Metodologia cercetării psihologice

(Curs1)

Metodologia cercetării psihologice este reprezentată de

totalitatea metodelor și tehnicilor urmărite cu strictețe deoarece sunt
folosite în abordările diferitelor teme.
În psihologie exista două tipuri de metode de cercetare:
 Metode de cercetare cantitative
 Metode de cercetare calitative

Prin metode de cercetare cantitative înțelegem toate acele

rezultate ale evaluărilor realizate de către psiholog, date care sunt
culese prin metode specifice cantitative.
Orice fenomen, orice aspect de natură psiho-socio
comportamental poate fii cuantificat(măsurat). Exprimarea
numerică a unei realități psihologice ne dă posibilitatea prin
raportarea la un etalon să stabilim în ce măsură există acea realitate
psihologică, dacă este mai pronunțată sau mai puțin pronunțată prin
comparație cu alți subiecți și în acest fel le este permis să emitem
inferențe vizavi de realitatea pe care o confruntăm.
Exprimarea unui psiholog se face în termeni probabilistici.
Datele obținute nu pot fi generalizate la nivelul populației.
 Cercetarea calitativă, adesea, a fost pusă în contrast cu
cercetarea cantitativă existând foarte multe „ciocniri” între adepții
celor două orientări, fiecare dorind să arate superioritatea uneia
asupra celeilalte. Spre deosebire de cercetarea cantitativă care este
mult mai impersonală, mai distantă, mai degrabă, obiectivă,
cercetarea calitativă este mult mai interesată de detalii, aspecte
particulare, de unicitatea cazului. Dacă în cercetarea cantitativă
important este eșantionul , în cercetarea calitativă importantă
devine unicitatea și particularitatea subiectului.
Un cercetător care folosește strict metode cantitative este
mult mai obiectiv comparativ cu cel care folosește metode
calitative, însă acest aspect nu este întru totul adevărat.
Dacă atunci când realizăm o cercetare și aplicăm metode
cantitative (ex: teste psihologice) și testam 100 de persoane este
posibil ca printe acele 100 de persoane să fie un număr de indivizi
incapabili din punct de vedere al stării personale prezente să
susțină testarea, dar cercetătorul având o interacțiune limitată cu
subiecții nu va putea controla aceste aspecte și atunci datele culese
nu vor reflecta realitatea.

Exercitarea profesiei

Asociația Psihologilor Americani(A.P.A.) a stabilit un set de 10

principii etice care se referă la toate aspectele cercetării
psihologice. Aceste principii sunt foarte clar formulate, din păcate ,
nu întotdeauna sunt ușor de respectat:
1. În planificare unui studiu, cercetătorul are
responsabilitatea să facă o evaluare atentă a
acceptabilității sale etice. Dacă valorile științifice
 sugerează un compromis de la oricare dintre
principii, cercetătorul are obligația să ceară un sfat pe
probleme etice și să observe garanțiile stringente
pentru a proteja drepturile participanților umani.
2. Prima problemă etică pe care trebuie sa și-o pună
cercetătorul într-un studiu pe care și-l planifică este
dacă un participant este supus unui risc mare sau
minimal.
3. Cercetătorul are întotdeauna responsabilitatea să
implementeze principiile etice în cercetarea sa. El
este de asemenea responsabil de modul în care sunt
tratați din punct de vedere etic participanții de către
colaboratori, asistenți, studenți, sau orice altă
persoană implicată în experiment.
4. Cu excepția cercetătorilor cu risc minimal,
experimentatorul stabilește un contract clar și corect
cu participanții la
5. Experiment care clarifică obligațiile și
responsabilitățile fiecăruia. Experimentatorul are
obligația să onoreze toate promisiunile și
angajamentele incluse în înțelegerea respectivă. El îi
informează pe participanți cu privire la toate
aspectele cercetării și este obligat să le raspundă la
toate întrebările. De asemeanea, cercetătorul trebuie
să obțină aprobarea subiecților pentru comunicarea
rezultatelor cercetării și să-i asigure pe aceștia de
protecția bunăstării și demnității lor personale.
6. Cerințele metodologice ale unui studiu pot include
tăinuirea unor aspecte sau înșelarea subiecților.
Înainte de a realiza un astfel de studiu, cercetătorul
are responsabilitatea:
i. să determine dacă utilizarea
acestor tehnici este justificată de
valoarea științifică, educațională
sau aplicativă a cercetării;
 ii. să determine dacă există proceduri
alternative care nu utilizează
tăinuirea sau înșelarea;
iii. să se asigure că participanților li se
vor oferi explicații suficiente cât
mai curând posibil.
7. Cercetătorul respect libertatea individului de a refuza
să participe sau de a se retrage din experiment în
orice moment. Obligația de a proteja libertatea
implică atenție și considerație atunci când
experimentatorul este în poziție de autoritate sau are
influență asupra participanților. Această poziție de
autoritate include situațiile în care participarea la
cercetare este o cerință de angajare sau atunci când
participantul este student, client sau angajat al
experimentatorului.
8. Cercetătorul protejează participantul de discomfortul
fizic sau mental, de daunele și de pericolul care poate
proveni din procedurile de cercetare. Dacă există
riscul acstui gen de consecințe, cercetătorul
informează participantul asupra acestui lucru.
Procedurile care pot produce daune importante și de
durată participanților nu se utilizează decât dacă
neutilizare lor duce la un mai mare risc și daune
pentru acest sau dacă subiecții sunt selecționați pe
bază de voluntariat și sunt informați complet asupra
acestor aspecte ale experimentului. De asemenea, ei
vor fi informați asupra modalității în care îl poate
contacta pe experimentator o perioadă rezonabilă de
timp după terminarea experimentului, pentru a cere
informații cu privire la eventualele urmări ale
acestuia (stress, daune potențiale, alte preocupări).
9. După ce datele sunt culese experimentatorul îi
informează pe participanți cu privire la natura
studiului, înlăturând astfel toate teoriile eronate pe
 care acesta și le-a construit pe parcusul cercetării.
Dacă valoarea științifică sau umană a datelor implică
păstrarea lor secretă față de participanți, cercetătorul
are responsabilitatea să monitorizeze cercetarea și să
asigure că aceasta nu are consecințe dăunătoare
asupra participanților.
10. Când procedurile de cercetare au efecte
indezirabile asupra participanților, cercetătorul are
responsabilitatea să identifice și să înlăture sau să
corecteze aceste consecințe, inclusiv efectele pe
termen lung.
11. Informațiile obținute despre un participant la
cercetare sunt confidențiale, cu excepția situației în
care s-a încheiat un acord anterior în acest sens.
Atunci când există posibilitatea ca alte personae să
aibă acces la aceste informații, această posibilitate,
împreună cu planurile de protecție, este explicate
participantului ca parte a procedurii de a obține
acordul de participare la experiment.
Principiile 9 și 10 sunt cele mai relevante în
protecția bunăstării participanțilro la o
cercetare. Pes curt, ele ne spun că cercetătorul
are obligația să minimalizeze ăe cât posibil răul
pe care îl poate genera aplicarea procedurilor
experimentale psihologice asupra subiecților
participanți la experiment .
Ex:un cercetator trebuie să fie mereu
IMPARȚIAL în demersul său
A fi imparțial se referă la a analiza sau studia de pe o poziție
obiectivă, realistă; realitatea ce se vrea a fi studiată.
Dileme etice în cercetarea psihologică:

