Sunteți pe pagina 1din 2

PACATUL

Va păcătui. Jertfele pentru păcat sunt amintite în primul rând în legătură cu consacrarea lui Aaron şi a
fiilor lui (Exod 29,4), dar pe vremea aceea ele nu erau poruncite pentru popor în general. Cuvintele
păcat şi jertfă pentru păcat sunt amândouă traduse din acelaşi cuvânt ebraic, chatta’th, fapt care
presupune o strânsă legătură între cele două. Păcat înseamnă nevoia unei jertfe pentru păcat.
Aducerea unei jertfe pentru păcat presupune că păcatul fusese săvârşit. Aducând o jertfă pentru
păcat la sanctuar, un om aducea literal păcatul reprezentat prin ea şi pentru care trebuia să fie făcută
ispăşirea. Jertfele pentru păcat sunt amintite pentru prima dată în legătură cu construirea
sanctuarului şi instalarea preoţiei. Mai înainte erau în uz numai jertfele pentru arderea de tot.
Diferitele cuvinte folosite în Biblie spre a defini şi descrie păcatul conţin următoarele noţiuni:

1. 1. Păcatul este o deviere de la un anumit standard, o călcare a Legii lui Dumnezeu (1 Ioan 3,4).
Dacă ne închipuim Legea ca o linie dreaptă care trebuie să fie urmată, orice abatere de pe cale va fi
păcat. O astfel de abatere poate fi incidentală sau intenţionată, dar şi într-un caz şi în altul, ea este
păcat.

2. 2. Păcatul este o nereuşită, un eşec în atingerea scopului desăvârşirii. Păcatul este ca o săgeată
care cade alături de ţintă. Arcaşul poate că a făcut tot ce a putut mai bine, dar lipseşte tăria suficientă
de a trage cu arcul spre a da săgeţii puterea de a ajunge la ţintă. Ea a căzut alături. Căci toţi au
păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3,23).

3. 3. Păcatul este neascultare. Neascultarea este posibilă numai unde există cunoştinţa legii şi a
călcării ei. Neascultarea are mai multe grade de vinovăţie, şi Dumnezeu ţine seamă de acest lucru.
Dar toate călcările de lege sunt serioase. Cel care stăruie a fi nepocăit va comite probabil păcatul care
nu se iartă.

4. 4. Păcatul este o jignire faţă de Dumnezeu. Omul poate păcătui împotriva omului, dar principalul şi
cel dintâi păcat al lui este faţă de Dumnezeu. Fiul risipitor a păcătuit grav împotriva tatălui său, totuşi
când s-a întors, primele lui cuvinte au fost: Am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. (Luca
15,18). El a început aşa cum era drept. Oricât de mari au fost păcatele sale faţă de oameni, în primul
rând el păcătuise faţă de Dumnezeu. Aşa sunt toate păcatele.

Fără voie. Adică neintenţionat, din nebăgare de seamă, necugetat sau neatenţie. Împotriva uneia din
porunci. Aceasta se referă în mod deosebit la cele Zece Porunci, dar include şi alte porunci ale lui
Dumnezeu.

Sanctuarul întreg, cuprinzând echipamentul lui, preoţia şi ritualul lui avea de-a face cu păcatul.
Serviciile gravitau în jurul neascultării omului şi a nevoii lui după mântuire. Dacă n-ar fi fost păcat, n-
ar fi fost nevoie de un altar pe care să fie aşezată jertfa, n-ar fi avut loc junghierea animalelor, nici
stropirea sângelui, nici facerea ispăşirii. Fără îndoială că ar fi fost un loc unde omul să se poată întâlni
cu Dumnezeu, dar slujba ar fi avut cu totul o altă natură.
Răul păcatului nu constă în mod necesar sau numai în fapta săvârşită. Şi nici acelaşi păcat comis de
persoane diferite nu este la fel de grav. Lumina aduce întotdeauna răspundere, şi acelaşi păcat comis
de un sălbatic ignorant şi de un om de înaltă civilizaţie trebuie să fie considerat şi judecat în fiecare
caz dintr-un punct de vedere diferit. Dumnezeu ţine seamă de toate acesta şi în capitolul de care ne
ocupăm prezintă prevederi pentru acestea. În conformitate cu aceasta, există o anumită gradaţie în
pedepsele impuse pentru păcate comise de cei ce deţin poziţii diferite. În acest capitol se au în
vedere patru clase diferite de călcători de lege, şi fiecare este tratat conform cu poziţia sa. Păcatul
unei persoane de seamă afectează mai mulţi oameni decât acela al uneia mai puţin însemnate, de
aceea el trebuie să fie tratat cu mai mare severitate.