Sunteți pe pagina 1din 1

PERSONALITATEA UNEI PREOTESE

Preoteasa, înainte de toate este soția preotului, exemplul cel mai elocvent de demnitate și
frumos pentru femeile din parohia respectivă. Îmi amintesc de vorba unui preot dintr-o pareneză
rostită la nunta unui teolog: ,,Preoteasa este cea care se trezește prima și se culcă ultima”. Prin
aceasta el a subliniat rolul deosebit de important al preotesei atât în familia preotului cât și în
comunitatea pe care preotul-soț o păstorește.
Am întâlnit o doamnă-preoteasă din ținuturile natale care corespunde exact principiilor și
calităților de mai sus. Respectiva doamnă-preoteasă este angrenată total în viața bisericii. Este un
sprijin puternic pentru preot și un exemplu de discreție, eleganță, implicare și comportament
pentru toate doamnele; atât pentru cele care fac parte din comitetul parohial cât și pentru celelalte
doamne din parohie care nu prea se implică în viața bisericii.
Ea este prezentă la absolut toate evenimentele din parohia respectivă, pe lângă toate
celelate activități îl ajută pe preot cântând la strană, având o voce deosebită și fiind o bună
cunoascătoare a muzicii bisericești-psaltice.
Eleganța acestei doamne-preotese este dată nu numai de vestimentația pe care o poartă
atât la biserică cât și acasă, ci și de felul cum vorbește, modul cum se comportă, modul cum le
privește pe doamnele din parohia respectivă pe care le sfătuiește și le ajută cum poate ea mai
bine.
De asemenea, este foarte discretă. Atunci când vine la biserică foarte umilă, merge la
strană, pregătește cărțile de slujbă și se asigură de faptul că preotul are tot ce-i trebuie pentru a
săvârși slujba. Ea nu face vâlvă în biserică ci prin cântarea de la strană încearcă să îi angreneze și
pe cei prezenți la slujbă, așa cum pot și știu ei mai bine, să îi dea slavă lui Dumnezeu prin
cântare.
Preoteasa este cea care prin sprijinul, devotamentul, dragostea și implicarea ei în parohie
îl ajută pe preot să conducă credincioșii care i-au fost încredințați spre păstorire pe calea
mântuirii.

S-ar putea să vă placă și