1.Consimțământul în cunoștința de cauză și

înșelare.
Este absolut necesar să ne informăm
subiecții în legătură cu etapele pe care le vom
parcurge, să-i asigurăm de siguranța prelucrării
datelor cu caracter personal care vor fi folosite
exclusiv pentru cercetarea în cauză,din
necesitatea unei manipulări experimentale,
subiecții nu sunt informați cu privire la toate
etapele cercetării, prin urmare, deși se mai
practica aceste lucruri, ele trebuie
preponderend evitate.
Contextul cultural al țării noaste nu ne
oferă o atitudine trainică și consacrată vis-a-vis
de profesia de psiholog, motiv pentru care
oamenii nu știu căror persoane să se adreseze în
funcție de nevoi( absolventul de
psihologie,studiu 3 ani de facultate , nu este
nici consilier psihologic și nici psihoterapeut,
pentru a deveni psihoterapeut are nevoie de o
formare într-o școală de psihoterapie, care
durează 4 ani).
2.Libertatea subiectului de a participata
și de a se retrage în orice moment din
cercetare care i-a fost inițial prezentată.
3.Protecția de daune și prejudicii
Subiecții nu trebuie să fie prejudiciați,
nici material , nici psihologic.
 Cuvântul de bază al cercetării psihologice
este reprezentat de :
“CONFIDENȚIALITATE”
 Metodologia cercetării psihologice
Curs 2

Constructul reprezintă o rațiune teoretică cu un nivel

ridicat de abstractizare care pentru a putea deveni
cuantificat(măsurat) nu este necesară operaționalizarea.
Operaționalizarea se referă la identificarea tuturor acelor
trăsături și caracteristici ale constructului care pot fi observate
la nivel psiho-comportamental și care pot fi cuantificate.
Orice cercetare pornește de la parcurgerea literaturii de
specialitate . Când ne apucăm de o temă de studiu se caută
materiale bibliografice pentru a defini subiectul căutat și alte
cercetări făcute pe aceeași temă(se clarifică constructul , se
identifică tipuri sau genuri de relații studiate anterior).
După documentare, cercetarea se bazează pe o serie de
observații pe care cercetătorul le are în vedere pentru lansarea
unor întrebări.După ce am realizat aceste observații și
întrebări urmează definirea unor obiective.
Obiectivele unei cercetări ne indică unde ne aflăm la un
moment dat și unde ne propunem sa ajungem prin studiul pe
care îl realizăm.
 Tipuri de studii:
I . Studiile de natură descriptivă
Studiile descriptive urmăresc particularitățile și
specificul unui caz, oferă date foarte diversificate , dar care nu
pot fi generalizate la nivelul populației.
Datele desprinse din studiile descriptive sunt date de
natură calitativă care pot genera cel mult noi modele teoretico-
explicative.
II . Studiile de natură corelațională
Studiile corelaționale sunt studii care urmăresc să
prezinte măsura în care există o relație între două variabile sau
felul în care două variabile se asociază.În sensul în care
corelațiile sunt pozitive ,indică faptul că ambele variabile
cresc sau descresc în același sens , iar în sensul în care
corelațiile sunt negative , când o variabilă crește și cealaltă
scade.
Variabila este orice entitate care poate lua diferite
valori(adică variază).
III . Studiile de natură experimentală
Studiul experimental ne prezintă modul în care o
variabilă “x” o determină sau influențează pe variabila “y” .
Doar în cazul studiului experimental vorbim de relația de
influență(de relația cauză-efect).
IV. În funcție de criteriul timp:
- Studii longitudinale , se realizează pe o perioadă de
timp îndelungată;
- Studii transversale, se realizează la momentul
prezent.
V. Studiile de natură predictive
O variabilă predictor prezice o variabilă criteriu .
Regresia statistică : simplă sau multiplă.

Formularea ipotezelor
După ce am formulat ipoteza prin metodologia specifică
unui studiu științific se trece la :
- Colectarea datelor
- Analiza și interpretarea acestora din punct de vedere
statistic
- Analiza și interpretarea datelor din punct de vedere
psihologic
- Concluziile și aprecierile finale (în cazul cercetării
cantitative pot fi rezultate generate la nivelul întregii
populații)

În cercetarea psihologică există două tipuri de

raționamente:
1. Raționamente de tip deductiv, merge de la
general la specific (TOP-DOWN)
2. Raționamente de tip inductiv, exact invers ,
pornind de la specific către general (BUTTOM-
UP).

O ipoteză este o propoziție specifică de

predicție , ea descrie în termeni concreți ceea
ce ne așteptăm să obținem în studiul nostru.
Datele din observație conduc la anumite
ipoteze , la anumite supoziții cu privire la
anumite relații , fie de tip cauză-efect ,fie de
asociere sau doar de verificare a unui model
teoretic.
Ipoteza poate să fie generată de faptele
apărute în cursul observației sau dedusă din
legi sau principii.
Formularea unei ipoteze presupune pe de o
parte parcurgerea literaturii de specialitate ,
deci , cantități mari de informații, cu privire la
tema studiată.
Valoarea unei ipoteze constă în faptul că-i
asigură procesul și progresul cercetării și oferă
explicația unui ansamblu de date.
Conform lui Ravin(1993) o ipoteză trebuie
să fie:
1. Testabilă
2. Econimică(investiție mică-profit maxim)
 3. Exprimată într-o formă cantitativă(o
ipoteză trebuie să fie clară, precisă și să
surprindă relația dintre minim două
variabile sau mai multe variabile)

Variabilele trebuie cuantificate(măsurate).

Abordarea constructelor:
Constructul prin raționalizare devine variabilă.
Prin prezentare identificăm niște instrumente(teste) prin
măsurarea cosntructului devine variabilă.
Cadrul teoretic este capitolul de început al studiului.

4. Vizeze o generalizare mai largă ,când

surprind un specific de relație dintre două
variabile, relația trebuie să fie capabilă și
să cuprindă sfera generalului.
5. Verosimilă (în armonie cu alte ipoteze din
domeniu)

În cazul unei cercetări ipotezele sunt de

mai multe feluri:
1. Ipoteza generală a studiului este o
presupunere legată de minim două
variabile formulate la o manieră mai
generală
2. Ipoteza specifică sau de lucu are rolul
de a surprinde specificul eventualei
relații dintre variabilele studiate
3. Ipoteza de nul cuprinde toate celelalte
posibilități existente care nu sunt
cuprinse de ipoteza specifică.
Exemplu: Relația anxietate – stimă de
sine (Ipoteza generală)
Un nivel ridicat de stimă de sine va
corela negativ cu nivelul de
anxietate(Ipoteza specifică)
Nu există nicio relație între anxietate și
stima de sine ( Ipoteza de nul)

În clipa în care datele extrase sunt

interpretate statistic și psihologic , ele ne
pot confirma sau infirma cercetarea.
Se confirmă: “Ipoteza cercetării se
confirmă și se respinge ipoteza de nul” și
viceversa: “Se respinge ipoteza cercetării
, se confirmă cea de nul”

Datele recoltate în urma unui studiu pot fi

:
o Date cantitative
o Date calitative
 Datele cantitative sunt exprimate
numeric.
Datele calitative sunt exprimate prin
text(Verbal),fotografii,video, etc.
Toate datele cantitative se bazează pe
judecăți calitative și toate datele calitative
pot fi descrise și manipulate numeric.
 Metodologia cercetarii psihologice
Curs 3

Variabilele și tipurile de variabile

O variabilă reprezintă, de asemenea , o caracteristică a

unei persoane, unui obiect , fenomen care variază , adică,
cunoaște cel puțin două valori posibile.
Dacă ne raportăm la persoana umană , variabilele pot
viza trăsături biologice, fizice, socio-democratice sau psiho-
comportamentale.
Există mai multe tipuri de variabile :
1.Variabile numerice
2.Variabile non-numerice
Variabilele numerice se mai numesc variabile cantitative
ale căror valori se exprimă prin cifre.
Variabilele non-numerice se mai numesc și variabile
calitative și arată doar o calitate a persoanei, de genul:nivelul
de studio sau chiar sexul.
Variabilele mai pot fi:
 Variabile discrete
 Variabile continue
 Doar o parte dintre variabile au valori finite și
întregi , și atunci, despre acestea putem spune că au
variație discretă.
În cazul variabilelor discrete intră toate variabilele
calitative și o parte din cele cantitative(ex:numarul de
studii dintr-un an , numărul de elevi dintr-o clasă etc.)
Variabilele continue au valori cu o variație continuă
pe un anumit interval(ex:vârstă).

Alte tipuri de variabile:

 Variabile latente
 Variabile manifeste

Nu avem acces în manieră directă(variabile psihologice),

ele se numesc latent deoarece trebuie să folosim niște metode
pentru a ajunge la ele.
Variabilele manifeste pot fi observate cu ochiul liber , la
care avem acces printr-o modalitate directă(ex:vârstă ,
culoarea ochilor).
Variabilele mai pot fi de asemenea:
 Variabile independente
 Variabile dependente
Variabilele independente sunt variabilele manipulate de
către cercetător sau experimentator.
Variabilele dependente sunt variabilele ce rezultă în
urma manipulării variabilelor independente.

Tipurile de relații între variabile:

 1.Relație de asociere sau corelație
O variabilă “x” se asociază cu o variabilă “y”
rezultând:
- Corelații pozitive, unde variabilele cresc sau descresc în
același sens
- Corelații negative, când o variabilă crește , cealaltă
scade
2. Relația de influențare
O variabilă “x” o determină pe variabila “y”, acest
tip de relație se întâlnește doar în studiile de natură
experimentală.
În studiile corelaționale putem numi variabilele simplu
“variabile”, pe când în studiile experimentale trebuie să numin
o variabilă independentă și o variabilă dependentă.
Relația de cauzalitate este foarte greu de probat în
realitate , de aceea , singura modalitate este doar în cazul
studiilor experimentale.
Un experiment implică un design riguros de cercetare în
care variabilele sunt supuse unui control foarte strict unde se
poate înregistra orice modificare apărută , foarte precis.
 Metodologia cercetării psihologice
Curs 4

Scalele de măsurare în psihologie

A măsura o variabilă înseamnă a atribuii numere sau

simboluri valorilor sale în funcție de felul concret în care
facem măsuratoarea spunând că ne situăm pe o scală de
evaluare sau alta.
Ex: rezultatele la un examen pot fi exprimate numeric
sau folosindu-se de anumite calificative(rezultate slabe, medii,
peste medie, superioare)
De asemenea putem să ne referim la aceste aspecte
utilizând diferențierea între două categorii de studenți:
promovați , respectiv nepromovați)

Este extrem de important cunoașterea scalei pe instalează

variabila deoarece în funcție de scala utilizată noi decidem
tipul de studiu și metodele pe care le folosim în abordarea
temei.
1.Scala nominală
Are două categorii de exprimare:
 Scală nominală de identificare – măsoară toate
variabilele care individualizează (ex: nume,
prenume, CNP )
 Scală nominală categorială – măsurarea pe
această scală ne permite să distingem categorii,
tipuri de subiecți; între subiecții pe care îi
evaluăm existând diferențe calitative (ex:
sexul, genul, specializarea, apartenența
religioasă) – se evaluează variabilele binare și
dihotomice
2.Scala de tip ordinală
Este o scală utilizată pentru măsuri de natură calitativă ca
și cea nominală, numai că raporturile dintre variabilele
măsurate pe acest tip de scală sunt raporturi de ordine.
Exemplu: nivelul de studii, vârsta pe categorii, grade militare.
Mai este numită și scala pe ranguri, în sensul că o valoare
reprezintă și ordinea față de precedenta, într-o fie ordine
crescătoare, fie descrescătoare.
3.Scala pe intervale
Este folosită pentru evaluarea variabilelor numerice și
este scala pe care sunt evaluate cel mai adesea variabilele
psihologice, cu care noi , psihologii, lucrăm(ex: anxietate,
stimă de sine , depresie)
 Pe acesta scală , punctul 0 nu este dat în mod absolut.
Punctul 0 nu înseamnă lipsa proprietății respective cu
desăvârșire.
4.Scala de raport/de proporții
Este o scală numerică ce are un plus față de scala pe
intervale, proprietatea lui 0 absolut însemnând că nimic din
ceea ce măsurăm nu există.
În practică scalele pe intervale și scala de raport sunt
considerate ca un tot și se folosesc în această ordine : scala
numerică , scala de interval , scala de raport.
După cum am prezentat anterior fiecare dintre aceste
scale au anumite proprietăți.
I. Scala nominală, indiferent că este categorială sau de
identitate are proprietatea diferenței, adică ,
stabilește diferențele între variabile.
II. Scala ordinală are proprietatea diferenței, dar și
proprietatea mărimii.
III. Scala pe intervale are proprietatea diferenței ,
proprietatea mărimii plus proprietatea intervalelor
egale.
Intervalele egale = pe scală diferențele între
două unități rămân mereu la fel, adică, nu se
modifică.
IV. Scala de tip raport are toate proprietățiile :
diferenței, mărimii, intervale egale ; plus 0 absolut.
0 absolut=nimic nu există din cee ace măsurăm.
 Eșantionarea și randomizarea
Eșantion și populație
Modalități de eșantionare

O populație reprezintă ansamblul unităților de informație

care au ceva în comun, care se află sub influența acelorași
factori și care reprezintă obiectivul de interes al
psihologului/cercetătorului. Prin unitate de măsurare nu ne
referim la o persoană ci la obiecte și fenomene.
O populație poate fi studiată :
-Total În totalitatea elementelor sale componente
(ex: cercetarea de tip recensământ).
-Integral

Doar un caz poate fi studiat sau un număr din populație,

concluzia făcându-se individual , gen studiul de caz.
Prin studiul unui lot de indivizi construit într-o altă
măsură decât eșantionul, maniera fiind aceea a disponibilității.

