Sunteți pe pagina 1din 18

STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE.

PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

ISTORIE ȘI ARTĂ MILITARĂ

INVAZIA TĂTARILOR ÎN VARA ANULUI 1518


ȘI LUPTA DE LA ȘTEFĂNEȘTI. RECONSTITUIRE
Mihai ADAUGE 1
In August 1518, during the reign of Ștefăniță vodă (1517-1527), the Tartar army in-
vaded Moldavia. This historical event lacks a profound scientific research; besides, it is
described very differently in Romanian historiography. This study, based on a thorough ex-
amination of vintage historical sources, outlines an overview of historical-military aspect
of the war: it marks the geographical area where the war unfolded, assesses the military
commitment of both armies, restores the main chronological events, identifies the location
of the decisive battle, restores the battle plan. This research places the battle of Ştefăneşti
among the most brilliant battles of the Moldovan army, which must take its justly deserved
place in the annals, history and military art books.

Poporul român nu a fost și nu este un tegii: de la nord-vest venea pericolul arma-


popor războinic, însă istoria i-a hărăzit un telor Poloniei și Ungariei, de la sud năvălea
destin atât de dramatic, încât l-a provocat oastea Imperiului Otoman, iar dinspre est
să fie în permanență gata de a-și apăra țara invadau țara bulucurile tătărești. Chiar
și libertatea cu arma în mâini. S-a pomenit dacă aceste puteri militare erau în mare
în calea unor popoare adesea cu interese măsură produsul aceleiași epoci, fiecare
exagerat de mari în spațiul românesc. De dintre ele venea cu specificul său: tradiție
aceea, și strategiile militare ale Țărilor Ro- și experiență de război, strategie și școală
mâne în general erau de apărare, dar asta militară, nivel de dotare și pregătire de lup-
nu înseamnă că ele aveau un caracter pasiv. tă, situația politică la timpul istoric concret
Dimpotrivă, erau pline de elemente acti- etc. În asemenea condiții și strategia milita-
ve și energice, fiind determinate de câțiva ră a Țării Moldovei trebuia să prevadă toate
factori decisivi, printre care: unu – țările aceste particularități.
dușmănoase care invadau, de exemplu, Componenta militară a istoriei româ-
Țara Moldovei, puteau să pună sub arme nilor este una bogat studiată și elucidată.
oști mult mai numeroase decât cea moldo- Sunt restabilite scheme detaliate ale unor
venească, doi – oastea moldovenească era, războaie, campanii și bătălii răsunătoare,
de regulă, mai slab dotată cu echipament și cum ar fi, de exemplu, zdrobirea armatei
armament decât invadatorii. lui Matei Corvinul la Baia (1467), bătălia
Strategia militară a moldovenilor avea și de la Vaslui (1475), lupta din Codrii Cos-
specificul ei, trebuia să rezulte din situația minului (1497) și multe altele. În același
geopolitică a țării, care presupunea trei ti- timp, constatăm că au rămas în afara unor
puri de inamici în jur cu trei tipuri de stra- cercetări speciale istorii armate cu abordări

1
Mihai ADAUGE – cercetător științific, Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”.

70
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

strategice și tactice la fel de ingenioase. ment este Letopisețul de la Putna, consem-


De exemplu, pentru nicio confruntare cu nând următoarele: „În anul 7026 (1518),
tătarii, multe dintre care au strălucit la ca- luna lui August în 9, bătu Ștefan voievod
pitolul artă militară, nu vom găsi în isto- pe Tătari la Prut și-i goni peste câmp până
riografia românească o analiză, cât de cât în Ciuhru, omorându-i și prinzându-le că-
complexă, sub aspect istorico-militar. De peteniile lor” [1]. Scrierea prezintă șirul de
aceea, ne-am propus să ne oprim la una episoade mai importante din istoria Țării
dintre aceste file de istorie militară glori- Moldovei, începând cu anul 1359 și oprin-
oasă – lupta și victoria oastei moldovenești du-se la 1526, adică trece de războiul din
sub domnia lui Ștefăniță vodă (1517–1527) august 1518 cu doar câțiva ani. Această
asupra tătarilor din vara anului 1518. Vom nuanță denotă faptul că autorul ei putea
încerca în ceea ce urmează să conturăm o să fie contemporan evenimentului pe care
imagine de ansamblu, abordând cele mai îl abordăm, ceea ce imprimă informațiilor
importante aspecte ale problemei: când au furnizate de Letopisețul de la Putna un
năvălit tătarii, direcția pe unde au năvălit grad sporit de veridicitate.
și care a fost teatrul de război, când și cum O altă sursă istorică importantă care re-
a reacționat oastea moldovenească, unde și latează despre acest război este Cronica lui
când s-a dat bătălia decisivă între cele două Macarie, pe care episcopul începe s-o scrie
oști. la îndemnul și în domnia lui Petru Rareș
Disputa istoriografică și „confrunta- (1527–1538, 1541–1546), dar care consem-
rea” izvoarelor scrise. Evenimentul din nează și câteva evenimentele din domniile
august 1518 nu s-a bucurat deocamdată de precedente. Despre invazia tătarilor din
cercetări științifice pe potriva importanței 1518 cronica prezintă informații intere-
lui, dar în schimb are parte de opinii și sante, chiar mai detaliate decât Letopisețul
tălmăciri dintre cele mai diferite. Adevă- de la Putna, pe care autorul le-a preluat din
rul este că atât realizările istoriografice cu scrieri mai vechi, întocmite aproape conco-
privire la episodul respectiv, așa modeste mitent cu desfășurarea evenimentului rela-
cum sunt, cât și erorile despre el încăpute tat. Acest lucru îl confirmă episcopul Ma-
în tratate și manuale, își au rădăcinile în carie chiar de la început: „Cele de până aci
sursele istorice ce îl consemnează. Acestea [1527] le-au adunatu și cu meșteșugu le-au
sunt, pe de o parte, mai puține decât și-ar întocmitu și ni le-au lăsatu nouă, copiilor
dori un istoric, iar pe de altă parte, foarte lor, spre scumpă moștenire scriitorii di-
diferite ca origine, grad de veridicitate și nainte de noi, nu scimu cine anume, se vede
obiectivitate, încât lesne oricine poate ră- însă că omeni iubitori de Dumnezeu” [2].
tăci în labirinturi întortocheate și pe piste Letopisețul Țării Moldovei de Grigore
greșite de cercetare. De aceea, vom încer- Ureche este sursa considerată de mai mulți
ca să aducem cel puțin câteva noi raze de cercetători ca cea mai cuprinzătoare și
lumină peste această filă de istorie tot cu exactă referitoare la acest episod [3]. Textul
puterea surselor scrise, abordându-le cu marelui vornic a fost apoi preluat integral
multă atenție, cu maximum scrupulozitate de alți doi cronicari – Nicolae Costin [4] și
și în toată complexitatea lor. Axinte Uricariul [5].
Cea mai timpurie sursă istorică scrisă, Este lucru știut faptul că marele vor-
ajunsă până la noi, care a notat acest eveni- nic al Țării de Jos Grigore Ureche a scris
71
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

