemnată de astfel de piese
provenite din zonele de litoral ale mărilor, care circulau facil în stepa nord‑pontică,
fiind însă mai greu de procurat în bazinul carpatic.
Dimensiuni: L: 1,9 cm, l min.: 1,6 cm, l max.: 2,1 cm, grosime: 0,4 cm.
MNMB, nr. inv. 205/1899.19.
14.3.2. Tipare pentru limbi şi aplice de centură
14.3.2.1.Tipar de tipul cu monogramă şi cruce (Fig. 28)

Tipar din bronz pentru limbi de centură principale, descoperit la Dumbrăveni
(jud. Sibiu) – Pl. XXII.1. Decorul constă într‑un chenar perlat care încadrează
arcade ce înconjoară o cruce cu un romb în mijloc, probabil o monogramă. Aceasta
este o variantă simplă a limbilor de curea principale din aur bizantine care aveau
monogramă şi cruce557.
14.3.2.2. Tipar pentru aplice rotunde (Fig. 49)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, în formă de trunchi de con, aplatizat,
care folosea la realizarea unor aplice rotunde pentru centură (Pl. XXIII.13).
MNMB, nr. inv. 205/1899.24.
14.3.2.3. Tipar pentru aplice perlate (Pl. XXIV.10)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, folosit pentru realizarea de aplice perlate
care puteau ornamenta curelele de la centură sau harnaşament; dacă era îndoit, putea
să fie folosit doar ca un chenar pentru o piesă din material perisabil sau chiar din
metal. Tiparul are o formă dreptunghiulară, cu marginile neregulate; jumătate neted,
are în cealaltă jumătate trei semisfere lipite una de cealaltă.
MNMB, nr. inv. 205/1899.27.
14.3.2.4. Tipar pentru aplice în formă de „fluture” (Fig. 42)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac; forma se aseamănă cu un fluture, dar
decorul, compus din forme geometrice, cerculeţe, triunghiuri şi un patrulater, pare
mai degrabă să se asemene cu un cap stilizat de bufniţă (Pl. XXIII.11).
MNMB, nr. inv. 205/1899.21.
557
Garam 2001, 153.
14.3.3. Tipare pentru aplice de harnaşament
14.3.3.1. Tipar pentru aplice semiglobulare (Fig. 50)

Aceste tipare din bronz, descoperite la Felnac, foloseau la obţinerea unor
aplice semiglobulare netede, pentru harnaşament.
Dimensiuni: L: 2,5 cm, l: 1,3 cm (Pl. XXIV. 8); L: 2,6 cm, l: 1,5 cm (Pl.
XXIV.9).
MNMB nr. inv. 205/1899. 11‑12.
14. 3.3.2. Tipare pentru aplice patrulatere perlate (Fig. 47‑48)

1. Tipar din bronz, descoperit la Felnac, care folosea la realizarea unor aplice
în formă de pătrat, cu marginile arcuite şi chenar perlat, ce încadrează atât piesa, cât
şi formele geometrice care compun decorul – un romb mărginit de patru semicercuri,
care par a fi petalele unei flori – (Fig. 47 – Pl. XXIV.3).
Dimensiuni: L: 2,3 cm, l: 2,2 cm.
MNMB nr. inv. 205/1899.16.
2. Tipar din bronz, descoperit la Felnac, care folosea la realizarea unor aplice
în formă de pătrat, cu marginile arcuite, ce par a fi petalele unei flori, petale formate
din semicercuri netede care înscriu un romb cu chenar perlat. Piesa este ruptă în
două, probabil de către descoperitori (Fig. 48 – Pl. XXIV.2).
Dimensiuni: L: 1,9 cm, l: 1 cm.
MNMB nr. inv. 205/1899.17.
14.3.3.3. Tipare pentru aplice în formă de rozetă (Fig. 45‑46)

Trei dintre tiparele descoperite la Felnac au în mijloc un buton rotund
înconjurat de un şirag de perle, iar pe margine striuri care sugerează petalele unei
flori (Fig. 45).
Două dintre piese (Pl. XXIV. 4‑5) se păstrează, una s‑a pierdut (Pl. XXIV. 6).
Dimensiuni: 1. D: 2,5 cm, H: 1,8 cm (Pl. XXIV. 4).
MNMB nr. inv. 205/1899.13‑14.
2. D: 1,9 cm, H: 0,7 cm. (Pl. XXIV. 5)
Un tipar cu decor identic a fost descoperit la Kunszentmárton558 (Pl. LIV).
Al patrulea tipar din bronz descoperit la Felnac are în centru un buton rotund
înconjurat de un şirag de perle; chenarul este format din volute, probabil frunze de
acant stilizate, iar marginea piesei este netedă (Fig. 46) (Pl. XXIV. 7). Acest tip de
rozetă este asemănător cu tiparul descoperit la Gátér559; diferenţa constă în faptul că
558
Csallány 1933, Pl. II.14.
559
Kada 1905, 369, Fig. 11. 1.
130 Daniela Tănase
butonul central este înconjurat de liniuţe şi nu de perle, iar marginea piesei are striuri
(Pl. XXXVII).
Dimensiuni: D: 2,1 cm, H: 0,8 cm.
MNMB nr. inv. 205/1899.15.
14.3.3.4. Tipar pentru aplice treflate (Fig. 36)

Tipar din bronz, descoperit la Corund (jud. Harghita), compus din trei cercuri
şi un dreptunghi, care au fiecare, în partea centrală, câte un buton înconjurat de linii
arcuite suprapuse. Între cele trei cercuri şi dreptunghi sunt două panglici intersectate
ce formează litera „X” (Pl. XIII.2).
14.3.3.5. Tipare pentru aplice treflate cu ciucuri (Fig. 38, Fig. 39)
1. Tipar din bronz, treflat, descoperit la Felnac, cu cele trei petale decorate cu
striuri care înconjoară o floare situată în centrul piesei; cel de‑al patrulea capăt al
piesei, dreptunghiular, are trei şiruri de caneluri ce reprezintă ciucurii (Fig. 38) (Pl.
XXV. 4).
Dimensiuni: L: 3,3 cm, l max.: 2,8 cm, l min.: 1 cm.
MNMB nr. inv. 205/1899.18.
Un tipar asemănător, în primul rând ca formă şi mai puţin ca decor, a fost
descoperit la Gátér560 (Pl. XXXVII).
2. Tipar din bronz, treflat, descoperit la Felnac, cu cele trei petale în formă de
semisferă ce înconjoară o a patra semisferă; toate sunt netede. Cel de‑al patrulea capăt
al piesei, dreptunghiular, are două scobituri ovale, verticale, în care sunt înşiruite
perle, iar pe margine apar striuri care imită ciucuri (Fig. 39) (Pl. XXV. 5).
Dimensiuni: L: 4,9 cm, l max.: 4 cm, l min.: 1,4 cm.
MNIR nr. inv. 72.640.
Un tipar aproape identic a fost descoperit la Kunszentmárton561 (Pl. LIV);
diferenţa constă în lipsa scobiturilor ovale, iar striurile nu sunt drepte, ci curbate spre
extremităţi.
14.3.3.6. Tipare pentru aplice dreptunghiulare cu ciucuri (Fig. 33, Fig. 34)
1. Tipar din bronz, dreptunghiular, descoperit la Felnac, ornamentat cu o reţea
de romburi care au înscrise cerculeţe; la unul din capete are caneluri ce imită ciucurii
(Fig. 34) (Pl. XXV. 7).
560
Kada 1905, 369, Fig. 11. 2.
561
MNMB nr. inv. 205/1899.7.

2. Tipar din bronz, descoperit la Felnac, de formă dreptunghiulară, neted, cu
unul din capete canelat, care reprezintă o imitaţie a ciucurilor (Fig. 33 – Pl. XXV. 6).
Dimensiuni: L. 5,9 cm, l: 2 cm, grosime: 0,5‑0,8 cm.
MNIR nr. inv. 72.645.
Această piesă este identică cu un tipar descoperit la Kunszentmárton562 (Pl.
LIV).
14.3.3.7. Tipar pentru limbi de curea netede (Fig.32)

Tipar din bronz, descoperit la Felnac, fără decor, suprafaţa este netedă. Acest
tipar folosea la realizarea limbilor de curea pentru harnaşament, deşi nu ar fi exclus
să fi fost utilizat şi pentru limbi de curea de centură (Pl. XXV. 3).
MNIR nr. inv. 72646.
15. Linguri pentru turnat metal
Anumite procedee tehnice utilizate în secolele VI‑VII, precum topirea şi

turnarea, presupuneau existenţa unor unelte care să permită utilizarea metalului în
stare lichidă. În aşezări au fost descoperite linguri din lut, în general cu urme de
metal topit, precum şi linguri din metal, posibil folosite în acelaşi scop.
15.1. Linguri din metal
O lingură din metal de formă rotundă, asemănătoare cu o tigaie, a fost

descoperită în aşezarea de la Bucureşti‑Tei (Fig. 58). Chiar dacă piesa nu are urme de
metal topit, s‑ar putea să fi fost produsă pentru a fi folosită la manevrarea metalului
topit, deşi la Dulceanca s‑a descoperit o lingură din metal pe care S. Dolinescu‑Ferche
nu a pus‑o în legătură cu producerea de obiecte din metal.
La Târgşor (jud. Prahova)563 a fost descoperit un instrument din fier, lingviform,
dar de această dată pătat cu plumb, fapt care nu mai pune sub semnul întrebării
utilitatea sa. Instrumentul lingviform de la Târgşor este asemănător cu pandantivul
în formă de lingură de pe lanţul din aur cu pandantive din tezaurul I de la Şimleul
562
563
Teodorescu 1972, 85, Fig. 6.4.
132 Daniela Tănase
Silvaniei. Lingura îngustă era folosită pentru topirea sticlei564. Instrumentul de la

Târgşor este pătat cu plumb, fiind folosit cel mai probabil la topirea metalului.
15.2. Linguri din lut
Lingurile din lut au o formă rotundă sau ovală, uneori cu cioc de scurgere,
precum şi un mâner gros, lat sau rotund, gol pe dinăuntru, adesea purtând urme de la
metalul topit. Deşi nu se poate face o tipologie a acestor unelte, se pot remarca unele
diferenţe în stadiul actual al cercetării.
Există linguri cu cioc de scurgere, precum cea descoperită în aşezarea de la
Lazuri (jud. Satu Mare) – Fig. 59 ‑, sau linguri‑căuş ovoidale, cu capetele ascuţite,
care aveau rolul de a înlesni turnarea metalului, aşa cum sunt cele descoperite în
aşezarea nr. 2 de la Bratei565 (jud. Sibiu) – Pl. V.
În aşezările din Moldova şi Muntenia s‑au descoperit linguri‑căuş cu gura
ovală, la Botoşana (jud. Suceava) – Pl.VI.3 ‑, Izvoare‑Bahna (jud. Neamţ) – Pl.
XXVI.2 ‑, Bucureşti‑Dămăroaia şi Bucureşti‑Soldat Ghivan Nicolae (Fig. 60),
precum şi în Oltenia la Gropşani (jud. Dolj) – Pl. XXVI.1. Există şi linguri cu gura
rotundă, mai puţin adânci, la Davideni (jud. Neamţ) – Pl. XVIII.2 şi Dodeşti (jud.
Vaslui) – Fig. 61 ‑, precum şi la Dulceanca IV (jud. Teleorman) – Pl. XIX.2 – şi la
Budureasca 4 (jud. Prahova) – Pl. X. 2.
De menţionat că la Dodeşti lingura din locuinţa‑atelier nr. 4 a fost găsită
împreună cu câteva unelte şi plăci din cupru, materie primă pentru piese de port şi
de podoabă566. Tot în cadrul unui atelier de bijutier, împreună cu alte unelte pentru
prelucrat metalul, a fost descoperită şi lingura din aşezarea de la Bucureşti‑Soldat
Ghivan Nicolae567. În aşezarea de la Dulceanca IV, în mai multe complexe arheologice,
au fost găsite un număr considerabil de linguri din argilă, întregi sau fragmentare,
impregnate cu zgură şi urme puternice de arsură568, aceasta în condiţiile în care în
cadrul unei aşezări, cel puţin până acum, a fost descoperit doar câte un exemplar.
De aici, putem trage concluzia că exista o activitate intensă a făurarilor, dar şi a
bijutierilor, care deserveau o zonă mai întinsă.
Se mai cuvine să remarcăm asemănarea foarte mare între lingurile din lut cu
cioc de scurgere găsite la Lazuri, Bratei şi cele descoperite la Bernašivka (Ucraina),
564
Capelle 1994, 57.
565
Zaharia 1994‑1995, 302.
566
Teodor 1984, 24‑25.
567
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, 293.
568
Dolinescu‑Ferche 1992, 167, Fig. 31.8; 168, Fig. 32.27; 169, Fig. 33. 13, 31.
precum şi între cele ovale, de la Poian, Bucureşti‑Soldat Ghivan sau Budureasca şi

cele de la Cracovia (Polonia), Kadaň (Cehia) sau Zimne (Ucraina)569.
16. Creuzete
Descoperite mai ales în aşezări, dar şi în morminte, creuzetele din lut au forma
unor păhărele în formă de sac, conice, tronconice, globulare, de dimensiuni destul de
reduse, înălţimea lor fiind cuprinsă între 3,5 şi 10 centimetri. Aceste recipiente erau
manevrate manual sau cu ajutorul cleştilor şi erau utilizate la topirea şi la turnarea
metalului.
Faptul că aceste piese foloseau la obţinerea aliajelor şi a amalgamurilor pentru
decorarea pieselor este dovedit şi de analizarea creuzetului din mormântul de orfevru
de la Schönebeck (Germania), în care s‑au descoperit urme de argint şi plumb570.
16.1. Creuzete în formă de pahar (Fig. 54)
Un creuzet cu gura rotundă şi fundul uşor concav a fost descoperit în aşezarea

de la Davideni (Pl. XVI.1). În aşezarea de la Botoşana (Fig.54), a fost găsit un creuzet
tronconic cu fundul profilat, iar la Budureasca 4 un vas mic cu buza uşor evazată,
utilizat se pare tot pentru manevrarea metalului topit571.
16.2. Creuzete cu gura rotundă şi fund rotunjit (Fig.55)
Creuzete cu gura rotundă şi fund rotunjit, chiar conic, au fost descoperite în

aşezările de la Bucureşti‑Casa Armatei (Fig.55), Budureasca 9572 şi Botoşana (Pl.
VI.3). Fragmente de creuzete asemănătoare au fost descoperite şi la Târgşor (jud.
Prahova)573.
Acest tip de creuzet are analogie la Ditzingen (Germania)574, dar şi în
569
Kubica‑Kabacińska, Szmoniewski 2002, 76, Fig. 2; 77, Fig. 3.1‑3.
570
Schmidt 1975, 32.
571
572
573
Teodorescu 1972, 75, nota 11.
574
Roth 1979, 87, Fig. 1.1.
134 Daniela Tănase
mormintele cu unelte de la Wallerstädten (Germania)575 şi Neuwied (Germania)576,

ambele datate în secolul al VII‑lea.
16.3. Creuzete cu gura trilobată şi fund rotunjit (Fig. 57)
Creuzete de acest tip au fost descoperite în aşezarea de la Bucureşti‑Băneasa

(Pl. VIII.1) şi în necropola de la Sărata Monteoru (jud. Buzău) (Fig. 57).
Creuzetul de la Băneasa, în formă de bol cu gura treflată, are înălţimea de 3,5
cm şi gura largă de 6,2 cm577 şi prezintă pe pereţi urme ale bronzului topit578. Un alt
creuzet de acelaşi tip a fost descoperit la Bucureşti Tei579. Creuzetele de la Sărata
Monteoru au înălţimea de 5,6 cm. Un creuzet cu fundul rotund şi gura treflată a fost
descoperit şi la Budureasca 4; cel puţin aşa pare să indice ilustraţia unui creuzet
prezentat însă cu gura în jos580.
16.4. Creuzet cu cioc de scurgere şi fund rotunjit (Fig. 56)
În aşezarea de la Băleni (jud. Dâmboviţa), a fost descoperit un creuzet cu

fundul rotunjit, asemănător cu cele de tip 16.2, dar gura are un cioc de scurgere
pentru metalul topit.
În general, creuzetele utilizate de bijutieri aveau dimensiuni mici, pereţi
destul de subţiri, în interior depistându‑se adesea urme de argint, plumb şi cupru581.
În România nu au fost depistate până acum astfel de urme; cel puţin acestea nu au
fost menţionate în publicaţii. Totuşi, din punct de vedere al caracteristicilor pot fi
socotite drept creuzete de bijutier în primul rând piesele descoperite la Budureasca,
Bucureşti‑Băneasa şi Sărata Monteoru, dar nu fac excepţie nici celelalte mai ales că
unele au fost descoperite în ateliere.
Până acum, pe teritoriul României au fost descoperite creuzete mai ales
în aşezări; excepţie face doar descoperirea din necropola de la Sărata Monteoru.
Opt creuzete din lut, prost arse, au fost descoperite în mormântul de incineraţie nr.
575
Shnellenkamp 1932, 63‑67.
576
Böhner 1939, 113.
577
578
579
580
Peneş, Teodorescu 1984, 46, Fig. 21.18.
581
Roth 1979, 85‑87.
14/1952582. Creuzetele descoperite în necropolă s‑ar putea să fi fost depuse alături de

osemintele unui meşter care utiliza piese de acest fel în activitatea cotidiană.
Depunerea creuzetelor în morminte nu este un element al ritualului funerar ce
a fost constatat doar la Sărata Monteoru; astfel de piese au fost găsite şi în mormintele
de meşteşugari din Germania, la Neuwied, Schönebeck şi Wallerstädten, precum şi
în necropolele ale balţilor şi finilor din Rusia.
17. Tipare din lut
Tiparele din lut foloseau la turnarea unor piese de metal după ce în lut s‑a
aplicat un model amprentator sau chiar obiectul care dorea să fie imitat. În aceste
calapoade de lut, devenite un fel de tipar, se turna ulterior piesa dorită583, deşi de
obicei, prin uscarea calapodului din lut, dimensiunile obiectului se micşorau.
17.1.Tipare pentru cercei, mărgele şi aplice
Tiparul din lut ars, cărămiziu‑roşiatic, descoperit la Bucureşti‑Tei, reprezintă

un disc în formă de umbo cu decor vegetal: un buton rotund din care pornesc linii
spiralate, frunze de acant stilizate şi care are un apendice în formă de mărgea de tipul
sâmbure de pepene (Pl.IX.2.1). Dimensiuni: 6,1x4,1‑3,4x2,1 cm.
Iniţial, s‑a considerat că acest tipar folosea la turnarea unor cercei cu
pandantiv584; mai degrabă, s‑au turnat două tipuri de piese, o mărgea şi o aplică
rotundă pentru harnaşament, deoarece decorul în formă de frunze de acant stilizate
apare în această epocă doar pe piese de harnaşament585.
Un tipar din lut, având imprimat un cercel semilunar, a fost descoperit la
Lozna‑Străteni (jud. Botoşani)586, la acesta se adaugă alte trei tipare fragmentare, din
acelaşi material, pentru turnat piese componente pentru bijuterii: granule, fire (Pl.
XXVIII.3).
Un tipar de lut pentru aplice conice a fost descoperit în aşezarea de la
582
583
Teodor 1996, 31.
584
Teodorescu 1972, 80, 87, 95.
585
Nagy 1998, 390.
586
Teodor 1996, 31; Teodor 2005, 164‑165, 172, Fig. 7.1‑2, 6‑7.
136 Daniela Tănase
Budureasca 4 (Pl. X.1). Tiparul are analogii în Ucraina la D’yakova587 şi la Bernašivka,

locuinţa‑atelier nr.36, sit datat în secolul al VI‑lea588; aceste piese au fost realizate
din piatră.
17.2. Tipar pentru pandantive
Tiparul din lut ars, negricios, descoperit la Străuleşti‑Lunca (Bucureşti) era

folosit la realizarea unei cruci cu braţe egale, uşor lăţite la capete, cu suprafaţa netedă
(Fig. 63), prevăzută cu o verigă pentru a putea fi prinsă de un lănţişor; tiparul avea
trei culee (Pl. VIII.4)589. Gradul de uzură al tiparului este accentuat, ceea ce sugerează
întrebuinţarea repetată a acestuia590. Dimensiuni: 4,8x2,7x1,5 cm.
18. Tipare din piatră
Tiparele din piatră erau realizate din calcar, gresie sau marnă, în funcţie de
roca oferită de mediul înconjurător. Aceste piese erau folosite la realizarea prin
turnare a pieselor de port şi de podoabă: cercei, pandantive, aplice, catarame. Până
acum, asemenea tipare au fost descoperite doar în cadrul aşezărilor de pe teritoriul
actual al României. În schimb, morminte cu tipare din piatră au fost găsite în Ungaria
la Vác‑Kavicsbánya şi Bilisics.
Chiar dacă pe unele tipare au fost săpate forme pentru mai multe tipuri de
podoabe, am încercat realizarea unei tipologii în funcţie de cea mai importantă piesă
figurată.
18.1. Tipare pentru accesorii de cercei (Fig. 66‑68)
În aşezări din Moldova şi Muntenia au fost descoperite tipare din piatră în

care au fost sculptate forme pentru turnarea pieselor componente ale unor cercei de
diverse tipuri: granulaţi, filiformi, cu pandantive în formă de floare şi în formă de
potcoavă (Fig. 68). Nu este exclus ca pandantivele să fi fost folosite în compunerea
587
Krenke, Tavlintseva 2002, Fig. 7/4.
588
Vynokur 1997, Fig. 21, Fig. 41; Vynokur 1998, 226 (sfârşitul secolului al V‑lea‑începutul
secolului al VI‑lea); Kazanski 1999, 94 (sfârşitul secolului al VI‑lea).
589
590
unor coliere, iar granulele şi firele ca piese de detaliu la ornamentarea unor obiecte
de podoabă.
18.1.1. Tipar bifacial din marnă, descoperit la Ştefan cel Mare (jud. Bacău);
pe o parte sunt săpate tortiţe în forma literei omega şi ornamente în formă de rozetă,
iar pe cealaltă parte fire cu granule (Fig. 66). O copcă din fier în forma literei omega,
la fel ca şi cea de pe tiparul descoperit la Ştefan cel Mare, aceasta din urmă fiind mai
rotunjită, a fost descoperită la Budapesta str. Pusztadombi nr.12‑mormântul 8591.
18.1.1.1. Tiparul din calcar fin alburiu descoperit la Bucureşti‑str Soldat

Ghivan are pe una dintre feţe matriţe pentru rozete, un element cu două tortiţe
şi un element filiform cu nod, iar pe faţa opusă patru elemente filiforme simple.
Dimensiuni: 6,3x3,5x1,4‑1,8 cm (Pl. VIII.6.6).
18.1.1.2. Tipar din piatră descoperit la Coroteni (jud. Vrancea), pe care sunt
săpate cerculeţe şi rozete pentru cercei; are patru culee (Pl. XIII.4).
18.1.1.3. Tipar din piatră descoperit la Dolheştii Mari (jud. Suceava), pe care
sunt săpate o rozetă şi trei granule dispuse pe o linie verticală (Pl. XIII.7).
18.1.1.4. Tipar din marnă descoperit la Davideni, păstrat fragmentar; are

sculptate fire şi romburi cu granule în partea superioară şi în cea inferioară, cu o
culee în partea superioară (Pl. XVIII.1).
18.1.1.5. Tiparul din piatră verzuie, moale, descoperit la Dodeşti, are sculptate
trei granule, o culee în partea superioară, iar în cea inferioară este rupt (Pl. XX).
18.1.1.6. Tipar din piatră descoperit la Budureasca 4, groapa G. T./1967, pe

care sunt săpate un mănunchi de firicele cu granule în capăt, iar la capătul opus este
un mănunchi de firicele care compun două bucle; are culee la ambii poli (Pl. XI.4).
18.1.1.7. Tipar din gresie clivantă fină, de culoare cafeniu‑deschis, descoperit

la Străuleşti‑Măicăneşti (Bucureşti), pe care sunt dispuse opus două mănunchiuri de
firicele în capătul cărora sunt granule (Pl. VIII.5). Acest tipar a fost descoperit într‑un
bordei datat cu ceramică din secolul IV; având însă în vedere analogia cu tiparul
descoperit la Budureasca 4, groapa G.T., a fost considerat de către V. Teodorescu ca
591
Nagy 1998a, vol. I, 27; vol II, 40, Pl. 32.8.2.
138 Daniela Tănase
fiind din orizontul Ipoteşti‑Cândeşti. Tiparul este monofacial (una din feţe distrusă
din vechime) şi bipolar (cu două culee la fiecare pol)592. Dimensiuni: 5,8x4x1 cm.
18.1.1.8. Tipar descoperit la Moţca (jud. Iaşi), bifacial, de formă dreptunghiulară;

pe o faţă au fost sculptate 2 verigi canelate de la care pornesc două canale spre o
culee, pe cealaltă faţă sunt gravate un disc, trei granule cu marginile crestate, aşezate
în şir; granula din stânga are spre exterior o culee mică, cea din dreapta are o liniuţă
spre exterior, iar cea din stânga are o culee mare. Dimensiuni: L: 5,3X3,4 cm (Pl.
XXVIII.3).
18.1.2. Tipar din piatră descoperit la Budureasca 4, pe care sunt sculptate un

mănunchi de firicele în capăt cu pandantive triunghiulare granulate, care au verigă de
prindere, iar în partea opusă un mănunchi de firicele ce formează trei bucle în capătul
cărora se află pandantive dreptunghiulare granulate (Fig. 67).
18.1.2.1. Tipar bifacial din gresie descoperit la Cristurul Secuiesc (jud.

Harghita), cu ajutorul căruia se produceau „clopoţei” granulaţi şi pandantive în
formă de cruciuliţă prevăzute cu o verigă; are culee la ambii poli (Pl. XIII.1).
18.1.3. Tipar din piatră descoperit la Budureasca 4, pe care sunt săpate patru
floricele, o potcoavă cu o verigă de prindere şi o altă verigă separată (Fig. 68).
18.2. Tipare pentru pandantive şi aplice în formă de cruce (Fig. 63)
Tipare pentru pandantive în formă de cruce au fost descoperite în aşezări din

Transilvania, Moldova şi Muntenia, dar şi izolat (desigur tot în legătură cu o aşezare,
deoarece nu se pot explica altfel aceste descoperiri).
18.2.1.1. Tipar din piatră descoperit la Botoşana (jud. Suceava); are o faţă pe
care este săpată o cruce cu braţe egale şi două culee; pe o altă faţă sunt săpate doar
granule, iar pe a treia faţă este un canal cu două bobiţe (Fig. 63).
Dimensiuni: L: 5,9 cm.
18.2.1.2. Tiparul descoperit la Olteni (jud. Teleorman) este lucrat dintr‑o gresie
fină de culoare maroniu‑deschis; rupt încă din vechime la unul din capete. Pe una
din părţi apare forma unui cercel alcătuit din două inele şi un grup de şase scobituri
592
mici, conice, care erau pentru turnarea granulelor. Pe cealaltă faţă apare săpată o
cruce cu braţele pe verticală puţin mai lungi decât pe orizontală; suprafaţa crucii este
ornamentată cu câte două sau trei şiruri de pătrate uşor reliefate, despărţite între ele
prin liniuţe subţiri; în mijloc crucea are o adâncitură rotundă care ulterior turnării
devenea o proeminenţă în care este posibil să se fi fixat pietre preţioase sau sticlă593.
Ambele feţe au culee (Pl.XIX.1).
Dimensiuni: L: 4,8 cm, l: 4,5 cm, H: 3,1 cm.
18.2.1.3. Tiparul descoperit la Cacica (jud. Suceava) este bifacial, pe o parte
sunt sculptate trei aplice, dreptunghiulare, decorate cu crestături, iar pe cealaltă parte
sunt două cruci cu braţele egale, trapezoidale (Pl. XIII.3). Iniţial s‑a considerat că
piesa se datează în secolele XVI‑XVIII594, dar acest tip de cruce este răspândit în
centrul şi estul Europei şi datat în secolul VII, fapt care înlesneşte datarea aplicelor
crestate, precum şi a celorlalte tipuri de aplice care apar pe tipare595.
18.2.2. Tipar din piatră, de culoare cărămizie, descoperit la Giurcani (jud.
Vaslui), folosit la turnarea cruciuliţelor model „de Malta”; are o culee în partea
superioară şi o linie incizată pe lungimea tiparului, posibil folosită şi aceasta pentru
turnarea unor fire din metal (Pl. XIII.8).
18.2.3. Tipar descoperit la Izvorul Dulce, com. Merei (jud. Buzău), lucrat din
calcar, pe care este săpată o cruce cu braţe egale cu o verigă pentru agăţare. Pe
braţul cu agăţătoarea este sculptat un „X”, pe braţul opus două triunghiuri, două linii
orizontale şi un şir de liniuţe verticale, iar pe braţul stâng şi pe cel drept au fost săpate
trei puncte dispuse în formă de triunghi. Tiparul are o culee (Pl. XXVI. 3).
18.2.4. Tipar bifacial, descoperit la Dichiseni (jud. Călăraşi); pe o faţă sunt

săpate negative pentru cruci simple, pe cealaltă faţă sunt săpate două cruci care par
ataşate de o lunulă pentru cercei şi de o aplică dreptunghiulară. Pe o aplică discoidală
cu ornament crestat, probabil un disc pentru cercei, este înscrisă o cruce. Pe aceeaşi
faţă au mai fost sculptate un pandantiv rotund ornamentat cu linii crestate, două
aplice pătrate, decorate tot cu linii crestate şi o aplică triunghiulară ornamentată cu
scobituri rotunde (Pl. XIII.6).
593
Preda 1967, 513‑514.
594
Andronic 1997, 65.
595
140 Daniela Tănase
18.3. Tipare pentru pandantive
18.3.1. Tipare pentru pandantive triunghiulare (Fig. 69)
Tipar din piatră descoperit la Budureasca 3, bordeiul nr. 5, pe care sunt săpate
trei cerculeţe dispuse în formă de triunghi, legate între ele de o linie crestată; în interior
sunt înscrise trei granule; are o culee mare (Fig. 69). Tiparul are analogii la Oescus
(Bulgaria), unde s‑a găsit un tipar din metal, la Tropaeum Traiani (Adamclisi)596, în
locuinţa‑atelier nr. 36 de la Bernašivka597 şi la Ladoga598 (ultimele două localităţi din
Ucraina), unde s‑au găsit tipare din piatră. Pandantivul de la Tropaeum Traiani a fost
descoperit în ultimul nivel, VI A, datat la sfârşitul secolului VI şi începutul secolului
VII599.
18.3.2. Tipare pentru perle şi pandantive de forma sâmburelui de

pepene (Fig. 70, Fig.75)
Tiparul din piatră descoperit la Budureasca 4 folosea la realizarea unor perle
rotunde cu trei incizii, în formă de sâmbure de pepene, folosite probabil ca accesorii
pentru realizarea altor podoabe sau ca mărgeluşe (Fig. 70).
Tiparul din piatră de la Vadu Săpat (Fig. 75 b), de formă dreptunghiulară, are
sculptat un pandantiv format din trei perle în formă de sâmbure de pepene cu un
butonaş în vârf, prinse mănunchi, ataşate de o verigă de prindere.
De menţionat că perle de acest tip se puteau realiza şi cu tiparul din lut de
la Bucureşti‑Tei, indiciu că în această zonă din partea centrală a Munteniei erau
preferate astfel de piese de podoabă.
18.3.3. Tipar pentru pandantive
Tiparul fragmentar descoperit la Budureasca 3 – bordeiul nr. 6 – are formă

dreptunghiulară, este realizat din rocă moale, cenuşie‑gălbuie. Pe tipar este reprezentată
o formă asemănătoare cu un pumnal cu lama sinusoidală. Posibil ca acesta să fi fost
folosit pentru realizarea unor pandantive, poate utilizate şi ca amulete (Pl. IX.1.3).
Tiparul are o culee.
Dimensiuni: L: 4,2 cm, l: 2,2 cm, grosime: 1,1 cm
596
Barnea et alii 1979, 218, Fig. 169.10.14.
597
Vynokur 1998, 217, Fig. 6.1.
598
Sčeglova 2002, Fig. 2/16.
599
Barnea 1979, 191, nr.10.14, fig. 169.
18.4. Tipare pentru catarame şi aplice de centură

(Fig. 65, Fig. 71‑75)
18.4.1. Tipar din piatră, monofacial, monopolar, descoperit la Bucureşti-
Dămăroaia, pe care este săpată o cataramă ovală cu placa dreptunghiulară, ajurată;
are o culee laterală (Fig. 71).
18.4.2. Tipar din piatră descoperit la Traian (jud. Bacău), care folosea la
realizarea unei aplice dreptunghiulare cu decorul compus din lujeri răsuciţi în spirală
şi o cruce cu capetele braţelor rotunjite, ornamentate în interior cu cercuri concentrice.
Cercuri concentrice completează şi decorul lujerilor care au capetele terminate cu
câte două frunze de acant. Are o culee în partea superioară şi două orificii, posibil
pentru fixarea sa pe un suport (Fig. 65).
18.4.3.1. Tipar din gresie, bifacial, descoperit la Rădeni (jud. Bacău). Pe o parte
sunt sculptate trei rozete şi o aplică rotundă decorată cu cercuri concentrice, precum
şi două aplice dreptunghiulare şi un fragment dintr‑o a treia, tot dreptunghiulară; pe
toate apar linii crestate, la fel ca cele de pe tiparul de la Soveja. Pe cealaltă parte sunt
două aplice, una dreptunghiulară, ornamentată cu crestături, la fel ca celelalte; cea
de‑a doua este pătrată şi are înscrise trei linii care se intersectează (Fig. 73).
18.4.3.2. Tipar bifacial din piatră descoperit la Soveja (jud. Vrancea); pe o

parte sunt sculptate un disc în interiorul căruia sunt nouă granule dispuse în formă de
floare, dar şi două aplice dreptunghiulare care au chenarul compus din linii crestate
ce încadrează un dreptunghi în care sunt înscrise linii. Pe cealaltă parte sunt sculptate
o rozetă, un disc cu o scobitură rotundă la mijloc, o aplică dreptunghiulară similară
cu cele de pe prima faţă, precum şi o aplică în formă de frunză de stejar decorată cu
linii crestate care simbolizează nervurile (Pl. XXIX. 5).
Dimensiuni: L: 10 cm.
18.4.3.3. Tipar din piatră, bifacial, descoperit la Poieniţa (jud. Vrancea). Pe

o parte sunt două aplice dreptunghiulare, iar pe cealaltă o aplică rotundă cu decor
care sugerează o rozetă, o aplică dreptunghiulară, mărginită la un capăt de două linii
paralele, înscrisă într‑un dreptunghi, precum şi două figuri mai dificil de identificat:
o floare stilizată şi patru granule mărginite de o linie arcuită (Pl. XXIX. 2).
18.4.3.4. Tipar din piatră, bifacial, descoperit la Răcoasa (jud. Vrancea). Pe o

parte sunt săpate o aplică dreptunghiulară cu decor dublu, crestat, care încadrează
142 Daniela Tănase
un dreptunghi în care sunt înscrise trei pătrate şi o aplică în formă de floare cu patru
petale cu chenarul perlat atât în mijloc, cât şi pe fiecare petală pe care mai apare câte
o granulă dispusă central. Pe cealaltă parte este săpat un şănţuleţ care mărgineşte un
disc; s‑ar putea să fi folosit la realizarea unor verigi cu capetele desfăcute care puteau
funcţiona ca agăţători de pandantive sau cercei; are o culee (Pl. XXIX.4).
18.4.3.5. Tipar din piatră, monofacial, descoperit la Aldeni (jud. Buzău),

pe care sunt sculptate în relief matriţe pentru presat foiţe din metal, care puteau
fi totodată folosite şi la turnare prin impregnarea în lut a formelor. Pe tipar sunt
sculptate două aplice dreptunghiulare cu chenar crestat şi două rozete (Pl. I.3).
18.4.3.6. Tipar din piatră, bifacial, descoperit la Cucuteni (jud. Iaşi). Pe o

parte sunt sculptate două aplice dreptunghiulare cu chenar crestat care încadrează
un dreptunghi crestat, o aplică triunghiulară ornamentată cu crestături triunghiulare
pe chenar, dar şi în partea din mijloc, precum şi două rozete înscrise într‑un cerc.
Pe a doua faţă sunt trei plăcuţe dreptunghiulare, de acelaşi tip cu cele de pe prima
faţă, precum şi o figură ornamentată cu linii crestate, compusă din două rozete care
încadrează o formă ovoidală cu capetele ascuţite (Fig. 74).
18.4.3.7. Tipar dreptunghiular, din rocă moale gri‑gălbuie, pe care este

sculptată o piesă filiformă crestată, în capăt cu un ştift care ajunge până în culee (Fig.
72). Tiparul s‑a descoperit în aşezarea de la Budureasca 5, bordeiul nr. 5.
Piesa folosea la turnarea unor fire pentru haine sau bijuterii şi are bune
analogii la Vác‑Kavicsbánya, unde un astfel de tipar, pentru două fire, s‑a descoperit
într‑un mormânt, datat la sfârşitul secolului VII şi începutul secolului VIII600. Un
tipar fragmentar pentru turnarea a trei fire a fost descoperit în aşezarea de la Zimne
(Ucraina) din secolele VI‑VII601.
18.4.3.8. Tipar bifacial, din cremene, pe o parte are sculptate forme pentru
turnat plăci de centură, dreptunghiulare, cu marginile crestate şi perlate, decorate cu
volute şi motive geometrice, pentru aplice semiglobulare şi pentru pandantive de tip
sâmbure de pepene. Pe cealaltă parte sunt săpate forme pentru aplice dreptunghiulare,
cu marginile perlate, decorate cu crestături, pentru aplice în formă de rozetă, cu decor
geometric şi perlat, precum şi pentru aplice în formă de inimă, cu chenare perlate
600
Tettamanti 2000, 32, Pl.5, Pl. 39.
601
Aulih 1972, 74, nr.2, Pl. XV/1.
(Fig. 75). Tiparul a fost descoperit întâmplător la Vadu Săpat (jud. Prahova)602.
Aplice în formă de rozetă asemănătoare cu cele de pe acest tipar se regăsesc pe
tipare din metal descoperite la Lummelunda, Salem, Igelsta în Suedia603, la Saetrang
în Norvegia604 şi în Germania la Gutenstein605. Rozetele cu coroană de perle au fost
la modă în secolul al VII‑lea606.
18.5. Tipare păstrate fragmentar
În aşezări au fost descoperite şi fragmente de tipare care foloseau la realizarea

unor piese a căror utilitate nu a putut fi precizată din cauza rupturii pieselor sau pentru
că s‑au păstrat doar fragmente de decor. Este cazul piesei de la Lozna‑Străteni (jud.
Botoşani) – Pl. XXVIII.1‑, care este de formă rectangulară şi prezintă pe cele două
suprafeţe şlefuite două orificii, unul cilindric şi altul sferic, destinate probabil turnării
unor obiecte de podoabă, după cum par să indice dimensiunile sale reduse607. Dificil
de spus pentru ce fel de piese erau folosite şi tiparele descoperite la Lozna‑Străteni
(Pl. XXVIII.3‑4), Dulceanca I (jud. Teleorman) – Pl.XIX – şi cel de la Dodeşti (jud.
Vaslui), lucrat din gresie (Pl. XX), sau cele de la Şirna (Pl. XXX.1.1‑2). Piesele de
la Davideni (Pl. XVI. 2), Oneşti (jud. Bacău) – Pl. XXIX.3‑, Botoşana (Pl.VII.1) par
să fi folosit la realizarea unor granule pentru cercei sau pentru ornamente filiforme
(aceasta în cazul unuia dintre tiparele descoperite la Davideni – Pl. XVII).
602
Măgureanu, Ciupercă 2007, 311, Fig. 3.
603
Capelle, Vierck 1971, 49, Fig. 3.1‑2, 5.
604
Capelle, Vierck 1971, 49. Fig. 3.3.
605
Capelle, Vierck 1971, 49. Fig. 3.4.
606
607
Teodor 1970, 101.
144 Daniela Tănase
VI. Tehnici de prelucrare, motive şi stiluri

ornamentale
Făurarii şi orfevrii din epoca medievală timpurie foloseau o paletă diversă de

procedee tehnice pentru realizarea pieselor din metal. Despre acestea stau mărturie
atât obiectele în sine, cât şi descrierile unor autori antici şi medievali. În acest sens,
deosebit de preţioasă este lucrarea intitulată De Diversis Artibus, o descriere detaliată
a tehnicilor de prelucrare a metalului, de ornamentare şi de obţinere a uneltelor,
făcută în secolul al XII-lea de către un călugăr, Theophilus Presbiter608. În acest
adevărat manual al artelor meşteşugăreşti ni se dezvăluie munca orfevrilor din epoca
medievală ale căror tehnici ar fi putut fi folosite şi de bijutierii din secolele VI‑VII,
profund influenţaţi de orfevrăria bizantină, la rândul ei tributară celei elenistice şi
romane. De altfel, prin intermediul antecesorilor din a doua jumătate a mileniului I
p. Chr. s‑au păstrat şi s‑au transmis bijutierilor medievali tehnicile din antichitate.
VI. 1. Tehnici de făurărie
VI.1.1. Forjarea
Făurăria a fost un domeniu meşteşugăresc important. Făurarii din epoca

medievală timpurie produceau prin forjare unelte agricole şi de uz casnic, precum
şi arme din fier. Operaţiunea de forjare consta în deformarea plastică, la cald sau la
rece, cu ajutorul ciocanului. Prin batere se putea obţine forma dorită a piesei, dar
se putea executa şi finisarea. Meşteşugul fierăriei necesita existenţa unor ajutoare,
pentru că faza de incandescenţă a metalului era scurtă. Forjarea presupunea utilizarea
cleştilor cu braţe lungi, a unor ciocane de mari dimensiuni şi a nicovalelor. Cleşti de
forjă, ciocane, bulgări de fontă şi de zgură au fost descoperite în mormântul nr. 10
de la Bandu de Câmpie (jud. Mureş), dovadă că meşterul făurea arme şi unelte de
uz cotidian. Ciocane mari de făurărie, dar şi cleşti de făurar, au fost descoperite şi în
aşezările de la Budureasca 4 şi Budureasca 9 (jud. Prahova).
608
Brepohl 1987.
Până în prezent, au fost făcute analize metalografice pentru zgura din aşezările
de la Bratei, Ciurel, Dulceanca, Şirna, Târgovişte, care relevau exploatarea minereului
local609, dar nu şi pentru toate obiectele din fier descoperite în aceste aşezări şi nici
pentru cele descoperite în aşezări în care nu s‑a documentat reducerea minereului
de fier. De reţinut totuşi opiniile în legătură cu uneltele din aşezarea din secolul al
VII‑lea de la Dulceanca IV, unde au fost descoperite urme ale practicării metalurgiei
fierului şi ale făuririi obiectelor din fier în toate complexele arheologice, fapt care
indică polarizarea activităţii locuitorilor la metalurgie. Însă calitatea obiectelor finite
nu era prea bună deoarece cuţitele din fier, precum şi celelalte obiecte, prezintă
imperfecţiuni ale turnării, urme de ciocănire, un aspect rugos, adesea cu urme mari
de rugină610. Observaţiile de la un singur sit nu pot fi extinse asupra tuturor aşezărilor
din România, dar se cuvine remarcat faptul că obiectele din fier nu apar în cantitate
mare în aşezări şi adesea sunt într‑o stare de conservare proastă, deoarece atât materia
primă folosită, cât şi procedeele tehnice erau slabe calitativ.
Cu toate acestea, în lumea barbară existau ateliere unde se produceau obiecte
superioare calitativ celor descoperite pe teritoriul actual al României, fapt care
subminează teoria superiorităţii culturii materiale a populaţiei care locuia în acest
areal geografic. Astfel, în aşezarea de la Pastyrskoe (Ucraina), situată pe malul drept
al Niprului, datată în secolele VII‑VIII, au fost descoperite unelte, arme, obiecte
casnice, unelte de făurar, dintre care 60% erau din fier pur, iar 30% erau din oţel.
Făurarii din această aşezare ştiau şi să sudeze fierul cu oţelul, deoarece s‑a găsit o
lamă de topor care a fost întărită fără călire, fiind din oţel sudat pe un nucleu de fier.
Aceeaşi tehnologie a fost utilizată la 16% dintre obiectele descoperite611.
Operaţiunea de forjare şi de călire a pieselor din metal, în special a uneltelor,
a fost descrisă de Theophilus Presbiter. „Pilele mari şi mijlocii erau făcute din oţel
masiv, pătrate, triunghiulare şi rotunde. Existau şi altele, în interior din fier moale,
în afară acoperite cu oţel. Acoperirea cu oţel este atât de groasă cât vrea făurarul,
apoi se face netezirea de jur‑împrejur pe o piatră de ascuţit, iar cu un ciocan se face
vârful. Altele erau realizate cu dalta, aşa cum am mai spus. Cu aceste (pile) vor fi
netezite suprafeţele lucrate. Când toate părţile au fost prevăzute cu muchii, întărirea
se face astfel: un corn de bou, înroşit în foc, se răzuieşte şi se amestecă două treimi de
corn răzuit cu o treime de sare şi se mărunţeşte bine. Apoi se pune pila în foc şi când
se înroşeşte, se întinde amestecul pe toate părţile şi se pun de jur‑împrejur cărbuni
încinşi, se suflă bine peste tot, dar în aşa fel încât să nu cadă amestecul de întărire,
după ce se scoate din vatră imediat se pune în apă şi apoi se usucă uşor la foc. În acest
609
Olteanu 1997, 112, 118.
610
611
Nedopako 1999, 80‑81.
146 Daniela Tănase
fel se întăresc toate (pilele) care sunt din oţel”612. În aceeaşi lucrare a fost descris şi
procedeul de realizare a striurilor la pilele din fier (vezi cap. V.7).
Printre obiectele descoperite cel mai adesea în aşezări se numără cuţitele, mai
rar armele. În necropole apar cuţite, scoabe de la sicriu, dar şi arme: la Bratei613 a fost
descoperită o spadă şi fragmente de lame şi scoabe; la Bistriţa614 au fost descoperite
lame de cuţit, cuţite şi vârfuri de lance; la Iclod (jud. Cluj), necropolă datată în secolul
VII, au fost găsite cuţite şi scoabe din fier615. Obiecte de fier au fost descoperite în toate
necropolele din Transilvania, dintre care amintim: Bandu de Câmpie, Moreşti, Noşlac,
Târgu Mureş, Vereşmort, Valea Largă etc. Obiecte din fier forjat apar şi în aşezările
transilvănene de la Moreşti616, aşezarea nr. 2 de la Bratei617, Aiton (jud. Cluj), Alba
Iulia, Blăjenii de Sus (jud. Bistriţa Năsăud)618, Poian (jud. Covasna)619, Porumbenii
Mici (jud. Harghita)620, Sânmiclăuş (jud. Alba)621, Şirioara (jud. Bistriţa Năsăud)622.
În aşezările extracarpatice au fost descoperite brăzdare din fier, seceri, cosoare,
coase, cuţite, amnare, verigi, scoabe, cârlige de pescuit, zăbale, distribuitoare de
curea, ace, săgeţi din fier cu trei muchii, romboidale, vârfuri de lance, unelte de
prelucrat metalul623. În aşezarea de la Botoşana (jud. Suceava), au fost găsite două
lupe mici de fier în preajma locuinţei‑atelier nr. 20 şi a cuptorului de lângă locuinţa
nr. 42, fapt care probează că o parte din uneltele din fier era produsă local. Acestea
aparţin nivelului de locuire din a doua jumătate a secolului VI şi începutul celui
următor, din care provin şi unelte din fier: lame de cuţit întregi sau fragmentare,
mâner de cârlig, amnar, dar şi numeroase pietre de ascuţit şi şlefuit care dovedesc
indirect existenţa obiectelor din fier folosite frecvent în această aşezare624. Lame de
cuţit, cârlige şi vârfuri de săgeată, unelte utilizate la prelucrarea metalelor – gravoare,
dăltiţe ‑, precum şi obiecte mărunte – amnare, verigi şi catarame – au fost descoperite
în aşezarea de la Davideni625. Astfel de obiecte au fost găsite şi în alte aşezări din
612
Brepohl 1987, 78.
613
Bârzu 1992, 213, Fig. 4.2, 6.
614
Gaiu 1992, 117, Fig. 2.6,12‑14, 16‑17,24; 119, Fig. 3, 2‑9, 11, 14‑15, 17.
615
Hica‑Cîmpeanu 1978, 287‑295; 289, Fig. 2.2.5‑7.
616
Horedt 1979, 149, Fig. 70.1‑19.
617
Zaharia 1994‑1995, 327, 347, Fig. 11.14‑15, 19‑23.
618
Rustoiu 2005, 54‑61.
619
Székely 1992, 246‑279.
620
Horedt et alii 1962, 633‑636.
621
Anghel, Blăjan 1977, 285‑297; Anghel, Blăjan 1979, 282‑283, Velter 2002, 458; Rustoiu
2005, 63.
622
Gaiu 1984, 59‑61.
623
Teodor 1994, 231‑232.
624
Teodor 1984, 56‑57.
625
Mitrea 2001, 320, Fig. 60.1‑7; 421, Fig. 61.1‑10; 322, Fig. 62. 1‑16; 323, Fig. 63.1‑8; 324,
Fig. 64. 4‑11.
Moldova: la Izvoare‑Bahna626, la Dodeşti (jud. Vaslui)627, Lozna‑Străteni628. Această

situaţie se regăseşte în aşezările din Muntenia: la Dulceanca629, valea Budureasca630, în
aşezările de pe teritoriul actual al oraşului Bucureşti, la Ciurel631, str. Soldat‑Ghivan632,
precum şi în Oltenia la Gropşani‑Gura Gurgotei633.
VI.1.2. Trefilarea, perforarea, nituirea
În evul mediu timpuriu erau des utilizate tehnici de prelucrare a suprafeţelor şi

de montare cum ar fi nituirea, trefilarea, perforarea.
Trefilarea presupunea două procedee: tragerea şi răsucirea; sârma perlată putea
fi obţinută prin înfăşurare sau, după cum ne informează Theophilus Presbiter, cu
ajutorul unui organarium, o matriţă rotativă634. Pentru a se realiza sârma, firul moale
era tras forţat printr‑o placă cu orificii de diverse mărimi, din ce în ce mai mici, în
funcţie de grosimea dorită şi avea diverse secţiuni: rotundă, pătrată, triunghiulară.
O unealtă utilizată la trefilat, în formă de ciocănel cu cinci orificii, a fost descoperită
la Bandu de Câmpie în mormântul nr. 10. Piesa are analogie din punctul de vedere al
funcţionalităţii, în mormântul nr. 80 de la Kölked‑Feketekapu B (Ungaria)635 şi în aşezări
din secolul al VIII‑lea de la Bygaland (Norvegia)636 şi Staraja Ladoga (Rusia)637.
Sârma se putea obţine şi fără a fi trasă prin instrumente speciale. Din preistorie
şi până în epoca medievală se utilizau aceleaşi metode: bastonaşe turnate sau fâşii
de tablă erau ciocănite pe nicovală, deformate şi netezite. Se mai obişnuia ca materia
brută să fie aşezată în adâncituri ale nicovalei şi prelucrată până ce se obţinea diametrul
dorit. Torsadarea firelor cu patru muchii se realiza prin forjare sau tăierea tablei pentru
626
Mitrea 1998, 141, Fig. 25.2‑3, 5‑6; 142, Fig. 26.3‑5, 9‑10, 12.
627
Teodor 1984a, 32, 35.
628
Teodor, Mitrea 1966, 287, 288, Fig. 8.1‑2.
629
Dolinescu‑Ferche 1974, 87, Fig. 92.1‑3, 5‑7; Dolinescu‑Ferche 1992, 138, Fig. 7‑9‑10;
139, Fig. 8.5, 22; 162, Fig. 26.2, 5, 17, 20; 163, Fig. 27.24‑25; 165, Fig. 29.2,7; 167, Fig.
31.9, 16, 34; 169, Fig. 33.7, 14‑15, 33; 170, Fig. 34.8, 20; 171, Fig. 35.2, 24.
630
Teodorescu, Peneş 1984, 44, Fig. 19.1, 3‑11; 45, Fig. 20. 2, 4‑9, 11‑12.
631
Dolinescu‑Ferche 1979, 205, Fig.22.3, 15.
632
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, 322, Fig. 18, 7‑10, 14‑23.
633
Popilian, Nica 1988, 172, Fig. 20.8; 174, Fig. 21.12; 175, Fig. 23.4‑5.
634
Brepohl 1987, 69.
635
Kiss 2001, vol. II, 39, Pl. 25.11.
636
Müller‑Wille 198, 258, Fig. 23.9.
637
Wollters 1998, 370, Fig. 60. 39.
148 Daniela Tănase
a se obţine fâşii de metal de secţiune dreptunghiulară ori pătrată, cu muchiile ascuţite,

care se răsuceau în jurul lungimii axei lor, apoi se netezeau prin învârtire638.
Tabla şi foiţele din metal au fost realizate prin batere până în secolul al
XVIII‑lea639. Tabla se tăia cu foarfeci speciale pentru acest procedeu, care aveau o
lamă dreaptă şi cealaltă încovoiată, de obicei în forma literei L. Astfel de piese au
fost descoperite în morminte cu unelte de la Aradac‑Mečka (Serbia) (Pl. XXXI. 6) şi
Klárafalva‑B (Ungaria) (Pl. XLIX.7), ambele situate în Banatul istoric, precum şi la
Jutas (Ungaria) (Pl.XLIV.14), dar şi în Europa Occidentală la Herouvillette (Franţa)
(Pl. XXXIX.3).
Tabla, diversele plăci care compuneau armurile, precum şi piesele de
vestimentaţie trebuiau perforate pentru a putea fi asamblate. La perforare erau utilizate
burghie, unele dotate cu discuri plumbuite pentru a le imprima o forţă mai mare şi o
mişcare mai rapidă, cum sunt piesele din mormintele de la Bandu de Câmpie (Fig. 8)
şi Vestly (Norvegia) (Pl. LXV.19). Un disc plumbuit pentru burghiu mecanic a fost
găsit şi în mormântul de la Brno (Pl. XXXIV.15). Un burghiu mecanic asemenea
celor descoperite în cele două morminte de meşteşugari a fost găsit şi în aşezarea de
la Anrås (Suedia), datat în secolul VI640.
Nituirea este o operaţiune de îmbinare nedemontabilă a componentelor unei
piese prin nituri. Meşterii din evul mediu timpuriu cunoşteau doar nituirea la rece.
De regulă, capul nitului era format într‑un suport mic de nituit, cu ciocanul şi ştanţa
pentru nituri sau cu un poanson scobit641. Măciulia niturilor şi a cuielor putea fi
obţinută şi prin trecerea unei tije printr‑un orificiu al unor unelte special realizate în
acest scop şi apoi baterea capătului acesteia pentru a lua forma dorită: semiglobulară
sau plată. O astfel de unealtă cu care se puteau obţine nituri cu cap semiglobular a
fost descoperită la Bandu de Câmpie, mormântul nr. 10 (Fig. 4), împreună cu nituri a
căror măciulie se potriveşte perfect cu forma uneltei. O dovadă a punerii în practică
a acestui procedeu tehnic de către meşterul defunct o constituie coiful din fier ale
cărui plăci au fost fixate prin nituire. Nituri din fier au fost folosite şi pentru fixarea
plăcilor la pieptenii din os descoperiţi în morminte datate în secolul al VI‑lea, dintre
care exemplificăm câteva: Sighişoara642, Bratei643, Bistriţa644, Moreşti645.
638
Wollters 1998, 378‑379.
639
Wollters 1998, 378.
640
Wollters 1998, 375.
641
Wollters 1998, 380.
642
Hica‑Cîmpeanu, Mureşan 1978, 761.
643
Bârzu 1991, Fig.3.3‑4, Fig.5.3, Fig.6.1‑2.
644
Gaiu 1992, 117, Fig. 2.3.
645
Horedt 1979, 155, Fig. 71.5; 157, Fig. 72.2; 163, Fig. 78.6; 166, Fig. 81.10; 167, Fig. 82.1;
176, Fig. 91.9.
VI. 2. Tehnici de bijuterie
VI.2.1. Ciocănirea, cizelarea şi polisarea
Prin ciocănire se realiza modelarea sau baterea parţială a metalului, în relief

sau gravat în adâncime, pe reversul sau pe aversul plăcii de metal. Cu ajutorul acestui
procedeu se lucra atât partea exterioară, cât şi partea interioară a piesei, fiind necesară
reîncălzirea sa de câteva ori pentru a nu deveni casantă. Uneltele întrebuinţate erau
ciocane, ciocănele, poansoane. În cazul folosirii ciocanelor din metal se întrebuinţau
suporturi moi: piele, răşină, smoală, plumb, iar în cazul ciocănelelor din lemn sau
corn se foloseau suporturi dure646.
Modelarea decorurilor în relief se executa pe reversul plăcii cu ajutorul
capătului încovoiat al poansonului pentru a se obţine suprafeţe boltite, iar cu un
ciocănel mic, globular, pentru ornamentele globulare. Această tehnică se mai
numeşte au repoussé. În această manieră au fost realizate pandantivele trapezoidale
din bronz şi argint, utilizate de către femei la împodobirea părului, descoperite în
bazinul carpatic647.
Cizelarea este o tehnică de finisare fără pierdere de material, executată cu
ajutorul ciocanului şi poansonului, a suprafeţelor obiectelor realizate prin turnare
sau ciocănire, aşezate pe un suport moale din plumb sau răşină, smoală, ceară, piele.
Aceasta presupunea operaţiuni precum răzuirea, modelarea şi tăierea. Răzuirea
se folosea pentru modelarea ornamentelor liniare, pentru liniile drepte se folosea
capătul drept al poansonului, iar pentru liniile arcuite capătul curbat. Liniile obţinute
prin acest procedeu sunt mai rotunde, muchiile au un profil mai puţin ascuţit decât
ale liniilor gravate648. La cizelare, suprafeţele decorate erau formate plastic (cizelarea
prin împingere) sau piesele turnate erau din nou prelucrate (cizelarea turnată). În
suprafaţa deja modelată se punea chit şi pe un suport moale, se prelucra din nou piesa
cu diverse poansoane şi ciocane pentru cizelare649. Cizelarea ornamentelor realizate
prin turnare sau ciocănire mai putea fi făcută cu dăltiţa sau prin polisare cu nisipuri
fine ori cu bucăţi de gresie650.
Polisarea se executa cu unelte din oţel şi din piatră. Netezirea se făcea cu
ajutorul ciocanelor cu muchii uşor boltite pentru a fi cât mai puţin vizibile eventualele
646
Harhoiu, Gora 2000, 67.
647
Comşa 1984, 67, Fig. 4. 1‑23.
648
Bühler 1998‑1999, 431.
649
Wollters 1998, 378
650
150 Daniela Tănase
urme de ciocănire. De asemenea, la netezirea suprafeţei metalului şi a muchiilor

ascuţite se foloseau pile651.
Pe teritoriul actual al României s‑au găsit unelte cu care se puteau efectua
aceste procedee: ciocănelul descoperit la Bandu de Câmpie în mormântul nr. 10 (Fig.
9) cu lama încovoiată şi un capăt rotunjit, poansoanele găsite la Davideni, Budureasca
4, Budureasca 5 (Fig. 15), sau pila de la Dodeşti (Fig. 6). Cu toate acestea, până în
prezent nu au fost atestate arheologic piese din metal preţios care să fi fost decorate
cu ajutorul acestor tehnici, excepţie face tezaurul de la Sânnicolau Mare (jud. Timiş)
în care s‑au descoperit 23 de obiecte din aur, unele dintre acestea fiind specifice
secolului VII: cornul pentru băut, două cupe, două urcioare cu gâtul canelat pe
orizontală652. Recipiente din metal preţios au mai fost descoperite în bazinul carpatic
în morminte princiare din secolul VII: pahar şi urcior din argint la Kunágota (prima
treime a sec. VII), urcior din argint, cupă şi corn de băut din aur la Bócsa (prima
jumătate a sec. VII), cupă şi urcior din argint la Ozora (ultima treime a sec. VII),
corn de băut şi urcior din aur la Kunbábony (mijlocul sec. VII), urcioare din argint
la Kiskőrös‑Vágóhid şi Budapest‑Rákos (ultima treime a sec. VII), precum şi două
cupe din argint la Szeged‑Fehértó (ultima treime a sec. VII)653; multe dintre localităţi
sunt din estul Câmpiei Tisei.
VI.2.2. Gravarea, poansonarea, ştampilarea
Pentru transformarea metalului se utilizau procedee precum gravarea,

poansonarea, ştampilarea. Gravarea este o tehnică decorativă care presupunea
utilizarea unor instrumente ascuţite, gravoare, ace pentru gravat sau dălţi; pentru
înlăturarea anumitor porţiuni de la suprafaţa metalului, se realizau şanţuri sau
crestături ce compuneau motive geometrice sau vegetale, uneori mai reliefate.
De asemenea, detaliile ornamentale ale obiectelor deja turnate sau prelucrate prin
ciocănire au fost de multe ori completate prin gravare654. Unelte pentru gravat au fost
descoperite în aşezările extracarpatice (vezi cap. X) şi mai rar în Transilvania.
Piesele de podoabă şi vasele se mai decorau prin ştampilare şi poansonare.
Ştampila avea un decor în oglindă şi se bătea cu ciocanul pe obiectul din metal. În
timp ce ştampilarea avea legături cu baterea monedelor, poansonarea este o tehnică de
decorare la fel ca cizelarea, prin care se obţineau reliefuri fără pierderea materialului655.
651
Bühler 1998‑1999, 437.
652
Bálint 2002, 75‑76.
653
Garam 2002, 83, Fig.1; 84, Fig. 4; 86, Fig. 8; 88, Fig. Fig. 10; 91, Fig. 13; 97, Fig. 22.5.
654
655
Aufleger 1996, 622.
Cu ajutorul vârfului ascuţit al poansonului se realizau ornamente punctiforme656.