Eșantionul reprezintă acea parte a populației care va fi

efectiv studiată.
Populația reprezintă întregul grup care ne intereseaza,iar
eșantionul grupul cu care lucrăm efectiv, respectiv , unitățile
de informație pe care le selectăm pentru a lucra cu ele.
 Operația de a selecta un eșantion cu care să lucrezi , oferă
o serie de avantaje, printre care menționăm:
- Costul mai mic
- Operativitatea obținerii informației
- Acuratețea rezultatelor
- Oferă posibilitatea studierii unor populații pe care studiul
efectiv nu ar putea sa o ofere

Scopul formării eșantionului nu este propriu-zis de

cunoaștere , ci de a cunoaște populația din care aceasta
provine.
Rezultatele obținute pe eșantion pot fi extrapolate la
nivelul populației, adică pot fi generalizate. Având în
vedere acest deziderat, eșantionul trebuie să fie
reprezentativ , adică suficient de mare pentru ca
rezultatele să poată fi generalizate la nivelul populației.A
fi reprezentativ înseamnă o copie în miniatură a
populației.
Gradul de reprezentativitate al unui eșantion variază
în funcție de mai mulți factori:
1. Procedura de eșantionare folosită
2. Mărimea eșantionului
3. Caracteristica de omogenitate a populației din
care este selectat eșantionul
Eșantionul nu reprezintă niciodată identic populația
din care a fost selectat. Apar intotdeauna erori de
reprezentativitate , respectiv de selecție , de
eșantionare, dar acestea încearcă să fie estimate
probabilistic și micșorat.
 Proceduri de eșantionare:
1. Aleatorie, respectiv probabilstică.
Fiecare unitate a populației care șanse egale de a fi
selecționată.
2. Tehnici non-aleatorii.

Din categoria tehnicilor probabilistice fac parte

următoarele feluri de eșantionare:
- Eșantionare simplă sau metoda loteriei
A trage la sorți din populație un număr de
subiecți.
- Eșantionare stratificată
Presupune împărțirea populației pe straturi:
 Eșantionare stratificată unistadială
 Eșantionare stratificată multistadială
În cazul eșantionării stratificate unistadiale , dorim să
studiem situația centrelor de plasament din România , prin
urmare vom împărții România pe județe (straturi) și selectăm
aleatoriu cinci județe.
În cazul eșantionării stratificate multistadiale , dorim să
studiem ceva legat de studenții din UPIT; împărțim totalitatea
studenților pe facultăți, apoi pe specializare , apoi pe anii de
studiu , apoi pe grupe , apoi de subgrupe. Din acestea
selectăm aleator studenți.
Eșantionarea non-aleatorie presupune intervenția unui
factor non-aleator în selecția subiecților.
Eșantionarea pe bază de disponibilitate utilizează doar
subiecți care care are acces.
 Eșantionarea pe cote reprezintă structurarea populației
,deci a eșantionului(ex: mediul urban și mediul rural).

În funcție de studiul pe care îl realizați , de metodele

statistico-matematice utilizate trebuie să ținem cont de
marimea eșantionului.O certitudine este și aceea că pentru
generalizarea rezultatului eșantionul trebuie să fie suficient de
mare.
 Metodologia cercetării psihologice
Curs 5

Etapele realizării unei cercetări științifice

Capitolul 1 – Abordarea detaliată a literaturii de

specialitate
Orice cercetare pornește întotdeauna de la abordarea
detaliată a literaturii de specialitate, respectiv , se studiază tot
ceea ce a fost scris până la momentul prezent în legatură cu
subiectul abordat.
Aprofundarea literaturii de specialitate este necesară
deoarece ne oferă o viziune completă asupra subiectului
abordat , cât și în egală masură poate prezintă o sursă de
inspirație.
Orice cercetare necesită studiul actual al cercetării în
domeniu, deoarece doar în acest mod putem sublinia și
importanța temei.
După ce este parcursă literatura de specialitate , care
adesea poartă denumirea de cadrul teoretic și stadiul actual al
cercetării în domeniu.

Capitolul 2 – Obiectivele și metodologia cercetării

2.1.Obiectivele teoretice/generale ale studiului însă
formuleaza foarte clar ce își propune cercetătorul prin
studiului realizat . Formularea obiectivelor fiind generată.
2.2.Obiectivele specifice ale cercetării – formularea
obiectivelor într-o manieră mult mai particulară prin care se
dezvoltă foarte clar ceea ce urmărește cercetătorul prin
respectivul studiu precizând de unde pornește și unde vrea să
ajungă pe parcusul studierii temei alese.
2.3.Ipoteze generale ale studiului – se formează ipotezele
clare, precise , dar la o manieră generală.
2.4.Ipoteze specifice/de lucru – se stabilesc în funcție de tipul
de studiu realizat și întotdeauna trebuie să surprindă relația
clară specificată dintre variabile.
2.5.Descrierea variabilelor – în funcție de tipul de studiu
avem în vedere să precizăm variabilele și să le definim ,
menționând prin ce au fost acestea operaționalizate.
2.6.Descrierea participanților – se realizează prin
reprezentarea:
-numărului de subiecți pe care s-a efectuat cercetarea
-diferențierea pe gen
-ocupația subiecților
-metode de eșantionare, precizăm care au fost , adică cum au
fost selectați subiecții pe eșantionul investigat.
2.7.Descrierea instrumentelor utilizate- se precizează metoda
de cercetare folosită , de obicei , metoda psihometrică sau
ancheta de tip chestionar , dupa care testele utilizate sunt
descrise amplu , informațiile fiind preluate din manualele
testelor , întotdeauna se are în vedere să se precizeze
caracteristicile psihometrice ale instrumentelor mai cu seamă
cele legate de validitate și fidelitate.
2.8.Descrierea procedurilor de recoltare a datelor – avem în
vedere să precizăm perioada , felul în care am realizat
cercetarea, dacă au existat probleme întâmpinate pe parcurs,
colaborarea cu subiecții , dacă aceștia au semnat
cosimțămintele de participare la studiu.
Această etapă este necesară deoarece prin descrierea ei
amănunțită cercetarea capată veridicitate.

Capitolul 3 – Analiza și interpretarea datelor

3.1. Statistica descriptivă – avem în vedere analiza distribuției
rezultatelor obținute , vorbind despre diferiții indicatori
statistico – matematici, cum ar fi: indicatorii tendinței ,
,indicatorii variabilității, indicatorii formei grafice a
distribuției. Se folosește de asemenea și o serie de grafice de
tipul „PIE” , „PISTOGRAM”, „BOX-PLOT” .
3.2.Statistica preferențială – avem în vedere să precizăm de
ce alegem un anumit test statistic, iar apoi se prezintă
rezultatele obținute pe rând luându-se în discuție fiecare
ipoteză de lucru și precizându-se dacă aceasta se confirmă sau
nu.
 Capitolul 4 – Interpretarea psihologică a
rezultatului
Așa cum am arătat în capitolul anterior , în urma unei
cercetări se obțin o serie de rezultate reprezentative pe
eșantionul evaluat , iar dacă eșantionul este semnificativ ,
rezultatele pot fi generalizate la nivelul populației.
Prin confirmarea sau respingerea unei ipoteze de lucru se
trag niște concluzii statistice care ulterior trebuie interpretate
din punct de vedere psihologic.În funcție de tipul de studiu
realizat se are în vedere analiza fiecărei ipoteze în parte și
explicarea din punct de vedere psihologic , făcându-se referire
și la ceea ce susține literatura de specialitate, rezultând că
ipotezele noastre pot fi cu totul și cu totul noi și atunci
rezultatul obținut să aibă un nivel mare de noutate , neexistând
studii anterior realizate , dar chiar și așa este necesară analiza
rezultatelor din perpectiva literaturii de specialitate și implicit
a comunității știițifice.