această cronică mai târziu, în prima jumă- nicarului, Maxim Ureche, s-ar fi născut pe
tate a secolului XVII, dar în același timp la sfârșitul secolului XV, ceea ce înseamnă
cunoaștem că el a folosit mai multe cronici că a fost contemporan războiului cu tătarii
moldovenești vechi. Printre acestea se nu- din vara lui 1518, la care poate chiar și a
mără Cronica și analele putnene, întocmite participat.
în unele cazuri, după cum am arătat, chiar Referitor la cronica lui Grigore Ureche
de contemporanii evenimentului. Nicolae este necesar să facem din start o preciza-
Iorga scria despre aspectul dat: „Acest corp re valabilă și pentru subiectul cercetat de
de cronici moldovenești (Analele de la Put- noi: putem constata în unele lucrări că,
na și continuarea lui Macarie) nu ne-a fost invocându-se aceeași scriere a vornicului
transmis de nici un manuscris, dar Ureche Ureche, informațiile sunt diferite și se con-
l-a avut la îndemână și, cum vom vedea, l-a trazic. Această nedumerire la prima vedere
întrebuințat” [6]. are o explicație logică: textele diferitelor
Un argument în plus în favoarea credi­ ediții ale cronicii lui Ureche, de la 1852,
bilității datelor furnizate la acest subiect de când a fost editată pentru prima oară de că-
către Letopisețul Țării Moldovei este chiar tre Mihail Kogălniceanu cu titlul „Domnii
personalitatea lui Grigore Ureche, care a Țării Moldovei și viața lor”, și până în pre-
avut la dispoziție și surse de altă natură. zent [8], pe alocuri au mici necoincidențe,
Cronicarul a trăit în anii 1590–1647, de pentru că la bază au și diferite interpretări
unde putem deduce că diferența de timp ale arhiografilor, istoricilor și altor cercetă-
de la evenimentul istoric respectiv și până tori care le îngrijesc.
la descrierea lui în Letopiseț este de ceva O sursă istorică de reală valoare este
mai mult de un secol. Pentru memoria is- Cronica moldo-polonă scrisă de Nicolae
torică colectivă acesta nu este un termen Brzeski la 1566. Brzeski era solul și se-
prea mare. Dacă judecăm în termeni mai cretarul regelui polon trimis cu misiune
simpli, constatăm că bunicii cronicarului, diplomatică la sultanul turc să se plângă
și anume, Maxim Ureche – pe linie paternă pe domnul moldovean că atacă teritoriul
și Ionașcu Jora – pe linie maternă, practic Crăiei. Trecând pe la Iași, unde Alexan-
au fost contemporanii acestui război de la dru Lăpușneanu mutase capitala țării, este
1518. Dintr-un document al lui Ieremia reținut pentru mai mult timp. „Aici în Iași
Movilă de la 8 aprilie 1600, putem dedu- a copiat Brzeski o cronică turcească a lui
ce că tatăl cronicarului, Nistor Ureche, s-a Mihail Constantinovici din Ostrovița și a
născut înainte de 1546, sfârșitul domniei tradus din limba slavonă în cea polonă cro-
lui Petru Rareș (1527–1538, 1541–1546), nica Țării Moldovei după o versiune ce i-a
pentru că marele domn al Țării Moldovei căzut în mâni cine știe de la ce boier sau de
îi întărește ca proprietate o parte din satul la ce călugăr” [9].
Hotinești. Documentul lui Ieremia Movilă Și în cazul Cronicii moldo-polone am
de la 1600 spune expres că a treia parte din putea nimeri în capcana unor necoincidențe
acest sat era „dreapta lui ocină și dedină… de date. Explicația este aproximativ aceeași
din privilegiul de întărire, pe care la avut ca și pentru scrierea lui Grigore Ureche: în
el de la Petru voievod cel Bătrân [adică de istoriografie s-a operat cu textele diferitor
la Petru Rareș – M.A.]” [7]. De aici putem versiuni. În anul 1867 Bogdan Petriceicu
deduce că bunicul pe linie paternă al cro- Hasdeu publică textul Cronicii în Arhiva
72
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

Istorică, după o copie de pe original făcu- Despre același spațiu geografic în ca-
tă în secolul XVIII pentru istoricul polon drul căruia s-au desfășurat ostilitățile mi-
Adam Naruszewicz și editată pentru prima litare din august 1518 vorbește și Cronica
oară de Wójcinski la 1844, iar în 1891 isto- lui Macarie: „... se porni Albu, sultanu tătă-
ricul și documentalistul român Ioan Bog- rescu din Perecop, cu o grămadă de Tătari
dan include această scriere în volumul Ve- spurcați și trecură fără veste apa Nistrului
chile cronice moldovenesci până la Utechea, și ajunseră până la Prutu și începură a jefui,
însoțită de un studiu, de varianta tradusă și după obiceiul lor, țera de juru împrejuru...
de note [10]. Însă la sfârșitul secolului XIX, Ștefan voievodu, se sculă... și-i înfrânse
același Ioan Bogdan a descoperit la biblio- în tote părțile, făcând mare omoru între
teca imperială din St. Petersburg originalul dânșii. Mulți s-au înecatu în Prutu și în
Cronicii, pe care s-a păstrat și autograful Ciuhru...” [13].
autorului, iar în 1895 publică această scri- Letopisețul Țării Moldovei de Grigo-
ere în volumul Cronice inedite atingătoare re Ureche vizează tot spațiul de la Prut și
de Istoria Românilor [11]. Astfel, în uzul Ciuhur, lărgindu-l chiar spre nord până la
științific s-au adunat trei ediții, adică trei satul Șerbaca: „... ridicatu-s-au Albu sultan
versiuni ale textului, fiecare cu micile ei cu tătarii de la Perecop..., au trecut Nistrul
nuanțe de tălmăcire a evenimentului din fără veste și au tras cătră Prut, de au ajunsu
august 1518, la care se mai adaugă diver- la locul ce să chiamă Șerbanca” [14]. Aici se
sele interpretări, explicații și note ale edito- impune o remarcă, și anume, că în prima
rului. În consecință, aceste diferențe au și ediție, îngrijită de M. Kogălniceanu, fraza
generat în istoriografia românească ipoteze „locul ce să chiamă Șerbanca” continua cu
și opinii diferite despre războiul cu tătarii. sintagma „den sus de Ștefănești” [15], care
Invazia tătarilor și teatrul de război. însă a fost omisă în edițiile ulterioare, ră-
Un aspect principial al problemei exami- mânând doar în cronicile lui Nicolae Cos-
nate îl constituie traseul invaziei tătărești tin și Axinte Uricariul. Concretizăm tot
și spațiul geografic în limitele căruia s-au aici că satul Șerbaca se afla la circa 8 km în
desfășurat ostilitățile militare. Este cunos- linie dreaptă de la Ștefănești (azi – județul
cut faptul că tătarii aveau în această peri- Botoșani) și aproximativ la aceeași distanță
oadă mai multe direcții pe unde atacau de la gura râului Ciuhur. Astăzi Șerbaca nu
și pârjoleau teritoriul Țării Moldovei. De mai există, pentru că în anii ’70 ai secolu-
multe ori ei organizau atacuri simultane pe lui trecut a fost construit barajul Costești–
câteva direcții. În ceea ce privește războiul Stânca, iar peste vatra acestui sat s-a extins
cu tătarii din timpul domniei lui Ștefăniță lacul de acumulare.
vodă în istoriografie s-au conturat două Opinia generală că invazia tătarilor și
opinii foarte diferite. confruntările armate s-au desfășurat în
1. Letopisețul de la Putna menționează zona Prut–Ciuhur–Ștefănești–Șerbaca, evi­
două puncte geografice cu referire la lupte- dent cu anumite mici nuanțe, se regă­sește
le din august 1518, râul Prut și afluentul lui în majoritatea tratatelor de istorie care nu
din stânga Ciuhur: „... bătu Ștefan voievod ocolesc subiectul și formulează un punct
pe Tătari la Prut și-i goni peste câmp până de vedere clar. Dintre acestea am mențio­
în Ciuhru, omorându-i și prinzându-le că- na: Istoria Româniloru de August Treboniu
peteniile lor” [12]. Laurian (Iași, 1853) [16], Istoria românilor
73
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

