Sunteți pe pagina 1din 3

Cutis Elastica

Hermeneutica mântuită prin Simbolistică

Am urmărit uneori, acele numere de contorsionism, femei care sunt capabile să intre într-o cutie
neverosimil de mică, să se plieze exagerat, fiindcă par să nu aibă oase, ci doar țesuturi supraelastice. E
o boală ereditară, genetică, a țesutului conjunctiv.
Putem observa un astfel de spectacol, mai elevat, de contorsionism hermeneutic, în care unele
confesiuni excelează. E tot o patologie: spirituală, intelectuală. Alba – neagra.
Avem dificultăți notabile în disponibilitățile noastre afective, pentru simpatie, empatie,
compasiune. Dar dacă te gândești mai bine, e posibil să fie doar o formă de protecție, nu cinism. Este
foarte ușor să-i fii aproape unei rude, unui iubit, dar poți rămâne aproape indiferent, față de un om din
marea masă a semenilor. Investiția afectivă este consumptivă, iar rezervele sunt limitate.
Pe de altă parte, ținem la confortul nostru afectiv, fizic, relațional, conceptual. Sunt puține
persoane cu adevărat semnificative, în viața noastră. Trăim toți într-o atmosferă culturală, spirituală.
Presiunea aceasta, condiționarea mediului socio-cultural, este enormă.
Încercăm să înțelegem procesele culturale și spirituale, să ne punem în pielea oamenilor care au
trăit în alte epoci, cu alte modele culturale, care îmbrăcau aceleași valori și spaime eterne ale ființei
umane.
Doar că este inimaginabil de greu să înțelegem exact detaliile: ce simțeau, cum trăiau, ce
concepții aveau, ce idealuri, temeri, nutreau. Și cum le alinau.
De obicei proiectăm asupra lor, modelele noastre culturale, spirituale, sau încercăm să-i tragem
după noi, cu supraelasticul interpretărilor noastre procustiene.
Pe scara timpului istoric, longitudinal.
Paul Diel ne propune o schemă relativ simplă. Pe verticala valorilor. Pe orizontala proteiformă a
domeniilor. În creuzetul universal de sublimare, simbolizare, trăire și reflectare – psihicul uman.
Toate pornirile noastre instinctive, primare, animalice, din trecut și prezent, sunt reprezentate
simbolic de monștri, demoni, draci, inconștientul și subconștientul nostru, ca depozite ale negațiilor,
reprimărilor, refulărilor. Desigur acest schematism este discutabil, deoarece inconștientul conține și
istoria valorilor pozitive. El ar reprezenta partea căzută, hadesul, iadul, dimensiunea infernală din noi.
Toate aspirațiile noastre înalte, valorile sublime, etica și morala care ne conferă noblețe și
demnitate, care fac posibilă conviețuirea, sunt reprezentate de îngeri, spirite, zei, Dumnezeu. Supraeul,
supraconștientul, sociusul cu imperativele convețuirii. Edenul, paradisul, raiul, lumea de dincolo,
raiul.
La mijloc suntem noi, oamenii, ființe în carne și oase, fremătând de viață, limitați și
contradictorii, capabili de cele mai înalte creații sau cele mai josnice apucături, cele mai crude
atrocități.
În demersul său hermeneutic simbolic, Diel ajunge la următorul aspect spinos:
„Conform interpretării textuale, din înaltul cerului, Dumnezeu le-a grăit proorocilor personal,
direct la ureche. De ce proorocii, cărora Dumnezeu le-a dezvălit voia sa, nu pomenesc de nemurire,
(necunoscută în întreg VT)? De ce nu vorbesc ei, decât de amenințarea cu pedepse trecătoare pentru
poporul neascultător? Amenințarea în VT era un simbol cu semnificație subiacentă, precum și vestea
mântuirii din NT, veste care nu este câtuși de puțin o făgăduință a nemuririi.”1
Abia odată cu apariția apocalipticismului iudaic, sectar și creștin, a venit ideea salvatoare, a
translației nodului gordian al teodiceei insolubile, într-o altă lume, împărăție viitoare, în care dreptatea
absolută s-ar putea pupa cu dragostea infinită, în care Dumnezeu ar putea fi deșifonat, iar omul de
rând, recuperat. Înveșnicit. Nemuritor. Nodul gordian existențial.
Orice hermeneutică literalistă sau inerantistă, comite eroarea anecdotică a leliței, captivată de
combinațiile specifice telenovelelor, care începe să se roage pentru personajele preferate, la ora de
rugăciune a comunității.
De ce există artă, literatură, narațiune, dramatizări, ficțiune? Pentru că prin ele suntem
emoționați, mișcați, înmuiați, în cerbicia și îngustima noastră meschină, putem fi modelați în sensul

1
Paul Diel, Simbolismul în Biblie, trd Mona Țepeneag, Tractus Arte, 2018, pp 44-45.
valorilor moral-spirituale, prin imitație, condiționare, lărgirea orizontului de aspirații, posibilități și
anvergură altruist-socială.
Orice discurs, narațiune, ficțiune, are straturi mult mai adânci decât mișcările aparente ale
personajelor – prin semnificațiile și mesajul conținut. Cu cât aceste semnificații sunt mai profunde,
universale și mobilizatoare, cu atât impactul lor este mai mare.
Încep să înțeleg aversiunea credincioșilor împotriva formelor de artă și mijloacelor artistice.
Încep să înțeleg echilibristica, contorsionismul și atitudinea duplicitară, ale apologeților și teologilor
hermeneuți, ale paracliserilor, ale pastorilor elocvenți, siropoși și bombastici de pe amvoane, privind
așa zisele interpretări alegorizante, spiritualizante. De fapt, nu le înțeleg.
Ele ar putea transforma mesajul biblic, evanghelic în ceea ce este. Ar deschide ochii oamenilor,
„pentru a-și asigura ei înșiși propria salvare în timpul vieții, fără ajutorul preotului sau al dogmei, ci în
conformitate cu adevărul mitic... Emoția în fața misterului este un sentiment religios mult mai profund
și mai viguros decât delectările afective pe care le oferă relațiile ceremoniale și sentimentale dintre
omul-fiu și „tatăl în ceruri”, vestigii ale credințelor magice și animiste. Dragostea de adevăr ar trebui
să ne satisfacă într-o măsură mai mare decât dragostea de absurd.” 2
„Cultura oricărui popor este în decădere dacă pierde din vedere fundamentul ei mitic. Sub aspect
simbolic, pedeapsa este tocmai această decadență... Evangheliile completează tema VT și... arată că în
plină decadență (dispariția fizică, sub cizma militară romană, dispariția spirituală sub presiunea
aculturației eleniste – parțial, nn.), fiecare om este chemat să „renască” la viață întru adevăr, urmând
exemplu „Fiului Omului”. Acesta devine forma regenerată simbolic a „fiului lui Adam”, regăsit ca
„Fiu al lui Dumnezeu”, eliberat de dogmatismul copilăriei.3
Periodic, marile idealuri sunt erodate, confiscate, pervertite, formalizate, formolizate și – trebuie
reÎnviate. Există o nevoie vitală, ancestrală de puritate, prospețime, sinceritate, onestitate,
transparență, de renaștere, salvare, naștere din nou, Înviere.
Este mecanismul de transmisie simbolică al lui Diel. Dând cezarului partea sa, trebuie să
spunem că Diel, care se ridică în mod egal împotriva idealismului, cât și a materialismului, atât a
spiritualismului, teismului, cât și metodologiei științifice, recurge la simbol, care se dovedește a fi
doar un alt artefact – artificiu, atunci când se izbește de zidul misterului existențial. Original, euristic,
generator de teorii, fără nicio anxietate legată de dovezi, argumente, eventuale critici. Rămâne un
amator obscur.
La o analiză atentă, pare să existe un curent nestăvilit, un șuvoi cultural și spiritual ce curge în
dublu sens, dinspre concret spre abstract, dinspre exterior, public, social, național, spre intimitățile și
profunzimile psihismului uman, și invers – se reîntoarce cu roade fecunde.
Patriarhi, judecători, stat național, comunitate eclesiastică de credincioși, creștinism clasic,
reformat, conștiință individuală. O interiorizare, asimilare, ce progresează pe longitudinala istoriei
spirituale și culturale, pe măsura înțelegerii și sublimării valorilor, sensului și adecvării lor cu
trebuințele oamenilor, iar ale acestora, la standardele lor. Este un suflu care circulă prin marele
organism al umanității, similar capilarelor îmbibate, biocurenților transinaptici, metabolismului
cultural, social, spiritual.
Deseori, discursul religios este împănat cu miracole, cu evenimente care sfidează normele
obișnuite ale bunului simț și naturii, cu afirmații paradoxale, iraționale și ilogice. În termeni medicali,
acestea sunt comoții cerebrale, lovituri în moalele capului!
Căderea în păcat, oprirea soarelui, discursul măgăriței, toporul plutitor, nașterea din fecioară,
natura divino-umană, toate învierile, trinitatea, raiul și iadul, etc., etc.! Ce rol au toate acestea?
Încerci să te ridici? Să gândești? Rămâi fără replică și fără conștiență, conștiință. Inert și interzis
– rațional și intelectual, ca ființă umană gânditoare. Legile gândirii sunt anulate. Ne aflăm pe tărâmul
credinței, credulității! „Nu cerceta aceste legi, Că ești nebun când le-nțelegi.”4
Toate acestea fac parte dintr-o simbolistică ancestrală universală și trebuie traduse în această
cheie, spune Paul Diel.
PS.
2
Idem, p 46
3
Ibidem, p 48
4
G Coșbuc, Moartea lui Fulger – Wikisource.
Probabil, cineva s-ar putea întreba, ca și mine: de unde atâta donquihotism, superb în sterilitatea
lui? Ei bine, sunt prea multe metehne de îndreptat, prea mulți pitici de exorcizat, prea multe slujbe și
slujiri, ascultări (noi, medicii, le spunem funcții neuro-fiziologice) de recuperat. Este aceeași vocație
dintotdeauna.
Reprezentăm deja un act de cultură, conștiința acestor vremuri – de început, ar spune optimiștii;
ale sfârșitului, ar exclama pesimiștii – vrând-nevrând, comunicatori ai cetății. Acesta este duhul
profeților care nu pot să tacă, fiindcă au un foc sacru în oase. Focul adevărului! Nu e simplu! Nu e
ușor!
Ier 4:19 Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul
trâmbiţei și strigătul de război. Ier 20:9 Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El și nu voi mai vorbi în Numele Lui”, iată că în inima mea este ca un foc
mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.
Mâine, din cenușa acestor zădărnicii, numite convingeri, instituționalizate, și din cenușa noastră,
a celor care ne-am mistuit, vor ridica un monument funerar al comemorării!
Deșertăciunea deșertăciunilor! Iluzii!

S-ar putea să vă placă și