Capitolul 5 – Concluzii și aprecieri finale

În acest capitol avem în vedere să formulăm pe scurt
ideile principale susținute în literatura de specialitate, după
care este necesar trecerea în revistă a tuturor etapelor
îndeplinite de-a lungul lucrării , se vor menționa obiectivele
studiului, ipotezele de la care s-a plecat , subiecții , testele
folosite, confirmarea sau respingerea ipotezelor , analiza din
punct de vedere al acestora.
Neapărat în secțiunea de final a lucrării trebuie să se
precizeze gradul de noutate al temei ,felul în care studiul
realizat vine să completeze literatura de specialitate , ce
direcții viitoare de cercetare deschide studiul realizat , care
sunt limitele studiului și în ce măsură datele obținute pot fi
generalizate la nivelul populației.
La finalul lucrării se consemnează bibliografia redactată
după criteriile prezentate în ghidul „APA” , fie după criteriile
literare existente la acel moment în vigoare.
 Metodologia cercetării psihologice
Curs 6

Strategii și tehnici de îmbunătățire a

rigurozității unei cercetari

Validitatea în cercetare
Când vorbim despre validitatea unei cercetări este
necesar să luăm în considerare toate componentele cercetării,
începând de la alegerea unor instrumente ( teste valide )
continuând cu un eșantion valid și existența unui design de
cercetare valid. Teoretic, aceste aspecte ale cercetării nu sunt
măsurate și prin urmare , exprimarea legată de validitate doar
poate fi considerată ușor improprie. Cert este că propozițiile
pot fi valide, de aceea ne putem exprima ideea că eșantionul
poate duce la concluzii valide bazate pe inferențe valide.
Atunci când realizăm o cercetare pornim de la trimiterea
unor ipoteze, adică a unor inferențe care sunt studiate pe
parcursul parcurgerii metodologiei cercetării, ducând la niște
concluzii care pot fi valide sau nu .
Când vorbim despre validitate ne referim la concluziile
noastre privind diferintele parți ale metodologiei cercetării.
Avem patru tipuri de validitate și toate acestea sunt
valibile în cazul studiilor cauzale doarece , atunci când ne
confruntăm cu studiul unei relații de tip cauză-efect , noi
avem o teorie de la pornim considerând că aceea este cauza
pentru care se petrece un anumit efect, numai că , atât cauza
cât și efectul trebuie transformate în real, deoarece ele există
doar la nivel atomic(abstract), având de a face cu constructe și
cu nevoia de operaționalizare a constructelor.
Cele patru tipuri de validitate specifice cercetării de tip
cauză-efect sunt următoarele și răspund la următoarele
întrebari:
1.Validitatea concluziei
Întrebarea la care răspunde este: “Există o relație
între cele două variabile?”
Dacă într-adevăr prin respectarea metodologiei
cercetării se confirmă existența relației dintre cele două
varialbile, atunci, cu siguranță , putem să vorbim despre
validitatea concluziei.
2.Validitatea internă
Întrebarea la care răspunde este: “Presupunând că
există o relație între cele două variabile este acest tip de relație
cauză-efect?”
Faptul că descoperind că există o relație între cele
două variabile, nu înseamnă că acestă relație este de natură
cauzală , așadar , este esențial să stabilim tipul de relație.

3.Validitatea de construct
 Întrebarea la care răspunde este: ”Presupunând că
există o relație de tip cauză-efect, putem afirma ca elementele
folosite de noi în cercetare, atât în partea teoretică cât și în
partea metodologică , reflectă cu adevărat ideea despre
constructul măsurării?”
4.Validitatea externă
Întrebarea la care răspunde este: “Presupunând că
există o relație cauzală între cele contructul cauză și
constructul efect , am putea generaliza rezulatele de la nivel
de eșantion la nivel de populație?”
Fiecare tip de validitate recurge unul din celălalt și
că dacă ele sunt respectate atunci putem să spunem că studiul
nostru are validitate externă.

Particularitățile validității de construct

Apar adesea confuzii cu privire la termenii utilizați
pentru a descrie validitatea măsurătorilor.
În primul rând este necesar să menționăm faptul că
validitatea oricărei operaționalizări se referă la cât de bine
reușim să operaționalizăm constructul. Această tranformare
este importantă atât în cazul variabilelor independente cât și în
cazul variabilelor dependente.
Validitatea de construct a cercetării , așadar, se
referă la măsura în care pot apărea interferențe în procesul de
operaționalizare, asta pentru că constructul teoretic trebuie să
corespundă întru totul măsurătorii sale.
Există mai multe tipuri de validitate de construct:
 1.Validitatea formei
Se referă la a fi atenți la operaționalizarea
constructului pentru a vedea dacă este o bună translație a sa.
Acest tip de validitate este cea mai simplă formă de
verificare a validității , întrucât se bazează pe judecata
subiectivă , fapt care poate altera obiectivitatea
operaționalizării. Prin urmare este important să știm că
judecata într-o cercetare este importantă numai că acestă
formă de judecată nu are darul de a-i convinge și pe alții.
2.Validitatea de conținut
Prin care verificăm operaționalizarea în funcție de
domeniul relevant al constructului , asta însemnă că trebuie să
avem o descriere detaliată a domeniului de conținut.
3.Validitatea predictivă
Prin care se verifică dacă operaționalizarea noastră
are capacitatea de a prezice ceva sau ar putea prezice ceva.
4.Validitatea concurentă
Prin care verificăm dacă operaționalizare are
capacitatea de a distinge între grupuri, între care în mod
teoretic ar trebui să distingă.
5.Validitatea convergentă
Prin care examinăm gradul în care operaționalizarea
nostră este similară cu alte operaționalizări cu care ar trebui să
fie similară.
6.Validitatea discriminativă
 Prin care examinăm gradul în care
operaționalizarea este diferită de alte operaționalizări
existente.

Metode de evaluare a unei cercetări

calitative + cantitative

Există patru criterii pe baza cărora orice cercetare poate

fi evaluată într-o manieră tradițională.
I. Validitatea internă urmărește gradul în care
rezultatele obținute sunt în legătură cu fenomenul
studiat.
II. Validitatea externă urmărește gradul în care
rezultatele cercetării pot fi generalizate la nivelul
populației.
III. Fidelitatea urmărește modul în care rezultatele
obținute pot fi replicate și de alt cercetător.
IV. Obiectivitatea presupune condiția ca rezultatele
cercetăeii să nu aibe erori.