din Dacia Traiană de A. D. Xenopol (Iași, Prut, unde petrecea poate în acest timp
1891; puncte de vedere menținute și în de primăvară, ca să asigure granița răsă-
edițiile ulterioare) [17], Enciclopedia Ro- riteană” [26]. În Basarabia noastră marele
mână de Dr. C. Diaconovich (Sibiu, 1904) istoric remarca la acest subiect: „Pentru
[18], Istoria Românilor de Constantin C. apărarea Moldovei de acești dușmani fuse-
Giurescu (București, 1943) [19], Istoria ar- se nevoie să se creeze o Vornicie a Țării de
tei militare a românilor de Generalul Radu Jos...; Vodă însuși, Bogdan, fiul lui Ștefan și
Rosetti (București, 1947) [20] etc. tatăl lui Ștefăniță, domnul din 1518, făcuse,
2. O opinie cu totul diferită formulea- din nevoi militare, o nouă reședință dom-
ză Nicolae Iorga în tratatul Istoria arma- nească la Huși...” [27]. Astfel prezentându-
tei românești, editat la 1910 [21], pe care se situația, se impune și o concluzie: dacă
o menține și în ediția II a lucrării (1929), domnii Țării Moldovei depusese eforturi
precum și în cunoscutul studiu Basarabia sporite de securizare a acestei zone, atunci
noastră, publicat în 1912 [22]. Marele is- în mod evident că și tătarii cunoșteau acest
toric își construiește opinia luând ca bază lucru și au căutat alte zone mai vulnerabile
Cronica moldo-polonă. El susține că tăta- în apărarea moldovenilor pentru a trece și
rii au năvălit pe o altă direcție și au ieșit la a prăda teritoriul de la vest de Prut.
Prut mult mai la sud de zona Ciuhurului, În același timp, în favoarea opiniei
și anume la „gura Săratei”, în zona Fălciu- Ștefănești–Ciuhur pot fi aduse și mai mul-
lui, unde se afla și târgul Sărata [23]. te exemple aidoma celui invocat de Nicolae
Un prim argument invocat de Iorga este Iorga. Să ne amintim că la sfârșitul lui iunie
faptul că tătarii au mai pârjolit acest târg 1476, când sultanul Mahomed II a pornit
și mai înainte, până la 1489. Este adevărat, război împotriva Țării Moldovei și se apro-
numai că aici ar exista și un contraargu- pia de Dunăre, iar Ștefan cel Mare cu oas-
ment. Se știe că domnul Țării Moldovei tea se afla în zona Bârladului, încercând să
Bogdan III, tatăl lui Ștefăniță vodă, apre- repete cumva scenariul războiului din ia-
ciind corect pericolul năvălirii tătarilor pe nuarie 1475 finalizat cu marea victorie de
această direcție, a întreprins măsuri de se- la Vaslui, tătarii năvălesc și atacă din spate,
curizare a zonei date. După cum menționa tocmai în zona Ștefăneștilor [28]. În 1510
Ion Nistor în Istoria românilor, Bogdan III și 1513, tătarii pârjolesc din nou țara, năvă-
a început să „înjghebeze așezări românești lind inclusiv dinspre Orhei, pe la Ștefănești
de-a lungul Ialpugului, de la Greceni în sus spre Botoșani și Dorohoi [29]. La fel se în-
până la Codrul Tigheciului, care prin însăși tâmplă și mai târziu, în vara anului 1538,
natura lui forma o bună linie de apărare, când bulucurile tătărești, care numărau
și până la Lăpușna” [24]. A murit domnul câteva zeci de mii de săbii, încearcă să lo-
Moldovei în primăvara anului 1517 când se vească oastea moldovenească a lui Petru
afla, scrie Ion Nistor, „în toiul acestor pre- Rareș trecând Prutul tot pe la Ștefănești,
gătiri de apărare” [25]. Același lucru spune fiind zdrobite apoi în lupta de lângă același
despre pericolul tătăresc și consolidarea târg [30].
sistemului de apărare a țării începută de Argumentul principal prezentat de Ni-
tatăl lui Ștefăniță vodă și Nicolae Iorga în colae Iorga ține de tălmăcirea cuvântului
Istoria poporului românesc: „În april 1517 „Sarbath” din Cronica moldo-polonă. Isto-
Bogdan muri, încă foarte tânăr, la Huși pe ricul consideră că „Sarbath” înseamnă „Să-
74
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

rata”, iar Ureche „a înțeles rău” această în- copia Naruszewicz a scrierii [34]. Iată deja
semnare și a scris „Șerbanca”. În susținerea în versiunea originală a Cronicii moldo-
propriei opinii, Iorga invocă și un docu- polone, scrisă la 1566 și publicată de Ioan
ment de la Ștefan cel Mare în care este po- Bogdan la 1895 în volumul Cronice inedite
menită aceeași „gura Săratei”: „Ureche-l atingătoare de Istoria Românilor, vedem că
așeza la „Șerbanca, den sus de Ștefănești”, sintagma exactă folosită de Nicolae Brzeski
localitate pe care n-o găsim nicăiri. „Sar- nu este „Usczie Sarbath”, care ar semăna
bath”, „Sarbatt” nu e însă altceva decât cu „Ottycttnòiå ñúðàòí”” (gura Săratei), ci
târgul fălciian Sărata, pe care tot tătarii îl „Vſczie Sarbath” [35]. Diferența nu este
nimiciseră, înainte de 1489, când Ștefan mare, o singură literă, „U” în loc de „V”,
cel Mare pomenește „săliștea lui Stanciul, dar schimbă totalmente sensul. Or, „Vſczie
fiul lui Jurj al Husei, pe Prut, unde a fost Sarbath” e cu totul altceva, nici nu adie a
târgul Săratei, adăugând că se află mai sus „gura Săratei”, ci s-ar tălmăci ca „Sarbath
de „gura Săratei”” [31]. Mai mult chiar, la de sus” ori „mai sus de Sarbath”, de unde
referința de subsol Iorga reproduce și pune Grigore Ureche, nu fără temei, a dedus că
semnul egal între sintagma din Cronica este vorba de satul Șerbanca [den sus de
moldo-polonă „Usczie Sarbath” și sintag- Ștefănești]. De fapt, mai există în același
ma în limba slavă veche din documentul cuvânt o greșeală, litera „s” în loc de litera
lui Ștefan cel Mare de la 1489 „Ott ycttn òiå „ſ ”, dar nu este la fel de gravă, pentru că în
ñúðàòí””, care înseamnă „gura Săratei” cazul dat acestea se citesc aproximativ la fel.
[32]. Dacă ar fi să facem o totalizare pe mar-
La prima vedere totul pare corect și vrei ginea raționamentelor expuse privind
să dai dreptate lui Iorga. Dar numai la pri- spațiul geografic în care s-au desfășurat
ma vedere, pentru că dacă apelăm direct ostilitățile militare din august 1518, putem
la sursa în original, ne convingem de efec- afirma cu toată tăria că practic nu a rămas
tele capcanei amintite mai sus, iar opinia în picioare niciun argument în favoarea
istoricului izvorăște din confuzia generată versiunii „gura Săratei”, în timp ce pentru
de cele două versiuni ale textului în limba opinia Ștefănești–Ciuhur–Șerbaca argu-
poloneză. La mijloc este vorba de o foar- mentele chiar s-au înmulțit.
te mică abatere, care însă duce la o gravă Cronologizarea războiului. În aborda-
eroare. rea subiectului privind războiul cu tătarii
În versiunea Naruszewicz a scrierii, din anul 1518 istoriografia românească se
publicată de Hasdeu la 1867, de unde confruntă cu două probleme de cronolo-
s-a inspirat și Iorga, cu adevărat locul de gizare: a) când au năvălit tătarii, b) data
la Prut unde au ieșit tătarii se numește luptei decisive.
„Usczie Sarbath” [33]. Și la reeditarea (a) Vom începe cu cele mai vechi izvoa-
aceluiași text în culegerea Vechile cronice re. Cronica moldo-polonă a lui Nicolae Br-
moldovenesci până la Urechia. Texte slave zeski [36] menționează ziua invaziei – 14
(1891), istoricul Ioan Bogdan, chiar dacă august 1518, iar Letopisețul Țării Moldovei
tălmăcește această denumire ca „S[z]ar- de Grigore Ureche [37] spune că tătarii s-au
banka”, acceptând, se vede, tălmăcirea lui ridicat la 8 august 1518. Referitor la croni-
Grigore Ureche, oricum indică între pa- ca lui Grigore Ureche este necesar să facem
ranteze și sintagma „Usczie Sarbath” din o precizare: în prima ediție, apărută sub în-

