Coeziunea socială între factorii educaționali

PROF. LUNGU GIANINA BIANCA

“Copilul este omenirea viitoare, dar și rodul nostru” –Maria Montessori

Educația trebuie anume proiectată pentru a perpetua și îmbogăți cultura oamenilor și a-i
echipa cu unelte necesare pentru a deveni participanți funcționali în societate, dacă ei doresc
acest lucru. Această educație nu poate progresa decât dacă este bazată și pornește de la
perspective culturale ale persoanelor cărora le este adresată.
Parteneriatul grădiniță-școală-familie-societate, în care fiecare factor interrelaționează cu
celălalt, este centralizat pe copilul-elev. Între cei patru factori trebuie să existe colaborare,
cooperare, comunicare eficientă în scopul optimizării rezultatelor educaţiei. Copilul este implicat
în viaţa socială prin apartenenţa sa la familie, la grupurile de joc şi de învăţare dar şi prin relaţiile
specifice pe care le poate stabili cu diverse instituţii şi organizaţii din comunitatea în care
trăieşte. Pentru eficientizarea proiectelor de parteneriat cadrele didactice vor contribui prin studiu
individual, îndrumarea claselor, informarea părinţilor despre calendarul desfăşurării activităţilor,
întâlniri informative.
Grădinița este locul unde copilul învață să socializeze și se naște dorința de apartenență
la un grup. Este instituția care asigură un start școlar bun. Activitatea educativă din grădiniţă nu
poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului.
Una dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea pentru şcoală, prin intermediul a două
forme specifice : jocul şi învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia
preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu
nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său sau a comunităţii
sociale.
Prin crearea parteneriatului grădiniţă–familie–comunitate copiii câştigă un mediu de
dezvoltare mai bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta
sentimentul coeziunii sociale
Școala este o instituție ce oferă servicii educative, transmite cunoștințe, dezvoltă abilități,
formează competențe, norme, valori recunoscute și acceptate în societate. Instituția de
învățământ este interesata să colaboreze cu familia printr-o acțiunea educativă profunda, de
durată, în vederea informării reciproce cu privire la dezvoltarea și comportamentul copilului.
Prin această bună colaborare are loc evolutia societății, apar noi necesități, noi forme de
organizare (instituționalizată) a educației părinților și a colaborării școala-familie:
-asociații ale părinților (ale profesorilor)
- școli ale părinților / școli ale mamelor
- comitete de părinți pe clase / școli
- reviste / programe radio-TV
Familia este centrul unde fiecare membru are rolul său, este important și indispensabil.
Familia evoluează împreună cu membrii acesteia, integrează schimbările din viața lor. Este locul
construcției de sine. Familia este cel mai adecvat mediu de structurare intelectuală, afectivă și
volitivă a personalităţii copiilor, climatul şi atmosfera familială devenind cadrul de ambianţă
materială, spirituală și afectivă în care se vor forma copii.
Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei, când intervin
primele contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului.
Responsabilitatea creşterii copilului revine cu prioritate părinţilor, care oferă copilului îngrijirile
de bază, siguranţă, căldură emoţională, îndrumare, înţelegere. În familie se formează cele mai
importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea,
răbdarea. Familia reprezintă mediul în care copilul învaţă şi exersează comportamentele sociale,
să se descopere pe sine şi pe cei din jur, se familiarizează cu sistemul valorilor sociale şi
culturale
Societatea este spațiul unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă,
dincolo de pragul casei și poate stabili relații pe care el însuși să le gestioneze. Societatea
imprimă un anumit format atât școlii, grădiniței, cât și familiei, trasează linii directorii pe care
copilul trebuie să le urmeze. Beneficiarul actului educațional este întotdeauna copilul. Societatea
este spațiul unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă, dincolo de pragul
casei și poate stabili relații pe care el însuși să le gestioneze.
Relația grădiniță-școală-familie-societate se definște și printr-o comunicare/colaborare
indirectă, prin abordări și discuții sincere între parteneri, din care să reiasă așteptările acestora
privitoare la actul educațional, dar și a feed-back-ului. Așadar, prin activități de implicare ale
partenerilor educaționali (ședințe, serbări școlare, simpozioane, vizite, excursii, jocuri, expoziții,
etc.) putem ajunge la unificarea sistemului de valori. Implicarea părinților și a membrilor
comunității pentru a asigura dezvoltarea firească a copiilor crează respectul de sine, încrederea
înforțele proprii. Reușita depinde în mare măsură de implicarea cadrului didactic, stilul și tactul
pedagogic, dar și de disponibilitatea fizică și materială din partea colaboratorilor, de formarea
unor tipare educaționale bazate pe sinceritate, comunicare, implicare și respect.
Din relaţia grădiniţă-şcoală-familie-comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare mai
bogat, iar între participanţi se crează relaţii pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul
coeziunii sociale.

Bibliografie:
1. Chelcea, S., 2008, Psihosociologie. Teorii, cercetări , aplicaţii, Ed. Polirom, Iaşi 2.
2. Vasile, D., L., 2006, Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Ed.
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti .
3. Rotaru, T., Iluţ., P., 1996, Sociologie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca