Alina Ciobanu

Psihologie anul I, IFR, grupa a II-a

Cum pot compasiunea și empatia influența și schimba procesul de

învățare

În prima evaluare trimisă am ales ca temă de cercetare schimbările din educație - odată cu
trecerea învățării în online - cu obiectivul de a urmări efectele pozitive pe care școala online le
are asupra cadrelor didactice. Iar ipoteza formulată era următoarea: dacă profesorii își adaptează
și schimbă felul în care țin orele apelând la teorii moderne de predare și învățare, atunci
acestea vor fi mai interactive, iar copiii mai antrenați și implicați, într-un mediu virtual în care
pare și mai dificil să-ți păstrezi atenția.

Recitind lucrarea, îmi dau seama că e mai degrabă una generalistă, fără să scoată în evidență
concret tema de cercetare. O iau de început păstrând interesul pentru conceptul de schimbare în
educație, cu toată însemnătatea lui vastă, dar voi încerca să mă gândesc la acest termen ca la o
pizza mare și delicioasă din care să tot tai câte o felie și să-i analizez ingredientele. În cazul
nostru indicatorii. Pot spune că mi-am găsit mâncarea preferată, dar mai am mult de lucru în
privința rețetei. Mă încăpățânez să rămân la același domeniu de cercetare, educația, însă încă
îmi este foarte dificil să extrag tema de cercetare, să mă opresc asupra unui singur punct de
plecare. Chiar dacă, între timp, am mai revenit asupra suportului de curs, am citit mai multe cărți
semnate de cercetători și am realizat cât de mult mă fascinează statistica, recunosc că încă mă
simt ca un preșcolar care abia învață alfabetul și trebuie să scrie o compunere. Așa că vă rog să
aveți un pic de răbdare cu mine.

Mi-am propus să elaborez un plan de cercetare cursiv, pornind de la teoria elaborării

progresive, concepută de Glaser și Strauss, care are la bază cinci componente
fundamentale: senzivitatea teoretică, eșationarea teoretică, codarea, însemnările teoretice
și trierea. Îmi doresc să pun în practică teoria lui Glase și Strauss, iar cercetarea asta sau alta să
ajungă și dincolo de paginile unui document Word, în lumea reală, ca să urmez sfatul lui Hans

1
Rosling: „Lumea nu poate fi înțeleasă fără numere și nici numai prin numere. Îndrăgește
numerele pentru ceea ce-ți povestesc despre viața reală”. Iar scopul cercetării este acela de a
înțelege principalele preocupări - sau mai bine zise sentimente - ale participanților la studiu
în legătură cu mai multe subiecte, pe de o parte cu subiecte precum comparația, autoritatea,
dominarea, frica, stresul sau discriminarea, de cealaltă parte cu subiecte precum egalitatea,
compasiunea, respectul și încrederea. Subiecții vor fi selecționați în baza unor criterii socio-
demografice, sociale și economice (elevii), dar și în funcție de caracteristici socio-profesionale
(profesorii), astfel încât eșantionarea să fie una reprezentativă.

Principala ipoteză fiind următoarea: dacă profesorii - fără să arăt cu degetul spre ei sau să-i judec
în vreun fel - înlătură unele metode și comportamente cu care s-au obișnuit, atunci elevii vor
crește și vor învăța să vadă lumea ca un întreg, un ansamblu cu o singură constantă - schimbarea
-, și, mai mult decât atât, să se înțeleagă pe sine.

Deci ce-ar trebui să ne învățăm totuși copiii? Că lumea este într-o continuă schimbare și că
trebuie să ne actualizăm constant cunoștințele și viziunea despre lume, notează specialistul în
sănătate globală și cercetătorul Hans Rosling în cartea sa „Factfulness”. Dar cel mai important,
punctează tot Hasling, ar trebui să-i învățăm pe copii ce înseamnă umilința - un termen care are
o conotație mult prea negativă în limbajul colocvial - și curiozitatea. „Să fii umil înseamnă, în
cazul de față, să fii conștient cât de dificile pot fi instinctele în încercarea de a găsi informațiile
corecte. Înseamnă să fim realiști în ceea ce privește nivelul cunoștințelor noastre. Înseamnă să
fii fericit când spui nu știu. Mai înseamnă și să fii pregătit să-ți schimbi opinia dacă descoperi
informații noi”.

Ca să sintetizez și mai pe scurt ideile, am creat două scheme care să mă ajute la conturarea
ipotezelor. Prima reprezintă o traiectorie ideală a învățării, mai exact, conceptele de bază care
cred eu că ar trebui discutate cu precădere la școală, iar a doua schemă însumează conceptele
după care funcționează, din păcate, multe sisteme, dar care nu duc către o înțelegere profundă a
lumii.