Toate aceste criterii au la bază paradigma

filosofică pozitivă care susține că orice cercetare
poate aborda un anumit tip de fenomen existent ,
atâta vreme cât există metode și tehnici specific
tipului de cercetare întreprinse.
  CURS 7 – Metodologia cercetării
psihologice

Tipuri de design-uri experimentale

Un experiment presupune întotdeauna existența a minim două
variabile. Una este FACTORUL MANIPULAT și celălalt este
FACTORUL REZULTAT ÎN URMA MANIPULĂRII.
In egală măsura studiul experimental presupune și existența a
minim două GRUPURI dintre care:
- Unul experimental (suportă intervenția experimentală)
- Cele care nu suportă nicio influență
Atunci când comparăm fie rezultate în interiorul unui singur grup
dupa ce am facut o modificare experimentală , dar și rezultate între
două grupuri pot apărea diferite erori .
EXEMPLU : Nivelul stimei de sine (psihoterapia)
Intervenția= Vi (variabila independentă) , tehnici terapeutice
Măsuratori intragrup = stima de sine
EXEMPLU : - un grup experimental
-un grup de control
Vi= tehnici terapeutice ( o aplicăm în grupul experimental)
In grupul de control nu aplicăm nicio modificare.
La finalul comparației celor două grupuri , vorbim despre comparații
intergrup.
 Într-un experiment pot apărea și VARIABILE CONFUNDATE,
adică variabile care scapă controlului experimentatorului.
Exista variabile CONTOPITE (mascate) pe care cercetatorul le
poate controla.
Caracteristica de bază a variabilelor CONFUNDATE este aceea
că modalitațile lor sunt legate de modalitațile variabilei independente
(Vi), a factorului manipulat.
EXEMPLU: Dacă vrem să studiem eficiența unor metode de predare
la o clasă de a-V-a , vom avea factorul manipulat cu 3 modalităti , iar
Vd(variabila dependentă) va fi performanța elevilor , este posibil de
asemenea ca performanța elevilor să fie metoda predării (Vi-variabila
independentă) , dar în egală măsură performanța se poate datora și
stilului de predare al profesorului.

De regulă atunci când intuim că pot exista variabile confundate,

putem la nivelul experimentului recurge la două strategii :
-alegerea unui plan factorial mixt;
-recurgerea la experimente replică (repetat de altcineva în alte
condiții);
De asemenea este bine de reținut faptul că acest control al
variabilei confundate este foarte dificil de realizat, prin urmare, în
realitate nu se poate realiza un astfel de experiment.
Cel mai bun control al variabilelor se poate realiza doar în
condiții de laborator.

Planul experimentului defectuat

 Rezultatele unui experiment sunt considerate a fi semnificative
după ce se realizează niște comparații fie intragrupale , fie
intergrupale.
Comparațiile INTRAGRUPALE sunt comparațiile pe care le realizam
în interiorul aceluiași grup , cele INTERGRUPALE sunt realizate între
două grupuri.
RADU (1993) vorbește despre erorile între comparațiile
intragrupale , aceste erori pot apărea la compararea scorurilor
subiecților unui grup înainte și după manipularea experimentala pe
baza unor măsuratori repetate.
De asemenea se cunosc 5 tipuri de erori
INTRAGRUPALE:
1. Efectul de maturare : așa cum am învățat, cercetările în
psihologie se pot clasifica în funcție de criteriul timp , de aceea
pe parcursul unui experiment pot interveni diferite modificări în
cazul subiecților , ca urmare a efectului de maturizare , în aceste
condiții este posibil ca diferențele dintre măsurători repetate să
fie datorate evoluției personale a subiecților și nu intervenției
noastre, dacă planul experimental nu ia în considerare acest
fenomen , rezultatele pot fi eronate.
2.
3. Efectul testării repetate : acest fenomen apare în momentul în
care se lucrează cu același test și se repetă testarea, putând
apărea modificări la nivelul evaluării prin prisma faptului că
subiecții se pot obișnui cu testul.
4. Degradarea instrumentului de măsurare : între două sau mai
multe măsuratori repetate validitatea instrumentului scade față
de prima administrare
5. Regresia statistică : constă în faptul că rezultatele obținute tind
să manifeste regresie înspre medie odată cu repetarea unor
măsurători .
6. Evenimente externe : în sensul în care pot apărea o serie de
evenimente care acționeaza asupra experimentului distorsionând
rezultatele.

Toate acestea sunt erori ce pot apărea în INTRAGRUP.

Erori în comparatiile intergrupale :

1. Erori survenite la nivelul de selectie , acestea se petrec când
selecția nu este aleatorie.
2. Moartea experimentala = se întamplă ca subiecții să moară
în timpul experimentului ( ex: drogomanii)
3. Efectul difuzării – constă în faptul că modificările de la
nivelul experimentului se petrec în grupul experimentat pot fi
discutate de cei din grupul control, difuzând astfel cu
obiectivitate rezultatele.
4. Efectul compensarii = ex: eficiența metodei de predare
( testam) , iar a subiecților din grup control se apucă să învețe
mai mult , să-i compenseze pe cei din grupul experimental.
5. Efectul resemnării= care este opusul efectului compensării ,
subiecții alterează rezultatele pentru ca nu își mai dau
interesul.
 Cursul 8 – Metodologia cercetării psihologice

Planurile factoriale
Experimentele factoriale sunt cele în care cercetatorul
manipulează două sau mai multe Vi (variabile independente-
controlate) , se vizează în acest tip de plan atât influența
fiecărei dintre variabile asupra Vd (variabilei dependente) , cât
și influența celor două variabile combinate asupra Vd.
Cel mai frecvent utilizate sunt cele cu doi sau trei factori.
În clipa în care avem mai mult de 3 Vi(variabile
independente) discutăm despre un plan experimental
nepractic.
1. Planul BIFACTORIAL este cel mai simplu, se
controlează două variabile și în funcție de modalitățile Vi
, planul poate fi 2x2 sau 2x3 .
Cel mai simplu plan Bifactorial este acela de tip 2x2
unde avem 2 Vi , cu câte 2 modalități fiecare dintre ele.
Exemplu: testam eficiența psihoterapiei cognitiv-
comportamentală în testarea depresiei la adolescenți

Vi(1)=terapia cognitivă
 A1=aplicare ei A2= neaplicarea ei
Vi(2)= terapia comportamentală
B1=aplicarea ei B2=neaplicarea ei
Planul Bifactorial =>2X2 – 2 modalitati
Schema:
A B B1 B2

A1 A1 B1 A1 B2
A1=aplicarea t. cognitive A1=aplicarea t. cognitive
B1=aplicarea t. B2=neaplicarea t.
comportamentale comportamentale
A2 A2 B1 A2 B2
A2=neaplicarea t. A2=neaplicarea t.
cognitive cognitive
B1=aplicarea t. B2=neaplicarea t.
comportamentale comportamentale
(grup martor)
A=t. cognitiva
B=t. comportamentala

In cadrul analizei datelor studiem:

-efectul Vi asupra Vd
-efectul Vi(2) asupra Vd
-efectul interacțiuni dintre Vi(1) si Vi(2) asupra
comportamentului
 În planul factorial apare întotdeauna o celulă , respectiv,
un grup MARTOR , care nu este supus niciunei intervenți
experimentale(grup de control).
Planurile factoriale sunt capabile să pună în legătură relații
mult mai complexe decât planurile de BAZĂ , în consecință
planurile au mai multă validitate ecologică (reflectă mai bine
realitatea din afara laboratorului, unde subiecții trăiesc).