Poansoane au fost găsite în morminte din bazinul carpatic – la Kölked‑Feketekapu
B, Kunszentmárton, Jutas –, în Franţa la Herouvillette, în Germania la Neuwied şi
în Norvegia la Vestly (vezi XII.3.1‑3). Prezenţa poansoanelor a fost documentată
şi în aşezări din Moldova – la Davideni (jud. Neamţ) – şi din valea Budureasca
(jud. Prahova) – în aşezările Budureasca 4 şi Budureasca 5. Prin poansonare au fost
decorate piese de centură precum cele din necropola de la Noşlac (jud. Alba)657 sau
de la Bandu de Câmpie658.
Theophilus Presbiter descrie realizarea şi întrebuinţarea poansonării, operaţiune
care avea loc după aurirea plăcuţelor din cupru, spre deosebire de gravare, executată
înainte de aurire: „Se ia din nou placa de cupru şi se gravează modelul decorativ cu
figuri, flori şi animale şi compoziţia să fie astfel orientată încât să rămână câmpuri mici
între acestea. Apoi placa era curăţată cu nisip şi şlefuită, aurită şi din nou şlefuită. Mai
apoi, placa era poansonată. Unealta (poansonul) era realizată din oţel, nu mai mare
decât un deget, la un capăt subţire, la celălalt groasă. Cu capătul subţire de la această
unealtă fină şi cu ajutorul unui ciocan mic se face o gaură mică împrejurul căreia
se pileşte până marginea are muchiile la fel de ascuţite şi rezultă un cerculeţ întreg.
(…) Tu să baţi uşor cu un ciocănel mic poansonul şi să umpli câmpul în întregime cu
cerculeţe micuţe şi să le legi atât de strâns, cât vrei, unele de altele. Dacă ai umplut
în acest fel toate câmpurile, aşează placa pe cărbuni aprinşi până fiecare adâncitură
să capete o culoare galbenă. (…) Făureşte în acelaşi fel precum mai înainte placa
din acelaşi cupru, dar mai groasă, pe care desenezi motivele dorite şi le gravezi ca
mai înainte. Ia apoi o unealtă subţire şi lată potrivit mărimii câmpului, la un capăt
netedă şi ascuţită, la celălalt capăt tocită. Aşează placa pe nicovală şi scoate în afară
câmpurile dintre motive cu unealta pomenită mai sus pe care o baţi cu ciocanul.
Când toate câmpurile au fost astfel dăltuite în afară, netezeşte de jur‑împrejur cu o
pilă mică desenele gravate. După ce este gata, aureşte şi şlefuieşte placa”659.
VI.2.3. Presarea pe tipare
Presarea se efectua pe tipare din bronz, piatră sau lemn, cu decor în relief sau
scobit. Se aşeza plăcuţa din bronz, argint sau aur, ce urma să fie prelucrată, între
aceasta şi tipar era pusă o plăcuţă de protecţie, cel mai adesea din plumb, apoi tiparul
656
657
Rusu 1962, 272, Fig. 2. 39.
658
Kovács 1913, Fig. 30. 3‑4, 7‑9.
659
Brepohl 1987, 223.
152 Daniela Tănase
era bătut cu ciocanul. Se putea ca plăcuţa să nu aibă placă de protecţie şi să fie apăsată
cu un ţăruş metalic, apoi erau prelucrate marginile prin îndepărtarea surplusului de
material660 (Pl. LXXIV.A). Prin această tehnică manuală se produceau rapid şi uşor
piese de port şi de podoabă din tablă, care adesea avea grosimea doar de 1 mm661.
Iată cum descrie Theophilus Presbiter realizarea şi întrebuinţarea unui tipar
gravat pentru presarea foiţelor foarte subţiri din argint şi cupru: „Placa din fier, de un
deget grosime şi lată de 3‑4 degete, de un picior lungime, trebuie să fie în stare bună
pe dinafară, pentru ca partea superioară să nu aibă vreun defect sau vreo ruptură.
În aceste fâşii de podoabe înguste şi late, asemănătoare cu un sigiliu, se gravau
flori, animale şi păsărele sau dragoni cu gâturile şi cu cozile împletite. Nu trebuie să
fie prea adânci, ci potrivit de adânci şi precis gravate. Apoi bate placa (din argint)
până este atât de subţire pentru a putea fi presată şi atât de lungă cât vrei şi curăţ‑o
cu pulbere de cărbune (de lemn) şi cu o cârpă, apoi lustruieşte‑o cu cretă răzuită.
Dacă este gata, pune tiparul pe nicovală cu gravura în partea de sus, aşează fâşia de
argint peste el şi o fâşie groasă de plumb deasupra şi bate tare cu ciocanul pentru ca
plumbul aflat peste foiţa de argint să se întipărească în gravură şi toate liniile acesteia
să fie bine reliefate. (…) Această muncă se face şi cu placa din cupru, în acelaşi fel
bătută, curăţată, aurită şi lustruită. Tiparul din fier se aşează astfel ca partea aurită să
fie dedesubt, iar fâşia de plumb pusă deasupra şi bătută până apar liniile decorului
(pe plăcuţa de cupru aurit)” 662.
Călugărul bijutier a descris cum se executau tiparele negative şi presarea
cu ajutorul lor, însă nu le menţionează şi pe cele realizate în relief sau pozitive,
deşi acestea au fost des utilizate în evul mediu timpuriu, fiind descoperite atât în
morminte, cât şi în aşezări. Mai observăm că presarea se făcea prin baterea plăcii
de plumb aşezate peste foiţă şi tipar, dar există şi posibilitatea ca tiparul să fie bătut
cu ciocanul, iar piesa să fie între acesta şi suportul moale. Tiparele din evul mediu
timpuriu erau de obicei turnate în bronz de bună calitate şi aveau partea din spate
netedă, care se ciocănea cu grijă; astfel se explică uzura mică a acestora663.
Tehnică simplă şi puţin costisitoare, presarea era utilizată pentru imitarea
stilurilor decorative complicate, cum ar fi filigranul, granulaţia, încrustarea cu pietre.
Un exemplu este oferit de tiparul pentru pandantiv în formă de lacrimă descoperit la
Felnac (Fig. 40), pe margine este un şir de perle, imitaţie a granulaţiei, iar în mijloc
este imitată o piatră şlefuită664.
660
661
Roth 1986, 52.
662
Brepohl 1987, 230.
663
Bühler 1998‑1999, 434.
664
Garam 2001, 38.
La Felnac, Gátér şi Kunszentmárton, Corund, Dumbrăveni, au fost descoperite

tipare pentru garnituri de centură compuse din limbă de curea principală, limbă de
curea alăturată, limbă de curea de mici dimensiuni, plăcuţe în formă de scut sau
dublu scut, plăcuţe pentru întărirea găurilor de care atârna teaca armelor, precum
şi tipare pentru piese care decorau harnaşamentul. De altfel, marea majoritate a
pieselor de podoabă descoperite în necropole din bazinul carpatic în epoca primului
kaganat avar au fost realizate prin presare. Doar un exemplu sugestiv: în mormântul
de războinic de la Sânpetru German (jud. Arad)665 s‑au descoperit plăcuţe de centură
decorate cu motiv de tip Felnac, la fel ca pe tiparele găsite în mormântul de orfevru
de la Felnac, localitate situată în vecinătate.
De asemenea, într‑o locuinţă de la Botoşana, împreună cu o monedă din bronz
emisă în vremea lui Iustinian I, a fost descoperită o aplică dreptunghiulară, lucrată
prin presare din foiţă de alamă, pe suprafaţa căreia apare un ornament geometric
liniar format din şiruri de pseudo‑granule, acestea având analogii în mormintele
de epocă avară din Câmpia Pannonică şi Transilvania. O altă aplică lucrată în
aceeaşi tehnică a fost descoperită la Bârlăieşti (jud. Vaslui): o foiţă de alamă de
formă dreptunghiulară pe care sunt prezentate un ornament format din şiruri de V‑uri
culcate666.
Descoperirea de la Costeşti (jud. Iaşi) confirmă faptul că şi cerceii puteau fi
produşi prin presare şi că la presarea foiţelor din aramă şi argint puteau fi utilizate
şi tipare din os. Foiţele erau presate cu ajutorul unui instrument conic tot din os,
cu care se apăsa fin pentru a se obţine decorul dorit. La Horodiştea (jud. Botoşani)
s‑a găsit un cercel semilunar cu pandantiv stelat, păstrat fragmentar, asemănător cu
cerceii de pe tiparele de la Costeşti, dar acesta nu a fost lucrat prin presare, ci turnat
în bronz667.
VI.2.4. Turnarea în tipare şi prin metoda „ceara pierdută”
Pe vatră, la foc de cărbuni din lemn, metalul era topit în creuzete, limpezit
şi turnat. Focul era aprins cu amnare şi pietre de cremene, precum cele găsite
în mormântul nr. 18, de orfevru, de la Aradac‑Mečka şi era înteţit cu ajutorul
foalelor; fragmente de tuburi suflante s‑au găsit în mormântul bijutierului de la
Kunszentmárton668. După ce era obţinută temperatura de topire, metalul lichid se
665
Dörner 1960, 427, Fig. 4.2.
666
Teodor 1970, 107, Fig. 6.3‑Botoşana, Fig. 6.4; 110.
667
Teodor 1970, 109‑110.
668
Wollters 1998, 367.
154 Daniela Tănase
turna din creuzete în tipare. Pentru manevrarea creuzetelor erau utilizaţi cleşti cu
gura rotundă669, deschisă, asemeni celui descoperit la Bandu de Câmpie (Fig. 2).
Turnarea pieselor finite şi a semifabricatelor se făcea în tipare monovalve şi
bivalve, realizate din piatră şi din lut. Pe suprafaţa tiparelor de piatră erau săpate forma
întreagă sau părţile componente ale obiectului ce urma să fie turnat (Pl. LXXIV.B).
Pentru realizarea podoabelor prin turnare se foloseau metale cu temperatură
joasă de topire, cositor şi plumb, dar şi metale cu temperatura de topire mai înaltă,
bronz, cupru şi argint. Pentru a se face turnarea era încălzit şi tiparul până la 50‑100º
C sub temperatura de topire a metalului de turnat; o încălzire de mai multe ori a
formei din piatră putea să ducă la distrugerea sa. Tiparele puteau fi utilizate doar
de două sau trei ori pentru metale cu temperatura de topire ridicată şi cam de cinci
ori pentru cele cu temperatura joasă de topire670. Analizele spectrale pe tipare din
piatră din nordul Germaniei şi Poloniei au demonstrat că în tipare din piatră s‑au
turnat modele‑amprentator din plumb‑cositor, iar metalele cu temperatură ridicată
de topire, bronz, alamă, argint, erau turnate în tipare din lut671.
Turnarea directă consta în imprimarea în lut a modelului amprentator
şi obţinerea a două tipare care erau apoi legate între ele cu o manta din lut; erau
prevăzute cu un orificiu prin care se turna metalul şi cu unul de aerisire. După răcirea
piesei, mantia din lut era sfărâmată şi valva putea fi din nou întrebuinţată672. Unele
piese păstrează pe revers coaja de turnare, aversul în multe cazuri trebuia prelucrat
din nou. Uneori, după turnare, se mai ornamenta piesa cu ajutorul unui gravoar sau
cu o daltă fină673.
S‑a utilizat şi metoda imprimării unui obiect sau a unor părţi din el în calapoade
de lut în vederea obţinerii unui exemplar asemănător fără a se aplica un model‑
amprentator674.
Tiparele‑amprentator din bronz şi plumb foloseau şi ca mostre pentru clienţi.
Cu toate acestea, orfevrii din evul mediu timpuriu nu produceau piese în serie; deşi
s‑au descoperit sute de fibule digitate în lumea germanică occidentală, din secolele
VI‑VII, abia se găsesc piese identice675. Această observaţie este valabilă şi pentru
fibulele digitate de pe teritoriul actual al României, între care există asemănări, dar
care nu sunt identice cu excepţia perechii de fibule descoperite în mormântul III de
669
Wollters 1998, 373.
670
Schmidt 1994, 107‑108.
671
Schmidt 1994, 120.
672
Aufleger 1996, 621.
673
Bühler 1998‑1999, 439‑440.
674
Teodor 1996, 29; Aufleger 1996, 620.
675
Roth 1986, 46‑47.
la Gâmbaş676. Aceasta s‑ar explica prin faptul că meşterii aveau mai multe tipare la
dispoziţie pentru a le arăta clienţilor, dar şi că făceau tipare la comanda specială a
acestora677.
Piesele de podoabă se puteau executa şi prin metoda „ceara pierdută” (Pl.
LXXIV.C). Un răspuns la întrebarea cum s‑au produs bijuteriile prin această
metodă îl poate da arheologia experimentală. Vom apela la rezultatele cercetărilor
efectuate în Suedia, unde cu unelte folosite în atelierele din secolele V‑VII de la Ribe
(Danemarca), Helgö şi Birka (Suedia) au fost realizate diverse bijuterii. Obiectele
au fost sculptate în ceară, apoi impregnate în tiparul din lut, amestecat cu nisip fin
şi cărbune de lemn zdrobit sau fibre de plante pentru ca să nu se distrugă la uscare.
Bronzul a fost topit într‑un creuzet din lut amestecat cu nisip; la turnare, metalul a
avut o temperatură de 1100‑1140° C, focul fiind întreţinut cu ajutorul unor foale.
După 15‑20 de minute metalul s‑a topit şi în acelaşi timp s‑a încălzit tiparul până
la 500‑700° C. Creuzetul a fost mânuit cu un cleşte mic, conţinutul a fost turnat în
tiparul ţinut în cealaltă mână cu un alt cleşte. Tiparul poate fi deschis după un sfert
de oră când s‑a răcit şi întărit. Adesea apar imperfecţiuni la turnare care trebuiesc
finisate cu dalta şi pila678.
Tot cu ajutorul arheologiei experimentale s‑a stabilit că metoda „ceara
pierdută” era foarte eficientă, deoarece în jumătate de oră se pot face 60 de modele de
ceară pentru un obiect care are doar aversul decorat679. Această metodă oferă o mare
acurateţe la turnare, ceea ce implică şi iscusinţa meşterilor. Turnarea directă este mai
primitivă, în timp ce turnarea prin metoda „ceara pierdută” este mai complexă. Cele
două tehnologii au coexistat, dar cea de a doua era mai ades utilizată, deoarece este
mai avantajoasă la producerea bijuteriilor mici680.
Tiparele de piatră, mai ales pentru piesele de dimensiuni mici, puteau fi
utilizate doar pentru realizarea unor modele de ceară şi nu pentru turnarea directă
a metalului în piatră. Urme ale metalului topit au fost descoperite doar pe tiparul
pentru cruciuliţe de la Străuleşti‑Lunca (Pl. VIII. 4), cu atât mai relevant cu cât este
vorba despre un tipar de lut.
Tipare din piatră pentru turnat obiecte de podoabă – pandantive şi cercei – au fost
descoperite în provincia bizantină Scythia Minor, la Tropeum Traiani681, Aegyssus682
676
Horedt 1958, 79, Fig. 15. 8‑9.
677
Amrein, Binder 1997, 364.
678
Söderberg 2005, introducere.
679
Söderberg 2001, 15‑16.
680
Söderberg 2001, 23.
681
Barnea 1976, 218. Fig. 169.10.14.
682
Opaiţ 1977.
156 Daniela Tănase
şi Argamum683, fapt care demonstrează că la periferia lumii romano‑bizantine era

utilizată această tehnică facilă de obţinere a podoabelor, probabil în absenţa unor
orfevri pricepuţi. Piesele de port cele mai uzuale şi mai solicitate, cum sunt fibulele
şi cataramele din bronz, erau obţinute tot prin turnarea în tipare; fibule cu piciorul
întors dedesubt şi catarame rebutate au fost găsite în fortăreaţa Theodora (Drobeta
Turnu Severin), unde funcţiona un atelier în care se practica meşteşugul turnării
pieselor de port şi de podoabă684. Toate aceste descoperiri ar putea argumenta faptul
că această tehnologie de obţinere a pieselor de port şi de podoabă s‑a difuzat în
lumea barbară şi dinspre Imperiul Bizantin.
Printre piesele de vestimentaţie care apar adesea în descoperirile din aşezări şi
din necropole, se numără fibulele digitate realizate prin turnare. Realizarea acestora
putea fi făcută de meşteri barbari, situaţie documentată de tiparele‑amprentator
descoperite în zona de Clisură a Dunării, la Felnac şi Bucureşti‑Tei. Preluarea
modelelor bizantine pentru fibule, cercei sau catarame, este subliniată de către unii
cercetători care susţin că atelierele locale barbare au creat podoabe după fantezia lor,
în care mai poate fi recunoscut modelul original685. Conform altor opinii, fibulele
de la Niprul Mijlociu, din România şi vestul Balcanilor, sunt versiuni simplificate
ale fibulelor din Mazuria686. Tiparele descoperite pe teritoriul actual al României
dovedesc existenţa producţiei locale, fibulele fiind turnate în valve din lut. Tiparul
din piatră de la Bernašivka (Ucraina) evidenţiază o altă metodă pentru obţinerea
fibulelor, respectiv „ceara pierdută”, ceea ce înseamnă că în acelaşi timp erau utilizate
tehnologii multiple pentru obţinerea aceluiaşi tip de piesă687, în spaţiul extracarpatic
şi nord‑pontic.
Despre fibulele de tip Gâmbaş se susţine că au fost produse de slavi în
regiunile dintre Dunărea Mijlocie şi cea Inferioară, dar sunt de influenţă longobardă
şi romano‑bizantină688; fibulele miniaturale de tip Bucureşti‑Tei, Suceava‑Piatra
Frecăţei ar fi fost create în regiunile balcanice de către meşteri locali autohtoni, dovadă
fiind modelul amprentator de la Tei689. Se mai consideră că fibulele digitate fastuoase,
cum este piesa de la Coşovenii de Jos, au fost lucrate în ateliere bizantine şi mai apoi
exportate la nordul Dunării690. Alţi cercetători susţin că fibula de la Coşovenii de Jos,
683
Oanţă‑Marghitu 2006, Pl. I.4.
684
Bejan 1976.
685
Petre 1965, 280.
686
Curta 2001, 254.
687
Curta 2001, 271.
688
Comşa 1973, 264, 266, 270.
689
Teodor 1991a, 127.
690
Petre 1965, 90.
pe care se combină elemente barbare cu cele bizantine, era produsul unui meşter
bizantin care lucra în lumea barbară, poate chiar în sudul Olteniei691.
Potrivit altor păreri, în provinciile bizantine de la Dunărea de Jos nu s‑au
descoperit ateliere care să fi produs fibule digitate, iar în necropola de la Piatra
Frecăţei, din 100 de morminte, doar un mormânt conţinea o pereche de fibule digitate
degenerate, dovadă clară că nu erau piese bizantine. Fibulele digitate ar fi apărut în
atelierele din Crimeea de unde ar fi fost aduse de anţi, prin expediţii de jaf ori prin
schimburi comerciale692.
Considerăm că tiparele‑amprentator pentru fibule digitate dovedesc faptul
că acestea au fost produse la nordul Dunării Mijlocii şi de Jos de către bijutieri ai
căror comanditari utilizau fibulele ca piese de port, dar şi ca însemn al statutului
social. Costumul germanic şi cel slav implicau utilizarea fibulelor, însă aceasta nu
înseamnă că meşterii trebuiau să aparţină acestor populaţii, puteau fi şi avari, un
exemplu fiind trusa meşterului de la Felnac, în care s‑a descoperit şi un tipar pentru
fibule digitate. Nu excludem nici producerea fibulelor de către meşteri bizantini.
Aceasta se petrecea în lumea barbară unde se întâlneau influenţele diverselor culturi
şi piesele erau adaptate în funcţie de gusturile clienţilor, ţinând seama şi de modelele
decorative la modă în momentul respectiv. Prin urmare, nu considerăm potrivit să
numim piesele de vestimentaţie după o populaţie anume. Fibulele digitate nu au fost
vehiculate doar de către slavi. De altfel, s‑a observat deja că fibulele nu erau „slave”
în sine, ci accesul la ele şi manipularea lor putea fi o strategie de a câştiga admiterea
într‑un grup al populaţiei cunoscut de autorii bizantini drept „slav”693.
La nordul Dunării s‑au descoperit în necropole sau izolat catarame cu placă
fixă, între care amintim câteva tipuri: Sucidava, Pápa, Salona‑Histria, Siracuza,
dintre care multe sunt de certă provenienţă bizantină694. Dar există şi piese produse
local care imită anumite tipuri de catarame din imperiu, cum este cel descoperit în
cimitirul II de la Bratei695, piesă intermediară între cele de tip Salona‑Histria şi Pápa,
pe care proeminenţele laterale de pe buclă sunt doar schiţate696. Catarame de fier de
producţie locală au fost descoperite în necropola de la Iclod (jud. Cluj) 697, datată în
secolul VII. Astfel de catarame au fost descoperite şi în alte necropole, între care
691
Comşa 1975, 195.
692
Comşa 1975, 189, 191.
693
Curta 2001, 110.
694
Teodor 1991a, 117.
695
Uenze 1966, 150, Fig. 5.34.
696
Teodor 1991a, 119.
697
Hica‑Cîmpeanu 1978, 287‑295? 289, Fig. 2.2.5‑7.
158 Daniela Tănase
enumerăm: Bistriţa698, Bratei699, Moreşti700, Noşlac701, Bandu de Câmpie702, Târgu

Mureş703 etc.
Un tip de piesă adesea întâlnit în descoperiri îl constituie cerceii, clasificaţi în
diverse grupe atât de către cercetători români, cât şi de către cei străini704. Indiferent
de toate aceste clasificări, un lucru este clar, anume că cerceii au fost produşi de către
meşterii de la nordul Dunării, dovadă în acest sens fiind tiparele descoperite, unele
chiar pentru piesa întreagă, cum sunt cele de la Costeşti (Fig. 62), Dichiseni (Pl.
XIII.7) sau Lozna‑Străteni (Pl. XXVII.1.2.). Totuşi, majoritatea tiparelor sunt pentru
părţile lor componente: Lozna‑Străteni (Pl. XXVIII.1.1.), Moţca (Pl. XXVIII.3),
Davideni (Pl. XVIII.1.4), Dodeşti (Pl. XX.6), Bucureşti‑Măicăneşti (Pl. VIII.5),
Bucureşti‑Soldat Ghivan (Pl. VIII.6.6), Budureasca (Fig. 67, Fig. 68).
VI.2.5. Granulaţia şi filigranul
Granulaţia şi filigranul erau tehnici rafinate şi de o înaltă dezvoltare în care

metalul era asamblat fără lipire. Aplicarea granulelor sau a sârmei pe suportul din
metal se realiza fie prin încălzire, fie prin fixarea cu ajutorul unui tip special de
fondant705. Tehnica granulaţiei presupunea utilizarea granulelor din aur pe o bază
din acelaşi material, fără a fi lipite. Operaţiunea decurgea astfel: plăcuţe fine din aur
erau tăiate în particule mici şi aşezate în straturi de praf de cărbune din lemn într‑un
creuzet încălzit până când particulele căpătau o formă globulară şi se amestecau
cu praful care scădea punctul de topire. Mai apoi, granulele erau cernute într‑o sită
mare, spălate şi apoi pensulate cu pulbere de malachit şi un clei, zeamă de gutui de
exemplu, după care piesa era din nou încălzită; datorită cărbunelui se obţinea un
punct de topire scăzut (Pl. LXXV.A). În acelaşi fel se executa şi filigranarea, dar în
loc de granule era folosită sârma de filigran706.
698
Gaiu 1992, 117, Fig. 2.1. T 3, T 14; 119, Fig. 3, T 35, T 40, T 46; 120, Fig. 4. T 48.
699
Bârzu 1991, 213, Abb. 1.6.
700
Horedt 1979, 186‑187.
701
Rusu 1962, 279.
702
Kovács 1913, 280, Fig. 11. 1, 4; 287, Fig. 15.1/2, 7; 296, Fig. 19.10; 305, Fig. 27.3; 305,
Fig. 29.3; 312; Fig. 33. 1; 344, Fig. 64; 346, Fig. 66.6; 360; Fig. 81.1‑3.
703
Kovács 1911, 226‑235.
704
Comşa 1971, 383; Teodorescu 1971 157‑158; Teodor, 1995, 197‑206, cu toată
bibliografia.
705
706
Roth 1986, 56‑57.
Pe teritoriul actual al României au fost descoperite podoabe decorate în aceste

tehnici, mai ales cercei din aur şi argint: cercei cu pandantiv globular granulat la
Sânpetru German (jud. Arad)707, Bandu de Câmpie‑mormântul nr. 141708, Turda
(jud. Cluj)709, cercei cu pandantiv stelat decoraţi cu granule la Noşlac (jud. Alba)710,
Coşovenii de Jos (jud. Dolj)711, cercei granulaţi şi filigranaţi la Maglavit (jud. Dolj)712,
cercei piramidali granulaţi în Transilvania713.
Piese din aur decorate în tehnica filigranului au fost descoperite şi la Gyula
(Ungaria), în estul Câmpiei Tisei: o brăţară cu miez din fier placată cu aur, cu capete
trompetiforme, decorate cu fire perlate, trei aplice semiglobulare cu marginile perlate
şi o cataramă ovală decorată cu sârmă perlată în jurul spinului714.
VI.2.6. Încrustaţia cu argint şi niellarea
Tehnica niello presupunea topirea simultană a două amestecuri. Într‑un creuzet

era topit plumb şi sulf, în altul argint şi cupru. Plumbul şi sulful erau apoi turnate
peste aliajul de argint şi cupru; amestecul astfel obţinut era încălzit bine şi învârtit cu
o baghetă din lemn. Aliajul aflat în stare lichidă era turnat într‑un alt creuzet ai cărui
pereţi interiori fuseseră unşi cu sulf şi borax, apoi amestecat, încălzit şi învârtit cu
o măturică în timp ce era turnat într‑un recipient cu apă. Datorită apei, amestecul se
răcea şi se obţineau nişte bulgăruşi care erau apoi pulverizaţi şi uscaţi. Cu dalta sau
cu poansonul era săpat modelul în metal şi cu o ţeavă din pană de gâscă erau umplute
cu pulberea niello adânciturile având grijă ca toate să fie suflate sau presărate, apoi
piesa era încălzită pentru a se topi pulberea şi era lustruită715 (Pl. LXXV.D). Prin
culoarea neagră a pulberei de argint şi cupru se realiza un contrast plăcut cu placa de
bază aurită sau argintată.
Încrustarea cu argint era realizată prin săparea unor şănţuleţe în placa din fier,
707
Dörner 1960, 427, Fig. 4.4.
708
Kovács 1913, 346, Fig. 66.4.
709
Harhoiu 1999‑2001, 117, Pl. II. 7b.
710
Rusu 1962, Fig. 2.1‑4.
711
Nestor, Nicolăescu‑Plopşor 1938, 34, Pl. 8.
712
Toropu 1976, 138; Pl. 17.1.1.
713
Harhoiu 1999‑2001, 117, Pl. II.8.
714
Piesele provin dintr‑un mormânt descoperit la începutul secolului XX, care mai conţinea
un solidus de la Iustinian I (emis între 537‑542) şi o limbă de curea din aur, azi pierdută.
Descoperirea este inedită şi piesele care au mai rămas se află în colecţia Muzeului Banatului
din Timişoara.
715
Roth 1986, 54, Amrein, Binder 1997, 364.
160 Daniela Tănase
cu ajutorul dălţii şi a gravoarului, în care erau ciocănite sârme, fâşii sau plăcuţe din
argint sau alamă şi apoi toată suprafaţa era şlefuită pentru a se obţine o suprafaţă
plană716 (Pl. LXXV.B). Tehnica încrustaţiei, apărută în preistorie, a cunoscut o
nouă înflorire în regatul merovingian mai ales la sfârşitul secolului al VI‑lea şi pe
tot cuprinsul secolului al VII‑lea. Piese încrustate cu argint, catarame şi garnituri
de centură, nu s‑au găsit doar pe teritoriul regatului merovingian, ci şi în spaţiul
dunărean, în Transdanubia şi regiunea Tisei, în morminte de bărbaţi717. Garniturile
de centură dunărene au o calitate diferită şi adesea sunt stângaci realizate în contrast
cu cele merovingiene. Decorul constă în panglici împletite, simple sau duble, pe
care încrustaţia formează dungi transversale fine, fără a atinge linia de contur a
panglicilor718.
Prezenţa acestor piese de centură, diferite de cele merovingiene, presupune
existenţa unor ateliere care trebuie căutate în regiunea lor de răspândire. Studierea
garniturilor de centură din necropola de la Kölked Feketekapu A a stabilit că piesele
de centură din faza timpurie diferă de centurile merovingiene prin numărul părţilor
componente, trei şi nu patru719. Asemănătoare cu piesele de centură de la Kölked
Feketekapu A sunt cele descoperite în cimitirele de la Környe720, Szekszárd‑Bogyszlói
út721 şi Unirea‑Vereşmort (jud. Alba); aici, în mormântul 12, s‑a găsit o plăcuţă
fragmentară din fier, încrustată cu argint, care are şi nituri mici din argint, iar în
mormântul 13 o altă plăcuţă fragmentară pe care se mai păstrează o porţiune din
decorul încrustat722. Este posibil ca piesele de la Unirea‑Vereşmort să fi fost produse
tot în Transdanubia, regiune în care acestea sunt mult mai numeroase, în timp ce în
Transilvania nu au mai fost atestate arheologic în alt sit.
VI.2.7. Aurirea
Pentru aurirea la cald a obiectelor din bronz şi argint se folosea un amestec

special compus din opt părţi mercur şi o parte aur, care se înfierbânta într‑un creuzet
şi apoi se turna într‑un alt creuzet umplut cu apă. După evaporarea apei, rămânea o
716
Amrein, Binder 1997, 364; Aufleger 1996, 625.
717
Martin 1996a, 63.
718
Martin 1996, 348; Martin 1996a, 69.
719
Martin 1996, 346.
720
Salamon‑Erdélyi 1971, 46; Pl. 2. 36‑39; Pl. 9, 1‑3; Pl. 11. 16‑19, 32‑38; Pl. 15. 25‑27
(mormintele 18, 66, 70, 77 şi 97).
721
Rosner 1979, Fig. 1.7.
722
Roska 1934, 123; Fig. 3.4, Fig. 4.2‑3.
masă de pulbere. Obiectul de aurit era pensulat cu un lichid preparat din trei părţi
tartru, o parte sare şi patru părţi de mercur şi apă. Cu un ştift din cupru se punea
amalgamul pe obiect şi se încălzea la circa 100° C, iar cu o pensulă acesta era
uniformizat723 (Pl. LXXV.C).
Prepararea amalgamului de aur şi argint a fost descrisă şi în manualul călugărului
bijutier: „Când ai pisat tot aurul pe care vrei să‑l cimentezi, pune o greutate de opt
denari pe balanţă şi cântăreşte cu atenţie tot atâta mercur, apoi întinde‑l peste aur şi
freacă‑l până se face alb. Ia un creuzet mic în care se topeşte aurul şi argintul, care
trebuie să fie mai gros decât cele obişnuite şi ţine‑l pe foc până se înfierbântă. Ia
un bastonaş din fier, subţire, în formă de cârlig, care la un capăt are un mâner iar la
celălalt este globular şi pune‑l de asemenea în foc. Când ambele sunt înfierbântate, ia
cu cleştele creuzetul şi toarnă mercurul împreună cu aurul într‑un castron lat şi uscat
şi cu cârligul înfierbântat întinde şi pisează repede, apoi toarnă imediat apă. După ce
apa este vărsată, ia aurul în mâna stângă şi spală‑l cu atenţie şi încearcă cu degetul
dacă este bine zdrobit şi în cazul în care este aşa, toarnă‑l pe un prosop curat din in
şi agită‑l încolo şi încoace până când apa se evaporă. (…) În acelaşi fel se curăţă,
se pisează foarte subţire argintul şi se amestecă cu mercur, pentru că în creuzetul
încălzit, nu se poate pisa cu cârligul din fier înfierbântat. Ele se pot amesteca dacă
sunt cinci părţi de mercur şi a şasea parte de argint curat”724.
Piese aurite au fost găsite în situri arheologice de pe actualul teritoriu al
României, între care enumerăm catarama din bronz aurit decorată în stil animalier II
cu decor dinţat descoperită în cimitirul II de la Bratei (jud. Sibiu), precum şi fibula
fastuoasă din argint aurit de la Coşovenii de Jos (jud. Dolj).
VI.2.8. Încastrarea pietrelor şi a sticlei
Tehnica încastrării pietrelor a ocupat un loc însemnat în secolele VI‑VII mai

ales în Peninsula Italică şi în regatul merovingian, dar era utilizată pe scară largă şi în
Imperiul Bizantin. Cloisonné‑ul, încastrarea pietrelor preţioase în reţele, se executa
în modul următor: pe o placă de bază din metal preţios se lipeau în reţea fâşii de
metal, iar celulele rezultate erau umplute cu un amestec din nisip de cuarţ şi calcit
sau albuş de ou, care acoperea folia din aur sau argint. Apoi se puneau în celule
pietrele semipreţioase tăiate, în general almandine roşii sau granate, iar muchiile
superioare ale reţelelor erau ciocănite cu un ciocan lat înspre piatră ca să‑i împiedice
căderea. Tehnica numită caboşon implica încastrarea în celule izolate a pietrelor
723
Roth 1986, 54; Amrein, Binder 1997, 365; Aufleger 1996, 628.
724
Brepohl 1987, 111.
162 Daniela Tănase
semipreţioase şlefuite bombat, a gemelor şi a perlelor725. Un alt material folosit în

pasta cu care se chituiau celulele şi reţelele este ceara de albine, utilizată în bazinul
carpatic, în spaţiul bizantin şi în cel din zona pontică726.
Atelierele pentru obiecte în tehnica cloisonné sunt localizate în regiunea
Mării Mediterane de unde provin multe dintre descoperirile de la nord de Alpi, însă
existenţa unor ateliere locale nu poate fi exclusă727. Nu aceeaşi situaţie este valabilă
pentru teritoriul actual al României, unde deşi s‑au descoperit piese din aur încrustate
cu almandine, acestea nu au fost produse local.
Inelul din aur descoperit în mormântul 39 de la Bandu de Câmpie a fost
decorat în stil cloisonné, celulele semicirculare şi romboidale au fost umplute cu
sticlă, a căror suprafaţă nu se ridică deasupra suprafeţei inelului728. Posibil ca acest
inel să fi fost produs în Transdanubia, deoarece are analogie apropiată la Keszthelyi
(Ungaria), unde au existat probabil ateliere care au produs obiecte în care s‑au contopit
influenţele mai multor culturi (merovingiano‑germanică, bizantină şi avară)729.
În perioada avară timpurie se constată refolosirea gemelor antice, de provenienţă
romană, care au fost încastrate la inele digitale, aceste piese concentrându‑se tot în
regiunea Keszthelyi (în Pannonia de odinioară). În aceeaşi epocă se datează un inel
de aur, care are încastrată o gemă dintr‑o agată de culoare verde închis, înconjurată
cu granule, descoperit la Alba Iulia730.
Catarame din argint aurit, cu cap de vultur, turnate prin metoda „ceara pierdută”,
decorate în tehnica niello şi pe care apar şi pietre încastrate în tehnica cloisonné şi
caboşon au fost descoperite în Transilvania, la Cipău şi Fundătura, şi în Banatul
sârbesc, în localitatea Kovin731. Realizarea acestor catarame presupunea cunoştinţe
tehnice înalte şi măiestrie în tăierea şi şlefuirea pietrelor preţioase şi semipreţioase şi
nu puteau fi rodul muncii unor meşteri de la curtea regilor barbari, ci mai degrabă al unor
meşteri care lucrau în ateliere mari din oraşe bizantine, cum ar fi Bosphoros în nordul
Mării Negre, ce şi‑au menţinut activitatea până spre sfârşitul secolului al VII‑lea732.
Încastrarea sticlei se constată şi la fibula din argint de la Coşovenii de Jos, care
a fost ornamentată cu sticlă de culoare albastru‑cobalt păstrată doar la unul dintre
capetele de pasăre733.
725
Aufleger 1996, 626‑628.
726
Heinrich‑Tamáska 2006, 73, 80.
727
Roth 1986, 57; Amrein, Binder 1997, 366.
728
Kovács 1913, 409‑410.
729
730
Heinrich‑Tamáska 2006, 59, 95; Garam 2001, 303, Pl. 52.3.
731
Rusu 1959, 486‑491; 523.
732
Rusu 1959, 514‑515.
733
Nestor, Nicolăescu‑Plopşor 1938, 34.
VI. 3. Stiluri ornamentale şi motive decorative
Încadrarea categorică a stilurilor ornamentale şi a motivelor decorative care

circulau în lumea barbară în secolele VI‑VII este dificil de realizat, deoarece motive
de influenţă bizantină, germanică sau din stepă se regăsesc în diverse combinaţii pe
piesele produse aici.
Chiar dacă luăm în discuţie arta orfevrărească pe teritoriul actual al României,
nu putem face abstracţie de structurile de putere care au existat aici în secolele VI‑VII,
fiind necesar să discutăm despre o artă orfevrărească germanică, corespunzătoare
perioadei regatului gepid, şi de o artă orfevrărească avară, corespunzătoare primului
kaganat avar.
VI.3.1. Stiluri ornamentale şi motive de origine bizantină
Maniera de compoziţie a decorului, precum şi motivele decorative care se

regăsesc pe numeroase piese de podoabă descoperite la nordul Dunării sunt de origine
bizantină, fapt care subliniază încă o dată consistenţa influenţei acestei civilizaţii
asupra celei din Barbaricum. Printre motivele de origine bizantină amintim palmetele,
motivul punct‑virgulă, motive geometrizate, monograme redate sub formă de rozete,
împletiturile, cercurile concentrice sau cu punct, toate în diverse combinaţii care au
determinat apariţia unor tipologii.
VI.3.1.1. Ornamentul de cercuri concentrice sau cu punct este un element
decorativ larg folosit în orfevrăria romană târzie şi în cea bizantină din secolele
VI‑VII734. Aceste motive foarte simple apar adesea în lumea barbară, inclusiv în
secolul V şi ulterior în secolele VI‑VII, atât pe piese din metal, cât şi pe cele din os.
Ornamentaţia apare pe limbi de curea articulate, din bronz şi din argint, decorate prin
poansonare cu cercuri concentrice şi semicercuri, descoperite la Bandu de Câmpie
în mormintele nr. 8 şi 59735, pe plăcuţele de centură descoperite în mormântul nr. 59
de la Bandu de Câmpie736. O plăcuţă de centură, dreptunghiulară, din argint, cu patru
nituri, decorată prin poansonare cu cercuri concentrice şi semilune, a fost descoperită
la Bandu de Câmpie în mormântul 29737. O plăcuţă poansonată cu punctuleţe a fost
734
Teodor 1991a, 132.
735
Kovács 1913, 280, Fig. 11.3; 327, Fig. 45.1.
736
Kovács 1913, 327, Fig. 45.2‑4.
737
Kovács 1913, 311, Fig. 30.5.
164 Daniela Tănase
descoperită şi la Noşlac, mormântul nr. 27738. Prin poansonare au fost decorate placa
şi contraplaca unei catarame de centură descoperită la Noşlac în mormântul 17739.
VI.3.1.2. Motivul punct‑virgulă se regăseşte pe piesele de tip „Felnac”, tipare
şi obiecte de podoabă, al căror decor se caracterizează prin combinarea punctelor şi
virgulelor cu şiruri de triunghiuri care încadrează cercuri dispuse triunghiular, asemeni
unei flori cu trei petale (Fig. 24). Astfel au fost realizate toate piesele componente
ale centurii: limbă de curea principală, limbă de curea secundară, plăcuţă în formă
de dublu scut, plăcuţe în formă de scut. Descoperiri de această factură au fost făcute
în vestul Ungariei, în Transdanubia la Keszthely‑Fenékpuszta Horreum‑mormântul
15740, Kölked‑Feketekapu A‑mormântul 647741, Budakalász mormântul 696742.
Se cuvine să subliniem faptul că asemenea descoperiri au apărut şi în zona de
sud‑est a Câmpiei Tisei, unde au fost găsite tipare din bronz în mormântul de la Felnac
şi piese de centură din argint la Klárafalva‑Deszk743, Sânpetru German744, localităţi
situate în apropierea Felnacului. În necropola de la Aradac‑Mečka, mormântul
85, au fost găsite o limbă de curea principală, o limbă de curea secundară, două
plăcuţe dublu‑scut şi nouă plăcuţe de centură întregi şi fragmentare745. O plăcuţă
de centură în formă de scut, din bronz, decorată în stil Felnac a fost descoperită
la Szekszárd‑Bogyiszlói ut, mormântul 686746. Cartografierea acestor descoperiri
schiţează itinerariul orfevrului înmormântat la Felnac (Harta 6).
Motivul „punct‑virgulă” apare şi pe piesele de centură tip Tarnaméra, cărora le
sunt caracteristice limbile de curea cu marginile arcuite, decorul fiind completat de
linii adâncite care înconjoară caneluri în formă de stropi; pe limba de curea principală
apare o rozetă în mijloc, imitaţie a monogramei lui Iisus Hristos747. Remarcăm marea
similitudine între tiparul de limbă de curea de la Felnac şi o limbă de curea descoperită
la Szárazd (Ungaria)748; deosebirea constă în faptul că ceea ce este în formă de stropi
pe tipar, pe limba de curea apare ca ornamentaţie „punct‑virgulă”, iar liniile arcuite
ale tiparului sunt duble.
Motivul „punct‑virgulă”, combinat cu semne de tip „tamga” de origine
738
Rusu 1962, 272, Fig. 2.9.
739
Rusu 1962, 272, Fig. 2.39. a‑c.
740
Garam 2001, 117.
741
Kiss 1996, 165‑166.
742
Vida‑Pásztor 1996, 344‑345.
743
Garam 2001, 117.
744
Dörner 1960, 427, Fig. 4.2; 429.
745
Nagy 1959, 89, Pl. XXII. 17‑19; 90, Pl. XXIII. 2‑6, 8‑12.
746
Rosner 1999, 86, 211, Pl. 45. 686.1.
747
Garam 2001, 141.
748
Garam 2001, 356, Pl. 105. 6.
răsăriteană, apare şi pe piesele de centură tip Martinovka, aduse din Asia Centrală
prin Caucaz până în nordul Italiei749. În sprijinul originii bizantine vin şi piesele cu
decor decupat, rare în regiunile locuite de avari, dar obişnuite în Bizanţ750. Pe de
altă parte, există opinia că puţine dintre piesele de centură de acest tip sunt specifice
unei anumite etnii şi reflectă mai degrabă o modă internaţională din aceeaşi perioadă
în bazinul carpatic, estul Europei şi în Caucaz751. Decor de tip Martinovka apare pe
tiparul de limbă de curea de la Felnac, pe tiparele pentru plăcuţă de centură de la
Adony şi pe tiparele pentru garnitură de centură de la Kunszentmárton752. Cu toate
acestea, răspândirea garniturilor de centură în regiunea avarilor era restrânsă şi
variantele acestui tip de decor sunt mai sărace decât în necropolele din Italia, chiar
dacă s‑au descoperit şi tipare753. În cele mai mult cazuri astfel de piese au fost găsite
în morminte de bărbaţi înarmaţi şi foloseau la decorarea curelei pentru arme754.
Se cuvine să remarcăm faptul că în Crimeea au fost găsite mai multe piese al
căror decor este foarte asemănător, chiar identic, cu cel de pe tiparele de la Felnac: o
plăcuţă de centură cu decor de tip Felnac (Fig. 24) a fost găsită la Suuk‑Su755, o aplică
patrulateră cu decor perlat (Fig. 49) s‑a găsit la Eski‑Kermen756. Tot la Eski‑Kermen757
şi la Sahariac Golovka758 s‑au găsit limbi de curea asemănătoare ca desen cu tiparul
pentru limbi de curea tip Martinovka (Fig. 26). În opinia noastră, aceasta este o
dovadă importantă că unele motive decorative s‑au răspândit în Barbaricum dinspre
atelierele oraşelor romano‑bizantine din nordul Mării Negre.
VI.3.1.3. Motivul rozetei dispuse în partea mediană a piesei. Plăcuţele şi

limbile de curea de tip Pančevo au un chenar perlat, câmpul este împărţit şi decorat
cu panglici împletite, iar limbile principale de curea au o rozetă în mijloc, la fel ca pe
piesele de centură759. De remarcat că lipseşte motivul punct‑virgulă760. Astfel de piese
apar mai ales pe Tisa mijlocie, puse în legătură cu activitatea orfevrului înmormântat
la Gátér, care avea atât tipare, cât şi piese de centură cu acest decor. Au mai fost găsite
749
Garam 2001, 127.
750
Somogyi 1987, 121‑154.
751
Bálint 1992, 408.
752
Garam 2001, 341, Pl. 90.7; 342, Pl. 91. 5, 6; 343, Pl. 92.9.
753
Garam 2001, 128.
754
Garam 2001, 130.
755
Aibabin 1990, Fig. 51.36.
756
757
758
759
Garam 2001, 134‑135.
760
Garam 2001, 146.
166 Daniela Tănase
astfel de piese, dar puţine şi nu centuri complete, în Transdanubia761. Din aceeaşi

familie decorativă face parte şi tiparul de plăcuţă dublu scut de centură descoperit
la Corund (jud. Harghita). Pe acesta împletiturile sunt stilizate, dar şirul de perle se
observă, la fel şi împărţirea în câmpuri în care apar împletituri întregi şi fragmentare.
Un decor mai stilizat apare pe o plăcuţă de centură de la Győr‑Téglavető‑mormântul
58, pe o limbă de curea principală de la Jászapáti – mormântul 264 şi pe tiparul de
la Pančevo762.
VI.3.1.4. Motivul palmetelor a fost întrebuinţat mai ales în perioada avară

timpurie şi a fost reprezentat în două variante, una al palmetei de tip Akalan, în formă
de pom cu frunzele deschise în mai multe câmpuri şi frunza din mijloc mai lungă
decât celelalte, iar cealaltă de tip Ozora cu decorul format din palmete mici de mărime
asemănătoare. Cele mai multe piese au chenar perlat şi în câmp mai apare motivul
punct‑virgulă763. Palmete de tip Akalan apar cel mai adesea pe tiparele de la Felnac
(Fig. 24), pe garnituri de centură purtate de războinici înmormântaţi în necropolele de
la Aradac‑Mečka‑mormântul 84 (Serbia), la Kölked Feketekapu A‑mormântul 259,
Mezőkomárom, Szeged, Csengád (Ungaria)764. Tiparele pentru garnitura de centură
de la Felnac reprezintă o dovadă că limbile de curea principale aveau o rozetă în
mijloc, la fel ca limbile de curea principale bizantine765. Motivul palmetelor a fost
utilizat pe tot parcursul secolului al VII‑lea, cele mai vechi exemplare apar mai ales
în Transdanubia şi în sudul Câmpiei Tisei, iar cele mai recente pe Tisa mijlocie766.
VI.3.1.5. Motivul stelat. Tot de inspiraţie bizantină767 sunt cerceii cu pandantiv
stelat, decoraţi prin tehnica granulaţiei şi cea a filigranului. Aceştia apar în Barbaricum
şi în varianta turnată, decoraţi prin pseudo‑granulaţie, cum sunt cerceii descoperiţi la
Gâmbaş768. S‑a susţinut că cerceii puteau fi realizaţi în ateliere de la Dunărea Mijlocie
sau în ateliere nord‑pontice769. Însă tiparele descoperite în zonele extracarpatice ale
României dovedesc faptul că cerceii lunulari cu pandantiv stelat, decorat cu granule,
au fost realizaţi în aceste regiuni şi nu au fost doar importaţi; discuri zimţate de cercei
apar pe tiparele de la Ştefan cel Mare (Fig. 66), Moţca (Pl. XXVIII.3), Dolheştii
761
Garam 2001, 148.
762
Garam 2001, 360, Pl 109.1; 361, Pl. 110.1‑2.
763
Garam 2001, 133.
764
Garam 2öö1, 134; Pl. 98.1‑3, 4, 8; Pl. 100.5.
765
Garam 2001, 135.
766
Garam 2001, 135, 137.
767
Teodor 1995, 191.
768
Comşa 1971, 379.
769
Comşa 1971, 387‑388.
Mari (Pl. XIII.7) şi par să imite discul filigranat, asemănător cu cerceii descoperiţi
la Bratei770, Coşovenii de Jos771, Sărata Monteoru772. Discuri asemănătoare celui de
pe tiparul de la Soveja (Pl. XXIX.5) apar pe cerceii de la Noşlac, Moigrad şi chiar
pe tiparul de la Costeşti773. Pe aceste discuri urmau să se sudeze granule. Tipare
pentru turnarea granulelor au fost găsite la Botoşana (Fig. 63), Olteni (Pl. XXIX.1),
Dodeşti (Pl. XX.9), Budureasca (Fig. 67, Fig. 68), Străuleşti‑Măicăneşti (Pl. VIII.5).
Discuri în formă de rozetă, cu decor floral, asemănătoare aplicelor, posibil de origine
nord‑pontică, apar pe tiparele de la Soveja (Pl. XXIX.5), Rădeni (Fig. 73), Poieniţa
(Pl. XXIX.2), Cucuteni (Fig.74), Bucureşti‑Soldat Ghivan (Pl. VIII.6.6). Rozetele de
la Soveja şi Rădeni, dar şi cea de la Cucuteni, se aseamănă cu figurile de pe tiparele
de la Biskupija (Croaţia)774.
Pandantivul în formă de floare, asemănător cu pandantivul cercelului de la
Copăceşti (Vrancea)775, se găseşte pe tiparul de la Răcoasa (jud. Vrancea) (Fig.73),
dar şi pe tiparul de la Biskupija pentru pandantive de cercei sau aplice presate776.
Aplice florale asemănătoare cu cele de pe tiparul de la Budureasca 4 (Fig.
68) apar şi pe tiparul de la Aldeni (Pl.I.3), posibil să fi fost utilizate la realizarea
aplicelor, precum şi a pandantivelor pentru cercei.
VI.3.2. Stiluri ornamentale şi motive decorative de origine germanică
În secolele V‑VI, arta orfevrărească germanică utiliza în decorarea suprafeţelor

podoabelor o mare parte a motivelor antice târzii: meandre spiralate, lujeri simetrici
de acant, meandre „în trepte”, împunsături, spirale culcate777.
Stilul animalier este specific germanicilor şi consta în reprezentarea unor
animale redate sub forma unor panglici împletite. În cadrul stilului I acestea sunt
reprezentate mai realist, inclusiv capetele sau membrele de animale, în timp ce în
stilul animalier II panglicile sunt mai stilizate, fără a fi redate clar părţile corpului.
Stilul animalier are diverse origini: în primul rând originea celtică înaintea marilor
770
Bârzu 1979, 66, Fig. 13/1‑2.
771
Nestor, Nicolăescu‑Plopşor 1938, Pl. 8.
772
Teodor 2003, 315, Fig. 2.5‑6.
773
Teodor 2003, 317, Fig. 4. 11, 13, 16.
774
Teodor 2003, 321, Fig. 8.
775
Paragină 1982, 139. Fig. 1.
776
Teodor 2003, 321, Fig. 8
777
Nagy 1998, 389.
168 Daniela Tănase
migraţii; apoi germanii orientali au cunoscut atât stilul animalier al stepelor778 care
asimilase numeroase motive assiro‑persane, cât şi reprezentările zoomorfe romane
şi elenistice. Toate aceste elemente au fost contopite potrivit viziunii despre lume a
germanicilor779. În stil animalier II a fost decorată o plăcuţă de centură dreptunghiulară,
din argint, cu patru nituri mici, descoperită la Bandu de Câmpie‑mormântul 74780.
Elementul cel mai important al stilului animalier II, preluat din arta
mediteraneană, este reprezentat de panglicile împletite bizantine781. Apariţia
ornamentaţiei împletite în arta germanică, implicit şi a stilului animalier II, a
fost pusă în legătură cu creştinarea germanilor, în timp ce răspândirea în mediile
germanice ar fi legată de activitatea atelierelor mănăstireşti782. Ornamente împletite
au apărut pe fibule longobarde şi înainte de 568, dar în arta orfevrărească gepidică
au fost utilizate după jumătatea secolului al VI‑lea. Moştenirea romană în motivele
antichităţilor din secolele VI‑VIII se explică prin faptul că atelierele antice din
Transdanubia nu au fost distruse, ci au funcţionat şi după plecarea longobarzilor şi
au produs podoabe, care chiar dacă erau realizate în stil germanic nu aveau neapărat
proprietari germanici783. În Transilvania, motivul împletiturilor apare pe o limbă de
curea articulată descoperită la Vereşmort‑mormântul 8784.
VI.3.3. Stiluri ornamentale şi motive de origine avară
Formele artistice de origine răsăriteană specifice artei meşteşugăreşti avare

sunt aplicele în formă de animale, garniturile de harnaşament în formă de rozetă, de
frunză de trifoi, în general cu suprafaţa netedă, sau aplicele semiglobulare mari sau
mici, cu suprafaţa netedă, precum şi plăcuţele pe care sunt imitaţi ciucuri785. Imitarea
naturii înconjurătoare juca un rol secund în arta nomadă, cele mai cunoscute animale
(caii, păsările domestice, cele sălbatice sau peştii) nu au fost reprezentate, în schimb
apar animale care nu sunt cunoscute în ţinuturile nomazilor: lei, precum şi păsări
778
Stilul animalier germanic a preluat şi motive din arta animalieră scitică: cerbul care fuge
sau figuri schematice de capete de păsări de pradă. Lit.: Fettich 1926, 38.
779
Bóna 1976.
780
Kovács 1913, 332, Fig. 51.1.
781
Aberg 1945, 118‑122; Aberg 1947, 100‑122; Haseloff 1981, 609‑614.
782
Arrhenius 1986, 129‑151.
783
Nagy 1998, 394.
784
Roska 1934, Fig. 8.
785
Fettich 1926, 41, 58.
sau mamifere fantastice786. Capetele de pasăre care decorează plăcile fibulelor sunt
de fapt capete de vultur, pasăre care atât în lumea greco‑romană cât şi în cea a stepei
era socotită mesagerul zeilor, pasărea regilor, a învierii şi a morţii, reprezentarea sa
având o lungă tradiţie, inclusiv la nomazi787.
Se cuvine să amintim aici tiparele de la Felnac pentru aplice care reprezintă
lei cu boturile căscate şi un câine (?) (Fig. 52‑53). Aplice în formă de lei au fost
descoperite în tezaurul de la Martinovka788 şi în Caucaz la Pregradnaia Stanica789. Un
tipar în formă de leu a fost găsit şi la Biskupija (Croaţia)790.
Aplice globulare netede au fost descoperite în mormântul 85 de la
Aradac‑Mečka791 asemănătoare tiparelor de la Felnac (Fig. 50). În mormântul
7 din aceeaşi necropolă a fost descoperită o limbă de curea netedă asemănătoare
tiparului de la Felnac (Fig. 32)792. Astfel de aplice au fost găsite şi într‑un mormânt
de inhumaţie de la Sânnicolau Mare (jud. Timiş)793. Aplice semiglobulare netede mai
apar la Budapesta, str. Szőlő, mormântul 1794, Budapesta‑Csepel‑Háros, mormântul
39795, Budapesta Vörös‑kereszt‑mormântul 8796, Budapeta‑Csepel‑Háros‑ mormântul
55797.
În mormântul 44, de cal, din cimitirul de la Bandu de Câmpie, au fost
descoperite aplice de harnaşament în formă de rozetă asemănătoare celor două tipare
de la Felnac (Fig.45‑46)798. Rozete din bronz şi plumb, asemănătoare tiparelor de
la Felnac (Fig. 45), au fost descoperite la Budapesta‑Csepel‑Háros, mormintele nr.
40, 52 şi 73799, dar şi în cimitirul II de la Szebény (Ungaria), datat anterior primei
jumătăţi a secolului VII800.
Aplice cruciforme, cu ciucuri, netede, asemănătoare tiparului de la
786
Fettich 1926, 41.
787
Rusu 1959, 508‑509.
788
Bálint 1989, 89, Fig. 37.17‑18.
789
Bálint 1989, 27, 28, Fig. 6.2.
790
Teodor 2003, 321, Fig. 8.
791
Nagy 1959, 90, Pl. XXIII. 15a, 16b.
792
Nagy 1959, 69, Pl. II.4.
793
Medeleţ 1998, 316, Pl. I.1‑6.
794
Nagy 1998a, vol. II, 46, Pl. 38, 41‑43, 45‑46, 47‑49.
795
Nagy 1998a, mormântul 39: vol. I, 155; vol. II, 115, Pl. 107, 39.10‑11.
796
Nagy 1998a, vol. I, 193; vol II, 139, Pl. 121.8.21, 22‑45.
797
Nagy 1998a, vol. I, 163; vol II, 119, Pl. 111.55.9, 11.
798
Kovács 1913, 321, Fig. 39. 2, 4‑5.
799
Nagy 1998a, Mormântul 40: vol. I, 156; vol. II, 116, Pl. 108, 40.11. Mormântul 52: vol. I,
161; vol. II, 118, Pl. 110, 52.20. Mormântul 73: vol. I, 169, vol. II: 12, Pl. 114.15.
800
Garam 1975, 75, Fig. 24, mormântul 9.5; 108.
170 Daniela Tănase
Felnac (Fig. 39) au fost descoperite la Budapesta, str. Szőlő, mormântul 1801,
Budapesta‑Csepel‑Háros, mormântul 39802, Budapesta Vöröskereszt‑mormântul
8803.
În epoca avară au fost utilizate ornamente geometrice dispuse în friză şi
împletite. Cele în friză au multe motive utilizate anterior de orfevri din bazinul
carpatic, ornamentaţia geometrică fiind tributară stilului germanic804.
De remarcat că decorul cu lujeri de acant, stilizaţi uneori în formă de volute,
apare pe piese, turnate ori presate, care decorau piesele de harnaşament805. În opinia
noastră, tiparul din lut descoperit la Bucureşti‑Tei (Pl. IX.2.1), pe care apare un disc
decorat cu frunze de acant stilizate ce înconjoară un buton rotund şi neted, a fost
utilizat mai degrabă pentru turnarea unor aplice de harnaşament şi nu pentru cercei.
Doar cealaltă figură este pentru turnarea unor mărgeluşe, după cum s‑a afirmat şi de
către alţi cercetători, dar între cele două piese nu este vreo legătură, chiar dacă au fost
impregnate în lut foarte aproape una de cealaltă.
Un alt motiv utilizat este spirala culcată, reprezentată în epoca avară sub
forma unor cercuri legate de o linie oblică şi care putea fi realizată prin toate
procedeele orfevrăreşti: încastrarea în celule, sârma ajurată, crestare, poansonare,
presare şi turnare806. Decorul spirală culcată apare şi la fibule digitate, de exemplu pe
tiparul‑amprentator de la Bucureşti‑Tei (Pl.IX.2.2). Crestături care imită încrustaţia
cu argint şi spirale stilizate apar pe tiparul de la Felnac pentru fibule digitate (Pl.
XXII.2.2). Spirale apar şi pe fibulele de tip Gâmbaş, precum şi pe tiparul descoperit
în Banat (Fig. 23).
Un alt motiv de origine germanică preluat de avari este şirul de romburi a
cărui origine trebuie căutată în imitarea împunsăturilor Keilstich. Cu acest motiv au
fost decorate obiectele realizate prin turnare, presare, gravare sau poansonare807. Un
şir de romburi a fost reprezentat şi pe un tipar de limbă de curea descoperit la Felnac
(Fig. 34).
În orfevrăria avară au fost preluate şi simboluri imagistice bizantine, de
exemplu limbile de curea care au reprezentate rozete în partea de mijloc; rozeta
reprezintă stilizarea măştilor umane sau monograma lui Hristos. Alte piese cu
încărcătură simbolică sunt plăcuţele de spade, aşezate lângă mână, cu rol de protejare
801
Nagy 1998a, vol. II, 46, Pl. 38, 41‑43, 45‑46, 47‑49.
802
Nagy 1998a, mormântul 39: vol. I, 155; vol. II, 115, Pl. 107, 39.10‑11.
803
Nagy 1998a, vol. I, 193; vol II, 139, Pl. 121.8.21, 22‑45.
804
Nagy 1998, 389.
805
Nagy 1998, 390.
806
Nagy 1998, 390.
807
Nagy 1998, 391.
a proprietarului armei, pe care apar atât simboluri creştine, cât şi păgâne. În epoca
avară apar foarte rar reprezentări de capete umane pe inele, plăcuţe de spade şi plăcuţe
ale costumului feminin. Un rol apotropaic îl aveau şi piesele pe care erau reprezentate
picioare de animale cu gheare808. Nu este lămurit dacă reprezentarea panglicilor
împletite la avari aveau un înţeles religios sau erau doar simple motive decorative,
populare la un moment dat, preluate la fel ca motivele decorative de pe textile809.
Rozete au fost reprezentate pe tiparul de la Felnac pentru limbă de curea
principală (Fig. 25) şi pe tiparul de curea descoperit la Pančevo, în Banatul sârbesc.
Se cuvine să remarcăm faptul că aplice‑rozetă de harnaşament, din argint,
frecvente în descoperirile avare timpurii, nu au analogii în afara bazinului carpatic,
cu excepţia celor de la Mala Pereşcepino şi Glodost (Ucraina)810.
VI.3.4. Stilul animalier II cu decor dinţat
Silul animalier II cu decor dinţat este propriu orfevrăriei din bazinul carpatic,
apare în ultima treime a secolului VI o dată cu venirea avarilor în această regiune, se
întâlneşte pe parcursul secolului VII şi s‑a dezvoltat din stilul animalier II germanic
pe care s‑a grefat un element decorativ asemănător cu dinţii alăturaţi, reprezentat pe
panglici împletite din interior spre exteriorul liniei de contur811. Se pare că acest stil
decorativ a apărut în atelierele de la Keszthely din Transdanubia (vestul Ungariei)
spre sfârşitul secolului VI812, fiind preferat mai bine de o jumătate de secol813, cele
mai târzii piese datând de la sfârşitul secolului VII814. Reprezentările în stil animalier
II pot fi împărţite în două grupe: una pe care apar capete cu ciocuri şi picioare cu
gheare şi alta cu compoziţii de panglici pe care detaliile figurilor de animale nu mai
pot fi recunoscute. Se pare că cele mai timpurii sunt compoziţiile animaliere, iar
panglicile împletite sunt variante degenerate ale decorului care reprezintă animale815.
Prima grupă este caracteristică în prima jumătate a secolului VII, iar cea de‑a doua
grupă este contemporană cu prima, dar a supravieţuit şi în a doua jumătate a secolului
VII816.
808
Nagy 1999, 304‑305.
809
Holmquist 1939, 15‑25, 77‑81; Nagy 1999, 305.
810
Curta 2001, 205, nota 33.
811
Fettich 1926, 42‑43.
812
Alföldi 1926, 36‑38.
813
Martin 1996a, 72.
814
Martin 1996, 69‑73.
815
Fettich 1929, 55.
816
Bóna 1993, 150‑153.
172 Daniela Tănase
Decorul dinţat nu este un element de ornament pur geometric, ci este de fapt

o reprezentare a unei părţi din corpul animalului, respectiv ghearele, care îşi are
originea în arta scitică din sudul Rusiei817. Dar există cercetători care consideră că
dinţarea aminteşte de decorul crestat al stilului animalier I, de origine germanică818.
Potrivit altor opinii, dinţarea este un element stilistic caracteristic avarilor, a cărui
realizare îşi are originea în dorinţa de a imita niellarea, repede şi simplu819. Niellarea
era o tehnică ce dura mult şi nu permitea o producţie de masă pentru orfevrii din
epoca avară timpurie şi, de aceea, era reprezentată ca nişte linii crestate sau punctate
şi semne în formă de împunsături (keilformig) aşezate în semicerc820.
Stilul animalier II cu decor dinţat apare pe ace, legături de ciorapi şi inele
digitale, piese care nu erau obişnuite la avari, de unde s‑a luat în consideraţie faptul
că meşterii, cumpărătorii şi purtătorii erau germanici, respectiv gepizi821. Această
ipoteză este confirmată şi de piesele de podoabă din Transilvania, aflate în necropole
care aparţin orizontului cultural gepidic târziu: un ac de păr descoperit în necropola
de la Noşlac‑mormântul 18822, un inel din aur descoperit în mormântul 34 la Bandu
de Câmpie823 şi o cataramă cu placă în formă de scut şi verigă articulată ovală, cu
spin încovoiat, din bronz aurit, descoperită la Bratei‑cimitirul III824. Dar există şi
în mediile avare piese decorate în stil animalier II cu decor dinţat, în primul rând
tiparele pentru plăcuţe de centură descoperite la Adonyi, Felnac, Kunszentmárton,
care întăresc ideea că această ornamentaţie era preferată în bazinul carpatic. O limbă
de curea de harnaşament aproape identică cu tiparul de la Felnac (Fig. 31) a apărut
în mormântul de cal de la Cikó825. O limbă de curea decorată cu împletituri pe care
apare decorul dinţat, asemănător cu acest tipar, a mai fost descoperită în mormântul
16 de la Aradac‑Mečka 826. Există posibilitatea ca tiparul de la Felnac să fi fost folosit
ca model pentru realizarea acestei limbi de curea, care are în plus faţă de original un
chenar, cu toate acestea asemănarea este izbitoare.
O piesă interesantă este inelul din aur de la Bandu de Câmpie, mormântul nr.
39, pe care sunt gravate două perechi de animale care flanchează o ornamentare stil
cloisonné, reţeaua fiind umplută cu pastă de sticlă irizantă. Reprezentarea animalelor
817
Fettich 1926, 54‑55.
818
Haseloff 1990.
819
Nagy 1999, 305.
820
Nagy 1999, 305.
821
Martin 1996a, 69‑70.
822
Rusu 1962, 272, Fig. 2.18.
823
Kovács 1913, 316, Fig. 35.5.
824
Miclea, Florescu 1980, Fig. 830.
825
Kovrig 1955, 33, Fig. 3.1.
826
Nagy 1959, 71, Pl. IV.1.
este geometrizată, proprie stilului animalier II cu decor dinţat, fiind realizate doar
părţi ale picioarelor animalelor. Piesa are analogie la Keszthely (Ungaria), unde
s‑a descoperit un inel din argint decorat cu împletituri pe care apare decorul dinţat,
reprezentat similar celui de la Bandu, dar nu are ornamentaţie cloisonné827.
În stil animalier II cu decor dinţat a fost realizată şi fibula fastuoasă din argint
aurit de la Coşovenii de Jos, o piesă excepţională din punct de vedere artistic şi
al contextului arheologic828. În mormântul nr. 16 de la Aradac‑Mečka (Serbia) s‑a
găsit o limbă de curea pe care apare un ornament împletit în stil animalier II cu
decor dinţat, la fel cu cel de pe fibula de la Coşovenii de Jos, din prima jumătate
a secolului VII. Dar contextul de descoperire plasează fibula în a doua jumătate a
secolului VII, alături de aceasta fiind găsiţi cercei similari cu cei din tezaurul de la
Priseaca, dataţi cu monede de la Constantin al IV‑lea Pogonatul (668‑685)829. S‑a
presupus că această fibulă era produsul unui meşter bizantin care lucra în lumea
barbară, poate chiar în sudul Olteniei, ori că atelierul de provenienţă se afla în estul
sau sud‑estul fostei provincii Pannonia sau în nord‑vestul fostei provincii Dalmaţia,
unde în vechile centre romane artizanii lucrau în beneficiul barbarilor, sau că era un
import bizantin830.
Se cuvine arătat aici rolul important al centrelor orfevrăreşti gepidice sau
longobarde în apariţia unor stiluri decorative proprii bazinului carpatic după
pătrunderea avarilor: încrustaţia cu argint a pieselor de centură (influenţă venită
dinspre regatul merovingian) şi stilul animalier II cu decor dinţat. Aceste ateliere au
influenţat şi dezvoltarea grupei de fibule de tip Coşovenii de Jos, pe care apare unul
dintre cele mai îndrăgite motive ale bijutierilor germanici, capul de vultur cu cioc831.
Pe de altă parte, în bazinul carpatic există produse ale orfevrăriei locale, cum ar fi
piesele de centură, în care elementele bizantine se împletesc cu cele barbare832.
În opinia noastră, fibula de la Coşovenii de Jos a fost realizată în lumea barbară,
iar atelierul trebuie căutat în bazinul carpatic, cel mai probabil în Transdanubia, unde
s‑a născut stilul animalier II cu decor dinţat şi existau meşteri capabili să realizeze
toate procedeele tehnice: turnarea, aurirea, încastrarea pietrelor preţioase. O altă
variantă ar fi constituit oraşele bizantine din Crimeea, doar acolo mai existau meşteri
specializaţi, dar în secolul al VII‑lea acestea au intrat în declin şi nu au mai fost
produse piese pe care să apară ornamentul dinţat la stilul animalier II.
827
Fettich 1926, 47‑48, Pl. I. 15.
828
Curta 2001, 249.
829
Curta 2005a, 108, 114, 117.
830
Petre 1965, 90; Comşa 1971, 287; Comşa 1975, 195.
831
Rusu 1959, 508.
832
Harhoiu 1999‑2001, 120, 145.
174 Daniela Tănase
VII. Încadrare cronologică şi culturală
VII.1. Necropole
VII.1.1. Bandu de Câmpie
Mormântul nr. 10 de la Bandu de Câmpie provine dintr‑o necropolă care

aparţine orizontului cultural gepidic târziu, respectiv perioadei de timp situate
între ultima treime a secolului VI şi jumătatea secolului VII. Un element important
pentru cronologia cimitirului este un inel, descoperit în mormântul 34, decorat în stil
animalier II cu ornament dinţat, stil preferat mai ales spre sfârşitul secolului VI şi
începutul secolului următor833.
Mormântul nr. 10 a fost jefuit; de aceea este posibil să fi existat piese care
ar fi putut oferi o datare mai exactă. S‑a emis ipoteza că mormântul, poziţionat la
marginea necropolei, se datează la fel ca mormintele învecinate care conţin oase
de cal şi au în inventar piese databile între anii 600 şi 630834. În opinia noastră, se
poate lua în consideraţie şi o datare a mormântului spre sfârşitul secolului al VI‑lea,
eventual în jurul anului 600, cu toate că poziţia sa în cadrul necropolei este periferică,
deoarece morminte bogate în unelte, inclusiv de tip mai complicat, cum este burghiul
acţionat mecanic descoperit în mormântul de la Vestly (Norvegia)835, provin mai
ales din cursul secolului VI. Astfel, un ritual aproape identic cu cel de la Bandu de
Câmpie a fost documentat în arealul cultural germanic occidental, în necropola de
la Herouvillette (nord‑estul Franţei), mormântul nr. 10. Cutia cu unelte, chiar mai
bogată din punct de vedere tipologic decât cea de la Bandu de Câmpie, a fost depusă
tot la picioare. Deosebit de important este faptul că în acest mormânt cu inventar
intact au fost găsite monede merovingiene emise la jumătatea secolului VI; un alt
element de datare este un topor, din panoplia defunctului, specific primei jumătăţi a
secolului al VI‑lea836. La fel ca la Bandu de Câmpie, trusa cu unelte conţinea tipurile
833
Fettich 1926, 51.
834
Kiss 2001, 265.
835
Magnus, Oelrop, Sjovold 1966, N 3, 5 (2).
836
Decaens 1971, 91.
de bază: cleşti, ciocane, dălţi, pile, sfredele, poansoane, foarfeci de tablă, balanţă,
cuţite, securi, cuie; lipseşte doar nicovala.
Este evident că în secolul VI, uneltele depuse în morminte sunt mai numeroase
şi mai variate tipologic. Alături de complexele arheologice deja menţionate, mai
amintim mormântul de la Brno (primele decenii ale secolului VI)837, respectiv
dinaintea migrării longobarde spre Pannonia în anul 546, apoi mormântul de la
Poysdorf (Austria)838, datat în jurul anului 500839, precum şi cel de la Schönebeck
(Germania)840, datat larg în cursul secolului VI841. O altă trusă bogată în unelte
provine de la Kölked Feketekapu B (Ungaria), mormântul nr. 80, care a fost datat,
la fel ca şi celelalte din grupa cronologică respectivă, între anii 568‑630842. Nu
există elemente de datare strânsă în acest mormânt; eventual, prezenţa vârfurilor
de săgeată cu trei muchii ar indica o perioadă ceva mai târzie, în jurul anului 600
sau primele decenii ale secolului al VII‑lea, când procesul de avarizare a gepizilor
ar putea explica prezenţa acestor piese. La Bandu de Câmpie nu s‑au găsit astfel de
arme; aici este prezentă lancea, piesă de armament tipică germanicilor. O lance s‑a
descoperit şi într‑un mormânt bogat în unelte de bijutier, datat clar în secolul VII, de
la Kunszentmárton, însă asociată cu vârfuri de săgeţi şi oase de cal, ceea ce era mai
degrabă specific avarilor.
În ceea ce priveşte atribuirea etnică, făurarul înmormântat în cimitirul de la
Bandu de Câmpie era de neam germanic, fapt dovedit şi de inventarul celorlalte
morminte cu piese specifice portului şi armamentului germanicilor. Izvoarele scrise
au menţionat existenţa gepizilor în Transilvania (vezi cap. I.1.2) şi nu avem nici un
dubiu că defunctul de la Bandu de Câmpie provenea din rândurile acestora. Această
situaţie este confirmată şi de prezenţa lăncii şi a coifului, piese specifice panopliei
războinicilor pedeştri de neam germanic.
Deşi era un fapt acceptat că la Bandu de Câmpie a fost înmormântat un făurar
gepid843, s‑a încercat atribuirea acestui mormânt unui meşter autohton, romanic, sau
unuia bizantin844. Ulterior, s‑a optat pentru varianta unui meşter giuvaergiu itinerant
venit din Bizanţ ca să lucreze pentru comanditarii din lumea barbară845.
Faptul că mormântul de la Bandu de Câmpie aparţine orizontului cultural
837
Tejral 1976, 81‑82.
838
Beninger 1966, 179.
839
Capelle 1971, 51.
840
Schmidt 1975, 30.
841
Schmidt 1975, 205, Pl. 17.2a.
842
Kiss 2001, 345.
843
Kovács 1913, 429; Werner 1954.
844
Teodor 1970, 106; Teodor 1981, 32‑33, 37.
845
Teodor 1996, 31, 33.
176 Daniela Tănase
gepidic târziu este incontestabil prin prisma ritualului şi a inventarului funerar, iar
datarea se poate plasa în jurul anului 600 sau la începutul secolului VII.
VII.1.2. Felnac
În privinţa datării mormântului de la Felnac, cercetătorii consideră că aceasta

se plasează în prima treime a secolului VII846. Acest mormânt se poate data pe baza
conexiunilor arheologice cu alte descoperiri, prin plăcuţele din aur pe care apare
decorul tip Felnac, prezente în tezaurul de la Akalan, ascuns între anii 613‑631,
precum şi prin plăcuţele cu acelaşi tip de decor din mormântul de călăreţ de la
Sânpetru German, datat cu un solidus emis în jurul anulului 620 de Heraclius şi
Heraclius Constantin847. Alţi cercetători consideră anul 625 ca termen post‑quem al
ascunderii tezaurului de la Akalan848, iar faptul că piese de vestimentaţie, pe care
apare acelaşi decor ca cel al tiparelor, au fost descoperite în morminte cu solidi de la
Heraclius, sugerează o datare a mormântului de orfevru de la Felnac în jurul anului
630849. Pentru datarea tiparelor de la Felnac este importantă şi cronologia anumitor
motive decorative cu care au fost ornamentate. Decorul tip Martinovka (Fig. 26) se
datează la trecerea din secolul VI în cel următor850, în timp ce decorul cu palmete
(Fig. 25) se regăseşte în tot cursul secolului VII851, iar motivul tip Tarnaméra (Fig.
27) este tipic în a doua treime şi la mijlocul secolului VII852. Plăcuţele de centură cu
decor de tip Felnac (Fig. 24) erau în circulaţie în prima treime a secolului VII853. Din
aceeaşi secvenţă cronologică provin şi piesele din Transdanubia, importante pentru
datarea post‑quem sunt moneda de la Tiberius Mauriciu sau Focas din mormântul
8 de la Keszthelyi‑Fenékpuszta854 şi moneda de la Heraclius din necropola de la
Németszentpéter855, bătută între 615‑625, precum şi jumătatea unei monede din argint,
bătută în jurul anului 630 de împăratul Heraclius, din necropola de la Linz‑Zizlau
(Austria)‑mormântul 132856.
846
Bóna 1970, 262; Fiedler 1994, 31; Curta 2001, 264.
847
Bóna 1970, 262.
848
Fiedler 1994, 31.
849
Curta 2001, 264.
850
Garam 2001, 129‑130.
851
Garam 2001, 135.
852
Garam 2001, 146.
853
Garam 2001, 119.
854
Bóna 1971, 297.
855
Somogyi 1997, 77.
856
Ladenbauer‑Orel 1960, 56.
Ritualul de depunere în morminte a tiparelor din bronz pentru presat a fost

atestat şi în Câmpia Tisei la Gátér (Pl. XXXVII) şi Kunszentmárton (LIV‑LVI).
Tiparele din mormântul de meşteşugar de la Kunszentmárton au folosit la realizarea
unor piese din prima jumătate a secolului VII, după cum o dovedesc descoperirile
din necropole din regiune; doar greutăţile din sticlă cu monogramă se datează în
secolul al VI‑lea857. Catarama tip Pápa, găsită la centură, se datează în preajma anului
600 şi în prima treime a secolului al VII‑lea858.
În ceea ce priveşte apartenenţa etnică a orfevrului înmormântat la Felnac,
cercetătorii străini şi unii dintre cei români consideră că este de neam avar859. Alţi
cercetători români consideră că defunctul era un meşter bizantin sau localnic860.
Mai apoi s‑a optat pentru un meşter giuvaergiu itinerant, venit din imperiu pentru a
lucra în lumea barbară, la comandă861 sau pentru un meşter autohton, făurar de piese
decorative, cu legături în Bizanţ862.
Dacă pentru descoperirea tiparelor de la Costeşti (jud. Iaşi) ipoteza unui
meşter orfevru itinerant bizantin ar putea fi plauzibilă, acesta fiind un refugiat în faţa
persecuţiilor iconoclaste863 (prin urmare, prezenţa sa avea o motivaţie mai degrabă
politico‑religioasă decât economică), în cazul orfevrului de la Felnac asemenea
explicaţii nu se pot lua în considerare. În prima treime a secolului VII, exista o presiune
continuă a barbarilor asupra teritoriilor bizantine, situaţia politico‑militară nu era
propice pentru itinerarea unui meşter bizantin şi nici nu s‑au găsit piese cu caracter
special cum este tiparul cu decor antropomorf de la Costeşti pentru producerea de
relicvarii sau iconiţe, a cărui prezenţă poate fi explicată în primul rând în legătură
cu un meşter creştin. Pe de altă parte, un orfevru bizantin s‑ar fi înmormântat după
ritualul creştin. Deşi sunt morminte de creştini în această perioadă la nord de Dunăre,
mormintele de orfevri nu se numără printre ele864.
Prezenţa scheletului de cal la Felnac, la fel ca în cazul orfevrului de la
Kunszentmárton, certifică practicarea ritualului de depunere a calului alături de cel
înmormântat, specific călăreţilor din stepă. Războinicii avari se înmormântau cu
armele şi caii, al căror harnaşament era bogat decorat. Nu era însă o regulă strictă,
deoarece există cazuri de morminte de bărbaţi în care acest ritual nu este atestat.
857
Csállany 1933, 54.
858
Garam 2001, 111.
859
Horedt 1968, 104, 116; Istoria 1960, 716, Fig. 179. 1‑6; Tănase 2004‑2005, 245‑246.
860
Teodor 1970, 106; Teodor 1981, 32‑33, 37.
861
Teodor 1996, 31, 33.
862
Mărghitan 1985, 60‑61; Olteanu 1997, 130.
863
864
László 1970, 84.
178 Daniela Tănase
Sacrificiile de cai se regăsesc la avarii din stepa asiatică, – unde calul era incinerat,
resturile fiind apoi înmormântate, sau era înhumat calul întreg ‑, precum şi la avarii
din Europa, unde este adesea documentată înmormântarea parţială sau a calului
întreg865.
Tot în legătură cu mormintele cu unelte de ritual similar celui de la Felnac
se cuvine să fie apreciată descoperirea tiparelor de la Corund şi Dumbrăveni.
Similitudinea a fost deja subliniată de către unii cercetători, atât în ceea ce priveşte
apartenenţa la mediul avar, cât şi provenienţa din situri funerare, deoarece la
avari ritualul funerar implica depunerea tiparelor în mormânt alături de argintarul
defunct866. În ceea ce priveşte datarea acestora, poate fi stabilită mai clar doar pentru
descoperirea de la Corund, tiparul pentru plăcuţe dublu‑scut de centură de tip Pančevo
se datează în a doua şi a treia treime din secolul al VII‑lea867. Cert este că tiparele de
la Corund şi Dumbrăveni aparţin secolului VII, probabil celei de‑a doua treimi.
Din analiza celor două tipuri de morminte, unul din mediu germanic (Bandu
de Câmpie), celălalt din mediul avar (Felnac), precum şi a descoperirilor similare
din Europa, s‑a dovedit că nu a existat o preferinţă anume pentru depunerea unor
anumite tipuri de unelte care să permită o diferenţiere cronologică clară. Doar
prezenţa tiparelor în mormintele de bijutieri din bazinul carpatic oglindeşte trecerea
la o vestimentaţie care necesita centura, necunoscută înainte de venirea avarilor în
ultima treime a secolului al VI‑lea.
VII.1.3. Sărata Monteoru
În necropola de incineraţie de la Sărata Monteoru a fost descoperit un

mormânt în care au fost depuse opt creuzete din lut, cu fundul rotunjit şi gura treflată,
asemănătoare celui descoperit în aşezarea de la Bucureşti‑Băneasa. S‑a emis ipoteza
că ar fi aparţinut unui artizan, cel mai probabil bijutier, deoarece pe valea Sărăţii
există bijuterii de acelaşi tip cu cele identificate în Valea Budureasca868.
Ritualul de apreciere a orfevrilor, prezent în lumea germanică, preluat apoi
şi de avari, nu a fost documentat şi la acele populaţii din bazinul carpatic şi zona
carpato‑nistreană al căror rit de îngropare era incineraţia, cunoscute din izvoarele
scrise sub numele generic de slavi. Excepţie par să facă, până în acest moment, doar
două descoperiri, cea de la Sărata Monteoru şi cea de la Pókaszepetk (Ungaria).
865
Pohl 1988, 188, 203.
866
Horedt 1958, 70.
867
Garam 2001, 148.
868
Comşa 1975, 186, 188.
S‑a susţinut că la populaţiile slave s‑a constatat depunerea în morminte de femei a

creuzetelor din lut869, dar autorul citat se referea la populaţii de neam balt, care aveau
ca rit inhumaţia, şi nu la slavi870. La populaţiile de neam balt şi de neam finic s‑au
găsit morminte de inhumaţie în care au fost depuse unelte (creuzete din lut, linguri
din lut, tipare), datate în secolele VI‑VII, care au aparţinut unor persoane de sex
feminin, adolescente, dar şi mature, fapt care a dus la concluzia că femeile practicau
meşteşugul turnării bijuteriilor871.
O balanţă cu greutăţi şi monede romane (acestea pot fi considerate materie
primă – vezi cap. III.2.2.2‑) s‑au descoperit într‑un mormânt de incineraţie din
necropola birituală de la Pókaszepetk (Ungaria), datat în ultima treime a secolului
VI sau prima treime a secolului următor, atribuit unei persoane provenite din rândul
slavilor872.
În privinţa apartenenţei etnice a necropolei de incineraţie de la Sărata
Monteoru s‑a emis ipoteza că ar fi aparţinut unei populaţii de neam slav873, cele mai
vechi înmormântări de aici fiind contemporane orizontului arheologic corespunzător
ultimelor decenii ale secolului VI şi începutului secolului VII874; marea majoritate a
mormintelor provine însă din secolul VII875. Ulterior, pe baza faptului că în necropola
de la Sărata Monteoru s‑au descoperit şi vase lucrate la roată rapidă, I. Nestor a
susţinut că este un cimitir din aria culturii Ipoteşti‑Cândeşti, prin urmare ar trebui
luată în calcul o componentă romanică, autohtonă876.
Această necropolă, din care s‑au publicat doar câteva morminte şi piese
disparate, poate furniza surprize o dată cu publicarea planului şi a inventarului
funerar al celorlalte morminte. În acest moment, în opinia noastră, acest mormânt cu
creuzete poate fi legat de o populaţie de neam slav, deoarece la acea vreme, în acest
spaţiu, doar slavii practicau incinerarea. Dacă se acceptă că populaţia locală, socotită
romanică, practica acest rit, atunci poate fi luată în considerare şi ipoteza atribuirii
mormintelor romanicilor.
După cum se poate observa, singurul mormânt cu care descoperirea de la
869
870
Este vorba despre B. A. Rybakov, Remeslo drevnej Rusi, Moskva 1948. Informaţie:
Bartlomiej Sz. Szmonievski, arheolog la Institutul de Etnologie şi Arheologie din Cracovia
(Polonia), căruia îi mulţumim şi pe această cale.
871
Golubeva 1988, 32.
872
Sós 1978, 426, 428.
873
Nestor 1959, 51.
874
Nestor 1965, 149.
875
Nestor 1961, 437.
876
Nestor 1969, 7; Nestor 1970, 174‑176.
180 Daniela Tănase
Sărata Monteoru are analogie apropiată din punctul de vedere al ritului şi al ritualului
de depunere a uneltelor este cel de la Pókaszepetk, respectiv incineraţia, proprie în
secolele VI‑VII doar populaţiilor slave. În opinia noastră, descoperirea de la Sărata
Monteoru este extrem de importantă, deoarece atestă aprecierea artizanilor metalelor,
tradusă în ritualul de depunere al uneltelor (nu doar în arealul etno‑cultural germanic
sau avar, ci şi în cel slav). Nu excludem ca acest ritual să fi fost preluat de cei care
practicau ritul incineraţiei de la populaţiile cu care au convieţuit în bazinul carpatic
şi care îşi înhumau meşterii cu trusa de unelte.
VII.2. Aşezări
Majoritatea cercetătorilor români consideră că în perioada secolelor VI‑VII pe

teritoriul actual al României a locuit o populaţie romanică, ce a convieţuit cu diverse
populaţii migratoare pe care le‑a asimilat şi a dat naştere unor culturi cu caracteristici
comune; siturile din Moldova aparţin culturii Botoşana‑Costişa‑Hansca, cele din
Muntenia şi Oltenia culturii Ipoteşti‑Cândeşti‑Ciurel, iar în Transilvania culturii
Bratei‑Biharea‑Ţaga. De aici a apărut teoria unităţii culturale, în spiritul căreia se
mai utilizează şi termenul de cultură Ipoteşti‑Cândeşti‑Filiaş‑Botoşana877.
VII.2.1. Moldova
Pentru Moldova s‑a propus următoarea periodizare: o primă etapă cuprinde

sfârşitul secolului V şi prima jumătate a celui următor, în care este atestată prezenţa
unei populaţii romanice; următoarea etapă ţine din a doua jumătate a secolului VI şi
întreg secolul VII, în care, alături de elemente autohtone şi romano‑bizantine există
cu certitudine şi elemente de factură slavă878.
În aşezarea de la Botoşana au fost evidenţiate două faze de locuire, una datată
în al treilea sfert al secolului V şi prima jumătate a secolului VI, iar cealaltă în a doua
jumătate a secolului VI şi prima jumătate a celui următor879. În complexele din cea de
a doua fază de locuire au fost descoperite tiparul pentru turnat cruciuliţe, creuzetele
şi lingura pentru turnat metal topit.
Potrivit unor cercetări recente cu privire la ceramică, în această aşezare a locuit
o comunitate slavă care beneficia de serviciile unor meşteri olari ce produceau olărie
877
Zaharia 1994‑1995, 320.
878
Mitrea 1980, 98‑100; Teodor 1969, 299‑300.
879
Teodor 1984, 63‑65, 71‑72.
de tradiţie romană880. Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru aşezările de la Dolheştii