2
 1. Schema ideală a învățării

EGALITATEA ⇒ EMPATIA/COMPASIUNEA ⇒ ÎNCREDEREA ⇒ RESPECTUL ⇒

CURIOZITATEA ⇒ CURAJUL ⇒ ÎNȚELEGEREA DE SINE

Nu neapărat în ordinea asta, dar toate conceptele de mai sus cred că trasează drumul unei învățări
benefice, în care elevul poate fi îndrumat și ajutat nu doar să ajungă un adult responsabil, să se
concentreze asupra viitorului și să aibă o situație financiară favorabilă peste 20 de ani, ci să fie de
asemenea călăuzit să descopere cu adevărat ceea ce-i place, călăuzit să dobândească încredere în
forțele proprii, călăuzit să afle cine este el în prezent, astfel încât să poată deveni o ființă
inteligentă, integră, sensibilă și capabilă să înțeleagă ce înseamnă viață în ansamblu. Cred că
toate conceptele de mai sus sunt interconectate. Un profesor nu poate să meargă într-o sală de
clasă și să ceară răstit respect, doar pentru că reprezintă autoritatea, căci efectul va fi fix invers,
sau va fi unul forțat, din frică. Respectul este echivalent cu încrederea și se dobândește prin pași
mici, cu răbdare. La fel cum micul prinț din cartea cu același nume a lui Antoine de Saint-
Exupéry i-a câștigat încrederea vulpei.

2. Schema noțiunilor de eliminat

COMPARAȚIA ⇒ CONCURENȚA ⇒ DOMINAREA ⇒ RECOMPENSA ȘI

PEDEAPSA ⇒ DISCRIMINAREA ȘI ETICHETAREA ⇒ STRESUL ⇒ FRICA

Cu cât profesorii și elevii deopotrivă se străduiesc să elimine din procesul învățării lauda și
pedeapsa, dominarea sau superioritatea și comparațiile, care duc la concurență, agresivitate și la
stres, cu atât învățarea și comunicarea dintre cele două tabere se vor face urmând traiectoria
schemei numărul unu.

Natura și mediul

3
Firește că e nevoie de multă muncă și s-ar putea ca-n cele mai multe cazuri să dea greș. Însă
educația ar trebui să se ocupe de imaginea de ansamblu, de întreg, să înțeleagă atât tendințele
ereditare, cât și pe cele ale mediului, notează filosoful indian Jiddu Krishnamurti. Am întâlnit
frecvent situații în care dascăli sau angajatori fac observații precum „atâta poate” - referindu-se
la moștenirile ereditare (ADN) - sau la „biologia dezavantajului”(mediul), care este cât se
poate de reală. Numeroși oameni de știință observă că „cei care au un statut socioeconomic
foarte scăzut (SES) sunt mai predispuși la îmbolnăviri, prezintă un risc ridicat de a muri din
cauza diverselor boli sau de consecințe fiziologice și psihologice ale vieții marcate de stres
cronic începând chiar din momentul concepției. Pentru pedagogii care lucrează cu oameni care
se află pe cel mai jos nivel al scalei SES, provocarea este aceea de a-i ajuta pe copii, pe părinți
și pe alți îngrijtori ai copiilor să depășească acest dezavantaj. Calea cea mai promițătoarea este
aceea de a le asigura accesul la educație cât mai devreme posibil, fapt care, la rândul lui, îi va
ajuta să urce pe scara SES,” punctează cercetătorul Walter Mischel în cunoscuta sa carte „Testul
bezelei”, care prezintă o serie de experimente psihologice și pedagogice despre autocontrol și
factorii motivatori care întăresc voința, dar și a condițiilor care o subminează.

Psihologul american B.F. Skinner susținea în anii 1950 că nou-născuții vin pe lume tabula-rasa,
adică pregătiți să lase mediul „să-și pună amprenta asupra lor pentru a determina ceea ce devin
și pentru a-i forma mai ales prin intermediul recompenselor și al întăririlor sociale pe care le
furniza. În 1970, Noam Chomsky și alți lingviști și oameni de știință cognitiviști au dovedit că
multe dintre trăsăturile specific umane sunt programate genetic”. Însă Mischel subliniază că
știința modernă ne învață că programarea genetică și influențele din mediul uterin nu sunt atât de
importante, cât este „importantă arhitectura creierelor noastre, care este mult mai maleabilă
decât ne-am imaginat.”