2. Planurile MIXTE – se referă la cercetările cu un sau mai

mulți factori manipulați , o variabilă clasificatorie care se
referă la punerea subiectilor sub un anumit criteriu de
selecție ( genul, vârsta, statutul socio-economic,
orientarea religioasă , orientarea politică).
Exemplu: același exemplu ca cel anterior: renunțarea la o
variabilă , testăm , terapia cognitiva în tratarea depresiei la
adolescenții cu vârstele: 15, 16, 17 ani

Vi(1)=terapia cognitiva
A(1)=aplicarea ei A(2)= neaplicarea ei
Vi(2)=eticheta , varsta=15,16,17 ani
Schema:

A B1, 15 ani B2, 16 ani B3, 17 ani

B
A1 A1, B1 A1, B2 A1, B3
 Aplicarea =>aplicarea t.  Aplicarea t.
t.cognitive cognitive la 16 ani cognitive la 17
la 15 ani ani
A2 A2, B1 A2,B2 A2, B3
 Neaplicare cognitive la 15, 16 , 17 ani
a t.

Variabila ETICHETA nu face obiectul manipulării

experimentale, prin urmare relația dintre variabila etichetă și
variabila dependentă nu este una cauzală , ci de simplă
covariație.

Planurile MIXTE sunt extrem de utile deoarece:

-sporesc senzitivitatea variabilei dependentei față de factorul
manipulat
-oferă informații asupra gradului de generalitate al rezultatelor
obținute
 Curs 9 – Metodologia cercetării psihologice

Design Cvasi-experimental
În cazul designului Cvasi-experimental, experimentatorul
nu are același control asupra variabilelor , atât Vi(variabilele
independente) cât și cele care pot interveni pe parcursul
experimentului , comparativ cu cele experimentale prezentate
anterior.
Putem să discutăm despre anumite situați care fie țin de
etică sau împrejurări care împiedică experimentul să dețină
control asupra variabilelor.
Putem sa vorbim despre 3 tipuri de designuri CVASI-
experimentale:
1. Designul SERIERII-TEMPORALE este :
-de formă intragrupală , se realizează în interiorul aceluiași
grup
- este o formă PRE-POST-TEST ( test-retest)
- se bazeaza pe urmatoarea schemă:
O1,O2,O3 X O4,O5,O6 (X=modificarea
experimentala)
Exemplu: introducem un plan de dezvoltare personală la un
grup de 30 de subiecți pentru îmbogățirea stimei de sine
a) Vom evalua stima de sine inițială a subiecților
b) Vom introduce planul de dezvoltare personală
c) Vom evalua cei 30 de subiecți la final
 Efectul experimental se masoară prin compararea
rezultatelor inițiale cu cele finale.
Acest tip de design al serierii-temporale experimental se
poate realiza asemănător cu experimentele reale , pre-post-test
, intragrupal , însă există 2 diferențe foarte mari (experimetele
reale-laborator) și anume :
a) Faptul că în realitate se folosesc grupuri foarte mari de
subiecți
b) Faptul că experimentatorul nu controlează modificarea
experimentală
Din punct de vedere al metodelor statistico-matematice , de
care psihologia dispune pentru a face comparația între cele 2
evaluări se va folosi testul T de student pentru eșantioane
perechi sau dependente.
Dezavantaje ale acestui tip de design:
- În designul serierii-temporale poate apărea efectul de
Maturare (schimbare în mod natural a subiecților) , în
acest caz nu se modifică datorită Vi(variabilei
independente) . Totodată este foarte important ca
Vd(variabila dependent) să fie consistentă în timp și
relativ izolată de influența altor factori externi.
2. Designul PRE-POST-TEST al grupelor neechivalente :
- Se utilizează 2 grupuri experimentale relativ simetrice :2
clase de elevi paralele
- Este test-retest
- Se bazeaza pe urmatoarea schema:
O1 X O2
O3 X O4
 X= interventie experimentala
Ex: alegem 2 clase de elevi , clasa a VII-a A și clasa a VII-a
B, vrem să le îmbunătățim cunoștințele la istorie prin metode
noi de predare
1) Metoda exercitiului aplicativ
2) Metoda expunerii cu retroproiectorul
O1=evaluare initiala VII A ( metoda 1)
O3= evaluare initiala VII B (metoda 2)
Metode folosite 6 săptămâni după care evaluăm din nou :
O2=(obsevatie finala la primul grup) VII A
O4=(obsevatie finala al 2 grup) VII B

Grupul de control se folosește pentru a detecta efectul de

maturare. Acest design se folosește când experimentatorul
dorește să facă o modificare experimentală într-un grup deja
constituit , condiția este ca oricare dintre cele două grupuri să
poată fi grup experimental.
Avantaje: și în grupul de control vor apărea modificări fie
datorate modificării experimentale propriu-zise , fie efectului
de maturare.
Dezavantaje:pot interveni factori externi care influențează
rezultatul, pot exista diferențe între grupuri și în egală măsură
pot exista diferențe la nivelul de : profesor, parinte etc.
3. Designul SERILOR TEMPORALE MULTIPLE , care
acest tip de desing combină avantajele celor două design-
uri descrise anterior , sunt testate în mod repetat 2
 grupuri ( experimental și de control) dar acest tip de
design este dificil de realizat în realitate , pot apărea
diferențe între grupuri , pot apărea efecte locale , iar
condițiile experimentale nu sunt întotdeauna identice .

Design-urile CVASI-experimentale sunt experimente

care examinează diferențe între grupuri prestabilite sau
preexistente.
Cercetatorul nu manipulează modificarea experimentală ,
motiv pentru care pot apărea o serie largă de variabile pe
care nu le poate controla . În ciuda acestor lucruri se poate
sugera existența unei relații de tip cauză-efect.
 Curs 10 – Metodologia cercetării psihologice

Cercetarea în psihologie cu un singur subiect

Din categoria cercetării cu un singur subiect sunt două

tipuri de studii:
- Studiu de caz naturale
- Studiu de caz asupra unui cadru unic
Experimentele cu un singur subiect implică proceduri care
sunt similare cu experimentele intragrup .
De multe ori acest tip de experiment nu este real deoarece
nu am putea niciodată generaliza rezultatele obținute la
nivelul populației.
Studiile de caz sunt metode experimentale , scopul nu este
de a modifica ceva anume ci de a întelege particularitățile
unui subiect.
1. Studiu de caz NATURAL , descrie, analizează,
interpretează , evaluează o serie de relații ( evenimente ).
Manipularea experimentala nu există , iar interpretările se
fac doar bazându-se pe teorie. De obicei atunci când nu avem
date suficiente realizăm un studiu de caz natural.
Exemplu: psihanaliza este fundamentată pe studii de caz,
Piaget și-a fundamentat teoria de la studiul propriilor copii.
 2. Studiu de caz ASUPRA UNUI CADRU UNIC,
caracterizat prin faptul că intervine un eveniment major,
critic , duce la modificări permanente, în cadrul unui
subiect
Cercetătorul nu are sub nicio formă date anterioare
evenimentului critic despre subiect , el limitându-se la o serie
de observații după petrecerea evenimentului critic.
Exemplu: o persoana suferă un AvC pe partea dreaptă a
creierului , cercetătorul nu are date anterioare despre subiect,
doar poate constata consecințele asupra stări prezente a
subiectului.