Mari (sfârşitul secolului VI – începutul secolului VII) şi cea de la Suceava‑Şipot
(sfârşitul secolului VI şi începutul secolului VII), fapt ce oferă argumente pentru
ipoteza că partea de nord a Moldovei era un teritoriu slavizat în mare măsură881.
Aşezarea de la Lozna‑Străteni (jud. Botoşani) a fost datată în a doua jumătate a
secolului VII şi la începutul secolului VIII, aici fiind sesizat contactul cultural, eventual
etnic, între populaţia autohtonă şi slavi882. La Lozna‑Străteni a fost descoperită şi
o necropolă de incineraţie, aferentă aşezării, defuncţii fiind înmormântaţi în gropi
simple, ovale sau rotunde în plan883. Ritul de înmormântare relevă apartenenţa sitului
la lumea slavă.
În aşezarea de la Davideni, mare parte dintre uneltele pentru prelucrat metalul
au fost atribuite fazei timpurii de locuire, din a doua jumătate a secolului V şi prima
jumătate a secolului VI884. Această datare este înlesnită de prezenţa unor obiecte de
port în complexele în care au fost descoperite gravoare şi tipare, respectiv fibule cu
piciorul întors dedesubt de tip romano‑bizantin, aflate la modă între a doua jumătate a
secolului V şi primele decenii sau jumătatea secolului următor885. Doar două gravoare
provin din cea de a doua fază de locuire, din a doua jumătate a secolului al VI‑lea şi
aproape tot parcursul secolului al VII‑lea886. În opinia noastră, această a doua etapă a
aşezării trebuie restrânsă la ultima treime a secolului VI şi prima jumătate a secolului
VII, fapt confirmat şi de descoperirea fibulelor digitate care aparţin acestei faze de
locuire887. În ceea ce priveşte aspectul etno‑cultural, s‑a susţinut că în prima fază de
locuire populaţia autohtonă romanică era puternic influenţată de lumea şi civilizaţia
romano‑bizantină, iar în a doua fază aceasta a fost influenţată de lumea şi cultura
slavă arhaică888.
Aceeaşi periodizare şi componentă etnică au fost stabilite pentru aşezările de
la Ştefan cel Mare889 şi Izvoare‑Bahna890. În ceea ce priveşte aşezarea de la Dodeşti,
s‑a apreciat că aceasta a fost locuită pentru puţină vreme în secolele VI‑VII de către
880
Teodor 2001, 72.
881
Teodor 2001, 73‑75.
882
Teodor, Mitrea 1966, 289‑290.
883
Teodor 1994, 235.
884
Mitrea 2001, 132.
885
Mitrea 2001, 138‑139, 142‑143.
886
Mitrea 2001, 157.
887
Mitrea 2001, 160‑165.
888
Mitrea 2001, 205‑206.
889
Mitrea, Eminovici, Momanu 1986‑1987, 231.
890
Mitrea 1998, 101‑102.
182 Daniela Tănase
o comunitate autohtonă agro‑păstorească891. Este posibil ca aşezarea să dateze din

ultima treime a secolului VI – prima jumătate a secolului VII, corespunzătoare celei
de a doua faze de locuire documentate în alte aşezări din regiune.
Tiparele descoperite la Cucuteni892, Poieniţa, Răcoasa, Rădeni, Coroteni893, au
fost atribuite culturii romanice şi datate larg în secolele VI‑VII. Pentru tiparul de la
Rădeni s‑a propus şi datarea în secolele V‑VI894.
Tiparele din os descoperite la Costeşti s‑au bucurat de o atenţie mai deosebită.
S‑a considerat că acestea au fost utilizate de meşteri bizantini sau localnici din secolul
al VII‑lea895. Conform altei opinii, tiparele se pot data cel mai probabil în jurul anului
700‑ prima jumătate a secolului VIII şi pot fi legate de prezenţa unui meşter bizantin
refugiat în faţa persecuţiilor din epoca iconoclastă; nu este exclus ca acestea să fi fost
utilizate şi în a doua jumătate a secolului VII896.
Aceeaşi cronologie s‑a propus pentru tiparele de la Cucuteni, Rădeni, Soveja,
Poieniţa, Răcoasa, asemănătoare stilistic, decoraţiile fiind comune în zona culturală
avară. Chiar dacă cel de la Soveja provine din secolul VII şi celelalte par a fi din
prima jumătate a secolului VIII, s‑a optat pentru datarea similară cu a tiparelor de
la Costeşti897. Am adăuga că acestea sunt asemănătoare cu tiparele de la Aldeni şi
Dichiseni, care par totuşi să se dateze mai degrabă în a doua jumătate a secolului
VII, (atât datorită rozetelor de la Aldeni, cât şi cercelului cu placă lunulară de la
Dichiseni, formă uzitată în secolul al VII‑lea, asemănător cu lunula de pe tiparul din
piatră de la Vác‑Kavicsbánya898.
Potrivit studiului asupra ceramicii, se consideră că sclavinii, care utilizau
ceramică de tip Korceak, au locuit în zone păduroase din Moldova şi jumătatea de
est a Munteniei şi în câteva cazuri în sud‑estul Transilvaniei, în zone păduroase, în
timp ce anţii, cărora le este caracteristică ceramica de tip Penkovka, sunt atestaţi
arheologic în regiunile de stepă sau de câmpie din zonele de sud‑est ale Moldovei
sau în estul Munteniei899. Sclavinii ar fi ajuns la Dunărea de Jos în prima jumătate a
secolului al VI‑lea, în timpul domniei lui Iustinian I, şi s‑au aşezat în stepa împădurită
din sud‑estul Munteniei. Din sudul Moldovei au pătruns în sud‑estul Transilvaniei
prin pasul Oituz, iar din Muntenia în sudul Olteniei900.
891
Teodor 1984a, 32.
892
Boghian 1999, 118.
893
Bobi 1981, 107, 112‑113.
894
Mitrea 1980, 108.
895
Teodor 1970, 101‑102; 106; 107, Fig. 6/12.
896
Szmoniewski 2002, 129‑130.
897
898
Tettamanti 2000, 32; 133, Pl. 5. Mormântul 140.8.
899
Teodor 1993, 207.
900
Comşa 1975, 171.
Recent, s‑a contestat faptul că anţii ar aparţine lumii slave, aşa cum îi identificau
unii scriitori bizantini, care s‑ar fi referit mai degrabă la un conglomerat de populaţii
nomade, semi‑nomade sau puţin stabile în care alături de elemente alanice târzii se
aflau grupuri de huni (kutriguri, utriguri, bulgari) şi mici cete de slavi. Aşa ar putea fi
explicate spusele lui Procopius din Caesareea cu privire la modul de viaţă al acestor
populaţii care trăiau în corturi şi păstrau felul simplu de a fi al hunilor901.
Dincolo de aceste controverse cu privire la populaţiile care locuiau în spaţiul
extracarpatic în secolele VI‑VII, remarcăm faptul că artefactele care pot fi puse
în legătură cu prelucrarea metalelor provin mai ales din faza a doua de locuire a
acestor aşezări, datată la sfârşit de secol VI şi în cursul secolului VII, perioadă în care
populaţiile de silvo‑stepă sunt aşezate deja la nordul Dunării de Jos, sub stăpânirea
kaganatului avar. Influenţa bizantină este puternică atât asupra culturii kaganatului
avar, cât şi asupra culturii acestor populaţii aflate la periferia stăpânirii avare. Aceasta
derivă între altele şi din decorul tiparelor pe care au fost săpate piese de origine
bizantină: piese componente pentru cercei, pentru centură, cruciuliţe. Astfel de tipuri
de piese au analogii şi în necropolele din epocă, ale avarilor sau ale gepizilor târzii.
VII.2.2. Muntenia şi Oltenia
Cultura Ipoteşti Cândeşti‑Ciurel, a cărei cronologie se plasează între ultima

treime a secolului al V‑lea şi sfârşitul secolului VII, este considerată o cultură a
populaţiei locale, trăsăturile tipic romanice fiind păstrate şi dezvoltate prin contactul
cu lumea sud‑dunăreană. În acest context, s‑a considerat că slavii s‑au adaptat rapid
în mediul local, ajungându‑se la o sinteză daco‑romano‑slavă902. Pe baza studiului
ceramicii s‑a stabilit că cea mai timpurie etapă a culturii Ipoteşti‑Cândeşti este finalul
secolului V şi începutul celui următor903.
Potrivit unor ipoteze mai recente, cultura Ipoteşti‑Cândeşti‑Ciurel a fost
„inventată” de arheologii români pentru a ilustra viaţa civilizaţiei româneşti înainte
de sosirea „slavilor sălbatici”904. De fapt sunt două culturi diferite. Facies‑ul Ciurel,
căruia îi sunt specifice vetrele de foc amenajate sub formă de cuptoare prin scobire
într‑un calup de pământ cruţat, în interiorul sau în imediata lor apropiere fiind
vălătuci de lut; ceramica lucrată la roata rapidă are forme caracteristice vaselor
romano‑bizantine de la sud de Dunăre. Facies‑ului Cândeşti îi corespund vetrele de
901
Teodor 1993, 209; Teodor 1994, 224, 225, nota 12.
902
Teodorescu 1964, 496, 498‑499; Teodor 1970, 97; Comşa 1975, 172.
903
Teodor 2001, 104.
904
Curta 2001, 231.
184 Daniela Tănase
foc făcute din bolovani şi plăci din piatră, plasate de obicei în zona peretului opus
intrării în locuinţă; vălătucii din lut lipsesc, iar obiectele din metal şi cele din os
şi corn sunt mai numeroase decât cele din locuinţele de tip Ciurel. Denumirea de
Ipoteşti pentru această cultură nu se justifică deoarece aici au fost cercetate numai
două jumătăţi de bordeie905.
Dincolo de aceste considerente, există totuşi anumite caracteristici comune
ale siturilor din zona extracarpatică a României, care în a doua jumătate a secolului
VI şi primul deceniu al secolului VII etalează categorii de artefacte similare. Această
creştere a siturilor este vizibilă după introducerea programului de restaurare a limesului
dunărean de către Iustinian I, când sporeşte numărul tezaurelor şi al descoperirilor
izolate de monede, iar raidurile slavilor se desfăşurau tot mai adesea sub conducerea
unor regi slavi, schimbarea politică şi socială coincizând cu schimbarea culturală906.
Din cartografierea descoperirilor din Muntenia se poate observa o concentrare
a acestora în regiuni din nordul, nord‑estul şi sud‑vestul provinciei.
Un grup de aşezări a fost documentat arheologic pe actualul teritoriu al
oraşului Bucureşti. Aşezarea de la Soldat Ghivan nr. 10 a fost datată în a doua
jumătate a secolului al VI‑lea, cel mai probabil în ultimul său sfert907. Siturile de
la Străuleşti‑Măicăneşti şi Străuleşti‑Lunca se pare că formează o singură aşezare,
distanţa dintre acestea fiind foarte mică, de 100 m. Iniţial, situl Străuleşti‑Măicăneşti
a fost plasat în secolul VI, poate începutul secolului al VII‑lea908, dar aici s‑au
descoperit monede din vremea lui Iustinian I care datează aşezarea cel mai devreme
la jumătatea secolului VI şi cel mai târziu în deceniile 7‑8 ale secolului VI909. Se
cuvine să facem menţiunea că la Străuleşti‑Lunca aşezarea din secolul VI suprapune
aşezarea din secolul III910, la fel ca şi în alte situri din Câmpia Munteniei.
O altă concentrare de aşezări se situează în zona subcarpatică Prahova‑Buzău,
la Budureasca, Târgşor, Şirna, Aldeni, Izvorul Dulce.
Valea Budureasca a fost un loc de refugiu, aşezările sunt situate foarte aproape
unele de altele, la doar câteva sute de metri, şi au fost datate pe baza ceramicii spre
debutul culturii Ipoteşti‑Cândeşti911. Dar, într‑un studiu recent asupra tiparelor
descoperite în valea Budureasca, s‑a putut stabili datarea acestora între sfârşitul
secolului VI şi începutul secolului VIII, orizont cultural în care se constată influenţe
905
Diaconu 1994, 132.
906
Curta 2001, 246.
907
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, 324.
908
909
Teodor 2001, 119‑120.
910
911
Teodor 2001, 137‑138.
bizantine şi avare. Centrul meşteşugăresc de la Budureasca 3 a fost pus în relaţie cu

slavii, nume sub care izvoarele bizantine desemnau populaţia de la nordul Dunării,
iar cel de la Budureasca 4 era orientat spre lumea avară912. La Târgşor situl este
datat în etapa timpurie a culturii Ipoteşti‑Cândeşti, în a doua jumătate a secolului
V – începutul secolului VI913. Pentru aşezarea de la Şirna914 s‑a stabilit iniţial o
datare largă în cursul secolelor V‑VII915. Ulterior s‑a ajuns la separarea artefactelor
şi complexelor după cum urmează: aşezarea din sec. V – prima jumătate a lui VI în
care s‑au descoperit în principal cuptoare de redus minereul şi zgură, dar şi resturi de
la o lingură din lut şi de tipare din piatră916; în aşezarea datată în a doua jumătate a
secolului VI – sec. VII au fost găsite cuptoare de redus minereul şi o daltă de fier917.
Din compararea ultimei aşezări de la Şirna cu situaţia documentată la Dulceanca
se poate remarca o creştere a exploatării minereului de fier la sfârşit de secol VI
şi în secolul următor, chiar specializarea locuitorilor în meşteşugul de reducere a
fierului.
Un alt grup important de aşezări a fost identificat în Câmpia Burdea (jud.
Teleorman). Aşezarea de la Dulceanca I a fost datată în secolul VI, locuitorii fiind
romanici amestecaţi cu slavii918. Recent, s‑a propus o altă cronologie: aşezarea
de la Dulceanca IV a fost datată, pe baza ceramicii, în anii ’20 ai secolului VI,
Dulceanca II în anii ’30 ai secolului VI şi Dulceanca I de la 560 până spre sfârşitul
secolului; Dulceanca III, aşezare din secolul VII care continuă şi în secolul VIII919. În
sprijinul ideii de continuitate a romanicilor în această zonă este adusă şi ocupaţia de
prelucrare a fierului, care s‑a perpetuat la populaţia de la Dulceanca prin exploatarea
depozitelor mineralogice aflate în solurile din râpa Burdei, turtele din fier descoperite
în aşezarea din secolul VI provenind din aceleaşi depozite exploatate de dacii liberi
în secolul II920. Tema a fost reluată şi de alţi cercetători care susţin că doar populaţia
locală ce locuia de sute de ani acelaşi teritoriu putea să depisteze aceste depozite
mineralogice pe care le identificase de mai multă vreme şi le exploata din tată în
fiu921. De asemenea, secretele tehnologice de strictă specializare, prelucrarea fierului
912
913
Teodor 2001, 140.
914
Olteanu, Teodorescu, Neagu, 1980, 417‑419.
915
Olteanu, Neagu 1983, 385.
916
917
918
Dolinescu‑Ferche 1974, 126, 127, nota 57.
919
Teodor 2001, 105‑106.
920
921
Rusu 1976, 192; Olteanu, Neagu, Şeclăman 1981, 218‑219; Teodor 1996, 102.
186 Daniela Tănase
şi a altor metale prin turnare, forjare, nu ar fi putut fi stăpânite decât de autohtonii cu

bogate tradiţii dacice şi romane922. Aceasta în condiţiile în care migratorii considerau
înjositoare meşteşugurile, motiv pentru care populaţia locală prelucra materia primă.
Se acceptă totuşi pe lângă existenţa unor meşteri ambulanţi locali şi cea a unor
migratori sedentarizaţi923.
Ulterior, ideile au fost nuanţate, considerându‑se că existenţa meşterilor
locali, romanici, nu exclude prezenţa unor meşteri itineranţi din Bizanţ care lucrau la
cerere şi răspândeau atât în mediul autohton, daco‑roman, cât şi în cel al migratorilor
produsele la modă în lumea bizantină924. Totodată, s‑a acreditat ideea că tehnologiile
mai puţin rentabile de prelucrare a fierului obţinut prin reducerea „minereului de
baltă” în oale de lut şi gropi speciale, atestat la slavii timpurii, ar fi fost folosite şi de
populaţia locală de la nordul Dunării de Jos. De aceea, astfel de descoperiri nu pot fi
puse exclusiv pe seama slavilor925.
Aceste afirmaţii nu suportă o critică mai atentă pentru că nu a fost surprinsă o
continuitate de locuire, ci dimpotrivă o cezură între secolele III şi VI, locuirea fiind
condiţionată de mediul înconjurător, nu de revenirea unui grup pe teritoriul locuit
de strămoşi. Pe de altă parte, aceste depozite mineralogice puteau fi recunoscute de
meşterii metalurgi, indiferent de originea lor, deoarece minereul de suprafaţă are
aceleaşi caracteristici pe teritoriul actual al României şi oriunde în Europa şi în lume.
În ceea ce priveşte situaţia din Câmpia Munteniei, unde (după secolul III) abia din
secolul VI se constată exploatarea minereului local, explicaţia este simplă. În cadrul
comunităţilor, indiferent de care grup etnic aparţineau, activau făurari ce produceau
cele necesare traiului cotidian şi războiului, care ştiau să‑şi procure materia primă
din mediul înconjurător; nu aveau, decât probabil rareori, lingouri din fier procurate
prin schimburi comerciale.
Situaţia documentată arheologic nu este de folos pentru stabilirea factorului
etnic deoarece nu sunt depistate anumite comportamente culturale care să ateste o
continuitate culturală, trimiterea la dacii din secolul II revendică de fapt o moştenire
din epoca La Tène, specifică întregii Europe. Nu excludem componenta dacică şi cea
romanică a culturii secolelor VI‑VII, firească în condiţiile istorice, dar nu trebuie să
neglijăm faptul că şi membrii populaţiilor alogene care s‑au aşezat la nordul Dunării
Mijlocii şi Inferioare aveau cunoştinţe temeinice în exploatarea minereului de fier şi
în prelucrarea metalelor.
Cercetări arheologice mai restrânse au fost efectuate şi în aşezări din Oltenia,
922
923
924
Teodor 1996, 105.
925
Teodor 1994, 231.
la Craiova, Doba, Făcăi, Găneasa, Gropşani, Insula Banului, Izvorul Frumos,

Băbeni‑Olteţ926; acestea se datează în majoritate în secolul VI, precum şi la începutul
secolului VII927. Dintre aceste aşezări, cea de la Gropşani a fost publicată mai detaliat
şi se datează în prima jumătate a secolului al VI‑lea 928.
În Muntenia, la fel ca în Moldova, au fost evidenţiate două faze în cronologia

aşezărilor, în linii mari corespunzătoare marilor evenimente politice, fapt subliniat
şi de arheologii care le‑au cercetat. Astfel, până spre jumătatea secolului VI se poate
data prima fază ale cărei începuturi sunt undeva spre sfârşitul secolului V, perioadă
care corespunde revirimentului economic din Imperiul romano‑bizantin în vremea lui
Anastasios I şi a lui Iustinian I, a cărui politică de reconstrucţie la limesul dunărean
a însemnat şi întărirea influenţei civilizaţiei romano‑bizantine la nordul Dunării. Cea
de a doua fază începe după prima jumătate a secolului VI şi continuă până spre ultima
treime a secolului VII, adică în perioada în care se coagulează lumea slavă, la început
dominată de nomazi: cutrigurii până la 559 şi apoi de către avari până la 626.
Din a doua jumătate a secolului VI şi la începutul celui următor, în România,
Moldova şi Ucraina s‑a schimbat istoria culturală a comunităţilor. Complexele
arheologice şi artefactele dovedesc apariţia unui stil regional: economia de
subzistenţă se baza pe cultivarea cerealelor; tipsiile din lut, nelipsite din aşezări,
dovedesc consumarea pâinii şi a lipiilor, posibil cu semnificaţie rituală, deoarece
astfel de piese se găsesc în locuinţe cu inventar bogat situate în zona centrală a
aşezărilor. Acum apar bordeie cu cuptoare din piatră sau lut, se utilizau vase din
ceramică ornamentate pe buză cu alveole şi crestături, există o producţie locală a
fibulelor digitate. Activitatea se desfăşura în zona centrală a aşezării în jurul căreia
este o mare concentrare de tipsii şi de unelte şi care putea fi arena unor ceremonii
importante pentru identitatea comunităţii929.
S‑a susţinut că tiparele din piatră erau folosite de către bizantini sau autohtoni,
iar cele din lut puteau fi utilizate de autohtoni şi de meşterii migratori, mai precis
de către slavi, care ar fi adaptat ornamentele de tip bizantin930. Depistarea neamului
din care fac parte meşterii pe baza clasificării în funcţie de materialul din care a fost
realizat tiparul nu este viabilă, deoarece puteau fi folosite atât tipare din lut, cât şi din
piatră concomitent însă relevant este cazul tiparelor din aşezarea Budureasca 4 (vezi
cap. X. Catalog).
926
Zaharia 1994‑1995, 316.
927
Teodor 2001, 145‑151.
928
Popilian, Nica 1998, 123
929
Curta 2001, 309.
930
Comşa 1975, 189.
188 Daniela Tănase
VII.2.3. Transilvania
În Transilvania, în secolul VI structura de putere aparţinea regatului gepid,

iar din ultima treime a secolului VI şi în cel următor aceasta a aparţinut kaganatului
avar. Abia în ultimii ani s‑a încercat o abordare a problematicii arheologice din
această perspectivă931. În deceniile trecute, cercetătorii au evidenţiat mai ales ideea
de continuitate a populaţiei de sorginte romanică şi capacitatea sa de asimilare a
populaţiilor alogene cu care a interacţionat.
În acest sens, s‑a susţinut că în aşezarea de la Bratei, emblematică pentru
continuitatea populaţiei romanice din Transilvania, de la sfârşitul secolului VI –
sec. VII, societatea şi civilizaţia locală au suferit transformări datorate pătrunderii
şi instalării triburilor slave, dar au păstrat tradiţia daco‑romană până la sfârşitul
procesului de asimilare a slavilor932. Aşezarea de la Cristurul Secuiesc a fost datată
larg în secolele VI‑VIII, prezenţa tiparului fiind legată de populaţia autohtonă,
creştină, şi nu de slavi, care au trecut mai târziu la creştinism933.
Unul dintre puţinele situri atribuite clar slavilor este cel de la Lazuri (jud. Satu
Mare), datat în a doua jumătate a secolului VI şi în primele decenii ale secolului
VII934, dar acesta este situat în afara arcului carpatic, în nord‑vestul României, zonă
în care pătrunderea slavilor a fost mai timpurie.
Înainte de pătrunderea slavilor, în Transilvania intracarpatică au locuit gepizii,
a căror prezenţă a fost redusă la grupuri stabilite în câteva micro‑regiuni, garnizoane
militare care au dominat populaţia romanică care le furniza hrana necesară şi
produsele meşteşugăreşti; acestea exploatau şi minele de sare şi de minereuri935.
Vestigii de prelucrare a metalelor au fost descoperite şi în aşezările de la
Moreşti şi Sânmiclăuş (jud. Alba), care se datează între a doua jumătate a secolului
V şi prima jumătate a secolului VI. Pentru aşezarea şi necropola de la Moreşti936
apartenenţa la lumea germanică nu este pusă la îndoială, dar pentru Sânmiclăuş
aceasta încă nu a fost lămurită937.
Cronologia siturilor din Transilvania intracarpatică se sprijină pe siturile
funerare şi într‑o mai mică măsură pe descoperirile din aşezări. Grupele cronologice
corespunzătoare secolelor VI‑VII sunt: grupa a II‑a, datată între 450‑525, grupa
931
Harhoiu 1999‑2001, Curta 2002, 24.
932
Zaharia 1994‑1995, 330‑331.
933
Székely 1971, 357‑358.
934
Stanciu 1998‑1999, 161‑163.
935
Teodor 2003, 421‑422.
936
Horedt 1979, 204‑207.
937
Rustoiu 2005, 46, 53.
a III‑a între 525‑575, iar grupa a IV‑a, de la începutul secolului VII până în jurul
anului 680. Toate complexele arheologice, atât cele din necropole, cât şi cele din
aşezări, au fost legate de prezenţa gepizilor938. S‑a pus problema dacă gepizii au
supravieţuit sau nu sub stăpânire avară, arătându‑se că nu se poate observa o legătură
între necropolele din grupa a III‑a, asociată orizontului gepid, şi grupa a IV‑a care
nu ar fi fost apropiată etnic de grupa precedentă; aşezările gepide din Transilvania
sfârşesc între 567‑575, populaţia celei de a IV‑a grupe a apărut în jur de anul 600,
iar avarii au pătruns în Transilvania spre sfârşitul secolului al VI‑lea, deci un sfert de
veac regiunea nu a fost locuită939.
Sistemul cronologic propus se poate accepta cu observaţia că cezura între
grupa a III‑a şi grupa a IV‑a (600‑680) nu există, pentru că după zdrobirea puterii
gepide de către avari se constată o puternică imigrare în Transilvania a gepizilor
avarizaţi şi nu a avarilor940; procesul de aculturaţie a gepizilor a fost evidenţiat şi de
orizontul târziu al necropolelor în şiruri941.
Vestigiile din România intracarpatică şi cea vestică provin atât din aşezări (lupe
sau zgură de fier, cleşti, tipare din piatră, linguri din lut pentru turnat metal), cât şi din
morminte (truse cu unelte şi tipare din metal utilizate la presare). În ceea ce priveşte
aşezările, se pot deosebi două orizonturi culturale: aşezarea de la Moreşti, care este
legată de prezenţa gepizilor, şi aşezările de la Lazuri, Poian, care se aseamănă în
ceea ce priveşte cultura materială şi modul de locuire cu cele din zona extracarpatică,
în care prezenţa slavă este foarte puternică. Probleme ridică aşezarea de la Bratei,
considerată romanică, care a existat şi în timpul regatului gepid, şi după distrugerea
acestuia. O componentă romanică nu trebuie exclusă, deşi necropola de la Bratei
III este legată mai ales de prezenţa gepizilor, iar vestigiile din aşezarea Bratei 2
(o lingură din lut, zgură de fier), descoperite în complexe care aparţin secolului al
VII‑lea, sunt asemănătoare celor de la Poian sau Lazuri. Interesantă este şi situaţia
aşezării de la Cristurul Secuiesc, unde apar complexe şi artefacte asemănătoare celor
din regiunea extracarpatică, dar s‑au găsit morminte gepidice942; probabil aici se
surprinde procesul de aculturaţie dintre gepizii târzii şi slavi, din a doua jumătate a
secolului al VII‑lea.
Un alt orizont cultural este cel legat de ritualul de depunere a uneltelor
în morminte, situate mai ales pe Mureş, în partea sa inferioară la Felnac, sau în
938
Horedt 1986, 22‑46.
939
Horedt 1977, 251‑268. Horedt 1981, 380. Horedt 1983, 75; Horedt 1986, 31, 35‑36
940
Bóna 1979, 41‑46; Kiss 1979, 185‑191; Bóna 1986, 30; Harhoiu 1987, 127 şi următ.; Kiss
1985, 210‑214; Kiss 1992, 49.
941
Harhoiu 1999‑2001, 148.
942
Harhoiu 1999‑2001, 151.
190 Daniela Tănase
Transilvania la Bandu de Câmpie, precum şi pe Târnave la Corund şi Dumbrăveni. Ca

mod de manifestare culturală, precum şi din punct de vedere al tipologiei uneltelor,
mormintele pot fi legate de lumea germanică târzie prin trusele de făurari, dar şi de
avari, datorită tiparelor pentru podoabe preferate de aceştia. Plasarea lor pe Mureş şi
afluenţii săi poate fi doar o coincidenţă care merită totuşi evidenţiată, deoarece acest
râu era o importantă cale de comunicare, de transport (al sării de exemplu), ceea ce
a determinat apariţia unei salbe de aşezări în preajma sa.
VII.3. Problema structurilor etnice
Multă vreme în cercetarea arheologică s‑a pus semnul de egalitate între cultura
arheologică şi grupul etnic943. În studii mai recente se consideră că etnicitatea este
o construcţie socială şi culturală, care presupune un anumit mod de manipulare a
culturii materiale şi crearea unui stil emblematic. În acelaşi timp, aceasta este şi
o funcţie a relaţiilor de putere, deoarece atât stilul emblematic, cât şi tradiţiile
devin importante în contextul schimbării relaţiilor de putere, atunci când se impune
reprezentarea identităţii de grup944.
Prin urmare, lucrurile trebuie judecate din perspectiva structurilor de putere
aflate pe un anumit teritoriu, în ce măsură acestea au produs un stil emblematic, pe
care îl pot defini descoperirile arheologice. Izvoarele arheologice nu pot spune cum
aceste populaţii se numeau pe ele însele. Doar izvoarele scrise pot aduce un aport
în acest sens, deşi nici acestea nu dau lămuriri clare, de multe ori apelând la clişee
istoriografice pentru a numi diversele populaţii aflate în afara graniţelor imperiale.
În izvoarele scrise, etniile nu sunt clasificate în termeni de limbă sau cultură, ci
potrivit potenţialului lor militar şi politic945. Prin urmare, tabloul oferit de acestea
este unul complicat, atât în ceea ce priveşte neamurile care populau teritoriile,
cât şi populaţiile născute din convieţuirea acestora. Edificator în acest sens este
un fragment din Miracula Sancti Demetri în care se vorbeşte despre urmaşii unor
prizonieri de război romanici din Peninsula Balcanică, aşezaţi de avari în Pannonia,
care s‑au unit cu bulgari, avari şi alte neamuri, au devenit o populaţie numeroasă,
fiecare fiu moştenind de la tatăl său respectul faţă de tradiţie şi dragostea faţă de
neamul şi obiceiurile romanilor. După mai mult de 60 de ani un nou popor s‑a
dezvoltat, dorindu‑şi libertatea. Kaganul îl privea ca pe un neam aparte şi, după
943
Brather 2004, 319; Curta 2002, 15.
944
Curta 2002, 23‑24.
945
Curta 2001, 347.
obiceiul avarilor, i‑a dat un conducător, numit Kuver946. La fel de interesant este
faptul că mulţi dintre supuşii creştini ai lui Kuver s‑au îndreptat spre Thessalonik
pentru a lua în stăpânire oraşul şi a fonda aici un mare regat. Una dintre căpetenii,
Mavros, cunoştea greaca, slava, bulgara şi latina947. Un alt personaj relevant pentru
amestecul cultural din lumea barbară este gepidul creştin, care trăia la curtea regelui
slav Musukios şi cunoştea şi limba avarilor (Teofilact Simocata, Istorii, VI. 8.12‑13,
9.1‑10).
Numele sub care erau denumite populaţiile de la nordul Dunării de către
scriitorii bizantini nu corespundeau totdeauna realităţii, vorbeau despre sciţi sau
huni la sute de ani de la dispariţia acestora, ori se întâmpla ca numele unei populaţii
contemporane să fie extins cu generozitate asupra celorlalte neamuri, mai mult
sau mai puţin depărtate geografic. Astfel, în izvoarele bizantine, termenul sclavini
era generic pentru diferitele grupuri care trăiau dincolo de graniţă în Sclavinia şi
desemna configuraţia complicată a etniilor de la frontiera de nord a imperiului, în
cel mai strict sens. Numiţi de izvoarele din secolul al VI‑lea mai ales sclavini şi anţi,
etnicitatea sclavină este considerată o invenţie bizantină948.
Izvoarele arheologice apropie de lumea slavă siturile din zona extracarpatică,
astfel din punct de vedere tipologic, locuinţele descoperite în aşezări din secolele
VI‑VII din Moldova şi Muntenia sunt similare cu cele ale slavilor timpurii949. Cu
toate acestea, nu se poate opta tranşant doar pentru prezenţa unei populaţii slave,
compoziţia etnică fiind mult mai variată950.
Pe de altă parte, unii cercetători au propus pentru această perioadă conceptul
de cultură post‑romană951, ceea ce ar împăca atât teoriile care susţin existenţa
romanităţii, cât şi cele care susţin preponderenţa elementelor alogene, sub această
„umbrelă” generoasă putându‑se adăposti mozaicul etno‑cultural, aflat sub puternica
influenţă a culturii romano‑bizantine.
În legătură cu o populaţie creştină şi implicit cu romanitatea pot fi puse tiparele
pentru producerea cruciuliţelor, descoperite la nordul Dunării. Cruci identice erau
populare în siturile contemporane din regiunea centrală şi vestică a Balcanilor, iar
tipare pentru cruciuliţe au fost descoperite şi în fortăreţele bizantine timpurii952. În
opinia noastră, prezenţa simbolurilor creştine în estul şi sudul Carpaţilor poate fi
946
Pohl 1988, 217; Harhoiu 1999‑2001, 149.
947
Pohl 1988, 279.
948
Curta 2001, 118‑119.
949
Măgureanu, Szmoniewski 2003, 131.
950
Nestor 1970a, 103‑104, 107.
951
Teodor 2001, 111.
952
Curta 2001, 294.
192 Daniela Tănase
explicată în primul rând în legătură cu admigraţia lentă a romanicilor din regiunile

sud‑danubiene953, în timp ce în Transilvania, aceasta poate fi legată nu doar de
romanici ci şi de gepizi, creştini arieni. Piesele paleocreştine pot mărturisi şi etnia
celor care le‑au produs, nu doar pe cea a comanditarilor. Meşteri bizantini refugiaţi ar
fi putut veni la nord de Dunăre în cazul unor vremuri tulburi, cum au fost persecuţiile
iconoclaste din secolul VIII, aşa cum s‑a speculat în legătură cu orfevrul de la
Costeşti; considerăm că pentru secolele VI‑VII o astfel de idee nu se poate susţine.
Eventual, o prezenţă a meşterilor bizantini în secolele VI‑VII ar putea fi acceptată
doar dacă luăm în considerare posibilitatea ca aceştia să fi fost luaţi prizonieri la nord
de Dunăre de către numeroasele triburi alogene care au sălăşluit în acest spaţiu.
Prototipurile celor mai multe dintre bijuterii şi a obiectelor vestimentare
proveneau din imperiu; dar nu numai acestea, ci şi tehnologia de realizare era importată.
De exemplu, tiparele din piatră erau utilizate şi în atelierele provinciale, dovadă fiind
descoperirile de la Aegyssus, Argamum sau Tropaeum, din Scythia Minor. Aceeaşi
situaţie se constată şi în privinţa tiparelor din bronz folosite pentru presat foiţe
din metal, descoperite în ateliere din imperiu la Oescus954, Adalia955, Cartagina956,
Crimeea957, Constantinopol958 şi în Siria959. Probabil de aceea se consideră că primii
artizani care au răspândit astfel de piese la nordul Dunării erau neapărat bizantini,
veniţi să lucreze în lumea barbară unde aveau comanditari numeroşi şi nu se acceptă
ideea că puteau exista meşteri din lumea barbară care să folosească astfel de tipare
pe care şi le puteau procura din oraşele bizantine.
Un alt exemplu de interferenţe culturale sunt centrele de orfevrărie din
Crimeea, Bosphoros şi Chersones, unde s‑au găsit tipare din piatră pentru turnat
fibule digitate şi catarame, dar şi tipare din metal, precum cele din trusele de bijutier
din Câmpia Tisei, pentru realizarea prin presare a pieselor de centură960. Asemănarea
dintre podoabele de la Dunărea mijlocie şi cele din Crimeea au dus la concluzia că
aici s‑au refugiat orfevri gepizi după căderea regatului şi au creat ateliere, în care
tehnicile şi stilurile decorative s‑au combinat cu cele bizantine 961.
953
Diaconu 1993, 132.
954
Daskalov 2001, 69. Fig. 1.
955
Werner 1970, Pl. 7.
956
Roth 1980, 330, Fig.7/2.
957
958
Ross 1965, 57, nr. 66.
959
Coche de la Ferté 1958, 100, nr. 31, Fig. 38.
960
Aibabin 1993, 167, Fig. 8. 1‑4, 6.
961
Aibabin 1993, 165‑166.
Prin urmare, descoperirile de pe teritoriul actual al României evidenţiază un

orizont cultural care corespunde sfârşitului secolului V şi primei jumătăţi a secolului
VI, un altul corespunzător celei de a doua jumătăţi a veacului VI şi prima jumătate a
celui următor, în care aşezările devin mai dense în zona extracarpatică, iar apoi din
ultima treime a secolului VII şi în secolul VIII. În toată această perioadă, civilizaţia
bizantină şi‑a pus amprenta asupra culturii materiale, aceasta fiind sesizabilă chiar
şi în perioada de după pierderea provinciilor dunărene, din prima treime a secolului
al VII‑lea.
În lumea barbară, schimbările culturale determinate de mişcările de populaţie
şi de preluarea hegemoniei de un popor sau altul se pot sesiza la nivelul vestigiilor de
prelucrare a metalelor, mult mai pregnant în Moldova şi Muntenia în ceea ce priveşte
metalurgia fierului, prin reducerea minereului de fier în cuptoare din locuinţe sau în
oale din lut, precum şi în Transilvania în privinţa tehnicii de producere a podoabelor
prin apariţia tiparelor din metal pentru presat, specifice epocii primului kaganat avar.
Până acum, astfel de tipare nu au fost descoperite la est sau la sud de Carpaţi, dar aici
s‑au găsit tipare din piatră pe care apar piese asemănătoare celor din lumea avară,
produse într‑o tehnică diferită, prin turnare; deşi există tipare fără canale de scurgere
a metalului, s‑a presupus că ar fi folosit la realizarea unor patriţe pentru presat foiţe
din metal.
Cu toate acestea, vestigiile legate de prelucrarea metalelor nu oferă un răspuns
tranşant cu privire la compoziţia etnică a populaţiilor de la nordul Dunării. Moda
vestimentară era condiţionată şi de structura de putere ce domina un anumit teritoriu
la un moment dat şi care influenţa comportamentul cultural. Cert este că în lumea
barbară existau meşteri gepizi, avari, slavi sau romanici, care erau capabili să producă
podoabe, iar eventuala prezenţă a unor meşteri bizantini poate fi luată în calcul doar
în cazuri excepţionale, ca prizonieri de război sau refugiaţi şi nu veniţi de bună voie
ca meşteri itineranţi.
194 Daniela Tănase
VIII. Rolul social al meşteşugarului
VIII.1. Meşteşugar itinerant sau stabil
În evul mediu timpuriu, doar pentru Europa occidentală izvoarele scrise

consemnează existenţa unor ateliere în care îşi desfăşurau activitatea meşteşugarii şi
ajutoarele lor, în oraşe, la ţară, în mănăstiri, precum şi la curţi nobiliare şi regale962.
De asemenea, în iconografia popoarelor germanice apar reprezentări ale
meşterilor care lucrează în ateliere ajutaţi de ucenici, ocazie rară pentru a vedea cum
se desfăşura activitatea într‑un atelier din evul mediu timpuriu. Acestea sunt totuşi
rare, cele mai multe fiind realizate după creştinare: caseta de la Auzun, psaltirile de
la Utrecht şi Stuttgart; excepţie face sculptura în piatră din vremurile păgâne, de
la Ardre, în Scandinavia. Toate aceste reprezentări înfăţişează cam aceeaşi scenă,
făurarul şi ucenicii lucrează fierul în jurul focului cu ajutorul cleştilor, ciocanelor, al
nicovalei şi al foalelor963.
Spre deosebire de Europa occidentală, în Europa răsăriteană şi centrală
cele mai importante izvoare pentru reconstituirea activităţii meşterilor toreuţi sunt
cele arheologice: uneltele provenite din aşezări şi morminte şi piesele produse cu
ajutorul acestora. În bazinul carpatic, existenţa unor ateliere de bijutieri în care se
utiliza tehnica încrustaţiei cu argint a fost presupusă atât pe baza uneltelor (dăltiţe şi
poansoane) descoperite în mormintele de la Kölked‑Feketekapu B, Kunszentmárton,
Jutas, cât şi a unui anumit tip de garnitură de centură pe care sunt reprezentate
panglici împletite încrustate cu liniuţe care nu ating linia de contur a pieselor. Astfel
962
Atelierele mănăstirilor de la Saint‑Denis şi Genf: tipare pentru turnarea podoabelor, vezi
Aufleger 1996, 620; aşezările şi oraşele de la Trier, Bonn, Mainz, Krefeld‑Gellep, Namur,
Huy, Zülpich: unelte pentru prelucrarea metalelor, tipare pentru realizarea podoabelor, vezi
Henning 1996, 972; aşezarea alamanică de la Runden Berg bei Urach: tipare din plumb,
ciocane, nicovale, pile, poansoane, dălţi, burghie şi semifabricate dovedesc activitatea unor
fierari, argintari şi orfevri, vezi Koch 1984, 99‑100.
963
Pentru caseta de os de la Auzun (în jurul anului 700) vezi Aufleger 1996, 621, Fig. 475;
pentru psaltirea de la Utrecht (816‑835), vezi Roth 1986, 64; pentru psaltirea de la Stuttgart
(820‑835), vezi Amrein, Binder 1997, 260, Fig. 399, pentru sculptura de la Ardre (secol
VIII), vezi Hauck 1977, 14‑16.
de panglici dispuse transversal pe piese au fost descoperite în Pannonia, în regiunea

Tisei şi în Transilvania964. Acest decor întâlnit numai pe piese din spaţiul bazinului
carpatic este o dovadă în plus pentru existenţa unor ateliere în care activau meşteri
capabili să realizeze obiecte în tehnica încrustaţiei, ornamentate într‑o manieră
proprie. Cel mai probabil, aceste ateliere erau în vestul bazinului carpatic, unde
moştenirea romană şi influenţa bizantină erau puternice.
În România, complexe arheologice susceptibile de a fi fost ateliere de bijutieri
s‑au descoperit în aşezări rurale, la Davideni, Dodeşti şi Botoşana, la Bucureşti‑Soldat
Ghivan, Străuleşti sau Bucureşti‑Tei, pe valea Budureasca, în aşezările 3, 4, 5, 9,
precum şi la Lazuri, Sânmiclăuş sau Cristurul Secuiesc, unde s‑au găsit artefacte
legate de artizanatul metalului.
Cine erau aceşti meşteri? Cel mai adesea se consideră că artizanii metalului
erau bărbaţi, nu doar datorită activităţii specifice care presupunea putere fizică ci şi
descoperirii unor morminte cu unelte al căror inventar indică faptul că au aparţinut
unor persoane de sex masculin. Cu toate acestea, există dovezi arheologice care
conduc spre ipoteza că podoabele puteau fi produse şi de către femei. La balţii şi finii
din Rusia au fost descoperite unelte pentru turnat metal în morminte de adolescente,
dar şi de femei mature, de unde ipoteza că procesul de turnare a metalului se putea
desfăşura acasă la gura sobei, femeile având monopolul asupra acestei activităţi965.
Apariţia uneltelor pentru turnat metal atât în morminte de femei, cât şi de adolescente
şi fetiţe, ar putea fi un indiciu că instruirea în meşteşugul turnării podoabelor se făcea
în primul rând în cadrul familiei966. Unelte au mai fost descoperite în morminte de
femei din Europa occidentală. O nicovală a fost găsită într‑un mormânt de femeie de
la începutul secolului VI de la Westheim (Germania), a cărei depunere este posibil să
fi avut un caracter simbolic967. Într‑un mormânt de femeie de la Barton‑on‑Humber
(Anglia)968, datat în secolul VII, au fost descoperite o balanţă cu greutăţi şi un tipar
pentru realizat bracteate prin presare. Prezenţa uneltelor în mormânt a fost pusă pe
seama faptului că femeile puteau să realizeze podoabe prin presare, ocazional şi nu
în producţie de masă969.
În bazinul carpatic morminte de femei cu tipare din piatră în inventar s‑au găsit
la Bilisics (sec. VIII) şi la Vác‑Kavicsbánya (sfârşitul sec. VII – începutul sec. VIII);
astfel, s‑ar putea ca, la fel ca şi în mormintele din Rusia, ritualul să indice practicarea
964
Martin 1996, 348.
965
Golubeva 1988, 31.
966
Golubeva 1988, 31.
967
Capelle 1994, 62‑63.
968
969
196 Daniela Tănase
ocupaţiei de turnare a podoabelor. Prin urmare, este posibil ca producerea bijuteriilor

să fi fost practicată şi de către femei, dar un răspuns clar este dificil de oferit în
stadiul actual al cercetării. În orice caz, în locuinţele din aşezările documentate în
nord‑vestul şi sud‑estul Transilvaniei şi în zona extracarpatică a României, în care
au fost găsite unelte de prelucrare ale metalelor, par să fi funcţionat ateliere ale unor
meşteri locali care produceau podoabe.
Activitatea meşteşugarilor itineranţi, mai ales bijutieri, proprietari ai trusei
de unelte uşor de transportat, nu se limita la un cerc mic de persoane, mai ales că
materia primă putea fi oferită de comanditari. Necropolele în care apar morminte cu
unelte aparţin unor aşezări rurale, posibil ultimul loc în care meşterii au lucrat, până
atunci mişcându‑se liber într‑un ţinut şi lucrând în sate sau la curtea nobililor970.
De altfel, prin cartografierea unor tipuri de piese nu se indică o răspândire
radială de la un atelier fix ci se schiţează un itinerariu la fel ca în cazul monetarilor971,
ceea ce argumentează existenţa meşterilor itineranţi, deşi răspândirea pieselor se
mai poate explica prin exportarea tiparului şi prin circulaţia produselor datorită
comerţului, a darurilor sau prin mobilitatea în alt ţinut prin căsătorii972.
În ceea ce‑i priveşte pe meşterii itineranţi din imperiu, s‑a susţinut faptul
că aceştia puteau lua stocuri de produse semifabricate din Constantinopol, centrul
producţiei de bijuterii din secolele VI‑VII, pe care le finisau apoi în acord cu dorinţa
clienţilor din regiunile în care itinerau973. Nu se poate exclude prezenţa unor meşteri
bizantini itineranţi, dar nu credem că ponderea lor era importantă. De aceea, se
poate accepta ideea că din rândurile barbarilor proveneau bijutieri pricepuţi, care
pot fi identificaţi şi prin ritualul funerar. Totodată, prezenţa unor tipare de origine
bizantină nu implica neapărat existenţa unui meşter itinerant din imperiu, ci este o
dovadă a circulaţiei tiparelor provenite din atelierele şi bazarele oraşelor Imperiului
Bizantin974. Tiparele pentru garniturile de centură puteau fi realizate şi în Crimeea,
zonă situată geografic între populaţiile din stepă şi Imperiul Bizantin, iar răspândirea
produselor atelierelor din sudul Rusiei a fost asigurată de avari, care au stăpânit stepa
din nordul Mării Negre până în anul 635975.
Faptul că orfevrul de la Felnac era itinerant este dovedit de prezenţa motivelor
decorative de pe unele dintre tipare pe podoabe descoperite în necropole dintr‑un
970
Werner 1970, 70; Brather 2004, 409. Nu doar în Barbaricum ci şi în Imperiul Bizantin,
bijutierii lucrau cu materialul clientului, vezi Jones 1964, 653.
971
Werner 1962, 316.
972
Werner 1970, 71; Fig. 3, hartă cu privire la răspândirea unui tip de fibulă digitată, unde se
observă zona cu o mare densitate a pieselor şi patru puncte excentrice; 78.
973
Turčan 1984, 489.
974
Werner 1970, 74
975
Fiedler 1994, 45‑46.
spaţiu limitat la gurile Mureşului şi ale Tisei, de exemplu piese de centură cu decor
de tip Felnac (Fig. 23) – la Deszk, Klarafálva, Szeged976 şi Aradac‑Mečka977‑, limbi
de curea din argint la Sânpetru German978. Acelaşi model se poate aplica în cazul
mormântului cu tipare de la Gátér. Orfevrul de la Gátér a profesat mai mult timp în
acest ţinut decât cei de la Felnac şi Kunszentmárton pentru că în Câmpia Tisei s‑au
descoperit numeroase exemplare pe care apare decorul de pe tipare979.
În Transilvania şi Banat, mormintele de la Felnac, Bandu de Câmpie, precum
şi tiparele de la Corund şi Dumbrăveni indică fără dubii prezenţa meşterilor bijutieri
şi făurari itineranţi. În aşezările de la Bratei, Sânmiclăuş, Lazuri, Poian şi Cristurul
Secuiesc au fost scoase la iveală mai ales vestigii care probează existenţa unor
ateliere legate de meşteşugul fierăriei, dar tiparele pot fi indiciul prezenţei unor
bijutieri itineranţi.
Dacă în bazinul carpatic meşterii itineranţi pot fi identificaţi prin mormintele
lor în care au fost depuse unelte, nu acelaşi lucru se constată în zona extracarpatică
unde uneltele de bijutier, mai ales tipare, provin din aşezări sau din preajma acestora.
Excepţie face mormântul de incineraţie de la Sărata Monteoru unde este posibil să fi
fost înhumat un meşter bijutier care itinera în valea Sărăţii980.
Se cuvine remarcat faptul că fibulele digitate din spaţiul extracarpatic rar
sunt identice. Absenţa unor replici exacte putea fi dependentă atât de abilităţile
tehnice ale meşterului, cât şi de cererea stilistică a comanditarului. Descoperirea
tiparului din piatră pentru fibule digitate de la Bernašivka indică producţia locală şi
utilizarea metodei „ceara pierdută”981, ceea ce ar contrazice imaginea unor meşteri
itineranţi care purtau cu ei tipare din bronz sau plumb. Tot în zona extracarpatică
au fost descoperite tipare din piatră pe care au fost săpate forme pentru obţinerea
unor piese pentru garnituri de centură şi pentru cercei sau chiar a unor tipare pentru
producerea acestora prin turnare. Răspândirea lor, similitudinile de formă şi decor,
dar şi condiţiile de descoperire, în afara unor contexte arheologice clare982, pot fi
indicii ale itinerării meşterilor, prin care s‑au răspândit aceste garnituri de piese. Pe
de altă parte, prezenţa acestor meşteşugari itineranţi este condiţionată de o clientelă
ce îşi poate permite aducerea unui meşteşugar983, izvoarele scrise menţionând în jurul
anului 600 mai multe căpetenii barbare în zona Munteniei şi sudul Moldovei.
976
Garam 2001, 117; Planşa 81.3‑4, Planşa 82. 3‑4.
977
Nagy 1959, 90, Planşa XXIII. 3‑11.
978
Dörner 1962, 423‑433.
979
Garam 2001, 157.
980
Comşa 1975, 186.
981
Curta 2005a, 124‑125.
982
Măgureanu 2008, 176.
983
Măgureanu 2008, 180‑181.
198 Daniela Tănase
Cartografierea tiparelor şi a seriilor de piese de pe ele pot sugera şi marcarea

unor căi de comunicaţie între diverse comunităţi extra‑ sau intracarpatice984. Altele
pot dovedi comunicarea între ţinuturile imperiale şi spaţiile de la nordul Dunării.
Astfel, tiparele pentru obţinut cruciuliţe granulate şi granule, asemenea celor de la
Cristurul Secuiesc, Budureasca 4, Străuleşti‑Măicăneşti şi Argamum, pot fi indiciul
existenţei unor căi de comunicare ce porneau de la Argamum, treceau pe la Barboşi,
urcau pe Siret şi apoi urmau cursul Buzăului şi se puteau ramifica din pasul Buzăului
spre Transilvania sau spre câmpie985.
Există o mare asemănare şi între aplicele dreptunghiulare decorate cu crestături
care apar pe tiparele de la Soveja, Răcoasa, Rădeni, Poieniţa, Cucuteni. Asemenea
reprezentări, dar uşor diferite de cele mai sus‑menţionate, apar şi pe tiparele de la
Aldeni şi Vadu‑Săpat, ceea ce conturează existenţa a două spaţii cu un stil regional:
partea centrală şi de sud a Moldovei şi partea de nord‑est a Munteniei986. Aceeaşi
situaţie se constată şi în cazul aplicelor florale, asemănări mari sunt între cele de la
Aldeni, Vadu Săpat şi Budureasca 4, dar şi între cele pentru aplice florale înscrise
în cerc, posibil folosite ca discuri pentru cercei: Soveja, Rădeni şi Poieniţa, toate în
zona Vrancea. Mai există aplice dreptunghiulare în spaţii excentrice acestor zone,
tiparul de la Cacica (jud. Suceava) şi cel de la Dichiseni (jud. Călăraşi), care sunt
mult mai stilizate decât cele din centrul Moldovei şi nord‑estul Munteniei şi ar putea
să însemne preluarea la distanţă a acestor modele.
Un pandantiv de forma sâmburelui de pepene a fost reprezentat pe tiparul
de la Vadu Săpat (jud. Prahova) (Fig. 75), identic cu mărgeaua, sau poate tot un
pandantiv, de pe tiparul de la Bucureşti‑Tei. Mărgele de acelaşi tip, dar fără buton
central, care apare pe piesele mai sus‑menţionate, au fost reprezentate şi pe tiparul de
la Buduresca 4 (Fig. 68). Interesant este faptul că un pandantiv din argint identic cu
pandantivul sâmbure de pepene de la Vadu Săpat a fost descoperit la Maglavit (jud.
Dolj)987, dar acest fapt ar putea sugera mai degrabă originea sud‑dunăreană a acestui
tip de podoabă988 decât o itinerare a meşterului în teritoriul centrelor de putere din
secolul VII din zona de sud a României. O imitaţie a unui astfel de pandantiv, obţinut
prin turnare, s‑a descoperit şi la Şirna989, în zona în care a fost utilizat tiparul de la
984
985
Oanţă‑Marghitu 2006, 361.
986
Teodor 2005, 166, Fig. 1. Harta răspândirii tiparelor din secolele VI‑XI, în care se observă
în primul rând concentrarea tiparelor în anumite zone, ar putea indica aria unor centre de
putere.
987
Toropu 1976, 138, Pl. 17.1.5.
988
989
Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 56, 92, Fig. 20/5.
Vadu Săpat. Această situaţie dovedeşte pătrunderea dinspre sudul Dunării a unui
model de podoabă şi modul de difuzare a acestuia în zona centrală a Munteniei.
Difuzarea modelelor la distanţă este relevată şi de similitudinile dintre tiparele
pentru aplice de harnaşament cu volute de la Felnac, Gátér şi cel pentru aplice de
la Bucureşti‑Tei. De asemenea, un decor asemănător (cercuri concentrice) apare pe
tiparul pentru aplice dreptunghiulare de la Felnac, pe tiparele de la Costeşti, dar şi
pe cele de la Rădeni şi Cucuteni. Există asemănări şi între aplica în formă de inimă
de pe tiparul de la Vadu Săpat şi tiparul pentru pandantive în formă de lacrimă de
la Felnac990. În ceea ce priveşte părţile componente ale cerceilor, acestea apar pe
arii largi ca piese asemănătoare ceea ce poate să însemne că acest tip de piesă era
la modă pe spaţii întinse şi are mai puţin de‑a face cu stilul regional. Asemănătoare
sunt şi rozetele de pe tiparele de la Dolheştii Mari, Moţca, Ştefan cel Mare, Coroteni,
Soveja, Bucureşti‑Soldat Ghivan.
De obicei, făurarii exploatau zăcămintele de fier de suprafaţă din zona în care
se afla aşezarea şi din lupele de fier produceau unelte agricole, unelte de uz cotidian,
chiar şi arme, necesare comunităţii. Foarte probabil aceste activităţi de extracţie şi
prelucrare făceau parte din preocupările unuia şi aceluiaşi meşteşugar991. Făurarii
puteau găsi în mediul înconjurător destul de lesne materia primă şi nu trebuiau să
parcurgă distanţe lungi pentru a căuta clienţi care să le ofere materialul de prelucrat.
Faptul că minereul se reducea în cadrul aşezării (în locuinţe şi în afara lor) în zona
extracarpatică a României este un argument în favoarea existenţei atelierelor stabile.
Există chiar şi aşezări specializate în activitatea de exploatare a minereului de fier
şi în prelucrarea lupelor rezultate din reducerea sa. Cele mai sugestive în acest sens
sunt descoperirile din aşezările de la Şirna şi Dulceanca, unde s‑au găsit cuptoare
de redus minereul în interiorul sau în afara locuinţelor, precum şi lupe de fier şi
zgură. La acestea se alătură descoperirile din aşezările de la Lozna‑Străteni, Ştefan
cel Mare şi Davideni.
Pe de altă parte, în zone sărace în zăcăminte de fier, făurarii puteau fi obligaţi să
parcurgă distanţe mai mari (atât pentru procurarea lupelor de fier, cât şi a clientelei)
şi puteau activa pe spaţii întinse. Aceasta s‑ar putea să fie situaţia în aşezările din
Transilvania, unde nu se găsesc de obicei locuinţe în care s‑a redus minereul de fier.
Din analiza acestor descoperiri, se poate schiţa ideea coexistenţei unor meşteri
stabili, de obicei făurari, şi a unor meşteri itineranţi, de obicei bijutieri sau armurieri
(poate şi făurari), aceştia din urmă având o mare mobilitate de deplasare şi lucrând
la comanda unei clientele.
990
991
Olteanu, Şerban 1969, 11‑13; Mitrea 1981, 13.
200 Daniela Tănase
VIII.2. Statutul social
În anul 1863, la Beckum, în Germania, a fost descoperit primul mormânt

din evul mediu timpuriu în care au fost depuse unelte. De atunci şi până astăzi,
cercetătorii încearcă să lămurească semnificaţia acestui ritual, dacă este vorba despre
artizani ai metalelor sau despre nobili care aveau în slujba lor meşteri făurari, prin
depunerea uneltelor subliniindu‑se această situaţie.
Interpretarea fenomenului de depunere a uneltelor în morminte a determinat
apariţia a două păreri contradictorii. Prima, susţinută mai ales de mărturiile
arheologice, sugerează că meşteşugarii erau liberi, itineranţi, stăpâni ai uneltelor lor.
Potrivit celeilalte opinii, meşterii erau lipsiţi de libertate, legaţi de stăpânul lor prin
lege. Informaţiile au fost culese mai ales din codurile de legi şi din alte izvoare
scrise contemporane: vieţi ale sfinţilor şi cronici; ritualul de depunere al uneltelor în
morminte dovedeşte că persoanele de rang înalt aveau printre supuşii lor orfevri sau
făurari.
În opinia noastră, aceste poziţii trebuie nuanţate, deoarece este posibil să fi
existat meşteşugari proveniţi din rândul elitelor, ca şi dintre oamenii liberi mai puţin
înstăriţi, în mormintele cărora se depuneau unelte şi arme. În acelaşi timp, poate
existau făurari ori ajutoare de făurari (sau de orfevri) cu statut de servi. Dacă s‑ar fi
evidenţiat doar nobilii care aveau meşteşugari printre supuşi, ar fi trebuit ca în toate
mormintele princiare sau ale altor membri ai elitei să se găsească unelte.
Izvoarele scrise dau foarte rar amănunte despre artizani. Menţiuni apar în
codurile de legi barbare, unde se prevedea că uciderea orfevrilor sau a armurierilor era
sancţionată cu o amendă foarte mare992. Legile barbare îl evocau pe faber în categoria
de servi, dar în această epocă cuvântul nu desemna doar sclavul, incertitudinea
vocabularului fiind considerată o probă a caracterului schimbător al acestui statut.
Diverşi funcţionari de la curtea regală erau plasaţi pe acelaşi plan cu meşterul toreut
ce se bucura de Wehrgeld, preţul unui om liber993. Pe de altă parte, dreptul germanic
a preluat şi moştenirea antică romană. În societatea romană condiţia de om liber
era considerată nepotrivită cu atelierul artizanal994. Pentru romani, adevăratul autor
al unei opere de artă nu era cel care a făurit‑o, ci comitentul care a cerut şi a plătit
execuţia şi şi‑a impus gusturile şi ideologia, deoarece oricare ar fi fost talentul său,
un artifex rămânea un executor în serviciul unui comitent995. Fiind influenţat de
992
Amrein, Binder 1997, 363; Driehaus 1972, 402.
993
Decaens 1971, 88.
994
Morel 2001, 196.
995
Morel 2001, 200.
dreptul roman996, dreptul germanic putea să fi consemnat în scris o situaţie care nu

era generală, deoarece nu neapărat toţi meşterii metalurgi erau lipsiţi de libertate
personală.
Cronicarii din regatele germanice occidentale au prezentat cazurile unor
meşteri excepţionali. Regele franc Chilperic I (561‑584) avea la curtea sa din
Nogent sur Marne un atelier de orfevrărie în care lucra adesea. Printre obiectele
realizate de el se număra şi o tavă din aur încrustată cu pietre preţioase în greutate
de 50 de pfunzi997. Eligius (588‑660), episcop de Noyon, fiu de oameni liberi, a fost
orfevrul şi monetarul lui Clothar al II‑lea (584‑629) şi al lui Dagobert I (623‑638)
şi a fondat lângă Limoges o mănăstire în care funcţiona un atelier pentru numeroşi
meşteşugari998. Potrivit Vita Ansberti (684‑690), episcopul a chemat orfăurari din
mai multe provincii pentru a ornamenta mormântul pentru antecesorul său999, ceea
ce poate fi un indiciu important în favoarea libertăţii de mişcare a orfevrilor, care
nu este obligatoriu să fi provenit din rândurile clericilor, chiar dacă erau chemaţi de
către un înalt prelat. Faptul că existau persoane de rang înalt care se îndeletniceau cu
prelucrarea metalelor arată aprecierea deosebită de care se bucura acest meşteşug,
deoarece era o mândrie de a fi un meşter capabil a produce obiecte foarte frumoase
şi admirate. Admiraţia pentru piesele măiestru realizate se răsfrângea şi asupra
meşterilor, ale căror talente deosebite erau văzute şi ca un semn al bunăvoinţei divine
în toată lumea barbară, atât la popoarele stepei, cât şi la cele germanice sau slave.
Potrivit opiniei unor cercetători, stăpânii orfăurarilor îi împrumutau, îi dăruiau
sau îi vindeau1000, dar este greu de crezut că nobilul care avea la curtea sa un orfevru
priceput ar fi renunţat la el, dimpotrivă l‑ar fi păstrat, aşa cum a intenţionat Giso,
regina rugilor1001. În favoarea ipotezei existenţei unor făurari liberi, mândri de munca
lor, este şi descoperirea unor piese pe care apare inscripţionat numele meşterului1002.
Nume de meşteşugari au fost sculptate pe o garnitură de centură: „Maxo m‑a făcut
cel mai bine”, sau pe o pereche de fibule din argint, descoperite la Wittingslingen
(Germania)1003.
În societatea nomadă fierarii şi bijutierii aveau o poziţie privilegiată, erau bine
înarmaţi şi erau înmormântaţi cu calul şi cu uneltele, fapt relevat de descoperirile
996
Pirenne 1996, 30.
997
Aufleger 1996, 620; Wollters 1998, 366.
998
Vierck 1974, 310; Castelnuovo 1999, 200.
999
Wollters 1998, 366.
1000
Driehaus 1972, 404.
1001
Claude 1981, 248.
1002
Roth 1986, 41.
1003
Driehaus 1972, 396; Henning 1996, 999.
202 Daniela Tănase
arheologice din Câmpia Tisei de la Felnac, Jutas, Kunszentmárton, Gátér. Poziţia