Așadar, vestea bună este că oricine are puterea de a se schimba, de a-și crea propriul destin și
de a-și depăși condiția. Pare o lozincă desprinsă dintr-un discurs motivațional, dar este posibil să
se întâmple asta, cu o muncă extrem de grea, autocontrol și învățare/cunoaștere. Scenariul este,
însă, departe de a fi unul optimist dacă ne îndreptăm atenția spre contextele în care se dezvoltă
copiii din medii defavorizate, și dau ca exemplu copiii romi din România. „Pornind de la
politicile publice, până la interacțiunile directe, nu oferă copiilor romi șanse egale cu ceilalți

4
copii și mențin transmiterea sărăciei intergenționale”, notează Margareta Matache în lucrarea sa
de doctorat numită „Dezvoltarea timpurie a copiilor romi: factori de risc și factori de protecție”.
Ea subliniază faptul că există niște diferențe considerabile între participarea primară, secundară
și terțiară între copiii romi și cei ne-romi în România. Mai exact: „la cinci ani, copiii romi
participă de cinci ori mai puțin decât ceilalți copii la programele școlare, doar 61% dintre
copiii romi sunt înscriși în învățământul primar, 9% la liceu și 1-2% la studii universitare”.

Cei mai mulți dintre cercetătorii pe care i-am citit, o bună parte dintre ei amintiți în bibliografia
de mai jos, și-au pornit studiile fie de la o problemă fie cu care s-au confruntat ei, fie copiii lor.
Și au ales să-și expună motivațiile la începutul lucrărilor. În cazul acestei teme, am ales să-mi
justific alegerea la finalul lucrării.

De câteva luni m-am oferit voluntar să ajut câțiva copii din medii defavorizate cu lecțiile la limba
română. Înainte de vacanța de iarnă, m-a sunat mătușa Iulianei, o fetiță de clasa a IV-a, extrem
de supărată să-mi spună că profesoara Iulianei iar a făcut-o să plângă la oră, i-a
spus că citește foarte prost și a dat-o drept exemplu de „așa nu” în fața întregii clase virtuale,
colegii au râs de ea, și că fetița este terorizată. În timpul meditației pe care o facem împreună,
Iuliana - care este o fire foarte veselă, creativă, deschisă și cu dorință de învățare dă dovadă de
istețime și agerime, nu are probleme de logică, rezolvă cu brio cerințele, dar întâmpină mici
dificultăți atunci când citește, însă doar în cazul anumitor cuvinte sau grupuri de cuvinte. Nu sunt
avizată în domeniu, însă mi-a trecut prin minte dislexia. Mă gândesc să caut un specialist și să-i
cer ajutorul în acest sens.

Andreei, o elevă care-mi reamintește cât de greoaie poate fi gramatica de clasa a VIII-a, mult mai
timidă decât Iuliana, am reușit să-i explic că este perfect în regulă să nu înțelegi abia după câteva
lecții. Îi era frică - din cauza experienței de la școală - să spună atunci când ceva este neclar,
pentru că se temea să nu fie certată. Revin la duo-ul recompensă-pedeapsă și subliniez cât de
dăunător poate fi acesta, Și lauda, la fel ca amenințarea, poate avea același efect asupra elevului.
Cu cât un copil este obișnuit să fie lăudat frecvent de mentorul său, cu atât s-ar putea să fie mai
stresat și apăsat atunci când nu mai primește astfel de laude/recompense. Și astfel să înflorească
în el abundent sentimentul de compețiție, de concurență. În același timp, cei care nu primesc

5
laude se simt excluși și pot avea comportamente deviante pentru a-i atrage atenția profesorului.
Mentorul are o influență extrem de importantă. Dacă un copil are neșansa sau ghinionul de a fi
îndrumat greșit sau, și mai rău, ignorat complet - pentru că este o situație frecventă, din păcate,
ca profesorii să acorde cu precădere o atenție deosebită elevilor pe care îi consideră mai buni -
acest tip de comportament se răsfrânge asupra copiilor și le poate lăsa răni adânci, resimțite pe
tot parcursul vieții. Sau poate conduce spre un comportament deviant din partea elevului care se
simte exclus, scopul copilului fiind acela de a avea și el parte de atenția profesorului, chiar dacă
asta duce la pedeapsă. Dascălul are un rol esențial, el nu clădește case sau înființează spitale, dar
clădește atitudini și-i poate îndruma pe cei tineri să-și descopere vocațiile și să se cunoască pe ei
înșiși.

Bibliografie:

1. Rosling H. (2018), Factfulness, ed. Publica, București;

2. Brown B. (2019), Curajul de a fi vulnerabil, ed. Curtea Veche Publishing, București;
3. Krishnamurti J. (2018), Despre educație, ed. Herald, București;
4. Mischel W. (2017), Testul bezelei, ed. Curtea Veche, București;
5. Matache M. (2014), Dezvoltarea timpurie a copiilor romi: factori de risc și factori de
protecție, ed. Publica, București.