75
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

grijirea lui Mihail Kogălniceanu la 1852, se contradictorii referitoare la evenimentul în


spune că „au întrat Albu-Sultan cu tătarii cauză, sarcina noastră este să le identificăm
de la Perecop” „în al doile an [de domnie a pe cele corecte. Ar fi aproape imposibil să
lui Ștefăniță vodă, la – M.A.] 7026 August restabilim adevărul, dar sursele istorice ne
18”[38]. Începând însă cu ediția din 1916, mai oferă o informație, la prima vedere
îngrijită de C. Giurescu, precum și în toa- secundară, însă foarte importantă în con-
te edițiile ce au urmat, în loc de 18 august textul acestei mici investigații. Și anume,
apare data de 8 august. și Cronica moldo-polonă, și Letopisețul lui
În același context remarcăm și alte două Grigore Ureche concretizează că bătălia
mențiuni din letopisețele lui Nicolae Cos- cea mare a avut loc „luni dimineața” / „w
tin și Axinte Uricariul, care repetă în cea poniedzialek rano” [44]. Informația re-
mai mare parte textul scrierii lui Ureche. În spectivă trebuie acceptată ca veridică, pen-
prima ediție a cronicii lui Nicolae Costin, tru că cronicile și scrierile vechi de regulă
după cum a sesizat și Mihail Kogălniceanu nu operau cu asemenea date, iar dacă și
într-o notă la subsol, figurează o cu totul le includeau, atunci doar în cazurile când
altă dată, 2 aprilie ca început al invaziei informațiile se cunoșteau cu exactitate.
[39]. În edițiile ulterioare, ca și în cazul Această concluzie o desprindem și din stu-
scrierii lui Ureche, este acceptată versiu- diul special Elemente de cronologie, semnat
nea uniformizată de 8 august. Și în Cronica de Ion Ionașcu și Francisc Pall, din volumul
paralelă a Țării Românești și a Moldovei de introductiv al seriei „Documente privind
Axinte Uricariul găsim o dată nouă, numai istoria României”. Vorbind despre valoarea
că aici ziua de 8 august coincide, dar este informației cu referire la ziua săptămânii
schimbat anul, nu 7026 (=1518), ci 7027 într-un domeniu asemănător cu cel care ne
(=1519), nepotrivire asupra căreia atrage interesează aici, în datarea documentelor,
atenția și editorul [40]. cercetătorii afirmau în acest sens: „Ziua
Din cauza lipsei unei opinii consolidate, săptămânii din datare dă posibilitate arhe-
în majoritatea studiilor și tratatelor lipsește ografului să controleze exactitatea elemen-
o dată concretă a începutului invaziei telor cronologice principale... Se întâmplă
tătărești, iar Nicolae Iorga numește chiar uneori ca data lunară să nu se verifice prin
două cifre, „14 sau 18 august” când „Alb- ziua săptămânii respective; în atare caz,
Sultan intră în țară” [41], una fiind prelua- presupunându-se că mai ușor a putut dia-
tă din Cronica moldo-polonă și a doua din cul să greșească cifra lunară decât ziua de
Letopisețul lui Ureche în prima lui ediție. săptămână” (subl. noastră – M.A.) [45].
(b) Cât privește data bătăliei decisive În consecință, nouă nu ne-a rămas de-
avem o singură opinie, 9 august, despre cât să calculăm care dintre aceste date de
care vorbește Letopisețul de la Putna: „În august 1518 a coincis cu ziua de luni [46] și
anul 7026 (1518), luna lui August în 9, bătu am constatat că bătălia decisivă în războiul
Ștefan voievod pe Tătari la Prut” [42]. Însă cu tătarii a avut loc luni, 9 august.
acest punct de vedere nu este preluat de- Rezultă că datele de 14 și 18 august ca
cât în foarte puține lucrări, printre acestea început de invazie decad de la sine. Nu este
fiind, de exemplu, și tratatul de Istoria Ro- nimic ieșit din comun, pentru că scrierile
mânilor de Constantin C. Giurescu [43]. de epocă conțin de mai multe mici erori
• Având această multitudine de date sau necoincidențe. Cât privește data de

76
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

8 august, invocată de Letopisețul Țării Mol- Există însă și în această dispută istorio-
dovei, de asemenea pare greșită. Era prac- grafică un element care se regăsește în ma-
tic cu neputință ca de la invadarea țării la 8 joritatea surselor și care ne dă posibilitatea
august, în decurs de o zi, câteva zeci de mii să restabilim adevărul despre locul unde în
de tătari să străbată teritoriul de la Nistru dimineața zilei de 9 august 1518 s-a dat o
până la Prut, să ajungă în zona râului Ciu- mare bătălie între oastea moldovenească
hur și chiar să reușească, după cum admit și cea tătărească. Și Letopisețul de la Putna
toate părțile implicate în disputa istorio- (Cronica și analele putnene), și Cronica lui
grafică, să prade și aici o parte de țară. De Macarie, și Letopisețul lui Grigore Ureche
aceea, pare foarte probabil că invazia tăta- împărtășesc aceeași informație, cu care, de
rilor pe teritoriul Țării Moldovei a început altfel, este de acord și Constantin C. Giu-
mai devreme cu câteva zile. Data de 8 au- rescu și o citează întocmai: „[...] mulți din
gust ar putea să însemne prima tentativă a tătari au pierit, mulți în Prut s-au înecat și
tătarilor de a trece Prutul pe la gura Ciuhu- s-au fost înglodând în Ciuhru”, „iar câți au
rului spre Ștefănești, despre care vom vorbi rămas, i-au gonit preste câmpi, tăindu-i și
mai jos. săgetându-i, până la Nistru” [49].
Formularea corectă care trebuie folosită Așadar, dacă lucrurile se prezintă în
în tratatele de specialitate și în manuale ar felul acesta, la o examinare mai atentă
fi: invazia tătarilor asupra Țării Moldovei a constatăm o contradicție fundamentală în
pornit la începutul lunii august, iar la 9 au- opinia lui Giurescu și a adepților ei. Și anu-
gust a fost dată bătălia decisivă. me. În cazul dacă bătălia s-ar fi dat la est
Locul bătăliei decisive. O chestiune de Prut, după care tătarii au fugit tot spre
la fel de principială și diferit abordată în est, spre Nistru, atunci nu era cu putință ca
istoriografia românească este locul bă- mulți dintre ei să se fi înecat în Prut, care se
tăliei decisive din cadrul acestui război. află în direcția opusă, la vest. Și mai depla-
Reamintim că în calcul trebuie luate doar sat în spațiul geografic este fixat locul bătă-
opiniile privind năvălirea tătarilor în zona liei, chiar la est și de râul Ciuhur, în două
Ștefănești–Prut–Ciuhur–Șerbaca, dar con- atlase prestigioase cu hărți istorice: Atlasul
statăm că și cadrul lor avem practic două pentru istoria României (1983) [50] și Ro-
puncte de vedere distincte, deja referi- mânia. Atlas istorico-geografic (2007) [51].
toare la locul bătăliei. Sunt lucrări în care O desfășurare a evenimentelor în ordi-
este susținută ideea, dedusă din cronica nea acceptată de ambele opinii (și anume:
lui Ureche, că lupta a avut loc pe partea tătarii bătuți la Prut – morți în bătălia deci-
dreaptă a Prutului. Unele tratate chiar con- sivă – înecați în Prut – înglodați în Ciuhur
cretizează că aceasta s-a desfășurat lângă – fugăriți spre Nistru) este posibilă numai
Ștefănești [47]. Dar avem și un alt punct în cazul dacă, și asta s-a întâmplat în rea-
de vedere, împărtășit, de exemplu, de Con- litate, la 9 august 1518 lupta hotărâtoare
stantin C. Giurescu, care afirmă că „oastea dintre oștenii moldoveni și tătari s-a dat pe
lui Ștefăniță, comandată de vornicul Petrea malul drept al Prutului, acolo unde în apro-
Cărăbăț, le ieși [tătarilor – n.n.] înainte, piere se află târgul Ștefănești. Aceasta este
peste Prut”, ceea ce înseamnă că moldove- formularea corectă la care am ajuns și care
nii s-au confruntat cu tătarii pe teritoriul trebuie acceptată în scrieri și manuale de
de la est de râu [48]. istorie.
77
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

Nu închidem însă subiectul, pentru că August Treboniu Laurian scrie în trata-


este momentul să zăbovim la încă un as- tul său Istoria Româniloru că „hanul tătăres-
pect, poate nu atât de important în con- cu întră în Moldavia cu 50.000 de armați”
textul disputei istoriografice de aici, dar de [55]; Nicolae Iorga, făcând referință la o cro-
principiu în general. Cele două atlase invo- nică polonă a lui Wapowski, arată că tătarii
cate mai sus poziționează bătălia pe malul erau 15.000 [56]; iar un raport din Ragusa
stâng al Prutului, iar alături toponimul de- vorbește de 25.000 de tătari care au suferit
numit „Gura Ciuhurului”, care seamănă a un mare măcel [57]. Alte mărturii despre
localitate. Acest toponim apare și în hărți numărul oastei tătărești nu există, însă pu-
ce se referă la alte teme și la alte perioade. tem compara aceste date cu informațiile si-
De aceea, ținem să descifrăm și această milare privind invaziile tătărești din aceeași
confuzie: în locul menționat de hartă nu perioadă. La 1475, de exemplu, 10.000 de
a existat niciodată vreo așezare umană tătari năvălesc în câmpiile Cetății Albe [58].
„Gura Ciuhurului”. A existat și mai există În domnia lui Bogdan III, după aceeași cro-
încă râulețul Ciuhur, care în locul fixat pe nică a lui Wapowski, 60.000 sau chiar 74.000
aceste hărți el se varsă în Prut, iar satul de de tătari pustiesc țara (cifre considerate de
aici, apărut încă în prima jumătate a seco- N. Iorga și C. Giurescu ca fiind exagerate)
lului XV, s-a numit dintotdeauna Costești. [59]. O oaste tătărească și mai mare atacă
În majoritatea documentelor din secolele Țara Moldovei în august 1538. Cronicile
XV–XVII această localitate este numită pe turcești semnate de Nasuh Matrakci („Fe-
cât se poate de clar: „satul Costești la gura tihname-i Kara-Bogdan” / Cronica cuceririi
Ciuhurului”, „sat Costeşti, ce sunt la gura Moldovei) [60], Rustem-Pașa („Tarih-i al-i
Ciuhurului, unde cade Ciuhurul în Prut”, Osman” / Istoria dinastiei Osmane) [61] și
„satul Costeşti, care este peste Prut, unde Kara-Celebi-Zade Abdul-Aziz Efendi („Su-
cade Ciuhurul în Prut” etc. [52]. leimanname” / Epopeea lui Suleiman Mag-
Efectivele de luptă. Am reușit până nificul) [62] susțin că hanul Sahib-Ghirai a
aici să marcăm spațiul geografic unde năvălit atunci cu 100.000 de oșteni și chiar
s-au desfășurat evenimentele de război, să mai mulți. Scrierea lui Mustafa Ğelalzade
identificăm și să argumentăm data și locul („Tabakat al-memalik ve daradjat al-mesa-
desfășurării luptei decisive. Pentru a creio- lik” / Păturile sociale și slujbele în Imperiul
na o imagine de ansamblu asupra războiu- otoman) [63] vorbește în general de 200.000
lui cu tătarii din august 1518, trebuie să în- de tătari, alte izvoare turcești dau cifra de
cercăm și o evaluare, cel puțin în linii mari, 70.000 de săbii [64], iar unele surse euro­
a efectivelor de luptă implicate în această pene amintesc de 50.000 de tătari [65].
confruntare. Așadar, am putea presupune că în răz-
• Sursele istorice invocate mai sus nu boiul din 1518 oastea hanului număra, așa
menționează nicio cifră concretă. Cronica cum arătau și unele surse, circa 20.000–
lui Macarie spune că „o grămadă de tătari 25.000 de tătari.
spurcați” au năvălit [53], Letopisețul lui • Despre componența numerică a oastei
Grigore Ureche vorbește de „multă oaste moldovenești nu avem nici atâta informație.
tătărască... au trecut Nistrul” [54], și aproa- Putem analiza situația doar prin analogie.
pe toate scrierile vechi menționează că Generalul Radu Rosetti totalizează în baza
dintre invadatori „mulți au pierut”, „mulți unor surse că în anii 1509–1514–1536 oas-
s-au înecat”, mulți s-au înglodat”. tea moldovenească număra circa 30.000 de
78
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

oșteni [66]. O cifră comparabilă cu aceasta această afirmație seamănă a laudă curată,
ne prezintă și Dimitrie Cantemir în Descri- deoarece Cronica moldo-polonă a lui Ni-
erea Moldovei: „[...] tot povestesc hronogra- colae Brzeski, care descrie acest eveniment
fiile moldovenești, precum că până în vre- relativ detaliat, cel puțin mai complet decât
mile Movileștilor nu s-au ținut oameni de multe altele, nu pomenește nimic despre
oaste mai puțin decât patruzeci de mii” [67]. vreun ajutor polonez [75].
Comitele sașilor Marc Pemfflinger și no­ Descrierea rezumativă a războiului
bilul maghiar Balthazar Bánffy, care au mers și a luptei decisive. După ce am dezbătut
cu solie la Petru Rareș în 1536, fiind trimiși toate aspectele importante ale problemei
de Ferdinand de Habsburg, scriau că dom- și am reușit să marcăm spațiul geografic în
nul moldovean, în cazul unei campanii co- care s-au desfășurat ostilitățile acestui răz-
mune împotriva turcilor, promite să ridice boi, să conturăm cu o anumită aproximație
la luptă „45.000 de oameni aleși” [68]. Nico- efectivele aruncate în luptă de către mol-
laus Olahus (1493–1568) afirma în lucrarea doveni și de către tătari, să înlăturăm ero-
sa Hungaria (Capitolul XIII „Despre Mol- rile, reconfirmând data bătăliei decisive și
dova”), scrisă în anii 1536–1537, că moldo- identificând locul desfășurării ei, se impu-
venii „ar putea să strângă cam patruzeci de ne, practic, un rezumat în stil enciclope-
mii și mai bine de oameni înarmați” [69]. dic asupra evenimentului istoric care s-a
Pentru perioada Campaniei lui Soleiman produs în domnia lui Ștefăniță vodă și se
Magnificul în Moldova, anul 1538, Fabio numește lupta împotriva invaziei tătărești
Mignanelli, nunțiu apostolic în Germania, din luna august 1518.
arăta că Moldova singură poate ridica 30.000 Așadar. La 22 aprilie 1517 moare dom-
de ostași [70]. Astfel, mai multe surse arătau nitorul Bogdan III, fiul lui Ştefan cel Mare.
că „puterea de luptă a Moldovei în vremea Pe tronul ţării urcă fiul acestuia, Ştefăniţă,
lui Petru Rareș [era – n.n.] o oștire de apro- care avea atunci 10–11 ani. De aceea, în
xomativ 40.000 luptători” [71]. Desigur, că realitate Moldova este condusă de sfatul
în situații extreme, cum a fost Campania domnesc în frunte cu Luca Arbore, porta-
din 1538, țara a mobilizat 70.000 de oșteni, rul Sucevei. La un an de la urcarea pe tron,
și viceversa – luat prin surprindere și în ter- la 9 martie 1518, la Cracovia, Ştefăniţă
men de timp limitat domnul putea aduna vodă încheie tratat de alianță cu Sigismund
circa 20.000–25.000 de oameni înarmați. I, craiul Poloniei. Documentul semnat avea
De aceea, putem presupune că și Ște­ și o componentă antiotomană pronunțată:
făniță vodă, având lângă el, după cum a) polonii se angajau: „pre Ștefan vodă și pe
arată cronicarul, doar o parte din oaste, Petru, fratele lui, cu Țara Moldovei îi vom
într-un termen restrîns a adunat până la apăra de chesariul turcilor și îl vom ajuta în
urmă aproximativ 20.000 de oșteni. contra lui”; b) în caz de război „asupra îm-
• Cronica lui Wapowski mai prezintă o păratului turcilor și a țării lui”, polonii pu-
informație privind efectivele de luptă din teau să traverseze Țara Moldovei pe unde li
războiul de la 1518, și anume că moldovenii „se va vedea a fi mai bine și mai de folos”;
au fost „ajutați de 3000 de călăreți poloni” c) în cazul unui război dintre Polonia și
[72]. Unii istorici au preluat în scrierile lor Imperiul otoman, „Ștefan vodă, singur în
această afirmație [73], pe când Nicolae Ior- persoana sa și cu toată țara sa cea moldo-
ga spune că ea „nu dovedește nimic, decât venească” se obliga „să meargă împotriva
lauda din acea cronică” [74]. Cu adevărat, numitului împăratului turcilor” [76].
79
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

Acest fapt, în mod evident, a supărat după cum consemnează și cronica, Vodă
Poarta Otomană şi în înțelegere cu hanul „au dat veste și țării, de sârgu să să strângă”
din Crimeea a decis să-l pedepsească pe [77]. În situația când oastea domnitorului
noul domnitor de la Suceava. Drept conse- era în apropiere, hanul și căpeteniile sale
cinţă, la începutul lui august 1518 hoardele nu au riscat să înainteze prin trecătoarea
tătăreşti au trecut Nistrul şi s-au năpustit de la Ștefănești, pentru că în asemenea
asupra ţării. Au înaintat, cum scrie cronica- circumstanțe moldovenii aveau o poziție
rul, „fără veste”, pe semne prin Valea Culei, strategică foarte avantajoasă și mult peste
așa cum au mai făcut-o și altădată, şi „au cea a oastei tătărești. Rămânea o singură
tras cătră Prut”, aproximativ la gura Ciuhu- soluție acceptabilă: de a trece Prutul în altă
rului, pentru a ieși la Ștefănești, de aseme- parte. Oastea tătărească era deja în mișcare
nea pe unde au mai mers. Despre invazia (spre deosebire de cea a domnitorului mol-
tătarilor, în mod evident, imediat s-a dat dovean care staționa în tabăra de la gura
șfară-n țară și s-a aflat la curtea domnească. Coroviei) și acest fapt îi asigura un avantaj
Letopisețul lui Grigore Ureche menționează de timp pentru a merge nestingherită pe
un detaliu important în acest context: „Ci la o altă trecătoare. În mod evident că s-a
norocul cel bun al lui Ștefan vodă, s-au pri- căutat o trecătoare mai sus de Ștefănești,
lejitu cu oaste gata (subl. noastră – M.A.) în pentru că mai la sud era periculos, deoare-
gura Coroviei”. Asta înseamnă că elitele po- ce și oastea lui Vodă era ceva mai la vale de
litice și militare de atunci, și în primul rând Ștefănești, dar, mai cu seamă, dinspre sud
Luca Arbore, se așteptau la o asemenea veneau noi întăriri, veneau „josenii”, cum
evoluție. Întru confirmarea acestei ipoteze i-a numit cronicarul.
vin și documentele semnate de Ștefăniță Această altă trecătoare s-a dovedit a
vodă de până la invazia tătarilor. Este ade- fi lângă satul Șerbaca, și nu întâmplător.
vărat că puține au ajuns până la noi, dar cele Șerbaca era un punct geografic foarte cu-
de care dispune azi școala românească de noscut din timpuri mai vechi. Nicolae
istorie ne arată că Ștefan cel Tânăr în aceas- Iorga greșea când afirma despre acest sat
tă perioadă a semnat acte domnești din (în anul 1910): „localitate pe care n-o mai
reședința sa de la Hârlău, care este la circa avem astăzi”, iar în 1929 insista: „localita-
30 km de Ștefănești și apa Prutului. Cu alte te pe care n-o găsim nicăieri” [78]. Încă
cuvinte, putem presupune că oastea mol- în secolele XIV–XV satul Șerbaca și trecă-
dovenească aștepta năvălirea tătarilor pe la toarea de aici făceau parte dintr-un vechi
Ștefănești. Această situație se înscrie și în și cunoscut drum, despre care vorbește și
concepția strategică de atunci de apărare a istoricul Alexandru I. Gonța, menționând
țării, care prevedea ca un principiu impor- că de la „Vorniceni, unde a fost mai întâi
tant al său tocmai acoperirea dușmanului la conducător cneaz Stan şi apoi curtea lui
intrările pe teritoriul moldovenesc, la va- Oană vornic, [...] sub Dumbrava Înaltă,
duri și trecători. prin Săveni (casa lui Sava husarul de la Ba-
Dacă judecăm lucrurile în felul acesta, şeu) se mergea, prin Ripceni, peste Prut, la
atunci și tabloul general capătă contururi Şerbaca, sau Şerbanca, de lângă Horodiştea
mai clare și logice. Domnul țării, cu oastea sau Gorodiştea de pe Ciuhur, unde era altă
pe care o avea deja adunată cu el la Hâr- curte organizată şi administrată, în 1429,
lău, se deplasează la gura Coroviei, lângă de fiii lui Oană vornicul de Suceava” [79].
trecătoarea de la Ștefănești. În același timp, Iar Constantin C. Giurescu include locali-
80
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

tatea Șerbaca în volumul Târguri sau orașe sud de Ștefănești, tătarii au întins tabără de
și cetăți moldovene din secolul al X-lea până noapte la nord de acest târg, pregătindu-se
la mijlocul secolului al XVI-lea, afirmând: pentru o eventuală luptă a doua zi. Era zi de
„Nu știm când a ajuns Șerbanca „orășel”; duminică, 8 august 1518.
s-ar putea ca faptul să se fi întâmplat în Între timp, boierii și țăranii din Țara de
timpul domniei lui Ștefan cel Mare…” [80]. Jos, chemați la oaste de voievod, pornesc
Trecând Prutul pe la Șerbaca, tătarii se spre nord, spre Ștefănești, unde era tabăra
întorc, deja pe malul drept al râului, în în- și oastea moldovenească. Văzând că jose-
tâmpinarea oastei moldovenești. Așa cum nii urcă de-a lungul Prutului, comandantul
iscoadele au găsit tabăra domnitorului la oastei, acesta fiind portarul Sucevei Luca

81
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

Arbore, evident cu acordul lui Ștefăniță surprindere din două părți, a fost prinsă ca
vodă, care era și el în tabără, mai mult în „ro- în cleşte. Oastea hanului a intrat în panică,
lul de simplu spectator, adus pe câmpul de a început să bată în retragere spre apa Pru-
luptă pentru a deprinde arta militară” [81], tului, apoi chiar să fugă peste râu pe lângă
pune la cale o mare stratagemă. Îl trimite pe Costeşti. Unii dintre ei au prins vadul, alţii
vornicul Țării de Jos Petru Carabăț să pre- s-au aruncat în râu pe unde au nimerit. Gri-
ia conducerea acestor cete, să treacă cu ele gore Ureche mărturiseşte că „mulţi din tă-
Prutul, să înainteze în taină pe malul stâng al tari au pieritu, mulţi în Prut s-au înecat”. Iar
râului, să-l treacă îndărăt pe malul drept mai dintre cei care au scăpat, „s-au fostu înglo-
sus de tabăra tătarilor și să le iasă în spate. tindu în Ciuhru” [85]. Sau cum comentează
Anume pentru acest scenariu, cu luptă un alt cronicar, Nicolae Costin, „mulţi în
la Ștefănești „sus pe Prut”, și nu pentru ver- Prut s-au înecat şi în Ciuhru s-au năroit şi-i
siunea „gura Galbenei” de pe cursul inferi- scotea vii den năroiu” [86]. Două căpetenii
or, de jos, al râului, se potrivesc consemnă- tătăreşti mari au fost prinse la Ciuhur, şi
rile Letopisețului Țării Moldovei de Grigore anume, menţionează cronica, „Tamizu şi Bi-
Ureche: „Și dacă s-au bulucitu, suindu pre cazu”. Pe restul tătarilor, „câţi au rămas, i-au
Prut în sus (subl. noastră – M.A.), au trimis gonitu priste câmpi, tăindu-i şi săgetându-i,
Ștefan vodă pre Petrea Cărăbățu vornicul pănă la Nistru. Acolo fiindu obosiţi caii de
și cu toți giosenii să treacă Prutul” [82]. Și fugă multă, întrându în Nistru s-au înecatu,
Cronica moldo-polonă vorbește despre un numai sultanul cu puţini au scăpat, însă şi el
asemenea marș, numai că îl atribuie oastei rănit rău la cap, de s-au întors cu multă pa-
domnești: „Ștefanu voievodu și-au aduna- gubă şi pierire şi ruşine. Încă şi aceia câţi au
tu ostea sa și au plecatu elu însuți asupra scăpat, fără arme şi fără cai au scăpat” [87].
lui [Albu Soltanu] pe Prutu în susu... (subl. În cinstea biruinței, domnul țării a po-
noastră – M.A.)” [83]. runcit „tuturor boierilor să se strângă la
Cetele vornicului s-au deplasat noap- Hârlău, la ziua sfântului mucenic Dimi-
tea, ca să nu fie văzute de pe malul drept trie”, adică la 26 octombrie. Acolo, poves-
al Prutului, și, presupunem, au traversat teşte Grigore Ureche, „ospeţe şi bucurie
râul nu pe la Șerbaca, ci pe la un vad mai mare au fostu, şi pre toţi vitejii cei buni i-au
aproape de gura Ciuhurului, ieșind la circa dăruit Ştefan vodă” [88].
2–3 km în spatele tătarilor. Cu adevărat, la Concluzii și reflecții de artă militară
hotarul de nord al moșiei satului Costești în războiul cu tătarii. Reușind să aducem
de la gura Ciuhurului, acolo unde Prutul un plus de lumină peste o filă uitată, dar în
făcea cot, a fost dintotdeauna vad, numai același timp glorioasă, din istoria noastră,
că acesta era mai dosit și mai puțin folosit. să descifrăm mai multe taine și confuzii le-
Tot noaptea, oastea moldovenească a gate de acest eveniment, constatăm că răz-
efectuat marșul de la gura Coroviei până boiul cu tătarii din august 1518 și bătălia
aproape de tabăra tătarilor, care se afla la lui decisivă au pus în valoare și multe prin-
nord de Ștefănești, aproximativ în drept cipii ale unei geniale strategii de apărare a
cu satul Costeşti. A doua zi, luni, 9 august, Țării Moldovei.
cum scrie cronica, „în răvărsatul zorilor, • Putem constata că a funcționat siste-
i-au lovitu fără veste, cându ei nicio grijă nu mul de observatori, așezați pe înălțimi,
avea” [84]. Hoarda tătărească, atacată prin care înștiințau despre năvălirea dușmanilor
82
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