Dacă în cele NATURALE sunt urmarți subiecți similari

cu populația , putând să facem o anumită generalizare , în
cazul studiului de caz ASUPRA UNUI CADRU UNIC , sunt
urmăriți indivizii foarte diferiți de ceilalți.
Pe baza studiului de caz asupra unui cadru unic se pot
determina relații de tip cauză-efect.
 Cursul 11 – Meotodologia cercetării psihologice

Designul experimental cu un singur subiect

Este un design experimental deoarece poate fi controlată

Vi(variabila independentă). Concluziile care rezultă sunt de tip cauză-
efect.
Principalul dezavantaj al design-ului experimental constă în
faptul că se realizează pe un singur subiect și desigur există
posibilitatea unor interferențe din exterior , adică pot apărea variabile
confundate .Pentru a elimina aceste riscuri se folosesc replici
intrasubiective pentru a crește semnificativitatea rezultatelor.
Replicarea intrasubiectiva se referă la realizarea experimentului
de mai multe ori pe același subiect.
Se cunosc 4 forme de design experimental cu un singur subiect:
1.Design-ul prin inversare
2.Design-ul nivelelor de bază multiple
3.Design-ul elementelor multiple
4.Design-ul criteriului schimbător

1.Designul prin inversare:

Acest tip de design cuprinde două nivele de bază și două
manipulări experimentale .
Etapa a1) Nivel de baza în care se fac observații inițiale pentru a se
identifica comportamentul țintă înainte de orice manipulare
experimentală. Rolul acestei etape este acela de a fixa un element de
comparație.
Exemplu: un studiu realizat pe copii care la varste „măricele” de 3-4
ani înca își sugeau degetul, motiv pentru care cercetătorii au făcut o
serie de observații inițiale notând despre comportamentul copilului,
mai exact timpul mediu în care copilul își sugea degetul.

Etapa b1) Manipularea experimentală a comportamentului inițial al

copilului (suge degetul) i s-a asociat comportamentul mamei , acela
de ai citi o poveste, adică o activitate plăcuta de copil. Atunci când
copilul ducea degetul la gură mama se oprea din cititul poveștii ,
mama relua lectura doar după ce copilul nu mai făcea acest gest
(Aceasta etapa a durat 7 zile.)
->care constă în introducerea unei modificări care să se asocieze cu
ceva plăcut intrerupând gestul (activitatea)

Etapa a2) nivel de baza: prin urmare copilul este observat din nou în
lipsa manipulării experimentale iar scopul acestei observații este în
primul rând centrat pe a obeserva dacă cumva renunțarea la gestul
copilului se datorează manipulări experimentale sau se datorează
efectului de maturare . Aceasta etapa a durat încă 7 zile și s-a
constatat o creștere a frecvenței comportamentului negativ.

Etapa b2) manipularea experimentala : se introduce din nou pentru

a verifica dacă a avut efectul dorit.

Dezavantaje: Design-ul acesta este valabil doar atunci când

Vi(variabila indepentă) are anumite caracteristici respectiv efectele
manipulării experimentale trebuie să fie reversibile și foarte rapide
pentru a ne putea întoarce din nou la nivelul de bază.
2. Design-ul nivelelor de baza
De multe ori, atunci când realizăm manipulări experimentale ne
dorim ca subiectul să nu mai revină la nivelul de bază. Motiv pentru
care este necesar să analizăm complexitatea comportamentului ce se
dorește modificat și a cărei modificare vrea să fie păstrată.
Exemplu: dorim să modificăm comportamentul unui copil
hiperkinetic, acest comportament este unul hipercomplex.
Comportamentul hiperkinetic este alcătuit din mai multe
comportamente: nu este atent la lecții, vorbește în timpul orelor , se
ridică din bancă etc.
Scopul experimentului este schimbarea definitivă a
comportamentului și determinarea unei legături de tip cauză-efect . În
acest design mai multe comportamente ale subiectului sunt
monitorizate simultan.
Cu cât tratamentul aplicat modifică comportamentul urmărit și
nu altele , cu atât înseamnă că avem o relație cauză-efect , iar efectul
va fi păstrat pentru totdeauna fiindcă tratamentul este orientat doar pe
acest tip de comportament specific.
Cu alte cuvinte avem nivelul de bază în care monitorizăm toate
comportamentele după care aplicăm tratamentul și avem din nou baza.
A. BAZA-TRATAMENT-BAZA-BAZA-BAZA
B. BAZA-BAZA-TRATAMENT-BAZA-BAZA
C. BAZA-BAZA-BAZA-TRATAMENT-BAZA
D. BAZA-BAZA-BAZA-BAZA-TRATAMENT
Dezavantajul este acela că trebuie lucrat cu un comportament
general care are mai multe comportamente suficient de independente
între ele, astfel atunci când acționați asupra unui comportament să nu
le afectați pe celelalte.
3.Designul criteriilor schimbatoare
Acest design are urmatoarea structura:
BAZA1, TRATAMENT - BAZA2, TRATAMENT - BAZA3,
TRATAMENT
În momentul în care este atins un criteriu se stabilește altul nou.
Relația dintre Vi(variabila independentă) și Vd(variabila dependentă)
este dată de apropierea nivelului Vd de criteriul stabilit. Acest design
este mai puțin evident pentru realizarea unei cauzalități , deoarece nu
spune nimic despre variabilele externe ce pot interveni.
Exemplu: dorim să tratăm un pacient cu dependență de tutun
a)nivel de bază :20 de țigări pe zi
b)stabilim un criteriu : să ajungă la 15 țigări pe zi
c)nivel de baza: 15 țigări pe zi
d)stabilim un nou criteriu: 10 țigări pe zi etc.

4. Designul elementelor multiple

Este designul unor tratamente simultane sau alternante .
Exista două idei principale:
1)Utilizarea mai multor nivele de tratament într-un experiment
2)Utilizări alternante sau inversări repetate
Acest design se utilizează:
-când nu este sigur ce tratament este mai eficient , dar se doresc
rezultate imediate
-când se impune o schimbare rapidă a tratamentului în aceleași
condiții de mediu.
 Exista doar două situații în care se poate utiliza design-ul
experimental cu un singur subiect:
1.Când se poate generaliza de la un singur subiect la populație;
2.Când subiectul este unic și problema este numai a lui.