însemnată a făurarilor este caracteristică popoarelor stepei, unii cercetători consideră
că denumirea de kagan ar deriva de la fierarul Kava din mitologia iraniană. Această
preţuire a fierarilor trebuie căutată în dezvoltarea metalurgiei, necesară superiorităţii
militare şi economice1004. Stăpânirea focului şi talentul de a transforma materia,
caracterul misterios al muncii sale, care implica secrete ale meseriei, l‑au plasat
pe făurar în tovărăşia alchimiştilor şi a magilor, de unde o serie de legende despre
legăturile sale cu eroii civilizatori şi regii mitici, fondatori de dinastii1005. La fel
şi poemele popoarelor germanice glorifică fierarii cu puteri superioare, cea mai
renumită fiind povestea fierarului Wieland1006. În poeme se sugerează faptul că
meşterii toreuţi aveau puteri supranaturale, altfel nu se putea explica îndemânarea cu
care aceştia făureau arme şi podoabe sau diverse obiecte fastuoase care surprindeau
prin frumuseţe şi trăinicie.
Faptul că în lumea medievală timpurie făurarii şi orfevrii erau liberi şi aveau
un statut important, pe care îl transferau şi în lumea de dincolo, este relevat de
mormintele cu unelte din lumea longobardă, de la Poysdorf şi Brno1007, din regatul
franc (Hérouvillette), din lumea alamană (Dittigheim), din Peninsula Scandinavă
(Vestly, Hovgärdsberg Vendel), precum şi din lumea gepizilor târzii (Aradac‑Mečka,
Bandu de Câmpie, Kölked Feketekapu „B”) sau din lumea avară (Felnac, Jutas,
Kunszentmárton etc.).
În morminte au fost depuse mai multe seturi de obiecte: piese de port, arme şi
obiecte folosite în viaţa cotidiană, obiecte care au fost produse special pentru ritualul
de înmormântare, precum şi unelte şi produse finite sau semifabricate, realizate de
meşter.
Piesele de port nu sunt foarte spectaculoase, cel mai adesea apar piepteni din
os specifici portului germanic (Brno, Hovgärdsberg Vendel, Neuwied, Poysdorf,
Wallerstädten) şi piese de centură din bronz (Aradac‑Mečka, Felnac, Herouvillette,
Hovgärdsberg Vendel, Jutas, Klárafalva B, Kölked Feketekapu „B”, Kunszentmárton,
Neuwied, Poysdorf, Schönebeck, Vestly şi Wallerstädten). Piese de centură din argint
‑catarame, limbi de curea, plăcuţe, aplice – au fost găsite la Gátér, Herouvillette,
Hovgärdsberg Vendel, Klárafalva B, Kölked Feketekapu „B”, Jutas, Schönebeck şi
Vestly. La Vestly au fost găsite şi piese din aur, un inel şi o bentiţă folosită probabil
pentru împodobirea vestimentaţiei. În mormântul de la Gátér a fost descoperită
o pereche de cercei din argint, piesă mai rar întâlnită în mormintele masculine; o
1004
Pohl 1988, 194.
1005
Eliade 1996, Daim, Mehofer, Tobias 2005, 203.
1006
Decaens 1971, 89; Hauck 1977, 5‑7; Amrein, Binder 1997, 360.
1007
Menghin 1985, 68‑69.
asemenea situaţie apare, de exemplu, în mormântul de la Sânpetru German, în care

s‑a găsit un cercel din aur. Prezenţa pieselor de centură, lipsa altor podoabe tipice
feminine şi depunerea vârfurilor de săgeţi contrazic eventuala ipoteză că la Gátér a
fost înmormântată o femeie.
Prezenţa armamentului în mormintele cu unelte este un argument pentru a
accepta ipoteza că cel înmormântat fusese liber din punct de vedere juridic, deoarece
doar oamenii liberi aveau dreptul de a purta arme şi îşi permiteau să le aibă1008.
Această cutumă specifică popoarelor germanice se regăseşte şi la popoarele stepei.
Războinicii avari erau înmormântaţi cu calul, al cărui harnaşament era bogat decorat,
precum şi cu spade şi vârfuri de săgeţi, al căror număr indica rangul celui îngropat.
Astfel, în mormintele princiare de la Kunbábony şi Bócsa s‑au găsit două duzini;
„şase săgeţi” (Alti‑ok) era titlul de onoare al unui conducător bulgar care a fost
expulzat din regatul avarilor1009. Şase săgeţi au fost găsite şi la Jutas, cinci la Klárafalva
B1010, patru la Kölked‑Feketekapu B, câte două la Gátér şi Kunszentmárton, iar la
Aradac‑Mečka s‑a găsit doar una. Prin urmare, faptul că aceşti meşteri aveau un
statut social important ca războinici este accentuat de prezenţa săgeţilor în mormânt.
Ritualul de înmormântare a calului a fost atestat la Felnac şi Kunszentmárton, unde,
chiar dacă nu au fost găsite piese fastuoase de harnaşament, prezenţa acestuia indică
atribuţiile militare ale defunctului. De menţionat că în mormintele de la Gátér şi
Jutas lipseşte calul, deşi apartenenţa la lumea avară este clară; o explicaţie ar putea fi
că nu era obligatoriu ca în toate mormintele de războinici să se depună calul1011.
Se mai cuvine observat faptul că în bazinul carpatic au fost depuse unele piese
de armament defensiv care au fost lucrate de către meşterul defunct: coiful de la
Bandu de Câmpie, piesă care se regăseşte doar în mormintele bogate de nobili1012, şi
platoşele de la Kölked‑Feketekapu B şi Kunszentmárton.
În lumina celor expuse, se poate susţine că majoritatea defuncţilor erau bine
înarmaţi, infirmându‑se părerea unor cercetători care consideră că nu au armamentul
complet al unui războinic liber, deşi nici în mormintele de războinici nu apare
întotdeauna echipamentul militar complet1013. Reamintim faptul că înmormântarea
împreună cu calul este un alt indiciu cu privire la statutul important de războinic şi
om liber al defunctului.
Un alt element important al ritualului funerar din mormintele cu unelte
1008
Werner 1970, 68.
1009
Pohl 1988, 184, 188
1010
Balogh 2004, 267.
1011
Pohl 1988, 188, 203.
1012
Menghin 1985, 69.
1013
Decaens 1971, 111‑112.
204 Daniela Tănase
îl constituie depunerea vaselor de sticlă sau de metal. Un exemplu elocvent este

vasul din sticlă reparat cu o bandă din aur de la Vestly sau vasul din sticlă de la
Wallerstädten, piese foarte preţioase, care se păstrau din generaţie în generaţie şi
care par să sublinieze nobleţea personajului, deoarece numai în rândul familiilor de
vază se puteau moşteni astfel de piese. În aceste cazuri nu se poate exclude faptul că
meşterii proveneau din straturile superioare ale societăţii, situaţie întâlnită în epocă,
după cum au relatat şi cronicarii.
În legătură cu trusa de unelte, se poate specula că aceasta era doar o trusă cu
caracter magic, care să evidenţieze că cel înmormântat era de rang înalt, fără a avea
vreo legătură cu exercitarea meşteşugului. Dacă acceptăm această ipoteză, în primul
rând, ar fi trebuit ca trusele să aibă aceeaşi structură, or acestea sunt totuşi destul
de diferite (chiar dacă, de exemplu, cleştele şi ciocanul apar mai des, separat sau
în asociere); în al doilea rând, uneltele ar fi fost realizate doar pentru a fi depuse în
mormânt, or analizarea uneltelor din mormintele de meşteri au arătat că acestea au
fost utilizate în prelucrarea metalelor.
S‑a pus problema dacă tiparele de metal, de la Felnac, Gátér şi Kunszentmárton
pot da un răspuns în privinţa identităţii sociale a defunctului – bijutier sau un personaj
cu statut social înalt. Pe tipare lipsesc semnele de uzură, nu există un număr mare
de piese de podoabă produse cu acestea, ceea ce ar duce la interpretarea că tiparele
nu aveau legătură cu ocupaţia de meşter toreut, ci făceau parte dintr‑un ritual care
sublinia rangul celui înmormântat. Dar răspândirea pieselor de podoabă decorate
în acelaşi stil cu tiparele descoperite în aceste morminte poate da un răspuns şi în
privinţa lipsei de uzură a acestora. S‑au descoperit foarte puţine garnituri de centură
care să fi fost produse cu aceste tipare deoarece orfevrii înmormântaţi au activat scurtă
vreme din cauza decesului prematur sau pentru că nu s‑au putut stabili să lucreze
într‑o anumită regiune, caz în care produsele lor ar fi fost mult mai concentrate atât
ca număr, cât şi în spaţiu1014. În schimb, orfevrul înmormântat la Gátér pare să fi
profesat mai mult timp în acest ţinut, deoarece în Câmpia Tisei s‑au descoperit mai
multe piese pe care apare decorul de pe tipare1015.
O altă unealtă susceptibilă de a fi însemn de rang este balanţa. Balanţe cu
două braţe, numite libera, împreună cu greutăţi bizantine, au fost descoperite în
mormintele de meşteşugari din bazinul carpatic de la Kunszentmárton1016, Jutas1017 şi
Pókaszepetk1018. În regatul avar nu circula o monedă diversă ca în regatul merovingian,
1014
Garam 2001, 157.
1015
Garam 2001, 157.
1016
Csallány 1933, 51‑52.
1017
1018
Sós 1978, 425, Fig. 2, 427.
ci doar monedă bizantină, găsită rar în necropole, ceea ce denotă faptul că monedele
din aur şi argint erau necunoscute pentru majoritatea populaţiei. În mormântul de la
Jutas s‑a găsit o greutate de bronz echivalentă cu greutatea a şase solidi, respectiv
28,57 g, iar la Kunszentmárton o duzină de exagia din sticlă şi bronz pentru triente
şi solidi, de unde concluzia că balanţa era de fapt o unealtă pentru meşterii avari şi
nu un simbol al puterii1019.
Pentru uneltele de la Bandu de Câmpie nu există încă analize metalografice,
motiv care ne determină să apelăm la rezultatele cercetărilor de laborator pentru
uneltele din mormintele de făurari de la Brno şi Poysdorf. Acestea au permis o privire
detaliată asupra tehnicilor de producere a diferitelor unelte destinate prelucrării
metalelor, dovedind că au fost folosite în acest scop. Uneltele de la Poysdorf erau de
foarte bună calitate, potrivite pentru lucrarea la rece a obiectelor turnate din bronz
sau metal preţios. Cele de la Brno sunt de o calitate diferită; ciocanul este de calitate
mai bună, dar pila nu este din fier călit şi folosea la prelucrat lemnul sau metalele
moi1020. Pe piatra de şlefuit de la Poysdorf, prin analiza cu microscopul electronic,
s‑a observat că există urme de particule de argint, posibil de la netezirea suprafeţelor
obiectelor turnate din acest metal; nicovala din acelaşi mormânt are multe urme fine
de daltă1021. Prin urmare, dacă pentru uneltele din mormintele de la Poysdorf şi Brno
s‑a dovedit că au fost utilizate la prelucrarea metalelor şi nu la tezaurizarea lor ca
însemne de rang, aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru uneltele de la Bandu de
Câmpie.
Trusa de la Bandu de Câmpie conţine unelte numeroase şi variate tipologic,
legate mai ales de meşteşugul fierăriei şi armurăriei, unele pe care nu le regăsim
nici în trusa foarte bogată a meşterului de la Herouvillette: filiera şi unealta pentru
făurit nituri, nicovala, dar şi cleşti, ciocane, sfredele, dălţi, pile. Făurarul stăpânea şi
meşteşugul turnării metalului, dovadă fiind bulgării de fontă şi de zgură descoperiţi
împreună cu uneltele. Au fost găsite şi fragmente de la o oglindă de argint, care
probabil constituia materia primă folosită pentru prelucrarea unor piese de podoabă,
astfel că între preocupările meşteşugarului putem înscrie şi producerea bijuteriilor.
O probă a măiestriei artei sale o constituie coiful descoperit în mormânt, compus din
lamele de fier prinse între ele cu nituri într‑un mod ingenios, piesă care relevă faptul
că acest meşter nu era unul oarecare, ci provenea din rândul elitei. Interesant este
faptul că la Bandu de Câmpie există câteva unelte rar întâlnite: burghiul mecanic,
unul asemănător s‑a găsit la Vestly (Norvegia), filiera (una mai simplă s‑a găsit la
Kölked Feketekapu B, dar apare şi în ateliere din Scandinavia); unealta pentru făurit
1019
Werner 1954, 25‑26.
1020
1021
206 Daniela Tănase
nituri este deocamdată unicat. După cum am mai afirmat, această trusă de unelte
bogată arată faptul că meşterul era foarte priceput. Nu este exclus să fi fost un meşter
itinerant care deservea populaţia din Transilvania, posibil cu legături în zonele
mai nordice; nu se poate nega posibilitatea ca unele dintre unelte să fi provenit din
imperiu.
Legăturile între culturi aflate la mare distanţă, oglindite de trusele de unelte, nu
se explică doar prin relaţii comerciale, ci mai ales prin faptul că învăţarea diverselor
proceduri de făurărie şi orfevrărie necesita un proces de dezvoltare a individului
prin colaborarea cu mai mulţi meşteri în calitate de ucenic sau calfă, ceea ce putea
presupune o călătorie de iniţiere în tainele meşteşugului care îl ducea pe viitorul
meşter departe, dincolo de graniţele politice şi culturale, după cum lasă să se înţeleagă
unele obiecte „exotice” găsite în mormintele de orfevri şi făurari1022.
În opinia noastră, marea varietate a uneltelor de la Bandu de Câmpie
constituie un argument în favoarea teoriei că defunctul era un meşteşugar apreciat
de comunitate şi nu doar un nobil căruia i‑a fost subliniat statutul prin depunerea
trusei. Dacă ar fi fost vorba doar de însemne de rang, atunci am fi găsit acelaşi set
de obiecte în toate mormintele cu unelte, eventual cu variante regionale, dar care să
creioneze un ritual specific unui anumit teritoriu şi unei anumite populaţii. Or, după
cum se poate observa din distribuţia pe morminte a uneltelor, ca şi din cartografierea
descoperirilor, mai degrabă siturile periferice se aseamănă între ele, deşi sunt la mare
distanţă: Bandu de Câmpie, Herouvillette şi Vestly (vezi planşele XXXI‑LXVI şi
hărţile 7 şi 8). Eventual prezenţa tiparelor în morminte, documentată doar în bazinul
carpatic, ar putea să reprezinte dovada unei preferinţe regionale pentru un anumit
tip de unelte din trusa de bijutier, însă nu în legătură cu sublinierea rangului, ci cu
practicarea meşteşugului.
Tipurile de unelte găsite în morminte acoperă întreaga gamă de meşteşuguri a
prelucrării metalului: făurăria, turnarea bronzului, armurăria, şi orfevrăria. Meşterii
nu produceau doar bijuterii şi arme, ci şi unelte de uz gospodăresc şi ustensile. Astfel
de piese au fost găsite în aşezările şi în mormintele din epocă, în inventarul funerar
fiind aproape nelipsite amnarele, cataramele din fier, cuţitele. De asemenea, meşterii
aveau un rol important în viaţa spirituală, deoarece făureau piese de costum, dar şi
unelte şi arme care erau depuse în morminte, pentru a fi folosite de către defuncţi în
viaţa de dincolo de moarte.
În spaţiul stăpânit de avari s‑au mai găsit morminte care pot fi puse în legătură
cu ocupaţia celui înmormântat. Astfel, în unele morminte au fost depuse balanţe,
posibil un indiciu al negustoriei, cum este, de exemplu, mormântul 373 de la Kölked
1022
Feketekapu A1023. În necropola de la Bandu de Câmpie s‑au descoperit mai multe

morminte în care apar unelte care pot fi puse în legătură cu meşteşugul prelucrării
pieilor (mormântul nr. 11)1024, sau în legătură cu prelucrarea lemnului (dălţi crucişe,
burghie, poansoane – mormintele nr. 12, 13, 20, 23)1025. Însă aceste morminte nu se
compară din punct de vedere al inventarului (unelte, arme şi piese de costum) cu
cele ale artizanilor metalului. Prin urmare, aceasta este o altă dovadă a importanţei
meşteşugului prelucrării metalelor şi a faptului că făurarii şi orfevrii se bucurau
de un statut social aparte. Aşadar, aceasta era modalitatea prin care comunitatea
îşi dovedea preţuirea pentru munca meşteşugarilor, de a căror iscusinţă sperau să
beneficieze şi în viaţa de dincolo de moarte; ritualul de depunere a uneltelor ar putea
oglindi această credinţă.
S‑a susţinut că prezenţa uneltelor în morminte ar semnifica doar faptul că cel
decedat avea în stăpânirea sa fierari şi orfevri, dar există multe morminte bogate care
nu conţin unelte, cum ar fi mormintele nobililor alamani de la Niederstotzingen1026
sau mormintele princiare din timpul primului kaganat avar1027, ori este logic că orice
nobil ar fi trebuit să aibă în stăpânirea sa făurari şi orfevri.
Nu excludem posibilitatea ca unii dintre făurari (Bandu de Câmpie, Kölked
Feketekapu B – mormântul nr. 80) şi orfevri (Kunszentmárton) să fi aparţinut elitei
conducătoare1028, aşa cum în lumea merovingiană se îndeletniceau cu meşteşugul
orfevrăriei şi al fierăriei regele Chilperic sau episcopul Eligius. Dar aceasta era
excepţia, nu regula.
Probabil că depunerea trusei cu unelte semnifica faptul că orfevrii şi fierarii
aveau un statut social aparte. Arta lor meşteşugărească era apreciată şi nu marchează
rangul înalt al unui aristocrat deoarece nu există piese cu o simbolistică clară pentru
putere1029, piese fără o necesitate practică1030 sau piese moştenite care să poată fi
socotite drept însemne ale unui statut social înalt.
În opinia noastră, artizanii metalelor erau itineranţi şi se deplasau în căutarea
comanditarilor care proveneau din rândul elitelor şi le ofereau materia primă,
1023
Kiss 1996, 103; Fig. 16,. Pl. 73.
1024
Kovács 1913, 296, Fig. 19. 5‑6, 12; 403, 428.
1025
Kovács 1913, 403, 428
1026
Paulsen 1967, 40‑45.
1027
Awaren 1985.
1028
Bóna 1988, 89, 448.
1029
Însemne ale statutului social înalt: brăţări din aur, torques, sceptru, vase de metal preţios,
piese de centură fastuoase: Kiss 1995, 146‑147.
1030
De exemplu, obiecte fără o necesitate practică, dar care reprezentau statutului social înalt,
sunt lingurile‑sită din argint dîn morminte de femei: Tobias 2001, 177.
208 Daniela Tănase
activitatea lor fiind legată în principal de meşteşug, chiar dacă puteau avea şi
atribuţii militare. Aceştia puteau ocupa un loc important în cadrul comunităţii, atât
în societatea sedentară a germanicilor, cât şi în cea nomadă a avarilor, deoarece în
morminte apar piese de armament şi de harnaşament, fiind documentat şi ritualul de
înmormântare a calului.
Spre sfârşitul secolului al VII‑lea ritualul de depunere în morminte a uneltelor
de făurari a devenit desuet în bazinul carpatic. În secolele următoare uneltele pentru
prelucrat metalele au fost tezaurizate alături de unelte agricole şi arme1031. Reminiscenţe
ale acestui ritual se regăsesc totuşi în câteva necropole datate la sfârşitul secolului VII
şi în cursul secolului VIII, cum ar fi tiparele de piatră din mormintele de femei de la
Vác‑Kavicsbánya şi Bilisics, un posibil indiciu al implicării femeilor în activitatea de
realizare a bijuteriilor1032. Doar la Szeged‑Kiskundorozsma‑Härmashatár (Ungaria),
în mormântul nr. 4, care a aparţinut unui bărbat, a fost găsit un cleşte de bijutier1033.
Aceasta este singura descoperire din cursul secolului al VIII‑lea care documentează
ritualul de depunere a uneltelor de meşter toreut în arealul necropolelor din epoca
avară târzie.
1031
Pentru discuţia detaliată a tezaurizării obiectelor din fier vezi Curta 1997.
1032
Golubeva 1988, 31.
1033
Vályi 2003, 223, 226, Fig. 3. 10.
IX. Concluzii
Activitatea de prelucrare a metalelor presupunea atât extragerea minereului şi

reducerea sa, cât şi prelucrarea propriu‑zisă: producerea podoabelor, a armelor şi a
uneltelor de uz cotidian. Totuşi, pentru secolele VI‑VII nu se pot face distincţii foarte
clare între meşterii metalurgi, cei care extrăgeau minereul de fier şi îl reduceau, şi
fierarii care realizau obiectele, rolul acestora suprapunându‑se de multe ori, după
cum au arătat descoperirile din aşezări aflate în regiunile extracarpatice ale ţării
noastre. Mai uşor de reperat la prima vedere sunt bijutierii, orfevrii şi argintarii, ale
căror truse de unelte le dovedesc specializarea. Dar şi aceştia puteau fi iniţiaţi în
tainele făurăriei şi ale armurăriei, la fel cum şi făurarii puteau produce podoabe. Prin
urmare, graniţa dintre aceste domenii de activitate este destul de fluidă.
Artizanatul metalelor în lumea barbară medievală timpurie era un domeniu
important al vieţii cotidiene, iar cei care îl practicau erau preţuiţi de către contemporani,
fapt relevat între altele de ritualul de înmormântare.
Încă de la primele descoperiri arheologice care vizau acest domeniu,
cercetătorii s‑au străduit să dea explicaţii coerente cu privire la activitatea fierarilor
şi a bijutierilor. În special după cel de‑al doilea război mondial, studiile şi lucrările
de mare amploare au devenit tot mai numeroase. În ţara noastră, contribuţii notabile
în valorificarea ştiinţifică a artefactelor legate de prelucrarea metalelor, pentru epoca
la care ne referim, au avut V. Teodorescu, M. Constantiniu, S. Dolinescu‑Ferche, I.
Mitrea, D. Gh. Teodor şi Şt. Olteanu. S‑a încercat să se găsească răspunsuri cu privire
la cei care prelucrau materia primă şi aproape unanim s‑a considerat că meşterii care
au activat în zonele extracarpatice aparţineau populaţiei autohtone, romanice, care
s‑a aflat în strânsă legătură cu civilizaţia bizantină.
Cercetătorii europeni, mai ales cei din Occident, au avut la dispoziţie pentru
reconstituirea vieţii făurarilor atât izvoare arheologice, cât şi izvoare scrise (coduri
de legi, cronici). Au apelat şi la tradiţiile popoarelor din zorii evului mediu. Probabil
tocmai varietatea surselor a determinat o complicare a răspunsurilor şi au apărut două
curente de opinie: unul potrivit căruia meşterii erau itineranţi, liberi din punct de
vedere juridic şi proprietari ai trusei de unelte; al doilea conform căruia aceştiaerau
lipsiţi de libertate, eventuala lor mobilitate putând fi explicată prin împrumutarea
sau vinderea lor. Se cuvine să menţionăm pe câţiva dintre cercetătorii care au avut
contribuţii notabile : N. Fettich, D. Csallány, E. Garam (Ungaria), J. Werner, C.
210 Daniela Tănase
Driehaus, M. Müller‑Wille, H. Roth, C. von Carnap‑Bornheim, F. Daim, J. Henning

(Germania), H. Vierck (Suedia).
Situaţia politico‑militară din secolele VI‑VII din bazinul carpatic a influenţat
în mod inevitabil domeniul toreuticii, datorită mişcării diverselor populaţii tributare
tradiţiilor şi influenţei unor civilizaţii diverse (bizantină, persană, a stepei). Influenţa
bizantină a rămas constantă în perioada regatului gepid, precum şi mai târziu, după
venirea avarilor în bazinul carpatic în anul 568. Sosirea avarilor a adus schimbări
şi în ceea ce priveşte cultura materială: apariţia unor piese de vestimentaţie legate
de purtarea centurii realizate în tehnica presării, care poartă amprente stilistice din
lumea stepei. Sub stăpânire avară au fost şi diversele triburi slave situate începând cu
a doua jumătate a secolului al VI‑lea în vecinătatea limesului dunărean. Decăderea
kaganatului avar şi naşterea unei noi puteri în regiunea balcanică, hanatul bulgar, au
provocat o serie de schimbări şi în ceea ce priveşte cultura materială. În domeniul
prelucrării metalelor diferenţele nu sunt semnificative la prima vedere; cert este că la
sfârşitul secolului VII dispare din această regiune ritualul de depunere a uneltelor în
morminte şi piesele de podoabă lucrate în tehnica presării, în timp ce tipare din piatră
au fost utilizate şi în secolul al VIII‑lea.
Pe baza izvoarelor scrise, iconografice şi mai ales, arheologice, am elaborat
această lucrare care a avut scopul de a prezenta şi de a discuta din punct de vedere
cultural situaţia prelucrării metalelor în secolele VI‑VII pe teritoriul actual al României.
Dat fiind faptul că în ţara noastră arheologia experimentală este încă slab dezvoltată şi
nu prea se practică studiul tehnologic al uneltelor şi al obiectelor din metal, am recurs
la rezultatele în domeniu asupra unor unelte şi piese din secolele VI‑VII din Europa
nordică şi occidentală. Comparaţia este necesară, deoarece uneltele descoperite la
noi se regăsesc din punct de vedere tipologic în aceste zone şi metodele de fabricaţie
sunt universal valabile, calitatea lor depinzând de material, de iscusinţa meşterului şi
de preferinţa sa pentru anumite tehnici. Cercetările de laborator asupra uneltelor sunt
deosebit de importante pentru că se pot obţine informaţii despre modul de realizare
şi funcţionalitatea lor; se observă structura şi gradul de uzură, fiind detectabile chiar
urmele de unelte cu care au interacţionat. Analizele metalografice şi microscopice
asupra obiectelor făurite de fierari şi bijutieri ne arată cum au fost realizate, din ce
material, provenienţa acestuia, dar şi ce fel de unelte au fost folosite, ale căror urme
se pot detecta pe suprafaţa pieselor. Când vor fi efectuate şi la noi astfel de cercetări,
cu siguranţă vom afla lucruri interesante despre tehnologia realizării uneltelor şi a
altor obiecte din metal. Până atunci, avem la dispoziţie vestigiile arheologice în sine
şi contextul lor de descoperire.
Se mai cuvine amintit faptul că până acum în România s‑au efectuat analize în
special asupra zgurii provenite din aşezări din mai multe zone din ţară, stabilindu‑se
atât metoda de reducere a minereului, cât şi compoziţia sa, care relevă exploatarea
zăcămintelor locale. Doar pentru uneltele din aşezarea de la Dulceanca IV s‑au făcut
analize metalografice, stabilindu‑se că proveneau din minereu local. Fierul obţinut
era de proastă calitate, indiciu că tehnologia folosită la reducerea minereului şi la
realizarea pieselor era rudimentară.
Izvoarele arheologice ne oferă cele mai bogate informaţii cu privire la
prelucrarea metalelor. Cele mai notabile descoperiri de pe teritoriul actual al
României, şi care ne oferă o imagine mai clară cu privire la trusa meşterilor toreuţi,
provin din mormintele de la Bandu de Câmpie şi Felnac. În alte 41 de localităţi au fost
descoperite (în complexe arheologice, locuinţe, gropi din aşezări sau izolat) diverse
unelte care confirmă prezenţa unor meşteri care ştiau să lucreze metalele, făurari
şi bijutieri: tipare din piatră, creuzete şi linguri din lut, cleşti, nicovale, gravoare,
poansoane, dălţi. În timp ce în Transilvania şi Banat unelte apar şi în complexe
funerare, în zona extracarpatică doar un mormânt de incineraţie cu creuzete din
lut descoperit la Sărata Monteoru ar putea fi o dovadă a practicării acestui ritual.
Aceasta poate şi datorită unei carenţe a cercetării, deoarece au fost găsite destul
de puţine necropole din secolele VI‑VII; totuşi, nu a mai fost documentat ritualul
de depunere al uneltelor. De remarcat faptul că din cartografierea artefactelor se
schiţează câteva zone în care exista o concentrare de ateliere posibil situate în arealul
unor centre de putere, organizaţii tribale aflate în sfera de influenţă a kaganatului
avar: zona Budureasca‑Târgşor, teritoriul actual al Bucureştiului‑Teleorman,
Vrancea‑Buzău‑Vaslui, Neamţ‑Bacău‑Iaşi, Suceava‑Botoşani (vezi Harta I).
În ceea ce priveşte materia primă, sursele erau diverse. Afluxul de aur la
nordul Dunării se datorează monedelor plătite ca tribut sau ca răscumpărare pentru
prizonieri, precum şi darurilor în obiecte: vase, podoabe, piese de harnaşament sau
arme placate cu aur şi argint. Obiectele din bronz erau obţinute din topirea obiectelor
antice descoperite în ruinele oraşelor romane sau chiar din topirea şi prelucrarea
din nou a diverselor obiecte provenite din Bizanţ; o exploatare a zăcămintelor de
cupru şi cositor nu a fost dovedită. Singurul metal obţinut din exploatarea locală a
minereului este fierul provenit din zăcăminte de suprafaţă. Reducerea minereului
de fier era practicată la scară largă în zona extracarpatică a României, urme mai
rare fiind atestate arheologic, până acum, în centrul şi nord‑vestul Transilvaniei.
Relevant pentru tehnologia de reducere a minereului de fier este tipul de cuptor cu
gură de aerisire laterală, asemănător cu cuptoarele din epoci mai vechi. Constatăm
însă prezenţa şi a altor metode de reducere a minereului, în oale de lut sau în gropi.
După uneltele depuse în morminte, dar şi după cele descoperite în aşezări,
se pot distinge mai multe tipuri de meşteşugari: fierari, argintari şi orfevri. Posibil
ca în morminte să se fi depus doar acele unelte care puteau ilustra cel mai bine
ocupaţia defunctului, respectiv cleştele şi ciocanul, aşa cum se alegeau şi cele mai
importante arme din panoplia războinicului, spada, scutul, lancea pentru germanici
212 Daniela Tănase
şi spada, vârfurile de săgeţi pentru avari. Mormintele doar cu unelte (fără arme) nu
se pot data separat de celelalte morminte care au arme; diferenţa între acestea nu este
cronologică, ci mai degrabă defuncţii fără arme nu aveau atribuţii militare, ci doar
prelucrau metalul sau erau ajutoare de făurari, ucenici sau calfe. Totuşi, nu credem
că ar putea fi vorba despre persoane lipsite de libertate personală.
Uneltele folosite de către meşteri erau diverse din punct de vedere tipologic.
Unele dovedesc iscusinţa făurarului; un exemplu în acest sens este burghiul mecanic
de la Bandu de Câmpie. Spectrul variat al uneltelor este o dovadă şi a diversităţii
procedeelor tehnice folosite în epocă: turnare, forjare, batere, trefilare, nituire, presarea
tablei pe matriţe, turnarea în matriţe, gravarea, poansonarea, aurirea, niellarea,
încrustaţia cu argint, încastrarea pietrelor preţioase. Între tehnicile de prelucrare
a podoabelor două erau dominante: turnarea şi presarea, ultima fiind preferată în
bazinul carpatic. Turnarea în tipare era preferată mai ales în spaţiul extracarpatic, dar
era folosită la scară mai mică şi în bazinul carpatic. În privinţa stilurilor decorative,
acestea sunt de origine bizantină, germanică sau nomadă. Datorită multiplelor legături
dintre diverse civilizaţii au apărut noi stiluri decorative, cum este stilul animalier II
cu decor dinţat, specific bazinului carpatic. Amestecul stilistic denotă şi legăturile
dintre orfevrii din lumea barbară şi cei din Bizanţ, deoarece semifabricate şi tipare se
puteau cumpăra şi din bazarele oraşelor bizantine.
În ceea ce‑i priveşte pe cei care au produs şi au beneficiat de aceste artefacte,
nu putem susţine că aparţineau doar unei anumite etnii, pretenţie absurdă având în
vedere amestecul de populaţii şi succesiunea structurilor de putere barbare, de la
regatul gepid la kaganatul avar şi hanatul bulgar. Vestigiile legate de prelucrarea
metalelor nu pot da răspunsuri certe în acest sens, precum că pe teritoriul actual al
României s‑ar fi realizat în manieră proprie bijuteriile, că ar fi existat unelte specifice
sau că minereul de fier se reducea într‑un tip anume de cuptoare care se regăsesc doar
în această zonă. Între unelte doar ciocănelul pentru nituri din mormântul de la Bandu
de Câmpie pare singular până în acest moment. În rest, chiar şi piesele elaborate,
cum este burghiul mecanic descoperit în acelaşi mormânt, îşi au corespondenţa în
situri din lumea barbară a Europei centrale şi occidentale, ca şi din Scandinavia. La
fel, în ceea ce priveşte tiparele din piatră, există tipuri similare de piese la distanţe
mari; de exemplu, pandantive triunghiulare se găsesc pe un tipar de la Budureasca
3, pe unul de la Bernašivka, precum şi pe două tipare de la graniţa dunăreană a
Imperiului Bizantin, la Oescus şi Tropaeum Traiani. Tot aşa în privinţa tiparelor
pentru cruciuliţe, dacă există similitudini, acestea derivă din faptul că prototipurile
proveneau din Bizanţ, cruciuliţele fiind utilizate de către creştini. 
Prin urmare, tipare de metal pentru realizarea podoabelor prin presare au fost
descoperite în bazinul carpatic şi în vestul Peninsulei Balcanice, în Croaţia de azi,
precum şi în Crimeea, în timp ce tipare din piatră pentru producerea podoabelor
prin turnare apar sporadic în aceste zone, ele fiind mult mai numeroase în zona
extracarpatică a României, în Moldova şi Ucraina, dar mai apar şi în zona limesului
dunărean la Oescus, Tropaeum Traiani, Aegyssus sau Argamum. Această situaţie
denotă existenţa unor curente tehnologice şi a unor procedee tehnice diferite,
determinate probabil de modul de producere a podoabelor în atelierele bizantine
care îşi difuzau piesele, implicit şi tehnologia, spre lumea barbară.
Se cuvine remarcat faptul că toate situaţiile documentate arheologic pe teritoriul
actual al României au analogii din punct de vedere tipologic şi contextual în zone
geografice mai mult sau mai puţin depărtate, fiind vorba de manifestări culturale
specifice perioadei secolelor VI‑VII, dincolo de etnia celor care prelucrau metale şi
utilizau obiectele din acest material.
Dacă fierarii şi orfevrii erau gepizi, avari, slavi, bizantini sau proveniţi din
rândurile populaţiei autohtone, considerate romanice, nu se poate spune cu siguranţă
ci doar se poate bănui. În timp ce pentru mormintele cu unelte lucrurile par clare
datorită ritualului de înmormântare, meşterul de la Bandu de Câmpie aparţinând
lumii germanice, iar bijutierul de la Felnac aparţinând lumii avare, uneltele din
aşezări au fost utilizate de către meşteri sedentari sau itineranţi poposiţi o vreme în
zona respectivă, care puteau fi romanici, germanici, slavi sau avari. Stabilirea etniei
este un obiectiv prea ambiţios pentru această perioadă în care au avut loc mişcări de
populaţii ce au determinat cristalizarea popoarelor evului mediu; deoarece izvoarele
arheologice nu pot oferi un răspuns la întrebarea cum se numeau ele însele, iar
scriitorii bizantini foloseau denumiri generice pentru a desemna populaţiile de la
nordul Dunării.
Din punctul de vedere al statutului artizanilor metalelor, după părerea noastră,
orfevrii erau itineranţi, se deplasau cu trusa de unelte în căutarea comanditarilor care
proveneau din rândul elitelor şi le ofereau materia primă, în special aur şi argint.
Spre deosebire de bijutieri, fierarii puteau lucra timp îndelungat în acelaşi loc şi s‑ar
putea ca aceştia să fi fost în primul rând sedentari sau, eventual, itinerau pe teritorii
mult mai restrânse. Unii dintre meşteri puteau fi din rândul elitei, alţii se puteau
ridica în ierarhia socială tocmai datorită meşteşugului. Măiestria cu care realizau
obiectele şi mai ales faptul că transformau materia, respectiv metalele, folosindu‑se
de foc, alt element al naturii, confereau meşterilor un statut aparte; capacitatea de a
crea implica secrete ale meseriei ce dădeau un caracter misterios muncii lor. Toate
acestea au determinat respectul şi aprecierea contemporanilor, traduse şi în ritualul
funerar. Meşterii au fost înmormântaţi cu obiecte personale, arme, vase, unele chiar
de lux, precum şi cu trusa de unelte, pentru a‑i deservi pe comanditari şi în viaţa de
dincolo de moarte.
Din cele expuse mai sus se poate creiona portretul meşterului toreut din
secolele VI‑VII din partea centrală a Europei. În timp ce în bazinul carpatic meşterii
214 Daniela Tănase
călătoreau cu trusa de unelte pentru a lucra la comandă, în zona extracarpatică

prezenţa acestora este mai greu de surprins deoarece ritualul funerar nu ne oferă
date în acest sens. Cu toate acestea, existenţa meşterilor itineranţi, probabil mai ales
bijutieri, nu poate fi exclusă, dar în acelaşi timp aici se poate observa că podoabele şi
diverse obiecte de uz cotidian puteau fi realizate în locuinţe‑atelier din aşezări, poate
sediul temporar al meşterilor. Tot în arealul extracarpatic se constată o exploatare
mai intensă a minereului de fier provenit din zăcăminte de suprafaţă, efectuată cel
mai probabil de făurari sedentari care deserveau câteva aşezări aflate pe o arie mai
restrânsă.
După cum am mai afirmat, din punctul de vedere al tehnologiei producerii
podoabelor, se remarcă preferinţa pentru tipare din metal pentru presat în Transilvania
şi Banat, cu analogii mai ales în Câmpia Tisei, şi pentru tipare din piatră pentru turnat
în sudul şi estul României, similare celor din Ucraina. În ceea ce priveşte metalurgia
fierului, aceasta era o ocupaţie mult mai importantă în zonele extracarpatice decât în
interiorul arcului carpatic, adevărate centre metalurgice fiind descoperite la Lozna în
Moldova, la Şirna, Budureasca şi Dulceanca IV în Muntenia.
În opinia noastră, aparenta unitate a manifestărilor culturale materiale legate
de toreutică, invocată de marea majoritate a cercetătorilor din ţara noastră (deşi se
pot observa diferenţe importante între ceea ce s‑a întâmplat în zonele extracarpatice
şi în Transilvania şi zona de vest a României), se explică prin puternica influenţă
culturală bizantină manifestată în condiţiile în care graniţa imperiului era la Dunăre,
fapt care a facilitat exportul tehnologic în lumea barbară, caracterizată printr‑un
mozaic de populaţii supuse proceselor de aculturaţie.
Die Metallverarbeitung im Barbaricum an

der mittleren und unteren Donau im 6.‑7.
Jahrhundert
(Zusammenfassung)
Einleitung
Die Geschichte des 6. und 7. Jahrhunderts ist in Bezug auf die Gebiete an der
mittleren und unteren Donau und für die Balkanhalbinsel besonders wichtig, weil
hier verschiedene Bevölkerungen gewohnt haben oder eingewandert sind, die in der
Herausbildung der künftigen Völker im Mittelalter eine bedeutende Rolle gespielt
haben.
Die Anwesenheit dieser Bevölkerungen, die in Schriften erwähnt werden, wird
auch durch die ausgegrabene materielle Kultur belegt. Die untersuchten Siedlungen
und Gräberfelder ergänzen das von den Geschichtssschreibern gezeichnete Bild und
korrigieren es oft im Hinblick auf die Lebensweise oder die Kriegsführung dieser
Barbaren.
Ein bislang ungenügend untersuchter, aber für jede Gesellschaft bedeutender
Bereich ist jener der Metallverarbeitung, dessen Untersuchung nicht bloß die dazu
gehörenden Gegenstände beleuchtet, sondern auch das gesamte soziale Netz, das ein
Handwerk ermöglichte, das sowohl auf die politische Elite als auch auf die unteren
Bevölkerungsschichten ausgewirkt hat. Die vorliegende Arbeit, die hoffentlich die
gestellten Fragen beantworten wird, hat die eigentliche Tätigkeit der Schmiede und
Goldschmiede, ihren sozialen Status innerhalb der Gesellschaft, die angewandten
Techniken und Stile, ihre Besteller und Arbeitsbedingungen zum Gegenstand.
Wir werden das Fundgut in archäologischer und soziologischer Hinsicht
untersuchen: wer die Besteller und wer die Meister waren, die Mitgabe der Werkzeuge
ins Grab des verstorbenen Besitzers, das Bestehen von Werkzeuglagern und Werkstätten
in den Siedlungen. Eine weitere Frage betrifft die Art und Weise der Beerdigungen, die
als bevölkerungsspezifisch oder allgemein bevölkerungsübergreifend gelten können
und an den Status des betreffenden Meisters gebunden sind. Ähnlich verhält es sich
auch mit den Arbeitstechniken bei der Verarbeitung, die für einzelne Bevölkerungen
oder Kulturgebiete kennzeichnend waren. Es müssen auch die Einflüsse der großen
216 Daniela Tănase
Kulturen auf dieses Handwerk im Mittelalter erwähnt werden, und zwar das
griechisch‑römische, keltische, dakische Erbe und vor allem den zeitgenössischen
Einfluss des Byzanz, Persiens und anderer Steppenreiche.
Auf dem gegenwärtigen Gebiet Rumäniens sind die ersten Fundgüter aus dem
Bereich der Metallverarbeitung die Matrizen von Felnac (Kreis Arad) vom Ende des
19. Jahrhunderts, aber der wichtigste Fund ist ein Grab mit Werkzeugen von Bandu
de Câmpie (Kreis Mureş). Südlich und östlich der Karpaten wurden erst in der
Zwischenkriegszeit in Siedlungen oder abgelegen derartige Fundstücke aufgedeckt:
Gussformen, Werkzeuge und Schmelzöfen.
Wir möchten auch die Interpretation der Funde auf dem gegenwärtigen Gebiet
Rumäniens mit den ähnlichen Funden von den benachbarten oder etwas entfernteren
Gebieten vergleichen. Selbst wenn die Elemente der materiellen Kultur auf den
ersten Blick regionalen Charakter aufweisen, sind sie doch Bestandteil einer weiteren
Kultur, die ihrerseits trotz einzelner dominanter Züge Ausdruck unterschiedlicher
Bevölkerungen sein kann. Man kann Züge der barbarischen Strukturen feststellen,
obwohl auch der byzantinische Einfluss in allen Schichten der Bevölkerung auftritt.
Dasselbe trifft auch auf die Metallverarbeitung zu, weil die Techniken, Stile und
sogar Imitationen auf den Geschmack und die Mode des byzantinischen Reiches
verweisen.
Im 6.‑7. Jahrhundert hat auf dem gegenwärtigen Gebiet Rumäniens eine
Vielfalt von Bevölkerungen gelebt, die sich gegenseitig beeinflusst und trotz
der Zugehörigkeit zu unterschiedlichen Kulturen neue, von der byzantinischen
Zivilisation beeinflusste einzelne materielle Kulturen geschaffen haben und deren
Untergang begonnen hat, als im ersten Drittel des 7. Jahrhunderts die Byzantiner
an der Donau eine immer geringere Rolle spielten. Die Archäologie hat bewiesen,
dass zu jenem Zeitpunkt, als die Beziehungen zwischen den Gebieten nördlich
beziehungsweise südlich der Donau infolge des dazwischen gegründeten ersten
bulgarischen Zarenreichs aufgehört haben, der Verfall der materiellen Kultur immer
ausgeprägter wurde und die Einfuhr der Technologie aus Byzanz aufgehört hat.
I. Geschichtliche Voraussetzungen
Die Geschichte der Gebiete an der mittleren und unteren Donau war im 6.‑7.
Jahrhundert untrennbar mit jener mehrerer barbarischen Bevölkerungen verbunden:
germanischen – Gepiden, Langobarden, slawischen – Anten, Sklawinen und
türkischen – Awaren und später Bulgaren.
Die Macht, die diese Gebiete geprägt hat, war das römisch‑byzantinische
Reich. Wie jede Großmacht hat es auf das Geschick der kurzlebigen barbarischen
Reiche einen entscheidenden Einfluss ausgeübt. Durch ihre Politik haben die
Byzantiner die politische Aufteilung nördlich der Donau bestimmt und gemäß des
römischen Spruches divide et impera wurden immer andere Bevölkerungen gerufen
um der Macht der barbarischen Könige, die die Stabilität des Reiches bedrohten,
entgegen zu wirken.
Das Reich hat auch die Lebensweise der Barbaren beeinflusst; die Schriften
erwähnen das Bestreben mancher Anführer den Lebenswandel der Reichselite
nachzuahmen. Wie die archäologischen Funde es belegen, wurde nicht nur deren
Leben beeinflusst, sondern auch das der einfachen Bevölkerung.
II. Forschungs‑ und Informationsstand
Im Jahre 1899 wurden in der Ortschaft Felnac (Kreis Arad) im Mureş‑Tal die
ersten Fundstücke entdeckt, die auf die Metallverarbeitung im 6.‑7. Jahrhundert auf
dem gegenwärtigen Gebiet unseres Landes hinweisen. Diese wurden von J. Hampel
und L. Dömötör wissenschaftlich verwertet. 1913 hat I. Kovács die Beschreibung
der Nekropole von Bandu de Câmpie (Kreis Mureş) veröffentlicht, in der auch ein
Grab mit Werkzeugen entdeckt worden war. In der Zwischenkriegszeit hat Nándor
Fettich bedeutende Studien über die Goldschmiede verfasst, aber es wurden auch
Gräber mit Werkzeugen bei Jutas (Ungarn), Kunszentmárton (Ungarn), Wallerstädten
(Deutschland) und Neuwied (Deutschland) verzeichnet.
Auf internationaler Ebene sind die Forschungen von Joachim Werner bezüglich
der Münzprägung und der Tätigkeit der Münzer und Goldschmiede, aber auch des
sozialen Status der Schmiede und Goldschmiede von Bedeutung. Wichtige Beiträge
zum Status der Handwerker im 6.‑7. Jahrhundert haben J. Driehaus, Helmuth Roth,
Michael Müller‑Wille, J. Henning und C. von Carnap‑Bornheim verfasst. F. Daim
und seine Mitarbeiter haben außer dem Status der Schmiede und Goldschmiede auch
mit den Ergebnissen der metallographischen Untersuchungen der Werkzeuge zum
Thema beigetragen.
Nach dem Zweiten Weltkrieg haben die archäologischen Grabungsarbeiten
in Rumänien zugenommen und es wurden Siedlungen aus dem 6.‑7. Jahrhundert
erforscht, in denen Artefakte mit Bezug zur Metallverarbeitung gefunden worden
waren. Dan Gh. Teodor, Ion Mitrea, Victor Teodorescu, Ştefan Olteanu, Suzana
Dolinescu‑Ferche haben die bedeutendsten Beiträge zur Veröffentlichung der
Fundstücke und –umstände, aber auch über die Toreuten, die verwendeten Techniken
und die byzantinischen Einflüsse gehabt.
218 Daniela Tănase
III. Schriftliche und archäologische Quellen zur Ausübung

des Handwerks
III.1. Schriftliche Quellen
Die byzantinischen Quellen informieren über die Metallverarbeitung im
Barbaricum. In der Geschichte der Herrschaft des Kaisers Mauritius behauptet
Theophilaktus Simokata, dass die Slawen es nicht gewohnt waren Waffen zu
tragen, weil in ihrer Heimat das Eisen unbekannt war und sie keine Krieger
waren (Theophilaktus Simokata, VI, 2. 15). Seine Informationen werden von den
archäologischen Befunden widerlegt, da im Areal zwischen der Ostsee und der
Donau Schmelzöfen und Werkzeuge gefunden worden sind.
III.2. Die Fundumstände der archäologischen Quellen

Bezüglich der archäologischen Quellen belegen die Entdeckungen die
Metallverarbeitung in einigen Siedlungen und auch Nekropolen, wo in Gräbern
Werkzeuge der Schmiede und Goldschmiede entdeckt wurden.
III.2.1. Werkstätten
Zu bemerken ist, dass in den Siedlungen zweierlei Einrichtungen belegt sind.
Erstens sind es die Schmelzöfen innerhalb oder außerhalb der Wohnungen, die
sowohl den Abbau als auch das Schmelzen und Verarbeiten der Erze belegen und
zweitens handelt es sich um Wohnungen, in denen Wekzeuge für das Gießen und das
Bearbeiten entdeckt wurden; diese können als Werkstätten bezeichnet werden oder
jedenfalls als der Sitz der Meister, die Schmuck und Gebrauchsgegenstände für den
Alltag gefertigt haben.
In den bereits veröffentlichten archäologisch belegten Siedlungen aus
Siebenbürgen gibt es ziemlich wenige Fundstücke, die auf die Metallverarbeitung
hinweisen: Moreşti‑„Podei”, Siedlung Nr. 2 von Bratei (Kreis Sibiu), Cristurul
Secuiesc‑„Valea Pârâului Cetăţii”, Lazuri (Kreis Satu‑Mare).
In Muntenien sind die Siedlungen aus dem 6.‑7. Jahrhundert besser belegt.
Eines der wichtigsten Gebiete, wo Werkzeuge der Gold‑ und Eisenschmiede sowie
Schmelzöfen entdeckt wurden, ist das Budureasca‑Tal (Kreis Prahova). Wichtige
Funde gibt es auch bei Şirna (Kreis Prahova), auf dem gegenwärtigen Areal der
Hauptstadt Bucureşti und bei Dulceanca (Kreis Teleorman).
In der Moldau stammen die bedeutendsten Funde von Lozna‑Străteni (Kreis
Botoşani), Botoşana (Kreis Suceava), Izvoare‑Bahna (Kreis Neamţ), Ştefan cel Mare
(Kreis Bacău) und Dodeşti (Kreis Vaslui). Darunter ist die Siedlung von Davideni
(Kreis Neamţ) die meist untersuchte.
III.2.2. Werkzeuge als Grabfunde

Gräber von Goldschmieden wurden entlang der Flüsse und römischen Straßen
entdeckt, die Werkstätten hingegen standen an Kreuzungen und an wichtigen Orten
der Straßennetze. Diese Feststellung gilt vor allem für das Karpatenbecken, weil
die Siedlungen außerhalb der Karpaten meist entlang der Flüsse lagen, die günstige
Wohnbedingungen boten. Außerhalb der Karpaten gibt es keine eindeutigen Belege
für Handelsstraßen zu jener Zeit, obwohl die Siedlungen entlang der Flüsse und
Täler lagen, die als Zugangswege betrachtet werden können. Zu erwähnen ist auch,
dass Gräber mit Werkzeugfunden außerhalb des Karpatenbogens nicht vorkommen.
Das einzige einem Goldschmied zugeordnete Grab ist das Grab der Feuerbestattung
Nr. 14 von Sărata Monteoru (Kreis Buzău).
III.2.2.1. Körpergräber
1. Bandu de Câmpie (Kreis Mureş). Am Südrand des Gräberfeldes wurden
im Grab Nr. 19 beigelegte Werkzeuge in einer Holzkiste am Fußende gefunden (Taf.
II‑IV).
Die Kiste enthielt alle Werkzeuge eines Schmiedes. Das reiche Inventar bietet
genügend Belege um vorauszusetzen, dass dem Verstorbenen auch Schmuckstücke
aus Edelmetall oder sogar Münzen beigelegt gewesen sein konnten, die von den
Grabplünderern gestohlen wurden. Dafür spricht auch das Inventar einiger Gräber
mit Werkzeugfunden aus Europa, in denen auch besondere Fundstücke erschienen
sind. Ähnliche Grabfunde wurden in mehreren Gebieten Europas entdeckt (Siehe die
Liste mit Werkzeugen als Grabfunde aus Europa, Kap. XII).
2. Das Grab von Felnac wurde nicht von den Forschern, sondern im Jahr
1899 zufällig auf einer kleinen Fläche entdeckt, die trockengelegt und nicht mehr
vom Mureş überflutet wurde. Es wurden Gussformen neben Menschen‑ und
Pferdeknochen freigelegt. Das Grab mit Gussformen von Felnac weist sowohl im
Hinblick auf das Ritual und die Typologie der Stücke als auch in geographischer
Hinsicht Ähnlichkeiten mit anderen von Kunszentmárton und Gátér (beide in
Ungarn) auf.
Wenn wir die oben erwähnten Gräber mit den Gussformen in Betracht ziehen,
kann man ganz sicher behaupten, dass auch bei Felnac ein Goldschmied mit seinem
Pferd, seinen Werkzeugen und vielleicht auch seinen Waffen nach dem Ritual der
awarischen Ritter begraben worden war. Unseres Erachtens gibt es hierfür keine
Zweifel, da es sich um ein Grab handelt und nicht um das Werkzeuglager einer
Werkstatt.
III.2.2.2. Brandgräber
Im Brandgrab Nr. 14, das im Jahr 1952 bei Sărata Monteoru (Kreis Buzău)
220 Daniela Tănase
entdeckt wurde, fand man auf und zwischen den Gebeinen acht Schmelztiegel aus
Lehm und man hat vorausgesetzt, dass es das Grab eines Handwerkers, vermutlich
eines Goldschmiedes war.
III.3. Depot und Schätze
III.3.1. Depot
Kein bislang entdecktes Werkzeug aus den Grabfunden des 6.‑7. Jahrhunderts
kann als gelagert betrachtet werden. Das Fehlen dieser Depot ist umso überraschender,
als innerhalb des Karpatenbogens diese Erscheinung Ende der römischen Zeit und
Anfang der Völkerwanderung, aber vor allem später, im 8.‑9. Jahrhundert belegt ist.
Bezüglich der Werkzeuglagerung, die vor und nach dem 6.‑7. Jahrhundert
bekannt ist, kann eine Lücke von zwei Jahrhunderten festgestellt werden, die dadurch
erklärt werden könnte, dass dem Meister als Zeichen der Ehrung seine Werkzeuge
beigelegt wurden um ihn auch jenseits des Todes als Handwerker hervorzuheben.
III.3.2. Schätze
Die Schätze wurden zur Zeit der Völkerwanderungen auf dem gegenwärtigen
Gebiet Rumäniens infolge gewisser politischer Ereignisse vergraben und das hatte
keine sakrale Bedeutung.
Der bei Priseaca (Kreis Olt) entdeckte Schatz hat eher als Statusgut einer
vornehmen Person gehört und nicht einem Goldschmied, der die Münzen zur
Fertigung der Schmuckstücke benutzte.
III.4. Vereinzelte Funde
Obwohl die Fundumstände der vereinzelt auf dem gegenwärtigen Gebiet

Rumäniens entdeckten Gussformen nicht bekannt sind, kann man voraussetzen, dass
manche davon, zum Beispiel die steinernen, vom Areal einiger Siedlungen stammen,
aber auch aus Gräbern, wie die metallenen.
IV. Die Rohstoffquellen
IV.1. Der Abbau und die Gewinnung des Eisenerzes
IV.1.1. Der Abbau des Eisenerzes

Im frühen Mittelalter wurde vor allem das lokale Sedimenterz abgebaut,
das übrigens auch das Einschmelzen in der betreffenden Siedlung erklärt. Zum
Schmelzen wurden Kalkstein und Kalk verwendet, so wie aus der Untersuchung der
ins 6. Jahrhundert datierten Funde von Ciurel und Târgovişte hervorgeht.
Bisjetzt wurde noch nicht bewiesen, dass Eisenerz vor allem im 6.‑7.
Jahrhundert in den Minen aus Transsilvanien gefördert wurde. Viel glaubhafter
scheint in diesem Gebiet der Abbau des Eisenerzes aus den Schwemmschichten zu
sein, so wie in der Moldau oder in Muntenien, da man Schlacke in den Siedlungen
von Moreşti, Bratei und Lazuri entdeckt hat.
IV.1.2. Die Gewinnung des Erzes in Schmelzöfen

Auf dem gegenwärtigen Gebiet Rumäniens sind Fälle belegt, in denen das Erz
in Öfen sowohl in als auch außerhalb der Wohnungen geschmolzen wurde, aber das
war nicht die einzige Möglichkeit Eisen aus Erzen zu erhalten, denn es wurde auch
in Gruben und in Tongefäßen geschmolzen.
In den Siedlungen außerhalb des Karpatenbogens, vor allem in der Moldau
und in Muntenien, wurden Schmelzöfen in den Wohnungen aufgedeckt, die einmal
oder mehrmals verwendet worden sind: Botoşana, Lozna‑Străteni, Ştefan cel Mare
und Davideni. In Muntenien gibt es bisher die repräsentativsten Siedlungen bei
Buldureasca, Şirna und Dulceanca IV.
IV.1.3. Die Gewinnung des Erzes in Tongefäßen

Diese Methode ist bei Lozna‑Străteni, Valea Mare (Kreis Vaslui), Borniş (Kreis
Neamţ), Udeşti (Kreis Suceava), in den Vorkarpaten der Ukraine und in Bessarabien
belegt.
IV.1.4. Die Gewinnung des Erzes in Gruben

Eine andere Methode war das Schmelzen in den sogenannten „Wolfsrachen”,
in Gruben in die Holzkohle, Erz und Kalkstein als Flussmittel gelegt wurden. Solche
Gruben sind in Siedlungen bei Lozna‑Străteni, Horga (Kreis Vaslui) und Petruha in
Bessarabien belegt.
Wenn wir die Befunde aus Rumänien mit jenen aus anderen Gegenden
Europas vergleichen, können wir Ähnlichkeiten in der Erzgewinnung feststellen;
es gab sowohl spezielle Öfen außerhalb der Siedlungen, wie jene in Westeuropa
als auch innerhalb dieser, wie in Osteuropa. Die praktische Erfahrung und die
Umweltsbedingungen haben einfache und wirkungsvolle Möglichkeiten finden
lassen, so dass in weit entfernten Gebieten ähnliche Ofentypen entstanden sind.
IV.2. Legierungen
Die verwendeten Legierungen im frühen Mittelalter waren Bronze: Kupfer,

Zinn und Blei, aber auch Messing: Kupfer, Zink, Zinn und Blei.
222 Daniela Tănase
Es gibt keine Belege dafür, dass die legierten Metalle als solche abgebaut
wurden. Die in den Gräbern gefundenen Schmuckstücke stammten aus dem
Schmelzen und Verarbeiten der Metalle aus römischer Zeit: Münzen, Schmuck,
Gefäße, Gebrauchsgegenstände, Bronzestatuen aus verlassenen römischen Städten,
woher sowohl für die Toreuten als auch für die Besteller Altmetall gebracht wurde.
IV.3. Edelmetalle
Nach dem Rückzug der Römer aus Dakein wurde Gold nicht mehr organisiert
gefördert und die Goldgruben aus Siebenbürgen wurden nicht mehr verwendet.
Zumindest bisjetzt gibt es keine Befunde für das Gegenteil dieser Tatsache.
Im frühen Mittelalter wurde häufig antikes Gold wiederverwendet und es
wurde auch Münzgold gebraucht. Die barbarischen Goldschmiede kannten die
byzantinischen Münzen, wie die Grabfunde der Handwerker aus dem Karpatenbecken
von Kunszentmárton, Jutas, Kölked Feketekapu A und Pókaszepetk es belegen; es
sind Waagen, deren Gewichte einem oder mehreren Solidi oder deren Untereinheiten
entsprechen. Die Qualität des Münzgoldes wurde mit byzantinischen Gewichten
überprüft, dann wurde es eingeschmolzen und verarbeitet. Bislang gibt es keinerlei
Hinweise darauf, dass nördlich der unteren Donau und innerhalb der Karpaten
Goldmünzen als Geld verwendet worden waren, so wie in Westeuropa.
IV.3.1. Byzantinisches Gold und Silber nördlich der Donau

In den Gegenden nördlich der Donau gab es selbst nach dem Untergang des
hunnischen Reiches Münzgold, da den barbarischen Königen regelmäßig Subsidien
bezahlt wurden. Die Gold‑ und Silbermünzen wurden nördlich der Donau nicht
im Handel gebraucht, sondern von den lokalen Herrschern als Prestigegut oder als
Rohstoff für Schmuck gehortet.
Der Rohstoff konnte auch aus den Gräbern erworben werden, in die viel
Metall in Form von Schmuck oder Münzen als Obolus für Charon beigelegt wurde.
Hauptsächlich aus diesem Grunde wurden die Gräber oft geplündert, so wie es auch
in den Nekropolen aus Transsilvanien belegt ist.
IV.4. Der Handel als mögliche Rohstoffquelle
IV.4.1. Die Handelsbeziehungen zwischen Byzanz und den Barbaren im

Spiegel der Schriften
Aufgrund der Handelsbeziehungen konnten sich die barbarischen Handwerker
verschiedene Werkzeuge für die Metallverarbeitung oder halbfertige Stücke
verschaffen. Die bronzenen Gussformen aus den Gräbern des Karpatenbeckens

konnten nicht das Werk eines einzelnen Menschen gewesen sein. Die einfacheren
wurden wohl von den Meistern gegossen, aber die meisten stammten aus dem
Ausland, vermutlich aus byzantinischen Werkstätten und Basaren.
IV.4.2. Handelsstraßen und Münzumlauf nördlich der Donau

Im 6.‑7. Jahrhundert waren die bedeutendsten Straßen entlang der Täler der
Nebenflüsse der Donau noch vorhanden. Archäologische und Münzfunde stammen
aus der Nähe der Flüsse Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut und ihrer Nebenflüsse,
so dass die wichtigsten Straßen zu und von den Flüssen zurückverfolgt werden
können.
Nachdem der Limes gefallen war und die Verwaltung in der Provinz südlich
der Donau aufgehört hatte, sind Bronzemünzen nur zufällig an die untere Donau
gelangt. Die Verbreitung der Bronzemünzen zeigt, dass sie vor allem in den Tälern
der Nebenflüssse der Donau und in der Nähe des Stromes vorkommen, als Hinweis
auf das Reisen der Händler.
Die Einfuhr der Technologie aus dem byzantinischen Reich ist auch durch
Werkzeuge für die Fertigung von Schmuck belegt, wie zum Beispiel die Formen für
dreieckige Anhänger, die sowohl im Barbaricum bei Budureasca 3 (Kreis Prahova)
als auch bei Bernašivka (Ukraine) als auch im Reich bei Oescus und Tropaeum
Traiani in ähnlicher Fertigung vorkommen. Die Gussformen in den Städten des
Grenzgebietes zum Barbaricum zeigen, wie verschiedene Schmucktypen aus dem
Reich verbreitet und wie diese hergestellt wurden.
V. Typologische Untersuchung
Die Werkzeuge für die Metallverarbeitung, die in Siedlungen und Gräbern

aufgedeckt wurden, ergeben das Bild der Tätigkeit der Gold‑ und Eisenschmiede.
Die Werkzeuge aus den Siedlungen sind sowohl in Bezug auf die Anzahl als auch
in typologischer Sicht nicht zahlreich. Viel interessanter sind die Grabfunde, wo die
repräsentativsten Werkzeuge beigelegt wurden.
1. Zangen
2. Hämmer
3. Ambosse
4. Bohrer
5. Zieheisen
6. Werkzeuge für Nägel und Nieten
224 Daniela Tănase
7. Feilen
8. Graviereisen
9. Meißel
10. Punzen
11. Dorne
12. Pinzetten
13. Gussformen aus Knochen
In der Presstechnik wurden bei der Fertigung von Schmuck auch Gussformen
aus Knochen verwendet; Funde gibt es in der Moldau bei Costeşti (Kreis Iaşi) (Taf.
XIV‑XV). Das Muster wurde auf die Matrize eingeritzt und so wurden Beschläge,
Anhänger oder Gürtelplatten gefertigt.
14. Metallene Gussformen

In der zweiten Hälfte des 6. Jahrhunderts und auch im 7. Jahrhundert war die
einfache und billige Fertigung des Schmuckes aus Gold, Silber und Bronze durch das
Pressen der Metallfolien auf Matrizen oder Patrizen vorherrschend. Es gab Patrizen
mit Reliefdekor oder Matrizen mit Pressdekor. Diese Art der Werkzeuge zeigen auch
die Änderungen im Bereich der Arbeitstechnik und der Mode an, wobei zu Beginn
des 6. Jahrhunderts die gegossenen Stücke und im letzten Drittel dieses Jahrhunderts
und im 7. Jahrhundert die gepressten bevorzugt wurden.
14.1. Pressmodelle
Die Fibeln wurden mit Hilfe der Pressmodelle hergestellt, indem man die
Metallform in einen weichen Lehmklumpen presste und der Abdruck so zur Matrize
und in ihn das geschmolzene Metall gegossen wurde.
14.2. Pressmodelle mit eingeritztem Dekor
14.2.1. Pressmodelle für Gürtelgarnituren
Diese Formen verwendete man zur Fertigung von Gürtelgarnituren, die aus
Haupt‑ und Nebenlasche, Gürtelplatte in Form eines doppelten oder einfachen
Schildes oder U‑förmigen Platten bestanden.
14.2.1.1. Pressmodelle des Typs Felnac (Abb. 24)
14.2.1.2. Pressmodelle mit Palmettendekor (Abb. 25)
14.2.2. Pressmodelle für Riemenzungen und Gürtelbeschläge
14.2.2.1. Pressmodelle des Typs Martinovka (Abb. 26)
14.2.2.2. Pressmodelle des Typs Tarnaméra (Abb. 27)
14.2.2.3. Pressmodelle des Typs Pančevo (Abb. 29)
14.2.2.4. Pressmodelle mit Tiermotiven II und Zahnschnitt (Abb. 37)
14.2.2.5. Pressmodelle für halbkreisförmige Beschläge (Abb. 51)
14.2.2.6. Pressmodelle für quadratische Beschläge (Abb. 44)
14.2.2.7. Pressmodelle für „Biskuit“‑förmige Beschläge (Abb. 43)
14.2.2.8. Formen für tierförmige Beschläge (Abb. 52‑53)

14.2.3. Pressmodelle für Riemenzungen und Beschläge der Pferdeausrüstung
14.2.3.1. Pressmodelle mit geometrischem Dekor (Abb. 30)
14.2.3.2. Pressmodelle mit Tierstil II mit Zahnschnitt (Abb. 31, Abb. 35)
14.3. Pressmodelle mit Reliefdekor
14.3.1. Pressmodelle für Anhänger
14.3.1.1. Pressmodelle für Melonenkern‑Anhänger (Abb. 40)
14.3.1.2. Pressmodelle für muschelförmige Beschläge (Abb. 41)
14.3.2. Pressmodelle für Laschen und Gürtelbeschläge
14.3.2.1. Pressmodelle mit Monogramm und Kreuz (Abb. 28)
14.3.2.2. Pressmodelle für runde Beschläge (Abb. 49)
14.3.2.3. Pressmodelle für perlenbesetzte Beschläge (Taf. XXIV.10)
14.3.2.4. Pressmodelle für Beschläge in Schmetterlingform (Abb. 42)
14.3.3. Pressmodelle für Beschläge der Pferdeausrüstung
14.3.3.1. Pressmodelle für halbkugelförmige Beschläge (Abb. 50)
14.3.3.2. Pressmodelle für quadratische perlenbesetzte Beschläge (Abb.
47‑48)
14.3.3.3. Pressmodelle für rosettenförmige Beschläge (Abb. 45, Abb. 46)
14.3.3.4. Pressmodelle für kleeblattförmige Beschläge (Abb. 36)
14.3.3.5. Pressmodelle für kleeblattförmige Beschläge mit Quasten (Abb. 38,
Abb. 39)
14.3.3.6. Pressmodelle für rechteckige Beschläge mit Quasten (Abb. 33, Abb.
34)
14.3.3.7. Pressmodelle für glatte Riemenzungen (Abb. 32)
15. Gusslöffel für Metall

Bestimmte technische Verfahren des 6.‑7. Jahrhunderts wie das Schmelzen
und Gießen setzten die Werkzeuge zur Handhabung des flüssigen Metalls voraus. In
den Siedlungen wurden Lehmlöffel entdeckt, meist mit Resten von geschmolzenem
Metall sowie Metalllöffel, die wahrscheinlich zum selben Zweck gedient haben.
15.1. Metalllöffel
15.2. Lehmlöffel
16. Schmelztiegel
16.1. Becherförmige Schmelztiegel (Abb. 54)
16.2. Schmelztiegel mit rundem Rand und abgerundetem Boden (Abb. 55)
16.3. Schmelztiegel mit dreilappigem Rand und abgerundetem Boden (Abb. 57)
16.4. Schmelztiegel mit Schnabel und abgerundetem Boden (Abb. 56)
17. Lehmformen
17.1. Gussformen für Ohrringe, Perlen und Beschläge
226 Daniela Tănase
17.2. Gussformen für Anhänger

18. Steinerne Gussformen
Die steinernen Gussformen wurden aus Kalkstein, Sandstein und Mergel
gemacht, je nachdem, was es in der Umgebung gab. Diese wurden zum Gießen
von Kleidungszubehör und Schmuck: Ohrringe, Anhänger, Beschläge, Schnallen
verwendet. Bislang hat man Gussformen bloß in den Siedlungen auf dem
gegenwärtigen Gebiet Rumäniens entdeckt.
Selbst wenn auf manche Gussformen Muster für mehrere Arten von Schmuck
eingeritzt wurden, haben wir versucht eine Typologie nach dem bedeutendsten
abgebildeten Fundstück aufzustellen.
18.1. Gussformen für Ohrringzubehör (Abb. 66‑68)
18.2. Gussformen für kreuzförmige Anhänger und Beschläge (Abb. 63)
18.3. Gussformen für Anhänger
18.3.1. Gussformen für dreieckige Anhänger
18.3.2. Gussformen für Perlen und Melonenkern‑Anhänger (Abb. 70, Abb. 75)
18.3.3. Gussformen für Anhänger
18.4. Gussformen für Schnallen und Gürtelbeschläge (Abb. 65, Abb. 71‑75)
18.5. Fragmentierte Gussformen
VI. Verarbeitungstechniken, Motive und Stile
Die Eisen‑ und Goldschmiede des frühen Mittelalters haben eine Vielfalt von
Techniken zur Verarbeitung angewandt. Das belegen sowohl die Fundstücke selbst
als auch die Beschreibungen antiker und mittelalterlicher Autoren. Diesbezüglich ist
das Werk des Mönchs Theophilus Presbiter, De Diversis Artibus, eine ausführliche
Beschreibung der Metallverarbeitung, der Verzierung und Herstellung von
Werkzeugen aus dem 12 Jahrhundert, besonders wichtig. In diesem wahren Handbuch
des Kunsthandwerks wird uns die Arbeit der mittelalterlichen Goldschmiede
beschrieben, deren Arbeitsverfahren auch im 6.‑7. Jahrhundert verwendet werden
konnten, als die Juweliere von der byzantinischen Goldschmiedekunst beeinflusst
waren, die ihrerseits Einwirkungen der griechischen und römischen erhalten hatte.
Durch die Vorgänger aus der zweiten Hälfte des 1. Jahrtausends n. Chr. wurden die
Arbeitsverfahren der Juweliere aus der Antike ins Mittelalter überliefert.
VI.1. Eisenschmiedetechniken
1.1. Schmieden
1.2. Drahtziehen, Lochen, Nieten
VI. 2. Juweliertechniken
2.1. Klopfen, Ziselieren und Polieren
2.2. Gravieren, Punzen, Stempeln
2.3. Pressen auf Formen
2.4. Gießen in Formen und nach der à cire perdue‑Methode
2.5. Granulation und Filigran
2.6. Einlegen von Silber und Niellieren
2.7. Vergolden
2.8. Einfassen von Steinen und Glas
VI. 3. Verzierstile und Dekormotive
Die Verzierstile und Dekormotive aus dem Barbaricum des 6.‑7. Jahrhunderts
sind schwer einzuordnen, da auf den hier gefertigten Produkten Motive byzantinischen,
germanischen oder steppentypischen Einflusses in unterschiedlichen Kombinationen
vorkommen.
3.1. Verzierstile und Dekormotive byzantinischer Herkunft
Die Komposition der Verzierung und die Dekormotive zahlreicher nördlich
der Donau entdeckter Schmuckstücke sind byzantinischer Herkunft und stellen einen
erneuten Beweis des starken Einflusses dieser Zivilisation auf die des Barbaricums
dar. Unter den byzantinischen Motiven kommen Palmetten, Semikolon, geometrische
Motive, Monogramme in Form von Rosetten, Geflechte, konzentrische Kreise oder
Kreise mit einem Punkt vor, alle in verschiedenen Kombinationen, die Typologien
ergeben haben.
3.1.1. Verzierungen mit konzentrischen Kreisen oder Kreisen mit einem Punkt
3.1.2. Punkt‑Komma Ornamentik
3.1.3. Rosettenmotiv im mittleren Bereich des Stückes
3.1.4. Palmettenmotiv
3.1.5. Sternenmotiv
3.2. Verzierungen und Dekormotive germanischer Herkunft
3.3. Verzierungen und Dekormotive awarischer Herkunft
3.4. Tierstil II mit Zahnschnitt
VII. Chronologische und kulturelle Eingliederung
VII.1. Nekropolen
VII.1.1. Bandu de Câmpie
Das Grab Nr. 10 von Bandu de Câmpie stammt von einem Gräberfeld
228 Daniela Tănase
spätgepidischer Herkunft, beziehungsweise aus dem Zeitintervall zwischen dem

letzten Drittel des 6. und Hälfte des 7. Jahrhunderts. Unseres Erachtens kann das
Grab auch um das Jahr 600 oder Anfang des 7. Jahrhunderts datiert werden.
VII.1.2. Felnac
Im Hinblick auf die Datierung des Grabes von Felnac sind die Forscher der
Meinung, es gehöre ins erste Drittel des 7. Jahrhunderts. Nach dem Bestattungsritual
hat der Goldschmied dem awarischen Kulturraum angehört.
Die Untersuchung der beiden Grabtypen, des germanischen und des awarischen,
sowie die Untersuchung ähnlicher Funde aus Europa haben ergeben, dass es keine
Vorliebe für das Beilegen bestimmter Werkzeuge gegeben hatte, die eine deutliche
chronologische Differenzierung zulässt. Die Gussformen in den Gräbern aus dem
Karpatenbecken spiegeln den Übergang zu einer Art der Bekleidung wider, die das
Tragen des Gürtels benötigte, der vor dem Einzug der Awaren im letzten Drittel des
6. Jahrhunderts nicht getragen worden war.
VII.1.3. Sărata Monteoru

Weil die Nekropole nicht veröffentlicht wurde, nehmen wir zur Datierung die
Voraussetzung der Entdecker in Betracht, das heißt den Zeitraum zwischen Ende des
6. und Ende des 7. Jahrhunderts. Zu jener Zeit gab es nur bei den Slawen den Brauch
der Einäscherung.
Unseres Erachtens ist die Entdeckung von Sărata Monteoru ganz besonders
wichtig, da sie die Ehrung der Metallhandwerker nicht bloß bei den Germanen und
Awaren, sondern auch bei den Slawen belegt, eine Tatsache, die an der Beigabe der
Werkzeuge ins Grab erkennbar ist.
VII.2. Siedlungen
Die Funde aus den Siedlungen des gegenwärtigen Gebietes Rumäniens

heben einerseits den Kulturkontext Ende des 5. und in der ersten Hälfte des 6.
Jahrhunderts, andererseits den der zweiten Hälfte des 6. und der ersten Hälfte des
7. Jahrhunderts hervor, als der Raum außerhalb der Karpaten dichter besiedelt
wurde; der dritte Kulturkontext beginnt im letzten Drittel des 7. Jahrhunderts und
wird im 8. Jahrhundert fortgesetzt. In all den Jahrhunderten hat die byzantinische
Zivilisation die barbarische geprägt und dieses Gepräge ist sogar nach dem Verlust
der Donauprovinzen im ersten Drittel des 7. Jahrhundert bemerkbar.
VII.3. Die ethnische Zusammensetzung

Nur auf Grund der archäologischen Befunde lässt sich die ethnische
Zugehörigkeit der Bevölkerungen im Barbaricum schwerlich feststellen. Trotzdem

liefern die schriftlichen Quellen sowohl hinsichtlich der Völkerschaften, die das Gebiet
bewohnten oder aus dem Zusammenleben auf diesem Territorium hervorgegangen
waren, ein komplexes Bild.
Die byzantinischen Autoren nannten die Bevölkerungen nördlich der Donau
nicht immer mit dem genauen Namen; sie sprachen von Skythen und Hunnen Hunderte
Jahre nach deren Verschwinden oder der Name einer Völkerschaft wurde auch auf
andere, geographisch mehr oder weniger entfernte ausgedehnt. Die archäologischen
Befunde setzen die Fundorte des Raumes außerhalb der Karpaten mit der slawischen
Bevölkerung in Verbindung; in typologischer Hinsicht sind die Wohnungen der
Siedlungen des 6.‑7. Jahrhunderts aus der Moldau und aus Muntenien denen der
frühen Slawen ähnlich. Trotzdem kann nicht entschieden behauptet werden, es habe
da nur Slawen gegeben, weil die ethnische Zusammensetzung vielfältig war.
Andererseits haben manche Forscher für diese Zeit die Bezeichnung
nachrömische Kultur vorgeschlagen, die sowohl die Theorie der Romanität als auch
jene der vorherrschend fremden Elemente befriedigt, weil unter dieser Benennung
das gesamte ethnische und kulturelle Mosaik, das dem römisch‑byzantinischen
Einfluss ausgesetzt war und deshalb den Anschein der Kontinuität einer römischen
Bevölkerung erweckt, untergebracht werden kann.
Man kann annehmen, dass die Gussformen zur Fertigung der kleinen Kreuze,
die nördlich der Donau entdeckt wurden, mit einer christlichen Bevölkerung und
implizite mit der Romanität in Verbindung gebracht werden können.
Der von den Völkerwanderungen und der unterschiedlichen Machtübernahme
im Barbaricum bewirkte Kulturaustausch findet in den Fundstücken seinen
Niederschlag, und zwar in der Moldau und in Muntenien deutlicher in Bezug auf
die Verarbeitung des Eisens durch Schmelzen – in Öfen innerhalb der Wohnungen
oder in Tontöpfen – und in Siebenbürgen in der Herstellung des Schmuckes durch
metallene Pressformen, die für das erste awarische Kaganat spezifisch sind. Bislang
sind solche Formen östlich und südlich der Karpaten nicht entdeckt worden, aber
hier fand man Steinformen für ähnliche Produkte wie die awarischen. Letztere
wurden zwar gegossen, aber es gibt auch Gussformen ohne Abfluss für das Metall
und man hat vorausgesetzt, dass diese für die Fertigung von Patrizen zum Pressen
von Metallfolien verwendet worden waren.
Die Fundstücke mit Bezug zur Metallverarbeitung geben trotzdem keine
eindeutige Antwort auf die Frage der ethnischen Zusammensetzung der Bevölkerung
nördlich der Donau. Die Mode in der Kleidung hing auch von der Machtzuteilung eines
bestimmten Gebietes zu einem gegebenen Zeitpunkt ab, die auch die Kultur prägte.
Fest steht, dass im Barbaricum gepidische, awarische, slawische und romanische
Handwerker gelebt haben, die fähig waren Schmuck herzustellen und das eventuelle
230 Daniela Tănase
Auftreten byzantinischer Meister ist eine Ausnahme, weil diese Kreigsgefangene

oder Flüchtlinge gewesen sein mussten und nicht freiwillig als reisende Meister in
dieses Gebiet gekommen waren.
VIII. Die gesellschaftliche Rolle des Handwerkers
VIII.1. Reisende oder sesshafte Meister

Im Unterschied zu Westeuropa sind in Ost‑ und Mitteleuropa die wichtigsten
Quellen der Tätigkeit der Toreuten die archäologischen: Werkzeuge aus Siedlungen
und Gräbern und damit gefertigte Produkte.
In Transsilvanien und im Banat weisen die Gräber von Felnac und Bandu
de Câmpie, aber auch die Formen von Corund und Dumbrăveni eindeutig auf die
reisenden Juweliere und Waffenschmiede hin. Der Goldschmied von Felnac war
ein reisender, das beweisen die Dekormotive einiger Formen, die aus Nekropolen
eines begrenzten Gebietes an der Mündung des Mureş und der Tisa stammen, zum
Beispiel die Gürtelelemente mit Felnac‑Dekor (Abb. 24) von Deszk, Klárafalva,
Szeged, Aradac‑Mečka und Sânpetru German.
Im Gebiet außerhalb des Karpatenbogens sind steinerne Formen mit
eingeritztem Muster entdeckt worden, in denen Elemente für Gürtelgarnituren und
Ohrringe gefertigt wurden und ihre Verbreitung, Ähnlichkeiten bezüglich der Form
und des Dekors und die Fundumstände sind Hinweise auf die reisenden Meister,
durch die diese Art der Garnituren verbreitet wurde. Diese reisenden Handwerker
hingen jedoch von den Bestellern ab, die es sich leisten konnten einen Handwerker
rufen zu lassen; es sei daran erinnert, dass die schriftlichen Quellen um das Jahr 600
mehrere barbarische Anführer in Muntenien und im Süden der Moldau erwähnen.
Man muss allerdings der Unterschied machen zwischen den Eisenschmieden,
die Gebrauchsgegenstände für den Alltag beziehungsweise Kampf‑ und Jagdwaffen
fertigten und eine feste, für ein nahes Areal arbeitende Werkstatt hatten und den
Juwelieren und spezialisierten Waffenschmieden, die vorwiegend auf der Suche
nach Bestellungen und wohlhabenden Kunden umherreisten.
VIII. 2. Der gesellschaftliche Status
Das Beilegen der Werkzeuge ins Grab hat zwei entgegengesetzte Meinungen
ergeben; nach der ersten, die von den archäologischen Funden unterstützt wird,
waren die Handwerker reisende freie Menschen und Besitzer ihres Werkzeugs.
Nach der zweiten waren die Handwerker nicht freie Menschen, sondern nach dem
Gesetz an ihre Herren gebunden. Die Informationen dafür stammen vor allem
aus Gesetzsammlungen und anderen schriftlichen Belegen jener Zeit: Leben der
Heiligen und Chroniken. Das Beilegen der Werkzeuge ins Grab soll beweisen, dass
die Personen hohen Ranges auch Gold‑ und Eisenschmiede als Untertanen hatten.
Unseres Erachtens müssen diese Meinungen besser betont werden, da es
möglicherweise sowohl Handwerker gab, die den höheren sozialen Schichten
angehörten als auch solche, die frei und weniger wohlhabend waren und in deren
Gräber Werkzeuge und Waffen beigelegt wurden. Es konnte aber auch Schmiede
oder Hilfsarbeiter gegeben haben, die servi waren. Wenn nur jene Adligen sich
hervorgetan hätten, unter deren Untertanen auch Handwerker existierten, dann hätte
man in den Gräbern aller Fürsten und vornehmen Männer Werkzeuge gefunden.
Die Tatsache, dass im Frühmittelalter die Eisen‑ und Goldschmiede einen
besonderen gesellschaftlichen Status hatten, der auch ins Jenseits übertragen wurde,
wird auch durch die langobardischen Grabfunde belegt: von Poysdorf und Brno, aus
dem Frankenreich (Hérouvillette), der Alemannen (Dittigheim), aus Skandinavien
(Vestly, Hovgärdsberg Vendel), aber auch der späten Gepiden (Aradac‑Mečka,
Bandu de Câmpie, Kölked Feketekapu “B“) oder der Awaren (Felnac, Jutas,
Kunszentmárton u.a.)
In die Gräber wurden mehrere Arten von Gegenständen beigelegt: Kleidung,
Waffen und Gebrauchsgegenstände, Sachen, die speziell für die Bestattung gefertigt
worden waren sowie fertige und halbfertige Produkte des Meisters.
Die Waffen aus den Gräbern, in die Werkzeuge beigelegt wurden, belegen
die Tatsache, dass der Verstorbene ein freier Mensch gewesen ist, da nur die
Freien das Recht hatten Waffen zu tragen und sie konnten sie sich leisten. Diesen
typisch germanischen Brauch gab es auch bei den Steppenvölkern. Die awarischen
Krieger wurden mitsamt ihrem Pferd und dessen reich verzierten Ausrüstung, mit
ihrem Schwert und Pfeilspitzen, deren Anzahl den Rang des Verstorbenen angab,
bestattet.
Bezüglich der Werkzeuge könnte man erwähnen, dass diese magischen
Charakter hatten und bloß zeigen sollten, dass der Verstorbene hohen Ranges gewesen
war, ohne dass er den Beruf ausgeübt hatte. Laut dieser Annahme hätten einerseits die
Werkzeugsätze identisch sein müssen, dabei sind sie ziemlich unterschiedlich, selbst
wenn der Hammer und die Zange häufig getrennt oder nebeneinander vorkommen.
Andererseits hätte man diese Werkzeuge nur als Grabbeigabe gefertigt, ihre
Untersuchung jedoch hat ergeben, dass man sie bei der Metallverarbeitung benutzt
hatte. Die Formen aus den Gräbern, die nur im Karpatenbecken belegt sind, könnten
eine regionale Vorliebe für ein bestimmtes Stück der Juwelierwerkzeuge belegen,
allerdings nicht mit Bezug auf den Rang, sondern auf das Ausüben des Berufes.
Die Werkzeuge von Bandu de Câmpie sind noch nicht in metallographischer
Hinsicht untersucht worden, deshalb müssen wir die Ergebnisse der Untersuchungen
232 Daniela Tănase
für die Gräber der Eisenschmiede von Brno und Poysdorf heranziehen. Diese
Untersuchungen haben die Art und Weise ergeben, wie man die Werkzeuge gefertigt
hatte und auch bewiesen, dass sie nicht als Zeichen des Ranges gehortet worden
waren.
Der Werkzeugsatz von Bandu de Câmpie enthält zahlreiche und typologisch
vielfältige Werkzeuge, die vor allen zur Eisen‑ und Waffenschmiede gehören; manche
davon kommen im sehr reichen Werkzeugsatz des Meisters von Hérouvillette gar
nicht vor: das Zieheisen und das Werkzeug zur Fertigung von Nieten, der Amboss,
aber auch Zangen, Hämmer, Bohrer, Meißel und Feilen.
Es ist interessant, dass bei Bandu de Câmpie einige seltenen Werkzeuge
vorkommen: der Handbohrer – ein ähnlicher ist bei Vestly (Norwegen) gefunden
worden –, das Zieheisen, das in einer einfacheren Variante bei Kölked Feketekapu
B und auch in Werkstätten aus Skandinavien gefunden wurde und das Werkzeug zur
Fertigung von Nieten, das bislang ein Unikum ist.
Die in den Werkzeugsätzen widerspiegelten Verbindungen zwischen den
weit entfernten Kulturen beruhen nicht nur auf Handelsbeziehungen, sondern
vor allem darauf, dass das Erlernen des Eisen‑ und Goldschmiedehandwerks die
Zusammenarbeit als Lehrling oder Geselle mit mehreren Meistern voraussetzte
und den künftigen Handwerker auf seinen Reisen weit hinweg der politischen
und kulturellen Grenzen führte. Das erklärt auch die „exotischen“ Gegenstände in
manchen Gräbern von Gold‑ und Eisenschmieden.
Unseres Erachtens belegen die ins Grab gelegten Werkzeuge außer der
Beschäftigung der Verstorbenen auch ihre Rolle im Rahmen des Militärs und der
Gemeinschaft sowohl in der sesshaften Gesellschaft der Germanen als auch in der
der nomadischen Awaren.
IX. Schlussfolgerungen
Die Metallverarbeitung setzt sowohl den Abbau des Erzes als auch dessen
Schmelzen und eigentliche Verarbeitung voraus, also die Fertigung von Schmuck,
Waffen und der Gebrauchsgegenstände für den Alltag. Auf Grund der Funde aus den
außerhalb der Karpaten gelegenen Gebieten kann jedoch für das 6.‑7. Jahrhundert
nicht eindeutig zwischen denen, die das Eisenerz abbauten und gewannen und
den Schmieden, die Produkte fertigten, unterschieden werden, denn die Rollen
überschneiden sich häufig. Die Juweliere, Gold‑ und Silberschmiede können leicher
auf den ersten Blick erkannt werden, denn ihre Werkzeuge weisen auf ihr Gewerbe
hin. Allerdings konnten auch diese die Eisen‑ und Waffenschmiedekunst beherrschen,
so wie auch die Eisenschmiede Schmuck herstellen konnten; die Grenze zwischen
den beiden Gewerben war also ziemlich fließend.
Bereits nach den ersten Entdeckungen im Bereich der Metallverarbeitung im
Barbaricum des Frühmittelalters haben sich die Forscher bemüht genaue Erklärungen
bezüglich der Tätigkeit der Menschen, die Metalle abbauten und bearbeiteten, zu
liefern. Vor allem nach dem Zweiten Weltkrieg hat die Anzahl der aufschlussreichen
Studien und Arbeiten zugenommen. In unserem Land wurde versucht außer der
Veröffentlichung der Fundstücke auch die Handwerker zu erkunden und es wurde
beinahe einstimmig festgestellt, dass die Meister der einheimischen romanischen
Bevölkerung angehört hatten, die enge Beziehungen zur byzantinischen Zivilisation
unterhielt.
Die politische und militärische Lage des 6.‑7. Jahrhunderts innerhalb des
Karpatenbogens hat auch die Toreutik unweigerlich beeinflusst, da zahlreiche
Bevölkerungen mit ihren Traditionen und Einflüssen sich in Bewegung gesetzt hatten:
byzantinische, germanische, persische und die Steppenbewohner. Der byzantinische
Einfluss ist nicht nur während des gepidischen Reiches, sondern auch nach dem
Einzug der Awaren ins Karpatenbecken im Jahr 568 konstant geblieben. Die Awaren
haben Änderungen im Bereich der materiellen Kultur bewirkt, und zwar bezüglich
der Kleidung, des gepressten Gürtels und der steppentypischen Stilelemente. Die
verschiedenen slawischen Stämme, die ab der zweiten Hälfte des 6. Jahrhunderts
das Gebiet neben dem Doanulimes bewohten, waren dem awarischen Einluss auch
ausgesetzt. Der Niedergang des awarischen Kaganats und die Entstehung des ersten
bulgarischen Zarenreichs, einer neuen Macht im Balkan, haben eine Reihe von
Änderungen in der materiellen Kultur ausgelöst. Im Bereich der Metallverarbeitung
sind die Unterschiede auf den ersten Blick nicht wesentlich, aber fest steht, dass
Ende des 7. Jahrhunderts in dieser Gegend das Ritual der Beigabe von Werkzeugen
und gepressten Schmuckstücke in die Gräber aufhört, während steinerne Formen
auch in Ausgrabungen aus dem 8. Jahrhundert belegt sind.
Die archäologischen Befunde liefern die zahlreichsten, aber am schwersten
zu entziffernden Informationen bezüglich der Metallverarbeitung. Die namhaftesten
Funde auf dem gegenwärtigen Gebiet Rumäniens, die ein deutlicheres Bild der
Werkzeugsätze der Toreuten ergeben, stammen aus den Gräbern von Bandu de Câmpie
und Felnac. In 41 anderen Ortschaften wurden Werkzeuge (steinerne Gussformen,
tönerne Schmelztiegel und Löffel, Zangen,Ambosse, Graviereisen, Punzen und Meißel)
in Wohnungen, Gruben aus Siedlungen oder ganz vereinzelt aufgedeckt und belegen
somit, dass hier Eisen‑ und Goldschmiede gewirkt haben. Während in Siebenbürgen
und im Banat Werkzeuge auch in Gräberfeldern vorkommen, ist außerhalb des
Karpatenbogens ein einziges Grab der Feuerbestattung mit tönernen Schmelztiegeln
bei Sărata Monteoru als Beleg für dieses Ritual entdeckt worden. Das kann auch an
234 Daniela Tănase
den Fundlücken liegen, denn es wurden insgesamt sehr wenige Nekropolen aus dem
6.‑7. Jahrhundert entdeckt, aber dieses Ritual ist weiter nicht belegt. Bemerkenswert
ist, dass aus der kartographischen Darstellung der Fundstücke Gebiete erkennbar
sind, in denen eine Anhäufung von Werkstätten um eventuelle Machtzentren oder
Siedlungen außerhalb des awarischen Kaganats auftritt: Budureasca‑Târgşor, das
jetzige Areal von Bucureşti‑Teleorman, Vrancea‑Buzău‑Vaslui, Neamţ‑Bacău‑Iaşi
und Suceava‑Botoşani (siehe Karte I).
Was den Rohstoff betrifft, gab es unterschiedliche Quellen. Die Anhäufung von
Gold nördlich der Donau rührt von den Münzen her, die als Tribut oder zum Freikauf
von Gefangenen bezahlt wurden oder von Geschenken: Geschirr, Schmuck, Teile
der Pferdeausrüstung oder mit Gold und Silber beschlagene Waffen. Die bronzenen
Produkte fertigte man nach Einschmelzung der antiken Artefakte, die man zwischen
den Ruinen der römischen Städte fand oder der neueren byzantinischen, weil der
Kupfer‑ und Zinnabbau nicht erwiesen ist. Aus eigenem Lokalabbau stammte nur
das Eisen aus den an der Oberfläche liegenden Erzen. Eisenerz wurde außerhalb
des Karpatenbogens weitgehend gewonnen und innerhalb dessen gibt es spärliche
Belege in der Mitte und im Nordwesten Transsilvaniens. Hierfür ist der Schmelzofen
wichtig, bei dem das Luftloch seitlich angebracht war, so wie bei den älteren Öfen,
aber es wurde auch die Schmelzweise in Tontöpfen oder Gruben praktiziert.
Die Werkzeuge aus den Gräbern und den Siedlungen verweisen auf mehrere
Arten des Handwerks: Eisen‑, Silber‑ und Goldschmiede. Möglicherweise wurden
in die Gräber nur jene Werkzeuge beigelegt, die das Gewerbe des Verstorbenen am
deutlichsten anzeigten, also die Zange und den Hammer, so wie auch im Falle der
Krieger die bedeutendsten Waffen ausgewählt wurden: Schwert, Schild und Speer
bei den Germanen und Schwert und Pfeilspitzen im Falle der Awaren.
Die Vielfalt der Werkzeuge ist auch der Beweis der vielfältigen Arbeitsverfahren
jener Zeit: Gießen, Schmieden, Schlagen, Ziehen, Nieten, auf Matritzen Pressen
und Gießen, Gravieren, Punzen, Vergolden, Niellieren, Einlegen von Silber oder
Einfassen der Edelsteine.
Unter den Herstellungsverfahren waren das Gießen und das Pressen
vorherrschend, letzteres vor allem innerhalb des Karpatenbogens. Das Gießen in
Formen war hauptsächlich außerhalb des Karpatenbogens und weniger innerhalb
dessen verbreitet. Die Dekormotive sind byzantinischer, germanischer und
nomadischer Herkunft. Aus den vielfachen Beziehungen zwischen unterschiedlichen
Zivilisationen sind neue Dekorstile entstanden, wie zum Beispiel der Tierdekor II
mit Zahnschnitt, der für den Karpatenraum spezifisch ist. Die Stilmischungen stehen
auch für die Beziehungen der barbarischen und byzantinischen Goldschmiede, da
halbfertige Produkte und Formen auch auf byzantinischen Märkten gekauft werden
konnten.
Die Hersteller und die Besteller dieser Artefakte können nicht bestimmten
Volksgruppen zugeordnet werden; das ist angesichts der Vermischung der Völker
und des Ablaufs mehrerer barbarischen Mächte vom Königreich der Gepiden über
das awarische Kaganat zum ersten bulgarischen Zarenreich unmöglich. Die Belege
zur Metallverarbeitung sind nicht eindeutig in Bezug auf die Herstellung typischer
Schmuckstücke auf dem gegenwärtigen Gebiet Rumäniens, auf den Gebrauch
spezifischer Werkzeuge oder auf eine bestimmte Art der Schmelzöfen in dieser
Gegend. Unter den Werkzeugen scheint bislang nur der kleine Niethammer aus dem
Grab von Bandu de Câmpie ein Einzelfund zu sein, die anderen, so zum Beispiel
der Handbohrer aus demselben Grab, kommen auch an Fundorten des Barbaricums
sowohl in Mittel‑ als auch in Westeuropa und in Skandinavien vor. Im Hinblick auf die
Steinformen gibt es in großen Entfernungen ähnliche Stücke; so findet man dreieckige
Anhänger auf einer Form von Budureasca 3, auf einer von Bernašivka und auf zweien
von der Donaugrenze des byzantinischen Reiches bei Oescus und Tropaeum Traiani.
Dasselbe trifft auch auf die Formen für kleine Kreuze zu, wo die Ähnlichkeiten
auf demselben byzantinischen Prototyp beruhen. Diese Tatsache beweist, dass es
verschiedene technologische Strömungen und unterschiedliche Techniken gegeben
hat, die wahrscheinlich von der Herstellungsweise der Schmuckstücke in den
byzantinischen Werkstätten beeinflusst wurden; diese vertrieben ihre Produkte und
auch die Arbeisverfahren ins Barbaricum.
Metallformen für gepressten Schmuck wurden im Karpatenraum und auch
im Westen der Balkanhalbinsel, im jetzigen Kroatien und auf der Krim entdeckt,
während die Steinformen in diesen Gegenden nur vereinzelt, dafür aber häufig
außerhalb der rumänischen Karpaten in der Moldau und in der Ukraine auftreten.
Sie kommen auch in der Nähe des Donau‑Limes bei Oescus, Tropaeum Traiani,
Aegyssus und Sirmium vor.
Die Eisenverarbeitung war im außerhalb des Karpatenbogens gelegenen Raum
ein viel wichtigeres Handwerk als innerhalb dessen; richtige Zentren der Metallurgie
wurden bei Lozna‑Străteni in der Moldau, bei Şirna, Buduresca und Dulceanca IV
in Muntenien entdeckt.
Bemerkenswert ist, dass alle auf dem gegenwärtigen Gebiet Rumäniens
belegten Fälle im Hinblick auf die Typologie und den Kontext Analogien zu
anderen, geographisch mehr oder weniger weit entfernten Gegenden aufweisen, da
es sich jenseits der ethnischen Zugehörigkeit der Handwerker und der Benutzer um
spezifische Ausdrücke der Kultur des 6.‑7. Jahrhunderts handelt.
Man kann bloß vermuten und nicht mit Sicherheit feststellen, ob die
Handwerker Gepiden, Awaren, Slawen, Byzantiner waren oder der einheimischen,
als romanisch betrachteten Bevölkerung angehörten. Im Falle der Gräber mit
beigelegten Werkzeugen ist die Situation auf Grund des Bestattungsrituals
236 Daniela Tănase
eindeutig; der Handwerker von Bandu de Câmpie war Germane beziehungsweise

Gepide, der Juwelier von Felnac war Aware, die Werkzeuge aus den Siedlungen
haben reisenden Wandwerkern gehört, Romanen, Germanen, Slawen oder Awaren,
die sich eine zeitlang auf diesem Gebiet aufgehalten hatten. Für diese Periode der
Völkerwanderungen und der Herausbildung der mittelalterlichen Völker ist die
Bestimmung der ethnischen Zugehörigkeit allerdings äußerst schwierig, da uns
aus diesen Funden nicht bekannt ist, wie die Menschen geheißen haben und die
byzantinischen Autoren allgemeine Bezeichnungen für die Völkerschaften nördlich
der Donau verwendeten.
Die Eisenschmiede waren, unseres Erachtens, reisende Handwerker und
zogen mit ihren Werkzeugen auf der Suche der Besteller umher, die aus den höheren
Schichten der Gesellschaft stammten und über das Rohmaterial, vor allem Gold und
Silber, verfügten. Im Unterschied dazu konnten die Eisenschmiede lange Zeit am
selben Ort arbeiten und waren deswegen eher sesshaft oder sie reisten in kleineren
Gebieten. Manche Meister konnten der gesellschaftlichen Elite angehören, anderen
wiederum verhalf ihr Handwerk zum sozialen Aufstieg. Wegen ihrer Handwerkskunst,
weil sie Metalle verarbeiteten und sich dazu des Feuers, eines anderen Naturelements,
bedienten, wurden die Handwerker auf Grund ihres Schöpfertums und der Kenntnis
der Geheimnisse eines mysteriösen Gewerbes von ihren Zeitgenossen verehrt und
geschätzt, wie aus dem Bestattungsritual auch hervorgeht. Das Bestattungsritual, das
Beilegen ins Grab der eigenen Gebrauchsgegenstände, der Waffen, unterschiedlicher
Gefäße, die manchmal Luxusartikel darstellten und auch der Werkzeuge für das
Weiterführen ihrer Arbeit im Jenseits beweist diese Ehre und die Wertschätzung.
Die von den meisten Forschern unseres Landes betonte scheinbare
Einheitlichkeit im Bereich der Toreutik trotz mancher Unterschiede zwischen dem
Gebiet außerhalb der Karpaten einerseits und Transsilvanien und dem westlichen Teil
Rumäniens andererseits beruht darauf, dass die Reichsgrenze an der Donau verlief
und somit der stark ausgeprägte Einfluss der romanisch‑byzantinischen Kultur und
der Export der Technologien in die von einer Vielfalt barbarischer Volksgruppen
bewohnten Gebiete leichter erfolgten.
X. Catalog
1. Aldeni (jud. Buzău) (Pl. I.3)

1. Loc de descoperire: ‑
2. Condiţii de descoperire: întâmplător, de către elevii şcolii din localitate
3. Anul descoperirii: ‑
4. Contextul descoperirii: ‑
Literatura contextului: Teodorescu 1972, 91, nota 47.
5. Categorie piesă: tipar pentru presat (Fig. 73)
6. Descriere: Tipar monofacial, de formă dreptunghiulară, pe care sunt
sculptate în relief două aplice dreptunghiulare, cu chenar crestat, în mijloc au un şir
de trei pătrăţele mărginite de un alt chenar crestat, precum şi o aplică în formă de
rozetă, cu un buton central, iar petalele sunt reprezentate prin şase cerculeţe.
7. Material: piatră
8a. Datare absolută: sec. VII
8b. Datare culturală: cultura Ipoteşti‑Cândeşti; romanici, slavi
9a. Loc de păstrare: Muzeul Judeţean Buzău
9b. Literatură: V. Teodorescu, Centre meşteşugăreşti din sec. V/VI‑VII. e. n. în
Bucureşti, Materiale de istorie şi muzeografie 9, 1972, 73‑99.
2. Banat (Pl. I.1)

1. Loc de descoperire: zona de Clisură a Dunării
2. Condiţii de descoperire: întâmplător; piesa provine din colecţia lui Imre
Pongrácz, comandant al portului Orşova în ultima treime a secolului al XIX‑lea.
Literatura contextului: ‑
5. Categorie piesă: tipar‑amprentator (Fig.23)
6. Descriere: tipar pentru fibule digitate de tip Gâmbaş cu şapte butoni rotunzi
ce au la bază un inel profilat, placa de la cap are decor geometric compus din linii
curbate intersectate de linii drepte, iar chenarul este compus din două linii profilate.
Gâtul are patru linii profilate, verticale, placa de la picior este flancată de patru capete
de pasăre dispuse câte două de o parte şi de cealaltă, în continuare are forma ovală
şi două orificii în formă de lacrimă, la capăt este rupt. Partea care s‑a pierdut era
238 Daniela Tănase
un apendice în formă de mască umană, care avea trăsăturile şi frizura bine definite.
Dimensiuni: L: 7,9 cm, l: 4,6 cm placa de la cap şi 1,2 cm la cea de la picior.
7. Material: potin
8b. Datare culturală: slavi
9a. Loc de păstrare: Muzeul Banatului Timişoara
9b. Literatură: I. Nestor, Nicolăescu‑Plopşor, Die völker-wanderung-
szeitlichen Schatz Negrescu, Germania 22, 1938, 33‑41.
D. Gh. Teodor, Fibules byzantines des V‑VII e siècles dans l’espace
carpato‑danubiano‑pontique, Études byzantines et post‑byzantines 3, 1997, 61‑91.
D. Tănase, M. Mare, Piese de port şi de podoabă din secolele III‑VII în colecţia
Pongrácz. Catalog, AnB S.N. IX, 2001, 181‑206.
3. Bandu de Câmpie (jud. Mureş) (Pl. II‑IV)

1. Loc de descoperire: „Cetatea Surpăturii” la 2,5 km de localitate. Necropolă
de inhumaţie, cercetată în anii 1906‑1907; în care s‑au descoperit 179 de morminte
de inhumaţie, jefuite toate. Scheletele sunt orientate V‑E, gropile simple; ca ofrande
au fost depuse vase, obiecte de uz casnic, unelte şi arme. Există şi morminte de cai
orientate E‑V, precum şi morminte în care defunctul a fost îngropat împreună cu
calul.
2. Condiţii de descoperire: săpături arheologice sistematice; mormânt nr.
10, orientat V‑E, 250x100 cm, ad. 50 cm. Oasele au fost deranjate datorită jefuirii
mormântului în vechime. La capătul de est al mormântului, în apropiere de glezna
defunctului, s‑a găsit o trusă de unelte adăpostită într‑o cutie din lemn, dovadă fiind
fragmentele de armături din fier cu bucăţi de lemn. Alte piese de inventar:
– piese de port: catarame din fier, limbi curea din fier, plăci de centură din fier
cu nituri din bronz
– arme: pumnal, fragmente de vârfuri de lance
– echipament militar: coif
– unelte uzuale: piatră de ascuţit, fusaiolă din lut
– alte obiecte: obiecte finite, cuie cu măciulie, piese rebutate, bucăţi de fontă, de
zgură, fragmente de obiecte metalice, între care fragmente de la o oglindă din argint.
3. Anul descoperirii: 1906
4. Contextul descoperirii: coif din fier, piese de centură din bronz: catarame
ovale cu plăci ovale, plăcuţe de centură pătrate, toate cu nituri mari, limbă de curea.
Literatura contextului: Kovacs 1913, 398‑402.
5.1. Categorie piesă: cleşte de făurărie (Fig. 1) (Pl. IV.1)
6.1. Descriere: cleşte de făurărie cu braţe lungi şi bucla de prindere ovală, cu
capetele inegale, apropiate. Dimensiuni: L: 45,5 cm
7.1. Material: fier

5.2. Categorie piesă: cleşte de bijutier (Fig. 2) (Pl. IV.2)
6.2. Descriere: cleşte de bijutier cu braţe scurte, inegale şi bucla ovală, cu
capetele inegale, depărtate. Dimensiuni: L: 22,5 cm
7.2. Material: fier
5.3. Categorie piesă: ciocan de făurar (Fig. 10) (Pl. IV.13)
6.3. Descriere: ciocan de făurărie, cu gaura de înmănuşare ovală, cu unul
dintre capete dreptunghiular şi celălalt uşor rotunjit. Dimensiuni: L: 15 cm.
7.3. Material: fier
5.4. Categorie piesă: ciocan de bijutier (Fig. 9) (Pl. IV.12)
6.4. Descriere: ciocan de bijutier, cu gaura de înmănuşare ovală cu unul dintre
capete uşor rotunjit, iar celălalt capăt este drept şi are vârful încovoiat; de dimensiuni
mici: L: 7 cm.
7.4. Material: fier
5.5. Categorie piesă: nicovală (Fig. 14) (Pl. IV.16)
6.5. Descriere: nicovală de formă trapezoidală, cu baza mare a trapezului în
partea superioară unde are şi o teşitură laterală. Dimensiuni: H: 10,5 cm.
7.5. Material: fier
5.6. Categorie piesă: filieră (Fig. 3) (Pl. IV.8)
6.6. Descriere: unealta are forma unui ciocănel dreptunghiular, cu un
capăt ascuţit, scobit în interior; în scobitură sunt cinci orificii de diverse mărimi.
7.6. Material: fier
5.7. Categorie piesă: unealtă pentru realizat nituri (Fig. 4) (Pl. IV.11)
6.7. Descriere: unealta are forma unui ciocănel, cu unul din capete prevăzut cu
un apendice în formă de trunchi de con, asemănător ca formă cu coaja unei ghinde,
bine şlefuit, iar la mijloc are un orificiu oval. Apendicele este secţionat longitudinal.
7.7. Material: fier
5.8. Categorie piesă: burghiu acţionat mecanic (Fig. 8) (Pl. IV.14)
6.8. Descriere: burghiu din oţel cu roată motrice, acţionat mecanic. Partea
păstrată are o lungime de 15 cm, iar roata are diametrul de 4 cm. Axa cilindrică
este ruptă în partea sa superioară, la capătul inferior se păstrează vârful perforator.
Spre mijlocul axului se găseşte roata motrice formată din două discuri din bronz cu
marginile curbate în sus şi în jos, iar spaţiul dintre acestea, de aproximativ 2 cm, este
umplut cu plumb. Dimensiuni: L: 14, 5 cm, diametrul discurilor: 4‑4,5 cm.
7.8. Material: fier
5.9. Categorie piesă: burghie (Fig. 7) (Pl. IV.5‑7)
6.9. Descriere: trei fragmente de bare cu partea inferioară torsionată şi vârful
ascuţit, care provin de la burghie. Dimensiuni: L: 4,8 cm, 5,4 cm, 5,6 cm.
240 Daniela Tănase
7.9. Material: fier

5.10. Categorie piesă: burghiu (Fig. 7) (Pl. IV.3)
6.10. Descriere: baton de fier care are partea inferioară torsionată şi vârful
ascuţit.
7.10. Material: fier
5.11. Categorie piesă: daltă (Fig.20) (Pl. IV.9)
6.11. Descriere: baton de fier, cu partea superioară dreaptă şi teşită, iar în
partea inferioară are vârful ascuţit. Dimensiuni: L. 15 cm.
5.12. Categorie piesă: nicovală de bijutier (Fig. 13) (Pl. IV.15)
6.12. Descriere: tijă conică, scurtă, cu capul având o teşitură asemănătoare
unei ciuperci, iar vârful este ascuţit. Dimensiuni: H: 6,2 cm
5.13. Categorie piesă: daltă (Fig. 18) (Pl. IV.10)
6.13. Descriere: tijă plată, la un capăt ascuţită, la celălalt teşită, posibil să fie
ruptă. I. Kovács susţine că ar fi un burghiu, dar după părerea noastră este mai degrabă
o daltă. Dimensiuni: L: 11 cm.
8a. Datare absolută: ultima treime a secolului al VI‑lea prima jumătate a
secolului al VII‑lea
8b. Datare culturală: gepizi târzii, epoca primului kaganat avar
9a. Loc de păstrare: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj‑Napoca
9b. Literatură: I. Kovács, A mezöbándi ásatások (Les fouilles de Mezöband),
DolgCluj 4, 1913, 265‑428.
4. Băleni‑Romani (jud. Dâmboviţa) (Pl. I.2)

1. Loc de descoperire: la „Plantaţie”
2.1. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare
3.1. Anul descoperirii: ‑
4.1. Contextul descoperirii: ‑
5.1. Categorie piesă: cuţitaş pentru gravat (Fig. 16)
6.1. Descriere: gravoar în formă de cuţitaş cu un vârf ascuţit.
7.1. Material: fier
5.2. Categorie piesă: daltă (Fig. 19) (Pl. I.2.2)
6.2. Descriere: daltă, la un capăt dreaptă, iar la celălalt are un vârf ascuţit.
7.2. Material: fier
5.3. Categorie piesă: daltă (Fig. 19) (Pl. I. 2.3)
6.3. Descriere: daltă la un capăt dreaptă, iar la celălalt are un vârf ascuţit.
7.3. Material: fier

5.4. Categorie piesă: tipar
6.4. Descriere:‑
7.4. Material: fier
9b: inedit, informaţie A. Măgureanu
2.2. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 28

3.2. Anul descoperirii: 1979
4.2. Contextul descoperirii: ceramică de tip Praga, cataramă dreptunghiulară
din bronz cu cu plăcuţa ovală.
Literatura contextului: Muscă, Muscă 1980, 427‑426; 428. Fig. 8.
5.2. Categorie piesă: creuzet (Fig. 56)
6.2. Descriere: recipient de formă cvasi‑cilindrică, gura ovală are un cioc de
turnare, fundul este rotunjit. S‑a mai descoperit şi un fragment de la un alt creuzet.
7.2. Material: lut
8a. Datare absolută: sfârşitul sec. VI‑ începutul sec. VII

9a. Loc de păstrare: Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”
Târgovişte
9b. Literatură: I. Miclea, R. Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare
de cultură şi artă. Daco‑romanii, II, Bucureşti 1980; Fig. 819; 212.
L. Muscă, T.I. Muscă, Săpăturile arheologice de la Băleni‑Romani, judeţul
Dâmboviţa, MCA 14, 1980, 423 – 428.
5. Botoşana (jud. Suceava) (Pl. VI‑VII)

1. Loc de descoperire: prelungirea de sud‑est a dealului numit „La Cruci”,
aflat în partea de est a comunei, mărginit la nord‑est de pârâul Pietrosul, la sud şi
sud‑est de pârâul Botoşanei şi la vest de pârâul Jghiaburi.
2.1. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, locuinţa nr. 18 (Pl. VI/2),

printre dărâmăturile vetrei, între cuptor şi latura de nord a locuinţei.
4.1. Contextul descoperirii: ceramică lucrată la roată, ceramică lucrată cu mâna.
Literatura contextului: Teodor 1984, 10; 15; 35; 99, Fig. 20.6.
5.1.Categorie piesă: creuzet (Fig. 54)
6.1. Descriere: recipient în formă de păhărel, cu gura rotundă, pântecele
bombat, fundul este în formă de inel.
7.1. Material: lut
242 Daniela Tănase
2.2. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, aşezare‑locuinţa nr. 20 (Pl.

VI.3), descoperită în secţiunea LXXV‑a, printre pietrele răvăşite ale cuptorului,
înspre latura de est a locuinţei
4.2. Contextul descoperirii: monedă din bronz, emisă în vremea lui Iustinian
I; ceramică lucrată la roată: vase borcan; ceramică lucrată cu mâna: vase‑borcan şi
tipsii; creuzet din lut.
Literatura contextului: Teodor 1984, 10; 15; 37; 129, Fig. 30.2; 99, Fig. 20.2;
132, Fig. 33,5, 136, 37.5; 140, 41.3‑4; 147, 48.1; 99, 20.4‑5.
5.2.1. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 60) (Pl. VI.3.4)
6.2.1. Descriere: lingură‑căuş, fragmentară, căuşul de formă ovală, cu un
manşon tubular de lungime medie.
7.2.1. Material: lut
5.2.2. Categorie piesă: creuzet (Fig. 54) (Pl. VI.3.3)
6.2.2. Descriere: recipient cilindric, gura rotundă este ruptă, are fundul rotunjit.
7.2.2. Material: lut
2.3. Condiţii de descoperire: aşezare, săpături sistematice, în locuinţa nr. 25

(Pl. VII.1), pe pietre căzute de la cuptor.
4.3. Contextul descoperirii: fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată de
la oale borcan, fusaiolă din lut bitronconică.
Literatura contextului: Teodor 10; 15; 39‑40; 99, Fig. 20.3.
5.3. Categorie piesă: tipar (Pl. VII.1.4)
6.3. Descriere: fragment de tipar din rocă de culoare cenuşie‑negricioasă, pe
care sunt gravate două cerculeţe situate pe o linie incizată.
7.3. Material: piatră
2.4. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, locuinţa nr. 27 (Pl. VII.2),

situată în secţiunea XCIV‑a, în umplutura locuinţei.
4.4. Contextul descoperirii: -
Literatura contextului: Teodor 10; 15; 41; 99, Fig. 20.1.
5. 4. Categorie piesă: tipar (Fig.63) (Pl. VII.2)
6.4. Descriere: tipar din marnă, păstrat fragmentar, de formă dreptunghiulară;
pe una dintre feţe este săpată o cruce cu braţe egale, evazate la capete, la capătul
unuia dintre braţe este o culee, iar la capătul braţului opus o linie dreaptă incizată;
se mai găsesc şi două cerculeţe incizate pentru turnat granule (sau orificii de
fixare?); pe o altă faţă sunt săpate două cerculeţe pentru turnat granule, iar pe a
treia faţă este o linie incizată care are în mijloc două cerculeţe. Dimensiuni: L:
5,9 cm.
7.5. Material: piatră.
2.5. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, izolat (Pl. VI.1)
5.6. Categorie piesă: daltă (PL.VI.1)
6.6. Descriere: daltă în formă de lamă, de secţiune dreptunghiulară, la un capăt
dreaptă iar la celălalt are un vârf mai ascuţit.
7.6. Material: fier
8a. Datare absolută: a doua jumătate a sec. VI‑prima jumătate a sec. VII
8b. Datare culturală: cultura Botoşana‑Costişa‑Hansca; slavi, romanici
9a. Loc de păstrare: Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava, Institutul de
Arheologie Iaşi
9b. Literatură: D. Gh. Teodor, Civilizaţia romanică la est de Carpaţi în sec.
V‑VII e. n. Aşezarea de la Botoşana‑Suceava, Bucureşti 1984.
D. Gh. Teodor, Meşteşugurile la nordul Dunării de Jos în secolele IV‑XI, Iaşi
1996, 136, Fig. 22. 1.
6. Bratei (jud. Sibiu) (Pl. V)

1. Loc de descoperire: „la Zăvoi”, pe malul stâng al Târnavei Mari
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezarea nr. 2, locuinţa nr. 1.
4. Contextul descoperirii: ceramică lucrată la roata rapidă, oale ovoidale şi
bitronconice, unele vase decorate cu linii ondulate; ceramică lucrată cu mâna, între
care un fragment de vas decorat pe umăr cu o linie ondulată incizată.
Literatura contextului: Zaharia 1994‑1995, 301‑302; 345, Fig. 9. 1‑7, 17; 356,
Fig. 20.8.
5. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig.59) (Pl. V.10)
6. Descriere: lingură‑căuş ovoidală cu capetele ascuţite, care aveau rolul de
cioc pentru turnare, prevăzută cu manşon tubular.
7. Material: lut
8a. Datare absolută: sec. VI
8b. Datare culturală: cultura Bratei; romanici, slavi timpurii
9a. Loc de păstrare: Muzeul Naţional Bruckenthal Sibiu
9b. Literatură: E. Zaharia, La station n. 2 de Bratei, Dép. de Sibiu (VI‑e‑VIII‑e
siècles), în Dacia N.S., XXXVIIII‑XXXIX, 1994‑1995, 297‑356.
7. Bucureşti
7 a. Băneasa (Pl. VIII.1)
1. Loc de descoperire: Băneasa, „La Stejar”
244 Daniela Tănase
2. Condiţii de descoperire: aşezare cercetată sistematic; creuzetul a fost

descoperit în cuptorul unei locuinţe
4. Contextul descoperirii: -
5. Categorie piesă: creuzet (Fig. 57) (Pl. VIII.1)
6. Descriere: recipient în formă de bol, cu gura treflată şi fundul rotunjit, are
pe pereţi urme ale bronzului topit.
7. Material: lut
9a. Loc de păstrare: Muzeul Municipiului Bucureşti
9b. Literatură: M. Constantiniu, Elemente romano‑bizantine în cultura
materială a populaţiei autohtone din partea centrală a Munteniei în secolele VI‑VII
e.n., SCIV 17, 4, 1966, 665‑678.
7 b. Casa Armatei (Pl. VIII.2)

1. Loc de descoperire: Casa Armatei
2. Condiţii de descoperire: ‑
5. Categorie piesă: creuzet (Fig. 55)
6. Descriere: creuzet cu gura rotundă, corp cvasi‑cilindric şi fund rotunjit.
7. Material: lut
9b. Literatură: S. Morintz, D. V. Rosetti, Din cele mai vechi timpuri şi până la
formarea Bucureştiului, în Bucureştii de odinioară, Bucureşti 1959, 11‑47.
7 c. Dămăroaia (Pl. VIII.3)
1. Loc de descoperire: Dămăroaia
4. Contextul descoperirii:
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 71)
6. Descriere: tipar de formă pentagonală, monofacial, pe care este gravată o
cataramă cu veriga ovală şi orificiul de fixare al spinului trapezoidal, ajurat; are o
culee laterală.
9b. Literatură: S. Morintz, D. V. Rosetti, Din cele mai vechi timpuri şi până
la formarea Bucureştiului, în Bucureştii de odinioară, Bucureşti 1959, 11‑47, Planşa
XXXI, 12.
7 d. str. Soldat Ghivan nr. 10 (Pl. VIII.6)

1. Loc de descoperire: str. Soldat Ghivan Nicolae nr. 10, pe malul lacului
Fundeni de pe gârla Colentinei
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, bordei (notat cu nr. 10), în
care a funcţionat un atelier de bijutier.
4. Contextul descoperirii: limbă de curea de tip Schlaufenriemenzunge, vârf
de săgeată cu trei muchii, în formă de frunză, tipar din piatră cu matriţe pentru cercei,
lingură din lut pentru turnat metal.
Literatura contextului: Teodorescu 1972, 77; 81, Fig. 3.4, Fig. 3.1‑3, 5;
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, 320; 321, Fig. 17.16.
5.1. Categorie piesă: pensetă de bijutier (Fig. 5) (Pl. VIII.6.3)
6.1. Descriere: pensetă executată dintr‑o lamă din fier, îndoită, are capetele
inegale.
7.1. Material: fier
5.2. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 60) (Pl. VIII.6.4)
6.2. Descriere: lingură‑căuş de formă ovală, cu manşon tubular, scurt, pentru
fixarea cozii de lemn. A fost modelată dintr‑o pastă de calitate superioară, prezintă o
tentă gălbuie cu urme mai întunecate.
7.2. Material: lut
5.3. Categorie piesă: tipar (Fig. 66) (Pl. VIII.6.6)
6.3. Descriere: tipar din calcar fin, de culoare alburie, de formă dreptunghiulară,
bifacial, cu o culee; pe una dintre feţe are matriţe pentru rozete, două verigi şi un
element filiform cu o granulă la capăt, iar pe faţa opusă patru elemente filiforme
simple. Dimensiuni: 6,3X3,5X1,4‑1,8 cm
8a. Datare absolută: ultima treime a secolului al VI‑lea
246 Daniela Tănase
S. Dolinescu‑Ferche, M. Constantiniu, Un etablissement du VIe siècle a

Bucarest. Decouvertes de la rue Soldat Ghivan N., Dacia N.S. 25 1981, 289‑330.
7 e. Străuleşti‑Lunca (Pl. VIII.4)

1. Loc de descoperire: Străuleşti‑Lunca
2. Condiţii de descoperire: aşezare
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 63) (Pl. VIII.4)
6. Descriere: tipar de culoare negricioasă, de formă dreptunghiulară, pe care
este reprezentată o cruce cu braţe egale, uşor lăţite la capete. Pe margini încrustaţia
este mai accentuată, iar în centrul crucii se află un punct adâncit. Cruciuliţa este
prevăzută cu o verigă pentru a putea fi prinsă de un lănţişor. Tiparul are trei culee.
Gradul de uzură al piesei este destul de accentuat din cauza întrebuinţării repetate, iar
în partea dreaptă, o zgârietură adâncă provine probabil de la instrumentul ascuţit cu
care s‑a încercat desprinderea crucii de pe tipar după răcirea metalului. Dimensiuni:
4,8X2,7X1,5 cm.
7. Material: lut ars
8b. Datare culturală: cultura Ipoteşti‑Cândeşti‑Ciurel; romanici, slavi
9b. Literatură: M. Constantiniu, Elemente romano‑bizantine în cultura
materială a populaţiei autohtone din partea centrală a Munteniei în secolele VI‑VII
e.n., SCIV 17, 4, 1966, 665‑678.
7 f. Străuleşti‑Măicăneşti (Pl. VIII. 5)

1. Loc de descoperire: Străuleşti‑Lunca
2. Condiţii de descoperire: aşezare
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 67) (Pl. VIII. 5)
6. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, din gresie clivantă fină,
calcaroasă, de culoare cafeniu‑deschis, pe care sunt dispuse opus două mănunchiuri
de firicele la capătul cărora sunt granule. Tiparul este monofacial (una din feţe
distrusă din vechime) şi bipolar (cu două culee la fiecare pol). Tiparul folosea la
turnarea granulelor, în vederea ornamentării unor podoabe cu detalii sau decor
granulat. Dimensiuni: 5,8X4X1 cm.
8b. Datare culturală: Ipoteşti‑Cândeşti‑Ciurel; romanici, slavi
9b. Literatură: M. Constantiniu, Şantierul arheologic Băneasa‑Străuleşti. 3.
Săpăturile de la Străuleşti‑Măicăneşti. Aşezarea prefeudală II (sec. VI), CAB 2,
1965, 74‑189.
7 g. Tei (Pl. IX.2.1‑3)

1. Loc de descoperire: aşezare
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice
3. Anul descoperirii: 1930‑1933
4. Contextul descoperirii: limbi de curea de tip Schlaufenriemenzunge, tipar din
lut pentru cercei sau aplice‑rozetă şi perle, tipar‑amprentator pentru fibule digitate
Literatura contextului: Teodorescu 1972, 74, nota 3; 82, Fig. 4. 2‑3.
5.1. Categorie piesă: tipar‑amprentator (Fig. 22) (Pl. IX.2.2)
6.1. Descriere: tipar pentru fibule digitate miniaturale cu placa de la cap
semicirculară, care are cinci butoni rotunzi şi un chenar format dintr‑o linie ce
încadrează trei adâncituri, iar gâtul curbat are două linii incizate. Placa de la picior
este romboidală, flancată de patru capete de pasăre stilizate, în centru este reprezentată
stilizat o lalea care are în interior o linie în formă de litera „S” culcată, iar la capăt are
un apendice rotund cu două linii profilate la bază.
7.1. Material: potin
5.2. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 58) (Pl. IX.2.3)
6.2. Descriere: lingură‑căuş pentru turnat metal topit, de formă aproape
rotundă, cu coadă din care se mai păstrează un fragment.
7.2. Material: fier
5.3. Categorie piesă: creuzet
6.3. Descriere: recipient în formă de bol, cu gura treflată şi fund rotunjit.
7.3. Material: lut
5.4. Categorie piesă: tipar (Fig. 45, Fig. 70, Fig. 74) (Pl. IX.2.1)
6.4. Descriere: tipar de culoare cărămizie‑roşiatică, care folosea la realizarea
unor aplice semiglobulare şi mărgele: aplica este în formă de disc, în centru cu un
buton rotund înconjurat de frunze de acant stilizate. Mărgeaua este de tipul sâmbure
de pepene şi este situată lângă disc. Dimensiuni: 6,1X4,1‑3,4X2,1 cm.
7.4. Material: lut ars
8a. Datare absolută: sec. VI‑VII
8b. Datare culturală: romanici, slavi
248 Daniela Tănase

8. Budureasca, sat Vadu Săpat, com Fântânele (jud. Prahova)

8 a. Budureasca 3 (Pl. IX.1. 1‑4)
1. Loc de descoperire: „La Greci” sau „La stupina C.A.P. Vadu”
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare, bordeiul nr. 6.
4. Contextul descoperirii: pieptene bilateral din os, brăţară cu un capăt ascuţit
şi celălalt îngroşat, ceramică lucrată cu mâna din pastă cu cioburi pisate (oale, tigăi),
râşniţă, fragmente de vas din metal
Literatura contextului: Măgureanu, Ciupercă 2007, 293.
5.1. Categorie piesă: cuţitaş pentru gravat (Fig. 16) (Pl. IX.1.1)
6.1. Descriere: cuţitaş subţire cu vârful ascuţit şi uşor curbat.
7.1. Material: fier
5.2. Categorie piesă: gravoar (fără ilustraţie)
6.2. Descriere: tijă lată, la un capăt tăiată oblic şi are un vârf ascuţit, iar la
celălalt capăt este rotunjită, are forma unui cuţitaş.
7.2. Material: fier
5.3. Categorie piesă: tipar (Fig. 69) (Pl. IX.1.2)
6.3. Descriere: tipar din piatră fină, calcaroasă, de formă dreptunghiulară, pe
care sunt săpate trei cerculeţe crestate, dispuse în formă de triunghi, legate între ele
de o linie crestată. Crestăturile par a fi imitaţii ale şnurului. În interiorul triunghiului
sunt trei cerculeţe. Tiparul are o culee mare şi două orificii rotunde pentru fixare.
5.4. Categorie piesă: tipar (Pl. IX.1.3)
6.4. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, fragmentar, din rocă moale,
cenuşie‑gălbuie, pe care este reprezentată o formă asemănătoare cu un pumnal cu
lama sinusoidală. Posibil ca acesta să fi fost folosit pentru realizarea unor pandantive,
poate utilizate şi ca amulete. Tiparul are o culee. Dimensiuni: L: 4,2 cm, l: 2,2 cm,
grosime: 1,1 cm.
5.5. Categorie piesă: tipar (Fig.51) (Pl. IX.1.4)
6.5. Descriere: tipar de formă trapezoidală, din rocă moale, de culoare
cenuşiu‑gălbuie cu o culee trapezoidală care comunică cu o reprezentare semisferică,
utilizată pentru realizarea de aplice semisferice. Dimensiuni: L: 2,5 cm, l: 2,3 cm,
grosime: 0,7 cm.
5.6. Categorie piesă: deşeu

6.6. Descriere: fragmente de tablă cu urme evidente de laminare
7.6. Material: cupru
9a. Locaţie muzeu: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Bucureşti, Materiale de istorie şi muzeografie 9, 1972, 85. Fig. 6.1.
I. Miclea, R. Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi
artă. Daco‑romanii, II, Bucureşti 1980; Fig. 819; 212.
V. Teodorescu, M. Peneş, Matricea de incidenţă a siturilor arheologice de la
Budureasca (Budureasca 1 – 31), Anuarul Prahova 1, 1984, 11‑ 50; 45. Fig. 21. 1.
A. Măgureanu, B. Ciupercă, The 6th‑8th Centuries Metalurgical Activity from
Budureasca Valley. The Moulds, ActaMN 41‑42/I, 2004‑2005 (2007), 291‑318.
8 b. Budureasca 4 (Pl. X. 1‑14, Pl. XI.1‑4)

1. Loc de descoperire: „Puţul Tătarului” sau „Puţul Mare”
2. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, aşezare
5.1. Categorie piesă: cleşte de bijutier (Fig.2) (Pl. X.7)
6.1. Descriere: Fragment de cleşte de bijutier, s‑a păstrat un fragment din bucla
de prindere care era ovală, cu capetele egale, ascuţite, la interior tăiate drept
7.1. Material: fier
5.2. Categorie piesă: nicovală de bijutier (Fig. 12) (Pl. X.8)
6.2. Descriere: nicovală mică de bijutier, cu înălţimea de aproape 4 cm, de
formă dreptunghiulară, prevăzută cu un ştift.
7.2. Material: fier
5.3. Categorie piesă: dorn (Fig.20) (PL. X.13)
6.3. Descriere: tijă din fier forjat cu unul dintre capete ascuţite şi celălalt
rotunjit, de formă cilindrică.
5.4. Categorie piesă: dorn (Fig.20) (PL. X.6)
6.4. Descriere: baton din fier forjat cu unul dintre capete pătrat, uşor teşit, iar
celălalt ascuţit, înfipt într‑un disc, fiind liber doar vârful ascuţit care se înfigea într‑un
suport.
7.4. Material: fier
5.5. Categorie piesă: dorn (Fig.20)
6.5. Descriere: tijă din fier forjat cu unul dintre capete ascuţite şi celălalt teşit.
250 Daniela Tănase
7.5. Material: fier

5.6. Categorie piesă: gravoar (Fig.18) (Pl. X.14)
6.6. Descriere: bară lată cu vârful ascuţit la ambele capete.
7.6. Material: fier
5.7. Categorie piesă: gravoar (Fig.18)
6.7. Descriere: tijă din metal cu un capăt ascuţit şi un altul rotunjit.
7.7. Material: fier
5.8. Categorie piesă: gravoar (Fig. 18) (Pl. X. 11)
6.8. Descriere: bară subţire care are la ambele capete vârful ascuţit.
7.8. Material: fier
5.9. Categorie piesă: gravoar (Fig. 18) (Pl. X.9)
6.9. Descriere: bară subţire care are la ambele capete vârful ascuţit.
7.9. Material: fier
5.10. Categorie piesă: gravoar (Fig. 18)
6.10. Descriere: tijă lată, subţiată spre capete care au vârful ascuţit.
6.11. Descriere: tijă din metal cu un capăt mai subţire şi ascuţit.
5.12. Categorie piesă: cuţitaş pentru gravat (Fig. 16) (Pl. X.10)
6.12. Descriere: cuţitaş pentru gravat, la ambele capete cu vârful ascuţit.
5.13. Categorie piesă: poanson‑gravoar (Fig. 15)
6.13. Descriere: tijă din metal, dreaptă, cu un capăt încovoiat şi celălalt aproape
drept, dar este posibil ca vârful ascuţit să fie rupt.
5.14. Categorie piesă: poanson‑gravoar (Fig. 15) (Pl. X.12)
6.14. Descriere: tijă din metal, uşor încovoiată, cu un capăt drept şi celălalt
mai ascuţit.
5.15. Categorie piesă: daltă (Fig. 19)
6.15. Descriere: daltă în formă de lamă, cu un capăt ascuţit, iar celălalt uşor
teşit şi ascuţit.
6.16. Descriere: daltă în formă de lamă, uşor încovoiată, cu un capăt drept, iar
celălalt uşor teşit şi ascuţit.
5.17. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 61) (Pl. X.2)
6.17. Descriere: lingură‑căuş de formă ovală, păstrată fragmentar, prevăzută
cu un mâner de formă tubulară, în care se introducea coada din lemn.
7.17. Material: lut
6.18. Descriere: recipient în formă de borcan, de dimensiuni mici, cu buza
uşor evazată, fundul drept.
7.18. Material: lut
6.19. Descriere: recipient în formă de bol, cu gura treflată şi fundul rotunjit,
are pe pereţi urme ale bronzului topit.
7.19. Material: lut
5.20 Categorie piesă: creuzet (Pl. X.3)
6.20. Descriere: recipient de formă dreptunghiulară, cu fundul drept.
7.20. Material: lut
6.21. Descriere: recipient de formă ovoidală, cu fundul drept.
7.21. Material: lut
6.22. Descriere: fragment de recipient piriform, cu fundul în formă de umbo,
buza este ruptă.
7.22. Material: lut
5.23. Categorie piesă: tipar (Fig. 66) (Pl. X.1)
6.23. Descriere: tipar de culoare maronie, cu urme de ardere, cu o culee. Pe
tipar sunt reprezentate trei granule mici şi o formă circulară pentru aplice conice.
Dimensiuni: L: 4,9 cm, l : 2,1 cm, grosime: 0,9 cm.
7.23. Material: lut
5.24. Categorie piesă: lingou
6.24. Descriere:
7.24. Material: plumb
5.25. Categorie piesă: lingou
6.25. Descriere:
7.25. Material: bronz
2.23. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, aşezare, groapa A/1965,

G.T. /1967
3.23. Anul descoperirii: 1965, 1967
4.23. Contextul descoperirii:
Literatura contextului: Măgureanu, Ciupercă 2007, 293‑294.
252 Daniela Tănase
5.26. 1. Categorie piesă: tipar (Fig. 67) groapa A/1965 (Pl. XI.1)
6.26. 1. Descriere: tipar din gresie, de culoare cenuşiu‑gălbuie, de formă
dreptunghiulară, cu două colţuri rupte şi trei perforaţii pentru fixarea celui de‑al
doilea tipar, are pâlnii de turnare la ambele capete. Pe tipar sunt sculptate matriţe
pentru accesorii de cercei şi pandantive, grupate la capătul a două mănunchiuri de
fire dispuse opus: un fir are două granule, unul în vârf şi altul spre capăt, celelalte
patru fire au verigi prevăzute cu pandantive granulate, unul în formă de bastonaş şi
trei în formă de triunghi dintre care două au la capăt câte o verigă. Celălalt mănunchi
este format din şase fire care au la capete granule şi un ornament în forma literei U la
capete cu granule. Dimensiuni: L: 9,4 cm, l: 5,9 cm, grosime: 2,8 cm.
7.26.1. Material: piatră
5.27.2. Categorie piesă: tipar (Fig. 67) groapa G. T./1967 (Pl. XI.4)
6.27.2. Descriere: tipar din rocă moale, de formă dreptunghiulară, pe care
sunt săpate un mănunchi de firicele cu granule în capăt, iar la capătul opus este un
mănunchi de firicele care compun două bucle cu granule la capete; are culee la ambii
poli. Dimensiuni: L: 7,7 cm, l : 5 cm, grosime : 2,2 cm.
7.27. 2. Material: piatră
5.28.3. Categorie piesă: tipar (Fig. 68), groapa A/1965 (Pl. XI.2)
6.28.3. Descriere: tipar de formă rectangulară, din rocă fină, calcaroasă, de
culoare gălbuie şi cenuşie; are urme de ardere. Pe tipar sunt sculptate matriţe pentru
aplice sau accesorii de cercei, patru sunt în formă de floare cu şase petale, unul este
în formă de potcoavă, cu capetele granulate şi cu verigă de prindere. Pe tipar mai
sunt reprezentate patru granule mici şi o verigă mică. Dimenesiuni: L: 6,5 cm, l : 4,4
cm, grosime: 2‑2,3 cm.
5.29.4. Categorie piesă: tipar (Fig. 70) G. T./1967 (Pl. XI.2)
6.29.4. Descriere: tipar bifacial, fragmentar, din rocă moale, alburie, probabil
calcar, pe care sunt sculptate patru matriţe pentru realizarea unor perle de tip sâmbure
de pepene. Pe revers este o liniuţă care continuă şi în culee.
Dimensiuni: L: 6,1 cm, l: 6,2 cm, grosime: 2,1‑2,2 cm.
8a. Datare absolută: sec. VI‑VII‑începutul secolului al VIII‑lea
8b. Datare culturală: cultura Ipoteşti‑Cândeşti; populaţie barbară profund
influenţată de civilizaţia romano‑bizantină: romanici, slavi
9a. Loc de păstrare: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Ploieşti
I. Miclea, R. Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi

artă. Daco‑romanii, II, Bucureşti 1980; Fig. 82; 212.
8 c. Budureasca 5 (Pl. XII.1. 1‑2)

1. Loc de descoperire: „Onceşti”
2.1. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, aşezare, bordeiul nr. 5
Literatura contextului: Măgureanu, Ciupercă 2007, 294.
5.1. Categorie piesă; tipar (Fig. 72)
6.1. Descriere: Tipar de formă dreptunghiulară, din rocă moale, cenuşiu‑gălbuie,
cu o culee mare. Pe tipar este săpat un bastonaş filiform, canelat. Bastonaşul are un
peduncul care traversează culeea. Posibil ca această piesă să fi fost un ornament
pentru vestimentaţie, sau poate chiar o unealtă, pilă, pentru finisarea unor bijuterii,
iar pedunculul să fi folosit la fixarea într‑un mâner de lemn. Dimensiuni: L: 9, 9 cm,
l: 3‑3,2 cm, grosime: 1,7‑2 cm.
2.2. Condiţii de descoperire: săpături sistematice
5.2.1. Categorie piesă: gravoar (Fig. 18)
6.2. 1. Descriere: bară subţire care are la ambele capete vârful ascuţit.
7.2. 1. Material: fier
5.2.2. Categorie piesă: poanson‑gravoar (Fig.15) (Pl. XII.1.2)
6.2.2. Descriere: tijă din metal, uşor încovoiată, cu un capăt mai subţire şi
ascuţit şi celălalt îngroşat, uşor ascuţit.
7.2.2. Material: fier
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova Ploieşti
de cultură şi artă. Daco‑romanii, II, Bucureşti 1980; Fig. 819; 212.
V. Teodorescu, M. Peneş, Matricea de incidenţă a siturilor arheologicede la
Budureasca (Budureasca 1 – 31), Anuarul Prahova 1, 1984, 11‑50; 45. Fig. 21.15.
254 Daniela Tănase
8 d. Budureasca 9 (Pl. XII.2. 1‑2)

