Sunteți pe pagina 1din 3

Proiect educaţional

Titlul proiectului: Cartea-comoară pentru suflet

ARGUMENT:

Ritmul tot mai accelerat de evoluţie a lumii contemporane şi al acumulării progresive de informaţii a
pus amprenta asupra preocupărilor şi modului de viaţă al familiei de azi. „Oamenii ocupaţi” s-au
îndepărtat de lumea cărţilor, iar televizorul, calculatorul, internetul au devenit pentru ei cele mai
importante surse de informaţie, făcând tot mai rar sau deloc „gestul” de a citi o carte, de a intra într-
o bibliotecă, într-o librărie, de a-şi construi o bibliotecă proprie.

Lectura are acum rivali redutabili care amăgesc cel mai mult pe cei mici. Televizorul, calculatorul,
internetul au devenit repere pereche pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Viaţa noastră trăită la
început de secol XXI este marcată de la mic la mare de amprenta marilor descoperiri ştiinţifice care
au făcut paşi uriaşi în timp foarte scurt.

Lectura suplimentară ne devine familiară din anii de şcoală. Selectarea lecturii suplimentare revine
învăţătorului, care cunoaşte cel mai bine afinităţile sufleteşti ale elevilor precum şi conţinutul
educativ necesar într-o anumită etapă a dezvoltării lor.

Stârnirea interesului pentru lectură se poate realiza cu mai multă uşurinţă dacă activităţile
desfăşurate în acest sens depăşesc spaţiul sălii de clasă sau al camerei copilului, bibliotecile sau unele
case memoriale fiind mediile cele mai potrivite ce oferă posibilitatea familiarizării cu ambientul ce
păstrează atmosfera de lucru şi parfumul celor care au aşternut pe hârtie creaţiile lor.

SCOPUL PROIECTULUI:

Stimularea interesului pentru lectura individuala si colectiva in perioada si scolara mica, in vederea
dezvoltarii si activizarii vocabularului si a dobandirii tehnicilor de munca intelectuala.Dezvoltarea
unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut,
cultivarea interesului pentru lectura, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru
reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale. 317

OBIECTIVE SPECIFICE:

• • stimularea gustului pentru lectură;

• • apropierea copiilor şcolari de carte şi de cuvântul scris;

• • formarea unei atitudini de grijă şi respect faţă de carte;

• • familiarizarea copiilor cu diferite tipuri de scriere;

• • îmbunătăţirea comunicării orale şi stimularea interesului pentru citit-scris;

• • cunoaşterea instituţiilor care se ocupă de apariţia, distribuirea sau păstrarea cărţilor;

• • stimularea imaginaţiei şi a creativităţii verbale;

• • împărtăşirea experienţelor personale.


DURATA: Proiectul educaţional se desfăşoară pe perioada anului şcolar 2016-2017

COLABORATORI:

-bibliotecar

PARTENERI:

- instituţii din comunitate : Biblioteca comunala

- persoane resursă din comunitate : părinţi ai elevilor, foşti elevi ai şcolii

Rezultate asteptate :

Înregistrarea unui progres al elevilor care citesc, la 75 % din elevii clasei, prin implicarea lor in
activităti de lectură activă si concursuri de profil;

Creşterea timpului acordat lecturii, la 75% din elevii clasei, prin promovarea strategiilor de citire-
lectură la toate disciplinele;

Realizarea unei minibiblioteci la nivelul clasei;

Cresterea nivelului de implicare a părintilor în viata scolii prin initierea unor activităti comune părinti-
copii;

Identificarea unor bune practici de stimulare a interesului pentru lectură al elevilor;

Produse : un panou al proiectului, un portofoliu al proiectului, produse ale elevilor.

Modalităti de monitorizare si evaluare a rezultatelor proiectului : 318

-chestionare, înregistrarea numărului de texte citite de către fiecare elev, analiza produselor
activităţii, discuţii cu elevii şi părinţii, interviuri pe tema lecturii, jurnal de proiect, fise de evaluare a
activitătilor, chestionare, grile de monitorizare, carte de impresii, portofoliu, lista de
control/verificare.

Impactul implementării proiectului:

Asupra elevilor : trezirea interesului elevilor pentru carte şi lectură, îmbunătătirea rezultatelor
scolare ale elevilor, dezvoltarea cooperării între elevi la nivelul clasei/scolii, cresterea motivatiei
pentru învătare;

Asupra părinţilor: dezvoltarea relatiei părinte-copil, creşterea nivelului de implicare a părintilor în


viata scolii.

GRUP ŢINTĂ:

-elevii din ciclul primar

SUSTENABILITATEA PROIECTULUI

Suntem incredintati ca acest proiect educational va prinde radacini reprezentand o interventie


benefica in viata copiilor, devenind un bun obicei multa vreme si cu posibilitatea de dezvoltare/
continuare ulterioară a proiectului. DISEMINAR
Rezultatele proiectului și experiența pozitivă vor fi cunoscute la nivelul tuturor participanților la
proiect în cadrul consiliului profesoral, comunității . 319

Fișă de evaluare

a activităților din cadrul proiectului

Titlul proiectului: Moștenirea noastră

Titlul activității:...................................................................................................................

Obiective propuse:..............................................................................................................

Perioada de desfășurare:................................................................................................

Locul desfășurării:.....................................................................................................................

Participanți:

- nr. elevi.....................................................................................................................

- nr. cadre didactice.....................................................................................................

- părinți.........................................................................................................................

- alti participanti.................................................................................................

................................................................................................................................................

Descrierea pe scurt a activității: ...............................................................................................

...................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................
.................................................................

S-ar putea să vă placă și