prin buciume sau prin ardere de focuri, de s-a aflat portarul de Suceava Luca Arbo-
vreme ce Ștefăniță vodă, cum mărturisește re. Anume lui îi aparține în primul rând
cronica, „s-au prilejitu cu oaste gata în gura meritul acestei strălucite victorii, or, în
Coroviei”. multe lucrări laurii acesteia sunt atribuiți
• A fost aplicat principiul acoperirii doar vornicului Petre Carabăț care a con-
dușmanului la trecătoare, încât acesta a fost dus operația de învăluire. Bătălia de la
nevoit să caute alte soluții. Strategia milita- Ștefănești a fost gândită și organizată în
ră elaborată și dezvoltată de Ștefan cel Mare stilul unui genial strateg cum a fost Ștefan
presupunea ca inamicul să fie derutat și si- cel Mare, și această faptă putea s-o repete
lit să renunțe la planurile și elaborările lui unul ca Luca Arbore, cu care se înrudea
tactice, să fie obosit și pus în situația când [91] și care acumulase o mare experiență
superioritatea lui numerică sau organică de luptă în domnia lui, când concepția de
este anulată. Asta s-a reușit prin forțarea tă- apărare a țării și arta războiului atinsese
tarilor să găsească o altă cale de înaintare, apogeul dezvoltării. Să nu uităm că la mo-
mai puțin cunoscută și mai obositoare, iar mentul acestui război, Luca Arbore deținea
în cele din urmă partea moldovenească ale- dregătoria de portar al Sucevei, care era și
gea și terenul pentru bătălie [89]. cea mai înaltă funcție armată, de 32 de ani,
• Îndată ce inamicul a fost fixat, stra- și, cum menționează cronica, „toată țara
tegia moldovenească prevedea că trebuie ocârmuia” [92]. A deprins arta războiului
să urmeze un atac sau contraatac brutal, încă de tânăr, când îl însoțea în lupte pe ta-
cel mai indicat era să fie prin surprinde- tăl său, care a strălucit în anul 1476 apărând
re, care își propunea drept scop distruge- eroic Cetatea Neamțului în fața armatei lui
rea dușmanului [90]. Astfel, atacul oastei Mahomed II de circa 100.000 de oșteni. În
moldovenești a cumulat mai multe elemen- anul 1497, deja el, Luca Arbore fiul, repetă
te și manevre de mare iscusință și artă mili- aceeași faptă, apărând vitejește Cetatea Su-
tară: Unu – a fost realizată o învăluire foarte cevei în fața armatei polone a regelui Ioan
extinsă în spațiu, minuțios gândită și bine Albert [93]. În confruntările cu oastea ha-
organizată, ieșind dușmanului în spate; Doi nului din Crimeea îl vedem pe Luca Arbo-
– a fost realizat un marș iute și foarte orga- re nu doar ca mare dregător cu funcții ar-
nizat al oastei din tabăra de la gura Coroviei mate, iscusit om politic și neînfricat patriot
până la nord de târgul Ștefănești; Trei – a al țării sale, ci și ca un remarcabil strateg
fost folosit factorul nopții, și aici ne amintim militar al glorioasei epoci ștefaniene.
de atacul de noapte al oastei lui Ștefan cel Aici încheiem reflecțiile noastre în pro-
Mare de la Baia din 15 decembrie 1467; Pa- blema abordată și putem afirma cu tărie și
tru – a fost aplicat atacul prin surprindere, cu toată convingerea că în războiul din au-
la revărsatul zorilor, când tătarii se așteptau gust 1518 Țara Moldovei a oprit invazia tă-
cel mai puțin; Cinci – odată aruncate în pa- tărească, zdrobind complet armatele hanu-
nică bulucurile tătărești, apoi puse pe fugă, lui, iar la Ștefănești a fost repurtată o mare
oastea moldovenească a urmărit fără răgaz victorie istorică, care trebuie să-și ocupe
dușmanul până la înfrângerea lui definitivă. locul meritat pe bună dreptate în rândul
Trebuie de asemenea să menționăm celor mai strălucitoare bătălii ale oastei
că la această mare victorie a contribuit în moldovenești și în manualele de istorie și
mare măsură și faptul că în fruntea oastei artă militară.

83
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:

1. Letopisețul de la Putna. În: I. Vlădescu, Isvoarele istoriei românilor. Volumul 1. Letopisețul de la


Bistrița și Letopisețul de la Putna. București, [1925], p. 132.
2. Cronica lui Macarie. În: Vechile cronice moldovenesci până la Urechia. Texte slave cu studiu, tra-
duceri și note de Ioan Bogdan. București, 1891, p. 198.
3. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de
viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş-vodă pănă la Aron-vodă. În: Letopiseţul Ţării Moldovei.
Chişinău, 2006, p. 71.
4. Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601. În: Nicolae Costin,
Scrieri. Volumul I. Chişinău, 1990, p. 187.
5. Axinte Uricariul, Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei. Ediție critică și studiu intro-
ductiv de Gabriel Ștrempel. București, 1993, p. 141.
6. Citat după: I. Vlădescu, Isvoarele istoriei românilor. Volumul 1. Letopisețul de la Bistrița și
Letopisețul de la Putna. București, [1925], p. 46.
7. Documente privind istoria României. Veacul XVI. A. Moldova. Volumul IV (1591–1600).
București, 1952, p. 286-287, doc. nr. 349.
8. Vezi: Grigore Ureche, Domnii Țării Moldovei și viața lor. În: Letopisețele Țării Moldovei. Publi-
cate pentru întâia dată de M. Kogălniceanu. Tom 1. Iași, 1852, p. 153, și Grigore Ureche, Leto­
pise­ţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea
scrie de la Dragoş-vodă pănă la Aron-vodă. În: Letopiseţul Ţării Moldovei. Chişinău, 2006, p. 71.
9. Cronice inedite atingătoare de Istoria Românilor. Adunate și publicate cu traduceri și adnotațiuni
de Ioan Bogdan. București, 1895, p. 114-115.
10. Vezi: Vechile cronice moldovenesci până la Urechia. Texte slave cu studiu, traduceri și note de
Ioan Bogdan. București, 1891, p. 42-61, 173-184, 223-234, 284-290,
11. Cronice inedite atingătoare de Istoria Românilor, p. 105-106.
12. Letopisețul de la Putna, p. 132.
13. Cronica lui Macarie, p. 200.
14. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71.
15. Letopisețele Țării Moldovei. Publicate pentru întâia dată de M. Kogălniceanu. Tom 1. Iași, 1852,
p. 153.
16. Vezi: August Treboniu Laurian, Istoria Româniloru. Partea III. De la căderea Constanti­nopolii
până în zilele noastre. Iași, 1853, p. 38-39.
17. A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană. Volumul IV. Epoca lui Ștefan cel Mare.
1457–1546. București, [1927], p. 219.
18. Enciclopedia Română. De dr. C. Diaconovich. Volu­mul III. Sibiu, 1904, p. 1014.
19. Constantin C. Giurescu, Istoria românilor. Volumul II. Partea I. București, 1943, p. 140.
20. Generalul Radu Rosetti, Istoria artei militare a românilor (până la mijlocul veacului al XVIII-
lea). București, 1947, p. 123, 318, 332.
21. Nicolae Iorga, Istoria armatei românești. Volumul I (Până la 1599). București, 1910, p. 219–220.
22. Nicolae Iorga, Basarabia noastră. București, 1912, p. 28-29.
23. Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, p. 219-220.
24. Ion Nistor, Istoria Basarabiei. Chișinău, 1991, p. 73-74.