1. Loc de descoperire: „La puţul lui Burciu”
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare
5.1. Categorie piesă: ciocan‑baros (Fig.11) (Pl. XI.2.2)
6.1. Descriere: Fragment de ciocan cu corpul cilindric, drept la unul dintre
capete, la celălalt capăt uşor evazat şi profilat, cu gaură de înmănuşare ovală, plasată
la unul din capete. Dimensiuni: L: 12,1 cm, l: 6 cm.
7.1. Material: fier
5.2. Categorie piesă: ciocan‑baros (Fig.11) (Pl. XI.2.1)
6.2. Descriere: Ciocan paralelipipedic, aproape pătrat în secţiune, cu gaura
de înmănuşare ovală, plasată la unul din capete; Ciocanul este drept la unul dintre
capete, la celălalt capăt uşor evazat şi profilat. Dimensiuni: L: 13,1 cm, l: 6,4 cm
7.2. Material: fier
5.3. Categorie piesă: ciocan
6.3. Descriere: Fragment de ciocan de formă dreptunghiulară.
7.3. Material: fier
5.4. Categorie piesă: creuzet (Fig.55)
6.4. Descriere: recipient cu gura rotundă.şi fundul rotunjit, aproape conic.
7.4. Material: lut
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova Ploieşti
9b. Literatură: Miclea, R. Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de
cultură şi artă. Daco‑romanii, II, Bucureşti 1980; Fig. 818; 212.
9. Cacica (jud. Suceava) (Pl. XIII.3)

1. Loc de descoperire: „Călugăriţa”
2. Condiţii de descoperire: întâmplător
Literatura contextului: Andronic 1997, 64‑65, fig. VII.3.
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 63) (Pl. XIII.3)
6. Descriere: tipar de formă pentagonală, bifacial; pe o parte sunt sculptate
trei aplice dreptunghiulare cu marginile crestate şi două granule, iar pe cealaltă parte
sunt două cruci cu braţe egale, trapezoidale, cu marginile crestate.
9a. Loc de păstrare: Complexul Muzeal Judeţean „Bucovina” Suceava
9b. Literatură: M. Andronic, Evoluţia habitatului uman în bazinul hidrografic
Soloneţ din paleolitic până la sfârşitul sec. al 18/lea [în] Suceava, Anuarul Muzeului
Naţional al Bucovinei XXIII‑XXIII (1995‑1996) Suplimentum 6, Iaşi 1997.
10. Cândeşti (jud. Buzău) (fără ilustraţie)

2. Condiţii de descoperire: săpături sistematice V. Teodorescu
Literatura contextului: Teodor 1970, 102, nota 18.
5. Categorie piesă: tipar
6. Descriere: tipar pentru turnat obiecte de podoabă
9a. Loc de păstrare: Muzeul Judeţean Buzău
9b. Literatură: D. Gh. Teodor, Elemente şi influenţe bizantine în Moldova în
secolele V‑XI, SCIV 21, 1, 1970, 97‑128.
11. Coroteni, com. Slobozia Bradului (jud. Vrancea) (Pl. XIII.4)

1. Loc de descoperire: „Sediul CAP”
2. Condiţii de descoperire: săpături de salvare, aşezare, în apropierea
locuinţei‑bordei nr. 2, cu cuptor pietrar
Literatura contextului: Bobi 1981, 107, 112; Fig. 16‑19; Fig. 20.1‑2; Fig.
21‑24; 138, Fig. 25.6.
6. Descriere: tipar pe care sunt săpate cerculeţe şi rozete pentru cercei; are
patru culee. Dimensiuni: 6,2X5,8 cm.
8a. Datare absolută: VI‑VII
8b. Datare culturală: cultura Botoşana‑Costişa‑Hansca; romanici, slavi
9a. Loc de păstrare: Muzeul Vrancei Focşani
9b. Literatură: V. Bobi, Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului
256 Daniela Tănase
Vrancea (Dovezi ale continuităţii de locuire, sec. II‑VII e.n.), Vrancea. Studii şi
comunicări 4, 1981, 97‑140.
12. Corund (jud. Harghita) (Pl. XIII.2. 1‑2)

2. Condiţii de descoperire: izolat
Literatura contextului: Horedt 1958, 69‑70; 75. 6‑7; 88; 95.
5.1. Categorie piesă: tipar pentru plăcuţe în formă de scut dublu (Fig. 29)
6.1. Descriere: tipar pentru plăcuţe de centură în formă de dublu scut, decorat
cu un chenar perlat care încadrează panglici împletite, schematizate.
7. 1. Material: bronz
5.2. Categorie piesă: tipar pentru plăcuţe de harnaşament (Fig. 36)
6.2. Descriere: tipar în formă de treflă, compus din trei cercuri şi un dreptunghi,
care au fiecare, în partea centrală, câte un buton înconjurat de linii arcuite suprapuse.
Între cele trei cercuri şi dreptunghi sunt două panglici intersectate ce formează litera
„X”.
8a. Datare absolută: sfârşitul primei jumătăţi a sec. VII
8b. Datare culturală: avari
9a. Loc de păstrare: odinioară se păstrau în muzeul din Sfântu Gheorghe,
astăzi piesele sunt pierdute.
9b. Literatură: K. Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei, sec. IV‑XIII,
Bucureşti 1958.
E. Garam, Funde bizantinischer Herkunft in der Awarenzeit vom Ende des 6.
bis zum Ende des 7. Jahrhunderts, Budapest 2001.
13. Costeşti, oraş Târgu Frumos (jud. Iaşi) (Pl. XIV‑XV)

1. Loc de descoperire: pe teritoriul comunei
2. Condiţii de descoperire: găsit întâmplător, împreună cu alte trei tipare şi o
unealtă conică pentru presat, precum şi foiţe din aramă şi argint
Literatura contextului: Teodor 1970, 102‑105, Fig. 3‑5; 106.
5.1. Categorie piesă: tipar (Fig. 62)
6.1. Descriere: tipar de formă trapezoidală, gravat pe ambele feţe. Pe una dintre
feţe (Pl. XIV.1a) sunt reprezentaţi doi cercei stelaţi cu placă în formă de semilună,
apoi un pătrat folosit probabil pentru aplice, dar şi câteva linii incizate care par să
schiţeze un vârf de săgeată sau de suliţă. Pe cealaltă faţă (Pl. XIV. 1b) este gravată
o plăcuţă dreptunghiulară cu chenar şnurat, decorată cu motivul solzi de peşte, unii
dintre solzi de pe marginea piesei au în interior mici cavităţi rotunde, mai apoi un
negativ rotund, folosit pentru realizarea unor aplice semisferice sau pentru perle de
cercei, precum şi două romburi cu chenar dublat şi în mijloc cu cercuri concentrice,
care puteau fi utilizate pentru realizarea unor aplice sau pandantive.
6.2. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, rupt la unul din capete. Pe
una dintre feţe (Pl. XIV. 2a) este incizată o placă pătrată, cu un decor antropomorf
reprezentând trei personaje de aceeaşi mărime, care poartă barbă şi veşminte
clericale, desenul fiind înconjurat de un chenar şnurat. În partea dreaptă superioară
a matriţei, este gravată silueta stilizată a unei căprioare cu două corniţe, reprezentată
cu capul întors spre spate. Pe cealaltă faţă (Pl. XIV. 2b) este săpată o aplică rotundă
reprezentând patru cercuri concentrice, precum şi o placă dreptunghiulară decorată
cu motive geometrice: linii orizontale şi verticale formează dreptunghiuri, iar în
colţuri şi în mijloc sunt dispuse cercuri concentrice.
5.3. Categorie piesă: tipar (Fig. 51) (Pl. XV.1 a‑d)
6.3. Descriere: tipar de formă paralelipipedică, pe cele patru suprafeţe sunt
săpate negative pentru perle de cercei, aplice, butoni de centură. Pe prima faţă sunt
patru negative rotunde de diferite mărimi şi o aplică dreptunghiulară cu chenar şi o
linie pe mijloc, care desparte cercuri concentrice, dispuse câte trei de fiecare parte
(Pl. XV. 1a). A doua faţă are trei cavităţi rotunde de diverse mărimi şi una ovală,
precum şi două cercuri concentrice incizate situate între cavităţile rotunde din partea
superioară (Pl. XV. 1b). A treia faţă are trei cavităţi rotunde de mărimi diferite şi
o cavitate pătrată (Pl. XV. 1c), iar a patra faţă are trei cavităţi, una ovală şi două
rotunde (Pl. XV. 1d).
5.4. Categorie piesă: unealtă pentru presat (Pl. XV.2)
6.4. Descriere: obiect conic de dimensiuni mici, cu suprafeţele neornamentate,
având unul din capete alungit şi rotunjit, folosit ca instrument pentru presarea foiţelor
metalice pe tipare.
7. Material: os
8a. Datare absolută: sec. VII‑VIII
9a. Loc de păstrare: colecţie particulară a medicului I. Diaconescu din Fălticeni
(jud. Suceava)
secolele V‑XI, SCIV 21, 1, 1970, 97 – 128.
D. Gh. Teodor, Romanitatea carpato‑dunăreană şi Bizanţul în veacurile V‑XI,
Iaşi 1981.
258 Daniela Tănase

1996.
B. S. Szmoniewski, Production of Early Medieval Ornaments Made of
Non‑ferrous Metals. Dies from Archaeological Finds in North‑East Romania,
ActaArchCarpathica 37, 2002, 111‑135.
14. Cristurul Secuiesc (jud. Harghita) (Pl. XIII.1)

1. Loc de descoperire: în apropiere de oraş, pe locul „Valea Pârâului Cetăţii”
2. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, aşezare, în apropierea vetrei
în locuinţa nr. 4.
4. Contextul descoperirii: material ceramic
Literatura contextului: Székely 1971, 357.
6. Descriere: tipar bifacial din gresie, de formă dreptunghiulară, cu găuri pe
margine pentru fixarea valvelor. La doi centimetri de extremitatea inferioară este o
linie dreaptă incizată care traversează extremitatea a doi „clopoţei” mici formaţi din
granule şi linii incizate. Pe aceeaşi faţă se găsesc două romburi mici şi o cruciuliţă
formate din granule, fiecare având o verigă, iar la baza cruciuliţei se află un inel mic.
Pe cealaltă faţă a tiparului se găsesc trei x‑uri, fiecare format din două triunghiuri
de granule. De o parte şi de alta a acestor trei x‑uri se găsesc două granule mai
mari decât cele care formează micile grupuri triunghiulare. Are culee la ambii poli.
Dimensiuni: lungime: 7 cm, lăţime 4,4 cm, grosime 1,5 cm.
8a. Datare absolută: sec. VII‑VIII
8b. Datare culturală: romanici, slavi
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie Sfântu Gheorghe
9b. Literatură: Z. Székely, Săpăturile executate de Muzeul Sfântu Gheorghe,
MCA 10, 1970, 219‑229.
Z. Székely, Eléments byzantins dans la civiliyation matérielle des VI e‑VIII e
siècles dans la Sud‑Est de la Transylvanie, Dacia S. N. 15, 1971, 353‑358.
14. Cucuteni (jud. Iaşi) (Pl. XIII.5)

1. Loc de descoperire: „Grădina lui Mihai Gh. Ioan”, situată în partea de
sud‑vest a localităţii, la 200 m vest de pârâul Cucuteni, în zona de sud a localităţii în
locul numit „Mazilie”
2. Condiţii de descoperire: întâmplător de către săteanul Gheorghe
Agavriloaie
4. Contextul descoperirii: fragmente ceramice de vase borcan, lucrate la roată

rapidă, de culoare brun‑roşiatică, din pastă cu pietricele
Literatura contextului: Bobi 1999, 115.
6. Descriere: tipar bifacial, de culoare cenuşie, de formă pentagonală, pe
care sunt gravate cavităţi pentru piese întregi sau diferite părţi ale unor obiecte de
podoabă sau accesorii vestimentare: aplice, butoni, perle simple şi dantelate. Pe
una dintre feţe sunt sculptate două aplice dreptunghiulare cu chenar crestat care
încadrează un dreptunghi crestat, o aplică triunghiulară ornamentată cu crestături
triunghiulare în mijloc şi pe chenar, două rozete înscrise într‑un cerc. Pe a doua faţă,
apar trei plăcuţe dreptunghiulare, de acelaşi tip cu cele de pe prima faţă, precum şi o
figură ornamentată cu lini crestate, compusă din două rozete care încadrează o formă
ovoidală cu capetele ascuţite. Dimensiuni: L: 10,5 cm, lăţime maximă 8,8 cm, lăţime
minimă: 5,5 cm.
7. Material: gresie
8b. Datare culturală: cultura Costişa‑Botoşana‑Hansca; romanici, slavi.
9a. Loc de păstrare: Muzeul din Târgu Frumos
9b. Literatură: D. Boghian, Un moule en pierre des VIe‑VIIe siècles découvert
á Cucuteni (Dép. de Iaşi), Studia Antiqua et Archaeologica 6, Iaşi 1999, 115‑124.
16. Davideni, com. Ţibucani (jud. Neamţ) (Pl. XVI‑XVIII)

1. Loc de descoperire: „La izvoare‑Spieşti” în dreapta drumului
Davideni‑Păstrăveni‑Târgu Neamţ, pe terasa de 12‑15 m de pe malul drept al râului
Moldova.
2.1. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare, locuinţa nr. 16/

secţiunea XXIX. (Pl. XVI.1)
4.1. Contextul descoperirii: cruciuliţă din bronz, fibulă din fier, cu piciorul
întors dedesubt; gravoar, cârlig, cuţit din fier, ceramică lucrată cu mâna: vase borcan,
castronaş cu buza ornamentată cu crestături, tipsie; ceramică lucrată la roată: vase
borcan, vas de provizii
Literatura contextului: Mitrea 2001, 53‑54; 326, Fig. 66.5; 327, Fig. 67. 2;
356, Fig. 95. 3‑4.
5.1. Categorie piesă: creuzet (Fig. 54) (Pl. XVI.1.5)
6.1. Descriere: creuzet cu gura rotundă, la bază este profilat, fundul uşor
concav.
7.1. Material: lut
260 Daniela Tănase
2.2. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 33/ între secţiunile LIII şi LIV. (Pl.
XVI.2)
4.2. Contextul descoperirii: ceramică lucrată cu mâna: oale‑borcan, tipsii,
creuzete (?); ceramică lucrată la roată: oale‑borcan şi de provizii; fusaiole bitronconice
din lut, cuţit din fier, gravoar, tipar din piatră .
Literatura contextului: Mitrea 2001, 71‑72; 321, Fig. 61.5; 325, Fig. 65.5; 356,
Fig. 95. 3‑4; 362, Fig. 101.2, 12, 15, 22; 363, Fig. 102, 3, 5‑8.
5.2.1. Categorie piesă: daltă (Fig.19) (Pl. XVI.2.10)
6.2. 1. Descriere: daltă de secţiune pătrată, la ambele capete uşor rotunjită.
5.2. 2. Categorie piesă: tipar (Fig.66) (Pl. XVI.2.11)
6.2.2. Descriere: tipar fragmentar, bifacial, pe o faţă sunt gravate două liniuţe,
iar pe cealaltă sunt gravate trei cerculeţe de mărimi diferite pentru turnat granule
folosite ca accesorii la realizarea podoabelor.
2.3. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 35/secţiunea LIV.

4.3. Contextul descoperirii: ceramică lucrată cu mâna: tipsii, oale‑borcan
de culoare cenuşie, unul cu buza crestată; ceramică lucrată la roată, vase‑borcan,
ornamentate cu lini drepte, dar şi cu linii vălurite; două cuţite din fier, gravoar din
fier, mâner din os şi mâner din corn pentru cuţit.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 73‑74; 320. Fig. 60.2; 322. 3,7; 362, Fig.
101. 13, 16; 363, Fig. 102. 4, 11; 365, Fig.104. 2‑3, 5‑6, 8; 373, Fig. 112. 11‑12.
5.3. Categorie piesă: dorn (Fig. 21)
6.3. Descriere: bară cilindrică, ambele capete sunt terminate drept.
7.3. Material: fier
2.4. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 36/secţiunea LIV. (Pl. XVII)

4.4. Contextul descoperirii: ceramică lucrată cu mâna: tipsii de culoare
cărămizie, oale‑borcan de culoare cenuşie, unele au buza alveolată; ceramică lucrată
la roată, vase‑borcan, vas de provizii, ornamentate cu linii drepte, dar şi cu linii
vălurite; fusaiolă bitronconică, tipar din piatră, gravoar din fier, creuzet din lut.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 75‑76; 321. Fig. 61.9‑10; 325. Fig. 65.4;
365. Fig. 104. 9, 12, 14, 17‑18; 366, Fig. 105. 1‑4, 6‑7; 368, Fig. 107. 1‑4, 7‑11; 370,
Fig. 109.4; 371, Fig. 110.2, 4‑7, 13‑14; 372. Fig. 111.7; 373, Fig. 3, 13; 374, Fig.
113.1,6; 375, Fig. 114.7, 13.
5.4.1. Categorie piesă: dorn (Fig. 21) (Pl. XVII.16)

6.4.1. Descriere: bară cilindrică, cu un capăt mai subţire şi uşor ascuţit şi
celălalt capăt drept.
7.4.1. Material: fier
5.4. 2. Categorie piesă: daltă (Fig. 17) (Pl. XVII.15)
6.4. 2. Descriere: daltă de secţiune pătrată, la un capăt uşor ascuţit, iar la
celălalt rotunjit.
5.4. 3. Categorie piesă: tipar (Pl. XVII.14)
6.4. 3. Descriere: tipar fragmentar, monofacial, pe care sunt gravate linii
dispuse în aşa fel încât se aseamănă cu un schelet de peşte.
2.5. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 37/ secţiunea LIV.

4.5. Contextul descoperirii: ceramică lucrată cu mâna, pastă grosieră, vase de
tip borcan, tipsii; ceramică lucrată la roată, ornamentată pe umăr cu striuri drepte sau
vălurite.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 76‑78; 320, Fig.60.4, 366, Fig. 105.8;
368, Fig. 107. 6, 12, 14.373, Fig. 112. 5, 8.
6.5. Descriere: daltă de secţiune rotundă, la ambele capete cu vârfuri ascuţite.
7.5. Material: fier
2.6. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 39/ secţiunea LVII

4.6. Contextul descoperirii: ceramică lucrată manual: tipsii, vase‑borcan; două
fragmente de vase din ceramică lucrată la roată, dintr‑o pastă nisipoasă; amnar din
fier cu capetele curbate spre interior, vârf de săgeată romboidal, cuţit din fier, fusaiolă
tronconică din lut.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 79‑80; 322, Fig. 62. 14; 323, Fig. 63. 8;
324, Fig. 64. 9; 368, Fig. 107. 5, 13; 369, Fig. 108. 1, 4; 370, Fig. 109. 2, 5; 371, Fig.
110. 1; 372, Fig. 111. 3, 8, 13.
6.6. Descriere: Daltă de secţiune dreptunghiulară, cu un vârf teşit.
7.6. Material: fier
2.7. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 69/secţiunea LXXIX.

262 Daniela Tănase
4.7. Contextul descoperirii: ceramică lucrată manual: tipsii, vase‑borcan,

unele ornamentate cu crestături pe buză; ceramică lucrată la roată, vase borcan, pastă
nisipoasă sau zgrunţuroasă, unele au coaste în interior; două străpungătoare din os
şi ac din os.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 111‑113; 386, Fig. 125. 3, 9‑10, 12‑13,
15; 387, Fig. 126. 1, 4‑6, 10‑11; 389, Fig. 128. 5‑6, 9‑10; 390, Fig. 129.3.
5.7. Categorie piesă: poanson (Fig. 15)
6.7. Descriere: tijă din metal de secţiune rotundă un vârf ascuţit, încovoiat, iar
la celălalt capăt, de secţiune dreptunghiulară, vârful este drept şi ascuţit. Piesa este
considerată de autor gravoar, dar în opinia noastră pare mai degrabă un poanson.
7.7. Material: fier
2.8. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 72/secţiunea LXXXII
4.8. Contextul descoperirii: fibulă din fier cu piciorul înfăşurat şi întors
dedesubt, are corpul lat şi pe picior câteva semne alfabetiforme; ceramică lucrată
manual: tipsii şi oale‑borcan; ceramică lucrată la roată: fragmente dintr‑un vas de
provizii de culoare cenuşie din pastă ciment.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 117‑119; 326, Fig. 66.3; 392, Fig. 131.
1‑2, 4‑5, 7; 393, Fig. 132. 9, 12‑13; 395. Fig. 134. 6, 8, 13.
6.8. Descriere: lamă de secţiune dreptunghiulară, asemănătoare unui cuţitaş,
are un vârf mai ascuţit.
7.8. Material: fier
2.9. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 74/secţiunea LXXXIII

4.9. Contextul descoperirii: ceramică lucrată cu mâna, pastă grosieră, vase
borcan, apar şi vase fără buză, gura fiind trasă în interior, tăiată drept şi tipsii;
fragmente mici de vase lucrate la roată. Alte obiecte, fără datare precisă: fragment de
seceră, un cuţit, două fusaiole bitronconice.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 120‑121; 321, Fig. 61.6; 389, Fig. 128. 3;
392, Fig. 131. 14‑15; 393, Fig. 132. 5.
6.9. Descriere: daltă de secţiune rotundă, cu un capăt rotunjit şi celălalt drept,
are o despicătură, posibil ca piesa să fie ruptă.
7.9. Material: fier
2.10. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 75, surprinsă în secţiunea LXXXIV.

(Pl. XVIII.2)

4.10. Contextul descoperirii: fibulă din fier cu piciorul întors dedesubt;
ceramică lucrată cu mâna: vase borcan şi tipsii; ceramică lucrată la roată: vase borcan
ornamentate cu benzi de striuri pe umăr sau linii faţetate sau cu linii orizontale,
neregulate; fragmente de amforete.
Literatura contextului: Mitrea 2001, 121‑122; 326, Fig. 66.6; 335, Fig. 74.5;
389, Fig. 128. 7‑8, 11, 13‑14; 391, Fig. 130. 2‑5, 8, 14; 393, Fig. 132. 8.
5.10. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 60) (Pl.
XVIII.2.9)
6.10. Descriere: lingură‑căuş de formă ovoidală, cu manşon tubular, modelată
dintr‑o pastă mai densă. Atât căuşul, cât şi manşonul sunt rupte.
7.10. Material: lut
2.14. Condiţii de descoperire: secţiunea S I, în pământul excavat, în apropierea

unei fibule din bronz şi a unui cuţit din fier.
4.14. Contextul descoperirii: Mitrea 2001, 128; 326, Fig. 66.2.
5.14. Categorie piesă: tipar (Fig.66) (Pl. XVIII.1.4)
6.14. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, fragmentar, confecţionat
din marnă, pe care sunt sculptate trei mănunchiuri de câte două fire (canale pentru
scurgerea metalului), la capătul cărora se află romburi cu granule în partea superioară
şi în cea inferioară, cu o culee în partea superioară. Pe tiparul rupt se observă o parte
din braţul unei cruciuliţe. Granulele şi romburile erau folosite pentru realizarea unor
piese de podoabă, cel mai probabil cercei.
2.15. Condiţii de descoperire: secţiunea XXX (Pl. XVIII.1.3)

Literatura contextului: Mitrea 2001, 129; 321, Fig. 61.2. Piesa este considerată
gravoar, dar în opinia noastră este mai degrabă un burghiu.
5.15. Categorie piesă: burghiu (Fig. 7)
6.15. Descriere: fragment de bară cu capătul torsionat şi vârful ascuţit.
2.16. Condiţii de descoperire: secţiunea LIV, pe nivelul de călcare din secolele

V‑VII. De semnalat că în această secţiune s‑au descoperit locuinţele nr. 35, 36 şi
37, în care s‑au descoperit unelte, s‑ar putea să fie în legătură cu aceste complexe,
autorul nu precizează. (Pl. XXVIII.1.2)
264 Daniela Tănase

Literatura contextului: Mitrea 2001, 130; 320, Fig. 60.3.
5.16. Categorie piesă: poanson (Fig. 15)
6.16. Descriere: tijă din metal de secţiune dreptunghiulară cu un vârf ascuţit,
uşor înclinat şi celălalt încovoiat. Piesa este considerată de autor dorn, dar în opinia
noastră pare mai degrabă un poanson.
2.17. Condiţii de descoperire: secţiunea LVIII (Pl. XVIII.1.1)

Literatura contextului: Mitrea 2001, 130; 321, Fig. 61.8.
5.17. Categorie piesă: gravoar (Fig.18)
6.17. Descriere: ac de gravat de secţiune pătrată, cu un vârf foarte ascuţit.
8b. Datare culturală: cultura Botoşana‑Costişa‑Hansca; romanici, slavi
9a. Loc de păstrare: Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Piatra Neamţ
9b. Literatură: I. Mitrea, Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret
în secolele VI – IX, Carpica 12, 1980, 55 – 190.
I. Mitrea, Aşezarea de la Davideni din secolele V‑VIII, Piatra Neamţ 2001.
17. Dichiseni (jud. Călăraşi) (Pl. XIII.7)

Literatura contextului:
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 63, Fig. 73) (Pl. XIII.7)
6. Descriere: tipar bifacial, de formă dreptunghiulară, pe o faţă sunt săpate
negative pentru cruci simple, pe cealaltă faţă sunt săpate două cruci care par ataşate
de o lunulă pentru cercei şi de o aplică dreptunghiulară. Pe o aplică discoidală cu
ornament crestat, probabil un disc pentru cercei, este înscrisă o cruce. Pe aceeaşi
faţă au mai fost sculptate un pandantiv rotund ornamentat cu linii crestate, două
aplice pătrate, decorate tot cu linii crestate şi o aplică triunghiulară ornamentată cu
scobituri rotunde. Dimensiuni: 10,2X8,5 cm

9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie Călăraşi
9b. Literatură: ***, Două milenii de creştinism, Bârlad, 2001, 34. Fig. 33.
18. Dodeşti, com. Viişoara (jud. Vaslui) (Pl. XX‑XXI)

1. Loc de descoperire: „Şipot”
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare, locuinţa nr. 4 de tip
bordei, din secţiunea S VII din sectorul Şipot I.
4. Contextul descoperirii: fragmente ceramice provenite dintr‑o amforă
romano‑bizantină, fragmente ceramice lucrate cu mâna, tipare din piatră, două
dăltiţe, două străpungătoare din corn, fusaiolă ornamentată cu împunsături.
Literatura contextului: Teodor 1984a, 24; 29, Fig. 6. 10‑11; 30, Fig. 7.1‑3.
5.1. Categorie piesă: pilă‑burghiu (Fig. 6) (Pl. XX.5)
6.1. Descriere: fragment dintr‑o pilă rotundă, de la care se mai păstrează striurile,
are vârful ascuţit, fiind folosită şi pe post de burghiu. Dimensiuni: L: 4,5 cm
7.1. Material: fier
5.2. Categorie piesă: daltă (Fig. 17) (Pl. XX.2)
6.2. Descriere: daltă de secţiune rotundă, la un capăt rotunjită, iar la celălalt
ruptă.
7.2. Material: fier
5.3. Categorie piesă: daltă (Fig. 19) (Pl. XX.1)
6.3. Descriere: daltă de secţiune dreptunghiulară, la un capăt rotunjită, iar la
celălalt are un vârf mai ascuţit.
7.3. Material: fier
5.4. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 61) (Pl. XX.8)
6.4. Descriere: lingură‑căuş, de formă rotundă, cu marginea ciobită, prevăzută
cu mâner, care este rupt. Dimensiuni: L: 8,1 cm
7.4. Material: lut
5.5. Categorie piesă: tipar (Fig. 66) (Pl.XX.9)
6.5. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, din piatră de culoare verzuie,
moale, pe care sunt sculptate trei granule; are o culee în partea superioară; în partea
inferioară este rupt. Granulele erau folosite pentru realizarea cerceilor. Dimensiuni:
L: 5,4 cm
5.6. Categorie piesă: tipar (Pl.XX.10)
6.6. Descriere: tipar din gresie, de formă paralelipipedică neregulată, pe care
sunt gravate un cerculeţ cu o culee şi linii fine; pe mijloc are un şănţuleţ. Dimensiuni:
L: 9,5 cm
266 Daniela Tănase

9a. Loc de păstrare: Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui
9b. Literatură: D. Gh. Teodor, Continuitatea populaţiei autohtone la est de
Carpaţi în secolele VI‑XI e. n. Aşezările din secolele VI‑XI e.n. de la Dodeşti‑Vaslui,
Iaşi 1984.
19. Dolheştii Mari, com. Dolheşti (jud. Suceava) (Pl. XIII.6)
1. Loc de descoperire:
Literatura contextului: Teodor 2005, 164.
6. Descriere: tipar din marnă, pe care sunt săpate o rozetă şi trei granule dispuse
pe o linie verticală. Dimensiuni: 4,8X3 cm.
9a. Loc de păstrare: Institutul de Arheologie Iaşi
9b. Literatură: D. Gh. Teodor, Meşteşugurile la nordul Dunării de Jos în
secolele IV‑XI, Iaşi 1996, 130, Fig. 16.2; 163.
D. Gh. Teodor, Tipare din secolele VI‑XI d. Hr. în regiunile carpato‑nistriene,
Arheologia Moldovei 28, 2005, 159‑174.
20. Dulceanca (jud. Teleorman) (Pl. XIX)

1. Loc de descoperire: terasa inferioară din apropierea confluenţei râului Vedea
cu pârâul Burdea.
2.1. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezarea Dulceanca IV,
bordeiul nr. 13.
4.1. Contextul descoperirii: fragmente ceramice, fragmente de zgură
Literatura contextului: Dolinescu‑Ferche 1992,155, 167, Fig. 31. 1‑10.
5.1. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal
6.1. Descriere: fragment de mâner tubular, de la o lingură‑căuş, cu urme de
zgură topită, spongioasă şi puternice urme de arsură.
7.1. Material: lut

bordeiul nr. 23.

4.2. Contextul descoperirii: fragmente ceramice, fragmente de zgură, fragment
de cuţit din fier
5.2. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal
6.2. Descriere: fragment de mâner tubular de la o lingură‑căuş, cu urme de
zgură topită, spongioasă şi puternice urme de arsură.
7.2. Material: lut

bordeiul nr. 27 (Pl. XIX. 2.1‑15).
de cuţit, vârfuri de săgeată din fier.
5.3. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 61) (Pl. XIX.2.13)
6.3. Descriere: lingură‑căuş, de formă rotundă, ruptă, prevăzută cu un mâner
tubular în care era introdusă coada din lemn; are urme de zgură topită, spongioasă şi
puternice urme de arsură.
7.3. Material: lut

bordeiul nr. 25.
de cuţit, vârfuri de săgeată din fier.
5.4. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 61)
7.4. Material: lut
2.5. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezarea Dulceanca III,

groapa B.
4.5. Contextul descoperirii: fragmente ceramice, fragmente de zgură
268 Daniela Tănase

7.5. Material: lut
8a.1‑5. Datare absolută: sec. VII
2.6. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezarea Dulceanca I,

bordeiul nr. 2 (Pl. XIX.1)
4.6. Contextul descoperirii: fragmente ceramice lucrate cu mâna, unele
decorate cu linii în val încadrate de linii orizontale; fragmente ceramice lucrate la
roată, de culoare cărămizie, decorate cu linii incizate în val sau drepte, unele canelate;
fragment de amforă, vălătuci de lut, tavă din lut, fusaiolă din lut, două tipare, ac din
bronz.
Literatura contextului: Dolinescu‑Ferche 1974, 83‑90, 96, Fig. 104‑106.
5.6.1. Categorie piesă: tipar (Pl. XIX.1.23)
6.6. 1. Descriere: fragment de tipar (?) din piatră alburie, cu un contur perfect
rotund de la care porneşte o linie adâncită, ca o rază.
5.6. 2. Categorie piesă: tipar (Pl. XIX.1.19)
6.6. 2. Descriere: fragment de tipar din piatră roşcată, înroşită intens la capătul
în care se află săpat lăcaşul propriu‑zis în care turna metalul; acesta este format
din două cercuri concentrice adâncite la nivele diferite; a fost rupt din vechime şi
reutilizat drept cute.
8a. 6. Datare absolută: sec. VI
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie din Alexandria
9b. Literatură: S. Dolinescu‑Ferche, Aşezări din secolele III şi VI e. n. în
sud‑vestul Munteniei. Cercetările de la Dulceanca (jud. Teleorman), Bucureşti 1974,
87, 90, 96, Fig. 106.4.
S. Dolinescu – Ferche, Habitats des VIe et VIIe siècle de notre ére à Dulceanca
IV, în Dacia NS, XXXVI, 1992, 125 – 178.
21. Dumbrăveni (jud. Sibiu) (Pl. XXII.1)

2. Condiţii de descoperire: izolat
Literatura contextului: Horedt 1958, 69‑70; 75. 8; 88; 95.

5. Categorie piesă: tipar pentru plăcuţă de centură (Fig.28)
6. Descriere: tipar pentru limbă de curea principală, decorul constă într‑un
chenar perlat care încadrează arcade ce înconjoară o cruce cu un romb în mijloc,
probabil o monogramă.
7. Material: bronz
8a. Datare absolută: sfârşitul primei jumătăţi a sec. VII
9a. Loc de păstrare: Muzeul Naţional Maghiar Budapesta
9b. Literatură: K. Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei, sec. IV‑XIII,
Bucureşti 1958.
22. Felnac (jud. Arad) (Pl. XXII.2. 1‑10, Pl. XXV)

1. Loc de descoperire: pe o suprafaţă restrânsă, situată pe o porţiune de teren
pe care Mureşul nu o mai inunda, fiind asanată, unde se afla o carieră de pietriş. În
apropiere, se afla şi o movilă cu şanţ pe care se mai vedeau ruinele unor clădiri.
2. Condiţii de descoperire: întâmplător, muncitorii care lucrau la scoaterea
pietrei au găsit oase umane amestecate cu oase de cal. S‑au recuperat:
‑ o aplică de centură din bronz
‑ 44 tipare din bronz
4. Contextul descoperirii: aplică de centură din bronz, în formă de cruce
malteză
Literatura contextului: Dömötör 1901, 62; 63, Fig. 5; 64‑65
5.1. Categorie piesă: tipar‑amprentator (Fig. 22) (Pl. XXII.2)
6.1. Descriere: tipar‑amprentator pentru turnarea unor fibule digitate cu cinci
butoni rotunzi care reprezintă muguri stilizaţi; placa de la cap are un chenar de liniuţe
crestate ce încadrează o volută, iar gâtul fibulei are incizate două linii verticale. Placa
de la picior, păstrată fragmentar, are doi butoni netezi şi două linii verticale încadrate
de un chenar de liniuţe orizontale, crestate. Dimensiuni: L: 3,5 cm, l: 3,1 cm, placa
de la cap şi 2,2 cm, placa de la picior
9a.1. Loc de păstrare: Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti
5.2.Categorie piesă:tipar pentru limbă de curea principală (Fig. 24) (Pl.
XXII.2.4)
6.2. Descriere: tipar pentru limbă de curea principală cu trei linii incizate
în partea superioară, două liniuţe curbate (virgule) în partea inferioară, iar central
270 Daniela Tănase
sunt două cercuri concentrice flancate de două liniuţe şi de cercuri grupate câte trei.
9a.2. Locaţie muzeu: Muzeul Naţional Maghiar Budapesta
5.3.Categorie piesă:tipar pentru limbă de curea principală (Fig. 24) (Pl.
XXII.2.3)
6.3. Descriere: tipar pentru limbă de curea principală pe care sunt figurate:
în partea superioară două liniuţe urmate de două cercuri şi apoi de trei semicercuri
dispuse în şir, la mijloc grupate trei cerculeţe şi unul suprapus, ce par a simboliza o
floare, iar în partea inferioară este un punct încadrat de două virgule.
9a.3. Piesă azi pierdută
5.4.Categorie piesă: tipar pentru limbă de curea principală (Fig. 24) (Pl.
XXII.2.7‑8)
6.4. Descriere: tipar pentru limbă de curea principală, rupt în două, pe care
sunt figurate: în partea superioară două liniuţe urmate de două cercuri şi apoi de trei
semicercuri dispuse în şir, la mijloc grupate trei cerculeţe şi unul suprapus, ce par
a simboliza o floare, iar în partea inferioară este un punct încadrat de două virgule.
Dimensiunile reconstituite: L: 7,2 cm, l: 3 cm, grosime: 0,4 cm
Muzeul Naţional Maghiar Budapesta
5.5. Categorie piesă: tipar pentru limbă de curea principală (Fig. 24) (Pl.
XXII.2.5)
6.5. Descriere: tipar pentru limbă de curea principală, în partea superioară cu
un punct încadrat de două linii orizontale, urmat de două grupuri de cercuri suprapuse
în formă de floare, înconjurate de trei puncte şi separate de puncte şi virgule dispuse
în formă de acoladă, iar în partea inferioară este reprezentat un punct încadrat de
două virgule. Dimensiuni: L: 6,2 cm, l: 2, 7 cm, grosime: 0,5 cm.
9a.5. Loc de păstrare: Muzeul Naţional Maghiar Budapesta
5.6. Categorie piesă: tipar pentru limbă de curea secundară (Fig. 24) (Pl.
XXII.2.10)
6.6. Descriere: tipar pentru limbă de curea secundară, în partea superioară sunt
figurate trei liniuţe, urmate de două cercuri sub care este un şir de trei semicercuri; în
mijloc cerculeţele sunt grupate la fel ca la piesele anterioare, iar în partea inferioară
apare un punct încadrat de două virgule. Dimensiuni: L: 5,2 cm, l: 3,2 cm, grosime:
0,5 cm.
9a. 6. Loc de păstrare: Muzeul Naţional Maghiar Budapesta

5.7. Categorie piesă: tipar pentru plăcuţă de centură în formă de scut
dublu (Fig. 24) (Pl. XXII.2.9)
6.7. Descriere: tipar pentru plăcuţă în formă de scut dublu, în jumătatea
superioară este incizat un cerc, iar în partea inferioară un şir de trei semicercuri
urmat de patru cerculeţe dispuse în formă de floare. Dimensiuni: L: 4,7 cm, l: 3 cm,
grosime: 0,4 cm.
5.8. Categorie piesă: tipar pentru plăcuţă de centură (Fig. 24) (Pl.
XXII.2.11)
6.8. Descriere: tipar pentru plăcuţă în formă de scut, în partea superioară cu un
şir de trei semicercuri, iar în mijloc cu patru cerculeţe suprapuse în formă de floare.
5.9.Categorie piesă:tipar pentru limbă de curea secundară (Fig. 24) (Pl.
XXII.2.6)
6.9. Descriere: tipar pentru plăcuţă în formă de scut, în partea superioară cu
un punct încadrat de două liniuţe drepte, în mijloc cu patru cerculeţe tangente şi
la mijloc unul suprapus care formează o floare, iar în partea inferioară, un punct
încadrat de două virgule. Dimensiuni: L: 2,9 cm, l: 2,8 cm, grosime: 0,5 cm.
5.10. Categorie piesă: tipar pentru limbă de curea principală (Fig. 25)
6.10. Descriere: tipar pentru limbă de curea principală, decorată cu două
palmete care încadrează o rozetă compusă din linii radiale înscrise într‑un cerc.
9a.10. Piesă azi pierdută
5.11. Categorie piesă: tipar pentru limbă de curea secundară (Fig. 25) (Pl.
XXIII.2)
6.11. Descriere: tipar pentru limbă de curea secundară, în partea superioară are
un punct încadrat de două linii duble, iar palmeta care ocupă aproape toată suprafaţa
piesei este încadrată de motivul punct‑virgulă. Dimensiuni: L: 3 cm, l: 2,2 cm,
grosime: 0,4 cm.
XXIII.4)
272 Daniela Tănase
6.12. Descriere: tipar pentru plăcuţă în formă de dublu scut, pe fiecare scut
fiind reprezentată o palmetă înconjurată de puncte şi virgule. Dimensiuni: L: 4,4 cm,
l: 2,4 cm, grosime: 0,4 cm.
XXIII.3)
6.13. Descriere: tipar pentru plăcuţă în formă de scut, pe care apare o palmetă
înconjurată de puncte şi virgule. Dimensiuni: L: 2,5 cm, l: 2,8 cm, grosime: 0,4 cm.
7.13. Material: bronz.
5.14. Categorie piesă: tipar pentru plăcuţă de centură (Fig. 25) (Pl. XXIII.5)
6.14. Descriere: tipar pentru plăcuţă care mărginea gaura curelei, Lochschützer,
în partea superioară are marginea dreaptă, iar în cea inferioară este concavă, decorată
cu o palmetă încadrată de linii şi virgule. Dimensiuni: L: 2,6 cm, l: 2,3 cm, grosime:
0,3 cm.
6.15. Descriere: tipar pentru limbă de curea decorată cu puncte, virgule, semne
de tip tamga, care par să figureze o mască umană şi un cap de animal.
9a.15. Piesa astăzi pierdută
6.16. Descriere: tipar pentru limbă de curea pe care apare un decor compus
din linii duble în semicerc grupate câte două în interiorul cărora sunt stropi aranjaţi
triunghiular. Marginile tiparului sunt arcuite. Dimensiuni: L: 3,5 cm, l: 1,7 cm,
grosime: 0,4 cm.
9a.16. Loc de păstrare: Complexul Muzeal Arad
5.17. Categorie piesă: tipar pentru pandantive (Fig. 40)
6.17. Descriere: tipar pentru pandantive în formă de „lacrimă” cu chenar perlat,
iar în interior are un lăcaş pentru pietre semipreţioase sau preţioase, de aceeaşi formă
cu pandantivul. Dimensiuni: L: 2,2 cm, l: 1,6 cm, grosime: 0,5 cm.
5.18. Categorie piesă: tipar pentru pandantive (Fig. 41)
6.18. Descriere: tipar pentru pandantive în formă de scoică de mare. Dimensiuni:
L: 1,9 cm, l min.: 1,6 cm, l max.: 2,1 cm, grosime: 0,4 cm.

9a.18. Muzeu: Muzeul Naţional Maghiar Budapesta
5.19. Categorie piesă: tipar pentru aplice de centură (Fig. 37)
6.19. Descriere: tipar pentru aplică de centură cruciformă, compusă din patru
cercuri cu o scobitură rotundă la mijloc, ce încadrează un romb în care sunt înscrise
romburi mai mici. Rombul are un chenar pe care apare decorul dinţat.
9a.19. Piesă astăzi pierdută
6.20. Descriere: tipar în formă de trunchi de con, aplatizat, care folosea
la realizarea unor aplice rotunde pentru centură. Dimensiuni: L: 1 cm, l: 0,3 cm,
grosime: 0,4 cm.
6.21. Descriere: tipar în formă de baton cu marginile uşor concave, din care
s‑au mai păstrat două forme pentru realizat aplice semiglobulare, una întreagă şi
cealaltă fragmentară, dar de dimensiuni mai mari decât precedenta. Dimensiuni: L:
6,8 cm, l: 3 cm, grosime: 1,2 cm.
5.22. Categorie piesă: tipar pentru aplice de centură (Pl. XXIV.10)
6.22. Descriere: tipar folosit pentru realizarea de aplice perlate care puteau
ornamenta curelele de la centură sau harnaşament, dar se putea, dacă era îndoit, să
fie folosit doar ca un chenar pentru o piesă din material perisabil sau chiar din metal.
Tiparul are o formă dreptunghiulară, cu marginile neregulate, jumătate neted, iar în
cealaltă jumătate sunt trei semisfere lipite una de cealaltă. Dimensiuni: L: 3,8 cm, l:
0,8 cm, grosime: 0,4 cm.
6.23. Descriere: tipar în formă de patrulater, decorat cu un chenar perlat şi cu
cercuri concentrice dispuse atât în colţuri, cât şi în mijloc. Dimensiuni: L: 1,5 cm, l:
1,3 cm, grosime: 0,2 cm.
6.24. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, cu marginile arcuite, trei arcade
de o parte, trei de cealaltă, decorat cu linii care formează nişte bucle în interiorul
274 Daniela Tănase
cărora se află cerculeţe şi „stropi”. Dimensiuni: L: 1,8 cm, l: 1,3 cm, grosime: 0,2
cm.
6.25. Descriere: tipar a cărui formă se aseamănă cu un fluture, dar decorul
compus din forme geometrice, cerculeţe, triunghiuri şi un patrulater, pare mai
degrabă să se asemene cu un cap stilizat de bufniţă. Dimensiuni: L: 2,4 cm, l: 2 cm,
grosime: 0,3 cm.
6.26. Descriere: tipar pentru aplice de centură în formă de animal (câine?),
întors spre dreapta, gâtul, labele şi coapsa superioară sunt decorate cu linii duble
dispuse transversal.
6.27. Descriere: tipar pentru aplice de centură în formă de leu reprezentat spre
dreapta, în poziţie agresivă, cu botul căscat, coama este reliefată prin caneluri fine,
la fel şi labele.
5.28. Categorie piesă: tipar pentru aplice de centură (Fig. 53) (Pl.
XXIII.16)
6.28. Descriere: tipar pentru aplice de centură în formă de leu reprezentat spre
stânga, în poziţie agresivă, cu botul căscat, coama este reliefată prin caneluri fine, la
fel şi labele.
Dimensiuni: L: 6,8 cm, l max: 4,1 cm, grosime: 0,4 cm.
5.29. Categorie piesă: tipar pentru limbi de curea (Fig. 30)
6.29. Descriere: tipar pentru limbă de curea cu un chenar simplu, un chenar
crestat ce imită şnurul şi care încadrează două panglici împletite.
5.30. Categorie piesă: tipar pentru limbi de curea de harnaşament (Fig.
31)
6.30. Descriere: tipar pentru limbă de curea, decorul constă în două şiruri de
panglici împletite care reprezintă animale stilizate, ale căror gheare sunt accentuate
de decorul dinţat. Dimensiuni: L: 4,8 cm, l: 2,2 cm, grosime: 0,4 cm.
5.31. Categorie piesă: tipar pentru aplice de harnaşament (Fig. 47)
6.31. Descriere: tipar realizat în relief, în formă de pătrat, cu marginile arcuite
şi chenar perlat, ce încadrează atât piesa, cât şi formele geometrice care compun
decorul, un romb mărginit de patru semicercuri, care par a fi petalele unei flori.
6.32. Descriere: fragment de tipar realizat în relief, în formă de pătrat, cu
marginile arcuite ce par a fi petalele unei flori, petale formate din semicercuri netede
care înscriu un romb cu chenar perlat. Dimensiuni: L: 1,9 cm, l: 1 cm.
5.33‑34.Categorie piesă: tipare pentru aplice de harnaşament (Fig. 50)
(Pl. XXIV.8‑9)
6.33‑34. Descriere: tipare de formă semiglobulară, netede, fără decor, pentru
aplice de harnaşament. Dimensiuni: L: 2,5 cm, l: 1,3 cm.
7.33‑34. Material: bronz
9a.33‑34. Loc de păstrare: Muzeul Naţional Maghiar Budapesta
5.35. Categorie piesă: tipar pentru aplice de harnaşament (Fig. 45) (Pl.
XXIV.4)
6.35. Descriere: tipar realizat în relief, în formă de rozetă, în mijloc cu un
buton rotund înconjurat de un şirag de perle, iar pe margine striuri care sugerează
petalele. Dimensiuni: D: 2,5 cm, H: 1,8 cm.
9a.35. Muzeu: Muzeul Naţional Maghiar Budapesta
5.36. Categorie piesă: tipar pentru aplice de harnaşament (Fig. 45) (Pl.
XXIV.6)
petalele.
276 Daniela Tănase
petalele. D: 1,9 cm, H: 0,7 cm.
6.38. Descriere: tipar în formă de rozetă, are în centru un buton rotund
înconjurat de un şirag de perle, chenarul este format din volute, probabil frunze de
acant stilizate, iar marginea este netedă. Dimensiuni: D: 2,1 cm, H: 0,8 cm.
6.39. Descriere: tipar în formă de treflă, cu cele trei petale decorate cu striuri
care înconjoară o floare situată în centrul piesei, cel de‑al patrulea capăt al piesei,
dreptunghiular, are trei şiruri de caneluri ce reprezintă ciucurii. Dimensiuni: L: 3,3
cm, l max.: 2,8 cm, l min.: 1 cm.
6.40. Descriere: tipar în formă de treflă, cu cele trei petale în formă de semisferă,
ce înconjoară o a patra semisferă; toate sunt netede. Cel de‑al patrulea capăt al piesei,
dreptunghiular, are două scobituri ovale, verticale, în care sunt înşiruite perle, iar pe
margine apar striuri care imită ciucuri. Dimensiuni: L: 4,9 cm, l max.: 4 cm, l min.:
1,4 cm.
9a.40. Loc de păstrare: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti
6.41. Descriere: tipar folosit la realizarea unor aplice de harnaşament treflate,
trei dintre braţe sunt în formă de cerc şi încadrează un romb, iar cel de‑al patrulea
braţ are o formă dreptunghiulară. Pe toată suprafaţa tiparului sunt incizate panglici
împletite în stil animalier II cu decor dinţat. Dimensiuni: L: 7,2 cm, l min.: 2 cm, l
max.: 4,8 cm, grosime: 0,3 cm.
6.42. Descriere: tipar dreptunghiular, ornamentat cu o reţea de romburi care au
înscrise cerculeţe, iar la unul din capete are caneluri ce imită ciucurii.

6.43. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, neted, cu unul din capete
canelat, care reprezintă o imitaţie a ciucurilor. Dimensiuni: L: 5, 9 cm, l: 2 cm,
grosime: 0, 5‑0, 8 cm.
5.44. Categorie piesă: tipar pentru limbi de curea de harnaşament (Fig.
32)
6.44. Descriere: tipar cu suprafaţa netedă, fără decor. Dimensiuni: L: 2,5 cm,
l: 2,8 cm, grosime: 0,4 cm.
8a. Datare absolută: prima treime a sec. VII

9b. Literatură: L. Dömötör, Ujabb lemezsajtoló bronzmintár Fónlakról,

ArchÉrt 21, 1901, 62‑66.
N. Fettich, Das awarenzeitliche Kunstgewerbe in Ungarn, ArchHung 1,
Budapest, 1926.
J. Hampel, Altertümer des frühen Mittelalters in Ungarn, Band 1‑3,
Braunschwig 1905.
L. Mărghitan, Banatul în lumina arheologiei, III, Timişoara 1985.
D. Tănase, Câteva observaţii cu privire la mormântul de orfevru din epoca
avară descoperit la Felnac (jud. Arad), AnB S.N. XII‑XIII, 2004‑2005, 237‑264.
23. Giurcani, com. Găgeşti (jud. Vaslui) (Pl. XIII.8)

2. Condiţii de descoperire: întâmplător, cercetări de suprafaţă
6. Descriere: Tipar din rocă de culoare cărămizie, folosit la turnarea cruciuliţelor
model „de Malta”; are o culee în partea superioară şi o linie incizată pe lungimea
tiparului, folosită şi aceasta posibil pentru turnarea unor fire din metal. Dimensiuni:
L: 8,4 cm, l: 3,9 cm.
278 Daniela Tănase
9a. Loc de păstrare: colecţionar Rotaru Marin
9b. Literatură: C. Buzdugan, M. Rotaru, AE 1997, 37, Fig. 29/10.
***, Două milenii de creştinism, Bârlad, 2001, 35, Fig. 38.
Arheologia Moldovei 28, 159‑174.
24. Gropşani (jud. Dolj) (Pl. XXVI.1)

1. Loc de descoperire: aşezare, sectorul „Gura Gurgotei”
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice; locuinţa nr. 13, cu cuptor din
lut în formă de potcoavă.
4. Contextul descoperirii: fragmente de ceramică lucrată la roată de la
oale‑borcan, lipsite de decor, doar pe un fragment linii fine incizate; ceramică lucrată
cu mâna, oale borcan şi tipsii; vălătuci de lut
Literatura contextului: Popilian Nica 1998, 28‑29; 172, Fig. 20, loc. 13.1‑ 5
(13.5‑lingura)
5. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 60) (Pl. XXVI.1.5)
6. Descriere: lingură‑căuş de formă ovală, cu manşon tubular; din căuş se mai
păstrează o porţiune în jurul manşonului.
7. Material: lut
9a. Loc de păstrare: Muzeul Olteniei din Craiova
9b. Literatură: Gh. Popilian, M. Nica, Gropşani. Monografie arheologică,
Bucureşti 1998.
25. Izvoare‑Bahna (jud. Neamţ) (Pl. XXVI.2)

1. Loc de descoperire: „La pod la Hărmăneşti”
2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare, secţiunea S XLIV
4. Contextul descoperirii:‑
Literatura contextului: Mitrea 1978, 215; Fig. 9.11; Mitrea 1980, PL. XLVIII.4.
Mitrea 1998, 142, Fig. 26. 10; 171, Fig. 55. 10, 12?.
6.1. Descriere: baton de secţiune dreptunghiulară, cu un capăt ascuţit şi celălalt
bont cu o despicătură spre capăt.
7.1. Material: fier

6.2. Descriere: baton în formă de lamă asemănătoare unui cuţit, cu un capăt
mai îngust, apoi lama se lăţeşte uşor şi se îngustează din nou spre vârful ascuţit.
7.2. Material: fier
6.3. Descriere: baton de secţiune dreptunghiulară, cu un capăt ascuţit şi celălalt
bont cu o despicătură spre capăt.
7.3. Material: fier
2.4. Condiţii de descoperire: locuinţa nr. 28/caseta secţiunii LXXXIX, în

pământul de umplutură, aproape de podea
4.4. Contextul descoperirii: fragmente ceramice de oale-borcan şi tipsii lucrate
cu mâna, fusaiolă bitronconică din lut; fragment de cercel din argint de tipul cu
pandantiv stelat (?).
Literatura contextului: Mitrea 1998, 37‑38; 141, Fig. 25. 1 (cercel), Fig. 25.7
(lingura).
5.4. Categorie piesă: lingură pentru turnat metal (Fig. 60) (Pl. XXVI.2.6)
6.4. Descriere:lingură‑căuş de formă rotundă, prevăzută cu manşon tubular,
scurt; are lungimea de 10, 7 cm şi diametrul de 11, 5 cm. În dreptul orificiului de
fixare s‑au găsit resturile carbonizate ale cozii, sub forma unei dungi de cărbune de
cca. 30 cm lungime.
7.4. Material: lut
9a. Loc de păstrare: Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Piatra Neamţ
9b. Literatură: I. Mitrea, Aşezarea prefeudală de la Izvoare‑Bahna, contribuţii
la arheologia epocii de formare a poporului român, Carpica 10, 1978, 205‑252.
I. Mitrea, Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret în secolele
VI‑IX, Carpica 12, 1980, 55 – 190.
I. Mitrea, Aşezarea din secolele VI‑IX de la Izvoare Bahna, Piatra Neamţ
1998.
26. Izvorul Dulce (com. Merei, jud. Buzău) (Pl. XXVI.3)

280 Daniela Tănase
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 63) (Pl. XXVI.3)
6. Descriere: tipar din calcar, folosit la turnarea unor cruciuliţe şi podoabe.
Valva bifacială, patrulateră, a fost prevăzută cu câte o pâlnie de turnare a metalului la
capătul superior al ambelor feţe. În matriţa uneia dintre cele două feţe ale tiparului se
turnau podoabe cu elemente pseudo‑granulate (probabil cercei), iar pe faţa opusă o
matriţă pentru cruciuliţe de tip latin, prevăzute cu tortiţă şi având corpul ornamentat
cu linii încrucişate (x‑uri) şi bobiţe pseudo‑perlate. Dimensiuni: L: 5,3 cm, l: 4,5
cm.
8a. Datare absolută: sec. V‑ VI
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie şi Arheologie Ploieşti.
de cultură şi artă. Daco‑romanii, II, Bucureşti 1980, Fig. 760; 209, 760.
27. Lazuri (jud. Satu Mare) (Pl. XXVII)

1. Loc de descoperire: „Lubi tag”, la 2 km N‑V de centrul comunei şi 250 m
în dreapta şoselei Lazuri‑Peleş (Peleşu Mare).
2.1. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare; în umplutura
locuinţei nr. 1a, secţiunea I.
4.1. Contextul descoperirii: fragmente ceramice de culoare brună provenite de
la oale lucrate cu mâna din pastă grosieră, amestecată cu cioburi pisate; vălătuci şi
„pâinişoare” din lut, lupă din fier.
Literatura contextului: Stanciu 1998‑1999, 156‑157; 166‑168; 216, Planşa V.
8: 217, Pl. VI. 6‑8; 219, Pl. VIII.1.
6.1. Descriere: lingură de formă ovoidală, pe o latură are un cioc pentru turnare
şi are un manşon scurt, tubular. Lingura a fost modelată dintr‑o pastă grosieră,
compactă, amestecată cu puţine cioburi pisate, iar în interiorul cupei există urme de
ardere secundară.
7.1. Material: lut
2.2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare

3.1. Anul descoperirii: -
Literatura contextului: Stanciu 1998‑1999, 157
5.2. Categorie piesă: tipar (Pl. XXVII.2)
6.2. Descriere: tipar de formă dreptunghiulară, cu două culee situate pe aceeaşi

latură, pe care este reprezentat un lăcaş pentru turnat granule.
7.2. Material: lut
8a. Datare absolută: a doua jumătate a secolului al VI‑lea
8b. Datare culturală: slavi timpurii
9a. Loc de păstrare: Muzeul Judeţean Satu Mare
9b. Literatură: I. Stanciu, Aşezarea slavă timpurie de la Lazuri, Satu Mare.
Studii şi comunicări 15‑16, 1998‑1999, 115‑266.
28. Lozna, com. Dersca (jud. Botoşani) (Pl. XXVIII.1.1‑5)

Lozna‑Dorohoi = Lozna Străteni
1. Loc de descoperire: „La Ocoale”, partea de sud‑est a comunei, pe una din
terasele situate în apropierea pârâului Turbăriei
2.1. Condiţii de descoperire: aşezare, cercetări sistematice, în cuptorul unei
locuinţe de meşteşugar
Literatura contextului: Teodor, Mitrea, 1966, 279‑291.
5.1. Categorie piesă: tipar (Fig.66) (Pl. XXVIII.1.1)
6.1. Descriere: tipar din marnă, de formă rectangulară, prezintă pe cele
două suprafeţe şlefuite două orificii, unul cilindric şi altul sferic destinate probabil
turnării unor obiecte de podoabă după cum par să indice dimensiunile sale reduse.
Dimensiuni: 3,3X2,6 cm.
7. 1. Material: piatră
2.2. Condiţii de descoperire: aşezare, cercetări sistematice, locuinţa nr. 37

Literatura contextului: Teodor 2005, 164, 172, Fig. 7.2.
5.2. Categorie piesă: tipar (Fig.62) (Pl. XXVIII.1.2.)
6.2. Descriere: tipar fragmentar, pe care este reprezentată placa lunulară a unui
cercel. Placa are trei chenare crestate, ce imită şnurul, are extremităţile rotunjite şi
puternic reliefate şi o ureche de prindere. Dimensiuni: 6,1X4 cm
7.2. Material: lut

282 Daniela Tănase
5.3. Categorie piesă: tipar (Pl. XXVIII.1.4)

6.3. Descriere: tipar fragmentar, pe care sunt reprezentate granule şi o aplică
în formă de floare compusă din patru granule rotunde. Mai sunt câteva linii care par
să schiţeze conturul unei catarame dreptunghiulare. Dimensiuni: 6,6X6,1 cm
7.3. Material: lut

6.4. Descriere: tipar fragmentar, pe care sunt reprezentate granule. Dimensiuni:
5,5X4,2 cm
7.4. Material: lut
2.5. Condiţii de descoperire: aşezare, cercetări sistematice

6.5. Descriere: tipar fragmentar, pe care sunt reprezentate câteva linii.
7.5. Material: lut
8a. Datare absolută: a doua jumătate a sec. VII‑sec. VIII
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie Botoşani, Institutul de Arheologie Iaşi
9b. Literatură: D. Gh. Teodor, I. Mitrea, Cercetări arheologice în aşezarea
prefeudală de la Lozna‑Dorohoi, Arheologia Moldovei 4, 1966, 279‑291.
D. Gh. Teodor, Elemente şi influenţe bizantine în Moldova în secolele V‑XI,
SCIV 21, 1, 1970, 97-128.
1996, 31.
29. Moreşti, com. Ungheni (jud. Mureş) (Pl. XXVIII.2)

1. Loc de descoperire: Moreşti‑Podei, aşezare situată în partea de vest a satului
pe un platou terasat.
2. Condiţii de descoperire: cleştele a fost descoperit în timpul săpăturilor
arheologice, întâmplător, de către un ţăran, la circa 30 de cm adâncime, destul de
aproape de suprafaţa cercetată

4. Contextul descoperirii: în zona în care a fost descoperit cleştele există o
aşezare din secolul al VI‑lea, în care s‑au descoperit locuinţe care au în inventar vase
din ceramică, inclusiv ceramică lustruită şi ştampilată.
Literatura contextului: Horedt 1979, 101‑150.
5. Categorie piesă: cleşte de făurărie (Fig. 1) (Pl. XXVIII.2)
6. Descriere: cleşte de făurar cu braţe de o lungime medie, bucla ovală cu
capetele relativ apropiate, inegale, ascuţite. Dimensiuni: L: 30,5 cm
7. Material: fier
8b. Datare culturală: gepizi, epoca regatului gepid
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie din Târgu Mureş
9b. Literatură: K. Horedt, Moreşti, Grabungen in einer vor‑ und
frügeschichtlichen Siedlung in Siebenbürgen, Bukarest 1979; 150; Pl. 43.1.
30. Moţca (jud. Iaşi) (Pl. XXVIII.3)

1. Loc de descoperire: în perimetrul Primăriei
2. Condiţii de descoperire: întâmplător, cu ocazia săpăturilor pentru fundaţii
3. Anul descoperirii: -
4. Contextul descoperirii: fragmente ceramice
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 66) (Pl. XXVIII.3)
6. Descriere: tipar bifacial, de formă dreptunghiulară, pe o faţă au fost sculptate
2 verigi cu marginile canelate de la care pornesc două canale spre o culee, pe cealaltă
faţă sunt gravate un disc, la interior cu un buton rotund înconjurat de două verigi
crestate, trei granule cu marginile crestate, aşezate în şir, granula din stânga are spre
exterior o culee mică, cea din dreapta are o liniuţă spre exterior, iar cea din stânga
are o culee mare. Matriţele foloseau pentru turnarea accesoriilor pentru cercei.
Dimensiuni: L: 5,3X3,4 cm.
9a. Loc de păstrare: Colecţia Şcolii generale din Moţca
9b. Literatură: V. Chirică, V., M. Tanaschi, Repertoriul arheologic al judeţului
Iaşi, vol. I‑ II, Iaşi 1985, 255, fig. 12/12
Teodor 1997a, D. Gh. Teodor, Regiunile carpato‑nistriene în secolele V‑X d.
H.., în spaţiul nord‑est carpatic în mileniul întunecat, Iaşi 1997, 119, nr. 464.
31. Olteni, sat Dobrogostea, com. Olteni (jud. Teleorman) (Pl. XXIX.1)
284 Daniela Tănase
1. Loc de descoperire: partea de sud a satului Dobrogostea, imediat la est de

şoseaua Alexandria‑Piteşti
2. Condiţii de descoperire: săpături arheologice, în pământul de umplutură dintr‑o
secţiune de sondare a limitelor necropolei de tip Sântana de Mureş‑Cerniahov.
Literatura contextului:
5. Categorie piesă: (Fig.63) (Pl. XXIX.1)
6. Descriere: tipar fragmentar lucrat dintr‑o gresie fină de culoare
maroniu‑deschis, bifacial, rupt încă din vechime la unul din capete. Pe una din părţi
apare forma unui cercel alcătuit din două inele şi un grup de şase scobituri mici,
conice, care erau pentru turnarea granulelor. Pe cealaltă faţă apare săpată o cruce
cu braţele pe verticală puţin mai lungi decât pe orizontală, suprafaţa crucii este
ornamentată cu câte două sau trei şiruri de pătrate uşor reliefate, despărţite între ele
prin liniuţe subţiri, în mijloc crucea are o adâncitură rotundă care ulterior turnării
devenea o proeminenţă în care este posibil să se fi fixat pietre preţioase sau sticlă.
Ambele feţe au culee. Dimensiuni: L: 4,8 cm, l: 4,5 cm, H: 3,1 cm.
8b. Datare culturală: cultura Ipoteşti‑Cândeşti, romanici, slavi
9a. Loc de păstrare: -
9b. Literatură: C‑tin Preda, Tipar pentru bijutierii din secolul al VI‑lea e. n.,
descoperit la Olteni (r. Videle, reg. Bucureşti), în SCIV; 18, 3, 1967, 513‑520.
32. Oneşti (jud. Bacău) (Pl. XXIX.3)

1. Loc de descoperire: în partea de sud a oraşului
2. Condiţii de descoperire: cercetări de suprafaţă
4. Contextul descoperirii: fragmente ceramice
5. Categorie piesă: tipar (Fig. 66) (Pl. XXIX.3)
6. Descriere: tipar din gresie, de formă dreptunghiulară, fragmentar, pe care
sunt gravate două cerculeţe şi o linie dreaptă transversală pe care sunt dispuse
perpendicular patru liniuţe paralele. Pe una dintre feţele laterale este gravat un
cerculeţ. Dimensiuni: 9,1X3,2 cm

secolele IV‑XI, Iaşi 1996, 130, Fig. 16.9.
33. Poieniţa, com. Năruja (jud. Vrancea) (Pl. XXIX.2)

1. Loc de descoperire: -
4. Contextul descoperirii: Teodor 2005, 165.
Literatura contextului: -
6. Descriere: tipar din marnă, bifacial, pe o faţă sunt gravate două aplice
dreptunghiulare, iar pe cealaltă faţă apar o aplică rotundă cu decor care sugerează o
rozetă, o aplică dreptunghiulară, mărginită la un capăt de două linii paralele, înscrisă
într‑un dreptunghi, precum şi două figuri mai dificil de identificat: o floare stilizată şi
patru granule mărginite de o linie arcuită. Dimensiuni: 4,6X3,4 cm
34. Răcoasa (jud. Vrancea) (Pl. XXIX.4)

2. Condiţii de descoperire: cercetări de suprafaţă
6. Descriere: tipar din gresie, bifacial, pe o faţă sunt gravate o aplică
dreptunghiulară cu decor dublu, crestat, care încadrează un dreptunghi în care sunt
înscrise trei pătrate şi o aplică în formă de floare cu patru petale cu chenarul perlat
atât în mijloc, cât şi pe fiecare petală apare câte o granulă dispusă central. Pe cealaltă
faţă este săpat un şănţuleţ care mărgineşte un disc, s‑ar putea să fi folosit la realizarea
unor verigi cu capetele desfăcute care puteau funcţiona ca agăţători de pandantive
sau cercei; are o culee. Dimensiuni: 5X 4,7 cm
286 Daniela Tănase
9b. Literatură: I. Mitrea, Influenţe bizantine în cultura materială şi spirituală
din regiunea sub‑carpatică a Moldovei în secolele VI‑IX, SCIV 30, 2, 1979, 145
– 161.
V. Bobi, Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Vrancea (Dovezi
ale continuităţii de locuire, sec. II‑VII e.n.), Vrancea. Studii şi comunicări 4, 1981,
97‑140.
35. Rădeni, com. Păstrăveni (jud. Neamţ) (Pl. XXIX.6)

1. Loc de descoperire: aşezare
2. Condiţii de descoperire: întâmplător, cercetare de suprafaţă
4. Contextul descoperirii: fragmente ceramice din sec. VI‑VII
Literatura contextului: Mitrea 1979, 151, nota 18; Teodor 2005, 165.
6. Descriere: tipar din gresie, bifacial, pe o faţă sunt sculptate trei rozete şi o
aplică rotundă decorată cu cercuri concentrice, precum şi două aplice dreptunghiulare
şi un fragment dintr‑o a treia; pe toate aplicele apar linii crestate. Pe cealaltă faţă,
sunt gravate două aplice, una dreptunghiulară, ornamentată cu crestături, la fel ca
celelalte, cea de‑a doua este pătrată şi are înscrise trei linii care se intersectează.
Dimensiuni: 7X4,6 cm.
9b. Literatură: I. Mitrea, Influenţe bizantine în cultura materială şi spirituală
din regiunea sub‑carpatică a Moldovei în secolele VI‑IX, SCIV 30, 2, 1979,
145‑161.
36. Sărata Monteoru (jud. Buzău) (Pl. XXIX.7)

1. Loc de descoperire: imediata apropiere a „Cetăţuiei”, pe Colul care o leagă
de Poiana Scoruşului
2. Condiţii de descoperire:cimitir de incineraţie, în mormântul nr. 14, deasupra

pachetului de oase şi amestecate printre ele s‑au găsit opt păhărele din ceramică,
aşezate printre oase, în parte cu vârful în sus şi în parte culcate. Nici unul nu conţinea
oase arse; s‑au mai găsit câteva fragmente mici de la o lamă de cuţit din fier.
Literatura contextului: Nestor et alii 1953, 84‑85, Fig. 16.
5. Categorie piesă: creuzet (Fig. 57)
6. Descriere: recipient de formă conică piramidală, cu gura trilobată şi fund
rotunjit, prost ars. Dimensiuni: H: 5,6 cm.
7. Material: lut
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie Buzău
9b. Literatură: I. Nestor et alii, Şantierul Sărata‑Monteoru, SCIV 4, 1‑2, 1953,
69‑89.
37. Sânmiclăuş, com. Şona (jud. Alba) (fără ilustraţie)