84
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

25. Ibidem.
26. N. Iorga, Istoria poporului românesc. Volumul II. București, 1922, p. 155.
27. Nicolae Iorga, Basarabia noastră, p. 28-29.
28. Vezi: Generalul Radu Rosetti, Istoria artei militare a românilor, p. 243.
29. Vezi: Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, p. 69; Nicolae Iorga, Istoria armatei românești,
p. 212–214; Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, p. 136-139.
30. Ştefan S. Gorovei, Muşatinii. Chișinău, 1991, p. 88; Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei,
p. 84.
31. Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, p. 219-220.
32. Ibidem.
33. Vechile cronice moldovenesci până la Urechia, p. 42, 179.
34. Ibidem, p. 179, 229.
35. Cronice inedite atingătoare de Istoria Românilor, p. 105-106.
36. Nicolae Brzeski, Cronica moldo-polonă. În: Cronice inedite atingătoare de Istoria Româ­nilor, p.
128–129.
37. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71.
38. Grigore Ureche, Domnii Țării Moldovei și viața lor, p. 153.
39. Vezi: Letopisețele Țării Moldovei. Publicate pentru întâia dată de M. Kogălniceanu. Tom 1. Iași,
1852, p. 153.
40. Axinte Uricariul, Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei. Ediție critică și studiu intro-
ductiv de Gabriel Ștrempel. București, 1993, p. 141.
41. Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, p. 219–220.
42. Letopisețul de la Putna, p. 132. Vezi, de asemenea, Cronica și analele putnene. În: Vechile cronice
moldovenesci până la Urechia, p, 148.
43. Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, p. 140.
44. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71; Nicolae Brzeski, Cronica moldo-polonă. În:
Cronice inedite atingătoare de Istoria Româ­nilor, p. 128–129.
45. Ion Ionașcu, Francisc Pall, Elemente de cronologie. În: Documente privind istoria României”.
Introducere. Vol. I. București, 1956, p. 442.
46. Vezi: Documente privind istoria României”. Introducere. Vol. I, Anexa VIII, p. 574-575.
47. Vezi: A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, p. 219.
48. Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, p. 140.
49. Ibidem, p. 141.
50. Atlas pentru istoria României. București, 1983, p. 38.
5. România. Atlas istorico-geografic. Harta 15: Țările Române (secolele XIV–XVI). București, 2007,
p. 103.
52. Vezi: Documenta Romaniae Historica. A. Moldova (În continuare – DRH). Volumul III (1487–
1504). Bucureşti, 1980, doc. nr. 234, p. 416–418; Documente privind istoria României. A. Mol-
dova (În continuare – DIR). Veacul XVI. Volumul I (1501–1550). Bucureşti, 1953, nr. 143,
p. 158–159; Ibidem, nr. 214, p. 242–243; DIR. Veacul XVI. Volumul III (1571–1590). Bucureşti,
1953, nr. 83, p. 62–63; DIR. Veacul XVI. Volumul IV (1591–1600). Bucu­reşti, 1953, nr. 254,
p. 197–198; Ibidem, nr. 290, p. 236–237; Ibidem, nr. 333, p. 268–269; DIR. Veacul XVII. Volumul
IV (1616–1620). Bucureşti, 1956, nr. 575, p. 444–447; Catalogul documentelor moldoveneşti

85
STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE. PUBLICAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

din Arhiva Istorică Centrală a Statului. Volumul II (1621–1652). Bucureşti, 1959, nr. 91, p. 33;
DRH. Volumul XXIV (1637–1638). Bucureşti, 1998, doc. nr. 52, p. 48–50; Ibidem, doc. nr. 354,
p. 348–349.
53. Cronica lui Macarie, p. 200.
54. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71.
55. August Treboniu Laurian, Istoria Româniloru, p. 38-39.
56. Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, p. 221.
57. Ibidem, p. 222.
58. Ibidem, p. 152.
59. Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, p. 137-138; Nicolae Iorga, Istoria armatei românești,
p. 214.
60. Cronici turcești privind Țările Române. Extrase. Volumul I. Sec. XV – mijlocul sec. XVII.
București, 1966, p. 227.
61. Ibidem, p. 254.
62. Ibidem, p. 535.
63. Ibidem, p. 267-268.
64. Ibidem, p. 227, 268.
65. Ibidem, p. 227.
66. Vezi: Generalul Radu Rosetti, Istoria artei militare a românilor, p. 333.
67. Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei. București, 1909, p. 59.
68. Marc Pemfflinger și Balthazar Bánffy, [Solia lor în Moldova la Petru Rareș. 31 iulie 1536]. În:
Călători străini despre Țările Române. Vol. I. București, 1968, p. 472-473, 478.
69. Nicolaus Olahus, [Hungaria]. Cap. XIII. Despre Moldova. În: Călători străini despre Țările Ro-
mâne. Vol. I, p. 485, 488.
70. Fabio Mignanelli, Despre Moldova și Țara Românească. 1538 noiembrie 22. În: Călători străini
despre Țările Române. Vol. I, p. 464, 465.
71. Constantin Cihodaru, Politica internă. În: Petru Rareș. Red. coordonator Leon Șimanschi.
București, 1978, p. 74.
72. Vezi: Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, p. 221; A. D. Xenopol, Istoria românilor din Da-
cia Traiană, p. 219.
73. Ideea prezenței unui „mic detașament polonez” este susținută, de asemenea de Gheorghe
Gonța – vezi: Gheorghe Gonța, Ștefăniță (Ștefan cel Tânăr). În: Domnii Țării Moldovei. Studii.
Chișinău, 2005, p. 105.
74. Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, p. 221.
75. Vezi: Nicolae Brzeski, Cronica moldo-polonă. În: Cronice inedite atingătoare de Istoria Româ­
nilor, p. 128–129.
76. Moldova în contextul relațiilor politice internaționale. 1387–1858. Tratate. Chișinău, 1992, p. 145.
77. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71.
78. Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, p. 221 (ediția 1910); p. 197 (ediția 1929).
79. Alexandru I. Gonţa, Studii de istorie medievală. De la curţile cnejilor la târgurile me­die­vale
moldoveneşti. Iaşi, 1998, p. 171.
80. Constantin C. Giurescu, Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlo-
cul secolului al XVI-lea. București, 1997, p. 297-298.
81. Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, p. 75.

86
REVISTA MILITARĂ nr. 2 (8) 2012

82. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71. Vezi, de asemenea, Dicționarul Explicativ al
Limbii Române: „oastea s-a bulucit” = oastea s-a adunat.
83. Nicolae Brzeski, Cronica moldo-polonă. În: Cronice inedite atingătoare de Istoria Româ­nilor,
p. 128.
84. Ibidem.
85. Ibidem.
86. Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, p. 187.
87. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71
88. Ibidem.
89. Vezi: Generalul Radu Rosetti, Istoria artei militare a românilor, p. 260.
90. Ibidem, p. 181, 184, 188, 189-190, 260.
91. Lucian-Valeriu Lefter, „Boierii noștri credincioși”. Conexiuni genealogice în sfatul domnesc al lui
Ștefan cel Mare. În: Analele Putnei, VI, 2010, Nr. 1, p. 265–268.
92. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 71-72.
93. Ion Nistor, Istoria românilor. Volumul 1. București, 2002, p. 365–366.

87

S-ar putea să vă placă și