1. Loc de descoperire: punctul „Răstoci”
2. Condiţii de descoperire: aşezare, săpături sistematice.
4. Contextul descoperirii: vas cu tub pentru turnat, vârf de săgeată romboidal
Literatura contextului: Velter 2002, 458.
6.1. Descriere: tipar pentru cruciuliţe, cu notaţii creştine
5.2. Categorie piesă: matriţă
6.2. Descriere: -
5.3. Categorie piesă: matriţă
6.3. Descriere: -
7.3. Material: lut ars
8b. Datare culturală: romanici, germanici
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie Alba Iulia
9b. Literatură: Gh. Anghel, M. Blăjan, Săpăturile arheologice de la Sânmiclăuş
(com Şona, jud. Alba‑1974), Apulum 15, 1977, 283‑307.
I. Barnea, Continuitatea elementului daco‑roman după părăsirea aureliană,
pe baza descoperirilor paleocreştine din Transilvania, în lumina ultimelor cercetări,
Sargeţia 17, 1982‑1983, 259‑266.
288 Daniela Tănase
N. Gudea, I. Ghiurco, Din istoria creştinismului la români. Mărturii

arheologice, Oradea 1988.
A.‑ M. Velter, Transilvania în secolele V‑XII. Interpretări istorico‑politice şi
economice pe baza descoperirilor monetare din bazinul carpatic, secolele V‑XII,
Bucureşti 2002.
G. T. Rustoiu, Habitatul în Transilvania în a doua jumătate a secolului al
V‑lea şi prima jumătate a secolului al VI‑lea, în Relaţii interetnice în Transilvania
(secolele VI‑XIII), Sibiu 2005, 42‑85.
38. Soveja (jud. Vrancea) (Pl. XXIX.5)

1. Loc de descoperire: zona cantonului Dragomirna
6. Descriere: tipar din marnă moale, de culoare galben‑cafenie, bifacial, pe
o faţă sunt sculptate un disc în interiorul căruia sunt nouă granule dispuse în formă
de floare, două aplice dreptunghiulare care au chenarul compus din linii crestate ce
încadrează un dreptunghi în care sunt înscrise o linie dreaptă (1) sau una frântă (2).
Pe cealaltă faţă sunt sculptate o rozetă, un disc cu o scobitură rotundă la mijloc, o
aplică dreptunghiulară similară cu cele de pe prima faţă, precum şi o aplică în formă
de frunză de stejar decorată cu linii crestate care simbolizează nervurile. Dimensiuni:
7X5 cm.
secolele IV‑XI, Iaşi 1996.
39. Şirna (jud. Prahova) (Pl. XXX.1.1‑4)

1. Loc de descoperire: promontoriu „Fântâna lui Hârţu”
2.1. Condiţii de descoperire: aşezare, cercetări sistematice, locuinţa nr. 19,

secţiunea VI

Literatura contextului: Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 43; 176, Fig. 23, 4.
6.1. Descriere: tipar fragmentar pe care se observă două linii sinuoase.
7.1. Material: lut

secţiunea VI
6.2. Descriere: tipar fragmentar pe care se observă două linii sinuoase. Pe una
din laturi are un orificiu.

secţiunea XIX
4.3. Contextul descoperirii: fragmente ceramice lucrată la roată şi cu mâna,
zgrunţuroasă, de culoare roşiatică‑cărămizie, fusaiolă din lut realizată la roată.
5.3. Categorie piesă: lingură
6.3. Descriere: fragment de lingură din lut cu căuşul de formă dreptunghiulară,
mânerul este rupt.
7.3. Material: lut
2.4. Condiţii de descoperire: -

Literatura contextului: Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, 187, Fig. 34, 1.
6.4. Descriere: creuzet de formă ovoidală, cu cioc de scurgere
7.4. Material: lut
2.5. Condiţii de descoperire: aşezare, cercetări sistematice, groapă din

secţiunea X
4.5. Contextul descoperirii: fragmente ceramice
290 Daniela Tănase
5.5. Categorie piesă: daltă
6.5. Descriere: dăltiţă cu manşon
7.5. Material: fier
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie din Ploieşti
9b. Literatură: Şt. Olteanu, N. Grigore, V. Nicolae, Comunitatea sătească de
la Şirna, judeţul Prahova (secolele II‑X d. H.) în lumina izvoarelor arheologice,
Bucureşti 2007.
Şt. Olteanu, N. Grigore, V. Nicolae, Comunitatea sătească de la Şirna, judeţul
Prahova (secolele II‑X d. H.) în lumina izvoarelor arheologice, Bucureşti 2007.
40. Ştefan cel Mare, sat Gutinaş, com. Ştefan cel Mare (Pl. XXX.2)
1. Loc de descoperire: „La Silişte”, teren situat pe terasa înaltă, de cca. 60‑70
m, din dreapta Trotuşului, mărginit de pârâul Rădeana la sud‑est
2.1. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, locuinţa nr. 2

Literatura contextului: Mitrea 1980, 108.
6.1. Descriere: tipar bifacial din marnă, pe o parte sunt săpate tortiţe şi
ornamente în formă de rozetă, iar pe cealaltă parte, fire cu granule. Piesele turnate
erau folosite la realizarea unor podoabe, în primul rând cercei. Dimensiuni: 8,2X4,7
cm.
2.2. Condiţii de descoperire: săpături sistematice, aşezare, secţiunile IV/

1985‑V/1986, locuinţa nr. 5 cu pietrar, cuptor de lut pentru redus minereul
3.2. Anul descoperirii: 1985‑1986.
4.2. Contextul descoperirii: ceramică lucrată cu mâna de tip borcan şi tipsii,
ceramică lucrată la roată de tip vase‑borcan, unele fragmente din pastă ciment, de
vas de provizii cărămiziu cu buza lată, ornamentat cu caneluri late.
Literatura contextului: Mitrea, Eminovici, Momanu 1987, 224‑225; Fig. 13.6;
Fig. 17.2
5.2. Categorie piesă: ac de gravat (Fig. 18)
6.2. Descriere: ac de gravat, subţire, uşor curbat, la un capăt este drept iar la
celălalt ascuţit.
7.2. Material: fier

9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie Bacău
9b. Literatură: I. Mitrea, Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret
în secolele VI – IX, Carpica 12, 1980, 55 – 190.
I. Mitrea, M. Eminovici, V. Momanu, Aşezarea din secolele V – VII de la
Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, Carpica 18 – 19 (1986 – 1987), 1987, 215‑ 250.
41. Târgşor (jud. Prahova) (fără ilustraţie)

2. Condiţii de descoperire: cercetări sistematice, aşezare
3. Anul descoperirii: -
Literatura contextului: Teodorescu 1972, 85, Fig. 6.4.
5.1. Categorie piesă: instrument lingviform
6.1. Descriere: instrument lingviform, pătat cu plumb, care folosea la turnarea
metalului topit.
7.1. Material: fier
6.2. Descriere: creuzet cvasi‑cilndric, cu gura rotundă şi fund ovoidal.
7.2. Material: lut
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie din Ploieşti
Bucureşti, Materiale de istorie şi muzeografie 9, 1972, 75, nota 11.
42. Traian = Parincea (jud. Bacău) (Pl. XXX.3)

2. Condiţii de descoperire: periegheză M. Florescu, V. Căpitanu
Literatura contextului: Teodor 1970, 101, nota 11.
5. Categorie piesă: (Fig. 65)
6. Descriere: tipar din marnă, care folosea la realizarea unei aplice
dreptunghiulare cu decorul compus din lujeri răsuciţi în spirală şi o cruce cu capetele
braţelor rotunjite, ornamentate în interior cu cercuri concentrice. Cercuri concentrice
completează şi decorul lujerilor care au capetele terminate cu câte două frunze de
292 Daniela Tănase
acant; are o culee în partea superioară şi două orificii, posibil pentru fixarea sa pe un
suport. Prezenţa a două orificii cilindrice laterale şi a culeei în partea de sus a piesei
arată că iniţial tiparul era compus din două valve.
9a. Loc de păstrare: Muzeul de Istorie Bacău
secolele V‑XI, SCIV 21, 1, 1970, 97‑128.
43. Vadu Săpat, com. Fântânele (jud. Prahova) (Pl. XXX.4)

1. Loc de descoperire: pe teritoriul comunei
2. Condiţii de descoperire: întâmplător, de către Moise Nicolae Dan
6. Descriere: tipar din cremene, bifacial, pe o parte este incizată o placă de
centură, dreptunghiulară, compusă dintr‑o parte trapezoidală cu marginile crestate,
decorată cu o stea, în partea de mijloc se află volute ajurate, iar partea de la capăt
se află o plăcuţă în formă de litera U, cu buton central şi marginile perlate, cu decor
geometric. Pe aceeaşi parte sunt sculptate o aplică rotundă semiglobulară şi un
pandantiv compus din trei perle de tip sâmbure de pepene, prinse pe o verigă. Pe
cealaltă parte sunt săpate: o aplică dreptunghiulară, cu marginile perlate, decorată
cu crestături, trei aplice în formă de rozetă, cu decor geometric şi perlat, precum şi
o aplică în formă de inimă, cu chenare perlate. Dimensiuni: L: 12,5 cm, l: 4,6 cm,
grosime: 2,1 cm.
8a. Datare absolută: secolul al VII‑lea
9a. Loc de păstrare: Muzeul Judeţean de Istorie Prahova
9b. Literatură: A. Măgureanu, B. Ciupercă, The 6th‑8th Centuries Metalurgical
Activity from Budureasca Valley. The Moulds, ActaMN 41‑42/I, 2004‑2005 (2007),
291‑318.
XI. Bibliografie
Izvoare literare
Agathias, Istorii, în FHDR, II, 1970, 476‑481.
Corpus Iuris Civilis, în FHDR II, 1970, 372‑387.
Cronica pascală, Le siège de Constantinople en 626 d’après la description de la Chronique
Pascale, în Acta Antiqua et Archaeologica 19, Szeged1975, 59‑66.
Euagrios Scolasticul, Istorie bisericească, în FHDR 1970, 525‑529.
Ioan din Antiohia, Cronica, în FHDR, II, 1970, 355‑357.
Ioannes Malalas, Cronografia, în FHDR, II, 1970, 501‑505.
Iordanes, Despre originea şi faptele geţilor, traducere: David Popescu; studiu introductiv,
notă asupra ediţiei – Gabriel Gheorghe, Bucureşti 2001.
Georgios Monachos, Cronică succintă, în FHDR, II, 1970, 633‑635.
Menander Protector, Fragmente, în FHDR, II, 1970, 509‑523.
Nicephoros, Scurtă istorie, în FHDR, II, 642‑629.
Panegiricii latini, Mamertinus‑Panegiric rostit în cinstea aniversării împăratului
Maximianus, în FHDR, II, 1970, 81.
Papa Hormisdas, Scrisori, în FHDR, II, 1970, 323‑335.
Priscus Panites, Despre soliile romanilor la cei de alt neam, în FHDR, II, 1970, 248‑299.
Procopius din Caesarea, Despre zidiri, în FHDR, II, 1970, 458‑475.
Procopius din Caesarea, Războiul cu goţii, Scriptores Byzantini, III, Bucureşti, 1963.
Procopius din Caesarea, Istoria secretă, ediţie critică, traducere şi introducere de H.
Mihăescu, Scriptores Byzantini, VIII, Bucureşti 1972.
Scriptores Historiae Augustae, în FHDR, II, 1970, 97‑109.
Teofilact Simocata, Istorie Bizantină, traducere, introducere şi indice de H. Mihăescu,
Bucureşti 1985.
Themistios, Opera, în FHDR, II, 1970, 55‑77.
Theophanes Confessor, Cronografia, în FHDR, II, 1970, 591‑623.
Lucrări de specialitate
Aberg 1945, N. Aberg, The Occident and the Orient in the Art of the Seventh Century. II.
Lombard Italy, Stockholm 1945.
Aberg 1947, N. Aberg, The Occident and the Orient in the Art of the Seventh Century. III. The
Merovingian Empire, Stockholm 1947.
Ahrweiler 1975, H. Ahrweiler, L’idéologie politique de l’Empire byzantin, Paris 1975.
294 Daniela Tănase
Aibabin 1987, A. I. Aibabin, Stnieska prinadleşnost mogilnikov Kriml IV‑pervo polovi XII
vv., Kiev 1987, 166‑199.
Aibabin 1990, A. I. Ajbabin, Hronologija mogil’nikov Krym pozdnerimvskovo
irannesrednekobo vremeni, Materialy po arheologii i etnografii Tavrii I, Simferopol
1990, 5‑86.
Aibabin 1993, A. I. Aibabin, La fabrication des garnitures de ceintures et des fibules a
Chersonèse, au Bosphore Cimmérien et dans la Gothie de Crimée aux VIe‑VIIIe siècles,
în Outils d’ orfèvres des temps anciens, Saint‑Germain‑en‑Laye 1993, 163‑170.
Alföldi 1926, G. Alföldi, Der Untergang der Römerherrschaft in Pannonien, Berlin‑ Leipzig
1926.
Amrein, Binder 1997, H. Amrein, E. Binder, Metallgewinung und Schmiedekunst im frühen
Mittelalter, în Die Alamannen, Stuttgart 1997, 359‑370.
Andronic 1997, M. Andronic, Evoluţia habitatului uman în bazinul hidrografic Soloneţ din
paleolitic până la sfârşitul sec. al 18/lea [în] Suceava, Anuarul Muzeului Naţional al
Bucovinei XXIII‑XXIII (1995‑1996) Suplimentum VI, Iaşi 1997.
Angelova, Penčev 1990, S. Angelova, V. Penčev, Un tresor d’argent de Silistra,
Archaeologia 31, 2, 1990, 38‑43.
Anghel, Blăjan 1977, Gh. Anghel, M. Blăjan, Săpăturile arheologice de la Sânmiclăuş (com
Şona, jud. Alba‑1974), Apulum 15, 1977, 283‑307.
Anghel, Blăjan 1979, Gh. Anghel, M. Blăjan, Săpăturile arheologice de la
Sînmiclăuş‑„Gruişor”, comuna Şona, judeţul Alba, 1978, MCA 13, 1979, 281‑284.
Arrhenius 1979, B. Arrhenius, Ein Goldschmiedgrab von Hovgardsberg Vendel, Uppland,
Schweden, FS 13, 1979, 393‑414.
Arrhenius 1986, B. Arrhenius, Einige christliche Paraphrasen aus dem 6. Jahrhundert, în Zum
Problem der Deutung frühmittelalterlicher Bildinhalte, Hrsg. H. Roth, Sigmaringen
1986, 129‑151.
Aufleger 1996, M. Aufleger, Metallarbeiten und Metallverarbeitung, în Die Franken
wegbereiter Europas, Mainz 1996, 618‑628.
Aulih 1972, V.V. Aulih, Zimniviske gorodice‑slov’janska pam’jatka VI/VII st.n.e. V Yahidnii
Volini, Kiev 1972.
Awaren 1985, ***, Awaren in Europa. Schätze eines asiatisches Reitervolkes 6.‑8.. Jh.,
Frankfurt am Main 1985.
Bálint 1989, Cs. Bálint, Die Archäologie der Steppe, Wien‑Köln 1989.
Bálint 1992, Cs. Bálint 1992, Kontakte zwischen Iran, Byzanz und der Steppe. Das Grab
von Üc Tepe (Sow. Azerbajdzan) und der beschlagverzierten Gürtel im 6. und 7.
Jahrhundert, în Awarenforschungen I, Wien 1992, 309‑496.
Bálint 2002, Cs. Bálint 2002, Über den Schatz von Nagyszentmiklós‑kurze Übersicht, în Gold
der Awaren. Der Goldschatz von Nagyszentmiklós, Budapest 2002, 57‑80.
Balogh 2004, C. Balogh, Martinovka‑Típusú övgarnitúra kecelről. A Kárpát‑medencei
maszkos veretek tipokronológiája (Gürtelgarnitur des Typus Martinovka von Kecel.
Die Typochronologie der Maskenbeschläge des Karpatenbeckens), MFMÉX, 2004,
241‑303.
Barnea 1997, Al. Barnea, Voies de communication au Bas‑Danube aux IVe‑VIe s. ap. J. C.,
Études Byzantines et post‑byzantines 3, 1997, 29‑42.
Barnea et alii 1979, I. Barnea et alii, Tropaeum Traiani, I, Cetatea, Bucureşti 1979.
Barnea 1982‑1983, I. Barnea, Continuitatea elementului daco‑roman după părăsirea
aureliană, pe baza descoperirilor paleocreştine din Transilvania, în lumina ultimelor
cercetări, Sargeţia 17, 1982‑1983, 259‑266.
Barnea, Bercea 2004, Al. Barnea, S. Bercea, Neuf bronzes paléochrétiens, în The Antique
Bronzes: Typology, Chronology, Authenticity, în The Acta of the 16th International
Congress of Antiqua Bronzes Bucharest Maz 26th‑31h 2003, Bucharest 2004, 43‑47.
Barni 1975, G. L. Barni, La conquête de l’Italie par les Lombardes, Paris 1975.
Bayley 1995, J. Bayley, Crucibles and Moulds, Historical Metallurgy Society, Archaeology
Datasheet No 1, Downloaded from hist.met.org.
Bârzu 1973, L. Bârzu, Continuitatea populaţiei autohtone în Transilvania în secolele IV‑V
(Cimitirul 1 de la Bratei), Bucureşti 1973.
Bârzu 1979, L. Bârzu, Continuitatea creaţiei materiale şi spirituale a poporului român pe
teritoriul fostei Dacii, Bucureşti 1979.
Bârzu 1980, L. Bârzu, La continuité de la création matérielle et spirituelle du peuple roumain
sur le territoire de l’ancienne Dacie, Bucureşti 1980.
Bârzu 1992, Gepidische Funde von Bratei, Dacia N.S. 36, 1992, 211‑214.
Behrends 1981, O. Behrends, Die Rechtsformen des römischen Handwerks, în H. Jahnkuhn
et alii Hrsg., Das Handwerk in vor‑ und frühgeschichtlicher Zeit. I. Historische und
rechtshistorische Untersuchungen zur Frühgeschichte der Gilde, Göttingen 1981,
141‑203.
Bejan 1976, A. Bejan, Un atelier metalurgic din sec. VI e.n. de la Drobeta Turnu Severin,
ActaMN 13, 1976, p. 257‑268.
Beninger 1966, E. Beninger, Der Langobardenfriedhof von Poysdorf, Niederösterreich, AA
40, 1966, 167‑187.
Biborski, Stepinski 2001, M. Biborski, J. Stepinski, Die Ergebnisse metallkundliche
Untersuchungen an frühmittelalterlichen Eisenwerkzeugen aus dem Hortfund von
Kraków Kurdwanow, Acta Archaeologica Carpathica, 36, Krakow, 2001, 75‑87.
Bobi 1981, V. Bobi, Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Vrancea (Dovezi ale
continuităţii de locuire, sec. II‑VII e.n.), Vrancea. Studii şi comunicări 4, 1981, 97‑140.
Boghian 1999, D. Boghian, Un moule en pierre des VIe‑VIIe siècles découvert á Cucuteni
(Dép. de Iaşi), Studia Antiqua et Archaeologica 6, Iaşi 1999, 115‑124.
Böhner 1939, K. Böhner, Ein fränkisches Goldschmiedegrab aus dem Neuwieder Becken,
Reinische Vorzeit in Wort und Bild 2, 1939, 113‑119.
Bóna 1970, I. Bóna, Grave of an Avar Horseman at Iváncsa, ArchÉrt 97, 1970, 243‑263.
Bóna 1971, I. Bóna, Ein Vierteljahrhundert der Völkerwanderungszeitforschung in Ungarn,
ActaArchHung 23, 1971, 265‑336.?
Bóna 1976, I. Bóna, Der Anbruch des Mittelalters. Gepiden und Longobarden im
Karpatenbecken, Budapest 1976.
Bóna 1979, I. Bóna, Gepiden in Siebenbürgen‑Gepiden an der Theiss, ActaArchHung 31,
1979, 9‑50.
296 Daniela Tănase
Bóna 1990, I. Bóna, Völkerwanderung und Frühmittelalter (271‑895), în Kurze Geschichte

Siebenbürgens, Budapest 1990, p. 62‑105.
Bóna 1993, I. Bóna, Langobard fibulák ékszerek Avarkori 2. Stilus Avar‑langobard
kapcsolatok, în Hunok‑Gepidák‑Langobardok. Összeállitotta: I. Bóna, Szeged 1993,
135‑141, 151‑153, 153‑155.
Brather 2004, S. Brather, Ethnische Interpretationen in der frühgeschichtlichen Archäologie.
Geschichte, Grundlagen und Alternativen, Berlin‑New York 2004.
Brătianu 2003, Gh. Brătianu, Studii bizantine de istorie economică şi socială, ediţia în limba
română, Iaşi 2003.
Brepohl 1987, E. Brepohl, Theophilus Presbyter und die mittelalterliche Goldschmiedekunst,
Wien, Köln u. Graz 1987.
Brezeanu 1981, S. Brezeanu, O istorie a Imperiului Bizantin, Bucureşti 1981.
Bühler 1998‑1999, B. Bühler, Untersuchungen zu Guß, Oberflächenbearbeitung und
Vergoldung an frühmittelalterlichen Bunt‑ und Edelmetallgegenständen, AA 82‑83,
1998‑1999, 429‑478.
Butnariu 1983‑1985, V. M. Butnariu, Răspândirea monedelor bizantine din secolele VI‑VII în
teritoriile carpato‑dunărene, BSNR 78‑79, 1983‑1985 (1986), 199‑235.
Butoi 1968, M. Butoi, Un tezaur de monede şi obiecte de podoabă din secolul al VII‑lea
descoperit în comuna Priseaca, Slatina, Studii şi comunicări. Istorie‑Ştiinţele Naturii
Piteşti 1, 1968, 97‑104.
Caillet 1996, J.‑P. Caillet, Die Franken und der östliche Mittelmeerraum Produkte der Kunst
und des Kunsthandwerks, în Die Franken wegbereiter Europas, Mainz 1996, 802‑807.
Canache, Curta 1994, A. Canache, F. Curta, Depozite de unelte şi arme medievale timpurii de
pe teritoriul României, Mousaios 4/I, 1994, 179‑221.
Capelle, Vierck 1971, T. Capelle, H. Vierck, Modeln der Merowinger‑ und Wikingerzeit, FS
5, 1971, 42‑100.
Capelle 1979, T. Capelle, Das Gräberfeld Beckum I, Münster‑Westfalen 1979.
Capelle 1994, T. Capelle, Die Miniaturkette von Szilágysomlyó(Şimleul Silvaniei),
Universitätsforschungen zur prähistorischen Archäologie 22, Bonn, 1994.
Capelle 1999, T. Capelle, Die Bedeutung der goldenen Miniaturenkette von Szilágysomlyó,
Barbarenschmuck und Römergold. Der Schatz von Szilágysomlyó, Wien 1999, 55‑61.
Carnap‑Bornheim 2001, C. von Carnap‑Bornheim, The Social Position of the Germanic
Goldsmith A. D. 0‑500, KVHAA Konferenser 51, Stockholm 2001, 263‑278.
Castelnuovo 1999, E. Castelnuovo, Artistul, în Omul medieval, volum coordonat de Jacques
Le Goff, Iaşi 1999, 193‑222.
Cauuet et alii 2002, B. Cauuet et alii, Roşia Montană, jud. Alba (Alburnus Maior), în Cronica
cercetărilor arheologice din România (campania 2001), Bucureşti 2002.
Căpitanu 1971, V. Căpitanu, Tezaurul de monede bizantine descoperit la Horgeşti (jud.
Bacău), Carpica IV, 1971, 253‑269.
Chidioşan, Nánássy 1968, N. Chidioşan‑Z. Nánássy, Un mormânt din perioada prefeudală
descoperit la Săcuieni, ActaMN 5, 1968, 517‑520.
Chirică, Tanaschi 1985, V. Chirică, M. Tanaschi, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol.
I‑II, Iaşi 1985.
Čilinska 1975, Z. Čilinska, Frauenschmuck aus dem 7.‑8. Jahrhundert im Karpatenbecken,

Slovenska Archaeologia 23‑1, 1975, 63‑96.
Ciugudean et alii 2001, H. Ciugudean et alii, Roşia Montană, jud. Alba (Alburnus Maior),
în Cronica cercetărilor arheologice din România (campania 2000), Bucureşti 2001,
209‑213.
Claude 1981, D. Claude, Die Handwerker der Merowingerzeit nach den erzählenden und
urkundlichen Quellen, în Das Handwerk in vor‑ und frühgeschichtlicher Zeit. I.
Historische und rechtshistorische Untersuchungen zur Frühgeschichte der Gilde
Göttingen 1981, 204‑266.
Coche de la Ferté 1958, Coche de la Ferté, L’ antiquité chrétienne au Musée du Louvre, Paris
1958.
Coman 1979, G. Coman, Contribuţii la cunoaşterea fondului etnic al civilizaţiei secolelor V
‑XII în jumătatea sudică a Moldovei, Carpica 11, 1979, 178‑192.
Coman, Alaiba 1980, G. Coman, R. Alaiba, Săpăturile arheologice de la Gura Idrici‑ Vaslui,
MCA 14, 1980, 450 – 453.
Comşa 1971, M. Comşa, Quelques données concernant les rapports des territoires
nord‑danubiens avec Byzance aux VIe‑VIIIe siécles (Pendants d’oreille en forme d’
étoile), RÉSEE 9/3, 1971, 377‑390.
Comşa 1973, M. Comşa, Unele consideraţii cu privire la originea şi apartenenţa etnică a
complexelor cu fibule „digitate” de tip Gâmbaş‑Coşoveni, Apulum 11, 1973, 259‑272.
Comşa 1975, M. Comşa, Socio‑economic organization of the Daco‑Romanic and Slav
populations on the Lower Danube during the 6th‑8th centuries, în Relations between the
autochthonous population and the migratory populations on the territory of Romania,
Bucureşti, 1975, 171‑200.
Comşa 1984, M. Comşa, Bemerkungen über die Beziehungen zwischen den Awaren und
Slawen im 6.‑7. Jahrhundert, în Interaktionen der mitteleuropäischen Slawen und
anderen Ethnika im 6.‑10. Jahrhundert, Nitra 1984, 63‑74.
Constantinescu 1999, E. M. Constantinescu, Memoria pământului dintre Carpaţi şi Dunăre.
Nord‑estul Munteniei şi sud‑vestul Moldovei în veacurile IV‑XI d. Hr., Biblioteca
Mousaios I, Bucureşti 1999.
Constantiniu 1965, M. Constantiniu, Şantierul arheologic Băneasa‑Străuleşti. 3. Săpăturile
de la Străuleşti‑Măicăneşti. Aşezarea prefeudală II (sec. VI), CAB 2, 1965, 74‑189.
Constantiniu 1966, M. Constantiniu, Elemente romano‑bizantine în cultura materială a
populaţiei autohtone din partea centrală a Munteniei în secolele VI‑VII e.n., SCIV
17, 4, 1966, 665‑678.
Crăciun 2001, C. Crăciun, Roşia Montană, jud. Alba (Alburnus Maior), în Cronica cercetărilor
arheologice din România (campania 2000), Bucureşti 2001, 213‑214.
Csallány 1933, D. Csallány, A Kunszentmártoni avarkori ötvösir (Goldschmiedgrab aus der
Awarenzeit von Kunszentmárton Ungarn), Szentes 1933.
Csallány 1962, D. Csallány, Der awarische Gürtel, ActaArchHung 14, 1962, 445‑ 480.
Curta 1996, F. Curta, The Changing Image Of The Early Slaves In The Rumanian
Historiography And Archeological literature. A Critical Survey, Internationale
Zeitschrift für Geschichte. Kultur und Landeskunde Südosteuropa, München 1996, 255‑310.
298 Daniela Tănase
Curta 1997, F. Curta, Blacksmiths, Warriors and Tournaments of Value: Dating and
Interpreting Early Medieval Hoards of Iron Implements in Eastern Europe, Ephemeris
Napocensis 7, 1997, 211‑268.
Curta 2001, F. Curta, The Making of the Slavs. History and Archaeology of the Lower Danube
Region, c. 500‑700, Cambridge 2001.
Curta 2002, F. Curta, Consideraţii privind conceptul de caracter etnic (etnicitate) în
arheologia contemporană, Arhelogia medievală 4, 2002, 5‑26.
Curta 2005, F. Curta, Byzantium in Dark‑Age Greece (the numismatic evidence in its Balkan
context), Byzantine and Modern Greek Studies, vol. 29 No 2, 2005, 113‑146.
Curta 2005a, F. Curta, Femmale Dress and „Slavic” Bow Fibulae in Greece, Hesperia 74,
2005, 101‑146.
Daim, Mehofer, Tobias 2005, F. Daim, M. Mehofer, B. Tobias, Die langobardischen
Schmiedegräber aus Poysdorf und Brno. Fragen, Methoden, erste Ergebnisse, în Die
Langobarden. Herrschaft und Identität, Forschungen zur Geschichte des Mittelalters,
Wien 2005, 201‑224.
Damian et alii 2004, P. Damian et alii, Roşia Montană, jud. Alba (Alburnus Maior), în
Cronica cercetărilor arheologice din România (campania 2003), Bucureşti 2004.
Damian et alii 2005, P. Damian et alii, Roşia Montană, jud. Alba (Alburnus Maior), în
Damian et alii 2006, P. Damian et alii, Roşia Montană, jud. Alba (Alburnus Maior)I, în
Daskalov, Dimitrov 2001, M. Daskalov, D. J. Dimitrov, On a Production in the 6th‑7th
Centuries in the Bulgarian Lands, Arheologiia 42, 3‑4, 2001, 69‑74.
Decaens 1971, J. Decaens et alii, Un nouveau cimetière du haut moyen âge en Normandie.
Hérouvillette, Caen 1971.
Diaconu, Diaconu 1962, Gh. Diaconu, P. Diaconu, Un mormânt de călăreţ din secolul VII
descoperit la Târgşor, SCIV 13/1, 1962, 165‑171.
Diaconu 1994, P. Diaconu, Problemele necropolelor de la Dunărea de Jos din sec. VI‑IX în
viziunea lui Uwe Fiedler, în Recenzii şi discuţii arheologice I, Călăraşi 1994.
Dolinescu‑Ferche 1974, S. Dolinescu‑Ferche, Aşezări din secolele III şi VI e. n. în sud‑vestul
Munteniei. Cercetările de la Dulceanca (jud. Teleorman), Bucureşti 1974.
Dolinescu‑Ferche 1979, S. Dolinescu‑Ferche, Ciurel, habitat des VI e – VII e siècles de notre
ere, Dacia N. S. 23, 1979, 179 – 230.
Dolinescu‑Ferche, Constantiniu 1981, S. Dolinescu‑Ferche, M. Constantiniu, Un
etablissement du VI e siècle a Bucarest. Decouvertes de la rue Soldat Ghivan N.,
Dacia N.S. 25 1981, 289‑330.
Dolinescu‑Ferche 1986, S. Dolinescu‑Ferche, Contributions archéologique sur la continuité
daco‑romaine. Dulceanca, deuxiéme habitat de VI e siècle de n. é., Dacia N.S. 30,
1‑2, 1986, 121‑154.
Dolinescu‑Ferche 1992, S. Dolinescu – Ferche, S. Dolinescu – Ferche, Habitats des VIe et
VIIe siècle de notre ére à Dulceanca IV, în Dacia NS, XXXVI, 1992, 125 – 178.
Dörner 1960, E. Dörner, Mormânt din epoca avară la Sânpetru German, SCIV 9/2, 1962,
423‑433.
Două milenii 2001, ***, Două milenii de creştinism, Bârlad 2001.

Dömötör 1901, L. Dömötör, Ujabb lemezsajtoló bronzmintár Fónlakról, ArchÉrt 21, 1901,
62‑66.
Driehaus 1972, Driehaus Jürgen, Zum Problem merowingerzeitlicher Goldschmiede,
Nachrichten der Akademie der Wissenschaften in Göttingen 7, 1972, 389‑406.
Eliade 1996, M. Eliade, Făurari şi alchimişti, Bucureşti 1996.
Fettich 1926, N. Fettich, Das awarenzeitliche Kunstgewerbe in Ungarn, ArchHung 1,
Budapest, 1926.
Fettich 1929, N. Fettich, Beiträge zum Entstehungsproblem des altgermanischen II. Stiles,
ArchÉrt 43, 1929, 68‑110, 328‑358.
Fettich 1963, N. Fettich, Symbolischer Gürtel aus der Awarenzeit (Fund von Bilisics), MFMÉ
1963, 61‑88.
Fiedler 1992, U. Fiedler 1992, Studien zu Gräberfeldern des 6. Bis 9. Jahrhunderts an der
unteren Donau, I‑II, Bonn 1992.
Fiedler 1994, U. Fiedler, Die Gürtelbesatzstücke von Akalan, ihre Funkson und kulturelle
Stellung, Izvestika na arheologičeskaia Institut (Blgarja) 38, 1994, 31‑47.
Fuchs 1938, S. Fuchs, Die langobardischen Goldblattkreuze aus der Zone südwärts der
Alpen, Berlin 1938.
Fülöp 1988, Gy. Fülöp, Die awarenzeitliche Fürstenfunde von Igar, ActaArchHung 40, 1988,
151‑190.
Gaiu 1984, C. Gaiu, Aşezarea prefeudală de la Şirioara, com. Şieu‑Odorhei, jud. Bistriţa
Năsăud, Marisia 13‑14, 1983‑1984, 59‑64.
Gaiu 1992, C. Gaiu, Le cimetière gépide de Bistriţa, Dacia N.S. 36, 115‑124.
Garam 1975, E. Garam, I. Kovrig, J. Gy. Szabó, Gy. Török, Avar Finds in the Hungarian
National Museum, Budapest 1975.
Garam 2001, E. Garam, Funde bizantinischer Herkunft in der Awarenzeit vom Ende des 6.
Bis zum Ende des 7. Jahrhunderts, Budapest 2001.
Garam 2002, E. Garam 2002, Die Verbindung awarenzeitlicher Fürsten‑ und Gemeinvolk‑
Grabfunde mit dem Schatz von Nagyszentmiklós, în Gold der Awaren. Der Goldschatz
von Nagyszentmiklós, Budapest 2002, 81‑111.
Golubeva 1988, L. A. Golubeva, Devoyki‑Liteishitzi, Drevnosti Slavian i Rusi, Moscova
1988, 31‑34.
Gömöri 1999, J. Gömöri, Preliminary report on the Excavations of 10th Century AD Iron
Smelting Workshops at Somogyfajsz and Sopron‑Potzmann site, în Traditions and
Innovations in the Early Medieval Iron Production, Budapest 1999, 170‑180.
Gudea, Ghiurco 1988, N. Gudea, I. Ghiurco, Din istoria creştinismului la români. Mărturii
arheologice, Oradea 1988.
Hampel 1900, J. Hampel, Emlékek és leletek. Újabb haza leletek az avar uralom korából,
ArchÉrt 20, 1900, 97‑125.
Hampel 1905, J. Hampel, Altertümer des frühen Mittelalters in Ungarn, Band 1‑3,
Braunschwig 1905.
Harhoiu 1987, R. Harhoiu, Romanici şi migratori în Dacia transilvană în secolele IV‑VII,
Memoriile secţiilor ştiinţifice, seria 4, tomul 12, 1987, 137‑149.
300 Daniela Tănase
Harhoiu 1992, R. Harhoiu, Semnificaţia tezaurelor din secolul al V‑lea de pe teritoriul

României, SCIVA 43, 4, 1992, 425‑431.
Harhoiu 2000, R. Harhoiu, Observaţii generale asupra evoluţiei cultural‑istorice a Dobrogei
în secolele VII‑X, Istro‑Pontica – Muzeul tulcean la a 50‑a aniversare, 2000,
349‑354.
Harhoiu 1999‑2001, R. Harhoiu, Quellenlage und Forschungsstand der Frühgeschichte
Siebenbürgens im 6.‑7. Jahrhundert, Dacia N. S. 43‑45, 1999‑2001, 97‑158.
Harhoiu 2004, R. Harhoiu, Der römisch‑byzantinische Import des 6.‑7. Jahrhunderts
als ethnischer Indikator der siebebürgischen Romanen, în Zentrum und
Peipherie‑Gesellschafliche Phänomene in der Frühgeschichte, Hrsg. H. Friesinger,
A. Stuppner, Wien 2004, 149‑167.
Harhoiu 2004‑2005, R. Harhoiu, Allgemeine Betrachtungen zum Bestattungssittenbild
Siebenbürgens im 4. und bis zur Mitte des 9. Jahrhunderts, Dacia XLVIII‑XLIX,
2004‑2005, 283‑334.
Harhoiu, Gora 2000, R. Harhoiu, D. Gora, Aurul migraţiilor. Das Gold der
Völker‑wanderungszeit, Bucureşti 2000.
Haseloff 1956, G. Haseloff, Die langobardische Goldblattkreuze. Ein Beitrag zur Frage nach
dem Ursprung von Stil II, JRGZM 3, 1956, 158‑160.
Haseloff 1990, G. Haseloff, Germanische und östliche Tierornamentik im Donauraum,
Frankfurter Beiträge zur Mittelalter‑Archäologie II, Schriften des Frankfurter Museum
für Vor‑ und Frühgeschichte 12, Bonn 1990, 27‑47.
Hauck 1977, K. Hauck, Wielands Hort. Die sozialgeschichzliche Stellung des Schmiedes in
frühen Bildprogrammen nach und vor dem Religionswechsel, Antikvarist arkiv 64,
1977, 5‑31.
Hauptmann 1927‑1928, L. Hauptmann, Les rapports des Byzantins avec les Slaves et les
Avares pendant la seconde moitié du VI‑e siècle, Byzantion 4, 1927‑1928,139‑170.
Henning 1991, J. Henning, Schmiedegräber nördlich der Alpen. Germanisches Handwerk
zwischen keltischer Tradition und römischen Einfluß, Saalburg Jahrbuch 46, 1991,
65‑82.
Henning 1996, J. Henning, Handel, Verkehrswege und Beförderungsmittel im Merowingerreich,
în Die Franken wegbereiter Europas, Mainz 1996, 789‑801.
Heinrich‑Tamáska 2002, O. Heinrich‑Tamáska, Bemerkungen zur Feinschmidetechnik der
Frühawarenzeit am Beispiel der Zahnschnittverzierten Fundstücke, StudArch 8,
2002, 245‑282.
Heinrich‑Tamáska 2006, O. Heinrich‑Tamáska, Die Stein‑ und Glasinkrustationskunst des 6.
und 7. Jahrhunderts im Karpatenbecken, Budapest 2006.
Hica 1973, I. Hica, Un cimitir din secolul al VII‑lea e.n. la Valea Largă (jud. Mureş), SCIVA
25/4, 1974, 517‑526.
Hica‑Cîmpeanu 1978, I. Hica‑Cîmpeanu, Un grup de morminte din secolul al VII‑lea e.n. la
Iclod (jud. Cluj), ActaMN 15, 1978, 287‑294.
Hica‑Cîmpeanu, Mureşan 1978, I. Hica‑Câmpeanu, Mureşan, Un mormânt din secolul al
VI‑lea e.n. la Sighişoara, Marisia 8, 1978, 761‑763.
Holmquist 1939, W. Holmqvist, Kunstprobleme der Merowingerzeit, Stockholm 1939.
Holmquist 1955, W. Holmqvist, Germanic Art during the Late Roman Period and the earliest
Animal Ornamentation, Stockholm 1955.
Horedt 1958, K. Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei, sec. IV‑XIII, Bucureşti 1958.
Horedt et alii 1962, K. Horedt, Z. Székely, Şt. Molnár, Săpăturile de la Porumbenii Mici (r.
Odorhei), MCA 8, 1962, 633‑641.
Horedt 1968, K. Horedt, Das Awarenproblem in Rumänien, Študijné Zvesti 16, 1968,
103‑120.
Horedt 1979, K. Horedt, Moreşti, Grabungen in einer vor‑ und frügeschichtlichen Siedlung
in Siebenbürgen, Bukarest 1979.
Iaroslavschi, Petrovszky 1974, E. Iaroslavschi, R. Petrovszky, Cuptoarele de redus minereul
de fier de la Fizeş, jud. Caraş‑Severin, Tibiscus 3, 1974, 147‑155.
Iorga 1974, N. Iorga, Istoria vieţii bizantine. Imperiul şi civilizaţia după izvoare, Bucureşti
1974.
Istoria 1960, Istoria României, coord. P. Constantinescu‑Iaşi et alii, I, Bucureşti 1960.
Jones 1964, A. H. M. Jones, The Later Roman Empire, 284‑602: A Social, Economic and
Administrative Survey, Oxford 1964.
Kada 1905, E. Kada, Gátéri (Kun‑Kisszállási) temető a régibb középkorból, ArchÉrt 25,
1905, 360‑384.
Kazanski 1999, M. Kazanski, Les Slaves. Les origines (Ier‑VIIe siècle après J.‑C.), Paris,
1999.
Kiss 1995, A. Kiss, Tanulmányok a kora avar kori Kunbábonyi vezérsírról, StudArch I, 1995,
131‑149.
Kiss 1996, A. Kiss, Das awarenzeitliche gepidische Gräberfeld von Kölked‑Feketekapu A,
Innsbruck, 1996.
Kiss 2001, A. Kiss, Das awarenzeitliche Gräberfeld in Kölked‑Feketekapu B, Monumenta
avarorum archaeologicae, 6, Budapest 2001.
Koch 1984, U. Koch, Handwerker in der alamannischen Höhensiedlung auf dem Runden
Berg bei Urach, ArchKorr 14, 1984, 99‑109.
Kovács 1913, I. Kovács A mezöbándi ásatások (Les fouilles de Mezöband), DolgCluj 4,
1913, 265‑428.
Kovács 1915, I. Kovács, Station préhistorique de Marosvasarhely, cimétiere de l’epoque
scythe et de la migration des peuples, DolgCluj 6, 1915, 26‑235.
Kovrig 1955, I. Kovrig, Adatok az avar megszállás kérdéséhez, ArchÉrt 82, 1955, 30‑44.
Krenke, Tavlintseva 2002, I. A. Krenke, E. Tavlintseva, Litein’e form’s D’jakova gorodista,
Rossiskaja Arheologija 4, 2002, 90‑110.
Kubica‑Kabacińska, Szmoniewski 2002, E. Kubica‑Kabacińska, B. S. Szmoniewski, Shank
Ladle from an early Medieval Settlement in Kraków‑Nowa Huta‑Mogila, Site 1,
Materialy Archeologiczne nowej huty 23, Kraków 2002, 75‑83.
Landebauer‑Orel 1960, H. Landebauer‑Orel, Linz‑Zizlau das bayerische Gräberfeld an der
Traumündung, Wien 1960.
László 1955, Gy. László, Études archéologique sur l’histoire de la société des avars,
ArchHung 34, Budapest 1955.
László 1970, Gy. László, Steppenvölker und Germanen, Budapest 1970.
302 Daniela Tănase
László 1981, Gy. László, Der Gürtel als Würdezeichen in der Awarenzeit, în Pliska‑Preslav.
Slavjani i nomadi VI‑XII v. 3, Sofia 1981, 93‑95.
László 2003, J. László, Ein Eisengerätfund vom Fundort Tatabánya‑24, StudArch 9, 2003,
165‑169.
Lăzărescu‑Ionescu et alii 1954, I. Lăzărescu‑Ionescu et alii, Săpăturile arheologice din
sectorul Curtea Veche, în Bucureşti. Rezultatele săpăturilor arheologice şi ale
cercetărilor istorice din anul 1953, 1954, 184‑261.
Madgearu 1993, Al. Madgearu, Despre cataramele de tip „Pápa”şi unele probleme ale
secolului al VII‑lea, SCIVA 44, 2, 171‑184.
Madgearu 1997, Al. Madgearu, Continuitate şi discontinuitate culturală la Dunărea de Jos
în secolele VII‑VIII, Bucureşti 1997.
Magnus, Mollerop, Sjovold 1966, B. Magnus, O. Mollerop, T. Sjvold, Migration Period
Graves, Inventaria Archaeologica Norway, 1 set. N 1. N.3, 1966.
Makk 1975, F. Makk, Traduction et comentaire de l’Homélie écrite probablement par Théodore
le Syncelle sur le siège de Constantinople en 626, Acta Antiqua et Archaeologica 19,
Szeged 1975, 9‑59.
Martin 1996, M. Martin, Zu den tauschierten Gürtekgarnituren und Gürtelteilen der
Männergräber von Kölked‑Feketekapu A, în A. Kiss, Das awarenzeitliche gepidische
Gräberfeld von Kölked‑Feketekapu A, Studien zur Archäologie der Awaren 5,
Innsbruck 1996, 345‑361.
Martin 1996a, M. Martin, Tauschierte Gürtelgarnituren und –beschläge des frühen Mittelalters
im Karpatenbecken und ihre Träger, în Ethnische und kulturelle Verhältnisse an der
mittleren Donau vom 6. Bis zum 11. Jahrhundert, Bratislava 1996, 63‑74.
Martin 1999, M. Martin, Die goldene Kette von Szilagysomlyó und das frühmerowingische
Amulettgehänge der westgermanische Frauentracht în Barbarenschmuck und
Römergold. Der Schatz von Szilágysomlyó, Wien 1999, 81‑95.
Măgureanu, Szmoniewski 2001, A. Măgureanu, B. S. Szmoniewski, Domestic Dwellings
in Moldavia and Wallachia in the Initial Phases of the Early Middle Ages,
Măgureanu, Ciupercă 2007, A. Măgureanu, B. Ciupercă, The 6th‑8th Centuries Metalurgical
Activity from Budureasca Valley. The Moulds, ActaMN 41‑42/I, 2004‑2005 (2007)
291‑318.
Măgureanu 2008, A. Măgureanu, Observaţii privind semnificaţia unor descoperiri din spaţiul
extracarpatic (sec. VI‑ VII p. CHR), Mousaios XIII, 2008, 173‑190.
Mărghitan 1985, L. Mărghitan, Banatul în lumina arheologiei, III, Timişoara 1985.
Medeleţ 1998, F. Medeleţ, O descoperire de factură avară la Sânnicolau Mare (jud. Timiş),
AnB S. N. VI, 1998, 307‑316.
Menghin 1985, W. Menghin, Die Langobarden. Archäologie und Geschichte, Stuttgart
1985.
Miclea, Florescu 1980, I. Miclea, R. Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de
cultură şi artă. Daco‑romanii, II, Bucureşti 1980.
Mitrea 1975, B. Mitrea, Date noi cu privire la secolul al VII‑lea. Tezaurul de hexagrame
bizantine de la Priseaca (jud. Olt), SCM 6, 1975, 113‑125.
Mitrea 1978, I. Mitrea, Aşezarea prefeudală de la Izvoare‑Bahna, contribuţii la arheologia

epocii de formare a poporului român, Carpica 10, 1978,205‑252.
Mitrea 1978a, I. Mitrea, Cercetări arheologice privind secolele IV‑XI în judeţul Vrancea,
Studii şi comunicări – Focşani 1, 1978, 45-60.
Mitrea 1979, I. Mitrea, Influenţe bizantine în cultura materială şi spirituală din regiunea
sub‑carpatică a Moldovei în secolele VI‑IX, SCIV 30, 2, 1979, 145 – 161.
Mitrea 1980, I. Mitrea, Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret în secolele VI
– IX, Carpica 12, 1980, 55 – 190.
Mitrea 1981, I. Mitrea, Dovezi arheologice privind prelucrarea metalelor în secolele VI‑IX,
în regiunea subcarpatică a Moldovei, Studii şi comunicări de istorie a civilizaţiei
populare din România 2, 1981, 13‑18.
Mitrea 1981a, I. Mitrea, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice din aşezarea de
la Davideni (sec. V – VII), MemAntiq 6‑8 (1974‑1976), 1981, 65-92.
Mitrea‑Eminovici, Momanu 1987, I. Mitrea, M. Eminovici, V. Momanu, Aşezarea din
secolele V-VII de la Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, Carpica 18 – 19 (1986-1987),
1987, 215‑ 250.
Mitrea 1991, I. Mitrea, Elemente comune în cultura materială şi spirituală din regiunea
central‑sud‑vestică a Moldovei şi sud‑estul Transilvaniei în secolele VI‑X. Expresie
a unităţii etnice de pe ambele versante ale Carpaţilor, Vrancea. Studii şi comunicări
8‑10, 1991, 81‑108.
Mitrea 1994, I. Mitrea, Aşezarea din secolele V‑ VII de la Davideni – Neamţ. Cercetările
arheologice din anii 1988 – 1991, MemAntiq 19, 1994, 279‑332.
Mitrea 1998, I. Mitrea, Aşezarea din secolele VI‑IX de la Izvoare Bahna, Piatra Neamţ
1998.
Mitrea 2001, I. Mitrea, Aşezarea de la Davideni din secolele V‑VIII, Piatra Neamţ 2001.
Morel 2001, J.‑P. Morel, Artizanul, în Omul roman, volum coordonat de Andrea Giardina,
Iaşi 2001, 195‑222.
Morintz, Rosetti 1959, S. Morintz, D. V. Rosetti, Din cele mai vechi timpuri şi până la
formarea Bucureştiului, în Bucureştii de odinioară, Bucureşti 1959, 11‑47.
Muscă, Muscă 1980, L. Muscă, T.I. Muscă, Săpăturile arheologice de la Băleni‑Romani,
judeţul Dâmboviţa, MCA 14, 1980, 423 – 428.
Musset 1969, L. Musset, Les Invasions. Les vagues germaniques, Paris 1969.
Müller‑Wille 1977, M. Müller‑Wille, Der frühmittelalterliche Schmied im Spiegel
skandinavischer Grabfunde, FS 11, 1977, 127‑201.
Nagy 1959, S. Nagy, Nekropola kol Aradaca iz ranog sreder veka, RadVM 8, 1959, 45‑102.
Nagy 1988, M. Nagy, Frühmittelalterliche Grabfunde aus Budapest. Bemerkungen zur
awarenzeitliche Tierornamentik, în Popoli delle Steppe: Unni, Avari, Ungari.
Settimane di studio del Centro‑italiano di studi sull` alto medievo 35, Spoleto 1988,
373‑411.
Nagy 1992, M. Nagy, Early Avar grave finds from Budapest. Notes on the Avar Period animal
style, ArchÉrt 119, 1992, 15‑42.
Nagy 1998, M. Nagy, Ornamenta Avarica I. Die geometrischen Elemente der awarenzeitlichen
Ornamentik, MFMÉ‑StudArch 4, 1998, 377‑459.
304 Daniela Tănase
Nagy 1998a, M. Nagy, Awarenzeitliche Gräberfelder im Stadtgebiet von Budapest, I‑II,

Budapest 1998.
Nagy 1999, M. Nagy, Ornamenta Avarica II. Die Flechtbandornamentik, MFMÉ‑StudArch
5, 1999, 27?‑315.
Nedopako 1999, D. Nedopako, Development of Iron‑working in the Ukraine in the 1st
Millenium AD, în Traditions and Innovations in the Early Medieval Iron Production,
Budapest 1999, 77‑82.
Nehlsen 1981, H. Nehlens, Die rechtliche und soziale Stellung der Handwerker in den
germanischen Leges‑Westgoten, Burgunder, Franken, Langobarden, în Das
Handwerk in vor‑ und frühgeschichtlicher Zeit. I. Historische und rechtshistorische
Untersuchungen zur Frühgeschichte der Gilde, Göttingen 1981, 267‑283.
Nestor 1959, I. Nestor, Slavii pe teritoriul RPR în lumina documentelor arheologice, SCIV
10/1, 1959, 49‑64.
Nestor 1961, I. Nestor, L’établissement des Slaves en Roumanie à la lumière de quelques
découvertes archéologiques récentes, Dacia N.S. V, 1961, 429‑448.
Nestor 1965, I. Nestor, Câteva consideraţii cu privire la cea mai veche locuire a slavilor pe
teritoriul R. P.R., în Omagiu lui P. Constantinescu‑Iaşi, 1965, 147‑151.
Nestor 1969, I. Nestor, Continuitate în istoria formării poporului român. Reflecţii pe marginea
noilor date arheologice, Magazin Istoric 3, 1969, nr. 5, 2‑7, nr. 6, 24‑37.
Nestor 1970, I. Nestor, Problèmes concernant les rapports entre les Slavs et la population
autochtone en Roumanie, în I. Międzynarodowy Kongres archeologii slowianskiej.
Warsawa, 14‑18 IX 1965, Wroclaw‑Warsaw‑Cracow, 174‑176.
Nestor 1970a, I. Nestor, Formarea poporului român, în Istoria poporului român, coord. A.
Oţetea et alii, Bucureşti 1970, 91‑113.
Nestor et alii 1953, I. Nestor et alii, Şantierul Sărata‑Monteoru, SCIV 4, 1‑2, 1953, 69‑89.
Nestor, Nicolăescu‑Plopşor 1938, I. Nestor, C‑tin Nicolăescu‑Plopşor, Die völkerwande-
rungszeitlichen Schatz Negrescu, Germania 22, 1938, 33‑41.
Oanţă‑Marghitu 2006, R. Oanţă‑Marghitu, Argamum între Imperiul Roman târziu şi
„barbari“. Obiectele mărunte ca ipostaze ale comunicării, în Orgame/Argamum.
Supplementa 1. A la recherché d’une colonie, coord. Mihaela Mănucu‑Adameşteanu,
Bucureşti 2006, 345‑374.
Olteanu 1972, Şt. Olteanu, Vechi preocupări de reducere a minereului de fier pe teritoriul
oraşului Bucureşti, Bucureşti 9, 1972, 109‑114.
Olteanu 1978, Şt. Olteanu, Roumains, slaves et nomades dans le processus de valorization du
minerai de fer du teritoire roumain aux IVe‑XIe siècles de n. è., Dacia N.S. 22, 1978.
Olteanu 1997, Şt. Olteanu, Societatea carpato‑danubiano‑pontică în secolele IV‑XI. Structuri
demo‑economice şi social‑politice, Bucureşti 1997.
Olteanu, Şerban 1969, Şt. Olteanu, C‑tin Şerban, Meşteşugurile din Ţara Românească şi
Moldova în evul mediu, Bucureşti 1969.
Olteanu,Teodorescu 1980, Şt. Olteanu, V. Teodorescu, Rezultatul cercetărilor arheologice de
la Şirna cu privire la secolele III-XI, MCA 14, 1980, 417-422.
Olteanu, Neagu, Şeclăman 1981, Şt. Olteanu, N. Neagu, D. Şeclăman, Tehnologia obţinerii
fierului din minereu şi problema continuităţii istorice pe teritoriul României în

mileniul I e. n., SCIVA 32, 2, 1981, 217‑232.
Olteanu, Neagu 1983, Şt. Olteanu, N. Neagu, Rezultatele cercetărilor de la Şirna‑Prahova,
în MCA 15, 1983, 384 – 386.
Olteanu, Grigore, Nicolae 2007, Şt. Olteanu, N. Grigore, V. Nicolae, Comunitatea sătească
de la Şirna, judeţul Prahova (secolele II‑X d. H.) în lumina izvoarelor arheologice,
Bucureşti 2007.
Opaiţ 1977, A. Opaiţ, Aegyssus ’76‑Raport preliminar, Pontica 10, 1977, 307‑311.
Ostrogorsky 1969, G. Ostrogorsky, Histoire de L’Ètat Byzantin, Paris 1969.
Palko 1972, A. Palko, Descoperiri din secolul al VII‑lea e.n. în valea Arieşului, SCIV 23/4,
1972, 677‑679.
Paragină 1982, D. Paragină, Un cercel de provenienţă bizantină descoperit în localitatea
Copăceşti, comuna Rugineşti, judeţul Vrancea, SCIVA 33/1, 1982, 138‑139.
Párducz 1959, M. Párducz, Archäologische Beiträge zur Geschichte der Hunnenzeit in
Ungarn, ActaArchHung 11, 1959, 309‑398.
Paulsen 1967, P. Paulsen, Alamannische Adelsgräber von Niederstotzingen (Kreis
Heidenheim), Veröffentlichungen des Staatlichen Amtes für Denkmalpflege Stuttgart.
Reihe A. Vor und Frühgeschichte Heft 12/1, Stuttgart, 1967.
Petre 1965, A. Petre, Fibulele „digitate” de la Histria (I‑II), SCIV 16, 1, 1965, 67‑96; SCIV
16, 2, 1965, 275‑289.
Petre 1966, A. Petre, Contribuţia atelierelor romano‑bizantine la geneza unor tipuri de fibule
„digitate” din veacurile VI‑VII e.n., SCIV 17/2, 1966, 255‑276.
Pirenne 1996, H. Pirenne, Mahomed şi Carol cel Mare, Bucureşti 1996.
Pohl 1980, W. Pohl, Die Gepiden und die Gentes an der mittleren Donau nach dem Zerfall
des Attilareiches, în Die Völker an der mittleren und unteren Donau im fünften und
sechsten Jahrhundert, Wien 1980, 239‑305.
Pohl 1988, W. Pohl, Die Awaren. Ein Steppenvolk im Mitteleuropa 567‑822 n. Chr., München
1988.
Poleski, Rodak 2001, J. Poleski, J. Rodak, Frühmittelalterlicher Hortfund mit Eisengegenständen
von Krakow Kurdwanów, ActaArchCarpathica 36, Krakow 2001, 49‑74.
Popilian, Nica 1998, Gh. Popilian, M. Nica, Gropşani. Monografie arheologică, Bucureşti
1998.
Preda 1967, C‑tin Preda, Tipar pentru bijutierii din secolul al VI‑lea e. n., descoperit la
Olteni (r. Videle, reg. Bucureşti), SCIV 18, 3, 1967, 513‑520.
Pribulová, Mihok, Mácelová 1999, A. Pribulová, L. Mihok, M. Mácelová, Forschung über
die Herstellung und Verarbeitung von Eisen in der slawische Siedlung Sliač‑Horné
Zeme, în Traditions and Innovations in the Early Medieval Iron Production, Budapest
1999, 94‑103.
Protase, Ţigărea 1959, D. Protase, I. Ţigărea, Şantierul arheologic Soporul de Câmpie, MCA
6, 1959, 383‑395.
Protase 2003, D. Protase, Ţaga. Două aşezări din perioada finală a etnogenezei românilor
(sec. IV‑VI şi sec. VII‑VIII), Cluj‑Napoca 2003.
306 Daniela Tănase
Rácz 2009, Rácz Z., Avar kori ötvös‑és kovácsszerszámok, în A vasművesség évezredei a
Kárpát‑medencébeni, Szombathely, 2009, 67‑95.
Repertoriu 1999, Repertoriul arheologic al Mureşului Inferior. Judeţul Arad, Timişoara
1999.
Rhé, Fettich 1931, G. Rhé, N. Fettich, Jutas und Öskü, Prag 1931.
Roman et alii 2002, C. R. Roman et alii, Roşia Montană, jud. Alba (Alburnus Maior), în
Cronica cercetărilor arheologice din România (campania 2001), Bucureşti 2002,
257‑261.
Rosetti 1936, D. Rosetti, Din preistoria Bucureştilor I, Civilizaţia tip Bucureşti. Die
Bukarester Kultur, Bucureşti 1936.
Roska 1934, M. Roska, Das gepidische Gräberfeld von Vereşmort (Marosveresmart),
Germania 18, 1934, 123‑124.
Rosner 1979, Gy. Rosner, Ethnische Probleme im 8.‑9. in Südostpannonien, în Rapports du
IIIe Congrés International d‘ Archaéologie Slave, Bratislava 1979, 671‑677.
Rosner 1999, Gy. Rosner, Das awarenzeitliche Gräberfeld in Szekszárd‑Bogylszlói Straße,
Budapest 1999.
Ross 1965, Ch. M. Ross, Catalogue of the Byzantine and early Medieval Antiquities in
the Dumbarton Oaks Collection, vol. II, Jewerly, Enamels and Art of the Migration
Period, Washington 1965.
Roth 1971, H. Roth, Zur Ornamentik der langobardischen Grabfunde in Italien, PZ 46, 1971,
125‑135.
Roth 1973, H. Roth, Die Ornamentik der Langobarden in Italien. Eine Untersuchung zur
Stilentwicklung anhand der Grabfunde, Antiquitas 3, Bd. 15, Bonn 1973.
Roth 1979, H. Roth, Beobachtungen an merowingerzeitlichen Gußtiegeln, FS 11, 1979,
85‑91.
Roth 1979a, Roth Helmuth, Kunst der Völkerwanderungszeit, Propyläen Kunstgeschichte.
Suplementband 4. Frankfurt a. M. Berlin, Wien 1979.
Roth 1980, H. Roth, Almandinhandel und ‑verbreitung im Bereich des Mittelmeeres,
Allgemeine und Vergleichende Archäologie Beiträge 2, 1980, 309‑335.
Roth, Warmers 1984, H. Roth, Warmers, Hessen in Frühmittelalter. Archäeologie und Kunst
(Ausstellung des Museums für Vor‑ und Frühgeschichte Frankfurt am Main), Frankfurt
am Main 1984.
Roth 1986, H. Roth, Kunst und Handwerk im frühen Mittelalter, Stuttgart 1986.
Rustoiu 2005, G. T. Rustoiu, Habitatul în Transilvania în a doua jumătate a secolului al
V‑lea şi prima jumătate a secolului al VI‑lea, în Relaţii interetnice în Transilvania
(secolele VI‑XIII), Sibiu 2005, 42‑85.
Rusu 1959, M. Rusu, Pontische Gürtelschnallen mit Adlerkopf (VI.‑VII. u. Z), Dacia 3,
485‑523.
Rusu 1962, M. Rusu, The Prefeudal cemetery of Noşlac (VI‑VII centuries), Dacia N. S.6,
1962, 269‑292.
Rusu 1964, M. Rusu, Cimitirul prefeudal de la Noşlac, în Probleme de muzeografie, Cluj‑
Napoca 1964, 32‑45.
Rusu 1976, M. Rusu, Transilvania şi Banatul în secolele VI‑IX, Banatica 4, 1976, 169‑213.
Salamon, Erdélyi 1971, A. Salamon, I. Erdélyi, Das völkerwanderungszeitliche Gräberfeld

von Környe, StudArch 5, 1971.
Sandu 1992, V. Sandu, Cercetări arheologice în zona Lunca‑Bârzeşti, Cercetări arheologice
în Bucureşti 4, 1992, 163‑193.
Sčeglova 2002, O. A., Sčeglova, Svincovo‑olovjann’e ukrashenija VIII‑X vv. na severo‑zapade
Vostocinoi Evropy, Ladoga i ee sosedi v epohi srednevekov’ja, Sankt‑Petersburg 2002,
134‑150.
Schmidt 1975, B. Schmidt, Die späte Völkerwanderungszeit in Mitteldeutschland, Berlin 1975.
Schmidt 1994, V. Schmidt, Die Gußtechnik im Schmuckhandwerk bei den Westslawen, Zfa
Z. Archäol. 28, 1994, 107‑121.
Schmauder 2002, M. Schmauder, Oberschichtgräber und Verwahrfunde in Südosteuropa im
4. Und 5. Jahrhundert, vol. I‑II, Archaeologia Romanica 3, Bukarest 2002.
Schnellenkamp 1932, W. Schnellenkamp, Ein Grabhügel bei Wallerstädten in
Hessen‑Starkenburg mit Bestattungen der Hallstatt‑, Latène‑ und Merowingerzeit,
Mainzer Zeitschrift 27, 1932, 59‑74.
Söderberg 2002, A.Söderberg, Metallic evidences for casting activities‑an idea for an
archaeological field method, în Tomvönnen‑Journal of Swedish Antiquarian Research
97, 4, 2002, 255‑263.
Söderberg 2001, A. Söderberg, Scandinavian Iron Age and Early Medieval ceramic
moulds‑lost wax or not or both? în Proceedings of the 1st International Workshop.
Experimental and Educational aspects on Bronze Metallurgy, Leiden 2001, 15‑24.
Söderberg 2005, Vikingerbronze, Blowing New Life in Ancient and Early Medievalkraft.
Introduction, 2005, http:// web.comhem.se/vikingbronze/casting.htm
Somogyi 1987, P. Somogy, Typologie, Chronologie und Herkunft der Maskenbeschläge.
Zu den archäologischen Hinterlassenschaften osteuropäischer Reiterhirten aus der
pontischen Steppe im 6. Jahrhundert, AA 71, 1987, 121‑154.
Somogyi 1997 P. Somogy, Byzantinische Fundmünzen der Awarenzeit, Monographien zur
Frühgeschichte und Mittelalterarchäologie 5, Innsbruck 1995.
Sós 1978, A. Cs. Sós, Frühmittelalterliche Brandbestattung mit Feinwaage in Pókaszepetk,
Slovenska Archeologia 26, 2, 1978, 424‑430.
Stanciu 1998‑1999, I. Stanciu, Aşezarea slavă timpurie de la Lazuri, Satu Mare. Studii şi
comunicări 15‑16, 1998‑1999, 115‑266.
Stein 1949, E. Stein, Histoire du Bas‑Empire, Paris 1949.
Stoicovici 1983, E. Stoicovici, Unele caracteristici ale zgurilor din atelierele metalurgice
daco‑romane şi prefeudale, Banatica 7, 1983, 239‑247.
Székely 1959, Z. Székely Z., Săpăturile arheologice de la Porumbenii Mici, MCA 6, 1959,
523‑530.
Székely 1962, Z. Székely, Contribuţii la cultura slavă în sec. VII‑VIII în sud‑estul
Transilvaniei, SCIV 13, 1, 1962, 47‑58.
Székely 1970, Z. Székely, Săpăturile executate de Muzeul Sfântu Gheorghe, MCA 10, 1970,
219‑229.
Székely 1971, Z. Székely, Eléments byzantins dans la civilization matérielle des VI e‑VIII e
siècles dans la Sud‑Est de la Transylvanie, Dacia N. S. 15, 1971, 353‑358.
308 Daniela Tănase
Székely 1976, Z. Székely, Aşezarea prefeudală de la Bezid (jud. Mureş), Marisia 6, 1976,
117‑124.
Székely 1992, Z. Székely, Aşezări din sec. VI.‑IX p. Ch. în bazinul Oltului Superior, SCIVA
43, 3, 1992, 245‑306.
Székely 1994, Z. Székely, Vestigiile unui cuptor de topit minereu de fier din secolul al IV‑lea
d. Ch. de la Sfântu‑Gheorghe‑Chilieni, ActaMN 31, 1994, 299‑304.
Szentpéteri 2002, J. Szentpéteri (Hrsg.), Archäologische Denkmäler der Awarenzeit in
Mitteleuropa, Budapest 2002.
Szmoniewski 2002, B. S. Szmoniewski, Production of Early Medieval Ornaments Made
of Non‑ferrous Metals. Dies from Archaeological Finds in North‑East Romania,
Szmoniewski 2004, B. S. Szmoniewski, Anthropozoomorfic Brooches of zhe Dnepr Type
in Initial Phases of the Early Middle Ages. The Migration of a Style‑Idea‑Object, în
Wedrówká rzeczy i jdei w średniowieczu, špotkania bytomskie, v. V, ed. S. Moździoch,
Wroclaw 2004.
Tănase, Mare 2001, D. Tănase, M. Mare, Piese de port şi de podoabă din secolele III‑VII în
colecţia Pongrácz. Catalog, AnB S.N. 9, 2001, 181‑206.
Tănase 2004‑2005, D. Tănase, Câteva observaţii cu privire la mormântul de orfevru din epoca
avară descoperit la Felnac (jud. Arad), AnB S.N. XII‑XIII, 2004‑2005, 237‑264.
Tejral 1976, J. Tejral, Grundzüge der Völkerwanderungszeit in Mähren, Praha 1976.
Teodor, Mitrea 1966, D. Gh. Teodor, I. Mitrea, Cercetări arheologice în aşezarea prefeudală
de la Lozna‑Dorohoi, Arheologia Moldovei 4, 1966, 279‑291.
Teodor 1969, D. Gh. Teodor, Unele probleme privind evoluţia culturii materiale din Moldova
în secolele VI‑X, Carpica 2, 1969, 253‑307.
Teodor 1970, D. Gh. Teodor, Elemente şi influenţe bizantine în Moldova în secolele V‑XI,
SCIV 21, 1, 1970, 97‑128.
Teodor 1972, D. Gh. Teodor, Contribuţii privind pătrunderea şi stabilirea slavilor în teritoriile
extracarpatice ale României, Carpica 5, 1972, 105‑114.
Teodor 1978, D. Gh. Teodor, Teritoriul est‑carpatic în veacurile V‑XI e. n., contribuţii
arheologice şi istorice la problema formării poporului român, Iaşi 1978.
Teodor 1980, D. Gh. Teodor, Săpăturile arheologice de la Drăgeşti‑Vaslui, MCA 14, 1980,
462‑467.
Teodor 1981, D. Gh. Teodor, Romanitatea carpato‑dunăreană şi Bizanţul în veacurile V‑XI,
Iaşi 1981.
Teodor 1983, D. Gh. Teodor, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la
Lozna‑Străteni, jud. Botoşani), MCA 15, 1983, 452‑455.
Teodor 1984, D. Gh. Teodor, Civilizaţia romanică la est de Carpaţi în sec. V‑VII e. n. Aşezarea
de la Botoşana‑Suceava, Bucureşti 1984.
Teodor 1984a, D. Gh. Teodor, Continuitatea populaţiei autohtone la est de Carpaţi în ecolele
VI‑XI e. n. Aşezările din secolele VI‑XI e.n. de la Dodeşti‑Vaslui, Iaşi 1984.
Teodor 1991, D. Gh. Teodor, Creştinismul la est de Carpaţi, de la origini până în secolul al
XIV‑lea, Iaşi 1991.
Teodor 1991a, D. Gh. Teodor, Piese vestimentare bizantine din secolele VI‑VIII în spaţiul
carpato‑dunăreamo‑pontic. A. Catarame cu placa fixă, Arheologia Moldovei 14,

1991, 117‑138.
Teodor 1993, D. Gh. Teodor, Unele consideraţii privind originea şi cultura anţilor, Arheologia
Moldovei 16, 1993, 205‑213.
Teodor 1994, D. Gh. Teodor, Slavii la nordul Dunării de Jos în secolele VI‑VII d. Hr.,
Teodor 1996, D. Gh. Teodor, Meşteşugurile la nordul Dunării de Jos în secolele IV‑XI, Iaşi
1996.
Teodor 1997, D. Gh. Teodor, Fibules byzantines des V‑VII e siècles dans l’espace
carpato‑danubiano‑pontique, Études byzantines et post‑byzantines 3, 1997, 61‑91.
Teodor 1997a, D. Gh. Teodor, Regiunile carpato‑nistriene în secolele V‑X d. Hr., în Spaţiul
nord‑est carpatic în mileniul întunecat, Iaşi 1997, 79.116.
Teodor 2001, E. S. Teodor, Ceramica din Muntenia, de la sfârşitul veacului al V‑lea până la
mijlocul veacului al VII‑lea, Teză de doctorat, Bucureşti 2001.
Teodor 2003, D. Gh. Teodor, Cercei cu pandantiv stelat din secolele VI‑VIII d. Hr. în spaţiul
carpato‑dunăreano‑pontic, în Spaţiul carpato‑dunăreano‑pontic în mileniul marilor
migraţii, Buzău 2003, 303‑321.
Teodor 2003a, D. Gh. Teodor, Autohtoni şi slavi în spaţiul carpato‑dunăreano‑pontic în
secolele VI‑VIII d. Hr., în Spaţiul carpato‑dunăreano‑pontic în mileniul marilor
migraţii, Buzău 2003, 421‑426.
Teodor 2005, D. Gh. Teodor, Tipare din secolele VI‑XI d. Hr. în regiunile carpato‑nistriene,
Teodorescu 1971, Boucles d’oreille de l’époque romano‑byzantine d’aprés les moules
d’orfevre trouvés au N. du Danube en Roumanie, în XIVe Congrés International des
études byzantines‑Bucarest 6‑12 sept.1971, Bucureşti 1971, 157‑158.
Teodorescu 1972,V. Teodorescu, Centre meşteşugăreşti din sec. V/VI‑VII. e. n. în Bucureşti,
Materiale de istorie şi muzeografie 9, 1972, 73‑99.
Teodorescu, Peneş 1984, V. Teodorescu, M. Peneş, Matricea de incidenţă a siturilor arheologice
de la Budureasca (Budureasca 1 – 31), Anuarul Prahova 1, 1984, 11‑ 50.
Teodorescu et alii 1993, V. Teodorescu et alii, Staţiunea arheologică Budureasca, jud.
Prahova. Complexe daco‑romane şi străromâneşti, MCA 17, 1993, 365‑387.
Teodorescu et alii 1999, V. Teodorescu et alii, Budureasca, străveche şi statornică vatră
de civilizaţie la originile poporului român (Cercetările arheologice din anul 1983
privind complexele străromâneşti de tip Ipoteşti‑Cândeşti, sec. V‑VII e. n.), Mousaios
5, 1999, 91‑122.
Tettamanti 2000, S. Tettamanti, Das awarenzeitliche Gräberfeld in Vác‑Kavicshánya,
Budapest 2000.
Tobias 2001, B. Tobias, Die awarenzeitlichen Sieblöffel im Karpatenbecken, ComArchHung
2001, 161‑182.
Török 1936, G. Török, Das germanische Gräberfeld von Kiszombor und unsere Denkmäler
der Völkerwanderungszeit, DolgSzeged 12, 1936, 101‑177.
Toropu 1976, O. Toropu, Romanitatea târzie şi stră‑românii în Dacia traiană sud‑carpatică,
Craiova 1976.
310 Daniela Tănase
Tóth, Hrváth 1992, H. Tóth, A. Horváth, Kunbábony. Das Grab eines Awarenkhagans,
Kecskemét 1992.
Turčan 1984, R. Turčan, Burials of Goldsmith of the 6th –7th centuries A. D. in the Carpathian
Basin, Archeologickè rozbledy 36, 1984, 481‑489.
Uenze 1966, S. Uenze, Die Schnallen mit Riemenschlaufe aus dem 6. und 7. Jahr., Bayer
Vorgeschichtsblätter 31, Heft 1/2, 1966, 142‑186.
Varsik 1992, Varsik V., Byzantinische Gürtelschnallen im mittleren und unteren Donauraum
im 6. und 7. Jahrhundert, Slovenská Archeológia 11, 1, 1992, 77‑108.
Vályi 2003, Vályi K., Das Detail eines spätawarenzeitlichen Gräberfeldes in
Szeged‑Kiskundorozsma‑Härmashatár, MFMÉ‑StudArch IX, 2003, 211‑227.
Vasiliev 1932, A. Vasiliev, Histoire de l’Empire Byzantin, I, Paris 1932.
Velter 2002, A.‑M. Velter, Transilvania în secolele V‑XII. Interpretări istorico‑politice şi
economice pe baza descoperirilor monetare din bazinul carpatic, secolele V‑XII,
Bucureşti 2002.
Vida 1999, T. Vida, Die awarenzeitliche Keramik I. (6.‑7. Jh.), Budapest 1999.
Vida, Pásztor 1996, T. Vida, A. Pásztor, Der beschlagverzierte Gürtel der Awaren am Beispiel
des Inventars von Budakalász‑Dunapart, Ungarn, Grab 696, în Reitervölker aus dem
Osten. Hunnen + Awaren. Ausstellungskatalog, Eisenstadt 1996, 341‑348.
Vierck 1974, H. Vierck, Werke des Eligius, în Festschrift für Joachim Werner, 2, 1974,
309‑378.
Vinski 1958, Z. Vinski, O nalazima 6. i 7. stoleća u jugoslaviji s posebnim obzirom
naarheološku ostavštinu iz vremena prvog avarskoga kaganata (Zu den Funden
des 6. und 7. Jahrhunderts in Jugoslawien mit besonderer Berücksichtigung der
archäologischen Hinterlassenschaft aus der Zeit des ersten awarischen Khaganates),
Opuscula Archaeologica III, 1958, 13‑67.
Vynokur 1997, I.S. Vynokur, Slov’janski iuveliry Podnistrov’ia. Za materialamy doslidzhen
Bernashivskoho kompleksu seredyny I tys.n.e., Oium 1997.
Vynokur 1998, I. S. Vynokur, Ein Goldschmiede‑Fundkomplex frühmittelalterlicher Slawen,
Archaeoslavica 3, 1998, 209‑226. Weidemann 1982, M. Weidemann, Kulturgeschichte
der Merowingerzeit nach den Werken Gregors von Tours, I‑II, Mainz 1982.
Werner 1950, J. Werner, Slawische Bügelfibeln des. 7. Jahrhunderts, Reinecke Festschrift,
Mainz 1950, 150‑172.
Werner 1954, J. Werner, Waage und Geld in der Merowingerzeit, Sitzungsberichte der
Bayerischen Akademie der Wissenschaften, Heft 1, 1954, 3‑40.
Werner 1955, J. Werner, Byzantinische Gürtelschnallen des 6. und 7. Jahrhunderts aus der
Sammlung Diergardt, Kölner Jahrbuch für Vor‑ und Frühgeschichte 1, 1955, 36‑55.
Werner 1962, J. Werner, Die Langobarder in Pannonien. Beiträge zur Kenntniss der
langobardischen Bodenfunde vor 568, München 1962.
Werner 1962a, J. Werner, Fernhandel und Naturalwirtschaft im östlichen Merowingerreich nach
archäologischen und numismatischen Zeugniss, Bericht der Reinisch‑germanischen
Komission, Berlin 1962, 307‑346.
Werner 1970, J. Werner, Zur Verbreitung frühgeschichtlicher Metallarbeiten
(Werkstatt‑Wanderhandwerk‑Handel‑Familienverbindung), Antikvarist arkiv 38,

Stockholm 1970, 65‑81.
Werner 1977, J. Werner, Ein Preßmodel des 7. Jahrhunderts aus Leibersheim/Riedsheim
(Dép. Haut‑Rhin), Germania 55, 1‑2, 1977, 166‑172.
Winkler, Takács, Păiuş 1977, I. Winkler, M. Takács, Gh. Păiuş, Necropola avară de la Cicău,
ActaMN 14, 1977, 269‑283.
Wolters 1998 J. Wolters, Goldschmied, Goldschmiedekunst, în Reallexicon der ermanischen
Altertumskunde, 12 Band, Berlin 1998, 362‑386.
Zaharia 1994‑1995, E. Zaharia, La station n. 2 de Bratei, Dép. de Sibiu (VI‑e‑VIII‑e siècles),
Dacia N.S. 38‑39, 1994‑1995, 297‑356.
Zagórska‑Telega, Bochnak 2001, J. Zagórska‑Telega, T. Bochnak, Ein Depot mit
Frühmittelalterlichen Axtförmigen Eisenbarren aus Kostowice, ActaArchCarpathica
36, Krakow, 2001, 37‑47.
Zdroba, Barbu 1976, M. Zdroba, M. Barbu, Săpăturile arheologice de la Felnac şi
Vladimirescu (rapoarte preliminare), Ziridava 6, 1976, 17‑28.
Zríny 1976, A. Zríny, Repertoriul localităţilor din judeţul Mureş cu descoperiri arheologice
din secolele IV‑XIII, Marisia 6, 1976, 125‑164.
312 Daniela Tănase
Abrevieri bibliografice
AA – Archaeologia Austriaca, Viena

ActaArhCarpathica – Acta Archaeologica Carpathica, Cracovia
ActaArchHung – Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae,
Budapesta
ActaMN – Acta Musei Napocensis, Cluj‑Napoca
AnB S. N. – Analele Banatului, serie nouă, Timişoara
ArchÉrt – Archaeologiai Értesitő, Budapesta
ArchHung – Archaeologia Hungarica, Budapesta
ArchKorr – Archäologisches Korrespondenzblatt, Mainz
BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti
CAB – Cercetări Arheologice Bucureşti, Bucureşti
Dacia N.S. – Dacia. Revue d’Archéologie et d’Histoire Ancienne (seria
nouă, N. S.), Bucureşti
DolgCluj – Dolgozatok, Cluj
DolgSzeged – Dolgozatok, Szeged
FS – Frühmittelalterliche Studien, Berlin
FHDR – Fontes Historiae Daco‑Romanae
JRGZM – Jahrbuch der Römisch‑Germanischen Zentralmuseums zu
Mainz, Mainz
MCA – Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti
MemAntiq – Memoria Antiquitatis, Piatra Neamţ
MFMÉ – A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve, Szeged
MFMÉ‑StudArch – A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve, Studia Archaeologica,
Szeged
PZ – Praehistorische Zeitschcrift, Berlin‑Leipzig
RadVM – Rad Vojvodjanskih Muzeja, Novi Sad
RÉSEE – Revue des Études Sud‑Est Europeenes, Bucureşti
SCIV, SCIVA – Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie, Bucureşti
Zf. Z Archäol – Zeitschrift für Archäologie, Berlin
XII. Ilustraţii. Anexe
1. Lista ilustraţiilor
1.1. Planşe
Pl. I. 1. (1A): Banat.‑tipar din metal.

Pl. I. 2. Băleni (jud. Dâmboviţa): 1‑3. dăltiţe şi cuţitaşe de gravat, 4 ‑7. locuinţa nr.
28: 1.7. creuzet din lut (1‑3. după I. Miclea, R. Florescu 1980, 4‑7. după L. Muscă, T. Muscă
1980).
Pl. I. 3: Aldeni (jud. Buzău)‑tipar din piatră.
Pl. II‑Pl. IV: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10 (Pl. II‑III după I.
Kovács 1913).
Pl. V: Bratei aşezarea nr. 2 (jud. Sibiu), locuinţa nr. 1: 10‑lingură din lut pentru turnat
metal (după E. Zaharia 1994‑1995).
Pl. VI: Botoşana (jud. Suceava): 1. daltă, 2.1‑2. locuinţa nr. 18: 2 – creuzet, 3. 1‑7.
locuinţa nr. 20: 4 – creuzet din lut, 5 – lingură din lut pentru turnat metal (după D. Gh. Teodor
1984).
Pl. VII: Botoşana (jud. Suceava): 1. 1‑4. locuinţa nr. 25: 4 – tipar din piatră, 2.1‑4.
locuinţa nr. 27 : 2 – tipar din piatră (după D. Gh. Teodor 1984).
Pl. VIII. 1. Bucureşti‑Băneasa: creuzet din lut (după M. Constantiniu 1966), 2.
Bucureşti‑Casa Armatei: creuzet din lut, 3. Bucureşti‑Dămăroaia: tipar din piatră (2‑3
după M. Comşa 1975), 4. Bucureşti‑Străuleşti‑Lunca: tipar din lut (după D. Gh.Teodor
1996), 5. Bucureşti‑Străuleşti‑Măicăneşti: tipar din piatră (după R. Oanţă‑Marghitu
2006), 6.1‑6. Bucureşti‑Soldat Ghivan nr. 10, locuinţa nr. 10: 3. pensetă de bijutier, 5. lingură
din lut pentru turnat metal, 6. tipar din piatră (după S. Dolinescu‑Ferche, M. Constantiniu
1981, D. Gh. Teodor 1996).
Pl. IX.1. 1‑4: Budureasca 3 (jud. Prahova), locuinţa nr. 6: 1. cuţit de gravat, 2‑4.
tipare din piatră (2‑4, după A. Măgureanu, B. Ciupercă 2007); 2.1‑3: Bucureşti‑Tei: 1. tipar
din lut (după D. Rosetti 1934), 2. tipar din metal (după M. Comşa 1975), 3. lingură din fier
pentru turnat metal (după V. Teodorescu 1972).
Pl. X. Budureasca 4 (jud. Prahova): 1. tipar din piatră, 2. lingură din lut pentru turnat
metal, 3‑5. creuzete din lut, 6, 13. dornuri, 7. cleşte de bijutier, 8. nicovală, 9, 11, 14. gravoare,
10. cuţitaş pentru gravat (1. după A. Măgureanu, B. Ciupercă 2007; 6‑8. după V. Teodorescu,
M. Peneş 1984).
Pl. XI. Budureasca 4 . tipare din piatră (după A. Măgureanu, B. Ciupercă 2007).
Pl. XII. 1. Budureasca 5 (jud. Prahova), locuinţa nr. 5: 1. tipar din piatră, 2. poanson
314 Daniela Tănase
(1‑ după A. Măgureanu, B. Ciupercă 2007), 2. Budureasca 9 (jud. Prahova): 1. ciocan‑baros,

2. ciocan‑baros, fragmentar.
Pl. XIII. : 1. Cristurul Secuiesc (jud. Harghita) – tipar din piatră (după D. Gh.Teodor
1996), 2.1‑2. Corund (jud. Harghita) – tipare din metal (după E. Garam 2001), 3. Cacica
(jud. Suceava) – tipar din piatră (după M. Andronic 1997), 4. Coroteni (jud. Vrancea) – tipar
din piatră (după D. Gh.Teodor 2005), 5. Cucuteni (jud. Iaşi) – tipar din piatră (după D.
Boghian 1999), 6. Dolheştii Mari (jud. Suceava) – tipar din piatră (după D. Gh.Teodor
2005), 7. Dichiseni (jud. Călăraşi) – tipar din piatră 8: Giurcani (jud. Vaslui)‑ tipar
din piatră (după Două milenii 2001).
Pl. XIV: Costeşti (jud. Iaşi): 1A‑B, 2 A‑B: tipare din os (după B. S. Szmoniewski
2002).
Pl. XV: Costeşti (jud. Iaşi): 1A‑D: Tipar din os, 2‑ instrument din os (după B. S.
Szmoniewski 2002).
Pl. XVI. Davideni (jud. Neamţ): 1.1‑5: locuinţa nr. 16 – 5. creuzet din lut; 2.1‑11:
locuinţa nr. 33 – 10. gravoar, 11. tipar din piatră (după I. Mitrea 2001).
Pl. XVII: Davideni (jud. Neamţ): locuinţa nr. 36, 12 – tipar din piatră, 13 – gravoar,
14 ‑dorn (după I. Mitrea 2001).
Pl. XVIII: Davideni (jud. Neamţ): 1.1. S LVIII – ac de gravat, 1.2. S XXX – poanson,
1.3. S LIV – burghiu, 1.4. S I – tipar din piatră; 2: 1‑9: locuinţa nr.75 – 9. lingură din lut
pentru turnat metal (după I. Mitrea 2001).
Pl. XIX. Dulceanca (jud. Teleorman) 1. Dulceanca I., locuinţa nr. 2: 19, 23‑tipare
din piatră 1 (după S. Dolinescu‑Ferche 1974), 2. Dulceanca IV (jud. Teleorman): locuinţa
nr.27, 13‑lingură din lut pentru turnat metal (după S. Dolinescu‑Ferche 1992).
Pl. XX‑XXI. Dodeşti (jud. Vaslui), locuinţa nr. 4: XX.1. daltă, XX.2. gravoar?, XX.5.
pilă‑burghiu, XX.8. lingură din lut pentru turnat metal XX.9‑10. tipare din piatră (după D.
Gh. Teodor 1984a).
Pl. XXII. 1. Dumbrăveni (jud. Sibiu)‑tipar din metal (după E. Garam 2001, 2. 1‑11:
Felnac (jud. Arad): 1‑aplică de centură din bronz, 2‑11: tipare din metal.
Pl. XXIII Felnac (jud. Arad): tipare din metal.
Pl. XXIV. Felnac (jud. Arad): tipare din metal.
Pl. XXV. Felnac (jud. Arad): tipare din metal.
Pl. XXVI. 1.1‑9: Gropşani (jud. Dolj): locuinţa nr.13 – lingură din lut pentru turnat
metal (după M. Nica, Gh. Popilian 1998), 2.1‑10: Izvoare Bahna (jud. Neamţ): locuinţa
nr. 28 – lingură din lut pentru turnat metal (după I. Mitrea 1998), 3. Izvorul Dulce (jud.
Buzău)
Pl. XXVII. 1‑14: Lazuri (jud. Satu Mare), locuinţa nr. 1 – 1. lingură din lut pentru
turnat metal, 2. tipar din lut (2‑14 – după I. Stanciu 1999, 1 – inedit.
Pl. XXVIII. 1. Lozna (jud. Botoşani) – 1.1. locuinţă din 1963 – tipar din piatră, 1.2.
locuinţa nr. 37 – tipar din lut, 1.3. locuinţa nr. 7 – tipar din lut, 1.4. locuinţa nr. 8 – tipar din lut,
1.5 – tipar din lut (după D. Gh. Teodor 2005); 2: Moreşti (jud. Mureş) – cleşte (după K. Horedt
1979); 3: Moţca (jud. Iaşi) – tipar din piatră (după D. Gh. Teodor 2005).
Pl. XXIX: 1. Olteni (jud. Teleorman) – tipar din piatră (după D. Gh. Teodor 1996,
fără scară), 2: Poieniţa (jud. Vrancea) – tipar din piatră (după D. Gh. Teodor 2005); 3. Oneşti
(jud. Bacău) – tipar din piatră (după D. Gh. Teodor 2005), 4. Răcoasa (jud. Vrancea) ‑tipar
din piatră (după B. Szmoniewski 2002, fără scară), 5. Soveja (jud. Vrancea) – tipar din piatră
(după D. Gh. Teodor 2005); 6: Rădeni (jud. Neamţ) – tipar din piatră (după D. Gh. Teodor
2005), 7: Sărata Monteoru (jud. Buzău), mormântul nr. 14 – creuzet din lut (după I. Nestor
1953).
Pl. XXX: 1. Şirna (jud. Prahova) (după Şt. Olteanu, N. Grigore, V. Nicolae 2007;
3‑4, fără scară), 2. Ştefan cel Mare (jud. Bacău) ‑locuinţa nr. 2‑tipar din piatră (după D. Gh.
Teodor 2005), 3. Traian (jud. Bacău) – tipar din piatră (după D. Gh. Teodor 2005), 4. Vadu
Săpat (jud. Prahova) – tipar din piatră (după A. Măgureanu, B. Ciupercă 2007).
Pl. XXXI‑XXXII: Aradac‑Mečka (Serbia) – mormântul nr. 18 (după S. Nagy
1959).
Pl. XXXIII: Beckum (Germania) – mormântul nr. 65 (după H. Roth 1986).
Pl. XXXIV‑Pl. XXXV: Brno (Brünn) (Slovacia) (după F. Daim, M. Mehofer, B.
Tobias 2005).
Pl. XXXVI: Dittigheim (Baden‑Württemberg, Germania) – mormântul nr. 99 (după
H. Amrein, E. Binder 1997)
Pl. XXXVII: Gátér (Ungaria) – mormântul nr. 11 (după E. Kada 1905)
Pl. XXXVIII‑XLII: Herouvillette (Franţa) – mormântul nr. 10 (după J. Decaens
1971).
Pl. XLIII: Hovgärdsberg Vendel (Suedia) – mormântul nr. 39 (după Arrhenius
1979).
Pl. XLIV‑Pl. XLV: Jutas (Ungaria) – mormântul nr. 166 (după Rhé, N. Fettich
1931).
Pl. XLVI‑XLIX: Klárafalva (Ungaria) – mormântul 60 (după C. Ballogh 2004).
Pl. L‑LIII: Kölked‑Feketekapu B (Ungaria) – mormântul nr. 80 (după A. Kiss 2001).
Pl. LIV‑LVI: Kunszentmárton (Ungaria)‑mormântul nr.1 (Pl. LVI, după Csallány
1933; Pl. LIV‑LV, după E. Garam 2001).
Pl. LVII: Neuwied ((Rheinland‑Pfalz, Germania) (după K. Böhner 1939).
Pl. LVIII: Pókaszepetk (Ungaria) – mormântul nr. 360 (după A. Sós 1978, E. Garam
2001).
Pl. LIX‑LX: Poysdorf (Austria) – mormântul nr. 6 (după F. Daim, H. Mehofer, B.
Tobias 2005).
Pl. LXI: Schönebeck (Germania) – mormântul nr. 5 (după B. Schmidt 1975).
Pl. LXII: Vác‑Kavicsbánya (Ungaria) mormântul nr. 140 (după S. Tettamanti 2000).
Pl. LXIII‑LXV: Vestly (Norvegia) (după B. Magnus, O. Mollerop, T. Sjvold 1966).
Pl. LXVI: Wallerstädten (Germania) – mormântul nr. 4 (după W. Schnellenkamp
1932).
Pl. LXVII: tipare din piatră : bazinul carpatic şi zona carpato‑nistreană: 1. Aegyssus
(Tulcea, jud. Tulcea) – tipar din piatră  (după I. Miclea, R. Florescu 1980), 2. Bilisics
(Ungaria) – tipar din piatră (după N. Fettich 1963), 3. Hansca (Republica Moldova) – tipar
din lut (după D. Gh. Teodor 2005), 4‑5. Oescus (Gigen, Bulgaria) – tipare din metal (după
M. Daskalov, D. J. Dimitrov 2001), 6. Tropaeum Traiani (Adamclisi, jud. Constanţa)‑tipar
din piatră (după I. Barnea et alii 1979), 6. Oescus (Staroseltsi, Bulgaria) – tipar din metal, 7.
316 Daniela Tănase
Vratsa (Bulgaria) – tipar din metal (după M. Daskalov, D. J. Dimitrov 2001), 8. Argamum
(Jurilovca, jud. Tulcea) – tipar din piatră (după R. Oanţă‑Marghitu 2006), 9. Selişte‑Orhei
(Republica Moldova) – tipar din lut, 10. Selişte‑Orhei (Republica Moldova) – tipar din
piatră, 11‑12. Dănceni (Republica Moldova) – tipare din piatră (după D. Gh. Teodor 2005).
Pl. LXVIII‑LXXIII: Bernašivka (Ucraina)‑tipare din piatră (după I. S. Vynokur
1997).
Pl. LXXIV: A.Presarea pe tipare: 1‑5, B. Turnarea în tipare: 1‑6 (A‑B‑după H. Amrein,
E. Binder 1997), C. Turnarea prin metoda „ceara pierdută”: 1‑7 (după M. Aufleger 1996).
Pl. LXXV: A. Granulaţia: 1‑6 (după Roth 1986); B. Încrustaţia cu argint: 1‑4 (după H.
Amrein, E. Binder 1997), C. Aurirea: a‑e (după M. Aufleger 1996), D. Niellarea: 1‑12 (după
H. Amrein, E. Binder 1997).
1.2. Figuri
Fig. 1. Cleşte de făurar: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10.
Fig. 2. Cleşte de bijutier: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10.
Fig. 3. Filieră: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10.
Fig. 4: Unealtă de făurit nituri: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10.
Fig. 5: Pensetă de bijutier: Bucureşti‑Soldat Ghivan nr. 10
Fig. 6: Pilă‑burghiu: Dodeşti (jud. Vaslui)
Fig. 7: Burghiu: Davideni (jud. Neamţ)
Fig. 8: Burghiu mecanic: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10.
Fig. 9: Ciocan de bijutier: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10.
Fig. 10: Ciocan de făurar: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul nr.10.
Fig. 11: Ciocan‑baros: Budureasca 9 (jud. Prahova)
Fig. 12: Nicovală cu cap dreptunghiular: Budureasca 4 (jud. Prahova)
Fig. 13: Nicovală cu cap în formă de „ciupercă”: Bandu de Câmpie (jud. Mureş):
mormântul nr.10.
Fig. 14. Nicovală cu cap teşit lateral: Bandu de Câmpie (jud. Mureş): mormântul
nr.10.
Fig. 15. Poanson: Davideni (jud. Neamţ)
Fig. 16. Cuţitaş pentru gravat: Budureasca 4 (jud. Prahova)
Fig. 17. Gravoar: Davideni (jud. Neamţ)
Fig. 18. Ac de gravat: Davideni (jud. Neamţ)
Fig. 19. Daltă: Dodeşti (jud. Vaslui)
Fig. 20. Dorn cu ştift: Budureasca 4 (jud. Prahova)
Fig. 21. Dorn: Davideni (jud. Neamţ)
Fig. 22. Tipar pentru turnat fibule digitate cu cinci butoni: Bucureşti‑Tei
Fig. 23. Tipar pentru turnat fibule digitate cu şapte butoni: Banat
Fig. 24. Tipar pentru presat piese de centură tip Felnac: Felnac (jud. Arad)
Fig. 25. Tipar pentru presat piese de centură decorate cu palmete: Felnac (jud. Arad)
Fig. 26. Tipar pentru presat limbi de curea tip Martinovka: Felnac (jud. Arad)
Fig. 27. Tipar pentru presat limbi de curea tip Tárnamera: Felnac (jud. Arad)
Fig. 28. Tipar pentru presat limbi de curea cu monogramă şi cruce: Dumbrăveni (jud.
Sibiu)
Fig. 29. Tipar pentru presat plăcuţe de centură tip Pančevo: Corund (jud. Harghita)
Fig. 30. Tipar pentru presat limbi de curea cu decor geometric: Felnac (jud. Arad)
Fig. 31. Tipar pentru presat limbi de curea decorate în stil animalier II cu decor dinţat:
Felnac (jud. Arad)
Fig. 32. Tipar pentru presat limbi de curea netede: Felnac (jud. Arad)
Fig. 33. Tipar pentru presat limbi de curea netede cu ciucuri: Felnac (jud. Arad)
Fig. 34. Tipar pentru presat limbi de curea cu decor geometric şi ciucuri: Felnac (jud.
Arad)
Fig. 35. Tipar pentru presat aplice treflate decorate în stil animalier II cu decor dinţat:
Felnac (jud. Arad)
Fig. 36. Tipar pentru presat aplice treflate: Corund (jud. Harghita)
Fig. 37. Tipar pentru presat aplice cruciforme decorate în stil animalier II cu decor
dinţat: Felnac (jud. Arad)
Fig. 38. Tipar pentru presat aplice treflate cu decor floral şi ciucuri: Felnac (jud.
Arad)
Fig. 39. Tipar pentru presat aplice treflate netede cu ciucuri: Felnac (jud. Arad)
Fig. 40. Tipar pentru presat pandantive în formă de „lacrimă”: Felnac (jud. Arad)
Fig. 41. Tipar pentru presat aplice în formă de scoică: Felnac (jud. Arad)
Fig. 42. Tipar pentru presat aplice în formă de „fluture”: Felnac (jud. Arad)
Fig. 43. Tipar pentru presat aplice în formă de „biscuit”: Felnac (jud. Arad)
Fig. 44. Tipar pentru presat aplice patrulatere: Felnac (jud. Arad)
Fig. 45. Tipar pentru presat aplice în formă de leu: Felnac (jud. Arad)
Fig. 46. Tipar pentru presat aplice în formă de câine: Felnac (jud. Arad)
Fig. 47. Tipar pentru presat aplice rozetă: Felnac (jud. Arad)
Fig. 48. Tipar pentru presat aplice decorate cu volute: Felnac (jud. Arad)
Fig. 49. Tipar pentru presat aplice patrulatere perlate: Felnac (jud. Arad)
Fig. 50. Tipar pentru presat aplice patrulatere: Felnac (jud. Arad)
Fig. 51. Tipar pentru presat aplice rotunde: Felnac (jud. Arad)
Fig. 52. Tipar pentru presat aplice semisferice: Felnac (jud. Arad)
Fig. 53. Tipar pentru aplice semiglobulare: Felnac (jud. Arad)
Fig. 54. Creuzet din lut în formă de pahar: Botoşana (jud. Suceava)
Fig. 55. Creuzet din lut cu gura rotundă şi fund rotunjit: Bucureşti‑Casa Armatei
Fig. 56. Creuzet din lut cu cioc de scurgere şi fund rotunjit: Băleni (jud. Dâmboviţa)
Fig. 57. Creuzet cu gura treflată şi fund rotunjit: Sărata Monteoru (jud. Buzău)
Fig. 58. Lingură din fier pentru turnat metal: Bucureşti‑Tei
Fig. 59. Lingură din lut de formă ovală pentru turnat metal: Bucureşti‑Soldat Ghivan
nr. 10
Fig. 60. Lingură din lut cu cioc de scurgere pentru turnat metal: Lazuri (jud. Satu
Mare),
318 Daniela Tănase
Fig. 61. Lingură din lut de formă rotundă pentru turnat metal: Dodeşti (jud. Vaslui)
Fig. 62. Tipar din os pentru presat cercei şi aplice dreptunghiulare: Costeşti (jud.
Iaşi)
Fig. 63. Tipar din piatră pentru turnat cruciuliţe: Botoşana (jud. Suceava)
Fig. 64. Tipar din os pentru presat plăcuţe dreptunghulare: Costeşti (jud. Iaşi)
Fig. 65. Tipar din piatră pentru turnat aplice: Traian (jud. Bacău)
Fig. 66. Tipar din piatră pentru turnat accesorii pentru cercei: Ştefan cel Mare (jud.
Bacău)
Fig. 67. Tipar pentru turnat pandantive granulate: Budureasca 4 (jud. Prahova)
Fig. 68. Tipar pentru turnat pandantive şi aplice florale şi în formă de potocoavă:
Budureasca 4 (jud. Prahova)
Fig. 69. Tipar pentru turnat pandantive triunghiulare: Budureasca 3 (jud. Prahova)
Fig. 70. Tipar pentru turnat mărgele de forma sâmburelui de pepene: Budureasca 4
(jud. Prahova)
Fig. 71. Tipar pentru turnat catarame: Bucureşti‑Dămăroaia
Fig. 72. Tipar pentru turnat fire canelate: Budureasca 5 (jud. Prahova)
Fig. 73. Tipar pentru turnat aplice dreptunghiulare şi în formă de rozetă: Rădeni (jud.
Vrancea)‑
Fig. 74. Tipar pentru turnat aplice triunghiulare, dreptunghulaare şi în formă de rozetă:
Cucuteni (jud. Iaşi)
Fig. 75. Tipar pentru turnat pandantive în formă de sâmbure de pepene (Melonenkern),
aplice dreptunghiulare decorate cu volute şi perlate, aplice cordiforme, dreptunghiulare,
semiglobulare şi în formă de rozetă: Vadu Săpat (jud. Prahova)
2. Lista hărţilor
Harta 1. Unelte pentru prelucrarea metalelor de pe teritoriul României

1. Aldeni (jud. Buzău)
2. Banat (Zona de clisură a Dunării)
3. Bandu de Câmpie (jud. Mureş)
4. Băleni‑Romani (jud. Dâmboviţa)
5. Bratei (jud. Sibiu)
6. Botoşana (jud. Suceava)
7. Bucureşti
7 a. Băneasa
7 b, Casa Armatei
7 c. Dămăroaia
7 d. str. Soldat Ghivan nr. 10
7 e. Străuleşti‑Lunca
7 f. Străuleşti‑Măicăneşti
7 g.Tei
8. Budureasca, sat Vadul Săpat, com Fântânele (jud. Prahova)
8 a. Budureasca 3
8 b. Budureasca 4
8 c. Budureasca 5
8 d. Budureasca 9
9. Cacica (jud. Suceava)
10. Cândeşti (jud. Buzău)
11. Coroteni, com. Slobozia Bradului (jud. Vrancea)
12. Corund (jud. Harghita)
13. Costeşti (jud. Iaşi)
14. Cristurul Secuiesc (jud. Harghita)
15. Cucuteni (jud. Iaşi)
16. Davideni (jud. Neamţ)
17. Dichiseni (jud. Călăraşi)
18. Dodeşti (jud. Vaslui)
19. Dolheştii Mari (jud. Suceava)
20. Dulceanca (jud. Teleorman)
21. Dumbrăveni (jud. Sibiu)
22. Felnac (jud. Arad)
23. Giurcani (jud. Vaslui)
24. Gropşani (jud. Dolj)
25. Izvoare‑Bahna (jud. Neamţ)
26. Izvorul Dulce (com. Merei, jud. Buzău)
27. Lazuri (jud. Satu Mare)
28. Lozna, com. Dersca (jud. Botoşani)
29. Moreşti, com. Ungheni (jud. Mureş)
30. Moţca (jud. Iaşi)
31. Olteni, sat Dobrogostea, com. Olteni (jud. Teleorman)
32. Oneşti (jud. Bacău)
33. Poieniţa (jud. Vrancea)
34. Răcoasa (jud. Vrancea)
35. Rădeni, com. Păstrăveni (jud. Neamţ)
36. Sărata Monteoru (jud. Buzău)
37. Sânmiclăuş, com. Şona (jud. Alba)
38. Soveja (jud. Vrancea)
39. Şirna (jud. Prahova)
40. Ştefan cel Mare, sat Gutinaş, com. Ştefan cel Mare (jud. Bacău)
41. Târgşor (jud. Prahova)
320 Daniela Tănase
42. Traian (jud. Bacău)

43. Vadu Săpat (jud. Prahova)
Harta 2. Morminte cu unelte din Europa

1. Altenerding (Bavaria, Germania)
2. Andernach (Rheinland‑Pfalz, Germania)
3. Aradac‑Mečka (Serbia)
4. Bandu de Câmpie (România)
5. Beckum (Germania)
6. Békéscsaba‑Körösladány (Ungaria)
7. Bilisics‑Szeged (Ungaria)
8. Bóly (Ungaria)
9. Brno (Brünn) (Cehia)
10. Csákbereny (Ungaria)
11. Dittigheim (Baden‑Württemberg, Germania)
12. Felnac (România)
13. Garching an der Alz (Bavaria, Germania)
14. Gátér (Ungaria)
15. Hailfingen (Baden‑Württemberg, Germania)
16. Herbrechtingen (Baden‑Württemberg, Germania)
17. Herouvillette (Franţa)
18. Hovgärdsberg Vendel (Suedia)
19. Jutas (Ungaria)
20. Kirchdorf (Bavaria, Germania)
21. Kirchheim am Ries (Baden‑Württemberg, Germania)
22. Kisújszállás (Ungaria)
23. Klárafalva (Ungaria)
24. Kölked‑Feketekapu B (Ungaria)
25. Komárno (Slovacia)
26. Kunszentmárton (Ungaria)
27. Liebenau (Niedersachsen, Germania)
28. Muids (Franţa)
29. Németvölgy (Ungaria)
30. Neuwied ((Rheinland‑Pfalz, Germania)
31. Pähl (Bavaria, Germania)
32. Pókaszepetk (Ungaria)
33. Poysdorf (Austria)
34. Rákóczifalva, Tizavárkony (Ungaria)
35. Sărata Monteoru (România)
36. Schönebeck (Germania)

37. Straubing (Bavaria, Germania)
38. Szeged (Ungaria)
39. Tiszadada, Tiszavassvári (Ungaria)
40. Vác‑Kavicsbánya (Ungaria)
41. Vestly (Norvegia)
42. Wallerstädten (Germania)
43. Wels (Austria Superioară)
Harta 3.Tipare de pe teritoriul actual al României (pentru numerotare

vezi Harta 1)
a.Tipare din metal pentru presat
Corund (jud. Harghita)
Dumbrăveni (jud. Sibiu)
Felnac (jud. Arad)
b. Tipare‑amprentator din metal
Banat (Zona de clisură a Dunării)
BucureştiTei
Felnac (jud. Arad)
c. Tipare din os
Costeşti (jud. Iaşi)
d. Tipare din lut
Bucureşti‑Străuleşti‑Lunca.
Bucureşti‑Tei
Lazuri (jud. Satu Mare)
Lozna, com. Dersca (jud. Botoşani)
Sânmiclăuş, com. Şona (jud. Alba)
e. Tipare din piatră
Aldeni (jud. Buzău)
Botoşana (jud. Suceava)
Bucureşti‑Dămăroaia
Bucureşti‑str. Soldat Ghivan nr. 10
Bucureşti‑ Străuleşti‑Măicăneşti
Cacica (jud. Suceava)
Cândeşti (jud. Buzău)
322 Daniela Tănase
Coroteni, com. Slobozia Bradului (jud. Vrancea)

Cristurul Secuiesc (jud. Harghita)
Davideni (jud. Neamţ)
Dichiseni (jud. Călăraşi)
Dodeşti (jud. Vaslui)
Dolheştii Mari (jud. Suceava)
Dulceanca (jud. Teleorman)
Giurcani (jud. Vaslui)
Izvoare‑Bahna (jud. Neamţ)
Izvorul Dulce (com. Merei, jud. Buzău)
Moţca (jud. Iaşi)
Olteni, sat Dobrogostea, com. Olteni (jud. Teleorman)
Oneşti (jud. Bacău)
Poieniţa (jud. Vrancea)
Răcoasa (jud. Vrancea)
Rădeni, com. Păstrăveni (jud. Neamţ)
Soveja (jud. Vrancea)
Şirna (jud. Prahova)
Ştefan cel Mare, sat Gutinaş, com. Ştefan cel Mare (jud. Bacău)
Traian = Parincea (jud. Bacău)
Vadu Săpat (jud. Prahova)
Harta 4. Tipare din piatră: bazinul carpatic şi zona nistro‑dunăreană

1. Adamclisi (Tropaeum Traiani)
2. Aldeni (jud. Buzău)
3. Bernašivka (Ucraina)
4. Bilisics (Ungaria)
6. Bucureşti‑Dămăroaia
7. Bucureşti‑str. Soldat Ghivan nr. 10
8. Bucureşti‑ Străuleşti‑Măicăneşti
9. Budureasca 3 (jud. Prahova)
12. Cacica (jud. Suceava)
13. Cândeşti (jud. Buzău)
14. Coroteni, com. Slobozia Bradului (jud. Vrancea)

15. Cristurul Secuiesc (jud. Harghita)
16. Cucuteni (jud. Iaşi)
17. Davideni (jud. Neamţ)
18. Dănceni (Republica Moldova)
19. Dichiseni (jud. Călăraşi)
20. Dodeşti (jud. Vaslui)
21. Dolheştii Mari (jud. Suceava)
23. Giurcani (jud. Vaslui)
24. Izvoare‑Bahna (jud. Neamţ)
25. Izvorul Dulce (com. Merei, jud. Buzău)
26. Jurilovca (Argamum)
27. Lozna, com. Dersca (jud. Botoşani)
28. Moţca (jud. Iaşi)
29. Olteni, sat Dobrogostea, com. Olteni (jud. Teleorman)
30. Oneşti (jud. Bacău)
31. Poieniţa (jud. Vrancea)
32. Răcoasa (jud. Vrancea)
33. Rădeni, com. Păstrăveni (jud. Neamţ)
34. Selişte (Republica Moldova)
35. Sânmiclăuş, com. Şona (jud. Alba)
36. Soveja (jud. Vrancea)
37. Şirna (jud. Prahova)
38. Ştefan cel Mare, sat Gutinaş, com. Ştefan cel Mare (jud. Bacău)
39. Traian = Parincea (jud. Bacău)
40. Tulcea (Aegyssus)
41. Vác‑Kavicsbánya (Ungaria)
42. Vadu Săpat (jud. Prahova)
Harta 5. Tipuri de piese realizate cu tipare (pentru numerotare vezi Harta 1)

a. Cercei şi accesorii pentru cercei
Bucureşti‑ Străuleşti‑Măicăneşti
324 Daniela Tănase

Moţca (jud. Iaşi)
Ştefan cel Mare, sat Gutinaş, com. Ştefan cel Mare (jud. Bacău)
b. Cruciuliţe, pandantive şi aplice cu semnul crucii
Bucureşti‑ Străuleşti‑Lunca
Dumbrăveni (jud. Sibiu)
Olteni, sat Dobrogostea, com. Olteni (jud. Teleorman)
Traian (jud. Bacău)
c. Catarame, aplice de centură şi harnaşament
Corund (jud. Harghita)
Costeşti (jud. Arad)
Felnac (jud. Arad)
d. Pandantive, mărgeluşe
Bucureşti‑Tei
Felnac (jud. Arad)
Harta 6. Piese decorate cu motiv tip Felnac (după E. Garam 1992,

115‑116)
a. Tipare
1. Felnac (jud. Arad, România)
b. Piese de centură
2. Aradac‑Mečka (Serbia)
3. Cikó (Ungaria)
4. Deszk‑Ambrus (Ungaria)
5. Dunapentele (Ungaria)
6. Ferencszállás (Ungaria)
7. Klárafalva (Ungaria)
8. Keszthely‑Fenékpuszta (Ungaria)
9. Királyhalom (Ungaria)
10. Kölked Feketekapu A (Ungaria)
11. Sânpetru German (jud. Arad, România)
12. Szarvas (Ungaria)
13. Szeged (Ungaria)
14. Szekszárd‑Bogyiszlói út (Ungaria)
15. Szigliget (Ungaria)
16. Tiszavárkony (Ungaria)
17. Zamárdi (Ungaria)
Harta 7. Unelte în morminte (pentru numerotare vezi Harta 2)

a. cleşti
Andernach (Rheinland‑Pfalz, Germania)
Aradac‑Mečka (Serbia)
Bandu de Câmpie (jud. Mureş)
Beckum (Germania)
Brno (Brünn) (Cehia)
Csákbereny (Ungaria)
Dittigheim (Baden‑Württemberg, Germania)
Herbrechtingen (Baden‑Württemberg, Germania)
Herouvillette (Franţa)
326 Daniela Tănase
Hovgärdsberg Vendel (Suedia)

Jutas (Ungaria)
Kirchdorf (Bavaria, Germania)
Kirchheim am Ries (Baden‑Württemberg, Germania)
Kisújszállás (Ungaria)
Kölked‑Feketekapu B (Ungaria)
Kunszentmárton (Ungaria)
Poysdorf (Austria)
Rákóczifalva (Ungaria)
Schönebeck (Germania)
Vestly (Norvegia)
b. ciocane
Bandu de Câmpie (jud. Mureş, România)
Beckum (Germania)
Bóly (Ungaria)
Csákbereny (Ungaria)
Gátér (Ungaria)
Klárafalva (Ungaria)
Muids (Franţa)
Németvölgy (Ungaria)
Neuwied ((Rheinland‑Pfalz, Germania)
Poysdorf (Austria)
Vestly (Norvegia)
c. nicovale
Herbrechtingen (Baden‑Württemberg, Germania)
Poysdorf (Austria)
Vestly (Norvegia)
d. pile
Altenerding (Bavaria, Germania)
Garching an der Alz (Bavaria, Germania)
Hailfingen (Baden‑Württemberg, Germania)
Jutas (Ungaria)
Pähl (Bavaria, Germania)
Poysdorf (Austria)
Wels (Austria)
e. burghie‑mecanice
Vestly (Norvegia)
f. filiere
g. foarfeci pentru tablă
Jutas (Ungaria)
Harta 8. Unelte în morminte (pentru numerotare vezi Harta 2)

a. dălţi
Kölked‑Feketekapu B‑ Ungaria)
Liebenau (Niedersachsen, Germania)
Vestly (Norvegia)
b. poansoane
328 Daniela Tănase
Neuwied (Rheinland‑Pfalz, Germania)
Vestly (Norvegia)
c. creuzete
Andernach (Rheinland‑Pfalz, Germania)
Sărata Monteoru (jud. Buzău, România)
Wallerstädten (Germania)
d. tipare
Békésczaba‑Körösladány (Ungaria)
Bilisics (Ungaria)
Felnac (ju. Arad, România)
Gátér (Ungaria)
Komárno (Slovacia)
Poysdorf (Austria)
Vác‑Kavicsbánya (Ungaria)
e. balanţă
Beckum (Germania)
Jutas (Ungaria)
Pókaszepetk (Ungaria)
f. materie primă
Békéscsaba‑Körösladány (Ungaria)
Kölked‑Feketekapu B‑ Ungaria)
Komárno (Slovacia)
Straubing (Bavaria, Germania)
Szeged (Ungaria)
Tiszadada, Tiszavassvári (Ungaria)
g. linguri pentru turnat metal
Csákberény (Ungaria)
Harta 9. Morminte cu unelte şi arme (pentru numerotare vezi Harta 2)

Beckum (Germania)
Bóly (Ungaria)
Brno (Brünn) (Slovacia)
Gátér (Ungaria)
Jutas (Ungaria)
Komárno (Slovacia)
Neuwied (Rheinland‑Pfalz, Germania)
Pókaszepetk (Ungaria)
Poysdorf (Austria)
Vestly (Norvegia)
Harta 10. Unelte în aşezări (pentru numerotare vezi Harta 1)

a.cleşti
330 Daniela Tănase

Moreşti (jud. Mureş)
b.ciocane
c. nicovale
d. burghie
e. pile
f. pensete de bijutier
Bucureşti – str. Soldat Ghivan nr. 10
Harta 11. Unelte în aşezări (pentru numerotare vezi Harta 1)

a. gravoare, dălţi
Băleni‑Romani (jud. Dâmboviţa)
Ştefan cel Mare (jud. Bacău)
b. poansoane
c. dornuri
d. linguri pentru turnat metal
Bratei (jud. Sibiu)
Bucureşti‑Tei

Gropşani (jud. Dolj)
Târgşor (jud. Prahova)
e. creuzete
Băleni‑Romani (jud. Dâmboviţa)
Bucureşti‑Băneasa
Bucureşti‑Casa Armatei
Bucureşti‑Tei
Târgşor (jud. Prahova)
f. tipare
Banat (Zona de clisură a Dunării)
Bucureşti‑Străuleşti‑Lunca
Bucureşti‑Străuleşti‑Măicăneşti
Bucureşti‑Tei
Cândeşti (jud. Buzău)
332 Daniela Tănase

Lozna (jud. Botoşani)
Moţca (jud. Iaşi)
Olteni (jud. Teleorman)
Ştefan cel Mare (jud. Bacău)
Harta 12. Reducerea minereului de fier

1. Bezid (jud. Mureş)
2. Borniş (jud. Neamţ)
4. Bratei (jud. Sibiu)
5. Bucureşti‑Ciurel
6. Bucureşti‑Dămăroaia
7. Bucureşti Străuleşti
8. Budureasca (jud. Prahova)
9. Cristurul Secuiesc (jud. Hargita)
10. Davideni (jud. Neamţ)14. Dodeşti (jud. Vaslui)
12. Gropşani (jud. Dolj)
13. Horga (jud. Vaslui)
14. Lazuri (jud. Satu Mare)
15. Lozna‑Străteni jud. Botoşani)
16. Moreşti (jud. Mureş)
17. Poian (jud. Covasna)
18. Şirna (jud. Prahova
19. Ştefan cel Mare (jud. Bacău)

20. Târgovişte (jud. Dâmboviţa)
21. Udeşti (jud. Suceava)
22. Valea Mare (jud. Vaslui)
3. Morminte cu unelte. Catalog

1. Aradac – Mečka (Serbia), sfârşitul secolului VI‑ prima treime a secolului
VII (Pl. XXXI‑XXXII).
Mormântul 18, inhumaţie
Inventar:
piese de port şi de podoabă: mărgea de sticlă, fragment de brăţară din sticlă,
catarame de fier.
unelte: cuţit, amnar, cremene
cleşte, pilă, foarfecă de tablă, cute, bulgăre de bronz
arme: vârf de săgeată
monede: două monede de bronz de la Constantin al II‑lea (317‑340)
Lit.: S. Nagy, Nekropola kol Aradaca iz ranog sreder veka, RadVM, 8, 1959,
45‑102.
2. Aradac – Mečka
Mormântul III, inhumaţie
Inventar:
piese de port şi de podoabă: plăcuţe de centură din bronz, catarame din bronz
şi fier
unelte: tipar din metal, materie primă, cuţit, amnar şi piatră de cremene
arme: topor
Lit.: S. Nagy, Nekropola kol Aradaca iz ranog sreder veka, RadVM, 8, 1959,
45‑102.
3. Bandu de Câmpie (România)‑vezi catalog, nr. 3 (Pl. II‑IV)
4. Beckum (Germania)‑sec. VI/VII (Pl. XXXIII)
Inventar:
piese de port şi de podoabă: cataramă din bronz
unelte: cleşte, ciocan, balanţă, greutăţi, sulă din fier de secţiune pătrată, piatră
de cremene
arme: vârf de lance, scramasax
vase: vas din ceramică lucrat la roată, de culoare brună, decorat cu linii
orizontale incizate
334 Daniela Tănase
Lit.: T. Capelle, Das Gräberfeld Beckum I, Münster‑Westfalen, 1979.
5. Brno (Brünn) (Cehia)‑ prima treime a secolului VI (Pl. XXXIV‑XXXV)

Mormânt de inhumaţie
Inventar:
piese de port şi de podoabă: pieptene de os
unelte: cleşte; două ciocane, pilă, daltă, roată motrice din plumb, pentru
burghiu mecanic, nicovală, balanţă cu greutăţi, lampă din alamă pentru lipit, pietre
de ascuţit, piese rupte din bronz.
arme: vârf de lance
Lit.: J. Werner, Waage und Geld in der Merowingerzeit, Sitzungsberichte der
Bayerischen Akademie der Wissenschaften, 1954, Heft 1, 3‑40.
J. Tejral, Grundzüge der Völkerwanderungszeit in Mähren, Praha, 1976.
6. Csákberény (Ungaria), sec. VII

Inventar: cleşte, ciocan de fierar
Lit.: Z. Rácz, Avar kori ötvös‑és kovácsszerszámok, în A vasművesség
évezredei a Kárpát‑medencébeni, Szombathely 2009, 67‑95.
7. Csákberény (Ungaria), sec. VII

Inventar: ciocan, cleşte, nicovală, lingură pentru turnat metal
8. Dittigheim (Germania), sec. VI/VII (Pl. XXXVI)

Inventar:
unelte: cleşte, ciocan, pile, balanţă
arme: armament greu
Lit.: H. Amrein, E. Binder, Metallgewinung und Schmiedekunst im frühen
Mittelalter, în Die Alamannen, 1997, 359‑370.
9. Felnac (jud. Arad, România), prima treime a sec. VII, vezi catalog nr. 22
(Pl. XXII‑XXV)
10. Gátér (Ungaria)‑prima treime a secolului VII (Pl. XXXVII)
piese de port şi de podoabă: cercei globulari din argint, catarame de bronz,
plăcuţe de centură din argint
unelte: ciocan, opt tipare din metal, daltă

arme: două vârfuri de săgeată cu trei muchii
Lit.: Kada Elek, Gátéri (Kun‑Kisszállási) temető a régibb középkorból,
ArchÉrt, XXV, 1905, 360‑384.
11. Herouvillette (Franţa)‑jumătatea secolului VI (Pl. XXXVIII‑XLII)

Inventar:
piese de port şi de podoabă: cataramă cu ac; trei plăcuţe cu nituri; ac; inel;
cataramă mică din bronz
piese de la obiecte uzuale:
lamă de fier curbă cu urme de cuie
lamele de bronz în formă de panglici
două plăcuţe mici în formă de „L”
placă mică de bronz
monede: monedă de aur Iustinian (534‑537)
27 de monede de argint emise de ostrogoţi în Provence şi de franci în Galia şi
Provence, până la jumătatea secolului VI
arme: lance; spadă; secure; scramasax
unelte: cleşte de foc, patru ciocane, două pile, foarfecă, foarfecă de tablă,
două dălţi concave, două poansoane perforate la cap, ac de gravat, trei pietre de
ascuţit, şase cuţite de fier, două topoare, 10 tije de fier de dimensiuni variate, zece
cuie de fier;,instrument de fier, posibil o balanţă, piesă de fier de formă ovală, plăci
de bronz‑materie primă, două pastile de pastă de sticlă, capsulă etanşă cu urme de
mercur, monede romane ce foloseau ca materie primă: sec. I‑II, IV
Lit.: J. Decaens, J. Dastugue, S. Torre, B. Lecacheux, G. Pigeat, J. Lafaurie, Un
nouveau cimetière du haut moyen âge en Normandie: Herouvillette, Caen, 1971.
12. Hovgärdsberg Vendel (Suedia)‑secolul VII (Pl. XLIII)
Mormântul 39, incineraţie
Inventar:
piese de port şi de podoabă: piepteni din os, limbi de curea din argint, bronz, os
unelte de meşteşugar: cleşte, două pile, toporaş tubular pentru tăiat sărma,
piatră de ascuţit, materie primă (?): limbă de curea deformată
unelte şi ustensile: amnar din fier, cuţit din fier
arme: vârf de săgeată (câte?)
Lit.: B. Arrhenius, Ein Goldschmiedgrab von Hovgardsberg Vendel, Uppland,
Schweden, FS 13, 1979, 393‑414.
13. Jutas (Ungaria)‑prima jumătate a secolului VII (Pl. XLIV‑XLV)
Inventar:
336 Daniela Tănase
unelte: cleşte; foarfecă pentru tablă, pile, sfredel, unealtă pentru marcat, balanţă
cu greutăţi, piesă ce folosea la lipire, glob de bronz‑tipar, cuţit, bucată de ceară roşie
piese de podoabă şi de port:
plăcuţe de centură din argint placate cu plumb
arme: vârfuri de săgeată cu trei muchii
Lit.: G. Rhé, N. Fettich Jutas und Öskü, Prag, 1931.
14. Kisújszállás (Ungaria), sec. VII

Mormânt inhumaţie
Inventar: ciocan, cleşte, nicovală, foarfecă de tablă, pilă, tipar din bronz pentru
presat
15. Klárafalva (Ungaria)‑(sec. VII) (Pl. XLVI‑XLIX)

Inventar:
unelte: ciocan; foarfecă pentru tablă, materie primă, lingură din fier pentru
turnat metal, sfredel, fragment de unealtă (pilă?), cuţit, amnar cu piatră de cremene
piese de podoabă şi de port:
plăcuţe de centură din argint şi bronz, catarame din fier, lanţ din bronz,
agăţătoare din os
arme: pumnal, cinci vârfuri de săgeată cu trei muchii, plăcuţe de os de la arc
Lit.: C. Balogh, Martinovka‑Típusú övgarnitúra kecelről. A Kárpát‑medencei
maszkos veretek tipokronológiája (Gürtelgarnitur des Typus Martinovka von Kecel.
Die typochronologie der Maskenbeschläge des Karpatenbeckens), MFMÉ X, 2004,
241‑303.
16. Kölked‑Feketekapu B‑prima jumătate a secolului VII (Pl. L‑LIII)

Inventar:
piese de port şi de podoabă: cercel din sârmă de argint, plăcuţă de argint
decorată în stil animalier II cu Zahnschnitt, cataramă ovală de bronz, cataramă de fier
cu placă, limbi de curea din fier cu celule
arme: vârfuri de săgeată cu trei muchii, vârf de lance, platoşă
monede: monedă romană de bronz
unelte: 1. cuţit, amnar cu piatră de cremene; 2. trei ciocane, un cleşte mare,
două fragmente de cleşti, două dălţi, un poanson, o unealtă pentru tras sârma, materie
primă: monede romane de bronz, fragmente de obiecte romane de bronz: statuete,
vase, o bucată dintr‑un baton de bronz cu urme de ciocănire
Lit.: A. Kiss, Das awarenzeitliche Gräberfeld in Kölked‑Feketekapu B,

Monumenta avarorum archaeologicae, 6, Budapest, 2001.
17. Kölked‑Feketekapu B‑prima jumătate a secolului VII

Inventar:
unelte: 1. cuţit; 2. ciocan.
Lit.: A. Kiss, Das awarenzeitliche Gräberfeld in Kölked‑Feketekapu B,
Monumenta avarorum archaeologicae, 6, Budapest, 2001.
18. Kunszentmárton (Ungaria)‑prima jumătate a secolului VII (Pl.

LIV‑LVI)
Inventar:
piese de port şi de podoabă: cataramă
unelte: 1. cuţit, amnar, cremene; 2. ciocan, cleşte, fragmente de nicovală,
foarfece de tablă, poansoane, 41 tipare de bronz pentru presat piese de centură şi
harnaşament, balanţă şi greutăţi, cute.
arme: platoşă, spadă, lance, fragmente de vârfuri de săgeată din fier.
vase: fragmente de pahar de sticlă
Lit.: D. Csallány, A Kunszentmártoni avarkori ötvösir (Goldschmiedgrab aus
der Awarenzeit von Kunszentmárton Ungarn), Szentes, 1933.
Z. Rácz, Avar kori ötvös‑és kovácsszerszámok, în A vasművesség évezredei a
Kárpát‑medencébeni, Szombathely 2009, 67‑95.
19. Neuwied (Germania)‑secolul VII (Pl. LVII)

Inventar:
piese de port: pieptene de os, cataramă de bronz, plăcuţe de centură de argint
unelte: ciocan, foarfecă de tablă, poanson, dălţi, piatră de probat metal, creuzet.
arme: vârf de lance
vase: castron de bronz
Lit.: K. Böhner, Ein fränkisches Goldschmiedegrab aus dem Neuwieder
Becken, Reinische Vorzeit in Wort und Buld 2, 1939, 113‑119.
20. Pókaszepetk (Ungaria), secolul VII (Pl. LVIII)
Mormântul 360, incineraţie
Inventar:
piese de podoabă şi de port: mărgea din chihlimbar, fragment de cataramă
ovală din fier, fragment de cataramă pătrată din fier, cataramă de pungă, turnată din
bronz, de tip Pápa
338 Daniela Tănase
unelte: balanţă cu greutăţi din bronz, exagium din sticlă, „greutate din sticlă”
verde‑închis, Materie primă: monede: monedă din bronz, sec. I p. Chr. (Domitianus,
BMC 268), monedă măruntă romană din bronz din secolul IV p. Chr., două monede
romane, perforate, din bronz din secolul IV
unelte şi ustensile: cutiuţă din lemn cu placă din argint, piatră de cremene
arme: două vârfuri de lance
diverse: două bucăţi de sârmă din bronz, bucată de ciob de sticlă roman, de
culoare verde‑deschis
Lit.: A. Cs. Sós, Frühmittelalterliche Brandbestattung mit Feinwaage in
Pókaszepetk, Slovenska Archeologia XXVI, 2, 1978, 424‑430.
21. Poysdorf (Austria)‑începutul secolului VI, cca. 500 (Pl.LIX‑LX)

Inventar:
piese de port: pieptene de os, cataramă
unelte: cleşte două ciocane, nicovală, pilă, piatră de ascuţi, tipare de bronz
turnat fibule cuţit
ustensile: pensetă; pilă‑cleşte
arme: scut
Lit.: E. Beninger, Der Langobardenfriedhof von Poydorf, Niederösterreich,
AA, 40, 167‑187.
22. Sărata Monteoru (jud. Buzău, România), sec. VII, vezi catalog nr. 36 (Pl.
XXIX.7)
23. Schönebeck (Germania)‑secolul VI (Pl. LXI)

Inventar:
piese de port şi podoabă: cataramă din bronz, plăcuţă din argint
unelte: ciocan, nicovală, pilă, foarfecă.
vase: strachină din ceramică, creuzet mic din lut
arme: secure
Lit.: B. Schmidt, Die späte Völkerwanderungszeit in Mitteldeutschland, Berlin
1975.
24. Vác‑Kavicsbánya (Ungaria), începutul secolului al VII‑lea‑jumătatea sau
sfârşitul secolului al VIII‑lea (Pl. LXII)
Mormântul 140, de femeie, inhumaţie
Inventar:
Piese de port: pieptene din os, o mărgea mare din pastă de sticlă, trei bucăţele
dintr‑un obiect cilindric din argint, arcuit, o plăcuţă din argint, arcuită, decorată cu
şiruri de puncte, un inel din argint cu şaton
Unelte: tipar din piatră pentru turnat lunule şi bande cu dungi orizontale
Recipiente: vas de ceramică lucrat cu mâna, de culoare brună, din pastă
amestecată cu silicaţi (cremene).
Lit.: S. Tettamanti, Das awarenzeitliche Gräberfeld in Vác‑Kavicsbánya,
Budapest 2000.
25. Vestly (Norvegia)‑jumătatea secolului VI (Pl. LXIII‑LXV)
Inventar:
piese de port şi podoabă: inel de aur, făşie subţire de aur, probabil de la o plăcuţă
ornamentală decorată în stil animalier I, placă subţire de aur, nasture de argint.
unelte: cleşte, ciocan, nicovală, sfredel, poanson, daltă, bucată de manşon din
fier, pietre de ascuţit de cuarţit, pietre de foc de cuarţit, cute.
ustensile: pensetă, foarfecă
arme: spadă, scut, suliţă, lance, vărf de săgeată, cuţit.
vase: pahar de sticlă, vas de bronz, vas de ceramică, vas de ceramică? În
formă de găleată cu bandă de fier pe margine.
Lit.: B. Magnus, O. Mollerop, T. Sjvold, Migration Period Graves, Inventaria
Archaeologica Norway 1 set. N 1. N.3, 1966.
26. Wallerstädten (Germania); începutul sec. VII, cca. 600 (Pl. LXVI)
Inventar:
piese de port: pieptene
ustensile: foarfecă
unelte: creuzet de lut, balanţă cu greutăţi şi pietre de probat metal
arme: spadă, sax, lance, scut
recipiente: pahar de sticlă, vas de ceramică, castron de bronz, găleată de lemn
monede: monedă francă de aur, cca. 600
Lit.: W. Schnellenkamp, Ein Grabhügel bei Wallerstädten in Hessen‑
Starkenburg mit Bestattungen der Hallstatt‑, Latène‑ und Merowingerzeit, Mainzer
Zeitschrift XXVII, 1932, 59‑74.
3.1. Morminte din epoca merovingiană în care s‑au găsit

unelte, după J. Henning 1991, 80‑811034
27. Altenerding (Germania), unelte: pilă, balanţă, greutăţi de bronz; arme:

scramasax
1034
Lista conţine şi mormintele din catalog (XII.3.) cu excepţia descoperirilor de la Jutas,
Wallerstädten şi Kölked‑Feketekapu B, ultima publicată abia în anul 2001.
340 Daniela Tănase
28. Andernach (Germania), unelte: cleşte, creuzet; fără arme

nepublicat
29. Bóly (Ungaria), unelte: ciocan, arme: arc, vârf de săgeată; sec. VII
30. Garching an der Alz (Germania), unelte: pilă; fără arme
31. Hailfingen (Germania): unelte: pilă; fără arme
32. Herbrechtingen (Germania): unelte: cleşte, nicovală; fără arme
33. Kirchdorf (Germania): unelte: cleşte; fără arme
Nepublicat
34. Kirchheim am Ries (Germania): unelte: cleşte; fără arme
35. Komárno (Slovacia): unelte: două forme pentru topit minereu, bucăţi
de bronz topit; arme: piese de harnaşament: zăbală, două scăriţe de şa‑sfârşit sec.
VII‑sec. VIII
36. Liebenau (Germania): unelte: daltă, tipar, bronz brut; fără arme
37. Muids (Germania): unelte: ciocan; fără arme
Nepublicat
38. Németvölgy (Ungaria): unelte: ciocan; fără arme‑sec. VI
39. Pähl (Germania), unelte: două pile, daltă, cute; arme: spadă, vârf de
lance, scut.
40. Straubing (Germania): materie primă: bare şi plăci de fier; bucăţi de fier
şi bronz; fără arme
41. Wels (Austria), unelte: pilă; fără arme
3.2. Morminte cu unelte din bazinul carpatic din epoca

avară, după Awaren 1985, 64‑651035
42. Békéscsaba‑Körösladány (Ungaria): tipar din bronz pentru pandantive

piramidale, materie primă (ultima treime a sec. VI)
43. Bilisics (Ungaria): tipar din piatră (sfârşitul sec. VII‑sec. VIII)
44. Rákóczifalva, Tiszavárkony (Ungaria): tipar din bronz, poanson, tigăiţe
din bronz pentru realizarea granulelor globulare, lingură mică pentru turnat metalul,
fragment de lingură pentru turnat metal (sec. VII)
45. Szeged (Ungaria): materie primă: fragmente de plăcuţe din aur (sec. VII)
46. Tiszadada, Tiszavassvári (Ungaria): materie primă: fragmente de obiecte
din bronz (ultima treime sec. VI‑prima jumătate sec. VII).
În Awaren 1985, au fost menţionate şi mormintele de la Kunszentmárton şi Vác‑Kavicsbánya

1035
(Ungaria).
342 Daniela Tănase
344 Daniela Tănase
346 Daniela Tănase
348 Daniela Tănase
350 Daniela Tănase
352 Daniela Tănase
354 Daniela Tănase
356 Daniela Tănase
358 Daniela Tănase
360 Daniela Tănase
362 Daniela Tănase
364 Daniela Tănase
366 Daniela Tănase
368 Daniela Tănase
370 Daniela Tănase
372 Daniela Tănase
374 Daniela Tănase
376 Daniela Tănase
378 Daniela Tănase
380 Daniela Tănase
382 Daniela Tănase
384 Daniela Tănase
386 Daniela Tănase
388 Daniela Tănase
390 Daniela Tănase
392 Daniela Tănase
394 Daniela Tănase
396 Daniela Tănase
398 Daniela Tănase
400 Daniela Tănase
402 Daniela Tănase
404 Daniela Tănase
406 Daniela Tănase
408 Daniela Tănase
410 Daniela Tănase
412 Daniela Tănase
414 Daniela Tănase
416 Daniela Tănase
418 Daniela Tănase
420 Daniela Tănase
422 Daniela Tănase
424 Daniela Tănase
426 Daniela Tănase
428 Daniela Tănase
430 Daniela Tănase
432 Daniela Tănase
Editor: Corina Victoria Bădulescu

Tehnoredactare computerizată
Coli tipografice: 27
Bun de tipar: 15.12.2010
Apărut în 2010
Tipar executat la S.C. Bistra S.R.L.

DANIELA TANASE Prelucrarea Metalelor in

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DANIELA TANASE Prelucrarea Metalelor in

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prelucrarea metalelor în lumea barbară la Dunărea Mijlocie şi Inferioară în secolele VI‑VII 1

Concepţia grafică a copertei: Zsuzsanna Kopeczny

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© – 2010 – Editura EXCELSIOR ART

Editura EXCELSIOR ART

Editura Excelsior Art

Cuvânt înainte ..................................................................................................... 7

10. Poansoane ....................................................................................... 117

Evul mediu timpuriu este o perioadă mai puţin cercetată în istoriografia

Mulţumesc călduros colegilor mei care m‑au ajutat cu sugestii, informaţii,

Izvoarele scrise medievale timpurii, atât cele bizantine, cât şi cele

evidenţiate şi influenţele exercitate de marile culturi asupra acestui meşteşug în evul

a culturii materiale: prin intermediul relaţiilor comerciale (mai ales a negustorilor

În secolele VI‑VII istoria teritoriilor de la la Dunărea Mijlocie şi de Jos a

I.1. Imperiul romano‑bizantin şi barbarii în secolul al VI‑lea

I.1.1. Politica imperiului faţă de barbari

În secolul al VI‑lea, imperiul a fost confruntat cu invaziile slavilor şi ale

I.1.2. Relaţiile cu germanicii de la Dunărea Mijlocie

devenit reşedinţă regală8. Pentru a stăvili ambiţiile gepizilor, diplomaţia bizantină

I.1.3. Pericolul slav

Slavii au întreprins incursiuni de pradă în imperiu încă din timpul domniei

I.1.4. Afirmarea unei noi puteri a stepei: avarii

În anul 558 a sosit la Constantinopol solia unui neam ce amintea de huni

I.1.6. Politica defensivă faţă de barbari a urmaşilor lui Iustinian

I.1.6.1. Iustin II (565‑578). În anul 566, Iustin II a denunţat tratatul de alianţă

În anii următori, profitând de faptul că armatele bizantine erau concentrate

I.1.6.2. Tiberius II (578‑582). În anul 578, în timp ce lupta contra perşilor,

I.1.7. Reluarea ofensivei la frontiera dunăreană în vremea lui Mauriciu

La începutul domniei lui Mauriciu (582‑602), situaţia în Balcani era aproape

I.2. Imperiul Bizantin şi barbarii în secolul al VII‑lea

I.2.1. Revolta armatelor bizantine şi ascensiunea lui Focas

În anul 602 comandantul Petrus a reluat ofensiva împotriva sclavinilor de

I.2.2. Heraclius (610‑641)

În primii ani de domnie ai împăratului Heraclius, care a urcat pe tron în anul

I.2.2a. Asediul Constantinopolului din anul 626 şi urmările sale

Pentru a‑şi menţine prestigiul în Barbaricum, în anul 626 avarii împreună cu

I.2.3. Politica faţă de barbari a urmaşilor lui Heraclius

Dintre toate evenimentele externe, nici unul nu a avut repercursiuni atât de

I.2.4. Luptele cu bulgarii

Dunării, de unde au început atacurile împotriva Imperiului Bizantin, deşi încheiaseră

I.2.5. Crearea hanatului bulgar

Bulgarii, de neam turcic, organizaseră incursiuni de pradă asupra imperiului

slavă compactă din provinciile învecinate. Ei au fost un element de unificare în mijlocul

II. Stadiul cercetării şi al informaţiei

II.1. Perioada antebelică

În anul 1899, în localitatea Felnac (jud. Arad), pe valea Mureşului, au fost

de la Felnac, un ciocan şi două vârfuri de săgeată cu trei muchii61. E. Kada nu a

II.2. Perioada interbelică

II.2.1. Anii 1920‑1929

II.2.2. Anii 1930‑1939

Un mormânt cu unelte a fost descoperit în bazinul carpatic şi la Jutas (Ungaria),

În anul 1939 a fost publicată descoperirea unui mormânt la Neuwied

II.3.1.1. Anii 1950‑1959

II.3.1.2. Anii 1960‑1969

II.3.1.3. Anii 1970‑1979

de Câmpie, cu care se aseamănă foarte mult în ceea ce priveşte tipurile de unelte.

În anul 1978 a fost publicat un mormânt de incineraţie descoperit la Pókaszepetk

II.3.1.4. Anii 1980‑1989

II.3.1.5. Anii 1990‑1999

epoca merovingiană o sinteză între tradiţia germano‑celtică şi demersul tehnologic

II.3.1.6. Anii 2000‑2009

analoage: mormântul longobard de la Poysdorf, mormântul gepidic de la Bandu

Într‑un studiu cu privire la garniturile de centură de tip Martinovka din bazinul